Ambalaje

Din
Sticla
-Calitatea Produselor-

Elev:Serban Cosmin

Grupa:631 CB

Cuprins

1
 1.1.Introducere
 1.2. Raspandire si dezvoltare
 1.3. Proprietati mecanice
 1.4. Proprietati termice ale sticlei
 1.4.1. Proprietati optice ale sticlei
 1.4.2. Tipuri de sticla
 1.4.3. Avantaje si dezavantaje
 1.4.4.Procesul de fabricare
 1.5. Proiectarea ambalajelor
 1.5.1.Factorii legati de produs
 1.5.2. Borcanere cu inchidere Omnia
 1.5.3. Compozitie si structura
 Bibliografie

 1.1.Introducere

2
 Sticlele sunt materiale amorfe (necristalizate), cu rezistență mecanică și duritate mare, cu
coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai înalte se comportă ca lichidele subrăcite cu
vâscozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin încălzire se înmoaie treptat, până la
lichefiere, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Sticlele se obțin, în general, prin topirea în cuptoare speciale a unui amestec format din
nisip de cuarț, piatră de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) și materiale auxiliare.
Proprietățile fizice ale sticlelor sunt determinate de compoziția lor.

Sticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită caracteristicilor sale şi a
avantajelor pe care le oferă ca ambalaj. Ea este utilizată cu precădere la ambalarea produselor
lichide sau vâscoase în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la ambalarea
produselor chimice etc.

Sticla a fost definita de „Societatea Americana de testare si materiale” ca fiind”un produs

organic amorf de fuziune,care este racit in conditii dure fara cristalizare”

Plinius menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un

grup de marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a face focul.
Plaja întinsă era plină de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc. Marinarilor le-a
venit ideea de a folosi câțiva bulgări de sodă de pe corabie. Și au făcut focul, pregătindu-și
mâncarea și apoi dormind. Dimineață, scormonind din întâmplare prin cenușa focului, un
marinar a găsit câteva pietricele lucioase, care nu semănau cu nici un material obișnuit. Erau
bucățele de sticlă.

Întâmplarea a fost verificată de oamenii de știință, care au dovedit că focul făcut pe plajă,
chiar și pe bază de cărbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru producerea
topirii nisipului (prima condiție pentru apariția sticlei). Povestea lui Pliniu a fost catalogată ca
fiind falsă. Indiferent dacă povestea cu bulgării de sodă este sau nu adevărată, pe plajele și
deșerturile nisipoase din zonele bântuite de furtuni cu trăsnete se găsesc destul de frecvent
forme de sticlă naturală, formată de temperatura ridicată a trăsnetului. În anumite locuri din
SUA (ex. Florida sau California) acestea se comercializează, fiind vândute turiștilor fie în
formele ciudate naturale, fie cu anumite prelucrări.Sticla naturală, creată de lovitura
trăsnetului, este prima formă de sticlă cunoscută de catre om.

 1.2 Raspandire si dezvoltare

Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat însă în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că,
acoperind pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed și sodă, la ardere acesta se
transforma în smalț, adică într-o peliculă subțire de sticlă. Ulterior amestecul din care se
obținea smalțul a fost îmbogățit cu var, acesta devenind un element de primă importanță în
producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au
obținut smalț de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obținut
din amestecul ce producea smalțul, odată ars în cantități mai mari decât subțirea pojghiță de
pe un vas, bulgărași de smalț sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute din sticlă -
mărgelele. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.

3
 În urmă cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la mărgelele de sticlă inițiale, la felurite
obiecte din sticlă, de mici dimensiuni în imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri,
cupe pentru băut, vase pentru îmbălsămare etc.

Trebuie subliniat că în toată această epocă sticla produsă de egipteni era opacă! Din
amestecul simplu (fără adaosuri) se obținea o sticlă verde-maronie, asemănătoare ca aspect cu
zahărul ars din zilele noastre. Pentru obținerea unei sticle transparente era nevoie de o
temperatură de minimum 1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obținute cu tehnologia
egipteană.

Realizarea vaselor din sticlă se făcea cu mare greutate. La capătul unei vergele de fier se
fixa un amestec de lut și nisip, de forma dorită. Sticla fierbinte, vâscoasă, se turna pe o masă
din piatră și se întindea cu altă vergea din fier. Apoi meșterul sticlar răsucea bila, făcând sticla
vâscoasă să se lipească de ea, luând forma dorită. Procesul tehnologic era greu și periculos, iar
prețul sticlei era apropiat de cel al pietrelor prețioase. Tot egiptenii au meritul de a fi fost
primii în a realiza proteze oculare.

