Sunteți pe pagina 1din 11

Ion de Liviu Rebreanu *Teorie Romanul este opera epica, in proza, de mare intindere, cu o actiune desfasurata pe mai multe

planuri si la care participa un numar mare de personaje.

Trasaturile romanului obiectiv: isi propune sa reflecte existenta obisnuita ; universul fictiv al operei literare este construit dupa principiul verosimilitatii ; constructia subiectului respecta ordinea cronologica ; incipitul se afla intr-o stransa legatura cu finalul ; incipitul prezinta cadrul actiunii, fixeaza timpul, reuneste cele mai importante personaje din roman ; actiunea se desfasoara coerent, fara aparitia unor situatii neprevazute, evolutia ei putand fi anticipat; finalul este inchis, rezolvand conflictele si nepermitandu-i cititorului alte interpretari ; personajul este reprezentativ pentru o categorie sociala sau umana,; personajul este surprins intr-un proces de transformare ; naratorul este omiscient, relatand la persoana a III-a, neutru si impersonal, fara sa emita judecati de valoare, sa comenteze faptele sau sa explice situatiile .

Apartenenta Romanul este cea mai ampla specie a genului epic, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, avand intrigi paralele, mai multe conflicte si personaje bine definite. Ca si trasaturi se observa exprimarea viziunii despre lume rezultat al simbiozei intre conceptia artistica si sistemul de valori ale artistului, prezenta momentelor subiectului, compozitia cu planuri narative, capitole, relatie incipit-final. Apar, de asemenea tehnici narative precum inlantuirea, alternanta, contrapunctul. Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai importanti si prolifici prozatori ai perioadei interbelice, fiind considerat de Eugen Lovinescu, creatorul romanului obictiv modern. El introduce in proza romaneasca spatiul ardelean privit dintr-o perspectiva moderna, intrucat este primul scriitor ce se desprinde de eticismul ardelean depasind intentia moralizatoare. Totodata este primul prozator care se desprinde de lirismul samanatorist care prezinta satul si taranul intr-o forma idilica. Astfel, Rebreanu ilustreaza realismul dur , balzacian, in proza interbelica. Publicat in 1920 romanul Ion evidentiaza spatiul ardelenesc de la inceputul sec. XX in mod realist. Aceasta perspectiva realista presupune o intelegere a literaturii ca mimiesis, in care autorul isi propune sa reflecte lumea ca intr-o oglinda, in toata coplexitatea ei, creand in acelasi timp iluzia unei lumi adevarate. In primul rand, aceasta impresie de veridicitate, trasatura a romanului realist, este data de sursele de inspiratie. Ele cuprind elemente de biografie a scriitorului, prezentarea spatiului ardealului sub dominatie austro-ungara, aspecte monografice. De asemenea personajele au ca model persoane reale: eroul este inspirat din dialogul lui Rebreanu cu tanarul Ion Pop, obsedat de avere, destinul Anei are ca 1

