Acasa » familie » medicina

Utilizarea biocompozitelor pe baza de lipozomi in

studii privind transportul si eliberarea controlata a
unor compusi bioactivi de interes
Utilizarea biocompozitelor pe baza
de lipozomi in studii privind
transportul si eliberarea controlata a
unor compusi bioactivi de interes

Studiază în Anglia
Utilizarea
A"ă cum poți bene-cia de bursă de studiu în Anglia!

UK University EXPO DESCHIDEȚI

biocompozitelor pe baza de lipozomi in studii

privind transportul si eliberarea controlata a
unor compusi bioactivi de interes

Cercetarea farmaceutica, in ultimii ani, a

cunoscut o reusita semnificativa in domeniul
vectorilor de transport, prin crearea unor noi
concepte privind formularile farmaceutice care sa
asigure o biodistributie controlata, eficienta si sigura
a compusului activ catre tesuturile tinta. Vectorizarea
agentului terapeutic conduce la protejarea tesuturilor
nevizate de terapie de agresivitatea moleculelor
active datorata toxicitatii acestora. Pe de alta parte,
prin vectorizare se urmareste marirea potentialului
terapeutic al compusilor active transportati intre locul
de administrare si celulele tinta, ca urmare a evitarii
captarii acestora de sistemul fagocitar mononuclear.

Datorita caracteristicilor precum capacitatea de

a ingloba si proteja atat principii active hidrofile cat si
hidrofobe, prelungirea duratei de eliberare,
biocompatibilitate ridicata, toxicitate scazuta,
diversitatea structurilor si compozitiei, lipozomii au
cunoscut o atentie deosebita in cadrul studiilor
biochimice si farmaceutice din sectorul vectorilor de
transport, [M. S. Mufamadi si colab., 2011].

1. Lipozomi – modele artificiale de

biomembrane

Lipozomii – vezicule fosfolipidice microscopice -

sunt definiti ca fiind vezicule microscopice in care un
volum apos este complet inconjurat de catre o
membrana compusa din molecule lipidice, organizate
in unul sau mai multe straturi dispuse concentric.
Datorita caracterului amfipatic, lipozomii sunt utilizati
pentru distributia atat a compusilor activi hidrofili
(incapsulare in compartimentul intern apos), cat si cei
cu proprietati hidrofobe (incapsulare in bistratul
lipidic), [H. Anwekar si colab., 2011].

Denumirea lor deriva din limba greaca - lipos

= grasime si soma = corpuscul [M. R. Mozafari,
2010]. Lipozomii pot fi formati intr-o varietate de
forme si marimi, insa numele lor este legat de
caramizile de constructie – fosfolipidele, si nu de
marimea lor, [H. Anwekar si colab., 2011].

Pentru prima oara lipozomii au fost descrisi in

literatura de specialitate in anul 1961 de catre
hematologul britanic Dr. Alec D. Bangham, ce isi
desfasura activitatea de cercetare la Institutul
Babraham din Cambridge. Erau folositi ca modele de
membrane biologice [H. Anwekar si colab., 2011], [J.
S. Dua si colab., 2012]. Ulterior, numerosi cercetatori
au studiat aceste sisteme din diferite puncte de
vedere, clarificand anumite proprietati ale
membranelor biologice [M. R. Mozafari, 2010].
Recent, au fost realizate noi descoperiri in domeniul
vectorilor de transport, de la produse aprobate clinic,
la noi aplicatii terapeutice [V. P. Torchilin, 2005].

De la introducerea lor in studii, au fost realizate

progrese considerabile privind tehnicile de obtinere a
acestora. Astfel, prin modelarea unor proprietati
fizico-chimice precum permeabilitatea membranei,
stabilitatea lor in timp, tendinta de agregare si
fuziunea lor, s-au obtinut si optimizat diverse tipuri de
vezicule lipozomale cu aplicatii terapeutice.