Sticlă romană din secolul al 4-lea

Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca în multe alte

domenii, au perfecționat spectaculos tehnologia inițială. În sec. I d.Hr., un meșter roman
anonim a înlocuit vergeaua metalică printr-o țeavă metalică, având la capătul dinspre meșter
un muștiuc din lemn, care ferea omul de temperatura înaltă a țevii. Adunând la capătul metalic
o bilă din sticlă lichidă și suflând, se obținea o bulă din sticlă ce putea fi apoi ușor modelată.

Această tehnologie nouă a fost făcută posibilă și de cuptoarele avansate ale romanilor, care
permiteau atingerea unor temperaturi mai înalte și obținerea, în locul sticlei vâscoase a
egiptenilor - imposibil de prelucrat prin suflare - a unei sticle aproape lichide.

Sticla romană comună, de culoare verzuie (opacă) a început să fie folosită tot mai mult. Era
întrebuințată pentru cupe și pocale, pentru vase de apă, ulei, vin, parfum etc, pentru biberoane
și alte obiecte practice.

Sticla romană scumpă era obținută din nisipuri albe, foarte pure, fiind incoloră și translucidă
(încă nu transparentă!). Era folosită pentru veselă, bibelouri, podoabe și ornamente prețioase.
Alături de aceste culori fundamentale, meșterii romani au izbutit a face nenumărate alte
varietăți de sticlă, de la cele ce păreau a fi piatră prețioasă (smarald, safir, opal, peruzea,
rubin) până la cele care imitau lemnul sau fructele (ca formă și culoare). În această epocă
apare și ornamentarea cu aplicații din sticlă, ca și folosirea formelor sau matrițelor pentru
prelucrări complexe (vase care imitau chipuri sau reprezentau scene de luptă etc). De
asemenea se realizează primele fire din sticlă, destinate în special colierelor și altor podoabe
feminine. Un produs roman din sticlă a cărui tehnologie nu a fost lămurită este butoiul din
sticlă. Acestea erau de mari dimensiuni, putând cuprinde chiar și un adult, iar felul în care au
fost suflate nu este încă lămurit (se fac felurite presupuneri, dar nu există siguranță). Prin acest
mister butoiul din sticlă se înscrie pe o listă a produselor romane din sticlă alături de care stau
cupele murrhine și diatretele. Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decât aurul, cele

4
mai ieftine valorând una prețul a zeci de sclavi! Erau mici, fără ornamente, dar aveau
străluciri uluitoare, în mii de scânteieri multicolore. Pentru un singur vas de acest fel Nero a
dat nu mai puțin de șaptezeci de talanți (echivalentul a trei sute de sclavi tineri, puternici).
Tehnica exactă de producere nu se cunoaște, ci doar unele elemente tehnice. La fel de scumpe
și misterioase sunt diatretele. Acestea erau un fel de vase din sticlă duble, cu o cupă în interior
și o dantelă de sticlă în exterior. Această dantelă nu atingea cupa interioară, permițând ținerea
ori consumarea unor băuturi fierbinți fără pericol de ardere (pentru mână). Altă formă de
utilizare a sticlei în care romanii au dovedit un mare talent a fost mozaicul. Realizate fie din
ceramică ori piatră smălțuită, fie integral din sticlă, mozaicurile romane au rămas până astăzi
un exemplu concludent de măiestrie și rafinament artistic. Se cuvine a menționa în final așa-
numitele vase de Portland, ca vasul Audgio și vasul lui Alexandru Sever. Ele erau lucrate în
două straturi, primul de un albastru deosebit de frumos iar al doilea, mult mai subțire, din
sticlă albă ca laptele. Odată izbutită realizarea vasului - deosebit de dificilă - urma partea cea
mai grea: gravarea. Aceasta se realiza prin zgârierea sticlei albe cu diamant, adâncirea treptată
a zgârieturilor și desprinderea sticlei albe fărâmă cu fărâmă. Orice greșeală distrugea vasul.
Cu toate inovațiile lor romanii nu au izbutit însă a obține sticlă transparentă (ci doar
translucidă) și ca urmare nici geamul, nici oglinda din sticlă.

