Dreptul de proprietate

Notiuni generale. Definitie

Potrivit art. 480 din Codul civil “Proprietatea este dreptul ce-l are cineva de
a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele
determinate de lege”.
Pentru o mai buna intelegere a definitiei pe care Codul civil o da proprietatii,
este util a cita si dispozitiile art. 481, care prevad ca “nimeni nu poate fi silit sa
cedeze proprietatea sa, afara numai pentru cazuri de utilitate publica si primind o
dreapta si prealabila despagubire”.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

a) Caracterul exclusiv (exclusivitatea) rezulta din continutul art. 480 Cod

civil potrivit caruia “proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura
si a dispune de un lucru in mod exclusiv”.
Notiunea de drept exclusiv scoate in evidenta ca acest drept se
exercita numai de titularul sau, cu toate atributele recunoscute, dreptului sau
(posesia, folosinta si dispozitia) prin excluderea altor persoane.
b) Caracterul perpetuu sau perpetuitatea dreptului de proprietate
presupune ca durata sa este nelimitata in timp si in consecinta nu se poate
stinge prin neintrebuintare din partea titularului, deci nici dupa moartea lui.
Prin urmare, dreptul de proprietate subzista atata timp cat nu dispare
bunul, imprejurare materializata in obiceiul popular prin expresia “a vinde
sau a cumpara de veci”.
Dreptul de proprietate nu dispare prin instrainarea bunului asupra
caruia este exercitat.
 In doctrina au mai fost subliniate sau mentionate inca doua caractere
ale dreptului de proprietate si anume caracterul individual si cel total.
Caracterul individual consta in aceea ca dreptul nu poate fi exercitat
decat de o singura persoana si doar in mod exceptional de mai multe, cum
este in cazul coproprietatii.
Caracterul total al dreptului de proprietate presupune ca proprietarul
dispune cu toate “puterile” asupra bunului.

Atributele dreptului de proprietate

Inca din dreptul roman, atributele dreptului de proprietate s-au
apreciat si numit la fel: jus utendi, jus fruendi si jus abutendi.
a) Posesia (jus utendi), consta in dreptul titularului de a stapani in
fapt un bun.
Posesia presupune spre exemplu, dreptul de a locui casa, de a folosi
masina, de a intrebuinta un lucru etc.
Mai intai este perceputa posesia (care este o stare de fapt), si apoi
proprietatea (care este o stare de drept).
Altfel spus, o persoana poate avea posesia unui bun fara a fi
proprietar, dupa cum proprietarul unui bun poate sa nu-l posede.
b) Folosinta (jus fruendi) este dreptul pe care il are cineva de a folosi
lucrurile perceptandu-le fructele naturale, civile si industriale, in interesul
sau.

Obiectul dreptului de proprietate

Desi obiect al dreptului de proprietate il constituie bunurile mobile si
imobile, totusi acesta poate purta si asupra unui drept, cu conditia ca el sa
faca parte din elementul activ al unui patrimoniu si sa fie in principiu
transmisibil.
Dreptul de proprietate nu poate exista in principiu decat asupra unor
bunuri corporale. Cu toate acestea proprietatea poate sa fie exercitata
bunaoara si asupra unui document constatator ale uni creante, cum sunt
titllurile de credit.
O alta cerinta generala cu privire la obiectul dreptului de proprietate
este aceea ca bunul sa existe.

REGIMUL JURIDIC AL IMOBILELOR

1) Proprietatea solului implica proprietatea supraftei si a subsolului.

a) Proprietatea suprafetei este reglementata de articolul 489 Cod civil.
In spiritul acestui text, pe suprafata terenului sau proprietarul poate sa
ridice liber orice constructi sau sa faca orice plantatie. Totodata ca efect al
exclusivitatii dreptului, acesta poate interzice vecinilor sa-i aduca orice
atingere. El poate in virtutea articolului 708 din Codul civil sa taie crengile
copacilor ce se intind si fac umbra proprietatilor sale, ori radacinile intinse
pe terenul sau. in ceea ce priveste coloana aeriana ce se ridica perpendicular
pe suprafata solului, desi nu este proprietatea sa ea apartine tot titularului
dreptului de proprietate. Proprietarul poate edifica constructii de orice
inaltime, cu conditia obtinerii autorizatiei administrative.
El nu se poate insa opune survolarii proprietatii sale de aeronave si
nici transportului nergiei electrice prin cabluri suspendate. Temeiul acestor
ingradiri, il constituie prevederile articolului 135 alineatul 4 din Constitutie,
potrivit carora, spatiul aerian face obiectul exclusiv al proprietatii publice.

