Caracterizarea lui Ion (Liviu Rebreanu)

Ion Pop al Glanotasului este un personaj principal si rotund deoarece apare in toate
momentele suboectului, fiind complex prin comportamentul sau, static, deoarece nu isi schimba statutul,
eponim, prin accentuarea numelui in titlu si exponential pentru categoria sociala din care face parte.
Naratorul il infatiseaza in mod direct in timpul discursului, obiectiv, aducand informatii depsre personaj
si gesturile semnificative ale acestuiaL „Din clipa in care a pus jalba in posta, Ion s-a simtit linistit, parca
ar fi scapat de toate grijile.”, „Ce ar fi trebuit sa fie Glanetasu, a fost feciorul, era iute si harnic, ca ma-
sa, iar pamantul ii era drag ca ochii din cap”.
In timpul istoriei, in mod direct, celelalte personaje ii infatiseaza trasaturile, astfel,
doamna Herdelea afirma: „In orice caz, Ion e baiat cum se cade, e muncitor, e harnic, e silitor si istet.
Omul mai greseste, ca doar de aceea e om, nu trebuie sa osandem asa usor”. In finalul romanului,
doctorul ce constata moartea protagonistului afirma: „ A fost un om ca otelul, putea sa traiasca 100 de
ani”. Insusi personajul se prezinta lectorului in cele 2 capitole antitetice: „Zvarcolirea” si „Sarutarea”. In
primul capitol apare in ipostaza omului ce se opune dorintei de a avea pamant: „Se simtea mic si slab cat
un vierme pe care il calciin picioaresau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place. Suspina
prelung, umilit si infricosat in fata uriasului: „Cat pamant, Doamne”. In capitolul „Sarutarea”, raportul
stapan-sluga se schimba, aducand in atentie primirea zestrei de la Vasile Baciu: „Se vedea acum mare si
puternic ca un urias din basma care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori.”
Indirect, prin fapte, gesturi si comportament, personajul este caracterizat in raaport cu
emblema textuala a pamantului ce ofera putere in lumea satului traditional. Inca de la inceput, naratorul
observa statutul de taran sarac prin infatisarea casei in antiteza cu cea a invatatorului Herdelea, dar si
dorinta acestuia de a accede pe scara sociala. La hora de duminica, naratorul descrie organizarea dupa
statut si varsta, astfel, intelectualii si taranii imbogatiti se afla pe margine, calculand fiecare greseala a
celor saraci, dar impiedicati in actul ludic.
In relatia cu celelalte personaje, Ion Pop al Glanetasului se evidentiaza prin dorinta sa de
a invata, invatatorul Herdelea considerandu-l cel mai bun elev al sau atat cat a studiat in sat, primind o
bursa de liceu in Armadia pe care o refuza : „Dupa 2 luni de invatatura, insa Ion n-a mai vrut sa se duca
la scoala cea mare [...] si apoi ii e mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesug, sa tie coarnele plugului,
sa coseasca, sa fie vesnic insotit cu pamantul. In relatia cu Vasile Baciu, inca de la scena de inceput de la
hora de duminica, se remarca un conflict exterior si explicit, tatal Anei adresandu-se cu apelativele:
„sarantocule”, „talharule”. In relatia cu Ana, secventa semnificativa este cea de la nunta cand, dupa
oficierea sllujbei religioase, Ion danseaza cu Florica, iar Ana repeta in mod constant, accentuand
dominanta destinului in existenta sa: „Norocul meu, norocul meu” .
In concluzie, personajul este unul realist, incadrandu-se in tipologia avarului, caracterizat
atat prin vestimentatie, intrand in tipologia taranului, cat si prin gesturile semnificative ce denota relatiile
cu celelalte personaje.
 Autorul romanului „ION” este Liviu Rebreanu acesta reprezentand instanta
extradiegetica ce scrie opera, subordonand toate celelalte instante, surprinzand elemente
veridice, descrierile detaliate ale spatiilor aducand in atentie trasaturi ale personajelor.
 Naratorul este instanta intradiegetica ce enunta in timpul discursului la persoana a treia ,
intr-o perspectiva obiectiva , acutoriala, adresandu-se unui lector abstract. Naratorul este
omniscient, caracterizand....
 Personajele sunt instante intradiegetice ce enunta in timpul istoriei ca emitator si recepto
de mesaj , un actor pe o scena imaginara.