Fig.1 Sticlă romană din secolul al 4-lea

 1.3. Proprietăţi mecanice

5
Sunt importante urmatoarele 2 aspecte pentru proprietatile mecanice ale sticlei:

1. Rezistenta la presiunea interna. Aceasta este importanta mai ales pentru recipientele care
sunt folosite la ambalarea bauturilor carbogazoase sau atunci cand recipientele urmeaza a fi
procesate in apa fierbinte sub presiune.

2. Rezistenta la impact. 2 forme de impact sunt importante si anume: un recipient in miscare

ce se ciocneste de un obiect stationar (ca in cazul caderii recipientului), si un obiect in miscare
care se ciocneste de un recipient stationar (de ex.la umplerea recipientelor).

 1.4. Proprietati termice ale sticlei

In industria alimentara cunoasterea comportarii recipientelor de sticla de temperatura este

foarte importanta deoarece acestea nu rezista la variatii mari de temperatura.Rezistenta la
variatiile de temperatura depinde de tipul de sticla utilizat la fabricarea recipientelor,de forma
recipientelor si de friabilitatea sticlei.

 1.4.1.Proprietăţile optice ale sticlei

La stres este izotropă din punct de vedere optic. Proprietăţile optice ale sticlei sunt legate de

gradul de penetrare a luminii şi de efectul ulterior al acestei transmisii care este, la randul ei,
funcţie de lungimea de undă. Transmisia spectrală a sticlei este determinată de reflexia pe
suprafaţa sticlei şi de absorbţia optică prin sticlă. In cazul sticlei silicice transmisia este
limitată de absorbţia siliciului la circa 150 nm in UV şi la 6000 nm in IR. Impurităţile de fier
reduc transmisia in UV şi IR.

Transparenţa sticlei este un factor important al vanzării, făcand posibilă vizualizarea

produsului conţinut. Radiaţiile care cad asupra unui ambalaj din sticlă se impart in radiaţii
reflectate, radiaţii absorbite de sticlă şi transformate in altă formă de energie, radiaţii
transmise care trec prin sticlă.

Absorbţia in vizibil. Se consideră că sticla cu o grosime nu prea mare lasă să treacă o mare
parte din lumina incidenţă; astfel sticla incoloră cu grosimea de 1 mm lasă să treacă 92% din
lumina incidenţă.

Absorbţia in ultraviolet. Sticla folosită curent (silico-calco-sodică sau potasică) este foarte
puţin permeabilă ia radiaţii ultraviolete; radiaţiile cu lungimea de undă de 3 500 sunt absorbite
complet la grosimi de sticlă de 2-3 mm. Permeabilitatea la radiaţii ultraviolete este mărită
dacă in compoziţia sticlei intra 0x121 de potasiu, bariu şi zinc.

 1.4.2.Tipuri de sticlă

In funcţie de compoziţia chimică există următoarele tipuri de sticlă:

Sticla silicică,cu conţinut ridicat de SiO2 are punctul de topire foarte ridicat prin topire la
temperatură foarte ridicată (1723°C) este rezistenta la acizii slabi concentraţi cu excepţia
acidului fluorhidric (HF) Se utilizeaza pentru apl.caţii speciale, incluzand unele sticle de
laborator.
6
Sticla calco-sodică reprezintă aproape 90% din intreaga producţie globală fiind folosită
pentru confecţionarea recipientelor care nu necesită rezistentă termică şi durabilitate chimică
excepţionale. Are un continut mai ridicat in calcar, o elasticitate mărită şi este mai puţin
fragilă,fiind folosită pentru confecţionarea buteliilor.

Sticla boro-silicică se obţine prin inlocuirea oxizilor metalelor alcaline cu oxid bone
astfelincat să conţină circa 6% bor. Este folosită pentru confecţionarea recipientelor care se
introduc in cuptor cu produsele conţinute. Sticla silico-calco-sodicăare rezistenţă chimică mai
mică şi este folosită pentru confecţionarea de pahare şi flacoane din sticlă.

Sticla alumino-silicică conţine aluminiu in cantitate mică şi este mai rezistentă din punct de
vedere chimic. Pentru obţinerea sticlei colorate se adaugă diferite cantităti de oxizi Oxidul de
fier conferă sticlei o culoare albastră dacă se găseşte in starea FeO şi o culoare galbenă atunci
cand este sub forma Fe2O3. in realitate cele două forme se găsesc impreună, culoare a sticlei
variind de la albastru la verde şi la galben culoarea verde putand fi verde-albăstruie sau verde-
gălbuie.