2) Proprietatea subsolului este instituita de articolul 489 Cod civil, potrivit

caruia proprietarului ii este recunoscut dreptul si asupra fondului sau,
indiferent de adancimea sa. Articolul 491 din Codul civil, permite
proprietarului sa faca, “sub fata pamantului, orice constructie si sapaturi si sa
traga din ele foloasele pe care le-ar produce.
Dreptul asupra subsolului nu este nici el nelimitat, dimpotriva este
ingradit prin anumite prevederi speciale ale legii.
Astfel, articolul 41 alineatul 4 din Constitutie precizeaza ca pentru
lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei
proprietati imobiliare cu obligatia despagubirii proprietarului pentru daunele
aduse subsolului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune
imputabile autoritatii.
Totodata, textul articolului 135 alineatul 4 stabileste ca bogatiile de
orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

B. REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR

Pana in decembrie 1989, legislatia era foarte restrictiva in ceea ce priveste
dobandirea, circulatia si instrainarea terenurilor:
- articolul 30 din Legea nr. 58/1974 stabilea interdictia instrainarilor, altfel
decat prin mostenirea legala;
- cei ce paraseau definitiv tara erau sanctionati cu trecerea terenurilor lor in
proprietatea statului;
- dobandirea proprietatii asupra terenurilor prin efectul uzucapiunii era
imposibila, caci ea nu putea fi dobandita decat prin succesiune legala.
Practic, terenurile au fost scoase din circuitul civil, si se tindea spre
desfiintarea proprietatii private asupra acestora.
Constitutia in vigoare prevede ca proprietatea privata este ocrotita in
mod egal de lege, indiferent de titular.
 In afara de unele restrictii pe care le-am amintit deja Legea 18/1991,
stabileste cadrul juridic al dobandirii si circulatiei terenurilor in Romania.
Potrivit acestei legi, terenurile de orice fel, constituie fondul funciar al
Romaniei.

C. REGIMUL JURIDIC AL CONSTRUCTIILOR

In legislatia anterioara au existat mai multe restrictii si limitari ale
dreptului de proprietate avand ca obiect constructiile.
Articolul 5 din Legea nr. 4/1973 stabilea ca “cetatenii au dreptul sa
aiba in proprietate personala o singura locuinta si o singura casa de odihna
pentru ei si familiile lor”.
Articolul 60 alineatul 1 litera a, din Legea nr. 5/1973 referitoare la
administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari
si chiriasi, stabilea reguli referitoare la normarea suprafetei locuibile, in
sensul ca fiecare persoana avea dreptul la o singura camera.
In ceea ce priveste casele de odihna, articolele 45-58 din Legea
5/1973 dispuneau ca acestea sa aiba dimensiuni restranse si sa se rezume
strict la nevoile proprietarilor si familiilor lor.
Prin abrogarea unor acte normetive care restrangeau dreptul de
proprietate asupra constructiilor, persoanele fizice si juridice au in prezent
posibilitatea sa dobandeasca si sa construiasca mai multe locuinte.
Decretul Lege nr. 61/7 februarie 1990, prevedea pentru prima oara
posibilitatea compararii locuintelor proprietate de stat de catre chiriasii care
locuiau in ele.
Cei care au cumparat locuinte si al caror teren aferent a trecut prin
efectul Legii 58/1974 in proprietatea statului, au dobandit prin efectul Legii
18/1991 dreptul de proprietatea aupra acestora prin decizia prefectului.
 Legea 85/22 iulie 1991, a extins sfera locuintelor ce pot fi vandute si
asupra acelora construite din fondurile fostelor unitati economice sau
bugetare, in conditiile Decretului Legea 61/1990.
Edificarea unei constructii, impune obtinerea autorizatiei eliberate de
autoritatea administrativa competenta, potrivit procedurii prevazute de
Legea nr. 50/1991.

