Sunteți pe pagina 1din 1

Mâini de femeie

Aceste mâini ce multe le-au rânduit,

ce aluatul fraged l-au plămădit

şi pâine dulcie au plăsmuit -

mâinile-acestea frumoase de negrăit.

Aceste mâini ce părul ne-au mângâiat

ce lacrimi calde în noapte ni le-a uscat

ce hainele cu lacrima ni le-au spălat -

mâinile-acestea de mamă cu dor nealinat.

Aceste mâini ce casa au răscolit

şi tot ce doream într-o clipă ne-au dobândit,

ce rănile de pe trup cu grijă ne-au oblojit -

mâinile acestea cu har de la Domnul venit.

Frumoase şi triste, trudite şi sfinte,

mâinile-acestea inspiră cuvinte

alese şi scumpe, senine, de-alean -

mâini de femeie, mă rog neostoit sa va am.

S-ar putea să vă placă și