Sfântul Nicodim Aghioritul.

<< „Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des.

Acest lucru îl poruncesc:

1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos,

2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi

mărturiile locale ale Sfinţilor Părinţi,

3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi

4) însăşi rânduiala Sfintei împărtăşiri.

Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ne preda Taina Sfintei

împărtăşiri, a zis: „Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu
îl dau pentru viaţa lumii” (Ioan 6,51), ceea ce însemnează că
dumnezeeasca împărtăşire este pentru credincioşi absolut trebuitoare
pentru viaţa duhovnicească în Hristos.
Și pentru ca viaţa duhovnicească în Hristos nu trebue să se împuţineze nici
să înceteze, precum zice Apostolul: „Duhul să nu-l stingeţi” (I Tes. 5,19), ci
să fie neîntreruptă, pentruca cei vii, după acelaşi Apostol, să nu mai
trăiască viaţa lor trupească, ci viaţa lui Hristos, Care a murit şi a înviat
pentru ei, este de trebuinţă ca să fie deasă şi întrebuinţarea Sfintei
împărtăşiri.
În altă parte, Domnul zice hotărît: „Amin, amin zic vouă, de nu veţi
mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea
viaţă întru voi” (Ioan 6,53).
Din aceste cuvinte se vede limpede că Sfânta împărtăşanie este pentru
creştin tot aşa de necesară ca şi Sfântul Botez. Aşa dar, după cum fără
botez este cu neputinţă ca omul să trăiască viaţă duhovnicească şi să se
mântuiască, tot aşa este cu neputinţă să trăiască fără Dumnezeeasca
împărtăşire.

Și fiindcă aceste două Taine au aceste însuşiri: Botezul se săvârşeşte o

singură dată iar Taine Sfintei împărtăşiri se săvârşeşte des şi în fiecare zi,
rezultă în chip firesc că este absolut necesar ca şi Dumnezeeasca
împărtăşire să se facă des.

Apoi, când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un

sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea şi să bea Sângele Meu cine
vrea, aşa cum a zis că „cine vrea să vină după Mine” şi „dacă vrei să fii
desăvârşit”, ci a zis poruncitor: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu
şi Beţi dintru acesta Toţi, acesta este Sângele Meu”; adică neapărat
trebue să mâncaţi Trupul Meu şi neapărat trebue să beţi Sângele Meu. Și
iarăşi zice: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22,19).
Adică, această taină pe care Eu v-o predau, să o săvârşiţi nu numai odată,
de două sau de trei ori (precum tâlcuieşte Sf. Ioan Gură de Aur) ci zilnic,
întru pomenirea patimilor mele. A morţii şi a întregei Mele rânduieli.
Iată deci că şi aceste cuvinte ale Domnului recomandă limpede cele două
lucruri necesare Sfintei împărtăşiri: neapărata ei săvârşire şi săvârşirea
adeseori. Adică nu numai să ne împărtăşim, ci să ne împărtăşim şi des. De
unde înţelegem că drept credinciosul, în orice stare socială s-ar afla, este
îndatorat şi trebue negreşit să primească şi să păzească aceste porunci
stăpâneşti.

Dumnezeieştii Apostoli urmând această hotărâtoare poruncă a Domnului

nostru, la începutul propovăduirii, cu orice prilej adunau pe toţi credincioşii
în loc ascuns de frica iudeilor, îi învăţau, se rugau împreună şi săvârşind
Taina, se împărtăşeau şi ei şi toţi cei adunaţi, precum mărturiseşte Sfântul
Apostol Luca.

Și pentru ca să se păstreze această necesară Predanie a Domnului şi de

către creştinii de după ei, să nu se uite adică cu trecerea mulţimii anilor,
ceea ce Apostolii au făcut atunci, au scris-o în al 8-lea şi al 9-lea din
canoanele lor, poruncind, cu pedeapsa afuriseniei, ca să nu rămână nimeni
neîmpărtăşit cu Dumnezeeştile Taine, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie,

Dragilor, iată ce spune Canonul al 8-lea apostolic:

„Dacă cineva nu se împărtăşeşte când se săvârşeşte Liturghia să

spună pricina pentru care nu se împărtăşeşte şi de va fi
binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească”
(Can 8).
Iar în canonul al 9-lea zic: „Biserica trebue să afurisească pe toţi acei
creştini, care merg la biserică, ascultă cetirea Sfintelor Scripturi şi nu
stau nici la rugăciune, nici la Sfânta împărtăşire, ca unii care produc
sminteală în Biserică”.
Sinodul din Antiohia, urmând Sfinţilor Apostoli, mai întâi întăreşte canonul
de mai sus, apoi adaogă: „Se cuvine ca toţi cei care intră în Biserică şi
ascultă Sfintele Scripturi, dar nu stau să se roage cu celălalt popor şi
se îndepărtează de Sfânta împărtăşanie, să fie afurisiţi până când se
vor spovedi şi vor arăta roduri de pocăinţă şi se vor ruga şi atunci să
fie iertaţi” (Can. 2).
Deci, aşa cum este trebuitoare respiraţia neîncetată pentru a trăi, şi hrana
pentru alcătuirea firii trupeşti, tot aşa şi deasa împărtăşire este necesară
pentru viaţa sufletului şi pentru susţinerea fiinţei lui, sau ca să spun mai
bine, este cu mult şi fără de asemănare mai necesară.

Să vină în mijlocul nostru Marele Vasile, temelia dreptelor învăţături ale

Bisericii şi să ne-o spună.
„Ca să se învrednicească omul de viaţa veşnică, zice, trebue să se
împărtăşească cu Trupul şi cu sângele lui Hristos. Si iarăşi: Este de
trebuinţă celui ce s’a renăscut prin Botez să se hrănească cu împărtăşirea
Sfintelor Taine. Deci toţi dreptcredincioşii creştini avem nevoie să ne
hrănim cu hrana vieţii veşnice, pe care ne-a predat-o Fiul lui Dumnezeu
celui viu.

Si iarăşi, este bine şi de folos a se împărtăşi omul în fiecare zi cu Trupul şi

Sângele lui Hristos, căci însuşi Domnul o spune: Cine mănâncă Trupul Meu
şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică”.>>

De ce întârziem aşa de mult ca să ne împărtăşim?

Ne zice tot Sf. Nicodim Aghioritul:

„Cel ce întârzie să se împărtăşească, nu face nici o pregătire, nu este atent,
nu are atentă păzire despre gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să
cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeeşti
dragoste.

Îndelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare,

să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor lor, face
deslegare deplină la mâncare şi la vorbă, la necuviincioase priviri şi auziri şi
se face ca un cal, care neavând frâu alunecă în prăpastia tuturor
păcatelor.”

Mergem mai departe la Sfântul Ioan Gură de Aur.

„De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire si cinste de la Hristos, ca să
ne împărtăşim cu Trupul si cu Sângele Lui, să nu ne lenevim a face acest
lucru. Nu vedeţi pe copii cei mici cu câtă grabă apucă sânul mamei lor? Cu
câtă repezeală pun buzele la sân? Cu aşa grabă ar trebui ca şi noi să ne
apropiem de această Sfântă Masă si de acest sân al duhovnicescului Potir,
ca să ne împărtăşim.

Sau mai bine zis, cu mai mare grabă să ne alăptăm din Sfânta
împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh, şi
singura noastră mâhnire să fie neîmpărtăşirea cu aceasta hrană Deviată
făcătoare” (Omil. 82, la cap. 26 de la Matei).

Sf. Ioan Gură de Aur spune că nu există nicio diferenţă între un preot şi
un mirean în faţa Sfintei Împărtăşanii.
„Sunt împrejurări când preotul nu se deosebeşte de cel supus, adică de cel
mai jos decât dânsul, de pildă când trebuie a se învrednici de Tainele cele
înfricoşate, fiindcă cu toţii ne învrednicim de aceleaşi Taine, iar nu ca în
Legea Veche, când pe unele le mânca preotul, iar pe altele cel ce nu era
preot, aşa că poporului nu-i era slobod de a se împărtăşi din cele din care
se împărtăşea preotul. Acestea însă nu mai sunt acum, ci tuturor le stau în
faţă un trup şi un pahar…”

Mergem mai departe la Sfântul Teodor Studitul care-şi îndemna monahii

să se împărtăşească în fiecare zi:
„Multe pot lacrimile şi strămtorarea [inimii] şi înainte de toate Împărtăşirea
cu cele Sfinte, spre care văzându-vă nepăsători, mă minunez foarte tare: că
dacă e duminică veniţi spre Taine, dar dacă se face liturghie în altă zi nu
veniţi, deşi în mănăstire ar fi cu putinţă celui ce vrea să se cuminece în
fiecare zi; acum se face liturghie mai rar, şi tot nu vine nimeni.”