Ion de Liviu Rebreanu sursa tragedia unei tinere ramasa insarcinata cu un baiat sarac, Titu imprumuta trasaturile autorului, iar invatatorul are acelasi destin cu cel al tatalui scriitorului. Tematic, romanul este complex, pe fundalul social grefandu-se mai multe teme cu pondere diferita: obsesia pamantului care dezumnizeaza, conditia femeii, destinul familiei, conditia intelectualului rural. Nicolae Manolescu afirma: in centru romanului se afla patima lui Ion ca forma a instinctului de poesiune.Titlul este semnificativ pentru destinul categoriei sociale de tarani. Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual functia epica de interpretare. Tetul se imparte in doua segmente epice intitulate Glasul Pamantului si Glasul iubirii, cele doua metafore indicand fortele opuse care conduc destinul eroului principal. Acestea au rolul de a anticipa un conflict specific lui Rebreanu, intre a avea si a simti. Romanul are o constructie echilibrata si riguroasa: prima parte sase capitole, a doua sapte. Universul este bine delimitat, inchis, fapt indicat de titlurile capitolelor extreme: Inceputul si Sfarsitul. Circularitatea e un principiu realist care ii confera o structura de corp sferoid, concretizata in relatia incipit-final. Incipitul are rolul de a crea imaginea detaliata a cadrului actiunii. Construit in mainera realista prin indici temporali si spatiali. Predomina toponime (Pripas, Jidovita, Armadia, Somes) sugerandu-se un spatiu tipic lumii rurale: Pripasul petit intr-o scrantitura de coline. Aceleasi toponime sunt reluate si in final in ordine inversa construind un univers sferic. Cateva toponime (Rapele dracului, Cismeaua Mortului) au functie anticipativa semnaland elemente nefaste; ele apar si in funal unde sunt insa dominate de imaginea turnului bisericii nou, stralucitor, care se inalta ca un cap biruitor. Hristosul de tinichea, ruginit are aceeasi conotatie negativa, indicand o lume in care valorile spirituale sunt uneori trecute intr-un plan secund, in defavoarea valorilor materiale; locul lui a fi este luat de a avea. Drumul este descris prin verbe de miscare (alearga, coboara, urca, coteste, da buzna) indicand un univrs dinamic. De-a lungul lui sunt asezate case a caror descriere are functie psihologica si emblematica pentru locatatari. Astfel se prezinta in antiteza imaginea caselor care reprezinta cele doua probleme ale romanului: casa familiei invatatorului este deschisa catre sat: cercetatoare si dojenitoare, semn al rolului educator pe care il are Herdelea; in opozitie, casa familiei Glanetasu este zavorata, in dezordine, semnaland saracia si dezinteresul locatarilor. Atmosfera este linistita si se dinamizeaza la finalul incipitului in prezentarea carciumii si secventa horei. Finalul prezinta plecarea familiei Herdelea din sat si stingerea treptata a zgomotelor specifice cestei lumi; universul este aparent neschimbat: satul a ramas neschimbat, in ciuda faptului ca unele destine sau terminat tragic. Naratorul semnaleaza in final trecerea timpului care atenueaza suferintele: peste zvarcolirile vietii vremea vine nepasatoare stergand toate urmele. Punctele de suspensie accentueaza trecerea timpului metaforic redat de soseaua cea mare fara sfarsit si fara inceput.

Ion de Liviu Rebreanu Prin tehica planurilor paralele este prezentata viata taranimii sia intelctualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeazaprin alternanta, ia succesiunea secventelor narative esteredata prin inlantuire. Compozitia evidentiaza, deci, cele doua mari probleme ale operei: existenta societatii rurale ilustrata prin mai multe familii tipice si problema intelectualitatii supusa stapanirii austro-ungare reprezentata de familia Herdelea. Problematica taraneasca a fost semnalata de Rebreanu in discursul lui de receptie de la Academia Romana intitulat: Lauda taranului roman, mentionand ca taranul e inceputul si sfarsitul. Desi este un roman al individului repezentativ pentru o categorie, Ion este si un roman social si monografic. Astfel, el prezinta detaliat structura sociala a satului ardelean, creand autenticitate. Se observa clasa taranimii structurata pe criteriul pamantului in: bocotani si sarantoci. Ierarhia sociala este rigida, stricta si determina fundamental destinul individului, unica forma de a urca in ierarhie fiind casatoria. O categorie aparte o reprezinta intelectualitatea: invatatorul cu statut social scazut si preotui instarit, fiind puterea suprema. Ca roman monografic, prezinta o serie de obiceiuri, traditii, ritualuri de trecere. Aceste secvente au si functia de nucleu epic descriind momente esentiale in evolutia personajelor. Hora este un ritual ancestral facand parte dintr-un calendar al satului. Ea se desfasoara duminical, aceata ritmicitate dand caracter sacral. Are loc in curtea vaduvei lui Maxim Oprea si aduna toata suflarea satului, avand astfel functie de socializare si de informare. Intelectualii participa la hora ca spectatori, dialogheaza, fiind pimiti cu gesturi de deferenta: taranii isi scot palariile, se ridica in picioare. Hora devine pretextul unei radiografii sociale prezentandu-se gruparea in functie de avere, de varsta, de sex. Taranii bogati alcatuiesc un cerc inchis in care saracii nu au dreptul sa se amestece; este semnificativa imaginea lui Al. Glanetasu care se sfieste sa se vare intre bogatasi fiind comparat cu un caine la usa bucatariei. Hora nu este un eveniment lipsit de tensiuni sociale, ci un episod in care mocnesc conflicte ce rabufnesc fie verbal, fie fizic. Descrierea dansului evidentiaza specificul zonei; apar detalii pitoresti precum numele jocurilor (Somesana, Invrtita), vestimentatia fetelor si a flacailor (ii albe) elemente ce fixeaza statutul social (neveste basma, fete par despetit si buchetel de flori). Ritmul dansului este in crescendo iar lautarii intetesc muzica pe masura ce patima jucatorilor creste, totul culminand cu hiperbolizare pe plan auditiv (de tropotele jucatorilor se hurduca pamantul). Vitalitaea jucatorilor e expresia poftei de viata si sugereaza un univers dominat de putere, forta, patima, instinct. Pentru tineri, hora este un moment decisiv in alegerea partenerului de aceea baietii sunt intr-o competitie in fata colectivitatii. Ei sunt descrisi printr-o succesiune de verbe: se indarjesc, se invartesc, plesnesc , ciocnesc. O componenta esentila este senzualitatea dansului care subliniaza caracterul premarital. Ion iese in evidenta prin faptul ca isi fixeaza privirea asupra Anei, desi este interesat de Florica.

