UNDE MECANICE

Mediile continue, cum sunt solidele, lichidele şi gazele, sunt medii formate
din particule (atomi, molecule sau ioni) care interacționează între ele. De aceea,
dacă una dintre particule oscilează (vibrează), atunci vor oscila (vor vibra) şi
particulele vecine. În felul acesta oscilațiile (perturbațiile) se propagă prin mediu
de la o particulă la alta.

Prin propagarea oscilațiilor se generează undele. Perturbaţia este un şoc, un

impuls aplicat mediului. Unda reprezintă fenomenul de extindere şi propagare din
aproape în aproape a unei perturbații periodice produse într-un anumit punct din
mediului.

Propagarea undei se face cu o viteza finită, numită viteza undei. Deplasarea unei
perturbații se mai numește și propagare. Propagarea unei unde elastice într-un
anumit mediu generează o serie de mișcări de oscilație ale particulelor mediului.
Punctele materiale încep mișcarea oscilatorie, în jurul pozițiilor lor de echilibru, pe
măsură ce energia undei ajunge la ele. Unda nu efectuează transport de
substanță, ci numai transport de energie! Undele mecanice, transportă energie
mecanică, fiind generate de perturbațiile mecanice ale mediilor elastice. După
natura perturbației şi modul de propagare al acestora, putem clasifica undele în:
a) Unde longitudinale, pentru care direcția de propagare a undei coincide cu
direcția de oscilație şi se propagă în toate tipurile de medii, dar sunt specifice
mediilor gazoase și lichide ex. undele sonore sau undele formate la suprafaţa
apei. Propagarea undelor longitudinale are loc prin comprimări şi dilatări ale
mediului elastic . Particulele mediului oscilează numai în jurul poziției de echilibru.
Viteza undelor longitudinale este dată de relaţia. Unde E este modulul de
elasticitate, iar  densitatea substanţei. b) Unde transversale, pentru care direcția
de propagare a undei este perpendiculară pe direcția de oscilație şi sunt
caracteristice mediilor solide.
 Oscilații
În fizică, oscilația este un fenomen care constă în variația
în timp a mărimilor caracteristice unui sistem, însoțită de o transformare
a energiei dintr-o formă în alta, în mod periodic, aproape periodic (cvasiperiodic)
sau pseudoperiodic, reversibil sau în parte reversibil.[1]
Mișcarea oscilatorie poate fi executată de un sistem fizic
(corp solid sau lichid) în jurul unei poziții de echilibru, pe aceeași traiectorie.
Sistemele care efectuează mișcări de oscilație se numesc oscilatori.
Dacă mișcarea de oscilație se repetă la intervale egale de timp, ea este periodică.
Timpul necesar pentru efectuarea unei oscilații se numește perioadă de
oscilație T și se măsoară în secunde:
Mărimea inversă a perioadei este frecvența , definită ca numărul de
oscilații efectuate în unitatea de timp. Se măsoară în Hertzi:
Se demonstrează ușor că orice mișcare de oscilație periodică poate fi
considerată ca proiecția unei mișcări circulare uniforme. Intuitiv,
vizualizarea se poate face cu un pendul fizic: se leagă un corp de un fir, se
rotește și se urmărește mișcarea umbrei sale pe un perete.

Clasificare
Mișcarea oscilatorie poate fi:

armonică, atunci când forța care o determină este de tip elastic;

amortizată, atunci când se ia în considerare forța de frecare;

întreținută, atunci când pierderile de energie sunt compensate printr-o forță

periodică, astfel incât amplitudinea să devină constantă.
După natura mărimii care variază, oscilațiile pot fi:

mecanice: energia cinetică se transformă în energie potențială și invers;

