Episcopul Ioan Balan in Dosarele Securit PDF

Sergiu Soica | Gabriel Buboi
Episcopul Ioan Bălan

în dosarele Securităţii
Sergiu Soica Gabriel Buboi
Episcopul
Ioan Bălan
în dosarele
Securităţii
Editura MEGA
Cluj‑Napoca
2015
ISBN 978‑606‑543‑628‑2
Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României.
DTP şi copertă:
Francisc Baja
Redactor:
Iulia POP
© Sergiu Soica, 2015
Editura Mega | www.edituramega.ro

e‑mail: mega@edituramega.ro
Cuprins
Cuvânt introductiv 7
Martiriul Episcopului Ioan Bălan – Consideraţii

spirituale 9
Încercarea naşte virtutea 9
Statornicia credinţei ca temelie a martiriului 11
Discernământul – poartă privilegiată a legăturii lui Ioan Bălan cu Dumnezeu 12
Conciliul Vatican II şi mărturia Bisericii Greco‑Catolice Române 14
Ospitalitatea – virtute a martirului 15
Ioan Bălan – paradigma unei umanităţi binecuvântate 17
Biografia Episcopului Dr. Ioan Bălan 19

Seminaristul Ioan Bălan 21
Preotul Ioan Bălan 24
Protopopul Ioan Bălan 25
Canonicul Ioan Bălan 27
Episcopul Ioan Bălan 29
Activitatea Episcopului Ioan Bălan 32
Episcopul Ioan Bălan în închisorile comuniste şi Domiciliul Obligatoriu 43
Scrierile Episcopului Bălan 44
Publicaţiile Episcopului dr. Ioan Bălan 48
Episcopul dr. Ioan Bălan în dosarele Securităţii 53

Anii 1947–1954 53
Proces –Verbal 66
Anul 1955 73
Anul 1956 123
Anul 1957 183
Anul 1958 203
Anul 1959 291
ANEXE 313
Autobiografia episcopului Dr. Ioan Bălan scrisă pentru rudeniile sale (în 1955) 314
Documente şi fotografii 375
Summary 385
Sommario 392
Bibliografie 399
Indici de nume şi localităţi 403

Cuvânt introductiv
E vocarea figurii episcopului martir Ioan Bălan în paginile aces‑

tei cărţi reprezintă un act de aducere aminte cu recunoştinţă
a istoriei recente a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolică şi
a mărturiei sale de credință şi fidelitate faţă de Cristos, Bunul Păstor şi
Capul Bisericii.
Episcopul Ioan Bălan al Lugojului s‑a născut în 1880 şi a decedat în
1959, traversând o perioadă istorică bogată în evenimente, dintre care
putem aminti dificultăţile Primului Război Mondial, Unirea României
cu Transilvania din 1918, cel de‑al Doilea Război Mondial, urmat de
greutăţile cu care s‑a confruntat Biserica Greco‑Catolică din România
şi implicit persoanele care făceau parte din această Comunitate.
Evenimentele istorice se consemnează de‑a lungul timpului şi
sunt o comoară pentru toţi cei care nu au fost prezenţi, însă doresc să
cunoască trecutul pentru ca el să nu rămână uitat în negura timpului.
Asemenea oricărui tezaur, Arhivele devin importante şi încep să joace
un rol special atunci când sunt studiate, sunt scoase la lumină şi puse
la dispoziţia cititorului. Cine ar fi putut spune că cei care au jucat un
rol atât de important în martiriul episcopilor, preoţilor şi credincioşilor
greco‑catolici vor putea deveni o sursă de documentare esenţială în des‑
coperirea evenimentelor care au avut loc într‑o perioadă relativ recentă
însă deosebit de tulbure.
Lucrarea de faţă cuprinde Biografia Episcopului Ioan Bălan şi Dosarul
de la Securitate al acestuia, apariţia ei fiind un omagiu deosebit adus
personalităţii distinsului prelat a cărui cauză de beatificare este în pre‑
gătire. După cum se ştie, corpul său este depus în Catedrala Episcopală
Greco‑Catolică din Lugoj, conform dorinţei acestuia, după ce a fost
exhumat în octombrie 2013 din Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti.
8 S e r gi u S oica | G a b r i e l B u b o i
Binecuvântăm apariţia acestei cărţi rugând pe Bunul şi Atotputernicul

Dumnezeu să reverse, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria şi a
martirilor şi mărturisitorilor Bisericii noastre, harurile Sale cele bogate
asupra noastră şi asupra celor ce s‑au implicat în apariţia acestei lucrări.
Lugoj, 22 iulie 2015

Alexandru Mesian
Episcop de Lugoj
Martiriul Episcopului Ioan
Bălan – Consideraţii spirituale
D umnezeu își însoțește poporul și fiii de‑a lungul tuturor

experiențelor pe care aceștia le traversează. Fiecare episod
al vieții întărește pe om în măsura în care acesta reușește să‑i dea un
sens în lumina planului tainic al Creatorului, deși căile Sale se dove‑
desc adesea misterioase și istoria oamenilor îmbracă formele cele mai
complexe. Episcopul Ioan Bălan a acceptat planului Domnului până la
sfârşit, pătrunzând sensul provocării existenţei şi oferind minunatul
răspuns al sacrificiului.
Încercarea naşte virtutea
După încheierea celui de‑al Doilea Război Mondial, lucrurile tre‑

buiau să intre pe un făgaș normal: liniștea și pacea ar fi fost normal să
își intre în drepturi după patru ani de vremuri tulburi și violente. Pentru
Biserica Greco‑Catolică se pregătise însă o altă etapă dureroasă și epi‑
scopii ei au îmbrățișat‑o ca pe o ocazie de a se arunca în brațele milosti‑
virii dumnezeiești și ca pe singura cărare ce deschidea porțile mântuirii.
După încercările războiului, Domnul bătea la poarta Bisericii printr‑o
nouă încercare. Era nevoie ca cineva să îl ajute să poarte suferința crucii,
cerea ca cineva să îi deschidă ușa cu generozitate, să îi ofere ospitalitate.
Când vorbim de ospitalitate, vrând-nevrând, ne vine în minte ima‑
ginea scenei biblice zugrăvite de Evanghelistul Luca la capitolul al 9‑lea,
versetele 1–6 în care apostolii sunt trimişi la predicare: „în orice casă
veţi intra rămâneţi acolo”. Identificăm trei elemente esențiale, un sub‑
stantiv și doua verbe: casa, a intra și a rămâne. Pe lângă acestea, cu întreg
simbolismul pe care îl poartă, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

implică şi două dimensiuni: una pasivă și alta activă. Omul trebuie să
devină locuinţă, asemenea pântecelui unei femei în care se formează
fătul, trebuie să devină un loc de primire în care Cuvântul se formează,
se aşază și devine fruct. Și în experiența martiriului la care a fost chemat
episcopul Ioan Bălan, a avut prioritate și s‑a sălăşluit Cuvântul născut
din veşnicie în sânul Tatălui ceresc. Cuvântul Domnului l‑a tradus în
româneşte ca o preocupare principală şi despre care spunea la vinde‑
carea sa de o boală la ochi: „Dumnezeu mi‑a redat vederea ca să pot
tălmăci cuvântul Lui”1.
În faţa pericolului orice om şi orice societate umană încearcă să se
apere. Statul începuse propaganda anticatolică din 1944 şi aceasta se
intensifică după 1946, cu o serie de denigrări care dădeau pe faţă senti‑
mentele de ură ce locuiau sufletele promotorilor. În ziare şi la radio erau
din ce în ce mai prezente mesaje dure contra Bisericii Catolice şi a Papei
de la Roma. Actul concret de ruptură a relaţiilor dintre statul român şi
Vatican a fost însă denunţarea Concordatului, semnat în 1929.
Răspunsul Bisericii a fost acela de a se apropia mai mult de proprii
credincioşi, de a‑i întări şi a‑i susţine cu dragoste şi încredere. Sosise
momentul în care să se stabilească un raport mai profund între ei.
Episcopii doreau în momentele de teribilă încercare să dea un sens pro‑
priilor credincioşi, prin predicile care se intensificau şi se înmulţeau cu
ocazia vizitelor pastorale, a pelerinajelor şi a conferinţelor spirituale
care se organizau. Vocea episcopilor voia să dea valoare cuvintelor, care
în acea perioadă confuză riscau să se transforme în simpli mesageri ai
denigrării şi ai minciunii.
Anul 1948 a fost unul deosebit de dramatic pentru Biserica
Greco‑Catolică din România. Zorii de după război lăsau să se între‑
vadă că în aer plutește un oarecare pericol. Puterea de la Moscova se
dezlănțuise și cerea cu nerăbdare fidelitatea absolută din partea celor
ce intraseră sub influența sa. Încă din 1946 erau evenimente prevesti‑
toare la nord de România, în învecinata Ucraina, acolo unde Biserica
soră Greco‑Catolică fusese pusă în afara legii. Norii se strângeau și
asupra României și semnele erau în aceeaşi direcție: persecuţia. În fața
1
I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Signata, Timişoara, 2004, p. 299.
Episcopul Ioan Bălan în dosarele Securităţii 11
încercărilor, oamenii se eliberează de ceea ce este în surplus, iar epi‑

scopii greco‑catolici din România au dorit să se concentreze pe ceea
ce este esențial: întărirea spirituală proprie și cea a credincioșilor prin
exerciții spirituale, misiuni și predici, momente de rugăciune și vizite
pastorale de pregătire şi susținere a persoanelor încredințate lor.
Statornicia credinţei ca temelie a martiriului
Într‑o societate care se vrea cosmopolită, modernă și laică, poate părea

obsolet să se vorbească despre martiraj ca despre o experiență împlini‑
toare. C. M. Martini, episcop al Milanului, vorbește despre martir ca
fiind: „o mărturie împăciuitoare, oferită lui Cristos cu prețul propriei
vieți, în situații polemice și de fragmentări iremediabile”2. Vedem în
această definiție două realități: cea a păcii – atribut al lui Dumnezeu
– în virtutea căreia martirajul este acceptat, dar nu este resimțit ca o
înfrângere personală, pentru că este o mărturie de rezistenţă în faţa
unei puteri superioare, capabile să zdrobească pe cel care i se opune – şi
cea a unei rupturi născute dintr‑o controversă, situaţie în care relaţiile
se îngheaţă, nu se mai comunică şi încetează dialogul.
România începea în 1948 o cale nouă, în care „dialogul politic demo‑
cratic” se făcea de către un singur partid, roşu, care a pus stăpânire încet,
încet pe toate funcţiile publice. Constituţia se înlocuieşte cu una nouă
făcută după Constituţia stalinistă din 1936 şi prin urmare noile legi vor
fi date în conformitate cu aceasta. În 4 august 1948, prin Legea cultelor
religioase se prefigurează tabloul general a ceea ce va urma, şi anume că
nicio instituţie religioasă nu mai putea avea din acel moment contact
cu instituţii sau persoane din străinătate, fără aprobarea Guvernului.
Experienţa cenzurii şi a dialogului controlat şi‑a arătat colţii.
În această perioadă de după al Doilea Război Mondial, poziţia par‑
tidului comunist român s‑a radicalizat în raport cu Biserica Catolică.
Vaticanul era considerat un adevărat inamic şi pentru a‑l putea lovi era
necesar, din punctul de vedere al partidului, să se înceapă cu comunită‑
ţile locale care trăiau în aceeaşi comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun
al Romei. Comuniştii îşi doreau ca preoţii, episcopii şi credincioşii să
2
C. M. Martini, Chiesa – Vescovo – Martirio – Tre lettere, Paoline, Roma 1983, p. 45.
renunţe la legătura şi iubirea lor pentru Roma şi să intre în logica unei

noi societăţi pe care ei doreau să o construiască, eventual împreună cu
Biserica Ortodoxă: „Ziarele erau pline de invective la adresa Bisericii
Greco‑Catolice, iar presa oficială a statului ducea o propagandă nemai‑
întâlnită împotriva Papei. (…) După ce a fost ales patriarhul Justinian
în fruntea Bisericii Ortodoxe, a declarat că este destul de tânăr ca să facă
„unificarea”. Ca şi cum aceasta ar fi fost o chestiune de forţă. De fapt,
prin forţă s‑a încercat îndeplinirea acestui proiect. Episcopul Ioan Bălan
a fost arestat pe data de 28 octombrie 1948. A fost dus la Bucureşti, iar
de acolo la vila patriarhului ortodox de la Dragoslavele, împreună cu
ceilalţi episcopi, fiind consideraţi ca prizonieri ai patriarhului, până se
vor decide să treacă la Biserica ortodoxă”3.
Statul se gândea la un posibil compromis la care se va putea ajunge
între culte, fără să ia în considerare chestiunea profunzimii credinţei şi
a moralei, limitându‑se la noţiunea omului nou al naţiunii: „În acelaşi
timp, clerul Bisericii Române Unite a fost taxat reacţionar, fiindcă nu
s‑a încadrat în noile structuri de „democratizare” a Bisericii, în „sindi‑
catele preoţeşti” sau în „Gruparea preoţilor democraţi”, bine ştiindu‑se
ce au înţeles comuniştii prin democraţie”4. Biserica Ortodoxă, pe de
altă parte, încerca să profite de situaţie pentru a‑i uni pe români într‑o
singură Biserică, după o ecleziologie bazată pe naţiune. Ispitele erau
mari şi de‑o parte şi de alta. Biserica Greco‑Catolică a decis să rămână
pe poziţii contrare comunismului, iar din punct de vedere eclezial, în
deplină comuniune de credinţă cu Biserica Romei, asumându‑şi conse‑
cinţele pe care le va îndura.
Discernământul – poartă privilegiată a

legăturii lui Ioan Bălan cu Dumnezeu
În faţa propunerilor atrăgătoare din punct de vedere uman, inima

omului este pusă la încercare, relaţia cu Dumnezeu şi sine însuşi se
cerne, şi de aceea e nevoie ca omul să înceapă un proces de reflexie, de
I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 311–312.

3
A. Prunduş, C. Plăianu, Catolicism şi Ortodoxie românească: Scurt istoric al Bisericii

4
Române, Viaţa Creştină, Cluj‑Napoca, 1994, p. 139.

reculegere şi de punere în balanţă a situaţiei pentru a putea discerne şi

a da răspunsuri.
Marko Ivan Rupnik sintetizează gândirea Sfinţilor părinţi despre dis‑
cernământ. Acesta are la bază relaţia existentă între om şi Dumnezeu,
pentru ca persoanele să trăiască un raport bazat pe libertate în perspec‑
tiva unui viitor: „Discernământul este o rugăciune, o adevărată artă de
viaţă în Spiritul Sfânt. Prin urmare, discernământul reprezintă relaţia
trăită dintre Dumnezeu şi om, este spaţiul în care omul experimentează
raportul său cu Divinitatea, ca pe o încercare de eliberare, ca o posibili‑
tate de a se crea. Prin discernământ, omul experimentează identitatea
sa ca şi creator al propriei persoane. În felul acesta, discernământul este
acea artă în care omul se realizează pe sine însuşi în creativitatea isto‑
rică şi creează istoria, creându‑se pe sine însuşi”5. Discernământul este
aşadar strâns legat de libertate: de libertatea omului de a alege, de a
prefera ceva în loc de altceva. Plecând de la simplele situaţii ale vieţii
conştientizăm că discernământul nu este un lucru uşor.
Să trăieşti cu Dumnezeu în deplină libertate înseamnă a depăşi fal‑
sele imagini despre Domnul pe care oamenii le făuresc. Prin discer‑
nământ se ajunge la o adevărată cunoştinţă despre sine şi despre El,
pentru că adevărata identitate a omului se dă în exercitarea libertăţii.
Silvano Fausti dă o definiţie a discernământului considerând‑o arta
care ştie să citească dorinţele inimii şi direcţia în care acestea ar putea
să‑i îndrepte paşii, adăugând că mai e nevoie de un element: „fără să se
lase sedus de ceea ce duce acolo unde nu s‑ar fi vrut în nici un chip să se
ajungă”6. În actul discernământului se realizează omul ca şi capacitate
de a distinge între ceea ce e esenţial şi important de ceea ce e trecător şi
lipsit de perspectivă. Este un pas important pentru că prin el se fixează
începutul drumului pe care omul îl străbate începând din acel moment,
dându‑i o orientare generală a vieții.
Episcopul Ioan Ploscaru descrie printr‑un exemplu luat din eveni‑
mentele vremii, felul episcopului Ioan Bălan de a discerne, fără teamă,
lucrurile importante de ceea ce este efemer, plecând de la Dumnezeu ca
şi criteriu fundamental: „Cât priveşte legăturile cu politica momentului,
M. I. Rupnik, Discernământul I, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2003, pp. 10–11.
5
6
S. Fausti, Occasione o tentazione? Arte di discernere e decidere, Ancora, Milano 2001,
p. 21.
Ioan Bălan a ştiut să se ţină la distanţă. Îmi amintesc că odată a fost

invitat la o conferinţă a prieteniei româno‑germane. S‑a jucat acolo şi
o piesă de teatru. După aceasta, toţi am fost conduşi într‑o sală la resta‑
urantul Dacia. Aici gauleiterul germanilor din Timişoara, în uniformă
SS, a vorbit de prietenia româno‑germană, „jerfte comune”, „război”,
„biruinţă” etc.… „Heil Hitler!”. Apoi a invitat pe toţi cei de faţă să se
înscrie în asociaţia prieteniei româno‑germane. Cel dintâi demnitar
prezent era episcopul. A spus şi el câteva cuvinte, dar a încheiat „Cât
priveşte semnăturile să mai chibzuim”, apoi am plecat. Toţi ceilalţi au
răsuflat uşuraţi, iar gualeiterul a rămas foarte surprins. L‑am întrebat
pe episcop dacă nu se teme de urmări. Dânsul mi‑a răspuns: Apa trece,
şi‑asta trece. Singur Dumnezeu e veşnic. Sunt însă două lucruri, care nu
sunt eterne dar sunt perpetue: prostia şi nestatornicia omenească…”7.
Conciliul Vatican II şi mărturia Bisericii

Greco‑Catolice Române
Odată cu Conciliul Vatican al II‑lea (1962–1965) se deschide o nouă

perspectivă pentru Bisericile Orientale dintre care face parte şi Biserica
Greco‑Catolică din România. Acestea sunt parte a patrimoniului comun
al Bisericii prin propria lor istorie, adesea pătrunsă de suferinţă, prin
disciplina lor şi prin experienţa acumulată de‑a lungul timpurilor.
În secolul al XX‑lea, unele din aceste Biserici au suferit martiriul şi
nu puţini au fost episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi laicii care
au fost chemaţi să dea mărturie de credinţa pe care o nutreau, prin pro‑
pria viaţă. Credinţa este acceptarea chemării lui Dumnezeu nu doar
pentru a‑L iubi pe El şi pe semeni, ci şi de a se considera fii iubiţi şi
importanţi pentru Domnul, în aşa măsură de a „merita” jertfa minu‑
nată a lui Cristos. Cu exemplul martirilor săi, putem spune că Biserica
Greco‑Catolică din România înfrumuseţează şi îmbogăţeşte chipul şi
patrimoniul Bisericii Universale.
Conciliul Vatican II a consacrat un document Bisericilor din Răsărit,
Orientalium Ecclesiarum, în care vorbeşte despre bogăţia acestor comu‑
nităţi, din punctul de vedere al ritului, al disciplinei şi al istoriei:
I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 304–305.
7
„Istoria, tradiţiile şi nenumărate instituţii bisericeşti dau strălucită

mărturie despre meritele deosebite ale Bisericilor orientale în Biserica
universală. De aceea Conciliul înconjoară acest patrimoniu bisericesc
şi spiritual cu stima cuvenită şi cu îndreptăţită laudă; mai mult, îl con‑
sideră cu tărie ca patrimoniu al Bisericii universale a lui Cristos” (OE
5). Prin aceste cuvinte, se doreşte să se atragă atenţia întregii Biserici
asupra patrimoniului de credinţă şi de mărturie uitate sau insuficient
cunoscute. Fiecare comunitate are realităţi de împărtăşit iar experienţa
globală a Bisericii este un tezaur cu valoare inestimabilă.
Prin acest document se recunosc vicisitudinile istorice care au însoţit
drumul Bisericii de‑a lungul vremurilor. Istoria recentă se situează în
aceeaşi dinamică a poporului lui Dumnezeu care din cele mai vechi tim‑
puri păşeşte pe cărarea ce conduce spre Împărăţia cerurilor. Bisericile
Orientale, pătrunse de istorie şi spiritualitate, cum spune Conciliul,
sunt în ziua de azi „semne ale timpurilor” pentru toţi oamenii.
Este cunoscut faptul că dificultăţile istorice recente au condus la
diminuarea numărului credincioşilor pe fondul indiferentismului şi
al fricii. Sunt situaţii deja prevăzute de Cristos în timpul cât a fost pe
pământ: „Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei” (Mt 26,31), care
vin completate însă cu dimensiunea încurajării: „nu te teme turmă
mică” (Lc 12,32).
Ospitalitatea – virtute a martirului
Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin Sfânta Scriptură îl solicită

permanent pe creştin să îl primească pe Cristos. Călătoria împreună
cu Dumnezeu începe întotdeauna cu experienţa ospitalităţii, cu un Da
spus cu hotărâre, asemeni răspunsului Fecioarei Maria la anunţul înge‑
rului. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu se impune niciodată cu
forţa, nu abuzează, ci „stă la uşă şi bate”, respectă libertatea: „a venit
între ai săi dar ai săi nu l‑au primit!” (In 1,11).
Nicolae Steinhardt, convertit la creştinism în timpul închisorii comu‑
niste, a rămas fascinat de această imagine a lui Isus: „Din relatările
Evangheliilor – fără excepţie – ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile
minunate ale unui gentleman şi cavaler. Mai întâi că stă la uşă şi bate;
e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu‑i bănuitor. Şi încrederea

e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă,
trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care – până la
dirimanta probă contrară — are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte,
avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său”8.
În contrast cu cavalerismul care se naşte din libertate, acelaşi călugăr
descrie comunismul: „Ăsta e comunismul! Ăsta şi nu altul: tovarăşul de
la raion, spaţiul locativ, certificatul de origine socială, delaţiunea obli‑
gatorie, cozile, primusul. (…) Ăsta e, nu altul. Răzbunător. Mic. Împuţit.
Mahalagesc. Pizmaş. Credincios al treimii: ură, bănuială, invidie. Cu gură
de ţaţă şi ură de slugă. Societatea bunei stări, unde bucătăria e Primusul
de pe coridor. Ştiu ei, demonii, cum să se întrupeze, nu întâmplător”9.
A primi puterea lui Dumnezeu care e capabilă să schimbe şi să dea
tărie de caracter înseamnă înainte de orice să te situezi în opoziţie cu
descrierea în care ura, invidia şi suspiciunea ocupă locuri centrale. A‑l
primi pe Dumnezeu înseamnă iubire împreunată cu sacrificiu pentru El
şi pentru ceilalţi oameni. În faţa suferinţelor îndurate de martirii cre‑
dinţei se naşte întrebarea de ce? Paul Claudel spunea că: „Dumnezeu nu
a venit în lume pentru a pune punct suferinţei umane. Nu a venit nici
pentru a o explica, ci Dumnezeu a venit în lume pentru a umple sufe‑
rinţa umană de prezenţa Sa”.
Martirul îşi dă viaţa pentru Dumnezeu şi prin aceasta se descoperă o
concepţie creştină asupra morţii diferită de viziunea laică asupra vieţii.
Creştinii văd moartea ca pe un intrus, un tâlhar care a încălcat legea,
cineva care a furat o identitate. Omul, de fapt, este făcut pentru a fi în
comuniune cu Dumnezeu şi Cristos îi dă puterea să îl învingă pe acest
hoţ şi să îşi primească coroana vieţii bogate şi eterne.
Suferinţa şi martiriul sunt experienţe radicale, un comportament
total, oferirea vieţii şi acceptarea darului suprem al lui Dumnezeu. Se
spune că: „Isus Cristos nu a lăsat nimic scris pentru că dorea să con‑
tinue să vorbească în şi prin noi, instrumentele sale”.
În acest sens putem considera că ceea ce îi unea pe creştinii de diferite
confesiuni în timpul prigoanei comuniste era mărturisirea de credinţă
8
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Polirom, Iaşi, 2008, p. 196.
9
Ibidem, Jurnalul fericirii, pp. 276–277.
în Cristos, pentru că martiriul se fondează pe credinţă, pe prietenia

cu Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu este dispoziţia de a urma
drumul care se deschide înaintea omului, creează un spaţiu al libertăţii
în care sufletul omenesc îşi desăvârşeşte naşterea, îşi primeşte identi‑
tatea în prospeţime spirituală. Speranţa şi libertatea interioară nu sunt
comori ce se pot înstrăina, ci acel tezaur ce nu poate fi furat sau distrus.
Exemplul Fericitului Monsenior Vladimir Ghika, principe ortodox
convertit la catolicism pentru a fi mai ortodox, este edificator. Unul
dintre fiii săi spirituali, Matei Boilă, istoriseşte întâlnirea dintre ei în
închisoare: „Când a intrat în celulă, am întrebat, cum făceam întot‑
deauna când venea cineva din afară: „Ce este nou? Ce ştiţi? Când vom
fi liberi?” Nu ştiu de ce, probabil din cauza modului în care se uita la
mine, dar atunci am înţeles că am spus ceva prostesc. Am întrebat sin‑
gurul om cu adevărat liber pe care l‑am întâlnit, îl întrebam: „Când vom
fi eliberaţi?” Apoi a zâmbit. A spus calm: „Vom fi eliberaţi, nu‑ţi face
griji”10.
Ioan Bălan – paradigma unei umanităţi binecuvântate
Putem spune că atunci când suntem în faţa experienţei martiriului

Dumnezeu ne scandalizează. Aşa cum de‑a lungul vieţii se manifestă
în ipostaze surprinzătoare, la fel se arată printr‑un miracol neaşteptat
în cererile sale. Mesajele pe care le trimite oamenilor sunt decodificate
însă individual de persoane.
Înainte de încarcerarea episcopilor se simţea tensiunea legată de
situaţia Bisericii Greco‑Catolice. Primi paşi în pregătirea personală şi
în cea a pregătirii credincioşilor era în direcţia încurajării credincioşilor
şi a trezirii spirituale pentru o viaţă creştină autentică. Redescoperirea
virtuţilor, a valorilor creştine erau comorile pe care Biserica le avea la
îndemână în contextul dat.
Plutea în aer ora persecuţiei orchestrate de comunişti şi primele semne
îşi făceau simţită prezenţa. Vocaţia creştinilor este întotdeauna aceea de
a se pune la dispoziţia lui Dumnezeu, a cărui putere se arată, în contra‑
dictoriu cu ceea ce se aşteaptă spiritul omenesc, tocmai în slăbiciunea
Vladimir Ghika, Fratelui meu în exil, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2008, p. 147.
10
aparentă, în fragilităţile omului. Prin abandonare are loc transformarea

persoanei în instrument al lucrării lui Dumnezeu. Găsirea unui sens
pentru momentele istorice pe care le străbate reprezintă o provocare
pentru Ioan Bălan, care în data de vineri, 28 octombrie 1948 părăsea
Episcopia din Lugoj însoţit de maiorul securităţii din Lugoj, maiorul
Kling. Era începutul unui drum greu, de încredinţare totală în mâinile
Domnului său: „A fost momentul nefast în care episcopul Ioan Bălan a
părăsit pentru totdeauna dieceza pe care a păstorit‑o timp de doispre‑
zece ani. N‑a mai revăzut nici locurile natale, fiind privat de libertate
până la moarte”11.
Om de mare cultură, Ioan Bălan se manifestă deosebit de prietenos
în relaţiile cu persoanele cu care vine în contact: „episcopul m‑a primit
foarte cordial aşa cum obişnuia el să primească, iradiind din sufletul său
o bucurie greu de stăpânit. Cine nu‑l cunoştea era surprins de prietenia
manifestată”12. Admiraţia în faţa bunătăţii şi a ospitalităţii episcopului
martir completează tabloul unei personalităţi deosebite, curajoase şi
împlinite. Chemării la care a fost apelat de Domnul îi corespunde o
inimă caldă şi binevoitoare, încercată de focul prigoanei comuniste şi
a flăcărilor Securităţii care nu au încetat să încerce distrugerea naturii
umane.
Mistuirea unei vieţi, prin brutalitate şi forţă aprinde flacăra exem‑
plului. Ioan Bălan, prin mărturia de credinţă vie şi constantă, prin
discernământ şi ospitalitate este alături de ceilalţi episcopi martiri un
model al Bisericii Greco‑Catolice. Amintirea parcursului său ne duce
cu gândul la cuvintele sfântului Pavel adresate celor din Roma: „ci ne
lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răb‑
darea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru
că iubirea lui Dumnezeu s‑a vărsat în inimile noastre, prin Spiritul
Sfânt, Cel dăruit nouă” (Rm 5,3–5).
I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 47.

11
Ibidem, Lanţuri şi teroare, p. 294.

12
Biografia Episcopului Dr. Ioan Bălan
În ceea ce ne priveşte, lupta

de mărturisire a lui Isus este o
bucurie şi o datorie13.
E piscopul Ioan Bălan este unul din episcopii Bisericii Române

Unite, care împreună cu Iuliu Hossu (Episcopia Cluj‑Gherla),
Ioan Suciu (Mitropolia Blaj), Vasile Aftenie (Vicariatul de Bucureşti),
Valeriu Traian Frenţiu (Episcopia de Oradea), Alexandru Rusu (Episcopia
de Maramureş) şi Tit Liviu Chinezu (Vicariatul de Bucureşti) au ajuns în
anul 1948 în penitenciarele regimului comunist, unde au şi murit.
Episcopul Ioan Bălan a fost al optulea Episcop de Lugoj, a condus
Episcopia începând cu anul 1936 – până la desfiinţarea Bisericii Române
Unite, 194814.
Ioan Bălan s‑a născut la Teiuş, judeţul Alba, în 11 februarie 188015.
Studiile le‑a urmat la Blaj, la Gimnaziul Greco‑Catolic, apoi a fost la
studii teologice la Seminarul Central din Budapesta şi Viena, unde a
obţinut doctoratul în teologie în anul 190616 cu o teză despre dipticile
13
Discurs ţinut la Congresul Euharistic International din Cartagina (Africa) la 10 mai
1930, al Canonicului Ioan Bălan (viitorul Episcop). Cf. Ioan Bălan, Martirii Euharistiei
în Biserica Română Unită, a fost publicat în vol. Simpozionul istoric, Trei sute de ani de la
Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Lugoj, 16 decembrie 2000,
Edit. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, p. 210.
14
Şematismul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco‑Catolică de Lugoj, Baia Mare, Edit.
Surorilor Lauretane, 2014.
15
Conform Arhivelor Naţionale ale României, judeţul Alba, Protocolul botezaţilor, cunu‑
naţilor şi a morţilor Parohiei Greco‑Catolice a Teiuşului. 1876–1883, tom. IV, poziţia 312.
16
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806–1948),
Târgu‑Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, pag. 213.
liturgice: „Die kirche Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”17. Despre

această perioadă, de început a vieţii Episcopului, aflăm date importante
din manuscrisul „Autobiografia episcopului Dr. Ioan Bălan scrisă pentru
rudeniile sale”18 (în 1955):
„M‑am născut la 11 Februarie 1880, în comuna Teiuş, judeţul Alba, din
părinţii Ştefan Bălan şi Anica Muntean, care au avut 12 copii, eu fiind al
zecelea […]. Şcoala primară mi‑am făcuto la cea grănicerească19, din Teiuş,
în anii 1885–1890. Învăţător mi‑a fost Ştefan Ioşan, om bine pregătit şi
sârguincios; religia mi‑a propus‑o parohul Gregoriu Sârbu, care a făcut
teologia la Universitatea din Viena. După ce m‑a ascultat odată, în anul
prim de şcoală, din istoria biblică, parohul mi‑a zis: «Ioane dragă, învaţă
bine, c’apoi te duce tatăl tău la Blaj, la şcoală20!». Toată lumea îmi zicea:
«Iuănuţ», iar părintele, ca să‑mi stârnească mai mult pofta la cărţi, m’a
făcut «Ionel» […]. Către finea lui August 1890, cantorul din Teiuș, Gligor
Pop, mergea către gară cu băiatul său Ştefan şi cu desagii bine încărcaţi.
Eu veneam de la câmp cu fratele meu, care îl întreabă pe cantor, unde
merge. Acesta îi răspunde: «Duc pe Ştefan la Alba Iulia la şcoală». Ştefan
era mai tânăr ca mine, şi asta m’a durut mult. Ajuns acasă m‑am trântit pe
un pat şi am început să plâng. Sosind tata acasă, mă întreabă de ce plâng.
I‑am răspuns: «tetea Traian». Spunându‑i fratele meu, tata mă îmbunează:
«Lasă că te duc şi pe tine la Blaj21» […]. [La Blaj] profesorul era părintele
Nicolae Pop; un pedagog foarte priceput şi harnic. Un preot care ţinea în
fiecare duminecă şi sărbătoare exortaţii foarte serioase. […] Când i‑a spus
17
Studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor. Această lucrare se găseşte în manuscris la
Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Timişoara, Fond Epi‑
scopul Ioan Boroş, nr. 41–52, Dosar nr. 46, Ioan Bălan, Curs teologie pastorală.
18
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj, Fond Episcop Ioan Bălan, Autobiografia
episcopului Dr. Ioan Bălan scrisă pentru rudeniile sale, 1955, fond neordonat.
19
Românii din Teiuș au fost printre primii din zonă şi chiar din Transilvania, care şi‑au
întemeiat o şcoală, datată în 1765, aceasta beneficiind tot timpul de o parte din vama (rega‑
liile) târgului, iar după desfiinţarea escadronului de cavalerie, în 1851, de fondul special
constituit în scopuri şcolare de către Asociaţia foştilor grăniceri. Şematismul pe 1900 al
Mitropoliei Blajului face menţiunea că în anul 1800, şcoala din Teiuş avea clădire de piatră
cu o vechime de 45 de ani. Aceasta înseamnă că ridicarea ei a avut loc la 1855, ea aparţinând
Companiei Grănicereşti din Orlat. Şcoala a fost înzestrată prin diplomă împărătească,
dată de Maria Tereza, cu dreptul de a beneficia de subsidii din taxele vamale ale târgurilor
săptămânale şi de ţară ale Teiuşului. Cf. Cristian Florin Bota, Scurt istoric, accesibil online
file:///C:/Users/Biblioteca‑Admin/Downloads/istoric.pdf, 3 iulie 2015.
20
Prin expresia: „te duce tatăl tău la Blaj, la şcoală” înţelegem la Teologie în Blaj.
21
La Blaj se înţelege la Teologie.
tata la mama, că mă duc la Blaj, la şcoală, mama era bolnavă, zăcea în pat.
Dar numaidecât s‑a sculat, a pus pe servitoare să‑mi spele albiturile şi în
ziua plecării a făcut un prânz ca duminica. Nu m’a putut însoţii până la
gară, însă m’a petrecut până la poartă, şi mi‑a spus următoarele cuvinte:
«Dragul mamei când ţi‑a fi mai greu, zii un Tatăl nostru şi o Născătoare şi
o să vezi cum ţi’a ajuta Dumnezeu» […]. Unii dintre profesori mi‑au dove‑
dit o deosebită atenţie. Aşa în clasa V‑a, profesorul de maghiară şi de bota‑
nică, nu numai că m’a făcut omul său de încredere în ce priveşte îngrijirea
grădinii botanice, dar mi‑a dat să‑i fac şi corectura la manualul de botanică
ce‑l tipărea; mi‑a spus să duc la examenul din această materie plantele
necesare, de a ceea cu o zi înainte mi‑am chemat colegii în clasă, le‑am
spus ce plante vom aduna şi le‑am dat câteva îndrumări ce le‑am crezut
folositoare. La finea anului şcolar, mi‑a dat un premiu mare din botanică;
m’am dus la librărie şi mi‑am ales un mănunchi frumos de cărţi. Apoi m’a
chemat să scriu certificatele clasei a III‑a la care era profesor de clasă.
La sfârşitul anului şcolar 1896/7, profesorul meu de latină Ciriac B. Groze
m’a luat să’i ajut la pregătirea raportului asupra clasei sale. Profesorul de
limba română Gavril Precup, dacă mă asculta o dată ori de două ori la an;
era mulţumit cu lucrările scrise […]. În clasa VIII‑a m’a invitat profesorul
Alexe Vicin să locuiesc gratuit la dânsul, ca să fiu supraveghetor peste elevii
ce locuiau la dânsul. Cu mine mai locuiau trei colegi de clasă, care îşi făceau
lecţiile tot prin curte. Eu învăţam în casă; şi cum eram bibliotecarul societă‑
ţii de lectură, îmi aduceau acasă revistele literare ce le primeau şi le citeam
cu mult interes. Profesorul la care locuiam îmi spune odată: «Nu aşa se
pregăteşte omul pentru matură» (bacalaureat). Ca om tânăr i‑am răspuns:
«Să vedem». De altfel acest profesor mi‑a propus gratuit limba franceză
în trei ani, câte o oră la săptămână, şi aşa mi‑a făcut‑o foarte dragă […]22”.
Seminaristul Ioan Bălan
La Blaj, Ioan Bălan, a primit tunsura la 5 aprilie 190323, ipodiaconatul

tot atunci, iar preoţia la data de 5 iulie 190324. Până să ajungă preot, Ioan
22
23
Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806–1948),
Târgu‑Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007, p. 213.
24
Archivio della Congregazione per le Chiese Orientali (Arhiva Congregației pentru
Bisericile Orientale), Dosar 400/1941, fila 17.
Bălan a avut câteva încercări sau „oferte” cum ar fi: medic, marinar,
avocat sau profesor; dar le‑a refuzat pe toate pentru a deveni preot,
după cum observăm din manuscris:
„În primăvara anului 1899, profesorul de clasă Emil Vicin, ne‑a cerut
fiecărui «octovan» să scriem pe o listă cariera ce vrem să ne‑o alegem.
Înainte de aceea unchiul Nicolae de la Viena, care era căpitan de conta‑
bilitate, în Ministerul comun de război, mi‑a scris că de vreau să mă fac
doctor în medicină, să mă duc la Viena şi la dânsul voi avea toate gratuit.
I‑am mulţumit pentru ofertă. Pe lista clasei am declarat că vreau să mă
fac preot. Băiatul directorului meu, Ioniţă Hossu, cu care eram prieten,
căci îmbolnăvindu‑se în şcoala de cadeţi din Viena, şi întorcându‑se la
Blaj pentru continuarea studiilor, mă ruga să‑l ajut în special la latină şi
greacă, şi mă invită la el acasă, unde surorile mă tratau cu ojină, el îmi
recomanda foarte mult să mă fac marinar, căci pot umbla în toate păr‑
ţile lumii. Oricât aş fi ţinut la el, nu m‑a încântat propunerea. Profesorul
Alexe Vicin îmi recomanda să fac literele ori ştiinţele la Bucureşti,
unde pot să am şi bursă, şi să fiu pedagog la un institut, căci dânsul
are prieteni la Bucureşti. În clasa VIII‑a am primit o bursă de 100 flo‑
reni, din fundaţiunea canonicului Timotei Cipariu25, după ce canonicul
Dr. Augustin Bunea26 fusese la Teiuş şi îl cunoscuse pe tata. Iuniu Brut
Micu i‑a spus că tata are un băiat în clasa VIII‑a. O sută de floreni erau
mulţi bani pe vremea aceea. De aceea m‑am înţeles cu tata după baca‑
laureat să mergem să îi mulţumim canonicului Bunea pentru bursă, şi
îi arăt certificatul de bacalaureat. Bunea mi‑a zis: «Eu am ştiut înaintea
ta cu ce rezultat ai trecut bacalaureatul, căci Revendissimul Hossu a fost
delegatul Excelenţei Sale la bacalaureat şi mi‑a spus în dată terminarea
conferinţei de clasificare. Şi acum ce vrei să te faci?» Eu am răspuns:
«Preot». Dânsul a crezut că eu aş fi şi un bun avocat, de cari, sub stăpâ‑
nirea ungurească aveam mare nevoie. Eu am apreciat gândul binefăcă‑
torului meu, dar am rămas pe lângă hotărârea de a mă face preot. Bunea
mi‑a zis: «Bine, dar te vei face şi profesor». Bunea, când stăruia să mă fac
advocat, mi‑a promis şi bursă; şi de nu voi căpăta din alt loc, îmi va da
dânsul bursă. Văzând tata cât stăruia Bunea ca să mă fac avocat, a spus
25
Timotei Cipariu – cleric greco‑catolic, membru fondator al Academiei Române, pri‑
mul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română
și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele
filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).
26
Augustin Bunea – a fost istoric și teolog greco‑catolic, membru titular al Academiei
Române.
fraţilor săi, cari au promis tatei, că fiecare îmi va da câte o sută de floreni
la an până ce voi termina dreptul.
Blajul avea nevoie de profesor de matematică, dar nu mă încânta, deşi
mi‑a plăcut matematica foarte mult. Când s‑a publicat concursul pen‑
tru teologie, mi‑am înaintat cererea, rugând pe mitropolitul de scumpă
amintire Victor Mihali27 să mă trimită la Pesta […]28”.
După aceste încercări Ioan Bălan s‑a hotărât să devină preot. Detalii
despre viaţa de seminarist, în special cea intelectuală şi spirituală, aflăm
tot din manuscris:
„[…] Când am intrat în Seminarul Central, întâlnirea cu rectorul şi
liniştea din casă m‑au impresionat foarte mult, încât mi‑am zis în
sufletul meu: «Aici toţi sunt sfinţi, şi tu trebuie să te faci sfânt». Tot
timpul îl foloseam numai pentru studii teologice şi pentru viaţă spiri‑
tuală. Foarte puţin citeam ce nu era teologic ori ascetic; căutam numai
cărţi teologice ori ascetice. Şi ca să‑mi pun o bună temelie studiului
Sfintei Scripturi m’am pus să studiez foarte temeinic limba ebraică,
încât la finea anului am făcut o mică gramatică ebraică, pe care au folo‑
sito mai mulţi inşi […]. În informaţiile ce le‑au dat despre mine la Blaj,
îmi scriau: «omnis laudabilis» în ce priveşte studiile şi viaţa ascetică.
M‑am abonat de la început la «Messager du Sacrée coeur de Jésus» şi
«Petit messager du coeur de Marie» de la Toulouse, şi am fost între
puţineii, cari am rugat pe superior să ne aducă un profesor de franceză.
[…] Capela îmi era foarte dragă, eram într‑adevăr fericit în capelă. Un
articol minunat al revistei «Theologisch – parktischer quartalschrift»
din Linz, despre sfinţi, mi‑a deschis un orizont aşa de încântător des‑
pre aceşti oameni a lui Dumnezeu, încât abia aşteptam să ajungă la
mine această revistă. […] Între premiile publicate de facultatea de teo‑
logie pentru anul şcolar 1900 era şi analisa gramaticală a psalmului T
din textul caldaic, siriac şi arab. Cele dintâi două limbi le învăţasem în
anul trecut, araba o învăţam acum. Dar eu m’am pus pe lucru, am învă‑
ţat‑o în particular şi în luna lui Februarie 1901 am înaintat lucrarea la
decanat, cu un pseudonim, care era scris pe un plic lipit, unde îmi era
scris numele. Lucrarea a fost dată profesorului de specialitate, care a
27
Victor Mihali a fost episcop al Eparhiei de Lugoj între 1875–1895 și arhiepiscop al
Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma
din 1895, până la moarte, 21 ianuarie 1918.
28
rămas foarte satisfăcut de ea, căci eu descoperisem o greşeală în textul

arab al poliglotei de la Paris.
Preotul Ioan Bălan
În revista „Unirea” de la Blaj, din 11 iulie 1903 este menționat la

rubrica „Chirotoniri” următoarele: „în 5 crt. au fost chirotoniţi ca dia‑
coni şi în 7 ca preoţi, clericii absolvenţi Ioan Câmpian şi Ioan Bălan,
preoţi disponibili. Carol Ignat, numit administrator parochial în
Petridul de Mijloc districtul Turda[…]29”. Despre acest eveniment Ioan
Bălan în manuscrisul său menţiona următoarele:
„Încă la începutul anului prim m‑a ocupat foarte hotărât gândul de a
mă hirotonii preot celibe. În cursul exerciţiilor spirituale din Octombrie
1902, mi‑am pus hotărârea în scris: „înainte de 10 Mai 1903 am rugat
pe Mitropolitul să mă hirotonească celib. La începutul lui Mai m’am
prezentat la spiritualul şi l‑am întrebat dacă îmi dă voie să îmi acorde
Mitropolitul hirotonirea de preot celib? Spiritualul mi‑a răspuns ime‑
diat: «Îţi dau». În urma acestei aprobări am făcut cererea, şi în proxima
şedinţă consistorială mi‑sa aprobat”30.
După hirotonirea de preot celib, a fost numit subprefect la Internatul
de băieţi (Vancean31) din Blaj şi notar consistorial. Tot în acest an îşi
începe activitatea de colaborator la gazeta blăjeană „Unirea”, cu studii şi
articole din sfera problematicii Bisericii Române Unite. Despre această
perioadă petrecută la Blaj, Ioan Bălan ne spune:
„Postul de subprefect în internat era situaţia cea mai modestă pentru
că eram absolvent de teologie, însă aveam timpul suficient pentru a‑mi
face regulat Sfânta Liturghie, meditaţia şi orele canonice în fiecare zi.
În acest an şcolar mi‑am făcut la facultatea de Teologie din Budapesta
rigorozul din teologia fundamentală şi din dogmatică «Cum laude»32.
29
Unirea Fóe bisericéscă‑politică, anul XIII, numĕrul 27, Blaj 11 Iulie 1903, p. 279.
30
31
Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa a construit peste 300 de şcoli, printre care şi
Internatul de băieţi de la Blaj care a primit denumirea de „Internatul Vancean”.
32
Protopopul Ioan Bălan
Prin calităţile sale intelectuale preotul Ioan Bălan, ajunge să fie

cunoscut şi în mediile romano‑catolice. Astfel, după mai multe discuţii
cu episcopul romano‑catolic Raimund Netzhammer şi cu alţi fruntaşi
din Transilvania, domiciliaţi în Bucureşti, s‑a ajuns la ideea de a construi
o biserică greco‑catolică în Bucureşti, pe strada Polonă nr. 48, teren pro‑
prietate, atunci, a Bisericii romano‑catolice. S‑a întocmit un plan de con‑
strucţie al bisericii. În anul 1909, de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena,
preotul Ioan Bălan, cu participarea Arhiepiscopului romano‑catolic
din Bucureşti, a sfinţit piatra de temelie a viitoarei biserici. Din partea
Mitropoliei greco‑catolice din Blaj a fost prezent canonicul Ioan Micu
Moldovan33.
Din acest moment Bucureştiul a avut nevoie de un confesor
greco‑catolic. Datorită faptului că preotul Ioan Bălan era deosebit de
activ la Blaj, atât pe plan cultural, cât şi în pastoraţie, plecarea spre
Bucureşti nu a fost uşoară. În acest demers a fost sprijinit de Prinţul
Vladimir Ghika34, canonicul Augustin Bunea şi, astfel, la începutul
anului 1909, preotul Ioan Bălan pleacă la Bucureşti. Pentru a‑i uşura
întreţinerea materială, episcopul romano‑catolic l‑a numit pe Ioan
Bălan profesor de limba română şi limba latină la seminarul arhiepi‑
scopiei bucureştene, unde beneficia şi de locuinţă. Ioan Bălan descrie
acest moment în manuscris astfel:
„La Bucureşti trebuie să trimitem preot, nu putem trimite pe oricine.
Bălan este bun pentru Bucureşti. Mai înainte de a hotărî trimiterea mea,
consistoriul mi‑a trimis o scrisoare foarte frumoasă, în care mă întreabă
dacă sunt aplicat să renunţ la slujba frumoasă ce o am în arhidieceză,
să fiu chiar excardinat, pentru a mă duce la Bucureşti. Din scrisoarea
aceasta, pe mai bine de două pagini infolio, apărea că m’ar reţine mai
bucuros la Blaj. Eu am răspuns că nu e necesară excardinarea; însă dacă
mă trimit, eu mă duc, căci credincioşii noştri de acolo au nevoie de preot.
Aşa s’a hotărât trimiterea mea la Bucureşti şi Arhiepiscopul mi‑a scris
Ibidem.
33
Arhiva personală Emanuel Cosmovici, Ioan Bălan – scrisoare adresată Prinţului Vla‑
34
dimir Ghika în noiembrie 1914.

să fiu la Bucureşti pe 1 septembrie stil vechi 1909, unde aveam să fiu şi

profesor la seminarul unic de limba română şi latină, având patru ore la
săptămână şi locuind în seminar, care e în acelaşi complex în reşedinţa
arhiepiscopească”35.
După instalarea de la Bucureşti, preotul Ioan Bălan a început recen‑
zarea credincioşilor greco‑catolici din Bucureşti, ţinând o evidenţă clară
a lor. Biserica a fost sfinţită în ziua de Sfântul Nicolae, iar pictura bise‑
ricii a fost sprijinită financiar de către profesorul şi academicianul Ioan
Bianu36. Momentul în „autobiografie” este menţionat astfel:
„Era o zi aşa de frumoasă ziua consacrării; eram aşa de însufleţit, şi
cântam cu atâta foc şi citeam rugăciunile cu un elan aşa de mare ca
să se audă până în Ardeal şi până la Iaşi. După masă am făcut împre‑
ună cu arhiepiscopul o vizită la sfânta biserică: Doamne ce veseli eram
amândoi”37.
Despre activitatea didactică a preotului Ioan Bălan de la Bucureşti aflăm
următoarele: „de la o vreme, seminariştii catolici din clasele superioare
ale liceului umblau la Gimnasiul Fraţilor Şcolari «Sfântul Iosif». Aici
propuneau mai mulţi profesori necatolici, care susţineau darwinismul.
Băieţii s’au plâns la directorul seminarului, prelatul papal Augustin
Kuczka38, şi acesta a raportat arhiepiscopul, care a dat ordin ca eu să pro‑
pun limba română în cl. III‑a şi a IV‑a, ca astfel de va fi nevoie, să contra
balansez activitatea necreştină. Profesorii respectivi n’au mai continuat
să propună teoria lui Darwin. Ministerul Instrucţiunii Publice şi al
Cultelor m’a aprobat fără să‑mi ceară nici un certificat. Am propus în
anii 1914/15 şi 1915/16, fără să mi se facă din partea Ministerului vreo
inspecţie. Copiii mei cari au dat examen la stat au reuşit bine”39.
În anul 1911 preotul Ioan Bălan a fost ridicat la rangul de pro‑
topop. Dat fiind faptul că preotul Ioan Bălan era cetăţean al statului
austro‑ungar, a fost arestat în anul 1916 şi dus la fortul Domneşti,
împreună cu alţi clerici catolici şi laici. A fost mutat apoi la Huşi,
35
36
Ibidem.
37
Ibidem.
38
Kuczka Augustin – n.: 14.01.1865 ‑d.: 26.12.1936, – Prelat papal şi inspector şcolar.
39
unde existau multe călugăriţe romano‑catolice, şi de acolo la Iaşi.

Deoarece Ioan Bălan vorbea curent limba franceză, a lucrat la Spitalul
Militar Bucureşti – refugiat pe atunci la Iaşi – ca traducător sau în alte
servicii40.
Un merit însemnat are protopopul Ioan Bălan şi în construirea bise‑
ricii „Maica Domnului” din Bucureşti, de pe strada Acvila, pentru care
Papa Pius al X‑lea a donat suma de 20.000 franci francezi41.
Cu toate acestea putem observa dintr‑o scrisoare a protopopului Ioan
Bălan adresată Prinţului Vladimir Ghika că şederea în Bucureşti nu a
fost uşoară:
„[…] Am venit în ţară42 crezând că prin glasul Prinţului Ghika mă
cheamă Dumnezeu. În zilele acelea cât ai stat D‑ta în Blaj, eu mă gân‑
deam la greutăţile de aici şi doream aşa de mult să fac ceva, cerând de
la Dumnezeu cununa muceniciei, nu pentru fericirea mea, ci pentru a
semăna bine darul lui Dumnezeu, gândindu‑mă cu atâta drag la marele
meu sprijin şi viitorul frate Principele Vladimir Ghika.
Cinci ani au trecut de când sunt aici. Dacă socotesc lucrurile ce s‑au făcut
în foarte modesta noastră parohie43, mă ruşinez, căci totul e aproape
nimic. Nu avem casă parohială, cu o sală mai mărişoară, unde să ne
putem aduna oamenii, cari în palatul episcopal («catolic» ori «nem‑
ţesc») nu vin aşa de bucuros, şi unde nu vin nici alţii, cari ar sta bucuros
de vorbă cu popa unit. Biserica e de cinci ani şi nu avem clopotniţă, cum
nu mai există poate niciuna în toată ţara”44.
Canonicul Ioan Bălan
Ioan Bălan revine la Blaj şi devine în anul 1920 canonic mitropolitan,

şi apoi, din 1921, rector al Academiei de Teologie45. Despre plecarea din
Bucureşti, Ioan Bălan ne relatează următoarele:
40
Remus Mircea Birtz, Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, Cluj‑Napoca, Edit. Napoca
Star, 2009, p. 12.
41
Ibidem.
42
Regatul României (vechiul Regat), care s‑a unit cu Transilvania în anul 1918.
43
Parohia greco‑catolică „Sf. Vasile” de pe Str. Polonă din Bucureşti.
44
Arhiva personală Emanuel Cosmovici, Ioan Bălan – scrisoare adresată Prinţului Vla‑
dimir Ghika în noiembrie 1914.
45
Unirea, anul XXXI, numărul 11, Blaj, 12 martie 1921, p. 5.
„Jalnică a fost despărţirea de credincioşii bucureşteni în 31 Ianuarie

1921. Am plâns şi eu, au plâns şi dintre ei. Când am venit după aceea la
Bucureşti în fiecare duminică şi sărbătoare pontifică şi predica în fosta
mea biserică, stam cu oamenii de vorbă cari mă aşteptau după termina‑
rea Sfintei Liturghii”46.
În această perioadă, la Blaj, este secretar şi preşedintele Reuniunii
Arhidiecezane pentru misiuni, preşedintele societăţii de editură „Sfânta
Unire”, preşedinte al Tribunalului Matrimonial pentru diecezele sufra‑
gane, directorul asociaţiei „Sfântul Nichita” a preoţilor din arhidieceză
(pentru care a compus statutele), secretar, apoi preşedinte al Astrei, şi
superior al călugăriţelor din ordinul „Sfânta Maria” din Blaj; în anul
1929 a fost delegat al Provinciei Mitropolitane greco‑catolice româneşti
în Comisia pentru codificarea dreptului canonic oriental cu sediul la
Roma, sub conducerea cardinalului Petru Gasparri. La Roma a petrecut
6 ani, rămânând şi după plecarea sa mai departe consultant al comisiei
pentru redactarea Codului oriental47.
Canonicul Ioan Bălan afirma că o bună pastoraţie nu se poate rea‑
liza decât cu preoţi de o înaltă ţinută intelectuală şi spirituală. În acest
scop a înfiinţat Asociaţia „Sfântul Nichita”, al cărui preşedinte a fost.
Publică, în 1934, la Blaj, o broşură tocmai în acest scop, intitulată
„Rostul Asociaţiei preoţeşti Sfântul Nichita al Remesianei”, ce cuprinde
statutele de funcţionare. Această organizaţie bisericească avea ca scop
desăvârşirea creştinească a preoţilor, îndeosebi a celor celibatari48. Ioan
Bălan creionează această perioadă petrecută la Blaj, în autobiografie,
astfel:
„Cât ce am sosit la Blaj, Mitropolitul mi‑a zis: «Nu te da de la nimic
înapoi!» Adică, primeşte toate însărcinările ce ţi se vor da. Mai întâi,
Capitlul a discutat demisia canonicului Iosif Hossu din postul de
administrator capitular, alegând pentru acest post pe canonicul dr.
Izidor Marcu, rectorul Academiei de Teologie, cu gândul ca acest post
să mi‑l încredințeze mie. Mi s’au dat vreo câteva ore de religie la liceul
46
47
Remus Mircea Birtz, Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, Cluj‑Napoca, Edit. Napoca
Star, 2009, p. 12.
48
Sionul Românesc, anul XXI, Lugoj, nr. 24, 15 decembrie 1934, p. 103.
de fete. Comitetul Reuniunii Arhidiecezane de misiuni, m’a coop‑

tat în sânul său, şi dându‑şi demisia din postul de secretar părintele
Roşian, am fost ales eu în locul lui. Numaidecât am fost ales director
al Despărțământului Blaj al Astrei – «Asociaţiunea pentru literatura
şi cultura poporului Român». Cu 1 Martie 1921 mi‑am luat în primire
postul de rector al Academiei de Teologie şi a trebuit să suplinesc un
profesor la catedra de istorie bisericească şi de drept canonic, căci titu‑
larul, Dr. Ioan Sâmpălean era senator. Mi‑am dat seama de importanţa
postului de rector al viitorilor preoţi, pe care l’am socotit cel mai cu grea
răspundere după arhiereu. […] Când a ajuns prepozit antecesorul meu
şi‑a dat demisia din postul de preşedinte al Reuniunii de misiuni, şi am
fost numit eu. Apoi am fost numit inspector al învăţământului religios
din arhidieceză şi preşedinte al comisiei catehetice Metropolitane. Până
când viitorii profesori de religie din arhidieceză nu erau examinaţi de o
comisie numită de ministerul învăţământului şi instrucţiunii publice,
ca rector am fost şi preşedintele comisiei de examinare a candidaţilor la
catedra de religie”49.
Sfântul Scaun de la Roma, odată cu numirea Episcopului Alexandru

Nicolescu ca Mitropolit la Blaj, în data de 30 august 1936 a numit şi noul
Episcop de Lugoj în persoana Canonicului Ioan Bălan. Astfel Giuseppe
Cesarini, asesor al Sfintei Congregaţii pentru Bisericile Orientale scria:
„Îndeplinind toate practicile cerute Sfânta Congregaţie pentru Bisericile
Orientale solicită Sfântul Părinte să numească noul episcop român
catolic de Lugoj, ca înlocuitor al monseniorului Nicolescu care devine
mitropolit de Blaj, în persoana ilustrisimului și reverendisimului mon‑
senior canonic Ioan Bălan, al Capitlului catedralei de Făgăraş și Alba
Iulia. Această numire, care exprima deplină satisfacţie a Nunţiaturii
Apostolice din Bucureşti, cât şi a Episcopatului Român şi al Guvernului
României, va putea fi comunicată împreună cu vestea numirii monse‑
niorului Nicolescu ca mitropolit”50. În continuarea documentului într‑o
49
50
Arhiva Congregației pentru Bisericile Orientale, Dosar 400/1941, fila 4.
notă de mănă a Asesorului Giuseppe Cesarini e menţionat că: „Sfântul

Părinte e de acord cu numirea”51.
Mitropolitul Nicolescu şi Episcopul Bălan au depus jurământul în
faţa Regelui Carol al II‑lea, în ziua de 15 septembrie 1936 la castelul
Peleş, iar martori ai acestui jurământ din partea Mitropolitului au fost
Dr. Victor Macavei şi Iacob Popa de la Blaj, iar ai Episcopului au fost Dr.
Nicolae Muntean şi Dr. Nicolae Brînzeu de la Lugoj52.
Cu această ocazie Episcopul Ioan Bălan a rostit un discurs spu‑
nând următoarele: „Sire, prezentându‑mă în faţa augustei persoane a
Majestăţii Voastre spre a face jurământul ce mi‑l impune atât legea bise‑
ricii cât şi legea ţării, primul meu cuvânt este de adâncă recunoştinţă şi
de profundă mulţumire pentru Majestatea Voastră, care a binevoit să‑şi
dea asentimentul la numirea mea în Scaunul Episcopal al Lugojului.
Dat fiindcă episcopii celor două biserici româneşti nu ocupă numai un
rol bisericesc, ci mai au şi o importantă chemare faţă de ţară şi neamul
lor, sunt fericit, Sire, că mai înainte de a‑mi ocupa scaunul, pot să asigur
pe Majestatea Voastră, prin jurământul solemn de fidelitatea ce o voi
păstra Majestăţii Voastre şi scumpei noastre ţări…”53.
Consacrarea întru Episcop a Dr. Ioan Bălan a avut loc la catedrala
din Blaj în 18 octombrie 1936. La liturghie, în cadrul căreia s‑a des‑
făşurat ceremonia consacrării, Mitropolitul Alexandru Nicolescu
a fost asistat de episcopii Dr. Iuliu Hossu de Cluj‑Gherla, şi Dr.
Alexandru Rusu de Baia Mare, au concelebrat Capitlul Mitropolitan,
precum şi reprezentanţi ai Eparhiei de Lugoj: Dr. Nicolae Brînzeu,
Canonicul Ioan Ienea, Pr. George Muntean, Vicarul Timişoarei, Pr.
Romulus Stoica, Protopopul Lugojului şi Dr. Iuliu Raţiu, Prim‑notar
Consistorial54.
Episcopul Bălan a sosit la Lugoj în 1 noiembrie cu trenul. Pe par‑
cursul drumului Episcopul a avut excelente primiri în diferite gări.
La plecarea din Blaj în gară se aflau: profesorii şi studenţii Academiei
Teologice, călugăriţele de la Sf. Maria, cu superioarele lor, elevele de la
51
Ibidem.
52
Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie 1936, p. 89.
53
Arhiva Congregației pentru Bisericile Orientale, Dosar 400/1941, fila 14 şi Sionul
Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 19–20, 1 octombrie 1936, p. 128.
54
Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 21, 25 octombrie 1936, p. 148.
Şcoala Normală de fete. Mitropolitul Alexandru Nicolescu şi membrii

Capitlului blăjean l‑au condus pe Episcopul Ioan Bălan la gară55.
La Liturghia solemnă de instalare, de la Catedrala Episcopiei de
Lugoj, din 1 noiembrie 1936, au participat directorul general de la
Ministerul Cultelor, Stancu Brădişteanu, reprezentanţi ai Capitlului
Mitropolitan, protopopul Bucureştiului Dr. Vasile Aftenie56, Ministrul
Instrucţiunii Valer Pop57, precum şi autorităţile locale. După liturghie,
la reşedinţa episcopală, Episcopul a fost salutat de personalităţile mar‑
cante ale Banatului. Episcopul Augustin Pacha58 a vorbit în numele
Bisericii Catolice de rit latin, Pr. Nicolae Sintescu şi Pr. Suru din partea
Bisericii Ortodoxe, Protopopul Nemeş din partea cultului evanghelic,
precum şi un delegat din partea cultului mozaic. Din partea autorită‑
ţilor locale au vorbit: Victor Curuţiu, prefect pentru judeţul Severin,
Dr. Octavian Jucu, subprimar al municipiului Lugoj, Colonelul Panait
Boitan din partea armatei, prim‑procurorul Dr. Fabius Rezei din partea
Tribunalului Lugoj59.
La 1 noiembrie 1936, în primul său discurs rostit la instalarea sa,
Episcopul Ioan Bălan afirma că dorinţa lui este: „vestirea învăţăturii
Domnului şi să fac pe oameni să o îmbrăţişeze cu atâta dragoste, încât
după ea să‑şi îndrepte toată viaţa”60.
În timpul episcopatului său, Ep. Ioan Bălan s‑a străduit să trimită la
studii în străinătate (Roma, Viena, Strasbourg), cât mai mulţi clerici,
deoarece prin pregătirea şi formarea unui cler superior, se puteau forma
generaţiile viitoare de credincioşi. În acelaşi timp, sprijină ordinele
călugăreşti, o continuare a activităţii de la Blaj, unde i‑a ajutat mereu pe
călugării asumpţionişti francezi în misiunea lor educativă.
În anul 1940, cu ocazia aniversării a 60 de ani, Episcopul Ioan Bălan
este decorat de către Directorul Ministerului Cultelor, Daniel Pepa cu
55
Idem, nr. 22, 5 noiembrie 1936, p. 101.
56
Vasile Aftenie – episcop greco‑catolic mort în detenţie, în 10 mai 1950.
57
Valer Pop – Preşedintele AGRU‑lui şi Ministrul minorităţilor.
58
Augustin Pacha, primul episcop al Diecezei Romano‑Catolice de Timişoara, a încetat
din viaţă în 4 noiembrie 1954.
59
Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 22, 5 noiembrie 1936, p. 104.
60
Ioan Bălan, Spre culmile Sionului, (Discursul de instalare 1 noiembrie 1936), Lugoj,
Edit. Librăriei Diecezane, 1937, p. 38.
decoraţia „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer61, acordată de

Regele Carol al II‑lea62.
O perioadă grea pentru Episcopul Ioan Bălan a fost perioada 1940
– 1942, din cauza unei boli la ochi (cataractă dublă). Această boală i‑a
cauzat orbirea. Operaţia nu se putea face decât până la evoluţia deplină
a cataractei. Despre această perioadă, Episcopul Ioan Bălan îi scrie nun‑
ţiului Andrea Casulo, în 14 ianuarie 1943: „Programul în timpul proble‑
melor la ochi: mă trezesc tot timpul la 4.50, celebrez liturghia la 5.50; la
6.45 sunt deja în catedrală pentru a asista la o altă liturghie. La 9 încep
lucru în cancelarie. Eu celebrez liturghiile şi fac predicile în catedrală,
eu pregătesc scrisorile mele pastorale şi mai toată partea oficială a orga‑
nului nostru oficial şi mare parte din scrisorile oficiale sunt elaborate de
mine de la început până la final. În rest organismul meu se bucură de o
excelentă sănătate şi dorm ca un copil63.
Ioan Bălan a fost supus unei operaţii la ochi, care a reuşit. În scri‑
soarea, din 2 aprilie 1943, adresată secretarului Congregaţiei Orientale
Eugene Tisserant, Episcopul Bălan afirma că operaţia a reuşit foarte
bine la ochiul drept şi că poate citi chiar fără ochelari64. După ce şi‑a
recăpătat vederea, la ambii ochi, episcopul a afirmat: „Dumnezeu mi‑a
redat vederea ca să pot tălmăci cuvântul Lui”65.
Activitatea Episcopului Ioan Bălan
Din activitatea Episcopului Ioan Bălan menţionăm grija sa deose‑

bită caritativă şi spirituală pentru laicii şi preoţii Episcopiei. Un act
caritativ al Episcopului a fost în anul 1947 când medicul internatului
greco‑catolic din Lugoj, Cornel Olaru, în septembrie 1947, se adresează
Episcopului Dr. Ioan Bălan să intervină la forurile competente pentru
61
Ordinul Coroana României a fost înființat de regele Carol I în 14 martie 1881, după
ce România a fost proclamată Regat. Coroana României – în grad de cavaler – ordin ce
avea menirea de a răsplăti servicii deosebite aduse Statului, se conferea atât militarilor,
cât și civililor.
62
Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, nr. 22, 5 noiembrie 1936, p. 95.
63
64
Ibidem, fila 46.
65
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 39.
obţinerea de sulfamidă albă, sulfatiazol şi penicilină. Aceste medica‑

mente îi trebuiau medicului deoarece erau în Lugoj cazuri de gripă cu
complicaţii congestive pulmonare, bronhio‑pneumonice şi tubercu‑
loză. Episcopul se adresează Nunţiaturii din Bucureşti pentru soluţio‑
narea problemei medicamentelor. Medicamentele trimise de Ajutorul
Catolic American Episcopului Dr. Ioan Bălan au fost: Penicilină – 1.000
fiole, Neosalvarsan – 500 cutii a 0,45 g. şi 1.000 cutii de 0,60, Aspirină –
1.000.000 tablete, Sulfatiazol – 250.000 tablete, Sulfaguanidine – 25.000
tablete, Sulfadiazine – 25.000 tablete66.
Activitatea spirituală a Episcopului Bălan, dedicată preoţilor, se
poate observa din Sinoadele protopopeşti, iar pentru laici din pelerina‑
jele Episcopului făcute în întreaga Episcopie din timpul păstoririi. Pe
lângă acestea trebuie menţionate şi exerciţiile spirituale pentru preoţi.
Exerciţiile spirituale în Biserica Greco‑Catolică au pornit de la Congresul
preoţimii române unite din Cluj (14–16 mai 1919), ţinut sub preşedinţia
Dr. Elie Dăianu, care a cerut ca exerciţiile spirituale să fie prescrise între‑
gului cler unit. În Arhidieceză Mitropolitul Vasile Suciu şi‑a obligat
clerul să le facă din 1925. În dieceza Oradiei exerciţiile spirituale pentru
cler au început sub Episcopul Valeriu Traian Frenţiu în 192667. Episcopul
Ioan Bălan a continuat seria exerciţiilor spirituale în Episcopia de Lugoj.
1. Sinoadele protopopeşti din timpul păstoririi Episcopului Ioan Bălan

Sinoadele protopopeşti merită denumirea de sinoade numai în
sensul larg al cuvântului. Erau întrunirile preoţilor dintr‑un protopo‑
piat, pentru a discuta probleme referitoare fie la credincioşii de sub
păstorirea lor, fie despre ei înşişi. Aceste Sinoade protopopeşti se des‑
făşurau de două ori pe an: primăvara (cu temă pastorală – hodegetică)
şi toamna (cu temă catehetică). Episcopul Ioan Bălan a mai hotărât că
neparticiparea preoţilor la aceste sinoade se va pedepsi aspru, iar pre‑
oţii care nu vor face temele vor fi amendaţi cu 500 de lei, amenzi care
intrau în favoarea fondului diecezan68.
66
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice Lugoj, Fond Acte Diverse 1947, Septembrie 1947.
67
Vestitorul, organ al Eparhiei Greco‑Catolice de Oradea, anul VII, 1931 (10 iulie), nr.
13–14, p. 14.
68
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice Lugoj, Fond Acte Intrări – Ieşiri 3000–3400, 1928,
Fond neordonat.
Sinoadele protopopeşti din anul 1936 (anul instalării Episcopului

Ioan Bălan la Lugoj) au avut ca temă pentru sinodul de primăvară
„Despre restituţie”. La această temă trebuia expuse păcatele împotriva
poruncii a VII‑a, datoria de a restitui paguba materială făcută cuiva,
măsura restituţiei precum şi motivele pentru care această obligaţie
încetează parţial sau integral. Aceste lucrări trebuiau terminate până
la 15 februarie 1936. Pentru sinodul de toamnă tema propusă a fost
„Creştinarea popoarelor”, lecţie de istorie bisericească pentru clasele V
– VII primare69.
Pentru anul 1937 tema propusă la ambele sinoade protopopeşti a fost
Enciclica Sfântului Părinte: „Despre preoţia catolică”70, urmând să se
dezbată enciclica din punctul de vedere al bisericii orientale. La acest
sinod fiecare preot trebuia să se prezinte cu enciclica citită. Pe lângă
această temă au mai fost propuse următoarele: la sinodul protopopesc
de primăvară „Datoriile cetăţeneşti”, această chestiune a fost tratată
după indicaţiile moraliştilor (exemplu Aloisie Tăutu), avându‑se în
vedere importanţa exercitării unor drepturi cetăţeneşti în raport cu
vremurile de atunci. Pentru sinodul de toamnă tema catehetică a fost
„Despre Dumnezeu”71, lecţie pentru şcolile primare.
Temele pentru sinoadele protopopeşti ale anului 1938 au fost: pentru
sinodul de primăvară „Procesele matrimoniale”. Această temă a pornit
de la Conciliul Provincial II72 trebuind să atingă următoarele: cine
judecă cauzele matrimoniale, cum se începe procesul, instruirea cauzei
(ancheta preliminară, proba), judecarea şi apelul73. Pentru sinodul de
toamnă tema propusă a fost „Timpurile sfinte”, temă catehetică pentru
lecţia de Liturgică74 în şcoala primară.
Pentru sinoadele din anul 1939 clerul trebuia să lucreze la următoa‑
rele teme: pentru sinodul de primăvară a fost propus „Despre rugăciune
în general; preotul şi rugăciunea în special”. La această temă trebuia
69
Ibidem, Fond Sinoade protopopiale, 1936, Fond neordonat.
70
71
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice Lugoj, Fond Plan Catehetic (Despre Dumnezeu),
1937, Fond neordonat.
72
Conciliul Provincial II s‑a ţinut la Blaj în perioada 30 mai – 6 iunie 1882.
73
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice Lugoj, Fond Sinod de primăvară, 1938, Fond
neordonat.
74
Ibidem, Fond Buget Lucrări Catehetice, 1938, Fond neordonat.
plecat de la noţiunea de rugăciune, felurile ei, eficacitatea şi necesitatea

rugăciunii. Tot la această temă s‑a mai tratat rugăciunea din punctul de
vedere al vieţii preoţeşti. Pentru sinodul de toamnă a fost propusă tema
„Despre rugăciune”75.
Sinoadele protopopești din anul 1940 au avut următoarele teme:
pentru sinodul de primăvară: „Rolul clerului la operele pentru propa‑
garea credinţei”76. La acest sinod s‑a arătat pe baze dogmatice impor‑
tanţa activităţii preotului; pentru sinodul de toamnă tema catehetică
propusă a fost „Sfânta Biserică şi propagarea ei”77.
Anul 1942 a avut ca teme pentru sinoadele protopopeşti:
„Indisolubilitatea căsătoriei” pentru sinodul de primăvară, în care s‑au
atins următoarele: Sacramentul căsătoriei, căsătoria validă, indisolubi‑
litatea căsătoriei din punct de vedere dogmatic, juridic şi practic; s‑au
mai dezbătut urmările nefaste ale divorţurilor. La sinodul de toamnă
lecţia propusă a fost „Despre Îngeri”78, temă catehetică pentru clasele I
şi a II‑a primare.
Sinoadele protopopeşti din anul 1943 au avut ca temă pentru sinodul
de primăvară „Motivele pentru care Biserica împiedică matrimoniile
mixte”; ca punct de pornire s‑au dat referinţele următoare: Geneză 6, 1–7;
28, 1–2; Exod 34, 15 – 16; Isaia 22; 12,2; Corinteni 6, 14; Tit 10, 1179. Pentru
sinodul de toamnă tema propusă a fost: „Persecuţiile Bisericeşti”, lecţie
de Istoria a Bisericii, pentru clasa a VII‑a primară80.
Sinodul de primăvară din anul 1944 a avut ca temă „Caz de conşti‑
inţă”, această temă dezvoltată pe larg trebuia să cuprindă: „Să se arate,
care este obligativitatea votului şi cum poate înceta acesta? (votul
pentru preoţi)”, „Obligativitatea predicii în biserică”, „Reguli discipli‑
nare pentru preoţi, despre sminteală şi păcatele străine”81. Sinodul de
toamnă a avut ca temă catehetică „Potopul”, lecţie pentru clasa a III‑a
primară şi tema „Despre facerea lumii”, lecţie pentru clasele a IV‑a și a
75
76
Ibidem, Fond Sinod de primăvară, 1940, Fond neordonat.
77
Ibidem, Fond Teme Sinod de toamnă, 1940, Fond neordonat.
78
Arhiva Episcopiei Greco‑catolice Lugoj, Fond Sinoade protopopiale, 1942, Fond
neordonat.
79
Ibidem, Fond Sinod de primăvară, 1943, Fond neordonat.
80
Ibidem, Fond Sinod de toamnă, 1943, Fond neordonat.
81
VII‑a primare82. În următorii ani tema acestor sinoade a fost diferită; de

exemplu la sinodul de primăvară în 1946 tema a fost: „Pastoraţia mun‑
citorilor în lumina principiilor evanghelice”83.
Ultimul sinod al Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj, din anul
1948, anul desfiinţării Bisericii Române Unite, a avut tema pastorală:
„Faptele contra conceperii şi natalităţii”. Din documentele identificate
putem observa cum a decurs un asemenea sinod. Sinodul de primăvară
desfăşurat în Protopopiatul Român Unit a Jiului – Lupeni, la data de 15
aprilie 1948, în parohia Uricani s‑a desfăşurat astfel: ora 8 – Canonul
Sf. Andrei; ora 9 – Liturghia Sf. Grigore (oficiată de toţi preoţii parti‑
cipanţi la sinod), ora 11 – Parastas pentru preoţii decedaţi ai parohiei;
ora 11,30 – Şedinţa Sinodului care avea următoarele puncte: 1. Cuvânt
de deschidere; 2. Motivarea absenţelor, designarea verificatorilor pro‑
cesului verbal; 3. Citirea procesului verbal luat în sinodul de toamnă
1947 şi a ordinului Episcopului Ioan Bălan 3507/1947 privind lucrările
acestui sinod; 4. Tema pastorală: Păcatele contra conceperii şi natali‑
tăţii, Recenzor: Iuliu Miclea; 5. Bugetul oficiului protopopesc pe 1948;
6. Comunicări pastorale şi administrative; 7. Propuneri84.
Prin aceste sinoade putem observa preocupările Episcopului Ioan
Bălan ca preoţii Episcopiei de Lugoj să fie la zi cu activitatea şi pregă‑
tirea lor spirituală şi catehetică.
2. Pelerinajele Episcopiei de Lugoj din timpul

păstorii Episcopului Ioan Bălan
La o bună viaţă spirituală a laicilor au contribuit şi pelerinajele;
Episcopul Ioan Bălan, îndeosebi în zile de mare sărbătoare, participa
la aceste pelerinaje, celebrând în faţa mulţimii Liturghia arhierească,
predicând şi cuminecând poporul.
Pentru Episcopia Greco‑Catolică de Lugoj un loc de pelerinaj a fost
Mănăstirea Prislop (judeţul Hunedoara), lângă Silvaşul Hunedorean,
datorită vechimii. În anul 1937 a fost aleasă zi de pelerinaj sărbătoarea
82
Ibidem.
83
84
Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj, Fond Sinoade protopopiale, 1948 (Pro‑
gram sinod primăvară 1948), fond neordonat.
din 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci), Liturghia solemnă a fost

oficiată de Vicarul foraneu al Haţegului Septimiu Ionaş, în calitate de
delegat al Episcopului, iar preoţi concelebranţi au oficiat: Ioan Bodocan,
Mihai Soporni, S. Chira, S. Cornea, C. Mihuţ, S. Blenţea, G. Bolchiş, I.
Simeria85. La această mănăstire, la pelerinaje, a participat Episcopul Ioan
Bălan şi în 8 mai 1938, Episcopul a pornit într‑un pelerinaj, făcând şi
vizitaţiile canonice la 21 de parohii din Vicariatul Haţegului şi districtul
protopopesc al Ulpiei‑Traiana. În 8 mai Episcopul a celebrat Sf. Liturghie
la mănăstire. Tot în ziua de 8 mai Episcopul Ioan Bălan a început vizi‑
tele canonice, însoţit de canonicul Victor Deciu, preotul Patriciu Tufescu
şi arhivarul diecezan Nicolae Vescan, îndreptându‑se spre parohiile
Silvaşul de Sus şi cel de Jos. În 9 mai Episcopul a fost la Haţeg, unde a fost
primit de vicarul Septimiu Ionaşiu şi primarul oraşului Col. Alexandru
Ioan. În după amiaza zilei a plecat la Toteşti unde a fost găzduit la mănăs‑
tirea călugărilor iezuiţi. De aici a vizitat parohia Pâclişa şi Cârneşti, unde
Arhiereul a fost întâmpinat de protopopul Sarmisegetuzei, Iustin Bora cu
o parte din preoţii districtului. Zilele următoare Episcopul a vizitat: Valea
Dâljii, Ohaba Sebeşel, Râu de Mori, Ostrovel, Gureni, Clopotiva, Ostrov,
Păucineşti, Zeicani, Breazova, Hobiţa Grădiştei. Acest itinerariu a durat
4 zile. În 16 Mai Episcopul a oficiat Liturghie Arhierească la Bucova, iar
după aceasta a vizitat parohiile Bouţarul de Sus şi de Jos. În seara acele‑
iaşi zile Episcopul, împreună cu suita sa, a plecat cu trenul spre Lugoj.
În aceste localităţi Episcopul a celebrat Sfânta Liturghie, iar în unele a
rostit rugăciunile de la Litie şi rugăciuni pentru răposaţii din respectiva
parohie. La aceste servicii divine Episcopul Ioan Bălan a ţinut predică.
Prezenţa Episcopului în aceste parohii vizitate a creat în rândul credin‑
cioşilor multă bucurie şi entuziasm, precum şi edificare sufletească86.
Un alt loc de pelerinaj a fost Mănăstirea romano‑catolică Maria
Radna din judeţul Arad. Aceste pelerinaje se desfăşurau în data de
15 August (Adormirea Maicii Domnului) şi 8 septembrie (Naşterea
Preasfintei Fecioare Maria) în fiecare an. La pelerinajul din 15 august
1941 au participat aproximativ o mie de credincioşi greco‑catolici, remar‑
cându‑se comunităţile din Lugoj, Chizdia, Timişoara, Chereluş‑Mocrea.
Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, 1937 (31 octombrie), nr. 19–20, p. 102.
85
Sionul Românesc, anul XXV, Lugoj, 1938 (21 mai), nr. 10, p. 51.
86
Serviciile divine au fost oficiate de Dr. Nicolae Brînzeu, iar la Liturghia

solemnă a predicat I. Vezoc. Preoţii participanţi la acest pelerinaj au
fost: Gheorghe Suciu, Dr. Iuliu Raţiu, Liviu Pop, Ioan Socol, Ioan Erdei,
Ioan Hălmăjan şi Daniel Bandiciu87.
În anul 1931 s‑a ales ziua de 8 septembrie zi de pelerinaj la Racoviţa.
La primul pelerinaj au participat diferite parohii care au mers în proce‑
siune de la Lugoj condusă de Reverendisimul Corneliu Zasloţi, secretar
episcopal, cea din Ohaba‑Forgaci condusă de parohul Ioniţă Pop, cea din
Coşteiu condusă de preotul Basiu, cea din Budinţi condusă de preotul
Degan. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Alexandru Nicolescu
asistat de preoţii: Reverendisimul Nicolae Muntean canonic, Atanasie
Pantea, parohul localităţii precum şi preoţii: Cismaş, Degan, Covrig,
Târnovean, I. Pop, Sas, Corneliu Zasloţi şi Marcu. Mai remarcăm că la
acest prim pelerinaj de la Racoviţa au fost hirotoniţi trei clerici: Ioan
Oltean, Popovici Flaviu şi Virgil Bârbuleţiu. Mai amintim că în această
zi la Sf. Liturghie s‑au împărtăşit 286 de persoane; după terminarea
Sfintei Liturghii s‑a oficiat Sfântul Maslu, iar după prânz pelerinii au
asistat la Binecuvântarea Euharistică88. Pelerinajele în această parohie
au continuat cu regularitate şi în timpului Episcopului Ioan Bălan.
La acestea se poate adăuga Mănăstirea Plosca (judeţul Hunedoara), loc
de pelerinaj fixat pentru data de 6 august (Schimbarea la Faţă a Domnului).
Pelerinajul din anul 1934 de la această mănăstire a fost prezidat de
Episcopul Alexandru Nicolescu, asistat de Dr. Nicolae Brînzeu canonic,
Protopopul Augustin Radu şi preoţii: Virgil Pop, A. Mărilă, S. Câmpean,
Ioan Ordean, T. Chira, Gheorghe Bolchiş, V. Pleşug. De la acest pelerinaj
Episcopul Nicolescu s‑a îndreptat la Sarmisegetuza, vizitând săpăturile
arheologice89. Acest pelerinaj a fost întrerupt o perioadă de timp, dato‑
rită războiului, fiind reluat în anul 1942, datorită Episcopului Ioan Bălan,
pentru a ridica moralul credincioşilor. În acest scop Episcopul a trimis un
delegat special, vicarul general al Episcopiei Victor Deciu să prezideze şi
să îndrume acest pelerinaj care se dorea să devină anual. Pelerinajul a fost
propus pentru prima Duminică după sărbătoarea Schimbarea la Faţă a
Domnului (6 august). La acest pelerinaj au participat aproximativ 500 de
87
Sionul Românesc, anul XVIII, 1941 (30 septembrie), nr. 17–18, p. 17.
88
Ibidem, anul XVIII, Lugoj, 1931 (15 septembrie), nr. 17, p. 70.
89
Ibidem, anul XXI, Lugoj, 1934 (15 august), nr. 15 – 16, p. 68.
credincioşi, serviciile divine, din această zi, pe lângă Liturghia solemnă

au fost: după Sf. Liturghie s‑a făcut Parastas în amintirea Mitropolitului
Dr. Ioan Vancea de Buteasa90 şi pentru eroii neamului, apoi s‑a oficiat
Sfinţirea Apei şi Maslu pentru cei bolnavi. Au participat la acest pele‑
rinaj preotul mănăstirii Vasile Pleşiug, parohul Gheorghe Himăruş de la
Nădăjdia, pr. Marcu Petru din Hunedoara, prim-pretorul Gheorghe Pop
delegatul prefectului Hunedoarei, primarul Ioan Modălea din Teliucul
Superior. Potrivit tradiţiei locale, această dată a coincis şi cu hramul
mănăstirii, prilej de horă ţărănească. Veniturile acestei hore ţărăneşti au
fost de 6.522 Lei, bani care au intrat în întregime în fondul bisericii91.
Alte locuri de pelerinaje au fost la Toteşti, loc unde se afla o Mănăstire
a călugărilor iezuiţi. Acest pelerinaj se desfăşura în fiecare a treia dumi‑
nică după Rusalii. Un alt loc de pelerinaj a fost în Scăiuş, comună situată
la 25 de kilometri de Lugoj, unde în anul 1934, icoana Sfintei Fecioara
Maria a lăcrimat92.
Prilej de sărbătoare pentru parohiile unite ofereau şi vizitele pastorale
făcute de arhierei. De obicei sosirea lor era precedată de misiuni. Vizitele
acestea erau benefice pentru credincioşi în special pentru întărirea credinţei.
Un loc deosebit în această perioadă îl ocupă şi pelerinajele la Roma.
Episcopul Ioan Bălan a fost în pelerinaj la data de 24 aprilie – 15 mai
1937, la inaugurarea Colegiului Pio Romeno, organizat de AGRU93.
Cu toate acestea, prigoana provocată de guvernul comunist a pri‑
cinuit mari dureri episcopilor şi clerului greco‑catolic. Aceştia au tre‑
buit să privească, aproape neputincioşi, cum se „destramă” Biserica
Greco‑Catolică. Episcopul Ioan Bălan a fost arestat în 28 octombrie
1948, împreună cu Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu şi Canonicul
Iosif Vezoc de la Lugoj. Episcopul Ioan Bălan a fost vizitat la sediul
Episcopiei din Lugoj, vineri, 28 octombrie, în jurul orei 15, de către
comandantul Securităţii din Lugoj, maiorul Kling, care l‑a invitat la
sediul Securităţii, „unde doi domni vor să‑i vorbească”94. Acesta a fost
90
Ioan Vancea de Buteasa s‑a născut la data de 18 mai 1820. A fost ales Mitropolit al Bise‑
ricii Române Unite la data de 11 august 1868, până în 31 iulie 1892, când a încetat din viaţă.
91
Sionul Românesc, anul XXIX, Lugoj, 1942 (25 august), nr. 17, p. 65.
92
Cf. Ioan Ploscaru, Icoana Maicii Sfinte de la Scăiuş, Timişoara, Edit. Helicon, 1998, p. 111.
93
Ibidem.
94
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, 1994, p. 213.
momentul nefast în care Episcopul Ioan Bălan a părăsit pentru tot‑

deauna Episcopia de Lugoj, pe care o păstorise timp de doisprezece ani.
În ziua următoare, 29 octombrie, evenimentele în Episcopia lugojeană
s‑au desfăşurat cu rapiditate. La Episcopie s‑a prezentat o comisie for‑
mată din reprezentantul poliţiei, Popescu, preoţii ortodocşi Mihăescu,
Jigorea şi Sintescu, precum şi câţiva profesori care formau „comitetul de
preluare a Episcopiei”, interesându‑se de bibliotecă, arhiva episcopiei şi
edificiul episcopal95.
Alături de Episcopul Ioan Bălan, au mai fost arestaţi episcopii Valeriu
Traian Frenţiu la Oradea, Alexandru Rusu la Baia Mare, Vasile Aftenie,
Vicar episcopal la Bucureşti, şi Iuliu Hossu la Cluj. Episcopul Ioan
Bălan a fost dus la Bucureşti, iar de acolo, la vila Patriarhului ortodox, la
Dragoslavele, împreună cu ceilalţi episcopi, fiind consideraţi prizonieri
ai Patriarhului până se vor decide să treacă la Biserica Ortodoxă. În vila
de la Dragoslavele, episcopii arestaţi au dus o viaţă foarte grea. Fiecare
avea câte o cameră, cu pază pe coridor şi în exterior. Sufereau de frig şi
de foame. Raţia alimentară era socotită la preţ oficial, dar era cumpărată
la liber, aşa încât era extrem de puţină mâncare96.
De la mănăstirea Dragoslavele, episcopii arestaţi au fost duşi la
mănăstirea Căldăruşani. Aici au stat în lagăr, timp de 15 luni, până în
ziua de 25 mai 1950, când au fost transportaţi la închisoarea din Sighet.
Aici cel mai greu de suportat erau frigul şi foamea. Episcopul Ioan
Bălan a fost pus în celula 48, împreună cu ceilalţi episcopi. Ulterior
au fost despărţiţi, iar Ioan Bălan a stat în celula 44 împreună cu Iuliu
Hossu şi Valeriu Traian Frenţiu. În această perioadă, Episcopul Bălan
a suferit de hernie dublă şi totuşi a fost supus unor munci grele,
precum spartul şi căratul lemnelor, curăţirea closetelor, transportul
tinetelor97.
În anul 1955, episcopii care n‑au murit în penitenciarul din Sighet,
Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, au fost duşi la Curtea de
95
Ibidem.
96
Iuliu Hossu, Credinţa noastră este Viaţa noastră Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu,
Cluj‑Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003, p. 143.
97
Iuliu Raţiu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor Româneşti.
Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el a trăit‑o, Arhiva Episcopiei
Greco‑Catolice de Lugoj, Fond Iuliu Raţiu, p. 26.
Argeş98. În acelaşi an, eliberat din închisoare, Ioan Ploscaru a mers de

Sfântul Nicolae într‑o vizită la Curtea de Argeş pentru a‑l vedea pe Ioan
Bălan: „Preasfinţitul Ioan Bălan era îmbătrânit şi gârbovit de spate,
însă cu spiritul tot atât de vioi ca şi înainte. Când a sosit de la Sighet
Episcopul era atât de slăbit, încât nu putea urca treptele; se oprea la fie‑
care treaptă câte un minut ca să se odihnească, fiind secătuit de regimul
de detenţie din închisoarea de la Sighet. La Curtea de Argeş erau cazaţi
în fostul palat al reginei Elisabeta unde aveau fiecare câte o cămăruţă
(camerele prevăzute pentru servitori). Acolo mai erau şi Episcopii
Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu”99. De aici episcopii au fost despărţiţi
pentru toată viaţa, fără a se mai vedea, episcopul Iuliu Hossu a fost dus
la mănăstirea Căldăruşani, Alexandru Rusu la mănăstirea Cocoş din
Tulcea, apoi la penitenciarul Gherla, unde a încetat din viaţă şi epi‑
scopul Ioan Bălan la Ciorogârla, unde a încetat din viaţă.
Din acest moment, al despărţirii episcopilor, putem afirma că a
început „mecanismul” Securităţii din România să funcţioneze; astfel,
dosarul de la Securitate al episcopului Ioan Bălan este împărţit în patru
volume: dosar fond informativ – 243 file, dosar fond documentar – 36
file şi dosar fond penal volumul I – 5 file, volumul II – 15 file.
În cele 300 de file ale dosarelor de la CNSAS sunt 59 note informa‑
tive, furnizate în perioada anilor 1955–1959, astfel:
98
ACNSAS, Fond Penal, P1150, vol. I, Ministerul Securităţii Statului, Serviciul „C”,
Arhiva Operativă, Dosar anchetă Ioan Bălan, Ministerul Afacerilor Interne, Dunărea,
Dosar individual Bălan Ioan Episcop de Lugoj, 30 ianuarie 1953, fila 4.
99
Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, p. 313.
Ofiţerii de Securitate care s‑au ocupat de primirea notelor informa‑

tive au fost:
Informatorii identificați au fost:
Din păcate, după arestarea din 28 octombrie 1948, Episcopul Ioan

Bălan nu‑şi va mai revedea eparhia niciodată. În cei 11 ani de închi‑
soare, episcopul a trecut prin mari suferinţe pentru credinţa sa catolică,
dar, până la moarte, s‑a devotat binelui sufletesc al celor pe care i‑a
păstorit. Aflat la închisoarea din Dej, când Episcopul Ioan Bălan a
încetat din viaţă, Episcopul Ioan Ploscaru le‑a spus preoţilor de lângă
el: „Dumnezeu îi va da Episcopului Ioan Bălan tripla coroană: de dascăl,
de feciorelnic şi de martir pentru munca de evanghelizare, pentru viaţa
curată şi pentru suferinţele ce le‑a îndurat în închisoare”100.
Episcopul Ioan Bălan a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, în 4
august 1959, ora 2 dimineaţa, la mănăstirea Ciorogârla. Trupul neînsu‑
fleţit a fost transportat la cimitirul Bellu catolic din Bucureşti, iar oficiile
religioase au fost făcute de preotul romano‑catolic Francisc Zudor101.
Episcopul Ioan Bălan în închisorile

comuniste şi Domiciliul Obligatoriu 102
– 28 octombrie 1948 este arestat la Lugoj şi dus la securitatea din

Lugoj.
– 30 octombrie 1948 este transportat la Bucureşti la Ministerul de
Interne.
– 31 octombrie 1948 este dus împreună cu episcopii greco‑catolici la
mănăstirea Dragoslavele.
– 1 martie 1949, toţi ierarhii împreună cu Episcopul Ioan Bălan sunt
mutaţi la mănăstirea Căldăruşani.
– 25 mai 1950, episcopii şi clericii au fost transportaţi la Sighet.
– 5 iulie 1955, Episcopul Ioan Bălan este transportat împreună cu
Episcopul Iuliu Hossu şi Episcopul Alexandru Rusu la Curtea de Argeş,
în fostul palat al reginei Elisabeta.
– 12 iulie 1956, cei doi Episcopi au fost transferaţi la mănăstirea
(Samurcăseşti) Ciorogârla. Episcopul Ioan Bălan va rămâne în domi‑
ciliu obligatoriu la mănăstirea Ciorogârla până la sfârşitul vieţii.
100
Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România, vol. II,
Cluj‑Napoca, Edit. Patmos, 1998, p. 24.
101
ACNSAS, Dosar referitor la Ioan Bălan, Nr. I 11714, fila 1.
102
Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, fişă matricolă penală Ioan Bălan,
disponibilă online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20‑%20
detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20‑%20Barbot/Balan%20Ioan%20I/index.
php. accesat 08 iulie 2015.
– 4 august 1959, la ora 2 dimineaţa, Episcopul Ioan Bălan merge
la Domnul, la vârsta de 79 ani, aflându‑se la mănăstirea Ciorogârla,
Raionul Domneşti, Bucureşti. Este înmormântat în 6 august, la cimi‑
tirul Bellu catolic, Bucureşti, de părintele Francisc Zudor, vicar sub‑
stitut al Bisericii romano‑catolice Bărăţia, din Bucureşti.
Scrierile Episcopului Bălan
Ioan Bălan a fost un om cu o temeinică pregătire teologică, inte‑

lectuală şi o strălucită cultură umanistă. Vorbea curent mai multe
limbi, a cunoscut bine limbile română, maghiară, germană, franceză,
italiană, latină, greacă şi ebraică, arabă (9 limbi)103, ceea ce i‑a permis
să se documenteze temeinic asupra problemelor capitale ale Bisericii
Greco‑Catolice şi ale celei Catolice. A fost colaborator al revistei
„Convorbiri Literare” şi în comitetul de redacţie la principala revistă a
Bisericii Române Unite, „Cultura Creştină”; la ziarul „Unirea” din Blaj
devine corespondent încă din Viena, unde i‑a apărut prima scrisoare în
nr. din 29 octombrie 1904 sub semnătura Iob. Aceste corespondenţe vor
continua regulat până la terminarea studiilor de la Viena104.
Episcopul Ioan Bălan este autor a mai multor volume, de o reală
importanţă teologică pentru Biserica Română Unită. Prima sa lucrare
de anvergură este teza de doctorat de la Viena din anul 1906: „Wesen
und Gebrauch der kirchlichen Diptychen105” (Fiinţa şi uzul dipticelor
bisericeşti), studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor.
Preocupându‑se de problema limbii liturgice româneşti, a cer‑
cetat temeinic subiectul şi, la sugestia lui Alexandru Rusu106 pe atunci
redactor‑responsabil al „Culturii Creştine” din Blaj, a redactat prima
sa carte sub titlul Limba Cărţilor Bisericeşti. Studiu istoric şi liturgic.
103
Cf. Biografie Ioan Bălan, în Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Sig‑
nata, 1994.
104
105
Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Timişoara, Fond
Episcopul Ioan Boroş, nr. 41–52, Dosar nr. 46, Ioan Bălan, Curs teologie pastorală.
106
Alexandru Rusu (22 noiembrie 1884 – 9 mai 1963) – episcop greco‑catolic al Eparhiei
de Maramureş, mort în penitenciarul de la Gherla.
Acest studiu istoric, filologic şi liturgic a apărut la Blaj în anul 1914, la

Tipografia Seminarului. Foarte multe capitole au fost inserate iniţial în
revista blăjeană. Studiul se referea la cărţile de ritual bisericesc de rit
bizantin, în limba lor veche românească, precum şi la modificările ulte‑
rioare aduse acestor texte în spirit de modernizare grăbită, care, după
opinia lui Ioan Bălan au alterat puritatea originală. Tematica studiului
este complexă: traducerile Sfintei Scripturi, autorii cărţilor liturgice,
cuvântările bisericeşti, activitatea lui Roman Melodul, Biblia lui Samuil
Clain şi latinizarea, uneori cam exagerată, a terminologiei unor cărţi.
Volumul se susţine pe o temeinică şi riguroasă documentare, o interpre‑
tare în spirit hermeneutic, o lucrare ce are în vedere nu numai aspectul
filologic şi lingvistic, ci mai cu seamă cel dogmatic, liturgic şi pastoral107.
La Bucureşti apare în anul 1915, cartea Antimisul, studiu isto‑
rico‑liturgic despre antimise108 ca odoare liturgice. În 1916 Ioan Bălan
publică un studiu Eminescu şi teologii români uniţi de la Viena, apărut la
Blaj, la Tipografia Seminarului. În acest studiu autorul vorbeşte despre
prezenţa lui Eminescu la Viena.
În anul 1922, publică Viaţa lui Isus pe înţelesul tuturor, tipărită la Blaj.
A doua ediţie a apărut în 1945, la Lugoj, o carte ce propovăduieşte învă‑
ţămintele evanghelice. Cu ocazia tipăririi ediţiei de la Lugoj, autorul ei
scrie: „Poporul românesc poate niciodată nu a avut o aşa de mare lipsă
să fie dus la Isus, ca în aceste zile foarte grele”109.
Peste numai trei ani de la prima ediţie a Vieţii lui Isus, tipăreşte Noul
Testament (Oradea, 1925) din prefaţa căruia reţinem: „Scumpă ne este
Scriptura, dar mai scumpe ne sunt Evangheliile, căci după însemnarea
lor, ele ne aduc cea mai bună veste, arătându‑ne viaţa şi învăţătura a
însuşi Mântuitorului. Când le citim parcă umblăm cu Dânsul şi chiar
de pe sfintele Lui buze primim cuvintele de mângâiere”110. Menţionăm
faptul că toate cheltuielile pentru tipărirea Noului Testament au fost
suportate de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu111.
107
Cultura Creştină, Blaj, 1911 (25 noiembrie), nr. 18, p. 588.
108
Antimís (‑se), s.n. – Pânză pusă în altar pentru a aşeza pe ea discul cu pâinea sfinţită
şi potirul. Noul Dicţionar universal al Limbii Române,(DEX) Bucureşti, Edit. Litera, 2011.
109
Ioan Bălan, Viaţa lui Isus pe înţelesul tuturor, Lugoj, Edit. Librăriei Diecezane, 1945, p. 3.
110
Ioan Bălan, Noul Testament, Oradea, Edit. Tipografia Seminarului, 1925, p. 5.
111
Între anii 1932–1933 tipăreşte la Vatican două volume cu texte de drept

canonic: Fontes juris canonici ecclesiae rumanae (Istoria izvoarelor drep‑
tului canonic românesc) şi Fonti rumeni112 (Izvoarele dreptului româ‑
nesc), Roma, 1932, Tipografia Poliglotă Vaticana. Aici Ioan Bălan arată
originea dreptului canonic în Biserica Românească din Transilvania113.
În anul 1934 la Tipografia Seminarului din Blaj, apare Rostul Asociaţiei
Preoţeşti Sf. Nichita al Remesianei. Aici sunt prezentate statutele asocia‑
ţiei, îndrumări în special pentru preoţii celibi114.
O utilă contribuţie la istoria Biserici Române Unite este şi broşura
Un sinod diecezan de sub episcopul Rednic115, Blaj, Tipografia Seminarului
1934.
Cu prilejul consacrării ca Episcop, s‑a pregătit sufleteşte în mănăs‑
tirea călugărilor bazilitani din Bixad116, judeţul Satu Mare. A fost
sfinţit în catedrala mitropolitană în noiembrie 1936, ocazie cu care a
rostit cuvântarea intitulată Spre culmile Sionului, (Lugoj, Tipografia
Diecezană, 1937), ce s‑a tipărit iniţial în paginile revistei Sionul româ‑
nesc, foaia diecezană a Episcopiei Lugojului, iar în anul următor în
volum.
În vremea episcopatului a publicat volumul Îndrumări pentru organi‑
zarea şi conducerea Congregaţiilor Mariane, Lugoj 1942. Aceste cincizeci
de pagini ale lucrării au fost publicate iniţial în Sionul românesc, după
care, la dorinţa multor preoţi, s‑au tipărit în volum. Suntem în perioada
în care Reuniunile Mariane cunoşteau o mare dezvoltare în Biserica
Română Unită; se consemnează rezultatele fructuoase, după ce se defi‑
neşte statutul Congregaţiei Mariane, istoricul şi modalitatea de consti‑
tuire în fiecare parohie. Se publică şi statutele de funcţionare, după o
lucrare mai veche a canonicului Episcopiei Greco‑Catolice de Oradea
Aloisie Tăutu117, din care s‑a luat rânduiala primirii în congregaţie.
112
Aceste volume se găsesc în cartea scriitorilor Remus Mircea Birtz, Manfred Kie‑
rein‑Kuenring, Dr. Ioan Bălan Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, Cluj‑Napoca, Edit.
Napoca Star, 2009, pp. 265–322.
113
Ibidem, p. 24.
114
Ioan Bălan, Rostul Asociaţiei Preoţeşti Sf. Nichita al Remesianei, Blaj, Edit. Tipografia
Seminarului, 1934.
115
Atanasie Rednic (1722–1772) – episcop al Bisericii Române Unite.
116
Mănăstirea călugărilor greco‑catolici cu ordinul Sfântul Vasile cel Mare.
117
Este vorba de cartea: Drepturi şi datorii în familia creştină, Oradea, 1931. Aloisie Tăutu
Volumul Episcopului Ioan Bălan a fost de o maximă utilitate preoţilor

parohi, fapt observat şi de gazeta blăjeană Unirea, care scrie: „E o tipări‑
tură lucrată cu temei şi bine venită”118.
În anul 1943, pentru bunul mers al vieţii administrative a Bisericii,
Episcopul publică: Statutele Administraţiei Capitulare a Diecezei
Lugojului, la Tipografia Naţională Constantin Danciu din Lugoj.
O altă carte a Episcopului Lugojului este Logodna solemnă, tipărită la
Blaj în 1945, un studiu istoric bazat pe prescripţiile canoanelor biseri‑
ceşti, răsăritene şi latine, cu privire la ceea ce ar trebui să fie logodna, o
promisiune pentru căsătorie119.
În anul 1946 publica la Tipografia Naţională Constantin Danciu
din Lugoj Sfatul Parohial, o pastorală publicată şi în Sionul Românesc.
În Sfatul Parohial Episcopul Ioan Bălan propune ca fiecare preot în
parohie să formeze un sfat parohial cu membri din parohie pentru a
discuta problemele parohiale. Şi pentru că aştepta un răspuns de la
această organizaţie, a invitat la Lugoj în 15 august 1946, toţi Protopopii
să raporteze cum s‑a pus în practică Sfatul Parohial120.
Ultima publicaţie identificată a Episcopului Ioan Bălan este: Primul
Sinod al Unirii cu Roma, Tipografia Naţională Lugoj, 1947. În introdu‑
cerea acestei cărţi afirmă că Mitropolitul Teofil121 nu a fost învrednicit
măcar cu o broşură. Când a apărut această broşură (Primul Sinod al
Unirii cu Roma) se împliniseră 250 de ani de la marele sobor ţinut la
Alba‑Iulia. Episcopul Ioan Bălan afirmase: „Cred că e lucru folositor,
dacă reamintesc Veneratului Cler lucrurile, care s‑au petrecut în acele
zile însemnate pentru viitorul întregului neam românesc, nu numai
pentru biserica noastră”122.
Nu putem să nu amintim aici traducerea enciclicei Papei Pius al X‑lea
Exhortaţiunea lui către cler şi enciclica Papei Pius al XI‑lea, Ad catolici
(1895–1981) – cleric, delegat în Comisia pontificală istorică de la Roma (din 1937), încre‑
dinţat cu strângerea şi publicarea corespondenţei papale din toată istoria. În paralel,
a fost consilier eclesiastic la Legaţia română de la Sfântul Scaun (1937‑ 1947), preot la
biserica română unită din Roma (din 1937).
118
Unirea, Blaj, nr. 25, 20 iunie1942, p. 4.
119
Ioan Bălan, Logodna solemnă, Blaj, Edit. Tipografia Seminarului, 1945.
120
Ioan Bălan, Sfatul Parohial, Lugoj, Tipografia Naţională Constantin Danciu, 1946, p. 22.
121
Teofil Seremi – primul mitropolit al Bisericii Române Unite.
122
Ioan Bălan, Primul Sinod al Unirii cu Roma, Lugoj, Tipografia Naţională, 1947, p. 4.
sacerdoti (Despre preoţia catolică) din 1936, text fundamental cu pri‑

vire la vocaţia preoţească. Un exemplar al Enciclicei în limba română
a fost dăruită Sfântului Părinte în anul 1936123. Pe lângă acestea a mai
publicat Les martyrs de l’Euharistie dans l’Eglise Roumaine‑Unie, Tunis,
1931, Tipografia Weher & Co. Aici sunt prezentaţi martiri greco‑catolici
din sec. XVIII, şi Leges Iustiniani de haereticis, Roma, 1935, Tipografia
Poliglotă Vaticana; studiul Despre legile anti‑eretice124 din timpul împă‑
ratului bizantin Iustinian (527–565) autorul culegerii Corpus iuris civilis.
În perioada domiciliului obligatoriu de la Curtea de Argeş, Episcopul
Ioan Bălan îşi scrie Autobiografia, care este adresată rudelor. Acest
manuscris de 103 pagini format A5 cuprinde toate etapele importante
din viaţa episcopului, până în anul 1921125.
Trebuie menţionată, în mod deosebit, activitatea lui Ioan Bălan la
revista Cultura Creştină126, la amândouă seriile ei de apariţie fiind în
comitetul de redacţie. Studiile publicate se referă la viaţa lui Ieremia
Valahul127, atunci încă puţin cunoscut; probleme de codificare a
Dreptului Canonic Oriental, sinoade bisericeşti, martirii creştini, pro‑
blemele de liturgică şi o cercetare asupra poetului Eminescu şi teologii
români uniţi din Viena. O colaborare majoră a Episcopului Ioan Bălan
a fost şi la revista oficială a Episcopiei Lugojului Sionul Românesc.
Aproape în fiecare număr al revistei, Episcopul a colaborat cu articole
şi pastorale128.
Publicaţiile Episcopului dr. Ioan Bălan
1. Wesen und Gebrauch der kirchlichen Diptychen (Fiinţa şi uzul dipticelor

bisericeşti), Viena, 1906.
123
124
Remus Mircea Birtz, Dr. Ioan Bălan Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, p. 24.
125
126
Revista Cultura Creștină a apărut la Blaj din anul 1911.
127
Ieremia Valahul (n. 7 iunie 1556 – d. 26 februarie 1625) – este un călugăr capucin și
primul fericit român propus pentru sanctificare la 30 octombrie 1983, de către Papa
Ioan Paul al II‑lea.
128
Remus Mircea Birtz, Dr. Ioan Bălan Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, p. 25.
2. Limba Cărţilor Bisericeşti. Studiu istoric şi liturgic, Blaj, Tipografia

Seminarului, 1914.
3. Antimisul, Bucureşti, 1915.
4. Eminescu şi teologii români uniţi de la Viena, Blaj, Tipografia Seminarului,
1916.
5. Viaţa lui Isus pe înţelesul tuturor, Blaj, Tipografia Seminarului, 1922. A
doua ediţie a apărut la Lugoj, în 1945.
6. Noul Testament, Oradea, 1925.
7. Les martyrs de l’Euharistie dans l’Eglise Roumaine‑Unie, Tunis, Tipografia
Weher & Co, 1931.
8. Fontes juris canonici ecclesiae rumanae, Vatican, Tipografia Poliglotă
Vaticană, 1932.
9. Fonti rumeni, Vatican, Tipografia Poliglotă Vaticană, 1933.
10. Rostul Asociaţiei Preoţeşti Sf. Nichita al Remesianei, Blaj, Tipografia
Seminarului din Blaj, 1934.
11. Leges Iustiniani de haereticis, Roma, Tipografia Poliglotă Vaticana, 1935.
12. Un sinod diecezan de sub episcopul Rednic, Blaj, Tipografia Seminarului,
1934.
13. Spre culmile Sionului, Lugoj, Tipografia Diecezană, 1937.
14. Îndrumări pentru organizarea şi conducerea Congregaţiilor mariane, Lugoj,
Tipografia Diecezană, 1942.
15. Statutele Administraţiei Capitulare a Diecezei Lugojului, Lugoj, Tipografia
Naţională Constantin Danciu, 1943.
16. Logodna solemnă, Blaj, Tipografia Seminarului, 1945.
17. Sfatul Parohial, Lugoj, Tipografia Naţională Constantin Danciu, 1946.
18. Primul Sinod al Unirii cu Roma, Lugoj, Tipografia Naţională Lugoj, 1947.
Traduceri:
1. Ad catolici sacerdoti, enciclica Papei Pius al X‑lea, Exhortaţiunea lui către
cler.
2. Despre preoţia catolică, enciclica Papei Pius al XI‑lea.
Alte lucrări:
1. Ioan Bălan, Sfaturi pentru urmaşii în Hristos, Cluj‑Napoca, Edit. Napoca
Star, 2009, autor secundar Kierein‑Kuenring Manfred, Birtz Mircea Remus.
Cuprinde Articole, studii, pastorale, şi lucrarea Fontes Iuris Canonici Eclesiae
Rumenae.
A publicat articole numeroase în revistele:

1. Sionul Românesc, Lugoj.
2. Cultura Creştină, Blaj.
3. Unirea, Blaj.
Articole publicate în revista Cultura Creştină:

– Autorii cărţilor liturgice I, Cultura creştină, 1911, nr. 18, pp. 588–592.
– Autorii cărţilor liturgice II, Cultura creştină, 1911, nr. 19, pp. 619–623.
– Autorii cărţilor liturgice III, Cultura creştină, 1911, nr. 20, pp. 648–653.
– Limba cărţilor bisericeşti I, Cultura Creştină, 1911, nr. 1, pp. 10–14.
– Limba cărţilor bisericeşti II, Cele dintâi cărţi bisericeşti: limba lor, Cultura
Creştină, 1911, nr. 3, pp. 80–84.
– Limba cărţilor bisericeşti III, Cultura Creştină, 1911, nr. 4, pp. 112–116.
– Limba cărţilor bisericeşti IV, Cultura Creştină, 1911, nr. 6, pp. 171–176.
– Limba cărţilor bisericeşti V, Cultura Creştină, 1911, nr. 7, pp. 207–213.
– Limba cărţilor bisericeşti VI, cărţile bisericeşti de mai târziu, Cultura Creştină,
1911, nr. 9, pp. 292–298.
– Limba cărţilor bisericeşti VII, Cultura Creştină, 1911, nr. 10, pp. 321–324.
– Limba cărţilor bisericeşti VIII, Cultura Creştină, 1911, nr. 11, pp. 370–373.
– Autorii cărţilor liturgice IV, Cultura creştină, 1912, nr. 2, pp. 40–50.
– Autorii cărţilor liturgice V, Cultura creştină, 1912, nr. 3, pp. 81–85.
– Autorii cărţilor liturgice VI, Cultura creştină, 1912, nr. 4, pp. 104–109.
– Limba liturgică în biserica Românilor I, Cultura Creştină, 1912, nr. 15, pp. 453–459.
– Limba liturgică în biserica Românilor II, Introducerea limbei române, Cultura
Creştină, 1912, nr. 16, pp. 485–492.
– Limba liturgică în biserica Românilor III, Cultura Creştină, 1912, nr. 20,
pp. 614–621.
– Introducerea limbei române în biserică, Cultura Creştină, 1912, nr. 18,
pp. 563–568.
– Limba românească în cele dintâi cărţi bisericeşti I, Cultura Creştină, 1913, nr.
1, pp. 4–9.
– Limba românească în cele dintâi cărţi bisericeşti II, Cultura Creştină, 1913, nr.
2, pp. 37–43.
– Limba românească în cele dintâi cărţi bisericeşti III, Cultura Creştină, 1913, nr.
3, pp. 69–76.
– Palia de la Orăştie, Cultura Creştină, 1913, nr. 5, pp. 135–142.
– Scrierile Mitropolitului Varlaam, Cultura Creştină, 1913, nr. 13, pp. 397–404.
– Scrierile lui Dosofteiu, Mitropolitul Moldovei, Cultura Creştină, 1913, nr. 18,
pp. 547–558.
– Testamentul nou de la Bălgrad, Cultura Creştină, 1913, nr. 14, pp. 420–432.