Ion de Liviu Rebreanu Nunta este un ritual care presupune cununia civila in limba maghiara dar si cununia religioasa, care se desfasoara in biserica din sat dupa traditii. Hora miresei este jucata de Ion si Florica, care ii tine locul Anei caci era insarcinata. Ceremonialul respecta traditia dar devine si pretextul unei caracterizari a lui Ion in relatie cu Ana pecare o percepe uratica, nesemnificativa in fata Floricai, careia ii declara deschis iubirea. Secventa are caracter anticipativ anuntant evolutia lui Ion in plan sentimental, dar si sfarsitul tragic al Anei: ce te bocesti, ca doar nu te duci la spanzuratoare (Ion). Inmormantarea respecta datele lumii traditionale: slujba preotilor, descrierea cosciugului, adunarea intregului sat, semn ca atat nunta cat si inmomantarea sunt secvente care in comunitatea traditionala presupun coeziunea colectivitatii. Ion este cel mai important personaj al literaturii rurale, realizat prin tehnica basoreliefului, care devine un etalon al prozei taranestii. Desi inspirat din realitate, el devine un tip generic al taranului pentru care pamantul reprezinta ratiunea sa. Ion este rezultatul determinismului social, evolutia este previzibila, iar faptele respecta relat cauza-efect. Profilul moral se contureaza prin caracterizare indirecta dar si prin biografia inserata in naratiune: Ion este fiul unei familii sarace condamnat in societatea traditionala extrem de rigida la o existenta plina de umilinte sfrustrari. Intreaga evolutie a personajului este conditionata de acest factor social, apelativul sarantoc planand asupra sa ca o amenintare si ca un stigmat. Eroul isi poate schimba destinul doar prin casatoria din interes. Parcursul scolar evidentiaza o serie decalitati intelectuale: Ion era elevul bun al invatatorului Herdelea care a insistat sa urmeze o scoala superioara. Flacaul renunta la studi dornind sa ramana vesnic infratit cu pamantul pe care il considera mai drag ca o mama. Parcursul eroului este unul descendent in plan moral, dezumanizarea fiind treptata, dar ireversibila, cu toate ca in plan social, flacaul ajunge printre fruntasii satului. El traieste pentru a avea care anuleaza treptat a simti, a gandi, a fi. Sfarsitul lui Ion e verdict, firesc in linia evolutiei personajului care si-a pierdut treptat omenescul, degradandu-se moral si intrand in seria atat de larga, de altfel, a parvenitilor literaturii universale. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnanadu-legesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele. Fiind omiescentsi omniprezent, naratorul realizeaza portretul sau biografia personajelor. G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional: observarea limbajului ardelenesc e facuta cu foarte multa exactitate. Tudor Vianu observa utilizarea registrelor lexicale diverse in limbajul personajelor in functie de conditia lor sociala. Intr-un stil cenusiu, sobru, anticalofil, romanul surprindedeci destinele conjugate ale unor tarani si intelectuali din Pripasul ardelenesc, trasaturile lor fundamentale sublimandu-se in figura monumentala a personajului Ion.