Caracteristicile lor depind atat de protocolul de

obtinere cat si de componenta bistratului lipidic.
Fluiditatea membranara este dictata pe de o parte de
alegerea componentelor bistratului lipidic. De
exemplu, fosfolipidele saturate avand acizi grasi cu
lanturi lungi formeaza o structura rigida si destul de
impermeabila, in timp ce speciile de fosfatidilcolina
nesaturate provenite din surse natulale formeaza o
structura mult mai permeabila si mai putin stabila.
[D. J. A. Crommelin si colab., 2003]

Lista compusilor activi ce pot fi incapsulati in

lipozomi este imensa, avand aplicatii in domenii
variate precum industria farmaceutica, cosmetica si
alimentara. Lipozomii sunt capabili sa sporeasca
performantele compusilor activi prin incapsularea lor,
ducand la cresterea biodisponibilitatii lor in
vecinatatea receptorilor biologici, reducerea
toxicitatii, precum si protejarea compusilor activi fata
de actiunea distructiva a unor factori externi si interni
[M. R. Mozafari, 2010]. Lipozomii incarcati cu
compusii terapeutici pot fi administrati prin mai multe
cai si anume: intravenos, inhalare orala, aplicatii
locale, ocular, [M. Riaz, 1996].

1.1. Clasificarea lipozomilor

Conform datelor din literatura de specialitate,

se pot distinge mai multe moduri de clasificare a
acestora, [H. Anwekar si colab., 2011], [J. S. Dua si
colab., 2012]:

v dupa marimea si modul de organizare;

v dupa tipul lipidelor din stratul dublulipidic;

v dupa compozitie si aplicatiile acestora;

v dupa metoda de preparare.

Clasificarea lipozomilor dupa marime si modul

de organizare

In afara de constituentii chimici, care

determina proprietati ca: fluiditatea membranei,
densitatea de sarcina si permeabilitatea, lipozomii pot
fi caracterizati prin marimea lor. Ei pot varia ca
marime, de la cea mai mica vezicula obtinuta teoretic
(diametrul ~ 20 nm), determinata de aglomerarea
maxima posibila pe care o tolereaza capetele polare,
la lipozomii care sunt vizibili sub microscop optic, cu
un diametru de 1000 nm (1micron) sau mai mult. De
asemenea, lipozomii pot fi unilamelari (avand doar un
singur bistrat ce inconjoara mediul intern apos), sau
multilamelari (mai multe bistraturi lipidice orientate
concentric in jurul mediului intern apos).

Acțiuni concrete pentru ca tu să

mănânci mai bine

Carrefour Mai multe

Avand in vedere acestea, lipozomii se impart

conform urmatoarei diagrame.

Diagrama X. Clasificarea lipozomilor pe baza

parametrilor structurali, dupa [J. S. Dua si colab.,
2012], [G. Storm, D. J. A. Crommelin, 1998]

v Vezicule multilamelare (MLV) - constau dintr-o

populatie de vezicule ce acopera un domeniu mare de
dimensiuni (100 – 1000 nm), fiecare vezicula in
general, fiind formata din 5 sau mai multe lamele
(straturi) concentrice;

v Vezicule unilamelare mici (SUV) - sunt acele

vezicule care au marimea cea mai mica posibila (mai
mica de 40 nm). Aceasta limita variaza usor in
functie de taria ionica a mediului apos si in functie de
compozitia de lipide a membranei. Deoarece, conform
definitiei, acesti lipozomi au marimea aproape de
limita inferioara a dimensiunilor posibile pentru
veziculele fosoflipidice, ei formeaza o populatie relativ
omogena;

v Vezicule unilamelare mari (LUV) – sunt acele

vezicule care au diametru mai mare de 1000 nm si
sunt formate doar dintr-un singur bistrat membranar;

Figura X. Clasificarea lipozomilor in functie de

marimea lor [www.medscape.com]

In urma metodelor de preparare a

lipozomilor, se obtin populatii heterogene de vezicule
cu o distributie larga de marimi. Este foarte
importanta caracterizarea preparatelor lipozomale in
functie de marime lor, deoarece volumul incapsulat
variaza cu marimea. Chiar si lipozomi de aceeasi
marime si lamelaritate pot avea diferite distributii
interne ale fazei apoase.

