GLOBALIZAREA VIEŢII ECONOMICE

Schimburile comerciale au loc preponderent între firme din ţări diferite,

entităţi juridice independente, chiar dacă, în ultima perioadă, un rol semnificativ îl
deţin fluxurile de bunuri şi servicii din cadrul firmelor multinaţionale. Mediul
tranzacţiilor economice, în general, este format din reglementări, instituţii şi
organizaţii care-şi dobândesc legitimitatea prin tratativele dintre guvernele
statelor-naţiune. în plus, politicile statelor influenţează destul de mult dinamica şi
distribuţia geografică a fluxurilor comerciale. Dreptul comerţului internaţional şi
uzanţele de afaceri 242d35c sunt, intr-o anumită măsură, determinate de sistemele
juridice naţionale şi practicile reprezentative de afaceri (de exemplu, sistemul
continental-european, cel anglo-saxon etc.).

Globalizarea poate fi considerată un proces de creştere a

interdependenţelor economice între ţări şi a integrării pieţelor mondiale. Cu alte
cuvinte, globalizarea economica este definita prin trăsătura ei esenţială –
intensificarea mobilităţii internaţionale a factorilor de producţie, a ideilor şi
tehnologiilor.

In literatura de management, globalizarea este definită ca un proces

complex, multidimensional, care cuprinde, în proporţii diferite, regiuni şi ţări
diferite şi determină schimbări structurale ale firmelor, industriilor şi pieţelor în
întreaga economie mondială.

Cel mai adesea, autorii din domeniu vorbesc de o dublă semnificaţie a

globalizării: globalizarea pieţelor (a fluxurilor comerciale şi financiare) şi
globalizarea producţiei (procese de producţie la nivel global).

Procesul de internaţionalizare implică simpla extindere a activităţilor

economice între statele-naţiune şi este, în esenţă, un proces cantitativ care
determină creşterea ariei geografice a activităţilor economice.

1
 Procesul de globalizare este calitativ diferit de internaţionalizare. El
cuprinde nu doar expansiunea geografică a activităţilor economice peste graniţele
naţionale, ci şi integrarea functională a unor asemenea activităţi dispersate
internaţional.

Evoluţia către o astfel de economie globală (economie mondială

globalizată) presupune creşterea ca importanţă a relaţiilor intra-regionale
(integrarea economică regională), a conexiunilor între firmele multinaţionale şi a
relaţiilor intra-firmă, a fluxurilor financiare şi valutare aproape independente de
cadrul instituţional/reglementativ al statelor etc. Daca vechea economie mondială
era caracterizată de relaţii internaţionale în care principalul rol îl jucau fluxurile
economice între state, economia mondiala globalizata este marcata de conexiuni şi
retele globale, precum sistemele informationale, procese de producţie globale şi
tranzactii monetare pe intreg spatiul economiei mondiale, independente de
sistemele economice naţionale.

Conceptul de economie globala nu este unul recent. Cu peste doua decenii

în urma, Peter Drucker vorbea de economia transnaţionala, ca realitate diferita de
economia mondiala. Spre deosebire de economia mondială în care unitatea
esenţială este statul naţional, economia transnaţională include patru unităţi
importante: statele naţionale, formele de integrare regională, corporaţiile
transnaţionale şi economia mondială propriu-zisă, bazată pe fluxuri
informaţionale1[1].

Răspândirea în literatura de specialitate şi pătrunderea în limbajul comun a

acestui concept sunt de dată ceva mai recentă. Practic, odata cu noile tehnologii
informaţionale şi de comunicaţii (Internet, digitalizarea telecomunicaţiilor,
transporturile containerizate etc.), economia globală a devenit o sintagmă larg
acceptată.

John Dunning defineşte economia globală în mod evolutiv, prin raportare la

dinamica producţiei internaţionale şi a politicilor guvernamentale în domeniul

1[1] P. Drucker – Realităţile lumii de mâine, Ed. Teora, 1999.

2
mobilităţii internaţionale a capitalurilor, în special, al investitiilor străine directe.
Practic, economistul britanic foloseşte propria sa teorie a afacerilor internaţionale
(aşa-numita „paradigma Oli”) pentru a explica economia globală2[2].