– Biblia lui Şerban Cantacuzino, Cultura Creştină, 1913, nr. 20, pp. 619–625.
– Biblia de la Blaj, Cultura Creştină, 1914, nr. 4, pp. 133–141.
– Biblia de la Blaj II, Cultura Creştină, 1914, nr. 6, pp. 176–182.
– Biblia de la Blaj III, Cultura Creştină, 1914, nr. 6, pp. 197–202.
– Codificarea Dreptului Canonic – Notiţe Preliminare, Cultura Creştină, Blaj,
nr. 1, 1936, pp. 35–39.
– Codificarea Dreptului Canonic – Organizaţia Bisericească, Cultura Creştină,
Blaj, nr. 4, 1936, pp. 217–221.
– Un martir al credinţei noastre – Preotul David din Voila, Cultura Creştină, nr.
2, 1936, pp. 85–91.
– Un Sinod Diecezan necunoscut de sub Rednik, Cultura Creştină, Blaj, nr. 5,
1936, pp. 283–296.
– Un Sfânt Român necunoscut – Sfântul Traian, Cultura Creştină, Blaj, nr.
10–11, 1938, pp. 594–597.
Articole publicate în revista Unirea:

– De ziua eroilor – Câteva gânduri de actualitate pe marginea unei realităţi nu
prea mângâietoare, Unirea, Blaj, XXXIX, nr. 19, 11 mai 1929, pp. 1–2.
– Paşi siguri – Câteva constatări făcute cu prilejul Exerciţiilor Spirituale preoţeşti
la Blaj, Unirea, Blaj, XXXIX, nr. 34, 24 august 1929, pp. 1–2.
– Calea fericirii – Cuvântarea rostită la 1 ianuarie 1931 în capela călugăriţelor din
Blaj, Unirea, Blaj, XLI, nr. 10 ianuarie 1931, pp. 2–4.
– Rostul Asociaţiei Preoţeşti „Sfântul Nichita al Remesianei”, Unirea, Blaj,
XLIV, nr. 37, 15 septembrie 1934, pp. 2–4.
– Cardinalul Sincero – Rânduri comemorative, Unirea, Blaj, XLVI, nr. 7, 15
februarie 1936, p. 2.
Articole publicate în revista Sionul Românesc:

– Pastorală adresată Clerului la instalarea Episcopului, Sionul Românesc, Lugoj,
XXIII, nr. 22, 5 noiembrie 1936, pp. 95–101.
– Instrucţiuni despre Antimis şi învelitoare, Sionul Românesc, Lugoj, XXIV, nr.
19–20, 31 octombrie 1937, pp. 95–97.
– „Romani Pontifices”, Sionul Românesc, Lugoj, XXIV, nr. 21–22, 30 noiem‑
brie 1937, pp. 103–106.
– + Piu al XI‑lea, Sionul Românesc, Lugoj, XXVI, nr. 3, 11 februarie 1939,
pp. 1–4.
– Numele Dogmatic al Bisericii, Sionul Românesc, Lugoj, XXVII, nr. 6, 31
martie 1940, pp. 36–38.
– Îndrumări pentru înfiinţarea şi conducerea Congregaţiilor Mariane, Sionul

Românesc, Lugoj, XXIX, nr. 5, 20 martie 1942, pp. 13–22.
– Noile Statute al Administraţiei Capitulare, Sionul Românesc, Lugoj, XXIX,
nr. 24, 31 decembrie 1942, pp. 95–105.
– Rugăciuni pentru Sfântul Părinte, Sionul Românesc, Lugoj, XXX, nr. 20–21,
15 noiembrie 1943, pp. 73–74.
– Duminica a III‑a din post a AGRU şi Presei Bune, Sionul Românesc, Lugoj,
XXXI, nr. 5, 15 martie 1944, pp. 25–26.
– Vizită canonică în Vicariatul Timişoara, Sionul Românesc, Lugoj, XXXI, nr. 5,
15 martie 1944, pp. 26–27.
– Datorinţele ceasului de faţă, Sionul Românesc, Lugoj, XXXI, nr. 17–18, 15 sep‑
tembrie 1944, pp. 67–68.
– Trecerile la Ritul Latin, Sionul Românesc, Lugoj, XXXI, nr. 19–20, 1 noiem‑
brie 1944, pp. 75–77.
– IPS Sa Dr. Valeriu Traian Frenţiu împlineşte 70 de ani, Sionul Românesc,
Lugoj, XXXII, nr. 8, 15 aprilie 1945, pp. 19–21.
– Datorinţele noastre faţă de presa bună, Sionul Românesc, Lugoj, XXXIII, nr.
23, 15 decembrie 1946, p. 54.
– Aniversarea primului Sinod pentru Unirea cu Roma, Sionul Românesc, Lugoj,
XXXIV, nr. 5–6, 21 martie 1947, pp. 17–21.
Episcopul dr. Ioan Bălan în
dosarele Securităţii
Anii 1947–1954
Direcţiunea Siguranţei Statului

Serviciu I, Biroul 6
19 septembrie 1947
Referat 1 29
Prin adresa nr. 2440/947, dr. Ioan Bălan, episcop al Lugojului solicită
punerea în libertate a mai multor preoţi şi enoriaşi ai săi130.
În conformitate cu ordinul Dlui Ministru Teohari Georgescu, s‑au
cerut de la Inspectoratul de Siguranţă Timişoara, relaţiuni asupra epi‑
scopului Ioan Bălan, consultându‑se totodată arhiva secretă, precum şi
evidenţele biroului 1.A şi 6, în urma cărora s‑au stabilit următoarele:
Dr. Ioan Bălan este episcop greco‑catolic al Eparhiei Lugojului. Nu
este înregimentat în nici un partid politic.
În timpul regimului antonescian a figurat ca preşedinte de onoare a
Asociaţiei Româno‑Germane din Lugoj.
În august 1945, comisa Română pentru aplicarea Armistiţiului a soli‑
citat executarea unei cercetări cu privire la episcopul Ioan Bălan, sem‑
nalat că duce o propagandă antiguvernamentală fascistă. Cu facerea
anchetei a fost delegat Dl Subinspector de Poliţie M. Mihali din cadrele
Direcţiunii Generale a Poliţiei şi Inspector General N. Grosu din minis‑
terul Cultelor, care în urma cercetărilor efectuate au ajuns la următoa‑
rele concluzii:
„Acuzaţiile aduse P.S. dr. Ioan Bălan au fost pornite de la protopopul
dr. Suciu, persoană nemulţumită cu situaţia pe care o avea şi în conse‑
cinţă înclinat a provoca discordie în oraşul Lugoj, mai ales că proto‑
popul dr. Suciu nu era bine apreciat de episcopul Lugojului.
Ancheta a mai stabilit că P.S. dr. Ioan Bălan deşi colaborează con‑
ştiincios cu autorităţile, mai ales în ce priveşte aplicarea convenţiei de
armistiţiu, totuşi se pare că nu ar lucra cu tot sufletul pentru sprijinirea
guvernului”.
În prezent P.S. dr. Ioan Bălan episcopul Lugojului nu desfăşoară nici
un fel de activitate contra siguranţei Statului.
ACNSAS, Fond Documentar, D 000077, Bălan Ioan, fila 15.

129
A se vedea mai jos persoanele menţionate.

130
În ce priveşte persoanele a căror eliberare a fost solicitată de P.S. dr.

Ioan Bălan, situaţia lor în prezent este următoarea:
1. Munteanu Viorel131, protopop Turdaş – Hunedoara, membru
PNŢ‑Maniu, a fost eliberat la data de 23 august 1947, în cadrul trierii
generale cu ordinul nr. 25513/947.
2. Bănăţeanu Sebastian, în aceeaşi situaţie.
3. Covrig Ioan132, preot, 61 ani, comuna Ilia‑Caraş, membru
PNŢ‑Maniu, arestat la 25 iulie 1947 şi depus în penitenciarul Lugoj,
conform ordinului 18.000/947, ca şef al organizaţiei comunale respec‑
tive. A fost pus în libertate la data de 1 septembrie 1947.
4. Crişan Alexandru133, preot, 41 ani, comuna Geoagiu‑Hunedoara,
membru PNŢ‑Maniu, reţinut în cadrul ordinului 18.000/1947, fiind
membru în comitetul judeţean al PNŢ‑Maniu.
5. Dr. Victor Barlan, de ani 65, membru PNŢ‑Maniu, arestat la data
de 25 iulie a.c. [1947] şi depus la Penitenciarul Lugoj, unde se află şi
în prezent, încadrându‑se în dispoziţiile ordinului 18.000/947, ca fiind
membru în delegaţia permanentă a PNŢ‑Maniu.
6. Ienea Ioan134, preot 69 ani, membru PNŢ‑Maniu, arestat depus în
penitenciarul Lugoj, unde se află şi în prezent, încadrându‑se în dis‑
poziţiile ordinului 18.000/947, ca fiind membru în comitetul judeţean
al organizaţiei PNŢ‑Maniu. Având în vedere că nici unul nu se înca‑
drează în mod strict în dispoziţiunile ordinului 18.000/947 care prevede
deţinerea activiştilor, membri în birourile de conducere ale partidului
şi ţinând socoteală şi de faptul că ultimii 2 sunt bătrâni care depăşesc
vârsta de 60 ani, opiniem a fi puşi în libertate.
131
Preotul Viorel Munteanu, după desfiinţarea Bisericii Române Unite din 1 decem‑
brie 1948, a demisionat din cler şi s‑a angajat funcţionar la Direcţia Tutunului, din
Orăştie.
132
Preotul Ioan Covrig, după desfiinţarea Bisericii Române Unite din 1 decembrie 1948,
a demisionat din cler şi a devenit pensionar.
133
Crişan Alexandru a fost preot paroh în localitatea Geoagiu, protopopiatul Orăştie,
judeţul Hunedoara. S‑a născut în localitatea Teiuş, judeţul Alba, în 2 aprilie 1902. A
fost arestat la data de 11 august 1952. A trecut prin penitenciarele: C. T. Văcăreşti, C. T.
Bucureşti şi Lagărul de Muncă Sadu. Eliberat în 11 august 1953, prin Hotărârea judecă‑
torească nr. 39875.
134
Ioan Ienea (1879–1954), protopopul Orăştiei, ales canonic cancelar la Lugoj, în anul
1934.
7. Munteanu Emil, prim portărel Tribunalul Abrud – Alba, membru

PNŢ‑Maniu, arestat la data de 3 aprilie 1947, în cadrul ordinului
50000/947, din actele aflate la dosarul său rezultând că este antisemit şi
duşman al democraţiei.
Suntem de părere să fie şi acesta pus în libertate întrucât se află
deţinut de la data de 3 aprilie 1947, iar piesele aflate la dosarul său nu
sunt confirmate, faptele ce i se impută nu sunt confirmate de nici o
persoană.
Rezidenţa Timişoara
12 februarie 1948
Nota nr. 92 1 3 5
Dr. Ioan Bălan, episcop greco‑catolic de Lugoj, născut la Teiuş – Alba,

în vârstă de 68 de ani.
Prin reforma agrară a obţinut 170 jugăre136 pământ arabil spre folo‑
sinţă. Administrează 30 ha. pădure, proprietatea Episcopiei. Sunt infor‑
maţii că sume importante obţinute din vânzarea lemnelor le‑a însuşit.
Prin nepotul său preot Tufescu Patriciu137, este asociat la o presă de
ulei cu preotul Vasile Breban138.
Fost deputat PNŢ în 1928.
La alegerile din 1946 a votat cu PNŢ.
De asemenea are legături cu episcopul romano‑catolic Augustin
Pacha139 din Timişoara. Aceasta este făcută prin nepotul său preot
Tufescu din Lugoj, preot Teglaş Ladislau140 din Teiuş şi preot Craşovan
Ioan141 din Teiuş.
Legătura cu Nunţiatura Papală din Bucureşti:
– Personal şi scrisori;
– Prin preot Brînzeu142;
– Diferiţi curieri.
135
136
Un jugăr pământ – 0,5775 de hectare.
137
Patriciu Tufescu – fost preot greco‑catolic în Lugoj.
138
Breban Vasile, preot greco‑catolic la Lugoj, nu a semnat trecerea la Biserica Ortodoxă.
139
Augustin Pacha, episcop romano‑catolic, s‑a născut la data de 26 noiembrie 1870, în
localitatea Măureni, Timiş. A fost arestat la data de 17 iulie 1950, deţinut la penitencia‑
rul Sighet timp de 3 ani şi 10 luni, de unde a fost eliberat la data de 27 mai 1954.
140
Ladislau Teglaş – preot greco‑catolic din Timişoara. A fost arestat la data de 28
octombrie 1948, din Timişoara, împreună cu Iuliu Raţiu, Vicarul Timişoarei, tot atunci
de la Lugoj au mai fost arestaţi: Episcopul Ioan Bălan, Prepozitul Capitular Nicolae
Brînzeu, Canonicul Iosif Vezoc şi cu Protopopul Aradului Ioan Deliman.
141
Craşovan Ioan a fost preot greco‑catolic în Timişoara.
142
Nicolae Brînzeu, prepozit capitular al episcopiei greco‑catolice din Lugoj, s‑a născut
la data de 17 august 1883, în localitatea Vulcan. A fost arestat la data de 29 octombrie
1948, deţinut 2 ani la penitenciarul Sighet (1950–1952), apoi în domiciliu obligatoriu în
oraşele Călăraşi şi Orăştie de unde a fost eliberat în anul 1953.
Cu ajutorul catolic american din Bucureşti, strada Jorgovici, prin

preot Brînzeu.
Legături: până în 1946, cu fostul secretat general PNŢ Severin, Barbu
Filaret, care în acelaşi an s‑a înscris în frontul Plugarilor.
Barbu Filaret este astăzi secretar general pentru folclor‑fanfare în
ministerul Artelor.
Prieten cu Maniu, Mihai Popovici, Ghiţă Popp, Ionel Pop, Boilă, dr.
Alexandru Bircescu PNL‑Brătianu. Vizitat de Goga.
Este vizitat des de dr. Tiberiu Sevici din PNL‑Brătianu şi preşedinte
la as[ociaţia]. YMCA143.
Dr. Sevici l‑a vizitat pe episcop împreună cu colonelul american sau
englez Stevens.
Are legături cu Institutul Francez prin prof. Papaovine.
Contra URSS.
Aprobat războiul din 1941. Contra PCR.
S‑a exprimat contra guvernului în faţa colonelului deblocat Sturdza,
astăzi arestat.
Nu se bucură de simpatia clerului şi a populaţiei.
Beţiv, lăudăros.
Y.M.C.A. – Young Men’s Christian Association. În România, YMCA apare în anul

143
1919, în București, sub numele de Asociația Creștină a Tinerilor ACT România. YMCA
România prinde contur sub înaltul patronaj al Reginei Maria, care a văzut activita‑
tea membrilor YMCA din SUA și Europa în timpul Primului Război Mondial şi se
hotărăște să susțină financiar și moral activitatea nou înființatei asociații. Activitatea
YMCA România a fost întreruptă în anul 1947 de către regimul comunist. Proprietățile
YMCA au fost confiscate și trecute în patrimoniul statului român. Mulți dintre mem‑
brii de marcă ai YMCA au fost arestaţi din cauza convingerilor lor politice și religioase.
31 martie 1948
Notă 1 4 4
Dr. Ioan Bălan este născut la data de 12 [11] februarie 1880 în comuna
Teiuş, judeţul Alba. Are o temeinică pregătire teologică, a fost numit
episcop al Lugojului în 1936.
Atât în trecut cât şi în prezent nu s‑a încadrat în nici un partid. Este
cunoscut totuşi ca simpatizant al PNL‑Brătianu.
Sub regimul trecut a fost preşedintele de onoare al Asociaţiei
Română‑Germană, desfăşurând în rândurile credincioşilor propagandă
antisovietică.
În iunie 1946, când oraşul Lugoj a fost vizitat de ziariştii englezi,
aceştia au fost invitaţi la masă de către episcopul Bălan.
De asemenea cu ocazia venirii la Lugoj a unei delegaţii engleze,
pentru înhumarea eroilor, comandantul unităţii a fost primit în audi‑
enţă de către episcopul Bălan.
Activitatea sa se desfăşoară mai mult pe teren cultural şi religios, pe
linie politică neluând în mod făţiş parte la nici o acţiune.
În timpul campaniei electorale, precum şi în ziua alegerilor nu s‑a
manifestat sub nici o formă.

144
Nr. adresei D.G.S.P.

Cu care a fost înaintat
Nr. 10 [1950]
Fișă Personală 1 4 5
Internat la data de 29.10.1948

Pedeapsa expiră la 30.I.1954
Numele şi Pronumele: Bălan Ioan

Adresa actuală –
Profesiunea actuală: fost episcop greco‑catolic la Lugoj
I. Date de stare civilă:

Născut la – anul 1880, luna februarie, ziua 11, în comuna Teiuş, judeţul
Alba, ţara RPR. Căsătorit cu – copii (fete băieţi) –. Fiul lui Ştefan şi Ana
de profesie Episcop greco‑catolic. Domiciliat în Lugoj str. Jdanov 10.
Cetăţenia: Român; Naţionalitatea: Român; Originea socială: chiabur.
Studii: dr. în teologie, la Viena, din 1906.
Situaţia militară: Scutit (confesor în rezervă).
II. Date cu caracter informativ:

Domicilii anterioare: Blaj, Budapesta, Viena, Bucureşti, Roma, Lugoj.
Starea materială în prezent –
În trecut –
Expropriat – naţionalizat (ce şi unde) –
Apartenență politică în trecut şi în prezent PNŢ 1922–26 în trecut.
Condamnări suferite –
Funcţiuni ocupate (când şi unde): preot Blaj 1 septembrie 1906–1909,
preot Bucureşti 1909–1921, canonic la Blaj 1921–1929, Roma 1929–1936,
episcop la Lugoj 1936 – până în prezent.
Ce limbi cunoaşte: limba maternă română, alte limbi: Franceză,
Italiană, Latină, Maghiară, Germană.
Dacă a fost în străinătate (unde şi când) Roma de 11 ori, ultima în
1940. A stat acolo în 1929–36.
ACNSAS, Fond Penal, P 1150, Vol. 1, Dosar anchetă Bălan Ioan, Dunărea, fila 1.
145
Rude apropriate (fraţi, surori, veri, unchi, mătuși, nepoţi) domiciliaţi,

ocupaţiunea: Tufescu Patriciu preot Lugoj, Ştefan Bălan146 pr. Lugoj,
Bălan T. profesor Cluj.
Prieteni (domiciliul ocupaţiunea) –
III. Motivele internării, cu date complete după dosar:

Activitate duşmănoasă.
Declaraţie 1 4 7
Subsemnatul Ioan Bălan, născut la 11 februarie 1880 în Teiuş, judeţul

Alba, fiul lui Ştefan şi al Anicei Muntean, Episcop al Lugojului, domici‑
liat în Lugoj, str. Jdanov, nr. 10, declar:
Tatăl meu a decedat în comuna Teiuş în anul 1906, iar mama tot acolo
în anul 1917. Au fost de profesiune ţărani, şi au avut cam 20 de jugăre în
comuna Teiuş. Averea aceasta de doi copii a fost moştenită.
Acţiuni am avut la Banca Patria din Blaj, Albina din Sibiu, Reşiţa,
Banca Civilă din Oradea şi alte mărunte. N‑am şi nici n‑am avut valute
sau alte valori în ţară sau în străinătate. N‑am nici o bijuterie.
Aceasta este declaraţia, pe care o dau şi semnez propriu nesilit de
nimeni.
Ioan Bălan
146
Preotul Ştefan Bălan s‑a născut în localitatea Teiuş, judeţul Alba, la data de 22
octombrie 1907, studiile le‑a făcut la Blaj şi Strasbourg. La data reţinerii era preot celi‑
batar în Lugoj, fără avere şi apolitic. Ştefan Bălan a fost reţinut prin ordinul nr. 218
din 21 decembrie 1950. Conform fişei matricole penale nr. 4539 îl găsim la Centrul de
Triere Văcăreşti, iar apoi la Lagărul Galeş. Este reţinut de Ministerul Securităţii Sta‑
tului Timişoara timp de 24 de luni cu începerea pedepsei din 1 martie 1951 până la 1
martie 1953. După expirarea perioadei de detenţie în 1 martie 1953 este transferat în
Lagărul Galeş la data de 27 martie 1953. A fost eliberat de Ministerul Securităţii Statu‑
lui de la Lagărul Galeş prin ordinul nr. 0612059/53 conform Hotărârii judecătoreşti nr.
206629/1953, la data de 14 septembrie 1953; de la lagărul Galeş a fost transferat la Cen‑
trul de Triere Bucureşti în 28 august 1953, apoi eliberat. Cf. Fişă matricolă penală, Ştefan
Bălan, accesibilă online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20
‑%20detinuti%20politici/B/B%2002.%20Balan%20‑%20Barbot/Balan%20Stefan%20T/
index.php, (5 iulie 2015).
147
ACNSAS, Fond Penal, P 1150, Vol. 1, dosar anchetă Bălan Ioan, Dunărea, fila 3.
Declarație 1 4 8
Subsemnatul Ioan Bălan, de ani 71, născut la 11 februarie 1880 în

Teiuş, fiul lui Ştefan şi al Anicii născută Muntean, ambii decedaţi, necă‑
sătorit, de profesiune Episcop, absolvent al facultăţii de Teologie din
Viena, doctor în Teologie, fără avere personală, în trecut în partidul
naţional al lui Maniu, în prezent neîncadrat, cu ultimul domiciliu în
Lugoj, str. Jdanov nr. 10, declar următoarele:
Am avut 11 fraţi şi surori, dintre care un frate şi o soră au lăsat copii.
Copiii fratelui decedat Traian; după vârstă Cornelia, căsătorită cu
Ştefan Giurgiu, angajat CFR, are 4 copii, domiciliat în Teiuş, str. Avram
Iancu; Maria, căsătorită cu Ioan Muntean, angajat fără copii, domiciliat
în Teiuş, str. Mitropolitul Teofil; Ştefan canonic, domiciliat în Lugoj;
Anuţa, căsătorită cu Patriciu Tufescu, primnotar consistorial în Lugoj,
str. Jdanov, nr. 10; Veronica, căsătorită cu Victor Herţa, angajat CFR,
domiciliată în Teiuş str. Sf. Nicolae, nr. 56; Traian profesor domiciliat în
Teiuş, str. Sf. Nicolae, nr. 56, necăsătorit. Ioan, angajat CFR, căsătorit,
domiciliat în Alba Iulia; Valeria căsătorită cu Nicolae Maniu, secretar
de plasă, domiciliat în Orăştie. Sora decedată Domnica căsătorită, patru
copii: Teofil, angajat CFR, căsătorit, domiciliat în Teiuş; Aurel dispărut
în război; Emil funcţionar al Tribunalului din Abrud; Teodora, necăsă‑
torită, funcţionară la notarul public dr. Acilenescu din Teiuş.
Trei veri primari în Teiuş: Iacob Muntean, plugar, Iacob Bălan, plugar
şi Gligor Bălan, plugar. Alte rude mai apropriate nu am.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez propriu,
nefiind silit de nimeni.
Ioan Bălan
148
22 aprilie 1953
Inventar 1 4 9
Cu ocazia unei percheziţii au fost găsite ascunse la preotul catolic

Enea Ioan din Lugoj, o serie de obiecte de valoare150, împreună cu un
proces verbal cu data de 21 septembrie 1948, prin care fostul episcop
greco‑catolic Ioan Bălan (în prezent arestat) le‑a predat spre păstrare
canonicilor Brînzeu Nicolae şi Voştinaru Teodor151, din cadrul aceleaşi
episcopii.
Ultimii doi au predat la rândul lor spre păstrare aceste obiecte lui
Enea Ioan.
Enumerăm mai obiectele găsite:
– O cruce pectorală cu briliante şi cu lanţ dublu de aur în cutie neagră.
– O cruce cu lanţ simplu, de aur, pietre roşii şi una albastră, în cutie.
– O cruce fără lanţ, cu pietre albe şi verzi, în cutie.
– O cruce fără lanţ, cu pietre roşii, în cutie.
– Un potir cu disc.
– Un potir de aur lucrat artistic.
– Un inel de aur cu rubine.
– Un inel de aur cu piatră verde.
– Un inel de aur cu piatră roz.
– Un inel de argint cu piatră roşie.
149
150
Este vorba de obiecte ale Episcopiei de Lugoj.
151
Preotul Teodor Voştinaru s‑a născut la Minişul de Sus, judeţul Arad, pe data de
10 septembrie 1910. Teodor Voştinaru a urmat cursurile Institutului „De Propaganda
Fide”, de la Roma, unde a obţinut licenţa în teologie în anul 1934. Reîntors acasă a
devenit protopop în Arad. Câţiva ani mai târziu, în aul 1941, obţine titlul de doctor în
drept canonic tot la Roma. Conform fişei matricole penale nr. 3394 este înmatriculat la
data de 12 februarie 1950 în penitenciarul Aiud; a fost reținut de Securitate încă din anul
1949. Teodor Voştinaru este judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi a primit o con‑
damnare de 10 ani de temniţă. A trecut prin următoarele locuri de detenţie: Timişoara,
Aiud, lagărele: Poarta Albă, Valea Neagră, Galeş. A fost eliberat în 19 februarie 1953
cu ordinul nr. 19100 din 1953. Cf. Fişă Matricolă Penală, Voştinaru Teodor, accesibilă
online la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20‑%20detinuti%20
politici/V/V%2004.%20Vlaisan%20‑%20Vutulescu/Vostinariu%20Teodor%20T/index.
php, (7 iulie 2015).
– Un cui de drapel.
– Un brâu metalic.
Lt. de Securitate
Sălişteanu I.
Data 13.XI.1953
Notă 1 52
Numitul Bălan Ioan a fost încadrat în C. S. conform Deciziei nr. 64

din 30.I.1952 se va elibera la data de 30 I 1954.
Majorat pedeapsă cu 24 luni cf. Deciziei 684/953, pedeapsa expiră la
30 I 1956.
Secretarul [indescifrabil] Lucrătorul Operativ

ss. Drăgănescu ss. [semnătură indescifrabilă]
152
Ministerul Securităţii Statului

Direcţia „C” Secţia I/3
Nr. c/4
Data 15.I.1954
Numele şi pronumele lucrătorului operativ,
care cere verificarea
Lt. Oneț Petre
Cerere de Verificare la Ca r t otec ă 15 3
Dispuneţi verificarea numitului:

Nume de familie Bălan, pronumele Ioan, tatăl Ştefan, mama
Ana, locul şi data naşterii 11.II.1880, Teiuş. Naţionalitatea: român.
Cetăţenia: român. Apartenenţa politică –, studii –, profesia fost episcop
greco‑catolic. Unde Lucrează –, funcţia –, Domiciliul: Lugoj, str. Jdanov,
nr. 10. Alte indicii de identificare: – . Scopul verificării: Completarea
dosarului. Ce informaţii se cer: date de stare civilă şi sentinţa de
condamnare.
Se aprobă
Şeful Biroului
[semnătură indescifrabilă]
Dosar 6626. Anchetă arhivă, Arestat de DRS Timişoara la 29.X.1948.

Încadrat C.M. la 29.X.1948 conform deciziei 64/30.I.1952 se va elibera la
30.I.1954. Majorat 24 luni conform Deciziei 684/953. Pedeapsa expiră la
30.I.1956.
C. Dumitru.
153
Proces –Verbal 154
Încheiat astăzi, 25 februarie 1954, la Bucureşti.

Noi, Lt. Toma Constantin din M.A.I. Serviciul „C” şi Lt. Ghica
Alexandru din M.A.I. Serviciul Contabilităţii, Biroul Fondului Special,
am procedat primul la predare, iar secundul la primirea următoarelor
valori:
– 1 (una) cruce pectorală cu briliante şi cu lanţ dublu de aur în cutie
neagră.
– 1 (una) cruce cu lanţ simplu, de aur, pietre roşii şi una albastră, în
cutie.
– 1 (una) cruce fără lanţ, cu pietre albe şi verzi, în cutie.
– 1 (una) cruce fără lanţ, cu pietre roşii, în cutie.
– 1 (un) potir cu disc.
– 1 (un) potir de aur lucrat artistic.
– 1 (un) inel de aur cu rubine.
– 1 (un) inel de aur cu piatră verde.
– 1 (un) inel de aur cu piatră roz.
– 1 (un) inel de argint cu piatră roşie.
– 1 (un) cui de drapel.
– 1 (un) brâu metalic.
Aceste valori aparţin numitului Voştinaru Teodor, care urmează a

fi păstrate conform Direcţiei, până la luarea unei hotărâri definitive
asupra individului respectiv, pe care Serviciul „C” o va comunica la timp.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces‑verbal în două exem‑
plare, spre cele legale.
Am predat Am primit
Lt. Toma Constantin Lt. Ghica Alexandru
154
Ministerul Securităţii Statului

Direcţia „C” Secţia I/3
Nr. c/4
Data 12.IV.1954
Cerere de Verificare la Ca rtotec ă 15 5
Dispuneţi verificarea numitului:

Nume de familie Bălan, pronumele Ioan, tatăl Ştefan, mama Ana,
locul şi data naşterii 11.II.1880. Apartenenţa politică –, studii: Licenţă
Teologie, profesia: fost episcop greco‑catolic. Unde Lucrează –, funcţia
–, Domiciliul: Lugoj, str. Jdanov, nr. 10. Alte indicii de identificare: a fost
reţinut. Scopul verificării: pentru ducerea la îndeplinire a situaţiei. Ce
informaţii se cer: data şi motivul aretării, numărul sentinţei, condam‑
narea şi locul unde exercită pedeapsa.
Se aprobă
Şeful Biroului
Bălan Ioan cu toate datele cunoscute a fost arestat pe 29.X. 1948

de DRS Timişoara. În C.M. la 29.X.1948 conform deciziei 64/30 ianu‑
arie 1952, va fi eliberat la 29 ianuarie 1954. Majorat cu 24 luni conform
Deciziei 684/1953. Pedeapsa expiră la 30 ianuarie 1956.
Nu este cunoscut unde este deţinut în prezent.
155
Ministerul Afacerilor Interne

U.M. 0123/E Bucureşti
Nr. 0053944
Strict Secret
16 iunie 1954
Către,
M.A .I. Direcţia Lagăre şi Colonii 15 6
Vă rugăm să luaţi de la deţinuţii arătaţi mai jos câte o procură în care

să indice cui să‑i fie predate (rudelor sau altor persoane) obiectele ce le
posedă în magazia Unităţii noastre de la reţinerea lor.
În procură vor indica persoana căreia i se va preda obiectele, cu adresa
exactă şi alte date pentru a putea fi mai uşor de identificat.
1. Bălan Ioan, născut la 11.II.1880, în Teiuş, fiul lui Ştefan şi Ana, fost
episcop greco‑catolic, domiciliul în Lugoj, str. Jdanov, nr. 10.
2. Iuzici Victor, născut la 14.IV.1930, în Jugoslavia, fiul lui Petre şi
Nasta, domiciliat în Jugoslavia.
3. Ionescu Constantin, născut la 19.IV.1925, în comuna Aluniş, fiul lui
Florea şi Maria, de profesie fost ofiţer.
4. Balota Eugenia, născută la 15.VIII.1899, în Buzău, fiul lui Alexandru
şi Vasilichia.
Odată cu procurile vă rugăm să ne comunicaţi şi condamnarea,

precum şi numărul Sentinţei date de instanţa respectivă.
Şeful Unităţii Militare 0123/E – Bucureşti

Colonel
156

Direcţia Închisori şi Penitenciare
Serviciul Evidenţă
Nr. 68612 din 24 iunie 1954
Către,
C.M . 0123/E Bucure ş ti 15 7
Urmare adresei dumneavoastră nr. 0053944 din 16.06.1954, vă facem

cunoscut că deţinuţii: Bălan Ioan, Iozici Victor, Ionescu Constantin şi
Balota Eugenia, nu figurează prezenţi în evidenţa unităţilor noastre,
pentru care fapt adresa dumneavoastră cu numărul de mai sus a fost
înaintată la Direcţia Lagăre şi Coloniilor de Muncă cu adresa noastră
nr. 98912 din 24.06.1954, unde vă rugăm a urmări rezultatul.
Şeful Serviciului
Lt. Maj.
Şeful Biroului II
Sandu I.
157
Serviciul „C”
0059639
Strict Secret
14 august 1954
Către,
M.A.I. Direcţia Contabilit ă ţ ii
Biroul Fondul Special 1 5 8
Vă facem cunoscut că valorile ce aparţin numitului Voştinaru Teodor,

urmează a fi predate de dumneavoastră ca venit de Stat prin Banca RPR.
După predarea lor ne veţi trimite chitanţele respective de predare la
Banca RPR.
Şeful Serviciului „C”

Colonel Şeful Secţiei
Popescu Gogu Căpitan
Repede Nicolae
158
342/27 decembrie 1954
Fişă 1 5 9
Bălan Io an – f ost episcop greco‑ca t o l i c d e L u go j
Bălan Ioan s‑a născut la 11 februarie 1880 în Teiuş, Regiunea

Hunedoara, fiul lui Ştefan şi al lui Ana, cetăţean român, de origine
socială chiabur, cu ultimul domiciliu în Lugoj, str. Jdanov, nr. 10. A luat
doctoratul în teologie şi cunoaşte limbile: română, franceză, italiană,
maghiară şi germană.
În cadrul bisericii a funcţionat ca preot canonic la Blaj şi după aceea
ca episcop de Lugoj până în anul 1948 când a fost arestat.
Bălan Ioan a făcut călătorii în străinătate la Viena‑Austria,
Roma‑Italia şi Budapesta‑R.P. Ungară. La Roma el a fost de 11 ori, iar
ultima dată în anul 1940.
Din ordinul Nunţiaturii Papale, Bălan Ioan împreună cu ceilalţi epi‑
scopi din RPR s‑au întrunit în cursul lunii august la Oradea. Din mate‑
rialele informative rezultă că scopul acestei întruniri a fost stabilirea
unui plan de „rezistenţă” bazat pe următoarele puncte:
– Strângerea de material împotriva „abuzurilor” şi înaintarea acestui
material la Nunţiatură pentru a obţine sprijinul imperialismului
apusean;
– Rezistenţă deschisă împotriva autorităţilor pretutindeni unde se
poate şi de preferinţă sub masca naţionalistă maghiară, ceangăiască sau
germană;
– Intensificarea la maxim a fanatismului populaţiei prin vizitaţii
canonice, turneuri de miruire, programe speciale de rugăciuni şi activi‑
zarea congregaţiilor pentru laici;
– Sabotarea naţionalizării şcolilor prin interzicerea rămânerii în
învăţământ a preoţilor şi călugărilor şi prin convingerea părinţilor să
ceară reintroducerea religiei în şcoli;
– Pregătirea unei „rezistenţe” greco‑catolice împotriva încercărilor
de revenire la ortodoxie prin agitaţii, hirotoniri de preoţi clandestini,
pregătirea trecerii eventuale a cultului în ilegalitate prin crearea de
ACNSAS, Fond Informativ, I 195466, Bălan Ioan, fila 119.

159
locţiitori de episcopi, de protopopi, şi parohi, prin autorizarea clerului

de a renunţa la costumul clerical, etc.
– Instruirea unor curieri pentru a asigura în orice condiţii legătura
dintre diversele eparhii şi Nunţiatură;
– Lupta împotriva tendinţelor democratice a unei părţi din clerul
catolic, prin ameninţări spirituale, reclamaţii la Vatican, suspendarea
din funcţiune, influenţarea familiei cu scopul de a se ajunge la un front
comun al tuturor clericilor împotriva autorităţilor de Stat.
Bălan Ioan a fost arestat în octombrie 1948. După revizuirea situaţiei

sale, el a fost încadrat în C.M. Sighet conform deciziei M.A.I. nr. 64 din
30.I.1952 pe timp de 24 luni trebuind să se elibereze la 30 ianuarie 1954.
Conform Deciziei nr. 684/1953 i s‑a majorat pedeapsa cu încă 24 luni,
astfel că detenţiunea lui Bălan Ioan expiră la 30 ianuarie 1956.
Anul 1955
[Scrisoare]
Timişoara, 7.II.1955
Destinatar: Dr. Bălan Ioan, Bd. Republicii, nr. 1, Curtea de Argeş, Regiunea
Piteşti
Expeditor Şurianu Monica, str. Glad, nr. 32, Timişoara
Dragă Unchiule 1 6 0
Fiindcă se apropie ziua de 11, când scumpul nostru Unchi are ani‑
versarea zilei de naştere, ne‑am gândit să încercăm a fi şi noi de faţă
sufleteşte, dacă altfel nu e posibil.
Vă dorim, Unchiule dragă, să petreceţi în pace şi linişte cel puţin încă
odată pe atâţia ani, dar aici avem o singură dorinţă de adăugat: să fiţi
în mijlocul nostru din nou. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să Vă poarte
de grijă ca şi până acum şi mai departe, să Vă dea o sănătate la fel de
robustă, şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Cu această ocazie Vă rugăm să primiţi şi de la noi o mică atenţie,
dar făcută cu multă, multă dragoste de nepoţica dumneavoastră, care
Vă iubeşte tot aşa de mult ca şi înainte precum şi de Ovidiu care a ajutat
destul de mult la mâncat.
Vă trimitem aici, Unchiule dragă, nişte prăjituri şi Vă rugăm să ne
scrieţi dacă V’au plăcut ca să Vă mai trimitem şi altădată.
Vă sărutăm sfânta dreaptă şi Vă urăm încă odată din tot sufletul „La
mulţi ani!”
Monica şi Ovidiu
Prăjituri:
Cuib de viespii
Checsuri

160
RPR
Ministerul Finanţelor
Sectorul Valorificării unor bunuri ale Statului
Jurnal. Nr. 24111/25 II 1955

Voştinaru Teodor
Către
Serviciul Special 161
Prin prezenta vă confirmăm primirea obiectelor predate de delegatul

dumneavoastră Lt. Ghica Alexandru conform specificaţiei de mai jos:
1. Un pocal din argint nemarcat formă fantezie, postamentul cu 6

ondulaţii, cizelat cu aplicaţii 6 sfinţi la mijloc, o jumătate bilă cizelată,
pocalul comic cu manşon cizelat cu o farfurie plată cu fundul cizelat.
Lei 391
2. Un pocal potir aur şi argint nemarcat, cizelat cu figuri religioase cu

picior aur fin circa 85 grame.
Lei 1096
3. Un cordon din met. com. din gliduri triunghiular cizelat rozete cu

14 gliduri argint intercalate cu 7 sticle roşi şi mov uzate montante pe
cruce.
Lei 25
4. Un cui de steag forma ecuson gravat din m.c.

Lei 1
5. Una cruce cu una culisă argint cu aur circa 14 carate, forma fantezie
cu 7 pietre verzi, imitaţie cu 155 pietre albe crestate unele cioplite, într‑o
cutie aur circa 20 grame.
Lei 200
161
6. Un inel aur nemarcat anturaj cu 18 pietre berg cristal şi sticlă verde

mare în mijloc, aur 2 calităţi
Lei 150
7. Un inel anturaj oval aur nemarcat de circa 10 carate cu 12 diamante

de circa 0,60 carate, montate în argint cu un almadin oval de circa 8
carate, montat în aur, şina transformată şi cizelată, ruptă.
Lei 200
8. Un lanţ metalic cim forma împletit, cu șpring ring.

Lei 10
9. Un inel argint nemarcat forma anturaj cu 15 sticle albe şi una roşie

cizelat.
Lei 15
10. Una cruce argint nemarcat cu sticle roşii şi albe strasuri.

Lei 7
11. Un lanţ colier metalic com. forma şarpe în două rânduri cu format
dreptunghiular.
Lei 50
12. Un inel aur nemarcat circa 17 carate, forma anturaj, şină cu bala‑
male se deschide la mijloc un angamarin circa 6 carate, cu 16 briliante
capgut de circa 11,50 carate galbene cu defecte.
Lei 620
13. Rest de aur şi argint de la o cruce nemarcat circa 18 carate, aur

circa 38 grame.
Lei 344
14. Una cruce argint nemarcat compus din 12 cercuri şi 4 bilişoare.

Lei 4
15. Un fragment montură din argint forma rotundă cu 20 sticle albe şi

o sticlă albastră şlefuit rotund.
Lei 10
16. 98 briliante slif vechi imperfect rotund gălbui capgut cu defecte 5

carate.
Lei 750
17. 11 sticle roşii şlefuite formă rotundă.

Lei 11
18. 18 pietre agnamarin şlefuite sintetice dreptunghiulare de circa 15

carate.
Lei 30
19. 16 briliante de 195 carate slif vechi imperfect rotunde gălbui

capgut cu defecte.
Lei 400
20. 4 pietre agnamarin sintetice ovale şlefuit una spartă.

Lei 6
Şeful Sectorului Şeful Serviciului

[Semnătură indescifrabilă] [Semnătură indescifrabilă]
M.A.S.
Serviciul „C”
Direcţia I, Biroul III
Se aprobă
Şeful Secţiei
Cpt. [semnătură indescifrabilă]
Referat 1 62
Obiectele de valoare primite de la Direcţia a III‑a în baza inventarului

de la fila 11, au fost predate ca venit de Stat prin BRPR163, după cum
reiese din adresa de la fila 2.
Deoarece măsurile ordonate au fost duse la îndeplinire şi nu există
împotriviri, propunem clasarea la arhivă a prezentului dosar compus
din 11 file.
Şeful Biroului
Lt. Nedelcu Dumitru Lucrător operativ
162
Banca Republicii Populare Române

163
Sursa: „Trofan Pavel”

Primeşte: Lt. Bella Ioan
Data: 16 martie 1955
Notă informativă 16 4
Strict Secret
În zilele trecute numita Tufescu165 fiind în vizită seara la Brînzeu

acesta a întrebat‑o dacă nu ştie pe cineva care să plece la Bucureşti,
dar de încredere. Susnumita a spus că da, chiar în această seară pleacă
cineva, Brînzeu atunci i‑a dat o scrisoare adresată Episcopului Bălan.
Persoana care trebuia să ducă scrisoarea, neputând sta la Bucureşti,
pentru că pleca mai departe, scrisoarea a rămas, urmând să fie restituită
lui Brînzeu.
În scrisoare Brînzeu se adresează către toţi trei Episcopi, în care le
arată starea din ţară, îi sfătuieşte că acolo unde vor fi pentru menaj să‑şi
ia călugăriţe. Le scrie că se vorbeşte că vor veni acasă, dar să nu creadă.
Îi comunică despre graţierea lui Pacha şi cum a murit166 suferind şi fiind
foarte slab, apoi că se vorbeşte că Guvernul le‑a oferit câte 2.000 lei şi că
Episcopul Hossu167 i‑a refuzat. Noii Episcopi au fost imprudenţi de pe
felul lor de comportare, s‑a observat că sunt Episcopi. De asemenea scrie
despre procesul lui Pura168 la Timişoara şi eliberarea lui Leon Mann169.
164
165
Ana Tufescu, soția preotului Patriciu Tufescu, nepoată a Episcopului Ioan Bălan.
166
Ep. Augustin Pacha a încetat din viaţă la 4 noiembrie 1954, în Timişoara.
167
Iuliu Hossu – episcop greco‑catolic de Cluj‑Gherla şi Cardinal – s‑a născut la data
de 30 ianuarie 1885, în localitatea Milaşul Mare (Năsăud). A fost arestat în data de 29
octombrie 1948. În perioada detenţiei a stat timp de 5 ani la penitenciarul Sighet, apoi
până la sfârșitul vieţii (28 mai 1970) în domiciliu obligatoriu la mănăstirea ortodoxă
Căldăruşani.
168
Nicolae Pura – vicar general și ordinarius eparhial al Episcopiei Greco‑Catolice de
Cluj‑Gherla. Cf. fişei matricole penale de la penitenciarul Timişoara, datată 2 aprilie
1955, acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru fapta de „instigare”, conform
art. 327 C.P. Cf. Fişă matricolă penală, accesibilă online la adresa: http://86.125.17.36/
Fise%20matricole%20penale%20‑%20detinuti%20politici/P/P%2015.%20Predaes%20
‑%20Puznava/Pura%20Nicolae/index.php, (9 iulie 2015).
169
Manu Leon Iulian, preot‑călugăr greco‑catolic, s‑a născut la data de 1 aprilie 1883,
în localitatea Căianul Mic, regiunea Cluj. Prima condamnare s‑a produs în anul 1955,
eliberat după 4 luni a fost rearestat la data de 13 august 1956, de către U.M. 0203 Cluj, cu
Scrie despre coşaru de la Căldăruşani (călugărul, probabil Boteanu),

care le era curier, spune că a fost prins şi lăsat să facă mai departe cu
condiţia ca toată corespondenţa să treacă pe la ei. Îi comunica felul cum
se deţin buletinele şi cât de greu se poate face schimbarea de domiciliu,
de exemplu pe Albu170 şi pe el. Episcopilor li se vor face din oficiu, mai
important în această scrisoare sunt următoarele:
Comunică că Maria Ghergheli a stat 3 zile arestată la Timişoara,
fiindcă Borda171 care primise de la Ploscaru172 atribuţii de ordinarius173,
mandatul de arestare nr. 15/956, pentru fapta: „agitaţie”. A decedat în detenţie la data
de 14 februarie 1959.
170
Preotul Vasile Albu s‑a născut în comuna Firiza de Sus, judeţul Satu Mare, la data
de 18 ianuarie 1907. Din Fişa matricolă penală nr. 4538, scrisă la Unitatea C. T. Văcă‑
reşti, aflăm că a fost reţinut la data de 21 decembrie 1950 de către Direcţia Regională
de Securitate Timişoara, pentru durata de 24 de luni, cu începere din 1 martie 1951
până la 1 martie 1953. Următoarea fişă matricolă penală completată în Lagărul Galeş,
observăm că în 27 martie 1953 este transferat la acest lagăr, cu toate că în prima fişă
matricolă penală, scria că în martie 1953 îi expiră pedeapsa. Preotul Vasile Albu a fost
transferat în acest lagăr prin ordinul Ministerului Securităţii Statului nr. 023132 / 29
februarie 1953. În Lagărul Galeş a stat 5 luni până la data de 28 august 1953, dată la care
a fost transferat la C.T.B. prin Hotărârea judecătorească nr. 206628 din 1953, apoi se
pare că a fost eliberat. Cf. Fișă matricolă penală, Albu Vasile, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20‑%20detinuti%20politici/A/A%20
01.%20Ababei%20‑%20Alexoaie/Albu%20Vasile%20V/index.php, (6 iulie 2015).
171
Vasile Borda după desfiinţarea Bisericii Române Unite din 1948 s‑a angajat la
Episcopia Romano‑Catolică din Timişoara, preot în parohia Elisabetin. În perioada
1948–1953 trebuia să reorganizeze situaţia Bisericii Greco‑Catolice din Timişoara şi
avea dreptul de retractare, oferit de Episcopul Ioan Ploscaru. Pater Bazilius, cum era
denumit în Timişoara, a săvârşit liturghii şi pastoraţie împreună cu Pater Paulus până
la arestarea din anul 1953. Acesta a fost arestat la data de 22 august 1953. Conform fişe‑
lor matricole penale a fost la penitenciarele: Timişoara, Gherla, Oradea, Cluj‑Napoca,
apoi eliberat în 15 aprilie 1964. Preotul Vasile Borda a încet din viaţă în 9 august 1978.
172
Ioan Ploscaru, episcop greco‑catolic de Lugoj, s‑a născut la data de 19 noiembrie
1911, în localitatea Frata, judeţul Cluj. A fost arestat prima dată în data de 25 august
1949, deţinut la penitenciarul din Sighet timp de 5 ani, apoi eliberat. A doua arestare s‑a
produs la data de 14 august 1956 şi reţinut până în 2 august 1964. În total Episcopul Ioan
Ploscaru a fost reţinut timp de 14 ani şi o lună în penitenciarele regimului comunist.
173
Ordinariul substitut – este clericul care ocupă funcţia de întâi‑stătător al unei die‑
ceze, administraturi apostolice sau al unei alte forme similare de organizare eclezias‑
tică, de confesiune catolică, în cazul în care Biserica este împiedicată a‑şi reglementa,
în mod oficial şi în condiţii de libertate, chestiunile de succesiune în cadrul ierarhiei.
prin ea i‑a trimis vorbă lui Raţiu174 când a venit acasă să nu primească
să servească la fosta lui parohie din Timişoara175, căci ar fi prea mare
scandal. Maria i‑a spus d‑nei Raţiu, iar aceasta se vede la alţii. La reîn‑
toarcerea lui Brînzeu scrie că Borda l‑a rugat să primească atribuţiile,
dar el Brînzeu a fost de părere că până şi le poate îndeplini să rămână
el. Acum îi scrie în continuare Brînzeu lui Bălan că având contactul cu
Dieceza să binevoiască a dispune.
Observaţii:
Brînzeu Nicolae a fost Prepozit Major la Episcopia Greco‑Catolică
din Lugoj, în prezent este pensionar şi stă în Lugoj la un fiu al său176.
De către noi este cunoscut ca un greco‑catolic ce a fost rezistent faţă
de unificare încă de la început, depunând activitate în acest sens, fapt
pentru care a fost şi arestat, este urmărit într‑o acţiune de grup.
Menţionez căci scrisoarea scrisă pentru Bălan a fost scrisă la maşină,
iar în această scrisoare Brînzeu informează Episcopii de situaţia exis‑
tentă a cultului, iar în încheiere cere ca Bălan să dispună, desigur şi în
chestia jurisdicţiei, pe care Borda Vasile care a deţinut această juris‑
dicţie a vrut să o dea lui Brînzeu odată cu eliberarea sa.
În scrisoare unde Brînzeu se referă la „noii episcopi” este vorba
de Ploscaru, cât şi de ceilalţi care au fost făcuţi episcopi clandestini,
întrucât în urma comportărilor lor au trădat adevăratele lor atribuţii.
174
Dr. Iuliu Raţiu s‑a născut la 15 decembrie 1902, în localitatea Moftinul Mic,
județul Sălaj. Iuliu Raţiu –Vicar foraneu din Timişoara – este arestat în 29 octom‑
brie 1948, şi dus la securitatea din Timişoara, apoi la mănăstirile: Neamţ şi Căldăru‑
şani. A urmat penitenciarul Sighet, perioada 24 mai 1950 – 14 septembrie 1950. De
la Sighet este eliberat deoarece semnează o declaraţie că nu va funcţiona ca preot
clandestin greco‑catolic şi îşi va căuta un serviciu care nu se intersectează cu preoţia.
La data de 18 august 1961 este arestat din nou, pentru nereguli la locul de muncă.
Stă în închisoare de drept comun la Timişoara, doi ani, până la 29 iulie 1963, când a
fost eliberat.
175
Vicarul Foraneu greco‑catolic din Timişoara – Iuliu Raţiu – a fost eliberat la 14 sep‑
tembrie 1950 din penitenciarul de la Sighet. După această eliberare Securitatea i‑a pro‑
pus să fie preot ortodox, Raţiu a refuzat, dar a fost nevoit să accepte postul de funcţionar
economic la Mitropolia Banatului.
176
Este vorba de Iulian Brînzeu.
Instrucţiuni:
Informatorul a fost instruit, de a continua vizitele la numitul Brînzeu
Nicolae, iar în legătură cu scrisoarea de mai sus menţionată dacă e
posibil să plece la Bucureşti el personal şi să o predea Episcopului Bălan.
În caz că nu va putea pleca la Bucureşti a fost instruit să stabilească
prin cine a trimis Brînzeu scrisoarea şi dacă a primit un răspuns în legă‑
tură cu situaţia cultului greco‑catolic.
Măsuri de luat:
Se vor lua măsuri ca informatorul să plece la Bucureşti, spre a predea
scrisoarea şi a obţine răspunsul, pentru aceasta i se va da şi o sumă de
bani.
Se va raporta la M.A.I. Direcţia a III‑a.
Lt. Bella Ioan


Direcţia Regională Timişoara
Nr. 342/6.482 Strict Secret
din 17 martie 1955
Către,
Direcţia a III‑a
Bucureşti 1 77
Urmare raportului nostru numărul de mai sus, din 8 februarie 1955,

în legătură cu eliberarea episcopilor catolici raportăm:
La data de 9 februarie 1955, Brînzeu Nicolae fost prepozit major la
episcopia greco‑catolică din Lugoj împreună cu soţia fostului preot
greco‑catolic Tufescu din Lugoj (care este nepoata episcopului Bălan)
au plecat la Bucureşti la Spitalul I.C. Frimu, unde se află episcopul
Bălan şi unde au fost chemaţi spre a‑l vizita.
Brînzeu Nicolae la Bucureşti, a fost la arhiepiscopia romano‑catolică,
unde a stat de vorbă câteva ore cu episcopul Marton Aron178, după aceea
a fost la episcopii greco‑catolici şi de aici a plecat în vizită la tovarăşul
Preşedinte al Prezidiului Marei Adunări Naţionale al RPR179.
Din informaţiile obţinute, rezultă că episcopii, au acceptat din partea
Statului o pensie de 1000–1500 lei lunar. De asemenea rezultă că epi‑
scopii cer să plece cu domiciliul la familiile lor, însă au fost sfătuiţi să
accepte propunerile Guvernului.
În ceea ce priveşte pe episcopul Bălan – după cum rezultă din infor‑
maţii – din partea celor ce l‑au vizitat din oraşul Lugoj, i s‑a spus şi
a fost sfătuit să accepte ori şi ce condiţie şi să‑şi vadă de sănătate, iar
chestiunea bisericii să o lase în grija Guvernului. La fel a fost îndrumat
177
178
Márton Áron a fost numit Episcop Romano‑Catolic de Alba‑Iulia de către Papa Pius
al XI‑lea, la 24 decembrie 1938. A fost arestat de regimul comunist în 21 iunie 1949,
întemniţat la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei timp de 5 ani şi 7 luni (21 iunie 1949
– 1 ianuarie 1955), apoi a fost în domiciliu obligatoriu, timp de 10 ani în sediul episcopal
din Alba Iulia. Episcopul Márton a mers la Domnul la data de 2 aprilie 1980.
179
Este vorba de Petru Groza.
de a nu se solidariza cu episcopul Rusu180, care este mai intransigent şi

să accepte localitatea indicată de Guvern, să se stabilească.
Cele de mai sus informatorul le cunoaşte de la numita Tufescu.
De către noi s‑au luat măsuri prin agentura existentă de a cunoaşte
starea de spirit şi comentariile în legătură cu eliberarea episcopilor,
atât în rândul credincioşilor greco‑catolici, cât şi preoţii greco‑catolici,
urmând a raporta de urmare cazurile pozitive.
Şeful Direcţiei Regionale

Lt. Colonel Şeful Serviciului
Negrea Vasile Căpitan
Sterescu Paul
Rusu Alexandru, episcop greco‑catolic de Maramureş, s‑a născut la data de 22

180
noiembrie 1884, în localitatea Şăulia (Mureş). A fost arestat la data de 29 octombrie

1948, deţinut la penitenciarul Sighet timp de cinci ani, apoi în domiciliu obligatoriu.
Episcopul Rusu după 14 ani şi 7 luni de detenţie şi domiciliu obligatoriu a încetat din
viaţă la penitenciarul Gherla, în 9 mai 1963.

Sursa: „Trofan Pavel” Strict Secret
23 martie 1955
Notă informativă 181
În ziua de 18 martie 1955, sursa a sosit în Bucureşti la Spitalul I.C.

Frimu, la episcopii greco‑catolici Bălan, Hossu şi Rusu, ce se află inter‑
naţi în acest spital locuind toţi trei în aceiaşi cameră.
Scrisoarea primită de la preotul greco‑catolic Brînzeu din Lugoj, şi
la care a dus‑o fiind adresată tuturor celor trei episcopi, a fost citită în
primul rând de către episcopul Bălan, pe urmă de Rusu şi Hossu.
După ce a citit scrisoarea Bălan, nu a vrut să dea nici un răspuns
lui Brînzeu, la cele scrise de acesta în scrisoare. Văzând aceasta sursa
a cerut un răspuns, întrucât Brînzeu cerea un răspuns, la care Bălan a
răspuns că, după cât ştie Papa de la Roma la numit pe numitul Ploscaru
(în prezent arestat) în calitate de „Administrator Apostolic” (episcop
însă nu titular) şi deci el nu are nici o putere de a face nimic. Însă spune
în continuare Bălan, dacă Borda Vasile, ia spus să preia conducerea,
Brînzeu, el – Bălan – nu are nimic împotrivă, întrucât el – Brînzeu – are
o cultură mare, este serios şi cu experienţă, însă să caute să stabilească
ierarhia lăsată de Ploscaru.
În ziua de 19 martie 1955, sursa a fost din nou în vizită la episcopi.
Pe la orele 11.30–12.00 vine la aceştia episcopul catolic Marton Aron,
însoţit fiind de un preot. Acesta le spune episcopilor că primul drum
pe care îl face e vizita la ei. La aceasta episcopii îl întreabă cum asta.
Episcopul Marton, spune că a fost în Bucureşti, însă nu a putut părăsii
arhiepiscopia.
În continuare Marton Aron, spune că în ziua de joi, 17 martie 1955, a fost
chemat la Ministerul Cultelor, cu care ocazie i s‑a pus în vedere că e liber
şi poate pleca la Alba Iulia, fără să i se ceară vre‑o condiţie. Spune că mai
stă câteva zile la Bucureşti până îşi termină dantura şi în cursul săptămânii
viitoare va pleca la Alba Iulia, unde va căuta să facă ordine în dieceză.
181
După aceasta discută felul cum a ajuns şi a plecat de la Sighet până

la Bucureşti. Arată de asemenea că în intervalul de atunci şi până în
prezent a fost de mai multe ori la Ministerul Cultelor. Prima dată i s‑a
cerut ca în numele bisericii catolice să trateze intrarea în legalitate a
acestei biserici. El spune că a răspuns că nu poate trata în numele bise‑
ricii, decât numai dacă are mandat de la Papa. Pe baza mandatului pe
care îl are ca arhiereu poate trata numai situaţia diecezei lui şi că Papa,
nu va trata şi nu va da mandat – după părerea lui – până ce nu se clari‑
fică chestiunea greco‑catolicilor. După aceste întrevederi i s‑a stabilit
domiciliu la Arhiepiscopie.
La câtva timp după acesta a fost chemat din nou la Ministerul
Cultelor, unde era prezent şi tovarăşul dr. Petru Groza. Cu această
ocazie, spune Marton Aron, i s‑a cerut să dea o declaraţie că recunoaşte
întru toate legile RPR şi că apoi va putea pleca în dieceză. La aceasta el
a răspuns că până la ridicarea sa cunoaşte legile, iar de atunci încoace
nu le cunoaşte şi că această declaraţie ar putea‑o da întrucât nu sunt în
contrazicere cu „codexul”.
De asemenea Marton Aron, a mai spus că în legătură cu dieceza sa
a pus problema „agotiştilor” de la Târgu Mureş182, la care Ministerul
Cultelor, ia răspuns că aceasta nu a fost o problemă a Guvernului, ci a
fost o acţiune personală a lui Luca Vasile.
Marton Aron, de asemenea a arătat episcopilor greco‑catolici că ches‑
tiunea greco‑catolică nu este de ordin intern ci este o problemă externă.
În ziua de 19 martie 1955, sursa primeşte scrisoarea închisă de la epi‑
scopul Rusu, pentru a o duce lui Brînzeu Nicolae183. În seara aceleaşi
zile sursa plecă din Bucureşti. La Lugoj, de la gară sursa plecă direct
la numitul Brînzeu, spre ai înmâna scrisoarea. Aceasta o ia şi o citeşte,
citindu‑o faţă de sursă. În legătură cu cele comunicate verbal de sursă şi
în special cu afirmaţia episcopului Bălan, de a căuta ierarhia lăsată de
Ploscaru, Brînzeu, oarecum enervat afirmă „de unde să o găsesc”.
De asemenea Brînzeu, întreabă sursa, că dacă episcopii vor fi mutaţi
în altă parte se va duce la ei, la care i s‑a răspuns că da.
182
În data de 27 aprilie 1950, s‑a ţinut un Congres la Târgu Mureş, prezidat de preotul
Andrei Agota, prin care s‑a urmărit adoptarea Statutelor Bisericii Catolice întocmite de
către regimul comunist. Nu s‑a reuşit nimic, deoarece preotul Agota a fost excomunicat.
183
Scrisoare Rusu către Brînzeu.
În ziua de 23 martie 1955, în oraşul Lugoj, sursa se întâlneşte pe stradă

cu canonicul greco‑catolic Deciu Victor184. Acesta se interesează de la
sursă de soarta episcopilor. Sursa îl întreabă (întrucât îl interesează pe
episcop) care e ierarhia lăsată de către Ploscaru. La aceasta Deciu, răs‑
punde că după Ploscaru, a fost Belle [Bele]185 din Caransebeş, după care
urmează Borda Vasile din Timişoara iar pentru regiunea Orăştie este
Armeanu Nicolae186 şi pentru Valea Jiului e numit Maxeru187 în Uricani.
Observaţii:
Numitul Brînzeu Nicolae, cu domiciliul în oraşul Lugoj, a fost pre‑
pozit major la episcopia greco‑catolică din Lugoj. Cu ocazia unificării
s‑a pus pe poziţia rezistenţei ducând în acest sens intensă activitate. A
184
Victor Deciu s‑a născut în Scăiuş la 7 septembrie 1880. Liceul l‑a terminat la Beiuş în
1901, iar Teologia la Blaj în 1905. Are şi un rigoros la Universitatea din Budapesta, făcut
din dreptul roman la 1909. A fost hirotonit preot celib la Crăciun în anul 1906, când a şi
fost numit paroh la Cenad, unde a stat până a devenit Canonic al Episcopiei Lugojului.
185
Ioan Bele, preot celibatar greco‑catolic al Eparhiei de Lugoj, este originar din Che‑
reluş, judeţul Arad. S‑a născut în 8 iulie 1908. A fost arestat de către DGSP Lugoj cu
ordinul nr. 8697 din 1950, deţinut la Penitenciarul Lugoj. De la acest Penitenciar a fost
dus la Penitenciarul Timişoara, apoi la Penitenciarul Sighet Principal, camera nr. 48.
A doua arestare s‑a produs la data de 17 octombrie 1959, a fost judecat de Tribunalul
Militar Timişoara, nr. mandat 238/1960 acuzat de „uneltire”. Instanţa judecătorească
l-a condamnat la 6 ani corecţie, cu începere din 17 octombrie 1959 până în 14 octombrie
1965. În toată această perioadă, până în 23 iunie 1964 când a fost graţiat prin Decre‑
tul 411 din 1964, a fost în următoarele locuri de detenţie: Timişoara, Sighet, Oradea,
Gherla, Ostrov, Giurgeni, Periprava. Cf. Fişă matricolă Penală, Bele Ioan, accesibil online
la adresa: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20‑%20detinuti%20politici/
B/B%2003.%20Barbu%20‑%20Bentan/Belle%20(Bele)%20Ioan%20I/index.php, (6 iulie
2015).
186
Preotul Nicolae Armean originar din comuna Pricaz, judeţul Hunedoara, a fost ares‑
tat în 29 octombrie 1958. A fost judecat la Tribunalul Militar Cluj în 1959, prin hotărârea
judecătorească nr. 1270/1959, a fost acuzat de „uneltire”, conform art. 209 C.P., astfel a
fost trimis în detenţie pentru o durată de 25 de ani, condamnat fiind la muncă silnică,
pentru perioada: 29 octombrie 1958 – 22 octombrie 1983. Preotul Armean Nicolae a fost
graţiat prin Decretul 411/ din 28 iulie 1964. În cei şase ani, cât a fost închis, a trecut prin
următoarele locuri de detenţie: Deva, Cluj‑Napoca, Gherla, Giurgeni şi Jilava.
187
Maxer Ioan a fost preot în Reșița. După anul 1948 s‑a stabilit la Uricani, judeţul
Hunedoara, unde a fost funcţionar la IPTR. Preotul Maxer Ioan era considerat de către
Împuterniciţii Ministerului Cultelor ca „nerevenit” şi „activ”, deoarece „făcea servicii
religioase” greco‑catolice.
fost un timp arestat având domiciliul obligatoriu, iar în prezent, recent

fiind eliberat s‑a stabilit cu domiciliul în oraşul Lugoj, fiind în pensie şi
stă la un copil al său.
De când s‑a stabilit în Lugoj, a fost semnalat că întreţine legături cu
preoţii greco‑catolici rezistenţi, de asemenea a fost semnalat că oficiază
slujbe religioase în rit greco‑catolic acasă la el.
În ceea ce priveşte ierarhia clandestină greco‑catolică până în cursul
anului 1954, când numitul Borda Vasile, din Timişoara, a fost arestat,
această conducere a deţinut‑o el. De asemenea despre Armeanu Nicolae,
informatorul ne‑a mai semnalat, fapt ce a fost semnalat regiunii respec‑
tive. Un fapt necunoscut până în prezent este acela că şi Maxeru, ocupă
un loc de conducător clandestin.
Instrucţiuni date informatorului:

Informatorul a fost instruit de a face vizite lui Brînzeu, căutând a dis‑
cuta cu el probleme legate de cultul greco‑catolic şi de a da aspecte de
felul cum va fi situaţia cultului. De asemenea în cazul că susnumitul îi
va da vre‑o scrisoare s‑au unele însărcinări să le primească, urmând a le
semnala imediat, spre a putea primi noi instrucţiuni concrete în legă‑
tură cu noua situaţie creată.
Măsuri propuse:
Se va face un raport detailat împreună cu tot materialul legat de
această marşrutizare la Direcţia a III‑a Bucureşti.
Lt. Bella Ioan


Nr. 344/12919 Strict Secret
31 martie 1955
Către,
Direcţia III, Bucureş t i 188
Raportăm că în ziua de 18 martie 1955, a fost marşrutizat la Bucureşti

informatorul „Trofan Pavel” cu scopul de a afla ierarhia clandestină a
elementelor rezistente din fostul cult greco‑catolic, precum şi alte date
cu privire la activitatea lor.
La plecare informatorul a primit o scrisoare de la preotul rezistent
Brînzeu Nicolae din Lugoj adresată foştilor episcopi Bălan, Hossu şi
Rusu, iar la înapoiere de asemenea a adus răspunsul la scrisoarea dusă.
Din discuţiile purtate de informator cu susnumiţii, cât şi din cuprinsul
celor 2 scrisori, a rezultat următoarele:
„Elementele rezistente din Bucureşti, cât şi cele din Lugoj, afirmă că
vor lupta din răsputeri, prin întrevederile solicitate, pentru a se reveni
asupra decretului din 1 decembrie 1948, pe care‑l consideră un act
ruşinos şi lipsit de orice temei”.
De asemenea afirmă că: „Ministerul Cultelor şi toate preşedinţiile va
trebui să înţeleagă că aproprierea de Vatican /încercată de curând prin
mijlocirea lui „F” de la Oradea/ se va putea ajunge numai prin noi, epi‑
scopii bisericii greco‑catolice”.
La fel din discuţii şi din cuprinsul scrisorii, rezultă că Bălan, Hossu şi
Rusu nu au nimic împotriva lui Brînzeu de a lua conducerea dacă Borda
Vasile i‑a spus acest lucru, însă să caute ierarhia lăsată de Ploscaru.
În timpul şederii informatorului la Bucureşti cei 3 foşti episcopi
greco‑catolici au fost vizitaţi de episcopul catolic Marton Aron cu care
a întreţinut o serie de discuţii referitoare la situaţia lui. El a afirmat că
primul drum pe care‑l face, este vizita la ei.
Faţă de cele arătate de către noi, sau luat măsuri de a se instrui cu mai
multă atenţie agentura existentă şi a folosi marşrutizarea informatorilor
188
într‑o măsură mai mare, de la Lugoj la Timişoara şi Bucureşti, iar acţi‑

unea informativă prin care se urmăreşte activitatea acestor elemente, va
fi în centrul atenţiei noastre.

Negrea Vasile Cpt. Sterescu Paul
30 aprilie 1955
Telegramă 1 89
Piteşti Jurnal nr. 3/65863 din 30 aprilie 1955
Ştiri diverse
Informăm că în ziua de 7 mai 1955 la mănăstirea Curtea de Argeş se

vor stabili un număr de 3 episcopi greco‑catolici190 care au fost reparti‑
zaţi de Ministerul Cultelor.
Verificat.
3/65863 30.IV.1955

189
Este vorba de Episcopii: Ioan Bălan, Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu.

190
Direcţia a III‑a
342/00187.554 Strict Secret
20 iunie 1955
Către,
Di recţia Regională M.A.I . P iteş ti 19 1
La începutul lunii ianuarie 1955 au fost puşi în libertate episcopii

greco‑catolici Bălan Ioan, Hossu Iuliu şi Rusu Alexandru cărora li s‑a
fixat domiciliul la Curtea de Argeş, în regiunea Piteşti.
Bălan Ioan fost episcop greco‑catolic de Lugoj, născut în 1880 în
Teiuş – Regiunea Hunedoara, a fost numit episcop încă din anul 1922192,
după ce mai înainte funcţionase ca preot canonic la Blaj.
În tot timpul până la arestarea sa în 1948 a dus o intensă activi‑
tate instigatoare în rândul populaţiei, împotriva regimului democrat,
având legături cu ambasada americană din Bucureşti, de la care primea
instrucţiuni în acest sens.
Hossu Iuliu, episcop greco‑catolic de Cluj, născut în 1886193 în comuna
Milaşul Mare – Regiunea Autonomă Maghiară, fiu de preot şi nepot de
episcop, hirotonisit în 1910, iar în 1917 ajunge episcop de Cluj.
Susnumitul, sub masca activităţii religioase a dus o intensă activitate
duşmănoasă împotriva regimului democrat, prin predici cu caracter
făţiş instigatoare şi prin culegere de informaţii cu caracter de spionaj.
A avut legături cu membrii ambasadei americane şi ai Misiunii
Militare britanice, ca de exemplu cu Maiorul W. R. Young, Cpt. Runcan
şi alţii, care au fost demascaţi ca spioni în diferite procese.
Rusu Alexandru, episcop greco‑catolic de Baia Mare şi Maramureş,
născut la 22 noiembrie 1884 în comuna Şăulia – Regiunea Baia Mare, a
fost hirotonisit ca preot în 1909, iar la 1930 a fost promovat cu ajutorul
naţional‑ţărăniştilor în al căror partid a dus o intensă activitate.
După 23 august 1944, Rusu Alexandru ca şi ceilalţi episcopi catolici a
dus o intensă activitate de instigare şi subminare a regimului democrat
popular, primind în acest sens de la Nunţiatura Papală directive şi bani.
191
192
Este vorba de anul 1936.
193
Iuliu Hossu s‑a născut în anul 1885.
Datorită activităţii lor duşmănoase şi antipopulare, în octombrie

1948, episcopii greco‑catolic Bălan Ioan, Hossu Iuliu şi Rusu Alexandru
au fost arestaţi, fără a fi condamnaţi.
După eliberarea lor din închisoare (ianuarie 1955), cei trei episcopi
greco‑catolici au fost internaţi la spitalul „I. C. Frimu” din Bucureşti,
fiind bolnavi, până la data de 7 mai 1955, când au plecat la Curtea de
Argeş.
În tot acest timp cât au fost internaţi în spital, susnumiţii au fost vizi‑
taţi de către elemente din clandestinitatea greco‑catolică, printre care
preotul Zenovie Pâclişanu194 din Bucureşti, preotul Brînzeu Nicolae din
Lugoj, preotul Leon Man din Cluj, superiorul ordinului Bazilitan, de un
delegat din cadrul clandestinităţii greco‑catolice din Baia Mare, care nu
a fost încă identificat de organele noastre şi alţii.
Organele M.A.I. au stabilit că episcopul Rusu Alexandru a fost
investit de Vatican în secret cu împuternicirea de mitropolit al între‑
gului cult greco‑catolic din ţară şi că recent, după eliberarea sa a şi
trecut la organizarea activităţii clandestine greco‑catolice din ţară, deşi
biserica greco‑catolică nu fiinţează legal de la data trecerii greco‑catoli‑
cilor la ortodoxism (1948).
Din informaţiile pe care le‑am obţinut prin agentura calificată, rezultă
că încă pe când se afla la spital în Bucureşti, Rusu Alexandru a numit
vicari secreţi pentru a conduce activitatea clandestină greco‑catolică.
Astfel, pentru eparhia de Blaj a numit ca vicar clandestin pe preotul
greco‑catolic Puni Emil195 din Târgu Mureş, pentru eparhia de Lugoj pe
194
Zenovie Pâclişanu s‑a născut la data de 1 mai 1886, în localitatea Straja, judeţul Alba.
După 1948 a fost ordinarius substitutus la Bucureşti. A fost arestat la 6 decembrie 1949,
trimis la penitenciarul din Sighet. Rearestat în anul 1957, a murit în detenţia regimului
comunist, la Jilava, în 31 octombrie 1957.
195
Emil Puni s‑a născut în 23 august 1916, în comuna Herghelia, lângă Târgu Mureş. A
intrat în noviciatul Iezuiţilor în 1936 la Toteşti (Hunedoara). A fost reţinut de D.G.S.S.
Hunedoara la data de 2 octombrie 1951 cu ordinul nr. 8/419383/1951. În perioada celor
trei ani de detenţie a trecut prin penitenciarele de la Deva, Jilava şi lagărele de muncă:
Capul Midia, Cernavodă şi Poarta Albă. A fost eliberat din închisorile şi lagărele comu‑
niste în 27 decembrie 1954. După eliberare, o vreme a stat la Deva şi a prestat diferite
munci pentru a se putea întreţine, lucrând într‑o echipă de topografi, brancardier într‑o
ambulanţă a spitalului din Deva şi telefonist la acelaşi spital. În toată această perioadă
şi‑a continuat activitatea spirituală. La venerabila vârstă de 92 de ani preotul iezuit Emil
preotul greco‑catolic Brînzeu Nicolae şi pentru eparhia de Bucureşti,

pe preotul greco‑catolic Zenovie Pâclişanu din Bucureşti, despre care
deţinem informaţii că mai deţine şi un rol important în conducerea
clandestinităţii greco‑catolice pe ţară.
Vicarii clandestini pentru Cluj şi Baia Mare, numiţi de Rusu
Alexandru, nu au fost încă identificaţi de organele noastre.
Dat fiind cele stabilite până în prezent despre activitatea clandestină
dusă de cei 3 episcopi greco‑catolici aflaţi acum la Curtea de Argeş – şi
ţinând cont de faptul că clerul greco‑catolic este una din agenturile folo‑
site de Vatican în acţiunile sale subversive îndreptate împotriva Statului
nostru, este necesar a se lua măsuri de supraveghere informativă a celor
în cauză, cu scopul de a clarifica următoarele probleme:
– Ce activitate subversivă desfăşoară Rusu Alexandru pe linia
greco‑catolică; ce instrucţiuni trimite elementelor greco‑catolice clan‑
destine şi care sunt legăturile sale subversive pe line catolică, din ţară.
– Dacă Rusu Alexandru a stabilit o legătură cu Vaticanul în calitatea
lui de mitropolit şi în ce fel se face această legătură.
– Interesează în mod special legăturile lui Rusu Alexandru cu
Zenovie Pâclişanu, Puni Emil şi elementele greco‑catolice de la Baia
Mare, ţinând cont că el este episcop de Baia Mare.
– Ce activitate subversivă desfăşoară Hossu Iuliu şi stabilirea legătu‑
rilor lui cu elementele greco‑catolice clandestine din fosta eparhie Cluj,
în vederea identificării vicarului clandestin al acestei eparhii ţinând
cont că el este episcop de Cluj.
În baza acestor sarcini, organele Regiunii dumneavoastră vor întocmi
un plan de măsuri pentru supravegherea informativă a celor 3 episcopi,
– plan care va fi trimis spre aprobare la M.A.I. până la data de 10 iulie
1955.
Şeful Direcţiei,
P. Aranici Căpitan
Chiricu Dumitru
Puni, Vicar General Emerit al Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj, a mers la Domnul în

5 martie 2008.
Direcţia a III‑a
342/00.182.177
20 iunie 1955 Strict Secret
Către,
Dire cţi unea Regional M.A.I. T i m iș oa ra 19 6
Cu nr. 342/12919 din 31 martie 1955, aţi raportat despre rezultatele

obţinute prin marşrutizarea informatorului „Trofan Pavel” la Bucureşti,
care a făcut schimbul de corespondenţă între Brînzeu Nicolae şi epi‑
scopii greco‑catolici.
Faţă de cele de mai sus, trimiteţi‑ne copii sau fotocopii după scriso‑
rile dintre Brînzeu Nicolae şi episcopii greco‑catolici, raportând în ace‑
laşi timp date noi obţinute în legătură cu activitatea elementelor din
clandestinitatea greco‑catolică de pe raza Regiunii dumneavoastră.
Şeful Securităţii,
Lt. Colonel Şeful Serviciului,
P. Aranici Căpitan
Chiricu Dumitru

196

Direcţia Regională Piteşti Strict Secret
Nr. 342/110096
9 iulie 1955
Către,
Direcţia a III‑a 1 97
La ordinul dumneavoastră nr. 342/00187554 din 21 iulie 1955 refe‑

ritor la cei 3 episcopi greco‑catolici de la mănăstirea Curtea de Argeş,
Regiunea Piteşti.
Alăturat înaintăm planul de măsuri, pentru a fi aprobat de dumnea‑
voastră, în care se prevede măsurile luate de către noi, şi încadrarea
informativă privind urmărirea acestor episcopi greco‑catolici.
După aprobare rugăm a ne fi restituit planul de măsuri.

Locotenent Colonel Şeful Serviciului
Vistig Eugen Maior
Popescu Ilie

197

Direcţia Regională Piteşti
342/8 iulie 1955
Se aprobă
Plan de măsuri 1 9 8
Privind urmărirea episcopilor greco‑catolici:
Rusu Alexandru, Bălan Ioan şi H ossu Iuliu
domiciliaţi la mănăstirea Curtea de Argeş,
bulevardul RPR, nr. 1, regiunea Piteşti.
La 10 mai 1955 susnumiţii au sosit la mănăstirea Curtea de Argeş

(având domiciliul obligatoriu) datorită faptului că aceştia au desfăşurat
activitate duşmănoasă împotriva RPR în urmă cărei activităţi au fost
arestaţi în anul 1948 până în decembrie 1954, însă fără a fi condamnaţi,
de la care dată au fost puşi în libertate.
Analizând agentura informativă existentă de la mănăstirea Curtea
de Argeş s‑a constatat că lucrează un singur informator necalificat cu
numele conspirativ „B.4” recrutat la 4 decembrie 1951 pe baza senti‑
mentelor patriotice.
Cu ocazia întâlnirii avute în ziua de 28 iunie 1955 cu informatorul
„B.4” din discuţiile purtate cu acesta a rezultat că nu are putere de
pătrundere pe lângă cei 3 episcopi greco‑catolici în scopul de a ne fur‑
niza material privind activitatea lor duşmănoasă.
Până în prezent informatorul „B.4” a semnalat că în ziua de 10 mai
1955 cei 3 episcopi greco‑catolici au fost vizitaţi de preotul greco‑catolic
Ludovic Vida199, cu domiciliul obligatoriu în Piteşti, strada Şerban Vodă,
nr. 103 şi de preotul romano‑catolic Matei Iosif zis Iacob domiciliat în
Piteşti, str. Şerban Vodă, nr. 103 şi încă de un preot care nu a fost iden‑
tificat până în prezent.
198
Ludovic Vida – Canonic, Arhidiacon al Catedralei şi Vicar general episcopal al

199
Episcopiei Greco‑Catolice din Maramureş, s‑a născut la data de 13 octombrie 1885,

în localitatea Carei. A fost arestat la 28 octombrie 1948, împreună cu elitele Bisericii
Greco‑Catolice. Ludovic Vida a fost în următoarele locuri de detenţie: Sighet, Satu
Mare, Oradea, Gherla, de unde a fost eliberat după 8 ani şi 4 luni de închisoare, la data
de 13 august 1958. În august 1949, Nicolae Brînzeu şi Ludovic Vida se găseau în domici‑
liu obligatoriu la mănăstirea Căldăruşani.
În oraşul Curtea de Argeş episcopul Iuliu Hossu întreţine legături cu

dr. Hossu Traian, medic la spitalul Unificat Curtea de Argeş.
Acest doctor este nepotul episcopului Hossu Iuliu pe care îl vizitează
aproape zilnic atât el cât şi soţia lui Hossu Maritina zisă Doina farma‑
cistă în Curtea de Argeş.
Până în prezent alte legături cu privire la episcopii greco‑catolici
Rusu Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan nu au mai fost identificate.
Cu privire la preotul greco‑catolic Ludovic Vida din Piteşti deţinem
următoarele materiale:
– Poartă corespondenţă cu preotul greco‑catolic Tecşa Grigore,200 fost
preot la Mitropolia din Blaj, în prezent domiciliază în comuna Strunţi,
Raionul Alba, Regiunea Hunedoara.
– Mai întreţine legături cu preotul greco‑catolic Marina Gheorghe201
din Baia Mare, în prezent funcţionar la CFR Baia Mare.
Acest preot este urmărit de regiunea respectivă în acţiunea informativă
despre care deţine informaţii că ar duce activitate clandestină greco‑catolică.
Preotul Marina Gheorghe în cursul lunii februarie 1955 trimite preo‑
tului Ludovic Vida din Piteşti o scrisoare în care i‑a comunicat despre toţi
preoţii greco‑catolici unde lucrează în prezent, precum şi cei care au murit.
Regiunea Baia Mare ne comunică că din studierea materialului îna‑
intat de către noi ar reieşi că preotul Ludovic Vida ar deţine o funcţie
superioară, clandestină în raza fostei Dieceze de Baia Mare.
Preotul Ludovic Vida întreţine legături şi cu preotul greco‑catolic
Moldovan Ioan202 originar din Blaj, în prezent cu domiciliul obligatoriu
în oraşul Alexandria, strada Ion Creangă, nr. 73.
De asemenea întreţine legături cu preotul Lupan Adrian din comuna
Bozinţa Mare, Regiunea Baia Mare, asupra cărui preot, regiunea Baia Mare
deţine informaţii că ar face parte din conducerea ilegală greco‑catolică.
200
Tecşa Grigore, preot greco‑catolic şi contabil şef al Mitropoliei din Blaj, s‑a născut la
data de 28 ianuarie 1895, în localitatea Geoagiu (Hunedoara). A fost arestat în data de
29 octombrie 1948. A fost deţinut la penitenciarul Sighet timp de doi ani, de unde a fost
eliberat la data de 12 februarie 1952.
201
Gheorghe Marina – stareţul Mănăstirii Bixad.
202
Moldovan Ioan, canonic la Mitropolia din Blaj, s‑a născut la data de 28 ianuarie 1885,
în localitatea Micăsasa (Târnava Mică). Prima arestare a fost la data de 22 octombrie 1947,
reţinut la penitenciarul din Piteşti. A doua arestare s‑a produs la data de 29 octombrie 1948.
A fost deţinut la penitenciarul din Sighet, apoi trimis în domiciliu obligatoriu în Alexandria.
Majoritatea plicurilor ce sunt scrise de preotul Ludovic Vida, în colţul

stâng al hârtiei sunt făcute semnele (+!) lucru ce nu a putut fi descifrat
de noi în prezent.
Preotul D. Gh. Ciobotaru din comuna Adjudeni Regiunea Iaşi trimite
o scrisoare preotului Ludovic Vida, iar în colţul stâng al hârtiei sunt
făcute semnele (+M) scrisoare ce a fost scrisă la 23 iunie 1955.
Preotul Ludovic Vida expediază o scrisoare preotului Ioan Turdean
din comuna Gârdani Regiunea Baia Mare în care de asemenea în colţul
stâng al hârtiei sunt făcute semnele (+!).
Pentru a putea stabili activitatea episcopilor greco‑catolici Rusu
Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan ce în prezent domiciliază în oraşul
Curtea de Argeş şi activitatea preotului Ludovic Vida se vor lua urmă‑
toarele măsuri informativ‑operative:
– Se va continua dirijarea informatorului necalificat „B.4” de la
mănăstirea Curtea de Argeş în scopul de a ne semnala legăturile şi
anturajul celor 3 episcopi şi eventualele deplasări ale acestora.
– Dirijarea acestui informator se face în scopul punctării şi studierii
de informatori de calitate şi cu posibilităţi de a ne informa asupra acti‑
vităţii subversive duse de cei 3 episcopi.
– Se va intercepta corespondenţa episcopilor Bălan Ioan, Rusu Alexandru,
Hossu Iuliu şi Ludovic Vida în scopul de a stabili legăturile, caracterul
legăturilor pe care le au cu diferite elemente din diferite localităţi.
În prezent cei 3 episcopi greco‑catolici au adus cu ei pentru a le face
menajul pe numitul Băltan Luca, născut la 22 iulie 1900, în comuna
Bârzava, Raionul Lipova, fără ocupaţie, în prezent domiciliat la mănăs‑
tirea Curtea de Argeş.
Băltan Luca este de religie greco‑catolică şi omul de încredere al celor
3 episcopi în care sens a fost solicitat de ei pentru ai deservi cât timp vor
stat la mănăstirea Curtea de Argeş.
Datorită faptului că Băltan Luca este în permanentă legătură cu cei 3
episcopi greco‑catolici s‑a trecut la studierea lui în scopul de a stabili în
ce măsură este util muncii informative şi dacă cei 3 episcopi au deplină
încredere în el sau dacă este folosit de ei în activitatea lor.
Recrutarea acestuia se face cu scopul de a stabili ce persoane îi vizi‑
tează pe cei trei episcopi sau dacă anumite elemente fac legătura între
aceşti episcopi cu elementele greco‑catolice din alte localităţi.
– Termen de executare 20 august 1955.
De asemenea s‑a trecut la studierea numitei Șchiopu Maria, călugă‑

riţă la mănăstirea Curtea de Argeş. Născută la 3 august 1900, în comuna
Cosula, Raionul Botoşani, Regiunea Suceava. Cu domiciliul stabil în
comuna Filioara, raionul Târgul Neamţ, în prezent face serviciul ca
bucătăreasă la cantina obștii a mănăstirii Curtea de Argeş. Din infor‑
maţiile primite de la informatorul „B.4” reiese că această călugăriţă vizi‑
tează pe cei 3 episcopi greco‑catolici. În acest sens s‑a cerut verificarea ei
pe unde a domiciliat.
– Termen pentru studierea acesteia, 10 septembrie 1955.
În scopul arătat mai sus s‑a cerut şi verificarea dr. Hossu Traian,
născut la 17 octombrie 1925, în Cluj, fiul lui Traian şi Ileana. Verificarea
lui s‑a cerut cu scopul de ai strânge materialul necesar pentru a fi
recrutat întrucât este cel mai indicat în vederea stabilirii activităţii duş‑
mănoase desfăşurate de cei 3 episcopi greco‑catolici.
– Termen de executare 15 septembrie 1955.
În cazul că M.A.I. Direcţia a III‑a are informatori recrutaţi din

mediul elementelor greco‑catolice, rugăm a fi marşrutizat un infor‑
mator la mănăstirea Curtea de Argeş, în scopul de a lua legătura cu
cei 3 episcopi şi a stabili unele legături ale acestora ce până în prezent
nu sunt cunoscute de către noi, iar materialul să ne fie trimis şi nouă
în copie.
De asemenea s‑a cerut şi Regiunii M.A.I. Timişoara să ne comunice
dacă informatorul cu numele conspirativ „Steopo” mai lucrează în
agentura informativă. Regiunea Timişoara ne comunică că informa‑
torul respectiv în prezent se află în concediu de odihnă în care sens
va fi marşrutizat la Curtea de Argeş pentru a lua legătura cu dr. Hossu
Traian, iar acesta să‑i facă legătura cu episcopul Hossu Iuliu, în care
sens materialul informativ ne va fi înaintat în copie.
Acest informator va fi dirijat să stabilească activitatea dr. Hossu
Traian, precum şi eventualele legături ale acestuia.
Preotul Ludovic Vida din Piteşti care vizitează pe cei 3 episcopi
greco‑catolici de la Curtea de Argeş va fi încadrat cu informatorul
„Robert” de la problema 374, în scopul de a stabili ce elemente îl vizi‑

tează la domiciliu şi cine sunt aceste elemente.
În baza materialului furnizat de informatorul „Robert” se va trece la
studierea unor elemente ce eventual întreţin legături cu acest preot în
scopul de a fi recrutat un element.
Cu privire la elementele din ordin ca: Brînzeu Nicolae, Zenovie
Pâclişanu, Puni Emil, Leon Man se va cere regiunilor respective pentru
a fi puşi în supraveghere informativă, în scopul de a stabili activitatea
lor, iar când se va stabili că aceştia fac deplasări în regiunea Piteşti să ne
comunice pentru a putea lua măsuri de supraveghere a lor când vor lua
legătura cu cei 3 episcopi de la mănăstirea Curtea de Argeş.
Se va cere de la regiunile respective să ni se înainteze fotografiile ele‑
mentelor menţionate în ordinul dumneavoastră, spre a fi date la infor‑
matorii de încredere ca eventual când vor apare în Curtea de Argeş să
putem lua măsuri de supraveghere a lor.
Cu privire la cei 3 episcopi greco‑catolici s‑a cerut materialele de la
M.A.I. Serviciul „C” şi regiunile unde aceştia au domiciliat.
Verificarea lor s‑a cerut cu scopul de a cunoaşte activitatea trecută şi
eventualele legături pe care le au în prezent în sensul de a fi studiat un
element cu care aceştia întreţine legături.
În baza materialului care ni se va înainta şi a celui care se va obţine se
va trece la deschiderea dosarului de verificare în grup.
Acest plan va fi completat în raport de rezultatele obţinute şi de felul
cum se desfăşoară această acţiune, vom raporta lunar.
De acord
Şef Serviciu Şeful grupei a III‑a
Maior Popescu Ilie Lt. Barbu
Dumitru
Văzut
Lt. Colonel
Vistig Eugen

Direcţia Regională Deva Strict Secret
Nr. 72/40069 din 4 august 1955
Către,
M.A.I. Direcţia Regională P iteş ti 203
La adresa dumneavoastră nr. 342/110096 din 28 iunie a.c. [1955], prin

care solicitaţi investigaţii asupra numitului Bălan Ioan.
Alăturat vă trimitem un raport de investigaţii asupra susnumitului.
La Secţia „C” nu figurează.