In functie de proprietatile lipidelor, s-au

stabilit mai multe structuri privind modul de
organizare al lipozomilor. Fiecare structura se
formeaza pe baza conformatiei celei mai favorabile
din punct de vedere energetic. Pentru stabilirea
modului de organizare, se are in vedere un parametru
care se defineste ca fiind raportul dintre volumul
ocupat de lanturile de hidrocarburi (v) si produsul
dintre aria efectiva a gruparilor polare (a) si lungimea
cozilor hidrofobe ale lipidelor (lc), [D. A. Balazs, W. T.
Godbey, 2011]

(X)

Figura X. Ilustrarea modului de organizare a

lipozomilor in functie de parametru P, dupa [D. A.
Balazs, W. T. Godbey, 2011]

Clasificarea lipozomilor dupa compozitie si

aplicatiile acestora

Sistemele lipozomale au un mare avantaj spre

deosebire de alte sisteme coloidale de transport si
cedare controlata a principiilor active, si anume,
prezinta o flexibilitate remarcabila in ceea ce priveste
modificarea caracteristicilor structurale si functionale
in vederea adaptarii acestora la nevoile specifice
terapeutice [G. Storm, D. J. A. Crommelin, 1998].

Intr-o incercare de a clasifica variantele de

lipozomi, se pot distinge in linii mari 4 tipuri de
vezicule lipozomale pe baza compozitiei si aplicatiilor
in vivo.

Diagrama X. Clasificarea lipozomilor dupa compozitie

si aplicatiile acestora, dupa [J. S. Dua si colab., 2012]

Lipozomii conventionali

Reprezinta prima generatie de lipozomi care au

fost utilizati in farmaceutica. Sunt obtinuti in general
doar din fosfolipide (neutre sau incarcate negativ)
si/sau colesterol. Desi, manipularea unor proprietati
precum marimea, compozitia lipidelor, numarul
bistraturilor lipidice, fluiditatea acestora reprezinta un
instrument valoros utilizat in procesul de obtinere,
acesti lipozomi prezinta dezavantajul unui timp de
circulatie relativ mic prin sange, fiind eliminati rapid
de catre macrofage, [M. S. Mufamadi si colab.,
2011]. Atunci cand sunt administrati in vivo prin
diferite cai parentale, prezinta o tendinta puternica de
acumulare rapida in celulele sistemului fagocitar
mononuclear (MPS), denumit si sistemul
reticuloendotelial (RES), [N. Maurer si colab., 2001].
Desi prezinta o serie de dezavantaje, totusi, ei sunt
utilizati cu succes in livrarea agentilor antimicrobieni
catre macrofagele infectate, in livrarea antigenelor
pentru tratarea infectiilor virale, bacteriene si
parazitare, [G. Storm, D. J. A. Crommelin, 1998].

Lipozomi cu circulatie indelungata

Reprezinta o piatra de hotar in cercetarea din

domeniului vectorilor de transport, fiind dezvoltati
pentru a depasi unele provocari intampinate in cazul
lipozomilor coventionali, precum incapacitatea de a se
sustrage interceptarii lor de catre celulele mactofage,
permitandu-le astfel sa ramana in circulatie pentru o
perioada mai lunga de timp, [M. S. Mufamadi si
colab., 2011]. Obtinerea lor s-a realizat prin atasarea
covalenta pe suprafata externa a lipozomilor
conventionali a unor lanturi liniare de polimer hidrofil
(polietilenglicol - PEG). Acesti lipozomi astfel formati
sunt cunoscuti si sub denumirea de “stealth
liposomes” sau lipozomi stabilizati steric si prezinta o
solubilitate excelenta in medii apoase. Stabilizarea
sterica rezulta din concentratia gruparilor PEG
puternic hidratate care creaza o bariera sterica,
prevenind astfel interactiile cu componentele celulare
din mediul biologic (interactia cu opsoninele si
absorbtia de catre celulele fagocitare din ficat si
splina), [G. Storm, D. J. A. Crommelin, 1998]

