Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea personajului Anton

Fragmentul dat, din opera Ultima luna de toamna , il prezinta pe Anton, cel de-al treilea fecior al
Tatalui. In simplitatea conceptiei acestei nuvele, acest personaj se manifesta prin trasaturi de caracter
distincte si prin mesaje etice importante.
Traind in sufletul viului, Anton traieste viata oamenilor din padure, devenind un tip reprezentativ pentru
aceasta lume speciala. Pentru caracterizarea lui, autorul foloseste o diversitate de procedee artistice:
directe, prin descriere, prin parerea celorlalte personaje sau indirect prin fapte, prin atitudine, prin relatia
cu celelalte personaje sau prin felul de a vorbi.
Portretul fizic, realizat in expozitiune, surprinde elemente ce infatiseaza frumusetea fizica, dar si trairea
interioara a personajului, trasaturi desprinse din urmatoarea caracterizare directa de catre autor: Anton,
o namila de om cit un munte, il priveste cu ochi mari, de-o albastrime deasa ce se intimpla numai la
copii.
Portretul moral este cel al unui personaj exponential care sintetizeaza trasaturile copilului realizat pe
deplin in viata. Curajos si puternic: cit un munte; cu arma de vinatoare pe umar, Anton e si un copil
educat si crescut in spiritele celor mai distinse valori etice si morale Anton era cel mai cuminte si cel
mai ascultator dintre copii (caracterizare directa de catre autor), dovedindu-se a fi un copil grijuliu si cu
dragoste de parinti Esti ostenit de pe drum?(caracterizare indirecta prin felul de a vorbi);
Refugiindu-se in sinul naturii, sufletul lui Anton ascunde o stare de spirit melancolica : Pe cit e de mare
Anton a nostru, pe atit e de plingaret, fiind intr-o strinsa legatura cu spatiul care ii umple existenta.
Baiat de o fire sensibila, Anton reprezinta tipul baiatului sfiat si introvertit, trasatura evidentiata de
urmatoare caracterizare indirecta prin comportament: Vrea sa spuna ceva, dar nu poate nimeri primul
cuvint; ba stringe cu mina dreapta mina stinga, ba stinga cu dreapta, si vazindu-l asa de incurcat, tata o
ia de la inceput....
Tin sa subliniez faptul ca pentru Anton unicul sau sprijin in viata ramine padurea, astfel Anton reprezinta
mai degraba un simbol decit o natura vie. Se intristeaza tata ca e singur, dar se bucura ca radacinile
feciorului sint implantate adinc in spatiul naturii, ca spatiu al implinirii si cunoasterii de sine: Padurea e
totusi o mare patima a lui, o stie ca nimeni altul; Ajunse aici, copturile mamei par o minune cereasca si
feciorul se bucura grozav.
Destinul lui Anton e destinul unui martor spiritual al intregului neam. Asa incearca batrinul tata trainicia
radacinilor morale a copilului sau, verificind destinul fiecaruia cu masura vietii sale. Si masura vietii lui
Anton si-a atins deja culmile.
Padurea a devenit pentru personaj destinul si locul unde acesta si-a gasit sinele. E locul unde se simte
implinit, realizat si fericit: Intr-o clipa ochii lui albastri devin tristi, de parca el insusi ar fi copacul in
care intra, cu fiecare lovitura, otelul toporului, iar pentru parinte acest lucru este cea mai mare dintre
bucurii; e mindria, respectul si admiratia pentru feciorul sau, realizat pe deplin in viata : Ca sa-l mingiie
cit de cit, tata desface cosul; Tata pentru a-i face placere, se uita cu mult interes ba la un copac, ba la
altul. Intreba lucruri pe care le pot cunoaste doar padurarii.

Caracterizarea personajului narator


Fragmentul dat, din opera literara Luntrea lui Caron, de Lucian Blaga, prezinta o secventa
dintr-o opera cu tenta autobiografica care este centrata pe personajul narator,personaj martor
si victima a propriilor trairi si zbuciume interioare, un narator indragostit de tara si de
amintirea fiintei dragi.
Fiind cuprins de o deosebita stare de lirism, naratorul nu se opreste nici un pic la
caracterizarile fizice, descriind doar starile sale de spirit, trairile sufletesti si universal sau
interior, fapt ce denota intentia autorului de a pune accent pe dimensiunile universului
interior al personajului narator.
Prima ipostaza in care este surprins naratorul este cel al unui om insingurat, al celui cu dor
de tara, in care se remarca patriotismul in cel mai pur al sau adevar : Tara era pentru mine,
desigur, peisajul si amintirile, graiul si trecutul, singele si duhul unui neam de oameni..
Interesant e faptul ca nu doar simtul patriotic si dragostea de tara il cufunda pe narator intr-o
profunda stare meditativa ci si imaginea Anei vesnic revenindu-i in suflet. Astfel atentia
cititorului este atrasa de atitudinea meditativa a naratorului si a puritatii acestui suflet
indragostit, trasaturi evidentiate in urmatoarea autocaracterizare : De ani de zile, Ana era
focul amintirilor dupa care tinjeam. Imaginea ei imi revenea in suflet ca obsesia unui
cintec..
In personajul naratorului se ascunde o fire sensibila, o trasatura surprinsa din urmatoarea
autocaracterizare: Pentru mine, Ana era fiinta despre care o sfiala magica ma opera sa
vorbesc cu cineva.; o persoana pentru care dragostea inseamna totul: un profund sentiment
care-i umplea existenta : Ana. Aroma ei imi insufleteste existenta..
Necatind la faptul ca isi exprima dragostea ca un simbol al Inaccesibilului, naratorul nu
inceteaza sa-i scrie fiintei dragi chiar si atunci cind a promis ca nu va astepta niciun raspuns,
fapt ce iarasi denota dragostea si grija fara margini pentru cea care ii era sortita : Am
fagaduit Anei sa-i scriu in fiecare zi. Si am promis sa nu astept raspuns..
Prin intermediul acestui personaj narator, Lucian Blaga creeaza tipul adeptului al dragosteiunica sursa de viata, si incearca sa ne comunice faptul ca doar dragostea mai conteaza azi, ca
ea reprezinta cel mai pur sentiment, fie ea dragoste de tara, materna sau in cea mai simpla a
sa formula: dintre doi semeni. Si nu conteaza, ca esti aici sau acolo, ea mereu dainauie in
fiecare dintre inimele noastre gratie amintirelor pe care sufletul nostru le adaposteste pentru
totdeauna : Imaginea s-ar fi destramat in uitare, daca n-ar fi fost mereu improspatata prin
propria-i vraja..