D. REGIMUL JURIDIC AL APELOR

Constitutia reglementeaza in articolul 135 alineatul 4 imprejurarea ca
apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in
interesul public si marea teritoriala fac obictul exclusiv al proprietatii
publice.
Iata insa asupra caror ape poate fi exercitat dreptul de proprietate de
catre persoanele particulare:
Apele pluviale fac parte din categoria de bunuri numita “res
comunis”, astfel incat ele devin proprietatea titularului fondului pe care au
cazut.
Apele de izvor. Potrivit articolului 579 Cod civil cel care este
proprietarul terenului este si proprietarul izvorului, deoarece acesta face
parte din fond.
Cu toate acestea textul articolului 582 din Codul civil prevede doua
situatii cand apele curgatoare, altele decat cele din domeniul public, pot fi
folosite si anume:
a) apele curgatoare care marginesc o proprietate;
Potrivit articolului 582 Cod civil, acela a carui proprietate se afla pe
marginea unei ape curgatoare, poate lua apa pentru irigarea proprietatii sale,
fara insa a abate cu totul cursul apei.
b) apele curgatoare care trec prin interiorul unei proprietati.
Potrivit acestui text proprietarul pe al carui fond trece apa curgatoare,
o poate folosi, “in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorirea
de a-i lasa cursul firesc, la iesirea din proprietatea sa. Lui ii este insa interzis
sa foloseasca toata apa in interesul sau, daca prin aceasta prejudiciaza pe
ceilalti proprietari riverani din aval.

Formele dreptului de proprietate.

Proprietatea privata.
Potrivit art. 135 alineat 2, din Constitutie “proprietatea este publica
sau privata”.
Titulari ai dreptului de proprietat privata pot fi persoanele fizice,
persoanele juridice, statul, comunele, orasele, municipiile si judetele.
Definitia doctrinara a proprietatii private este urmatoarea:
Dreptul de proprietate privata este dreptul ce apartine persoanelor
fizice, juridice, statului sau unitatilor administrativ teritoriale asupra unor
bunuri mobile sau imobile, exercitand asupra lor atributele dreptului de
proprietate, in mod exclusiv si perpetuu, in limitele legii.

Proprietatea publica
Dreptul de proprietate publica este dreptul real care apartine statutului
si unitatilor administrativ teritoriale, asupra unor bunuri mobile si imobile de
interes national sau local, asupra carora exercita atributiile dreptului de
proprietate.
MODURILE DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE

Clasificare

Modurile de dobândire a drepturilor reale pot fi clasificate în functie

de mai multe criterii:

• Dupa întinderea dobândirii:

1) moduri de dobândire universala sau cu titlu universal;

2) moduri de dobândire cu titlu particular.

• Dupa caracterul dobândirii:

1) moduri de dobândire cu titlu oneros;

2) moduri de dobândire cu titlu gratuit.

• Dupa momentul la care se produce momentul dobândirii:

1) moduri de dobândire inter vivos;

2) moduri de dobândire pentru cauza de moarte –mortis causa.

• Dupa situatia juridica a bunului în momentul dobândirii:

1) moduri de dobândire originare;

2) moduri de dobândire derivate.

Legea ca mod de dobândire a drepturilor reale

În conceptia Codului civil, domeniul de aplicare ale legii în aceasta

materie cuprinde:

1) dobândirea fructelor prin posesia de buna-credinta (art.485 C. civ.);

2) dobândirea coproprietatii zidului comun, care în fond este o vânzare silita

(art.597 si 598 C. civ.);
3) dobândirea mobilelor prin posesia de buna-credinta.

Hotarârea judecatoreasca, mod de dobândire a drepturilor reale

Hotarârea judecatoreasca constituie un mod de dobândire a dreptului

de proprietate sau a altor drepturi reale numai atunci când ea are un caracter

constitutiv de drepturi. Prezinta acest caracter hotarârea judecatoreasca prin

care se dispune exproprierea unui imobil proprietate privata pentru utilitate

publica sau hotarârea judecatoreasca pronuntata într-o cauza care are ca

obiect suplinirea consimtamântului uneia din parti la încheierea unui act

translativ de proprietate.

Traditiunea (predarea materiala)

Prin traditiune se întelege predarea materiala a unui bun. În prezent,

traditiunea opereaza transferul proprietatii în cazul asa-numitelor daruri

manuale, adica al unor donatii curente, de mica importanta, care se executa

imediat, prin predarea lucrului donat, fara a fi necesara o forma speciala.

Ocupatiunea

Ocuparea, denumita de Codul civil „ocupatiune”, ca mod de

dobândire a drepturilor reale, consta în luarea în posesie a unui bun care nu

apartine nimanui, deci a unui bun fara stapân.