Lt. Colonel Mihali Alexandru Şeful Serviciului
Lt. Grozea Gh.

203

Regiunea Timişoara
342/3 septembrie 1955
Se aprobă
Lt. Colonel
Negrea Vasile
Plan de dirijare 2 0 4
A informatorilor calificaţi „Trofan Pavel” şi „Marcu Rusalin” pe lângă

episcopii greco‑catolici aflaţi cu domiciliul la Curtea de Argeş.
În urma eliberării episcopilor greco‑catolici, Rusu Alexandru, Bălan
Ioan şi Hossu Iuliu, ianuarie 1955, aceştia au trecut la reorganizarea
bisericii greco‑catolice din RPR, numindu‑şi vicari clandestini pentru
diecezele lor.
Pe această linie, episcopul Rusu Alexandru investit de către Vatican
în secret cu puteri de mitropolit a numit ca vicari clandestini pentru
Bucureşti pe preotul greco‑catolic Pâclişanu Zenovie şi pentru Blaj şi
Târgu Mureş pe preotul Puni Emil.
De asemenea există informaţii că a numit vicari clandestini şi pentru
diecezele de Cluj şi Satu Mare, însă nu au fost identificaţi de către orga‑
nele noastre.
În urma marşrutizării informatorului „Trofan Pavel” la Bucureşti în
18 martie 1955, acesta a luat legătura cu episcopii greco‑catolici înmâ‑
nându‑le scrisoarea dată de Brînzeu Nicolae şi primind răspunsul de la
aceştia.
Atât din conţinutul celor două scrisori cât şi din discuţiile purtate
de informator cu cei trei episcopi, rezultă că aceştia sunt de acord ca
Brînzeu Nicolae să‑şi asume calitatea de vicar clandestin al episcopiei
greco‑catolice de Lugoj, însă cu condiţia de a găsi ierarhia lăsată de
Ploscaru Ioan.
De asemenea mai rezultă că ţelul conducerii clandestine a
greco‑catolicilor este anularea decretului din 1 decembrie 1948 privind
unirea greco‑catolicilor cu biserica ortodoxă, reorganizarea cultului

204
greco‑catolic după vechile principii şi recâştigarea drepturilor avute

înainte de 1948.
Dat fiind cele arătate mai sus, în faţa organelor noastre stă sarcina de
a urmări în continuare activitatea desfăşurată de elementele din condu‑
cerea clandestinităţii greco‑catolice în frunte cu episcopii greco‑catolici
domiciliaţi la mănăstirea Curtea de Argeş, lucru ce se poate realiza de
către organele Direcţiei Regionale M.A:I. Timişoara, prin marşrutizarea
informatorilor „Trofan Pavel” şi „Marcu Rusalin”.
Aceşti informatori se bucură de încrederea clerului greco‑catolic
clandestin cât şi a episcopilor greco‑catolici. De asemenea, în acţiunile
în care au fost dirijaţi au dovedit sinceritate şi interes dând informaţii
valoroase, desfăşurate, de preotul greco‑catolic Borda Vasile în mediul
clerului greco‑catolic rezistent.
Referitor la dirijarea acestor informatori pe lângă episcopii greco‑cato‑
lici, realizarea acestui lucru e pe deplin posibilă întrucât prin natura rela‑
ţiilor ce le‑au avut cu episcopul Bălan Ioan, care preoţi şi funcţionari ai
episcopiei de Lugoj, se bucură de încrederea acestuia şi sunt bine apreciaţi.
În plus informatorul „Trofan Pavel” se găseşte în relaţii de rudenie cu
episcopul Bălan de la care a primit scrisoare în luna august a.c., prin care
îi cere să‑l viziteze cât mai curând. De asemenea informatorul „Marcu
Rusalin” prin natura serviciului său face deplasări lunare la Bucureşti
cu care ocazie poate să meargă şi la Curtea de Argeş.
Prin marşrutizarea acestor informatori la Curtea de Argeş, se urmă‑
reşte a se stabili următoarele:
– Care sunt preoţii care i‑au vizitat până în prezent şi în ce scop.
– Cu ce preoţi din ţară întreţin corespondenţă prin poştă s‑au prin
curier.
– Dacă au fost vizitaţi de către preoţii greco‑catolici din Bucureşti,
Târgu Mureş, Cluj, Satu Mare s‑au alte regiuni şi ce instrucţiuni le‑a
dat acestora.
– Ce directive au dat ei pe linia reînfiinţării cultului greco‑catolic şi ce
mijloace au folosit în acest scop.
– Dacă în acţiunile pe care le întreprind în scopul reînfiinţării cul‑
tului greco‑catolic, au primit instrucţiuni de la o conducere superioară.
– Dacă au stabilit legături cu Vaticanul, în ce mod şi ce instrucţiuni au
primit pe această linie.
În scopul stabilirii problemelor de mai sus, organele Direcţiei

Regionale M.A.I. Timişoara, vor lua măsuri în vederea marşrutizării
periodice la Curtea de Argeş a informatorilor „Trofan Pavel” şi „Marcu
Rusalin”.
Astfel informatorul „Trofan Pavel” va fi instruit în vederea marş‑
rutizării spre a anunţa atât membrii familiei sale cât şi pe preoţii
greco‑catolici din Lugoj şi în special pe Brînzeu Nicolae, că este trimis
de către întreprinderea unde lucrează la Bucureşti s‑au în altă localitate
din aproprierea localităţii Curtea de Argeş pentru „recepţionarea” unor
materiale „efectuarea unei comenzi” etc.
Pe preotul Brînzeu Nicolae ca şi pe aceilalţi preoţi greco‑catolici pe
lângă care este dirijat, informatorul îi va anunţa cu 3–4 zile înainte de
plecare comunicându‑le că se va duce şi la Curtea de Argeş, însă fără a
întreba dacă vor să trimită ceva episcopilor.
În cazul când aceştia îi solicită informatorului să transmită episco‑
pilor din partea lor scrisori, vre‑un pachet s‑au altceva, atunci informa‑
torul se va oferi să îndeplinească cele cerute.
În vederea cunoaşterii materialelor /scrisori, etc./ pe care infor‑
matorul le va primi de la preoţii din Lugoj, Tovarăşul Lt. Bella de la
Serviciul III se va deplasa de fiecare dată la Lugoj, în ajunul plecării lui
„Trofan Pavel” la Curtea de Argeş. Cu această ocazie va copia s‑au foto‑
copia scrisorile respective, şi va trasa sarcinile şi instrucţiunile necesare
informatorului de felul cum va proceda.
În cazul când unul dintre episcopi, va cere lui „Trofan Pavel” ca să se
deplaseze la Bucureşti ca să ducă vre‑o scrisoare preoţilor greco‑catolici
de acolo – posibil lui Pâclişeanu Zenovie – informatorul va stabili în
cadrul discuţiilor dacă prezintă importanţă cele solicitate şi numai în
acest caz se va deplasa la Bucureşti, fiind instruit de a lua legătura cu
organele Direcţiei a III‑a M.A.I., a comunica cele în cauză şi a primi
instrucţiunile necesare.
La întoarcerea sa de la Curtea de Argeş, „Trofan Pavel” va veni direct
la Timişoara, unde va lua legătura cu tovarăşul Lt. Bella Ioan şi va
comunica cele obţinute.
Referitor la marşrutizarea informatorului „Marcu Rusalin”, legenda
sub care va merge este naturală întrucât informatorul face deplasări
lunare la Bucureşti, la Ministerul Culturii în interes de serviciu. Înainte
de a pleca va fi dirijat să ia legătura cu preoţii greco‑catolici Albu Vasile,

Cut Teodor205 şi dacă vor exista condiţii va lua legătura şi cu Borda
Vasile, cărora le va comunica că în drum spre Bucureşti îi va vizita şi
pe episcopii greco‑catolici, însă fără a solicita ca cei anunţaţi să‑i dea
ceva. Dacă aceştia vor solicita serviciile informatorului acesta va primi.
În acest caz după ce va primi cele date de cei în cauză, informatorul va
lua legătura cu Tovarăşul Lt. Bella şi va comunica cele stabilite.
Cu privire la celelalte probleme „Marcu Rusalin” va fi instruit ca şi
informatorul „Trofan Pavel”.
Cu ocazia vizitelor ce le vor face informatorii la episcopii greco‑cato‑
lici, se va da instrucţiuni informatorilor ca prin comportarea lor atentă
faţă de episcopi să câştige încrederea deplină a acestora şi în special a
episcopului Rusu Alexandru, astfel ca prezenţa informatorilor în viitor
să devină necesară episcopilor. Prin aceasta se va crea condiţiile nece‑
sare pentru marşrutizările următoare la Curtea de Argeş.
Informatorul „Trofan Pavel” va fi marşrutizat o dată pe lună sau
odată la 45 zile. Mijloacele de transport vor fi asigurate de către orga‑
nele Direcţiei Regionale M.A.I. Timişoara.
În acest sens Tovarăşul Lt. Bella Ioan, împreună cu informatorul
„Trofan Pavel” vor stabili legenda sub care acesta din urmă va explica
în faţa familiei şi a preoţilor în mijlocul cărora este dirijat, proveninţa
banilor pentru deplasare.
De asemenea se va ţine cont ca marşrutizarea celor doi informatori
să se facă la intervale diferite evitându‑se prin aceasta crearea de suspi‑
ciuni între ei.
De realizarea prezentului plan de dirijare, va răspunde tovarăşul Lt.
Bella Ioan din cadrul Serviciului III, Biroul IV.
De acord Din partea M.A.I. Lucrător Operativ

Şeful Serviciului Direcţia a III‑a Lt. Bella Ioan
Cpt. Sterescu Paul Lt. Alexe Ioan
Teodor Cut – preot greco‑catolic din Timişoara.

205
M.A.I. Regiunea Timişoara

Primeşte: Lt. Bella Ioan Strict Secret
Sursa: „Marcu Rusalin” 4 exemplare
Data: 5 septembrie 1955 1 ex. dosarul anexă
1 ex. lucrare
1 ex. Direcţia a III‑a M.A.I.
1 ex. Direcţia Reg. Piteşti
Notă informativă 2 0 6
În ziua de 31 august 1955, sursa a vizitat pe episcopii greco‑catolici la

Mănăstirea Curtea de Argeş.
Sursa a stat mai mult de vorbă cu episcopul dr. Ioan Bălan, care s‑a
bucurat că sursa la vizitat. Prima dată s‑a vorbit de sănătate, de lucruri
curente ale zilei. Mai târziu sursa la întrebat cum stau episcopii. A
răspuns că ei sunt liberi, au buletin de populaţie, şi că dânşii – epi‑
scopii – au cerut de la Guvern: 1. eliberarea, respectiv punerea în liber‑
tate a preoţilor greco‑catolici care sunt arestaţi; 2. libertatea Bisericii
Greco‑Catolice şi reprimirea tuturor bunurilor, iar pentru dânşii nu au
cerut nimic.
Interesându‑se sursa că ei – preoţii greco‑catolici – ce să facă, epi‑
scopul a răspuns: fiecare să muncească la locul lui de muncă, în ceea ce
priveşte biserica, vom vedea ce va hotărî Guvernul.
În continuare a povestit sursei cum a fost arestat la Lugoj, de unde
apoi au fost duşi pe la diferite mănăstiri şi locuri pe care nu le‑a numit.
În ziua de 4 ianuarie 1955 au fost duşi la Bucureşti, iar din 7 mai 1955
stau la mănăstirea Curtea de Argeş.
A mai spus că în anul 1952 episcopul Frenţiu207 a murit, iar în 1953
episcopul Suciu208. Amândoi au fost bolnavi.
206
207
Valeriu Traian Frenţiu, episcop greco‑catolic de Oradea, s‑a născut la data de 25
aprilie 1875, în oraşul Reşiţa. A fost arestat la data de 29 octombrie 1948, deţinut la
penitenciarul Sighet unde după 3 ani şi 9 luni a încetat din viaţă, în data de 11 iulie
1952.
208
Ioan Suciu, episcop greco‑catolic la Blaj, s‑a născut la data de 3 decembrie 1907, în
Blaj. A fost arestat la data de 27 octombrie 1948. A fost reţinut la Penitenciarul Sighet,
unde după 4 ani şi 8 luni de detenţie a încetat din viaţă în 27 iunie 1953.
Sursa a mai vorbit şi cu episcopul Hossu şi Rusu, la masă, care a

luat‑o împreună cu episcopii. Cu dânşii a vorbit numai lucruri comune,
de sănătate şi întâmplările zilei.
La mănăstirea Curtea de Argeş au mai fost şi alţii de le‑au făcut vizite,
astfel au fost din Timişoara: preotul Luminosu Ioan209 şi Albu Vasile,
apoi şi din altă parte mulţi pe care nu i‑a numit cu numele, din Regiunea
Cluj, Oradea, Baia Mare, etc.
La plecare episcopul Bălan, a spus sursei să spună sănătate la toţi
cunoscuţii, iar dacă îl întâlneşte pe Borda Vasile să‑i spună să vină la
dânsul, dacă poate. De asemenea a spus că atunci când mai are ocazie
sursa să se mai ducă pe la ei în vizită, întrucât sunt bucuroşi.
Observaţii:
Numitul Bălan Ioan este fostul episcop greco‑catolic al episco‑
piei de Lugoj. Susnumitul a fost mai mulţi ani reţinut prin diferite
locuri. În cursul anului 1955, au fost puşi în libertate [Ioan Bălan,
Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu] şi stabilit cu domiciliul la Curtea de
Argeş.
Informatorul a fost dirijat de a face o întrerupere din drumul său la
Bucureşti şi a merge pentru a face vizită episcopilor greco‑catolici ce
se află la Curtea de Argeş. Cu această primă vizită s‑au creat condiţii
pentru a face şi în viitor marşrutizări cu acest informator.
Instrucţiuni date informatorului:

S‑au dat instrucţiuni informatorului de a lua legătura cu Borda
Vasile, recent eliberat din detenţie şi ai comunica dorinţa episcopului
Bălan de al vizita. Cu această ocazie să caute să discute şi să stabilească
intenţiile lui Borda de viitor în ceea ce priveşte cultul greco‑catolic. La
fel în cadrul discursurilor să relateze că el – informatorul – va pleca pro‑
babil iarăşi în cursul lunii la Bucureşti şi atunci va face din nou o între‑
rupere, căutând a stabili când intenţionează Borda să plece la episcopi,
s‑au dacă nu pleacă curând poate îi va da vre‑un mesaj pentru episcop,
informatorului.
Ioan Luminosu înainte de 1948 a fost preot greco‑catolic în parohia Bucovăţ, judeţul
209
Timiş. După desfiinţarea Bisericii Române Unite, din 1948, a demisionat din cler.
La fel va căuta să stea de vorbă cu Albu Vasile şi Luminosu Ioan, care

au mai fost la episcopi şi pe marginea acestei vizite să afle ce au discutat
ei cu episcopii şi eventual ce le‑a spus lor.
Măsuri de luat:
Cu proxima ocazie când informatorul va pleca la Bucureşti, se va
marşrutiza şi la episcopi la Curtea de Argeş, dându‑i‑se instrucţiuni
conform planului de dirijare întocmit pentru această marşrutizare.
O copie de pe această notă va fi trimisă la Regiunea Piteşti, iar o copie
înaintată la Direcţia a III‑a M.A.I.
Lt. Bella Ioan


Data: 16 septembrie 1955
Orele 14.00, casa Nr. Lugoj
Numitul Voştinaru Teodor, în ziua de 4 septembrie a.c. [1955] a

plecat la Curtea de Argeş, spre a‑i vizita pe episcopi. Cu această ocazie
Bălan Ştefan, scrie la episcopi, scrisoarea pe care i‑o predă susnumitului
conţinând următoarele:
„Am aflat şi noi de la unii şi alţii că pe alocurea au venit acasă fraţii
în Domnul. La noi după cele petrecute, fiind şi eu invitat să dau relaţii
despre cei plecaţi şi încă ne‑reîntorși, mi se pare că vor fi judecaţi şi
condamnaţi. Deci pentru un moment lucrurile sunt pregătite spre a fi
deferit Justiţiei, cu activitate ilegală, consacrare, călcarea legilor şi altele
ce ar mai putea fi descoperite. Aşa se prezintă la ora actuală situaţia
confraţilor în Domnul.”
Observaţii:
Numitul Voştinaru Teodor, este urmărit în cadrul acţiunii informa‑
tive duse asupra greco‑catolicilor, rezistenţi. Susnumitul este semnalat
că deseori vine la Timişoara, unde ia legătură şi vizitează pe numitul
Albu Vasile, care de asemenea este urmărit de către noi.
În ceea ce priveşte pe numitul Bălan Ştefan, este de asemenea preot
greco‑catolic rezistent, cu domiciliul în Lugoj şi este rudă cu episcopul
Bălan Ioan.
Măsuri de luat:
Se va raporta la Direcţia a III‑a, Bucureşti paralel semnalându‑se şi la
Regiunea Piteşti.
Lt. Bella Ioan

210

Data: 16 septembrie 1955
Orele 14,00, casa Nr. Lugoj
În ziua de 3 septembrie a.c. [1955] numitul Teodor Voştinaru, dă

telefon sursei şi‑l roagă să se ducă la unchiul său anume Deciu Victor
şi să‑i ceară lista ce i‑a arătat‑o lui în parcul bisericii din Lugoj, întrucât
îi va face plăcere „unchiului bun” dacă i le va aduce cu ocazia vizitei pe
care o va face la episcop în Curtea de Argeş.
Sursa i‑a promis că se va duce, lucru ce la şi făcut obţinând de la
numitul Deciu Victor, o listă ce reprezenta preoţii cultului greco‑catolic
în prezent în care sunt incluşi atât cei rezistenţi, trecuţi la ortodoxie şi
reveniţi în secret cât şi cei ce au trecut în mod oficial la cultul catolic,
astfel aceştia sunt:
Nr. Nume prenume Nr. Nume prenume

1. Brînzeu Nicolae 45. Turcu Ştefan
2. Deciu Victor 46. Pop Victor
3. Voştinaru Todor 47. Mihaly Gheorghe
4. Stanciu Ioan 48. Marina Ioan
5. Bălan Ştefan 49. Albu Vasile
6. Vezoc Iosif 50. Sălăjeanu [Dumitru]
7. Tufescu Patriciu 51. Titu Ioan
8. Bele [Ioan] 52. Lugojan Nicolae
9. Dr. Bîrlea Victor 53. Socol [Ioan]
10. Luminosu [Ioan] 54. Borda [Vasile]
11. Mihailescu Savu 55. Iancu (Cierăus)
12. Stoica, român 56. Craşovan Ioan
13. Herlău, profesor 57. Vas Berinde
14. Sas Emil 58. Silvăşan [Trandafir]
15. Dr. Deliman [Ioan] 59. Cepron
16. Bîrlea, junior 60. Mircea Iubaş
17. Ganga [Axente] 61. Birău [Aurel]

211
18. Dehelean Florian 62. Câmpeanu, senior

19. Munteanu Ioan 63. Câmpeanu, junior
20. Brehariu Zaharia 64. Aldea [Ocavian]
21. Mitruţ [Gheorghe] 65. Suciu Olimpiu
22. Vescan 66. Micseru Victor
23. Copreanu Ioan 67. Crucean [Cruceanu Teodor]
24. Popovici Florin 68. Iobaş
25. Sfercoci Ioan 69. Barbu [Septimiu] (Cârnecea)
26. Popşa 70. Învăţătorul din Igriş
27. Armeanu Nicolae 71. Comloş, învăţătorul (Albin)
28. Armeanu junior 72. Puşcaş Virgil
29. Simu C. 73. Sodor
30. Suciu, Profesor 74. Munteanu [Viorel] (Turdaş)
31. Gorcinschi 75. Moga (Săcărâmb)
32. Bora Iustin 76. Ali Constantin
33. Degan [Emil] 77. Cipu [Ioan]
34. Bejan (Cugir) 78. Ghercumschi [Gorcinschi] Ioan
35. Mioc (Deva) 79. Aron [Aurel] (Silvaş)
36. Merila 80. Olteanu [Ioan] (Băuţari)
37. Surdu [Gheorghe] 81. Bobilna
38. Teban [Nicolae] 82. Buglea
39. Zidaru 83. Şofron I.
40. Vucu [Cornel] (Zorlenţ) 84. Şofron II.
41. Boca 85. Ploscaru [Ioan]
42. Ene [Ienea] Nicolae 86. Bodocan
43. Breban [Vasile] 87. Coveig [Covrig Ioan] (Ilidia)
44. Chira [Cornel]
Observaţii:
Numitul Voştinaru Teodor, precum şi Deciu Victor, sunt urmăriţi în
cadrul unei acţiuni informative, pe linia greco‑catolică.
Măsuri luate:
O copie se va ataşa la dosarul de problemă pentru completarea evi‑
denţei, iar o copie de pe o notă se va înainta la Direcţia a III‑a Bucureşti.
Locotenent de Securitate
Bella Ioan

Strict Secret
Nr. 342/12.919
din 18 septembrie 1955
Către,
Ministerul Afacerilor Inter ne
Direcţia a III‑a
Bucureşti 2 1 2
Urmarea raportului nostru numărul de mai sus, din 4 august 1955, în

legătură cu marşrutizarea informatorilor din problema greco‑catolică la
episcopii greco‑catolici ce se află la Curtea de Argeş,
Alăturat înaintăm în copie o notă informativă obţinută de la infor‑
matorul „Marcu Rusalin” care la data de 31 august 1955 a vizitat pe
episcopi.
Din discuţiile avute cu informatorul „Marcu Rusalin”, rezultă că a
fost primit bine de episcopi. Cu această ocazie a fost invitat ai mai vizita
atunci când are ocazie.
Totodată înaintăm în copie şi planul de dirijare şi marşrutizare a
informatorilor „Marcu Rusalin” şi „Trofan Pavel” la episcopi, întocmit
cu ocazia deplasării făcute de tovarăşul Lt. Alexe Ioan.

Negrea Vasile Căpitan
Sterescu Paul

212

Nr. 342/12.919 din 29 septembrie 1955 Strict Secret
Către,
Direcţia a III‑a
Bucureşti 2 1 3
Urmarea rapoartelor noastre cu numărul de mai sus, ultimul din 20

septembrie a.c. [1955], cu privire la episcopii greco‑catolici de la Curtea
de Argeş, raportăm următoarele:
La data de 4 septembrie a.c. [1955] numitul Voştinaru Teodor, fost
preot greco‑catolic rezistent cu domiciliul în oraşul Lugoj, a plecat în
vizită la episcopul Bălan la Curtea de Argeş. Înainte de a pleca, în ace‑
eaşi zi de dimineaţă, a dat un telefon informatorului „Trofan Pavel”
rugându‑l pe acesta să se ducă până la unchiul său, anume Deciu Victor,
preot greco‑catolic şi să ceară de la acesta lista pe care ia arătat‑o lui –
Voştinaru – atunci când s‑au plimbat în parc, spre a o aduce episcopului
Bălan. Informatorul nostru „Trofan Pavel” i‑a promis că se va duce, fapt
ce a şi făcut, obţinând de la Deciu o listă cu preoţii consideraţi de ei
greco‑catolici şi în prezent.
Acest tabel a fost dus de către informatorul nostru la gara Lugoj, unde
sa întâlnit cu Voştinaru predându‑l, care a plecat cu trenul la Curtea de
Argeş.
De asemenea tot cu ocazia plecării acestuia la episcopul Bălan, el
a mai primit de la canonicul Bălan Ştefan din Lugoj o scrisoare către
episcop, în care vorbeşte despre eliberarea unor preoţi greco‑catolici şi
despre pregătirea proceselor pentru cei ce nu sunt eliberaţi.
Întorcându‑se numitul Voştinaru Teodor de la episcopul Bălan, a
adus de la acesta pentru familia sa, respectiv să fie predat informato‑
rului nostru „Trofan Pavel”, care este rudă cu episcopul după soţia sa, o
continuare a unui manuscris, care cuprinde autobiografia episcopului
greco‑catolic Bălan, scrisă cu cerneală de către episcop214. Părţi din acest
213
A se vedea în anexe „Autobiografia” Episcopului Ioan Bălan.

214
manuscris‑autobiografie au mai fost aduse şi predate informatorului

„Trofan Pavel” şi de către numitul Albu Vasile preot greco‑catolic rezis‑
tent care a fost în vizită la episcop, precum şi de către informatorul
„Marcu Rusalin”.
Menţionăm că autobiografia episcopului, obţinută de către informa‑
torul „Trofan Pavel” până în prezent nu conţine nimic deosebit. În acest
manuscris, episcopul îşi descrie viaţa sa de la naştere şi o dă să o păs‑
treze familia sa.
Totodată raportăm că atât scrisoarea dată de către canonicul Bălan
Ştefan lui Voştinaru pentru episcop, cât şi lista menţionată mai sus, nu
au putut fi fotocopiate, ci numai copiate de către informatorul „Trofan
Pavel” întrucât timpul de la primire şi până la predarea lor lui Voştinaru
nu a permis.
Raportăm de asemenea căci conform planului de marşrutizare,
pentru data de 1 octombrie 1955 s‑a procedat marşrutizarea informa‑
torului „Trofan Pavel” la curtea de Argeş, urmând a raporta de urmare
rezultatele obţinute.
Alăturat înaintăm în copie şi două note informative primite de la
informatorul „Trofan Pavel”.

Lt. Colonel
Negrea Vasile Şeful Serviciului
Căpitan
Sterescu Paul
Nota a fost luată de la

Informatorul „Trofan Pavel”
La 4 octombrie 1955.
Notă 2 1 5
În ziua d 2 octombrie a.c. [1955], sursa a fost plecată în vizită la epi‑

scopul Bălan şi ceilalţi Rusu şi Hossu, ce se află la mănăstirea Curtea de
Argeş.
Ajuns aici, sursa a predat episcopului Bălan scrisorile de la Ploscaru
şi Vezoc216 (menţionate în nota anterioară). La cele scrise de către
Ploscaru Ioan, episcopul nu a afirmat nimic deosebit, spunând că el nu
îndeamnă pe nimeni la nimic şi dacă face ceva o face pe răspunderea sa.
La plecarea episcopul Bălan scrie o scrisoare lui Ploscaru Ioan şi lui
Vezoc, în care le comunică, că este fericit că sunt liberi şi să se îngri‑
jească. Aceste scrisori i le dă sursei spre a le duce destinatarilor.
În cadrul discuţiilor purtate de către sursă cu episcopii, printre dife‑
rite probleme fără importanţă s‑a discutat şi despre ordinarii (epi‑
scopii) diecezelor greco‑catolice din ţară. Astfel, sursa a aflat de la epi‑
scopul Hossu că ordinarii la Cluj sunt: Prunduş217, Kertes [Cherteș]218 şi
215
216
Iosif Vezoc s‑a născut la 10 mai 1906, în comuna Ramna, judeţul Caraş‑Severin. A
fost arestat împreună cu Episcopul Ioan Bălan şi Prepozitul Capitular Nicolae Brînzeu,
în 29 octombrie 1948. A urmat şapte ani în detenţie, începând cu Mănăstirea Neamţ,
Mănăstirea Ciorogârla şi Sighet camera 49, fără nicio judecată sau vreun proces. A fost
eliberat: 27 septembrie 1955.
217
Silvestru Augustin Prunduş s‑a născut la 3 mai 1915, în comuna Căşeiu, judeţul Cluj.
A studiat doi ani la Academia Teologică din Cluj, apoi la Roma: Propaganda Fide şi la
Institutul Pontifical de Studii Orientale. A fost hirotonit preot la 11 decembrie 1938, de
către Episcopul Iuliu Hossu, în capela Colegiului Pio Romeno. A fost arestat de mai
multe ori: în 4 ianuarie 1949, este condamnat la şase luni pentru ultraj şi stă închis până
în octombrie 1949; la 4 martie 1950 este arestat şi trimis la Canal, eliberat în 14 martie
1953. Din nou arestat, în 4 mai 1953, şi condamnat în procesul pr. Nicolae Pura, Ordi‑
nariul de Cluj‑Gherla, fiind eliberat în 25 septembrie 1955. În noaptea de 25/26 ianuarie
1959 e arestat din nou, refuzând oferta de a deveni episcop ortodox la Oradea, este jude‑
cat şi condamnat la opt ani muncă silnică şi zece ani degradare civilă pentru „uneltire
contra ordinii sociale”. A fost eliberat de la Capul Midia în 29 iulie 1964. A încetat din
viaţă la 25 septembrie 2004.
218
Cherteș Ioan – Canonic cancelar, Provicar general, Episcop greco‑catolic de
Pura, atunci când unul lipseşte îi ia locul următorul. Tot Hossu spune
că la Bucureşti a fost ordinar Dragomir, pentru vechiul regat (în prezent
închis), iar în prezent este numitul Pâclişanu Zenovie. Episcopul Rusu
spune sursei că la Baia Mare ordinar este numit Marian Gheorghe din
strada Malinovschi, nr. 54.
În ceea ce priveşte Blajul şi Oradea, episcopii spun că până în prezent
nu au ordinari.
Cluj‑Gherla. S‑a născut la 10 septembrie 1911 în localitatea Sărăţel, judeţul Bistriţa. A

fost arestat la 29 octombrie 1948, în cei 14 ani şi 8 luni de detenţie a fost la închisoarea
din Sighet (5 ani), în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi în alte
locuri de detenţie. A fost eliberat prin Decretul 411, la 30 iulie 1964.

Direcţia Regională Piteşti
Notă de studiu 2 19
Privind acţiunea de verificare grup Rusu
Alexandru, Hossu Iuliu, Bălan Ioan episcopi
greco‑catolici, ce au domiciliul obligatoriu la
Mănăstirea Curtea de Argeş, regiunea Piteşti.
Acţiunea de verificare grup asupra susnumiţilor a fost deschisă la

data de 16 septembrie 1955, în baza următoarelor materiale:
– Rusu Alexandru, născut în anul 1884 în regiunea Baia Mare, ca
studii posedă doctoratul în Teologie şi Fiziologie [Filozofie], de pro‑
fesie episcop greco‑catolic, în trecut a fost vicepreşedinte al comitetului
judeţean PNŢ Maniu şi secretar al PNŢ‑ului, unde a depus o activitate
intensă, căutând să atragă în PNŢ, partea intelectuală, mai ales preo‑
ţimea. După 23 august 1944, este cunoscut cu activitate duşmănoasă
împotriva regimului democrat popular, iar cu ocazia unificării celor
două biserici (greco‑catolică şi ortodoxă), în 1948, a depus o vie activi‑
tate, dând diferite instrucţiuni preoţilor să nu adere la ortodoxism.
– Hossu Iuliu, este născut în 1885, în Someş, regiunea Autonomă
Maghiară.
– Bălan Ioan, născut la 12 [11] februarie 1880 în comuna Teiuş –
Hunedoara, ambii episcopi greco‑catolici, nereveniţi la ortodoxie.
Datorită activităţii lor duşmănoase desfăşurată împotriva regimului,
în anul 1948, au fost arestaţi fără să fie condamnaţi.
După eliberarea lor din închisoare în ianuarie 1955, au fost internaţi
la Spitalul I. C. Frimu Bucureşti, având domiciliul obligatoriu.
Pe timpul cât au fost internaţi în spital, au fost vizitaţi de elementele
din clandestinitatea greco‑catolică, printre care:
– Preotul Zenovie Pâclişanu din Bucureşti, preotul Brînzeu Nicolae
din Lugoj, preotul Manu Leon din Cluj.
M.A.I. Direcţia a III‑a, a stabilit că episcopul Rusu Alexandru a
fost investit de Vatican în secret cu împuternicirea de Mitropolit al

219
întregului cult greco‑catolic din ţară, şi că recent după eliberarea sa, a

trecut la reorganizarea activităţii clandestine din ţară.
Din informaţiile obţinute de la agentura calificată, rezultă că:
Încă de când se află în spital, Rusu Alexandru a numit vicar secret,
pentru a conduce activitatea clandestină greco‑catolică.
Astfel pentru eparhia de Blaj, a numit ca vicar clandestin pe preotul
greco‑catolic, Puni Emil, din Târgu Mureş, pentru eparhia de Lugoj,
a numit pe preotul greco‑catolic, Brînzeu Nicolae, pentru eparhia de
Bucureşti pe preotul greco‑catolic Zenovie Pâclişanu despre care se
deţine informaţii că mai deţine şi un rol important în conducerea clan‑
destină greco‑catolică pe ţară.
Din nota informativă, furnizată de sursa „Steopa”, din 8 august 1955,
ce a fost marşrutizat de regiunea M.A.I. Timişoara la mănăstirea Curtea
de Argeş, pentru a lua legătură cu cei trei episcopi greco‑catolici, prin
intermediul dr. Hossu Traian, nepotul episcopului Hossu Iuliu, rezultă
că:
„Din discuţiile ce le‑a purtat informatorul cu episcopul Hossu Iuliu,
acesta îşi manifestă dorinţa că după conferinţa de la Geneva se vor
schimba lucrurile”.
De asemenea la întrebat pe informator, dacă cunoaşte ceva în legă‑
tură cu zvonurile ce circulă despre retragerea trupelor sovietice din ţara
noastră, la care întrebare informatorul a răspuns că într‑adevăr aceste
zvonuri circulă şi în Bucureşti, dar nu ştie care este situaţia la Timişoara.
La plecarea informatorului din Curtea de Argeş, episcopul Bălan Ioan
i‑a înmânat o scrisoare adresată dr. veterinar Şurianu A., din Timişoara,
str. Glad, nr. 36, care este nepotul episcopului Bălan Ioan.
Din conţinutul scrisorii, nu a rezultat nimic important, deoarece scri‑
soarea a fost citită de organele M.A.I. regiunea Timişoara.
Tot în această notă semnalează că dr. Hossu Traian, nepotul episco‑
pului Hossu Iuliu, îşi manifestă dorinţa de a părăsi Curtea de Argeş,
dar i‑a comunicat informatorului că atât timp cât unchiul lui va sta la
Curtea de Argeş şi el va sta acolo.
În nota informativă dată de sursa „Marcu Rusalin”, din 5 septem‑
brie 1955, care de asemenea a fost marşrutizat la mănăstirea Curtea de
Argeş, rezultă că din discuţiile avute cu episcopul Bălan Ioan i‑a spus
sursei noastre că ei sunt liberi şi că au cerut de la Guvern, punerea în
libertate a preoţilor greco‑catolici ce sunt arestaţi, libertatea bisericii

greco‑catolice şi reprimirea tuturor bunurilor luate.
Informatorul ne semnalează că la mănăstirea Curtea de Argeş, au mai
fost în vizită la aceşti episcopi şi alte persoane ca: preotul Luminosu
Ioan din Timişoara şi alţii din regiunea Cluj, Oradea, Baia Mare, care
nu le‑a putut stabili numele.
La plecarea informatorului, a transmis sănătate la toţi cunoscuţii lor,
iar dacă întâlneşte pe Borda Vasile din Timişoara, să‑i spună să vină la
el – dacă poate.
În nota informativă dată de sursa „Trofan Pavel”, în ziua de 26 august
1955, în care semnalează că în ziua de 18 august a.c. [1955] sursa s‑a
întâlnit cu numitul Breban, în faţa gării Lugoj, care a spus sursei că
mergând la Bucureşti, a mers şi la mănăstirea Curtea de Argeş, unde a
stat de vorbă cu cei trei episcopi greco‑catolici, iar Rusu Alexandru i‑a
spus că a fost la Bucureşti, pentru a se opera dar nu a fost cazul.
Cu această ocazie, a căutat să ia legătură cu Ministrul Cultelor, având
pregătit un memoriu, dar nu a fost primit, deoarece Ministrul a fost
plecat în concediu, fapt ce l‑a supărat pe Rusu Alexandru, iar Rusu
Alexandru i‑a citit memoriul având o copie bătută la maşină.
În acest memoriu cerea în calitate de mitropolit anularea decretului
de desfiinţare a bisericii greco‑catolice, spunând că nu s‑a făcut de bună
voie revenirea la ortodoxism şi s‑a făcut cu teroare şi frică, sub amenin‑
ţare şi arestări.
În continuare Rusu Alexandru a spus lui Breban, că în ţară circulă
zvonul, că ei arhiereii ar fi ajuns la un compromis cu regimul şi de aceea
sunt la mănăstirea Curtea de Argeş, dar nu este adevărat, punctul lor de
vedere îl poate constata din conţinutul memoriului şi roagă pe Breban
să difuzeze la toţi credincioşii felul lor de a fi faţă de Guvern.
În nota informativă dată de sursa „Bărbulescu Petre” la 11 noiembrie
a.c. [1955], rezultă următoarele:
„În ziua de 6 noiembrie a.c., seara a venit să viziteze mănăstirea
Curtea de Argeş un delegat de R.P. Democrată Germană, însoţit de o
translatoare şi care au fost găzduiţi în fostul palat al episcopiei, iar în
dimineaţa zilei de 7 noiembrie a.c. au plecat”.
Tot în această notă informatorul semnalează că se comentează
mutarea călugăriţei Rusu Maria – Onisifora – intendenta palatului
episcopal, pe motivul că a primit pe însărcinatul cu afaceri franceze în

palat, căruia i‑a înlesnit o convorbire cu episcopul Hossu Iuliu.
Tot acest informator, ne mai semnalează că în ziua de 11 noiembrie
a.c. a vizitat mănăstirea Curtea de Argeş, profesorul Telega, de la facul‑
tatea de Litere din Bucureşti, însoţit de 2–3 spanioli, însă sursa nu a
putut să stabilească, dacă aceştia au luat legătură cu cei trei episcopi
greco‑catolici.
Întrucât până în prezent nu se cunoaşte activitatea persoanelor sem‑
nalate în materialul informativ cât şi natura legăturii lor, scopul vizi‑
telor făcute celor trei episcopi, se va trece la identificarea, verificarea şi
punerea în supraveghere informativă, în scopul de a clarifica activitatea
duşmănoasă desfăşurată de aceste elemente, ca legături ale celor trei
episcopi.
Verificarea şi supravegherea lor, se va cere regiunilor respective
unde aceștia domiciliază, iar în caz că au semnalări că se deplasează
la mănăstirea Curtea de Argeş, vom cere să fim anunţaţi, pentru a lua
măsuri informativ‑operative de supravegherea lor.
Locotenent Locotenent
Andrei Nicolae Barbu Dumitru

Serviciul „C”
Secţia I‑a
Proces Verbal 2 2 0
Încheiat azi 15 decembrie 1955.

Noi Comisia de verificare, verificând mapa de valori nr. 4, am con‑
statat următoarele:
Toate valorile ce au aparţinut arestatului Bălan Ioan au fost predate
organului în drept. Existând la dosar toate documentele din care rezultă
acest lucru.
Întrucât în prezentul dosar toate măsurile prevăzute cu privire la
bunurile arestatului au fost duse la îndeplinire, propunem să fie predat
spre păstrare la arhivă.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal într‑un
exemplar.
Preşedintele Comisiei
Căpitan, Membrii
Munteanu Mihalache Lt. Maj. Vasion Ion
Lt. Bîrîu Teodor
Lt. Negrei Nicolae
Slt. Enachei Victoria
220
Anul 1956
Primeşte: Lt. Maj. Reghis Gheorghe

Data: 6.II.1956
Foarte amabilă binecuvântarea de Anul Nou am primit‑o cu mare

mângâiere şi vă mulţumim din tot sufletul.
Îmi permit a vă semnala că a purtat sigiliul poştal din C.A. (Curtea de
Argeş) din 24, ce‑l din Lugoj 26.I.1956. Între cele două poşti n‑a trecut
decât timpul normal. La Călăraşi primeam scrisori de la Timişoara ori
de la Lugoj – de neînchipuit în 24 ore. Aşa că îţi vin câteodată să dai
dreptate părintelui Ilie din Cluj, care spune că cea mai bună Instituţie
e poşta.
Dar în cazul că Excelenţa Voastră nu în 24 a‑ţi încredinţat poştei scri‑
soarea s‑ar putea constata cât timp i‑a trebuit până i sa dat drumul. Căci
se mai ivesc şi pauze la care negândindu‑se unii o păţesc cum a păţit‑o
bietul Ghibu odată o să vă povestesc.
Ne bucurăm că vă aflaţi bine, deşi gerul care bântuie aici probabil
acolo sub Carpaţi e şi mai supărător.
Dar aveau românii o inspiraţie afişată la anumite locuri (posturi de
jandarmi, percepţii) „omule nu te supăra, trece şi asta!”.
Sărut Sfințita dreaptă a Excelenţei Voastre, cel mai devotat.
ss. Nicolae Brînzeu
Observaţii:
Cele de mai sus au fost scrise printr‑o scrisoare de către Nicolae
Brînzeu, fost prepozit major greco‑catolic din Lugoj, şi adresată episco‑
pului greco‑catolic Hossu de la Curtea de Argeş şi copiată de informa‑
torul nostru.
Informatorul a ajuns la această scrisoare datorită faptului că soţia lui
urma să plece la Curtea de Argeş, la episcopul Bălan, cu care este rudă,
însă din cauza frigului nu sa dus.

221
Astfel soţia informatorului a făcut pachet cu alimente pe care l‑a

trimis lui Bălan, în care pachet a fost pusă şi scrisoarea scrisă de Brînzeu
Nicolae. Acest lucru informatorul l‑a făcut pentru a putea ajunge la scri‑
sori pe care la şi copiat.
Măsuri propuse:
Nota în copie va fi pusă la dosarul de acţiune ce se duce asupra gru‑
pului de preoţi rezistenţi greco‑catolici.
Lt. Maj. Reghis Gheorghe.


Data: 6.II.1956
Prezentul material a fost copiat de către informator de pe scrisoarea

lui Brînzeu Nicolae, adresată episcopului greco‑catolic Bălan:
Excelenţa voastră,
De ziua naşterii, noi cei din Lugoj ne gândim cu multă duioşie la
vremea când împreună sărbătoream această zi cu toate manifestaţiile
bucuriei de la cele săvârşite la altar până la agapa de seară, cu momen‑
tele ei de seninătate sufletească.
Astăzi cu regretul de a nu ne putea prezenta personal în faţa Excelenţei
Voastre, vă rog primiţi pe această cale din partea noastră cele mai sim‑
ţite urări de ziua naşterii. Mare este bucuria noastră ştiindu‑vă la 76
ani în condiţiile de sănătate şi de stare sufletească atât de excelentă. Vă
urăm mulţi ani în aceste condiţii la care să se adauge cât mai curând
reînvierea Ierusalimului şi întoarcerea robiei Babilonului.
Pe aici nimic deosebit. Tiut223 e încă tot în căutarea unui serviciu, iar Ion224
aşteaptă încadrarea la Timişoara, neînţelegând să adopte servicii profan.
222
223
Vasile Tiut s‑a născut în comuna Petrilaca, judeţul Mureş, la data de 24 aprilie 1915. A
fost reținut la Serviciul de Securitate Lugoj, cu ordinul nr. 8697 din 1950. De la Penitencia‑
rul Lugoj a fost mutat în 26 februarie 1951 de către Securitate, cu adresa nr. 10593 din 1951,
la Timişoara. În fişa matricolă penală de la Penitenciarul Timişoara are mandatul de ares‑
tare nr. 161 din 1955 pentru faptul „uneltire publică” conform articolului 327 Cod Penal,
descrierea pe scurt a faptului este remarcabilă deoarece în fişa matricolă penală este scris:
„a refuzat să treacă la ortodoxism”. De la Penitenciarul Timişoara, Preotul Vasile Tiut, este
mutat la Penitenciarul Sighet Principal în camera 49. La Penitenciarul din Sighet Vasile
Tiut a stat până în 10 mai 1955. A fost eliberat din Penitenciarul Timişoara la 27 septem‑
brie 1955 conform adresei Nr. 610 din 1955 a Procuraturii Teritoriale Timişoara. După eli‑
berare, preotul Vasile Tiut, a locuit în chirie la credincioasa Ofelia Iacob din Lugoj, apoi s‑a
mutat pe strada I. P. Bănăţeanu nr. 10, locuinţă în care a trăit până când a mers la Domnul
în 27 martie 1983. În această perioadă, a lucrat pe post de funcţionar la P.T.T.R. oraş Lugoj,
unde s‑a angajat în 5 septembrie 1956. A lucrat o perioadă de 19 ani, până în 9 august 1975,
când s‑a pensionat la vârsta de 60 de ani cu o pensie de 768 lei.
224
Este vorba de Episcopul Ioan Ploscaru.
Eu cu ai mei am fi bine har Domnului. Emilia225 e în re‑convalescenţă

după o gripă. Aş dori să iau legătura cu Arsu226 [Arşa], pentru a vedea ce
moştenire literară a rămas de la scumpul nostru Lici227, nu o mai găsesc
pe adresa veche, i‑am cerut lui Capros228, actuala adresă dacă o are şi
dacă îl va găsi pe el scrisoarea mea. Eu altfel lucrez la o monografie
„Valea Jiului de altă dată”.
Încă odată urându‑vă mulţi ani cu sănătate sărut sfinţita dreaptă a
Excelenţei Voastre, cel mai devotat.
ss. Nicolae
Observaţii:
urma să plece la Curtea de Argeş, la episcopul Bălan, cu care este rudă,
însă din cauza frigului nu sa dus.
Astfel soţia informatorului a făcut pachet cu alimente pe care l‑a
trimis lui Bălan, în care pachet a fost pusă şi scrisoarea scrisă de Brînzeu
Nicolae. Acest lucru informatorul l‑a făcut pentru a putea ajunge la scri‑
sori pe care la şi copiat.
Măsuri propuse:
pului de preoţi rezistenţi greco‑catolici.
225
Emilia Brînzeu – soţia preotului Nicolae Brînzeu.
226
Arşa – soţia lui Felician Brînzeu, fiul lui Nicolae Brînzeu, decedat la Istanbul.
227
Lici – Felician Brînzeu.
228
Cornel Capros, preot în parohia Bucureşti‑Hunedoara, protopopiatul Devei, a plecat
în Italia după 1948 și a fost activ în cadrul Congregației Orientale din Roma.

Sursa: „Marcu Rusalin”
Data: 6 februarie 1956
În ziua de 29 ianuarie 1956, sursa a fost în vizită la episcopi la Curtea

de Argeş, unde a sosit la ora 11,30. A fost primit de către episcopul dr.
Bălan pe care l‑a găsit studiind un dicţionar filozofic. S‑a bucurat foarte
mult. L‑a servit cu mâncare, apoi la condus la episcopul Hossu şi Rusu,
cu care sursa a stat de vorbă.
În ce priveşte întreţinerea cu episcopul Hossu mi‑a confirmat că
preotul Lemeny230, a fost la dânsul pentru a cere voie să treacă la
romano‑catolici – însă ei – episcopii – au hotărât ca nici un preot să nu
treacă la romano‑catolici, ci fiecare să stea unde este – apoi m‑a întrebat
de nepotul său dr. Rusu, avocat jurisconsult la O.P.T.T. din Timişoara,
trimiţându‑i sănătate.
M‑a întrebat de preoţii din Timişoara, i‑am spus că la Timişoara, se
celebrează liturghia în limba latină, iar evanghelia, predica şi cântările
se fac în româneşte, aceasta am spus şi episcopului Bălan, au răspuns
că este foarte bine şi frumos, că s‑a luat această iniţiativă la Timişoara.
Aşa că din vorbele lor am observat că nu de la dânşii este iniţiativa de
a fi slujbe româneşti în Timişoara, ci de aici din Timişoara de la unele
persoane.
Cu episcopul Bălan, am stat mai mult de vorbă, despre preoţii din
Timişoara, şi din jur, tot de la dânsul am înţeles că Ploscaru, ar fi mers
să locuiască în comuna Nădrag, nu ştiu precis, dar mă voi interesa dacă
este adevărat.
La plecarea episcopului, Bălan mi‑a dat o epistolă pentru dr. Ovidiu
Şurianu, medic veterinar (nepot) soţul nepoatei sale fiica lui Tufescu.
ss. „Marcu Rusalin”

229
Este vorba de Emilian Lemeny, fost Canonic la Blaj, după desfiinţarea Bisericii s‑a
230
mutat în Timişoara.

Copie de pe scrisoarea trimisă de Brînzeu Nicolae, din Lugoj, episco‑

pului greco‑catolic Rusu, de la Curtea de Argeş.
Excelenţa ta,
6 februarie 1956
Mulţumesc pentru binevoitoarele urări de Anul Nou.
Citind memoriul excelenţei tale în cauza Bisericii noastre, iscălit în

calitate de Arhiepiscop şi Mitropolit simţeam o jenă că neştiind când şi
cum s‑a produs numirea nu ne‑am făcut datoria de a fi prezentat cuveni‑
tele omagii. Părintele Leo – a lămurit că numirea s‑a comunicat la radio.
Primeşte Excelenţă Înalt Preasfinţite cele mai călduroase urări
la marea slujbă la care te‑a rânduit Domnul. Îţi dorim toate darurile
cereşti, ca mulţi ani să porţi şi cu depline puteri trupeşti şi sufleteşti să
cârmuieşti biserica pe care să o vezi cât mai curând reaşezată în dreptu‑
rile ei şi făcută mai frumoasă decât cum a fost.
Când va fi aceasta? E mare întrebare ce ne chinuie pe toţi.
Nu de mult a fost pe la mine Iuliu Raţiu, îmi spune că a întrebat pe
Neicov care, ştim că e cel mai apropiat sfetnic al Ministerului.
Ce fac vlădicii la C.A. [Curtea de Argeş]? – fac memorii232 – Dar
este nădejde de rezolvare în ceva formă a chestiei? – Nici de cum, pe

231
232
În anul 1955 Episcopii au fost transferaţi de la penitenciarul din Sighet în domici‑
liu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş. Imediat ierarhii au trimis Guvernului
memorii în care cereau repunerea în drepturi a Bisericii Greco‑Catolice. Aceste memorii
nu au ajuns numai la autorităţile statului comunist, ci au fost transmise şi credincioşi‑
lor. Memoriile Episcopilor erau copiate de preoţi apropiaţi şi de încredere, care la rân‑
dul lor le distribuiau mai departe altor credincioşi. Explicaţia apariţiilor acestor memo‑
rii a fost încurajată şi de contextul internaţional datorat Summit‑ului de la Geneva din
anul 1955 şi Congresului al XX‑lea al PCUS din 14 – 25 februarie 1956 de la Moscova.
Aceste memorii erau considerate de Securitate „agitaţii”.
plan intern nu. Acelaşi lucru îmi spusese şi mie o personalitate mai în
toamnă, chestiunea e închisă.
Ca să nu fie închisă, a fost bun memoriul excelenţei tale din vară. Şi dacă
nu se răspunde, probabil îi va urma altul. – Dacă nu s‑a făcut încă, prin care
cu argumente mai tari să se arate marea nedreptate. Se poate spune că nu a
reuşit decât graba ilegalităților comise de foşti Miniştri: Stoian al Cultelor
şi T. Georgescu al Internelor. Primul a dispus ca trecerile să fie considerate
valabile pentru întreaga familie, dacă a semnat – cum a semnat – capul
familiei. Al doilea pentru organele Ministerului, de care ţinea atunci şi
Securitatea, adunând pe oameni pe la Primării ziua ori noaptea i‑a făcut
să subscrie, prin ameninţări ori prin înşelăciuni, sub alt titlu. Pe cei presu‑
puşi rezistenţi preoţi ori mireni – arestându‑i şi ţinându‑i pe la Securitate,
penitenciare, canal, zile, săptămâni, luni şi ani întregi, fără nici o anchetă
ori rechizitoriu, cum au fost ţinuţi şi episcopii 7 ani fără nici o vină.
Ilegalitățile de care vorbim se pot verifica oricând prin anchetă
imparţială, la care să avem şi noi reprezentaţii noştri.
Chestiunea nu a fost închisă nici prin Decretul din 1 decembrie 1948,
emis pe bază de rapoarte false.
El nu a desfiinţat Cultul Unit ca atare, ci numai organizaţiile lui şi i‑a
luat averile. Nu a dispus însă de credincioşi, care cu toate presiunile, nu
au semnat, ori de cei care în viitor s‑ar face greco‑catolici!
Căci nimeni nu va nega existenţa unor preoţi netrecuţi, care s‑au
încadrat în altă parte a câmpului muncii, credincioşi care nu intră în
bisericile ortodoxe, ci acolo unde găsesc frecventează bisericile de rit
latin ori nu merg la biserică de loc.
Cultul greco‑catolic ca orice cult e liber în R.P.R., el nu are nevoie de
autorizaţie, căci el era în fiinţă la constituirea R.P.R.‑ului, căruia sluji‑
torii lui i‑au jurat supunere. El continuă să fiinţeze şi va fiinţa, oricare ar
fi greutăţile prin care va trece.
În Rusia ţaristă a fost desființată Biserica Unită printr‑un ucaz al
ţarului în anul 1839, cu aceleaşi argumente cu care a fost desfiinţată în
1946 în Ucraina: că unirea s‑a făcut prin constrângere de către Polonezi
şi prin înşelăciune iezuitică.
S‑a bătut şi o medalie comemorativă de bucuria „revenirii”. Uniţii au
fost supuşi la cele mai grozave persecuţii, întrucât au fost tipărite în limbile
germană şi franceză o mulţime de broşuri, între ele una scrisă de Cicerin,
fostul comisar de mai târziu al bolşevicilor la Externe. Totuşi unirea s‑a

menţinut şi când în urma revoluţiei din 1905 a fost dată libertate cultelor,
în Biserica Unită după 66 ani, a reînviat la Ruteni, mai solidă de cum a fost.
Data fiind libertatea constituţională a cultului român unit pentru
ce se urmăreşte exerciţiul lui? Pentru ce sunt sancţionaţi preoţii
romano‑catolici, care fac asistenţă religioasă credincioşilor de rit
bizantin? Şi culmea. Dacă un greco‑catolic vrea să treacă la ritul latin i
se cere declaraţie, cum că trece de la cultul ortodox!...
Această situaţie injustă nu mai poate dura. Pretindem că şi până la
refacerea marei nedreptăţi şi desfiinţarea organizaţiilor din trecut şi
luarea averilor Bisericii noastre numaidecât:
1. Să se declare libertatea deplină a cultului catolic de rit bizantin, la
fel cu acela de rit armean.
2. Actele acestui cult să se poată deprinde în deplină libertate, la cre‑
dincioşii care le cer, de către scriitorii cultului, în felul cum se deprind ale
cultelor neoprotestante prin servitorii lor, neretribuiţi de la Ministerul
Cultelor.
3. Preoţii de rit latin care săvârşesc acte de cult greco‑catolic ori care
primesc la cateheză pe copiii acestora au deplină libertate să o facă,
diferența de rit nefiind decât o chestiune internă a Bisericii Universale.
Binevoiţi excelenţei dumneavoastră a aprecia şi a face cele ce credeţi
de bine, dar să nu mai fim expuşi ca membrii familiilor preoţilor chiar –
cum a fost nu de mult aici cazul d‑nei Zasloţi233 – să fie înmormântaţi de
ortodocşi, romano‑catolicii ne‑mai îndrăznind să ne servească!
233
Corneliu Zasloţi a fost preot al Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj, secretar episco‑
pal şi profesor de religie la Liceul „C. Brediceanu”. Licenţiat în Teologie la facultatea
din Strasbourg în anul 1930. (Cf. Sionul Românesc, Anul XVII, nr. 13– 14, Lugoj, 26 iulie
1930, p. 56). S‑a născut în localitatea Filimon Sârbu, judeţul Hunedoara, pe data de
28 noiembrie 1904, fiul lui Petru şi Valeria. După 1948 a fost arestat. La data arestării
era căsătorit şi avea un copil. Corneliu Zasloţi a fost ridicat de către DRSS Timişoara
în 18 septembrie 1952, cu ordinul nr 5781 din 14 iunie 1952, de la domiciliul său din
Lugoj, conform fişei matricole penale întocmită la penitenciarul Timişoara în 14 iunie,
nr. dosarului penal 583. În această fişă nu apare motivul condamnării. În cea de‑a doua
fişă matricolă penală nr. 18487 găsim motivul internării: „fost secretar la organizaţia
legionară din fostul Judeţ Severin” (observăm că motivul arestării este faptul că a fost
legionar, precum este menţionat şi în Procesul‑verbal, din august 1945). Aici apare
numărul procesului verbal de internare PV nr. 1 din 9 septembrie 1952 al DGSS Regiu‑
nea Timişoara şi durata internării de 60 de luni, cu începere din 9 septembrie 1952, până
Cu sărutarea sfintei drepte

Addictissimus
Observaţii:
Materialul a fost copiat de informatorul Trofan Pavel, din Lugoj.
Această scrisoare a fost scrisă de preotul greco‑catolic rezistent Brînzeu
Nicolae, din Lugoj şi adresată episcopului greco‑catolic Rusu de la
Curtea de Argeş.
urma să plece la Curtea de Argeş, la episcopul Bălan Ioan, cu care este
rudă, însă din anumite motive nu s‑a dus.
Astfel soţia informatorului a făcut un pachet cu alimente pe care l‑a
trimis la episcopul Bălan la Curtea de Argeş, în care pachet a fost pusă
şi scrisoarea scrisă de Brînzeu Nicolae, la propunerea informatorului
nostru „Trofan Pavel”.
Această propunere adică, că scrisoarea să fie trimisă în pachetul lui
Bălan informatorul a făcut‑o pentru a putea ajunge la scrisoarea pe care
a şi copiat‑o şi ne‑a dat‑o nouă.
Cu această ocazie, informatorului i s‑a dat instrucţiuni în legătură
cu această scrisoare, urmând ca informatorul „Trofan Pavel”, în curând
să facă o vizită la Curea de Argeş, episcopilor greco‑catolici Bălan Ioan,
Rusu şi Hossu cu care ocazie i se va trasa sarcini precise şi va fi instruit
de felul cum să poarte discuţii cu aceştia.
Măsuri propuse:
pului de preoți rezistenţi greco‑catolici.
Se va raporta la M.A.I., Direcţia a III‑a.
în 9 septembrie 1957. A fost eliberat în 30 iunie 1954 prin ordinul D[irecţia] G[enerală]
P[enitenciarelor] nr. 68974/1954. Cf. Fişă matricolă penală Corneliu Zasloţi, întocmită la
unitatea C.T. Văcăreşti nr. 18487, accesibilă online la adresa:
http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20‑%20detinuti%20politici/Z/Z%20
02.%20Zara%20‑%20Zwolfer/Zaslati%20Corneliu/index.php, (3 iulie 2015).
M.A.I. Regiunea Piteşti

342/17 februarie 1956
Sursa: „Bărbulescu Petre”
Lt. Barbu Dumitru
De la 27.I la 3.II.1956 a fost următoarea mişcare: Tovarăşul contabil

Wagner s‑a înapoiat de la Bucureşti pe ziua de 28 ianuarie 1956.
Tovarăşul profesor Remus Ilie, s‑a înapoiat de la Bucureşti pe ziua de
2 februarie 1956.
Pe ziua de 28 ianuarie 1956 seara pe la orele 18.30 a venit la Luca,
bucătarul episcopilor catolici, un tovarăş care s‑a recomandat profesor
Iliescu din oraşul Baia Mare – cu două geamantane.
Informator „Bărbulescu Petre”
Nota Biroului
Una copie la dosarul de verificare Rusu Alexandru şi una copie la
dosarul anexă.
Se va cere identificarea lui Iliescu la M.A.I. Baia Mare, pentru a sta‑
bili dacă într‑adevăr s‑a deplasat la Argeş şi dacă este urmărit în vre‑o
acţiune informativă.

234

Din 2 martie 1956 Exemplar nr. 1
Către,
M.A .I . Direcţia Regională Buc u reş t i 23 5
La adresa Dumneavoastră nr. 342/110096 din 21 octombrie 1955, cu

privire la marşrutizarea informatorului nostru „Marcu Rusalin”, la epi‑
scopii de la Curtea de Argeş. Alăturat vă trimitem o notă în copie de cele
stabilite cu ocazia marşrutizării acestui informator la data de 29.I.1956,
la Curtea de Argeş. Menționăm că acest informator mai are posibilităţi
şi în viitor de a fi marşrutizat la episcopi.
De asemenea vă comunicăm că în cursul luni martie, va fi marşrutizat
la episcopii greco‑catolici de la Curtea de Argeş, informatorul nostru
„Trofan Pavel”, urmând ca rezultatele să vă fie comunicate.
Şeful Direcţiei Regionale Şeful Serviciului

Lt. Col. Negrea Vasile Cpt. Sterescu Paul
235

Din 2 martie 1956
Către,
M.A.I. Direcţia Regională P iteş ti 23 6
La adresa dumneavoastră nr. 342/110096 din 20 iulie 1956, cu privire

la numitul Brînzeu Nicolae din Lugoj.
Vă comunicăm că până în prezent nu s‑a putut obţine o fotografie
a susnumitului. În ceea ce priveşte acesta în ultimul timp nu a fost la
episcopi, ci legătura cu aceştia a făcut‑o prin corespondenţă şi prin alţi
preoţi greco‑catolici ce au fost la Curtea de Argeş.
La sfârşitul anului 1955 a fost în vizită la episcopi, episcopul clan‑
destin Ploscaru Ioan din Lugoj, iar în luna ianuarie 1956, preotul
greco‑catolic Lemeny Emilian din Timişoara.
Acesta din urmă a fost la episcopi spre a cere aprobarea de a trece
la ritul romano‑catolic, cu scopul de a putea oficia liturghia în biserica
romano‑catolică. Acest lucru nu a fost aprobat de episcopi.
Aceştia nu au putut fi semnalaţi din timp deoarece nu s‑a cunoscut
acest lucru dinainte ci ulterior.
Alăturat trimitem şi 3 copii de pe scrisorile trimise de Brînzeu
Nicolae, la episcopi, în coletul semnalat de noi pentru a fi interceptat.

Lt. Col. Negrea Vasile Şeful Serviciului
Cpt. Sterescu Paul

236
[Scrisoare]
Lugoj, la 14.III.1956
Preasfinţite 2 3 7 ,
De la plecarea mea de la Curtea de Argeş, deşi s‑au petrecut multe

lucruri, totuşi pe aici nimic esenţial. Când am fost acolo v‑am exprimat
dorinţa de a intra în ritul romano‑catolic pentru a putea rămâne preot
mai departe. Dar împuterniciţii ministerului cultelor au prevenit această
dorinţă. Au ameninţat pe preoţii romano‑catolici din Lugoj că dacă
mă mai ţin acolo le vor ocupa casa cu muncitori. Deci mie să‑mi de‑a
drumul de acolo „fiindcă la mine vin multe persoane reacţionare care
numai bine de Republică nu vorbesc”. Eu ca să nu fac şi romano‑catoli‑
cilor neplăceri, am plecat.
Doi inspectori venind de la Bucureşti, au spus părintelui Kernweiss238
vicar general la Timişoara, să nu se amestece cu mine că biserica noastră
a fost dizolvată din cauză că a fost naţional ţărănistă. Eu totuşi am cerut
părintelui Kernweiss să mă primească în clerul romano‑catolic. Dacă
nu voi fi tolerat de minister – care după cât văd are organe ce numai cu
calomnii ne tratează – voi intra ca sacristan la catedrala romano‑catolică
din Timişoara. În postul acesta am fost acceptat, dar mai aştept puţin.
Tiut a intrat ca sacristan la Lugoj. El are în perspectivă să primească un
alt serviciu de la 1 Aprilie. În acest caz voi ocupa eu pe cel de sacristan
în Lugoj şi am rămâne împreună. Eu locuiesc la părintele Deciu. Acum
din 15.III a.c. [1956] voi avea o cameră la dânsul, până acum am locuit
împreună în aceeaşi cameră.
Cam de 15 zile a încetat şi Liturghia cu predică românească la
Timişoara. Părintele Borda a fost chemat de împuternicitul regional
Popescu şi i‑a pus în vedere să nu mai ţină Liturghia, el s‑a opus, însă
la insistenţa romano‑catolicilor – pentru a evita şi alte neajunsuri
– a cedat. A fost acuzat că eu am ridicat reacţiunea greco‑catolică în
Timişoara. Dânsul a arătat că nimic nu s‑a făcut în rit greco‑catolic.
237
Konrad Kernweiss – Ordinarius Substitutus al Episcopiei Romano‑Catolice de

238
Timişoara în perioada anilor 1954–1981.

Totuşi împuternicitul susţine acest lucru. Se pare că Lăzărescu239 s‑a

plâns la Minister că acolo sunt atraşi „noii lui credincioşi”.
În Lugoj au fost schimbaţi preoţii şi sperăm să vină ceva mai bine şi
pentru credincioşii noştri. Eu sunt în mod calomnios persecutat şi toţi
inspectorii din Bucureşti vin cu câte o dispoziţie pentru a nu putea intra
ca preot. Noroc că nu mai au putere căci Securitatea nu‑i mai ascultă.
Lui Deliman240 i s‑a promis să‑l admită preot roman‑catolic la Bulci,
dar până acum nu s‑a făcut nimic. Ba am auzit că ar fi fost numit altci‑
neva peste Ordinariat.
Impresia generală aici este că situaţia Bisericii noastre depinde de
politica externă. Se pare că ar fi existat ceva legături neoficiale cu Roma
privitor la delimitarea Diecezelor (cel puţin romano‑catolice) noi pare
care că nu intrăm în combinaţie nicicum.
Părintele Ioan Danciu241, din Dobreşti, este în spital. I‑am dat Sfintele
Taine. Cred că s‑ar bucura mult dacă i‑aţi trimite câteva rânduri de încura‑
jare şi binecuvântare. A revenit cu multă ardoare şi are foarte bune dispo‑
ziţii sufleteşti. Nu cred că va trăi mult, probabil numai săptămâni sau zile.
16.III.1956
Părintele Danciu a murit în seara de 14.III [1956]. Deci nu mai este

cazul să‑i scrieţi, doar vreo rugăciune pentru sufletul lui. Este expus
în fosta noastră catedrală, azi după amiază va fi înmormântat de orto‑
docşi. A murit mărturisind credința catolică, mi‑a spus că‑şi dă viaţa
pentru păcatele proprii şi ale tuturor (celor ce au defecţionat). Familia îl
înmormântează cum vrea. Preoţii şi credincioşii noştri sunt fericiţi că a
revenit în timp potrivit. Domnului îi trebuiesc sufletele, celelalte le lasă
oamenilor.
239
Vasile Lăzărescu a fost Mitropolitul Ortodox al Banatului în perioada 26 octombrie
1947 – 18 decembrie 1961.
240
Ioan Deliman s‑a născut la 27 octombrie 1912 la Şeitin, judeţul Arad. În momen‑
tul desfiinţării Bisericii Române Unite a fost protopop greco‑catolic la Arad. Arestat în
29 octombrie 1948, împreună cu elita Bisericii Greco‑Catolice, a stat în penitenciarele
regimului comunist timp de 9 ani şi 11 luni, din care 5 ani la Sighet. În anii ’70 devine
informator al Securităţii.
241
Ioan Danciu a fost preot în parohia greco‑catolică Dobreşti‑Crivobara, protopopia‑
tul Lugojului, judeţul Timiş.
Eu voi sta mai departe pe poziţia de a rămâne în serviciul bisericii,

chiar dacă ar fi să fiu primit ca simplu sacristan, şi atunci servesc lui
Dumnezeu.
La Timişoara a murit părintele Tohătan. L‑au înmormântat orto‑
docşii. El a fost spovedit şi împărtăşit de părintele Albu.
Sărut dreapta şi Bunavestirea să ne dea o veste bună şi nouă. Tot aşa
sărut dreapta P.S. Iuliu şi Alexandru.
I. Ploscaru
[Scrisoare] Lugoj 15.III.1956
Preasfințite 24 2
Acum vă pot scrie povestea lui Onifisor despre care am pomenit în

rândul trecut. Eram în biroul lui Petru243 şi acesta îmi povestea cum
Ghibu i s‑a adresat lui cu o cerere foarte elogioasă, prin care‑şi spunea
nu ştiu ce necazuri. „L‑am ajutat, spune Petru, i‑am făcut tot ce mi‑a
cerut.”
– Acum ascultă ce scrie Ghibu despre mine.
Şi scoţând un dosar, îmi citeşte dintr‑o scrisoare a lui Ghibu, în care îl
face pe Petru cu ou şi oţet. Petru nu mi‑a spus, din ce scrisoare sunt rân‑
durile acelea, dar evident dintr‑una interceptată la poştă. Doar – cum
îmi spunea un factor la Călăraşi – unele scrisori se şi fotografiază.
Asta n‑a ştiut‑o Onisifor, care niciodată nu a strălucit de prea multă
inteligenţă. Puţini ştiu şi aceea, că cu toată destinderea, niciodată la noi
nu a fost Securitatea mai activă decât acum. Cu multă asiduitate cerce‑
tează şi formează dosare – pentru viitor!
Dar despre acţiunea lui Iuga244 ce ziceţi? Şi‑a pierdut minţile.
242
243
E vorba de Petru Groza.
244
Emil Iuga a fost canonic la Episcopia Greco‑Catolică din Cluj‑Gherla. Încă din anul
1946, Guvernul Petru Groza l‑a avut în vedere pe Emil Iuga, deoarece acesta a vrut să
ajungă Mitropolit, nu datorită convingerilor sale, ci pentru a avea o funcţie de con‑
ducere. Acest personaj mai apare de câteva ori în istorie, tot în asemenea contexte.
Canonicul Emil Iuga a purtat în vara anului 1948 tratative cu noul patriarh, Justinian
Marina. Iuga a cerut ca în Cluj‑Napoca să fie înfiinţată o nouă Mitropolie Ortodoxă a
Ardealului cu tot ce poate cuprinde o asemenea instituţie (Institut Teologic de grad
universitar, Birou de Presă etc.) în locul Mitropoliei de la Blaj, care urma să fie desfiin‑
ţată. Dacă aceste cerinţe ar fi fot îndeplinite de Biserica Ortodoxă, Emil Iuga ar fi trecut
la această Biserică, dar tratativele nu au dus la un rezultat satisfăcător pentru Iuga. Tot
acest canonic reapare în istorie în anul 1957 când, după transferul Episcopului Nicolae
Colan de la Cluj în scaunul mitropolitan de la Sibiu, Patriarhul Justinian Marina îi va
oferi din nou canonicului Emil Iuga scaunul eparhiei de la Cluj. Dar, la fel ca şi în 1948,
Iuga şi‑a susţinut vechile pretenţii de a ocupa numai un scaun mitropolitan şi a refuzat
această ofertă. Într‑un final, în anul 1963, Emil Iuga a trecut la Biserica Ortodoxă fără
nici o condiţie, fiind numit la început preot la catedrala din Cluj, apoi consilier patriar‑
hal la Bucureşti şi, de acolo, a fost mutat într‑o parohie din Capitală, unde s‑a stins din
viaţă în anonimat în 1975, la vârstă de 71 de ani.
Cu cele mai profunde omagii, al excelenţei Voastre devotat.
N. Brînzeu
Scrisoare245
Pre asfinţiei Sale Dr. Ioan B ăla n

Episcopul Lugojului
Lugoj 15 martie 1956
Preasfinţite,
Trimit nişte tăieturi din ziare. Cea din K. K. Zeitung [Katholische
Kirchenzeitung] Vă reamintesc vremurile cu operă frumoasă, la care aţi
dat un concurs atât de masiv, cum se şi cuvenea. Că la treabă pentru
orientali un oriental să şi domine. Cele scrise în articol poate că nu erau
chiar aşa, ci sunt făcute de cineva din afară, „mehr farbe Nachrichten”.
Cele din „A. Kereszt” Vi‑le trimit ca fiind interesante, doar la noi se
difuzează cu ştirea autorităţii diecezane. Eu nu aveam de unde să ştiu că
gazeta aceea e la Index; atâta am aflat că Radio Vatican ar fi spus: să nu
se creadă că cele publicate în „A Kereszt” sunt scrise de aceea care le‑au
iscălit. Şi asta e de crezut despre articolele de apreciere, de propagandă,
să zicem. Dar cum rămâne cu autorii unor fapte relatate în ziar. Căci,
cum am mai spus‑o: catolicii din Ungaria nu merg aşa de departe, încât
ortodocşii noştri se pot ascunde, în frunte cu mitropolitul Czapik şi cu
prelatul vicar de la Strigon, sunt membrii în Adunarea Naţională.
Ce să‑i faci, lumea merge tot spre destindere, dar destindere îndru‑
mată unilateral, de către cei ce ştiu să facă politică mai abilă decât fii
luminii. Şi bun e Dumnezeu, ca noi să ajungem schimbarea. Cum credea
şi regretatul Valeriu Traian246, că va veni în curând! Cumnata lui, văduva
colonelului (Oici), ca singură moştenitoare, ar dori să‑i ceară efectele
lui personale, la care nimeni altul nu avea drept. Îmi cere sfatul, cum
s‑o facă. Îi trimit eu o cerere gata, adresată Preşedintelui. Dar Vă rog: ce

245
Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a încetat din viaţă la închisoarea din Sighet la data
246
de 11 iulie 1952.
s‑ar putea cere? Avea haine, lenjerie, bani, un ceasornic de aur, crucea
şi inelul încă vom spune că era proprietatea lui. Cerere se face pentru
cazul că nu mai trăieşte, fiindcă de când a fost ridicat la 28.X.1948, de el
sigur nu se mai aude nimic. Oare acasă în reşedinţă, ce efecte personale
va fi avut? Le cerem şi pe acelea. Deşi nu‑i nici o nădejde. Cufărul de la
închisoare poate se mai găseşte.
Îmi scrie părintele Ilie de la Cluj că şi Comăian a murit.
Despre noul mitropolit al Sibiului247 atâta ştiu că a studiat în Grecia,
la Varşovia, a umblat şi prin Anglia, cunoaşte limbi. Era consilier în
minister, împreună cu ticălosul de Stan. Era să ia pe fata patriarhului,
dar a abandonat‑o, de aceea patriarhul nu‑l agreează, l‑ar fi voit pe
Teoctist. Cu ce socoteală s‑au oprit cei mari asupra lui nu se ştie, se
spune că nu ar fi habotnic, el nu va fi decât o unealtă.
Veţi fi auzit că la catedrala (Domul) din Timişoara s‑a interzis litur‑
ghia cu cântări şi predica în limba română. S‑a făcut la intervenţia lui
+Vasile248, motivată prin aceea că atrag noi credincioşi.
Cum aţi dus‑o cu frigul? Se puteau avea acolo lemne destule.
Cu cele mai bune urări, cu toţi ai mei sărutăm Sfinţita dreaptă, sunt
cel mai devotat
Nicolae Brînzeu.
Scrisoare249
Curtea de Argeş, 18 martie 1956
Dragă Nicolae,
Neavând, din păcate, maşină de scris – azi o raritate la bieţi parti‑

culari – şi lipsindu‑mi momentan şi stiloul, trimis la Bucureşti pentru
reparaţie, vei ierta că pot să răspund numai astfel la scrisoarea ce mi‑ai
trimis‑o prin T[ufescu].
Mă bucur că cele câteva şire ce ţi‑am trimis, în termeni de carte
poştală supusă cenzurii, ţi‑au făcut totuşi plăcere, găsindu‑le chiar
247
Este vorba de Mitropolitul Iustin Moisescu (1956–1957).
248
Mitropolitul Banatului, Vasile Lăzărescu.
249
„preţioase”. Citind printre ele, ai înţeles, cum văd, tot ce am vrut să‑ţi
dau a înţelege, încât nu socot a fi necesar să revin acum mai pe larg
asupra acestora. Nu strică să amintesc totuşi că gândul unor noi demer‑
suri, în chestia mare a bisericii noastre, mă preocupă de mult şi dacă nu
am ajuns încă la declanşarea lor este numai pentru că – precipitându‑se
evenimentele (congresul de la Moscova, cu cele spuse acolo de [Anastas
Mikoian250], executarea recentă a „marelui geniu al omenirii251”, come‑
morat la moarte de P. Fer. Justinian „în pagini de antologie”, şi înde‑
osebi pastorala de o extraordinară importanţă a Episcopatului catolic
din Anglia prilejuită de vizita adevărat prezidenţială la Londra a mata‑
dorilor sovietici) – socot că e bine să nu mă grăbesc. Mâna Domnului
nu s‑a scurtat şi puterea ei (care a lungit miraculos viaţa lui Pius al
XII‑lea252) o simt, şi vor simţi‑o cu încetul, tot mai mult, şi cei mai înver‑
şunaţi duşmani ai Celui „vechi de zile”. Să fii însă încredinţat că atunci
când voi găsi a fi sosit momentul pentru noi demersuri, voi utiliza tot ce
voi găsi potrivit în sugestiile tale şi ale altora cu care sunt în corespon‑
denţă pe această chestiune.
Apropo de demersuri, ţin să‑ţi arăt de altfel că în afară de memo‑
riul din 1 aug. 1955 am mai făcut o intervenţie la Şt. Niţulescu, preşe‑
dintele Asociaţiei pentru Naţiunile Unite în R.P.R., în legătură cu un
articol al acestuia din Scânteia de la 20.IX.1955 (apropo de admiterea
la O.N.U.), cerându‑i, cu anexarea unei copii a Memoriului [celor trei
episcopi], să ajute la înlăturarea nedreptăţii făcute Bisericii noastre.
Asta, la începutul lui octombrie, când – ajungând prim‑ministru Chivu
250
Anastas Mikoian – a fost de origine armean, susținător puternic al lui Stalin în
primii ani ai stalinismului. În timpul regimului stalinist, Mikoian a fost în mai multe
posturi guvernamentale importante, inclusiv cea de Ministru al Comerțului Exterior,
pe care a pierdut‑o în 1949. După moartea lui Stalin, în 1953, Mikoian a devenit lider
în elaborarea politicilor. El l‑a susținut pe Hrușciov și politica sa de destalinizare și
a devenit prim‑vicepremier, devenind a doua figură importantă în Uniunea Sovietică
după Hrușciov. În 1956, Mikoian l‑a ajutat pe Hrușciov la organizarea discursului în
care a denunțat cultul personalității lui Stalin, astfel Hruşciov a ţinut primul discurs
anti‑stalinist. Anastas Mikoian s‑a stins din viaţă în 21 octombrie 1978.
251
Este vorba de Iosif Vissarionovici Stalin.
252
Papa Pius al XII‑a (Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli) s‑a născut la 2 martie
1876, în Roma. A pontificat în perioada 2 martie 1939 – 9 octombrie 1958 (până la sfâr‑
şitul vieţii).
Stoica253 – am trimis şi acestuia în acelaşi scop şi cu rugare identică câte

o copie de pe ambele aceste demersuri. Scrisorile acestea nu am găsit a
fi necesar să le împrăştii în lume, în forma cum am făcut‑o cu Memoriul
(menit în primul loc să aducă la cunoştinţă obştei noastre credincioase
punctul de vedere al Episcopilor lor, încă în viaţă). Le‑am citit însă
unora din cei ce m‑au vizitat, şi le comunic, iată, în extras şi vechiului
prieten, Nicolae. Ocazional, când voi avea copia lor, pot să ţi le trimit,
dacă te‑ar interesa şi în întregime.
Apropo de Recensământ – când încă nu ştiam că religia nu va fi preci‑
zată – luasem măsuri ca toţi ai noştri să aibă curajul de a se declara ceea
ce sunt, şi cred că multă lume l‑a avut, cum trebuie să‑l aibă de acum tot
mai mult. Ar fi fost o bună piatră de încercare şi guvernul ar fi putut afla
că gr[eco‑] catolicii există. Poate nu 1,5 milioane, dar destui pentru a nu
mai putea nega existenţa lor. A preferat însă politica de struţ. Oare de
teamă? – Şi până când?
Şi fiindcă păr. T[ufescu] se grăbeşte să plece, închei mulţumindu‑ţi
pentru tăieturile trimise – dovezi că tot mai ai aptitudini de gazetar –
şi mai ales pentru copia scrisorii către păr. mitropolit Cisar254, care îmi
lămureşte abia acum sensul unei scrisori trimise, acum e anul, colegului
Ioan [Bălan], în spitalul Floreasca, scrisoare la care ţi‑am răspuns eu
(şi mi se pare singur – alţii nu prea îndrăzneau s‑o facă) şi care aud că
te‑ar fi supărat atunci. Acum ţi‑a trecut, cu temei, supărarea şi asta mă
bucură. De aceea ţi‑am scris acum cum ţi‑am scris.
Cu cele mai bune urări de bine şi la ai tăi –
+ Alexandru
253
Chivu Stoica (1908–1975) a fost prim‑ministru al României în perioada 1955–1961,
Preşedintele al Consiliului de Stat al R.S.R. în perioada 1965–1967.
254
Alexandru Theodor Cisar s‑a născut la 21 octombrie 1880, în Bucureşti. La 12 decem‑
brie 1924 a fost numit arhiepiscop de Bucureşti şi administrator apostolic al Episcopiei
romano‑catolice din Iaşi. Activitatea sa la Bucureşti a durat până în anul 1948. În peri‑
oada anilor 1949–1953 a fost cu domiciliu obligatoriu la Orăştie într‑o mănăstire fran‑
ciscană. Spre sfârşitul anului 1953 a fost lăsat să se întoarcă la Bucureşti, unde a încetat
din viaţă la 7 ianuarie 1954 şi a fost înmormântat în capela din cimitirul Bellu.
Direcţia Regională Bucureşti

331/262683 Strict Secret
16.IV.1956
M.A.I. Direcţia a III‑a 2 5 5
La ordinul dumneavoastră nr. 342/00226.626 din 1 octombrie

1956, privind pe episcopul greco‑catolic Bălan Ioan, de la mănăstirea
Ciorogârla, vă raportăm următoarele:
Din verificările întreprinse de către organele noastre în cadrul mănăs‑
tirii Ciorogârla a fost identificat preotul ortodox Neculaeşu Pavel,
născut la 8.06.1898 în comuna Sărmășeni‑Rădășeni, raionul Fălticeni,
regiunea Suceava, fiul lui Ioan şi Magdalena, de profesie preot, are la
bază şi o şcoală de contabilitate, este necăsătorit.
Susnumitul s‑a stabilit în cadrul mănăstirii Ciorogârla din anul 1955,
având funcţia de preot al mănăstirii.
Acest preot este cunoscut că face dese deplasări în Bucureşti. Astfel prin
lunile septembrie‑octombrie 1956, a făcut mai multe deplasări fără a se putea
stabili în ce zile, cu ce scop a făcut aceste deplasări şi cu cine a luat legătura.
Nu s‑a putut stabili dacă acest preot, prin deplasările pe care le‑a făcut,
dacă a luat legătură cu Morandini Cornel256 şi nici legături dacă există
între el şi episcopul Bălan Ioan şi dacă acesta îl foloseşte ca, curier pe pre‑
otul Neculaeşu Pavel. După semnalmentele indicate de dumneavoastră în
legătură cu preotul care ia adus scrisoarea numitului Murandini Cornel
din partea episcopului Bălan Ioan, rezultă că ar fi preotul Neculaeşu Pavel.
În scopul stabilirii celorlalte date a fost dirijat agentul „Niculescu”,
care are posibilităţi de informare pe lângă preotul Neculaeşu Pavel, însă
nu s‑a putut stabili destinaţia şi conţinutul scrisorii episcopului Bălan
Ioan şi prin cine a fost expediată.
În măsura în care vom obţine noi dare asupra episcopului Bălan Ioan,
vom raporta de urmare.
Colonel, Şef Serviciu
Iani Niculae Căpitan
M. Voicu
255
Corneliu Morandini, secretarul Parohiei Catedralei Sfântul Iosif, din Bucureşti.

256

Direcţia Regională Piteşti Strict Secret
19 aprilie 1956
Se aprobă
Locotenent Colonel
Vistig Eugen
Hotărâre 2 5 7
Pentru preschimbarea dosarului de verificare 528, în dosar de acţiune

informativă de grup.
Dosarul s‑a deschis la data de 16 septembrie 1955.

Verificarea a durat 6 luni.
I. Date de identificare: Rusu Alexandru născut la 22 noiembrie
1884 în comuna Şăulia, Regiunea Baia Mare, fiul lui Vasile şi Rozalia,
de naţionalitate română, cu domiciliul actual la Curtea de Argeş, ca
studii posedă doctoratul în teologie şi filozofie, de profesie episcop
greco‑catolic, în trecut a fost vice preşedinte al Comitetului Judeţean
PNŢ Maniu şi Secretar al PNŢ‑ului, unde a depus o vie activitate în
favoarea acestora, în prezent neîncadrat, de origine socială burgheză, în
prezent pensionar.
II. Motivele amănunțite care au stat la baza preschimbării dosarului
de verificare:
La baza deschiderii acţiunii de verificare au stat următoarele
materiale:
După 23 august 1944, episcopii greco‑catolici Rusu Alexandru, Hossu
Iuliu, Bălan Ioan au dus o vie activitate de instigare şi subminare a regi‑
mului democrat popular, primind în acest sens directive şi bani de la
Nunţiatura Papală.
Astfel, în anul 1948 cei trei episcopi greco‑catolici au fost arestaţi,
fără a fi condamnaţi pentru activitate duşmănoasă şi de instigare, sub
masca cultului greco‑catolic, prin care îndemna populaţia de religie
greco‑catolică, la nesupuneri, faţă de măsurile luate de Partid şi Guvern,

257
în sensul ca să nu treacă de la cultul greco‑catolic la cel ortodox, când s‑a

făcut unificarea celor două biserici.
De asemenea, au avut legături cu membrii ambasadei Americane
din Bucureşti, de la care primea instrucţiuni în acest sens, precum şi cu
membrii misiunii Militare ai Marii Britanii.
Exemplu, cu fost maior W. Young, căpitanul Runcan şi alţii, care au
fost demascaţi ca spioni în diferite procese, ce au avut loc la noi în ţară.
În ianuarie 1955 au fost puşi în libertate, după care s‑au internat în

spitalul I. C. Frimu Bucureşti până la 7 mai 1955, în care perioadă au
fost vizitaţi de diferite elemente din clandestinitatea greco‑catolică,
printre care Zenovie Pâclişeanu din Bucureşti, preotul Brînzeu Nicolae
din Lugoj, preotul Manu Leon din Cluj, superiorul ordinului Bazilitan,
precum şi de alte elemente.
S‑a stabilit că Rusu Alexandru a fost investit de Vatican în secret,
cu împuternicirea de mitropolit al întregului cult greco‑catolic, iar la
rândul său a numit vicari secreţi, pentru a duce activitate clandestină
greco‑catolică.
Ce trebuia să stabilească verificarea:

Acţiunea de verificare ce s‑a dus asupra episcopului Rusu Alexandru,
Hossu Iuliu, Bălan Ioan trebuia să stabilească materialele de prima
sesizare şi dacă aceştia în prezent desfăşoară activitate duşmănoasă şi
subversivă pe linie greco‑catolică.
De asemenea, trebuia să se stabilească dacă Rusu Alexandru în cali‑
tate de mitropolit al cultului greco‑catolic, întreţine legături subversive
pe linie catolică în ţară cât şi în străinătate, precum şi cei doi episcopi
menţionaţi mai sus şi dacă aceştia mai sunt în legătură cu diferiţi mem‑
brii ai ambasadelor capitaliste din RPR.
Ce mijloace s‑au folosit:

În această acţiune au fost folosiţi agenţii: „Trofan Pavel”, „Marcu
Rusalin”, „Steopa” agenţi ai Regiunii M.A.I. Timişoara care au fost marş‑
rutizaţi la mănăstirea Curtea de Argeş, precum şi agentul „Bărbulescu
Petre” al raionului M.A.I. Curtea de Argeş.
Ce s‑a stabilit şi ce dovezi sunt:

Din acţiunea de verificare dusă asupra susnumiţilor s‑a stabilit că
întreţine legături cu diferite elemente duşmănoase, ce duc activitate
clandestină greco‑catolică, cum sunt preoţii: Brînzeu Nicolae din Lugoj,
urmărit de Regiunea M.A.I. Timişoara, în acţiune informativă pentru
activitate clandestină, Manu Leon din Cluj, care i‑a vizitat în repetate
rânduri pe cei trei episcopi.
De asemenea, au mai fost vizitaţi de către preotul Luminosu Ioan din
Regiunea Timişoara, urmărit pentru activitate duşmănoasă, precum şi
de alte elemente din Regiunea M.A.I. Baia Mare, care nu au putut fi
identificate din lipsă de agentură capabilă.
Au întreţinut strânse legături cu preotul canonic greco‑catolic
Ludovic Vida, cât timp acesta a domiciliat în Piteşti, în prezent mutat
în oraşul Baia Mare, str. Maiacovschi, nr. 18, iar de când a fost mutat
întreţine legături cu aceştia prin corespondenţă.
Prin agenţii Regiunii M.A.I. Timişoara, ce au fost marşrutizaţi s‑a
stabilit că Rusu Alexandru este numit arhiepiscop şi mitropolit al cul‑
tului greco‑catolic pe întreaga ţară.
S‑a mai stabilit că aceştia au o atitudine duşmănoasă faţă de măsurile
luate de partid şi guvern, spunând că, credincioşii cultului greco‑catolic,
au fost ameninţaţi şi sub stare de arest, de a părăsi cultul greco‑catolic,
în care sens Alexandru Rusu a făcut un memoriu la Ministerul Cultelor,
în care memoriu, care în calitate de mitropolit cere anularea decretului
de desfiinţare a bisericii greco‑catolice şi reprimirea ei cu toate dreptu‑
rile ce iau fost luate în anul 1948.
Din materialele informative rezultă că aceşti episcopi greco‑catolici,
coordonează întreaga activitate clandestină greco‑catolică din întreaga
ţară.
Tot din materialele informative rezultă că aceştia au fost vizitaţi de
un membru al legaţiei franceze din Bucureşti, în care sens a luat legă‑
tura cu episcopul Hossu Iuliu prin intermediul călugăriţei Rusu Maria
ce este intendenta palatului episcopal de la mănăstirea Curtea de Argeş,
deoarece această călugăriţă domiciliază în acelaşi imobil cu episcopii
catolici.
Din cele relatate mai sus rezultă că aceştia desfăşoară activi‑
tate clandestină, de reorganizare a cultului greco‑catolic, şi caută să
restabilească noi legături cu Vaticanul în scopul de a duce activitate

contrarevoluţionară.
Categoria de evidenţă:
Din cele arătate rezultă că persoanele indicate duc activitate subver‑
sivă pe linie greco‑catolică.
Propuneri:
Faţă de cele arătate mai sus propunem preschimbarea dosarului de
verificare nr. 528 în dosar de acţiune informativă grupă cu denumirea
de „Grupul clandestin greco‑catolic”.
Întocmit astăzi 19 aprilie 1956, într‑un singur exemplar, la M.A.I.
Piteşti.
De acord,
Şeful Grupei 3 Şeful Serviciului III
Locotenent Maior,
Barbu Dumitru Popescu Ilie
20 iunie 1956
Telegramă258
M.A .I . Re giunea Baia Mare către M. A. I. B u c u reş t i

Buletin informativ din 14 / 6 / 1 9 5 6
Din M.A.I. regiunea Baia Mare nr. 11327 14/6 14,30. Cap.1 jurnal nr.
465 raportăm următoarele: prin agenţi ce lucrează în clandestinitatea
catolică am intrat în posesia unui memoriu întocmit la Curtea de Argeş
de către episcopii Hossu Iuliu, Rusu Alexandru şi Bălan Ioan şi adresat
Tov. Gh. Gheorghiu Dej, Tov. Chivu Stoica – Prezidiului Marii Adunări
Naţionale şi Ministrului Cultelor. În memoriu se cere reînființarea cul‑
tului greco‑catolic în care scop se încearcă o justificare arătându‑se că
sa comis o ilegalitate de la prevederile constituţiei RPR şi că actul comis
este în contradicţie cu normele Leniniste ale vieţii Statului. Pe plan local
memoriul este folosit pentru întărirea spiritului catolic între credincioşi
şi în special printre preoţii care sunt cunoscuţi ca buni catolici, în care
scop se multiplică şi se difuzează pentru studiu. O copie după memoriu
a fost înaintat în ziua de azi Direcţiei a III‑a cu nr. 102992. Informaţie
sigură verificată. Măsuri luate în legătură cu cele raportate mai sus sunt
arătate în mod detaliat în raportul înaintat Direcţiei a III‑a.
ACNSAS, Fond Informativ, I 195466, Bălan Ioan, fila 191, a se vedea anexe.
258

Direcţia a III‑a
Teleimprimator

19 iulie 1956
Către,
Direcţia regională M .A. I.
B ai a Mare, Cluj, Autonomă M a ghia ră ,
Timi şo ara, Hunedoara, O radea ş i St alin 25 9
Vă facem cunoscut că cei trei episcopi greco‑catolici de la Curtea de

Argeş s‑au mutat cu domiciliul la mănăstirea Ciorogârla din Regiunea
Bucureşti.
Stabiliţi ce se comentează din clandestinitatea greco‑catolică care
urmează să se deplaseze la noul domiciliu al episcopilor şi în ce scop.
Dacă există agenţi la Regiunea dumneavoastră care pot fi marşruti‑
zaţi la Ciorogârla pentru a lua contact cu episcopii. Pregătiţi marşruti‑
zarea lor cu pricepere şi cu prudenţa cuvenită şi raportaţi la timp dacă şi
în ce condiţii vor putea lua organele noastre contact cu ei la Bucureşti.
Raportaţi urgent telegrafic primele rezultate.
Şeful Serviciului
Col. Aranici P. Şeful Serviciului
Maior D. C. Sican
259
Scrisoare Nicolae Brînzeu către Episcopul Ioan Bălan
Excelenţa Ta
Dr. Ioan Bălan Episcopul L u goju lu i
Ciorogârla 2 6 0
30 iulie 1956261.
Înainte de toate urez să Vă simţiţi bine la noua reşedinţă, a cărei

atmosferă fizică o cunoaşteţi de la Căldăruşani. Poate aprovizionarea
cu cele necesare – de pe piaţa Bucureştilor – îi va cere lui Luca deplasări
mai lungi, în schimb acolo va găsi de toate şi mai ieftin. Va fi uşor să
mai faceţi şi Excelenţele Voastre câte o plimbare în Capitală, lucru ce nu
poate să supere pe nimeni. Ba nu ar strica nici contactul personal cu cei
mari, pentru a privi astfel în faţă chestiunile şi a le pune la punct. Nu vor
fi ei totdeauna în concediu de odihnă şi nu toţi deodată.
Căci în cauza Bisericii noastre toată lumea se frământă neîncetat:
clerici şi mireni, catolici şi ortodocşi deopotrivă. Când fu Sibiul la Blaj
– de ne‑a telefonat şi nouă Nicolae de la Pricaz, întrebând dacă nu se
pregăteşte sărbătoare – lui îi spuseseră doi preoţi ortodocşi că se predă
catedrala. Aici sistându‑se şcoala de miliţieni, care era în reşedinţă,
comandantul acelei şcoli i‑a spus cuiva, că ea se restituie Episcopiei. Nu
demult Manea al nostru a fost chemat de preotul respectiv să vadă ce
reparaţii trebuie la capela de la cimitir? Făcând constatările necesare au
mers la protopopul Turcan /căruia altfel i s‑a luat protopopia pe motive
politice/ să ceară fonduri. El i‑a îndrumat la administraţia catedralei
noastre. El le‑a vorbit apoi cum se păstrează în ordine toate lucrurile
noastre pentru a le putea restituii oricând, pentru că – spunea – eu vreau
să le predau la lumină, ziua, nu cum le‑au luat de la ei, ca hoţii, noaptea.
Şi totuşi mi se pare, realitatea nu verifică iluziile unei apropiate
schimbări. Dar cu cât mai mult se tărăgănează, cu atât mai mult creşte
nemulţumirea în popor. Asta ar trebui să o ştie cei de la putere. Cred că
Excelenţele Voastre le‑aţi putea arăta, că poporul V‑a cerut autorizaţie
să facă el subscrieri pentru restabilirea în drepturi a Bisericii noastre,
dar Excelenţa Voastră nu le puteţi da această autorizaţie – pentru a nu
ACNSAS, Fond Informativ, I 195466, Bălan Ioan, filele 231–232.
260
Ep. Ioan Bălan a ajuns la mănăstirea Ciorogârla la 12 iulie 1956.

