ocupe un rol foarte important în stomatologie având o caracteristică inovatoare prin care o breșă edentată poate fi închisă fără a fi afectați dinți integri. S-au făcut pași uriași în cercetare bazată pe dovezi astfel încât înțelegerea care există asupra acestui domeniu a permis practicienilor să ofere pacienților un serviciu extraordinar și previzibil cu rezultate de durată.
Un implant dentar este definit ca un înlocuitor
artificial al rădăcinii dintelui şi este folosit pentru restaurări ce seamănă cu dintele natural sau cu un grup de dinţi. Implanturile pot fi necesare când dinţii naturali sunt pierduţi. Când apare pierderea dinţilor, funcţia masticatorie este diminuată; osul de susţinere poate foarte uşor să-şi piardă din masă şi densitate, ceea ce poate conduce la fracturi ale mandibulei şi la reducerea osoasă verticală. În mod frecvent aspectul fizic al persoanei este considerabil afectat.
În cursul anilor s-a încercat utilizarea unui
număr variabil de materiale pentru confecţionarea implanturilor, din care au supravieţuit doar câteva, care posedă anumite proprietăţi obligatorii ce se impun în vederea obţinerii unui succes pe termen lung.
O condiţie obligatorie impusă tuturor biomaterialelor
este asigurarea lipsei de nocivitate locală şi generală. Trebuie evitate materialele care au componente toxice, cancerigene, alergice şi/sau radioactive. Biomaterialele utilizate în implantologia orală trebuie să asigure transmiterea forţelor ocluzale ţesuturilor de susţinere. În acest sens, ele trebuie să prezinte o rezistenţă mecanică suficientă pentru a nu suferi modificări în cursul exercitării forţelor fiziologice
Implanturile endoosoase pot fi:
metale; aliaje; ceramică; materiale plastice;
Funcţionalitatea şi adaptabilitatea clinică se referă la
implantul în sine, care trebuie:
să fie clinic utilizabil, oferind posibilităţi de
protezare estetice şi funcţionale; să permită sterilizarea şi ulterior, igienizarea corespunzătoare; să poată fi inserat şi eventual îndepărtat fără manevre chirurgicale laborioase;
Din punct de vedere ştiinţific şi practic, primul loc ca
materiale pentru implanturile endoosoase îl ocupă aliajele metalice deoarece au proprietăţi rezistive crescute (rezistenţă la compresiune, încovoiere, tracţiune, etc.), pentru a putea prelua şi transmite osului forţele fiziologice care se exercită la acest nivel. Dintre acestea, titanul, pur 99.85% este materialul care se foloseşte actualmente în clinică obţinându-se rezultate foarte bune.
Calitățile titanului sunt:
punctul de topire – titanul se topeşte la
1660℃, putând fi sterilizat fără riscuri la 300℃ rezistența – implanturile sunt fabricate dintr-o singură bară de titan pur prin prelucrări mecanice, conferindu-le rezistenţă maximă duritatea – titanul are duritate comparabilă cu cea a oţelului, conferindu-i calităţi mecanice deosebite rigiditatea – implanturile nu se deformează la aplicarea forţelor de montare sau de frezare şi nici în biomecanica masticaţiei amagnetismul – titanul nu are nici un efect magnetic, de aici rezultând o bună suportabilitate tisulară acțiunea regeneratoare și terapeutică – cercetările şi experienţa practică au evidenţiat calităţile cicatrizante ale oxidului de titan pH-ul neutru – bioxidul de titan, TiO2, care se formează imediat în jurul moleculelor de metal are un pH cu valoarea 7, adică total neutru imunitatea biologică – implantul poate fi stimulat în contact cu osul, cu ţesuturile din jur şi cu mediul cavităţii bucale rezistența excelentă la șocul electric – titanul are o conductibilitate termică foarte scăzută greutate redusă – densitatea titanului este apropiată de cea a aliajelor uşoare
În concluzie se poate spune că acest biomaterial, prin
calităţile sale răspunde la aproape toate cerinţele necesare realizării osteogenezei, osteointegrării şi durabilităţii în timp. Implantul din titan pur oferă o compatibilitate perfectă, o osteogeneză corectă şi concretă şi o viabilitate în timp demonstrată.