In funcţie de culoare, sticla se clasifică in următoarele tipuri:

· Sticla incoloră numită şi sticlă albă nu trebuie să conţină oxizi de fier decat in cantităţi
nesemnificative, astfel că trebuie să se obţină plecand de la matern prime iipsite de fier.

Dacă materiile prime (nisipul şi calcarul) conţin urme de fier, acestea trebuie neutralizate in
timpul topirii printr-o operaţie suplimentară de decolorare. Aceasta constă in adaosul de oxizi
de mangan sau de nichel sau seleniu metalic care conferă sticlei o culoare roz sau violacee,
neutralizand culoarea verde dată de urmele de oxizi de fier. Sticla incoloră conţine 0,02-0,8 %
oxid de fier.

Sticla semialbă nu mai poate fi decolorată, astfel că ea conţine intre 0,08-0,15 % oxid de fier.
Culoarea sa variază intre albastra (butelii pentru apă minerală) şi galben (butelii pentru vin
alb).

· Sticla verde deschis şi verde închis, destinată confecţionării buteliilor pentru şampanie
conţine 0,8-1,2 % respectiv 2-2,5 % oxid de fier. Pentru a se obţine culoarea verde cu tentă
galbenă se formează un complex colorant fier-mangan in care oxizii de fier sunt in echilibru
cu oxidul de mangan, predominand Fe2O3 respectiv MnO2 De mai mult timp acest tip de
sticlă se obţine prin adaosul, in timpul topirii, de săruri sau oxid de crom, care dau o culoare
verde smarald.

· Sticla galben închis(frunze moarte), caracteristică buteliilor pentru vin roşu derivă din sticla
verde deschis prin adaosul unei cantităţi mai mari de oxid de mangan.

Sticla brună sau ambră,specifică buteliilor pentru bere este obţinută tot prin adaos de fier,ar nu
sub formă de oxizi, ci sub formă de sulfuri sau polisulfuri.

 1.4.3.Ajantaje si dezavantaje

7
De ce ambalajul din sticla pentru produse alimentare este mai sigur decat ambalajul din
plastic?

Unii consumatori pot fi in masura sa se uite dincolo de impactul negativ asupra mediului al
ambalajelor din plastic atunci cand cumpara un produs ambalat in plastic. Dar cand vine vorba
de hrana lor, oamenii sunt un pic mai atenti. Odata cu preocuparea tot mai mare fata de
prezenta substantelor chimice din recipientele de plastic alimentar, tot mai multi oameni aleg
ambalajele din sticla pentru a stoca hrana. Mai jos, aflati mai multe despre modul in care
ambalajele produselor alimentare din sticla nu este doar mai sigur pentru oameni, dar este o
optiune de ambalare durabila, care este mai sigura pentru mediul inconjurator.

De ce ambalajul din sticla pentru produse alimentare este mai sigur decat ambalajul din
plastic

Mai sigur pentru oameni!

Bisfenol A, sau BPA, este un produs chimic care se gaseste in elemente de ambalare din
plastic, cum ar fi containere de depozitare a alimentelor, sticle pentru copii si racitoare de apa.
Studiile arata ca expunerea la substanta chimica poate afecta dezvoltarea fatului si a copiilor.
Una dintre modalitatile de a evita substanta BPA este de a incepe cumpararea si depozitarea
produselor alimentare in ambalaje de sticla. Pentru ca este un material pur 100%, sticla poate
proteja aroma si mirosul produselor alimentare, pastreaza perioada de valabilitate a
continutului de alimente, si nu se infiltreaza produse chimice in produsele alimentare, atunci
cand se foloseste cuptorul cu microunde.

Mai sigur pentru mediu

Materiale de sticla pot fi reutilizate si reciclate la nesfarsit. De exemplu, consumatorii pot

reutiliza borcane cu gem din sticla pentru a stoca produse alimentare sau chiar pentru a stoca
flori proaspete. Sticla este 100% reciclabila, si nu isi pierde puritatea sau calitatea materialului
cand este reciclata. In plus, productia de sticla nu creeaza deseuri suplimentare, iar procesul
de fabricatie diminueaza cererea de energie.

Pe langa faptul ca sticla este mai sigura, aceasta arata mai bine decat ambalajele din plastic.
Oferim o gama larga de produse pentru protejarea bunurilor si produselor ambalate in timpul
transportului si depozitarii, cat si produse pentru legarea, fixarea sau sigilarea acestora si
materiale pentru izolatii.