261
expune lumea la nedreptate, represiuni – până când Guvernul nu Vă

asigură că nimănui nu i‑se va întâmpla nimic pentru că pe cale absolut
paşnică cere un lucru garantat prin Constituţia Ţării. Nu ar fi nevoie de
asemenea asigurări, dacă nu ar fi dureroasa experienţă a anului 1948,
când cu toate că aveam aceeaşi Constituţie ca şi azi, prin teroarea exer‑
citată de autorităţile locale şi prin falsificarea legii cultelor s‑a făcut des‑
fiinţarea – nu a cultului, cum pe nedrept se pretinde, ci a organizaţiilor
cultului nostru.
Eu nu ascult radio, fiul meu ascultă câteodată Parisul. Îmi spunea
cineva că a auzit un apel făcut de Sf. Părinte către Guvernele Comuniste,
să dea libertate Bisericii Catolice, pentru că nu ar fi în firea comunis‑
mului persecutarea religiei. Altul îmi spunea că Sf. Scaun a dat un
îndemn lui Mindszenti, lui Beran, lui Vîșinski din Polonia şi episco‑
pilor catolici din România, să se ţină tari, să nu facă nici un fel de con‑
cesii. Asta s‑a putut face. Cred eu, ce referire la declaraţiile făcute de
Arhiepiscopul Grösz, cu ocazia amnistierii sale, declaraţii pe care sigur
le cunoaşteţi, eu totuşi Vi le trimit în original.
Anexez telegrama primită de la Capitlul din Agria, cu ocazia dece‑
sului lui Czapik, telegramă semnată de Dell’Acqua262, ajuns subsecretar
de stat.
Mai aflu în această publicaţiune maghiară că la Nyiregyhaza func‑
ţionează un seminar teologic greco‑catolic maghiar, la care, începând
cu anul III, se învaţă după alegere, limba vetero‑slavă ori cea română.
Constat că /ritus byzantinus hungaricus/ e recunoscut de la Roma, cum
arată nu numai Anuarul Pontifical, ci şi „Statistica… di rite orientale
ancora della S. Congr. Orientale Romae” – 1932, pp 223–226. Fericitul
Părinte Pius X, acum canonizat, poate să o spună şi mai cu tărie: uni
hanno ingarmato! Mi‑se pare Card. Merry nu va fi canonizat.
Fratele Macaveiu263 e tot la Cluj, febra‑i oscilează mereu. A fost la Ilie,
de ziua lui, el se ţine bine. Mai sunt şi alte lucruri vrednice de ştiut –
scrie – dar mai aşteptăm confirmări şi detalii. Tot iluzii. Nu ştiu însă
262
Angelo Dell’Acqua (9 Decembrie 1903 – 27 August 1972). La 14 decembrie 1958,
Dell’Acqua a fost numit arhiepiscop titular de Calcedon de către Papa Ioan al XXIII‑lea.
Papa Paul al VI‑lea l‑a numit Cardinal la consistoriul din 26 iunie 1967, apoi Dell’Acqua
a fost președinte al Prefecturii pentru Afacerile Economice ale Sfântului Scaun.
263
Victor Macavei – Canonic de Blaj, arestat în 29 octombrie 1948.
cum a ajuns Clujul la o ştire care mă priveşte, adică în care mă ames‑

tecă şi pe mine. Nu ştiu dacă V‑am comunicat ce‑mi scria la 18 iunie
părintele Ilie: „aici între confraţi se vorbeşte foarte serios şi cu oarecare
bună nădejde, că ai fi destinat să mergi spre centru lumii latine spre
a netezi drumul unei mai bune înţelegeri a patriei noastre cu puterea
spirituală de acolo… spre împăcare şi pace!...”. Şi‑mi propune să trec şi
pe la el, spre a‑mi comunica unele lucruri. Cum s‑a ajuns la asemenea
ştiri, nu‑mi pot închipui şi sunt multe motive pentru care e o declaraţie
absurdă. De altfel, mi se pare că drumul de a cărei interzicere ar fi vorba
s‑a şi înfundat.
La Rusalii am fost pe Valea Jiului, până la Uricani, „Oraşul Nou”,
unde l‑am vizitat pe fratele Mixer [Maxer]264. El încă aşteaptă reîntoar‑
cerea la Reşiţa. De acolo la Sânpetru am trecut pe la Deva, dar n‑am
putut da faţă cu marele meu prieten265, îmi spunea doamna, că nici pe
Gh‑D nu i‑au prins la fel. Atunci intra în reconvalescenţă, iar după aceea
au intervenit alte întorsături, încât nu ştiam dacă organismul lui va ieşi
biruitor din luptă, în nici un caz nu cred, să reintre în preocupările de
ordin public, mai ales că e şi cam culpabil de cultul personalităţii. Acum
se zvoneşte că ar fi dus din ţară.
Închei cu rugarea să primiţi toate trei Excelenţele sărutarea sfintei
drepte cu care rămân
cel mai devotat,

Nicolae Brînzeu
264
Maxer Ioan a fost preot în Reșița. După anul 1948 s‑a stabilit la Uricani, judeţul
Hunedoara, unde a fost funcţionar la IPTR. Preotul Maxer Ioan era considerat de către
Împuterniciţii Ministerului Cultelor ca „nerevenit” şi „activ”, deoarece „făcea servicii
religioase” greco‑catolice.
265
Este vorba de Petru Groza.
Direcţia a III‑a
342/00221972
3.VIII.1956 Teleimprimator
Către,
Di re cţi unea Regională M.A.I. P iteş ti 266
Înaintaţi urgent la Direcţia III‑a M.A.I. dosarul de acţiune şi toate

materialele ce le aveţi cu privire la cei 3 episcopi greco‑catolici care s‑au
mutat de la Curtea de Argeş la Ciorogârla – Regiunea Bucureşti.
Şeful Direcţiei
Colonel Şeful Serviciului,
Aranici P. Maior,
D. C. Sican

266

Din 4 august 1956
Către,
Înaintăm alăturat material compus din 984 file, privind pe numiţii

Rusu Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan, care au fost cu domiciliul
obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş, regiunea Piteşti.
Susnumiţii de către noi au fost urmăriţi prin dosar de acţiune infor‑
mativă – grup – care a fost înaintată regiunii M.A.I. Bucureşti, prin
Secţia „C” a regiunii noastre cu nr. 12/135054 din 30 iulie 1956.
Materialul alăturat este provenit de la regiunea M.A.I. Baia Mare
şi Timişoara, iar cei în cauză sunt mutaţi cu domiciliul la mănăstirea
Ciorogârla raionul Domneşti, regiunea Bucureşti.
Şeful Secţiei Regionale

Lt. Colonel Şeful Secţiei
Vistig Eugen Maior,
Popescu Ilie

267
Direcţia a III‑a
342/00222658
4 august 1956
Strict Secret
Către,
M .A.I. – Serviciul „F” 268
Dispuneţi a se pune de urgenţă în supraveghere corespondența

internă şi externă pe care o primesc sau expediază numiţii:
– Rusu Alexandru
– Hossu Iuliu
– Bălan Ioan
Care domiciliază la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, raionul
Domneşti (fost Mihăileşti), regiunea Bucureşti.
Susnumiţii sunt episcopi greco‑catolici şi au legături care interesează
organele Securităţii, în diferite regiuni din ţară şi străinătate.
Dispuneţi totodată supravegherea întregii corespondenţe care vine
sau pleacă de la orice altă persoană care locuieşte la această mănăstire.
Este necesar ca corespondenţa interceptată să ne parvină la timp
pentru exploatare.
Şeful Direcţiei
Colonel, Şeful Serviciului
Aranici P. Maior
D. C. Sican

268

Serviciul „F”
Nr. E/0021534 din 8 august 1956
Către,
Direcţia a III‑a 269
La adresa dumneavoastră nr. 342/00222658 din 4 august 1956, vă

facem cunoscut că nu putem urmări corespondenţa internă a numiţilor:
– Rusu Alexandru – mănăstirea ortodoxă Ciorogârla – Domneşti,
Regiunea Bucureşti;
– Hossu Iuliu şi Bălan Ioan din aceeaşi adresă, deoarece nu avem
muncă organizată în acest raion.
– Menţionăm că pentru corespondenţa externă s‑a pus în interceptare.
Şeful Serviciului
Lt. Colonel
Panaitescu Nicolae

269

Direcţia a III‑a
Nr. 342/00221972 Teleimprimator
23.VIII.1956
Către,
Di recţiunea Regională M. A. I.
Piteşti 2 70
Înaintaţi urgent la Direcţia III‑a M.A.I. dosarul de acţiune şi toate

materialele ce le aveţi cu privire la cei 3 episcopi greco‑catolici, care s‑au
mutat de la Curtea de Argeş la Ciorogârla – Regiunea Bucureşti.
Şeful Direcţiei
Colonel Şeful Serviciului
Aranici P. Maior
D. C. Sican

270
Direcţia Regională M.A.I. Bucureşti

Secţia Regională M.A.I. Domneşti
Nr. 1190 din 19 septembrie 1956
Către,
Di recţia Regională M .A.I. B u c u reş ti
Serviciul III 2 71
În jurul datei de 14-15 septembrie a.c. [1956] la mănăstirea

Samurcăseşti din comuna Ciorogârla sa stabilit un călugăr cu numele
de Gherase Luca în etate de circa 70 ani cu gradul de protosinghel. Din
unele informații rezultă că susnumitul este originar din oraşul Suceava.
Am mai stabilit că acest călugăr de la etatea de 14 ani a fost în mănăs‑
tirea Neamţului din Moldova. Susnumitul o perioadă de circa 20 ani s‑a
perindat prin străinătate, astfel din unele informaţii rezultă că 14 ani a
stat în Ierusalim şi 5 ani în Canada. Acest călugăr cunoaşte la perfecţie
mai multe limbi străine printre care şi limba engleză.
Din informaţii am stabilit că acest călugăr a luat legătura în mănăstirea
Samurcăseşti cu numitul Bălan Ioan născut la 12 februarie 1880 în comuna
Teiuş, raionul Alba, regiunea Hunedoara, fost episcop greco‑catolic din
Ardeal, cu care a purtat diferite discuţii. Astfel în discuţiile purtate călu‑
gărul Gherase Luca se afirma faţă de fostul episcop Bălan Ioan, că pe unde
a fost el, viaţa este mult mai sfântă în raport cu ceea ce este în ţară.
În continuarea discuţiilor făcea o comparaţie spunând că un dolar
valorează cât 140 lei româneşti şi că cu 18 dolari avea posibilitatea să
cumpere o maşină.
De asemenea călugărul îi spunea fostului episcop că la Ierusalim posedă
o casă cu etaj, de asemenea în Canada are o casă, i s‑a dat şi o suprafaţă de 4
pogoane teren, pe care l‑a lăsat unor români aflaţi în Canada ca să‑l lucreze.
Am mai stabilit că acest călugăr de la data de 18 septembrie a.c. se
află plecat în oraşul Suceava, unde ar avea proprietate şi ar avea rude
apropriate; urmând să se înapoieze în mănăstire pe date de 15 octom‑
brie a.c. [1956].
Din unele informaţii neverificate sa afirmat că acest călugăr posedă
paşaport care i‑ar fi fost furat chiar în cadrul mănăstirii.
271
Direcţia Regională M.A.I. Timişoara

Serviciul III, Biroul IV

27 septembrie 1956
Sursa în ziua de 12 septembrie 1956 fiind la Bucureşti, în interes de

serviciu, a făcut o vizită la mănăstirea Ciorogârla, la episcopul Bălan, în
jurul orei 13.
Ajungând la Ciorogârla, a intrat direct la episcop, pe care sursa la
întrebat dacă mai e nevoie să treacă pe la Stareţă, la care întrebare epi‑
scopul Bălan îl îndrumă să se prezinte. Înainte de plecare sursa îi dă
episcopului scrisoarea de la Dr. Raţiu Iuliu. Mergând sursa la Stareţă
îl introduce în birou, unde aşteptă până ce aceasta termină o şedinţă
cu surorile privitoare la aprovizionare. După aceea sursa arată Stareţei
buletinul, acesta îl trece într‑un caiet format registru /nu mai erau
registrele din trecut/, întreabă pe sursă dacă la văzut pe Episcop, i se
răspunde de către sursă că da, la care răspuns Stareţa oftează. După
câtva timp 15–20 minute, vine ajutoarea de stareţă înăuntru în birou,
invitându‑l în acest timp pe sursă afară din birou unde era o soră aran‑
jând plicuri de salarizare. În timpul cât a stat sursa în acest birou, sora
respectivă îl întreabă. Ce fel de religii sunt în Ardeal, îi răspunde către
sursă că ortodocşi şi romano‑catolici. Sora amintită mai sus, îl întreabă
din nou, dar greco‑catolici. La aceasta sursa îi răspunde că nu mai sunt,
iar sora respectivă spune ba da că noi cunoaştem mişcările din Ardeal.
Sursa spune că fiind din Banat nu are cunoştinţă de ele, la care din nou
sora răspunde că din cauza aceasta au fost separaţi episcopii. Şi îl con‑
duce în grădină spunându‑i că nu e voie să vadă pe episcop, dar fiindcă
la văzut şi fiindcă îl cunoaşte din trecut şi ştie că a mai fost, îl lasă dar să
nu mai intre prin faţă, ci prin dos, adică pe uşa de la serviciu a lui Luca,
să ia masa împreună cu episcopul şi după aceea la vre‑o 1/2 oră să plece
prin uşa din dos.
272
În timpul mesei sursa întreabă pe episcopul Bălan, de ce au fost sepa‑

raţi? Poate în urma celor de la Cluj. Luca care serveşte intervine imediat
şi spune: nu aceasta sa făcut în urma ultimelor două scrisori care nu tre‑
buiau trimise. Sursa adresându‑se episcopului, spune că de ce a trebuit
trimise. La care Luca, zice: Preasfinţiţii Ioan şi Iuliu /e vorba de Bălan
Ioan şi Hossu Iuliu/ nu au voit să le trimită, şi nici nu le‑au semnat din
care cauză a fost ceartă zilnică cu Rusu care îi teroriza. Episcopul Bălan,
dezaprobă acţiunea de la Cluj, spunând că nu era cazul să se facă cum
s‑a făcut. Episcopul spune că a fost la el, cu vreo săptămână înainte,
Ienea Nicolae.
Între timp, masa nefiind încă terminată, vine Luca şi spune: mi se
pare că un agent e pe aici, este unul cu bicicletă tot vine până la poartă
se uită şi pleacă. Sursa atunci pleacă pe uşa din dos prin curte şi grădină
la gârlă.
Observaţii:
Agentul fiind într‑o delegaţie din partea instituţiei unde lucrează la
Bucureşti, şi dispunând de timp, a făcut o încercare de al vizita pe epi‑
scopul Bălan, încercare ce i‑a reuşit, stabilind cele semnalate în notă.
Menţionez că agentul „Trofan Pavel” a mai fost în repetate rânduri
marşrutizat la episcopii greco‑catolici şi atunci când au fost împreună,
primind cu fiecare ocazie instrucțiuni de cele ce trebuie să stabilească.
Instrucţiuni date agentului:
Instrucţiuni în legătură cu nota dată cu ocazia deplasării sale la epi‑
scopul Bălan, nu i s‑au dat. Aceasta întrucât agentul a fost în trecere la
Timişoara, iar nota nu a fost discutată cu el. Urmează ca la data de 7
octombrie 1956 când e programată întâlnirea cu el să se discute mai pe
larg nota prezentă.
Măsuri de luat:
Se va întocmi un raport la Direcţia III‑a, Bucureşti şi se va înainta o
copie de pe notă.
Lt. Bella Ioan

Direcţia Regională M.A.I. Timişoara

Serviciul III, Biroul IV
Sursă: „Trofan Pavel”
27 septembrie 1956
La data de 29 august 1956, întorcându‑se sursa din deplasarea făcută,

restituie scrisorile lui Brînzeu şi Deciu, pe care le‑a primit pentru a le
preda episcopului Bălan (lucru însă care nu la putut face, întrucât sursa
nu s‑a mai dus la episcop).
Cu ocazia aceasta Brînzeu spune sursei că a fost la el Armeanu, cu
câteva zile înainte venind de la Bucureşti şi le‑a spus că la episcopul
Bălan nu se poate merge, nu mai sunt împreună episcopii, Hossu e la
Căldăruşani, Rusu în munţii Dobrogei pe lângă Tulcea.
Tot Armeanu spune lui Brînzeu, iar acesta sursei, că a înaintat cereri
semnate de la Pricaz, Folt şi Bobâlna, prin care se cere reînființarea
Bisericii greco‑catolice. La acestea Brînzeu îl îndeamnă să continue cu
înaintarea de astfel de cereri.
Brînzeu spune în continuare sursei, că băiatul lui Dăianu de la Cluj,
i‑a scris că tatăl său e grav bolnav şi îi cere sfat cum să‑l înmormân‑
teze. El – Brînzeu – i‑a răspuns în scris: în nici un caz să nu fie înmor‑
mântat cu preoţii ortodocşi. Trebuie găsit un al doilea Dăian cum a fost
el pentru Lemeny, ori să meargă la Colan, episcopul ortodox al Clujului,
şi să‑i ceară voie să fie înmormântat cu romano‑catolic şi să vorbească
cu această ocazie cu Agârbiceanu, fiindu‑i prieten.
De asemenea Brînzeu îi mai spune sursei că are de gând să roage pe
Valer Pop, pe profesorul Bozga şi Agârbiceanu, ca împreună să provoace
o discuţie la nivel înalt, arătând că după ce toate sectele au drept de ce
nu are drept şi acest cult.
Observaţii:
Atât Brînzeu cât şi Deciu sunt cunoscuţi, fiind urmăriţi în cadrul unei
acţiuni de grup pe linie greco‑catolică. În legătură cu scrisorile despre
273
care se vorbeşte în notă, menţionez că agentul în perioada 20–23 august

1956, a fost marşrutizat la episcopi ce se aflau la mănăstirea Ciorogârla,
cu care ocazie a primit de la mai mulţi preoţi greco‑catolici din Lugoj şi
Timişoara, unele scrisori pentru episcop, printre care şi de la cei de mai
sus.
Întrucât însă în acea perioadă au intervenit unele probleme neprevă‑
zute şi s‑au luat o serie de măsuri, agentul a fost întors din drum şi deci
nu a mai ajuns să predea episcopului.
Aceste scrisori au fost fotocopiate de către noi şi cu încuviințarea
noastră le‑a predat înapoi expeditorilor.

Menţionez că instrucţiuni şi sarcini noi deosebite cu ocazia acestei
întâlniri nu s‑au trasat agentului, întrucât nota a fost luată în trecere,
agentul fiind în interes de serviciu la Timişoara, şi neavând timp sufi‑
cient. Urmează ca la întâlnirea din data de 7 octombrie 1956, ce a fost
programată cu agentul să fie instruit temeinic de ce are de făcut în viitor.
Măsuri de luat:
– Se va face un raport la Direcţia III‑a M.A.I.
– Cele privind pe preotul Armeanu, se vor comunica spre ştiinţă
Regiunii Hunedoara.
– La fel se va semnala şi la Regiune Cluj, cele ce priveşte această
regiune.

Direcţia Regiunii Bucureşti
Se aprobă
Pentru Şeful Direcţiei Regionale,
Locţiitor Şef Direcţiei
Lt. Col. Senater M.
Hotărâre 2 74
Cu privire la înregistrarea acţiunii
informative de grup, privind pe episcopii
greco‑catolici Hossu Iuliu şi Bălan Ioan
Direcţia Regională M.A.I. Piteşti, a deschis la data de 20 aprilie 1956,

acţiune informativă de grup episcopilor greco‑catolici Hossu Iuliu,
Bălan Ioan şi Rusu Alexandru care se aflau cu Domiciliu Obligatoriu la
mănăstirea Curtea de Argeş.
La data de 12 iulie 1956, susnumiţii au fost transferaţi la mănăstirea
Samurcăseşti (Ciorogârla) raionul Domneşti.
La 28 septembrie 1956, cei trei episcopi, au fost despărţiţi, după cum
urmează:
Episcopul Rusu Alexandru a fost mutat la mănăstirea Cocoşul, regi‑
unea Constanţa, Hossu Iuliu la mănăstirea Căldăruşani, raionul Snagov,
iar Bălan Ioan a rămas mai departe la mănăstirea Samurcăseşti.
Întrucât episcopul Rusu Alexandru a fost mutat pe raza regiunii
Constanţa, s‑au defalcat materialele ce‑l priveau şi au fost trimise la
regiunea sus‑menţionată.
Deoarece activitatea episcopilor Hossu Iuliu şi Bălan Ioan are un
caracter regional şi republican şi ca atare nu poate fi urmărită în cadrul
raioanelor, rugăm a se da aprobare de înregistrare a acţiunii de grup,
care să fie urmărită în cadrul biroului „Culte – Secte”.
De acord,
Şeful Serviciului Şeful Biroului
Maior Voicu Marin Cpt. Goia Niţă

274

Direcţia a III‑a
Nr. 342/00.225.344
3 octombrie 1956 Strict Secret
Către,
Direcţiunea Regională M. A. I.
Bucureşti 2 75
Întrucât la mănăstirea Ciorogârla se află domiciliat episcopul

greco‑catolic Bălan Ioan, luaţi măsuri pentru urmărirea informa‑
tivă‑operativă organizată a acestuia.
Folosind indicaţiile date de tovarăşul Maior Sican Dumitru în această
problemă cu ocazia convorbirii pe care a avut‑o cu tov. Lt. Col. Vintilă,
organele dumneavoastră vor trebuie să stabilească în cadrul acestei
acţiuni următoarele:
Ce activitate desfăşoară în prezent episcopul Bălan Ioan, ce intenţii
are pentru ducerea pe mai departe a activităţii clandestine greco‑cato‑
lice şi dacă pregăteşte anumite materiale (scrisori, memorii, etc.) în
acest sens.
Dacă lucrează la redactarea unor materiale cu privire la cult, sau cu
alt caracter pe care intenţionează să le trimită în străinătate şi de cine
este ajutat.
Care sunt elementele de încredere de care se foloseşte în ţinerea legă‑
turii cu clandestinitatea greco‑catolică din ţară, ce directive trimite prin
aceştia şi ce informaţii primeşte.
Ce modalitate foloseşte pentru legătura cu ceilalţi episcopi greco‑cato‑
lici Rusu Alexandru şi Hossu Iuliu; şi de cine se foloseşte pentru mijlo‑
cirea acestor legături. Ce măsuri iau împreună, în ce sens şi cum vor fi
duse la îndeplinire.
Care sunt persoanele care îl vizitează şi în ce scop.
Menţionăm că am stabilit informativ că şi în prezent Bălan Ioan
are legături cu clandestinitatea greco‑catolică din Ardeal şi că pentru
aceasta se foloseşte de oameni de „încredere” neidentificaţi până în
275
prezent de organele noastre prin care a trimis recent directive clerului

greco‑catolic.
Pentru îndeplinirea sarcinilor de mai sus este necesar în munca de
recrutare sau înfiltrare de agentură pe lângă Bălan Ioan, să se orien‑
teze asupra agenţilor cu posibilităţile de pătrundere în clandestinitatea
acestuia şi care să fie dirijaţi spre a deveni oamenii săi de legătură.
Ne veţi raporta la timp datele obţinute de organele dumneavoastră în
legătură cu activitatea pe care o desfăşoară Bălan Ioan şi elementele ce
îl vizitează, pentru a se lua măsurile necesare.
De urmare vă vom trimite fişa personală a episcopului Bălan Ioan.
Locţiitor Şef Direcţie

H. Zambeti Maior
D. C. Sican

4 octombrie 1956, ora 11.35
Casa „Trandafir Ion”
La întâlnire a participat
și Tovarăşul Căpitan
Sterescu Paul
În ziua de 26 septembrie 1956, sursa caută pe Brînzeu Nicolae din

Lugoj, acasă la domiciliu. În jurul orei 18.30 i se comunică că e la cine‑
matograf şi iasă la orele 20. De aici sursa se duce şi îl aşteaptă la cine‑
matograf, iar când iasă îl conduce până acasă. Sursa îi spune lui Brînzeu
despre Luca, Paul şi Cioproni, el – Brînzeu – zice că le ştie şi că s‑a pus
problema şi în şedinţa sfântului sinod, care a cerut punerea lui Colan
de la Cluj în pensie, dar la mănăstire. După cele de la Cluj277 – spune
Brînzeu – căci Colan a fost la Prim‑secretarul C.C. al P.M.R., ia raportat
şi cerut măsuri. Prim‑secretarul C.C. al P.M.R. l‑a scos afară, spunând
că singur el e vinovat de cele întâmplate, pe motiv că nu a fost destul de
energic. Aflând despre cele de la Cluj, vicepreşedintele Consiliului de
Miniştri (fost Ministru al Forţelor Armate) „a sărit în sus şi a zis: tocmai
acum se fac acestea când avem atâția străini în ţară”.
Sursa mai departe în timpul discuţiilor cu Brînzeu îi pune întrebări
în legătură cu acţiunea de la Cluj. La care Brînzeu spune următoarele:
Acţiunea de la Cluj e foarte bine venită pentru a ne afirma că existăm şi
încă mase mari de credincioşi, nu cum spune Mitropolitul de la Sibiu, că
nu există decât trei greco‑catolici (cei trei episcopi), prin această afirmare
regimul trebuie să vadă că a greşit şi să găsească o soluţie de îndreptare a
greşelii, spune că în dieceză e linişte, ştie de la Armeanu, însă că s‑au făcut
liste de la Pricaz, Folt şi Bobâlna, dar s‑a greşit fiind scrisă la maşină.
În ceea ce priveşte în viitor Brînzeu spune că trebuie continuat în
completarea listelor, în această privinţă însă se va gândi cum să proce‑
deze pe Valea Jiului.
276
Este vorba de liturghia din faţa bisericii Piariste din Cluj, oficiată de preotul Vasile
277
Chindriş.
În continuare spune că la Pricaz a fost un inspector de la Minister

împreună cu protopopul de la Orăştie, chemând la ei pe Armeanu care
însă nu s‑a dus, atunci au mers ei la Armeanu acasă. Protopopul ia pus
în vedere că se face vinovat de lansarea de liste şi să nu mai facă pe
viitor, şi să‑şi vadă de treabă.
La despărţire de Brînzeu, acesta îi cere lui, sursei, că dacă mai merge
spre Bucureşti la Ciorogârla să‑l anunţe. De asemenea spune sursei că
la Lugoj fiul său Iulian (Lulu) împreună cu Manea voiau să înceapă o
acţiune de lansare de liste.
Observaţii:
Brînzeu Nicolae este cunoscut ca fost prepozit major al episcopiei
greco‑catolice din Lugoj. Este urmărit în cadrul acţiunii de grup dusă
asupra unor preoţi greco‑catolici. În ultimul timp este semnalat că e
vizitat mai des de către dr. Armeanu Nicolae (semnalat în notă) din
Orăştie – Pricaz, urmărit de Regiunea Hunedoara în cadrul unei acţiuni.
Menţionez că discutându‑se cu agentul felul şi forma în care a pus în
discuţie problemele legate de acţiunea de la Cluj, s‑a stabilit că agentul,
aceste întrebări le‑a pus în mod firesc în timpul discuţiilor şi sub formă
naturală, deci nu au putut trezi suspiciuni asupra agentului.

Pentru viitor agentul în legătura cu Brînzeu Nicolae a fost instruit de
a stabili următoarele probleme:
Cine îl vizitează, atât din regiunea noastră, cât şi din alte regiuni şi
în special Armeanu în ce scop şi când, dacă el Brînzeu dă îndrumări
sau instrucţiuni celor care îl vizitează, ce anume îndrumări le dă, dacă
acesta face deplasări, unde şi în ce scop.
Aceste probleme agentul le poate stabili având în vedere faptul că este
în relaţii destul de bune cu Brînzeu pe care îl poate vizita la domiciliu
ori când, poate discuta diferite probleme, fără a prezenta suspiciuni.
De asemenea agentul a fost instruit ca atunci când va pleca într‑adevăr
la Bucureşti sau mănăstirea Ciorogârla din timp să‑i comunice lui
Armeanu, pentru ca acesta să cunoască şi eventual să‑i predea agentului
unele materiale.
Măsuri de luat:
Nota se va exploata în cadrul acţiunii de grup. De asemenea se va face
un raport la Direcţia III‑a.
Lt. Bella Ioan

Nota a fost luată de Lt. Voicilă P.

În data de 1 octombrie a.c. [1956] în casa
„Bălcescu” de la agentul „Toma”
342/11 octombrie 1956
Notă 2 78
Marţi 24 septembrie a.c. ora 10.30 a venit pe când stăteam de vorbă

cu Schvab – în cancelaria acestuia – un preot ortodox, care a întrebat pe
Schvab unde poate vorbi cu Morandini referitor la o scrisoare pentru
sau de la (textual) Înalt Preasfințitul Bălan Ioan. Schvab l‑a trimis la
Morandini, unde după 10 minute l‑am găsit pe acel preot vorbind cu el.
Am aflat după aceea că acel preot era stareţul mănăstirii din
Ciorogârla, mai mult n‑a spus Morandini, decât că a aflat că Rusu se
găseşte în Tulcea şi episcopul Hossu la mănăstirea Căldăruşani.
Sursa „Toma”

278

Nr. 342/30023
12 octombrie 1956
Către,
Direcţia III‑a Bucureş t i 279
Alăturat raportului nostru înaintăm în copie un număr de 5 note

informative, obţinute de la agentul nostru „Trofan Pavel” cu ocazia
întâlnirilor avute la 27 septembrie 1956 şi 4 octombrie 1956.
În aceste note agentul semnalează activitatea şi o serie de date privi‑
toare la greco‑catolici, obţinute în urma deplasărilor făcute prin diferite
localităţi din ţară, având delegaţie din partea serviciului pentru procu‑
rarea diferitelor materiale.
Astfel agentul în ziua de 12 septembrie 1956, dispunând de timp, a
făcut o vizită la episcopul Bălan de la mănăstirea Ciorogârla unde a dis‑
cutat cu episcopul Bălan şi cu servitorul episcopului, Luca.
La fel în ziua de 13 septembrie 1956 fiind în Târnăveni agentul s‑a
întâlnit pe stradă cu Vultur Ioan280, profesor preot greco‑catolic de la
Blaj, cu care a discutat şi care i‑a relatat despre o serie de probleme
legate de acţiunile greco‑catolicilor de la Cluj.
De asemenea, agentul într‑o altă notă relatează întâlnirea întâm‑
plătoare pe care a avut‑o cu fratele episcopului Hossu, anume Traian
Hossu din Bucureşti. Cu acesta s‑a întâlnit în Cluj în noaptea de 17/18
septembrie a.c., în aşteptarea trenului.
Raportăm totodată că problemele privind alte regiuni, de către noi
au fost semnalate spre a se lua măsuri. Iar agentul în continuare a fost

279
280
Ioan Vultur, preot greco‑catolic, profesor de limba franceză la Liceul de Băieţi
„Sfântul Vasile” din Blaj, s‑a născut la data de 9 aprilie 1905, în localitatea Frun‑
zeni (Reghin). A fost arestat la data de 29 octombrie 1948. Reţinut la penitenciarul
din Sighet timp de cinci ani. A fost eliberat la 26 iulie 1955 de la penitenciarul
Codlea.
dirijat şi instruit ţinând cont de posibilităţile sale pentru a ne informa

asupra activităţii şi acţiunilor greco‑catolicilor.

Lt. Col. Negrea V. Cpt. Sterescu Paul

Direcţia a III‑a
Nr. 342/00.225.334 Strict Secret
13 octombrie 1956
Către,
Direcţiunea Regională M. A. I.
Bucureşti 2 81
Vă comunicăm că la data de 24 septembrie 1956, un preot ortodox

de la mănăstirea Ciorogârla (probabil duhovnicul mănăstirii) a luat
legătura cu Morandini Cornel funcţionar la Episcopia Romano‑catolică
din Bucureşti, căruia i‑a predat o scrisoare din partea episcopului
greco‑catolic Bălan Ioan de la mănăstirea Ciorogârla.
Luaţi măsuri pentru a stabili cine este preotul care a luat legătura cu
Morandini Cornel, ce legături există între el şi episcopul Bălan Ioan şi
dacă acesta îl foloseşte ca curier.
De asemenea veţi stabili prin agentura dumneavoastră de încredere,
care a fost destinaţia şi conţinutul scrisorii lui Bălan Ioan şi dacă el are
intenţia de a continua şi pe viitor o asemenea corespondenţă.
Rezultatele obţinute să ne fie raportate la timp.
Atragem atenţia a nu se lua vre‑o măsură care să ducă la deconspi‑
rarea sursei noastre.
Vă trimitem alăturat o copie după nota agentului „Toma”.
Locotenent Şef Direcţie

H. Zambeti Maior
D.C. Sican

281
Secția Raionala M.A.I. Domnești

Regiunea București
15 octombrie 1956
Se aprobă
Seful Secției Raionale
Cpt. Tureanu Ilie
Plan de măsuri 2 82
Privind dosarul acțiunii de grup nr. 31 deschis de
Direcția Regionala M.A.I Piteşti pe linie greco‑catolică.
În data de 22 iulie 1956, la mănăstirea Samurcăseşti din comuna

Ciorogârla au fost transferați, de la mănăstirea Curtea de Argeș, foștii
episcopi greco‑catolici Rusu Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan care
au fost lucrați informativ în dosar de grup de către Regiunea Pitești.
La data de 31 august 1956, dosarul acțiunii de grup a fost înaintat
Secției Raionale M.A.I. Domnești urmând ca elementele respective să fie
supravegheate şi urmărite în scopul stabilirii activității lor clandestine.
Menționam că de la data de 19 aprilie 1956, când a fost preschimbat
din acțiune de verificare grup, în acțiune informativă de grup, în dosar
nu se află materiale informative din care să rezulte activitate clandes‑
tină pe linie greco‑catolică, iar ultimele materiale informative datează
din 8 februarie 1956, astfel că pe această perioadă nu a fost urmărită
informativ activitatea acestor trei foști episcopi greco‑catolici.
La data de 14–15 septembrie anul curent [1956] la mânăstirea
Samurcăseşti, sa prezentat călugărul Gherase Luca cu gradul de pro‑
tosinghel, în etate de 70 ani, originar din orașul Suceava. Acest călugăr
s‑a stabilit din informații, că o perioadă de circa 20 ani s‑a perindat prin
străinătate, stând 14 ani în Ierusalim şi 5 ani în Canada.
Acest călugăr a luat legătura cu fostul episcop Bălan Ioan cu care
a purtat mai multe discuții, referitoare la diferite aspecte pe care le‑a
relatat verbal din perioadele perindării lui prin străinătate.
Susnumitul la 18 septembrie anul curent a părăsit mănăstirea
Ciorogârla cu destinația Suceava, de unde urmează a se înapoia în jurul
datei de 15 octombrie a.c. [1956].

282
În urma informaţiilor culese am stabilit că fostul episcop greco‑catolic

Rusu Alexandru a fost transferat din mănăstirea Ciorogârla la mănăstirea
Cocoșu din Regiunea Constanţa, iar fostul episcop greco‑catolic Hossu
Iuliu se află transferat la mănăstirea Căldăruşani din regiunea București,
în care sens pentru ultimul sa prezentat un delegat din partea Ministerului
Cultelor, care i‑a făcut mutația pe linie de evidenţa populației.
Din conținutul materialelor informative existente în dosar, rezultă
că acești episcopi greco‑catolici mențin legătura cu o serie de preoți
din clandestinitatea greco‑catolică, cum sunt preoții: Brînzeu Nicolae
din Lugoj urmărit de regiunea M.A.I. Timișoara în acțiune informa‑
tivă pentru activitate clandestină şi Manu Leon din Cluj care ia sesizat
în repetate rânduri pe cei trei episcopi, de asemenea şi cu alte ele‑
mente din clandestinitatea greco‑catolică cu care mențin legături prin
corespondenţă.
Din conținutul materialelor informative rezultă că acești preoți
greco‑catolici în prezent desfăşoară activitate clandestină de reorga‑
nizare a cultului greco‑catolic căutând să restabilească noi legături cu
Vaticanul, iar în acest sens, episcopul greco‑catolic Rusu Alexandru a
întocmit un memoriu destinat Ministerului Cultelor în care cere liber‑
tatea din nou cultului catolic şi alte drepturi care au fost desființate,
prin decretul din 1 decembrie 1948.
Din materiale şi controlul corespondenţei rezultă că aceste elemente
cât şi legăturile lor, nu şi‑au încetat activitatea şi desfăşoară acțiune
împotriva măsurilor luate de regimul nostru.
În scopul stabilirii activității din prezent a formelor şi metodelor de
activitate subversivă şi clandestină pe linie greco‑catolică, de asemenea
a stabilirii legăturilor şi a caracterului acestor legături cu alte elemente
din clandestinitatea greco‑catolică se vor lua următoarele măsuri:
1/ Agentura
Se va recruta ca agentă numita [text marcat cu negru] care a fost
luată în studiu la date anterioare, iar din studiu a rezultat că are posi‑
bilităţi de pătrundere şi informare în mediul episcopului Bălan Ioan
deoarece, acesta s‑a oferit să‑i predea cursuri de limbă franceză, de ase‑
menea Bălan Ioan i‑a solicitat o singură dată mașina de scris fără a reuși
să stabilim în ce scop.
Recrutarea acestei agente urmează să fie efectuată prin folosirea unor

materiale compromițătoare pana la 25 oct. a.c. [1956]. Răspunde Cpt.
Tureanu Ilie şi Lt. Dima Ion.
Măsuri operative:
2/ Se va face revenire, urmare raportului nostru nr. 1190 din 19 sept.
a.c.. prin care se va cere Reg. M.A.I. București rezultatul identificării şi
supravegherii informative privind pe călugărul protosinghel Gherase
Luca originar din orașul Suceava.
Răspunde Lt. Dima Ion pana la data de 20 oct. 1956.
3/ Se va întocmi raport în scopul identificării episcopului greco‑catolic

Hossu Iuliu care se află transferat în mănăstirea Căldăruşani, pentru
care se va cere încadrarea informativă, controlul corespondentei,
urmând ca în măsura obținerii rezultatelor acestea să fie comunicate
raionului Domnești.
Se va întocmi raport în care se va cere identificarea episcopului catolic
Rusu Alexandru din mănăstirea Cocoșu regiunea Constanţa, urmând
ca acesta să fie încadrat informativ, să i se pună sub control corespon‑
denţa, iar rezultatele să fie comunicate raionului Domnești.
Răspunde Lt. Dima Ion până la data de 20 oct. 1956.
Cele de mai sus sunt necesare în scopul stabilirii legăturilor acestor

elemente cu episcopul Bălan Ioan şi a altor legături din clandestinitatea
cultului greco‑catolic.
4/ Se va face un raport către Dir. Reg. M.A.I. Bucureşti în care se va

cere controlul corespondenţei numitului Bălan Ioan în scopul stabilirii
legăturilor acestuia.
Răspunde lucrător operativ Lt. Dima Ion până la data de 30 oct. 1956.
5/ Se va întocmi un raport în care se va cere ca prin Reg. M.A.I.

București, să se stabilească la regiunea M.A.I Timișoara Serviciul
III, dacă în prezent se află în agentură, agentul cu numele conspi‑
rativ „Trofan Pavel”, dacă este un element capabil, sincer şi devotat şi
dacă acest agent în momentul de față are posibilităţi de marşrutizare,
ținând cont de faptul că soția acestuia este rudă cu fostul episcop

Bălan Ioan.
În raport cu obținerea rezultatului se va întocmi un plan de
marșrutizare şi de problemele ce urmează a fi clarificate prin acest
agent.
6/ Se va cere identificarea numiților Rusu Victor283 din București,
str. România Liberă nr. 22; Pall Francisc Iosif din Carei cu domiciliul
în Gherla, str. Bobâlna, nr 8; Kindris Alexandru domiciliat în Sighet,
str. Dragoș Vodă, nr. 48; Riţiu Grigore284 domiciliat în Sighet, str. Mihai
Viteazu, nr 40; Groza Gavrilă domiciliat în Vișeul de Sus, str. Brund,
nr. 23, care au vizitat pe acești episcopi greco‑catolici de la mănăstirea
Ciorogârla.
Răspunde lucrător operativ Lt. Dima Ion până la 10 nov. 1956.
Acest plan de măsuri urmează să fie completat în raport de recrutarea

agenturii şi în raport cu noile rezultate obținute în desfășurarea acțiunii
respective.
Lucrător operativ Lt. Dima Ion.
283
Rusu Victor născut la 26 aprilie 1901 în comuna Târguşor Cojocna, regiunea Cluj,
doctor în drept, avocat, nepotul episcopului greco‑catolic Rusu Alexandru.
284
Riţiu Grigore s‑a născut în localitatea Doba, judeţul Satu Mare, la data de 17 februa‑
rie 1892. A fost reţinut în octombrie 1950. În 27 noiembrie 1951, Parchetul Militar Cluj, a
emis mandatul de arestare nr. 813/27 noiembrie 1951, cu acuzaţia de „instigare publică”,
conform articolului 327 C.P. Descrierea acuzării este remarcabilă: „a predicat în biserică
ca să fie tari în credinţă”. A stat în penitenciarele din Cluj, Ocnele Mari şi Caransebeș
timp de cinci ani. Eliberarea s‑a produs în 7 octombrie 1955.
342/26 octombrie 1956
Notă 2 85
Privind semnalmentele stareţului de la Ciorogârla
Statură înaltă, voinică, plină, 173–175 m. [cm] cu barbă neagră deasă,

îmbrăcat în haine preoţeşti, vârstă 48–50 ani, bărbat impozant, frumos,
energic, sigur de sine, voce puternică de bariton.
Sursa „Toma”

285

Secția Raională M.A.I Domneşti
Nr. 1353
Data 29 oct. 1956
Către,
Di r. Reg. M.A.I. Bucureşti S er vic ii III 286
Se înaintează alăturat, o notă sinteză şi un plan de măsuri privind

pe episcopii greco‑catolici Rusu Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan,
ce sunt cu domiciliu obligatoriu în cadrul mănăstiri Samurcăseşti, din
comuna Ciorogârla, raionul Domnești, reg. Bucureşti.
Șeful Secției Raionale


286
M.A.I.
Direcţiunea Regională Bucureşti
Nr. 331/262.683 Strict Secret
24.XI.1956
Către,
Se cţia Raională M.A.I. Domneş ti
Prin prezentul ordin vă semnalăm următoarele:

În ziua de 24 septembrie 1956, un preot ortodox din cadrul mănăs‑
tirii Ciorogârla (se presupune a fi duhovnicul mănăstirii) a luat legă‑
tură la Episcopia romano‑catolică din Bucureşti, cu numitul Morandini
Cornel, căruia i‑a predat o scrisoare din partea episcopului Bălan Ioan,
care se află cu domiciliul la mănăstirea Ciorogârla.
În baza celor semnalate, veţi lua de urgenţă următoarele măsuri:
– Veţi identifica ce preoţi ortodocşi erau în cadrul mănăstirii în luna
septembrie şi dacă mai sunt şi în prezent şi funcţia ce o deţin în cadrul
mănăstirii.
– Dacă în cadrul mănăstirii există numai un preot ortodox sau mai
mulţi, iar în cazul că sunt mai mulţi, să se stabilească care dintre aceştia
a fost plecat la Bucureşti pe data de 24 septembrie 1956 şi cu ce sco‑
puri (dacă a fost cu vre‑o treabă – misiune – la Patriarhie sau pe cont
propriu).
– Dacă acest preot obişnuieşte să plece des la Bucureşti.
– În ce raporturi se află preotul în cauză cu episcopul Bălan Ioan, în
limita posibilităţilor să se stabilească destinaţia şi eventual conţinutul.
Pentru o mai uşoară identificare a preotului, vă redăm semnalmen‑
tele acestuia:
– Statură înaltă, voinică, plină 163–175 m [cm], are barbă neagră
deasă, în etate de circa 48–50 ani, impozant, frumos, energic, voce
puternică de bariton şi umblă îmbrăcat preot.
Odată cu celelalte date, veţi înainta şi o fotografie a celui identificat,
pe care o puteţi obţine prin miliţie.
Alăturat vă înaintăm şi o notă dată de sursa „Toma”.
Atragem atenţia că acestei lucrări să i se acorde toată seriozitatea, să fie
efectuată în mod foarte discret, pentru a nu duce la deconspirarea sursei.
Rezultatele obţinute ne vor fi înaintate în termene de 10 zile de la

primirea prezentului ordin.

Lt. Colonel M. Vintilă Şeful Serviciului
Cpt. M. Voicu

Direcţia a III‑a
Strict Secret
Nr. 342/00222319
20 decembrie 1956
Către,
Di re cţi a Regională M .A.I. Buc u reş ti 287
Cu ordinele nr. 342/00.219.128 şi 342/00.225.344 din 3 octombrie 1956

s‑au dat dispoziţiuni organelor dumneavoastră pentru deschiderea
de acţiuni informative episcopilor greco‑catolici Hossu Iuliu aflat la
Căldăruşani şi Bălan Ioan aflat la Ciorogârla.
Prin aceste ordine s‑au dat instrucțiuni de felul cum trebuie să se
ducă munca de supraveghere informativ‑operativă a celor doi episcopi,
precum şi orientarea necesară asupra sarcinilor ce urmează a fi îndepli‑
nite în cadrul celor două acţiuni.
Raportaţi ce măsuri au fost luate şi ce rezultate aţi obţinut în cele
două acţiuni informative pe linia acoperirii lor cu agentură şi pe linia
stabilirii activităţii şi a legăturilor duşmănoase a lui Hossu Iuliu şi
Bălan Ioan.
Odată cu raportul să ne înaintaţi câte o copie a planurilor de măsuri
în legătură cu cei doi episcopi.
Locţiitor Şef Direcției

H. Zambeti Lt. Colonel
D. C. Sican

287
Anul 1957
Direcţia Regională M.A.I. Bucureşti

Secţia Raională M.A.I. Domneşti
Nr. 1475 din 19 ianuarie 1957
Către,
Di re cţia Regională M.A.I. Bu c u reș ti
Serviciul III 2 88
La ordinul dumneavoastră nr. 331/263120, din 24 noiembrie 1956

privind identificarea preoţilor ortodocşi, din cadrul mănăstirii
Samurcăseşti, din comuna Ciorogârla, raionul Domneşti, Regiunea
Bucureşti, raportăm următoarele:
Din verificările întreprinse de noi, în cadrul mănăstirii Samurcăseşti
din comuna Ciorogârla, a fost identificat preotul ortodox Neculăeşu
Pavel, născut la 8 VI 1898, în comuna Sărmășeni Rădăşeni, raionul
Fălticeni, Regiunea Suceava, fiul lui Ion şi Magdalena, de profesie preot,
ca studii posedă şcoala de contabilitate, este necăsătorit.
Susnumitul la data de 4 octombrie 1955, s‑a stabilit cu domiciliul
în cadrul mănăstirii Ciorogârla, unde se află şi în prezent ca preot al
mănăstirii.
Din verificări s‑a stabilit că acest preot se ocupă de slujbele din cadrul
mănăstirii, de asemenea este cunoscut faptul că acest preot face anu‑
mite deplasări în Bucureşti, însă nu s‑a putut stabilii în ce mod precis
unde merge şi cu cine ia legătura.
Tot din verificări rezultă că acest preot în toamna anului 1956, prin
lunile septembrie şi octombrie a făcut mai multe deplasări în Bucureşti,
fără a se putea stabilii în ce zile, cu ce scop a făcut aceste deplasări, unde
a mers şi cu cine a luat legătura.
Prin verificări n‑am putut stabilii, dacă acest preot are relaţii de pri‑
etenie, cu fostul episcop greco‑catolic Bălan Ioan şi că acesta i‑ar face
acestuia anumite servicii.
În scopul stabilirii celorlalte date, a fost dirijat agentul „Niculescu”
care în mai multe rânduri a fost invitat de preotul Neculăeşu Pavel
pentru a merge pe la el, pe la mănăstire.

288
Tot în scopul stabilirii de astfel de date se poate dirija şi agenta

„Niculescu Eugenia”, cu care ţine legătura tovarăşul Căpitan Voicu
Marin, întrucât aceasta dispune de posibilităţi de informare, întrucât se
află în cadrul mănăstirii.
Menţionăm că după semnalmentele indicate de dumneavoastră în
prezentul ordin, în legătură cu preotul care i‑a dus o scrisoare numitului
Morandini Cornel de la episcopul Bălan Ioan rezultă că ar fi numitul
Neculăeşu Pavel, asupra căruia urma să înaintăm şi o fotografie, însă
nu sa putut obţine întrucât la evidenţa populaţiei a raionului de miliţie
Domneşti, nu posedă asemenea fotografie.
Tot din verificări a mai fost identificat preotul Ţiu care vine în cadrul
mănăstirii numai duminica pentru slujbe, după care pleacă înapoi la
Bucureşti, unde are domiciliul stabil.
Acest preot în cursul anului 1955, s‑ar fi afirmat faţă de preotul
Anghel Tudor şi de unele călugăriţe din cadrul mănăstirii Ciorogârla,
că are legături cu Tovarăşul Ministru de Interne.
Menţionăm că în măsura obţinerii de noi date asupra celor semna‑
laţi, vom raporta de urmare.
Şeful Secţiei Raionale M.A.I. Domneşti

Cpt. Tureanu Ilie Lucrător operativ
Lt. Maj. Dima Ioan
Republica Populară Română

Direcţia a III‑a
Nr. 342/00.22.319 Strict Secret
24 ianuarie 1957
Către,
Di re cţi a Regională M .A.I. Buc u reş t i 289
Cu ordinul nr. de mai sus, din 27 decembrie 1956, am cerut să ni se

trimită note sinteze privind măsurile luate şi rezultatele obţinute în
cele două acțiuni informative deschise asupra episcopilor greco‑cato‑
lici Bălan Ioan şi Hossu Iuliu precum şi copii după planurile de măsuri
întocmite în aceste acţiuni.
Luaţi măsuri urgente pentru a ni se trimite materialele arătate mai
sus în cel mai scurt timp posibil.
Şeful Direcţiei
Budişteanu N. Lt. Colonel
D. C. Sican

289
Copia M.A.I. Regiunea Baia Mare

Problema… din 2.II.1957
Ofiţer de legătură… [nemenţionat]
Sursa: „Mihail Cristescu”
Sursa întâlnindu‑l pe Titus Berinde291, acesta i‑a comunicat, ca în ziua

de 18 decembrie, după masa l‑a vizitat preotul Tufescu din Lugoj, actu‑
almente salariat al Trustului Timişoara (T.I.L.), filiala Lugoj. Numitul
este nepotul episcopului Bălan din Lugoj.
Cu această ocazie, sursa a aflat, că Tufescu este omul de legătură între
episcopi şi organizaţia clandestină a bisericii greco‑catolice, respectiv
episcopul clandestin Ploscaru din Lugoj şi Kertes [Cherteș] din Cluj,
în această calitate de mai multe ori a vizitat episcopii atât la mănăstirea
Argeş, cât şi la Ciorogârla şi la Căldăruşani.
El a afirmat, că episcopii au hotărât, ca biserica greco‑catolică să fie
pusă în funcţiune printr‑un plan bine întocmit, care să cuprindă trei
faze:
1. Pregătirea preoţilor din parohii prin călugării liberi şi preoţii care
nu sunt în parohii.
2. Pregătirea credincioşilor prin preoţii din parohii deja instruiţi.
3. Declaraţia simultană, pe toată ţara, că atât preoţii, cât şi credin‑
cioşii sunt greco‑catolici.
Acest plan, a cărui executare s‑a încercat, a fost zădărnicit în urma
faptului, că acţiunile precipitate ale episcopului Rusu au produs miş‑
cări anticipate, care au atras atenţia autorităţilor, care la rândul lor au
împiedicat desfăşurarea evenimentelor.
Activitatea episcopului Rusu nu găseşte aprobare din partea celor 2
episcopi Hossu şi Bălan, în urma acestui fapt, cei din urmă, n‑au voit
să semneze un act (un fel de memoriu) compus de Episcopul Rusu cu
ocazia unei audienţe ce a avut‑o la Guvern, ei nu sunt de acord cu tonul
agresiv al Episcopului Rusu, ce întrebuinţează el în memorii şi adrese.

290
Titus Berinde – protopop greco‑catolic în oraşul Sighet.

291
Episcopii au primit un ordin Papal, în care Papa „şterge cu buretele”

asupra faptului, că preoţii au trecut de la catolicism la ortodoxie, luând
în considerare „sila” ce s‑a aplicat şi frica de retorsiunile autorităţilor.
„Vina” lor va depinde, de timpul cât vor mai petrece în ortodoxie, după
ce Biserica Greco‑Catolică va fi din nou liberă.
Tufescu n‑a putut să precizeze, că pe ce cale a ajuns acest ordin Papal
la episcopi, decât atât, că prin o ambasadă apuseană.
După căderea primului plan de punere în funcţiune a Bisericii
Greco‑Catolice, canonicul Brînzeu din Lugoj, preconizează un nou
plan, ca acţiunea să fie iniţiată de mireni. Primul pas ar fi ca dr. Valer
Pop, fost ministru al Justiţiei, Borza profesor universitar în Cluj, să se
prezinte în locurile competente şi să tatoneze, eventual să iniţieze tra‑
tative în legătură cu reactivare Bisericii Greco‑Catolice.
În legătură cu acţiunea preotului Chindriş292 şi Ghiurco293 din Cluj,
Tufescu a spus, că aceştia au avut aprobarea episcopului Marton Aron
romano‑catolic din Alba Iulia, ca în ziua de 12 august să poată litur‑
ghisii în biserica Universităţii din Cluj. În sensul acestei înţelegeri
292
Chindriș Vasile s‑a născut la 2 octombrie 1905, în Ieud, Maramureş. Studii: Teolo‑
gia; preot greco‑catolic [necăsătorit]. În anul 1948, a refuzat să treacă la cultul orto‑
dox, menţinându‑se pe poziţie de rezistenţă. După înfăptuirea actului de unificare a
celor două biserici, Chindriş Vasile a desfăşurat o intensă activitate pe linia clandes‑
tinităţii greco‑catolice. În anul 1956 a fost iniţiatorul acţiunii de reînfiinţare a cultului
greco‑catolic, instigând credincioşii greco‑catolici să retracteze trecerea lor la ortodoxie
şi să ceară reînfiinţarea cultului. În acest scop a adunat un mare număr de credincioşi
în faţa Bisericii Piariştilor, din str. Universităţii – Cluj, oficiind în aer liber o liturghie
după ritualul greco‑catolic. Cu acea ocazie a fost arestat, cercetat şi oferit justiţiei. Pen‑
tru „activitatea duşmănoasă” a fost condamnat de către Tribunalul Militar Cluj, prin
sentinţa nr. 1202 din 1957, la 10 ani închisoare corecţională… Preotul Vasile Chindriş
a fost arestat la data de 13 august 1956; a fost în penitenciarele: M.A.I. Cluj, Gherla,
Satu Mare şi iarăşi Gherla. A fost graţiat la data de 14 aprilie 1964. După ce s‑a eliberat
din închisoare s‑a stabilit cu domiciliul în oraşul Cluj şi în scurt timp a fost semnalat
de agentură că şi‑a reluat activitatea, oficiind slujbe religioase la domiciliul său, după
ritualul greco‑catolic. A declarat făţiş că el nu poate refuza credincioşii care îl solicită
să le satisfacă anumite cerinţe religioase” (Conform ACNSAS, Fond Operativ, Dosar
Chindriş Vasile, I3571/1 [număr vechi inventar: 164704, vol. Nr. 1], filele 4–6).
293
Ghiurco Isidor s‑a născut la data de 26 august 1904, în localitatea Domnin, jude‑
ţul Sălaj. A fost arestat la data de 19 august 1956, de către UM0203 Cluj, cu mandatul
de arestare nr. 21/956, pentru fapta: „instigare publică”. A trecut prin penitenciarele şi
lagărele de muncă: Gherla, Salcia şi Galaţi, unde a decedat în data de 22 octombrie 1959.
numiţii preoţi au mobilizat credincioşii, care s‑au adunat în faţa bise‑

ricii Universităţii, găsind încă biserica închisă, fiindcă episcopul Marton
Aron a dat un ordin telefonic subalternilor săi de la Cluj, prin care a
contramandat înţelegerea avută anterior cu preoţii Chindriş şi Ghiurco.
Episcopul Hossu a condamnat tentativa preotului Chindriş din Cluj
şi a declarat, că acesta nu are nici o autorizaţie de a reprezenta Biserica
Greco‑Catolică şi de a lucra de capul lui, oprind mersul normal al
lucrurilor.
Tufescu acum a plecat la Isaccea, la mănăstirea Cocoş că să încerce
să i‑a legătura cu Episcopul Rusu. Titus Berinde l‑a rugat, ca să‑i comu‑
nice, dacă Episcopul Rusu poate primi pachete şi s‑a convenit asupra
următoarei modalităţi. Dacă Tufescu va scrie: /stufiş bun este în stoc/
înseamnă că a putut lua legătura cu Rusu şi se poate trimite pachet. /
Stufiş nu este/ înseamnă că nu se poate trimite pachet, iar/nu/ subliniat
înseamnă că nici el n‑a putut intra la Episcop.
Sursa: „Niculescu Viorel”

Secţia Raională Domneşti
20.II.1957
La 10 februarie 1957, pe la ora 15, am plecat pe jos spre satul Dârvari.

În drum trecând prin faţa mănăstiri, am intrat să‑l vizitez pe preotul
Aniculăisa Valeriu. Cum am intrat, m‑a întâmpinat maica Panfiria, care
este la poartă şi fiind întrebată de mine, mi‑a explicat unde locuieşte
preotul spunându‑mi că acum chiar a venit de la slujbă. Am intrat şi
am găsit pe preot lungit pe pat, îmbrăcat şi o călugăriţă care nu ştiu ce
aranja prin casă şi care la intrare a luat câte ceva în mână şi a ieşit din
cameră.
Eu fiind îmbrăcat ca de sărbătoare i‑am spus că sunt liber şi am plecat
să mă plimb puţin şi cu ocazia asta am trecut şi pe la el, conform promi‑
siunilor atât de multe.
Era foarte amabil cu mine în timp ce şi‑a cerut scuze că stă culcat
deoarece are apendicită şi se simte rău, s‑a forţat la slujbă să cânte şi de
acolo se simte acum cam rău şi că de abia a putut veni acasă.
Am mai discutat mult despre apendicită, despre doctori, despre spi‑
tale şi operaţii. Încet încet am ajuns la povestea că‑l costă operaţia şi
bani are cam puţini, da este şi leafa mică, de abia, de abia‑ţi ajunge şi
trebuie să ţi‑o împarţi cu mare atenţie, eu de asemenea am aprobat că
este greu şi mai cu seamă pentru dânsul, care, lemne trebuie să cum‑
pere, alimente şi etc. etc.
L‑am întrebat când s‑a mutat aici că la recensământ era în cealaltă
clădire şi mi‑a spus că de la numirea stăreţiei actule. A continuat, expli‑
când că s‑a simţit nevoia de una din case din cele 3 pentru stăreţie şi
atunci a venit Patriarhul şi a spus „Valeriule te vei muta la mijloc” şi el a
înţeles porunca şi s‑a mutat. Este bine şi aici, însă nu are liniştea pe care
o avea dincolo, deoarece în această clădire locuieşte cu Episcopul Bălan
şi cu un alt preot bineînţeles în apartamente separate şi când este acasă,
atunci vine cineva intră la celălalt sau celălalt vine acasă, astfel că nu
mai are atâta linişte. I‑am spus mirat că n‑am ştiut că şi „Preasfinţitul”
294
Bălan locuieşte aici, ci am crezut că tot în clădirea cealaltă! Mi‑a răs‑

puns că da aici stă şi vine şi pe la el şi stă mult de tot de vorbă împreună
şi că este un om foarte citit. L‑am întrebat ce părere are despre biserica
ortodoxă şi mi‑a răspuns că bineînţeles aici îţi menţine punctul lui de
vedere.
Printre altele m‑am interesat făcându‑mă curios, că ce fel şi cum de
stă aici şi mi‑a răspuns că stă cu un ucenic de al lui care‑i găteşte şi care
se ocupă de el şi în continuare mi‑a spus că nu prea are nevoie să umble
aşa şi nici nu umblă, că a spus că acum nici nu mai iese din mănăstire,
până nu se duce acasă direct, aşa că până atunci stă aici. De aici, am
dedus că speră să se ducă acasă cât de curând definitiv.
Venind vorba ce mai fac şi spunându‑i că ne ocupăm mai mult cu
munca de teren pentru dezvoltarea întovărășirilor, mi‑a spus că aşa cere
Statul şi Guvernul, nu ne putem opune, deci trebuie să facem aşa. Mai
ales acum când în toată omenirea sunt atâtea prefaceri, preschimbări,
războaie pe care se spune că le va termina unii sau alţii, lucru care nu
este adevărat, fiindcă numai Dumnezeu le va termina. Nu aţi văzut că
acum se discută despre introducerea religiei în şcoli? La această între‑
bare m‑am mirat puţin şi mi‑a continuat, da, sigur că da, păi în Ungaria
s‑a introdus, este gata şi Polonia. Tot el în continuare şi mai mult încă
cică acum se discută de o unificare a tuturor religiilor creştine într‑una
singură a tuturor bisericilor, cum s‑ar spune.
Între timp mă gândeam, de unde oare, din ce sursă, de la alţii, de la
Patriarhie, sau din discuţiile cu Bălan, poate acesta i‑a infiltrat aceste
păreri?
În continuare el – şi astfel precum biserica se va face una, tot aşa
şi toate Statele din Europa se vor unifica făcând un fel de State Unite
Europene.
În tot timpul discuţiei, mi‑a părut obiectiv şi fără a fi ataşat decât
bisericii la celelalte „din lume” fiind simplu spectator.
După ce mai discutarăm puţin ceva şi despre mine, că o duc greu fără
soţie şi că trebuie să mă însor şi eu, l‑am întrebat: „dar ce popă spu‑
neţi că mai stă aici? Că nu‑l cunosc”. Mi‑a răspuns că unul venit de la
Mănăstirea Cernica şi de când – de prin luna decembrie – fapt pentru
care m‑am mirat într‑adevăr deoarece chiar că nici nu ştiu de el. L‑am
mai întrebat dacă este călugăr sau preot şi mi‑a spus foarte grav este
călugăr, însă are teologia şi facultatea de litere, astfel fiind şi profesor

de limba latină. Să vedeţi că ei, adică preotul şi cu Preasfinţitul Bălan se
înţeleg foarte bine şi stau mult împreună şi chiar pe „latineşte”, de, sunt
oameni cu carte şi au pe ale lor. Ei pot să‑şi facă vizite unul altuia deoa‑
rece toate uşile de la camere sau culoare dau într‑un singur hol mare,
astfel că nu este nevoie să mai iasă din casă şi să ocolească.
Pregătindu‑mă să plec, i‑am spus că mă duc spre Gârdanii de Jos,
mi‑a spus că e frumoasă o plimbare că mai făcea şi el, dar acum îi e
teamă de apendicită şi mai ales de operaţie, încă după puţine discuţii
despre operaţie şi doctori am plecat.
Sursa „Niculescu Viorel”

20.II.1957
Privind pe fereastra Sfatului Popular pe la ora 9 dimineaţa, am văzut

venind dinspre Oficiul Poştal pe ucenicul Episcopului Bălan. Având
parcă presimţire am ieşit afară şi am văzut că intră la Oficiu, lucru
pe care l‑am făcut şi eu traversând şoseaua. Când am intrat am cerut
şefului de oficiu ziarele din ziua respectivă şi să‑mi facă nişte abona‑
mente pentru reviste pentru copii.
În acest timp şeful oficiului era ocupat cu timbratul unui teanc de
plicuri albastre pe care le adusese ucenicul lui Bălan.
După ce s‑a terminat operaţiunea a plătit timbrele şi a plecat, iar
plicurile au fost luate şi puse după bar înăuntru pe masă. Imediat am
plecat şi eu oprindu‑mă în faţa SMT‑ului de vorbă cu un băiat.
M‑am dus de mai multe ori până la ora 12 pe la oficiu până când am
putut să i‑au scrisorile şi pe urmă pe la ora 12, m‑am dus cu ele înapoi
punându‑le la loc în timp ce Mioara care era singură acolo se pieptăna
cu pieptenul meu.
Toate cele 9 plicuri erau plicuri oficiale albastre şi timbrate cu câte 55
de bani.

295
Sursa: „Niculescu Viorel”

20.II.1957
Pe la ora 16–17, ducându‑mă la Oficiu Poştal şi răsfoind prin cores‑

pondenţa sosită şi nedistribuită, am văzut prin cele repartizate pentru
mănăstire următoarele:
1. Una telegramă către Bălan Ioan: „Multă sănătate de ziua naşterii”.
Trimisă din Teiuş şi semnează „Maria”.
2. Un plic către Bălan Ioan, trimis din Deva, strada Călugăreni, nr. 63.
Expeditor Silvia Bălan, strada Eroilor, nr. 6, exp. V. Măriuţiu.
Luând ziarele Sfatului Popular am plecat.

296
Secţia Raională M.A.I. Domneşti Întâlnit: 30 IV 1957, ora 20

Lt. Maj. Dima Ion Casa din comuna Domneşti
Agentul: „Niculescu Viorel”
Prelucrată: 2.V.1957
În ziua de 26 aprilie a.c. [1957] ducându‑mă cu inspectorul Andreescu

spre satul Dârvari, văzând lume multă în curtea mănăstirii, am intrat să
vedem ce este.
Am aflat că era o sărbătoare, Izvorul tămăduirii, unde venise lume în
pelerinaj din toată preajma locului din satele vecine şi de la Bucureşti.
Bărbaţi erau prea puţini, fiind majoritatea femei. Ne‑am oprit pe alea
principală unde rezemaţi de biciclete am discutat puţin cu meşterul
zidar de la şantierul mănăstirii pe nume Stegărescu Gh., originar din
Poenari.
Acesta îşi adusese şi soţia din Bucureşti, unde locuieşte. De aici am
putut vedea pe episcopul Bălan, stând prin curte în faţa locuinţei lui,
cu ucenicul lui şi încă cu un om de circa 50 de ani de talie potrivită şi
brunet.
M‑am interesat cine este persoana şi am aflat că este stuparul
Patriarhiei şi îl cheamă Simion.

297
M.A.I. Direcţia Regională Timişoara

Serviciul III
Sursa: „Radu Sabin”

Primeşte: Lt. Maj. Bota Gheorghe
Data: 12 iunie 1957
În ziua de 8 iunie 1957, a fost la parohia din Freidorf preotul

greco‑catolic Albu Vasile, pentru a‑şi face spovedania. După aceia a
fost la paroh un scurt timp, trebuia să se ducă acasă. A spus că în ziua
de 5 iunie ar fi trebuit să fie pronunţată sentinţa în procesul episco‑
pului Rusu. Dar până acum n‑a aflat ce sentinţă a fost pronunţată.
A spus că episcopul Rusu toată viaţa sa a fost o fire combatantă şi
şi‑a păstrat această însuşire. Probabil de aceia au fost separaţi cei trei
episcopi, fiindcă Rusu era printre ei personalitatea aceia care a arătat
drumul care trebuia să aibă ei. Hossu e o fire mai diplomatică, iar
Bălan mai domol. După separare Rusu era în apropriere de Tulcea.
De acolo el a fost dus la Iaşi, la mitropolia ortodoxă, de acolo la
Ministerul de Interne, iar de acolo la Cluj spre judecare. El a luat toată
răspunderea pentru că aşa e firea lui şi probabil a căutat să uşureze
situaţia celorlalţi, poate şi a preoţilor din Maramureş, care împreună
cu credincioşii făceau cereri către Minister pentru obţinerea libertăţii
cultului.
Prin separarea episcopilor probabil vor încerca dacă nu cumva unul
sau altul va ceda şi se va împreuna cu ortodocşii. Însă degeaba. „Noi
suntem o biserică catolică şi rămânem credincioşi acestei biserici”.
Nu e vorba de politică, ci de religie. Episcopii Hossu şi Bălan nu vor
combate în maniera lui Rusu, însă vor păstra drumul de fidelitate reli‑
giei lor. Tufescu nepotul lui Bălan l‑a vizitat pe Bălan, se simte bine,
e sănătos, e nemulţumit de ce nu scriu preoţii lui. Şi Albu a scris la
început, dar acum nu mai scrie din toamnă, n‑ar vrea să aibă nici
Bălan, nici altcineva încurcătură din motivul corespondenţei. Se pare
că situaţia bisericii greco‑catolice încă nu e pe punct să fie rezolvată,
298
însă va fi rezolvată şi sunt toţi convinşi, că vor primi iarăşi libertatea

cultului lor. El, Albu duce o viaţă grea. Leafa e mică, răspunderea e
mare. Nimeni nu‑l persecută fiindcă e preot.
ss. „Radu Sabin”

M.A.I.
Direcția Regională București
Serviciul III Nr. 331/25 iulie 1957
Plan de măsuri 2 9 9
Privind acțiunea informativa a episcopilor
greco‑catolici Hossu Iuliu şi Bălan Ioan
În continuarea urmăririi acțiunii privind episcopii greco‑cato‑

lici Hossu Iuliu şi Bălan Ioan se vor lua măsuri prin care să se clari‑
fice legăturile ce le au aceștia în afară şi ce linie de orientare trasează
pentru preoții şi activiștii din rezistenţa greco‑catolică, care constă în
următoarele:
1/ Agentul „Iliescu” al Secției Raionale M.A.I. Snagov, va fi instruit

şi dirijat în continuare pentru a‑l vizita pe călugărul „Martinian” care
este gazda lui Hossu Iuliu, iar prin intermediul acestuia se vor identifica
elementele ce îl vizitează şi eventual şi scopul vizitelor.
2/ Tot pentru a identifica legăturile ce le are episcopul Hossu Iuliu cu

elementele greco‑catolice din afară şi în ce constă relațiile dintre aceștia
se va proceda la recrutare ca agenți a numiților: [text marcat cu negru]
stareț al mănăstirii şi [text marcat cu negru] laborant la Institutul
Geofizic Snagov, ce se află la 3–400 metrii de mănăstire.
Recrutarea numitului [text marcat cu negru] este necesară, deoarece

aproape în fiecare zi îl vizitează pe cel în cauză pentru a‑l aproviziona cu
lapte, brânză, ouă, pasări, etc.
De asemeni în unele cazuri îi face şi injecții.
Prin recrutarea acestuia se scontează să se identifice elementele care
îl vizitează pe episcop, iar pe alta parte s‑ar putea ca episcopul să trans‑
mită rudelor sale ceva prin acesta (scrisori sau alte comunicări verbale).
Pentru supravegherea episcopului Bălan Ioan va fi dirijat în con‑
tinuare agentul „Nicolescu Viorel” care prin intermediul preotului
„Valeriu” v‑a stabili de cine este vizitat cel în cauză şi în ce scop.
299
De asemeni va fi recrutat ca agent preotul [text marcat cu negru] care

locuiește în același apartament cu [text marcat cu negru] şi se vizitează
în mod reciproc.
Răspunde Cpt. Goia Niţă –
Prin agentura Secției Raionale M.A.I. – Snagov se va trece la identi‑

ficarea preotului Boerescu Vasile şi a cizmarului Tudor Simion ambii
din comuna Nuci şi se va strânge relații amănunțite despre aceștia în
scopul de a cunoaște în ce constă legăturile dintre aceștia şi episcopul
Hossu Iuliu.
Răspunde Cpt. Goia Niţă

Folosirea agentului „Zisu” la frații Hossu.
Şeful Biroului III

Cpt. Niţă Goia.
Sursa: „Petrescu Gheorghe”

Primit: Lt. Badea Constantin
27 iulie 1957
Nota a fost dată verbal, iar
întâlnirea s‑a făcut în maşina
Instituţiei
În ziua de 20 iulie a.c. [1957], în ziua de Sfântul Ilie a fost vizitat epi‑
scopul greco‑catolic Bălan Ioan de doi bărbaţi, unul în vârstă de circa 60
de ani anume Moş Gheorghe, unul de vreo 40 de ani şi o femeie în vârstă
de 60 de ani, toţi sunt de religie greco‑catolică, veniţi din Bucureşti.
Venirea lor la episcopul Bălan Ioan a fost să ia cuminecătura (adică
să se împărtăşească), lucru pe care l‑a făcut episcopul Bălan Ioan. În
discuţiile pe care le‑am avut cu episcopul Bălan Ioan, acesta mi‑a spus
că ei sunt numiţi episcopi de Papa de la Roma şi au primit dezlegare să
ţină slujbe, cu toate că nu au haine preoţeşti, pentru faptul că sunt în
surghiun.
La episcopul Bălan Ioan vine din când în când împuternicitul regi‑
onal al Cultelor anume Chirică, cu care stă foarte mult de vorbă. Chirică
întâlnindu‑mă mi‑a spus că are să‑mi comunice ceva foarte important.
Acest lucru s‑a întâmplat acum 2 săptămâni.

300
Sursa: „Demeny”
Primeşte: Locotenent Voicilă Petre
Data: 18 octombrie 1957 Strict Secret
Notă 30 1
Privind materialele furnizate de
agentul „Demeny” la 18.10.1957
„Demeny” ne‑a semnalat că în cursul săptămânii trecute a venit la el

o credincioasă greco‑catolică şi i‑a spus că episcopul greco‑catolic Bălan
(care are Domiciliu Obligatoriu la Ciorogârla) l‑a chemat la el. Aceeaşi
invitaţie i‑a mai făcut‑o episcopul cu câteva săptămâni înainte printr‑un
cetăţean Turdeanu (greco‑catolic), însă agentul nu s‑a dus.
În ziua de 16 octombrie a.c. [1957], „Demeny” a primit vizita tovară‑
şului Gobjilă (inspector la Departamentul Cultelor), care a avut treburi
la biserica Bărăţia, şi care i‑a cerut unele date despre preotul Menghes
Ieronim302 (condamnat pentru spionaj, al Vaticanului, în 1952) lăsându‑l
să înţeleagă că Departamentul Cultelor vrea să intervină la M.A.I.
pentru ca Menghes să fie eliberat.
În cursul săptămânii trecute au venit din provincie la Bucureşti
(15.X.1957) preotul Olah Francisc din Gherla, preotul Lenghel, Gherla (pe
14.X.1957). Aceştia au plecat a doua zi (dar nu împreună) la Constanţa.
Sarcini:
Agentul a primit instrucţiuni de a merge la episcopul Bălan. Nu va
ridica probleme deosebite (normele unei vizite obişnuite).
Va căuta a‑l determina pe Bălan ca să‑l mai invite la el.
Lt. Voicilă Petre

301
302
Menges Ieronim s‑a născut la 9 mai 1910, în localitatea Caramurat (Mihai Kogălni‑
ceanu), Dobrogea. A fost doctor în teologie la Universitatea Catolică din Münster. În
anul 1952 este arestat în lotul Ghika‑Menghes‑Gunciu pentru: „Crimă de înaltă trădare
şi spionaj în favoarea Vaticanului”. A plecat din România în Germania, de unde a mers
la Domnul în 22 aprilie 2002.

Locul întâlnirii: Ciorogârla Nota a fost redată
Data: 11.XII.1957 verbal de către agent.
Întâlnirea a fost efectuată de
Lt. Maj. Badea Constantin
Notă 30 3
Relaţii privind pe fostul

episcop greco‑catolic
Bălan Ioan
La începutul lunii decembrie 1957 a venit o maşină de la Patriarhie la

mănăstirea Samurcăseşti pentru al lua pe episcopul Bălan Ioan.
În prezent episcopul Bălan Ioan se află la palatul Patriarhiei.
Din informaţii s‑a stabilit că stă mai mult timp la Patriarhie întrucât
este bolnav, urmând a se trata şi a‑şi trata şi dantura.
Episcopul Bălan Ioan a fost vizitat la domiciliu de un nepot (inginer)
şi o nepoată din localitatea Teiuş, nu am putut afla numele, care i‑au
adus alimente, aceasta s‑a întâmplat acum două luni de zile.
Ducându‑mă la episcopul Bălan Ioan am observat că lucrează la o
lucrare, întrebându‑l ce mai face, a spus că face o lucrare pentru „Sfânta
Scriptură” şi că se simte foarte surmenat întrucât sunt fraze din Biblie
pe care trebuie să le dezvolţi şi trebuie multă concepţie.
ss. „Petrescu Gheorghe”

11.XII.1957
303
Anul 1958
Nota a fost luată de agentul

„Demeny Victor”
la data de 10 ian. 1958, de către
Lt. Maj. Voicilă Petre.
342/ 14 ianuarie 1958
În după amiaza zilei de 8 ianuarie 1958, sursa însoțită de doamna

Tusa s‑a deplasat la Ciorogârla unde a făcut o vizită episcopului Dr.
Bălan Ioan.
După ce l‑a spovedit mai întâi pe episcopul Bălan Ioan, sursa a
vorbit cu acesta despre cazul matrimonial al doamnei Tusa – declararea
nulității căsătoriei ei.
În continuare sursa l‑a întrebat pe Bălan Ioan despre episcopul
Hossu Iuliu și i s‑a răspuns că chiar atunci Bălan, primise o scrisoare
de la episcopul Hossu Iuliu, în care era felicitat cu ocazia onomasticii
numelui său.
De asemeni, Bălan a mai precizat că are de gând să facă o vizită
episcopului Hossu la Căldărușani, în care scop va avea la dispoziție –
pentru deplasare mașina patriarhului.
Bălan I. a arătat că între persoanele care l‑au vizitat la Ciorogârla
sunt și preoții greco‑catolici: Ploscaru Ioan din Lugoj (condamnat),
Armeanu Nicolae din Orăștie, Ciungan Augustin și Leluţiu Ioan din
București, Bălan Ştefan, sora lui și două nepoate din Lugoj, fără a pre‑
ciza scopul vizitei acestora.
Referindu‑se la greutățile pe care le are, episcopul Bălan, a arătat că o
duce greu cu banii, deoarece din pensia ce o are – 1.000 lei, trebuie să‑și
plătească valetul (pe Bălteanu Luca), masa și în sfârșit lemnele pe care
se jenează să le ceară de la patriarh.
De asemenea, a arătat că îl doare ochiul și îl supără dantura, pentru
al cărui tratament crede că va veni la București și va locui la Patriarhie.
În continuarea discuțiilor, Bălan Ioan i‑a mai spus sursei că a ter‑
minat traducerea vechiului testament, iar acum lucrează la ediția a II‑a
a noului testament.
304
Bălan cunoaște faptul că a apărut codicele bisericii catolice orientale

și legat de aceasta a precizat că pe timpul cât era canonic la Blaj, s‑a
deplasat și el la Roma în scopul de a sprijini întocmirea acestui codice.
Referindu‑se la slujbele pe care le ține, Bălan a arătat că nu a mai
primit intenții de mult timp și a rugat‑o pe sursă să‑i cumpere un
dicționar român – francez și să‑i procure un calendar catolic pentru
slujbele pe care le ține.
La sfârșitul vizitei, Bălan I. a rugat‑o pe sursă să‑l mai viziteze, atât
la Ciorogârla cât și la Patriarhie, invitație la care sursa i‑a răspuns
afirmativ.
Sursă: „Demeny Victor”
Nota Biroului:
Agentul „Demeny Victor” a stabilit aceste date în urma marșrutizării
sale la Ciorogârla, la episcopul Bălan Ioan.
Existând atât invitația episcopului Bălan Ioan cât și încrederea de
care se bucură din partea acestuia, agentul urmează a fi marșrutizat din
nou, atât la Patriarhie cât și la Ciorogârla cu scopul de a clarifica o serie
de probleme în legătură cu activitatea episcopului Bălan Ioan.
De asemenea, pentru viitoarele discuții ce le va avea cu Bălan Ioan,
agentului „Demeny Victor” i s‑a dat sarcina de a clarifica următoarele
probleme:
– Care este activitatea și rolul lui Bălan Ioan în cadrul clandestinității
greco‑catolice.
– Dacă are legături organizate cu episcopul Hossu Iuliu, în ce constă
aceste legături și cum sunt realizate practic.
– Dacă are legături cu preoții greco‑catolici clandestini din București,
în ce constă aceste legături și care este scopul lor.
Pentru realizarea acestor sarcini, agentului i s‑au dat instrucțiunile
necesare de felul cum să poarte discuții.
Prelucrată de,
Lt. de Securitate Alexe Ion

Ministerul Afacerilor Interne Strict Secret
Direcţia III‑a
342/00211348 din 20 ianuarie 1958
Către,
Şe f ul Dire cției Regionale M.A.I. B u c u reş t i 3 05
Dispuneţi măsuri pentru a se prezenta la M.A.I. Direcţia III‑a tova‑

răşul şef al Serviciului 3 – cu şeful biroului culte‑secte, în ziua de marţi
21 ianuarie 1958, dimineaţa.
Urmează ca tovarăşii respectivi, să aducă tot materialul existent în
legătură cu acţiunile informative Hossu Iuliu şi Bălan Ioan (inclusiv
dosarele anexă ale agenţilor), în scopul analizării stadiului muncii în
cadrul acestor acţiuni.
Şeful Direcţiei
Budişteanu N. Lt. Colonel
D. C. Sican

305

Locul întâlnirii: Domneşti 342/ 21 ianuarie 1958
Data: 20 ianuarie 1958 Strict Secret
Primeşte: Lt. Maj. Badea C.
Nota a fost redată verbal.
Notă 3 0 6
Relaţii privind pe fostul
Episcop greco‑catolic
Bălan Ioan
Informez că pe data de 18 decembrie 1957, în săptămâna Crăciunului,

a venit la Patriarhie, episcopul Bălan Ioan.
Din discuţiile avute cu episcopul Bălan Ioan, am obţinut că în
timpul cât a fost la Patriarhie, a fost şi la teatrul Armatei, împreună cu
Patriarhul Justinian, de au văzut piesa „Vlaicu Vodă”.
Episcopul Bălan Ioan, cât a stat la Patriarhie, a fost tratat şi examinat
la ochi (are cataractă) de dr. Blatt, iar la dantură a fost tratat de dr. sto‑
matolog Muşatescu. Printre alte discuţii, mi‑a spus că este surmenat
prin faptul că lucrează la o lucrare denumită „Concordanţa textelor
biblice”, la această lucrare am observat că lucrează de mult timp la ea.
Episcopul Bălan Ioan locuieşte în mănăstirea Samurcăseşti
(Ciorogârla) împreună cu un ucenic al lui, anume Luca, care este în etate
de vreo 60 ani, de origine din Transilvania. Episcopul Bălan Ioan pe
data de 15 ianuarie 1958, a fost luat la Patriarhie de preotul Zaharescu,
unde se găseşte şi în prezent.
În această perioadă de timp, a fost vizitat la mănăstire de un nepot
de‑al său din Teiuş, pe data de 23 decembrie 1957, care i‑a adus alimente.
Iar pe data de 26 decembrie 1957, a fost vizitat de reprezentantul Cultelor
pe regiunea Bucureşti, anume Dumitrescu.

Nota Biroului
Se verifică prin agentul: „Demeny”.

306
[Scrisoare]
Copie
Băl an Ioan către Tufescu Pa t ric iu

Dragii unchiului 3 0 7 ,
Pachetul a sosit, în 10.I. în cea mai perfectă stare; vă mulţumesc şi

Tinuţii, de la care cred că e brânza – foarte bună. Cu mult drag aştept
pe Patri; îşi va duce reverenda. De cumva mai are reverendă de vară
neagră, pe care i‑o dădusem eu, rog să mi‑o aducă: mi‑ar prinde aşa de
bine pentru toată ziua. Dacă mai am stofa, faceţi‑mi o reverendă episco‑
pească, ca să mai am şi ceva nou. O să‑i dau să‑mi aducă acasă şi două
pardesie, căci am prea multe aici.
Mă bucur aşa de mult de uleiniţa, prima din Lugoj!
Sper că Vasile este deja împăcat; mă doare de mult, şi mă rog zilnic
pentru împăcarea lor.
Încolo, lăudat să fie Dumnezeu, cu toate o duc bine, cum o să se con‑
vingă Patri.
Fetele mi‑au trimis pachet comun, care a sosit odată cu al vostru, şi
mi‑a făcut mare bucurie.
Reverenda lui Patri am curăţat‑o: o va afla în bună stare.
Vă îmbrăţişez cu drag.
Mănăstirea Ciorogârla, la 13.II.1958.
De are Anuţa revista, Bernadetta, să‑mi trimită câteva, al vostru

număr: cere de la Jules Ludas Matyi.
ss. Unchiul

307
Sursa: „Tudor Popa”

Primeşte: Maior Sterescu Paul
Sursa întâlnind pe dr. Brînzeu Nicolae acesta îi spune că la data de

31 ianuarie 1958, a fost la el Tufescu pentru a‑i cere părerea că ce să facă,
întrucât după informaţiile pe care le are de la foştii colegi de liceu, avo‑
caţi prin Regiunea Autonomă Maghiară şi Bucureşti, cazul lui a intrat
în prevederile decretului de amnistiere şi că pentru a intra în legalitate
urmează să se prezinte, dar că nu ştie unde ar fi mai potrivit la raion
ori regiune. Brînzeu s‑a arătat şi a manifestat o bucurie de nedescris că
în fine se reglementează şi această problemă, pe care el de la început
nu a văzut aşa de tragică, după cum se prezenta, este de părere că la
regiune să se prezinte, dacă va reuşi să scape de vigilenţa celor de la
raion, adică timpul necesar pentru deplasare la regiune, şi insistă să o
facă fără amânare.
La aceeaşi dată sursa întâlneşte pe Bălan Ştefan la el acasă, se bucură
mult de situaţia în care se găseşte insistând asupra aranjării situaţiei
fără amânare, fie la raion fie la regiune pe lângă prevederea de a nu fi
identificat înainte, căci în caz contrar situaţia s‑ar agrava.
În cursul timpului, adică în ultimul timp, el a fost dus de 4 ori la cei
în drept, la unele întrevederi, ameninţat, încarcerat, în curs de câteva
ore de mai multe ori, ţinut la neagra, la W.C., dar nu a spus nimic, decât
că cu Ploscaru nu a avut nimic, a trecut prin grele momente, ameninţat
cu „alte metode”, etc. În una din zile când a fost dus de la spital a reuşit
să spună bucătăresei, să fie anunţată locuinţa că e dus la Securitate,
aceasta a şi făcut, altădată prin surorile care erau în birou la el. Deşi a
dat declaraţie că nu va spune unde a fost totuşi la sosire acasă noaptea
întrebat de D‑na Duma care stă alături în alt apartament i‑a spus că la
Securitate şi că a trecut prin grele momente de suferinţă.
La 31 ianuarie 1958, sursa întâlneşte în tren înainte de a ajunge la
staţia de destinaţie pe dr. Raţiu Iuliu, acesta se bucură nespus de mult
de faptul întâlnirii şi‑i spune că episcopul Bălan Ioan a fost şi este la
308
patriarhie la Bucureşti, a participat la o masă (banchet) oficială ca

invitat cu ocazia investirii lui Herineanu309 ca episcop de Cluj şi că
„unele din urechi s‑au scandalizat”, spune apoi de procesul lui Borda
care nu se ştie când se va ţine, aflând care e situaţia reală îi spune că nu
s‑au întâlnit şi îl roagă ca după clarificare, să se întâlnească după cum
s‑au întâlnit şi în trecut.
De la data de 2 februarie 1958, cum şi în zilele următoare, toată lumea
atât cei ce‑l cunosc personal, cât şi cei pe care îi cunoaşte din văzute,
vecini, intelectuali, muncitori, salahori, etc. îl îmbrăţişau şi manifestau
o bucurie de nedescris pentru faptul revederii spunând că sunt veseli
şi îl felicitau pentru reuşită, spunând că erau convinşi că un om atât de
bun, care nu a făcut altceva decât să muncească şi care era îndrăgit de
toţi să poată ajunge în aşa o situaţie, datorită unei persoane pe care ei
nu o cred a fi normală.
La 6 februarie 1958 pe stradă sursa întâlneşte pe Deciu acesta la fel
vesel şi bucuros de revedere spune că din cauza lui Ploscaru a avut multe
neplăceri, interogatorii.
La aceeaşi dată, seara, Sălăjan310 se miră că a intrat în amnistie,
întrucât chestiuni politice nu au fost amnistiate, sursa îi spune că acea
309
Teofil Herineanu (sfinţit preot de Episcopul Iuliu Hossu). Herineanu, fost greco‑cato‑
lic, este sfinţit episcop ortodox la mănăstirea Dragoslavele (mănăstire în care au avut
domiciliu obligatoriu episcopii Bisericii Române Unite). Devine Episcop al Romanului
şi Huşilor, apoi Episcop de Cluj, iar în toamna anul 1973 Episcopia Clujului este ridi‑
cată la treapta arhiepiscopiei şi, în acest context, Teofil Herineanu a fost pus în noua
sa demnitate. Promovarea foştilor greco‑catolici în Biserica Ortodoxă era obişnuită în
acea perioadă, a se vedea şi cei 37 de preoţi sau protopopi care au semnat „Proclamaţia”
sau Adunarea de la Cluj din 1 octombrie 1948.
310
Dumitru Sălăgean s‑a născut în comuna Vişinel, judeţul Cluj, în 29 octombrie 1913.
A venit ca preot celibatar în Dieceza de Lugoj, de unde a fost arestat. A fost internat la
Penitenciarul Lugoj cu ordinul nr. 8697 din 1950, fără a fi invocat nici un motiv în fişa
matricolă penală. De la Lugoj este transferat la Penitenciarul Timişoara, apoi la Peni‑
tenciarul Sighet Principal, camera 48. Descrierea pe scurt a faptului este remarcabilă
deoarece în fişa matricolă penală este scris: „a refuzat să treacă la ortodoxism”. Preo‑
tul Dumitru Sălăgean după eliberarea din închisoarea Sighet, din 27 octombrie 1955
s‑a angajat la 1 noiembrie 1955 în funcţia de normator la Grupul de şantiere Lugoj. În
această funcţie a lucrat până la 1 ianuarie 1958, apoi a activat ca funcţionar principal.
Din anul 1959 Dumitru Sălăgean lucrează, la Cooperativa Munca Lugoj, în funcţia de
casier colector cu salariu de 704 lei, până în anul 1963, când primeşte postul de contabil
cu salariu de 925 lei. Din anul 1965 îl găsim contabil principal cu salariul de 1000 lei.
chestiune nu a fost politică, ca dovadă respectivul nu a apărut în nici un

proces. În continuare Sălăjan spune că se aşteaptă judecarea procesului
lui Borda şi condamnă vehement atitudinea lui Albu Vasile, care e unul
din acuzatorii lui Borda, declarând în instanţă că el Albu, de la Borda a
primit acel memoriu, iar Borda neagă cu desăvârşire.
La 9 februarie 1958 la amiază, sursa cu dr. Brînzeu Nicolae mergea pe
stradă spre casa Armatei, unde dr. Damicico de la Timişoara ţinea o con‑
ferinţă. Despre episcopul Bălan Ioan ştie că e la Bucureşti la Patriarhie,
nu se mai insistă asupra trecerii, dar trebuie că se pregăteşte ceva în
legătură cu biserica greco‑catolică, căci altfel nu poate să‑şi explice de ce
i se face atâta curte şi de ce îl îngrijesc aşa de bine. Trebuie să fie ceva şi
aceasta o presupune pe faptul că la ultima întrevedere pe care a avut‑o
cu dr. Petru Groza înainte de a muri, acesta i‑a spus (Brînzeu a fost la
dr. Petru Groza) că are de gând să trimită la Roma pe Iosif Pop (zis
Ioşcuţa Pop, fost abate de Sâniob) preot romano‑catolic, azi deputat în
Marea Adunare Naţională care afirmase că ar cunoaşte pe Dell’Aqua,
că pe baza acestei cunoştinţe să tatoneze şi să afle care ar fi părerea
Vaticanului în vederea reglementării situaţiei bisericii romano‑catolice.
Brînzeu i‑a spus că pe Dell’Aqua şi el îl cunoaşte şi că nu se va putea afla
multe, Vaticanul nu va sta de vorbă până ce nu se va reglementa, sau nu
se va încerca să se reglementeze, situaţia bisericii greco‑catolice, care e
prevăzută în constituţia RPR cu două dieceze şi că la ora actuală nu s‑a
intrat la normal este vina episcopului Rusu.
La 14 februarie 1958, seara la restaurantul „Dacia” fiind sursa invitat
de Breban, apare avocatul Craşovan311 de la Timişoara, având în ziua
următoare un proces la Lugoj, acesta invitat la masă spune că a fost
La Cooperativa Munca din Lugoj pe funcţia de contabil principal, Preotul Sălăgean,

lucrează până în anul 1975 când este propus pentru pensionare.
311
Craşovan Ioan, fiul preotului greco‑catolic Craşovan Ioan, activ după anul 1948 în
oraşul Timişoara. S‑a născut la data de 4 februarie 1930, în localitatea Becicherecul
Mare, Iugoslavia. La data arestării avea domiciliul în oraşul Timişoara. A fost arestat cu
mandatul de arestare nr 40406 din 17 aprilie 1958, emis de către U.M. 0230 Timişoara,
pentru fapta „uneltire”. Prin sentinţa penală nr. 432 din 1958 şi prin Hotărârea Judecă‑
torească nr. 326 din 1958, Tribunalul Militar Timişoara l‑a condamnat conform artico‑
lului 209 C.P. la 17 ani de muncă silnică în perioada 16 aprilie 1958 – 11 aprilie 1975. În
închisorile comuniste a stat o perioadă de 6 ani, deoarece a fost graţiat în 28 iulie 1964
prin Decretul 411 din 1964.
procesul lui Borda, a fost condamnat la 10 ani, amănunte nu cunoaşte

întrucât s‑a dezinteresat de acel proces, pe Borda neconsiderându‑l
normal, Borda spunea şi avea aspiraţii de a ajunge episcop, fapt ce o
minte sănătoasă nu poate să accepte.
La 15 februarie 1958, profesoara Cristea în alimentară exprimă
bucuria revederii şi întreabă când va merge la bătrân (la episcop) ea
ştie că în ultimul timp s‑a încercat şi s‑a insistat ca să treacă, dar că s‑a
dovedit foarte intransigent şi că momentan situaţia s‑a cam îndulcit.
La 16 februarie 1958, Suta Ludovic condamnat la 1 an cu suspen‑
dare pentru aur, spune sursei că a fost pe acasă rugat de Voştinaru să
comunice primirea scrisorii, dar că după aceea a trecut şi Voştinaru.
Spune că procesul cu aurul l‑a costat la 200.000, a plătit pe avocaţi în
particular, a dat judecătorului, roagă şi sursa că dacă poate să se intere‑
seze la Timişoara la Tribunal cine face repartizarea dosarelor, întrucât
Procuratura a făcut apel, el ar căuta cu bani să fie repartizat dosarul
la judecătorul pe care el îl vrea şi‑l roagă că dacă poate să fie ajutat în
această chestiune, s‑a promis tot concursul.
La felicitările de ziua naşterii, 11 februarie, episcopul Bălan a mul‑
ţumit, se bucură de situaţia de azi şi cere să fie cercetat însă mai curând
„fără amânare”.

Nota a fost luată de la agentul

„Demeny V.” la data de 15 feb.
1958, de către Lt. Maj. Voicilă P.
342/ 18 februarie 1958
Strict Secret
ex. nr. 1
În după amiaza zilei de 13 februarie 1958, sursa însoțită de doamna

Tusa a făcut o vizită episcopului Bălan Ioan la Ciorogârla.
Până acolo, cât și înapoi, s‑a deplasat cu un taximetru particular al
cărui șofer a fost amendat de fiecare dată de un milițian, pentru faptul
că a depășit linia de centură cu peste 20 km., fără a avea formele legale.
La mănăstire sursa a fost primită de valetul Luca Bălteanu, care a
condus‑o la episcop.
Rămânând singur cu episcopul, acesta și‑a exprimat mai întâi bucuria
că sursa l‑a vizitat după care s‑a spovedit sursei (care este preot).
În cadrul discuțiilor cu sursa, episcopul Bălan Ioan i‑a precizat că în
timp ce el era la Patriarhie a fost strict supravegheat de către un preot
Zaharescu, care a mers până acolo încât nu a permis persoanelor care
l‑au căutat să ia legătura cu el (Bălan).
O astfel de situație a avut loc atât cu sursa cât și cu un medic care a
încercat să‑l viziteze pe episcop în perioada respectivă.
În continuare, episcopul Bălan Ioan a afirmat că episcopul Clujului,
Teofil Herineanu, i‑ar fi propus (lui Bălan) să accepte scaunul episcopal
ortodox, însă el a refuzat.
Apoi Bălan a mai precizat, că fiind cazat la Mitropolie într‑o cameră
alăturată aceleia în care a locuit episcopul Teofil Herineanu, i‑a făcut
impresia că a fost special amplasat astfel pentru a se stabili dacă el
(Bălan) va lua contact cu Teofil Herineanu, care a fost preot greco‑catolic.
Un asemenea contact Bălan Ioan nu a avut cu Teofil Herineanu, însă
ocazional i‑a spus acestuia: „D‑zeu să te aibă în pază”.
Sursa i‑a spus apoi că ar fi auzit de la unii credincioși că el episcopul
Bălan Ioan și‑ar fi schimbat poziția față de rezistență, la care acesta i‑a
312
răspuns sursei că nu este adevărat și că părerea lui este că până la urmă

toți credincioșii din țară vor deveni greco‑catolici.
Sursa a ridicat apoi problema episcopului Hossu, la care Bălan a
afirmat că patriarhul i‑a promis că atunci când va fi timp frumos îl va
aduce personal pe Bălan cu mașina la Căldărușani.
A mai adăugat că i‑a scris episcopului Hossu, acum o lună și jumătate
și neprimind răspuns, bănuiește că scrisoarea n‑a ajuns la destinație.
A amintit că cei de la Culte, probabil tovarășul director Rodeanu, i‑ar
fi propus mai înainte să plece la rude la Lugoj și la Timișoara.
Problema a rămas în suspensie precizând că locul lui ar fi la Episcopia
Lugojului.
Bălan Ioan a mai afirmat că în timpul cât a stat la Mitropolie, a fost
supravegheat, dar el e liniștit fiindcă nu face altceva decât să lucreze la
traducerea „Vechiului Testament” și zilnic se roagă.
A rugat‑o pe sursă să mai treacă pe la el și să‑i ducă 1–2 kg lumânări
pentru slujbe și un dicționar francez‑român, recent.
După ce sursa i‑a dat lui Bălan Ioan liturghii, acesta i‑a spus că îl
așteaptă întotdeauna cu drag, cerându‑i să‑l mai viziteze.
În alte ordine de idei, sursa a mai relatat că la 11 februarie a. c. [1958]
l‑a văzut la biserică la slujbă pe preotul Ciungan Augustin.
Întrucât sursa mergea la slujbă, n‑a avut timp să discute mai mult
cu acesta ci s‑a scuzat pentru faptul că nu i‑a dat împărtășanie atunci
când i‑a cerut, din cauză că i s‑a părut că cineva îi supraveghea și i‑a fost
teamă pentru el (Ciungan) de a nu avea neplăceri.
La aceasta Ciungan Augustin i‑a spus râzând că el nu crede să fost
supravegheat întrucât venea de‑acasă și n‑a observat nimic suspect.
Sursă: „Demeny Victor”
Nota Biroului:
Datele de mai sus au fost furnizate de agentul „Demeny Victor” în
urma marșrutizării sale de la Ciorogârla la episcopul Bălan Ioan.
Existând posibilitatea ca agentul „Demeny V.” să ia legătura din nou
cu Bălan Ioan, care i‑a solicitat servicii, a fost din nou marșrutizat la
Ciorogârla în care scop i s‑a dat instrucțiunile necesare pentru a rezolva
următoarele sarcini:
– Să adâncească discuțiile cu privire la rolul și activitatea preotului

greco‑catolic Ciungan Augustin din București, și dacă acesta este coor‑
donat în activitatea lui de episcopul Bălan Ioan.
– Să adâncească și să clarifice mai mult activitatea episcopului Bălan
Ioan în clandestinitatea greco‑catolică, ce intenții de viitor are acesta și
legăturile lui cu Hossu Iuliu pe această linie.
Lt. Maj. de Securitate

Voicilă P.

Primește: Lt. Maj. Badea C‑tin
Nota a fost redată verbal de
către agent.
Notă 31 3
Pe data de 1 februarie 1958, a venit din București fostul episcop

greco‑catolic Bălan Ioan, cu o mașină a patriarhului, fiind însoțit de
părintele Zaharescu.
Din discuțiile avute cu Ep. Bălan Ioan mi‑a spus că a locuit într‑una
din încăperile palatului patriarhal și a fost foarte bine primit de către
cei de la patriarhie.
Din câte am dedus, Ep. Bălan Ioan ar fi stat sub tutela părintelui
Zaharescu.
Ep. Bălan I. cât a stat la patriarhie s‑a tratat de ochi la dr. Blat.
Din câte am observat Ep. Bălan I. continuă să lucreze la lucrarea
„Concordanța citatelor din Biblie” aceasta o face cu scopul pentru a
mânui mai ușor scriptura.
Ep. Bălan I. umblă prin mănăstire și stă de vorbă cu mai toate mai‑
cile, căutând în discuții să discrediteze organizația bisericii ortodoxe.
Ucenicul lui Ep. Bălan I. anume Luca, a primit un telefon din
București, cam pe la începutul lunii ianuarie de la o rudă a sa, spu‑
nându‑i prin telefon că i‑a adus niște alimente Luca i‑a spus să le lase
la o rudă de a lui Hossu în str. Pitarmoș sau Popa Tatu, nu am înțeles
bine adresa, care ulterior Luca s‑a dus în București și a luat aceste
alimente.
În această perioadă de timp Ep. Bălan I. nu a fost vizitat de nimeni,
decât de un reprezentant al Ministerului Cultelor venit în mănăstire pe
data de 7–8 feb. 1958, pentru a se interesa de bunul mers al mănăstirii.
Sarcini:
Vei căuta să stabilești identitatea rudei lui Hossu, din București și
scopul pentru care a venit ruda lui Luca în București.
313
Vei căuta să stabilești dacă Ep. Bălan I., nu cumva primește îndru‑
mări în legătură cu lucrarea „Concordanța textelor biblice”, de la cine
anume.
Măsuri:
O copie după notă s‑a exploatat în dosarul de acțiune informativă
privind pe Ep. Bălan Ioan.
Nota a fost luată de la Agentul:

„Văleanu Marius” la data de
27 februarie 1958, de către Lt. Maj.
Solomon Simion în care conspirativă
„Bălcescu”.
342/4 martie 1958
În ziua de 19 februarie, sursa s‑a întâlnit întâmplător pe str. Lipscani

cu numitul Turdeanu Salustiu, fiul fostului canonic de Baia Mare,
Turdeanu.
Turdeanu S. locuieşte în strada Mântuleasa, nr. 4 şi este funcţionar
la Ministerul Finanţelor.
Sursa îl cunoaşte pe acest Turdeanu încă din anul 1948 (de după uni‑
ficare), când venind la Bucureşti a fost condus la domiciliul acestuia de
către superiorul bazilitan Man Leon (condamnat) şi găzduit la el vre‑o
două zile.
După aceea prin 1949–1950, sursa locuind în Bucureşti, s‑a mai
întâlnit cu Turdeanu de mai multe ori, discutând de fiecare dată pro‑
bleme curente.
Cu aceste ocazii, sursa a constatat că Turdeanu este fire stăpânită de
un oarecare misticism. El (Turdeanu) se interesa foarte mult de pro‑
blema învierii lui Cristos, cerându‑i sursei diverse studii în legătură cu
această problemă. La fel şi sursa, împrumută de la Turdeanu o serie de
cărţi cu caracter literar, deoarece acesta avea o bibliotecă frumoasă.
Reîntâlnind‑o pe sursă (în 19 februarie 1958), Turdeanu a întrebat‑o
cu ce ocazie pe la Bucureşti şi sursa i‑a răspuns că şi‑a găsit serviciul la
Bucureşti.
Aflând acest lucru Turdeanu, a invitat‑o pe sursă, să meargă la el,
dându‑i în acest scop numărul de telefon de acasă – 6.63.49 – şi de la
serviciu – 6.20.00 interior 297 – pentru a aranja întâlnirea din timp.
În continuare, Turdeanu a afirmat că a fost de câteva ori la Ciorogârla,
la episcopul Bălan Ioan pe care l‑a găsit sănătos şi bine.