În prezent, se admite ca în aceasta categorie ar intra: apa de baut sau

pentru trebuintele casnice, atunci când aceasta este luata de la un izvor

natural, precum si vânatul sau pestele, când sunt dobândite legal.

Accesiunea

Accesiunea consta în încorporarea materiala a unui lucru mai putin

important într-un lucru mai important. Titularul dreptului asupra lucrului

mai important devine si titularul bunului mai putin important.

Dupa obiectul principal la care se refera, accesiunea poate fi

imobiliara si mobiliara. Accesiunea imobiliara poate fi naturala si

artificiala.

Accesiunea imobiliara naturala consta în unirea a doua bunuri care

apartin unor proprietari diferiti, fara interventia omului, dintre care cel putin

bunul principal este un bun imobil. Codul civil reglementeaza urmatoarele

cazuri de accesiune imobiliara naturala: aluviunea, avulsiunea, insulele si

prundisurile, accesiunea albiei parasite si accesiunea animalelor.

Accesiunea imobiliara artificiala presupune interventia omului. În

Codul civil sunt reglementate doua cazuri de accesiune artificiala:

constructia sau plantatia facuta de proprietar, pe terenul sau, însa cu

materialele altcuiva; constructia sau plantatia facuta de o persoana, cu

materialele sale, însa pe terenul altcuiva.

Codul civil porneste de la ideea ca lucrul principal este terenul, iar

prin accesiune, proprietarul terenului devine si proprietar al constructiei sau

al plantatiei.
 Accesiunea mobiliara presupune unirea a doua bunuri mobile care

apartin la proprietari diferiti ori confectionarea sau obtinerea unui bun de

catre o persoana prin munca sa, folosind materialele altuia.

În Codul civil sunt reglementate trei cazuri de accesiune mobiliara:

adjunctiunea, specificatiunea si confuziunea sau amestecul. Regula este ca,

în toate cazurile, proprietarul bunului principal devine si proprietar al

bunului mai putin important, unit cu primul, având obligatia de a plati

despagubirile corespunzatoare.

Uzucapiunea (prescriptia achizitiva)

Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietatii sau a altor

drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntrerupta a acestui

lucru în tot timpul fixat de lege.

Pot fi dobândite prin uzucapiune dreptul de proprietate privata si

dezmembramintele acestuia, uzufructul, uzul, abitatia, servitutile si

superficia. Uzucapiunea nu se aplica în privinta bunurilor imobile

proprietate publica, deoarece acestea sunt inalienabile si imprescriptibile.

Efect al posesiei, uzucapiunea presupune întotdeauna o posesie utila,

adica neafectata de vicii. Simpla detentie precara ori posesia viciata, oricât ar

dura în timp, nu poate duce niciodata la uzucapiune.

Uzucapiunea poate fi de doua feluri: uzucapiunea de 30 de ani

(art.1890 C. civ.,) si uzucapiunea de 10 pâna la 20 de ani, dupa distinctiile

stabilite în art.1895 C. civ., când posesia a fost de buna-credinta si s-a

întemeiat pe un just titlu.

Principalul efect al uzucapiunii este acela ca posesorul devine titular al

dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra bunului posedat în

timpul cerut de lege. Efectul uzucapiunii este retroactiv, în sensul ca

uzucapantul va fi considerat proprietar, nu din momentul împlinirii

termenului, ci chiar din ziua în care a început posesia.

Succesiunea

Potrivit art. 644 Cod civil, proprietatea bunurilor se dobândeste si se

transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune.

Termenul de succesiune desemneaza, în general, transmiterea

patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe

persoane fizice sau juridice, ori catre stat.

Mostenirea este reglementata în Codul civil, Legea nr. 319/1944

privind drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, precum si în alte

acte normative, cum aer fi Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 sau Legea

nr. 10/2001.

În raport de prevederile art. 650 Cod civil, mostenirea este de doua

feluri:

- mostenire legala;

- mostenire testamentara.
 Mostenirea este legala când transmisiunea patrimoniului succesoral

are loc în temeiul legii.

Mostenirea este testamentara în cazul când transmiterea

patrimoniului succesoral sau o parte a acestuia are loc în temeiul vointei

celui care lasa mostenirea manifestata prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea se numesc

legatari.

Legatararul poate fi:

- universal, cu vocatie la întregul patrimoniu succesoral;

- cu titlu universal, cu vocatie la o fractiune din patrimoniul

succesoral;

- particular, cu vocatie la bunuri determinate.

