Lp 10: CREATINFOSFOKINAZA

Creatin fosfokinaza catalizeazǎ fosforilarea creatinei de cǎtre ATP în celulele musculare şi

ţesutul cerebral. Datoritǎ rolului sǎu în producerea de energie pentru organism, CPK reflectǎ
catabolismul tisular normal. CPK se prezintǎ sub forma a trei izoenzime:
1.CPK-BB (CPK1) localizatǎ în special în ţesutul cerebral; nu poate depǎşi bariera hematoencefalicǎ
şi nu apare în ser;
2.CPK-MB (CPK2) localizatǎ în special în muşchiul cardiac şi puţin în muşchiul scheletic;
3.CPK-MM (CPK3) localizatǎ în muşchii scheletici.
Scopurile determinǎrii activitǎţii enzimatice a CPK în laborator:
detectarea şi diagnosticul infarctului miocardic acut şi a reinfarctizǎrii (în special prin CPK-
MB);
evaluarea posibilelor cauze ale durerii precordiale şi monitorizarea severitǎţii ischemiei
miocardice dupǎ chirurgia cardiacǎ sau dupǎ cateterism;
detectarea afecţiunilor musculaturii scheletice care nu sunt de origine neurogenǎ – de
exemplu: distrofia muscularǎ Duchenne şi dermatomioliza precoce.
În IMA sau dupǎ chirurgie cardiacǎ, CPK-MB începe sǎ creascǎ în 2-4 ore, atinge valoarea maximǎ
în 12-24 de ore şi revine la normal de obicei în 24-48 de ore. Persistenţa valorilor crescute indicǎ
evoluţia afectǎrii miocardice şi s-a constatat cǎ 2/3 din pacienţi prezintǎ valori crescute dupǎ 72 de
ore de la debut. Atunci când cresterile dureazǎ mai mult de 3 zile de la debutul infarctului,
prognosticul este foarte rezervat. Reinfarctizarea este indicatǎ de valori crescute ale CPK apǎrute la
un interval de cinci zile dupǎ o revenire prealabilǎ la normal.
Detectarea CPK-BB poate indica leziune tisularǎ cerebralǎ, tumori cerebrale maligne, şoc sever,
insuficienţǎ renalǎ. Se considerǎ de asemenea cǎ o creştere a CPK-MB la un pacient cu o afecţiune
muscularǎ (miopatie, dermatomiolizǎ) indicǎ o afectare a miocardului întrucât în suferinţele pur musculare
(efort fizic excesiv, injecţii intramusculare, traumatisme musculare), precum şi în hipotiroidism sau în
activitatea muscularǎ intensǎ cauzatǎ de stǎrile de agitaţie, creşterea activitǎţii CPK se realizeazǎ exclusiv pe
seama izoenzimei CPK-MM.
Creşteri ale valorilor CPK total se pot datora cardiomiopatiei alcoolice, intoxicaţiei cu monoxide de
carbon, hipertermiei severe, hipokaliemiei severǎ (scǎderi marcate ale poasiului seric) sau apar dupǎ
convulsii.

Lactatdehidrogenaza (LDH) face parte din clasa oxidoreductazelor şi catalizeazǎ

transformarea acidului lactic în acid piruvic în prezenţa NAD+ ca acceptor de H+.
Ecuaţia reacţiei catalizate este:
CH3 CH3
│ │
CH ─ OH + NAD+ ↔ C = O + NADH +H+
│ │
COOH COOH
Ea poate fi separatǎ electroforetic în 5 izoenzime LDH1, LDH2, LDH3, LDH4, LDH5, separarea
fiind fǎcutǎ în ordinea scǎderii mobilitǎţii lor electroforetice. Fracţiunile rapide (LDH1, LDH2) sunt de
provenienţǎ miocardicǎ, iar cele lente (LDH4, LDH5) provin mai ales din ficat şi parţial din musculatura
scheleticǎ.
În infarctul miocardic acut, LDH este aproape întotdeauna crescut, încǎ din primele 10-12 ore
de la debut, atingând un vârf dupǎ 48-72 de ore. Persistenţa valorilor crescute timp de 10-14 zile este
utilǎ pentru diagnosticul mai târziu la primul consult al pacientului dupǎ o perioadǎ suficient de
lungǎ astfel încât valorile CPK şi GOT sǎ devinǎ normale. Valori ale LDH mai mari de 2000U/l
1
sugereazǎ un prognostic foarte rezervat. Deoarece existǎ numeroase afecţiuni în care valorile LDH cresc,
este necesarǎ şi determinarea activitǎţii izoenzimelor LDH1 şi LDH2. Valorile LDH1 pot rǎmâne crescute
chiar dacǎ cele ale LDH total revin la normal.