Figura X. Reprezentarea schematica alipozomilor cu

circulatie indelungata [dupa www.azonano.com]

Imunolipozomi

Sunt obtinuti prin atasarea unor anticorpi sau

fragmente de anticorp specifici pe suprafata
lipozomilor conventionali, cu scopul de a imbunatati
legarea de locurile tinta. In mare parte sunt utilizati
pentru transportul si eliberarea controlata a agentilor
antitumorali. Pentru a prelungi timpul de viata al
imunolipozomilor si pentru a le oferi o sansa mai
mare de a ajunge la locurile tinta, fara a fi atacate de
catre macrofage, s-a incercat atasarea pe suprafata
lor a moleculelor de polietilenglicol, studii care au fost
incununate de succes, [G. Storm, D. J. A. Crommelin,
1998].

Figura X. Reprezentarea schematica a unui

imunolipozom [www.visualscience.ru/en]

Lipozomi cationici

Numiti si catezomi, reprezinta cei mai noi

reprezentanti ai familiei lipozomilor. Sunt studiati
pentru imbunatatirea transportului materialului
genetic, [A. Chaudhuri, 2003]. Lipidele cationice
interactioneaza electrostatic cu bazele ADN-ul
incarcat negativ, formandu-se astfel structuri capabile
sa traverseve bistratul lipidic al celulelor tinta si sa
ajunga la nucleul acestora unde ADN-ul este cedat
treptat. [G. Storm, D. J. A. Crommelin, 1998]

Figura X. Reprezentarea schematica a unui lipozom

cationic [A. Bolhassani si colab., 2011]

Magnetolipozomi

Sunt lipozomi ce contin particule magnetice

incorporate in bistratul lipidic. Scopul obtinerii
acestora a fost transportarea si cedarea monitorizata
a diversilor compusi activi terapeutici, fortandu-i sa
oscileze sub actiunea unui camp magnetic constant,
[J. James, M. Kullberg, 2006]. O echipa de cercetatori
de la universitatea Cagliari, Italia, a dezvoltat astfel
de sisteme lipozomale, pe baza de oxid de fier si
ferita de cobalt. O provocare in acest caz, ramane
gasirea unor solutii pentru eliminarea magnetilor
dupa ce acestia si-au indeplinit scopul, [C. Cannas si
colab., 2010].

Figura X. Reprezentarea schematica a unui

magnetolipozom [S. Nappini si colab., 2010]

1.2. Proprietati fizico – chimice

1.3. Prepararea lipozomilor ca modelelor de

membrane artificiale

Sephora

Super Coverage Concealer

Alege nuanța care ți se potrivește și obține un
machiaj perfect.

A>ați mai multe

In literatura de specialitate sunt descrise

numeroase tehnici de obtinere a veziculelor
lipozomale care de-a lungul timpului au fost
perfectionate. O serie de proprietati ale lipozomilor
precum tipul, marimea, capacitatea de incarcare si de
retinere a substantei active, depind de metoda
utilizata la prepararea acestora, [J. S. Dua si colab.,
2012]:

In functie de tipul veziculelor lipozomale, se

disting urmatoarele metode de preparare:

Obtinerea veziculelor multilamelare (MLV)

· Metoda hidratarii filmului lipidic

In cadrul acestei metode, fosfolipidele sunt

amestecate si dizolvate intr-un solvent organic (de
obicei cloroform, etanol, eter, metanol, sau un
amestec in diferite proportii al acestor solventi).
Solventul este indepartat prin evaporare utilizand un
rotaevaporator sau uscare sub azot, formandu-se un
film lipidic pe fundul si pe peretii balonului. Filmul
lipidic uscat, omogenizat, este apoi hidratat sub
agitare cu faza apoasa. Temperatura de hidratare a
suspensiei trebuie sa fie mai mare decat temperatura
de tranzitie in faza de cristal lichid pentru obtinerea
unor lipozomi cat mai stabili. In timpul acestei etape
de hidratare a lipidelor, se formeaza vezicule
multilamelare mari (MLV). In functie de solubilitatea
lor, agentii terapeutici sunt adaugati fie in solventul
organic in care s-au dizolvat lipidele, fie in faza
apoasa. Aceasta metoda este simpla si rapida, insa
prezinta unele dezavantajele, principalul fiind o
eficienta de incapsulare scazuta, [M. Riaz, 1996].