314
Legat de aceasta a mai spus că nu e nici‑un risc de a merge la Bălan şi

a invitat‑o pe sursă să meargă odată împreună cu el la Ciorogârla.
Cu ocazia uneia din vizitele făcute la Ciorogârla, Bălan i‑a spus lui
Turdeanu că într‑o zi, l‑a trimis pe bucătarul său Bălteanu Luca, la cate‑
drala „Sfântul Iosif” cu un bilet pentru a cere două sticle de vin pentru
Liturghie şi lumânări.
La catedrală Kreiss i‑a dat numai 1 kg de vin.
Acest fapt i l‑a povestit lui Turdeanu însuşi episcopul Bălan Ioan care
a afirmat în încheiere: „Ca să vezi cum sunt romano‑catolicii şi cum ne
ajută”.
Turdeanu a ţinut în căsătorie pe fiica fostului profesor de teologie
de la Cluj, dr. Ciplea Alexandru (decedat), iar sursa a cunoscut încă din
liceu de la Cluj pe cei doi fraţi ai soţiei lui Turdeanu Salustin – în pre‑
zent decedată – anume dr. Ciplea Alexandru din Cluj şi colonelul Ciplea
Siciniu, profesor la o şcoală militară în Bucureşti.
Ca om Turdeanu Salustin, e blajin, corect, conștiincios, şi capabil
în materie de ştiinţe economice financiare. Sursa crede că Turdeanu a
făcut ceva studii superioare în Franţa, deoarece el a fost şi profesor con‑
ferenţiar la Politehnica din Timişoara.
Misticismul e o caracteristică provenită – după părerea sursei – din
educaţia religioasă primită acasă de la tatăl lui, care a fost unul dintre
cei mai aleşi preoţi din Baia Mare.
Deşi i‑a murit soţia cu ani în urmă, Turdeanu nu se recăsătoreşte, –
din veneraţie pentru soţia sa – cum a afirmat odată faţă de sursă.
Gospodărirea i‑o face soacra lui – mama fostei sale soţii. El are trei
copii între 8 şi 15 ani.
În relaţiile cu sursa, Turdeanu Salustin a avut întotdeauna o atitu‑
dine binevoitoare.
Sursă: „Văleanu Marius”

Nota a fost luată de la agentul:

„Cristescu Mihail” de către: Cpt.
Leitner Alex. de la Dir. reg. M.A.I.
Baia Mare, – în ziua de 18 febr. a.c. [1958]
342 / 28 februarie 1958
Strict Secret
ex. nr. 1
Notă 31 5
La data de 16 februarie 1958, sursa aflându‑se la București, a făcut o

deplasare până la Ciorogârla unde a luat legătura cu episcopul Bălan
Ioan.
După ce sursa l‑a felicitat pe Bălan Ioan cu ocazia împlinirii celor
78 de ani, acesta i‑a arătat lucrarea ce face legătura cu a treia ediție a
„Noului Testament”.
Acum, Bălan are speranța că va merge acasă, deoarece un inspector
din Departamentul Cultelor, i‑a pus întrebarea că dacă i s‑ar permite să
plece, ar avea unde să meargă, la care Bălan a răspuns că poate merge
fie la Lugoj, fie la Teiuș.
Bălan a precizat sursei că dacă ar merge la Teiuș, n‑ar avea nici‑un
avantaj.
În continuare Bălan a spus că el corespondează cu fostul prepozit capi‑
tular Brînzeu Nicolae și cu preotul Tufescu Patriciu, ambii din Lugoj.
Informații mai importante în legătură cu mișcarea clandestinității
greco‑catolice nu a primit și de aceea nu știe nici care este situația reală
a lui Ploscaru Ioan.
Cu Brînzeu N. și Tufescu P. corespondează prin poștă și tot pe această
cale corespondează și cu episcopul Hossu Iuliu.
Despre episcopul Hossu Iuliu a arătat că acesta cu excepția fraților
și nepoților săi, nu vrea să mai vadă pe nimeni și că atât Hossu cât și
frații lui sunt atât de fricoși încât nu mai permit să meargă la episcopul
Hossu Iuliu.
De asemeni nici frații episcopului Hossu nu îndrăznesc să‑l viziteze
pe Bălan Ioan.

315
Arătând că dorește să‑l vadă pe Hossu Iuliu, Bălan Ioan s‑a adresat
patriarhului cerându‑i să‑i dea posibilitatea de a se vedea cu Hossu și
patriarhul i‑a promis lui Bălan că îl va duce cu mașina sa la Căldărușani,
imediat cum se vor repara drumurile din apropierea Căldărușanilor.
Legat de aceasta, a arătat că Hossu Iuliu este mult mai supravegheat
decât el (Bălan) deoarece ori de câte ori vine cineva la el să‑l viziteze,
imediat este anunțată Securitatea.
În continuare Bălan a arătat că dorind a se deplasa pentru tratament
la ochi, dantură, a cerut mașină și găzduire, s‑a adresat Arhiepiscopiei
Romano‑Catolice însă i s‑a refuzat acest sprijin și atunci i s‑a adresat
patriarhului care i‑a asigurat condițiile necesare.
Bălan a mai arătat că aflându‑se la patriarhie, patriarhul l‑a invitat
și pe el la masa dată în favoarea demnitarilor bisericești – mitropolitul
Colan al Sibiului și episcopul Teofil Herineanu al Clujului, că la patri‑
arhie s‑a întreținut foarte bine cu cercurile ortodoxe, arătând toți un
deosebit respect fața de persoana lui.
Patriarhul l‑a dus pe Bălan și la teatru unde a văzut drama lui Barbu
de la Vrancea „Apus de Soare”, care i‑a plăcut foarte mult deoarece
Ștefan cel Mare invoca deseori ajutorul lui Dumnezeu.
Bălan a spus în continuare că patriarhul ar fi afirmat – referindu‑se la
persoana lui Bălan – „să ne facem prieteni că dușmani clandestini avem
destui”. Și patriarhul și‑ar fi motivat această afirmație arătând că dacă
se va schimba situația, și el se va face catolic.
În altă ordine de idei, Bălan I. știe că în prezent, vicarul eparhiei de
Baia Mare este Mois Grigore, deoarece acesta s‑a prezentat la Bălan
spunându‑i că în funcția de vicar a fost numit de episcopul Rusu
Alexandru.
Această funcție de vicar, pretinde a o mai avea și preotul Marian
Gheorghe (tot din Baia Mare), însă Bălan crede că Marian Gh. are
delegație numai pentru cazul când Mois Grigore va fi împiedicat să‑și
îndeplinească funcția de vicar.
Referindu‑se la vizitatorii săi, Bălan Ioan l‑a amintit pe preotul
romano‑catolic Zudor Francisc de la Bărăție, care vine mai des pentru
a‑l spovedi.
În continuarea discuțiilor, sursa i‑a pus diferite probleme în legătură
cu situația fostelor eparhii greco‑catolice, la care Bălan I. a răspuns că
nu vrea să știe de nimic și că pentru rezolvarea diverselor probleme să

se adreseze vicarilor ce există în fiecare episcopie.
Spre sfârșitul discuțiilor, Bălan Ioan a vorbit sursei despre ocupațiile
sale zilnice, precizând că aprofundează pe de o parte lucrarea sa – a treia
ediție a Noului Testament – iar pe de altă parte se ocupă de călugărițele
din mănăstire, ținându‑le predici și ore de limba franceză.
După aceia s‑a plâns de greutățile sale materiale, iar la despărțire a
cerut sursei ca atunci când va mai veni la București să‑l viziteze din nou
la Ciorogârla.
Sursă: „Cristescu M.”
Nota Biroului:
Informațiile de mai sus au fost furnizate de agentul „Cristescu
Mihail” în urma marșrutizării lui la București și Ciorogârla de către
organele Reg. M. A. I. Baia Mare, în urma ordinului Dir. III‑a.
Cea mai mare parte din aceste informații se verifică prin materialele
date de agentul „Demeny V.”
În continuare, pentru adâncirea acestor date, va fi dirijat agentul
„Demeny V.” care are serioase posibilități de pătrundere pe lângă epi‑
scopul Bălan Ioan.
Prelucrată de
Lt. de Securitate
Alexe I.
Agent: „Tudor Popa”

Primeşte Maior Sterescu Paul
Data: 7 martie 1958
În ziua de 24 februarie 1958, sursa l‑a vizitat pe Nicolae Brînzeu la

domiciliul acestuia. După ce a felicitat sursa pentru faptul că este acasă,
printre alte discuţii Brînzeu a spus că i se pare suspectă îngrijirea spe‑
cială ce se acordă episcopilor greco‑catolici. Brînzeu crede că este vorba
de o repunere în drepturi a Bisericii greco‑catolice, singura problemă ce
urmează a fi lămurită fiind formula sub care se va face pentru a nu părea
o revocare a hotărârii luate în 1948 de către regim.
După Brînzeu, repunerea în drepturi urmează a se face în felul următor:
episcopii greco‑catolici ar putea fi încadraţi ca vicari arhierei pe lângă
episcopiile romano‑catolice, ceea ce Roma ar aproba fără condiţii. În
ceea ce priveşte preoţii rezidenţi, aceştia ar urma să exercite în parohiile
romano‑catolice, fie după rit romano‑catolic, fie după rit greco‑catolic.
În această problemă, Brînzeu consideră că episcopii vor trebui să fie de
acord şi să înţeleagă situaţia reală. Nu e voie ca ei să‑şi exprime hotă‑
rârea fără a consulta pe cei din afară care cunosc bine situaţia.
Brînzeu este şi acum de părere că în această problemă să se con‑
sulte câţiva laici (academicieni) ca dr. Haţiegan, Agârbiceanu şi alţii
şi să se facă totul pentru a se ajunge la orice compromis, pentru a nu
se mai repeta greşelile din trecut, adică înainte de desfiinţarea bisericii
greco‑catolice, când s‑a cerut de către guvern, regulamentul de funcţi‑
onare şi din cauza episcopului Frenţiu de la Oradea nu a putut fi pre‑
zentat. Aceasta – spune Brînzeu – a constituit motiv pentru desfiinţarea
cultului.
Tot Brînzeu a spus sursei că lichidarea Bisericii greco‑catolice este
ordin de la Moscova. Acolo s‑a redactat procesul verbal care a ajuns la
Patriarhie la Bucureşti, fiind tradus de un basarabean ce lucrează acolo.
Acesta a dat o copie de pe exemplarul tradus fostului episcop Aftenie,
care l‑a predat Nunţiaturii, aceasta la rândul ei trimiţându‑l la Roma.
„Acest basarabean este omul nostru” a afirmat Brînzeu.
316
Urmează ca sursa să‑l mai viziteze pe Brînzeu, care a arătat o atitu‑

dine deschisă şi vorbitoare.
Sursa „Tudor Popa”
Observaţii:
Din această notă rezultă poziţia pe care o are în prezent în problema
bisericii greco‑catolice, numitul Nicolae Brînzeu din Lugoj, fost preot
greco‑catolic, urmărit de noi prin acţiune informativă.

Agentul a fost instruit să‑l mai viziteze pe Brînzeu în decursul vii‑
toarelor două săptămâni. În cazul când se creează o situaţie favorabilă,
agentul să reia discuţia despre persoane de la Patriarhie pe care Brînzeu
o socoteşte „omul nostru” şi să afle dacă acesta şi în prezent ţine legătura
cu clandestinitatea greco‑catolică, prin ce mijloace şi care este rolul ei.
De asemenea agentul să‑i arate lui Brînzeu că ar fi posibil să facă o
vizită episcopului Bălan la Ciorogârla până în paşte. Să nu‑i ceară lui
Brînzeu eventualele mesagii sau ştiri către episcop, ci să primească
numai când Brînzeu cere acest lucru.
Măsuri:
Copia notei se va trimite de urgenţă Direcţiei a III‑a.
Materialul se va exploata la acţiunea informativă.
Maior de Securitate
Sterescu Paul

Primește: Lt. Maj. Badea C.
Data: 7 martie 1958
Nota a fost redată verbal de către agent.
Relaţii privind pe Episcopul Greco‑Catolic

Bălan Ioan.
În ziua de 4 martie 1958, pe la ora 12, a venit cu o maşină de la

Patriarhie preotul Zaharescu de l‑a luat la Bucureşti, la Patriarhie, pe
episcopul greco‑catolic Bălan Ioan.
Pe data de 5 martie 1958, după amiază s‑a întors episcopul Bălan
Ioan însoţit tot de preotul Zaharescu.
Din câte m‑am informat, Bălan Ioan a fost luat la Bucureşti pentru
a se trata la ochi la Dr. Blat. Pe data de 6 martie 1958 episcopul Bălan
Ioan a fost vizitat de o persoană (bărbat înalt şi în vârstă), care după
câteva ore a plecat. Această persoană din câte am stabilit este din
Bucureşti, iar când a intrat pe uşa episcopul Bălan Ioan a rămas sur‑
prins şi a spus: „Ce mai faci părinte”. Nu am putut stabili identitatea
acestei persoane.
Pe data de 5 martie a venit stareţul Cristea Ghe. Gherasim de la
Mănăstirea Căldăruşani, însoţit de consilierul Stancu, au venit cu un
camion de au adus rame pentru confecţionarea de icoane care se lucrează
în Mănăstire. Stareţul Gherasim a fost şi pe la episcopul Bălan Ioan de
la vizitat şi mi‑a spus că episcopul Bălan Ioan peste câtva timp va fi la
un loc cu episcopul Hossu care se află la Mănăstirea Căldăruşani. Am
căutat să stabilesc identitatea rudei lui Hossu din Bucureşti, însă nu
am putut afla.
Sarcini:
Veți căuta să intraţi în relaţii cu Luca (ucenicul lui Bălan Ioan) şi
să‑l invitaţi şi pe la Dvs., în discuţii veţi căuta să nu‑l contraziceţi, dis‑
cuţiile să se refere la principii de credinţă.
317

„Demeny Victor” de către: Lt. Maj.
Voicilă P., la data de 7 martie
a.c. [1958], în casa „Matei”.
342/7 martie 1958
Notă 3 1 8
Agentul „Demeny Victor” a fost dirijat să meargă din nou la epi‑

scopul greco‑catolic Bălan Ioan, pentru a stabili următoarele:
– Rolul și activitatea preotului greco‑catolic clandestin Ciungan
Augustin din București și legătura acestuia cu episcopul Hossu.
– Situația cultului greco‑catolic în prezent și legăturile acestuia cu
episcopul Hossu (ce are D. O. la Căldărușani).
În ziua de 6 martie a.c. [1958] agentul a fost la episcopul Bălan Ioan

la Ciorogârla. Acesta l‑a primit cu multă veselie și după discuțiile intro‑
ductive, agentul a ridicat problema lui Ciungan A., urmărind de a pune
în discuție cele discutate cu organele noastre.
Episcopul însă auzind că e vorba de Ciungan A. l‑a întrerupt pe agent,
spunând că acesta este un fricos „papă‑lapte” și că nu este cazul să mai
discute despre el.
„Demeny V.” a adus apoi vorba despre afirmația pe care a făcut‑o la întâl‑
nirea precedentă episcopul „că în curând România va deveni în întregime
greco‑catolică”. La aceasta episcopul Bălan Ioan i‑a spus că el are în vedere
dorința categorică a unor personalități din regimul burghezo‑moșieresc
cu care a fost la închisoare, cum ar fi Ghiță Pop, fostul ministru al cul‑
telor, Gigurtu fost ministru, Gheorghe Brătianu, Pamfil Șeicaru, care i‑au
promis tot concursul pentru ca „România să devină greco‑catolică”.
I‑a mai spus apoi sursei că are dovezi că toți preoții greco‑catolici,
care în prezent au aderat la ortodoxie au fost siliți de către organele
securității ca să facă acest lucru și că în situația când se va schimba
regimul, aceștia vor reveni la greco‑catolici.
Tot în legătură cu aceasta, episcopul a mai relatat că are informații
și de la preotul greco‑catolic Lugojanu din Ardeal, că acesta ar fi într‑o
318
familie de greco‑catolici influenți, care ar fi spus că vor să facă totul ca

să aibă câți mai mulți aderenți la cultul greco‑catolic.
Legat de toate aceste probleme, Bălan I. i‑a spus sursei noastre că
este întru‑totul de acord și episcopul Hossu.
În legătură cu vizita pe care trebuia s‑o facă Bălan I. lui Hossu, sursa
a stabilit că Bălan I. intenționează să solicite patriarhului să‑l ducă cu
mașina la Căldărușani. A menționat apoi că a primit de la Hossu o scri‑
soare recent, ca răspuns la scrisoarea pe care el a trimis‑o anterior și pe
care o aștepta de mult.
I‑a mai spus sursei că de paști urmează să‑l viziteze nepotul lui,
Ștefan Bălan preot greco‑catolic din Lugoj și că cu această ocazie, îl va
trimite să meargă și pe la agent.
Bălan I. i‑a mai spus sursei că a solicitat prin inspectorul Chirică de
la departament, care vine din două în două săptămâni la el, să fie mutat
la Arhiepiscopia Catolică din București. El crede însă că Iovaneli Traian
fiind fricos, nu‑i va răspunde.
Nota Biroului:
Fața de materialul prezentat și în raport de sarcinile care i s‑au trasat,
considerăm că agentul n‑a adâncit în mod suficient probele pe care le‑a
pus în discuție deși a avut ocazia și ar fi putut să facă acest lucru. În legă‑
tură cu aceasta, i s‑a atras lui „Demeny Victor” atenția că nu a adâncit
suficient problemele, trecând chiar peste unele aspecte care aveau
menirea de a‑l pune pe Bălan I. în situația ca să‑și precizeze poziția pe
linia activității sale clandestine greco‑catolice.
„Demeny V.” a justificat că a scăpat din vedere aceste lucruri (le‑a
uitat) și că nici episcopul nu i‑a permis să‑și spună părerea și a vorbit
numai el. Agentul s‑a angajat că la viitorul contact cu episcopul (peste
circa 10 zile) va fi mai atent în discuții și va ridica din nou problemele
care nu s‑au clarificat. I s‑au trasat sarcini în continuare de a stabili
activitatea dubioasă și legăturile episcopului Bălan Ioan în mediul
clandestinității greco‑catolice.

Voicilă Petre

Nr. 342/13888
10 martie 1958
Către,
Direcţia III‑a Bucureşt i
Pe rso n al Tovarăşului Lt. Colon el Sic a n 3 19
Vă înaintăm alăturat 2 note informative furnizate de agentul „Tudor

Popa” (fost „Trofan Pavel”). În nota dată în ziua de 17 februarie 1958,
tratează despre reîntoarcerea sa în Lugoj după o absenţă de 7 luni şi
felul în care a fost primit. În legătură cu această notă vă rugăm să veri‑
ficaţi afirmaţia făcută de Brînzeu Nicolae din Lugoj despre Iosif Pop
(Ioscuţa) care ar fi fost pregătit pentru a fi trimis la Roma să trateze
chestiunea Bisericii greco‑catolice.
În nota informativă furnizată la 7 martie 1958, agentul „Tudor Popa”
relatează discuţia ce a avut‑o cu Brînzeu Nicolae din Lugoj şi poziţia
acestuia faţă de problema bisericii greco‑catolice. Se remarcă că poziţia
lui Brînzeu Nicolae este identică cu aceea a unor greco‑catolici rezis‑
tenţi din Ardeal (din relatarea verbală a tovarăşului Lt. Colonel Sican).
Vă rugăm a verifica afirmaţia lui Brînzeu cu privire la persoana de la
Patriarhie socotită drept om al lor.
Din luna ianuarie şi până în prezent, agentul „Tudor Popa” a fost
chemat de 3 ori de episcopul Bălan să‑l viziteze la Ciorogârla. Prima
dată într‑o scrisoare (a cărei copie o anexăm) prin care îi mulţumeşte
pentru un pachet trimis de soţia agentului de „Sfântul Ion”. A doua
oară printr‑o scrisoare trimisă lui Bălan Ştefan în timp ce acesta se afla
la Govora, iar a treia oară într‑o scrisoare trimisă rudelor agentului la
Teiuş.
Din discuţiile ce au fost purtate cu agentul „Tudor Popa” a rezultat
că pe lângă faptul că este chemat insistent de episcopul Bălan, soţia
şi rudele sale îl îndeamnă să facă această vizită până la paşte. În con‑
secinţă există suficiente temeiuri pentru o marşrutizare a agentului la
319
Ciorogârla. Viitoarea întâlnire a fost stabilită la Timişoara la data de

21 martie 1958. Vă rugăm deci ca până la data de 18 martie 1958, să ne
comunicaţi dacă această marşrutizare este oportună şi în cazul că este,
vă rugăm să ne indicaţi problemele ce trebuie să le ridice agentul la
întâlnirea sa cu episcopul Bălan.
De asemenea vă rugăm să ne comunicaţi dacă este oportună marş‑
rutizarea agentului şi în alte oraşe pentru a lua contact cu persoane ce
constituie obiective ale organelor noastre.
Agentul lucrează în prezent la o presă de ulei particulară şi dispune
de timpul necesar pentru marşrutizări. Urmează a crea şi legendele
necesare deplasărilor cele va face.

Lt. Col. de Securitate Şeful Serviciului
Steskal W. Maior de Securitate
Sterescu Paul
Serviciul „F” Strict Secret

Nr. F. 01/009232
11 martie 1958
Către,
Direcţia a III‑a / 342 3 20
Referindu‑se la adresa dumneavoastră nr. 002150881 din 28.02.1958,

vă comunicăm că numitul Bălan Ioan din comuna Domneşti, mănăs‑
tirea Ciorogârla, regiunea București, formează obiectul Direcţiei I‑a/142,
motiv pentru care nu s‑a pus în interceptare pentru dumneavoastră.
Locţiitor Şef Serviciu

Căpitan Vlad Iordan
Şeful Secţiei I‑a

Maior Vachlin A.

320

Direcţia III‑a
Nr. 342/00212185 Teleimprimator
17 martie 1958 Strict Secret
Către,
Di recţia regională M.A.I. Tim iş oa ra 3 21
La raportul dumneavoastră nr. 342/13.888 din 10 martie 1958, vă

facem cunoscut că marşrutizarea agentului „Tudor Popa” la episcopul
Bălan Ioan, este oportună şi necesară în actualele condiţii de dezvoltare
a problemei clandestinităţii greco‑catolice.
Vă indicăm următoarele probleme care interesează şi pot fi clarificate
cu ocazia acestei marşrutizări:
Preocupările actuale ale lui Bălan Ioan, intenţiile şi lina sa de orien‑
tare privind perspectiva problemei greco‑catolice.
Legăturile sale actuale cu episcopul Hossu Iuliu şi preocupările lor
comune în acest sens.
Interesează orientarea celor doi episcopi, ţinând cont că episcopul
Rusu Alexandru, se află în prezent condamnat.
Ce legături are în prezent Bălan Ioan cu preoţii greco‑catolici din
Lugoj şi din alte regiuni, care sunt elementele fruntaşe din ţară pe care
se sprijină sau cu care colaborează Bălan Ioan, cum ţin aceştia legătura
între ei.
Interesează de asemenea ca agentul să‑şi creeze condiţii pentru a
deveni curier între Bălan Ioan şi legăturile sale greco‑catolice clandes‑
tine din Lugoj şi din alte părţi. Pe această linie, indicăm ca agentul să
facă cunoscut lui Bălan Ioan că în scurt timp va face deplasări la Cluj,
Teiuş, Blaj, Baia Mare (eventual şi în alte părţi), având legendate depla‑
sările şi punându‑l pe Bălan Ioan în situaţia de a‑l folosi pe agent ca
curier.
Indicăm de asemenea ca agentul şi rudele sale din Lugoj să continue
a trimite pachete cu alimente lui Bălan Ioan pentru ca şi în acest fel
să‑şi menţină o poziţie favorabilă faţă de Bălan.

321
Pentru cazul că între timp intervin probleme noi legate în special de

activitatea clandestinităţii greco‑catolice din alte regiuni care ar putea
fi clarificate prin agentul „Tudor Popa”, este necesar ca cu ocazia depla‑
sării sale la Bucureşti să i se indice a lua legătura şi cu organele Direcţiei
III‑a M.A.I. pentru a i se da sarcinile respective.
Şeful Direcţiei
Budişteanu N. Maior D. C. Sican
Sursa: „Petrescu Gh.”

Data: 29 martie 1958 – Ciorogârla
Nota a fost redată verbal de către agent.
Notă 32 2
Relații privind pe fostul

episcop greco‑catolic Bălan Ioan.
Pe data de 23 martie a.c. [1958] (dumineca) Episcopul Bălan Ioan a

fost vizitat de un nepot, inginer chimist originar din Ardeal, venit în
București în interes de serviciu la Ministerul Industriei Chimice.
În discuțiile avute cu Bălan am căutat pe cât posibil să aflu numele
acestui nepot care l‑a vizitat însă este foarte prudent în discuții și evită
în special de a pronunța nume.
Un aspect pe care l‑am observat la Bălan Ioan este acela că umblă
prin Mănăstire ducându‑se pe la maici în special la cele bătrâne, ca să
le cerceteze adică să le întrebe ce mai fac (cred că ne și bârfește), de ase‑
menea și pe la atelierul de țesut covoare se duce.
Bălan Ioan are un ucenic anume Luca. Acesta a plecat la București
pe data de 10 martie (luni), fiind anunțat printr‑o telegramă venită prin
Domnești.
Luca când s‑a întors din București a adus niște pachete. Întâlnindu‑mă
cu el (Luca) față în față, când ieșeam afară mi‑a spus că vine din
București, că o rudă a sa de la Arad, care lucrează la CFR, fiind șeful
vagonului de bagaj, cu ocazia venirii în București cu trenul mi‑a adus și
niște alimente.
De asemenea pe data de 24 martie (luni), Luca a fost din nou la
București, de a făcut cumpărături.
Persoane străine prin mănăstire nu au mai venit, decât un reprezen‑
tant de la Ministerul Cultelor, anume Pencea, pe data de 22 martie a
venit cu ocazia încheierii bilanțului cooperativei.
ss. „Petrescu Gh.”

322
29 martie 1958
Sarcini:
Vei căuta ca în discuțiile pe care le vei avea cu Luca, să fi cât mai abil
pentru a stabili date de identificare ale nepotului Bălan Ioan are l‑a
vizitat, precum și a rudei lui Luca.
Măsuri:
O copie după notă se va trimite la Direcția a III‑a M.A.I.

Data: 14 aprilie 1958
După cum a arătat şi într‑o altă notă, înainte de a pleca la Episcopul

Bălan, sursa s‑a dus la Brînzeu, pentru a‑l întreba dacă are ceva de
comunicat episcopului. Brînzeu i‑a dat o scrisoare şi cu această ocazie a
rugat sursa să meargă în Bucureşti la Valer Pop, fost conducător liberal
şi fost preşedinte al AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi). Lui
Valer Pop i‑a transmis propunerea de a se forma o delegaţie din laici
foşti greco‑catolici care ar urma să ceară Guvernului o discuţie la „nivel
înalt” în problema rezolvării situaţiei Bisericii Greco‑Catolice. Din
delegaţii să facă parte Valer Pop, Dr. Hațieganu şi acad. Agârbiceanu,
ultimii doi din Cluj.
În ziua de 14 aprilie 1958, în jurul orei 11–12, mergând spre locuinţa
lui Valer Pop din Bucureşti, l‑a văzut pe acesta ieşind de la biserica
Bărăţia. Revederea a fost cordială, iar sursa conducându‑l spre casă, i‑a
transmis cele spuse de Brînzeu. Valer a spus că este de acord cu cele pro‑
puse de Brînzeu, însă trebuie aşteptat încă puţin timp, pentru a vedea
cum se clarifică problemele internaţionale şi în special problema convo‑
cării conferinţei la nivel înalt. În caz că se efectuează această întâlnire,
atunci Sovieticii vor ceda şi se va putea acţiona în sensul celor propuse
de Brînzeu. Aceasta cu atât mai mult, cu cât în Ucraina sub‑carpatică,
greco‑catolicii rămaşi în rezistenţă îşi practică în mod liber credinţa.
Pop Valer a cerut sursei să‑l mai viziteze, pentru a‑i da un răspuns.
Observaţii:
Agentul „Tudor Popa” l‑a vizitat pe Valer Pop cu ocazia deplasării
ce a făcut‑o la mănăstirea Ciorogârla, unde are domiciliu obligatoriu
fostul Episcop Bălan.

323
Propunerea de a se forma o delegaţie de laici care să trateze cu

guvernul a făcut‑o Brînzeu, fost preot greco‑catolic din Lugoj.
Agentului i s‑au dat instrucţiuni să încunoștințeze pe Brînzeu de răs‑
punsul lui Valer Pop, însă să nu‑i promită o nouă deplasare la Bucureşti,
până nu primeşte aprobare din partea organelor noastre. Aceasta cu
scopul de a analiza dacă este oportun sau nu, ca agentul să transmită
aceste mesagii.
Copia notei se va trimite Direcţiei a III‑a.
Maior
Sterescu Paul.

Data: 14 aprilie 1958
La data de 11 aprilie 1958, seara, sursa a plecat din Lugoj pentru a

merge la Ciorogârla la fostul Episcop greco‑catolic Bălan Ioan. Despre
această plecare a anunțat pe foștii preoţi greco‑catolici: Brînzeu,
Sălăgean, Tiut, Deciu şi Bălan. Dintre aceştia, numai Brînzeu a dat
sursei o scrisoare adresată Episcopului, iar ceilalţi au transmis urări de
sărbătorile paştelui. De altfel la Ciorogârla, sursa a găsit felicitări trans‑
mise prin poştă de către Tiut, Sălăgean şi Deciu. O dată cu scrisoarea,
Brînzeu a cerut sursei să viziteze şi pe Valer Pop din Bucureşti căruia să‑i
facă propunerea în numele lui Brînzeu de a forma o delegaţie compusă
din laici foşti greco‑catolici care să ceară reprezentanţilor Guvernului
reglementarea Bisericii Greco‑Catolice. Delegaţia ar putea fi compusă
din Valer Pop, dr. Iuliu Haţiegan şi academicianul Agârbiceanu, ultimii
din Cluj. Aceasta ar fi o discuţie la „nivel înalt”.
Sursa a ajuns la Ciorogârla sâmbătă 12 aprilie ora 12, Episcopul
Bălan a primit foarte bucuroasă sursa, deoarece nu o văzuse de mult. În
afară de aceasta, sursa i‑a adus pâine de acasă, prăjituri, mâncare, vin şi
ţuică, trimise de soţia sursei – nepoata episcopului. La Ciorogârla sursa
a rămas până duminică după amiază, 14 aprilie. În timpul vizitei, sursa
a purtat discuţii numai cu episcopul.
Ca preocupare principală, Bălan lucrează la revizuirea şi punerea la
punct a concordanţei la Noul Testament, adică stabilirea repetării dife‑
ritelor texte, pe care le notează într‑un caiet.
În timpul discuţiilor, sursa a pus problema punctului de vedere al
Episcopului faţă de situaţia actuală a greco‑catolicilor. Bălan a arătat că
în principiu el recunoaşte situaţia de fapt existentă. Aceiaşi atitudine a
spus că are şi Hossu cu care are relaţii numai prin corespondenţă, deoa‑
rece fraţii lui Hossu sunt fricoşi şi nu vor să vină să‑l viziteze. Bălan a mai
afirmat că el va accepta orice propunere a regimului despre acordarea
unor drepturi Bisericii Greco‑Catolice, dar numai după consultarea
324
prealabilă şi aprobarea venită de la Vatican. Astfel el a arătat că ar primi

chiar o singură eparhie, sau s‑ar putea pune problema să‑i facă arhierei
vicari, la romano‑catolici, însă toate acestea înainte de a‑şi da consim‑
ţământul el ar vrea să le comunice la Roma, unde sau ar merge el, sau
trimite pe cineva. Deci el se situează pe poziţia de a lăsa lucrurile să
meargă de la sine, iar iniţiativele să vină din partea guvernului.
În altă ordine de idei a arătat că a fost invitat să meargă la Bucureşti
de către Patriarh unde a fost bine primit. El şi‑a dat seama că această
invitare s‑a făcut cu ştirea partidului şi a guvernului. Patriarhul l‑a dus
la teatru, el episcopul fiind îmbrăcat în ţinută de gală greco‑catolică,
cu capuciu roşu pe cap, cruce mare pe piept, etc. În pauză Patriarhul
l‑a invitat pe Episcop să meargă să‑l felicite pe artistul Calboreanu
pentru interpretarea rolului din piesa „Apus de Soare”. La afirmaţia lui
Calboreanu că a fost în turneu în Italia, unde au fost apreciaţi, Episcopul
a întrebat dacă au fost în vizită la Cardinal (nu a precizat care Cardinal,
însă sursa presupune că a fost vorba de cardinalul Tisserant325, care este
şeful Congregaţiei pentru Orient). Calboreanu a răspuns că nu a fost,
deoarece nu a avut timp, la care Episcopul a precizat că nu s‑a dus că nu
a avut curaj.
Patriarhul i‑a promis lui Bălan să‑l ducă la Căldăruşani să‑l viziteze
pe Hossu, însă timpul nefavorabil a împiedicat aceasta. Patriarhul i‑a
făcut promisiunea că la prima vizită pe care o va face la Căldăruşani,
îl va duce şi pe el. În tot timpul şederii în Bucureşti, Patriarhul i‑a pus
la dispoziţie un preot pentru a‑l însoţi la diferite deplasări ce le‑a făcut
în Bucureşti. În Bucureşti a spus că a fost la mai mulţi medici pentru
consultaţii.
La Patriarhie Bălan l‑a întâlnit pe Herineanu din Cluj, care se află în
Bucureşti pentru investitură326. Herineanu l‑a salutat cu săru‑mâna chiar
în faţa Patriarhului. În cadrul unei întâlniri a lui Bălan cu Herineanu,
acesta din urmă a spus că el se consideră catolic ca şi în trecut şi că a
acceptat silit să devină episcop ortodox. I s‑ar fi spus că ori închisoare,
ori consacrare. În caz că conjunctura se schimbă – a afirmat Herineanu
325
Eugène‑Gabriel‑Gervais‑Laurent Tisserant, Cardinal şi Secretarul Congregaţiei
pentru Biserica Orientală, 1938–1946.
326
Este vorba de investitura în funcţia de Episcop de Cluj. Alegerea a avut loc în data de
19 decembrie 1957, iar instalarea pe 22 decembrie acelaşi an.
– nu mai greco‑catolicii, dar şi ortodocşii vor trece la catolicism în mod

voluntar.
Sursa a încercat să verifice cine a fost persoana de la Patriarhie care
în 1948 – după afirmaţia lui Brînzeu – a dat o copie a unei comunicări
de la Moscova despre desfiinţarea Bisericii Greco‑Catolice Episcopului
de la Bucureşti Aftenie, iar acesta la rândul său a dat‑o Nunţiaturii
Papale. Sursa a pus problema lui Bălan că după cât îşi aminteşte, a
fost o persoană de la Patriarhie care cunoştea limba rusă şi care ar fi
încunoștințat pe Aftenie de anumite documente venite de la Moscova,
Bălan a răspuns imediat că această persoană este preotul Severin, pe
adevăratul său nume Svosnicov, pe atunci era şi profesor la teologia din
Sibiu. Acum nu cunoaşte unde se află. După cum a arătat sursa într‑o
notă precedentă, despre acesta Brînzeu a afirmat că a fost consilier la
Patriarhie şi a dat lui Aftenie copia actului amintit mai sus.
În timpul când sursa a discutat cu Bălan despre Herineanu, Episcopul
i‑a spus că se vorbeşte ca Iuga să fie numit episcop de Oradea, bineîn‑
ţeles după consacrarea trecerii sale la ortodoxie. După numirea sa ca
Episcop, ar urma ca Herineanu cu Iuga, împreună cu toţi clericii să se
declare greco‑catolici. Bălan a apreciat că această acţiune ar fi o copi‑
lărie. Sursa precizează că Bălan nu i‑a spus de unde cunoaşte despre
această acţiune, însă i‑a povestit despre aceasta în timpul discuţiei
despre Herineanu, cu care Bălan a avut la Bucureşti mai multe convor‑
biri între patru ochi.
Despre Iuga, sursa cunoaşte că a fost paroh al Bisericii Greco‑Catolice
din Roma şi consilier ecleziastic la legaţia română de la Vatican, în timp
ce reprezentant diplomatic la Vatican era Brediceanu. În acea vreme,
la propunerea lui Brediceanu, Iuga a fost numit monsenior. În urma
unor abateri, a fost absolvit din funcţia de paroh la Roma şi numit
canonic la Cluj. În prezent Iuga este văzut rău atât de ortodocşi, cât şi
de greco‑catolici.
Revenind la discuţiile despre situaţia Bisericii Greco‑Catolice, Bălan
a afirmat că guvernul va avea nevoie de Vatican în viitor, la diferite
conferinţe internaţionale, ori o reglementare a problemei catolice din
R.P.R: în general fără reglementarea Bisericii Greco‑Catolice nu se
va putea face. Ori în acest caz el crede că guvernul va lua vreo iniţia‑
tivă şi va apela la el. Într‑un astfel de caz va cere să fie lăsat să plece la
Roma pentru aprobarea tratativelor. El spune că astăzi, dintre arhierei,

atât romano‑catolici, cât şi greco‑catolici, nici unul nu are legăturile şi
cunoștințele pe care le are el la Roma şi în Franţa.
A mai pus problema că s‑ar putea să fie chemat de Bodnăraş327,
pentru a discuta problema greco‑catolică. Despre această chestiune, a
atras atenţie sursei să nu discute cu nimeni, nici chiar cu soţia lui.
La scrisoarea lui Brînzeu, a avut un gest de nemulţumire şi a pus‑o pe
foc. Ca răspuns i‑a trimis o scrisoare în care îi mulţumeşte pentru felici‑
tări, însă nu i‑a răspuns nimic la propunerile făcute de Brînzeu.
A rugat sursa să vie neapărat să‑l mai viziteze, cu care ocazie să‑i
aducă lenjerie şi un şnur roşu pentru reverendă. Sursa a plecat de la
Bălan, duminică, 13 aprilie, ora 16.
Observaţii:
Agentul „Tudor Popa” a fost la Mănăstirea Ciorogârla la fostul
Episcop greco‑catolic Bălan în urma aprobării tov. Lt. Col. Steskal şi a
conducerii Direcţiei III‑a.
Tot cu ocazia trecerii prin Bucureşti agentul a vizitat pe Valer Pop,
fost conducător liberal şi preşedintele AGRU‑ului la care a fost trimis
de Brînzeu din Lugoj.
Agentul urmează să facă o nouă vizită la Bălan, în jurul datei de 1
iunie 1958. După trimiterea copiei acestei note la Direcţia a III‑a şi a
aprobării pentru marşrutizare se va instrui agentul în acest sens. În
orice caz agentul nu face deplasări fără aprobarea noastră.
Maior Sterescu Paul
Emil Bodnăraş – în această perioadă a avut funcția de Vicepreședinte al Consiliului

327
de Miniștri (20 martie 1957 – 17 martie 1965).


Ciorogârla: 18.IV.1958
Redată verbal de către agent.

La 8 aprilie a.c. [1958], i‑a venit lui Luca (este ucenicul episcopul
Bălan Ioan), o rudă, originară din Arad, după îmbrăcăminte părea a fi
un țăran. După cât am observat, acesta i‑a adus niște alimente. M‑am
interesat să aflu cum îl cheamă, însă nu am putut, decât că îi este cuscru.
În ziua de 9 aprilie 1958, la episcopul Bălan Ioan, a venit o persoană
îmbrăcată cu balonzaid329 și purta bască. După aparențe părea a fi un
intelectual, să fi avut vreo 35–40 ani. Acesta a stat foarte puțin la epi‑
scopul Bălan Ioan. Nu am putut să stabilesc motivul pentru care a venit,
nici numele persoanei.
Pe data de 12 aprilie 1958, episcopul Bălan a fost vizitat de un nepot
anume Patriciu, care a plecat pe data de 14 aprilie a.c. [1958].
Din discuțiile purtate cu Luca, am desprins că acest nepot care a venit
la episcopul Bălan Ioan ar fi fost preot, iar în prezent este funcționar la o
instituție din Lugoj, lucrând pe la aprovizionare. Episcopul Bălan Ioan
umblă prin mănăstire și caută să discute cu maicile despre credință.
Informez că pe data de 23.III.1958, a fost în mănăstire Patriarhul
Justinian, însoțit de mitropolitul Firmilian330 al Olteniei și cu preotul
Nicanor care este intendentul Patriarhiei, s‑au întreținut discuții cu
stareța, iar apoi au vizitat atelierele de țesut covoare, după care au plecat
la mănăstirea Căldărușani.
Cu ocazia sărbătorilor de paști, din câte am observat, au fost numai
persoane din comuna Ciorogârla și de prin comunele învecinate.

328
329
Balonzaid, balonzaide – haină de ploaie confecționată din bumbac sau de mătase
impermeabilă (DEX 2009).
330
Firmilian Marin s‑a născut la data de 18 februarie 1901, în localitatea Plopeasa,
Buzău. A fost cleric ortodox, mitropolit al Olteniei în perioada 28 decembrie 1947 – 29
octombrie 1972, până la sfârșitul vieții.
Sarcini:
Agentul a fost instruit să caute să intre în relații intime cu ucenicul
lui Bălan, anume Luca, întrucât de la acesta poate obține date ce ne
interesează.
De asemenea agentul să afle dacă în discuțiile ce le poartă Bălan Ioan
cu maicile, se interesează și de alte lucruri în afară de credință.
Măsuri:
O copie după notă se va trimite la Direcţiei a III‑a M.A.I.

23 aprilie 1958
Conform instrucţiunilor primite, sursa a discutat cu Sălăjan din

Lugoj şi printre altele a discutat şi despre Bele. Sălăjan i‑a spus sursei că
Bele este acum la Caransebeş şi lucrează la staţia CFR Ţiglărie şi locu‑
ieşte pe strada Cuza Vodă, nr. 4.
În ziua de 23 aprilie 1958, orele 10, sursa l‑a vizitat pe Bele la staţia
CFR Ţiglărie. Pretextul vizitei a fost deplasarea sursei la Caransebeş,
unde a avut de aranjat unele probleme de pe vremea când lucra la
T.R.C.L.
L‑a găsit pe Bele singur în birou la Secţia pichete, unde lucra la com‑
pletarea unor regulamente cu dispoziţiuni nou primite. A fost plăcut
surprins de sosirea sursei cu care nu se văzuse de mult timp. Discuţiile
s‑au purtat la început despre condiţiile de viaţă ale lui Bele. Acesta a
spus că lucrează aici în cel mai mic post posibil, care nu este râvnit de
nimeni, la numirea în acest post a fost ajutat de Bota de la Agenţia de
Voiaj CFR, fost şi el greco‑catolic, iar numirea s‑a făcut de la Petroşani.
De mai multe ori pe lună merge la Petroşani cu diferite situaţii, cu care
ocazie se întâlneşte cu preoţi foşti greco‑catolici. Despre aceştia are o
părere proastă în ceea ce priveşte comportarea lor actuală, deoarece s‑au
ortodoxit şi sunt ataşaţi regimului.
În legătură cu vederile lui politice are speranţă în schimbarea regi‑
mului actual din ţară. Are credinţa că comunismul va fi distrus cu
siguranţă de americani, care vor întrece U.R.S.S. din toate punctele de
vedere şi o vor lovi din mai multe locuri, aşa că nici la ei acasă nu vor
putea scăpa. Întinderea ruşilor pe un teritoriu atât de întins s‑a făcut
din cauza slăbiciunii de până în prezent a americanilor.
De altfel şi refacerea bisericii greco‑catolice o vede posibilă şi sigură
în momentul prăbuşirii comunismului, fie chiar şi prin retragerea aşa
zisă de bună voie a ruşilor dar în realitate silită, chiar dacă se vor întâlni
la conferinţă la nivel înalt, Sovieticii tot vor trebui să cedeze deoarece nu
331
este destul că au arma atomică, ci trebuie să o poţi poseda în milioane

de exemplare, cum o au cei din apus. Chiar dacă Sovieticii ar încerca să
folosească o bombă atomică, apusenii îi vor ataca din mai multe puncte
deodată şi‑i vor nimici la ei acasă.
În legătură cu activitatea sa greco‑catolică, a afirmat că el nu inten‑
ţionează să treacă la nici o acţiune, deoarece focul este aproape, refe‑
rindu‑se la faptul că orice mişcare clandestină ar putea fi descoperită
imediat de organele de Stat. I‑a spus sursei că primeşte diferite ajutoare
în natură (alimente) sau bani de la credincioşii greco‑catolici. La unii
din ei face diferite slujbe în mod clandestin.
S‑a interesat de episcopul Bălan, cum se poate ajunge la el şi dacă
sunt restricţii. Ţine legătură cu preoţii romano‑catolici din Moldova
la care a fost anul trecut şi unde intenționează să meargă din nou în
preajma zilei de 1 mai. Are permise în alb pe CFR. Atunci când merge
în diferite localităţi unde are legături, el trece pe permis şi la cotor alte
localităţi – de regulă staţiuni de odihnă – iar de aici plăteşte biletul în
bani până la staţia unde vrea să ajungă. Aceasta cu scopul de a deruta
organele de Stat de localitățile pe care le vizitează.
În trecut primea de la preoţi romano‑catolici ajutoare (intenţiuni)
însă acum nu mai primeşte şi nici măcar răspuns la o urare care le‑a
făcut‑o de paşte. Această îi confirmă faptul că sunt şi ei urmăriţi şi nu li
se mai permite legătura cu foşti preoţi greco‑catolici. În scopul obţinerii
ajutoarelor, va merge el la Iaşi să vadă care este situaţia. La Iaşi cunoaşte
pe vicarul Plesa [Pleşca] şi preotul Octavian Aldea fost greco‑catolic.
Bele a povestit că în timp ce a fost la Craiova a întâlnit un preot Mihai,
care lucrează la un atelier de geamuri. Mihai este celib, adică călugăr
greco‑catolic şi face liturghii în biserica romano‑catolică. Autorităţile îl
cunosc ca romano‑catolic.
Spune că în timpul detenţiei, el Bele a fost anchetat de mai multe ori
în legătură cu problema cine este urmaşul lui Ploscaru la Lugoj (ares‑
tarea lui Bele s‑a făcut mult în urma lui Ploscaru şi se spunea atunci
că Bele este urmaşul lui Ploscaru). Bele ar fi răspuns la anchetă că pe
Episcop îl înlocuieşte Vicarul şi el nefiind vicar nu putea să‑l înlocu‑
iască pe episcop. Susţinând mereu această poziţie a scăpat din anchetă.
Sursa nu a putut afla de la Bele dacă în prezent are vreun rol în ierarhia
greco‑catolică.
Bele a continuat să‑i descrie sursei că poartă corespondenţă cu preoţii

din străinătate în special cu cei din Franţa. Din Franţa a primit scrisori
de la o persoană pe care nu o cunoaşte şi care îi scrie cu „dragă cuscre”.
Despre cei din Roma a spus că sunt bine. Preotul Bîrlea332 vorbeşte la
Radio Vatican.
La sfârşit a spus sursei că la CFR are ca şef pe numitul Hamat care
este membru de partid numai cu numele. S‑a înscris în partid ca să‑şi
aranjeze situaţia deoarece tatăl său – azi mort – a fost legionar. Dacă ar
putea, Hamat i‑ar bea pe cei de azi într‑o lingură de apă (referindu‑se
la conducătorii regimului). Despre şeful gării Ţiglărie, a afirmat de ase‑
menea că este membru de partid din interes, pentru a‑şi putea face o casă
în apropriere de gară, pentru care fură multe materiale de construcţie.
Nu a rămas stabilit ca sursa să‑l mai viziteze, însă pentru o eventuală
nouă deplasare sursa va putea găsi un pretext.
Observaţii:
Bele Ioan, fost preot greco‑catolic este urmărit prin acţiune informa‑
tivă de către raionul Caransebeş. Deoarece din materialul informativ
obţinut până în prezent în acţiune, nu a rezultat care este atitudinea şi
activitatea lui Bele în problema bisericii greco‑catolice, a fost marşru‑
tizat la Caransebeş agentul „Tudor Popa”, care este vechi cunoscut a lui
Bele din Lugoj. Deoarece a fost primul contact pe care l‑a luat cu Bele
după un timp îndelungat, agentul nu a putut stabili în întregime activi‑
tatea lui. Totuşi din notă rezultă atitudinea duşmănoasă a lui Bele faţă
de regimul democrat‑popular, care confirmă şi materialele informative
anterioare. Bele spune că nu desfăşoară activitate greco‑catolică, însă
chiar propriile lui afirmaţii dovedesc contrariul. Faptul că după elibe‑
rare din detenţie s‑a stabilit la Caransebeş nu este întâmplător. Toate
rudele sale sunt în raionul Arad. La Caransebeş şi‑a stabilit domiciliul
332
Octavian Bârlea s‑a născut la data de 5 mai 1913, în localitatea Mogoș, judeţul Alba.
A fost preot greco‑catolic, teolog și istoric, specialist în istorie ecleziastică. În perioada
regimului comunist a fost unul din liderii comunității românilor din München. În 1957
a înființat la Roma Societatea Academică Română, pe care a condus‑o în calitate de
președinte. A încetat din viaţă în data de 5 aprilie 2005, la München.
pentru a fi în mijlocul credincioşilor săi (aici el a fost preot) pe care îi

încurajează prin simpla lui prezenţă. După cum afirmă, el face diferite
slujbe religioase clandestine pentru care primeşte renumeraţii în bani
sau în natură.
Cu ocazia unor viitoare marşrutizări, agentul va căuta să adâncească
discuţiile cu Bele şi să‑i determine adevărata lui activitate.
Deoarece, Hamat, şeful lui Bele se dovedeşte a fi un element duş‑
mănos nu se va trece la recrutarea lui, după cum era prevăzut în
planul acţiunii informative. De altfel el nu va putea stabili activitatea
greco‑catolică a lui Bele.
Copii de pe notă se vor înainta la Caransebeş şi la Direcţia a III‑a.
Extras din notă despre călugărul Mihai se va trimite la Direcția
Regională Craiova.
Maior Sterescu Paul

342/ 28 aprilie 1958

Ex. nr. 1
Strict Secret
Notă 3 3 3
Privind materialele furnizate de agentul „Demeny Victor”,
la contactul din 22 aprilie a.c. [1958]
Agentul „Demeny Victor” a fost marșrutizat la data de 17 aprilie 1958

la episcopul Bălan Ioan din Ciorogârla, cu următoarele sarcini:
Să stabilească dacă episcopul Bălan Ioan a luat legătura cu episcopul
Hossu Iuliu din Căldărușani și ce probleme au discutat.
Să‑l informeze despre călătoria pe care a făcut‑o la Blaj și despre inac‑
tivitatea pe care a observat‑o acolo în rândul greco‑catolicilor.
Să‑l informeze despre faptul că a aflat de la credincioși că preotul
greco‑catolic Boroș Vasile de la Oradea, a trecut la ortodoxie și să vadă
ce atitudine va lua episcopul față de această problemă.
Să afle date despre activitatea greco‑catolicilor de la Lugoj, de la
nepotul episcopului Ștefan Bălan, care trebuia să sosească în ziua
respectivă la Episcopul Bălan.
Să afle dacă nu cumva cu ocazia paștelui, episcopul pregătește ceva
(pastorale etc.).
Ca urmare, la data de mai sus agentul ne‑a prezentat următoarea notă:
În legătură cu întrevederea pe care trebuia s‑o aibă cu Episcopul
Hossu Iuliu, Bălan Ioan i‑a spus sursei, că deși a solicitat patriarhului
ortodox să‑i dea o mașină pentru a merge la el, totuși până în pre‑
zent acest lucru nu s‑a întâmplat. Patriarhul i‑a promis însă că după
ce se va mai încălzii puțin timpul, îl va duce personal cu mașina sa la
Căldărușani. Sursa l‑a întrebat pe Bălan Ioan dacă găsește oportună
această vizită în prezența patriarhului și acesta i‑a spus că el nu are
nimic de ascuns față de patriarh.
În discuțiile următoare, sursa aducând vorba despre vizita sa la Blaj și
că n‑a observat nici n‑a aflat că greco‑catolicii de acolo ar activa într‑un
fel, Bălan I. i‑a răspuns foarte natural și fără a mai comenta că „ce pot să
facă și ei, decât să aștepte”.
333
Apoi sursa i‑a spus episcopului despre știrea că preotul greco‑catolic

Boroș Vasile din Oradea a trecut la ortodoxie, lucru care a produs mare
vâlvă în rândul greco‑catolicilor din Oradea – el (agentul) neștiind cum
să‑și explice acest lucru.
Față de această comunicare a agentului, episcopul Bălan Ioan i‑a
răspuns că nu știa acest lucru însă dacă așa este, atunci acesta n‑a fost
decât „un gunoi” în sânul clerului greco‑catolic.
În afară de aceasta, Bălan Ioan i‑a mai comunicat sursei că a fost
informat (n‑a precizat de cine) că canonicului Iuga de la Cluj i s‑ar fi
propus de Departamentul Cultelor să preia episcopatul de Roman, însă
el a pus condiția că acceptă aceasta numai în schimbul reabilitării bise‑
ricii greco‑catolice.
Din discuțiile despre pregătirea pentru întâmpinarea paștelui, cu
episcopul Bălan Ioan, sursa n‑a aflat că acesta ar pregăti ceva pentru
credincioși (pastorală etc.).
Despre nepotul episcopului, preotul Ștefan Bălan, care trebuia să
vină în acea zi, sursa a aflat că acesta și‑a anunțat sosirea de Rusalii.
În legătură cu aceasta, sursa i‑a spus episcopului că‑i va face plăcere
dacă se va putea întâlni cu Ștefan Bălan și dacă nu va putea să vină la
Ciorogârla să‑l vadă, atunci îl așteaptă la Bărăția. Episcopul i‑a promis
că‑l va anunța de acest lucru pe Ștefan Bălan.
În încheiere, episcopul s‑a arătat încântat de faptul că sursa îl vizi‑
tează și că nu face ca rudele episcopului Hossu Iuliu, care deși sunt în
București totuși le este frică să se ducă la episcop.
Apoi Bălan Ioan s‑a spovedit la sursă și i‑a făcut invitația să‑l viziteze
cât mai curând posibil.

Voicilă Petre
Republica Populară Română Strict Secret

Ministerul Afacerilor Interne ex. Nr. 1
Direcția Regională București S.C. 597
Nr. 340/10546/30.IV. 1958
Către,
Direcția a III‑a (342) 3 3 4
Alăturat vă înaintăm 2 note informative, privind pe episcopul Bălan

Ioan.
Locțiitor Șef Direcție, Șeful Serviciului,

Lt. Col. Maior M. Voicu
M. Vintilă

334

5 mai 1958
După reîntoarcere de la Ciorogârla, la 15 aprilie 1958, sursa s‑a dus la

Brînzeu în Lugoj, pentru a‑l încunoștința de discuţiile pe care le‑a avut
cu Valer Pop la Bucureşti. Brînzeu a apreciat ca juste părerile lui Valer
Pop despre o perioadă de aşteptare pentru a se vedea cum evoluează
evenimentele internaţionale, însă a cerut sursei să‑l anunţe negreşit
când mai are vreun drum la Bucureşti.
În ziua de 26 aprilie 1958, Brînzeu a venit la locuinţa sursei, tocmai
când acesta ieşea de acasă. S‑au purtat discuţii pe stradă. Scopul venirii
a fost de a afla de la sursă dacă nu pleacă la Bucureşti la Valer Pop după
răspunsul promis. Sursa a arătat că nu poate pleca în scurt timp, deoa‑
rece timpul nu este favorabil şi în afară de aceasta, urmează să ducă ceva
lenjerie episcopului Bălan, lenjerie pe care o pregăteşte soţia sursei.
Brînzeu spune că a pregătit o schemă a problemelor ce trebuie dis‑
cutate şi cum trebuie discutate de către delegaţia de laici greco‑catolici
ce ar urma să trateze cu Guvernul chestiunea Bisericii Greco‑Catolice.
Această schemă Brînzeu vrea să o trimită lui Valer Pop, ce urmează să
facă şi el parte din delegaţie. Rămâne de văzut dacă Valer Pop acceptă
formarea acestei delegaţii.
În continuarea discuţiilor, Brînzeu a cerut sursei să‑i spună verbal lui
Pop Valer unele probleme la care el s‑a gândit. El, Brînzeu, a ajuns la con‑
cluzia că partidele vechi nu nici un viitor în ţara noastră. Conducătorii
acestor partide fugiţi din ţară se ceartă între ei. În legătură cu aceasta
Brînzeu s‑a gândit că ar trebui înfiinţat un alt partid socialist‑creştin,
deoarece tot ce se va organiza trebuie să aibă un principiu socialist.
Acest partid socialist‑creştin ar trebui organizat ca nu cumva să o ia
înainte legionarii care ar putea crea un astfel de partid în afară.
Ca şef al acestei eventuale noi organizaţii ar fi nimerit să fie Pop Valer
sau Popa Augustin (ce se află în străinătate), dar asupra acestor per‑
soane ar putea plana neîncrederea ambii fiind greco‑catolici.
Ibidem, fila 172.
335
Brînzeu a spus sursei că îi va da amănunte la plecarea acesteia la

Bucureşti. Sursa nu a făcut nici o precizare cu privire la data plecării.
Observaţii:
Conform instrucţiunilor primite, agentul a transmis lui Brînzeu răs‑
punsul lui Valer Pop din Bucureşti la propunerile sale.
După cum rezultă din această notă, Brînzeu a făcut o schiţă a proble‑
melor ce urmează a discuta delegaţia de laici cu reprezentaţii guvernului
în problema Bisericii Greco‑Catolice. De asemenea, îi cere agentului să
transmită lui Valer Pop propunerea de a se înfiinţa o organizaţie poli‑
tică de tipul unui partid socialist‑creştin. Amănunte despre această pro‑
blemă urmează a da agentului înaintea plecării lui la Bucureşti.
După analizarea oportunităţii trimiterii agentului la Bucureşti, se va
întocmi planul de instruire. Până atunci agentul a fost instruit să afle
amănunte despre organizaţia proiectată de Brînzeu chiar înaintea ple‑
cării la Bucureşti, precum şi dacă intenţionează să transmită propune‑
rile sale prin alte persoane. Agentul semnalează că urmează să facă o
deplasare la Bucureşti şi Ciorogârla, în jurul datei de 1 iunie (Rusalii).
Maior Sterescu Paul


Data: 5 mai 1958
La data de 21 aprilie 1958, în jurul orei 16, sursa l‑a întâlnit în gara
Lugoj pe Bejan Ioan fost protopop greco‑catolic, în prezent domici‑
liază în Cluj. El este tatăl lui Ovidiu Bejan monsenior la Roma, Uditore
la Sacra Romana (judecător la Tribunalul Papal din Vatican). Bejan
Ioan venea de la Sâlha unde a fost preot şi aştepta trenul spre Ilia (la
Deva mai are un băiat). A fost foarte bucuros de revederea cu sursa şi
împreună au intrat în restaurantul gării pentru a bea un pahar de vin.
Bejan a spus că a venit la 19 aprilie la Lugoj şi a fost găzduit de Bălan
Ştefan. În 20 a făcut o vizită lui Brînzeu, însoţit de Bălan. Brînzeu a
relatat lui Bejan ce cunoaşte despre episcop, precum şi punctul de
vedere a lui Valer Pop din București.
Bejan a vorbit sursei despre îndemnul pe care i l‑a făcut Brînzeu,
pentru ca la rândul lui, să îndemne pe laici să ceară discutarea pro‑
blemei biserici catolice cu guvernul la nivel înalt. În acest sens Brînzeu
a cerut lui Bejan să tatoneze la Cluj pe dr. Haţeganu şi pe Agârbiceanu
şi să vadă dacă ar fi de acord să se formeze o delegaţie care să discute
cu guvernul chestiunea situaţiei bisericii greco‑catolice. De asemenea
Brînzeu i‑a cerut lui Bejan să‑i scrie fiului său Ovidiu şi să‑l informeze
despre situaţia de la noi şi intenţiile pe care le are Brînzeu, pentru a
vedea care este părerea lui Ovidiu. Bejan a răspuns că nu poate scrie
fiului său decât chestiuni familiare.
În legătură cu deplasarea pe care a făcut‑o la Sâlha, Bejan a spus sursei
că acolo mai are unele lucruri şi biblioteca fiului său Ovidiu, aflate la un
ţăran Birăescu şi care urmează a fi transportate la Bălan la Lugoj.
Tot despre discuţia avută cu Brînzeu, acesta i‑ar fi făcut propunere
ca în cazul refacerii bisericii greco‑catolice, el Bejan, să fie Canonic.
Bejan nu a fost de acord, spunând că doreşte să fie preot la Sâlha, unde
ar demonta ambele biserici şi ar face una singură. Această intenţie i‑a
expus‑o şi lui Birăescu din Sâlha.
336
Bejan a arătat sursei fotografia fiului său în mare ţinută (e vorba de

pledare). Spune că a făcut cerere de paşaport pentru Italia şi aşteaptă
răspunsul. Cererea îi este sprijinită de un Căpitan de Miliţie din Cluj,
care i‑a afirmat că nu este nici un motiv să nu se acorde aprobarea de
ieşire. A făcut cerere de plecare şi pentru soţie. E supărat că nu poate fi
ajutat de fiul său în bani, deoarece nu est rentabil schimbul.
Foarte bucuros de revedere, a insistat pe lângă sursă să‑l caute la Cluj
cu ocazia unei eventuale deplasări.
Observaţii:
După cum a relatat agentul, el s‑a întâlnit cu Bejan Ioan în gara Lugoj
când acesta se pregătea să plece spre Deva unde are un fiu.
Mai important din această informaţie este îndemnarea lui Bejan
de către Brînzeu, fost preot greco‑catolic din Lugoj, de a discuta cu
Haţeganu, Agârbiceanu şi alte elemente din Cluj, de a forma o delegaţie
care să discute „la nivel înalt” cu reprezentanţii guvernului chestiunea
bisericii greco‑catolice. Înainte cu puţin timp, Brînzeu a transmis prin
agentul „Tudor Popa” aceiaşi însărcinare lui Valer Pop la Bucureşti.
Rezultă clar o acţiune iniţiată de Brînzeu din Lugoj, mai bine spus relu‑
area unei acţiuni pe care a început‑o în urmă cu 2–3 ani.
Bejan Ioan nu a precizat agentului dacă va discuta cu persoanele din
Cluj, sau nu. Pentru verificarea acestei probleme, se vor înainta copii ale
acestei note Direcției a III‑a şi Direcţiei Regionale Cluj.
Maior Sterescu Paul


Data: 5 mai 1958
La data de 24 aprilie 1958, la orele 8.30, sursa a întâlnit la podul de

fier din Lugoj, pe fostul preot greco‑catolic Armeanu Nicolae de la
Pricaz. La început Armeanu a spus sursei că a venit la Lugoj să‑şi cum‑
pere o umbrelă. De fapt avea o umbrelă nouă în mână. Fiind întrebat
unde a stat şi de ce nu a venit pe la sursă, Armeanu a răspuns că a stat
o noapte la Tiut şi Sălăgean, care locuiesc amândoi în aceiaşi cameră.
Despre Tiut şi Sălăgean, Armeanu a spus că sunt fricoşi, deoarece el i‑a
îndemnat şi pe ei să înceapă de la Lugoj o acţiune de trimitere de scri‑
sori guvernului pentru repunerea în drepturi a Bisericii Greco‑Catolice,
iar aceştia au refuzat. Armeanu era revoltat pe ei, afirmând că dacă le
este frică de arestare, atunci nu trebuie nici să mănânce. Referindu‑se la
această acţiune prin scrisori, Armeanu a spus că a început să trimită o
serie de scrisori la Ministere. Expediate din diferite locuri şi semnate de
credincioşii greco‑catolici. Armeanu a precizat că el redactează aceste
scrisori şi le dă să fie semnate credincioşilor, fie că le dă el, fie alţi cunos‑
cuţi ai lui le dau spre semnare.
A afirmat că dacă guvernul dă mereu telegrame şi cere prin diferite
comunicate convocarea conferinţei la „nivel înalt”, noi de ce să nu cerem
refacerea Bisericii?
După ce a calificat pe Tiut şi Sălăgean ca fricoşi, a cerut sursei ca „cei‑
lalţi” să facă şi ei astfel de cereri, deoarece pentru această nu poţi păţi
nimic (s‑a referit la ceilalţi preoţi greco‑catolici).
Spune că nu de mult a fost la Bucureşti şi a stat la Bărăţia la preotul
Zudor338 pe care îl cunoaşte de la Blaj. La despărţire a spus că trece pe la

337
Francisc Zudor – născut la Blaj, la 11 octombrie 1913, a terminat Teologia la

338
Seminarul din Bucureşti, unde a fost sfinţit preot, la 29 iunie 1938, de către Arhie‑
piscopul Mitropolit Alexandru Cisar. A activat ca preot, la început în Brăila, apoi
din 1 iulie 1939 până la pensionare, 1 august 1979, a fost preot la biserica Bărăţia din
Bucureşti.
Brînzeu unde are o valiză, fapt pentru care se grăbea, întrepătrundu‑se

astfel discuţia cu el.
Sursa „Tudor Popa”
Observaţii:
Armeanu Nicolae fost preot greco‑catolic este urmărit prin acţiune
informativă de către Reg. M.A.I. Hunedoara. Din notă rezultă o acţiune
duşmănoasă pe care o întreprinde Armeanu, în legătură cu care a venit
la Lugoj să îndemne şi ceilalţi preoți greco‑catolici. Tiut şi Sălăgean
au refuzat să ia parte la această acţiune, însă până în prezent nu se
cunoaşte încă dacă Brînzeu şi alţi foşti preoţi au acceptat propunerile
lui Armeanu. Acesta urmează a se stabili ulterior prin agentul „Tudor
Popa”.
Copii al acestei note vor fi trimise la Direcţia a III‑a şi Direcţia
Regională Hunedoara.
Maior Sterescu Paul

Nota a fost luată de la

Agentul „Florică” în ziua
De 7 mai 1958, de către
Cpt. Petrea Ioan 342/ 9 mai 1958
Notă 3 3 9
Directorul Rodeanu de la Departamentul Cultelor a informat pe

Teoctist Arăpaş, că la episcopul Ioan Bălan de la mânăstirea Ciorogârla,
vin diferite persoane oarecum suspecte. Teoctist Arăpaş a trimis în ziua
de 29 aprilie pe Justin Florea la Ciorogârla ca să dea dispozițiuni stareței
și călugărilor Valeriu Niculeasa și Pimen Georgescu să supravegheze și
să identifice pe toate persoanele care vin la Bălan și la alte călugărițe
din mânăstire.
Ioan Bălan este acuzat și de faptul că merge prin camerele unor
călugărițe, cum ar fi Epiharia Ivan și Macrina Monoran, și ascultă radio
– postul Vatican – în limba franceză, fără însă să comunice prea multe
lucruri din cele ascultate la radio.
Călugărițele, fiind cercetate de Rodeanu, au spus că ele nu‑l mai pri‑
mesc pe episcop să asculte, dacă acest fapt este rău. Rodeanu le‑a spus
ca să‑l lase să asculte, că până la urmă tot la Ciorogârla va muri el.
Această afirmațiune, sursa a aflat‑o de la stareță și de la cei doi călu‑
gări care stau în aceeași casă cu episcopul.
Valeriu Niculeasa a spus că Bălan este plin de viclenie. El ascultă
toate minciunile de la călugărițele bătrâne, iar față de cele tinere are
o atitudine neserioasă de om tânăr, care le laudă mereu și le spune
povești hazlii.
Sursa: „Florică”

339
Nota a fost luată în ziua de

11 mai 1958, ora 6:30, de la Strict Secret
Agentul „Ionescu”, de către Ex. nr. 1
Lt. Maj. Solomon Simion.
Notă 3 4 0
În ziua de 5 mai 1958, trecând prin comuna Ciorogârla, am vizitat pe

episcopul greco‑catolic Bălan, care se află la mânăstirea de acolo.
Spunându‑i că trecând cu treburi prin comună, am intrat să‑l văd și
să‑l întreb cum se simte și ce mai face, mi‑a răspuns că se simte bine,
deși are 79 de ani. Totuși, este sănătos, însă este pregătit și se pregătește
în fiecare zi să poată răspunde când îl va chema Domnul la sine, adică
își așteaptă moartea.
Ca preocupări, în afară de rugăciuni care ocupă o mare parte din
timp, citește și în special lucrează la Noul Testament.
Majoritatea timpului a vorbit de diverse amintiri (de) când era tânăr.
Aducând vorba despre religia greco‑catolică, mi‑a spus că în 1948,
patriarhul i‑a făcut propunerea să‑l facă mitropolit, însă i‑a răspuns că
el n‑a făcut și nu vrea să facă politică și că așteaptă ca Dumnezeu să‑l
judece ca episcop catolic.
Venind vorba despre episcopii greco‑catolici, l‑am întrebat dacă știe
ceva despre Rusu Alexandru și Hossu Iuliu și mi‑a răspuns că nu știe,
dar Dumnezeu le poartă de grijă.
După alte multe derogații și povești de amintiri, i‑am spus că mulți
preoți care n‑au trecut la ortodoxie au început să treacă, dându‑i exem‑
plul preotului Boroș, de la Oradea. Mi‑a spus că va răspunde în fața lui
Dumnezeu, fiindcă va fi judecat tot ca preot catolic. A vorbit apoi despre
catolicism, spunând că în lume sunt mai mulți catolici decât ortodocși
și până la urmă toți se vor face catolici.
I‑am spus că am auzit că a fost la patriarhie, mi‑a spus că da, pentru
a se trata la ochi și mai trebuie să meargă din nou pentru că un ochi
nu prea vede. Mi‑a spus că la patriarhie a fost foarte bine primit și l‑au
tratat cu multă amabilitate. Mi‑a menționat numele consilierului [nu
este menţionat numele], care a fost deosebit de atent cu dânsul. Nu i‑au
340
mai făcut propuneri să treacă la ortodoxism. Acestea sunt rezultatele

discuțiilor avute.
În cursul discuțiilor, mi‑a repetat de nenumărate ori că are 79 de ani
și totuși este în viață și se simte bine.
În general nu făcea mai mult de 3–4 fraze asupra aceluiași subiect și
trecea la altul sau la vre‑o amintire, ori la vre‑o chestiune citită, ori vreo
poveste din Biblie.
Din discuții am rămas cu impresia că este într‑o stare de ramolisment
foarte avansată și nu se poate concentra asupra vreunei chestiuni. Este
preocupat de rugăciuni și de pregătirea pentru a răspunde la judecata
ce i se va face în cer. De pe pământ, îl interesează amintirile și cu deose‑
bire cele vechi, de când era mai tânăr, foarte specifice omului bătrân, cu
accente de senilitate. Din evenimentele mai recente vorbește de oferte
ce i s‑a făcut să fie mitropolit și de amintiri din închisoare, de unde
reține că au murit mulți din lotul în care se afla, însă el a scăpat, și că
mulți chiar dintre ortodocși au murit catolici.
Din câte am putut afla eu, nu prea este vizitat și nu prea are
contingență cu actualitatea, aflând din ziare, și nici nu prea trăiește în
prezent. În special rețin că de greco‑catolici nu a arătat nici un interes și
n‑a vorbit decât de catolicism.
Personal am rămas cu impresia unei discuții inutile, avute cu un
moșneag ieșit din actualitate.
„Ionescu”

Serviciul III Strict Secret
Nr. 300/15841 S.C. nr. 1199
13 mai 1958
Către,
Direcţia III‑a Bucureş ti
Pe rso nal Tovarăşului Colonel B u diş tea nu 3 4 1
Vă înaintăm alăturat 6 note informative furnizate de agentul „Tudor

Popa”, care se referă la problema bisericii‑greco‑catolice.
Într‑o notă informativă se descrie rezultatul marşrutizării agentului
„Tudor Popa” la mănăstirea Ciorogârla, unde are domiciliul obliga‑
toriu fostul episcop Bălan Ioan. Marşrutizarea s‑a făcut cu aprobarea
Direcţiei III‑a.
Două note se referă la preotul greco‑catolic Brînzeu din Lugoj şi Valer
Pop din Bucureşti care au schimbat prin agentul „Tudor Popa” diferite
păreri în chestiunea bisericii greco‑catolice.
O notă informativă se referă la fostul preot greco‑catolic Armeanu
Nicolae de la Pricaz, o notă este în legătură cu Bejan Ioan din Cluj şi alta
în legătură cu Belle [Bele] Ioan din Caransebeş, fost preot greco‑catolic,
urmărit prin acţiune informativă.
În legătură cu acest material informativ precizăm următoarele:
Agentul „Tudor Popa” (fost „Trofan Pavel”) a luat legătură cu ele‑
mentele descrise după o perioadă de 7–8 luni. După cum rezultă din
materiale el a fost bine primit de toate elementele cu care a intrat în
contact. În afară de activitatea lui Herineanu de la Cluj, Iuga de la
Oradea, Armeanu de la Pricaz şi Bejan de la Cluj, reiese că în regiunea
Timişoara un element mai activ este Brînzeu Nicolae din Lugoj urmărit
prin acţiune informativă. Atât lui Valer Pop din Bucureşti (prin agentul
nostru), cât şi lui Bejan din Lugoj, le‑a indicat să întreprindă o acţiune
de formare a unei delegaţii de laici greco‑catolici care să ceară guvernul
rezolvarea situaţiei bisericii greco‑catolice. Lui Valer Pop intenţionează
341
să‑i trimită un îndemn de formare a unei noi grupări politice de tipul

unui partid socialist‑creştin.
Până în prezent s‑a amânat trimiterea agentului într‑o nouă marş‑
rutizare înainte de a se comunica aceste materiale Direcţiei a III‑a. În
legătură cu aceasta vă rugăm a ne comunica considerentele dumnea‑
voastră despre aceste probleme, precum şi dacă este oportun sau nu,
marşrutizarea agentului la Bucureşti. Deoarece în afară de stabilirea
activităţii subversive pe care o desfăşoară Brînzeu la Lugoj, trebuie
cunoscută şi activitatea celorlalte elemente din Bucureşti şi alte loca‑
lităţi, ce sunt lucrate de dumneavoastră şi organele altor regiuni. Va
fi necesară instruirea agentului în raport de materialele ce le deţineţi
dumneavoastră.
Faţă de cele de mai sus rugăm a comunica Tovarăşului Maior Sterescu
Paul, care prezintă materialele informative, măsurile ce credeţi că trebuie
luate în legătură cu marşrutizarea agentului „Tudor Popa” la Bucureşti
şi alte localităţi.

Lt. Colonel de Securitate Maior de Securitate
Steskal Wiliam Sterescu Paul

Direcţia III‑a
15 mai 1958
Către,
Di recţia Regională M .A.I. T im iş oa ra
Personal Tovarăşului Loc otenent
Colonel Steskal Wili a m 3 4 2
La raportul dumneavoastră nr. 300/15.841 din 13 mai a.c. [1958], refe‑

ritor la semnalările agentului „Tudor Popa”, privind activitatea unor
elemente din clandestinitatea greco‑catolică, vă facem cunoscut că
apreciem ca pozitiv acest material.
În mare parte informaţiile lui „Tudor Popa” se confirmă prin alte
surse informative folosite de organele noastre, iar în plus dă o serie de
materiale importante, după cum urmează:
1. Activitatea clandestină dusă de preotul Nicolae Armeanu din
Pricaz – Orăştie (regiunea Hunedoara), activitate căreia acordăm toată
importanţa, deoarece prin subtilitatea ei poate să inducă în eroare orga‑
nele de stat şi totodată poate să creeze agitaţii în mediul populaţiei, aşa
cum s‑a întâmplat în 1956. Sesizarea lui „Tudor Popa” arată că Armeanu
îşi exercită de fapt funcţiunea de conducător clandestin a greco‑catoli‑
cilor din fosta eparhie Lugoj, ţinând contact în acest scop cu elemen‑
tele greco‑catolice din regiunea dumneavoastră. Noi vom sesiza mai
departe această problemă la regiunea Hunedoara pentru a documenta
activitatea clandestină cu caracter duşmănos a lui Armeanu, în scopul
lichidării ei. Considerăm însă necesar ca să se adâncească această pro‑
blemă în sensul de a se stabili care sunt complicii activi a lui Armeanu,
din regiunea Timişoara, prin intermediul agentului „Tudor Popa”. Este
bine ca această problemă să fie clarificată în primul rând prin diri‑
jarea agentului la Brînzeu şi la Belle [Bele] Ion, pentru obţinerea de
date concrete despre ceea ce cunosc aceştia în legătură cu acţiunea lui
Armeanu şi în ce fel se desfăşoară aceasta în regiunea dumneavoastră.
În acelaşi timp, organele M.A.I. sunt interesate să ducă o acţiune de
342
influenţare a lui Armeanu pentru a renunţa la activitatea sa. Apreciem

că şi aceasta este posibil de realizat prin intermediul lui „Tudor Popa”
care ar putea să ridice faţă de Brînzeu (poate şi faţă de Belle [Bele])
anumite probleme, în mod abil, astfel încât aceştia să ia atitudine împo‑
triva acţiunii întreprinse de Armeanu şi a‑l influenţa pe acesta în acest
sens. Dispuneţi să se analizeze bine această problemă, cunoscând că
indicaţiile noastre sunt de a se da o astfel de orientare lui „Tudor Popa”.
2. O altă problemă este acea în legătură cu acţiunile întreprinse
de preotul Brînzeu, în direcţia înfiinţării unei delegaţii de fruntaşi
greco‑catolici care să ceară guvernului rezolvarea problemei greco‑cato‑
licilor şi pentru crearea unui partid socialist creştin. Părerea noastră
este că această chestiune trebuie adâncită, prin „Tudor Popa” care are
toate condiţiile în acest sens, pentru a se documenta cât mai precis, a
vedea intenţiile şi complicii lui Brînzeu în cele două acţiuni preconizate,
precum şi pentru a se afla care este poziţia lui Valer Pop faţă de această
chestiune. Totodată considerăm necesar a se duce şi pe această linie o
acţiune de influenţare, în sensul de a‑l determina pe Brînzeu să renunţe
la planurile sale. În acest scop, este bine să se studieze posibilitatea de
a‑l folosi pe episcopul Bălan Ioan (prin agentul „Tudor Popa” care îi
este apropiat) pentru a lua atitudine împotriva acţiunilor preconizate
de Brînzeu şi să‑l sfătuiască chiar pe acesta să renunţe la aceste planuri.
Trebuie avut în vedere ca în cadrul acestei probleme, agentul să nu fie
antrenat într‑un rol activ care să‑i complice situaţia şi de asemenea acţi‑
unile de influenţare întreprinse prin „Tudor Popa” să fie astfel iniţiate
încât să nu prejudicieze cu nimic poziţia agentului în cadrul clandesti‑
nităţii greco‑catolice.
3. În ceea ce priveşte problema planului preconizat de preoţii Iuga,
Herineanu, organele noastre vor lua măsuri pentru a verifica şi a adâncii
chestiunea, prin agentura din centrală şi cea de la regiunile respective,
urmând a vă comunica dacă sesizarea agentului se confirmă. Pe linia lui
„Tudor Popa”, considerăm că este necesar, cu ocazia viitoarei sale marş‑
rutizări la Bucureşti şi Ciorogârla, să caute a afla de la episcopul Bălan
noi precizări despre această problemă.
Vă trimitem alăturat un material informativ obţinut de la un agent

al nostru care a fost marşrutizat în regiunea dumneavoastră pe linia
problemei greco‑catolice, urmând ca materialul să fie exploatat de orga‑

nele Direcţiei dumneavoastră, pe plan local.
Vă rugăm ca noile rezultate obţinute pe linia acestei probleme să fie
comunicate Direcţiei noastre la timp, pentru a se lua măsurile necesare.
Şeful Direcţiei
Lt. Colonel de Securitate Şeful Serviciului
Budişteanu N. Maior de Securitate
D. C. Sican

Direcţia Regională Timişoara Strict Secret
Nr. 342/16400 S.C. nr. 1199
30 mai 1958
Către,
D irecţia a III‑a Bucureşt i 3 4 3
Alăturat înaintăm în copie o notă informativă, dată de agentul

„Tudor Popa” la data de 24 mai 1958, în legătură cu preotul greco‑catolic
Brînzeu Nicolae din Lugoj.

Lt. Colonel de Securitate Şeful Serviciului
Steskal Wiliam Maior de Securitate
Sterescu Paul

343

24 mai 1958
În ziua de 22 mai 1958, între orele 11 şi 13, sursa a făcut o vizită lui
Brînzeu Nicolae, fost preot greco‑catolic din Lugoj. Acasă era singur.
Discuţiile s‑au purtat referitor la lupta ce se dă între preoţii
romano‑catolici şi călugării diferitelor ordine pentru ocuparea celor
mai bune parohii. Se ştie că înainte vreme călugării ocupau parohii
bune şi acum duc acţiune pentru reocuparea lor.
Tot în legătură cu preoţii romano‑catolici, Brînzeu a vorbit sursei de
un proces ce a avut loc la Timişoara, în care au fost implicaţi mai mulţi
preoţi romano‑catolici. La un preot de la Şag, cu ocazia unei percheziţii,
s‑ar fi găsit un proiect de statut al unui partid creştin democrat ce‑l avea
încă din anul 1940. 6 persoane din lotul ce s‑a judecat au fost condam‑
nate la moarte.
În urma acestor ştiri pe care le‑a aflat, Brînzeu a spus sursei, că ches‑
tiunea cu partidul socialist – creştin despre care a amintit anterior, nu
mai este actuală, deoarece vede că astfel de acţiuni sunt considerate
subversive, aşa cum s‑a întâmplat cu acţiunile preoţilor romano‑catolici
condamnaţi. De asemenea a aflat că a fost arestat şi avocatul Craşovan,
fiul fostului preot greco‑catolic Craşovan, care este acuzat de omisiune
de denunţ. Astfel în timp ce era la Cluj, a cunoscut despre activitatea
unui profesor de origine basarabeană şi nu a anunţat acest lucru auto‑
rităţilor. Toate acestea îl fac să fie prudent şi a cerut sursei să nu vor‑
bească cu nimeni despre cele ce i‑a spus în legătură cu partidul socia‑
list‑creştin, pe care intenţiona să‑l formeze.
Referitor la problema întâlnirii la nivel înalt între o delegaţie de laici
greco‑catolici şi reprezentanţii guvernului, Brînzeu a spus că ei (adică
Valer Pop, Hațieganu şi Agârbiceanu) dacă vor să facă o astfel de întâl‑
nire, s‑o facă, dacă nu, nu. Această poziţie Brînzeu a adoptat‑o tot după
ce a auzit de procesul avut loc la Timişoara.
Ibidem, fila 164.

344
Sursa a indicat problema vizitei lui Armeanu la Lugoj şi i‑a spus lui
Brînzeu despre reproşul pe care i l‑a făcut Armeanu, precum că cei din
Lugoj nu vor să întreprindă acţiuni de felul celor ce le întreprind cei
din Deva. Brînzeu a răspuns că Armeanu nu i‑a vorbit despre această
chestiune, însă sursa a văzut că Brînzeu zâmbea când vorbeşte despre
problema aceasta. Brînzeu a precizat că se miră că Armeanu nu este
încă arestat, deoarece el umblă mult, în diverse locuri, însă se pare că
Armeanu este favorizat de faptul că nu se ştia unde se deplasează, deoa‑
rece el atunci când vine la Lugoj, îşi cumpăr două bilete, unul până la
Simeria şi altul de la Simeria la Lugoj. La fel procedează când se depla‑
sează şi în alte părţi.
Tot Brînzeu a spus că Armeanu se consideră vicar al părţilor hune‑
dorene ce aparţin eparhiei Lugojului. Brînzeu nu a precizat dacă acest
lucru l‑a aflat la ultima întâlnire pe care a avut‑o cu Armeanu, sau a
cunoscut‑o dinainte.
Cu Brînzeu, sursa a mai purtat şi alte discuţii referitoare la situaţia
internaţională.
Brînzeu nu a amintit despre schiţa de discuţii pe care a intenţionat
s‑o trimită lui Valer Pop, dar a spus că deocamdată nu vrea să trimită
prin nimeni nimic. S‑a interesat dacă sursa mai pleacă la Bucureşti, dar
nu şi‑a manifestat intenţia de a trimite ceva.
În jurul datei de 1 iunie, Bălan Ştefan din Lugoj, va face o vizită epi‑
scopului Bălan, la Ciorogârla. Din această cauză, sursa nu poate pleca
în acelaşi timp, neexistând un motiv plauzibil şi nici nu va putea obţine
informaţiile necesare în prezenţa lui Bălan Ştefan.
„Tudor Popa”
Observaţii:
După cum rezultă din notă, Brînzeu Nicolae a renunţat la ideea for‑
mării unei noi organizaţii politice în urma aflării rezultatului proce‑
sului ce a avut loc la Timişoara, în care au fost implicaţi mai mulţi preoţi
romano‑catolici.
Pentru a stabili dacă Brînzeu nu a vorbit şi altor persoane despre
intenţia lui în legătură cu noua grupare politică, i‑am dat sarcina relu‑
ării discuţiei pe această temă şi să se arate îngrijorat de faptul dacă
nu cumva alte persoane cărora Brînzeu le‑a expus intenţiile sale, nu

vor divulga acest lucru. În cazul că se stabileşte în mod neîndoios că
Brînzeu nu a vorbit decât agentului despre partidul socialist‑creştin,
atunci agentul „Tudor Popa” îi va întări părerea lui Brînzeu, că în actu‑
alele condiţii nu este necesară o astfel de activitate.
Agentul „Tudor Popa” a fost de asemenea instruit să încerce să con‑
sulte la Brînzeu schiţa pe care acesta a întocmit‑o referitor la discuţiile
ce ar urma să le poarte cu guvernul o delegaţie de laici greco‑catolici.
I‑am mai trasat sarcini agentului să discute cu Brînzeu despre acţi‑
unea ce o întreprinde Armeanu cu trimiterea de scrisori organelor
de Stat, pentru a‑i afla părerea lui în această problemă. În cazul când
Brînzeu este împotriva unei astfel de acţiuni, se va marşrutiza agentul
la Deva şi se va încerca convingerea lui Armeanu că acţiunea lui nu este
folositoare (conform ordinului Direcţiei III‑a).
Maior Sterescu Paul

Nota a fost luată în ziua de 21 iunie 1958 342/1 iulie 1958

De agentul „Demeny”
de către Lt. Maj. Solomon S.
Notă 3 4 5
La data de 19 iunie 1958, sursa a fost la mănăstirea Ciorogârla, unde

a stat de vorbă cu episcopul greco‑catolic Bălan Ioan.
Bălan a spus sursei că de rusalii a fost la el nepotul său Bălan Ștefan,
care va veni din nou, dar peste câteva săptămâni, împreună cu un alt
nepot anume Tufescu. Atunci îi va trimite la sursă pentru a discuta cu
ei și a‑i opri la masă.
Fiind întrebat de sursă ce noutăți a mai primit din eparhia Lugoj,
Bălan a răspuns doar atât: că toate sunt bune.
Aducând în discuție procesul grupului de preoți condamnați la
Timișoara, am observat că Bălan nu cunoștea nimic. A menționat doar
atât că acești preoți au făcut o mare prostie, comparând acțiunea acestor
preoți cu „un briceag care ar fi pus în fața unui tanc”.
Bălan a mai precizat că inspectorul Rodeanu a fost în acest timp
din nou la Ciorogârla, cu care ocazie i‑a spus că s‑a interpretat greșit
indicațiile date anterior deoarece anumite restricții se refereau la
călugărițe și nu la el – Bălan. Rodeanu i‑a precizat chiar că poate asculta
și posturile de radio dacă vrea.
În altă ordine de idei, Bălan a mai precizat sursei că tot în această
perioadă, Patriarhul Iustinian a dat dispoziții vicarului Teoctist Arăpașu
să trimită un preot la el – Bălan – și să‑l invite la masa ce a avut loc la
Patriarhie, cu ocazia vizitei patriarhului din Alexandria.
Bălan a menționat că a trimis vorbă prin acel preot că nu poate
primi invitația din următorul motiv: el – Bălan – fiind episcop ar
putea fi întrebat de patriarhul Alexandriei unde își are dioceza și unde
funcționează, în care situație ar trebui să răspundă că are D.O. și nici o
dioceză, astfel că a preferat să refuze invitația.
În ce privește situația episcopului Hossu Iuliu, sursa după ce a
întrebat ce face și‑a exprimat dorința să‑l vadă pe acesta, la care Bălan
a răspuns că pentru moment nu este actuală această problemă, întrucât
345
așteaptă să se realizeze promisiunea Patriarhului Iustinian de a‑l duce

cu mașina și atunci va putea să vadă care este situația.
A rămas stabilit ca sursa să‑l mai viziteze pe Bălan.
Sursa „Demeny”.
Nota Biroului:
Urmează să pregătim pe agentul Demeny pentru o nouă marșrutizare
la Bălan.
Demeny a primit ca sarcini să urmărească conflictul dintre Iovanelli
– Kreiss.
De asemenea să stabilească data cu privire la Horvath și a proble‑
melor ce urmează a fi desemnate la Buzău cu ocazia adunării ce va avea
loc în 29 iunie 1958, unde va veni și Iovanelli.
Lt. Maj. Solomon

M.A.I.
27 iunie 1958
Către,
D irecţia III‑a Bucureşti 3 4 6
Alăturat înaintăm în copie nota informativă dată de agentul „Tudor

Popa” la 14 iunie 1958, în legătură cu Brînzeu Nicolae din Lugoj.
De asemenea înaintăm şi o notă cu punctele ce le‑a pregătit Brînzeu
Nicolae pe baza cărora să se discute cu reprezentanţii guvernului pro‑
blema bisericii.

Sterescu Paul

346

14 iunie 1958
Sursa a vizitat pe Brînzeu Nicolae din Lugoj, la data de 29 mai şi 11

iunie 1958, la domiciliul său, iar de 2 ori s‑au întâlnit cu el pe stradă.
Printre alte discuţii sursa a ridicat din nou problema cu partidul pe
care îl proiectase, cu scopul de a vedea dacă Brînzeu a mai vorbit şi altor
persoane despre intenţiile sale. La întrebarea sursei, Brînzeu a răspuns
că nu a mai vorbit nimănui despre aceste probleme şi chiar intenţiona
să discute cu sursa şi să o roage să nu se afle cumva despre cele dis‑
cutate, ţinând seama de procesul ce a avut loc la Timişoara şi în care
au fost condamnaţi mai mulţi preoţi pentru intenţii asemănătoare. Din
discuţiile cu Brînzeu, sursa a constatat că Brînzeu nu a mai spus altor
persoane despre organizaţie pe care o proiecta să o înfiinţeze.
După aceasta, sursa a discutat cu Brînzeu despre punctele ce le‑a
pregătit pentru a sta la baza discuţiilor pe care o delegaţie de laici
greco‑catolici ar urma să le poarte cu reprezentaţii guvernului. Atunci
Brînzeu s‑a retras într‑un antreu şi s‑a reîntors cu o foaie ce avea un
text bătut la maşină pe o pagină şi jumătate. Brînzeu a dat această foaie
sursei să o citească şi i‑a precizat că nu este hotărât să dea sursei pentru
a o duce lui Valer Pop la Bucureşti, deoarece îi este frică să nu fie găsită
asupra sursei. După ce sursa a citit acest text şi a constatat că are o serie
de date pe care nu le poate reţine, i‑a spus lui Brînzeu că înainte de
a pleca la Bucureşti va veni din nou să‑şi scoată unele notiţe, lucru cu
Brînzeu a fost de acord. Din cele ce a reţinut sursa a întocmit un extras,
pe care îl anexează alăturat. Deci urmează că la viitoarea deplasarea a
sursei la Bucureşti şi Ciorogârla, Brînzeu să‑i dea din nou textul să‑l
citească şi amănunte despre intenţiile ce le are.
Deoarece Bălan Ştefan, nepotul episcopului Bălan a fost de Rusalii la
Ciorogârla, sursa a discut cu Brînzeu referitor la Bălan Ştefan. Brînzeu a
spus că Bălan a fost la el înainte de a pleca la Bucureşti, dar nu a amintit
dacă a trimis el ceva episcopului.
347
Sursa a discutat cu Brînzeu referitor la Armeanu şi activitatea ce o

desfăşoară acesta la Orăştie – Pricaz, de trimiteri de scrisori din partea
credincioşilor greco‑catolici diferitelor organe de Stat, pentru a susţine
reînfiinţarea bisericii greco‑catolice. Brînzeu nu a dezaprobat acţiunea
lui Armeanu, susţinând că nu este rău ca credincioşii greco‑catolic să‑şi
facă simţită existenţa. În orice caz a afirmat că asemenea acţiuni nu au
loc în raza Lugojului, deoarece ei (adică foştii preoţi) s‑au înţeles să nu
treacă la astfel de acţiuni.
Observaţii:
Pe baza instrucţiunilor primite anterior, agentul „Tudor Popa” a
căutat să afle de la Brînzeu dacă acesta a discutat şi cu alte persoane
problema înfiinţării unei noi organizaţii politice. Din notă rezultă că
nu a vorbit cu nimeni despre această problemă, lucru ce rămâne a mai
verifica. Tot cu această ocazie agentul a reuşit a citi la Brînzeu punctele
ce le‑a pregătit pentru Valer Pop şi laicii de la Cluj, pentru a discuta pe
baza lor cu Guvernul problema Bisericii greco‑catolice.
Agentul a fost instruit să spună lui Brînzeu că este posibil să plece la
începutul lunii iulie la Bucureşti şi Ciorogârla şi în legătură cu aceasta
să discute cu Brînzeu intenţiile acestuia despre acţiunile ce vor să le
întreprindă pe linia greco‑catolicilor.
Maior de Securitate
Sterescu Paul
Se aprobă,
342/ 9 iulie 1958
Strict Secret
Referat 34 8
Obiect: propuneri pentru închiderea dosarului de acţiune informa‑

tivă de grup: Bălan Ioan – Hossu Iuliu şi deschiderea informative indi‑
viduale pentru Hossu şi respectiv Bălan.
În aprilie 1956, odată cu fixarea D.O. la Curtea de Argeş a episcopilor

greco‑catolici Rusu Alexandru, Hossu Iuliu şi Bălan Ioan, Regiunea
M.A.I. Piteşti, le‑a deschis dosar de acţiune informativă grup.
Datorită activităţii lor duşmănoase cei trei episcopi greco‑cato‑
lici au fost despărţiţi: Rusu Alexandru la mănăstirea Cocoş, regiunea
Constanţa, Hossu la mănăstirea Căldăruşani – Snagov şi Bălan Ioan la
mănăstirea Ciorogârla – Domneşti.
La sfârşitul anului 1956 episcopul Rusu Alexandru a fost arestat şi
condamnat pentru activitate duşmănoasă împotriva regimului, iar cei
doi episcopi Hossu Iuliu şi Bălan au rămas la locurile lor, fiind lucraţi
de Regiunea M.A.I. Bucureşti în acţiunea de grup.
Dat fiind că posibilităţile informativ‑operative a Regiunii M.A.I.
Bucureşti de supraveghere a episcopilor Bălan Ioan şi Hossu Iuliu sunt
reduse încă din aprilie 1958, organele noastre au preluat această acţiune
informativă de grup, în scopul de a o activiza şi a clarifica activitatea ce
o desfăşoară cei doi episcopi.
În procesul muncii de supraveghere a activităţii episcopilor Bălan
Ioan şi Hossu Iuliu, s‑a stabilit că încă de la despărţirea lor în 1956, în
mănăstiri diferite, nu au o activitate comună pe linia clandestinităţii
greco‑catolice, acţionând fiecare în mod independent.
Faţă de cele de mai sus,
Propunem:

348
A se aproba închiderea acţiunii informative de grup Hossu – Bălan şi

a se deschide acţiunea informativă individuală în mod separat pentru
Bălan şi respectiv Hossu Iuliu.
Lucrător operativ prim

Lt. Maj. Solomon S.
De acord
Şeful Serviciului
Maior D. C. Sican
De acord
Şeful Direcţiei
Lt. Col. Budişteanu N.
M.A.I.
13 august 1958
Către,
Direcţia III‑a – Bucureş ti 3 4 9
Alăturat înaintăm în copie o notă informativă dată de agentul „Tudor

Popa” la data de 30 iulie a.c. [1958] în urma marşrutizării sale la epi‑
scopul greco‑catolic Bălan Ioan de la mănăstirea Ciorogârla.