Pe baza acestei paradigme, Dunning identifică cinci stadii de evoluţie a

economiei globale, care, deşi nu reflectă în exclusivitate dezvoltarea producţiei
internaţionale, se suprapun în mare parte peste aceasta:

Caracteristici Caracteristici ale

Stadiul Perioada generale afacerilor
internaţionale
I Mijlocul sec. XIX –  Revoluţie a  Avantajele de
Primul Război producţiei şi metodelor proprietate constau din
Mondial organizaţionale; active intangibile;
 Organizarea
 Noi forme de activităţilor firmelor
transport şi energie; multinaţionale este
monocentrica.
 Politici economice
liberale;

 Apariţia firmelor
multi-produs şi multi-
fabrica;

 Avantajele de
localizare se bazează
doar pe dotarea cu
resurse naturale a
ţărilor.
II Perioada interbelică  Politici economice  Maturizarea firmelor
keynesiene; multinaţionale
americane şi europene;
 Protecţionism;
 Investiţii directe în
 Colapsul pieţei căutarea de pieţe
internaţionale de (defensive);
capital;

2[2] J. Dunning – Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison-Wesley

Publishing Company, 1993, p. 599-617
3
  Relaxarea politicilor  Majoritatea
anti-trust; multinaţionalelor erau
organizate ca „federaţii”
 Avantaje de localizare de filiale şi afiliate
conferite de dotarea cu străine;
factori naturali şi
restricţii de import;  Câştigurile extrase, în
principal, din avantaje
 Creşterea rolului de proprietate.
investiţiilor străine
directe (ISD) în Canada
şi Australia.
III 1945 – sfârşitul  Hegemonia  Creşterea importanţei
anilor ‘60 tehnologică şi tuturor drepturilor de
economică a SUA; proprietate, ca formă de
avantaj competitiv;
 Consolidarea
instituţiilor economice  Internalizarea devine
internaţionale (FMI, un avantaj semnificativ;
BM şi GATT);
 Creşterea numărului
 Liberalizarea de multinaţionale şi de
comerţului; filiale în străinătate;

 Creşterea cererii de  Mutaţii în organizarea

materii prime şi firmelor multinaţionale:
alimente; de la mono şi etno-
centric la policentric;
 Cresterea ISD vest-
europene; Emergenţa reţelelor de
filiale strict controlate.
 Politicile keynesiene
în vogă;

 Creşterea comerţului
intra-ramură;

 Avantaje de localizare
„create”: capital uman,
tehnologie şi
antreprenoriat.
IV Sfârşitul anilor ’60 –  Integrarea economică  Orientarea firmelor
4
 mijlocul anilor ‘80 regională, în principal, multinaţionale către
în Europa; integrarea şi controlul
activităţilor din
 Mutaţia politicilor străinătate;
macroeconomice ale
ţărilor în dezvoltare de  Trecerea la
la substituirea organizarea geocentrică;
importurilor la
promovarea  Dezvoltarea formelor
exporturilor; alternative de afaceri
internaţionale – accent
 Începutul liberalizării pe formarea de filiale în
politicilor ISD ale proprietate integrală;
tarilor în dezvoltare.
 Aplicarea formelor de
organizare eterogenă
specifice industriilor şi
firmelor multinaţionale;
firmele europene şi
japoneze investesc mult
în SUA, care sunt cel
mai mare receptor şi
furnizor de ISD.
V Mijlocul anilor ’80 -  Noile tehnologii ale  Firmele
prezent informaţiei şi multinaţionale
comunicării; accentuează rolul
„capabilităţilor”;
 Noi tehnologii de
transport; Descentralizarea
organizării şi emergenţa
Biotehnologii şi noi strategiilor
materiale; „transnaţionalizate” –
globalizare şi localizare;
Progresul metodelor
de organizare şi  Apariţia
fabricatie; multinaţionalelor din
ţările în dezvoltare;
 Liberalizarea pieţelor
de capital;  Creşterea accelerată a
numărului alianţelor
 Liberalizarea, strategice.
dereglementarea şi
privatizarea
5
 economiilor în
dezvoltare;

 Creşterea sustinuta a
comerţului
internaţional;

 Cresterea şi
extinderea în ritm
exponential a ISD;

 Resursele naturale
devin din ce în ce mai
puţin importante;

 Avantajele localizarii
sunt aproape în
totalitate „create”.