electromagnetice: energia electrică se transformă în energie magnetică și

invers;
 Lungimea de undă
În fizică, lungimea de undă a unei unde sinusoide este o mărime fizică ce
caracterizează perioada spațială a undei, adică distanța dintre două puncte din
spațiu între care defazajul relativ al oscilațiilor este de 2π radiani. [1]
Astfel de fenomene pot fi de exemplu undele electromagnetice (lumina,
undele radio etc.) și undele mecanice (sunetele, undele seismice etc.). Prin
extensie, pentru orice fenomen care se repetă în spațiu, perioada de repetare se
poate numi lungime de undă. De exemplu în matematică dacă o funcție
sinusoidală are ca argument poziția în spațiu, atunci distanța la care funcția își
repetă valorile se numește lungime de undă.
Lungimea de undă este legată de viteza de propagare a undei respective și
de frecvența ei prin relația unde simbolurile reprezintă:
λ = lungimea de undă,
v = viteza de propagare a undei în mediul respectiv,
f = frecvența undei, inversa perioadei temporale,
T = perioada undei.
În cazul luminii viteza se notează de obicei cu litera c și este 299.792.458 m/s
în vid (valoare exactă, prin definiția metrului) și doar puțin mai mică în aer. În
cazul undelor sonore propagate în aer viteza este de aproximativ 343 m/s
la temperatura de 20°C.
Lungimea de undă are un sens bine definit numai în cazul unei unde
monocromatice, adică de o singură frecvență și ale cărei oscilații se repetă la
infinit. În acest caz idealizat, lungimea de undă este cea mai mică mărime λ care
îndeplinește relația unde u este parametrul oscilant al undei (de exemplu
intensitatea câmpului electric în cazul unei unde electromagnetice, presiunea
instantanee locală a mediului în cazul undelor sonore, etc.), x este poziția de-a
lungul direcției de propagare a undei, iar k este un număr întreg. Trebuie precizat
că formula anterioară este riguros exactă numai în cazul undelor plane care se
propagă într-un mediu omogen.
În timp ce lungimea de undă depinde de mediul în care se propagă unda,
frecvența undei este constantă, cel puțin în cazul în care sursa, receptorul și
mediul de propagare sunt în repaus relativ. De aceea, în precizarea parametrilor
undei se preferă adesea frecvența acesteia.
 Oscilatorul armonic

În mecanica clasică, oscilatorul armonic reprezintă un sistem care, deplasat

dintr-o poziție fixă (numită poziție de echilibru) este acționat de o forță care se
opune deplasării și al cărei modul este proporțional cu deplasarea: unde k este o
constantă pozitivă numită constanta elastică a sistemului.
Principalele proprietăți ale oscilatorului armonic sunt:

 frecvența mișcării este independentă de amplitudinea oscilației în domeniul

de liniaritate;
 efectele mai multor forțe se suprapun liniar.

Cazuri particulare,

 oscilație armonică simplă: Asupra sistemului acționează doar forța F;

 oscilație amortizată: Asupra sistemului acționează și o forță de rezistență,
care se opune deplasării și al cărei modul este proporțională
cu viteza sistemului;
 oscilație forțată: Asupra sistemului acționează și o forță exterioară
(eventual variabilă în timp).

Exemple
Oscilatorul armonic constituie un exemplu de mișcare periodică ce servește ca
model pentru mai multe probleme de fizică clasică sau mecanică cuantică.
Exemple de sisteme care pot efectua un astfel de tip de mișcare când ies din
starea de echilibru:

 un corp fixat de un resort;

 un pendul simplu;
 un circuit electric compus dintr-o bobină și un condensator.
 Undă
Prin undă se înțelege fenomenul de propagare a unei oscilații într-
un mediu mterial sau spațiu și care este însoțit de transport de energie. După
modul de oscilație a particulelor mediului față de direcția de propagare se
deoasebesc două tipuri fundamentale de unde: a) unde transversale; b) unde
longitudinale. Exemple de unde transversale: oscilația unei corzi elastice, vibrația
unei bare care a fost lovită lateral, vibrația membranei unei tobe. Ca exemplu de
undă longitudinală se poate da cazul undelor sonore care se propagă în aer (sub
forma unor variații continui ale presiunii aerului).
Altfel spus, o undă este un fenomen fizic ce se propagă și se reproduce
singur "un pic" mai târziu în timp și "un pic" mai departe într-un mediu sau în
spațiu. Asta permite clasificarea anumitor unde (radio, radar, microunde) în
funcție de "lungimea lor de undă" și de frecvență. Lungimea de undă se definește
ca fiind cea mai scurtă distanță ce separă unda în două puncte identice ale sale la
un moment dat. Frecvența măsoară numărul de ori în care se reproduce
fenomenul de oscilație într-o unitate de timp. Oscilațiile se măsoară în Hertzi,
(Hz). Un Hertz este egal cu o oscilație pe secundă. Viteza de propagare a undelor
este egală cu viteza luminii.
Exemplul 1 - undele radio : au o lungime de undă superioară de 10 cm în spațiu și
o frecvență de 150 de mii până la 3 miliarde de oscilații pe secundă, (150 kHz - 3
GHz)
Exemplul 2 - undele radar și microundele : au o lungime de undă cuprinsă între 1
milimetru și 10 centimetri în spațiu și o frecvență cuprinsă între 3 - 300 GHz
Exemplul 3 - lumina vizibilă : are o lungime de undă cuprinsă între 400 și 700 nm
 Mărimi caracteristice mișcarii oscilatorii