Sterescu Paul

349
Agentul: „Tudor Popa”

Primeşte: Maior Sterescu Paul şi
Lt. Maj. Bella Ioan
Data: 30 iulie 1958
Notă 35 0
La data de 13 iulie 1958, sursa a făcut o vizită lui Bălan Ioan la mănăs‑
tirea Ciorogârla. Sursa a predat o scrisoare lui Bălan şi o notă cu punc‑
tele prevăzute de Brînzeu Nicolae din Lugoj, pentru o eventuală dis‑
cuţie la „nivel înalt”. După ce Bălan a citit atât scrisoare, cât şi nota a
cerut sursei să le ardă. Sursa ezită un moment la care Bălan zice: „Ce
e?”. Sursa îi spune că punctele respective, Brînzeu a cerut să le arate şi
lui Valer Pop.
Sursa stând pe gânduri, este întrebat de Bălan, că ce e. Sursa răs‑
punde că nu se poate decide dacă să le ducă lui Valer Pop, sau nu. Bălan
spune sursei pe un ton mai aspru, că dacă nu eşti hotărât asupra unui
lucru atunci nu‑l face şi deci arde‑le.
Mai departe Bălan, spune că cineva i‑a spus că fostul preşedinte dr.
Petru Groza înainte de moarte, între alte dorinţe i‑a cerut tovarăşului
Prim Secretar P.M.R. să repună în drepturi Biserica fostă greco‑catolică,
ori să aranjeze situaţia într‑un fel oarecare.
Punctul de vedere a lui Bălan în această chestiune este „recunoaşte
situaţia de fapt”, nu va cere de la Guvern şi nu va întreprinde nici o
acţiune, ci totul aşteaptă să fie propus de regim. Punctul lui de vedere şi
anumite aranjamente nu vor putea angaja fără aprobarea Romei. Speră
că va veni timpul şi probabil va fi trimis în Italia, întrucât este singurul
episcop din RPR care cunoaşte personal pe Papa, de pe timpul când nu
era încă Papă (lucra la comisia de codificare). Iar cel mai bun prieten e la
Congregaţia Orientală, cel mai înalt în grad, după cardinalul Tisserand.
De altă parte spune că în Franţa are de asemenea multe cunoş‑
tinţe între persoanele cu funcţie în clerul catolic. În continuare Bălan
spune sursei că la Mănăstirea Ciorogârla, a fost serbare la care pe lângă
Patriarh şi alte persoane, a participat Patriarhul Alexandriei cu doi arhi‑
mandriţi ai lui. În aceeaşi zi s‑a dus la el Teoctist, vicarul patriarhiei şi îl
Ibidem, fila 138.
350
invită să ia parte la acea serbare. Bălan arată că a mulţumit pentru invi‑

taţie, spunându‑i că nu este în interesul lui ca aceşti străini să‑l vadă, va
fi întrebat ce caută aici şi nu poate minţii.
În dimineaţa zilei următoare, un inspector de la culte, făcându‑i
vizită, referitor la neparticiparea la serbare, spune: „Preasfinţia voastră
vede mai clar lucrurile decât noi, fiţi liniştit că în curând se clarifică şi
situaţia dumneavoastră”.
Înainte cu câteva zile de a merge sursa la Bălan, acesta a fost dus la
Bucureşti pentru consult medical, cu această ocazie a aflat că din per‑
sonalul Patriarhiei, mai multe persoane din conducere au fost arestaţi,
întrucât au avut activitate legionară. Patriarhul a fost plecat la băi la
Olăneşti, fiind îngrijorat din motivul că e rău văzut de regim, căci în
timpul lui a întărit biserica ortodoxă. Se vorbeşte de o eventuală schim‑
bare, eventual poate rămâne numai Patriarh, iar ca mitropolit să fie
adus cel da la Moldova.
Referitor la Herineanu, spune că atunci când s‑au întâlnit la
Patriarhie, Herineanu trimite pe o soră la Bălan rugându‑l să‑i acorde
o întâlnire. Bălan a acceptat. Cu această ocazie Herineanu i‑a spus, că
are de gând să realizeze lucruri frumoase, începând cu schimbarea vica‑
rului – fapt ce până acum nu a făcut‑o. Referitor la Iuga, Bălan spune că
acesta în ultimul timp nu se mai arată la Patriarhie.
În continuare, sursa îl întreabă pe Bălan care este punctul de vedere al
său cu privire la acţiunea lui Armeanu de la Pricaz (ca scrisori înaintate
de credincioşi). La această întrebare, Bălan, răspunde scurt, depinde
cum sunt văzute, acolo unde sunt adresate. În legătură cu aceasta spune
că un inspector spunea odată: „să ceară credincioşii refacerea bisericii,
dacă mai sunt”. Iar Bălan îl întreabă: „atunci se face?” La care inspec‑
torul răspunde: „Ce vrei să‑mi ai cuvântul?”
Sursa întreabă dacă mai ştie ceva despre Hossu. Bălan spune că nu,
deşi Patriarhul i‑a promis că îl va duce la Hossu, dar se vede că pentru
orice deplasare e nevoie de aprobarea Ministerului şi de aceea poate nu
a mai venit Patriarhul să‑l ducă la Hossu.
Revenind sursa la problema eventuală a trimiterii lui Bălan la Roma,
sursa îi spune: „Ce credeţi dumneavoastră aceştia vă trimit? Dar dum‑
neavoastră nu mai veniţi înapoi”. La care Bălan răspunde prompt „Ba
da, nu am ce să fac acolo, dar tu cum stai cu italiana, mai înveţi?”.
Sursa, întreabă pe Bălan, în legătură cu punctele, ce răspuns să îi dea

lui Brînzeu. Bălan spune sursei, să‑i comunici că punctele sunt bine
prinse, ceea ce dovedeşte o studiere amănunţită a chestiuni. Poate s‑ar
mai putea adăuga şi altele, dar aceasta o lăsăm în grija lui Dumnezeu.
Observaţii:
Agentul „Tudor Popa” a fost marşrutizat la fostul episcop Bălan con‑
form planului de marşrutizare. O copie a notei va fi trimisă Direcţiei
III‑a.
Maior de Securitate
Sterescu Paul
Ministerul Afacerilor Interne Intrare

Direcţia Regională Hunedoara Deva No.00221225
Nr.340/32.912. 1958 luna 10 ziua 9
Din 3.oct.1958. Strict Secret
Nr. Exemplare 1
S.C. Nr. 1122
Către:
Direcția III‑a Bucureș ti 3 5 1
Vă înaintăm spre știință una notă informativă furnizată de agentul

nostru „Frunză Ioan” în problema cultului greco‑catolic.
Șeful Dir. Regionale

Maior de Securitate
K. A.
Șeful Secției III

Cpt. de Securitate
Stanciu Ioan

351
M.A.I.
Raionul Orăștie
Primit:Cpt. Cara Pavel
Sursa: „Frunză Ioan”
Locul: Orăștie – condiționat
Data: 16.IX.1958, orele 20,00
Sâmbătă 6 septembrie 1958, după toate indicaţiunile primite am fost

la Ciorogârla. În lipsa maicii Magdalena care era la Bucureşti, m‑a
condus la excelenţa sa Bălan Ioan episcop de Lugoj, maica contabilă.
La prima vedere mi‑a făcut impresia că nu mă cunoaşte. Apoi... a
urmat îndată aducându‑și aminte.
A, d‑ta ai fost mi se pare într‑o duminică, acum câteva luni. Şi am stat
de vorbă.
Da, eu am fost excelenţa voastră. Într‑o împrejurare foarte fericită am
venit până la Bucureşti cu nişte lucrări.
Și auzind de la Secui Emilian /numele unui coleg, care are un vin
foarte bun acasă/ am fost rugat neapărat să trec pe la excelenţa d‑voastră
şi să vă aduc nişte vin.
Am vrut să vă aducem și alte lucruri, dar ne‑am gândit că având dum‑
neavoastră domiciliul forţat s‑ar putea ca cineva să ne vizeze şi să ne
pună piedici. Vinul este foarte bun, este vin vechi, şi ne‑am gândit ca o
să va facă bine, fiind tonic.
Chiar bine c‑ai adus, vin, de altfel mi s‑a terminat vinul, de liturghie...
Știi eu fac liturghie aici, așa cum pot. Ce bine că ai venit. După câte știu
d‑ta ești preot catolic nerevenit.
Da am confirmat eu.
Te rog foarte mult să mă spovedeşti. Și după cele spuse, a îngenun‑
chiat în faţa mea mărturisind toate gândurile intime, păcatele care i‑au
trecut prin cap în ultimele opt (8) săptămâni, data le care spusese dânsul
sa spovedit la un alt preot bătrân care a fost întâmplător pe acolo.
Ce mai face părintele Iancu?
352
Părintele Iancu, Excelența Voastră, este la o întreprindere „Vidra” (o

fabrică de piele la Orăştie), încadrat în funcţia de tehnician şi în cadrul
serviciului tehnic.
Am auzit că deși este teolog, este un tehnician foarte bun și este de
toată lumea lăudat. Acum este vorba să fie mai rău, întrucât în urma
unei plenare a partidului din 9–13 iunie 1958, este vorba să dea afară
pe toți care au fost închiși, care au furat, au delapidat, și bine înțeles au
posturi de răspundere.
O să sufăr eu cu toții. E tot ce putem câștiga în această lume; Eroismul
creștin.
De fapt cam toți episcopii noștri au murit. Astfel, așa a murit și
episcopul Aftenie, episcopul Ioan Suciu în 1955353, preotul Tit Liviu
Gheorghe [Chinezu].
L‑ai cunoscut?
Da, l‑am cunoscut, a fost rector atunci când am fost eu la Academie.
Pe Liviu Chinezu, l‑a cerut sora sa acasă, să îl îngrijească. A făcut
cerere la Dr. Petru Groza. Petru Groza ia răspuns că fratele ei a murit.
Da; Eroi Creștini ce alt ceva ai putea câștiga în această lume, și care titlu
și... ar fi mai de preț? (A început să‑mi facă apologie, apologie creștină).
În mod foarte liniștit și supus am ascultat totul.
Să știți, Excelența voastră, că și afară toți credincioșii cu cât sunt
mai persecutați, cu atât sunt mai creștini. Nu vor reuși să scoată pe
Dumnezeu din inimi.
După câte am auzit au început să aresteze și preoți ortodocși.
Da, așa este. După părerea mea este și firesc, creștinismul după câte
știți și excelența voastră și după câte a spus Pius al XI‑lea, nu se va
împăca niciodată cu comunismul care este o doctrină materialistă în
toate principiile, ca și în consecințele ei morale. Cred că e foarte bine
venită și pentru preoții ortodocși.
De altfel, să știi, Suciule că după această primenire de ordin moral,
multe se vor schimba și foarte mulți ortodocși vor trece la Biserica
Romei, la catolicism. Exemplul preoților noștri a fost pentru ei
o carte vie și cu argumente grăitoare. Dar voi pe acolo n‑ați avut
necazuri.
Episcopul Ioan Suciu a murit la penitenciarul din Sighet, în data de 27 iunie 1953.
353
Nu prea am avut, doar faptul că suntem schimbați dintr‑un serviciu

în altul și faptul că ne mută dintr‑un oraș în altul. Ce să‑i faci, am spus
eu, trebuie să suferim, Cristos n‑a suferit pentru noi?
Dar părintele Armeanu Nicolae ce mai face?
Am fost pe la dânsul de vreo două ori și am cerut niște cărți pentru a
ne mai întreține și noi în cele creștinești... Ce să facă? Am răspuns: face
pe gospodarul. A fost toată primăvara și vara la sapă, la coasă, la seceră,
face pe gospodarul în toată legea. Face prestații la comună în schimb se
bucură de tot prestigiul și nu uită că este preot creștin, face educație la
foarte mulți intelectuali laici, și se întreține în cele religioase la biserica
romano‑catolică din Orăștie. Acolo face slujba.
N‑a fost de mult pe la mine și tare mult aș mai vrea să stau de vorbă
cu dânsul. Știi oricum este secretarul meu. Ști...
Vai de mine excelența voastră, doar nu‑i nici o greutate, eu merg și îi
aduc la cunoștință dorința excelenței voastre. Se poate?
În rândul trecut ți‑am dat să duci o iconiță la o nepoată de a mea, ai
predat‑o? Da și să vedeți când am înmânat‑o, am fost supus la un rechi‑
zitoriu întreg: am fost întrebat, ce faceți, cum vă simțiți, dacă sunteți
slab, sau gras, dacă aveți program, etc. Când le‑am mărturisit cât sunteți
de bine din punct de vedere fizic și cât de optimist din punct de vedere
moral, s‑au bucurat cu toții.
Le‑am spus că faceți liturghie, că arătați bine și că lucrați la Noul
Testament și că sunteți tratat foarte cumsecade.
Ei sunt în serviciu?
Da, Dl. Maniut este la IFET Orăștie, este întreprindere de exploatat
lemne, din raionul Orăștie, iar d‑na este după câte știu învățătoare.
Afară ce se mai aude, e drept că a început hărțuiala cu China în
Orient?
Da, așa se aude că Statele Unite ale Americii ar sprijini partizanii din
Tai‑Van [Taiwan] și că n‑ar permite Chinei Populare să aibă și apele
din jur.
Cred, după părerea mea, că de astă dată a început războiul. Este exclus
să poată merge așa până la infinit. Rusia își bate joc fest de întreaga
politică apuseană. De câțiva ani de zile fac numai ceea ce cred că ar fi
bine... De astă dată cred că li s‑a înfundat politica. Și începe dintr‑un loc
destul de bun și potrivit statelor... China.
Da, de altfel și afară, dumneavoastră nu cunoașteți, toată lumea

așteaptă.
După această discuție a venit un profesor care este în preajma lui și
mi‑a adus damigeana.
Văzând că episcopul tace... și privește pe geam... nostalgic și că s‑a
întrerupt discuția între noi, ba mai era și o persoană străină, am dat să
plec.
După cum se vede vi se poate face vizite?
Da, și totuși nu prea vine nimeni...
Am fost condus până în grădină. Acolo ne‑am sărutat, ca doi colegi
buni, promițându‑i că dacă o să vin acasă o să anunț pe părintele
Armeanu Nicolae să meargă pe la dânsul, și eu i‑am promis că cu pro‑
xima ocazie... o să‑l văd din nou.
„Frunză”
Nota a fost luată de la agentul: 342\19 septembrie 1958

„Demeny” la data de: 19 sept. a.c. [1958] Strict Secret
de către: Cpt. Florian Alexandru Ex. Nr. 1
Notă 3 5 4
Referitor la episcopul greco‑catolic

Bălan Ioan.
Conform sarcinii primite, în ziua de 10 septembrie a.c. [1958], m‑am

deplasat la Ciorogârla și l‑am văzut pe episcopul Bălan Ioan.
După ce l‑am spovedit, el mi‑a vorbit despre preocupările sale zil‑
nice, mulțumindu‑mi că i‑am procurat mai de mult un dicționar
francez‑român, pentru traducerea vechiului testament.
L‑am întrebat ce raporturi are acum cu episcopul Iuliu Hossu de la
Căldărușani, spunându‑i că a‑și dori să‑l vizitez și eu, fiindcă îl cunosc
de când eram copil.
Bălan Ioan mi‑a răspuns că Iuliu Hossu i‑a trimis vorbă (nu a pre‑
cizat cum) că nu e prudent să‑l viziteze nici el – Bălan Ioan – și nici
rudele lui Hossu Iuliu, din București.
Relativ la dieceza greco‑catolică de Lugoj, Bălan mi‑a spus că nu au
mai fost rudele lui pe acolo în ultimul timp, dar că va veni o nepoată de
a lui, peste vreo 2–3 săptămâni.
A spus că a mai fost la el un preot săptămâna trecută și l‑a spovedit
(nu a precizat cine).
Ceea ce‑privește pe preotul A. Demeter, l‑am întrebat dacă a aflat
despre arestarea lui și mi‑a răspuns că nu știa nimic.
Apoi discuția a alunecat la preotul Chindriș Vasile din Cluj (condamnat),
pe care Bălan Ioan nu l‑a aprobat, spunând că anterior ar fi avut loc un
diferend (neînțelegere), între episcopul Rusu Alexandru (condamnat) și
ceilalți 2 episcopi (adică Hossu Iuliu și Bălan Ioan), care au susținut că
acțiunea lui Chindriș Vasile este o provocare inutilă, fără nici un rost.
Mai mult chiar, Bălan Ioan, mi‑a spus textual: „eu ca episcop nu am
dreptul și nu‑mi este permis să‑mi fac preoții martiri, afară de cazul că‑i
vrea Dumnezeu”.
354
I‑am vorbit și de preotul asumpționist Ioan Leluţiu, care acum se află

în vacanță la Constanța, dar asupra lui nu a reflectat cu nimic.
Între altele, i‑am spus că e posibil să plec la Blaj, în concediu și dacă
are ceva de spus. Bălan Ioan, mi‑a răspuns că acum nu mai cunoaște
pe nimeni de acolo, decât pe preoții Vultur și Miclea, ceilalți colegi și
prieteni fiind decedați.
În ceea ce privește pe patriarhul Justinian, referitor la zvonurile ce
au circulat că va fi schimbat, Bălan Ioan a spus că tot ce se aude sunt
zvonuri.
Bălan Ioan speră că odată, patriarhul o să‑l ducă și pe el la episcopul
Hossu Iuliu, pentru a avea o întrevedere cu dânsul.
Nota biroului:
Pentru exploatarea acestui material se va semnala la Direcţia
Regională M.A.I. Timișoara, pentru a lua măsuri să identifice pe
nepoata lui Bălan Ioan care urmează să plece la el și să se stabilească
informativ, în ce scop va lua contact cu episcopul.
Pentru contactul viitor ce‑l va avea agentul cu Bălan Ioan, i s‑a trasat
ca sarcină să se stabilească cine a fost preotul care a fost la Bălan și
l‑a spovedit, precum și care vor fi în viitor raporturile dintre Bălan și
Hossu.
Întrucât agentul urmează să plece la Blaj în concediu, i se vor da sar‑
cini pentru a îndeplini cu această ocazie, în ce privește adâncirea pro‑
blemei activității greco‑catolice clandestine din Blaj și împrejurimi.
Cpt. Florian Alexandru.


Nr. 340/13558 din 10 ian. 1959
Strict Secret
Ex. Nr. 1
S.C. 597
Către
Direcţia a III‑a 3 5 5
Vă înaintăm alăturat o notă informativă, furnizată de agentul

„Petrescu Gheorghe”, privind pe episcopul greco‑catolic Bălan Ioan,
element (lucrat) urmărit de către dvs. într‑o acţiune informativă.
Şeful Direcţiei
Colonel
Iani Nicolae
Şeful Serviciului
Lt. Colonel
Gh. Aurel

355
Dir. Reg. M.A.I. Bucureşti

Primeşte: Lt. Neda Gheorghe
Sursa: „Petrescu Ghe.”
La Ciorogârla
Data 23 oct. 1958
În această perioadă episcopul greco‑catolic Bălan Ioan, de la mănăstirea

Samurcăseşti, a fost vizitat în două rânduri de către doctorul raionului,
despre care am mai semnalat că în ultimul timp î1 vizitează cam des.
În ziua de 13 octombrie a.c. [1958], susnumitul a fost vizitat de
nepoata sa, Anuţa, de la Lugoj, cu care a stat de vorbă câteva ore.
De la un timp s‑a observat că acest episcop umblă în mod frecvent, pe la
chiliile călugăriţelor, pentru a le vorbi despre superioritatea credinţei sale,
faţă de credinţa ortodoxă. În urma acestui fapt, în ziua de 13 octombrie a.c.,
între episcop şi preotul deservent Georgescu Petre au avut loc un schimb
de păreri, privind cultul ortodox şi cel greco‑catolic. Astfel, episcopul
pentru a‑şi susţine credinţa a susţinut că biserica ortodoxa este o biserica
anarhică fără un conducător de valoare, de asemenea şi mănăstirile sunt
conduse de oameni nepricepuţi. La acestea preotul Georgescu Petre i‑a
atras atenţia să nu se mai amestece în treburile mănăstirii întrucât nu are
nici un drept. Episcopul a spus că el are dreptul să facă orice doreşte în
mănăstire, întrucât acest lucru i s‑a permis de la Patriarhie.
Sarcini:
Agentul a fost dirijat ca şi în continuare, să stabilească amănunţit,
în ce scop vizitează acest episcop călugăriţele şi ce anume le spune cu
această ocazie.
Măsuri:
Nota se va trimite în copie la M.A.I., Direcţia III‑a, unde episcopul
Bălan Ioan este urmărit în acţiune informativă.
Lt. Neda Ghe.
Ibidem, fila 26.
356

„Cristescu Mihail” în ziua de:
7 decembrie 1958, de către:
cpt. Solomon Simion
Strict Secret
Ex. nr. 1
Notă 35 7
La ora 13.30 am sosit la Ciorogârla. Episcopul lua chiar masa. M‑a

invitat şi pe mine să iau împreună cu el masa. Şi‑a manifestat bucuria,
că l‑am vizitat din nou.
Mi‑a spus, că a terminat lucrările pentru a treia ediţie la Noul
Testament. Despre episcopul Rusu Alexandru ştie că din Gherla a fost
mutat la Oradea. Cu episcopul Hossu Iuliu n‑a avut întâlnire, dar cores‑
pondează în mod regulat. Mi‑a povestit, că el a fost de vreo câteva ori
la patriarh. În legătură cu aceasta mi‑a spus, că acum suferă şi biserica
ortodoxă.
Eu i‑am spus, că am auzit, că patriarhul are domiciliu fixat, el mi‑a
spus, că şi el a auzit aşa ceva, dar mai mult n‑a voit să vorbească despre
această temă, deşi am văzut bine, că ştie mai multe. Se vede, că între el şi
patriarh au intervenit confidenţe, pe care nu voieşte a le divulga.
În cursul verii l‑a vizitat [nu e trecut nici un nume] care i‑a adus ali‑
mente. Din Lugoj n‑a fost la el nimeni, din iunie. Zudor Francisc pre‑
otul de la Bărăţie, îl vizitează tot la 4–5 săptămâni, de la el aude unele
ştiri. Între preocupările lui zilnice cade şi faptul, că ţine predici pentru
călugăriţe.
Capitolul Aştileanu Vasile358 nu‑l emoţionează. E însă curios să ştie,
că în fond ce l‑a putut determina să facă acest fapt, de vreme ce nu prea
are motive care ar putea justifica o trecere. El – zice – nu judecă pe
357
358
Vasile Aștileanu s‑a născut la data de 14 martie 1914, în Cluj. A fost preot greco‑cato‑
lic, secretar al episcopului Iuliu Hossu. În anul 1958 a trecut la Biserica Ortodoxă, unde
a funcționat mai întâi ca inspector patriarhal, apoi, din 1962 ca episcop vicar patriarhal.
În anul 1973 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe din Arad, pe care a păstorit‑o
între anii 1973–1984. A încetat din viaţă în 6 august 1984, la Arad.
nimeni, fiecare trebuie să‑şi cunoască datorinţele. I‑am spus, că trecerea

lui Aştileanu Vasile a stârnit nedumerire între preoţii rezistenţi şi poate
ei ar aştepta un cuvânt de îmbărbătare. El mi‑a spus: „fiecare are conşti‑
inţă, să se conformeze”. Totuşi şi‑a exprimat gândul, că situaţia e foarte
grea pentru preoţii căsătoriţi, dar o trecere este mult mai condamnabilă
pentru un preot celibatar, care n‑are soţie şi copii.
Are multă speranţă că situaţia se va schimba în curând, deoarece
Sovietele în toate locurile sunt puse în inferioritate. (Taiwan, Statele
Arabe şi acum Berlinul). Are credinţa nezdruncinată, că Dumnezeu
toate le va orândui spre bine. Atunci, când va fi acest „bine” m‑a lua cu
el, şi mă va duce la Roma, să văd şi eu Vaticanul.
Sursă: „Mihail Cristescu”.


„Demeny” de către: Cpt. Solomon S.
Strict Secret
Ex. nr. 1
Nota 35 9
În ziua de 12 noiembrie a.c. [1958] am fost la P.S.S. Bălan la Ciorogârla.

I‑am dus o sticlă de vin pentru slujbă. L‑am întrebat ce face? Ceea ce
priveşte sănătatea: bine.
1) Care sunt preocupările: citesc, scriu V.T. vechea traducere.
2) Dacă l‑a văzut pe P.S.S. Hossu? Nu i s‑a oferit prilejul promis de
patriarh.
3) O vizită a avut de pe la Lugoj, – ce veşti are?
L‑a vizitat o nepoată (Anişoara? Ancuţa?) şi că poate va veni vreo
rudă de la Teiuş. Dar că el le‑ar fi scris să nu prea vină, că se pare e frig
şi e drumul greu.
4) Dacă a auzit de cazul preotului Aștileanu? Da! Îi aprobă? Nu şi
regretă. Dacă l‑a cunoscut? Personal nu, dar l‑a văzut la Roma când era
teolog. Ce rol a avut în viaţa diecezană la Cluj. Mi‑a spus că nu era o
figură excepţională.
Trecerea lui a fost la Alba Iulia şi că au trecut şi alţi preoţi tocmai
la aniversare360. Îi face rău acest lucru. Pe vremea cât era protopop de
Bucureşti i s‑a oferit orice episcopat cu condiţia trecerii, dar că el a
refuzat.
I‑am mai spus că poate merg la Blaj peste vreo 2 zile si dacă are de
spus ceva, a spus doar că‑l salută pe Ştefan Pop care i‑a fost coleg.
M‑a întrebat de actualul Papă, cum îl chemă cu numele de cardinal.
I‑am spus că i‑am văzut fotografia în L’Humanite. M‑a rugat dacă mai
am să‑i trimit prin Luca, sau să‑l aduc data viitoare. M‑a întrebat de
Valeriu Pop, i‑am spus că a murit şi că i‑a fost prieten.
Sursă: „Demeny”
ACNSAS, fond informativ, I 195466, Bălan Ioan, fila 29.

359
La Alba Iulia s‑au sărbătorit 10 ani de la „unificarea” celor două Biserici.
360
Anul 1959

„Demeny V.” în ziua de: 13 ian. 1959
în casa „Iancului” de către:
Cpt. Solomon Simion.
342/14 ianuarie 1959
Notă 3 6 1
În ziua de 12 ianuarie 1959, sursa l‑a vizitat pe episcopul greco‑catolic

Bălan Ioan la mănăstirea Ciorogârla, având următoarele sarcini în legă‑
tură cu această vizită:
– Ce preocupări are Bălan Ioan în prezent şi ce persoane l‑au mai
vizitat în ultimul timp, în ce scop.
– Ce atitudine are în legătură cu trecerea la ortodoxie a preotului
Aştileanu Vasile.
– Dacă a reuşit să stabilească contact cu episcopul Hossu Iuliu.
Sursa a ajuns la Bălan Ioan dimineaţa la orele 11 şi a fost primit foarte

cordial, episcopul bucurându‑se de prezenţa sursei la el şi de atenţia
făcută prin aducerea unui pachet cu alimente. La început, s‑a interesat
de vicarul general Traian Iovanelli, cum se mai descurcă el, care este
noul paroh al catedralei Sf. Iosif, sursa referindu‑i pe scurt despre situ‑
aţia respectivă.
Întrebîndu‑l despre ce noutăţi mai are din Ardeal, Bălan I. a men‑
ţionat că de Crăciun a fost vizitat de două rude ale sale din Teiuş, care
i‑au adus alimente, fără să precizeze însă ce discuţii a avut cu ei. De
asemenea Bălan I. a mai arătat că în zilele de paşti, urmează să vină la el
nepotul său, canonicul Bălan Ştefan, din Lugoj.
Trecându‑se la discuţia despre trecerea lui Aştileanu la ortodoxie,
episcopul Bălan I. a menţionat că a primit un memoriu a lui în legătură
cu problema trecerii sale la ortodoxie, memoriu pe care îl găseşte că a
fost întocmit cu unele greşeli, în ceea ce priveşte unele date istorice.
În orice caz, episcopul Bălan I. dezaprobă actul lui Aştileanu V. De
altfel nu de mult Bălan Ioan – a precizat că – a vorbit cu un inspector al

361
mănăstirilor ortodoxe, care a fost pe la Ciorogârla şi căruia i‑a spus: „ce,

aţi luat toate gunoaiele!”.
Întrebindu‑l dacă va răspunde la scrisoarea şi memoriul lui Aştileanu
V., episcopul Bălan I. a precizat că nu va răspunde nimic.
În continuarea discuţiei, sursa l‑a întrebat pe Bălan I. ce mai ştie
despre episcopul Hossu I. şi dacă a reuşit să‑l viziteze, la care Bălan I.
a menţionat că deşi a ţinut mult să poată vorbi cu Hossu I. nu a reuşit
să facă aceasta până în prezent deoarece cu toate promisiunile făcute
de patriarhul Justinian, care urma să‑l ducă cu maşina la Hossu I. nu
s‑a realizat nimic. De altfel Bălan I. crede că patriarhul nu i‑a satisfăcut
dorinţa pentru că după câte a auzit, nici el – patriarhul – nu prea se
menţine bine pe poziție. În orice caz, fiind ziua de naştere a lui Hossu I.
în 30 ian. 1959, îi va trimite o scrisoare de felicitare.
Cu aceasta vizita la Bălan I. s‑a terminat, episcopul rugând sursa să‑l
mai viziteze.
Nota Biroului:
Sezisările agentului „Demeny V.” despre vizitele rudelor lui Bălan
I. la Ciorogârla, confirmă datele obţinute de organele noastre pe alte
linii informative din care rezultă că Bălan I. ţine legătura cu clandesti‑
nitatea greco‑catolică din Ardeal, prin rudele sale ce‑l vizitează periodic
la Ciorogârla.
Din datele recente, rezultă că Bălan întreţine legături prin rudele sale
şi cu conducătorul clandestin al fostei episcopii greco‑catolice de Blaj,
Crişan Simion. Vom adânci în continuare atât prin agentul „Demeny”,
cât şi prin alţi agenţi, pe care vom marşrutiza la Bălan, datele în legă‑
tură cu relaţiile acestuia cu clandestinitate din Ardeal.
Cpt. Solomon Simion


„Demeny” în ziua de: 10 febr. a.c. [1959]
de către: Cpt. Solomon Simion
342/12 februarie 1959
Notă 3 62
În ziua de 8 februarie a.c. [1959], sursa a fost vizitată de canonicul

greco‑catolic Bălan Ştefan din Lugoj şi de preotul greco‑catolic Giurgiu
Augustin din Reghin, regiunea Autonomă Maghiară.
În cadrul convorbirilor avute cu sursa, preoţii de mai sus, au afirmat
că în urmă cu o zi, l‑au vizitat la Ciorogârla pe episcopul Bălan Ioan.
Sursa întrebându‑i despre episcopul Bălan Ioan ce preocupări mai are,
susnumiţii au răspuns că nu este nici o noutate, toate sunt vechi, epi‑
scopul simţindu‑se bine.
Canonicul Bălan Ştefan a transmis sursei, dorinţa episcopului de al
vizita la sfârșitul lunii februarie la Ciorogârla.
În cadrul discuţiei, sursa, s‑a interesat de soarta preoţilor greco‑cato‑
lici din fosta dioceză Lugoj, menționând că a auzit de reţinerea preo‑
tului greco‑catolic Armeanu Nicolae, din regiunea Hunedoara.
Canonicul Bălan Ştefan a precizat că preotul Armeanu Nicolae a fost
reţinut, pentru faptul că a întocmit şi difuzat unele memorii prin care
se cerea reînființarea fostului cult greco‑catolic, lucru pentru care a fost
reţinut de altfel şi fostul episcop clandestin Ploscaru Ioan în 1957.
Punându‑se în discuţie cazul preotului greco‑catolic Aştileanu Vasile,
care a trecut la ortodoxie în toamna anului 1958, canonicul Bălan Ştefan
a precizat că el a fost coleg cu Aştileanu V. la Roma, iar pasul făcut de
acesta l‑a mişcat nespus de mult şi l‑a impresionat ca şi prăbuşirea unui
edificiu mare, dar în orice caz pasul făcut îl dezaprobă.
În altă ordine de idei, sursa discutând cu preotul Giurgiu Augustin,
acesta i‑a afirmat că se găseşte de câteva săptămâni la Bucureşti, timp în
care a fost de câteva ori la episcopul Bălan I. Preotul Giurgiu Augustin a
menţionat că este în perspectivă să obţină un serviciu la Reghin.
În ziua de 6 februarie a.c. [1959], sursa a fost vizitată de un preot
care s‑a recomandat Baciu din Mediaş. Preotul Baciu a afirmat sursei
362
că de fapt el domiciliază şi lucrează în oraşul Mediaş, dar actualmente

urmează facultatea de filologie, fiind în ultimul an. Preotul Baciu a
cerut sursei un ajutor bănesc, susținând că o duce greu din punct de
vedere material.
Nota Biroului:
Preotul Bălan Ştefan este cunoscut de organele noastre ca fiind
nepotul episcopului Bălan Ioan şi urmărit pe plan local de Direcţia
Regională M.A.I. Timişoara, pe linia clandestinităţii greco‑catolice.
Pe preotul Giurgiu Augustin, îl vom semnala la Dir. Reg. M.A.I.
Autonomă Maghiară pentru a‑l lucra informativ.
În ceea ce‑l priveşte pe preotul Baciu, vom lua măsuri de identificarea
lui, pentru a‑l studia în vederea recrutării în scopul folosirii lui în pro‑
blema clandestinităţii greco‑catolice.
În scopul stabilirii motivelor pentru care s‑au deplasat la episcopul
Bălan Ioan, preoţii Bălan Ştefan şi Giurgiu Augustin, îl vom marşru‑
tiza pe agentul „Demeny” la Bălan Ioan la sfârșitul lunii februarie a.c.
[1959].
cpt. Solomon Simion
Viitoarea întâlnire a fost fixată pentru sâmbătă, 21 februarie a.c.

[1959].
Sursa: „Cristescu M.”

Data: 17 martie 1959
Notă 36 3
În aceeași zi, agentul „Cristescu M.” a făcut o vizită lui Bălan Ioan,
la mănăstirea Ciorogârla. Sarcina agentului în această vizită a fost în
primul rând ca prin relatările ce i le va face episcopului, să‑i creeze o
stare demoralizatoare în ceea ce priveşte situaţia bisericii, iar în al
doilea rând de a cunoaşte starea actuală a episcopului.
Conform instrucţiunilor date agentului, acesta a relatat episcopului
îngrijorarea sa, în ceea ce priveşte biserica greco‑catolică, prin prisma
ultimelor arestări şi a trecerilor la ortodoxie.
La aceste probleme relatate de agent, Bălan Ioan, destul de calm,
a făcut remarca privitoare la arestări: că nu îşi închipuie că arestarea
lui Mois Grigore, să fie datorată vizitelor pe care acesta i l‑a făcut lui.
Adresându‑i‑se sursei, l‑a întrebat dacă el are, sau i s‑a făcut vreo neplă‑
cere în urma vizitelor făcute la el, la care sursa a răspuns că nu.
Ca o noutate, Bălan Ioan a spus sursei că Rusu Alexandru fost mutat
de la Gherla.
Asupra sinodului ecumenic ce va avea loc la Roma şi asupra căruia
agentul a deschis discuţia, Bălan Ioan nu are nici o cunoştinţă, iar
aflând‑o s‑a bucurat foarte mult.
În continuarea discuţiilor Bălan I. i‑a comunicat că a auzit de la
cineva, că Papa a emis o enciclică în care roagă toate bisericile din lume
să se unească împotriva comunismului ateu.
Referindu‑se la biserica greco‑catolică, Bălan I. a spus că reînfiinţarea
acestei biserici nu se poate face peste noapte, de asemeni că guvernele
ateiste nu au decât interese politice.
La despărţire i‑a comunicat sursei că aşteaptă vizita preotului Zudor
Francisc de la Bărăţia.
Nota Biroului:
Cu ocazia acestei marşrutizări ne‑am putut da seama şi să ne con‑
firmăm părerea noastră că numita Steti Maria nu a avut o legătură
363
organizată cu Vaticanul, decât ceva ocazional (în situaţia de faţă) ape‑

lând pentru rezolvarea acestei situaţii la serviciile lui Hans Mayer şi
aceasta făcând‑o numai pentru a‑l servi pe agentul nostru „Cristescu
M.” faţă de care are un respect deosebit.
Nota a fost luată în ziua de

13 aprilie 1959, de la agentul
„Demeny V.” de către
Cpt. Solomon Simion.
342/ 16 aprilie 1959
Strict Secret
Notă 36 4
Conform sarcinii avute, sursa s‑a deplasat la 24 martie a.c. [1959] la

mănăstirea Ciorogârla pentru a lua legătura cu episcopul Bălan Ioan.
Sursa i‑a relatat lui Bălan Ioan că a fost vizitat de nepotul său, cano‑
nicul Ştefan Bălan, care i‑a spus că a fost la Ciorogârla. Bălan I. a men‑
ţionat sursei că într‑adevăr a fost la el nepotul său, care i‑a adus ali‑
mente. Bălan a adăugat că recent a fost vizitat şi de preotul greco‑catolic
Berinde Titus din Sighet, care l‑a informat că a fost reţinut de autorităţi
preotul greco‑catolic Tămâian Coriolan365 din Oradea.
Referindu‑se la aceste vizite, şi‑a arătat nedumerirea în legătură cu
prelatul papal Iuga Emil despre care Bălan I. a menţionat că a venit
acum circa trei săptămâni la Ciorogârla, fără însă a trece şi pe la el.
În ceea ce‑l priveşte pe Iuga Emil, sursa l‑a văzut în Bucureşti
îmbrăcat în uniformă de preot, dar nu a avut prilejul să vorbească cu el.
În altă ordine de idei, sursa a relatat lui Bălan Ioan faptul că a auzit de la
unii preoţi greco‑catolici, că în ultimul timp Vaticanul a emis un „codex
juriscanonici” de rit oriental.
Bălan Ioan a afirmat în legătură cu aceasta că însăşi el a contribuit la
redactarea acestui codex încă de pe timpul când era el la Roma. Bălan
Ioan a adăugat că după câte ştie el o parte din acest codex a fost trimis de
către un preot din Roma, canonicului Brînzeu Nicolae din Lugoj, însă
personal nu ştie dacă la noi în ţară a parvenit un asemenea exemplar.

364
Coriolan Tămâian, canonic scolastic, rector al Academiei Teologice şi al Seminarului

365
din Oradea, s‑a născut la data de 16 decembrie 1904, în localitatea Fărcaşa, Maramureş.
A fost arestat în 29 octombrie 1948, timp de cinci ani a stat la penitenciarul Sighet, de
unde a fost eliberat în anul 1955. A doua arestare s‑a produs în septembrie 1958. A fost
eliberat definitiv, după 12 ani şi 5 luni de detenţie, de la penitenciarul din Botoşani la
data de 29 iulie 1964.
Sursa a întrebat pe Bălan Ioan, ce mai cunoaşte despre episcopul

Hossu Iuliu, la care Ioan Bălan a afirmat că încă nu a reuşit să ia legă‑
tura cu Hossu Iuliu, decât prin corespondenţă, cu care ocazie a aflat că
Hossu Iuliu este bine.
Cu aceasta convorbirea cu Bălan Ioan a luat sfârșit, episcopul rugând
sursa să‑l mai viziteze.
Nota Biroului:
Materialul a fost dat de către agent, în urma sarcinii trasate de către
organele noastre de a lua legătura cu Bălan Ioan.
Agentul a avut sarcina să clarifice sezisarea provenită de la agen‑
tura regiunii Timişoara, cu privire la parvenirea în ţară a „codexului”
amintit, printr‑una din legaţiile capitaliste, document ce trebuia să‑l
primească şi Bălan Ioan.
În urma convorbirii, dintre agent şi Bălan Ioan nu a rezultat nimic
concret în legătură cu această problemă şi urmează să mai verificăm şi
pe alte linii informative această sezisare.
Informaţia cu privire la deplasările făcute la Ioan Bălan de către
Ştefan Bălan şi Titus Berinde este cunoscută de către organele noastre
de la agentul „Cristescu Mihail”.
Urmează să verificăm informativ scopul deplasării preotului Iuga
Emil la Ciorogârla şi Bucureşti.
Cpt. Solomon Simion

Nota a fost luată de la agentul

„Demeny V.” în ziua de
13 mai a.c. [1959] de către Cpt. Solomon S.,
în casa „Iancului”.
342/ 18 mai 1959
Strict Secret
Notă 3 6 6
Luni 11 mai a.c. [1959] l‑am vizitat pe P.S.S. Ioan Bălan la Ciorogârla.
I‑am dus 2 kg. lumânări pentru slujbe. Ce mai face, cine îl mai vizitează?
De paşti nu l‑a vizitat nici o rudă de la Lugoj. Cu toate că o aştepta pe
nepoata Tuty Tufescu. Speră după cum i‑a scris că va veni peste circa 2
săptămâni. ÎI vizitase mai înainte un preot Belle [Bele]. Nu de mult l‑a
vizitat doi inspectori de la Culte, care l‑au întrebat dacă‑i lipseşte ceva
şi dacă e mulţumit. Ar vrea să‑l vadă pe Pleşca Petru, pe care‑l cunoaşte
de când era student şi pe P. Aldea.
L‑am întrebat ce ştie despre preotul Hossu, are veşti de la el. A spus
că a primit scrisoare de la el înainte de paşti şi se află sănătos.
Un coleg l‑a întrebat înainte de a fi venit la Ciorogârla, de ce nu s‑a
făcut ortodox şi el a răspuns, că e o chestiune de conştiinţă.
L‑a vizitat şi preşedintele Sfatului popular şi s‑a întreţinut cu el.
Despre maici a spus că nu mai fac covoare.
Am întrebat dacă pr. Cristea, Ciungan şi Leluţiu l‑au vizitat, mi‑a răs‑
puns că nu. Ultimii au fost nepotul Bălan Ştefan şi Giurgiu A.
Nu părăseşte mânăstirea şi dacă ar vrea să‑l viziteze cineva poate fără
nici o piedică, fiindcă nu‑i opreşte nimeni.
Mi‑a mulţumit şi mi‑a spus să nu‑l uit, să‑l mai vizitez.
Sursa: „Demeny”
Nota Biroului:
Nota a fost dată de agent în urma marșrutizării sale la Bălan Ioan.
Ca probleme interesante apar vizita la Bălan Ioan a preotului Belle
[Bele] Ioan din Lugoj, urmărit în acţiune informativă de Dir. Reg.
366
M.A.I. Timişoara pe linia clandestinităţii greco‑catolice, şi interesul lui

Bălan Ioan de a‑l vedea pe ordinarul Pleşca Petru.
În ceea ce priveşte pe Belle [Bele], vom adânci prin „Demeny V.”
această sezisare, precum şi prin agentura Dir. Reg. M.A.I. Timişoara,
în scopul stabilirii motivului deplasării lui Belle [Bele] la Bălan Ioan.
În legătură cu dorinţa lui Bălan Ioan de a vorbi cu Pleşca Petru, con‑
siderăm că este indicat ca „Demeny V.” să‑l pună în cunoștință de cauză,
pentru ca în cazul deplasării lui Pleşca Petru la Bălan, s‑ar crea con‑
diţiuni pentru obţinerea eventual a unor date ce interesează organele
noastre, precum şi pentru influenţarea lui Bălan Ioan.
Propun a fi folosit în acest sens agentul „Victor Poenaru”.
Viitorul contact 22 mai 1959.
Cpt. Solomon Simion

342/ 19 mai 1959

Strict Secret
Ex. nr. 1
Notă 367
Cu ocazia ultimei marşrutizări a agentului „Demeny Victor” – 11 mai

a.c. [1959] – la episcopul greco‑catolic Bălan Ioan, acesta şi‑a manifestat
dorinţa să‑l vadă pe ordinarul Pleşca Petre. Bălan Ioan i‑a explicat agen‑
tului că a fost coleg de teologie cu Pleşca Petre şi pe care nu l‑a văzut de
mult, iar acum s‑ar bucura dacă ar putea să‑l vadă pe acesta.
Bălan Ioan nu a precizat agentului în ce scop intenţionează să vor‑
bească cu Petre Pleşca.
Faţă de cele de mai sus,

Propun:
– să se studieze posibilitatea acţionării prin agentul „Victor Poenaru”,
pentru ca Petre Pleşca să ia contact cu Bălan Ioan.
– Contactul dintre Pleşca Petru şi Bălan Ioan să fie folosit pentru
influenţarea lui Bălan Ioan în direcţia, dorită de organele noastre.
În cazul că se apreciază oportunitatea deplasării lui Pleşca P. la Bălan

Ioan, agentul „Demeny Victor” să fie îndrumat pentru a‑i comunica lui
Pleşca P. dorinţa lui Bălan Ioan.
Cpt. Solomon Simion

367
Nota a fost luată în ziua de:

6 iunie a.c. [1959] de la agentul:
„Demeny V.” de către: cpt. Solomon S
342/13 iunie 1959
Strict Secret
Ex. nr. 1
Notă 3 6 8
În ziua de marţi 2 iunie a.c. [1959], sursa a fost chemată la

Departamentul Cultelor de către directorul Rodeanu.
În cadrul discuţiilor, Rodeanu a menţionat că recent a fost la mânăs‑
tirea Ciorogârla unde l‑a vizitat pe episcopul greco‑catolic Bălan Ioan.
Discutând cu Bălan, directorul Rodeanu a aflat că sursa se deplasează
periodic la Bălan Ioan.
În legătură cu aceasta, Rodeanu i‑a recomandat sursei să nu mai
meargă la Bălan Ioan, deoarece ar putea să aibă neplăceri din partea
autorităţilor de Stat.
În curtea Departamentului, sursa a fost așteptată de inspectorul
Gobjilă din Departamentul Cultelor.
Gobjilă a predat sursei o chitanţă (pentru 300 lei), spunându‑i că ea
reprezintă justificarea plăţii cantităţii de vin ce a venit pe adresa bise‑
ricii Bărăţiei din Alba Iulia, în august 1958.
În legătură cu aceasta, Gobjilă a menţionat că această sumă a fost
achitată de el preotului Nemecsek Iosif, când a fost la Alba Iulia şi a
recomandat vinul.
Chitanţa (alăturată) datează din mai a.c. [1959], iar vinul a fost primit
în toamna anului trecut, lucru ce denotă că lucrurile nu prea sunt clare.
În urmă cu circa 3 săptămâni, preotul Bertalan Blaziu a primit pe
adresa sa suma de 300 lei, pentru numita Angelini, banii au fost trimişi
de preotul Kabdebou din Sibiu.
Nu se cunoaşte în ce scop au fost trimişi aceşti bani lui Angelini şi de
ce a dat adresa preotului Bertalan.

368
Nota Biroului:
Nota se referă la discuţiile avute de sursă cu directorul Rodeanu din
Departamentul Cultelor, despre legăturile ce le are sursa cu Bălan Ioan.
Dat fiind faptul că „Demeny V.” va trebui să continue deplasările la
Bălan Ioan, a fost instruit să ceară lui Bălan Ioan să nu mai relateze
1a nimeni despre vizitele ce i le face sursa, respectiv nici la Inspectorii
Departamentului Cultelor, motivând că altfel nu va mai putea veni fiind
suspectat.
În continuarea notei, agentul sezisează problema neregulilor
săvârșite de Gobjilă şi manevrele acestuia de a scăpa de eventualele
sancţiuni.
Agentul a fost îndrumat să nu mai discute această problemă cu alte
persoane şi să păstreze chitanţa la el.
Cazul cu banii primiţi de Angelini se verifică şi prin agentul „Sandor”.
Agentul a fost instruit să adâncească discuţiile cu Angelini, pentru a
stabili cu ce scop sunt destinaţi banii şi să urmărească mai atent activi‑
tatea acesteia.
Cpt. Solomon Simion

[august 1959]
Patriciu Tufescu
Strada Komsomolului 2
Lugoj
Telegramă 369
Veniţi imediat Preasfinţitul grav bolnav.
Luca.
Expediat: Luca Bălteanu, Mănăstirea Ciorogârla, Raionul Domneşti,

Regiunea Bucureşti.
ACNSAS, fond documentar, D 000077, Bălan Ioan, fila 22.

369
Sfatul Popular al Capitalei Copie
Certificat de moarte 3 7 0
Nr. 221383
Bălan Ioan
Tatăl: +Ştefan
Mama: +Ana
Născut: Teiuş, raionul Alba Iulia, regiunea Hunedoara.
Vârstă: 79 ani. Masculin
Data morţi: 4 august 1959
Domiciliul: mănăstirea Ciorogârla, Raionul Domneşti, Regiunea
Bucureşti.
Registru Starea Civilă – 5 august – 3g.
Nr. 289.
Conform cu originalul
Căpitan Solomon Simion

370
Copie
Înregistrată la Sfânta Arhiepiscopie
a Bucureştiului sub nr. 14.757/1959
4.VIII.1959
Va fi chemat părintele Zudor pentru a

indica cumpărarea celor trebuincioase
înmormântării, după rânduielile bisericii
romano‑catolice, respectându‑se ultima
dorinţă a decedatului informând şi
Departamentul Cultelor.
ss
+Justinian
Către,
Patriarhia Român ă 3 71
Subsemnata Tufescu Ana, născută Bălan în calitate de nepoată a P.S.

Sale de Lugoj dr. Ioan Bălan, episcop decedat în ziua de 4 august orele
2 dimineaţa, rog forurile superioare a dispune înmormântarea dece‑
datului în ziua de 6 august, de către părintele Zudor, vicar substitut al
bisericii romano‑catolice Bărăţia, la cimitirul Belu Catolic, după ultima
dorinţă lăsată în scris în faţa a doi martori a decedatului episcop dr.
Ioan Bălan.
Rugăm a dispune cât mai în grabă, injecţia cu formol, coşciugul şi
autorizaţia de transport indicându‑se ora pentru a putea veni părintele
Zudor să ridice mortul de la Ciorogârla.
Cu mulţumiri,
ss. A. Tufescu
Bucureşti, 4 august 1959

371
M.A.I.
Nr. 340/16237/7.VIII.1959 Strict Secret
Către,
În noaptea de 3 / 4 august a.c. [1959], a încetat din viaţă la mănăstirea

„Ciorogârla” episcopul greco‑catolic Bălan Ioan, care a fost ridicat cu
o maşină mortuară în ziua de 6 august a.c. şi transportat la Bucureşti,
pentru înhumare.
Cu această ocazie – în fosta locuinţă a decedatului – a avut loc o
slujbă religioasă de scurtă durată, oficiată în limba latină, de un preot
greco‑catolic, necunoscut, din Bucureşti373.
La procesiune au participat: rudele decedatului, printre care 11 nepoţi,
călugăriţele din mănăstire şi câteva femei din comuna Ciorogârla, în
total 70–80 de persoane.
În timpul cât era depus decedatul în locuinţa sa, a fost vizitat de mai
multe persoane necunoscute din Bucureşti.
Şeful Direcţiei,
Colonel Şeful Serviciului
Iani Nicolae Lt. Col.
Gh. Aurel
372
373
E menţionat în creion numele Zudor.

Direcţia a III‑a Serviciul IV
Strict Secret
Se aprobă
Ministru
Hotărâre 3 74
Pe n tru închidere a dosarulu i Individu al,
nr. 2010 privind pe Băla n Ioa n
Dosarul s‑a deschis la data de 19.IV.1956

Acţiunea s‑a închis la data 4.VIII.1959
Ce mijloace s‑au folosit (Informatorii se vor arăta cu numele conspi‑

rativ şi categoria)
Agenţii: „Demeny”, „Trofan Pavel”, „F”.
A. Caracterul materialelor compromiţătoare existente în dosar (pe

scurt):
În cursul anului 1949 a desfăşurat o intensă activitate duşmănoasă
împotriva regimului nostru instigând preoţii şi credincioşii greco‑cato‑
lici împotriva unificării bisericii greco‑catolice cu cea ortodoxă.
Datorită acestei activităţi Bălan Ioan a fost reţinut fără a fi con‑
damnat, stând în detenţie până în 1955375.
În vara anului 1955, Bălan Ioan a fost pus în libertate şi a fost izolat la
mănăstirea Ciorogârla – Bucureşti. După punerea lui în libertate, Bălan
Ioan, împreună cu ceilalţi doi episcopi greco‑catolici Rusu Alexandru
(condamnat) şi Hossu Iuliu (în prezent cu Domiciliu Obligatoriu la
mănăstirea Căldăruşani, Regiunea Bucureşti) au redactat şi difuzat
memorii şi documente instigatoare prin care cereau reînfiinţarea fos‑
tului cult greco‑catolic.
Din 1956 când Bălan Ioan a fost izolat la mănăstirea Ciorogârla, nu a
mai fost semnalat că a menţinut legături cu episcopul Hossu Iuliu.

374
E vorba de detenţia de la penitenciarul Sighet, 24 mai 1950 – 4 ianuarie 1955.

375
B. Date de identificare ale persoanei urmărite:

Numele Bălan, Pronumele Ioan, născut la 11 februarie 1880 în Teiuş,
fiul lui Ştefan şi al Anei, naţionalitatea română, domiciliul Ciorogârla
– Bucureşti, studii teologia, profesiunea preot, locul de muncă mănăs‑
tirea Ciorogârla – Bucureşti, funcţia episcop greco‑catolic, apartenenţa
politică (în prezent) neîncadrat, activitatea politică (în trecut) PNŢ, ori‑
ginea socială chiabur.
Materialele compromiţătoare din vol. 1, pag. 3–261, dovedesc că a dus
activitate de instigare împotriva regimului nostru, pe linia clandestini‑
tăţii greco‑catolice.
Probleme sunt alcătuite din note informative „F”.
Împotriva lui Bălan Ioan s‑au luat următoarele măsuri operative: nu
s‑au luat; a decedat.
C. Motivarea amănunţită a închiderii dosarului:
Obiectivul urmărit a decedat.
D. Propuneri de închidere a dosarului:
Să se claseze la Serviciul „C” pentru păstrare şi ţinerea elementului
în evidenţă.
E. Persoane care au avut legături cu individul urmărit:
Obiectivul nu a avut legături cu alte persoane.
Hotărârea s‑a redactat în 1 exemplar, astăzi 29 septembrie 1959.
Şef de Birou Lucrător Operativ

[Semnătură indescifrabilă] [Semnătură indescifrabilă]
De acord
Şeful Dir. Serviciu
[Semnătură indescifrabilă]
Direcţia a III‑a
342/SS/00225495 Strict Secret
12 august 1959
M .A.I. Serviciul „C ” 3 76
Urmare adresei noastre nr. 342/00225.495 din 26 iulie 1959, la care

s‑a anexat referatul aprobat de tovarăşul ministru adjunct general Lt.
Pintilie Gheorghe, pentru fixarea Domiciliului Obligatoriu episcopilor
Bălan Ioan şi Hossu Iuliu.
Vă facem cunoscut că la 4 august 1959, Bălan Ioan a decedat, astfel
încât urmează a se anula decizia de fixare a D.O. pentru acesta.
Şeful Direcţiei
Budişteanu N. Căpitan
Meliţă Dumitru

376

Serviciul „C”
Secţia I‑a, Biroul 2
13 octombrie 1959
Văzut
Şeful Secţiei
Maior,
Novac Constantin
Notă 3 7 7
Pentru clasarea dosarului de acţiune informativă
individuală nr. 2010, la arhivă.
Din studierea acestui dosar am constat următoarele: Dosarul a fost

deschis la 19 IV 1956 asupra lui Bălan Ioan, care a fost urmărit pentru
activitatea ilegală pe linia cultului greco‑catolic.
Susnumitul la 4 august 1959 a decedat, lucru ce rezultă şi din copia
actului de deces ce se regăseşte la pagina I a acestui dosar.
La 29.IX.1959 s‑a hotărât închiderea acestui dosar şi clasarea lui la
arhivă pentru păstrare cu ţinerea numitului în evidenţă. Persoane ca
legături nu se iau în evidenţă.
Prezentul dosar conţine 279 file.
De acord Verificat
Şeful Biroului Căpitan
Căpitan Munteanu M. Sain Nicolae

377
ANEXE
Autobiografia episcopului
Dr. Ioan Bălan scrisă pentru
rudeniile sale (în 1955)
M ‑am născut la 11 Februarie (stil nou) 1880, în comuna Teiuş,

judeţul Alba, din părinţii Ştefan Bălan şi Anica Muntean,
care au avut 12 copii, eu fiind al zecelea.
Canonicul Dr. Augustin Bunea, care a fost delegatul Preveneratului
Consistor Arhiepiscop din Blaj pentru a trata cu Comitetul grăniceresc
statutele „Fundaţiunii pentru susţinerea şcolii greco‑catolice de băiţi
din Teiuş şi stipendii”, la cunoscut pe tata cu această ocazie; şi după
cum mi‑a spus Iuniu Brut Micu, pe care Bunea l‑a luat cu sine la Teiuş
ca „actuar”, i‑a declarat acestui preot, că tata este cel mai inteligent
ţăran, ce l‑a cunoscut. De aici să trage afecţiunea deosebită, ce a arătat‑o
marele canonic faţă de mine.
Mama se trăgea din familia Mitropolitului Teofil, care, în Februarie
1697, a început sinod Arhidiecezan, foarte lăudat de Iorga, a făcut unirea
bisericii române din Ardeal cu Roma. Vărul dulce al mamei, Ioan Popa
în o ladă cu preţioase documente avea o anchetă făcută de Capitlul
romano‑catolic din Alba Iulia, care avea calitatea de notar public –
locus credibilis – în care au fost ascultaţi mai mulţi nobili din Teiuş, şi
au dovedit că familia Szeremi e nobilă; se vede că îşi pierduse diploma
de nobil. Unchiul mamei, Iosif Popa, a continuat genealogia până la
el. Acesta spune că numele de familia s‑a schimbat cu vremea în Popa,
căci din această familie au fost mulţi preoţi. Această numire de Popa
se găseşte în Teiuş la mai multe familii; însă numai unchiu Ioan, vărul
dulce al mamei, avea documente despre familia Szeremi. Sora acestui
unchi, mătuşa Anică, măritată după Ioan Geomăleanu, îmi spunea că

iar tatăl ei le citea din un manuscris viaţa Mitropolitului Teofil. Unchiul
Ioan a dat diferite manuscrise profesorului Octavian Lugojan378, de
la Bucureşti, care venea din când în când vara, la Teiuş, şi probabil le
va fi dat Academiei Române. Se vor fi prăpădit şi alt fel ca hârtie de
împachetat.
Şcoala primară mi‑am făcuto la cea grănicerească, din Teiuş, în anii
1885–1890. Învăţător mi‑a fost Ştefan Ioşan, om bine pregătit şi sârgu‑
incios; religia me‑a propus‑o parohul Gregoriu Sârbu, care a făcut teo‑
logia la universitatea din Viena. După ce m‑a ascultat odată, în anul
prim de şcoală, din istoria biblică, parohul mi‑a zis: „Ioane dragă, învaţă
bine, c’apoi te duce tatăl tău la Blaj, la şcoală!” Toată lumea îmi zicea:
„Iuănuţ”, iar părintele, ca să‑mi stârnească mai mult pofta la cărţi, m’a
făcut „Ionel”.
Cât am fost în şcoala primară din Teiuş, am avut de vreo câteva ori,
vizita tribunului, Axente Sever, care, ţinea o moşie în arendă la Cricău.
Ne‑a întrebat, întâia oară când a venit la noi, la şcoală, pe fiecare cum
ne cheamă. Când a ajuns cu întrebarea la mine, mi‑a spus: „măi Bălane,
cu moşul tău am luptat în contra ungurilor în 1848; de mai fac o revo‑
luţie în contra lor, tu vii să lupţi cu mine?” Evident i‑am răspuns: „Vin,
Domnule Axente”. (Vizitele lui Axente Sever la şcoala din Teiuş au fost
confirmate şi de tatăl meu.)
La examenul din vara anului 1890, care era prezidat de un delegat
ungur, căci şcoala nu aparţinea bisericii, din istorie învăţătorul m’a
întrebat despre Matia Corvinul. Când am terminat, Axente, care încă
era de faţă, şezând la masă alături de delegatul ungur, m‑a întrebat:
„măi, Bălane, ştii tu ce vorbă a rămas despre Matei Corvinul?” I‑am răs‑
puns: „ştiu. A murit Matia şi cu el dreptatea.” Axente îmi zice: „Spune
mai tare, căci n’am înţeles bine.” Şi a trebuit să repet vorba de două ori.
Urmarea a fost că delegatul Ungur şi‑a luat pălăria, a dat mâna cu învă‑
ţătorul şi a plecat; iar Axente m’a cinstit cu un florin.
Către finea lui August 1890, cantorul din Teiuș, Gligor Pop, mergea
către gară cu băiatul său Ştefan şi cu desagii bine încărcaţi. Eu veneam de
la câmp cu fratele meu, care îl întreabă pe cantor, unde merge. Acesta îi
Familia Lugojanu din Bucureşti, era originară din [indescifrabil].

378
răspunde: „Duc pe Ştefan la Alba Iulia la şcoală.” Ştefan era mai tânăr ca
mine, şi asta m’.a durut mult. Ajuns acasă m‑am trântit pe un pat şi am
început să plâng. Sosind tata acasă, mă întreabă de ce plâng. I‑am răspuns:
„[…] tetea Traian”. Spunându‑i fratele meu, tata mă îmbunează: „Lasă că
te duc şi pe tine la Blaj.” S‑a dus la învăţătorul după certificatul de studii,
care i‑a spus că n’am nevoie de certificat, căci mă voi duce odată cu el, care
îşi ducea la şcoală, pe băiatul său Cornel, pentru clasa IV de liceu. Însă,
înscrierea pentru această clasă se putea face şi în 3 Septembrie, iar exa‑
menul de admitere pentru clasa I de liceu se dădea în 30 August. Sosind
mai târziu nu am fost admis la examen. Atunci învăţătorul m’a întrebat,
dacă vreau să mă înscriu, în clasa IV primară. Răspunzând afirmativ, am
fost înscris imediat, spre cel mai mare noroc al meu. Profesorul acestei
clase era părintele Nicolae Pop; un pedagog foarte priceput şi harnic. Un
preot care ţinea în fiecare duminecă şi sărbătoare exortaţii foarte seri‑
oase. Acesta, pot să spun a pus temelia învăţăturii mele, căci avea numai
clasa, nu şase despărţăminte ca învăţătorul de la Teiuş. Am pierdut un an
de şcoală, dar am câştigat neasemuit împreună mai mult.
Când i‑a spus tata la mama, că mă duc la Blaj, la şcoală, mama era
bolnavă, zăcea în pat. Dar numaidecât s‑a sculat, a pus pe servitoare
să‑mi spele albiturile şi în ziua plecării a făcut un prânz ca duminica. Nu
m’a putut însoţii până la gară, însă m’a petrecut până la poartă, şi mi‑a
spus următoarele cuvinte: „Dragul mamei când ţi‑a fi mai greu, zii un
«Tatăl nostru» şi o «Născătoare» şi o să vezi cum ţi’a ajuta Dumnezeu.”
În acei ani, cât am făcut şcoala, am avut mulţi profesori şi foarte buni;
însă niciunul nu mi‑a rămas mai bine întipărit în minte decât mama,
în acel moment al despărţirii. După de s‑a făcut bine, a venit la mine la
Blaj; cum fusesem avizat mai înainte, i‑am ieşit în cale. În drum ne‑am
întâlnit cu directorul meu, Gheorghe Muntean, care a întrebat’o: „Eşti
mama lui Bălan?” – „Da, vă rog.” – „E copil bun şi învaţă bine.” Până
când am fost în clasele primare de liceu, venea mama la mine, când
eram mai mic, mai des. Era o gospodină foarte bună. Când şedeam la
profesorul Papiu, soţia dânsului îmi cerea din prăjiturile pe care mi le
aducea ori trimitea mama, dându‑mi şi ia din cele pregătite de dânsa
care erau foarte fine.
După ce m’a înscris tata şi mi‑a cumpărat toate cărţile de lipsă, am
mai povestit cu dânsul, am cinat împreună, şi m’am culcat. Dimineaţa
când m‑am trezit, am întrebat: „Tata unde‑i?” Când mi‑a spus domni‑
şoara Firuţa, fata gazdei unde locuiam, la acciserul Lazăr Vlad, vis‑a‑vis
de casa de azi a protopopului Aurel C. Domşa, care se purta foarte bine
cu cei ce erau la ei în cvartir, am început să plâng. Nu mai fusesem în
afară din Teiuş decât o singură dată, pe vreo câteva ceasuri la unchiul
Nicolae, la Alba Iulia şi a fost o zi tristă pentru mine, prima zi petrecută
în afara casei părinteşti; de aceea şi tata a plecat noaptea, căci probabil
ar fi plâns şi dânsul la despărţire.
Profesorul m’a câştigat de la început şi l‑am iubit şi când eu ajun‑
sesem canonic la Blaj, am pontificat prohodul lui şi am ţinut şi pre‑
dica. Din Ohaba de lângă Blaj, eram trei băieţi care, fiind şi profesorul
ohăbean, nu se uitau cu ochi buni la mine, în special unul, care scria
„clamantesul”379 pe cei mai gălăgioşi. La cei ce nu ştiau lecţia le lua
„ţipăul”, şi mi‑l da mie. În primul semestru mie nu mi‑a dat ţipău, căci
m‑a întrebat profesorul câte iugăre de pământ are tata, câţi boi, câte
vaci şi câte oi; şi eu am spus sincer. De aceea profesorul ştiind că sunt
aproape de Blaj şi părinţii sunt cu bună stare, a crezut că nu sunt aşa de
lipsit. Când a cetit lista celor ce primeau ţipăii, şi eu am văzut că nu sunt
între ei, am plâns. Dar profesorul mi‑a spus că tata are atâtea vite şi sunt
alţii cu părinţi mai săraci. În semestrul al doilea am primit şi eu ţipău.
La finea anului şcolar, eu şi cu Petru Turaianu care a trecut apoi în
România, s‑a făcut inginer agronom şi a murit ca ofiţer în luptele de la
Mărăşeşti, am avut notele cele mai bune; dar fiindcă eu eram mai tânăr,
cu toate că certificatul meu nu era nici cu un punct mai bun, profesorul
mi‑a dat numărul locaţiunii 1. În cursul acestui an, noi „normaliştii”
mergeam la sfânta liturghie la biserica „curţii” unde erau îngropaţi
arhiereii Blajului; însă la unele slujbe de după masă, mai mergeam şi
la Catedrală.
Odată, în primăvara anului 1890 (?) când m’am dus la vecernie,
văzând că vine Mitropolitul Vancea, l‑am aşteptat pe balustradă. După
ce m‑a binecuvântat şi ia‑m sărutat mâna, m‑a întrebat de unde sunt,
dacă sunt grănicer şi note am avut la semestrul întâi, îndemnu‑mă să
învăţ şi mai bine.
Monitorul care‑i nota pe cei gălăgioşi, până la sosirea profesorului (clamans –tis =
379
cel care ţipă).

Anii de liceu
La liceul din Blaj alerga foarte mulă lume. În clasa primă eram pri‑
miţi cam 70; însă la examenul de admitere se prezentau şi mai mulţi
de 140–150 de candidaţi. Certificatul de studii al şcolii primare nu era
hotărâtor, căci unii învăţători îl încărcau cu notele cele mai împopoţo‑
nate; de aceea cu tot certificatul meu „numărul locaţiunii 1”, am fost
supus la examen adevărat, ca în seria primă a candidaţilor majoritatea a
fost respinsă. Tata m’a aşezat în cvartir la profesorul Aron Papiu, unde
am locuit în cele trei clase prime de liceu; şi aş fi rămas şi mai departe,
căci se purta bine cu noi şi dânsul şi doamna. Dar la finea anului şcolar
1893/94, ne‑a spus că numai primeşte elevi în cvartir. Când avea vreme,
seara, nu chema în locuinţa lui, ca să ne controleze sârguinţa.
În clasa primă de liceu, am îndurat vreo câteva mizerii, pe care nu
le‑am meritat, le spun aici, ca nepoţii mei, când vor întâmpina neplăceri,
să nu uite că şi profesorii sunt oameni. În clasa noastră era un nepot al
directorului de liceu, care făcea fel şi fel de ştrengării, în special la ora de
latină. Cum profesorul purta ochelari, vedea ştrengăriile şi când era cu
spatele către primă, în care şedea acel nepot în despărţământul al doilea.
Eu şedeam tot în banca primă, din despărţământul întâi. Profesorul, om
destul de nervos, bătea şeaua ca să priceapă iapa: mă mustra pe mine,
deşi nu eram vinovat. Câteva luni nu m’a ascultat deloc încât când a
fost mama la mine, m’am plâns. Mama i‑a spus la domnul Papiu, care
a căutat să o mângâie. În postul Paştelor profesorul de latină m’a mutat
din banca primă în banca a treia, ca pedeapsă. Când a observat profe‑
sorul de clasă acest lucru, m’a întrebat care a fost causa mutării mele.
Eu am plâns şi i‑am spus că nu ştiu. Profesorul m‑a mângâiat că profe‑
sorul de latină mă va pune iarăşi în banca primă. Pe vremea aceea erau în
vigoare disputele: dacă vroiai să te muţi în o bancă mai înainte, spuneai
la „curatorul” (monitorul) că ceri la dispută la materia cutare pe X. Y.
aşa am cerut eu, pentru o oră de latină, pe unul din banca primă. Când
am terminat disputa, profesorul m’a întrebat: „de ce ai dorit să te dispuţi
cu de ce ai dorit să te dispuţi cu X.Y.; ca să te muţi în banca primă?” Eu
am mârâit fără curaj: „Da”. Profesorul a recunoscut că l‑am învins pe
adversar şi peste câteva zile m’a mutat iarăşi în banca primă. În clasa
a treia de liceu, un coleg care îşi făcea desemnul la geometrie, m’a lovit
cu linealul la partea superioară a buzei, de mi s’au văzut dinţii şi a curs
sânge foarte mult. Când şi‑a dat seama ce a făcut, a ieşit afară; era noapte
şi a spus că se spânzură. Eu l‑am liniştit şi l‑am asigurat că nu o să spun
la nimeni, cum nici n’am spus, şi la medicul i‑am trântit o minciună.
Tot în clasa aceasta, am avut un coleg din Blaj, care în trimestrul
prim a avut un certificat cu care a fost foarte nemulţumit tatăl său, care
era director de bancă, proprietar, şi deşi nu era român, dar era un om
foarte apreciat. Băiatul avusese un singur bun la limba maghiară, care
se vorbea în familie, încolo tot suficienţi şi chiar unul admoniat. M‑a
rugat să‑l meditez şi în schimb luam amiaza la ei. La finea anului rezul‑
tatul a fost: eminent la limba maghiară, iar celelalte studii tot mai sus cu
o notă decât mai înainte şi un singur suficient. L‑am meditat şi în clasa
IV, şi aş fi continuat acest lucru, dacă fostul meu profesor din clasa IV
primară nu m’ar fi rugat să meditez un cumnat al său, care fusese elev
la Şcoala de cadeţi din Sibiu, de unde s’a întors bolnav. Pe acesta l’am
meditat în anul şcolar 1895/96; iar în 1896/7 pe un coleg, băiatul direc‑
torului din şcoala normală – preparandie. Din 1895 toamna a trebuit să
meditez şi pe alţii mai slăbuţi. În clasa VII şi în clasa VIII am meditat la
matematică pe un băiat foarte bun, copilul profesorului de latină, care
era slăbuţ la această materie.
Unii dintre profesori mi‑au dovedit o deosebită atenţie. Aşa în clasa
V‑a, profesorul de maghiară şi de botanică, nu numai că m’a făcut omul
său de încredere în ce priveşte îngrijirea grădinii botanice, dar mi‑a dat
să‑i fac şi corectura la manualul de botanică ce‑l tipărea; mi‑a spus să
duc la examenul din această materie plantele necesare, de aceea cu o zi
înainte mi‑am chemat colegii în clasă, le‑am spus ce plante vom aduna
şi le‑am dat câteva îndrumări ce le‑am crezut folositoare. La finea anului
şcolar, mi‑a dat un premiu mare din botanică; m’am dus la librărie şi
mi‑am ales un mănunchi frumos de cărţi. Apoi m’a chemat să scriu cer‑
tificatele clasei a III‑a la care era profesor de clasă.
La sfârşitul anului şcolar 1896/7, profesorul meu de latină Ciriac
B. Groze m’a luat să’l ajut la pregătirea raportului asupra clasei sale.
Profesorul de limba română Gavril Precup, dacă mă asculta o dată ori
de două ori la an; era mulţumit cu lucrările scrise.
Dar au fost şi mizerii, ori din partea mea, ori din partea altora. La
finea anului am avut în certificat un singur bun, la limba maghiară, cu
toate că am primit din maghiară un premiu special. Ducându‑mă la pro‑
fesor să’l întreb cum se potriveşte premiul special cu progres deosebit în
această materie, mi‑a zis: „puteam să‑ţi dau şi eminent”.
Limba greacă ne‑o propunea un profesor foarte bun, cunoscător al
ei, dar care nu lăsa corigenţi. Inspectorul suprem a cerut directorului
să nu‑l lase să propună şi la clasa VIII‑a; şi aşa am primit un profesor
care n’a fost pe placul nostru. Copiii sunt tot copii în clasa VIII‑a.
Înainte de vacanţa de Crăciun, profesorul m’a ascultat şi mi‑a zis bine.
Imediat ne‑a spus: „Pe vacanţă veţi lua atâta şi atâta”. Eu mi‑am adus
aminte de dispoziţia Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice,
care oprea pe profesori să dea lecţii pentru vacanţă, şi i‑am spus‑o
profesorului. Acesta m’a întrebat ce am zis; şi i‑am repetat. Evident,
colegilor le‑a plăcut, şi fără să fie citit ei dispoziţia ministerului, au
strigat cu toţii: „Drept are Bălan”. De aceea şi finea clasei a VIII‑a din
greacă am primit numai bun, singurul din certificat. Când am făcut
lucrarea scrisă la limba greacă, profesorul a stat mai multe minute
lângă mine, să vadă cum lucrez; se vede că a fost mulţumit, căci mi‑a
zis: „Vezi, că merge”. Şi mi‑a dat pe lucrare eminent. După obiceiul,
când nota de la fina clasei a VIII‑a nu se potrivea, cu nota lucrării
la greacă şi la germană te supuneau şi la oral. Profesorul meu, mai
cuminte decât mine, a găsit lucrarea scrisă atât de bună, încât m’a
scutit de examenul oral.
În clasa VIII‑a m’a invitat profesorul Alexe Vicin să locuiesc gratuit la
dânsul, ca să fiu supraveghetor peste elevii ce locuiau la dânsul. Cu mine
mai locuiau trei colegi de clasă, care îşi făceau lecţiile tot prin curte. Eu
învăţam în casă; şi cum eram bibliotecarul societăţii de lectură, îmi adu‑
ceau acasă revistele literare ce le primeau şi le citeam cu mult interes.
Profesorul la care locuiam îmi spune odată: „Nu aşa se pregăteşte omul
pentru matură” (bacalaureat). Ca om tânăr i‑am răspuns: „Să vedem”.
De altfel acest profesor mi‑a propus gratuit limba franceză în trei ani,
câte o oră la săptămână, şi aşa mi‑a făcut‑o foarte dragă.
Cariera
În primăvara anului 1899, profesorul de clasă Emil Vicin, ne‑a cerut

fiecărui „octovan” să scriem pe o listă cariera ce vrem să ne‑o alegem.
Înainte de aceea unchiul Nicolae de la Viena, care era căpitan de conta‑
bilitate, în Ministerul comun de război, mi‑a scris că de vreau să mă fac
doctor în medicină, să mă duc la Viena şi la dânsul voi avea toate gratuit.
I‑am mulţumit pentru ofertă. Pe lista clasei am declarat că vreau să mă
fac preot. Băiatul directorului meu, Ioniţă Hossu, cu care eram prieten,
căci îmbolnăvindu‑se în şcoala de cadeţi din Viena, şi întorcându‑se la
Blaj pentru continuarea studiilor, mă ruga să‑l ajut în special la latină şi
greacă, şi mă invită la el acasă, unde surorile mă tratau cu ojină, el îmi
recomanda foarte mult să mă fac marinar, căci pot umbla în toate păr‑
ţile lumii. Oricât aş fi ţinut la el, nu m‑a încântat propunerea.
Profesorul Alexe Vicin îmi recomanda să fac literele ori ştiinţele
la Bucureşti, unde pot să am şi bursă, şi să fiu pedagog la un institut,
căci dânsul are prieteni la Bucureşti. În clasa VIII‑a am primit o bursă
de 100 floreni, din fundaţiunea canonicului Timotei Cipariu, după ce
canonicul Dr. Augustin Bunea fusese la Teiuş şi îl cunoscuse pe tata.
Iuniu Brut Micu i‑a spus că tata are un băiat în clasa VIII‑a. O sută de
floreni erau mulţi bani pe vremea aceea. De aceea m‑am înţeles cu tata
după bacalaureat să mergem să îi mulţumim canonicului Bunea pentru
bursă, şi îi arăt certificatul de bacalaureat. Bunea mi‑a zis: „Eu am ştiut
înaintea ta cu ce rezultat ai trecut bacalaureatul, căci Reverendisimul
Hossu a fost delegatul Excelenţei Sale la bacalaureat şi mi‑a spus în
dată terminarea conferinţei de clasificare. Şi acum ce vrei să te faci?”
Eu am răspuns: „Preot”. Dânsul a crezut că eu aş fi şi un bun avocat,
de care, sub stăpânirea ungurească aveam mare nevoie. Eu am apreciat
gândul binefăcătorului meu, dar am rămas pe lângă hotărârea de a mă
face preot. Bunea mi‑a zis: „Bine, dar te vei face şi profesor.” Bunea,
când stăruia să mă fac avocat, mi‑a promis şi bursă; şi de nu voi căpăta
din alt loc, îmi va da dânsul bursă. Văzând tata cât stăruia Bunea ca să
mă fac avocat, a spus fraţilor săi, care au promis tatei, că fiecare îmi va
da câte o sută de floreni la an până ce voi termina dreptul.
Blajul avea nevoie de profesor de matematică, dar nu mă încânta,
deşi mi‑a plăcut matematica foarte mult. Când s‑a publicat concursul
pentru teologie, mi‑am înaintat cererea, rugând pe mitropolitul de

scumpă amintire Victor Mihali să mă trimită la Pesta.
O copilărie era să mă împiedice în realizarea gândului meu de a mă
face preot. Directorul şcolii normale, Ioan F. Negruţiu, a dat o cină cu
prilejul că băiatul cel mai mare al lui a luat bacalaureatul, la care a invitat
pe elita intelectualilor din Blaj şi pe noii bacalaureaţi. Între colegii
noştri era şi Leonida Domide, băiatul protopopului nostru din Bistriţa,
care a venit la Blaj, din acest motiv. La masa domnilor s‑au rostit dife‑
rite toasturi. Băieţii după ce au băut cu un păhărel de vin mai multişor,
nu prea ascultau toastele. Când s‑a ridicat protopopul Domide, eu am
zis: „să ascultăm pe martirul neamului.” Domide era membru în comi‑
tetul naţional şi a fost întemniţat pentru memorandum. Unul de lângă
mine a zis o vorbă proastă, pentru care eu l‑am atins cu beţigaşul, ce‑l
avea fiecare din noi, după trecerea examenului de bacalaureat. Pentru
aceasta a rugat un avocat minoritar să‑mi facă proces la judecătoria din
Blaj, pe care l‑a oprit intervenţia avocatului Dr. Iuliu Maniu.
Primirea la teologie se făcea, pe acele vremuri, în Consistoriul plenar
din 15 August stil nou, la care participa şi Vicarul Foraneu de la Făgăraş
şi protopopii tractului. După ce Consistoriul hotăra primirea, cei pri‑
miţi erau chemaţi în faţa Consistoriului, erau puşi să citească româ‑
neşte, şi cu litere cirilice, ungureşti şi să cânte o cântare bisericească. În
preziuă eram vizitaţi cu de‑amănuntul de medicul arhidiecezan. După
examinarea din Consistoriu Mitropolitul spunea: „Voi sunteţi primiţi la
teologie”. Când mi‑a citit numele meu Mitropolitul, canonicul Bunea a
zis: „Bălan ştie”. Protopopul Săcădaţii, Cutean, care şedea lângă cano‑
nicul Dr. Vasile Hossu întreabă de acesta: „Care e Bălan?” Canonicul
îi răspunde: „acela bălan de lângă fereastră”. La urmă Mitropolitul a
zis: „unul dintre voi va fi trimis la Seminarul Central din Budapesta”.
Eram doi candidaţi: Camil Negrea şi eu, amândoi pur eminenţi la matu‑
ritate. Camil a rămas la Blaj, cu toate că i‑ar fi putut face şi lui loc în
Budapesta, căci, Gherasim Vana, care urma să facă anul V la universi‑
tate, era bolnav, şi în scurtă vreme, în 1901, primăvara, a murit. Camil nu
ştiu de ce, numai nu au rămas în seminar, şi a trecut la drept, ajungând
un distins profesor universitar, rămându‑mi prieten bun toată viaţa.
Viaţa de seminarist
Când am aflat din gura unui asesor consistorial, fostul meu director
Gheorghe Muntean, imediat după‑masă, încă în ziua de 15 Aug., i‑am
spus lui Nicolae Ticaciu: „Dacă îmi ajută Dumnezeu o să fac rigoroase
la Budapesta”. Şi de atunci oamenii, cu care vorbeam păreau că sunt
adevărate graţii cereşti, aşa îmi dădeau poveţe şi dovezi de atenţie. De
la mireni primeam mai ales sfaturi bune; uitasem să spun că fostul meu
director, care mi‑a comunicat mai întâi vestea de bucurie, mi‑a dat sfa‑
turi foarte bune.
Când am intrat în Seminarul Central, întâlnirea cu rectorul şi
liniştea din casă m‑au impresionat foarte mult, încât mi‑am zis în
sufletul meu: „Aici toţi sunt sfinţi, şi tu trebuie să te faci sfânt”. Tot
timpul îl foloseam numai pentru studii teologice şi pentru viaţă spiri‑
tuală. Foarte puţin citeam ce nu era teologic ori ascetic; căutam numai
cărţi teologice ori ascetice. Şi ca să‑mi pun o bună temelie studiului
Sfintei Scripturi m’am pus să studiez foarte temeinic limba ebraică,
încât la finea anului am făcut o mică gramatică ebraică, pe care au folo‑
sito mai mulţi inşi. Colegii mei de la Blaj mă desmântau de la studiul
ebraicei spunându‑mi că la ce‑mi va folosi pe sate? Mă îndemnau să
învăţ franceza ca să pot citi pe Bougaud. Eu le‑am răspuns că voi învăţa
şi franceza. Am îndemnat şi pe alţii să studieze temeinic teologia şi să
facă rigoroase.
Cu colegii din anul întâi am dus‑o bine, însă de la o vreme cei maghia‑
rizaţi îmi făceau fel de fel de supărări zicând că noi Românii nu suntem
de viţă latină, şi că am venit în Ungaria ca bande de hoţi. Evident la bat‑
jocora aceasta le răspundeam foarte energic. De aceea către finea anului
şcolar prefectul nostru, Dr. Iuliu Glattfelder, m’a chemat la dânsul,
mi‑a lăudat sârguinţa şi purtarea; însă mi‑a atras atenţia, că în chesti‑
unile de naţionalitate ar trebui să fiu mai domol. Eu i‑am spus: „Dacă
îmi zic, că noi românii am venit ca raulobanlak din Balcani, eu nu pot
înghiţii această insultă”. În informaţiile ce le‑au dat despre mine la Blaj,
îmi scriau: „omnis laudabilis” în ce priveşte studiile şi viaţa ascetică:
„tantum modo in reus nationalitatis fervor fuis non quam minim defu‑
issit”, care era pentru mine cea mai bună recomandare. M‑am abonat
de la început „Messager du Sacrée coeur de Jésus” şi „Petit messager du
coeur de Marie” de la Toulouse, şi am fost între puţineii, care am rugat

pe superior să ne aducă un profesor de francesă.
Capela îmi era foarte dragă, eram într‑adevăr fericit în capelă. Un
articol minunat al revistei „Theologisch – parktischer quartalschrift”
din Linz, despre sfinţi, mi‑a deschis un orizont aşa de încântător despre
aceşti oameni a lui Dumnezeu, încât abia aşteptam să ajungă la mine
această revistă. La finea anului, ca şi în semestrul întâi, şi la toate exa‑
menele de curs, am fost pur eminent; în indexul meu de la Pesta, în
toţi patru ani, nu există altă notă, decât aceasta. Adevărat că am sosit
acasă la sfârşitul lui Iunie, palid şi slab, dar tare sufleteşte şi îndrăgit de
studiile teologice, şi deja acum am început a mă pregătii la rigoroase.
Mă sculam de dimineaţă şi îmi făceam rugăciunile în grădina cu clăile
de nutreţ. În timpul liber cântam cântări bisericeşti de‑ale noastre şi
latineşti. Foarte rar ieşeam de acasă; mergeam câte odată la învăţătorul
Crişan Cornel care îmi era bun prieten, căci era cult şi serios. Cu prie‑
tenii de la şcolile din Blaj, mai mergeam câte odată şi la Mureş la scaldă.
Între premiile publicate de facultatea de teologie pentru anul şcolar
1900 era şi analiza gramaticală a psalmului T din textul caldaic, siriac şi
arab. Cele dintâi două limbi le învăţasem anul trecut, araba o învăţam
acum. Dar eu m’am pus pe lucru, am învăţat‑o în particular şi în luna
lui Februarie 1901 am înaintat lucrarea la decanat, cu un pseudonim,
care era scris pe un plic lipit, unde îmi era scris numele. Lucrarea a fost
dată profesorului de specialitate, care a rămas foarte satisfăcut de ea,
căci eu descoperisem o greşeală în textul arab al poliglotei de la Paris.
Profesorul Dr. Karapersky Gheorghe era prieten bun cu parohul din
Elisabetin, căruia ia spus: „Dacă acest concurent nu ar fi făcut altceva
decât această descoperire, şi îndreptare, şi merită premiul”. Când s‑a
desfăcut plicul şi s‑a văzut numele meu, venind la lecţie profesorul mă
întreabă că de când ştiu araba? Dar premiul l‑a împărţit, căci mai era un
concurent, ajutat de profesorul lui diecezan de Biblic şi eu am primit
100 coroane.
În anul al treilea, în luna Martie am făcut rigorosul din Biblic şi lim‑
bile orientale. Profesorul Dr. Ştefan Szekely, colegul canonicului Dr.
Izidor Marcu de la universitatea din Viena, când m‑a văzut cu o coală
în mână înaintea decanatului, i‑a pus decanului: „Bălan se prezintă la
rigoros; o să ascultăm un riguros strălucit” (egy fény rigorlatoz fognak
hallani). Decanul m’a întrebat dacă am auzit ce a spus dl. profesor

Szekely? Eu auzisem, dar mi‑a fost ruşine să spun. Atunci decanul mi‑a
repetat cuvintele de mai sus.
În acelaşi an premiul de diligenţă Schorper, de 140 cor. Se cuvenea
celui mai sârguincios student al facultăţii de Teologie. Mi s‑a dat mie,
cu toate că eram Român.
La rigoros, profesorul de Izvor a Vechiului Testament a început cu o
vorbă de laudă, că am luat pentru traducere şi mai mult decât e prescris
şi o materie aleasă „laudabiliter sumpset”. Rigorosul a fost primit „cum
applausu”. „Unirea” din Blaj a publicat o scurtă notiţă despre rigorosul
meu. La scurtă vreme după aceasta, a murit în Teiuş un fruntaş bătrân
şi a fost rugat să vină la înmormântare şi protopopul Aiudului, Ioan
Maior, fost teolog de la Pesta. La pomană, protopopul a avut vorbe
foarte drăguţe despre rigorosul meu. Fiind adunate la un loc mai multe
femei, cineva le‑a spus vorbele ce le‑a zis protopopul despre mine.
Mătuşa Anica a Geomăleanului a spus: „Numai vărul Ştefan ştie câţi
caşi a cărat în anul ăsta la Pesta”. Aceasta ca un răspuns la vorba ce a
zis cineva după ce s‑a aflat la Teiuş despre reuşita mea la bacalaureat.
Un bărbat oarecare vroia să arate că rezultatul meu de la bacalaureat e
meritul tatei, care a cărat atâţia caşi la profesori.
În anul IV de seminar am fost ductor în infirmerie şi am făcut primul
pelerinaj la Roma. Aveam locuinţă bună în infirmerie şi îmi erau dragi
bolnavii. La sfârşitul anului şcolar mi‑am dat bine seama de paguba ce o
voi avea când nu voi mai avea profesorii aceia buni, şi spiritualul Mihail
Bimdala, care mi‑a fost un excelent confesor în toţi anii de teologie.
Hirotonirea de preot
Încă la începutul anului prim m‑a ocupat foarte hotărât gândul de a

mă hirotonii preot celib. În cursul exerciţiilor spirituale din Octombrie
1902, mi‑am pus hotărârea în scris: „înainte de 10 Mai 1903 am rugat
pe Mitropolitul să mă hirotonească celib”. La începutul lunii Mai
m’am prezentat la spiritual şi l‑am întrebat dacă îmi dă voie să acorde
Mitropolitul hirotonirea de preot celib? Spiritualul mi‑a răspuns ime‑
diat: „Îţi dau”. În urma acestei aprobări am făcut cererea, şi în proxima
şedinţă consistorială mi s‑a aprobat, despre ce m’a avizat consăteanul

meu Iacob Popa, care era prim notar consistorial. Astfel am ştiut
că la proxima hirotonire de preoţi voi fi hirotonit şi eu. Iacob Popa a
venit la Teiuş şi a stăruit să mai amâne hirotonirea, ca să fim sfinţiţi
amândoi odată. Dar eu n’am acceptat, căci el terminase (şcoala) teo‑
logia de şapte ani şi încă nu era hotărât cum se va hirotoni. Numai ce
am venit acasă le‑am spus la părinţi hotărârea mea; amândoi mi‑au
răspuns: „Tu ştii ce faci”. Astfel la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
în anul 1903 am fost hirotonit preot celib prin Mitropolitul Dr. Victor
Mihalyi de Apşa. La hirotonirea mea a fost puţină lume: tata, mama,
mătuşa Anica Geomălean cu cumnatul. Tocmai în ziua aceea s‑a făcut
la notarul public din Alba‑Iulia învoirea dintre nepoţii avocatului Dr.
Patriciu Barbu, care a fost fratele soacrei fratelui meu şi a vărului Gligor,
al lui unchiul Todor şi ei au trebuit să meargă acolo. Tata şi mama, cum
şi mătuşa şi cumnatul au fost cu adevărat pătrunşi de actul hirotonirii.
Când am ieşit din catedrală mi‑au sărutat toţi mâna şi numai atâta au
zis: „Acum noi mergem acasă”. Mătuşa Anica ştia că Joi voi fi acasă şi
voi face Sfânta Liturghie, de aceea deja la prima Sfântă Liturghie am
avut o asistenţă frumoasă. Cum eram în postul Sfântului Petru, m’au
aşteptat oamenii afară şi m’au întrebat când s’ar putea spovedii? Le‑am
răspuns: „După amiază la trei”. Mergând acasă, după cafea, m’am
apucat de rugăciuni, căci mă pătrunsese o frică de răspunderea ce o voi
avea. Nu ştiu ce aş fi făcut ca să scap de acest lucru, care îmi părea aşa
de greu. La ora trei am fost la biserică, unde erau mai mulţi adunaţi, dar
care m’au rugat să mai aştept, căci mai vin şi alţii, şi numai atunci să fac
molitva. Acest interval mi‑a făcut bucurie, căci am putut să mă rog şi
am putut să mai repet anumite lucruri din pastorală care le repetasem
şi în grădină. Dintâi s‑au spovedit bărbaţii. Când s‑a spovedit primul
bărbat, mi‑a dat Dumnezeu o vorbă frumoasă pe buze, încât cu inima
aprinsă de foc sacru, m’am întors către altar plin de recunoştinţă, şi am
zis: „Adevărat dulce Isuse, e cuvântul Tău: Iată Eu cu voi sunt în toate
zilele”. Căci dacă profesorul meu de pastorală m’ar fi întrebat, ce cuvinte
trebuie să spun unui astfel de penitent, nu aş fi fost în stare să i‑le spun;
păreau o adevărată inspiraţie. La Teiuş era obiceiul că după spovedanie
oamenii dădeau ceva bani. Eu le ziceam: „daţi‑i unui om sărac”. Nu le‑a
căzut bine, căci erau care îmi ofereau şi câte o piţulă, 20 fileri. În ziua
aceea am spovedit vreo 36 bărbaţi, mai multe femei, din cele fruntașe.
Apoi după aceea multă lume s‑a mai spovedit, căci la Teiuş erau mai
mulţi oameni care au păstrat obiceiul vechi de a se spovedi în cele patru
posturi, Crăciun, Paşti, Sf. Petru şi Sf. Maria.
Prima duminecă după hirotonire era sărbătoarea Sfinţilor Petru şi
Pavel. Eu mi‑am exprimat dorinţa ca în ziua premergătoare să se spo‑
vedească toate neamurile mele, eu să le cuminic duminică şi părinţii
mei să invite la masă parohul Gregoriu Sârbu, pe Iacob Popa, pe fostul
meu învăţător Ştefan Crişan, pe actualul învăţător Cornel Crişan şi
toate neamurile mai de aproape. Era un act de recunoştinţă faţă de
cei ce m‑au învăţat, şi o bucurie pentru toate neamurile mele. Cred că
a fost invitat şi cantorul Gregoriu Pop care când eram în clasa V‑a de
liceu, a dat „paştile” şi m‑a invitat şi pe mine la „Cina cea de taină” de
Joi seara, după cele 12 evanghelii, şi la prânzul Paştilor de a doua zi de
Paşti; acesta era un semn pentru mine că am ieşit din rândul copiilor.
Soră‑mea, Domnica era fată mare. În Teiuş era obiceiul ca prima spo‑
vedanie şi cuminecătură să se facă la cununie. Mama a venit la mine şi
mi‑a spus: „Ce vor zice feciorii şi fetele, dacă o vor vedea pe Domnica,
cuminicându‑se ca fată? Ce o să presupună despre ea?” Eu i‑am răs‑
puns: „De o întreabă cineva să spună că baciul a dorit acest lucru.” Şi s‑a
făcut. Dintre fetele nemăritate nici nu se spovedeau decât Maria Raţiu
şi Elena Raţiu, care fuseseră la şcoală la Blaj. Dorinţa mea s‑a împlinit
întocmai şi mi‑a făcut mare bucurie.
Servirea zilnică a Sfintei Liturghii nu s‑a făcut uşor. Parohului nu‑i
plăcea, căci când a murit mama Tătăişei Maria, soţia vărului Gligor
Bălan, mama lui Iuănuţ preotul, Alexandru şi Iacob, doctorul, vărul
mi‑a scris la Pesta, şi m‑a întrebat ce să facă. Le‑am răspuns să meargă
la Dl Părinte, şi să’l roage ca într’o zi de peste săptămână să facă litur‑
ghie şi parastas pentru răposata, şi să ducă la biserică prescură, paos, şi
parastas. Părintele a întrebat: „Dar asta cine a mai scornit‑o?” Apoi mă
rugau oamenii să facă liturghii şi parastase şi asta îl supăra pe preot.
Luni, după Sân Petru, n’a voit să‑mi de‑a cheia să mă duc la biserică,
ci me‑a zis: „Azi nu‑i liturghie. Du‑te împrejurul bisericii şi toată zii
«Doamne miluieşte!»”. Eu i‑am zis că o să mă plâng la Blaj; atunci mi‑a
dat cheia. La Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu a făcut
nici o liturghie, şi nu m’a lăsat nici pe mine să fac. Atunci m’am dus la
romano‑catolici şi parohul m’a primit cu bucurie; iar Românii noştri au

umplut biserica latină. Când subprefectul380 Ioan Câmpian s’a dus în
parohie, eu am fost numit subprefect la Internatul Vancean de băieţi
din Blaj, la începutul anului 1903. Numirea mi s‑a comunicat prin ofi‑
ciul Parohial. Părintele mi‑a spus atunci: „Îmi pare rău, căci te‑aş fi luat
ca ajutor, şi mi‑aş fi ţinut numai ajutorul de la stat, şi ţi‑aş fi lăsat toate
celelalte. Ne‑am fi înţeles aşa de bine”. Eu i‑am spus că nu aş fi rămas
multă vreme, căci când termină Florian la Viena, prin Februarie, mă duc
în locul lui.
Postul de subprefect în internat era situaţia cea mai modestă pentru
că eram absolvent de teologie, însă aveam timpul suficient pentru a‑mi
face regulat Sfânta Liturghie, meditaţia şi orele canonice în fiecare zi.
În acest an şcolar mi‑am făcut la facultatea de Teologie din Budapesta
rigorosul din teologia fundamentală şi din dogmatică „Cum laude”.
Proposorul‑censor care m’a ascultat numai un sfert de ceas, mi‑a dat
bine, pe lângă ceilalţi trei eminenţi. Cred că am fost onorat, pentru că
în ce priveşte interpretarea textului „noi cei vii nu vom întrece pe cei
adormiţi”, nu am ţinut cu autorul Dr. Egger, pe care şi aşa îl folosesc cu
atâta plăcere, cu cât bibliştii. Copilăriile se plătesc.
Rectorul internatului era pe acea vreme Emil Vicin, exemplar de
profesor şi de preot şi prietenia cu el mi‑a fost de mare folos. Îmi erau
dragi elevii, cu care din clasele inferioare povesteam mult, îi ascultam
la lecţii, şi mă jucam cu ei. Fostul meu profesor de limba germană,
Nicolae Popescu, se uita din grădina botanică la mine, cum mă jucam
cu băieţii şi întâlnindu‑mă odată, mi‑a zis: „Hai să‑ţi strâng mâna dom‑
nule Bălan, căci aşa pedagog încă n’am văzut”. Când m’am dus toamna
la Viena copiii îmi scriau de multe ori.
În primăvara aceasta s’a introdus în internat prima dată mărturi‑
sirea deasă. Ieşind odată în curte, în timpul silenţiului, văd pe Nicolae
Agârbiceanu, Enea Felecan, Ioan Maior, Virgil Pop şi Alexandru Pop.
Mă duc la ei şi îi întreb: „Ce faceţi?” Ei îmi răspund: „Domnule subpre‑
fect, noi am dorii să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare săptă‑
mână”. Eu le răspund: „Bine, dragii mei, dar ar trebui să începeţi dintâi
în fiecare lună; şi numai după ce aţi făcut progres la viaţa spirituală,
Subprefectul era pedagog.

380
să vă spovediţi săptămânal. Confesor vi‑l recomand pe Clarisimul Dr.