Iată ce spune Sf. Ioan de Kronstadt de împărtăşirea deasă:

„Iată mijloacele care garantează nădejdea creştină: rugăciunea, mai cu
seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea
deasă a cuvântului lui Dumnezeu şi mai ales împărtăşirea cât mai deasă cu
De-viaţă-făcătoarele Taine, cu Trupul şi Sângele lui Hristos.”

Ajungem la Sfântul Serafim de Sarov:

<<Atunci când a fost întrebat cât de des trebuie să ne apropiem noi de
Sfânta Împărtăşanie el răspunse: „Cu cât mai des cu atât mai bine”.

În mod special, surorilor de la Diveievo el le dădea următoare regulă, aşa

cum o aflăm din informaţiile lăsate nouă de la monahia Kapitolina: “Nu
trebuie să pierdem ocazia de a ne folosi cât mai des posibil de harul oferit
prin împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine.
Încercând pe cât ne este cu putinţă să ne concentrăm asupra înţelegerii
smerite a totalei noastre păcătoşenii, trebuie să ne apropiem de Sfânta
Împartăşanie, care dă viată la toţi şi la toate, cu nădejdea şi ferma credinţă
în negrăita milostivire a lui Dumnezeu spunând cu frângere de inimă: am
păcătuit, o, Doamne, cu sufletul, cu inima, în cuvânt, în gând, şi cu toate
simţurile mele”.>>

Iată ce zice un ucenic preot al Sf. Serafim de Sarov

”În plus”, scrie părintele Vasile, „el mă povăţuia mereu în calitatea mea de
părinte duhovnicesc al surorilor de la mănăstirea de maici, poruncindu-mi
să fiu cat se poate de indulgent la spovedanie.

Robul lui Dumnezeu, obişnuia să spună: «Aminteşte-ţi, mata… eşti doar un

martor părinte, dar Dumnezeu este judecătorul! Și cat de multe, cât de
multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poţi pronunţa, nu ne-a
iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mântuitor. Cum oare putem noi,
oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli
martori, părinte. Să-ţi aminteşti mereu acest lucru: simpli martori,
părinte!»”

Mergem mai departe la Sf. Ioan Casian:

„Nu trebuie să nu primim Sfânta Împărtăşanie fiindcă ne ştim păcătoşi, ci
cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea
sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu
atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici… să căutăm şi mai multe
leacuri pentru rănile noastre.

N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am
lua după unii care, în aşa chip măsoară vrednicia, sfinţenia şi meritul
tainelor cereşti, încât socotesc că împărtăşania nu trebuie luată decât de
cei sfinţi şi nepătaţi şi nu mai degrabă pentru ca această participare să ne
facă sfinţi şi curaţi.

Aceştia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decât cea de care li se
pare că se feresc, fiindcă cel puţin este mai drept ca, de vreme ce în
această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu
putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine s-o primim ca pe un
medicament al tristeţii noastre în fiecare duminică, decât ca, stăpâniţi de
deşartă trufie şi stăruinţă a inimii, să credem că numai o dată pe an
suntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine.”

Să vedem acum ce zice Sf. Grigorie Teologul despre împărtăşirea cu

Dumnezeieştile Taine:
„Preasfântul Trup al lui Hristos, când e mâncat frumos, e o armă pentru cei
ce luptă şi o întoarcere acasă pentru cei plecaţi; pe cei neputincioşi îi
întăreşte, pe cei sănătoşi îi veseleşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte,
sănătatea o păzeşte; prin el ne facem mai blânzi spre îndreptare, mai
îndelung-răbdători spre osteneli, mai fierbinţi spre iubire, mai sprinteni
spre cunoaştere, mai râvnitori spre ascultare, mai ageri spre lucrarea
darurilor harului, iar celor ce nu se împărtăşesc frumos”- adică încontinuu
– ,,le urmează cele contrare”, fiindcă nu sunt pecetluiţi cu scumpul Sânge al
Domnului nostru, cum spune acelaşi Grigorie Teologul:

,,De acum se junghie Mielul şi se pecetluiesc cu scumpul Lui Sânge fapta şi

cuvântul, deprinderea şi actul, care sunt străjile uşilor noastre, adică ale
mişcărilor şi învăţăturilor minţii care se deschid şi închid frumos spre şi
dinspre contemplaţie”.