TRANSAMINAZELE SERICE
Transaminazele serice acţioneazǎ la nivel intracelular, catalizând reacţia de transfer a unei
grupǎri amino (-NH2) de la un α-aminoacid la un α-cetoacid. Actiunea lor nu se manifestǎ în plasmǎ,
putând fi considerate enzime plasmatice nefuncţionale.
Reactia de transaminare reprezintǎ una dintre cǎile gemerale de catabolizare a aminoacizilor în
organism, alǎturi de decarboxilare şi de dezaminare. Ea are importanţǎ în metabolismul intermediar în
sinteza aminoacizilor neesenţiali proprii organismului, utilizând aminoacizi şi cetoacizi în exces din
rezerva metabolicǎ (pool). Tot prin aceastǎ reacţie se stabileşte corelaţia dintre metabolismul protidic
cu cel glucidic prin intermediul α-cetoacizilor rezultaţi din ciclul Krebs.
Existǎ douǎ transaminaze serice cu aplicaţii clinice importante:
a) glutamat-oxaloacetat transaminaza (GOT sau TGO) sau aspartat-aminotransferaza (AST) –
catalizeazǎ transferul grupǎrii amino de la acidul L-aspartic la acidul α-cetoglutaric rezultând acidul
oxalilacetic şi acidul L-glutamic.
Ea existǎ în concentraţii mari în miocard şi ficat şi în concentraţii mai reduse în muşchiul scheletic,
rinichi şi ţesutul cerebral.

COOH COOH COOH COOH

   
CH2 CH2 AST CH2 CH2
 +   + 
CH-NH2 CH2 C=O CH2
   
COOH C=O COOH CH-NH2
 
COOH COOH
acid L-aspartic acid -cetoglutaric acid oxaloacetic acid L-glutamic

b) glutamat-piruvat transaminaza (GPT sau TGP) sau alanina-aminotransferaza (ALT) –

catalizeazǎ transferul grupǎrii amino de la L-alaninǎ la acidul α-cetoglutaric, rezultând acidul piruvic şi
acidul L-glutamic.
Ea existǎ în ficat, concentraţia fiind mai redusǎ în miocard şi în muşchiul scheletic, rinichi. Nivelele
crescute din ficat şi localizarea sa exclusiv citoplasmaticǎ, explicǎ relativa sa specificitate în bolile
hepatice.

COOH COOH
 
CH3 CH2 CH3 CH2
  ALT  
CH-NH2 + CH2 C=O + CH2
   
COOH C=O COOH CH-NH2
 
COOH COOH

2
L-alanina acid -cetoglutaric acid piruvic acid glutami
AST ALT
Valori normale 2-20 UI – metoda colorimetrică 2-16,5 UI – metoda colorimetrică
<40UI – metoda enzimatică <34 UI – metoda enzimatică

 Scopurile determinarii activitatii transaminazelor serice

1. diagnosticul IMA;
2. diagnosticul diferential al afectiunilor hepatobiliare si pancreatice;
3. se pot face determinari repetate in scopul stabilirii evolutiei spre cronicizare a hepatitelor
virale
4. evaluarea si monitorizarea pacientilor in cazul consumului cronic de alcool - valorile ALT
evolueaza paralel cu cele ale AST, dar cu valori mai mici, in afectiunile datorate abuzului
de alcool.

Determinarea activitǎtii enzimatice a transaminazelor serice prin metoda colorimetricǎ cu 2,4-

dinitro-fenil-hidrazinǎ (DNFH)

Principiul metodei: Se incubeazǎ substrat GOT sau GPT cu ser nehemolizat. Acidul piruvic
eliberat în reacţie reacţioneazǎcu 2,4-dinitro-fenilhidrazina în mediu bazic formând
dinitrofenilhidrazona, coloratǎ în roşu-cǎrǎmiziu.Intensitatea culorii este proporţionalǎ cu acitivitatea
enzimei din proba analizatǎ.

