BIOCHIMIE – Curs 8

ENZIME
• Sunt catalizatori ai reacţiilor chimice care au loc în organismele vii
• Însuşiri comune cu ale catalizatorilor chimici:
– Acţionează în concentraţii foarte mici
– Nu se consumă în cursul reacţiei
– Nu modifică constantele de echilibru ale reacţiilor pe care le catalizează, ci doar
grăbesc atingerea stării de echilibru
– Însuşiri caracteristice enzimelor:
– Sunt proteine (excepţie fac ribozimii – forme de ARN)
– Prezintă specificitate
– Scad energia de activare
– Activitatea lor poate fi modulată de agenţi reglatori
Mecanismul catalizei enzimatice:
Structura enzimelor:
• Enzime cu structură strict proteică – chimotripsina,
ribonucleaza, lizozimul (din lacrimi şi mucusul nazal)
• Enzime cu structură heteroproteică –
– Partea proteică = apoenzimă
– Partea neproteică = cofactor
• Coenzimă = componentă organică,
care se leagă slab, necovalent de apoenzimă, frecvent derivată
dintr-o vitamină hidrosolubilă
• Grupare prostetică = componentă
organică care se leagă de apoenzimă puternic, chiar covalent
(ex.hemul)

Specificitatea enzimelor:
1. Specificitate de reacţie – unei reacţii îi corespunde o enzimă; pe baza acestui tip de
specificitate se face clasificarea enzimelor
2. Specificitate de substrat – selectivitate în alegerea substratului
- Specificitate absolută – enzima utilizează un singur substrat; ex. ureaza, anhidraza
carbonică, acetil colinesteraza
- Specificitate relativă de grup – enzimele pot cataliza un anumit gen de reacţie, într-o
familie de compuşi înrudiţi; ex. alcool dehidrogenaza
Specificitate largă – enzimele pot avea o gama largă de substrate dar acţiunea lor este aceeaşi; ex.
enzimele proteolitice digestive, glicozidazele.
3. Specificitate stereochimică – enzimele pot distinge între un enantiomer levogir şi unul
dextrogir sau între un izomer cis şi unul trans; ex. lactat dehidrogenaza – substratul este
numai acidul L-lactic; succinat dehidrogenaza – se obţine numai izomerul trans = acidul
fumaric
Clasificarea şi denumirea enzimelor:
 • Numele unei enzime se formează prin adăugarea sufixului –ază la numele substratului (ex.
zaharază, urează) sau după acţiunea specifică a enzimei (ex. adenilat ciclază, lactat
dehidrogenază, glutation reductază)
• Fiecare enzimă este codificată de 4 cifre care definesc clasa, subclasa, sub-subclasa, numărul
de ordine al enzimei din şir
• Sunt 6 clase de enzime după tipul de reacţie catalizat

Clasificarea enzimelor:
1.Oxidoreductazele – catalizează reacţii redox, de transfer de electroni sau de hidrogen
 Dehidrogenaze

SH2 + Coenzima Sox + CoH2

 Monooxigenaze (hidroxilaze)
R-H + O2 + (NADPH + H+) R - OH + H2O + NADP+
 Oxidaze

SH2 + 1/2 O2 Sox + H2O

SH2 + O2 Sox + H2O2

2.Transferazele – catalizează reacţii de transfer a unei grupări de la un donor către un acceptor
 Aminotransferaze (transaminaze)
 Fosforil transferaze
 Metil transferaze
Transaminaze (aminotransferaze)
COOH COOH

CH2 CH2
CH3 CH3
GPT
CH2 + CH2 +
C O CH NH2
CH NH2 C
COOH O COOH
COOH
COOH

Acid Acid
glutamic piruvic -cetoglutarat Alanina

COOH COOH COOH COOH

CH2 CH2 CH2 CH2

GOT
+ +
CH2 C O CH2 CH NH2

CH NH2 COOH C COOH

O
COOH
COOH

Acid Acid
glutamic Oxaloacetat -cetoglutarat aspartic
 3.Hidrolazele – catalizează reacţii de hidroliză
Esteraze
Glicozidaze
Peptidaze
4.Liazele – catalizează reacţii de adiţie reversibile, la legături multiple
5.Izomerazele – catalizează reacţii de izomerizare
 Epimeraze
CH2OH CH2OH