Obtinerea veziculelor unilamelare mari (LUV)

· Metoda injectarii solventului

Lipidele dizolvate in etanol sau intr-o solutie

eterica, sunt injectate rapid (cu ajutorul unei seringi)
intr-o solutie apoasa aflata sub agitare ce contine
compusul activ ce se urmareste a fi incapsulat.
Inlaturarea ulterioara a solventului sub vid conduce la
formarea veziculelor unilamelare mari. Principalul
dezavantaj al acestei metode este faptul ca agentul
terapeutic ce urmeaza a fi incapsulat intra in contact
cu solventul organic [M. Riaz, 1996].

· Metoda eliminarii detergentului

Detergentii sunt utilizati pentru a solubiliza

lipidele. Indepartarea detergentului din sistem se
poate realiza apoi prin diverse metode precum
dializa, centrifugare, cromatografie pe coloana,
adsorbtia pe bile urmata de filtrare. O data ce acesta
este indepartat treptat din faza apoasa, miceliile
devin progresiv bogate in fosfolipide, fapt ce conduce
la formarea de LUV-uri. Aceasta metoda prezinta
unele avantaje precum reproductibilitatea excelenta
si obtinerea unei populatii omogene de lipozomi, insa
principalul dezavantaj il reprezinta posibila retentie a
unor urme de detergent in veziculele lipozomale, [M.
Riaz, 1996].

· Metoda evaporarii solventului in faza inversa

Asigura obtinerea lipozomilor unilamelari

mari (LUV) care prezinta o capacitate de incapsulare
crescuta si permit incluziunea macromoleculelor
(proteine, enzime, ADN). Intr-o prima faza,
fosfolipidele sunt dizolvate in solventi organici
(dietileter, izopropileter sau ameste al acestora cu
cloroform), procesul fiind urmat de adaugarea fazei
apoase care contine compusul activ de interes.
Solventii organici sunt inlaturati printr-o evaporare
continua sub presiune redusa obtinandu-se o emulsie
vascoasa. Ulterior, lipozomilor unilamelari mari (LUV)
sunt obtinuti prin trecerea MLV-urilor prin membrane
de policarbonat sub azot, extrudarea realizandu-se
sub presiune moderata (100 – 250 psi), [M. Riaz,
1996].

Obtinerea veziculelor unilamelare mici

(SUV)

Marimea veziculelor multilamelare MLV poate fi

redusa utilizand una din metodele enumerate in
continuare:

· Metoda sonicarii

Exista doua metode prin care lipozomii MLV pot fi

sonicati: fie prin introducerea varfului sondei in
proba, fie prin scufundarea probei intr-o baie de
sonicare. Suspensia de lipozomi devine mult mai
clara, obtinandu-se o solutie usor transparenta.
Usoara opacitate se datoreaza luminii imprastiate
indusa de veziculele mari ramase in suspensie. Aceste
particule mari pot fi indepartate prin centrifugare
pentru a obtine o suspensie clara de lipozomi SUV.
Astfel se separa sedimentul de supernatant, cel care
este folosit in diverse experimente. Insa, datorita
gradului mare de curbare a acestor vezicule, SUV-
urile sunt instabile si vor fuziona in mod spontan
formand vezicule mari atunci cand sunt pastrate la o
temperatura mai mica decat temperatura tranzitiei de
faza, [M. Riaz, 1996].

· Metoda extrudarii

Reprezinta o alta metoda prin care se poate