Data deschiderii mostenirii

Potrivit art. 651 Cod civil, succesiunile se deschid prin moarte, ceea

ce înseamna ca data deschiderii unei succesiuni este data mortii celui care

lasa mostenirea.

Locul deschiderii mostenirii

Locul deschiderii mostenirii este cel al ultimului domiciliu al

defunctului, în raport de prevederile art. 14 din Codul de procedura civila

conform caruia litigiile privitoare la mostenire sunt de competenta instantei

celui din urma domiciliu al defunctului.

Conditiile generale ale dreptului de mostenire

Indiferent de felul mostenirii, legala sau testamentara, pentru ca o

persoana sa poata mosteni, ea trebuie sa îndeplineasca doua conditii:

- capacitatea succesorala;

- vocatia succesorala.

C apacitatea succesorala reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi

subiect de drepturi si obligatii pe care le presupune calitatea de mostenitor.

Persoanele care au capacitate succesorala sunt:

- persoanele fizice în viata la data deschiderii succesiunii;

- persoanele concepute, dar nenascute, la data deschiderii

succesiunii;

- persoanele disparute;

- peroanele juridice daca sunt în fiinta la data deschiderii

succesiunii, având capacitate succesorala de la data înregistrarii,

de la data actului de dispozitie, de la data recunoasterii sau

autorizarii înfiintarii.

Nu au capacitate succesorala:

- predecedatii;

- persoanele juridice care au încetat sa mai aiba fiinta;

- comorientii (persoanele care au murit în aceeasi împrejurare,

fara sa se poata stabili daca una a supravietuit celeilalte).

 Vocatia succesorala, în sens larg, desemneaza vocatia eventuala a

unor persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana.

Conditiile speciale ale mostenirii legale

Pentru a dobândi mostenirea în temeiul legii, o persoana trebuie sa

îndeplineasca trei conditii speciale:

1. sa aiba vocatie succesorala legala;

2. sa nu fie nedemna;

3. sa nu fie exheredata (dezmostenita).

Principiile generale ale devolutiunii legale

• Principiul chemarii la mostenire a rudelor în ordinea claselor de

mostenitori legali

Codul civil stabileste patru clase de mostenitori legali:

- clasa I, clasa descendentilor, în linie directa, alcatuita din

copiii, nepotii, stranepotii defunctului, fara limita de grad;

- clasa a II-a, clasa ascendentilor privilegiati (parintii

defunctului) si a colateralilor privilegiati (fratii si surorile

defunctului si descendentii acestora pâna la gradul al IV-lea,

inclusiv);

- clasa a III-a, clasa ascendentilor ordinari (bunicii, strabunicii

defunctului, fara limita de grad);

- clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii si matusile,

verii primari, fratii si surorile bunicilor defunctului).

• Principiul proximitatii gradului de rudenie între mostenitorii din

aceeasi clasa, conform caruia, în cadrul aceleiasi clase, rudele de grad mai

apropiat înlatura de la mostenire rudele de grad mai îndepartat.

• Principiul egalitatii între rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad,

potrivit caruia, daca mostenitorii defunctului fac parte din aceeasi clasa si au

acelasi grad de rudenie, ei vor împarti mostenirea în parti egale.

Reprezentarea succesorala

Prin reprezentare succesorala un mostenitor mai îndepartat în grad

urca în locul si gradul ascendentului sau decedat la data deschiderii

mostenirii pentru a culege, în concurs cu succesorii mai apropiati în grad,

partea care s-ar fi cuvenit predecedatului daca acesta s-ar fi aflat în viata.

Reprezentarea succesorala este admisa în privinta descendentilor

copiilor defunctului si în privinta descendentilor din frati si surori.

Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor

Pentru a-l mosteni pe defunct, sotul supravietuitor trebuie sa

îndeplineasca conditiile generale cerute de lege pentru a mosteni, precum si

o conditie speciala, respectiv sa aiba calitatea de sot la data deschiderii

mostenirii.

Legea nr. 319/1944 recunoaste urmatoarele drepturi sotului

supravietuitor:
- un drept de mostenire în concurs cu oricare dintre clasele de

mostenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase;

- un drept de mostenire special asupra mobilelor si obiectelor

apartinând gospodariei casnice, precum si asupra darurilor de nunta;

- un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit.

Drepturile statului asupra mostenirii vacante

Potrivit art. 680 Cod civil, în lipsa de mostenitori legali sau

testamentari, bunurile lasate de defunct trec în proprietatea statului.