Vasile Suciu (Mitropolitul de mai târziu), la care mă spovedesc si eu”.
Ei îmi răspund: „Dar noi am dorii să ne spovedim la dvs.”. Împlinind
dorinţa lor, le‑am fost confesor. Când m‑am întors de la Viena, iarăşi au
venit interniştii de s’au spovedit la mine.
Ca subprefect am fost colaborator la „Unirea”, aproape în fiecare săp‑
tămână făceam revista bisericească.
Când am făcut rigorosul al doilea, decanul m’a asigurat, „cum laude”
nu împiedică să fiu promovat sub auspiciis şi să‑i exprim (?) Excelenţei
Sale Mitropolitului: „a gyürü nem nevettel”, inelul ce‑l dădea regele
celor promovați sub auspiciis regis, nu s’a pierdut. Evident eu n’am avut
curajul să spun acest lucru Arhiereului meu.
Studiile de la Viena
Preotul blăjean de la Viena Iuliu Florain, a terminat şi rigorosul al

IV‑lea, şi teza de doctorat, şi a avizat ordinariatul. Atunci Consistorul
a rugat pe Rectorul Institutului Sublimior Augustineum să ceară de
la împărat primirea mea în Augustineum; la propunerea Rectorului,
împăratul m’a primit ca bursier. Astfel în toamna anului 1904, la înce‑
putul lui Octombrie, m‑am aşezat în Augustineum, unde, din toată
Austro‑Ungaria, eram numai 18 inşi. Aici aveam patru directori, o
bibliotecă frumoasă, şi în vecini, biblioteca curţii. În perioada foarte
bogată şi cu deosebită atenţie faţă de noi „Friutunişti”, numiţi aşa după
primul rector. Acest institut avea menirea să formeze clerul superior al
împărăţiei. Aveam apoi profesori foarte distinşi la universitate. În felul
acesta era un adevărat mare noroc, să fii trimis la Viena, unde era arhi‑
episcop Cardinalul Gruscha, primar era Dr. Carol Lueger, un catolic
german foarte distins, o serie de iezuiți aleşi, între care era un apostol
ales de părintele Abel. După ce am terminat anul al doilea de Teologie,
i‑am scris unchiului Nicolae, că aş vrea să cunosc Viena; unchiul m‑a
invitat la el, şi luna ce am petrecut‑o la Viena m‑a făcut să îndrăgesc
clerul din Viena. Când m’am întors toamna la Budapesta, prefectul Dr.
Glattfelder m’a întrebat: „Cum ţi‑a plăcut Viena?” Eu i‑am răspuns:
„În Ungaria sfinţenia e cusută de reverenda clerului romano‑catolic:
depunerea unei reverende, a depus şi sfinţenia. În Viena sfinţenia e în

inima preoţilor.”
În toamna anului 1904 m’am ocupat cu gândul să concurez la premiul
Lakenbacher, care asigură petrecerea a câtorva ani în Ierusalim şi excur‑
siile necesare pentru specializarea temeinică în studiul biblic. Când să
mă apuc de lucru, primesc o scrisoare de la preotul Iuliu Florian, care
îmi spune că facultatea îi cere anumite întregiri la teză; şi cum el nu
are la îndemână bibliotecile din care şi‑a făcut teza, mă roagă să i‑o
întregesc eu. Am avut mult de lucru şi aşa a trebuit să renunţ la pregă‑
tirea serioasă pentru acel premiu. Trebuind să cercetez şi cărţile noastre
liturgice în vederea reîntregirii acestei teze, mi‑am extras lucrări foarte
preţioase din aceste cărţi.
În anul şcolar 1904/5 am lucrat la seminarul de drept canonic şi la cel
de istorie bisericească, şi am făcut rigurosul al treilea din dreptul biseri‑
cesc şi din istoria bisericească „cumapplausu”. Interesant că profesorul
Dr. Colestin Wolfsgrunber când m’a întrebat la riguros a început în
felul acesta: „Spune‑mi istoria autonomiei catolice din Ungaria de la
începutul ei, şi până la ziua rigorosului dtale”. Când am vorbit la cunos‑
cuţii mei de această întrebare mi‑au zis că asta nu e materie de rigoroz.
Dar la Viena se pretindea mai mult decât era în manual. Censorul,
Dr. I. Schopke (?) a rămas uimit de amănuntele ce le‑am ştiut despre
pseudo‑isidoriana. Iar profesorul de drept canonic după rigoroz m’a
sărutat, şi mi‑a zis: „Nu mă uita! Halten sie mich in bona memoria”.
La Blaj, s’a bucurat lumea de rezultatul rigorosului meu; evident aceste
amănunte nu le‑am spus numai Mitropolitului şi la canonici.
Fiind în vacanţa anului 1905 acasă, la gară am întâlnit pe protopopul
Clujului, Dr. Ilie Dăianu, care m’a invitat să merg să‑i ajut la misiunile
ce le ţinea la Aiud; am mers, şi am ţinut şi eu o predică, pentru că mate‑
rialul era împărţit la preoţii tractuali. Dar a trebuit să plec la Teiuş.
Când m’am prezentat Mitropolitului înainte de a pleca la Viena,
dânsul mi‑a spus: „Să stai la Viena cel puţin doi ani!” Aş fi putut sta şi
trei căci aveam să fac două rigoroase şi teza de doctor. Pentru care încă
aveam dreptul la un an. M’am grăbit însă să isprăvesc în doi ani.
M’am înscris în anul 1905/6 la seminarul de teologie morală şi la
cel de pastorală. Cu toate că profesorul de pastorală era vestit de om
greoi, că nu se mulţumea cu ceea ce era în manual, dorea să vadă cum
ai pătruns materia, cum ţi‑ai însuşit‑o. În special se spunea că un fost

preot în Augustineu, în anul şcolar 1903/04 şi‑a făcut altceva decât teza
de doctor, pe care i‑a revăzuto directorul Anton Peratkoner, şi cu toate
acestea teza i‑a fost respinsă. Ca să‑l cunosc mai bine pe profesorul de
pastorală, m’am înscris şi la seminarul lui, unde erau puţini: cu toate că
avea câte 50 de studenţi la pastorală în seminar, în 1905/6 eram numai
5 inşi.
Mai întâi ceva despre seminarul de Teologie morală, condus de pro‑
fesorul Dr. Schindler, om distins din toate punctele de vedere. Aici eram
peste 30. Eu mi‑am ales ca lucrare: „Ekonomia” la Sf. Ioan de Gură de Aur.
În miercurea de după duminica Tomii, când a fost înmormântat tata,
unul dintre colegi a tratat chestiunea: „Latifunidiile sunt mari hoţii”.
Când a venit rândul meu, căci profesorul la toţi ne cerea părerea despre
lucrarea citită, eu am zis că mie mi‑e foarte drag Sfântul Augustin, dar
cred că aici greşeşte când afirmă că latifundiile sunt magna latrocinia.
Profesorul mi‑a cerut să‑mi arăt argumentele în favoarea latifundiilor
şi aşa de frumos mi le‑a răsturnat, încât m’a făcut să aprob afirmaţia
Sfântului Augustin.
La începutul anului şcolar 1905/6, ne‑am ales fiecare lucrarea pentru
seminar. Profesor Dr. Heinrich Svoboda ştiind că eu sunt Român, mi‑a
propus teza: „Istoria şi caracteristica ritului român”. Mi‑am dat seama
că e o lucrare care reclamă mai mulţi ani şi am spus că mă angajez la ea,
cu toate că m’a asigurat că voi avea la dispoziţie toate cărţile Academiei
Române, de care voi avea nevoie, căci Universitatea din Viena are legă‑
turi cu Academia Română.
Eu citisem ceva despre diptice şi credeam că pot da material sufi‑
cient şi pentru teza de doctor şi am rugat pe profesor să‑mi aprobe
teza: „Die kirchlichen Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”. Profesorul
mi‑a făcut pe voie. Însă când am raportat acest lucru directorului Dr.
Peratkoner, dânsul mi‑a zis: „Vă priveşte, eu nu‑mi iau nici o răspun‑
dere nici în faţa Mitropolitului, nici în faţa dtale.” Am lăsat toate la o
parte şi m’am apucat de teză, pe care mi‑a aprobat‑o profesorul şi ca
lucrare de seminar. După o muncă de trei luni de zile, care mi‑a fost
foarte mult uşurată de cărţile rare din biblioteca Curţii imperiale, pe
care mi le‑am adus acasă, am citit într‑un seminar trei sferturi de oră.
Profesorul a ascultat lucrarea cu mult interes şi mi‑a zis: „De unde ştii
asemenea lucruri? Eu nu le ştiu.” Eu i‑am răspuns: „Am studiat, dom‑

nule profesor”. Dânsul mi‑a ripostat: „Lucrarea dumitale e deja apro‑
bată”. Folosindu‑mă de această dispoziție, l‑am întrebat: „Şi ca teză de
doctorat?”, la care mi‑a declarat: „Şi”.
Ieşind de la seminar, un coleg, Iosif Ujuic, care a ajuns arhiepiscop
latin de Belgrad, m’a întrebat: „Tu ştii şi vrăji?” şi mi‑a spus un caz
căruia îi respinsese profesorul teza de doctor, cu toate că fusese revăzută
de directorul Peratkoner. Raportându‑i acestuia vorba ce mi‑a spus‑o
profesorul Svoboda în seminar, n’a fost deloc încântat şi mi‑a zis: „Te
priveşte”.
În postul mare tata a fost foarte greu bolnav de cancer la gât şi l‑a pus
pe fratele meu să‑mi scrie că‑i e dor să mă vadă. Luni, după duminica
tomii, înainte de a mă scula am visat, că tata a murit în braţele mele.
În aceeași zi era alegerea de deputat la Vinţul de Jos, unde din partea
românilor candida avocatul diecezan Dr. Iuliu Maniu. O gazetă vieneză
„Die Zeit”, publica telegramele mai însemnate ce le primea şi mersul
alegerilor de la Vinţ. Când mă întorc seara la 7 acasă, parohul îmi dă
o telegramă, şi eu îi spui: „Ştiu ce este în telegramă. A murit”. Parohul
caută să‑mi […].
Eu am desfăcut telegrama şi citesc: „Tata mort, ce să fac eu?”
Dimineaţa fac Sf. Liturghie pentru tata şi mă duc la unchiul Nicolae
să‑l avizez. Unchiul m’a întrebat imediat când plecăm. I‑am răspuns
imediat: „Unchiule dragă, nu mă duc la înmormântare, căci tata mi‑a
fost aşa de drag, încât doresc să‑mi rămână ca amintire faţa lui plină de
dragoste faţă de mine. Dacă aş merge la înmormântare m’ar zdrobi rău,
şi n’aş termina studiile în anul acesta. O să fac pentru tata mai multe
liturghii”. În felul acesta nu a plecat la înmormântare nici unchiul, care
suferea greu de un picior. La orele cinci d.a. [după amiază] cineva a
bătut la mine la uşă, l‑am poftit înăuntru: era unchiul. Văzând că studiez
pentru ultimul rigoros, îmi zice: „Aşa dragul unchiului, tu eşti cuminte”
şi am plecat amândoi la plimbare.
Adevărat că în ziua morţii sale, tata m’a pomenit de multe ori şi tot
întreba: „Aşa‑i că vine Ioan cu trenul de către Aiud”. A murit ca un
creştin de frunte, eu îi dădusem şi scapularul Maicii Domnului de la
Carmel. Cred că s‑a bucurat în ziua şi în ceasul îngropării, când eu dis‑
cutam în seminarul de teologie morală.
După ce mi‑am înaintat teza de doctorat, pe care am prezentat‑o şi

ca lucrare de seminar – lucru cuminte căci la Viena nu se cerea tipărirea
tezei de doctorat, şi aşa am şi eu un exemplar din această lucrare –, mi‑am
mai repetat o dată materia pentru rigoros, şi la începutul lui Iulie l’am
depus. Profesorul de pastorală, ca să‑mi arate cât de mult îi place teza de
doctor, m’a întrebat mai întâi despre diptice. La morală eu însumi nu am
fost mulţumit cu mine. Ieri, vineri, am făcut o excursie cu un fost coleg
la Budapesta, croatul Giuranca, care numai acum a venit la Viena. Am
mâncat nişte unt, care a nu fost proaspăt, şi de aceea nu am dormit toată
noaptea. Când decanul mi‑a anunţat rezultatul „cum laude”, ca să‑şi
arate nemulţumirea, m’a întrebat: „und nur cum laude”? I‑am declarat
că la profesorul Dr. Schindler „n’a mers”. M’a anunţat că teza de doc‑
torat e acceptată şi m’a întrebat când vreau să fiu promovat? „Cât mai în
grabă”, i‑am răspuns eu. Eram slab rău şi foarte obosit de munca încor‑
dată. Peste câteva zile am fot promovaţi şapte doctori în teologie. La pro‑
moţie a asistat şi unchiul şi Tătăişa care şi acum îmi zicea tot „Ionuţ”.
Unchiul mi‑a oferit un ceas de aur şi un lanţ de aur, însă i‑am mulţumit
spunându‑i că şi ceasul pe care îl am e tot de la unchiu şi e foarte bun.
Întorcându‑mă acasă m’am prezentat la Mitropolitul cu diploma
de doctor; şi Mitropolitul m‑a cinstit cu 50 de coroane, bani frumoşi
pe vremea aceea, recomandu‑mi să mă duc la băi. Eu am folosit însă
banii pentru o excursie la Bucureşti, unde era expoziţia din 1906, şi la
Constanţa. Toată vacanţa am petrecuto acasă. „Asociaţiunea pentru lite‑
ratură şi cultura poporului român”, despărțământul Alba Iulia şi‑a ţinut
adunarea generală la Teiuş; eu am ţinut o conferinţă „Alcoolismul, cel
mai mare duşman al poporului”. Despărţământul Blaj al Asociaţiunii
şi‑a ţinut adunarea generală la Micfalău, Rădeştii de azi, şi fiind învăţat
m’am dus şi eu. În cursul adunării, secretarul despărţământului Aurel C.
Domşa şi‑a dat demisia şi eu am fost ales secretar.
În luna August Consistoriul m’a numit al doilea vicenotar consisto‑
rial, şi în 31 August după masă m’am prezentat la slujbă. Era o mare
cinste, căci încă nu fusese numit nimeni deodată vicenotar, după ispră‑
virea studiilor, şi era de mare folos că şedinţele consistoriale au fost
pentru mine o şcoală minunată.
Cum rectorul internatului, profesorul Emil Vicin era bolnav, m’a
rugat să servesc zilnic liturghia în capela internatului, şi în fiecare
sâmbătă după masa să ţin o cuvântare la băieţi. Toate cuvântările îmi

erau scrise şi le‑am păstrat până în ultima zi ce am petrecut‑o acasă. În
duminica din 29 Sept. 1906 când serveam Sf. Liturghie, a venit în capelă
canonicul Dr. Augustin Bunea, cu doi preoţi cu barbă, şi au ascultat o
parte bună din Sfânta Liturghie. Când am ieşit din capelă unul dintre
subprefecţi mi‑a zis: „Reverendisimul Bunea vă roagă să anunţi pe
Excelenţa Sa, că a venit la Blaj prinţul Max de Saxonia, care s’a dus la
Tiur să‑şi facă liturghia şi pe la ora 12 vrea să‑şi prezinte omagiile. Om
cuminte cu foarte mult bun simţ, Mitropolitul a dat ordin numaidecât
să se pregătească un prânz bun, la care a invitat pe toţi membrii venera‑
tului Capitlu şi alţi preoţi de frunte şi pe avocatul Maniu. Când a venit
canonicul Bunea şi prinţul Max, a trimis după mine ca eu să‑i anunţ
Mitropolitului. Mitropolitul i‑a primit foarte frumos şi i‑a invitat la
masă. Iar la urmă i‑a zis prinţului: „Der Hohwerdige Dr. Johhan Bălan
ist Euer Kanonier Hohzeit”. M’a făcut ordonanţa unui prinţ de sânge.
La masă Mitropolitul a ţinut un toast foarte bine pregătit. După masă
împreună cu canonicul Bunea şi cu preotul Armean care îl însoţea pe
prinţ, am vizitat Catedrala, capela internatului de fete şi alte lucruri
însemnate din Blaj. Am rămas uimit când am văzut cum cunoştea
prinţul tipicul şi când am văzut la 30 Septembrie „Doamne strigat‑am”,
imediat mi‑a spus‑o pe greceşte. Cum seara pleca Mitropolitul la Roma,
visitanta ad limina, prinţul şi însoţitorul lui au fost la cină oaspeţii
canonicului Bunea, care l‑a invitat şi pe canonicul Şmighelschi şi pe
subsemnatul. A fost o masă bună, bine servită care ne‑a făcut cinste.
În toamna anului 1906 am primit prin poştă 90 de coroane trimise
de decanatul facultăţii de teologie din Viena, ca premiu pentru lucrarea
de seminar. În primăvara anului 1907 am luat întâia dată parte la adu‑
narea politică, ţinută la Vinţul de Jos, unde era deputat Dr. Iuliu Maniu,
avocatul nostru arhidiecezan. Eu am vorbit despre votul universal, căci
legea era nedreaptă pentru români. În 6 august stil vechi, a aceluiaşi
an a fost adunare şi mai mare la Vinţ, unde de asemenea am vorbit, cu
toate că erau acolo mai mulţi fruntaşi ai Partidului Naţional. În primă‑
vara anului 1907 s’a dat publicităţii proiectul legii şcolare a lui Apponyi.
În duminica a treia din postul mare, s’a ţinut în piața Blajului o adunare
foarte frumoasă, prezidată de medicul arhidiecezan Dr. Alexandru Pop
la care eu am fost unul dintre notari. Oratorul cel mai de frunte care a
combătut proiectul cu atâta inteligenţă şi cu atâta curaj, a fost cano‑

nicul Bunea. Moţiunea votată am trimis‑o la toate Consistoriile româ‑
neşti. Au mai fost şi alte adunări politice, la Sâuca, la Armeni şi în alte
părţi, unde de asemenea am vorbit. Pentru vorbirea mea de la Sâucel,
cancelistul Augustin Felea a avut proces, iar la Armeni primpretorul a
încercat să mă oprească în diferite chipuri, încât Maniu se temea că nu
mă va lăsa să vorbesc. La cina de seară, preotul ortodox Alămoreanu din
Alămor a spus: „Până când neamul românesc mai are Dr. Maniu şi Dr.
Bălan, să nu ne temem”. Tot el mi‑a spus că să nu ies seara afară, căci
mă împuşcă jandarmii. Eu i‑am ripostat: „În mine nu prinde glonţul”.
În postul Măriei din 1907, într’o şedinţă consistorială, când eu citeam
procesul verbal al şedinţei trecute, Mitropolitului i‑a fost rău: s‑a
îngălbenit şi de nu alergam la dânsul, cădea jos. Cu mâna stângă l‑am
cuprins de şale şi cu dreapta l’am binecuvântat, zicându‑i: „Te dezleg de
toate păcatele tale”. Apoi l’am dus la fereastră, unde a vărsat mult sânge
închegat, ca pescuţii cei roşii. Cu alţii l’am dus în dormitorul primno‑
tarului Iacob Popa, unde cancelişti îl păzeau ziua şi noaptea. Când s‑a
făcut mai bine la ziua Tăierii Împrejur, după ce mi‑am făcut Sfânta
Liturghie îmi spune: „Dl avocat are azi dare de seamă la Cergău; tu nu
te duci?” – „N’am trăsură, Excelenţă.” – „Ia trăsura mea!” Aşa român a
fost acest om. Când s‑a făcut bine l‑am dus jos, în apartamentul pro‑
priu. Ţinea în mână brâul roşu, pe care eu i l‑am tăiat când i‑a fost
rău ca să‑l pot îngriji. Dânsul mi‑a zis: „Tu l‑ai tăiat, bine ai făcut”. În
timpul cât am fost vicenotar consistorial am făcut parte din comitetul
de direcţia al „Unirii”, împreună cu Aurel C. Domşa, Alexandru Ciura,
Octavian Prie şi Vasile Suciu. De vreo câteva ori ne‑am adunat la direc‑
torul Aurel C. Domşa, când au luat parte şi canonicul Dr. Vasile Suciu
şi avocatul Dr. Iuliu Maniu. Atunci discutam chestiunile de la ordinea
zilei şi împărţeam articolele. Au şi apărut numere mult mai bune. Eu
redactam revista bisericească, şi mai scriam şi câte un articol de fond.
În vremea noastră era în cancelarie un „practicant”, Nicolae Solomon
Aron, preot văduv, cu care eram foarte bun prieten. Cu el vorbeam mult
chestiuni interesante, de pildă: necesitatea unui preot de‑al nostru la
Bucureşti, ca să vadă fraţii noştri de acum cu cât se îngrijesc mai bine
sufletele în biserica noastră. Cu acest preot care aşa de bine s‑a format
în acest timp, încât, cu toată tinereţea lui, şi cu slaba aşa de modestă
ce o avea, a fost numit viceprotopop la Teaca. A murit foarte tânăr, în

Decembrie 1918. În drumul ce l‑a făcut la adunarea din 1 Decembrie la
Alba Iulia, a luat gripă spaniolă. A dormit la fratele meu după adunare
şi cumnata i‑a făcut un vin cald, care i‑a îmbunătăţit starea. Cumnata
l‑a invitat să rămână la noi până se va face bine, dar el s‑a temut să
nu facă Românii prostii cu saşii, şi a plecat acasă, unde a murit. Acest
prieten a contribuit în mare măsură, la trimiterea mea ca preot unit al
Bucureştilor.
În toamna anului 1905, fata ministrului francez Poloudel dorea să
se cunune cu un român ortodox. Fata nu ceda din catolicismul ei, iar
românul Ioan Cămărăşan din românismul lui. Monseniorul Baud,
parohul Catedralei Sf. Iosif le‑a spus: „Se va face cununia pe placul amân‑
durora. Eu am un prieten la Blaj, prelat papal şi membru Academiei
Române, îl voi ruga pe el să vă cunune”. Prietenul, Ioan Micu Moldovan,
i‑a răspuns că e bătrân şi nu se angajează; însă îi recomandă un preot
foarte distins, pe canonicul Dr. Augustin Bunea. Acesta a primit invi‑
tarea şi a luat cu sine pe părintele Nicolae S. Aron, ca să‑i fie diacon, şi
cantor. Asigurându‑l cineva pe Bunea, că nu ar fi deloc bine să facă el
cununia, dânsul a plecat din Bucureşti, şi cununia a făcut‑o părintele
Nicolae S. Aron, iar predica a ţinut‑o monseniorul Baud. La Bucureşti
părintele Aron a făcut bună impresie la cei ce l‑au cunoscut, în special
la prinţul Vladimir Ghika şi la avocatul Marin Teodosian, amândoi con‑
vertiţi, care i‑au propus să rămână ca paroh român unit la Bucureşti. Dar
dânsul le‑a spus că nu el ar fi mai indicat pentru această slujbă.
La începutul lui Decembrie 1908, vine la Blaj prinţul Vladimir Ghika,
ca să mă ceară de la Mitropolitul ca preot la Bucureşti. Mitropolitul la
primit cu o atenţie deosebită: în toate zilele câte le‑a stat la Blaj, atât
la prânz cât şi la cină au fost invitaţi cei mai distinşi oameni din Blaj.
În ziua de Sf. Nicolae a slujit Mitropolitul în Catedrală şi a hirotonit
preoţi. Prinţul a fost foarte adânc pătruns şi mi‑a spus: „acesta e idealul
meu, să fiu hirotonit şi eu în această Catedrală”. Prinţul făcea studii teo‑
logice la Roma. După vecernia acelei zile mi‑a spus prinţul: „Acum mă
duc la Î.P.S. să vă cer preot la Bucureşti”. Venind de la Mitropolitul mi‑a
spus că i‑a promis lăsarea la Bucureşti.
A doua zi de Crăciun din acelaşi an, Mitropolitul a celebrat Sf.
Liturghie în biserica parohială, iar eu am predicat. După terminarea
Sfintei Liturghii, protopopul Gheorghe Bărbat avea obiceiul de a invita

asistenţa la o gustare, în prânzitorul Internatului de băieţi. Acolo vine
părintele Nicolae S. Aron, cu o scrisoare recomandată de la Prinţul
Vladimir I. Ghika, care îmi scrie: „Nu v’am putut chema pentru sărbă‑
toarea Naşterii Domnului căci am fost bolnav. Vă rog să veniţi pentru
Anul Nou şi pentru Bobotează”. Întâlnindu‑mă cu canonicul Bunea
i‑am spus şi dânsul a comunicat acest lucru Mitropolitului la prânz;
nu‑mi mai aduc aminte din ce motiv, prânzul de Crăciun din acest an
s’a ţinut a doua zi. Am trimis scrisoarea cu poşta la Mitropolitul care
trebuia să‑mi dea voie să plec. În prima şedinţă consistorială, prepozitul
T. M. Moldovanu a referat scrisoarea şi Mitropolitul a zis: „Ăsta dacă
merge la Bucureşti nu se mai întoarce”. Cum eu eram notarul acelei
şedinţe, ia‑m zis: „Vă rog, Excelență să‑mi fixaţi ziua şi ora când am să
mă prezint în faţa Excelenţei Voastre şi o să vă ascult”. De fapt, în scri‑
soare s’a fixat: „În 21 Ianuarie stil nou 1909, la ora 8 seara, te vei prezenta
în faţa noastră”.
În 31 Decembrie 1908 cu acceleratul de la orele nouă dimineaţa, am
plecat la Bucureşti. La Predeal mi‑am cumpărat nişte gazete. În una
din ele Mitropolitul de la Iaşi, destituit dă un interviu în care se apăra
împotriva acelor ridicate în contra sa: „Sunt acuzat de simonie, spunea
Mitropolitul, dar care dintre Vlădicii noştri nu ia ceva pentru osteneala
sfintei slujbe?”
La gară m’a aşteptat Prinţul Vladimir I. Ghika care m’a condus la
Arhiepiscopia Catolică, strada Esculap 5, unde, pe vremea aceasta, după
nouă şi jumătate seara, toţi dormeau. Dimineaţa, cât ce m’am sculat,
m’am prezentat arhiepiscopului Raimund Netzhammer.
Sfânta Liturghie am făcut‑o în baptisteriu catedralei, transformat
în capelă unită, cu iconostas modest. La sfânta slujbă a asistat puţină
lume; se vede că nu au putut fi avizaţi. Acum am cunoscut pe avocatul
Marin Theodorian, cu soţia, pe Hildebrand Froces, pe Iosif Frollo şi
soţia şi mai vreo câteva persoane. După masă l‑am vizitat pe profesorul
de la Facultatea de medicină D. Nicolae Paulescu, despre care mi‑a
vorbit aşa de bine prinţul Ghika. Seara am fost la cină la dl. Theodorian;
a doua zi am luat dejunul la familia Frollo. La Bucureşti nu se întrebu‑
inţează vorba cină; la noi, în Ardeal, dejunul e cafeaua cu lapte de dimi‑
neaţa. Norocul meu că Dumnezeu mi‑a dat inspiraţia să întreb de dl
Theodorian: „La ce oră luaţi prânzul?” şi de profesorul Frollo: „La ce oră

luaţi dejunul?” Profesorul Frollo era căsătorit de curând şi eu mi‑am dat
seama că nu mă poate invita la masa pe care Ardelenii o numim dejun.
Pe Prinţul Ghika îl cunoşteam de la Blaj, şi de la început ne‑am înţeles
aşa de bine. Profesorul Paulescu mi‑a făcut o excelentă impresie, cu pro‑
fesorul Frollo m’am împrietenit cumsecade. Iar domnul Theodorian
a fost de o gândire aşa de superioară privitor la rostul preotului nostru
la Bucureşti. Peste săptămână slujeam în capela arhiepiscopală, iar
Duminica în ziua de Bobotează şi de Sfântul Ioan în baptisteriu cate‑
dralei. Arhiepiscopul s‑a arătat foarte binevoitor faţă de mine şi faţă de
cauza pentru care am venit şi mi‑a spus că are de gând să clădească o bise‑
rică pe locul ce‑l aveam în str. Polonă, 48. Prinţul Vladimir şi Paulescu
doreau ca această biserică să fie pe un loc de vânzare de pe bulevard, în
apropierea bisericii armene, nu departe de Universitate, ca studenţii să o
cunoască. Arhiepiscopul a rămas pe lângă locul ce se cumpărase în strada
Polonă, pe vremea protopopului Dr. Dumitru Radu, care însă era destul
de îngustă şi astfel biserica a fost înfiinţată la partea extremă a grădinii.
Planul, foarte frumos, în stilul bisericilor vechi româneşti a fost făcut
de arhitectul Ghika din Bucureşti. Mult necaz a fost cu aprobarea pla‑
nului de către primărie.
Pentru Paşti m’a rugat arhiepiscopul să fiu la Bucureşti de sâmbăta
lui Lazăr, de aceea am sosit deja vinerea seara. Cum Paştile latine nu au
fost înaintea Paştilor noastre, arhiepiscopul a participat la toate servi‑
ciile noastre, care au fost celebrate în capela arhiepiscopală. Cred că în
felul acesta căuta să mă cunoască. Mi‑a zis că dacă voi avea douăzeci de
mărturisiri de paşti, dânsul e mulţumit; am avut 42. Acum era mai multă
lume la biserică. Dintre intelectuali era şi Doamna Ulia Gheorghiu,
văduvă de maior, cu cei doi copilaşi, apoi pensionarul Popescu, func‑
ţionarul de la C.F.R. Vasile Vancu, pensionarul Emanoil Elefterescu,
studentul Aristotel Baniciu am avut şi ortodocşi pe profesorul de con‑
servator de mai târziu Vulpescu, care mi‑a cântat de vreo câteva ori aşa
de frumos încât am rămas încântat. De altfel, începând cu anul nou,
şi până cât am stat la Bucureşti, cântăreţ mi‑a fost Grigore Chiriac, un
moldovan din Humuleşti, şi ocrotit de prinţul Ghika, care era un om
bun de inimă, dar nu făcea pentru Bucureşti. Însă neavând posibilităţi
de a avea unul mai bun, m’am folosit şi cu el.
A doua zi de paşti am fost invitat de cineva la masă care mi‑a propus

să fac o vizită unui fotograf, fost telegrafist al Principelui Alexandru Ion
Cuza, despre care fotograful mi‑a spus că Prinţul voia să se catolicească.
Acum am făcut vizită şi la profesorul universitar Ioan Bianu, la Dnul
Emil Pop, la Ioan Popescu şi la alţii. A patra zi de paşti m’am întors la
Blaj. Acum am avut şi o înmormântare, o spălătoreasă pe care a înmor‑
mântat‑o mama Excelenţei sale, de mai târziu Alexandru Cisar.
La dorinţa arhiepiscopului, am venit şi pentru Rusalii la Bucureşti,
unde am stat şi pentru Constantin şi Elena în care zi am binecuvântat
piatra fundamentală a viitoarei noastre biserici. La această ceremonie
a asistat Arhiepiscopul cu secretarul său Suciu Fitz şi prepositul Ioan
Micu Moldovan.
Când mi‑am luat adio de la Arhiepiscop mi‑a spus: „Acum te cer de la
Excelența Sa Mitropolitul, ca să vii definitiv la Bucureşti”.
Referentul chestiunilor privitoare la România era prepozitul Ioan
Micu Moldovan. Dânsul avea următoarea părere: Când soseşte preotul
nostru la Bucureşti, de la gară trebuie să tragă totdeauna la biserică,
unde să fie o locuinţă potrivită pentru paroh şi cantor şi să‑i fie asigurat
şi un salariu, din care să poată trăii parohul şi cantorul la Bucureşti.
Când a sosit scrisoarea arhiepiscopiei catolice de București, prin
care cerea lăsarea definitivă a mea la București, prepozitul Ioan Micu
Moldovan, mi‑a spus, că el este contra plecării mele la Bucureşti, căci
de mine au nevoie la Blaj, şi că dânsul va cere Mitropolitului să mă
numească secretar şi asesor consistorial. Eu nu am reflectat nimic. În
şedinţa consistorială, respectivul a susţinut părerea, că de mine au lipsă
la Blaj, şi să trimită pe altcineva la Bucureşti. Bunea a reflectat: „La
Bucureşti trebuie să trimitem preot, nu putem trimite pe oricine. Bălan
este bun pentru Bucureşti.” Mai înainte de a hotărî trimiterea mea, con‑
sistoriul mi‑a trimis o scrisoare foarte frumoasă, în care mă întreabă
dacă sunt aplicat să renunţ la slujba frumoasă ce o am în arhidiecesă,
să fiu chiar excardinat, pentru a mă duce la Bucureşti. Din scrisoarea
aceasta, pe mai bine de două pagini infolio, apărea că m’ar reţine mai
bucuros la Blaj. Eu am răspuns că nu e necesară excardinarea; însă dacă
mă trimit, eu mă duc, căci credincioşii noştri de acolo au nevoie de preot.
Aşa s’a hotărât trimiterea mea la Bucureşti şi Arhiepiscopul mi‑a scris
să fiu la Bucureşti pe 1 septembrie stil vechi 1909, unde aveam să fiu şi
profesor la seminarul unic de limba română şi latină, având patru ore

pe săptămână şi locuind în seminar, care era în acelaşi complex reşe‑
dinţa arhiepiscopească. Acum îmi vine în minte o învoială: scrisoarea
cea lungă a fost dată cu ocazia trimiterii mele la Bucureşti; cea cu între‑
barea o face cuprinsul de mai sus, însă mai scurtă.
La Blaj aveam mobilă proprie frumoasă, şi am întrebat de vicarul
general, căci arhiepiscopul cu secretarul erau plecaţi în Elveţia, dacă e
bine să‑mi transport şi mobila. Dânsul mi‑a dat sfatul să nu mi‑o trans‑
port, căci m’ar costa foarte mult. În ziua Tăieri Capului mi‑am ţinut
ultima predică în Catedrală. Mi‑am luat adio de la prepositul Moldovan,
de la canonicul Bunea, de la profesorul Emil Vancu, care era un bun
prieten, şi care mi‑a zis, că de o parte îi pare rău că plec din Blaj, dar se
bucură că mă duc la Bucureşti. Când am fost la Bunea să‑mi iau adio,
mi‑a zis: „Du‑te cu Dumnezeu, frate dragă şi prieten scump!” Maniu era
la el şi a auzit aceste vorbe.
La gară m’a însoţit primnotarul Iacob Popa şi directorul Ioan F.
Negruţiu, şi în 13 Septembrie stil nou, după ce mi‑am cerut binecuvân‑
tare de la Mitropolitul care mi‑a dat 60 de coroane aur pe care să le
păstrez, ca să le am când voiu fi silit să vin acasă, nu mi‑a zis nimic altă‑
ceva. Părea că nu‑i face bucurie plecarea mea. Sosind la Bucureşti am
avut o foarte mare bucurie: biserica era deja terminată în roşu şi foarte
frumoasă. Antreprenorii – doi titulari au executat foarte bine planurile
arhitectului care venea adeseori să vadă cum înaintează lucrul. Cu toate
dimensiunile ei modeste, plăcea la mulţi. Lumea era curioasă cât va
costa. Când a fost terminată biserica un antreprenor mă întreabă: „Cât
v’a costat?” Eu îl întreb: „Ce credeţi?” El îmi răspunde: „şaptezeci de mii
lei”. Eu îi spun: „treizeci şi opt mii”. A rămas uimit că e aşa de ieften.
Arhiepiscopul Raimond Netzhammer era benedictin de la Einsiedeln,
care fusese rector al Colegiului Pontifical Grec din Roma, tocmai
în preajma de a trece la ritul grec, când a fost numit Arhiepiscop al
Bucureştilor. Cunoştea ritul bizantin, şi‑şi dădea bine seamă de impor‑
tanţa bisericii noastre de la Bucureşti pe care Sacra Congregaţiune de
Propaganda Fide a cerut‑o şi de la înaintaşi. Arhiepiscopul Hornstein,
dacă ar fi fost sănătos, şi ar fi ocupat mai multă vreme scaunul de arhi‑
episcop, ar fi clădit o biserică minunată în Calea Victoriei, unde era
pe vremuri cafeneaua „High Life”; spre sud de grădina Ateneului. Am
văzut planul acestei biserici, o cruce bizantină; biserica ar fi fost în ime‑

diata apropiere a palatului regal. De la început arhiepiscopul Raymund
Netzhammer a dat ordin, ca toţi seminariştii au să înveţe răspunsurile
de la Sfânta Liturghie, şi să facă parte din corul bisericii noastre, pe care
îl instruiau studenţi teologi şi cu studii de conservator.
De la început mi‑am „compus” predicile după îndrumările profeso‑
rului meu de pastorală, şi toate mi le‑am scris, nu numai cele din dumi‑
neci şi sărbători, ci şi cele de la nunţi. Unii care le‑au auzit şi le‑au văzut
mi‑au cerut să le tipăresc; însă n’am avut bani. M’am mai gândit şi la
altceva: condiţiile de la Bucureşti nu sunt la fel cu cele din alte părţi.
Am căutat să‑mi fac o conscripţie a credincioşilor într’un caiet după
alfabet. Fiecare caz de serviciu divin era un prilej de a completa con‑
scripţia. Mult m’a ajutat ofiţerul stării civile, care, în vremea aceea era
dator să avizeze pe parohul respectiv, despre căsătoria civilă proiectată
şi dacă mirii erau de două religii, aviza pe amândoi parohii. La astfel
de aviz, totdeauna scriam respectivilor, îndrumându‑i să vină la mine,
ca să pot aviza şi parohia de acasă, şi să facem cununia în toată regula.
Foarte puţini m’au ascultat. Mulţi zeci de ani au trebuit ca să mai treacă,
şi multe biserici parohiale unite trebuiau să se mai construiască pentru
a se vindeca boala aceasta a indiferenţei religioase, care bântuie de sute
de ani în Vechiul regat.
Într’aceea biserica noastră s’a terminat, afară de pictură şi mobili‑
erul stranelor, scaunului arhiepiscopesc şi a amvonul. În vara anului
1909, canonicul Bunea, administratorul capitular, a invitat episcopii Dr.
Dumitru Radu şi Dr. Vasile Hossu să viziteze digul făcut la moara La’ daj
din Petrisat şi a dat o ojină. Am fost invitat şi eu, care mai aveam câteva
zile la Blaj. Cred că de data aceasta Episcopul Hossu a spus, că voia să
vină la Bucureşti să ne consacre biserica. Mă bucuram deja atunci, căci
ar fi fost un prilej minunat pentru a ne aduna mulţimea credincioşilor,
şi în special intelectuali cei mulţi. Nu ştiu de unde a aflat Theodorain,
că studenţii facultăţii de teologie ortodoxă, vreau să arunce biserica,
de aceea trebuia consacrată în grabă. Arhiepiscopul mi‑a dat delegaţie
să fac toată slujba consacrării, cum fac protopopii în România; însă
l‑am rugat pe arhiepiscop să aşeze sfintele moaşte şi să facă ungerea
cu sfântul mir. Fără să‑mi pot aviza credincioşii, căci a trebuit să‑mi
procur unele lucruri care lipseau: icoane, sfeșnice, ş. a., în ziua sfântului
Nicolae, 6 dec. st. v. [stil vechi] am făcut consacrarea la care au luat

parte arhiepiscopul cu secretarul şi vreo 20 de persoane. Arhiepiscopul
a făcut ungerea cu sfântul mir şi a aşezat sfintele moaşte. Cum era zi de
duminică şi regele Carol I însoţit de principele moştenitor Ferdinand,
îşi anunţaseră venirea la capelă arhiepiscopală pentru ascultarea Sfintei
Liturghii, cât ce s‑a terminat consacrarea arhiepiscopul a plecat acasă, şi
i‑a comunicat Regelui: „Mâinile mele sunt încă umede de consacrarea
bisericii româneşti unite”. Regele a reflectat: „Acum că e gata nimeni
numai poate zice nimic”. Înainte de aceasta regele credea că biserica
unită ar putea fi prilej de turburări.
Era o zi aşa de frumoasă ziua consacrării; eram aşa de însufleţit, şi
cântam cu atâta foc şi citeam rugăciunile cu un elan aşa de mare ca să
se audă până în Ardeal şi până la Iaşi. După masă am făcut împreună
cu arhiepiscopul o vizită la sfânta biserică; Doamne ce veseli eram
amândoi. O săptămână întreagă am servit sfânta liturghie la biserică. A
doua zi după consacrare, mama Î.P.S. Cisar Alexandru, care atunci arhi‑
episcop şi profesor la Craiova, a venit la biserică şi m’a întrebat de ce am
nevoie. Dânsa mi‑a făcut perdelele de la uşile iconostasului şi o acoperi‑
toare colorată pentru altar. Mai târziu maicile de la Notre Dame de Sion
mi‑au făcut perdele frumoase ce mai erau şi în 1948. De acum semina‑
riştii cântau răspunsurile de la Sfânta Liturghie peste tot anul – în afară
de vacanţa cea mare când nu erau în seminar; tot ei citeau şi Apostolul.
Celui ce citea Apostolul i‑am făcut o dalmatică frumoasă şi un fel orar,
pe care îl lega aşa cum se obișnuiește la morţi. Făceau bucuroşi acest
lucru, căci ştiau că îi place arhiepiscopului, care când nu se potriveau
sărbătorile, venea şi asista la Liturghia de la Crăciun, de la Paşti şi de la
Rusalii. De altfel şi eu eram cât se poate de drăguţ cu seminariştii. Am
introdus la Crăciun tombolă pentru ei, care înainte nu era. Am colectat
bani şi cărţi. Erau obiecte de tombolă: două ceasuri de buzunar, dicţi‑
onarul limbii române de Şăineanu şi alte lucruri preţioase. Îi însoţeam
în excursii. La vecernia hramului bisericii Sfântului Vasile, Theodorian
aducea adevăraţi cozonaci pentru litie, cinci, din care trei erau ai semi‑
nariştilor. La trei Iunie directorul seminarului unde locuiam, m‑a
întrebat ce doresc să‑mi pregătească, ceva special; eu am cerut ciorbă şi
friptură de miel, şi pentru masa noastră şi pentru a seminariştilor, şi eu
am cumpărat plăcintă cu carne şi cu brânză foarte bună de la Simigerie.
În noaptea de Paşti, după terminarea Învierii, domnişoara Ghineli, chi‑

riaşă în casele noastre, le dădea la seminarişti prăjituri şi vin.
În strada Dr. Feca aveam mulţi geamgii. În casa unuia mi‑am adunat
copilaşii din jur şi i‑am pregătit pentru sfântă spovedanie şi cuminecare.
La familiile mai de frunte mergeam de făceam cateheza în familie, de pildă
la Dna Gheorghiu, Dna Greceanu, Dna Cioculescu, Dna Cojocaru. Vara, în
vacanţa cea mare, îmi adunam copiii la seminar, iar mai târziu la parohie.
Directoarea şcolii catolice ungare de fete, m’a invitat într’un an, să pre‑
gătesc pentru prima comunicare pe greco‑catolici, căci aveam un număr
frumos de fete la şcoala ei. Copila lui Laurenţiu Moldovan, un copil al lui
Albini şi altul a lui Cicio Pop, veneau la mine acasă pentru cateheză.
În Dealul Spirii, dincolo de antrepozite aveam mulţi geamgii. Câtăva
vreme am mers la ei duminica şi în zile de sărbătoare, după amiazi, şi le
făceam predică. Se întâmpla că, pe când terminam predica, îmi veneau
alţii, şi aşa erau zile, în care ţineam câte două ori trei predici după
amiasă.
De sărbătorile mai mari îmi veneau mai mulţi intelectuali la biserică,
şi ţineam cont de ei. În ziua de Crăciun, rugam pe cei ce doresc să e
sfinţesc casele, să‑mi lase adresa. De la început au fost mulţi, care mă
rugau să merg la ei cu crucea. În însemnările lăsate de mine la parohie,
sunt scrişi toţi la care mergeam cu botezul. Când era Ştefan Cicio Pop
ministru, mi‑a dat maşină de am umblat cu ea toată ziua; altfel îmi
angaja, trăsură. Credincioşii mă primeau cu multă bucurie.
La Bucureşti era un funcţionar în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii
Publice, Ioan Vanca, fost preot de‑al nostru, care şi‑a părăsit familia şi
parohia şi a venit în Ţară. A urmat literele şi apoi a intrat la Minister.
De mai multe ori a cerut de la ordinariatul său din Gherla litere dimen‑
sionale, dar nu a primit. Stăruind pe lângă arhiepiscopul să ceară de la
Roma facultatea de a putea servi Sfânta Liturghie, Roma a încredinţat
chestiunea prudenţei arhiepiscopului. Acesta mi‑a cerut părerea. Cum
vedeam că părintele Vanca nu se va mai întoarce niciodată în dieceza sa
de origine, am rugat pe arhiepiscopul să îi dea voie să servească Sfânta
Liturghie. În felul acesta îl aveam ca pontificant la sărbătorile mari şi
ca suplinitor pentru luna de vacanţă ce mi‑o dădea arhiepiscopul vara.
În săptămâna mare din 1890 [1909 n.n.] a venit la Bucureşti teo‑
logul Iuliu Busoiu, la nişte rude şi l‑am avut ca lector vreo zece zile. Dr.
Kirvai de la Oradea, care a venit la Bucureşti ca să‑şi ia licenţa în limba

română, mi‑a lectorat în fiecare duminică şi sărbătoare; tot aşa şi refu‑
giaţii Toader Roman şi Patachi Văleanu.
Laurenţiu Moldovan, cu toată familia, a fost bun credincios. Alături
de Patachi încânta regulat. Asemenea şi un geamgiu, Tănase Tulbure,
care pe vremurile vechi fusese cantor‑învăţător în Ardeal, şi ştia cânta
foarte bine.
La finele lui noiembrie 1909 a murit canonicul Dr. Augustin Bunea, la
a cărui înmormântare am mers şi eu căci mi‑a fost un mare binevoitor.
În 8 decembrie st. n. am avut prima vizită din Ardeal, pe prietenul
Nicolae S. Aron. Eu eram la Câmpina când a sosit, la consacrarea alta‑
rului bisericii latine, ţinând predica, la dorinţa Arhiepiscopului. Când
am sosit acasă, am fost avizat de sosirea prietenului, care era în visită
la vicarul general al Iaşilor, părintele Malinovski. Eu eram în rasă, cu
potcap şi camilafcă. Părintele Aron nu m’a recunoscut; dar părintele
Malinvoski mi‑a spus: „Vezi, aşa, părinte Bălan”. Trecând spre gară
pin Blaj, le‑a spus la cei de la masa seminarului ce a ştiut despre mine.
Unul dintre ei, auzind în ce haină am fost la Câmpina, a zis: „încă îl vezi
neunit”. Invitat de acest prieten în vară, am fost oaspetele lui două săp‑
tămâni la Teaca, după ce ţineam misiuni în Sălaj, la Bucium, unde era
să meargă, Mitropolitul a întrebat la masă: „Eşti membru la Reuniunea
de Misiuni?” şi eu i‑am răspuns: „Da, Excelenţă”.
Primăvara anului 1910 a fost pentru mine neplăcută; stomacul m’a
necăjit foarte rău şi slăbisem. Prinţul Ghika m’a întrebat de ce nu mă
duc la doctorul Paulescu? Doctorul mi‑a prescris dietă foarte severă şi
mi‑a zis să iau după fiecare mâncare câte un vârf de cuţit de bicarbonat
de sodă. După două săptămâni mi‑a îmblânzit dieta, şi după alte două şi
mai tare. Urmând conştiincios dieta m’am refăcut, dar stomacul a con‑
tinuat să mă supere, până în vara anului 1918, când credeam că la Iaşi
mi‑or rămânea ciolanele. Am citit atunci în „Neamul Românesc” al pro‑
fesorului Iorga un articol al Drului Irimescu, care recomanda floare de
tei cu frunze mari pentru plămâni şi chiar ca mâncare – ceai. Am strâns
flori de la Copou, le‑am uscat şi mi‑am pus stomacul rând.
Până la mine, nici un preot catolic nu a intrat în cimitirele comu‑
nale din Bucureşti. Duceau mortul, dacă îi era groapa în vreunul din
cimitirele comunei Bucureşti, până la poarta cimitirului, şi de acolo îl
luau în primire preoţii ortodocşi. Când am avut prima înmormântare

în cimitirul Sfânta Vineri, intendentul cimitirului m’a întrebat: „De la
care biserică eşti părinte?” Eu am răspuns: „De la Sfântul Vasile!” El m’a
întrebat: „De pe Calea Victoriei?” I‑am reflectat: „Din strada Polonă” şi
mânios a intrat în birou, iar eu mi‑am dus mortul la groapă.
În Septembrie 1911, am îngropat la Sfânta Vineri pe un copil al geam‑
giului Ioan Leu, cel mai de frunte între aceşti meseriaşi. Când am sosit
cu mortul la groapă tocmai era pe sfârşite îngroparea unui flăcău, făcută
de părintele Vasile Pocitan, paroh la biserica Sfinţii Voevozi din Calea
Griviţei, mai târziu arhiereu şi vicar al Patriarhiei. Slujeam împreună
cu părintele Vanca. Oamenii care au asistat la îngropăciunea părintelui
Pocitan, au trecut apoi la noi; şi când am isprăvit slujba o femeia a zis:
„Uite, la un copil aşa de mic, ce slujbă frumoasă îi face, şi la flăcăul de
acolea ce puţină slujbă ia făcut.” În numărul proxim din revista ortodoxă
„Amvonul”, cineva scrie: „preoţii uniţi îngroapă în cimitirele ortodoxe.
Vom ajunge ca şi hahami să îngroape”. Peste câteva vreme primesc, în
calitate de preşedinte al comitetului bisericesc greco‑catolic, o scrisoare
de la „siguranţa generală a statului”, în care mi se spune că toate cimi‑
tirele comunei Bucureşti sunt ortodoxe. Apoi sunt îndemnat să‑mi fac
un cimitir propriu, iar până când îl voi avea, să mă rog de romano‑cato‑
lici să‑mi permită îngroparea morţilor greco‑catolici în cimitirul lor.
Chestiunea era foarte importantă, de acum să aştept reîntoarcerea în
ţară a arhiepiscopului din Elveţia.
Venind acasă arhiepiscopul i‑am arătat scrisoarea şi i‑am spus
punctul meu de vedere: „Cimitirele comunei Bucureşti sunt comunale,
deci, eu am dreptul să îngrop”. Arhiepiscopul m’a îndrumat să fac un
răspuns împreună cu dl Theodorian. Acesta a fost de părerea mea şi
am făcut răspunsul în acest sens, adăugând: „La Blaj ortodocşii nu au
cimitir şi uniţii îi lasă să îngroape în cimitirul lor. Bieţii, ce Români
uniţi. În Ungaria sunt persecutați pentru şcoală, în România pentru
biserică. Oare se va găsii undeva în lume un colţ de ţară unde să poată
trăi şi ei în linişte?”
Scrisoarea a duso în persoană arhiepiscopul la ministerul de interne,
la Alexandru Marghiloman, şi mi‑am putut îngropa morţii unde am vrut.
Dar aceasta nu era prima supărare care căutau să mi‑o facă. De
Paştile anului 1909 am avut la slujbă nişte călugăriţe, trecute de
la ortodocşi. A treia zi de Paşti a venit la mine un profesor, care m’a

anunţat că acestea au părăsit biserica noastră, cu toate că umblaseră la
noi în toată Săptămâna Mare, şi chiar la Paşti se spovediseră şi cumi‑
necaseră. Eu l’am rugat pe profesor să le înmâneze o scrisoare a mea, în
care le ceream să persevereze, căci părăsind credinţa vor cădea în afu‑
risenie. În Postul cel Mare din acel an Arhiepiscopul a ţinut predicile
speciale în Catedrala Sft. Iosif şi după Paşti a făcut o excursie în Asia
Mică împreună cu secretarul. Omul acesta trăia aşa de modest, încât,
din cântări a făcut diferite călătorii. Înainte de a pleca în Asia, a chemat
la sine pe canonicul Iosif Baud şi l‑a încredinţat cu un singur lucru: să
dea dispense de la impedimentele de căsătorie, în vremea cât va fi arhi‑
episcopul în această excursie. În vremea aceasta era o mare tulburare
în biserica ortodoxă română din ţară. În primăvara anului 1909 când
erau liberalii la putere, ministrul Cultelor şi Instrucțiunii Publice, Spiru
Haret, a prezentat senatului un proiect de lege „Consistoriul Superior
Bisericesc”, un fel de sinod în care preoţii erau împreună cu Episcopii,
cu aceleaşi drepturi şi fiind chiar în număr mai mare decât Episcopii.
Episcopii şi preoţii mai de seamă zic cum că aceasta e prezbiterianism
şi îl combăteau. Unul dintre cei mai aprigi combatanţi ai acestui proiect
era episcopul de la Râmnicul Vâlcea, Atanasie Mironescu. Devenind
primaţial (?) vacant, guvernul îl așează în scaun pe Atanasie Mironescu,
care devine raportorul proiectului, pe care îl combătuse cu câteva luni
înainte. Proiectul trece şi prin Senat, şi prin Cameră şi devine lege.
Acum începe o campanie crâncenă încontra Mitropolitului Primat,
urmărindu‑l cu această lege anticanonică şi cu viaţă imorală. Când ata‑
curile erau mai turbate în contra Mitropolitului Primat „Seara”, gazeta
partidului conservator care era acum la putere folosindu‑se de prilejul
că arhiepiscopul Raymond era plecat în Asia Mică, spune că toată cam‑
pania în contra Mitropolitului Primat e dusă de catolici, căci „nicicând
n’a avut Biserica Ortodoxă Română un Mitropolit aşa de învăţat şi
sfânt”. Prinţul Vladimir I. Ghika şi Prinţul Şerban Cantacuzino, citesc în
gazetă acest lucru, şi că dau despre Mitropolitul Gheorghiu şi au scornit
catolicii că a trecu la ei; şi numaidecât merg la Monseniorul Baud şi
toţi trei ajung la înţelesul că trebuie dată dezmințire, doar catolicii nu
au zis niciodată acest lucru: „a trecut la catolici Mitropolitul Primat
Calinic Miclescu”. In cauda venenum (?). cum niciunul din aceşti trei
nu ştia aşa de bine româneşte, ca să facă desminţirea pentru gazetă l‑au

chemat pe Dl Theodorian. Acesta l‑a întrebat pe Monsenior: „Este ceva
document despre trecerea lui Calinic?” Monseniorul i‑a arătat etajul,
şi a zis: „C’est en haut”. După ce a făcut răspunsul, Dl Theodorian a
venit la mine ca să‑mi spună să trimit pe capelanul catedralei, când vine
la masă, la Monsenior, încă în astă seară, trebuie să ducă răspunsul la
„Seara”, iar mie mi‑a declarat că nu crede în trecerea lui Calinic. Eu i‑am
zis: „foarte rău a făcut Monseniorul că a tratat chestiunea cu Dvs.; tre‑
buia să discute cu preoţii ce‑i are aici, care au alt simţ religios”. Cum era
sâmbătă după masă, răspunsul nu a apărut în gazetă decât luni seara; în
vremea aceasta Monseniorul a avut posibilitatea să discute chestiunea
cu preoţii mai de frunte ce‑i avea la Bucureşti: Anvers, Kucka, D. Ester,
Vlocka. N’a făcuto nici n’a revocat dezmințirea. Urmarea a fost că el a
trebuit să plece din ţară şi nu s’a mai putut reîntoarce decât pentru a‑și
vinde casa și a‑şi expedia bagajele la…?
Cum campania contra Mitropolitului Primat n’a încetat gaze‑
tele au întors‑o pe altă dungă. Nu romano‑catolicii, ci uniţii sunt
duşmani aprigi ai ortodoxiei, şi în special parohul Bisericii Române
unite din Bucureşti, Dr. Ioan Bălan, care uite ce a scris călugăriţelor.
În doi Aprilie st. v. 1910, când mă duceam la biserică cu un semina‑
rist, cumpăr „Minerva”, gazeta conservatoare din care văd că azi după
masă, întreg clerul ortodox al capitalei se va aduna la casa sa şi va cere
de la guvern expulzarea parohului unit Dr. Ioan Bălan. Pe mine nu m’a
impresionat deloc. Când am ieşit de la biserică, m’am dus la arhiepi‑
scop unde era în vizită profesorul de la şcoala superioară de agricul‑
tură Kuecktel, om apreciat de Regele Carol I şi arhiepiscopul îmi zice
nemţeşte: „Acum ţi‑e frică?” I‑am răspuns tot în nemţeşte: „Excelenţă,
părintele Bălan se teme în ţara Românească numai de Dumnezeu, dar
şi de acesta numai când face păcate”. După masă când clerul ortodox
merge la casa lui, mă plimbam cu trăsura alături de arhiepiscop, pe
Calea Victorie. Clerul a hotărât să trimită o delegaţie de trei la primul
ministrul Ioan I. C. Brătianu şi l‑a rugat să mă expulzeze. Primul
ministrul i‑a întrebat: „De ce?” Ei i‑au răspuns: „E primejdios pentru
ţărişoara noastră şi pentru biserica noastră”. Premierul le‑a ripostat:
„Cum? Dvs. sunteţi numai la Bucureşti două sute şi vă temeţi de unul?
Faceţi‑vă datoria cum şi‑o face el şi n’a veţi de ce să vă temeţi.” Aceste
vorbe mi le‑a comunicat Prinţul Vladimir Ghika. Eu n’am avut nici o

neplăcere atunci.
Era să o păţesc în iarna anului 1910, dacă aş fi ascultat de sfatul unui
mirean de‑al nostru, convertit. Murise Eugeniu Carada, directorul
Băncii Naţionale, frate cu mama Dlui Marin Theodorian. Numaidecât
am exprimat în scris condoleanţe Dlui Theodorean rugându‑l să le
comunice celorlalţi membri ai familiei. Apoi am scris în „Unirea” de la
Blaj, un articol, care a fost reprodus „în albumul” tipărit în memoria lui
Eugeniu Carada. Cineva a fost la arhiepiscopul şi mi‑a zis: „Excelenţa
Sa, v’a dat ordin, ca azi după masă, îmbrăcat în rasă, cu potcap şi cami‑
lafcă, să veniţi cu mine la înmormântarea lui Carada, să intraţi în camera
mortuară şi să prezentați condoleanţe familiei”. Eu i‑am ripostat:
„Excelenţa Sa, nu mi‑a dat acest ordin, doar Carada n’a fost unit? Cred
că aş face un mare rău şi bisericii mele şi mie personal, dacă aş face acest
lucru.” Omul s’a despărţit de mine foarte supărat; însă arhiepiscopul
nici când nu m’a întrebat de executarea acestui „ordin”.
De Sfântul Ioan, 7 Ianuarie 1911
Cancelaria Mitropolitană din Blaj mă anunţă că Mitropolitul a

primit propunerea lui Iacob Popa de a mă numi secretar mitropolitan, şi
că, după vorba Mitropolitului, eu să nu mă interesez de succesorul meu
la Bucureşti. Se vede că arhiepiscopul a primit scrisoare în chestiunea
aceasta, căci a venit la mine şi m’a întrebat, care e trenul cel mai bun
pentru Blaj? Eu i‑am răspuns: „Acceleratul de la 9 seara”. Aşi fi plecat
la Blaj, şi mie niciodată nu mi‑a vorbit despre vizita ce a făcut‑o la Blaj.
Iacob Popa mi‑a scris că după vizita arhiepiscopului la Blaj, combinaţia
cu mine nu mai este actuală.
La 1 Ianuarie 1911 a început să apară la Blaj „Cultura Creştină”.
Redactorul Dr. Alex. Rusu mi‑a scris, că s’ar bucura, dacă aş publica un
articol în numărul prim. Am început a trata limba cărţilor bisericeşti,
care s’a şi tipărit. Profesorul Drăgan de la universitatea din Cluj şi pro‑
fesorul Cartojan de la Bucureşti au avut aprecieri bune despre carte,
Cartojan şi în şedinţele secţiei literare a Academiei. Am apreciat această
revistă şi chiar ca episcop, când am putut am scris la ea.
La sfârşitul primului trimestru al anului 1912 a apărut la Bucureşti

Revista catolică, la care i‑am fost colaborator şi secretar de redacţie.
Războiul i‑a pus capăt, păcat, căci era apreciată de mulţi oameni
cumsecade.
Majoritatea credincioşilor noştri de la Bucureşti, erau geamgii veniţi
fără familie, care în postul Crăciunului plecau acasă şi se întorceau
numai primăvara. Stabiliţi la Bucureşti erau credincioşi de‑ai noştri din
ţara Haţegului(?), care foarte rar veneau la biserică. Mai regulat veneau
din aceştia cei din Şinca Veche, unde era paroh Fulviu. Cred că aces‑
tora le‑am făcut cele mai multe servicii divine. Moţii erau din Tohanul
Vechiu, însă foarte puţini se arătau la biserică. De aceea l‑am rugat pe
vicarul Făgăraşului, Iacob Popa, să discute această chestiune în sinodul
vicarial. A făcut‑o, dar n’am observat nici o îmbunătăţire a situaţiei.
De la o vreme, seminariştii catolici din clasele superioare ale liceului
umblau la Gimnaziul Fraţilor Şcolari „Sfântul Iosif”. Aici predau mai
mulţi profesori necatolici, care susţineau darwinismul. Băieţii s’au plâns
la directorul seminarului, prelatul papal Augustin Kuczka, şi acesta a
raportat arhiepiscopul, care a dat ordin ca eu să propun limba română
în cl. III‑a şi a IV‑a, ca astfel de va fi nevoie, să contra balansez acti‑
vitatea necreştină. Profesorii respectivi n’au mai continuat să propună
teoria lui Darwin. Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor m’a
aprobat fără să‑mi ceară nici un certificat. Am propus în anii 1914/15 şi
1915/16, fără să mi se facă din partea Ministerului vreo inspecţie. Copiii
mei care au dat examen la stat au reuşit bine.
În toamna anului 1915 a murit prepozitul Ioan Micu Moldovan de la
Blaj. Am crezut că omul acesta merită o apreciere mai temeinică. Am
scris deci un articol mai lung, şi m’am dus cu el la profesorul universitar
Simion Mehedinţi, directorul „Convorbirilor Literare”. Am aflat de la
el, că îl aprecia foarte mult pe răposatul şi l‑a publicat ca articol prim în
revistă. La 13 ianuarie 1916 a murit Episcopul Dr. Vasile Hossu; am scris
şi despre dânsul un articol mai lung şi mi l‑au publicat „Convorbirile”.
Despre amândoi aceştia am scris şi în Revista catolică.
În articolul publicat în „Convorbiri” despre Episcopul Dr. Vasile
Hossu, am rectificat o afirmaţie greşită, publică tot în această revistă în
1907, de Ioan Rusu Şirianu, care a afirmat că Episcopul Dr. Ioan Szabo,
predecesorul Episcopul Hossu în scaunul Gherlei ar fi votat legea
şcolară a lui Apponyi, asupritoare pentru noi. Cum eu fusesem prezent

la dezbateri şi la votare, am putut să dau amănunte, cum s’a sculat răpo‑
satul Episcop şi a votat împotriva legii. Mi‑a părut bine că Dl Mehedinţi
nu mi‑a scos această dezmințire din articol.
Chestiuni personale
Arhiepiscopul a văzut, că eu prind rădăcini tot mai adânci la Bucureşti,

m’a autorizat să‑mi cumpăr mobila necesară pentru o cameră, din
fondul parohiei, care va rămâne apoi proprietatea parohiei.
În 1911 s‑a făcut pictura bisericii de 2 pictori germani, catolici care au
primit bucuroşi sfaturile mele. Pictura iconostasului nu mi‑a plăcut; ei
ar fi trebuit să trimită schiţa înainte la Bucureşti, ca să pot face observa‑
ţiile. Frumos e mozaicul deasupra intrării în biserică, făcut după desenul
lor. Inscripţia „veniţi credincioşilor” e a mea. Profesorul universitar Ion
Vianu mi‑a zis că vrea să contribuie cu ceva la pictură. I‑am propus să
dea 5000 lei pentru icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului de la
iconostas.
Când s‑a terminat pictura, Arhiepiscopul, cu învoirea Mitropolitului
meu, m’a făcut protopop. Până acum salarul îmi era următorul: 70 lei
lunar din fondul parohiei, cvartir încălzit, luminat, spălat şi cost de la
seminar pentru profesori. Acum când am fost făcut protopop, salarul de
la parohie mi s’a urcat la 80 lei lunar. De la secretar primeam stipendii
liturgice de câte 1 leu şi 10 bani. În primii ani făceam zilnic cu arhie‑
piscopul câte o oră de română, pentru care îmi dădea 100 lei la lună.
Pentru conversație, făceam la început, discutare zilnică cu dânsul.
Biserica era departe de reşedinţa arhiepiscopească. Plecam dumi‑
nica şi în sărbători, la ora 8 dimineaţa, şi mă întorceam la 12, ori şi mai
târziu. Câte odată luam trăsură pentru drumul cel făceam la biserică;
aceasta mi se plătea. De aceea, după câţiva ani, petrecuţi la Bucureşti,
în interesul bisericii şi al credincioşilor, evident şi al meu, am rugat pe
arhiepiscopul să‑mi dea voie să mă mut la parohie. Nu mi‑a dat voie, şi
s’a supărat. Eu îi traduceam predicile şi articolele pentru „Revista cato‑
lică”, la care aveam sarcinile cele mai grele, pe care nu ştiu acum cine,
le‑a luat toate atunci, în cârcă.
Locul pentru a doua Biserica
În primăvara anului 1912, Arhiepiscopul Raymond a fost la Roma, Ad

visitanda limina apostolorum. Cu această ocazie a raportat cu graiul viu
Sfântului Părinte Piu X despre biserica noastră, spunându‑i că se ocupă
cu gândul de a face o a doua biserică română unită în Bucureşti. Sfântul
Părinte a primit raportul cu bucurie, şi ca piatră fundamentală pentru
a doua biserică, i‑a dat imediat 20.000 franci francezi. Întorcându‑se
acasă Arhiepiscopul, mi‑a spus bucuria ce a avut‑o Sfântul Părinte şi
mi‑a zis să caut un loc potrivit pentru o a doua biserică. Am urmărit
deci, în fiecare zi, anunţurile din „Minerva”, referitoare la vânzări de
terenuri în partea de dincolo de Dâmboviţa şi la stânga bulevardului
Regina Maria. Un credincios de‑al nostru cununat de mine, avocatul
Sigmireanu tocmai avea un loc de vânzare, pentru ieşire din indivi‑
ziune. Mi‑a arătat locul, strada Acvilei, colţi cu Sirenei. Acest loc oferea
posibilitatea de a cuprinde nu numai biserică şi casă parohială, ci şi un
liceu cu internat. Arhiepiscopul văsând locul, l’a găsit de bun, şi astfel
l’am cumpărat. Pe el s’a zidit a doua biserică şi casă parohială. Eu n‑am
fost consultat când s’a făcut planul şi nimeni nu s’a gândit, oare care
a fost motivul de am cumpărat un intravilan aşa de mare. Fără să mă
întrebe cineva, i‑am descoperit acest lucru protopopului Dr. Tit Liviu
Chinezu, care m’a asigurat că spaţiul liber ce a rămas ajunge pentru un
institut.
Războiul mondial (Vremea neutralităţii)
Cu toate că securitatea de la Viena s’a temut de o mare primejdie,

ce se pregăteşte la Sarajevo, Prinţul Moştenitor al Austriei şi Ungariei
(Austro‑Ungariei), Francisc Ferdinand, împreună cu soţia sa, a mers
la Sarajevo, deşi fusese avertizat şi au fost împuşcaţi amândoi la 29
Iunie 1914. Împinsă de Germania, Austro‑Ungaria a declarat război
Serbiei, care nu putea fi trasă la răspundere pentru crima săvârşită
de un cetăţean al ei. Vorba Scripturii: „Cel ce trage sabia, de sabie va
pierii”. Austro‑Ungaria s’a descompus rămânând o Austrie foarte mică,
şi Ungaria a pierdut – poate – jumătate din populaţie. Care a fost atitu‑

dinea mea în aceste zile? E un lucru pe care rudele mele trebuie să îl ştie
în amănunte şi cu toată precizia.
Când am fost cedat arhiepiscopiei latine din Bucureşti, am rămas
pe mai departe în ordinea Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş,
care mă putea rechema oricând, cum a şi făcut când a voit. De aceea
eu n’am renunţat nici la calitatea de cetăţean pe care o aveam. Când
Austro‑Ungaria a declarat război Serbiei, a trebuit să merg şi eu să
întreb, dacă mă priveşte şi pe mine încorporarea. La Aiud mi s‑a spus
că nu; de aceea, când am putut avea paşaportul, am plecat la Bucureşti
şi n’am mai fost în Ardeal până în mai 1919, când Ardealul – de la 1 Dec.
1918 făcea parte din România. Erau gazete – nu una, ci mai multe – care
militau pentru alipirea României la Puterile Centrale; cred că erau plă‑
tite. Într‑o gazetă din această vreme, fostul ministru Nicolae Fleva scria:
„De închiriat”. Vor fi fost şi oameni de bună credinţă, care publicau câte
o broşurică mai modestă.
Eu doream din tot sufletul unirea Ardealului cu România. Maniu
şi alţii care m’au ascultat la atâtea adunări politice ale Românilor pot
mărturisii oricând acest lucru. De aceea, cu toate că‑mi trăia scumpa
mamă‑văduvă, fratele meu şi cumnatul meu fiind duşi la armată, n’am
mai mers în Ardeal, până ce a făcut parte din România şi când am venit
la Teiuş şi mama şi sora mea erau în groapă.
Această atitudine a mea era bine cunoscută de canonici şi de profe‑
sorii seminarului, şi chiar de Arhiepiscop, care fiind odată la mine, mi‑a
spus: „Dumneata vorbeşti acum mai mult de regele Dtale de aici, decât
de cel din Ungaria”. Când părintele Horvath, catehetul catolic de la şco‑
lile ungureşti m’a văzut arestat în 15 august st. v. 1916 a spus: „Dovedesc
eu că eşti bun Român”. Arestarea mea, cum se spune, a provocat‑o un
preot unit văduv, care dorea aşa de mult să ajungă episcop la Gherla,
după răposatul Dr. Vasile Hossu. Un alt preot văduv venise mai înainte
la Bucureşti şi a rugat pe Arhiepiscop să pună vorba bună pentru el la
Roma. Arhiepiscopul i‑a răspuns: „Eu nu te cunosc aşa de bine, dar îl
cunosc pe părintele Bălan”. De aici au crezut unii că Arhiepiscopul mă
va sprijinii pe mine. Cel care dorea acum – în 1916 – să ajungă episcop
la Gherla, îşi va fi zis: „Să‑l băgăm pe părintele Bălan în temniţă, c’apoi
nu va mai ajunge niciodată episcop”.
Când a venit poliţia în 14 august st. v. 1916 pe la ora 6:03 să mă ares‑

teze, tocmai isprăvisem mărturisirile; cei din urmă penitenţi au fost o
verişoară de a ministrului Morţun cu soţul ei, un francez. Francezul
umbla la noi la biserică cu soţia. Văzând că eu nu sunt la biserică în
ziua de Sântămăria‑Mare, a mers la Morţun. Acesta a cerut dosarul şi
nici măcar dosar nu aveam la siguranţă, cum se numea atunci. Mergând
soţul verişoarei ministrului la ministru, acesta i‑a spus că nici dosar nu
am şi că voi fi liberat. Am şi fost, dar se vede că lucra împotriva mea râv‑
nitorul la Episcopie, şi aşa s‑a mai amânat treaba. De altfel Siguranţa
pe mine nu m’a tratat ca pe ceilalţi preoţi catolici care nu erau Români.
Mai întâi am cerut de la prefect, un om foarte cult, mutarea noastră
– preoţi şi călugări catolici din temniţa din Huşi la parohia catolică,
punând şi pe cei interesaţi să iscălească. Prefectul mi‑a spus că el nu
poate face acest lucru, ci trimite cererea la Siguranţă. Directorul închi‑
sorii a fost odată la prefect, unde era şi Episcopul ortodox şi directorul
liceului, care au întrebat pe directorul închisorii dacă are şi Români. El
a răspuns că mă are pe mine. Erau şi alţii, dar se vede că pe mine m’a
socotit mai de frunte. Atunci şi Episcopul şi directorul au vorbit foarte
bine de mine, încât venind acasă directorul mi‑a spus această convor‑
bire şi m’a asigurat, că voi fi liberat. Eu am scris ministrului Morţun şi
de la ministru ne‑a venit mutarea la parohia catolică. Aici era paroh un
italian, cunoscut de‑al meu, care s’a purtat foarte bine cu noi. Cu toate
acestea, unii, ori unul, nu ştiu, l’au pârât la Episcopie, care a hotărât tri‑
miterea lui în Italia, unde ar fi ajuns la compania sanitară de front. Însă
eu eram prieten cu administratorul apostolic şi am dat referinţe despre
părinte şi aşa s’a întors la parohie.
În timpul neutralităţii am avut o corespondenţă bogată cu prizoni‑
erii, mai ales cu cei din Rusia, mai puţin cu cei din Serbia şi din Italia.
Prin Crucea Roşie Română şi cea Rusă, am descoperit 77 de prizonieri,
de care nici unităţile lor militare, nici rudele nu ştiau nimic. Erau zile
în care primeam şi mai bine de o sută de scrisori. Îmi făcusem nişte
cărţi poştale, cu en‑tetê‑ul franțuzesc. Corespondenţă cu prizonieri de
război care mergea nefrancată. Şi de la Pesta am primit cerere pentru
un nepot de al fostului Episcop Orădean Pop Sălăjanul. În avara anului
1916 mă pregăteam să trimit şi pachete, căci unii cereau şi haine mai
călduroase; însă n’am mai avut posibilitatea, căci a intrat România în
război. Această corespondenţă mi‑a fost ridicată după arestare şi cu ea

toate certificatele mele din liceu, cel de la bacalaureat şi documente pre‑
ţioase referitoare la familia noastră, ramura mamii.
Timpul războiului (1916–1918)
La expoziţia fascistă din Roma, aranjată când eram eu la comisia de

codificare, era şi colecţia ziarului redactat de Mussolini la Milano. Acolo
am dat un articol al acestui om, în care spunea: „Ieri (27 August, stil
nou) a intrat România în război, ca să cucerească Ardealul. Bine a făcut,
are drept el!” Cu toate că noi aveam la Roma două legaţiuni, nimeni
nu s’a interesat de acel articol, ca să‑l procure pe seama Ministerului
de Externe, până când pe vremea mareşalului Antonescu, i‑am atras
atenţiunea ministrului de externe, care mi‑a scris o frumoasă scrisoare
de mulţumită ce se găseşte în arhiva Episcopiei din Lugoj. Când m’am
dus la biserică, în această zi, prin faţa casei primului ministru Ioan I. C.
Brătianu, m’am întâlnit cu dânsul, mergea spre Calea Victoriei, şi mă
gândeam să‑i spun: „Bine faceţi, Domnule Prim ministru; va fi greu dar
Dumnezeu vă va ajuta”. N’am zis nimic. În ziua aceasta, era o duminică,
am avut multe spovedanii, un parastas şi binecuvântarea crucii la un
credincios, un compozitor refugiat din părţile [indescifrabil], vecernia
cu Mărirea pe 8 glasuri şi apoi iarăşi spovedanii, care m’au ţinut până
a venit un comisar cu vreo 6 sergenţi de m’a chemat la poliţie, asigu‑
rându‑mă că pe cină voi fi acasă. Noaptea am fost dus cu alţi preoţi cato‑
lici şi cu altă lume la fortul Domneşti, închisoare militară. După vreo
câteva zile de disciplină severă, am fost lăsaţi toată ziua în curte. Preoţii
am rugat pe directorul închisorii să ne lase să predicăm. În prima dumi‑
nică un preot catolic german a predicat despre pregătirea la moarte, prin
care a băgat groază în oameni. După el, am predicat eu, parafrazând
vorbele Mântuitorului: „ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, trestie clătită de
vânt”, îndemnând oamenii să aibă toată încrederea în Dumnezeu, care
ne poartă de grijă, – gândurile mele au plăcut nu numai creştinilor, ci
chiar şi evreilor. Am căutat să mângâi pe cei necăjiţi şi am reuşit.
La finea lui Septembrie, mi‑a dat Dumnezeu un gând plin de curaj:
în câteva zile mi se va face o bucurie mare, ce am şi spus la unii şi alţii.
De fapt, la începutul lui Octombrie am fost mutaţi, noi preoţii şi un

oarecare număr de mireni, de la Domneşti, la închisoarea din Huşi, iar
alţii în altă parte, unde am fost trataţi mult mai omeneşte, şi puteam
să ne cumpăram alimente la poarta închisorii. Mai mare peste închi‑
soare era prefectul, un om foarte cult, care de câte ori venea la închi‑
soare, prima vizită ne‑o făcea nouă, preoţilor. Când am fost lăsaţi să ne
mutăm la parohia catolică, ne‑a anunţat acest lucru în salonul directo‑
rului aducându‑şi fata, şi pe profesoara ei, o belgiană şi a vorbit cu noi
franţuzeşte.
La închisoarea din Huşi, un catolic, cu numele Bălan, care a venit
odată la mine, şi mi‑a spus, că pe preotul lor în cheamă Ratasin. L’am
rugat să‑i spună preotului care mă cunoştea, că e aici protopopul unit
de la Bucureşti, cu alţi preoţi catolici şi câţiva călugări, şi că‑l rog să ne
viziteze. Peste câteva zile având învoirea celor mai mari, a venit la noi.
Atunci eu l‑am rugat să intervină pentru mutarea noastră la parohie,
care s’a şi făcut în 5 Decembrie, stil vechi, 1916. Ne‑a dat camerele cele
mai bune, alimente, albituri, lemne de încălzit, şi a stăruit pe lângă cre‑
dincioşi de ne‑au adus fel de fel de lucruri de‑ale mâncării.
Aici la parohie, am avut vizita verişoarei ministrului Morţun şi al
soţului ei, Leopold Michel, care mi‑au adus un miel frumos, 100 ouă
şi ciocolată nepotului Ştefan Bălan, sublocotenent la geniu, mort la
Truseşti, în ziua de 5 Iunie 1917, când a intrat în ţară cel dintâi regiment
de voluntari ardeleni şi alţii. Mai de multe ori m‑a vizitat un credincios
de‑al meu din Bucureşti, pensionarul Ioan Popescu, refugiat la Huşi cu
toată familia, care mi‑a adus vestea morţii nepotului Ştefan Bălan. Tot
el m’a rugat să plec numai decât la Iaşi să văd care e situaţia, căci cineva
i‑a spus că nemţii ar fi deja la Prut; şi de ne prind pe Ardeleni aici, e vai
de noi. Mi‑am făcut deci, un mic bagaj, şi i‑am spus la paroh că plec la
Iaşi. Parohul mi‑a zis: „vin şi eu”. Se vede că primise ceva ordin de la
Episcopie [indescifrabil], ce au înaintat în contra lui. M’am prezentat la
administratorul apostolic Mediere Cipolloni, care imediat m’a invitat
să rămân la ei. Pentru stipendiul liturgic ce‑l aveam de la ei, primeam
casă, masă, luminat, încălzit, spălat.
Mai înainte de a veni la Iaşi, în vara anului 1917, siguranţa ne‑a chemat
la ea, tocmai când erau la mine, domnul Michel cu soţia sa Margareta.
Colegii mei, cei 7 preoţi latini şi cei trei călugări, mai fuseseră pe acolo, şi
cred că au avut trimiterea acasă. Eu n’am ceruto. Când am mers la sigu‑

ranţă, ori mai bine zis la Centrul de internare, unde a trebuit să mergem
toţi cei de la parohie, părintele canonic Carol Auner mi‑a zis: „Vezi, doc‑
tore, tu n’ai cerut niciodată repatrierea”. Eu i‑am reflectat: „Eu nu vreau
să plec din faţa autorităţilor române; oriunde s‑ar retrage ţara, mă duc
cu ea, ca să vadă că n’am nici un motiv să fug de autorităţile române”. La
centru nici n’au pomenit numele meu. După ce m’am instalat la Iaşi, în
scurtă vreme, a venit la administratorul apostolic ministrul plenipoten‑
ţiar al Elveţiei şi l‑a întrebat dacă mă cunoaşte. Administratorul apos‑
tolic i‑a spus: „Mi‑e prieten.” Ministrul l’a mai întrebat: „Dar unde e?”
Cipolloni i‑a zis: „Acum e în oraş. Dar ce vreţi cu el?” A răspuns minis‑
trul: „Am primit ordin să intervin pentru eliberarea lui şi pentru repa‑
triere”. Administratorul i‑a răspuns: „E liber în patria lui, căci e român
şi nu vrea să meargă acum la Bucureşti”. Toamna, foştii mei colegi de
închisoare, cei 7 preoţi şi trei călugări catolici, au fost trecuţi prin front
în partea ocupată de nemţi.
N’am ştiut mai devreme, căci la începutul lui august 1917, aş fi putut
pleca şi eu la Paris prin Rusia. Când am sosit la Iaşi în 5 august nu mai
puteam face paşaportul aşa de îndată. Ca să nu pierd vremea, am mers
la Direcţia sanitară a armatei şi mi‑am oferit serviciile pentru vreun
spital. Pentru că ştiam franţuzeşte, m’au trimis la Spitalul brâncove‑
nesc, refugiat la Iaşi al cărui etaj era deservit doctorul de la misiunea
sanitară franceză a doctorului Dehelly. La început am ţinut câteva pre‑
dici. Dar simţind că nu pe placul direcţiunii, am lucrat în cancelarie, şi
mângâiam bolnavii mai greu. Pe soldaţii uniţi greu bolnavi i‑am spo‑
vedit şi cuminecat. Am cunoscut un ofiţer de aici şi la spitalul Notre
Dame de Sion, am spovedit, cuminecat, i‑am făcut maslu şi am şi
îngropat pe un voluntar al nostru. Făceam zilnic Sfânta Liturghie în
capela episcopală, având cantor pe clericul Octavian Aldea, adeseori şi
clericul Simion Găzdaru, şi îi spovedeam pe ei, pe clericul Ciungan, şi
mai câte un preot.
Boala mea de stomac s’a înrăutăţit tare în anul 1918, căci hrana prin‑
cipală îmi era iahnia de fasole. Mă simţeam aşa de rău, încât credeam
că la Iaşi îmi vor rămâne oasele. Ceaiul de flori de tei m’a vindecat. În
toamnă am avut gripa spaniolă. Generalul asumpţioniştilor, Duénard
Gervais, care locuia tot la Episcopie, mi‑a adus o călugăriţă din ordinul
Notre Dame de Sion, care mi‑a dat nişte tablete, şi acestea împreună cu
ceaiul de flori de tei m’au pus pe picioare.
Părintele Agârbiceanu, era în vremea aceasta la Roman; când venea
la Iaşi, trăgea la mine, unde avea un pat şi ceai. Prin 25 Oct. 1918, stil
vechi, a venit la mine aşa de pierit la faţă, de credeam că se va prăpădii.
Cu aceleaşi tablete şi cu ceaiul meu l’am vindecat.
Tot acum a fost greu bolnav Aurel Esca, fost teolog de Blaj. Zăcea
în strada Andrei, în apropierea gării. El avea cunoscuţi domni mari;
dar se vede că ori el nu avea curajul să‑i roage, ori că nu ştiau de boala
lui. De aceea mi‑a trimis o scrisoare printr‑un credincios de al nostru,
rugându‑mă să‑l aşez într‑un spital catolic. M’am dus la superioara
călugăriţelor Notre Dame de Sion şi am rugat‑o să‑l primească în spital
pe acest „prieten”. Superioara m’a întrebat: „De ce suferă?” i‑am spus:
„scuipă sânge şi are gripă spaniolă”. Ea mi‑a spus: „Noi avem chirurgi”.
Mi‑a dat însă medicamente şi îndrumări cum să le ia. M’am dus cu ele
la Esca, şi i‑am zis, după ce mi‑a spus ce doctor are: „De aici încolo nu‑ţi
mai vine decât doctorul Bălan, i‑am dat medicamentele şi instrucţia
cuvenită”. În scurtă vreme n’a mai vărsat sânge şi a scăpat de gripa
spaniolă.
Cum Episcopia Iaşilor nu avea arhiereu, un diacon din această die‑
ceză, a mers pentru hirotonire la Bucureşti. Când s’a întors de acolo
mi‑a adus vestea de la părintele Harra, nu cumva să mă duc la Bucureşti,
căci la toate trenurile de persoane ce sosesc din Moldova la Ploieşti,
Siguranţa ungurească întreabă: „Nu e în tren doctorul Bălan?” Aşa am
aşteptat până ce au fost siliţi să plece din ţară.
Între cei opt preoţi catolici cu care am fost în închisoare era şi abatele
Iosif Meisel, protopopul Braşovului, luat ca ostatic de armata română.
În toamna anului 1917 a fost trimis şi el acasă prin front. Avea o gazetă
săptămânală, în care a scris o serie întreagă de articole: „Keszt Után
oláh országon át”. Drumul crucii mele prin Valahia, scoase după aceea
în carte. Aici îmi face şi mie cinste numindu‑mă „legnagyob hazaáruló”
– cel mai mare trădător de ţară. Această carte îmi reaminteşte cartea lui
Slavici „Temniţele mele”, unde scrie că a fost şi la Domneşti, unde cu
toată lumea se înţelegea bine numai eu n’am vrut să mă apropii de el,
deşi el ar fi fost bucuros să stea de vorbă cu mine. Slavici a redactat gazeta
„Ziua” cu bani mulţi, pe care nu i‑a avut, ci a trebuit să îi primească de
la Austro‑Ungaria, cu care scria să intre în război România şi Evreii din

închisoarea de la Domneşti îi făceau curte; însă eu aveam alte dorinţe
decât Ungurii şi Evreii.
Un politician de seamă, după ce m’a cunoscut mai bine, mi‑a zis să
trec ortodocşi, şi numaidecât îmi dau un scaun episcopesc. I‑am răs‑
puns că nu îmi trebuie.
Fostul ministru al Cultelor, I. G. Duca, aflând că sunt la Iaşi, m’a rugat
printr‑un prieten al său Ardelean, să merg la dânsul ca să discutăm ches‑
tiunile bisericeşti şi şcolare pe care le va urma România Mare. Omul
acesta primea zilnic oameni de seamă, de la care cerea studii pentru
diferite chestiuni, care se vor ivii prin întregirea neamului. Cu ocazia
primei vizite ce i‑am făcut‑o, după convorbire de 3 sferturi de oră, am
ajuns la concluzia: Biserica Română Unită, va avea aceleaşi drepturi ca
şi biserica ortodoxă română; ţara va face concordat cu Sfântul Scaun.
Duca m’a rugat să‑i fac un proiect de concordat, privitor la Biserica
Română Unită şi un altul privitor la biserica romano‑catolică. Evident,
am prevăzut aceleaşi drepturi pentru amândouă, apoi o facultate de teo‑
logie la Bucureşti, unde mai uşor vor fi atraşi romano‑catolicii decât la
Blaj, unde voia Duca facultatea; am mai prevăzut şi un seminar central
la Bucureşti, însă cu două capele, şi unită şi latină, deci, mult mai bine
decât cel din Budapesta.
Se vede că Duca a vorbit de mine corifeilor partidului liberal, căci m’a
invitat să mă duc odată la Mărsescu, unde se adunau aceştia, şi m’am
dus.
În vremea aceasta veneau la mine teologii blăjeni, Gizdavu şi Aldea,
şi făceam cu ei morala lui Nicodim. Din primăvară nu a mai funcţionat
spitalul Brâncovenesc la Iaşi, şi m’am apucat de studiu. Încă de la Huşi
am scris o carte de mângâiere pentru bolnavii din spitale, pe care – crede
un farmacist de‑al nostru, aşezat în ţară, că mi‑o va tipări o doamnă de
onoare, dar aceasta plecase din Huşi. Apoi am scris „Viaţa lui Isus”, care
a ieşit până acum în 2 ediţii; am făcut o concordanţă pentru noul testa‑
ment şi viaţa şi operele „Sfântului Pavel” care n’au ajuns încă la tipar.
În 28 Oct. stil vechi, 1918, când era Agârbiceanu bolnav la mine în
cameră, vine la mine generalul Asumpţioniştilor, după ce îmi ispră‑
visem Sfânta Liturghie, şi mă întreabă: „Eşti încă tot aici?” – „dar
unde să fiu?”, el îmi spune: „Generalul V. (francez) mi‑a spus acum, că
România intră azi din nou în războiu”. Îi fac ceaiul lui Agârbiceanu, şi‑i
aduc pâinea. Mă duc apoi în biserica Catedrală unde regele era – ca de
obicei, în genunchi, şi ies în stradă. Trâmbițele sunau aşa de frumos. Iar
pe pereţii caselor citeau proclamaţia Regelui care trăgea pentru a doua
oră sabia, pentru alungarea duşmanului din ţară, şi pentru liberarea
fraţilor. Regele venea la biserică cu automobilul însoţit de colonelul
Ţenescu. În Piaţa Unirii era atâta lume adunată, şi Iamandi, ministrul
de mai târziu, a ţinut o vorbire foarte frumoasă şi însufleţită. Când a
terminat‑o a întrebat: „Unde este Majestatea Sa Regele?” – eu am spus:
„la biserica romano‑catolică; maşina şi‑a trimis‑o acasă şi îndată tre‑
buie să vină însoţit de colonelul Ţenescu.” I‑am făcut un şpalier frumos
Majestăţii Sale, şi a trecut prin mijlocul nostru încântat de uralele
noastre.
Nu ştiu ce i‑or fi vorbit despre mine la Bucureşti preoţii care au
fost împreună cu mine în închisoare, căci reluându‑se legăturile poş‑
tale cu teritoriul ocupat, am scris arhiepiscopului şi nu mi‑a răspuns.
Într‑o scrisoare mă avizează dl Theodorian: „Cu o viaţă cu adevărat
preoţească vei putea recâştiga ceea ce ai pierdut”. În parlamentul lui
Marghiloman de la Iaşi Theodorian a fost senator, şi a tras la Episcopie,
unde mi‑a spus că arhiepiscopul intenționează să numească în locul
meu preot pe Ţintea, fost seminarist ortodox şi teolog la Blaj. Aflând
acest lucru am scris secretarului arhiepiscopesc Luciu Tzetz că Ţintea
n’a pus niciodată piciorul lui în biserica noastră, că a publicat, o broşură
de propagandă pentru armată [indescifrabil] lucruri pe care probabil
arhiepiscopul nu le ştia, şi aşa căzut combinaţia cu Ţintea, cu toate că
după spusa lui Theodorean, îşi cumpărase şi reverendă de la profesorul
Paul Vlocka. Când m’am înapoiat la Bucureşti profesorul Hildebrand
Frollo mi‑a spus, că la arhiepiscopia Latină din Bucureşti se vorbea că
eu voi murii de foame. Poate că credeau, că nemţii nu vor mai părăsii
niciodată Bucureştii, şi astfel eu nu mă voi putea întoarce la parohie.
Arhiepiscopul înţelegea bine limba românească. Însă nu era stăpân pe
ea, ca să poată scrie fără greşeală. De aceea eu îi traduceam cele mai
multe predici şi articole pentru „Revista catolică”. Despre articole mă
întreba câte odată: „Ce zici?” era om învăţat, şi îşi dădea toată silinţa,
încât era o plăcere să îi citeşti articolele. În mai 1916 mi‑a dat să‑i traduc
un articol în care vorbea despre răposatul rege Carol I, spunând un lucru
supărător, de care nu vorbea şi nici nu scria nici un român. I‑am spus că

aceasta ar putea să‑i facă rău şi Excelenţei sale şi bisericii catolice. De
atunci s’a supărat pe mine şi numai la Roma ne‑am împăcat în 1925, cu
ocazia pelerinajului nostru. După ce a plecat în Elveţia, măcar de ziua
sfântului Raymond de Pernafore îi scriam. În 1933 a condus un pelerinaj
elveţian la Roma. M’a avizat de cu vreme când soseşte, şi la ce hotel
trage. Am şi fost de am stat mult de vorbă. De altfel arhiepiscopul, care
fusese demisionat din scaunul de la Bucureşti, şi pus în retragere în vara
anului 1924, era foarte mâhnit, căci acest lucru se făcuse în urma unui
denunţ făcut de unii dintre preoţii săi, pe care denunţ arhiepiscopul nu
l‑a văzut şi nici nu ştia cine au fost acei preoţi. Eu de denunţ numai de
la arhiepiscop auzisem în 1925 la Roma şi nu ştiu cine l‑a făcut. Apoi
venind la Roma să se justifice, nu l‑a primit în audienţă nici Sfântul
Părinte, nici cardinalul Vánrossum, al Propagănzii, cu toate că a stat la
Roma vreo 9 luni. În 1933 Sfântul Părinte l‑a primit în audienţă şi l‑a
tratat cu multă afecţiune. După ce a sosit acasă, arhiepiscopul mi‑a scris
cu atâta bucurie despre audienţa la Sfântul Părinte, adăugând că uită
acum multe lucruri. Nepoţii mei se vor interesa la editura (Berizigor)
Berizigro din Einsiedeln (Elveția) dacă au apărut memoriile arhiepisco‑
pului, în care va fi vorba şi de mine.
În iarna anului 1917/18, protopopul Ilie Câmpeianu şi preoţii
Cojocaru şi Tocaciu, refugiaţi în Moldova, mi‑au adus vestea despre
moartea Mitropolitului +Dr. Victor Mihalyi de Apşa, pe care ei au
aflat‑o de la Romulus Stoica, preot iubitor, cu care s’au întâlnit la gra‑
niţa dintre România şi Ungaria. Mi‑a fost un părinte aşa de bun, de
aceea totuşi mai speram că informaţia poate fi greşită. Întorcându‑mă
la Bucureşti, cu multă durere am aflat că Romul Stoica a fost bine
informat. Dumnezeu să‑i facă parte cu drepţii Săi, căci drepte i‑au fost
toate gândurile, vorbele şi faptele. Mi‑a aduc aminte, că în casa magna‑
ţilor (senatul maghiar), cu ocazia dezbaterii proiectului de lege privitor
la introducerea limbii maghiare în şcolile confesionale a combătut pro‑
iectul; de aceea, deja ca Episcop de Lugoj, a fost ales membru de onoare
al Academiei Române. Când s’a dezbătut în 1907, proiectul de lege a lui
Apponyi, care era duşmănos şcolilor confesionale, Mitropolitul Victor
a ţinut un discurs aşa de frumos pentru a combate proiectul. Eu eram
de faţă la şedinţă, şi pare că acum îl aud: „Ni se bagă de vină cu suntem
ultra montani (vrem să ne alipim la România); de când e lumea, popoa‑

rele au mers tot pe râuri”. Mă aşteptam la o izbucnire ori un răspuns
de la Apponyi la această frază. N‑a fost nimic; din contra, cardinalul
Tamassa (?) l‑a invitat în trăsura sa. Apoi cât bine a făcut omul acesta,
numai Dumnezeu ştie. Odată căuta în jurnalul său de casă, dacă a plătit
o sumă oarecare cuiva, şi mi‑a zis: „Ia să vedem”, şi aşa m’am uitat şi
am rămas uimit de sumele date ca ajutor, fie pentru şcolile din Blaj, fie
pentru preoţi, fie pentru elevi şi oameni lipsiţi. Se socotea obligat în
conştiinţă să dea 14 coroane ajutor la zi, când coroana era aur. Era aşa
de vesel când avea vizite de oameni mari din România, de nici nu‑ţi vine
să crezi. Şi când a fost ales avocatul arhidiecezan Dr. Iuliu Maniu în
1906 deputat la Vinţul de Jos, cu programul naţional românesc, a tăiat
o junincă şi a dat şi băutura necesară la mulţimea de alegători care au
venit la Blaj. De aceea ungurii i‑au dat decoraţie numai către sfârşitul
vieţii.
Întoarcerea la Bucureşti
Armata română cu armată franceză care bătuse armata bulgară şi ger‑

mană din Bulgaria, au silit frontul german din România să plece de aici,
după ce, la 11 Noiembrie 1918 se iscălise armistiţiul cerut de duşmanii
învinşi, în pădurea din Campiegne. Către sfârşitul lunii Noiembrie au
plecat întâi autorităţile la Bucureşti. În 29 Nov. am sosit şi eu, aflând
aici pe bătrânul preot misionar Simion Opriş, pe care îl avusesem şi
înainte de arestare, aşa încât parohia nu a rămas fără păstor sufletesc.
M’am prezentat arhiepiscopului, care mi‑a zis: „dacă veţi avea o bună
administraţie în Ardeal, chestiunea maghiară nu o veţi mai avea”. După
ce seminarul nu mai funcţiona, eu nu mai aveam drept la cantor şi
întreţinere în seminar. De la Iaşi am rugat pe secretarul arhiepiscopesc
să‑mi evacueze casa de lângă poartă de la biserică, se vede că n‑a pututo
credinciosul Laurenţiu Moldovan, care voia să plece în Ardeal cu toată
familia. Mi‑a pus la dispoziție casa închiriată din strada Martirului 6,
unde am stat până la Sfântul Gheorghe, când chiriaşa casei noastre de
la stradă, mi‑a pus la dispoziție camera de către stradă şi antreul. Cum
averea bisericii o administra Arhiepiscopia, m’a întrebat arhiepiscopul
de ce sumă aş avea nevoie lunar, ca să pot trăi. Eu am zis că 400 lei cred
că mi‑ar ajunge. Atâta mi‑a şi dat, până la 1 Ian. 1920, când a primit o
scrisoare de la Consistoriul din Blaj, în care e rugat să mă absolve de sar‑
cina de paroh, lăsându‑mă numai administrator parohial, până ce vor
trimite pe altul în locul meu, poate pe părintele Ioan Agârbiceanu. Soţia
părintelui a venit şi a văzut casa şi le‑a pierit pofta să vină la Bucureşti.
În vremea aceasta am făcut cunoştinţă cu ataşatul militar francez,
generalul Pétain, care a venit şi la o Sfântă Liturghie, într’o duminică,
cu toată familia. După aceea i‑am făcut vizită la birou şi am pus la cale
chestiunea teologilor bursieri la Strasbourg.
Când era odată la mine Pâclişanu, inspectorul cultului catolic din
Ardeal al Consiliului Dirigent, vine la mine un preot francez, profesor
de filozofie la una din universităţile catolice, şi după ce îşi arătă cartea
de vizită, îmi spune: „La ministerul de externe din Paris mi s’a spus:
mergi la Bucureşti, caută pe părintele Bălan, şi fă tot ce‑ţi zice”. Eu i‑am
arătat dorinţa mea de a avea câţiva studenţi teologi la o universitate
catolică, dacă se poate bursieri. Apoi i‑am recomandat să viziteze pe toţi
Episcopii noştri la reşedinţele lor. I‑am arătat părţile mai frumoase ale
capitalei, în special librăriile, atrăgându‑i atenţia la cărţile franțuzești.
A rămas uimit de cărţile imorale ce le‑a văzut, asigurându‑mă că la Paris
nu găsești nici odată expuse cărţi imorale. Am mai avut vizita unui
conte italian, locotenent, văr cu Sfântul Părinte Benedict XV. În toamna
anului 1919 a fost la Bucureşti cardinalul Londrei. Arhiepiscopul a dat
un prânz în cinstea Eminenţei Sale, la care am fost invitat şi eu, şi
cardinalul m’a întrebat mai multe lucruri. În Februarie 1920 a fost la
Bucureşti cardinalul Dubois, care a fost oaspetele Regelui. Într’o seară
a fost recepţia mare la Palatul Regal, în sala tronului, unde au fost invi‑
taţi cei mai de frunte oameni din ţară. Mitropolitul Dr. Vasile Suciu
şi Episcopii noştri Dr. Demetrie Radu, Dr. Traian Valeriu Frenţiu şi
Dr. Iuliu Hossu au fost invitaţi şi la cină, unde au fost invitaţi şi cei
doi mitropoliți ortodocşi Dr. Miron Cristea şi Pimen. Am fost invitat
şi eu la recepţie – singurul preot, spunându‑mi vicemareşalul Curţii
Regale: „Am ţinut să invităm şi pe Preasfinţia ta”. Am fost prezentat
Cardinalului de unul din Episcopii francezi ce‑l însoţeau şi de gene‑
ralul Pétain. Cardinalul se gândea că auzise de numele meu, şi nu‑şi
reamintea ce i s’a spus. A doua zi am plecat la palat ca să pot sta cât
de puţin de vorbă cu unul din cei doi episcopi. Unul din cei doi vicari
generali, care îl însoţeau pe Cardinal mi‑a spus: „Vous pouvez voir son
Eminence”. A intrat apoi la Cardinalul, care m’a primit numaidecât. Cât
mi‑am prezentat omagiile, cardinalul mi‑a spus: „Îndată ce am sosit,
Maiestatea Sa a venit la mine şi mi‑a spus: «Nous avons içi un exce‑
lent archiéréque, Mgr. Netzhammer»”. Arhiepiscopul era grav bolnav,
de aceea n’a fost invitat nici la palat. Regele ţinea să‑i spună cardina‑
lului un lucru foarte frumos ce a făcut arhiepiscopul. După ce au ocupat
Nemţii capitala noastră s’au gândit să detroneze pe Regele Ferdinand şi
să pună în locul lui pe prinţul moştenitor al Germaniei. Aflând arhiepi‑
scopul de acest lucru în cap de iarnă a plecat la Viena, a cerut audienţă
la împărat şi l‑a rugat să nu‑şi dea asentimentul la planul Germanilor.
Împăratul a împlinit rugarea arhiepiscopului, şi aşa ţara a scăpat de un
mare bucluc. După trei, ori cinci minute de audienţă, eu m’am sculat
să plec, însă cardinalul m’a reţinut jumătate de ceas, interesându‑se de
multe lucruri şi luându‑şi chiar notiţe.
În toamna anului 1919, canonicul dr. Vasile Suciu, numit Mitropolit
al Blajului, a venit la Sinaia să facă, în faţa Regelui şi a miniştrilor
jurământul de fidelitate. Cu câteva ore înainte am fost chemat şi de
Directorul General al Cultelor, Stancu Brădişteanu, şi de Ministrul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Generalul Lupescu, să le dau anumite
informaţii. Între altele i‑am spus ministrului că dacă dau decret regal
din acest prilej, să pună în el „văzând numirea făcută de Sfântul Scaun
Apostolic al Romei”. Ministrul n’a vrut să accepte propunerea mea. Eu
am fost invitat de ministru la Sinaia ca să fiu prezent la jurământ în
calitatea mea oficială. Mitropolitul cu însoţitorii lui, şi eu, am fost aşe‑
zaţi în Palatul Pelişor, şi aşa i‑am spus Mitropolitului ce am cerut de
la Ministru. Acelaşi lucru l’a cerut şi Mitropolitul, şi a fost introdus în
decret înainte de a presta jurământul. La cină am fost aşezat de‑a stânga
Regelui, şi am rămas încântat de cunoştinţele lui frumoase despre bise‑
rica catolică. Ministrul Ardealului era Ştefan Ciceo Pop. Înainte de jură‑
mânt: „Baciu Ştefan a sosit vremea ca Domnia Ta să‑ţi areţi toată dra‑
gostea faţă de biserica Dtale acum cu prilejul jurământului de fidelitate
al Mitropolitului”. – „Fă‑mi un program”, zice el. L’am făcut şi a doua
zi m’am dus la ministrul Ardealului, în stradă Romană 74, unde era şi
Vasile Goldiş, tot delegat ministru al Consiliului Dirigent. Ciceo Pop
mi‑a zis: „Citeşte domnule protopop proiectul ce l’ai făcut”. L’am citit şi
atunci Goldiş mi‑a spus: „Cum vrei, popo, să ceri aceleaşi drepturi pentru
biserica unită, ca şi pentru biserica ortodoxă, căci eu nu recunosc nici un
merit bisericii unite pentru neamul românesc”. I‑a ripostat foarte demn
Ciceo Pop că Biserica Unită are cel puţin atâtea merite pentru neamul
românesc, câte are biserica ortodoxă. Însă lucrurile erau deja puse la
cale: Regele dus la Sinaia, unde nu s’a putut face cinstea dorită de mine.
Eu am fost dus la Sinaia cu trenul special al guvernului, şi tot aşa m’am
întors. După jurământ am fost chemat de Ministrul Cultelor şi Artelor
care mi‑a dat onorariu de 600 lei; Mitropolitul mi‑a dat o mie de lei. La
Sinaia mi’am luat patrafirul şi felonul dăruit de prinţul Max de Saxonia,
o comoară şi o frumuseţe foarte rară.
Noi am avut şi mai înainte elevi în şcolile militare, însă niciodată nu
am fost chemat la jurământul lor. Începând cu 1919 am fost chemat la
jurământ, care se făcea în faţa Regelui. Însă la biserică nu veneau nici
după aceea. Nepotul meu Ştefan Bălan, i‑a adus la biserică pe colegii săi.
Raţiu, din Beldiu, care era la Şcoala Militară de infanterie, încă venea la
biserică, şi chiar citea Apostolul.
Lucruri mai interesante din vremea cât am fost la Bucureşti, cred că
e bine să le notez. Prin prietenia ce am avut‑o cu prinţul Ghika, direc‑
torul francez al unei fabrici de pe Don, Francais Paris, a făcut cadou
bisericii noastre un potir şi disc frumos, o cruce cu şapte candele, două
ripide, două epitafii, şi mai multe rânduri de odăjdii, o evanghelie în
legătură de metal. Domnul Theodorian a adus de la Paris un potir şi
un disc foarte preţios. Doamnele catolice care lucrau la Notre Dame de
Sion pentru biserici sărace încă ne‑au dăruit câteva rânduri de odăjdii.
Prinţul Vladimir I. Ghika a dăruit haina de mireană a mamei sale, o
stofă de mătase fină, din care am făcut un rând de odăjdii.
În 1920, iarna, am fost rugat de o fată a fostului ministru Filipescu,
să‑i fiu avocat, pentru a se putea căsătorii cu un francez. Ia fusese
cununată cu un băiat de al fostului ministru Stolojan, însă fără voia ei.
Cerând mai înainte, sfatul unui catolic, cu studii teologice din străină‑
tate, acesta i‑a spus: „Domnia Ta ai fost cununată la ortodocşi şi ei tre‑
buie să‑ţi desfacă căsătoria”. A şi desfăcuto, atât la tribunal, cât şi la pro‑
topopul ortodox al capitalei. Nu ştiu cum de a ţinut să aibă şi concursul
meu. Eu, citind desfacerea ortodoxă i‑am spus: „Domniile Voastre doriţi
să vă cununaţi în biserica catolică la Paris?” – „Da” – răspunde Doamna.