8
Fig.2 Reciclarea sticlei

Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele:

 este impermeabilă la gaze, vapori, lichide;

 este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune
probleme de compatibilitate cu produsul ambalat;
 este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea;
 nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor;
 este transparentă, permiţând vizualizarea produselor;
 poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva
radiaţiilor ultraviolete;
 este un material rigid care poate fii realizat în forme variate;
 are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor
băuturi ca: şampanie, cidru etc.;
 este reciclabilă, nu poluează mediul;
 se poate inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.

Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de:

 rezistentă la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi depozitare;

 rezistenţă scăzută la şoc termic;
 masă proprie mare.

Din sticlă sunt realizate ambalajelor sub formă de pahare, borcane, butelii, flacoane etc,
pentru produsele alimentare lichide, păstoase şi chiar pentru cele solide.

9
 Convenţional, ambalajele de sticlă se pot grupa în două mari categorii:

 ambalaje de sticlă cu gât îngust (diam. interior sub 30 mm) - butelii pentru ambalarea
lichidelor;
 ambalaje de sticlăcu gât larg - borcane pentru ambalarea produselor semilichide sau
solide.
 1.4.4.Procesul de fabricare

Procesul tehnologic de obţinere a articolelor din sticlă cuprinde patru faze mai importante:

obţinerea masei sticloase, fasonarea, recoacerea şi finisarea.

În mod ideal, fabricile producătoare de sticlă primesc de la furnizori materii prime care

corespund cerinţelor tehnologice de procesare. Totuşi, în unele cazuri, se impune efectuarea în

fabrică a unor operaţii de pregătire a materiilor prime înainte de a se realiza amestecul lor.

Aceste operaţii sunt:

Operaţia de uscare este aplicată în special nisipului care ajunge în fabrică transportat în

vagoane de cale ferată. Din această cauză el prezintă o umiditate variabilă şi trebuie uscat
până aceasta ajunge la valoarea impusă, de circa 5%. În acest scop se utilizează cel mai
frecvent uscătoare cilindrice rotative încălzite cu gaze calde rezultate prin arderea unui
combustibil.

Clasarea se execută cu diverse site şi are ca scop menţinerea în fabricaţie doar a particulelor
cu dimensiunile cuprinse între anumite limite.

Cioburile de sticlă, care urmează a fi reciclate în procesul de fabricaţie, sunt mărunţite

(sfărâmate), până la dimensiuni convenabile, în mori cu valţuri (cu cilindri)

Fig.3 Procesul de fabricare

 1.5.Proiectarea ambalajelor

10
 Forma sticlei este determinata de natura produsului ce urmeaza a fi ambalat ,fiecarui grup de
produse ii corespunde o anumita forma caracteristica.

Desi exista sute de modele de recipiente,forma si dimensiunea lor a fost staardizata de

GPI(Glass Packaging Institute) in America si forme echivalente in alte pari ale lumii.

Fig.4 Proiectarea Ambalajelor

 1.5.1.Factori legati de produs

Natura produsului este materializata prin starea de agregare a produsului (gaz, lichid, lichid
cu o anumita vascozitate, pasta, amestec, produse lichide, pudra, granule, produse cu un miros
specific, produse perisabile, lipicioase, fragile etc.)

Forma si marimea produsului: produse pulbere (sare fina, zahar pudra, faina), produse
grauntoase (arpacas, mazare boabe, fasole etc.), produse de diferite marimi.

De exemplu: produse de dimensiuni mari (preparate de carne sau unele produse lactate, paste
fainoase lungi), produse cu dimensiuni mai mici (pasta fainoase scurte).

Masa si densitatea volumica a produsului. De exemplu la produsele pulverulente trebuie sa

se tina cont de fenomenele de aglomerare sau tasare.

11
 Capacitatea produsului de a rezista la diferite presiuni, socuri, vibratii sau loviri bruste. De
exemplu: spargerea oualor, a biscuitilor sau a napolitanelor.

Comportamentul produsului la modificari ale valorilor umiditatii sau temperaturii (atentie

deosebita trebuie acordata fenomenelor de adsorbtie care pot aparea in anumite conditii de
pastrare).

Compatibilitatea produsului cu ambalajul: efectul ambalajului asupra produsului,

compatibilitatea produselor intre ele.