Să vedem ce zice Cuviosul Efrem Sirul:

„Să zăbovim, fraţilor, în liniştire, post, rugăciune, lacrimi, slujbe, lucrul
mâinilor, întâlnirea cu sfinţii părinţi, ascultarea adevărului, auzirea
dumnezeieştilor Scripturi, ca să nu ni se învârtoşeze gândul, şi MAI ALES să
ne facem vrednici de Împărtăşirea dumnezeieştilor şi preacuratelor Taine,
ca sufletul nostru să se cureţe de gândurile de necredinţă şi întinate, iar
Domnul sălăşluindu-Se în noi să ne izbăvească de cel viclean”.

Iată ce spune Sf. Chiril al Alexandriei:

,,Scumpul Sânge al lui Hristos ne eliberează nu numai de stricăciune, ci şi
de toată necurăţia ascunsă înăuntru, şi nu ne lasă să ne răcim spre
indolenţă, ci mai degrabă ne face fierbinţi cu Duhul”.

Iarăşi îl aduc pe Sf. Nicodim Aghioritul care zice:

<<„Deci, fraţilor, dacă vom face aşa cum ne poruncesc dumnezeieştii
Părinţi şi ne cuminecăm frecvent, nu numai că vom avea harul
dumnezeiesc lucrând împreună cu noi şi ajutându-ne în această scurtă
viaţă, ci ne vor veni în ajutor şi îngerii lui Dumnezeu şi Însuşi Stăpânul
îngerilor şi îi vom avea departe de noi demonii potrivnici, precum spune
dumnezeiescul Hrisostom: „Ca nişte lei ce suflă foc aşa ne depărtăm de la
acea Masă ajunşi înfricoşători diavolului, gândindu-ne la Capul nostru şi la
iubirea pe care ne-a arătat-o.

Acest Sânge face scânteietor chipul nostru împărătesc, naşte o frumuseţe

minunată, nu lasă să se veştejească nobleţea sufletului, adăpându-l şi
hrănindu-l necontenit; primit cu vrednicie acest Sânge alungă demonii şi-i
ţine departe chemând la noi pe îngeri şi pe Stăpânul îngerilor; căci dacă
văd Sângele Stăpânului, demonii fug, iar îngerii aleargă într-acolo
împreună.

Vezi, iubite frate, câte daruri minunate ale harului primeşti dacă te
cumineci frecvent?

Vezi cum prin cuminecarea frecventă mintea e luminată, gândul e făcut

strălucitor, şi sunt curăţite toate puterile sufletului?

Dacă vrei să omori patimile trupului, vino frecvent la Împărtăşire şi voieşte

să te desfătezi de ea.

Aşa ne încredinţează Chiril al Alexandriei: „Aşa să te împărtăşeşti din

Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi;
căci, ajungând în noi, Hristos adoarme legea sălbatică din mădularele
trupului, aprinde evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile.

Astfel încât fără Împărtăşirea frecventă n-am putea să ne eliberăm de

patimi şi să urcăm spre înălţimea nepătimirii.”>>

Iată ce spune marele teolog Jean Claude Larchet:

„Sentimentul de nevrednicie deci, trebuie mai mult să ne apropie de
împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem
pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de intra în
comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi,
bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa Lui în noi, în modul cel mai
lăuntric, pentru a ne întări, pentru a ne trata rănile, a ne vindeca, pentru a
ne mântui.”

După cum observaţi mărturiile despre împărtăşirea deasă abundă şi Sfinţii

Părinţi sunt deacord că scopul Sfintei Liturghii este unul singur:
„Împărtăşirea credincioşilor” aşa cum spune Sf. Iustin Popovici. De aceea
se face Liturghie. De aceea ne întâlnim în duminici şi sărbători, ca să
gustăm pe Domnul. Și să vedem cât e de BUN!

Dar, e firesc, ca acum să vă întrebaţi cum veţi trece de la situaţia în care vă

împărtăşiţi de câteva ori pe an la cea în care să vă împărtăşiţi în fiecare
liturghie. Mai întâi trebuie să vorbiţi cu duhovnicul şi să-i spuneţi că vreţi
pe Hristos mai des, că vreţi pe Domnul mai des în inimile voastre. Și el va
rândui, după voia Domnului, un început şi un program în care să vă
împărtăşiţi treptat din ce în ce mai des.

