“ Să vedem acum forma sub care ni se prezintă critica.

Merită broşura numele de critică?

Să vedem.

Când cineva califică pe-un om cu epitetul, puţin măgulitor, de nebun şi asta numai din cauza: pentru

că acel om are nefericirea de-a fi de-o opiniune contrarie celeia a criticului, — ne va ierta lumea dacă

nu vom fi în stare să numim aceasta procedură:

manieră şi educaţiune bună.

Trebuia apoi să mai ştie că, lovind cu măciuca în demnitatea unui om, înseamnă a uita că măciuca

are două capete — şi că adversariul pe care şi l-a făcut are dreptul de a-l califica cu aceleaşi epitete

dulci şi măgulitoare. Prin toată broşura se ţese tendinţa de-a lovi mai cu deosebire într-o persoană

care, prea nobilă şi prea recunoscută de opiniunea publică, nu-şi va pune mintea cu asemene

împunsături de ac.

Critica d-sale — şi ni permitem mult numind-o astfeli — dac' ar fi avut conştiinţa puterei sale, ar fi

putut să rămână în limitele demnităţei, chiar nejudecând altfeli decât din aşa - numitul punt de vedere

vulgar, fără pătrunderea ştiinţifică (lucru care n-ar fi apărat-o, se 'nţelege de sine, ca adevărurile sale

obiective să nu fie decât părute, decât erori subiective), — critica d-sale, pusă pe calea criticei

filozofice, ar fi avut meritul adevărului absolut; sub forma însă în care ni se prezintă, cu spărturile ei

de pe ici, de pe colea, prin cari pătrund razele murdare ale politicei zilii, cu aruncătura una peste alta

a unor observaţiuni fără sistemă, nepătrunse de un singur principiu, — fie acel principiu uzul, fie

etimologismul, fie fonetismul, fie combinarea amândurora , astfeli... riscăm mult numind-o critică.

Declar că, fără să combat neci pro neci contra celor combătute de d-l critic, n-am vrut decât să spun

că şi critica şi - are limitele sale, că şi ea nu e doară proprietatea uzurpată a aşa - numitelor genii

pierdute, cu batjocurile lor cele mici, cu sarcasmele lor meschine, a acelor desperados cari cred

cumcă lumea şi ştiinţa e a lor tocmai pentru că nu e a lor;

ci şi critica e a oamenilor cari au pătruns, au înţeles obiectul aşa cum el trebuie să fie înţeles, adecă

fără scrupule, fără prejudeţ subiectic. Apoi părerea mea sinceră, ca să nu zic amicală, ce voi a o

spune d-lui critic, e că nu e acesta modul de-a dezbăra pe oameni de relele lor obiceiuri şi de

defectele lor cele mici sau mari. Mijlocul ce-l întrebuinţează d-sa — chiar de-ar fi pentru realizarea

unui scop bun — totuşi nu serveşte decât spre a oţărî mai mult sufletele şi a le face să persevereze în

calea apucată odată.

Şi-apoi, esprimându-i această părere a noastră, cine ştie dacă n-o facem mai mult în interesul junelui

nostru critic decât într-acela al adversarilor săi. Ce ar fi, d.e., dacă un spectru, inamic neîmpăcat al

goliciunei de idei, fie asta îmbrăcată până şi în vestmântul cel sunt al versurilor, ar arunca razele sale

pătrunzătoare şi reci în mormântul de versuri frumoase ale junelui nostru poet?... Ce palide şi ce

desfigurate ar apărea ele, când acuma... sardanapaliză încă în opiniunea cea încântată a publicului,

şi poate tocmai graţie acelei foi a Societăţii umilite, pe care d-sa o blamă, şi care poate tocmai din

cauza umilinţei sale n-a deşteptat încă ochiul ager a criticei adevărate, ce taie fără scrupul şi

mizericordie tot, din fibră în fibră. — Am cetit cumcă în America ar fi o fată cu două capete şi că un

poet ar fi compus o poezie despre ea... Dar poezia era ciudată... Ei i lipsea tocmai partea ce o avea

prea mult eroina sa. Oare poeziile junelui literat n-ar avea în ochii criticei adevărate soartea poemei

americane?"