OH O O

OH OH
O-UDP HO O-UDP
OH OH

UDP - galactoza UDP - glucoza

 Izomerazele cis-trans
 Mutazele
CH2OPO3H2 CH2OH
O O

OH OH
OH OH OH OPO3H2
OH OH

Glucozo-6-fosfat Glucozo-1-fosfat

6. Ligazele – catalizează reacţii de condensare cuplate cu scindarea de ATP

COOH COOH

Glutamin CH2
CH2
sintetaza
CH2
+ NH3
CH2

ATP ADP+Pi CH NH2

CH NH2
COOH
COOH

Acid glutamic Glutamina

Centrul activ al enzimei
• Este o regiune restrânsă din enzimă cu structură chimică şi geometrică bine determinate
• Nu este o suprafaţă plană ci o entitate tridimensională
• Este format din centrul de legare, unde se leagă substratul şi centrul catalitic, unde acesta
este transformat în produși
• Cel mai frecvent în situsurile catalitice se găsesc resturi de Cis, Ser, His, Tyr, Glu, Asp având
grupări funcţionale –OH, -SH, -NH3+, -COO-, imidazole
Complexul enzimă-substrat
• Legarea substratului la enzimă se face prin forţe slabe, necovalente (legături de hidrogen,
interacţiuni hidrofobe, interacţiuni electrostatice) sau covalente reversibile
• Între substrat şi centrul activ al enzimei există complementaritate geometrică şi chimică
Formarea complexului ES
• Există 2 modele cu privire la legarea substratului la centrul activ al enzimei:
– Modelul clasic, lacăt-cheie al lui Emil Fischer
– Modelul dinamic, mână în mănuşă, numit şi “al centrul indus” , propus de Koshland

Cataliza enzimatică
• Cataliza studiază viteza reacţiilor chimice şi factorii care o influențează
• Viteza unei reacţii = variaţia în timp a concentraţiilor reactanților sau a produşilor de reacţie
Activitatea unei enzime
• Unitatea Internaţională (UI) = activitatea enzimei care transformă 1 mmol de substrat pe
minut în condiţii standard de pH, temperatură şi prezenţa cofactorilor adecvaţi
• Activitate moleculară = numărul de molecule de substrat care sunt transformate în produs
de către o moleculă de enzimă într-o secundă
• Activitatea specifică = număr de UI/mg proteină totală
• Katal = activitatea enzimei care transformă un mol de substrat pe secundă
Teoria cinetică Michaelis-Menten
1. Influenţa [E] asupra vitezei de reacţie
2. Influenţa [S] asupra vitezei
 Reprezentarea Lineweaver-Burk 3.Influenţa temperaturii asupra activităţii enzimatice
Vo

10 30 50 70
Temperaturã (oC)

4. Influenţa pH asupra activitaţii enzimelor

Vo

Pepsina Tripsina Colinesteraza

1 2 7 8 9 10 14 pH

Inhibiţia activitaţii enzimelor

1.Inhibiţia ireversibilă
NH CH CO

CH2
NH CH CO
OH
CH2
- HF
+ O
CH3 CH3
CH3 F CH3
HC O P O CH
HC O P O CH
CH3 O CH3
CH3 O CH3
2. Inhibiţia reversibilă
A. Inhibiţia competitivă
E + S ES E + P

+
I I

S
EI

Inhibiţia activitaţii enzimelor

B. Inhibiţia necompetitivă
3.Inhibiţia uncompetitivă

ENZIME ALOSTERICE
 • Sunt enzime oligomere care au câte un centru catalitic pe fiecare protomer
• Curbele v = f[S] sunt sigmoide
• Vmax se atinge atunci când toate centrele active sunt ocupate cu substrat
• Fixarea lui S pe un centru uşurează legarea S într-un alt centru, situat pe alt protomer; cele
două centre cooperează prin intermediul întregii molecule proteice
• Enzima posedă 2 centre: centru catalitic şi un centru alosteric (allos = altul) pe acelaşi
protomer dar într-o regiune diferită, unde se poate lega un compus distinct de substratul
enzimei, denumit efector alosteric
• Ocuparea cu ligand a centrului alosteric induce o tranziţie conformaţională resimţită şi de
centrul de legare a substratului, fie în sensul creşterii afinităţii, fie în sensul scăderii afinităţii
sale pentru substrat
• Efectorul alosteric poate fi: activator (efector pozitiv) sau inhibitor (efector negativ)
• Se pot comporta ca proteine alosterice şi alte proteine ca: proteine de transport (ex.
hemoglobina), receptori hormonali
• Sunt enzime reglatoare ale etapelor cheie din căile metabolice; reacţiile catalizate de
aceste enzime sunt ireversibile
• Au structură cuaternară, numărul protomerilor fiind
par (2, 4, 6, etc)
• Reglarea alosterică se face cu consum minim de
energie deoarece interacţiunile dintre protomeri nu implică
rupere de legături covalente iar efectorii se află curent în
fondul metabolic celular
• Există 2 modele de acţiune:
• Modelul concertat (simetric)
• Modelul secvenţial
Modelul simetric
• Fiecare dintre subunităţi poate exista într-o
conformaţie relaxată (R) cu afinitate mare pentru substrat
şi o conformaţie tensionată (T) cu afinitate mică pentru
substrat
• Activatorii stabilizează
starea R iar inhibitorii
stabilizează starea T.