Ion de Liviu Rebreanu Caracterizare personaj principal Ion Pop al Glanetasului, eroul insusi, a existat aievea si se numea aproape asa marturiseste Rebreanu despre personajul central al operei care incheia Quijotismul romnesc, trairea romanului in iluzie (N. Manolescu). Ca in atatea alte cazuri, insa, prototipul real al unui erou fictional ramane undeva in umbra, creatia covarsind realitatea, trecand-o usor in uitare dupa ce i-a preluat seva autenticitatii. Prin personjaul Ion, Rebreanu pune pentru prima data in literatura noastra problema taraneasca dintr-o alta perspectiva, desprinzandu-se de eticismul si de lirismul samanatorist care prezinta satul si taranul intr-o forma idilica. Astfel, Rebreanu ilustreaza realismul dur, balzacian, in proza interbelica. Publicat in 1920 romanul Ion evidentiaza spatiul ardelenesc de la inceputul sec. XX in mod realist. Aceasta perspectiva realista presupune o intelegere a literaturii ca mimiesis, in care autorul isi propune sa reflecte lumea ca intr-o oglinda, in toata coplexitatea ei, creand in acelasi timp iluzia unei lumi adevarate. In primul rand, aceasta impresie de veridicitate, este data de sursele de inspiratie. Ele cuprind elemente de biografie a scriitorului, prezentarea spatiului ardealului sub dominatie austro-ungara, aspecte monografice. De asemenea personajele au ca model persoane reale: eroul este inspirat din dialogul lui Rebreanu cu tanarul Ion Pop, obsedat de avere. Tematic, romanul este complex, pe fundalul social grefandu-se mai multe teme cu pondere diferita: obsesia pamantului care dezumnizeaza, conditia femeii, destinul familiei, conditia intelectualului rural. Nicolae Manolescu afirma: in centru romanului se afla patima lui Ion ca forma a instinctului de poesiune. Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual functia epica de interpretare. Textul se imparte in doua segmente epice intitulate Glasul Pamantului si Glasul iubirii, cele doua metafore indicand fortele opuse care conduc destinul eroului principal. Acestea au rolul de a anticipa un conflict specific lui Rebreanu, intre a avea si a simti. Romanul are o constructie echilibrata si riguroasa: prima parte sase capitole, a doua sapte. Universul este bine delimitat, inchis, fapt indicat de titlurile capitolelor extreme: Inceputul si Sfarsitul. Prin tehica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelctualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeazaprin alternanta, ia succesiunea secventelor narative esteredata prin inlantuire. Compozitia evidentiaza, deci, cele doua mari probleme ale operei: existenta societatii rurale ilustrata prin mai multe familii tipice si problema intelectualitatii supusa stapanirii austro-ungare reprezentata de familia Herdelea. Problematica taraneasca a fost semnalata de Rebreanu in discursul lui de receptie de la Academia Romana intitulat: Lauda taranului roman, mentionand ca taranul e inceputul si sfarsitul. Desi este un roman al individului repezentativ pentru o categorie, Ion este si un roman social si monografic.