Globalizarea poate fi explicată prin următoarele caracteristici3[3]:

- pieţe de capital dereglementate, cu posibilitatea de transfer rapid al

capitalurilor;

- tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor care fac posibile acţiunile

la distanţă, în timp real;

- pieţele financiare la termen foarte active şi dinamice, susţinute de noi

forme ale activelor financiare, ca optiunile şi instrumentele derivate,
care permit speculatorilor sa efectueze tranzactii în orice monedă
peste tot în lume unde există oportunităţi de câştig;

- mobilitate sporită şi răspândire geografică mai mare a investiţiilor

directe;

3[3] M. Desai – Globalization, Neither Ideology Nor Utopia, Centre for Study of Global
Governance, London School of Economics, 2002.
6
 - reacţii rapide şi intercondiţionate la evoluţiile pieţelor financiare şi
valutare, pe care operaţiunile se deruleză non-stop, timp de 24 de
ore;

- emergenţa retelelor media globale, interconectate cu reţele de

comunicare globale;

- mobilitate sporită, dar imperfectă, a resurselor umane în economia

mondială;

- accelerarea schimbărilor tehnologice care determină creşterea

numărului de achiziţii şi fuziuni, dar şi competiţia mai intensă a
firmelor.

Trăsătura definitorie fundamentală a economiei mondiale postbelice o

constituie intensificarea fără precedent a interdependenţelor economice dintre
ţările lumii. Acest proces a avut loc ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie
şi al adâncirii diviziunii mondiale a muncii, sub impulsul revoluţiei stiinţifico-
tehnice. Aceasta a generat un proces de internaţionalizare a producţiei, într-o lume
compusa din economii naţionale între care există mari inegalităţi sub aspectul
nivelului de dezvoltare, al dimensiunii potenţialului economic şi al puterii.

În condiţiile unor astfel de disparităţi, procesul global de adâncire a

disparităţilor nu trebuie înţeles ca un sistem universal de dependenţe reciproce şi
egale. Din contra, schimburile dintre ţări aparţinând unor categorii diferite nu
reprezintă, de regulă, un sistem echilibrat de relaţii normale de interdependenţă.
De cele mai multe ori, interdependenţele dintre ţările dezvoltate şi cele slab
dezvoltate, dintre ţările mari şi ţările mici, dintre ţările bogate şi cele saărace,
îmbracă forme contradictorii; ele reprezintă pentru unele relaţii de dominaţie, iar
pentru celelalte relaţii de dependenţă4[4].

Dominaţia, aşa cum e definită de Fr. Perroux, constă în capacitatea unei ţări
de a exercita influenţe disimetrice şi ireversibile asupra partenerilor ei. Capacitatea
4[4] I. Ignat, S. Pralea – Economie mondială, Ed. Synposion, Iaşi, 1994, p. 20-21
7
de dominaţie a unei economii naţionale depinde, în principal, de dimensiunea,
natura activităţilor economice care fac obiectul producţiei naţionale şi al
specializării internaţionale şi de capacitatea informaţională. Împreună, aceste
elemente conferă o anumită forţă contractuală sau putere de negociere. Reversul
factorilor care generează capacitatea de dominaţie creează premisele dependenţei.

În general, angrenarea în diviziunea internaţională a muncii implică pentru

statele naţionale un anumit grad de dependenţă faţă de exterior. În literatura de
specialitate, acesta este estimat prin coeficienţii de comerţ exterior – exprimă
ponderea exporturilor (E), respectiv a importurilor (I) în produsul naţional brut
(PNB):

Nivelul acestor coeficienţi variază în funcţie de potenţialul economic şi

nivelul de dezvoltare a fiecărei ţări. Datele statistice denotă:

- o pondere scăzută a exporturilor şi importurilor în PNB pentru ţările

dezvoltate şi în curs de dezvoltare care dispun de un potenţial ridicat (SUA, China,
Japonia etc.);

- coeficienţi de comerţ exterior ridicaţi pentru ţările dezvoltate şi în curs de

dezvoltare cu un potenţial mic şi mijlociu;

- pentru ţările cu un potenţial similar, coeficienţii sunt cu atât mai ridicaţi,

cu cât nivelul lor de dezvoltare este mai înalt.

În economia mondială contemporană, cele mai semnificative cazuri de

dependenţă sunt: dependenţa comercială şi tehnologică a majorităţii ţărilor în curs
de dezvoltare faţă de cele industriale avansate; dependenţa financiară a statelor
independente; dependenţa alimentară a ţărilor sărace aşezate în zonele aride ale

8
Globului; dependenţa ţărilor nedeţinătoare de hidrocarburi; dependenţa faţă de
anumite surse de materii prime naturale etc.

http://www.stiucum.com/economie/economie-mondiala/Globalizarea-vietii-
economice94239.php