Modelul secvential

Reglarea activităţii enzimelor

 • Viteza reacţiilor enzimatice depinde de doi factori:
– Cantitatea de enzimă
– Eficienţa enzimelor în calitate de catalizatori
Reglarea cantităţii de enzimă
• Cantitatea oricărei proteine prezentă la un moment dat într-o celulă depinde de dinamica
proceselor de biosinteză şi de degradare
• Există 3 categorii de enzime:
1.Enzime constitutive – enzime la care Ks =Kd (constanta de sinteză=constanta de disociere); ele
catalizează procese fundamentale pentru existenţa celulei. Se găsesc în celule în cantităţi relativ
constante. Nu suferă fluctuaţii semnificative în raport cu factorii de mediu.
2. Enzime inductibile – sunt enzimele pentru care Ks>Kd; sunt implicate în general în căi catabolice.
Enzima este sintetizată numai dacă există substratul asupra căruia să acţioneze. Substratul
acţionează ca inductor, accelerând sinteza enzimei;
3. Enzime represibile – sunt enzimele pentru care Ks<Kd; pot fi implicate în procese de sinteză a
unor constituenţi celuari (căi anabolice). Sinteza lor este încetinită de acumularea produsul final al
reacţiei catalizate.
• Represia se face de obicei prin intermediul unor compuşi cu molecula mică numiţi
corepresori, care acţionează sub forma unor complexe cu proteine specializate numite
aporepresori.
Reglarea eficienţei catalitice a enzimelor
1. Reglarea prin concentraţia substratului

2.Reglarea prin produsul final (feed-back inhibiţie)

Reglarea covalentă
• Presupune:
1. Transformarea unor enzime din forma
activă în forma inactivă şi invers prin
ruperea unor legături covalente
– Enzimele se numesc enzime interconvertibile
– Conversia se face prin fosforilare sau nucleotidilare (adăugarea revesibilă a unui
nucleotid la un aminoacid specific ; predominantă la bacterii)

• Fosforilarea se face prin transferul unui singur rest de acid fosforic de pe ATP pe un rest de
Ser, mai rar Thr sau Tyr, care nu fac parte din centrul activ al enzimei
• Fosforilările sunt catalizate de kinaze specifice (care sunt şi ele enzime interconvertibile)
supuse unui control hormonal
• Reacţiile de fosforilare sunt ireversibile
• Defosforilarea este tot ireversibilă; se face prin
hidroliză în prezenţa unor fosfataze, supuse şi ele
unui control hormonal
• Unele enzime sunt active în forma fosforilată, altele
în forma defosfo
2. Trecerea enzimelor inactive în enzime active prin
proteoliză (ruperea unor legături covalente); procesul
este unidirecţional
• Proenzimele (zimogenii) sunt forme inactive produse la locul de sinteză, activarea acestora
urmând să se facă la locul de acţiune
• Activarea lor se face sub influenţa factorilor de mediu şi autocatalitic, printr-un proces
ireversibil de rupere a unor legături peptidice specifice
Reglarea covalentă prin proteoliză
• Existenţa zimogenilor este o modalitate de a obţine foarte rapid, prin transformări minore,
cantităţi mari de enzime active
• Exemple:
– Enzimele proteolitice digestive
– Enzimele coagulării sângelui
– Enzimele sistemului complement
Enzimele proteolitice digestive
• Pepsinogenul este transformat iniţial în pepsina activă datorită acidităţii sucului gastric şi
apoi autocatalitic (transformarea presupune îndepărtarea unui segment terminal de 44
aminoacizi care masca centrul activ al enzimei)
• Tripsinogenul este transformat în tripsină iniţial sub acţiunea
enteropeptidazei/enterokinază (în duoden) şi apoi autocatalitic; se îndepărtează fragmentul
N-terminal de 6 aminoacizi. Tripsina activă poate activa tripsinogenul, chimotripsinogenul,
proelastaza şi procarboxipeptidaza. Zimogenii pancreatici se activează când conţinutul
stomacal a ajuns în duoden
• Chimotripsinogenul este transformat în chimotripsină prin îndepărtarea a 2 dipeptide de
către tripsina activă.
Izoenzimele
• Sunt proteine oligomere, prezente la aceeaşi specie, care catalizează aceeaşi reacţie în
toate ţesuturile, dar care diferă prin una sau mai multe însuşiri
• Ele sunt diferite structural şi distribuite diferit în anumite ţesuturi
• Diferenţele structurale determinări la rândul lor diferenţe de pI, mobilitate electroforetică şi
masă moleculară
• Izoenzimele pot avea afinităţi diferite faţă de acelaşi substrat, sensibilităţi diferite la
acţiunea unor efectori alosterici şi specificităţi distincte pentru coenzime.
• Exemple:izoenzimele lactat dehidrogenazei (LDH) si izoenzimele creatin kinazei (CK)
 Izoenzime LDH

Izoenzime CK

- +
 Infarct miocardic

Complexe multienzimatice
• Sunt asamblări de diferite enzime într-un complex cu scopul de a creşte eficienţa globală a
unui proces care implică parcurgerea unui număr mare de reacţii
• Intermediarii de reacţie trec pe rând de la un centru activ la altul, fără să difuzeze şi să se
dilueze în mediu
• Reacţiile secundare sunt minimalizate
• Exemple: acid gras sintaza, complexul piruvat dehidrogenazei