Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT la tema:
“Psihanaliza-concept si metode. Mecanisme de aparare”
Chisinau 2019
Psihanaliza înglobează o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind
explicarea fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea proceselor
desfășurate însubconștient (en) și a relațiilor sale cu conștientul, din care rezultă procedee
terapeutice aplicate în cazul tulburărilor psihopatologice. Aceste concepții s-au extins la
explicarea fenomenelor socio-culturale.
Anxietatea
Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne îl constituie conceptul de anxietate,
care în anumite condiții de pericol poate declanșa un mecanism corespunzător de apărare.
Aceste situații periculoase pot fi:
Metodele psihanalizei
Anamneza pacientului are loc în mod clasic, acesta fiind culcat în timp ce psihanalistul
se găsește în afara câmpului său vizual. În general, interpretarea datelor anamnestice
amănunțite și de biografie este adesea suficientă pentru a schița cadrul tulburărilor
nevrotice și forma personalității psihopatologice.
Asociațiile libere produse de pacient fac posibil accesul la conținutul trăirii sale
psihice, la conflictele sale intime, și descoperă terapeutului imaginea vie
a etiologiei nevrozei în cazul pacientului respectiv. Pacientul relatează tot ce-i trece
prin minte, într-un flux neîntrerupt, chiar dacă crede că lucrurile sunt lipsite de
importanță și n-au nicio legătură unele cu altele, sau chiar dacă aceasta i-ar fi penibil
și ar putea să-i provoace un sentiment de rușine. Experiența psihanalistului poate
descoperi în acest material brut multe informații asupra unor experiențe rămase
ascunse. Aceasta presupune din partea pacientului o dispoziție spre cooperare fără
limite.
Aspecte socio-culturale
Pornind de la explicația stărilor psihopatologice, teoria psihanalitică conține și elemente
ale psihologiei generale, ale etnologiei, sociologiei, ale teoriei personalității și filosofiei
culturii, care confruntă natura umană cu mediul social în care se dezvoltă. Crearea
bunurilor culturale ar fi rezultatul transferului energiei sexuale în muncă, în procesul
desublimare. Sub influența primului război mondial, Freud presupune existența unui
impuls destructiv, căruia îi opune dorința de viață ("Lebenstrieb"). În ultimul timp,
psihanaliza s-a dovedit foarte utilă pentru înțelegerea iraționalității fenomenelor de
dezvoltare socială, deși diversele "diagnoze" nu au dus la rezultate unitare.
Alfred Adler
Adler, un alt elev al lui Freud, insistă asupra conceptului de inferioritate, care, din
momentul în care devine conștientă, conferă forță de a se lăsa depășită. În caz contrar,
rezultă o stare nevrotică cu tendință la izolare de lumea reală. Depășirea stării de
inferioritate poate conduce la dorință nestăpânită de putere și dominare.
Otto Rank
Rank vedea în traumatismul suferit deja în momentul nașterii cheia explicării nevrozelor.
El acorda o importanță deosebită voinței, ca forță pozitivă în procesul de organizare și
integrare a personalității.
Melanie Klein
O interesantă direcție o reprezintă așa zisa școală engleză de psihanaliză, datorită în
special lucrărilor lui Melanie Klein. Ea postulează existența unor fantezii inconștiente
complexe la copii, a căror origine o constituie teama în fața amenințării existenței,
instinctul morții.
John Bowlby
Josef Breuer
Mario Erdheim
Sándor Ferenczi
Jacques Lacan
Daniel Lagache
Serge Leclaire
Wilhelm Reich
Donald Winnicott
Driek Van Der Sterren
Léopold Szondi
În România, Ion Popescu-Sibiu a publicat în 1947 monografia "Psihanaliza lui Freud", în
editura "Cartea Românească". În anul 1932, teza sa de doctorat cu titlul "Doctrina lui
Freud" fusese premiată de Academia Română.
Critica psihanalizei
Încă de la apariție, psihanaliza a fost supusă deseori unor critici severe. În special din
partea psihologiei academice i s-a reproșat că, deși cele două discipline se influențează
teoretic reciproc, în asectele esențiale se depărtează una de alta, dezvoltându-se în direcții
deosebite. Freud a fost învinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare însemnătate
rolului impulsurilor sexuale în viața psihică ("pansexualism"). Aceasta se explică, printre
altele, prin faptul că, în timpul său, funcțiunea glandelor endocrine era insuficient
cunoscută, endocrinologia se găsea la începutul dezvoltării ei. Pe de altă parte, trebuie
recunoscut că emanciparea sexuală din zilele noastre se datorează în bună parte
contribuției aduse de psihanaliză în transformarea concepțiilor morale, în înlăturarea
tabu-urilor. Filosoful Karl Popper consideră că psihanaliza nu este o știință rezultată în
urma cercetărilor, ci mai de grabă o idee sectară, un fel de credință religioasă. În același
sens, de data asta autocritic, se exprimă și psihanalistul francez Jacques Lacan, afirmând
(în1977, într-o intervenție la universitatea din Bruxelles) că, în scurt timp, lumea nu va
mai vrea să audă de psihanaliză. Pentru Adolf Grünbaum ("Kritische Betrachtungen zur
Psychoanalyse", 1991) Psihanaliza se prezintă ca un sistem închis, ca o dogmă, fără
criterii metodologice precis definite, fapt care contravine principiilor de bază ale științei.
O parte din aceste critici se datorează în bună măsură lipsei de eficiență demonstrabilă a
psihanalizei terapeutice în comparație cu alte metode și procedee psihoterapeutice.
În1981, Paul Kline a supus unei analize critice 600 de studii psihanalitice apărute în
diverse publicații. Din acestea, doar ca. 100 relatau rezultate pozitive în favoarea
psihanalizei. Restul de 500 contraziceau în mod evident pozițiile teoretice ale
psihanalizei sau cuprindeau din punct de vedere metodologic atât de multe lipsuri, încât
nu puteau fi evaluate cu obiectivitate. În literatura post-freudiană din a doua jumătate a
secolului al XX-lea există tot mai mult tendința de a se înlocui termenul de "inconștient"
cu acela de "subconștient", ținând seama de datele neurofiziologiei moderne asupra
treptelor stării de conștiință. Astfel se știe, de exemplu, că visele nu se produc în somnul
profund, ci în timpul fazelor REM ("rapid eye movements"), în stadiul B de somn
superficial. Altfel nu am mai avea amintirea lor. Psihanaliza nu mai constituie astăzi un
domeniu important al științei, fiind într-un regres [1] și marginalizare evidente în
universități și clinici. Teoriile psihanalitice au fost practic invalidate, iar practicile clinice
suferă sub aspectul dovezilor științifice riguroase. În momentul de față există foarte multe
excepții de la aspectele psihanalizei clasice, acestea făcând subiectul unor curente
contemporane, tinzându-se spre un proces al psihanalizei mai subiectiv, mai interactiv,
mai interpersonal.