Citind fragmentul scris de Ion Druță observăm că personajul principal este

Anton, ce are o inimă bună, miloasă (ochii lui albaștri devin triști, de parcă el
însuși ar fi copacul în care intră oțelul toporului). Este cel mai cuminte și mai
ascultător copil al tatălui care a venit să-l viziteze.

Tipul uman pe care îl reprezintă acest personaj ar fi pădurarul căruia nu-I este
indiferentă soarta copacilor ce-i are în grija sa și pentru care “pădurea e o
mare patimă”, imaginea omului modest ce se pierde cu firea în unele momente
( Ba strînge cu mina dreapta mina stîngă, apoi cu stînga strînge dreapta…)

Pădurea devine pentru el a doua casă aici își petrece o bună parte din viață
“auzul lui fin, răsfățat de atîția ani cu liniștea pădurii ”, o știe ca nimeni altul și
vrea să le spună la toți cei care-l vizitează aceste taine “oricine ar trece pe la
dînsul e purtat pînă la amețeli prin toate văile și vîlcelele” . Bărbatul tresare,
devine trist cînd “prinde undeva departe, prin văi, o lovitură hoață de topor”.

Alt personaj ce ar avea similitudini cu Anton ar fi Dan din „Dan, căpitan de

plai” de V. Alecsandri acesta este un personaj simbol, care reprezintă poporul
român în lupta lui pentru apărarea fiinţei naţionale, la fel cum personajul lui
Druță luptă cu răufăcătorii, pentru a salva „peticul de umbră” ce a mai rămas.
Dan la fel ca și Anton trăiește în comuniune cu natura patriei.

Tatăl lui Anton denotă respect și admirație față de feciorul care s-a realizat pe
deplin în viață, deși vine obosit de pe drum nu refuză să-i facă băiatului plăcerea
de a-l însoți în pădure „Nu-s ostenit, că am venit cu mașina”, îl urmează privind
în jur cu mare atenție „Tata, pentru a-i face plăcere, se uită ba la un copac, ba la
altul ”, îl face să se simtă important întrebîndu-l „lucruri pe care le pot cunoaște
numai pădurarii.”