Sunt şi preoţi reticenţi. Sunt şi preoţi care nu au studiat şi nu au înţeles

cum stau lucrurile. Asta pentru că gândiţi-vă că acum aproximativ 300 de
ani când unul din monahii de la Athos a venit în vizită în România, prin
Ardeal, constata că la noi credincioşii se împărtăşesc o dată pe an, şi atunci
în noaptea de Înviere cu „paşti”, adică cu pâine sfinţită, cu anafură. Atât de
grav ajunseseră “rânduiala” în Biserica Ortodoxă Română. Dar uşor uşor
lucrurile se îndreaptă şi nădăjduim ca toţi preoţii să afle adevărul şi să facă
voia Domnului: să cheme la Hristos tot poporul!

Vă recomand cele câteva zeci de articole şi emisiuni audio publicate pe

ortodoxiatinerilor.ro despre Sfânta
Euharistie: https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-biserica/euharistia-continua
Vă recomand şi cele 58 de citate ale sfinţilor părinţi şi ale marilor duhovnici
despre Sf. Împărtăşanie: http://citateortodoxe.ro/citate-Taina-Sfintei-
Impartasanii
Cât priveşte subiectul spovedaniei după fiecare împărtăşire, lucrurile sunt
simple.

1. Cu o singură spovedanie de câte ori ne putem împărtăşi?

Nu există niciun canon care să oblige creştinul să se spovedească înainte
de fiecare împărtăşire. E imposibil să cauţi să se împărtăşească toată
parohia, şi să-i spovedeşti pe toţi săptămânal. În mănăstiri asta se poate,
sunt câţiva călugări şi se spovedesc săptămânal.

Soluţia care ar fi: Să se împărtăşească oamenii de 3-4 ori pe an? E

diavolescă această soluţie. Căci cine îndepărtează pe creştin de Hristos îl
lasă în mâinile celui rău. Acum, cât îngăduie fiecare duhovnic să se
împărtăşească fiecare creştin cu o spovedanie, e treaba fiecăruia. Unuii
îngăduie o dată. Alţii 2-3 săptămâni, adică 2-3 duminici, alţii o lună, alţii 40
de zile. Dar cu condiţia că dacă ai făcut un păcat opritor (grav), să te opreşti
singur de la a te duce la împărtăşire şi să te duci imediat la spovedanie.

Dacă un preot nu are conştiinţa clară că trebuie să cheme pe toţi

credincioşii lui în fiecare liturghie la împărtăşire… atunci nu e un tată bun…
un părinte pentru fii săi. Măcar să încerce să-i cheme, să-i cheme din timp
la spovedit, să le rânduiască canon de pregătire, să le vorbească constant
despre cel mai important aspect al vieţii duhovniceşti: Împărtăşirea.

Preotul care se împărtăşeşte liniştit în altar, şi apoi vine şi împărtăşeşte 2-3

copii şi pleacă cu potirul, acela nu e păstor bun al oilor. Cum poate mama
să mânânce în faţa copiilor ei şi lor să nu le dea nimic? Cum să nu te doară
sufletul că tu te împărtăşeşti şi fii tăi stau în spatele tău şi pleacă cu gura
căscată, fără nimic?

Adevăratul păstor de suflete cheamă la Hristos pe toată lumea,

permanent, şi o să vă dau un exemplu de astfel de om: Marele apologet al
Sfintei Euharistii: Pr. Ioan Iovan.

Marele Ioan… martir în temniţele comuniste… 10 ani de temniţă.

Ia uitaţi ce zice:

“O, Iisuse al meu, ce îndrăzneală: Să te dau pe Tine şi să-l feresc pe om de

diavol. Ce mai păcat am şi eu!”

„Aur şi argint n-avem să vă dăm, nici mâncăruri bune şi copioase. Avem

linguriţa cu care vă aducem din cer cărbunele mântuirii din Sfântul Potir.
Primiţi-L cu drag!”

„Vă rog, nu vă lăsaţi, cât mai des să vă împărtăşiţi! Insistaţi la preot, căutaţi
preoţi care dezleagă mai uşor. Dacă nu poţi, măcar vino la Liturghie.

„Eu m-am hotărât să îl iubesc pe Hristos şi potirul Lui, Că dacă îl am pe El în

braţe (şi nu vreau numai să Îl am eu, vi-L dau şi vouă) vi-L recomand, să
ştiţi… sănătoşi, bolnavi, cum aţi fi… Hristos este sănătatea noastră, este
puterea noastră, este viaţa noastră, este sfârşitul nostru. Amin!”