Mişcarea unui punct material care se repetă la intervale de timp egale se numeşte mişcare
periodică.
În această mişcare corpul se deplasează mereu pe aceeaşi traiectorie.
Mişcarea oscilatorie
se realizează simetric faţă de poziţia de echilibru;
are loc între două poziţii limită situate de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru;
este mişcarea periodică a unui sistem fizic care se efectuează de o parte şi de alta a poziţiei
de echilibru;
Dacă sistemul parcurge traiectoria complet şi înr-o parte şi în cealaltă a poziţiei de echilibru
spunem că efectuează o oscilaţie completă.
Mărimi fizice caracteristice:
Perioada – reprezintă timpul necesar efectuării unei oscilaţii
,complete

, unde t – timpul, n – numărul de oscilaţii

[T]SI = 1 s
Frecvenţa – reprezintă numărul de oscilaţii efectuate în intervalul de timp

, Hz = Hertz Legătura dintre perioadă şi frecvenţă

este: sau sau

Elongaţia – reprezintă distanţa faţă de poziţia de echilibru la care se află oscilatorul la un
moment dat
(x sau y)
[x]SI = [y]SI = m (metrul)
Amplitudinea – reprezintă elongaţia maxima, se notează cu A si se măsoară in metri.
A = ymax
Ecuaţiile miscarii oscilatorii armonice. Reprezentarea vitezei si acceleraţiei.
Ecuaţia elongaţiei:
, ymax = A
Ecuaţia vitezei:
, (viteza maxima)
 Pendul gravitațional

Pendulul gravitațional reprezintă un sistem fizic, format dintr-un corp de

masă m suspendat de un punct fix printr-un fir de lungime ,care efectuează
o mișcare oscilatorie sub acțiunea forței gravitaționale. El a fost studiat pentru
prima dată în profunzime de savantul italian Galileo Galilei și aplicat în
studierea mișcării corpurilor .
Mediile continue, cum sunt solidele, lichidele şi gazele, sunt medii formate din
particule (atomi, molecule sau ioni) care interacționează între ele. De aceea, dacă
una dintre particule oscilează (vibrează), atunci vor oscila (vor vibra) şi particulele
vecine. În felul acesta oscilațiile (perturbațiile) se propagă prin mediu de la o
particulă la alta. Prin propagarea oscilațiilor se generează undele. Perturbaţia este
un şoc, un impuls aplicat mediului. Unda reprezintă fenomenul de extindere şi
propagare din aproape în aproape a unei perturbații periodice produse într-un
anumit punct din mediului. Propagarea undei se face cu o viteza finită, numită
viteza undei. Deplasarea unei perturbații se mai numește și propagare.
Propagarea unei unde elastice într-un anumit mediu generează o serie de mișcări
de oscilație ale particulelor mediului. Punctele materiale încep mișcarea
oscilatorie, în jurul pozițiilor lor de echilibru, pe măsură ce energia undei ajunge la
ele. Unda nu efectuează transport de substanță, ci numai transport de energie!
Undele mecanice, transportă energie mecanică, fiind generate de perturbațiile
mecanice ale mediilor elastice. După natura perturbației şi modul de propagare al
acestora, putem clasifica undele în: a) Unde longitudinale, pentru care direcția de
propagare a undei coincide cu direcția de oscilație şi se propagă în toate tipurile
de medii, dar sunt specifice mediilor gazoase și lichide ex. undele sonore sau
undele formate la suprafaţa apei. Propagarea undelor longitudinale are loc prin
comprimări şi dilatări ale mediului elastic . Particulele mediului oscilează numai în
jurul poziției de echilibru. Viteza undelor longitudinale este dată de relaţia. Unde
E este modulul de elasticitate, iar  densitatea substanţei. b) Unde transversale,
pentru care direcția de propagare a undei este perpendiculară pe direcția de
oscilație şi sunt caracteristice mediilor solide. Propagarea undelor transversale are
loc cu deplasarea particulelor pe verticală în sus şi în jos, iar direcția de propagare
a undelor este orizontală, de ex. undele care iau naștere într-o coardă vibrantă
(coarda unei chitare), sau un steag fluturând. Viteza undelor transversale este
dată de relaţia: