Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Introducere

context De Lucian Blaga

Modernismul este o miscare ampla care se manifesta in spatiul cultural european, incepand de
la mijlocul secolului al XIX-lea si pana in perioada postbelica a secolului al XX-lea. Reperul
initial il constituie volumul „Florile raului”a lui Baudelaire aparut in 1857 ce anunta o noua
sensibilitate si impune , printre altele, estetica uratului. Atras de noul val din arta si cultura
moderna cu aspiratia spre absolut,aderand la expresionism si la filosofia lui Nietzsche ,Lucian
Blaga se va indrepta spre stihial,elementar.Universul liric blagian se particularizeaza prin
vibratia la sentimentul cosmic,fiorul metafizic,frenezie dionisiaca,profetism apocaliptic si
cultul miticului.Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”a aparut in anul 1919 in
volumul „Poemele luminii” si reprezinta o arta poetica ,o meditatie lirica asupra cunoasterii
marilor taine ale universului.

Cuprinsul

Evidentierea a doua trasaturi care fac posibila incadrarea textului poetic studiat intr-un
curent cultural/literar

In primul rand, dimensiunea modernista a textului blagian se evidentiaza tocmai prin

caracterul sau de ars poetica, poezia inscriindu-se in seria artelor poetice din perioada
interbelica. Arta poetica este opera in care se exprima conceptia despre creatie si creator,
despre misiunea acestora. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o meditatie lirica , o
arta poetica, ce situeaza nasterea poeziei sub semnul cunoasterii apofatice, negative, al minus-
cunoasterii, prin amplificarea misterului existential, a tainelor lumii. Se regasesc elemente
specifice esteticii moderniste prin exacerbarea eului poetic(accentuarea fondului emotional,
crearea unor tensiuni puternice), raportarea la absolut, prin expresivitate (preferinta pentru
metafora revelatorie).

In al doilea rand, in centrul oricarei poezii moderniste este o metafora-simbol, de intelegerea

careia depinde descifrarea intregului text. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii
creeaza o imagine a perfectiunii, prin ideea de cerc, dar face trimitere si la simbolul florii, ale
carei petale sunt, de fapt, minunile lumii. Corola de minuni a lumii este o metafora complexa,
revelatorie, chiar in sensul dat de Blaga acesteia, care pastreaza puritatea originara a
cunoasterii, varietatea infinitelor forme ale frumosului.Necunoscutul, pragul unde intervine
cunoastrea transcendenta este sugerat de Blaga prin simboluri cuprinzatoare, deopotriva
plastice si de maxima generalitate : flori, ochi, buze, morminte. Enumeratia, procedeu de
amplificare a viziunii poetice, compusa din elemente eteroclite, constituie o modalitate de a se
construi, din parti disparate, realitatea complexa a lumii. Specific modernismului este, de
asemenea, puternicul subiecticvism, iar viziunea asupra lumii are drept reper un univers
existential modern, cu simboluri cultural-filosofice.

Prezentarea modului in care tema se reflecta in textul poetic studiat, prin comentarea a
doua imagini poetice
Poetul este un demiurg ce potenteaza lumina magica,iar comunicarea sa cu lumea se
realizeaza prin semne ,lucru ce stabileste relatia dintre eul poetic si univers.De asemenea,
calea de accedere la cunoastere se realizeaza prin intuitie,revelatie si iubire.

Tema textului este deci poezia ca mijloc de cunoastere, cu un limbaj specific, de aici
structurarea relatiei dintre subiectul cunoscator(„eu” sau „lumina mea”) si obiectul cunoasterii
(„corola de minuni a luminii”). Termenii isi pastreaza maxima nedeterminare, echilibrul
dintre dezvaluire, rostire si refuzul acesteia.

Opozitia centrala este sugerata de cele doua principii estetice preluate din filosofia lui
Nietzsche in „ Nasterea tragediei din spiritul muzicii” ce corespund celor doua principii -
apolinic si dionisiac. Sintagma „Lumina mea”reprezinta cunoasterea luciferica ce potenteaza
tainele,produce in interiorul obiectului o criza ce se desfasoara in fanic si criptic.