Dar eu ripostez: „Cu aceste acte nu puteţi fi cununaţi la catolici. Aveţi
nevoie de sentinţa valabilă a unui for catolic”. De aceea i‑am propus să
treacă la uniţi şi Mitropolitul de la Blaj, va fi convins că „Domnia Ta n’ai
făcut o căsătorie de bunăvoie, va aduce sentinţa de care aveţi nevoie”.
N’a voit să accepte propunerea mea. Atunci i‑am zis: „Trebuie să cerem
autorizare de la Sfântul Părinte de la Roma ca Mitropolitul să poată
ancheta şi judeca o căsătorie încheiată între doi ortodocşi”. Deci, i‑am
făcut un concept franțuzesc: „Subsemnata, fiica fostului ministru român
Nicolae Filipescu, am fost căsătorită cu băiatul fostului ministru român
Stolojan. La încheierea acestui act am fot silită de mama. De aceea rog
pe Sanctitatea Voastră, ca pe capul spiritual al tuturor creştinilor, să dea
autorizație Excelenţei Sale Mitropolitului Dr. Vasile Suciu de la Blaj să
ancheteze şi să judece această cauză matrimonială încheiată între doi
ortodocşi”. Scrisoarea a dus‑o la Roma Penescu, primul ministru român
pe lângă Vatican, căruia ministrul de externe Take Ionescu i‑a dat o scri‑
soare, în care ruga pe secretarul de Stat, cardinalul Pietro Gaspari, să
dea curs acestei cereri făcută de fiica unui răposat, fost bun prieten al
său. Era primul caz, când se cerea Sfântului Părinte să judece o căsătorie
pur necatolică. Sfântul Părinte a numit o comisie specială de cardinali,
şi a dat Mitropolitului de la Blaj autorizația să ancheteze causa; dar
judecarea ei nu a încredinţat‑o Mitropolitului de la Blaj. Eu am studiat
din „Acta Apostolicae Sedis” toate cazurile judecate de „Rota Romana”
şi de „Signatura Apostolica”, pentru impedimentul vis et natus; apoi
am ascultat mai de multe ori pe soţia interesată, în cât am pregătit
bine ancheta, care a cuprins 40 pagini infolio, pe cari, ca actuar, le‑am
tradus în latineşte. Ancheta a fost completată cu ascultarea unei călu‑
găriţe catolice de la Londra, care a fost profesoară la fetele lui Niculae
Filipescu. Cei ce au asistat la această căsătorie la Filipeştii de Pădure,
spuneau că a avut mai mult aparenţa unei înmormântări decât a unei
cununii. Comisia specială a cardinalilor a declarat căsătoria de nulă şi
invalidă, şi aşa fata cea mai mare a lui Nicolae Filipescu s‑a cununat cu
domnul Le Marteau, într‑o biserică romano‑catolică din Paris, cu care a
trăit fericită şi a avut mai mulţi copii.
După ce, de la 1 Decembrie stil noi 1918, aveam în România patru
dieceze române greco‑catolice, şi titularii lor ca senatori de drept, erau
adeseori la Bucureşti, chiar slujeau şi predicau în biserica mea, nu

mai avea rost dependenţa ei de arhiepiscopul latin. După ce a fost…
[indescifrabil] Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, l’am rugat să ceară arhie‑
piscopului delegaţia pentru conducerea credincioşilor uniţi. A cerut‑o,
dar arhiepiscopul i‑a refuzat‑o. În ziua refuzării am făcut cerere către
Episcop, şi în temeiul afecţiunii ce a arătat‑o totdeauna faţă de biserica
şi preotul ei, în interesul bisericii şi al credincioşilor l‑am rugat să dea
Mitropolitului din Blaj, delegaţia pentru conducerea bisericii „Sfântul
Vasile”, pe care a şi dat‑o în aceeaşi zi, în două şire. Credincioşi de frunte
îmi ceruseră acest lucru de multe ori.
Take Ionescu, ca ministru de externe, în primăvara anului 1920 a
trimis la Roma pe Penescu, mi se pare Nicolae, ca ministru plenipoten‑
ţiar pe lângă Vatican. Acesta mă cunoştea şi dorea să mă aibă consilier
ecleziastic, mi‑a spus‑o de mai multe ori. În ziua când a fost numit în
acest post, Mitropolitul cu Episcopii sufragani au mers la dânsul de l’au
felicitat. Şi atunci el l‑a rugat pe Mitropolitul să mă dea de consilier
ecleziastic pe lângă legaţia de la Vatican. Mitropolitul s’a supărat şi a
spus că e acolo canonicul dr. Alexandru Nicolescu. Însă Penescu a stă‑
ruit pentru mine. Eu eram la Pallace hotel cu nişte medicamente pentru
Mitropolitul. Episcopul Dr. Demetriu Radu mă vede tuns proaspăt
şi‑mi zice: „Foarte bine, acum că vei fi consilier eclezistic şi prelat papal,
trebuie să te prezinți la Majestatea Sa”. Aceasta l’a supărat şi mai rău
pe Mitropolitul care mi‑a şi zis: „Preasfinţitul Radu nu trebuia să‑ţi
spună vorba asta”. După masă, Episcopii noştri aveau o conferinţă şi
hotărâseră să mă cheme ca notar al conferinţei; dar Mitropolitul nu m’a
chemat.
La Dl Penescu aveam cele trei Concilii Provinciale, şi nişte numere
din „Documentation Catholique”. M’am dus să‑l felicit şi dânsul mi‑a
zis: „Cărţile şi revistele le vei primi când vei venii la Roma, în calitate
de consilier eclesiastic”. Mitropolitul însă nu i‑a împlinit dorinţa, şi aşa
cărţile şi revistele mi‑au sosit pe altă cale.
Dorind Mitropolitul să mă ducă la Blaj, a cerut de la Episcopii sufra‑
gani să‑i dea pe cineva ca urmaş al meu la „Sfântul Vasile”. Episcopul
Radu, care fusese şi dânsul protopop unit la Bucureşti a stăruit pe lângă
Mitropolitul să mă lase pe mai departe la Bucureşti, lucru pe care mai
târziu l‑a cerut şi Nunţiul Marmaggi.
În finea lui Octombrie 1920 am aflat că Sfântul Părinte numise ca

Nunţiu Apostolic la Bucureşti, pe Excelenţa Sa Francesco Marmagii,
care a şi plecat deja la noul post. Sâmbătă la amiază am telefonat şi
la Ministrul de Externe şi la gara de Nord cerând informaţii despre
sosirea simplonului. Nimeni nu mi‑a putut spune nimic. Duminică
dimineaţa la ora 6 a sosit Nunţiul cu secretarul său Cavagnis, fără să fie
aşteptat de cineva. Trăsura l‑a dus la catedrala Sf. Iosif de unde a fost
îndrumat la Arhiepiscopie, în strada Esculap. La ora 11 şi jumătate am
aflat de sosirea Nunţiului şi după ce am terminat vecernia, m’am dus
să‑mi prezint omagiile. M’a primit foarte bine spunându‑mi că mă ştie
de la Roma. Mă primeşte bucuros de câte ori mă voi duce la dânsul;
şi mă roagă ca în zilele acestea să mă duc în fiecare zi. Joi după masă
mi‑a spus: „Mâine îmi prezint scrisorile de acreditare, şi o să te prezint
Majestăţii Sale, ca al doilea secretar al nunţiaturii. Am o scrisoare pentru
Excelenţa Sa Mitropolitul, ai ocazie prin cine să o trimiţi?” Tocmai era
la Bucureşti profesorul de muzică Heltmann, de la Blaj căruia i‑am dat
scrisoarea. În scurtă vreme soseşte la Bucureşti ca urmaş al meu părin‑
tele Gheorghe Dănilă. Când am comunicat aceasta Nunţiului mi‑a zis:
„Brutta Risposta”.
Vineri dimineaţa a venit un „landou” de la Palat şi ne‑a dus pentru
prezentarea scrisorilor de acreditare. La scări aştepta ministrul Mişu
şi primul aghiotant regal. Ministrul mi‑a zis: „E foarte bine, că eşti
Preasfinţia Ta la Nunţiatură. Un străin nu înţelege unele lucruri din
ţară; dacă are cineva să i le explice, le înţelege”. Eu i‑am răspuns: „cred,
Domnule Ministru, că e bine ca lucrurile să ajungă la urechea Excelenţei
Sale Nunţiului trecând prin mâna unui român”.
Regele l‑a primit pe Nunţiu în biblioteca sa, unde i‑a prezentat
scrisorile de acreditare, scrise în latineşte cu adresa: „Dilect Fili” aşa
cum scrie Sfântul Părinte la Domnitorii catolici. În scrisoare, scrisă cu
mâna îi spune regelui că trimite ca reprezentant al său pe Monseniorul
Marmaggi Francesc, că mă roagă să‑i dea aceeaşi cinste care i‑ar da‑o
Însuşi lui.
Nunţiul a recomandat mai întâi pe secretarul adus de la Roma, apoi pe
mine, spunând majestăţii sale, că a cresut că e bine să mă ia nunţiatură.
Regele a răspuns, că da, căci în Ardeal sunt mulţi. Iar mie mi‑a strâns
Majestatea Sa mâna şi mi‑a zis: „Noi ne cunoaştem de atâta vreme”.
Nu ştiu de unde a aflat Dl Theodorian, că prezenţa mea la Nunţiatură

a făcut mare bucurie la Palat. Fost‑au însă clerici de la rit latin care, nu
s‑au bucurat, şi care doreau ca Nunţiul să ia ca secretar şi un preot latin.
A trebuit să merg la Blaj pentru instalarea de canonic, pentru 1
Decembrie şi pentru Crăciun şi Bobotează. Iar la 1 Februarie a trebuit
să‑mi iau adio de la București, căci Rectorul Academiei de Teologie avea
să fie administrator la Casa Centrală, şi eu să‑i iau locul. Mulţi au crezut
că n’a fost un lucru bun mutarea mea de la Bucureşti, unde, începând
cu 1 Aprilie 1920 intrasem în bugetul statului cu salariu de protopop.
Înainte de a pleca, gazetele au anunţat într‑o mică notiţă, mutarea mea
la Blaj.
În faţa catedralei m’am întâlnit odată cu părintele Popescu‑Moşoaia,
care m’a întrebat: „Pleci la Blaj?” – „Da”. – „Pleacă cu conştiinţa împă‑
cată, n’ai făcut la Bucureşti decât bine, mult bine”.
Cum Mitropolitul avea pe acea vreme un vagon de lux, mi‑am putut
încărca diferite lucruri în vagon, încât mutarea m’a costat mai puţin.
Totuşi, la 1 Februarie 1921, mai aveam încă lăzi de cărat şi a trebuit
să‑mi scot încă două bilete, clasa a treia, de jumătate, ca să le pot duce
cu mine la vagonul de bagaje.
Mai înainte de a pleca de la Bucureşti, Mitropolitul mi‑a dat să
scot două ordonanţe de plată de la Casieria generală a statului, la
Ministerul de Finanţe, bursele lui Augustin Popa pentru Viena şi a lui
Emanoil Popa pentru Strasbourg. Casieria îşi închidea foarte repede
ghişeul. Ca să nu merg fără ispravă la Mitropolitul m’am dus la secre‑
tarul general, care mi‑a pus aprobarea de plată pentru ziua „de azi” şi
m’a trimis la casierul principal. Acesta m‑ia dat banii. Eu l‑am rugat
să‑mi dea voie să‑i număr în faţa Dsale. Când îi la adică, îmi dăduse
cu 10.000 lei mai mulţi. Atunci l’am rugat să‑i mai numere şi dânsul
o dată. Mi‑a mulţumit şi mi‑a spus: „Închipuiţi‑vă, dacă ar fi fost
altcineva!”
Tot în vremea aceasta m’a trimis Mitropolitul la Ministerul de
Comerţ, pentru aprobarea a şase vagoane de ciment de la Turda.
Secretarul general m’a refuzat categoric. Atunci am făcut o cerere la
Domnul Ministru Octavian Tăzlăuanu, unit de‑al nostru, care mi‑a
aprobat imediat. Când m’am dus cu aprobarea la Secretarul general
m’a întrebat: „Vi le‑a dat gratuit?” I‑am răspuns că n’am ştiut, că le‑aş
fi putut avea şi aşa. Mă mir, că nu mi‑a spus ministrul, care are fiu de
preot unit şi fost elev al Blajului.
Jalnică a fost despărţirea de credincioşii Bucureşteni în 31 Ianuarie
1921. Am plâns şi eu, au plâns şi dintre ei. Când am venit după aceea
la Bucureşti în fiecare duminică şi sărbătoare pontificam şi predicam
în fosta mea biserică, stam cu oamenii de vorbă care mă aşteptau după
terminarea Sfintei Liturghii.
Întoarcerea la Blaj
Mitropolitul Suciu credea, că a sosit vremea să am şi eu condiţii mai

bune de trai. Locuinţa apoi hrana insuficientă de la Iaşi, şi apoi de la
Bucureşti, unde, când mâncam mai bine, era „La Gică”, restaurant cl.
III, unde mâncau zidarii, şi mai rar la „Grădina Presei”, un restaurant
ardelenesc mai ieftin. Când am fost la Palat cu ocazia recepţiei în cin‑
stea cardinalului Dubois, nana Ană, o femeie săracă din Chesler, care
îmi ducea câte o dată ciorbă de găină, ori de peşte, mi‑a zis în glumă:
„oare Majestatea Sa Regele vă întreabă ce aţi cinat astăzi?” Mâncarea
mea obişnuită în zilele de lucru era pâine şi slănină, iar în zilele de
post unt ori brână. De aceea nana Ană era foarte necăjită pe slănină,
şi a izbucnit odată: „Ard‑o focul de slănină! În tot Bucureştiul nu se
mănâncă [indescifrabil] atâta cât mănânci dumneata!”
Funcţii
După ce am sosit la Blaj, Mitropolitul mi‑a zis: „Nu te da de la nimic

înapoi!” Adică, primeşte toate însărcinările ce ţi se vor da. Mai întâi,
Capitlul a discutat demisia canonicului Iosif Hossu din postul de admi‑
nistrator capitular, alegând pentru acest post pe canonicul dr. Izidor
Marcu, rectorul Academiei de teologie, cu gândul ca acest post să mi‑l
încredințeze mie. Mi s’au dat vreo câteva ore de religie la liceul de fete.
Comitetul Reuniunii Arhidiecezane de misiuni, m’a cooptat în sânul său,
şi dându‑şi demisia din postul de secretar părintele Roşian, am fost ales
eu în locul lui. Numaidecât am fost ales director al Despărțământului
Blaj al Astrei – „Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului
Român”. Cu 1 Martie 1921 mi‑am luat în primire postul de rector al

Academiei de Teologie şi a trebuit să suplinesc un profesor la catedra
de istorie bisericească şi de drept canonic, căci titularul, Dr. Ioan
Sâmpălean era senator. Mi‑am dat seama de importanţa postului de
rector al viitorilor preoţi, pe care l’am socotit cel mai cu grea răspun‑
dere după arhiereu. Am căutat să fiu un bun părinte al clericilor, care,
deja, în seminar, să se convingă că în Biserica noastră cei buni şi harnici
sunt apreciaţi. Pe ceia ce plăteau, nebursierii nu‑i taxam pentru zilele
de concediu de peste an; dacă nu puteau plăti îi aşteptam, şi aşteptam
pe unii să plătească numai după ce vor primii salariu de la Stat. Fiind
binecunoscut cu miniştrii cultelor, Banu şi Lăpădatu, am putut băga în
bugetul Statului pe toţi clericii, având în această privinţă preţiosul con‑
curs al părintelui Dr. Zenovie Pâclişanu. Cu bani de la ministrul Banu
am cumpărat stofă de reverendă pentru toţi teologii în vara anului 1921.
Ministrul Lăpădatu mi‑a dat banii necesari pentru cuptoare de cahle în
cele două muzee şi în camerele superiorilor; tot dânsul mi‑a dat o sumă
frumoasă cu care am făcut baie de vapori şi de duş, – baie nu fusese nici‑
odată în seminar. M’am interesat de aproape de mâncarea teologilor,
sporind kilogramele de carne şi dându‑le şi orez, care mai înainte „fiind
prea scump”, nu li se dădea. Când s’a terminat vinul din recolta semi‑
narului, am cumpărat o cantitate suficientă, încât şi teologii primeau în
fiecare duminică şi sărbătoare, la amiazi, câte doi decilitri de vin.
În prima duminică a rectoratului meu am observat, că vreo câţiva teo‑
logi nu au vin; am întrebat, care e cauza. Mi s’a spus că li „l’a tras pre‑
fectul”. I’am spus prefectului că până voi fi eu rector, nici un cleric nu va
fi pedepsit nici cu mâncare, nici cu băutură, – ca să nu ştie „credinţerii”
acest lucru. De Paştele acestui an nu i‑am lăsat pe teologi în vacanţă; ca
să le fac bucurie, am făcut o excursie cu ei la pădurea Cărbunari, unde
am dus carne de porc şi de viţel, slănină, ceapă, ţuică şi vin. A doua zi
de Paşti le‑am dat voie, după vecernie, să meargă acasă până luni după
duminica Tomei. Când un cleric era bolnav, de ar fi fost oricât de rău,
avea hrană bună şi primea vin în fiecare zi. Când un cleric se purta rău, îl
chemam mai întâi la mine şi‑l îndrumam pe cale mai bună, între patru
ochi. Dacă nu se îndrepta nici după alte îndrumări, chemam pe colegii
superiori la audiență, şi probozirea i‑o făceam în refector, unde erau
numai superiorii şi teologii de faţă. Când eram convins că unul ori altul
nu face de preot, îi dădeam sfatul să plece de bună voie. Cu greu urmau

acest sfat; cei ce nu mă ascultau erau daţi afară, imediat, dacă scandalul
făcut de ei, era mare, avizați fiind că pot înainta recurs la Mitropolitul,
care mi‑a aprobat eliminările.
Avut‑am necazuri şi cu profesorii, mai ales cu unii, care au dorit ca
rectorul să le fie numai un fel de intendent, ori de administrator şi ei
să‑şi aleagă decan care să se ocupe de şcoală. Le‑am cerut să‑mi arate
canoanele bisericeşti care le dau acest drept. Nu le‑au arătat. Când a
ajuns prepozit antecesorul meu şi‑a dat demisia din postul de preşe‑
dinte al Reuniunii de misiuni, şi am fost numit eu. Apoi am fost numit
inspector al învăţământului religios din arhidieceză şi preşedinte al
comisiei catehetice Mitropolitane. Până când viitorii profesori de religie
din arhidieceză nu erau examinaţi de o comisie numită de ministerul
învăţământului şi instrucţiunii publice, ca rector am fost şi preşedintele
comisiei de examinare a candidaţilor la catedra de religie. De rectorat
era legat şi postul de curator al catedralei. Îmi milă de zgriburarea teo‑
logilor în catedrală, de aceea am rugat pe Mitropolitul, în consistoriu,
să îmi dea voie să fac două podii pentru clerici; mi‑a dat apoi, ca să aibă
teologii loc de joc în grădina seminarului, cu aprobarea consistoriului
am lungit grădina spre Câmpia Libertăţii.
Ca să avem locuinţe suficiente, am denunţat lui Stuparu contractul
de chirie pentru Prăvălie, aşezând în acest apartament pe spiritual şi
pe vicerectorul‑econom. Ajunsesem la un mare număr de clerici cu cur‑
sanţi, care făceau trei ani de teologie, şi când nu aveau cursuri urmau
la teologie, având educaţia spirituală la fel cu teologii, încât mă apro‑
piam ori şi treceam de 200, căci mâncau în seminar dintre canonici:
Marcu, Iacob Popa, Macavei, Florean, Sâmpălean, Roşian şi Coltor.
Iar Dumnezeu a ajutat; şi cum „scorţoşilor” de la masa superiorilor nu
le dădeam mâncări scumpe, căci nu le ceream plata multă, am scos‑o
la capăt. Măcar am avut uneori cheltuieli mari: boli grele între porci,
pe care medicul veterinar nu le‑a putut vindeca; facerea unei noi por‑
cării fiindcă eu am primit vreo câteva coteţe; noi plafoane la muzeul
anului I şi II căci cel vechi se crăpase şi ameninţa cu dărâmarea. A ajutat
Dumnezeu de s’au făcut şi acestea.
Mi‑a fost drag seminarul şi mi‑au fost dragi şi teologii; şi dacă n’aş
fi fost prea încărcat cu multe, aş fi fost foarte vesel să fiu şi azi în 1955,
rector la acelaşi seminar. De aceea l’am rugat pe Mitropolitul să mă

absolve de această slujbă. M’a tot amânat un an de zile. Când am tipărit
„Noul Testament”, la Oradea, mă suplinea când nu eram acasă cano‑
nicul dr. Iuliu Florian. Rău era, că eram şi deputat. În iarna anului 1922
am fost candidat al partidului naţional care era în opoziţie la circum‑
scripţia Blaj. La alegere am avut 8000 de voturi; candidatul guvernului
Iuniu Brut Hodoş 1200, iar Dr. Octavian Prie avea cam 800 voturi. Nu
mi‑a plăcut deputăţia, căci disciplina de partid nu‑ţi dădea voie să vor‑
beşti când voiai. Totuşi am vorbit şi fără aprobarea partidului de două
ori la buget, cerând adausuri pentru preoţii din munţii Apuseni, din ţara
Oltului şi din secuime, care n’au posturi canonice cum au alţii; pentru
ridicarea şoselei naţionale între podul Mureşului şi Teiuş şi la proiectul
de lege şcolară primară, când am cerut menţinerea şcolilor primare
confesionale, dovedind că Franţa le recunoaşte în Alsacia şi Lorena.
Alegerea mea s’a făcut în mod cinstit dovadă numărul mare al voturilor
ce le‑am obţinut. Mă ocupam cu gândul să renunţ la deputăţie, care de
multe ori nu era decât vreme pierdută. Mă temeam însă, că noua alegere
nu va fi tot atât de cinstită. După ce s‑a terminat sesiunea n’am mai can‑
didat la nici un fel de post politic.
Studii
În Blaj am avut o situaţie materială bună; de aceea numai decât mi‑am

comandat Biblia lui Fillion în 8 volume, meditaţiile lui Chaignou, şi
m‑am abonat la „Acta Apostolicae Sedis”, Etudes, Documentation
Katholique, „La Croix”. De aceea ministrul Banu, care venea la Blaj mai
adeseori îmi zicea „francezul”.
Ca să dau un avânt mai puternic societă‑ [aici se întrerupe biografia
Episcopului Dr. Ioan Bălan].
Curierul Israelit
Revista presei381
Foaia bisericească „Unirea”, – tribuna Bisericii Unite – publică în
numărul din 20 iulie 1940, un articol intitulat „Drum românesc”, semnat
de P.S. Episcopul Ioan Bălan. Cităm din acest articol:
„Destinul românesc se găseşte la una din marile sale cotituri. O soartă
aspră îi pune din nou la încercare vrednicia. Relele îl izbesc din toate
părţile şi îl pândesc primejdii. Iar înlăuntru trebuie să‑şi găsească o
nouă orânduire, potrivită cu imperativul vremii în bezna în care plutim.
Suntem convinşi că vitalitatea miraculoasă a neamului nostru va
ieşi învingătoare din marea încercare în faţa căreia stă. Va trebui însă,
în acest scop, să‑şi câştige, înainte de toate, suflet nou, o nouă factură
spirituală, altă mentalitate, altă cinste şi seriozitate, cum arătăm în
numărul din urmă al „Unirii”. Apoi să reformeze instituţiile şi întreaga
organizare internă, punând‑o de acord cu marea întorsură pe care a
luat‑o viaţa europeană în anii şi lunile din urmă. Problemă nu prea grea
la prima vedere, „Ne adaptăm” – să facem ca alţii, ca aceia care prin
biruinţa armelor decid şi dictează soarta lumii şi drumurile viitorului.
Cu alte cuvinte să imităm. Sau: să maimuţărim.
E şi aceasta o metodă fără îndoială. Neamul nostru a mai aplicat‑o
în trecut, nu odată. Chiar în întâia constituţie a Regatului, pe care o
copiase simplu din Apus, ca să devenim printr‑o trăsătură de condei
Belgia orientului. Pe cât de uşoară, pe atât de păcătoasă şi primejdi‑
oasă această cale. Duce la caricaturi ridicole, care, până în cele din urmă
vor reuşi să falsifice şi să denatureze firea naţiunii. Fiindcă organizarea
unui stat naţional este şi trebuie să fie haina sufletului propriu. Trebuie
să se potrivească cu tradiţiile şi firea poporului, cu datinile moştenite
din bătrâni, cu pământul ţării şi cu momentul istoric pe care se găseşte.
O constituţie nu‑i un simplu extemporal pe care‑l copiezi de la vecin,
ci operă de creaţiune proprie, izvorâtă din adâncurile fiinţei etnice şi
modelată de minţi inspirate din înţelegerea rosturilor naţionale”.
În continuare, P.S. Episcopul Ioan Bălan, scrie:

381
„Am şi început o reformă structurală de importanţă esenţială. Una

care ar fi trebuit înfăptuită de mult şi sistematic: românizarea României,
prin punerea elementului românesc în drepturile sale de conducere
uzurpate în largă măsură de străini. E just şi firesc. Nu pot lăsa postu‑
rile de comandă şi de îndrumare, fie politică, fie spirituală, nici bogăţiile
ţării mele la bunul plac al unor oameni care, oricât de talentaţi şi chiar
binevoitori, nu vibrează în adâncul fiinţei lor împreună cu naţia româ‑
nească, nu simt la fel cu noi fiorii trecutului, nu sunt legaţi de glia – şi de
cimitirele noastre şi pentru care viitorul înseamnă „ubi bene ibi patria”.
În chip firesc şi just, România trebuie să fie a românilor înainte de toate
şi, mai ales, destinele ei să fie rânduite de români.
Să grijim însă la aplicare. Operaţiunea este extrem de delicată.
Reclamă multă prudenţă şi multă bunătate. În joc sunt doar instituţii
întregi, care, prin bruscarea lucrurilor se dezechilibrează; sunt drepturi
câştigate, care nu pot fi pur şi simplu aruncate la coş, fără a zdruncina
temeiurile morale şi juridice ale Statului; sunt oameni, familii, părinţi şi
copii nevinovaţi care au dreptul să trăiască şi ei undeva pe pământul lui
Dumnezeu, care nu sunt ei răspunzători de soarta ce i‑a adus pe melea‑
gurile noastre, de care mulţi s‑au legat sufleteşte definitiv, şi dintre care
atâţia sunt folositori obştii prin muncă şi talent de netăgăduit.
Aici e cazul să ne arătăm români, să procedăm româneşte, cu buna şi
vechea omenie românească. Adică: să stabilim drepturile comunităţii
româneşti fără a nedreptăţii pe alţii; să asigurăm realizarea principiului
fără a răsturna instituţii; şi în toate cazurile concrete să ne arătăm aşa
cum e firea neamului nostru: drepţi până la generozitate, buni până
la milă şi la sacrificiu. Să greşim mai curând prin exces de dreptate şi
bunătate, decât prin contrariu.
Să nu ne dezminţim trecutul şi nobleţea sufletească”.
Documente şi fotografii
Coperta dosarului de la Securitate al Episcopului Ioan Bălan

Telegrama din 20 iunie 1956, cf. ACNSAS, Fond

Informativ, I 195466, Bălan Ioan, fila 191.
Ziare trimise Episcopului Ioan Bălan de către Nicolae

Brînzeu prin poştă, interceptate de Securitate.
Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, fişă matricolă penală

Ioan Bălan, disponibilă online la http://5.2.132.65/Fise%20matricole%20
penale%20‑%20detinuti%20politici/Fise%20matricole%20penale%20‑%20
personalitati%20publice/Balan%20Ioan%20I/ accesat 13 august 2015.
Certificat de moarte – Episcop Ioan Bălan

Notă
Prima pagină din: Autobiografia episcopului Dr. Ioan

Bălan scrisă pentru rudeniile sale, 1955


Episcopul Ioan Bălan la penitenciarul Sighet

Summary
Bishop Ioan Bălan in Secret Police Files
B ishop Ioan Bălan is one of the bishops within United

Romanian Church, who, along with Iuliu Hossu (Cluj‑Gherla
Diocese), Ioan Suciu (Blaj Metropolis), Vasile Aftenie (Bucharest
Vicariate), Valeriu Traian Frenţiu (Oradea Diocese), Alexandru Rusu
(Maramureş Diocese) and Tit Liviu Chinezu (Bucharest Vicariate),
were confined in the Communist regime penitentiaries in 1948, where
they finally died. Bishop Ioan Bălan was the eighth Bishop of Lugoj,
and has run the Diocese since 1936 until the United Romanian Church
was dissolved in 1948.
Ioan Bălan was born in Teiuş, Alba County, on 11 February 1880. He
attended his studies in Blaj, at the Greek‑Catholic Secondary School,
then he studied theology at the Central theological college in Budapest
and Vienna, and got his doctorate in theology in 1906 with the doctoral
thesis about liturgical diptychs: „Die kirche Dyptichen. Ihr Wesen und
Gebrauch”.
Given his intellectual qualities, priest Ioan Bălan became well‑known
in the Roman‑Catholic milieus too.
When Bucharest needed a Greek‑Catholic confessor, priest Ioan
Bălan was elected. Because he was very active in Blaj, both at cultural
level, and in the pastoral activity, it was not easy for him to leave to
Bucharest. He was helped in this exploit by Prince Vladimir Ghika,
the canon priest Augustin Bunea and, thus, at the beginning of 1909,
priest Ioan Bălan went to Bucharest. In order to help him support him‑
self materially, the Roman‑Catholic bishop appointed Ioan Bălan as
Romanian and Latin teacher at the archdiocese’s theological college in

Bucharest, where he also had his dwelling.
After several discussions with Roman‑Catholic bishop Raimund
Netzhammer and other leaders in Transylvania who lived in Bucharest,
they came with the idea of building a Greek‑Catholic church in
Bucharest, at 48 Polonă Street, on the land that was owned then by
Roman‑Catholic Church. A plan was designed for the construction
of the church. In 1909, on the day of celebrating Saints Constantine
and Elena, priest Ioan Bălan, in the presence of the Roman‑Catholic
Archbishop in Bucharest, has sanctified the foundation stone of the
future church. The Greek‑Catholic Metropolis in Blaj was represented
by the canon priest Ioan Micu Moldovan.
After his settlement in Bucharest, priest Ioan Bălan started to take a
census of the Greek‑Catholic believers in Bucharest, keeping an exact
record of them. The church was sanctified on the Saint Nicholas day,
and its painting was financially supported by Ioan Bianu Professor and
Academician.
In 1911 priest Ioan Bălan was promoted as protopope. Given the fact
that he was a citizen of the Austro‑Hungarian State, and due to the polit‑
ical conflicts during that period, he was arrested in 1916 and brought to
Domneşti fortress, along with other Catholic and laic clergymen. He
was then moved to Huşi, where there were several Roman‑Catholic
nuns, and from there to Iaşi. Because Ioan Bălan spoke French fluently,
he worked in Bucharest Military Hospital – while he was a refugee in
Iaşi – as translator or providing other services.
Another major merit of protopope Ioan Bălan is his involvement in the
construction of the church „Saint Mary” in Bucharest, at Acvila Street,
for which Pope Pius X donated the amount of 20,000 French Francs.
Ioan Bălan returned to Blaj and in 1920 became metropolitan canon
priest, and then, since 1921, rector of the Theological Academy.
During that period in Blaj, he is secretary and chairman of the
Archdiocese Reunion for missions, chairman of the editing house
society „Holy Union”, chairman of the Matrimonial Court for suf‑
fragan dioceses, manager of „Saint Nicetas” association of the priests
in the archdiocese (for which he composed the statutes), secretary, and
then chairman of Astra, and superior of the nuns in „Saint Mary” order
in Blaj; in 1929 he was a delegate for the Romanian Greek‑Catholic

Metropolitan Province in the commission in charge with the codifica‑
tion of Oriental Canon law headquartered in Rome, under the leader‑
ship of Cardinal Pietro Gasparri. He spent 6 years in Rome, and even
after he left, he continued to be a counsel of the commission for drafting
the Oriental Code.
Canon priest Ioan Bălan used to say that a good pastorate is not
possible unless there are priests with a high intellectual and moral
behaviour. To this effect, he established „Saint Nicetas” association,
whose chairman he was. He published in 1934, in Blaj, a brochure in
this respect entitled „Mission of the Association Saint Nicetas of
Remesiana”, which included the operation statutes. The objective of
this religious organisation was to accomplish the priests’ Christian for‑
mation, especially the unmarried ones.
At the same time with the nomination of Bishop Alexandru Nicolescu
as Metropolitan Priest of Blaj on 30 August 1936, the Holy See in Rome
appointed the new Bishop of Lugoj in the person of the Canon priest
Ioan Bălan. Giuseppe Cesarini, assessor of the Holy Congregation for
the Oriental Churches, wrote about this: „After fulfilling all practices
required by the Holy Congregation for the Oriental Churches, the Holy
Father is asked to appoint the new Romanian Catholic bishop of Lugoj,
as replacement of Monseigneur Nicolescu who becomes Metropolitan
Priest of Blaj, in the person of the illustrious and Most Reverend
Monseigneur Canon Priest Ioan Bălan, of the Chapter of Făgăraş and
Alba Iulia Cathedral. Such appointment, which expresses full satisfac‑
tion of the Apostolic Nunciature in Bucharest, as well of Romanian
Episcopate and Romanian Government, it will be possible to commu‑
nicate it along with the news of appointing Monseigneur Nicolescu
as Metropolitan Priest”. The document continues with a handwritten
note of Assessor Giuseppe Cesarini mentioning that: „The Holy Father
agrees with such appointment”.
Metropolitan Priest Nicolescu and Bishop Bălan swore their oath in
front of King Carol II, on 15 September 1936 at Peleş Castle, and the
witnesses of such oath, representing the Metropolitan Priest, were Dr.
Victor Macavei and Iacob Popa of Blaj, and representing the Bishop,
were Dr. Nicolae Muntean and Dr. Nicolae Brînzeu of Lugoj.
On that occasion, Bishop Ioan Bălan made a speech saying: „Sir,

being present in front of Your Majesty noble person to swear the oath
required both by the church law and the country law, my first word is
of deep gratitude and profound contentment for Your Majesty, who
was kind to approve my appointment in the Episcopal See of Lugoj.
Given that the bishops of both Romanian churches do not have only a
religious role, but also a significant mission towards their country and
their people, I am happy, Sir, that before getting my See, I am able to
assure Your Majesty, by solemn oath, of the loyalty that I am going to
keep to Your Majesty and our beloved country…”.
The confirmation of Dr. Ioan Bălan as Bishop took place at Blaj
Cathedral on 18 October 1936. For the liturgy during which the con‑
firmation ceremony took place, the Metropolitan Priest Alexandru
Nicolescu was assisted by bishops Dr. Iuliu Hossu of Cluj‑Gherla,
and Dr. Alexandru Rusu of Baia Mare, and the Metropolitan Chapter
and the representatives of Lugoj Eparchy have concelebrated: Dr.
Nicolae Brînzeu, Canon Priest Ioan Ienea, Pr. George Muntean, Vicar
of Timişoarei, Pr. Romulus Stoica, Protopope of Lugoj and Dr. Iuliu
Raţiu, Prime‑notary of Papal consistory.
Bishop Bălan arrived in Lugoj on 1 November by train. Along his way
the Bishop was excellently received in various train stations. Upon his
departure from Blaj, in the train station were present the teachers and
students of Theological Academy, the nuns of Saint Mary, along with
their superiors, the pupils of the Girls’ Normal School. Metropolitan
Priest Alexandru Nicolescu and the members of the Chapter in Blaj
accompanied Bishop Ioan Bălan to the train station.
At the solemn Liturgy for investiture, which took place in the
Episcopal Cathedral of Lugoj, on 1 November 1936, were present
Stancu Brădişteanu, general manager of the Ministry of Cults, repre‑
sentatives of the Metropolitan Chapter, Dr. Vasile Aftenie, protopope
of Bucharest, Valer Pop, Minister of Education, as well as local author‑
ities. After the liturgy, the Bishop was saluted, at the diocesan head‑
quarters, by important personalities of Banat. Bishop Augustin Pacha
spoke on behalf of the Catholic Church of Latin confession, Pr. Nicolae
Sintescu and Pr. Suru representing the Orthodox Church, Protopope
Nemeş representing the Evangelic cult, as well as a delegate of the
Mosaic cult. On behalf of the local authorities spoke: Victor Curuţiu,

prefect of Severin County, Dr. Octavian Jucu, deputy to the Mayor of
Lugoj, Colonel Panait Boitan representing the army, Prime‑prosecutor
Dr. Fabius Rezei representing Lugoj Court.
On 1 November 1936, in his first speech upon his investiture, Bishop
Ioan Bălan said that his wish was: „to proclaim the Lord’s precept and
make people adopt it with so much love, so that afterwards their lives
are guided by the same”.
During his activity as bishop, Ep. Ioan Bălan endeavoured to send to
study abroad (in Rome, Vienna, Strasbourg) as many clergymen as pos‑
sible, because by training and forming superior clergy, it was possible
to prepare better the future generations of believers. At the same time,
he supported the monastic orders, a continuation of the activity car‑
ried‑out in Blaj, where he always helped the French assumption monks
in their educational mission.
In 1940, on his 60th anniversary, Bishop Ioan Bălan was decorated
by Daniel Pepa, Manager of the Ministry of Cults, with the decoration
„Romanian Crown” as Grand Officer, awarded by King Carol II.
A difficult period for Bishop Ioan Bălan was form 1940 to 1942, when
he had an eye disease (double cataracts). Such disease made him blind.
The surgery could not be performed until the cataract had evolved com‑
pletely. Bishop Ioan Bălan wrote about this period to nuncio Andrea
Casulo, on 14 January 1943: „The schedule during the problems with
the eyes: I wake‑up always at 4.50, I celebrate the liturgy at 5.50; at 6.45 I
am already in the cathedral to assist another liturgy. At 9 I start working
in the chancellery. I celebrate the liturgies and deliver the sermons in
the cathedral, I prepare my pastoral letter and most of the official part
of our official entity and I write most of the official letters from the
beginning to the end. Otherwise my body enjoys an excellent health
and I sleep like a baby.
Ioan Bălan underwent eye surgery and this was successful. In his
letter dated 2 April 1943, sent to Eugene Tisserant, secretary of the
Orientale Congregation, Bishop Bălan affirmed that the surgery was
successful on the right eye and he was able to read even without glasses.
After regaining his sight on both eyes, the Bishop said: „God gave me
back my sight so I can read His word”.
However, the persecution initiated by the Communist Government

caused great sufferance to the bishops, the Greek‑Catholic clergymen
and the laic. They had to look, almost helpless, how the Greek‑Catholic
Church „was disintegrated”. Bishop Ioan Bălan was arrested on 28
October 1948, along with Nicolae Brînzeu, high clergyman of the
Chapter, and Iosif Vezoc, Canon priest in Lugoj. Bishop Ioan Bălan
was visited at the Diocese headquarters in Lugoj, on Friday, 28 October,
around 15 o’clock, by Major Kling, commander of the Secret Police in
Lugoj, who invited him at the offices of the Secret Police, „where two
gentlemen wanted to talk to him”. That was the unfortunate moment
when Bishop Ioan Bălan left forever the Diocese of Lugoj, which he
shepherded for twelve years.
The following day, on 29 October, the events at the Diocese of
Lugoj eveolved rapidly. A commission came at the Diocese made up
of Popescu, a Police representative, Mihăescu, Jigorea and Sintescu,
Orthodox priests, as well as a few teachers forming „the committee for
taking‑over the Diocese”, who inquired about the library, the Diocese
archive and its building.
Along with Bishop Ioan Bălan, the bishops Valeriu Traian Frenţiu
in Oradea, Alexandru Rusu in Baia Mare, Vasile Aftenie, episcopal
Vicar in Bucharest, and Iuliu Hossu in Cluj were also arrested. Bishop
Ioan Bălan was taken to Bucharest, and from there to the villa of the
Orthodox Patriarch, in Dragoslavele, along with the other bishops,
being deemed as prisoners of the Patriarch until they’d decide to enter
the Orthodox Church. In the villa located in Dragoslavele, the bishops
had a very hard life under arrest. Each of them had a room, with secu‑
rity on the hall and outside. They suffered from cold and hunger. Their
food quota was calculated at an official price, but was bought on the free
market, so that the food was in extremely small quantity.
From Dragoslavele, the arrested bishops were taken to Căldăruşani
Monastery. They were in a camp for 15 months, until 25 May 1950, when
they were transported to the prison in Sighet. The cold and the hunger
were the most difficult to bear in Sighet. Bishop Ioan Bălan was impris‑
oned in cell 48, along with the other bishops. They were separated after‑
wards, and Ioan Bălan was in cell 44 along with Iuliu Hossu and Valeriu
Traian Frenţiu. During that period, Bishop Bălan suffered from double
hernia and despite this he was made to work hard, such as to chop and
carry wood, to clean the toilets, to transport the waste buckets.
In 1955, the bishops who did not die in Sighet prison, Iuliu Hossu,
Alexandru Rusu and Ioan Bălan, were brought to Curtea de Argeş.
In the same year, after being freed from prison, Ioan Ploscaru paid a
visit on Saint Nicholas day at Curtea de Argeş to see Ioan Bălan: „His
Holiness Ioan Bălan was aged and hunched, but his spirit was as alive
as before. When he arrived from Sighet, the Bishop was so weak so he
could barely walked on the stairs; he stopped on each stair for a minute
to rest, as he was drained by the detention regime in Sighet prison.
At Curtea de Argeş they were accommodated in the former palace of
Queen Elisabeth, where each had a distinct little room (the rooms that
were designed for servants). Bishops Iuliu Hossu and Alexandru Rusu
were also there”. Then the bishops were separated for their entire lives,
and never saw each other again, as bishop Iuliu Hossu was taken to
Căldăruşani omnastery, Alexandru Rusu was taken to Cocoş monastery
in Tulcea, then the prison in Gherla, where he died, and bishop Ioan
Bălan was taken to Ciorogârla monastery, where he died.
From that moment, when the bishops were separated, we may say
that the Secret Police „mechanism” started to work in Romania, thus
the pages of bishop Ioan Bălan at the Secret Police is divided into four
tomes: pages with information background – 243 pages, file with doc‑
uments background – 36 pages and file for criminal background tome
I – 5 pages, tome II – 15 pages.
Bishop Ioan Bălan deceased at the age of 79, on 4 August 1959, at 2
o’clock in the morning, at Ciorogârla monastery. This body was trans‑
ported to Bellu Catholic cemetery in Bucharest, and the church services
were performed by Roman‑Catholic priest Francisc Zudor.
Unfortunately, after his arrest on 28 October 1948, Bishop Ioan Bălan
has never seen again his Eparchy. During the 11 years of imprisonment,
the bishop endured the greatest distress for his Catholic belief, but, until
his death, he devoted himself to the peace of mind of the people he guided.
Being imprisoned in Dej, when Bishop Ioan Bălan deceased, Bishop Ioan
Ploscaru told the priests beside him: „God will give Bishop Ioan Bălan
triple crown: as a clerk, virtuous and martyr for his evangelism work, for
his innocent life and for the sufferance he endured in prison”.
Sommario
Il Vescovo Ioan Bălan nei fascicoli

della „Securitate”
I l vescovo Ioan Bălan è uno dei vescovi della Chiesa Romena

Unita che, con Iuliu Hossu (Eparchia di Cluj‑Gherla), Ioan
Suciu (Metropolia Blaj), Vasile Aftenie (Vicariato di Bucarest), Valeriu
Traian Frenţiu (Eparchia di Oradea), Alexandru Rusu (Eparchia del
Maramureş) e Tit Liviu Chinezu (Vicariato di Bucurest) finirono nel
1948 nei penitenziari del regime comunista ove vi si spensero. Il vescovo
Ioan Bălan fu l’ottavo vescovo di Lugoj, guidò l’Eparchia dal 1936 sino
alla soppressione della chiesa Romena Unita nel 1948.
Ioan Bălan nacque a Teiuş, Distretto di Alba, l’ 11 Febbraio 1880.
Compì i suoi studi a Blaj, presso il Ginnasio Greco‑Cattolico, poi studiò
Teologia presso il Seminario Centrale di Budapest ed a Vienna, dove
ottenne il dottorato in Teologia nel 1906 con una tesi sui dittici liturgici:
„Die kirche Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”.
Per le sue qualità intellettuali il sacerdote Ioan Bălan, finì per essere
conosciuto anche nei media cattolici di rito latino.
Da questo momento Bucarest ebbe bisogno di un confessore gre‑
co‑cattolico. Siccome egli era etremamente attivo a Blaj sia sul piano
culturale sia nella vita pastorale, la sua partenza alla volta di Bucarest
non fu facile. In questo passo fu sostenuto dal Principe Vladimir Ghika,
dal canonico Augustin Bunea e, in tal modo, all’inizio del 1909, il sacer‑
dote Ioan Bălan partì per Bucarest. Per facilitare il suo sostentamento,
il vescovo cattolico di rito latino lo nominò professore di romeno e di
latino presso l’Arcivescovado di Bucarest, ove pure abitò.
Così, dopo più trattative con il vescovo cattolico di rito latino Raimund
Netzhammer e con altri personaggi di spicco della Transilvania, domi‑
ciliati a Bucarest, si giunse all’idea di edificare una chiesa greco‑cat‑
tolica a Bucarest, in via Polona n. 48, su un terreno che allora era di
proprietà della Chiesa cattolica di rito latino. Si elaborò un piano di
costruzione della chiesa. Nel 1909, nel giorno dei Santi Costantino ed
Elena, il sacerdote Ioan Bălan, con la pertecipazione dell’Arcivescovo
cattolico di rito latino di Bucarest, benedisse la prima pietra della futura
chiesa. Da parte della Metropolia greco‑cattolica di Blaj era presente il
canonico Ioan Micu Moldovan.
Dopo essersi insediato a Bucarest, padre Ioan Bălan, iniziò il censi‑
mento dei fedeli greco‑cattolici di Bucarest, tenendoli chiaramente in
evidenza. La Chiesa fu consacrata nel giorno di San Nicola, le pitture
della chiesa furono finanziate dal professore ed accademico Ioan Bianu.
Nel 1911 padre Ioan Bălan fu elevato al rango di decano (protopope).
Padre Ioan Bălan era cittadino dell’Impero Austro‑Ungarico, fu quindi
arrestato nel 1916 e condotto al forte di Domneşti, assieme ad altri
membri del clero e fedeli laici. Fu trasferito poi ad Huşi, dove c’erano più
suore cattoliche di rito latino e da là ad Iaşi. Siccome Ioan Bălan parlava
fluentemente il francese, lavorò presso l’Ospedale Militare di Bucarest‑
che era stato trasferito allora ad Iaşi in qualità di traduttore e per altri
incarichi. Il decano Ioan Bălan ebbe il merito speciale per la costruzione
della Chiesa „Maica Domnului”[Madre di Dio] in Bucarest, situatata in
via Acvila, per la quale il Papa Pio X donò la somma di 20.000 franchi
francesi.
Ioan Bălan ritornò a Blaj e fu promosso, nel 1920, canonico metropo‑
litano e, poi, dal 1921 rettore dell’Accademia di Teologia.
In questo periodo, a Blaj, divenne anche segretario e presidente della
Riunione Arcidiocesana per le missioni, presidente dell’editrice „La
Santa Unione”, presidente del Tribunale Matrimoniale per le diocesi
suffraganee, direttore dell’Associazione „Sfântul Nichita”[San Niceta]
dei sacerdoti dell’Arcidiocesi (per cui aveva redatto lo statuto), segre‑
tario e poi presidente dell’ „Astra” e superiore delle monache dell’or‑
dine di Santa Maria” di Blaj; nel 1929 divenne delegato della Provincia
Metropolitana per la codificazione del diritto canonico orientale con
sede a Roma, guidato dal Cardinale Pietro Gasparri. Trascorse a Roma
6 anni, restando anche dopo la partenza consultore della commissione

per la redazione del Codice per le Chiese orientali Cattoliche.
Il canonico Ioan Bălan affermava che una buona azione pastorale
non si sarebbe potuta realizzare se non con sacerdoti di alta elevatura
spirituale. Per questo scopo fondò l’Associazione „Sfântul Nichita”,
„San Niceta” di cui fu presidente. Nel 1934 pubblicò a Blaj un libric‑
cino proprio con questo scopo, si intitolava „Lo scopo dell’Associazione
sacerdotale San Niceta di Remesiana”, che comprendeva gli statuti ed il
funzionamento. Questa organizzazione ecclesiastica aveva come scopo
la perfezione cristiana dei sacerdoti, particolarmente di quelli celibi.
La Santa Sede con la nomina del vescovo Alexandru Nicolescu quale
Metropolita a Blaj, il 30 agosto 1936 nominò anche il nuovo vescovo
di Lugoj nella persona del Canonico Ioan Bălan. Giuseppe Cesarini,
assessore della Sacra Congregazione per le Chiese Orientali scriveva:
„Portando a termine le pratiche richieste, la Sacra Congregazione
per le Chiese Orientali prega il Santo Padre di nominare quale nuovo
vescovo romeno cattolico di Lugoj, per sostituire mons. Nicolescu che
diviene metropolita di Blaj l’illustrissimo e reverendissimo monsignore
canonico Ioan Bălan, del Capitolo della Cattedrale di Făgăraş ed Alba
Iulia. Questa nomina esprime la piena soddisfazione della Nunziatura
Apostolica di Bucarest sia del Vescovado Romeno e del Governo della
Romania, potrà essere pubblicata assieme con la notizia della nomina
di monsignor Nicolescu quale metropolita:” Quindi nel documento in
una nota scritta a mano dell’Assessore Giseppe Cesarini si trova scritto:
„Il Santo Padre è d’accordo con la nomina.”
Il metropolita Nicolescu ed il Vescovo Bălan deposero il giuramento
al cospetto del Re Carol II, il 15 Settembre 1936 nel castello Peleş, come
testimoni di questo giuramento da parte del Metropolita c’era il Dottor
Victor Macavei e Iacob Popa di Blaj, quelli del vescovo furono il Dottor
Nicolae Muntean ed il Dottor Nicolae Brînzeu di Lugoj.
In quest’occcasione il Vescovo Ioan Bălan pronunciò un discorso
dicendo: „Sire, presentandomi al cospetto della Vostra Augusta persona
di Vostra Maestà per prestare il giuramento che mi impongono sia la
legge della Chiesa sia quella della Patria, la mia prima parola è di pro‑
fonda riconoscenza per Vostra Maestà che avete voluto dare l’assenso
alla mia nomina nella Sede Episcopale di Lugoj. Siccome i vescovi delle
due Chiese [Ortodossa e Greco‑cattolica n.d.tr.] non detengono solo un

ruolo ecclesiastico, ma hanno un’importante vocazione nei confronti
della Patria e della Nazione, sono felice, Sire, prima di occupare la sede,
di poter assicurare a Vostra Mestà, con il giuramento solenne quella
fedeltà che serberò a Vostra mestà ed alla nostra cara Patria...”
La consacrazione episcopale del dottor Ioan Bălan ebbe luogo nella
cattedrale di Blaj il 18 Ottobre 1936. Durante la Liturgia, nel cui ambito
si svolse la cerimonia della consacrazione, il Metropolita Alexandru
Niculescu fu assistito dai vescovi dottor Iuliu Hossu di Cluj‑Gherla, e
dal Dottor Alexandru Rusu de Baia Mare, concelebrarono il Capitolo
Metropolitano, come pure i rappresentanti dell’Eparchia di Lugoj: il
dottor Nicolae Brînzeu, il Canonico Ioan Ienea, P. George Muntean,
Vicario di Timişoara, P. Romulus Stoica, Decano (Protopope) di Lugoj
e il dottor Iuliu Raţiu, Primo‑notaio Consistoriale.
Il vescovo Bălan giunse a Lugoj il I Novembre in treno. Durante il
viaggio, il vescovo fu ricevuto in modo eccellente in diverse stazioni.
Alla partenza da Blaj alla stazione si trovavano professori e studenti
dell’Accademia Teologica, le monache di Santa Maria, con le loro supe‑
riore, le studentesse della Scuola Normale. Il Metropolita Mitropolitul
Alexandru Nicolescu ed i membri del Capitolo di Blaj accompagnarono
il Vescovo alla stazione.
Alla Liturgia solenne in cui il Vescovo fu insediato nella cattedrale
dell’Eparchia di Lugoj, il I Novembre 1936, parteciparono il Direttore
Generale del Ministero dei Culti, Stancu Brădişteanu, i rappresentanti
del Capitolo Metropolitano, il decano (protopope) di Bucarest dottor
Vasile Aftenie, il Ministro dell’Istruzione Valer Pop, come pure le auto‑
rità locali. Dopo la celebrazione della Santa e Divina Liturgia, presso la
residenza episcopale, il Vescovo fu salutato da personalità di spicco del
Banato. Il vescovo Augustin Pacha prese la parola in nome della Chiesa
cattolica di Rito latino, P. Nicolae Sintescu e P. Suru presero la parola
a nome della Chiesa Ortodossa, il Decano Nemeş da parte del culto
evangelico, come pure un delegato per il culto israelitico. Da parte delle
Autorità locali presero la parola Victor Curuţiu, prefetto per il Distretto
di Severin, il dottor Octavian Jucu, vicesindaco del Municipio di Lugoj,
il Colonnello Panait Boitan sa parte dell’Esercito, il Primo‑procuratore
Dottor Fabius Rezei da parte del tribunale di Lugoj.
Il 1 Novembre 1936, nel suo primo discorso pronunziato nel giorno

della sua intronizzazione, il Vescovo Ioan Ioan Bălan affermava essere
suo desiderio „l’annunzio dell’insegnamento del Signore e ch’io faccia
sì che gli uomini l’ abbraccino con tutto l’amore, tanto che seguendolo
raddrizzino la loro vita.”
Durante il Suo episcopato, il Vescovo Ioan Bălan si dette da fare
per inviare il maggior numero possibile di chierici all’estero (Roma,
Vienna, Strasburgo) perché con la preparazione e la formazione di un
clero superiore si sarebbero potute formare generazioni future di fedeli.
Nello stesso tempo sosteneva gli ordini monastici, una continuazione
dell’attività svolta a Blaj, ed egli aiutò sempre gli Assunzionisti francesi
nella loro missione educativa.
Nel 1940 in occasione del 60 anniversario venne decorato dal Direttore
del Ministero dei Culti, Daniel Pepa con la decorazione „Corona della
Romania” con il grado di Grand’Ufficiale, accordata da Re Carol II.
Un periodo difficile per il Vescovo Ioan Bălan fu il periodo 1940–
1942 a causa di una cateratta agli occhi (doppia cateratta). Questa
malattia gli causò la cecità. L’operazione non si sarebbe potuta ese‑
guire sino alla piena evoluzione della cateratta. Su questo periodo il
Vescovo Ioan Bălan scrive al Nunzio Apostolico Andrea Casulo, il 14
gennaio 1943: „Programma nel tempo in cui ho problemi agli occhi:
mi sveglio sempre alla 4.50, celebro la santa Liturgia alle 5.50; alle
6.45 sono già nella cattedrale per assistere ad un’altra Liturgia. Alle
nove inizio il lavoro di cancelleria. Io celebro le Liturgie e preparo
le prediche sempre nella Cattedrale, preparo le mie lettere pastorali
e tutta la parte ufficiale del nostro organo ufficiale e una gran parte
delle lettere ufficiali sono elaborate da me dall’inizio sino alla fine.
Per il resto, il mio organismo gode di un’eccellente salute e dormo
come un bambino.”
Ioan Bălan fu sottoposto ad un’operazione agli occhi che ebbe suc‑
cesso. Nella lettera del 2 Aprile 1943, indirizzata al Segretario delle
Congregazione Orientale Eugène Tisserant, il Vescovo Bălan affermava
che l’operazione era riuscita molto bene all’occhio destro e che poteva
leggere anche senza occhiali. Dopo aver riacquistato la vista a tutti e
due gli occhi, il Vescovo affermò: „Dio mi ha ridato la vista affinché
possa interpretare la Sua Parola”.
La prigione causata dal Governo comunista provocò gravi dolori

ai Vescovi, al clero greco‑cattolico ed ai laici. Questi dovettero assi‑
stere quasi impotenti a come si „sfaldasse” la Chiesa Greco‑Cattolica.
Il vescovo Ioan Bălan fu arrestato il 28 Ottobre 1948, assieme con il
Preposito Capitolare Nicolae Brînzeu ed il Canonico Iosif Vezoc di
Lugoj. Il Vescovo Ioan Bălan ricevette la visita presso la sede dell’Epi‑
scopato di Lugoj, Venerdì 28 Ottobre, attorno alle ore 15 dal comandante
della „Securitate”, il Maggiore Kling, che lo invitò a recarsi presso la
sede della „Securitate”, „dove due signori volevano parlargli”. Questo fu
il momento nefasto in cui il Vescovo Ioan Bălan lasciò per sempre l’Epi‑
scopato di Lugoj che aveva guidato pastoralmente per 12 anni.
Il giorno seguente, il 29 Ottobre, i fatti presso l’episcopio di Lugoj si
susseguirono con rapidità. Vi si presentò una commissione costituita
dal rappresentante della polizia Popescu, dai preti ortodossi Mihăescu,
Jigorea e Sintescu, e dal alcuni professori che formavano il „comitato di
prelievo dell’Episcopato”, essi si interessarono della biblioteca, dell’ar‑
chivio dell’Episcopato e dell’edificio episcopale.
Assieme al Vescovo Ioan Bălan, furono arrestati i Vescovi Valeriu
Traian Frenţiu ad Oradea, Alexandru Rusu a Baia Mare, Vasile Aftenie,
Vicario episcopale, a Bucarest, e Iuliu Hossu a Cluj. Il Vescovo Ioan
Bălan fu condotto a Bucarest e da là alla villa del Patriarca ortodosso,
a Dragoslavele, assieme agli altri Vescovi, considerati come prigionieri
del Patriarca sino a che non si fossero decisi di passare alla Chiesa
Ortodossa. Nella villa di Dragoslavele, i vescovi arrestati trascorsero un
periodo molto duro della loro vita. Ognuno aveva una camera con una
guardia nel corridoio ed all’esterno. Soffrivano il freddo e la fame. La
razione alimentare era considerata al prezzo ufficiale, ma era comperata
a prezzo libero, così il cibo era pochissimo.
Dal monastero di Dragoslavele, i Vescovi arrestati furono condotti
nel monastero di Căldăruşani. Qui rimasero nel lager per 15 mesi, sino
al 25 maggio 1950, quando furono trasferiti nella prigione di Sighet. Lì
le cose più difficili da sopportare erano il freddo e la fame. Il Vescovo
Ioan Bălan fu rinchiuso nella cella nr. 48, assieme con gli altri vescovi.
In un secondo momento, Ioan Bălan rimase nella cella nr. 44 assieme
con Iuliu Hossu e Valeriu Traian Frenţiu. In questo periodo il vescovo
Bălan soffrì di ernia duplice e fu sottoposto ad alcuni lavori pesanti
quali il taglio ed il carico della legna, la pulizia dei gabinetti ed il tra‑

sporto del bugliolo.
Nel 1955, i Vescovi che non erano morti nel penitenziario di Sighet,
Iuliu Hossu, Alexandru Rusu e Ioan Bălan, furono condotti a Curtea de
Argeş. Nello stesso anno, liberato dalla prigione mons. Ioan Ploscaru andò
nella festa di San Nicola in visita a Curtea de Argeş per incontrare Ioan
Bălan: „Sua Eccellenza Ioan Bălan era invecchiato ed incurvato di spalle,
ma con lo spirito vivo come prima. Quando giunse a Sighet il Vescovo era
tanto dimagrito da non poter salire le scale, si fermava ad ogni gradino un
minuto per riposarsi, essendo sfinito a causa del regime di detenzione della
prigione di Sighet. A Curtea de Argeş erano alloggiati nell’ex palazzo della
Regina Elisabeta ove ciascuno aveva una cameretta (le camere previste per
i servitori) Lì c’erano ancora i vescovi Iuliu Hossu ed Alexandru Rusu”. Da
qui i Vescovi vennero divisi per tutta la vita, senza che si potessero vedere
ancora; il Vescovo Iuliu Hossu fu condotto al monastero di Căldăruşani,
Alexandru Rusu al monastero Cocoş di Tulcea, poi al penitenziario di
Gherla, ove cessò di vivere, e il Vescovo Ioan Bălan a Ciorogârla, si spense.
Da questo momento, quello della divisione dei Vescovi, possiamo
affermare che iniziò il „meccanismo” della „Securitate” di Romania,
così il fascicolo della „Securitate” del vescovo Ioan Bălan è diviso in
quattro volumi: il fascicolo del fondo informativo–243 righe, il fasci‑
colo del fondo documentario – 36 righe – e il fascicolo del fondo penale
volume I–5 righe –, e il volume II, quindici righe.
Il vescovo Ioan Bălan si spense a 79 anni, il 4 Agosto 1959, alle ore 2
del mattino, nel monastero di Ciorogârla. La sua salma venne traslata
nel cimitero cattolico Bellu di Bucarest; il servizio religioso fu celebrato
dal sacerdote cattolico di rito latino p. Francisc Zudor.
Purtroppo, dopo l’arresto, del 28 Ottobre 1948, il Vescovo Ioan Bălan
non avrebbe più visto la propria Eparchia. Negli 11 anni di prigione,
dovette sopportare grandi sofferenze per la sua fede cattolica, ma, sino
alla morte si votò al bene spirituale di coloro di cui era stato pastore.
Il Vescovo Ioan Ploscaru che si trovava nel carcere di Dej quando il
Vescovo Ioan Bălan cessò di vivere disse ai sacerdoti che si trovavano
accanto a lui: „Dio darà al Vescovo Ioan Bălan la triplice corona: di mae‑
stro, di casto e di martire per la sua attività di evangelizzazione, per la
vita pura e per le sofferenze che sopportò in carcere”.
Bibliografie
I. Fonduri arhivistice:
I.1. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS),

Bucureşti:
§ ACNSAS, Fond Documentar, D 000077, Ioan Bălan.
§ ACNSAS, Fond Penal, P 1150, Vol. 1, dosar anchetă Bălan Ioan, Dunărea.
§ ACNSAS, Fond Penal, P 1150, Vol. 2, dosar anchetă Bălan Ioan, Dunărea.
§ ACNSAS, Fond Informativ, I 195466, Bălan Ioan.
§ ACNSAS, Dosar Fond operativ Chindriş Vasile, I3571/1 [număr vechi
inventar: 164704, vol. Nr. 1].
I.2. Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor:

§ Fisă matricolă penală, Albu Vasile.
§ Fişă matricolă penală, Bălan Ioan.
§ Fişă matricolă penală, Bălan Ştefan.
§ Fişă matricolă Penală, Bele Ioan.
§ Fişă matricolă penală, Pura Nicolae.
§ Fişă Matricolă Penală, Voştinaru Teodor.
§ Fişă matricolă penală, Zasloţi Corneliu.
I.3. Arhivele Naţionale ale Românie:

§ Serviciul Judeţean Alba, Protocolul botezaţilor, cununaţilor şi a morţilor
Parohiei Greco‑Catolice a Teiuşului. 1876–1883, tom. IV.
I.4. Arhiva Congregației pentru Bisericile Orientale, Roma:

§ Biserica Română Unită, dosar 400/1941.
§ Biserica Română Unită, dosar 1020/1931.
I.5. Arhive ecleziastice:

I.5.1.Arhiva Episcopiei Greco‑Catolice de Lugoj:
§ Fond Acte Diverse, 1947.
§ Fond Acte Intrări‑Ieşiri, nr. 3000–3400, 1928.
§ Fond Episcop Ioan Bălan, Autobiografia episcopului Dr. Ioan Bălan scrisă
pentru rudeniile sale, 1955.
§ Fond Sinoade protopopiale, 1936.
§ Fond Sinod de primăvară, 1938.
§ Fond Buget Lucrări Catehetice, 1938.
§ Fond Teme Sinod de toamnă, 1940.
§ Fond Sinod de toamnă, 1943.
§ Fond Sinoade protopopiale, 1948 (Program sinod primăvară 1948).
§ Fond Raţiu Iuliu (manuscris), „Revenirea” din 1948 sau Unificarea Bisericilor
Româneşti. Păţaniile mai multora, Amintirile şi comentariile unuia care şi el a
trăit‑o.
I.5.2. Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Timişoara:

§ Fond Episcopul Ioan Boroş, Dosar nr. 46, Ioan Bălan, Curs teologie pastorală.
I.5.3. Arhive personale:

§ Arhiva personală Emanuel Cosmovici, Fond Ioan Bălan.
II. Publicaţii
§ Bălan, Ioan, Martirii Euharistiei în Biserica Română Unită, a fost publicat în

vol. Simpozionul istoric Trei sute de ani de la Unirea Bisericii Romaneşti din
Transilvania cu Biserica Romei, Lugoj, 16 decembrie 2000, Editura Dacia
Europa Nova, Lugoj, 2001.
§ Bălan, Ioan, Studiu istoric şi liturgic asupra dipticelor. Această lucrare se
găseşte în manuscris la Arhiva Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia
Ortodoxă Română Timişoara, Fond Episcopul Ioan Boroş, nr. 41–52, Dosar
nr. 46, Ioan Bălan, Curs teologie pastorală.
§ Bălan, Ioan, Spre culmile Sionului, (Discursul de instalare 1 noiembrie 1936),

Lugoj, Edit. Librăriei Diecezane, 1937.
§ Bălan, Ioan, Viaţa lui Isus pe înţelesul tuturor, Lugoj, Edit. Librăriei
Diecezane, 1945.
§ Bălan, Ioan, Noul Testament, Oradea, Edit. Tipografia Seminarului, 1925.
§ Bălan, Ioan, Primul Sinod al Unirii cu Roma, Lugoj, Tipografia Naţională,
1947.
§ Bălan, Ioan, Sfatul Parohial, Lugoj, Tipografia Naţională Constantin
Danciu, 1946.
§ Bălan, Ioan, Logodna solemnă, Blaj, Edit. Tipografia Seminarului, 1945.
§ Bălan, Ioan, Rostul Asociaţiei Preoţeşti Sf. Nichita al Remesianei, Blaj, Edit.
Tipografia Seminarului, 1934.
§ Bota, Ioan; Ioniţoiu, Cicerone; Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România,
vol. II, Cluj‑Napoca, Edit. Patmos, 1998.
§ Birtz, Remus, Mircea; Kierein‑Kuenring, Manfred; Dr. Ioan Bălan Sfaturi
pentru urmaşii în Hristos, Cluj‑Napoca, Edit. Napoca Star, 2009.
§ Hossu, Iuliu, Credinţa noastră este Viaţa noastră Memoriile Cardinalului dr.
Iuliu Hossu, Cluj‑Napoca, Edit. Viaţa Creştină, 2003.
§ Ploscaru, Ioan, Lanţuri şi teroare, Timişoara, Edit. Signata, 1994.
§ Ploscaru, Ioan, Icoana Maicii Sfinte de la Scăiuş, Timişoara, Edit. Helicon,
1998.
§ Sigmirean, Cornel, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806–1948),
Târgu‑Mureş, Edit. Universităţii Petru Maior, 2007.
§ ***Şematismul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco‑Catolică de Lugoj, Baia
Mare, Editura Surorilor Lauretane, 2014.
III. Periodice
§ Cultura Creştină, Blaj, 1911 (25 noiembrie), nr. 18.

§ Sionul Românesc, anul XVIII, Lugoj, 1931 (15 septembrie), nr. 17.
§ Sionul Românesc, anul XXI, Lugoj, 1934 (15 august), nr. 15–16.
§ Sionul Românesc, anul XXI, Lugoj, 1934 (15 decembrie), nr. 24.
§ Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, 1936 (1 octombrie), nr. 19–20.
§ Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, 1936 (25 octombrie), nr. 21.
§ Sionul Românesc, anul XXIII, Lugoj, 1936 (5 noiembrie), nr. 22.
§ Sionul Românesc, anul XXIV, Lugoj, 1937 (31 octombrie), nr. 19–20.
§ Sionul Românesc, anul XXV, Lugoj, 1938 (21 mai), nr. 10.
§ Sionul Românesc, anul XVIII, Lugoj, 1941 (30 septembrie), nr. 17–18.
§ Sionul Românesc, anul XXIX, Lugoj, 1942 (25 august), nr. 17.
§ Unirea, Blaj, 1921 (12 martie), nr. 11.

§ Unirea, Blaj, 1942 (20 iunie), nr. 25.
§ Vestitorul, organ al Eparhiei Greco‑Catolice de Oradea, anul VII, 1931 (10
iulie), nr. 13–14.
IV. Webografie
Bota, Cristian, Florin, Scurt istoric, accesibil online file:///C:/Users/
Biblioteca‑Admin/Downloads/istoric.pdf, accesat: 3 iulie 2015.
Indici de nume şi localităţi
A Áron 83
Aştileanu Vasile 288, 290, 292, 293,
Adjudeni 98 294
Vasile Aftenie 19, 31, 40, 223, 239, 281 Auner Carol 356
Agârbiceanu Ioan 162, 223, 235, 237, Aurel Gh. 286, 308
252, 253, 265, 328, 357, 358, 362
Agentul „Ionescu” 257, 258 B
Aiud 63, 330, 332, 352
Alba 19, 20, 23, 29, 47, 55, 56, 57, 59, Badea Constantin 200, 202, 207, 216,
60, 61, 62, 83, 85, 92, 97, 159, 225, 233, 241
188, 245, 290, 303, 306, 314, Baia Mare 19, 30, 40, 91, 92, 93, 97, 98,
316, 317, 326, 333, 336, 352, 399 107, 116, 117, 119, 133, 145, 147,
Alba Iulia 20, 83, 85 149, 150, 155, 187, 218, 219, 220,
Albu Vasile 80, 105, 107, 108, 109, 110, 221, 222, 231, 401
114, 138, 196, 211, 399 Balota Eugenia 68, 69
Aldea Otavian 111, 244, 300, 356, 358 Barbu Dumitru 100, 120, 133, 148
Alexandria 97, 268 Barbu Filaret 58
Alexe Ioan 105, 112, 205, 222 Barbu Patriciu 326
Andrei Nicolae 120 Barbu Septimiu 111
Anghel Tudor 185 Barlan Victor 55
Anglia 141, 142 Bălan Ioan 3, 19, 20, 21, 23, 24, 25,
Arad 37, 63, 87, 137, 233, 241, 245, 288 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34,
Aranici P. 93, 94, 150, 154, 156, 158 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44,
Ardeal 26, 159, 160, 165, 226, 228, 233, 45, 46, 47, 48, 49, 53, 54, 55, 57,
292, 293, 314, 337, 342, 344, 352, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67,
361, 362, 367 68, 69, 70, 71, 72, 74, 75, 78, 79,
Armeanu Nicolae 87, 88, 111, 162, 163, 81, 82, 83, 85, 86, 89, 90, 91, 92,
167, 168, 204, 254, 255, 259, 261, 94, 95, 96, 97, 98, 101, 102, 103,
266, 267, 272, 277, 282, 283, 294 106, 107, 109, 110, 112, 113, 114,
115, 117, 118, 121, 124, 125, 126,
127, 128, 129, 132, 133, 134, 135, Bârlea Octavian 245
136, 139, 140, 141, 143, 144, 145, Bârzava 98
146, 149, 150, 151, 154, 155, 156, Bejan Ioan 252, 253, 259
157, 158, 159, 160, 161, 162, 164, Bejan Ovidiu 252
165, 166, 167, 170, 171, 173, 174, Bele Ioan 87, 110, 243, 244, 245, 246,
175, 176, 177, 178, 179, 180, 182, 259, 261, 300, 301, 399
184, 185, 186, 187, 190, 191, 192, Bella Ioan 79, 82, 85, 88, 104, 105,
193, 194, 195, 196, 198, 200, 201, 106, 108, 109, 110, 111, 128, 160,
202, 204, 205, 206, 207, 208, 161, 162, 167, 169, 276
209, 211, 212, 213, 214, 215, 216, Belle [Bele] Ioan 87, 259, 261, 300,
217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 301
224, 225, 226, 227, 228, 230, 231, Benedict XV 362
233, 234, 235, 237, 238, 239, 240, Berinde Titus 110, 187, 189, 298, 299
241, 242, 243, 244, 247, 248, Bertalan Blaziu 303
249, 250, 252, 254, 256, 257, 259, Bianu Ioan 26, 339
261, 262, 264, 266, 268, 269, Bimdala Mihail 325
270, 271, 273, 274, 275, 276, 277, Bîrîu Teodor 121
278, 279, 280, 284, 285, 286, Bîrlea Victor 110, 245
287, 288, 290, 292, 293, 294, Bixad 46, 97
295, 296, 298, 299, 300, 301, Blaj 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 27, 28,
302, 303, 304, 305, 306, 307, 29, 30, 31, 34, 44, 45, 46, 47, 48,
308, 309, 310, 311, 312, 314, 316, 49, 50, 51, 60, 61, 71, 87, 91, 92,
320, 322, 324, 327, 328, 334, 335, 97, 102, 106, 118, 128, 135, 139,
339, 344, 347, 352, 355, 357, 362, 151, 152, 171, 205, 231, 247, 254,
364, 372, 373, 376, 377, 379, 380, 285, 290, 293, 314, 315, 316, 317,
399, 400, 401 318, 319, 321, 322, 323, 324, 325,
Bălan Ştefan 20, 61, 62, 65, 67, 68, 71, 327, 330, 333, 334, 336, 338, 339,
109, 110, 113, 114, 204, 209, 221, 340, 341, 344, 345, 348, 349,
227, 228, 247, 248, 252, 266, 268, 357, 358, 359, 361, 362, 365, 366,
271, 290, 292, 294, 295, 298, 367, 368, 369, 372, 401, 402
299, 300, 306, 310, 314, 315, 324, Bobâlna 162, 167, 177
325, 327, 343, 355, 363, 364, 399 Bodnăraş Emil 240
Bălteanu Luca 204, 213, 219, 305 Bodocan Ioan 37, 111
Bănăţeanu Sebastian 55, 126 Boerescu Vasile 199
Bandiciu Daniel 38 Boitan Panait 31
Bărăţia 44, 201, 235, 248, 254, 296, 307 Bora Iustin 37, 111
Bărbat Gheorghe 337 Borda Vasile 80, 81, 85, 87, 88, 89,
Bărbulescu Petre 119, 133, 146 103, 105, 107, 110, 119, 136, 210,
Bârbuleţiu Virgil 38 211, 212
Bota Gheorghe 196 279, 280, 284, 286, 287, 290,

Bota Ioan 43, 243, 401, 402 294, 298, 299, 305, 306, 307,
Botoşani 99, 298 308, 309, 310, 315, 321, 333, 335,
Bouţarul de Sus 37 336, 337, 338, 339, 340, 341, 343,
Brădişteanu Stancu 31, 363 344, 345, 347, 348, 349, 350, 351,
Brătianu I. C. 58, 59, 226, 347, 354 352, 355, 356, 357, 358, 359, 360,
Breazova 37 361, 362, 364, 366, 367, 368, 369,
Breban Vasile 57, 111, 119, 211 399
Brînzeu Nicolae 30, 38, 39, 57, 58, 63, Budapesta 19, 24, 60, 71, 87, 322, 323,
79, 81, 82, 83, 85, 86, 87, 89, 92, 328, 329, 333, 358
93, 94, 96, 100, 102, 104, 110, Budişteanu N. 186, 206, 232, 259, 263,
115, 117, 118, 124, 125, 126, 127, 274, 311
129, 132, 135, 140, 141, 146, 147, Bunea Augustin 22, 25, 314, 321, 322,
151, 153, 162, 167, 168, 175, 188, 334, 335, 336, 337, 339, 340, 341,
209, 211, 220, 223, 224, 228, 344
235, 236, 237, 239, 240, 250, 251,
252, 253, 255, 259, 260, 261, 262, C
264, 265, 266, 267, 270, 271, 272,
276, 278, 298 Canada 159, 174
Bucova 37 Canalul Dunăre – Marea Neagră 116
Bucureşti 19, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 33, Capros Cornel 127
40, 43, 44, 45, 49, 55, 57, 58, 60, Capul Midia 92, 115
61, 63, 66, 68, 69, 79, 82, 83, 85, Carada Eugeniu 348
86, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, Caransebeş 87, 177, 243, 245, 246, 259
102, 103, 104, 106, 107, 108, 109, Cârneşti 37
111, 112, 113, 116, 117, 118, 119, Carol al II-lea 30, 32
120, 127, 133, 134, 136, 137, 139, Carol I 32, 342, 347, 359
141, 143, 144, 146, 147, 149, 150, Casulo 32
154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, Călăraşi 57, 124, 139
161, 162, 164, 165, 168, 171, 173, Căldăruşani 40, 41, 43, 79, 80, 81, 96,
174, 175, 176, 177, 179, 180, 182, 151, 162, 164, 170, 175, 176, 182,
184, 185, 186, 195, 198, 200, 187, 204, 214, 221, 225, 226, 227,
201, 204, 205, 206, 207, 209, 238, 241, 247, 273, 284, 309
210, 211, 215, 216, 218, 219, 220, Cernavodă 92
222, 223, 225, 226, 227, 228, 230, Cernica 191
232, 233, 235, 236, 237, 238, 239, Cesarini Giuseppe 29
240, 248, 249, 250, 251, 252, Chereluş 37, 87
253, 254, 259, 260, 262, 264, Cherteș Ioan 115, 187
266, 270, 271, 272, 273, 275, 277, China 282
Chindriş Vasile 167, 188, 189, 284, Colan Nicolae 139, 162, 167, 221
399 Coltor Ioan 371
Chinezu Tit Liviu 19, 281, 351 Constanţa 164, 175, 176, 201, 273, 285,
Chira Cornel 37, 38, 111 333
Chiricu Dumitru 93, 94 Covrig Ioan 38, 55
Chivu Stoica 142, 143, 149 Craiova 244, 246, 342
Chizdia 37 Craşovan Ioan 57, 110, 211, 265
Ciobotaru Gheorghe 98 Crişan Alexandru 55
Ciorogârla 41, 43, 44, 115, 144, 150, Crişan Cornel 293, 324, 327
151, 154, 155, 156, 157, 158, 159, Cristescu Mihail 187, 220, 222, 288,
160, 163, 164, 165, 168, 170, 171, 289, 296, 297, 299
173, 174, 175, 177, 178, 179, 180, Curtea de Argeş 41, 43, 48, 74, 90, 91,
182, 184, 185, 187, 201, 202, 92, 93, 96, 97, 98, 99, 100, 102,
204, 205, 207, 208, 213, 214, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109,
218, 219, 220, 222, 224, 226, 110, 112, 113, 115, 117, 118, 119,
228, 229, 230, 233, 235, 237, 240, 120, 124, 127, 128, 129, 132, 134,
241, 247, 248, 250, 251, 256, 257, 135, 136, 141, 145, 146, 147, 149,
259, 262, 266, 268, 271, 272, 273, 150, 154, 155, 158, 164, 174, 273
275, 276, 280, 284, 287, 288, Curuţiu Victor 31
290, 292, 293, 294, 296, 298, Cut Teodor 105
299, 300, 303, 305, 306, 307, 308, Cuza Alexandru Ioan 243, 339
309, 310
Cipariu Timotei 22, 321 D
Ciplea Alexandru 219
Cisar Alexandru 143, 254, 339, 342 Danciu Ioan 47, 49, 137, 401
Ciungan Augustin 204, 214, 215, 226, Dăianu Ilie 33, 162, 330
300, 356 Deciu Victor 37, 38, 87, 110, 111, 113,
Clopotiva 37 136, 162, 210, 237
Cluj 19, 27, 28, 30, 33, 40, 43, 46, 49, Dej 43, 149
61, 79, 80, 87, 91, 92, 93, 99, 102, Deliman Ioan 57, 110, 137
103, 107, 115, 116, 117, 119, 124, Dell'Acqua Angelo 152
139, 141, 146, 147, 150, 152, 161, Demeny Victor 201, 204, 205, 207,
162, 163, 167, 168, 171, 175, 177, 213, 214, 222, 226, 227, 247, 268,
187, 188, 189, 196, 210, 219, 231, 269, 284, 290, 292, 293, 294,
235, 237, 238, 239, 248, 252, 253, 295, 298, 300, 301, 302, 303,
259, 265, 272, 284, 288, 290, 304, 309
348, 401 Demeter A. 284
Cluj-Napoca 87, 139 Deva 87, 92, 101, 111, 153, 194, 252,
Codlea 171 253, 266, 267, 279
Dima Ion 176, 177, 185, 195
Domneşti 26, 44, 155, 156, 157, 159, Gheorghe Marian 116, 221
164, 174, 176, 179, 180, 184, 185, Gheorghe Marina 97, 110, 139
190, 193, 194, 195, 207, 230, 233, Gherase Luca 159, 174, 176
273, 305, 306, 354, 355, 357 Gherla 30, 41, 80, 84, 87, 96, 177, 188,
Domşa Aurel C. 317, 333, 335 201, 288, 296, 343, 352
Dragoslavele 40, 43, 210 Ghibu Onisifor 124, 139
Ghica Alexandru 66, 75
E Ghika Vladimir 25, 27, 201, 336, 337,
338, 344, 346, 348, 364
Elefterescu Emanoil 338 Ghiurco Isidor 188
Enachei Victoria 121 Giurgeni 87
Episcopia Cluj-Gherla 19, 79, 115, Giurgiu 62, 294, 295, 300
116, 139 Glattfelder Iuliu 323, 329
Erdei Ioan 38 Grecia 141
Groza Petru 83, 86, 139, 153, 177, 211,
F 276, 281
Făgăraş 23, 29, 322, 352 Grozea Gheorghe 101
Fălticeni 144, 184 Gureni 37
Fărcaşa 298
Filaret Barbu 58 H
Firiza de Sus 80 Haţeg 37
Firmilian Marin 241 Haţiegan Iuliu 223, 235, 237, 265
Florian Alexandru 111, 284, 285, 328, Hălmăjan Ioan 38
330, 372 Herineanu Teofil 210, 213, 221, 238,
Florică 256 239, 259, 262, 277
Folt 162, 167 Herţa Victor 62
Frata 80 Himăruş Gheorghe 39
Freidorf 196 Hobiţa Grădiştei 37
Frenţiu Valeriu Traian 19, 20, 33, 40, Hossu Ioniţă 22, 321
45, 52, 106, 140, 223, 316, 362 Hossu Iuliu 19, 22, 28, 30, 40, 43, 79,
Frollo Iosif 337, 338, 359 85, 89, 90, 91, 92, 93, 96, 97, 98,
Frunză Ioan 279, 280, 283 99, 102, 107, 115, 117, 118, 120,
124, 128, 132, 145, 146, 147, 149,
G 155, 156, 157, 161, 162, 164, 165,
Galaţi 188 170, 171, 174, 175, 176, 179, 182,
Galeş 61, 63, 80 186, 187, 189, 196, 198, 199, 204,
Gasparri Petru 28 205, 206, 210, 214, 215, 216,
Georgescu Teohari 54, 130, 256, 287 220, 221, 225, 226, 227, 231, 237,
238, 247, 248, 257, 268, 273, 274,
277, 284, 285, 288, 290, 292, L

293, 299, 300, 309, 311, 321, 322,
341, 349, 352, 362, 369, 401 Lăzărescu Vasile 137, 141
Hossu Traian 97, 99, 118, 171 Leitner Alexandru 220
Hunedoara 36, 38, 55, 71, 87, 91, 92, Leluţiu Ioan 204, 285, 300
97, 117, 127, 131, 150, 153, 159, Lemeny Emilian 128, 135, 162
163, 168, 255, 261, 279, 294, 306 Leon Manu 79, 117, 146, 147, 175
Huşi 27, 353, 355, 358 Lipova 98
Lugoj 19, 20, 21, 23, 24, 26, 28, 29, 30,
I 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39,
40, 41, 43, 44, 45, 46, 47, 48,
Iacob Ofelia 126 49, 50, 51, 52, 54, 55, 57, 59, 60,
Iani Nicolae 144, 286, 308 61, 62, 63, 65, 67, 68, 71, 80, 81,
Iaşi 26, 27, 98, 143, 196, 244, 337, 342, 83, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92,
344, 355, 356, 357, 358, 359, 361, 93, 102, 103, 104, 106, 107, 109,
369 110, 113, 117, 118, 119, 124, 126,
Ienea Nicolae 30, 55, 161 129, 131, 132, 135, 136, 137, 139,
Ilia 55, 252 140, 146, 147, 163, 167, 168, 175,
Ionaş Septimiu 37 187, 188, 204, 208, 210, 211, 214,
Ionescu Constantin 68, 69 220, 224, 227, 228, 231, 236, 237,
Ionescu Take 365, 366 240, 241, 243, 244, 245, 247,
Iordan Vlad 230 250, 252, 253, 254, 255, 259,
Ioşan Ştefan 20, 315 260, 261, 264, 265, 266, 268,
Iovaneli Traian 227 270, 271, 276, 280, 284, 287,
Italia 71, 127, 238, 253, 276, 353 288, 290, 292, 294, 298, 300,
Iuga Emil 139, 239, 248, 259, 262, 277, 305, 307, 354, 360, 400, 401
298, 299 Luminosu Ioan 107, 108, 110, 119, 147
Iuzici Victor 68, 69 Lupan Adrian 97
J M
Jilava 87, 92 Macavei Victor 30, 152, 371, 387, 394
Jucu Octavian 31 Maniu Iuliu 55, 56, 58, 62, 117, 145,
322, 332, 334, 335, 340, 352, 361
K Mann Leon 79, 92, 100, 117, 146, 147,
Karapersky Gheorghe 324 175, 218
Kernweiss Konrad 136 Maramureş 19, 44, 84, 91, 96, 188,
Kling Zoltan 39 196, 298
Kuczka Augustin 26, 349 Marcu Izidor 28, 324, 369
Marcu Rusalin 28, 38, 39, 102, 103,
104, 105, 106, 112, 114, 118, 128, N

134, 146, 324, 369, 371
Marina Justinian 139, 142, 207, 241, Nădrag 128
285, 293, 307 Neamţ 81, 99, 115
Marmagii Francesco 367 Neculăeşu 184, 185
Marton Aron 83, 85, 86, 89, 111, 188, Neculaeşu Pavel 144
318, 335, 336, 337, 344 Neda Gheorghe 287
Marton Áron 83, 85, 86, 89, 188 Nedelcu Dumitru 78
Maxer Ioan 87, 153 Negrea Vasile 84, 90, 102, 112, 114,
Mănăstirea Cocoş 41, 189, 273 134, 135, 172, 322
Mediaş 294 Negrei Nicolae 121
Meisel Iosif 357 Nemecsek Iosif 303
Meliţă Dumitru 311 Netzhammer Raimund 25, 337, 340,
Menghes Ieronim 201 363
Micăsasa 97 Nicolescu Alexandru 29, 30, 31, 38,
Miclea Iuliu 36, 285 198, 366
Micseru Victor 111 Niculeasa Valeriu 256
Mihali Victor 23, 322 Niculescu Viorel 144, 184, 185, 190,
Mihali Victor de Apşa 23, 54, 101, 193, 194, 195
322, 326, 360 Niţă Goia 164, 199
Minişul de Sus 63 Novac Constantin 312
Modălea Ioan 39 Nyiregyhaza 152
Moisescu Iustin 141
Mois Grigore 221, 296 O
Moldova 159, 244, 277, 357, 360
Ocnele Mari 177
Moldovan Ioan Micu 25, 97, 336, 339,
Ohaba-Forgaci 38
340, 343, 344, 349, 361
Ohaba Sebeşel 37
Morandini Cornel 144, 170, 173, 180,
Olaru Cornel 32
185
Oltean Ioan 38
Moscova 129, 142, 223, 239
Oneț Petre 65
Muntean Anica 20, 61, 62, 314
Oradea 19, 33, 40, 45, 46, 49, 61, 71,
Muntean George 30
80, 87, 89, 96, 106, 107, 115, 116,
Muntean Gheorghe 316, 323
119, 150, 223, 239, 247, 248, 257,
Muntean Ioan 62
259, 288, 298, 344, 372, 401,
Muntean Nicolae 38
402
Munteanu Emil 56
Orăştie 50, 55, 57, 62, 87, 143, 168,
Munteanu Ioan 111
204, 261, 272, 280, 281, 282
Munteanu Mihalache 121, 312
Ostrov 37, 87
Munteanu Viorel 55, 111
Ostrovel 37
P 314, 326, 327, 335, 340, 348, 349,

368, 371
Pacha Augustin 31, 57, 79 Popescu 40, 70, 95, 100, 136, 148, 155,
Pall Francisc 177 328, 338, 339, 355, 368
Panaitescu Nicolae 157 Pop Gligor 20, 62, 315, 326, 327
Paris 24, 324, 356, 362, 364, 365 Pop Ioniţă 38
Păucineşti 37 Popovici Flaviu 38
Pâclişa 37 Popovici Florin 111
Pâclişanu Zenovie 92, 93, 100, 102, Popovici Mihai 58
116, 117, 118, 362, 370 Pop Valer 31, 162, 188, 235, 236, 237,
Pepa Dumitru 31 240, 250, 251, 252, 253, 259, 262,
Pesta 23, 322, 324, 325, 327, 353 265, 266, 271, 272, 276
Petrea Ioan 256 Pop Victor 110
Petrescu Gheorghe 200, 202, 207, 216, Pricaz 87, 151, 162, 167, 168, 254, 259,
225, 233, 241, 286, 287 261, 272, 277
Petrilaca 126 Prie Octavian 335, 372
Pimen Georgescu 256, 362 Prislop 36
Pio Romeno 39, 115 Prunduş Augustin Silvestru 115
Piteşti 74, 90, 91, 95, 96, 97, 99, 100, Puni Emil 92, 93, 100, 102, 118
101, 106, 108, 109, 117, 133, 135, Pura Nicolae 79, 115, 116, 399
145, 147, 148, 154, 155, 158, 164,
174, 273 R
Pius al XII-lea 142
Pius al X-lea 27, 47, 49 Racoviţa 38
Pleşca Petru 244, 300, 301, 302 Raţiu Iuliu 30, 38, 40, 57, 81, 129, 160,
Pleşiug Vasile 39 209, 327, 364, 400
Plosca 38 Reghis Gheorghe 124, 125, 126, 127,
Ploscaru Ioan 32, 39, 41, 43, 44, 80, 129, 132
81, 85, 86, 87, 89, 102, 111, 115, Repede Nicolae 70
126, 128, 135, 138, 187, 204, 209, Rezei Fabiu 31
210, 220, 244, 294, 401 Riţiu Grigore 177
Poarta Albă 63, 92 Rîu de Mori 37
Poenaru Victor 301 Roma 19, 23, 28, 29, 31, 39, 46, 47, 48,
Popa 30, 209, 212, 216, 223, 224, 228, 49, 52, 60, 63, 71, 85, 115, 127,
231, 232, 235, 237, 240, 243, 245, 137, 142, 152, 200, 205, 211, 223,
250, 251, 252, 253, 254, 255, 259, 228, 238, 239, 240, 245, 252, 277,
260, 261, 262, 264, 265, 266, 289, 290, 294, 296, 298, 314,
267, 270, 271, 272, 275, 276, 278, 325, 334, 336, 340, 343, 351, 352,
354, 360, 365, 366, 367, 399, 401
Rusalin Marcu 102, 103, 104, 105, Simeria 37, 266

106, 112, 114, 118, 128, 134 Sinaia 363
Rusia 130, 282, 353, 356 Sintescu Nicolae 31, 40
Rusu Alexandru 19, 30, 40, 43, 44, 84, Snagov 164, 198, 199, 273
85, 86, 89, 90, 91, 92, 93, 96, 97, Socol Ioan 38, 110
98, 102, 105, 107, 115, 116, 117, Solomon Simeon 218, 257, 268, 269,
118, 119, 128, 129, 132, 133, 145, 274, 288, 290, 292, 293, 294,
146, 147, 149, 155, 156, 157, 161, 295, 298, 299, 300, 301, 302,
162, 164, 165, 170, 174, 175, 176, 303, 304, 306, 335
177, 179, 187, 189, 196, 211, 221, Soporni Mihai 37
231, 257, 273, 284, 288, 296, 309, Stalin Iosif Vissarionovici 142, 150
348, 349 Stanciu Ioan 110, 279
Rusu Victor 177 Stegărescu 195
Steopo 99
S Sterescu Paul 84, 90, 105, 112, 114,
134, 135, 167, 172, 209, 223, 224,
Sabin Radu 196, 197 229, 235, 236, 237, 240, 243, 246,
Sain Nicolae 312 250, 251, 252, 253, 254, 255, 260,
Salcia 188 264, 265, 267, 270, 271, 272, 275,
Samurcăseşti 159, 164, 174, 179, 184, 276, 278
202, 207, 287 Steskal Wiliam 229, 240, 260, 261,
Sarmisegetuza 38 264, 270, 275
Satu Mare 46, 80, 96, 102, 103, 177, 188 Stoian Stanciu 130
Sălăgean Dumitru 210, 237, 254, 255 Stoica Chivu 143, 149
Sâlha 252 Stoica Romulus 30, 110, 143, 360
Sălişteanu 64 Strasbourg 31, 61, 131, 362, 368
Sâmpălean Ioan 29, 370, 371 Suceava 99, 144, 159, 174, 176, 184
Sâniob 211 Suciu 19, 33, 38, 54, 106, 111, 281, 329,
Senater M. 164 335, 339, 362, 363, 365, 366, 369
Serbia 353
Severin 31, 58, 115, 131, 239 Ș
Sibiu 61, 139, 167, 239, 303, 319
Sican Dumitru 150, 154, 156, 158, 165, Șeicaru 226
166, 173, 182, 186, 206, 228, 232, Șeicaru Pamfil 226
263, 274 Şurianu Monica 74, 118
Sighet 40, 43, 57, 72, 79, 80, 81, 84, 86, Şurianu Ovidiu 128
87, 92, 96, 97, 106, 115, 116, 126,
129, 137, 140, 171, 177, 187, 210, T
281, 298, 309
Silvaşul 36 Tămâian Coriolan 298
Târgu Mureş 86, 92, 102, 103, 118 Tulcea 41, 162, 170, 196
Tăutu Aloisie 34, 46 Turdaş 55
Tăzlăuanu Octavian 368 Turdeanu Salustiu 218
Tecşa Grigore 97 Tureanu Ilie 174, 176, 185
Teglaş Ladislau 57
Teiuş 19, 20, 22, 55, 57, 59, 60, 61, 62, U
65, 68, 71, 91, 117, 159, 194, 202,
207, 220, 228, 231, 290, 292, Ungaria 140, 191, 323, 329, 330, 345,
306, 310, 314, 315, 317, 321, 325, 351, 352, 358, 360
326, 327, 330, 333, 352, 372 Uricani 36, 87, 153
Teoctist Arăpaşu 141, 256, 268, 276
Timişoara 20, 31, 32, 37, 39, 41, 44, 52, V
54, 57, 61, 63, 65, 67, 74, 79, 80, Vachlin A. 230
81, 83, 85, 87, 88, 89, 90, 94, 99, Valea Dâljii 37
102, 103, 104, 105, 106, 107, 109, Valea Jiului 87, 127, 153, 167
112, 113, 118, 119, 124, 126, 128, Valea Neagră 63
131, 134, 135, 136, 138, 141, 146, Vancea 24, 39, 317
147, 150, 155, 160, 161, 162, 163, Vancu Emil 340
171, 175, 176, 187, 196, 210, 211, Vancu Vasile 338
212, 214, 219, 228, 229, 231, 259, Varşovia 141
261, 264, 265, 266, 268, 270, 271, Vasile Luca 86, 98, 133, 151, 159, 160,
275, 285, 295, 299, 301, 400, 401 161, 167, 171, 174, 176, 204, 207,
Tisserant Eugene 32, 238 213, 216, 219, 225, 233, 234, 241,
Tiut Vasile 126, 136, 237, 254, 255 242, 290, 305
Toma Constantin 66, 170, 173, 178, Vasion Ion 121
180 Vatican 46, 49, 72, 89, 92, 93, 102, 117,
Toteşti 37, 39, 92 140, 146, 238, 239, 245, 252,
Traian Iovaneli 227, 292 256, 365, 366
Transilvania 19, 20, 25, 27, 46, 207, Văcăreşti 55, 61, 80, 132
400 Văleanu Marius 218, 219, 344
Trofan Pavel 79, 85, 89, 94, 102, 103, Vescan Nicolae 37, 111
104, 105, 109, 110, 112, 113, 114, Vezoc Iosif 38, 39, 57, 110, 115
115, 116, 119, 124, 126, 129, 132, Vicariatul Heţegului 37
134, 146, 160, 161, 162, 167, 171, Vicin Alexe 21, 22, 320, 321, 328, 333
176, 228, 259, 309 Vida Ludovic 96, 97, 98, 99, 147
Tufescu Patriciu 37, 57, 61, 62, 79, 83, Viena 19, 20, 22, 31, 44, 45, 48, 49, 60,
84, 110, 128, 187, 188, 189, 196, 62, 71, 315, 321, 324, 328, 329,
208, 209, 220, 268, 300, 305, 330, 331, 333, 334, 351, 363, 368
307 Vintilă M. 165, 181, 249
Vistig Eugen 95, 100, 145, 155 Z

Voicilă Petre 170, 201, 204, 213, 215,
226, 227, 248 Zambeti H. 166, 173, 182
Voicu Marin 144, 164, 181, 185, 249 Zasloţi Cornel 38, 131, 399
Voştinaru Teodor 63, 66, 70, 75, 109, Zeicani 37
110, 111, 113, 114, 212, 399 Zudor Francisc 43, 44, 221, 254, 288,
Vultur Ioan 171, 285 296, 307, 308
W
Wolfsgrunber Colestin 330

Episcopul Ioan Balan in Dosarele Securit PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Episcopul Ioan Balan in Dosarele Securit PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sergiu Soica | Gabriel Buboi

Episcopul Ioan Bălan

© Sergiu Soica, 2015

Editura Mega | www.edituramega.ro

Martiriul Episcopului Ioan Bălan – Consideraţii

Biografia Episcopului Dr. Ioan Bălan 19

Episcopul dr. Ioan Bălan în dosarele Securităţii 53

Indici de nume şi localităţi 403

E vocarea figurii episcopului martir Ioan Bălan în paginile aces‑

Binecuvântăm apariţia acestei cărţi rugând pe Bunul şi Atotputernicul

Lugoj, 22 iulie 2015

D umnezeu își însoțește poporul și fiii de‑a lungul tuturor

Încercarea naşte virtutea

După încheierea celui de‑al Doilea Război Mondial, lucrurile tre‑

simbolismul pe care îl poartă, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

încercărilor, oamenii se eliberează de ceea ce este în surplus, iar epi‑

Statornicia credinţei ca temelie a martiriului

Într‑o societate care se vrea cosmopolită, modernă și laică, poate părea

renunţe la legătura şi iubirea lor pentru Roma şi să intre în logica unei

Discernământul – poartă privilegiată a

În faţa propunerilor atrăgătoare din punct de vedere uman, inima

I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 311–312.

A. Prunduş, C. Plăianu, Catolicism şi Ortodoxie românească: Scurt istoric al Bisericii

Române, Viaţa Creştină, Cluj‑Napoca, 1994, p. 139.

reculegere şi de punere în balanţă a situaţiei pentru a putea discerne şi

Ioan Bălan a ştiut să se ţină la distanţă. Îmi amintesc că odată a fost

Conciliul Vatican II şi mărturia Bisericii

Odată cu Conciliul Vatican al II‑lea (1962–1965) se deschide o nouă

„Istoria, tradiţiile şi nenumărate instituţii bisericeşti dau strălucită

Ospitalitatea – virtute a martirului

Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin Sfânta Scriptură îl solicită

e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu‑i bănuitor. Şi încrederea

în Cristos, pentru că martiriul se fondează pe credinţă, pe prietenia

Ioan Bălan – paradigma unei umanităţi binecuvântate

Putem spune că atunci când suntem în faţa experienţei martiriului

aparentă, în fragilităţile omului. Prin abandonare are loc transformarea

I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 47.

Ibidem, Lanţuri şi teroare, p. 294.

În ceea ce ne priveşte, lupta

E piscopul Ioan Bălan este unul din episcopii Bisericii Române

liturgice: „Die kirche Dyptichen. Ihr Wesen und Gebrauch”17. Despre

Seminaristul Ioan Bălan

La Blaj, Ioan Bălan, a primit tunsura la 5 aprilie 190323, ipodiaconatul

rămas foarte satisfăcut de ea, căci eu descoperisem o greşeală în textul

Preotul Ioan Bălan

În revista „Unirea” de la Blaj, din 11 iulie 1903 este menționat la

Protopopul Ioan Bălan

Prin calităţile sale intelectuale preotul Ioan Bălan, ajunge să fie

dimir Ghika în noiembrie 1914.

să fiu la Bucureşti pe 1 septembrie stil vechi 1909, unde aveam să fiu şi

unde existau multe călugăriţe romano‑catolice, şi de acolo la Iaşi.

Canonicul Ioan Bălan

Ioan Bălan revine la Blaj şi devine în anul 1920 canonic mitropolitan,

„Jalnică a fost despărţirea de credincioşii bucureşteni în 31 Ianuarie

de fete. Comitetul Reuniunii Arhidiecezane de misiuni, m’a coop‑

Episcopul Ioan Bălan

Sfântul Scaun de la Roma, odată cu numirea Episcopului Alexandru

notă de mănă a Asesorului Giuseppe Cesarini e menţionat că: „Sfântul

Şcoala Normală de fete. Mitropolitul Alexandru Nicolescu şi membrii

decoraţia „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer61, acordată de

Activitatea Episcopului Ioan Bălan

Din activitatea Episcopului Ioan Bălan menţionăm grija sa deose‑

obţinerea de sulfamidă albă, sulfatiazol şi penicilină. Aceste medica‑

Biografia Episcopului Dr. Ioan Bălan 19

Episcopul dr. Ioan Bălan în dosarele Securităţii 53

Indici de nume şi localităţi 403