Fig.5 Piramida factorilor care influenteaza rezistenta recipientelor din sticla

 1.5.2.Borcane cu inchidere Omnia

In sistemul de inchidere Omnia se folosesc capace de tabla de aluminiu. Operatia de

inchidere consta in atasarea capacului la gatul borcanului prin presarea acestuia la anumite
intervale pe periferie si ermetizarea inchiderii datorita depresiunii care se creaza in interiorul
recipientului. O garnitura de cauciuc asigura etansarea inchiderii. Crearea depresiunii in
interiorul recipientului si, in consecinta, ermetizarea lui se realizeaza astfel:

a) pentru produsele care nu se sterilizeaza:

– in cazul umplerii la rece depresiunea se realizeaza prin:

– introducerea de abur in spatiul dintre produs si capac eliminandu-se astfel aerul existent, iar
prin condensarea aburului se creeaza depresiunea necesara fixarii capacului la borcan;

- trecerea borcanelor inchise printr-o camera in care se creeaza depresiune;

12
- in cazul umplerii la cald, depresiunea se realizeaza prin incalzirea aerului existent intre
produs si capac, dilatarea si deci eliminarea partiala a lui, iar dupa racire se creaza
depresiunea interioara suficienta pentru a asigura fixarea capacului la borcan;depresiune
realizata este functie de temperatura continutului in momentul inchiderii si de marimea
spatiului liber din recipient (deasupra produsului). Se recomanda ca pentru fiecare 10 ºC

diferenta intre temperatura produsului si cea de sterilizare sa se lase cel putin 0,6% din
volumul recipientului ca spatiu liber.

In cazul umplerii la rece se lasa un spatiu liber de 6% din volumul recipientului;

b) pentru produsele care se sterilizeaza,depresiunea se realizeaza chiar in timpul operatiei de

sterilizare, cand datorita presiunii ridicate din interiorul recipientului, capacul cedeaza si
gazele ies afara; dupa racire, datorita depresiunii care se realizeaza, capacul este lipit de
borcan. Rezulta ca elementul esential al unei bune inchideri este planeitatea partii superioare a
gatului cu care vine in contact inelul de cauciuc.Profilurile si dimensiunile gurii tip Omnia
aborcanelor din sticla destinate ambalarii produselor conservate prin sterilizare (STAS

7726-85) sunt prezentate in tabelul urmator:

Forma profilului Produse Conditii de sterilizare

Neted Gem,Marmelada,compot,miere Maximum 95 ºC
Neted Muraturi,peste Nu se sterilizeaza
marinat,produse cu
continutmare de otet
Neted Conserve de sfecla rosie Maximum 95 ºC

Doua inele de intarire Conserve de Maximum 120 ºC

legume,carne,peste,creme

 1.5.3.Compoziţie şi structură
 Materialele de bază pentru fabricarea sticlei provin din mine sau din cariere şi
trebuiesc topite saureduse chimic la oxizii lor la temperaturi mai mari de 1500˚C.
 Formula pentru recipientele de sticlă este dată in tabelul următor:

13
14
Bibliografie:

https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/ambalaje-din-sticla-118109.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sticl%C4%83

https://ambalaje.net/ambalaje-din-sticla.php

https://www.inatech-shop.ro/de-ce-ambalajul-din-sticla-pentru-produse-alimentare-este-mai-
sigur-decat-ambalajul-din-plastic/

https://www.google.com/search?rlz=1C1GGRV_enRO766RO767&tbm=isch&q=Ambalaje+
din+sticla+mai+sigure+pentru+societate&spell=1&sa=X&ved=0ahUKEwixhbWzyKriAhVW
AmMBHXqFBjcQBQg0KAA&biw=1360&bih=635&dpr=1#imgrc=1vByomZt0XkSRM

http://www.sinuc.utilajutcb.ro/SIV.10.pdf

Tutoi, Maria,2000, Materiale de ambalaj si ambalaje pentru produsele alimentare , Editura

Alma, Galati

https://www.google.com/search?rlz=1C1GGRV_enRO766RO767&biw=1318&bih=609&tbm
=isch&sa=1&ei=CNviXJa0LLqKjLsPpemnmAk&q=Ambalaje+din+sticla+avantaje+si+deza
vantaje&oq=Ambalaje+din+sticla+avantaje+si+dezavantaje&gs_l=img.3...349370.357400..3
57554...0.0..0.0.0.......0....1..gws-wiz-img.bmW1DSGM86k#imgrc=w3QZ5xeKRKGIuM:

https://www.academia.edu/5296936/Ambalaje_din_sticl%C4%83

http://ro.cosme-packaging.nl/news/advantages-and-disadvantages-of-glass-packagin-
19494809.html

15