Calcul:
Concentraţia de piruvat rezultat din reacţia enzimaticǎ este proproţionalǎ cu concentraţia
enzimei din ser şi depinde de durata incubǎrii.
Activitate GOT:
EP/ES x CS x 10-3x 1/t=EP/ES x 2x 10-3 x 1/60 =EP/ESx33,3μmol/l/min/ml ser
Activitate GPT:
EP/ES x CS x 10-3 x 1/t =EP/ES x2x10-3x1/30 =EP/ES x 66,6μmol/l/min/ml ser
CS = 20mM = 2x10-3 μmol
Valori normale:
GOT: copii sub 3 luni maxim 40UI
copii 3 luni-5ani 2-28 UI
adulţi 2-20UI
GPT copii sub 5 ani 0,2-13 UI
adulţi 2-16,5UI

Semnificaţie diagnosticǎ:
Mecanismele creşterii activităţii transaminazelor sunt:
- necroza/moartea celulară;
- creşterea permeabilităţii membrane celulare
In cazul leziunilor celulare, transaminazele organului afectat sunt deversate in sange, iar
activitatea lor în ser creste. Investigarea transaminazelor serice reprezintă un criteriu biochimic necesar
pentru aprecierea diagnosticului leziunilor celulare, a gradului şi evoluţiei acestora.

a) GOT existǎ în cantitǎţi mari în miocard şi ţesutul hepatic şi mai puţin în muşchii striaţi, rinichi,
pancreas, plǎmâni, eritrocite. Creşteri ale activitǎţii enzimatice ale GOT apar în:
3
1. infarct miocardic – extinderea unui infarct se poate corela într-o oarecare măsură, cu nivelul
enzimelor eliberate şi masa musculară cardiacă infarctizată poate fi estimată din analiza curbei
concentraţie-timp a enzimei, dacă este cunoscută cinetica de eliberare, de degradare, de eliminare a
enzimelor.
Determinarea AST este utilă în diagnosticarea pacienţilor cu recidive ale IM, cu IM fără
modificări relevante ale EKG sau cu insuficienţă coronariană, precum şi a pacienţilor cu
microinfarcte diseminate, caz în care determinarea ei permite chiar datarea leziunii.
Astfel, creşterea AST începe la 6-12 ore după infarct, atinge valoarea maximă în 24-48 ore de la
producerea infarctului şi revine la normal in 4-6 zile după infact. In general, creşterea maximă
atinge valori de 100 mU/ml sau chiar mai mult, iar peste valorile de 150mU/ml, prognosticul
devine rezervat. Cresterea valorii AST este mai putin specifica decat cea a CPK.
2. infarct pulmonar – creşterile sunt uşoare pânǎ la moderate, persistând pânǎ la 3-5 zile de la atacul de
durere;
3. insuficienţa cardiacǎ dreaptǎ cu congestie (stazǎ hepaticǎ);
4. operaţii pe cord; leziuni necrotice ale sistemului nervos central;
5. distrofii musculare progresive sau boli traumatice musculare;
6. sindromul de zdrobire, arsuri;
7. infarcte renale, splenice şi intestinale;
8. pancreatitǎ acutǎ; toxemie gravidicǎ;
9. afecţiuni heaptice
b) GPT – creşterile acestei enzime reprezintǎ un semn precoce în hepatitele virale, aceste
determinǎri putând fi utilizate ca martor al leziunii hepatocitelor şi astfel sǎ se poatǎ face o
diferenţiere între afectarea hepaticǎ şi cea produsǎ prin colestazǎ.
Creşteri de 100 de ori peste valoarea normalǎ apar în:
 Afecţiuni hepatice:
o hepatita viralǎ acutǎ (înaintea apariţiei icterului);
o hepatita toxicǎ (chloroform, CCl4, compuşi organici ai fosforului)
 Afecţiuni pancreatice:
o pancreatitǎ acutǎ
o unele tipuri de tumori
Creşteri moderate de 1-9 ori valoarea normalǎ apar în:
o colestazǎ hepaticǎ cronicǎ
o cirozǎ
o ictere mecanice (pânǎ la 7-10 ori valorile normale);
o tumori hepatice;