Ion de Liviu Rebreanu Astfel, el prezinta detaliat structura sociala a satului ardelean, creand autenticitate. Se observa clasa taranimii structurata pe criteriul pamantului in: bocotani si sarantoci. Ca roman monografic, prezinta o serie de obiceiuri, traditii, ritualuri de trecere. Aceste secvente au si functia de nucleu epic descriind momente esentiale in evolutia personajelor. Ion este cel mai important personaj al literaturii rurale, realizat prin tehnica basoreliefului, care devine un etalon al prozei taranestii. Desi inspirat din realitate, el devine un tip generic al taranului pentru care pamantul reprezinta ratiunea sa. Ion este rezultatul determinismului social, evolutia este previzibila, iar faptele respecta relat cauza-efect. Profilul moral se contureaza prin caracterizare indirecta dar si prin biografia inserata in naratiune: Ion este fiul unei familii sarace condamnat in societatea traditionala extrem de rigida la o existenta plina de umilinte sfrustrari. Intreaga evolutie a personajului este conditionata de acest factor social, apelativul sarantoc planand asupra sa ca o amenintare si ca un stigmat. Eroul isi poate schimba destinul doar prin casatoria din interes. Parcursul scolar evidentiaza o serie decalitati intelectuale: Ion era elevul bun al invatatorului Herdelea care a insistat sa urmeze o scoala superioara. Flacaul renunta la studi dornind sa ramana vesnic infratit cu pamantul pe care il considera mai drag ca o mama. Ion pastreaza totusi carti pe care le citeste, ia adesea gazetele invatatorului, nefiind deci o fiinta redusa intelectual. Relatia cu societatea il obliga sa se manifeste ferm, hotarat, reusind sa castige presticiul in randul flacailor care asculta cu obedienta, desi George e mai bogat. Asadar Ion poseda o serie de calitati: harnic si iute, cu aptitudini de conducator, toate ceste adancind si mai mult drama eroului. El se caracterizeaza in raport cu celelalte personje. Astfel, relatia cu Herdelea demonstreaza ca Ion se indeparteaza de reperele morale, intrucat este lipsit de recunostinta fata de invatator desi acesta isi pune cariera in pericol ajutandu-l. Se caracterizeaza si prin relatia cu Baciu care constituie si conflictul central. Ambii sunt temperamente puternice, oameni patimasi, instinctuali si violenti care isi centreaza eistenta asupra pamantului, unul traind drama de a nu-l avea, celalalt de a-l putea pierde. Relatia cu Ana evidentiaza o dimensiunea negativa a personajului, o seduce profitand de naivitatea ei, o lasa insarcinata constient ca fata va ajunge de batjocura satului si apoi o ignora total in timp ce este batuta de tatal ei. Momentul nuntii consfinteste statutul de posesor al pamantului, dar este si un moment esential in declinul Anei; Ion asista nepasator la suferintele sotiei sale, o trateaza dispretuitor considerand-o o piedica in calea fericirii lui. Esentiala in evolutia sa este relatia cu pamantul. Pamantul este un obiect al muncii, esenta taranului, rostul exstentei lui. In acelasi timp, el este un indiciu al starii materiale, asigurand calitatea de om a posesorului. De regula el reprezinta o zestre, o posibilitate ce ii da valoare fetei. Pentru Ion pamantul reprezinta mai mult, identificandu-l cu o fiinta al carei glas il aude si care ii directioneza existenta. Pamantul este un idol adulat de Ion, o ibovnica ispititoare, un urias in raport cu care se simte un vierme, un balaur pe care il invinge cand il ia in posesie. Comportamentul eroului se modifica radical cand intra in posesia pamantului: gesturile sunt mai grave, vorbele mai apasate, mersul este acela al unui om coovarsit. Ideea de obsedat al posesiuni reiese si prin faptul ca pentru Ion pamantul este o unitate de masura: atunci cand se casatoreste Florica, el simte ca i s-a luat cea mai buna delnita de pamant. Cea mai relevanta seventa este sarutarea pamantului indicand mai multe perspective din care Ion percepe pamantul:perspectiva erotica ( trupul negru al campurilor, ca niste ibovnice credincioase, ca o fata 6

Ion de Liviu Rebreanu frumoasa care si-ar fi lepadat camasa) starile sale sunt cele ale unui indragostit ( ii radeau ochii, ata ii era scaldata intr-o sudoare de oatima, avea o pofta salbateca sa imbratiseze huma); perspectiva de adoratie (Ion se inchina incet, cucernic se lasa in genunchi si isi cobori fruntea); perspectiva pamantului avertisment (Ion simte un fior rece, iar mainile par niste manusi de doliu); perspectiva fabuloasa (ceata de balauri ingrozitori). Parcursul eroului este unul descendent in plan moral, dezumanizarea fiind treptata, dar ireversibila, cu toate ca in plan social, flacaul ajunge printre fruntasii satului. El traieste pentru a avea care anuleaza treptat a simti, a gandi, a fi. Sfarsitul lui Ion e verdict, firesc in linia evolutiei personajului care si-a pierdut treptat omenescul, degradandu-se moral si intrand in seria atat de larga, de altfel, a parvenitilor literaturii universale. Intr-un stil cenusiu, sobru, anticalofil, romanul surprindedeci destinele conjugate ale unor tarani si intelectuali din Pripasul ardelenesc, trasaturile lor fundamentale sublimandu-se in figura monumentala a personajului Ion.

Ion de Liviu Rebreanu Relatie Ion Ana In mai 1920 apare astfel romanul "Ion", roman care ar fi fost in masura sa-l "revolte" pe Eugen Lovinescu datorita temei traditionale, atat timp cat el impusese intr-un fel, intr-un mod categoric stoparea romanesca a abordarii temei traditionale, dar lecturand acest roman, critical observa ca este unul obiectiv, construit dupa toate datele modernismului, drept urmare il va anunta ca "primul roman modern si obiectiv din literatura romana". Substratul antropologic vizeaza conexiunile pertinente ce se pot stabili intre dimensiunile operei si cele ale realitatii. Astfel, Liviu Rebreanu va afirma in "Marturisiri" ca "Ion" isi trage originea dintr-o scena pe care " am vazut-o acum vreo trei decenii, intr-o zi de inceputuri de primavara", "aproape toata desfasurarea din capitolul I este de fapt, evocarea primelor amintiri din copilaria mea[.]", " tot in zilele acelea, am stat mai mult de vorba cu un flacau din vecini, voinic, harnic, muncitor si foarte sarac, a caror pricina a necazurilor el o vedea in faptul ca n-are pamant.". Autorul va marturisi insa ca " realitatea este pentru mine doar un pretext". Prin faptul ca este o specie literara a genului epic in proza, de marime substantiala complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, cu o naratiune fictiva in care actiunea dominanta bazata pe evenimente se desfasoara pe mai multe planuri fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata, opera "Ion" este un roman obiectiv. Caracterul obiectiv rezida in modul detasat, impersonal de realizare a temei sociale pe parcursul diegetic care construieste o monografie a satului transilvanean de la inceputul secolului al XIX-lea, in modul de individualizare a personajelor si in infrastructura narativa care presupune procedee moderne in raport cu epoca: tiparul auctorial, perspective heterodiegetica, naratorul omniscient, detasat. Obiectivitatea acestui roman rezida initial in tema acestuia: taranul dominat de dorinta de a avea pamant, romanul validandu-se ca "expansiune a unui semen"- Umberto Eco, dar si subtema ce vizeaza iubirea neimplinita din cauza rigidelor conventii sociale. Rema anunta astfel prin prefixele naratoriale aceste problematici definitorii ale romanului : ea cuprinde doua parti cu titluri conotative si anume: "Glasul pamantului" si " Glasul iubirii", capitolele avand titluri sinteza: " Hora" "Nunta", "Nasterea", "George", "elementele de paratextualitate"-G.Genette validand si tehnica "mise en abime" oglindind si conflictul dominant al capitolului, in care pamantul si iubirea detin un loc important.Tema abordata in acest roman este astfel una cu traditie in literatura romana, Rebreanu surprinde satul romanesc ardelean la inceputul secolului al-XX-lea, cu cele doua mari probleme ale sale : cea sociala si cea nationala. Temei rurale i se asociaza prin urmare si tema familiei, dar si tema iubirii, care ocupa o pozitie privilegiata in roman, ea fiind adaptata la realitatile satului dintr-un anumit moment istoric. In acest scop sunt prezentate in roman cupluri formate din personaje ca Ion-Ana, Laura-Pintea , FloricaGeorge Bulbuc, insa toate cuplurile din acest roman vor avea parte de un destin nefericit, un exemplu elocvent constituindu-l cuplul Ana, fiica de taran avut si Ion, taran sarac iubitor de avere si pamant. Prin formarea acestor cupluri, naratorul are posibilitatea sa prezinte personajele, evidentiindu-le caracterul, sa configureze conflicte si sa anticipeze derularea acestora. Relatia acestui cuplu este evidentiata pe parcursul diegezei, destinul acestor doua personaje intersectandu-se evident cu cel al celorlalte cupluri.

Ion de Liviu Rebreanu Desi este indragostit de Florica, cea mai frumoasa fata din sat, dar si foarte saraca, Ion isi da seama ca :,,Dragostea nu ajunge in viata. Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia'' si o seduce pe Ana, fiica bogatanului Vasile Baciu, averea fiind pentru el mai presus decat dragostea. Acesta o curteaza insistent pe Ana, o asteapta nerabdator in fiecare seara, dupa plecarea lui George Bulbuc, pretendentul ei oficial si abuzand de credulitatea ei, o seduce, lasand-o insarcinata. Intriga romanului constituie scena in care baiatul invatatorului Herdelea, Titu, ii sugereaza lui Ion ideea de a-l obliga intr-un fel pe Vasile Baciu sa accepte casatoria lui cu Ana. Desfasurarea actiunii ilustreaza intamplarile generate de aceasta idee salvatoare pentru taranul care vede in ideea de pamant rezolvarea tuturor problemelor sale. Prin viclenie, cultivandu-i Anei ideea ca o iubeste, Ion reuseste sa o seduca, dar apoi, dupa ce rusinea fetei nu mai poate fi ascunsa si Vasile Baciu ar fi de acord cu unirea lor, refuza toate propunerile viitorului socru, pretentiile lui fiind exagerate : el doreste toata averea bogatanului. Acesta, dandu-si seama ca tergiversarea acestei casatorii i-ar aduce fiica in situatia de a se casatori eventual cu copilasul in brate, din cauza postului pastelui, se hotaraste sa-i promita lui Ion totul, fara intentia de a se tine de cuvant. Impacat, Ion o va lua de sotie pe Ana, schimbandu-si radical atitudinea, simtindu-se altfel - si mult mai bogat. Ana va naste pe Petrisor, pe camp, in timpul secerisului, dar nici copilul nu reuseste sa inmoaie sufletul lui Ion si sa-l indrepte spre Ana. Cand viclesugul socrului se da pe fata, Ion este hotarat sa-l aduca in instanta, dar acesta, de frica procesului ii cedeaza toata averea sa. Astfel Ion isi atinge scopurile, dar aceasta victorie nu ii schimba atitudinea fata de sotia sa, pe care nu ezita sa o agreseze deseori. Ana intelege intr-un tarziu ca Ion nu a iubit-o niciodata, acesta dorind exclusiv averea ei. Pentru Ion, setea de avere se dovedeste a fi mai puternica decat afectiunea paterna, in sufletul lui vazand in copil, o legatura indestructibila cu Ana, fapt ce-l indeparta iremediabil de fosta lui iubita, Florica. In schimb, Ana devine tot mai preocupata de ideea mortii, fiind nefericita. Lipsita de afectiunea tatalui, care o batea, ca si de iubirea barbatului, Ana se spanzura. Lasat de Ion in grija unor parinti inconstienti, cand este dus la inchisoare, imbolnavindu-se, Petrisor moare. Nefiind afectat nici de moartea sotiei, nici de cea a fiului, Ion simuleaza o prietenie intempestiva cu George Bulbuc, devenit sotul Floricai, pentru a se apropia astfel de femeia pe care inca o iubeste. Intr-o seara, stiind ca George este plecat cu tatal sau din Pripas, Ion o convinge pe Florica sa-l primeasca la ea. Sub pretextul ca-i este rau, George se intoarce acasa si asteapta calm sosirea lui Ion, moment validat ca punct culminant al romanului. Cand aude zgomote in gradina, sotul Floricai iese cu sapa si il loveste de trei ori pe musafirul nepoftit, acest moment constituind deznodamantul actiunii. Ion este descoperit mort in dimineata urmatoare, iar George este ridicat de jandarmi. Cuplul este urmarit insa si pe baza individualizarii personajelor componente: Ion si Ana. Astfel, ca instanta narativa, Ion este personajul principal, deoarece este prezent in toate secventele narative, este eponim, purtand titlul operei, protagonist, deoarece el centreaza diegeza si tridimensional, beneficiind de o evolutie riguros construita. Ca referent uman, va beneficia atat de prosopografie, cat si de ethopee. Portretul fizic este mai putin detaliat, Ion este: voinic, foarte puternic, cu ochii "ca doua margele negre".Portretul moral este insa cel amplu. Una dintre modalitatile de individualizare a personajului la acest nivel este cea directa, din perspectiva altor instante narative, dar si motivat auctorial. Rebreanu il caracterizeaza pe Ion, ca fiind ,, iute si harnic,ca ma-sa'',Vasile Baciu il numeste sarantoc, familia Herdelea il considera ,,baiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet, iar George afirma ca: ,,Ion e artagos ca un lup nemancat.''Partea cea mai extinsa insa a portretului moral se desluseste insa din 9

Ion de Liviu Rebreanu faptele si vorbele sale, alta tehnica de caracterizare a personajuluifiind astfel cea indirecta. Ion este lacom de pamant si dornic de razbunare cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, este viclean cu Ana, o seduce si apoi se instraineaza, naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face foaie de zestre, brutal fata de sotia sa, aceasta brutalitate fiind inlocuita ulterior de indiferenta. Ion este o fiinta primara, renuntand la scoala pentru a munci pamantul: ,,De ce sa-si sfarame capul cu atata scoala? ", ingustimea mintii fiind demonstrata de faptul ca ideea seducerii Anei, ii apartine lui Titu Herdelea si nu lui. Dintre figurile feminine ale romanului, personajul pacient Ana, sotia lui Ion, este privita, prin natura lucrurilor, mai de aproape, destinul ei fiind legat de cel al eroului principal. Ana este o faptura firava, modesta , blanda, a carei personalitate a fost anihilata de brutalitatea cu care au tratat-o atat tatal, cat si barbatul ei. Caracterizarea directa, facuta de narator, prezinta pe scurt drama ei de orfana de mama, crescuta chinuit de tatal sau, Vasile Baciu, om bogat, dar betiv si zgarcit. Ea se indreapta cu naivitate si slabiciune explicabila catre Ion, pe care il iubeste deznadajduita. Rebreanu o invaluie cu o discreta simpatie, simbolizand prin ea o buna parte din destinul nefericit al femeii de la tara in regimul de atunci. Scena spanzurarii Anei este pregatita cu minutiozitate si reprezinta un summum al validarii acesteia ca personaj pacient: ,,Si atunci gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita''. Calinescu opineaza insa ca ,,in societatea taraneasca femeia reprezinta doua brate de munca, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai reprezenta ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar nu deosebita cu mult de a oricarei femei.'' Liviu Rebreanu se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei si fiziologiei patibularii, scena in care Ana se spanzura proband aceste calitati ale naratorului. Miscarile si reactiile personajului sunt inregistrate cu precizie cinematografica, naratorul reusind ,,sa ajunga la impersonalitatea camerei cinematografice''- N. Friedman, "limba i se umfla, ii umplu gura, incat trebui sa o scoata afara. Apoi un fior o furnica prin tot corpul. Simti o placere grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare[.].Ca o fulgerare ii trecu prin creier noaptea, cuptorul, durerea, placerea.Pe urma toate se incalcira..Ochii holbati nu mai vedeau nimic. Doar limba crestea mereu sfidatoare si batjocoritoare, ca o razbunare pentru tacerea la care a fost osandita toata viata.'' Astfel, prin intamplarile traite si finalul tragic la care au fost supuse, niciunul dintre personaje, nici Ion, nici Ana, nu a avut parte de un destin fericit. Obiectivitatea romanului este sustinuta insa, dincolo de caracterul realist al povestii de cuplu, de infrastructura narativa, de intregul arhitext . Tehnicile dominante folosite sunt : cea a contrapunctului fiecare capitol este afectat punctiform, unui personaj, unei familii, unui aspect din viata satului, cea a simetriei si circularitatii, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. Bogatia toponimelor: " Cluj, Bucovina, Jidovita" sporeste autenticitatea realizand " motivarea realista" a operei. De asemenea, drumul face legatura intre lumea reala si lumea fictiunii, N. Manolescu afirma : " urmarindu-l, intram si iesim ca printr-o poarta din roman.". De astfel este prezenta insertia unor alte elemente ce asigura simetrie, astfel in incipit pe " o cruce stramba se vede un Hristos cu fata spalacita de ploi ce isi tremura jalnic trupul", iar in final pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea cu " fata poleita de o raza intarziata, parca-i mangaia". Satul se afirma astfel ca un

10

Ion de Liviu Rebreanu cronotop, o data raul inlaturat, spatiul este purificat, catharsis-ul fiind relevant aici prin lexemele afectate ideii de divinitate si apartinand unui camp semantic al beneficului: " vesel, cununita, flori". Stilul se caracterizeaza prin: precizia termenilor, acuratete, concizie, sobrietate, lipsa imaginilor artistice ce demonstreaza atitudinea naratorului ca anticalofil, naratorul marturisind ca " stralucirile artistice, cel putin in operele de creatie se fac mai intotdeauna in detrimentul preciziei miscarii de viata". Este un stil al relatarii omnisciente si detasate, perspectiva narativa fiind cea heterodiegetica - narare la persoana a treia, cu narator extradiegetic - care se afla in afara actiunii, naratorul necorespunzand niciunui personaj si mai mult, aceasta voce auctoriala nu imixteaza deloc discursul narativ. Focalizarea este zero deoarece naratorul cunoaste mai mult ca personajele. In mod deosebit, romanul ,,Ion'', roman unanim apreciat inca de la aparitie impresioneaza prin constructie, stil, prin modul deosebit de individualizare a personajelor si prin maniera obiectiva a lui Rebreanu de a surprinde o lume, devenind insa datorita adancimii textuale un roman al esecurilor, al cuplului refuzat de soarta.

11