 Plumb – George Bacovia
Simbolismul este un curent literar apartut in Franta la sfarsitul secolului al 19-lea –
inceputul secolului 20 prin articolul program „Le Symbolisme” al teoreticianului Jean Moreas, iar in
literatura romana aparre datorita lui Alexandru Macedonski care defineste conceptul si trasaturile lui in
revista „Literatorul”.Temele operelor simboliste sunt in antiteza cu cele romantice, relevand solitudinea,
nevroza, angoasa, dezintegrarea naturii, erosul, moartea si spleen-ul, carora li se subordoneaza simboluri
literare precum clavirul, sicriul, cavoul, talazurile, parcul, cimitirul, lacustra, ploaia. Discursul liric este
evidentiat prin intermediul paralelismului sintactic, astfel, simbolurile sunt utilizate in momente cheie,
remarcandu-se recurenta acestora sau versurile de tip refren. Conceptul introdus de simbolisti este cel de
sinestezie ce desemneaza corespondentadintre simboluri, trairile eului liric, muzicalitate si cromatica. Se
poate observa din punct de vedere cromatic sursa de inspiratie din pictura impresionista in care culorile
au rolul de a surprinde neprevazutul existentei.
Poezia PLUMB a fost inadrata in primul volum al scriitorului George Bacovia omonim,
aparut in anul 1916. Poezia este considerata o arta poetica prin care autorul isi exprima propria conceptie
cu privire la menirea poatului si conditia poeziei.
La nivelul structurii de suprafata, se remarca organizarea strofica: titlul, tema si enuntarea
lirica. Poezia este constituita din 2 catrene si 2 planuri lirice in care se infatiseaza ipostaza initiala la
timpul imperfect pentru a sugera rememorarea eului liric, insa se observa persoana a 3 a plural/singular
ce denota antiteza dintre planul exterior si cel interioral sentimentelor profunde relevate din perspectiva
unui eu liric reflector. Simetria este data si de prezenta simbolului „plumb” in momente cheie ale
discursului la final de vers si la cezura(jumatatea versului) in constructii metaforice: „Flori de plumb”,
„Amorul meu de plumb”, „sicriile de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb”.

Titlul, ca element paratextual, anticipeaza mesajul liric, acesta aduce in atentie prin caracterul sintetic
semnificatiile simbolului „plumb” pentru atmosfera apasatoare in care enunta instanta poetica. La
nivelul textului, exista un camp lexical dominantal mortii prin termenii: „vesmant funerar”, „sicrie”,
”cavou”.; se poate remarca dominanta consoanelor in cadrul termenului ce anticipeaza apararea
sufleteasca, iar din punct de vedere cromatic, acetsa aduce in atentie solitudinea si angoasa.
Subiectivitatea este caracteristica esteticii simboliste, relevata prin marcile lexico-
gramaticale, precum verbele si pronumele la persoana intai ce accentueaza monologul liric si
confesiunea: „stam”, „am inceput sa-l strig”, „amorul meu”. Reflexivitatea eului liric este redata prin
elementele paraverbale, utilizate in mod simetric, precum punctele de suspensie si liniile de pauza.
La nivelul structurii de adancime, se observa semnificatiile textului, accentuate de
elementele de expresivitate si prozodie. Primul catren subliniaza elementele cadrului exterior, fapt
relevat prin verbul la persoana a treia „dormeau” ce reprezinta o stare intermediara intre realitate si vis.
Sinestezia este conturata prin utilizarea unor constructii ce au in centru thanatosul marcat prin imaginea
auditiva:”scartaiau coroanele de plumb”. Al doilea catren debuteaza cu verbul „a dormi” la persoana a 3
a singular pentru a sublinia prezenta sentimentelor eului liric, accentuarea conflictului cu sine si cu
lumea in care traieste. Epitetul metaforic „intors” are dubla semnificatie, pe de o parte, intoarcerea eului
liric catre sine, pe de o alta parte, intoarcerea simbolica a celui mort catre apus: „dormea intors amorul
meu de plumb”. Ultimul vers al poeziei prezinta printr-o imagine vizuala imposibilitatea instantei
poetice de a accede catre un eros absolut, idee poetica sustinuta de greutatea plumbului care impiedica
ascendenta aripilor: „Si atarnau aripile de plumb”.
La nivel prozodic, muzicalitatea versurilor esye redata de ritmul trohaic, rima imbratisata
si masura de zece sibale, in care fluiditatea versurilor este data de ingambamen, repetitie si aliteratie:
„Stam singur”, „atarnau aripile”.
In concluzie, poezia PLUMB de G. Bacovia se incadreaza esteticii simboliste prin
dominanta asintezei relevata prin concordanta dintre sentimentul de solitudine al eului liric, intensitatea
cromatica a plumbului si greutatea sonora a frecventei consoanelor.