Testamentul

Potrivit art. 802 Cod civil, testamentul este un act revocabil prin care

testatorul dispune, pentru timpul încetarii sale din viata, de tot sau parte din

avutul sau.

Cuprinsul principal al testamentului îl constituie actele de dispozitie

cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lasa la moartea

sa, adica legatele.

În dreptul nostru sunt cunoscute trei categorii de testamente:

1) testamentele ordinare;

2) testamentele privilegiate;

3) forme simplificate de testamente pentru depunerile la C.E.C si

testamentul facut în strainatate.

Din categoria testamentelor ordinare fac parte testamentul olograf,

testamentul autentic si testamentul mistic (secret).

Testamentul olograf trebuie sa fie în întregime scris, datat si semnat

demâna testatorului.

Testamentul autentic este acel testament care a fost autentificat de

notarul public, cu respectarea dispozitiilor legale.

Testamentul mistic sau secret este testamentul semnat de testator,

strâns si sigilat si prezentat judecatoriei pentru îndeplinirea unor formalitati.

Sunt testamente privilegiate, testamentele militarilor, testamentul în

caz de boala contagioasa si testamentul maritim.

Testamentul militarilor este acel testament încheiat de militari,

precum si persoanele asimilate acestora, cât timp se afla pe teritoriul strain,

în misiune ori prizonieri la inamic sau pe teritoriul român într-o localitate

asediata sau ale carei comunicatii au fost întrerupte din cauza razboiului.

Testamentul facut în timp de boala contagioasa este acel testament

facut de persoanele aflate pe un teritoriu izolat din cauza unei boli

contagioase (în carantina), daca în localitatea respectiva nu exista notar

public.

Testamentul maritim se încheie de calatorii si membrii echipajului în

cursul unei calatorii pe mare.

Clauza testamentara pentru depunerile la C.E.C reprezinta o

dispozitie testamentara prin care titularii instrumentelor de economisire

solicita în scris conducerii C.E.C. introducerea de dispozitii testamentare

prin care sa indice persoanele carora sa li se elibereze, dupa deces, sumele de

bani depuse.

Conform art. 886 Cod civil, cetateanul român aflat în strainatate va

putea dispune prin testament sau în forma olografa prevazuta de legea

româna sau în forma autentica întrebuintata în locul unde se face

testamentul.

Legatul

Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul

desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, vor primi

întreg patrimoniul, o fractiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul

testatorului.

Dupa modalitatile care afecteaza vointa testatorului, legatele pot fi:

- pure si simple;

- cu termen;

- sub conditie;

- cu sarcina.

Dupa obiectul lor, legatele pot fi:

- universale

- cu titlu universal

- cu titlu particular

Cuzele care împiedica prodiucerea efectelor legatelor (cauzele de

inficacitate) sunt revocarea si caducitatea dispozitiilot testamentare.

Rezerva succesorala

Orice persoana fizica poate dispune liber de bunurile care alcatuiesc

patrimoniul sau, dar în limitele prevazute de lege.

Rezerva succesorala este acea parte din patrimoniul celui care lasa

mostenirea la care mostenitorii au dreptul în virtutea legii si de care cel care

lasa mostenirea nu poate dispune prin liberalitati facute în timpul vietii sau

prin legate.

Cotitatea disponibila este acea parte a patrimoniului care excede

rezervei succesorale si de care defunctul poate dispune liber, neîngradit,

inclusiv prin donatii si dispozitii testamentare.

Potrivit Codului civil si Legii nr. 319/1944, sunt mostenitori rezervatari:

- descendentii defunctului de orice grad;

- ascendentii privilegiati;

- sotul supravietuitor.

Dreptul de optiune succesorala

Dreptul de optiune succesorala apartine tuturor mostenitorilor cu

vocatie generala la mostenire.

Dreptul de optiune succesorala se manifesta prin intermediul actului

juridic de optiune succesorala prin care titularul acestui drept subiectiv are

posibilitatea de a alege între:

- a accepta pur si simplu mostenirea;

- a accepta mostenirea sub beneficiu de inventar;

- a renunta la mostenire.

Dreptul de accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit

de la data deschiderii succesiunii, care se aplica în cazul transmisiunilor

succesorale universale si cu titlu universal, iar în cazul transmisiunilor cu

titlu particular, aceste termen este de 3 ani.