Cel de-al doilea principiu estetic,”Lumina altora”,reliefeaza cunoasterea paradiziaca,

rationala, logica, care numeste lucrurile spre a le cunoaste. Antiteza dintre cele doua feluri de
cunoastere, paradiziaca si luciferica, figurate prin metafore, lumina altora lipsita de putere
creatoare si lumina mea, este ireductibila. Lumina mea este generatoare de mister, lumina
altora doar determina drumuri fara intoarcere, conduce la inutilitate. Opozitia se stabileste
prin negatii : nu strivesc, nu ucid, nu sugrum, sporesc imbogatesc, iubesc. Vraja cunosterii se
destrama sub efectul stiintei ineficiente, voioase in sens nietzscheean , limitatoare, sortindu-l
pe om la moarte spirituala, condamnandu-l la neant. Poetul este un purtator de lumina,un
„sophos” care prin puterea iubirii si prin creatie are acces la „Fiinta” care opteaza pentru
trairea in orizontul misterului a carui descifrare se realizeaza prin revelatie. De fapt, el
instituie un cult al misterului si face apel la un factor transcendent ,personificat,”Marele
Anonim”prin care incearca explicarea lumii si limita cunoasterii umane prin cezura impusa de
acesta. Poemele, in sine, nu destrama, ci produc, la randul lor, mister.

Doua elemente de compozitie

Viziunea expresionista a autorului se remarca si la nivelul elementelor de structura, de

compozitie si de limbaj ale textului poetic. Adevarat element paratextual, titlul anticipeaza
ideea poetica, format dintr-o propozitie dezvoltata ce se deschide cu pronumele personal eu,
influenta expresionista. Verbul la modul indicativ, timpul prezent, forma negativa, nu strivesc
exprima optiunea poetului pentru cunoasterea luciferica.

Motivul lunii este un factor potentator de mister si cunoastere, orientat catre tainele profunde
din infinitul mic, materializate simbolic in flori, ochi, buze, morminte. Imprumutand din
lumina lunara, poetul oficiaza el insusi un act de creatie, complementar creatie originare,
savarsite sub semnul luminii. Metaforele –simboluri din partea vizibila a universului sunt
semne ale fragilitatii, puternic incarcate semantic. Ochii sunt un simbol al acestei neincetate
tentative de descifrare a misterelor, punctul de transcendenta cu lumea misterelor. Florile , un
simbol al starii primordiale, sunt punctul maxim de revelatie al misterului, de implinire a
formelor, sublimul din preajma, forma extrema a frumosului, in timp ce buze si morminte
marginesc secventa de timp a trecerii umane, nastere, iubire, moarte.
Pe acest traseu al decifrarii misterelor, forma poetica a textului este fireasca, nesupusa
niciunei constrangeri, fapt remarcabil de altfel in toata poezia lui Lucian Blaga. Masura
versurilor este greu previzibila, ca si spatiile tainice in care se cufunda cunoastrea luciferica.
Un vers central, de numai doua silabe, dar eu, situeaza eul poetic, agentul cunoasterii, in
centrul acestui imens ansamblu al tainelor. Ritmul versurilor urmeaza si el intensitatea starilor
revelatorii, ragazul contemplarii formelor extatice sle materiei simbolizate si fermitatea
concluziilor , a trecerii la alte orizonturi cognitive. Ritmul sugereaza aproape muzical
imersiunea in spatii profunde, pana la luminile originare. Blaga insusi imita astfel actul
creatiei promordiale, poezia fiind o mica parte dintr-o astfel de cosmogeneza. Forma moderna
devine astfel o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideii, limbajul si
imaginile artistice fiind puse in relatie cu un plan filosofic secundar. Folosirea
ingambamentului ca tehnica moderna confera textului fluiditate si armonie interioara.

Concluzie

Sensul poeziei, expresionist, de cunoastere reprezentata prin mister, este esenta operei poetice
a lui Blaga, afirmata, sub forma de arta poetica, in aceasta poezie, care deschide volumul de
debut.Lucian Blaga afirma ”Cateodata datoria noastra in fata unui adevarat mister nu este sa-l
lamurim ,ci sa-l adancim si sa-l prefacem intr-un mister si mai mare”,conceptie filosofica
regasita si in poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.