Celulele stem - denumite in trecut celule sușă (souche, fr.

) - sunt celule nediferențiate cu un

enorm potențial de diferențiere. Celulele stem stau la baza dezvoltării tuturor organismelor. Au un
rol primordial în embriologie cât și în refacerea țesuturilor și a rănilor, sau formarea de noi celule
diferențiate în organe. După cum știm astăzi, celulele stem au un rol major în formarea cancerului
și a tumorilor. În biologia modernă s-a introdus notiunea de "stemness" (engl.), ce definește
potențialul și posibilitatile celulelor stem (i) de a parcurge cicluri mitotice simetrice, producând la
sfârșitul ciclului două celule fiice identice (diviziunea celulei mamă este considerată în acest caz
ca fiind simetrică), sau (ii) cicluri celulare asimetrice, producând celule fiice diferite (non
identice). Una dintre celule ramâne o celulă stem nediferențiată - celula "self-renewing"(engl.) -
care continuă ciclu celular și diviziunea mitotică, în timp ce sora ei iese din ciclul celular și se
diferențiază, trecând prin mai multe stadii de diferențiere (vezi imaginea alaturată). La sfârșitul
diferențierii, această celulă devine celula adultă din țesuturi și organe (celula diferențiată terminal,
imagine tip C). Una și aceiași celulă stem poate da naștere la o multitudine de celule diferite în
funcție de potentialul ei de diferențiere (potențial intrinsec) sau de influențele micro-mediului în
care trăește (stimuli extrinseci). Diferențierea se realizează în bună parte prin mecanisme
epigenetice. Expresia genetică este coordonată de sisteme regulatorii (engl.: gene regulatory
networks, GRN) care diferențiază celula într-o anumită direcție sau în alta. În funcție de stimulii
de mediu pe care ii primește celula stem trece de la diviziuni simetrice, de amplificare (imagine,
stadiul 1 si 3) la diviziuni asimetrice, de diferențiere (imagine, stadiul 2)[1].

Originea evolutivă a celulelor stem

Calitatea de stemness este inerentă tuturor eucariotelor, începând cu eucariotele primitive (protiste/
protozoare) și terminând cu eucariotele superioare (celulele organismului uman). Dupa cum a
stabilit Vladimir F. Niculescu (cercetator biolog de origine română) calitatea de stemness apare foarte
devreme în evoluție, fiind dobândită probabil incă de către ancestorul comun al tuturor eucariotelor -
așa numitul LECA ("last common eukaryotic ancestor") - și transmisă tuturor eucariotelor moderne,
indiferent dacă e vorba de protozoare sau metazoare. Inițial s-a crezut că diviziunile asimetrice și
calitatea de stemness au apărut târziu în cursul evoluției, odată cu trecerea de la unicelulare (protiste)
la pluricelulare respectiv metazoarele inferioare (animale primitive ca hidra și spongierii). Celule de tip
stem au fost descoperite insă și în ciclul de viață al protozoarelor (Entamoeba, Giardia) cât și în
cancer.

Celule stem primitive

Celulele stem primitive generează toate tipurile de celule pe care organismele unicelulare le prezintă în cursul
vietii lor (ciclul de viață). Cu cât organismele sunt mai rudimentare, sau mai primitive, ciclul lor de viață se
aseamană din ce în ce mai mult cu ciclurile ancestorului comun LECA. Entamoebele duc o viață parazitară în
intestin (colon); desfășurarea ciclului de viață depinde primordial de condițiile de mediu întâlnite acolo.
Gradientul de oxygen existent în intestin (0,1- 6,0% conținut de oxigen) determină stilul de viață
al Entamoebelor, care nu poseda mitocondrii aerobe. Chiștii de Entamoeba sunt chiști reproductivi, ce
eliberează în intestinul subțire 8 mici celule fiice (amoebulae), care formează linia de celule stem a amibelor.
Celulele stem se înmulțesc în condiții de anaerobioză prin diviziuni asimetrice. In concentrații de oxygen mai
ridicate se trece la diviziuni simetrice. Linia de celule stem diferențiază în colon două alte sublinii. Prima sublinie
este o sublinie oxigenofilă, a căror celule "progenitoare" divizează asimetric, producând fiecare o nouă celulă
stem, și o celulă soră ce se transformă într-un nou chist. Este sublinia specializată în diferențiere ciclică
autonomă (ACD+) care generează in permanență noi linii de celule stem. A doua sublinie este o sublinie
somatică-vegetativă (ACD-), incapabilă de diferențiere autonomă [5]. Dar chiar și sublinia somatică ACD- are
un potențial de diferențiere ascuns. În condiții de stres fiziolgic, celula stresată formează și ea chiști, care, în
condiții favorabile dechistării, refac linia de celulele stem. Cele trei linii/sublinii diferite formează un lineaj de
diferențiere, cu stadii de diferențiere intermediară și terminală http://dx.doi.org/10.7243/2054-717X-2-2. În
fond toate celulele lineajului amoebian (reproductive sau somatice) corespund unei mari "famili" de celule stem.
Aceleași principii ancestrale de diferențiere par a exista și în cancer (doi 10.15406/mojtr.2018.01.00015).

Potențialul de diferențiere (plasticitatea celulară)

În funcție de potentialul lor de diferentiere celulele stem pot fi clasificate în celule totipotente,
pluripotente oligopotente și unipotente[1].
Celulele totipotente sunt cele mai versatile. Amoebulele rezultate in urma procesului de
inchistare-dechsiatre sunt celule totipotente. Zigotului rezultat în urma fertilizării și cele 8
blastocite rezultate din primele diviziunii mitotice ale oului sunt deasemeni considerate celule
totipotente, ele având potențialul de a genera toate celulele și țesuturile care vor da naștere
la embrion. Celulele pluripotente sunt asemănătoare celor totipotente în sensul că pot da naștere
mai multor categorii de țesuturi dar, spre deosebire de acestea, nu pot dezvolta un
întreg organism metazoar. Celulele unipotente sunt celulele ce dau naștere unui singur tip de
celule (spre exemplu, celulele stem din stratul bazal al pielii ce dau naștere cheratinocitelor).
Celulele stem de metazoare se mai pot împărți în două mari categorii: embrionare și adulte[1].
Celulele stem embrionare (embryonar stem cell, ESC, în limba engleză) pot da naștere oricărui alt
tip de celulă/țesut (pluripotențialitate), și pot fi obținute din țesut embrionar. Utilizarea lor este însă
limitată din considerente etice. Expresia unor factori de transcriere (transcription factors în limba
engleză) ca Oct-4, Nanog și Sox-2 este caracteristică acestor celule[2]. În contrast, celulele stem din
țesuturile adulte (ASC) au o capacitate de diferențiere mai limitată (mono-, bi- sau
multipotențialitate), și anume pot da naștere doar unor celule caracteristice țesutului din care
provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creștere optim, celulele stem din măduva osoasă și
cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferențiere mult mai mare decât cele
provenind din alte țesuturi.
În urma unor modificări in laborator, celulele stem ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară
(miocard, țesut hepatic, epidermă, etc.), condiția preliminară fiind înțelegerea factorilor extrinseci
ce controlează proliferarea și diferențierea lor.