Florina Ilis (autor)

Florina Ilis s-a născut pe 26 august 1968. A absolvit Facultatea de Litere și Școala de Înalte Studii Postuniversitare la
Universitatea Babeș-Bolyai, unde în prezent este lector dr. la Departamentul de Limbi și literaturi asiatice. A publicat
volume de poezie, teatru, eseu și romane. În anul 2012, publică Viețile paralele (tradus în limba franceză), distins cu
Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Ziarului de Iași, Premiul Radio România Cultural,
Premiul Colocviului Romanului Românesc de la Alba Iulia.

Vietile Paralele
Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză, acordat de USR, Filiala Cluj
Premiul pentru „cel mai bun roman romanesc” al anului 2012, acordat in cadrul Colocviilor Romanului Romanesc
Contemporan, editia a VI-a
Premiul pentru „Proza” al Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru anul editorial 2012
Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi, 2013
Premiul Radio Romania Cultural, la sectiunea "Proza", editia 2013

 Iniţial am dorit să fac o paralelă între Eminescu şi un poet romantic european, Heine sau Lenau. Dar am renunţat
dându-mi seama că cea mai potrivită paralelă pentru Eminescu nu poate fi decât Eminescu însuşi, un Eminescu
devenit personajul literar al propriei sale vieţi. Cartea debutează în 28 iunie 1883 fiindcă din acel moment a început
să se formeze ceea ce cultura română a numit mitul Eminescu.

 Despre geniu:
La omul de geniu această nebunie se manifestă însă ca o atitudine creatoare, după cum susţine teoria creaţiei
artistice. Este şi cazul lui Eminescu care, se ştie, a acţionat întotdeauna împotriva propriilor sale nevoi sau instincte
(fie biologice, fie sociale). Mărturia sa legată de poemul Luceafărul este concludentă în sensul în care Eminescu
însuşi avea conştiinţa genialităţii sale, dar, influenţat de lecturile din Schopenhauer, era convins şi de neputinţa sa de
a fi fericit. În opoziţie cu individul de geniu, condamnat la singurătate şi nefericire, poetul credea că cel care
acţionează în favoarea instinctelor sale (Cătălin, de pildă) este automat fericit, fiind lipsit de orice conflict sau
dezechilibru interior.

Citate:
1. „Întâmplător, privindu-l pe Eminescu, care ședea între Annette și Gane, observase ceva neobișnuit în
privirea lui, un fel de lucire stranie (da, nebună!)”
2. „Geniul, explică Eminescu înflăcărat, izbutește să se elibereze de instinctual vieții în care ne ține
prizoneri voința de a trăi și, renunțând la reprezentările obiectelor și ale întâmplărilor lumii, să se ridice
spre un plan superior al ideilor, de unde contemplă cu maximă detașare și înțelepciune lumea. Prin artă
și contemplație geniul izbutește să se elibereze de voința de a trăi.”
3. Lui Eminescu i s-au luat toate instrumentele de scris, pentru că a început a arunca cu ele în doctorul
Șuțu. Iată că nici asta nu l-a oprit din a scrie:
„Scrie o legendă. De-o seninătate absolută (în metro iambic). Dar are nevoie de liniște. De repaos (pacea
eternă). Ssst! A fost o dată ca-n.
Stă pe o bancă de lemn din curtea stabilimentului. Și-a adunat câteva pietre și le-a potrivit într-o
geometrie numai de el înțeleasă. Scrie. Aici e Valea Galbenă. O mică piatră gâlbuie indică locul. […] Iată
șI Valea Amintirii (piatra albă). Dincolo, Valea Desnădăjdii (piatra neagră). […] Zmeul o iubea pe fată
(poetul ia în mâini una dintre pietre). […] Cele două pietre vorbesc una cu alta.” ( el reformulează
povestea Luceafărulu, dar și povestea iubirii lui cu Veronicai într-un basm popular)
 Negustorul de Inceputuri de roman
 Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuți) este un poet și dramaturg român, activ în acest
moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat
istoria și filozofia la Universitatea din București, ceea ce se resimte șI în romanul lui.

 În 1987, fuge din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză
în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și
colaborează la diferite alte reviste franceze.

Referitor la această dublă apartenență culturală, Matei Vișniec declara într-un interviu:

„Je suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme qui a
ses racines en Roumanie et ses ailes en France”. (Sunt omul care trăiește între două
culturi, între două sensibilități, care are rădăcinile în România și aripile în
Franța).”
Romanul
Aici, tipologia creatorului este oarecum colectiva, cuprinzand un sir de personaje:
1. Domnul M: scrie poezii, apoi începe diverse romane. O persoană foarte
sfioasă, care a găsit confort în cafeneaua Timizilor. Doamna Ri, o doamnă cu
care a avut o poveste de dragoste, l-a ajutat să își descopere și latura mai
romantic și mai îndrăzneață a lui. Descoperă, de exemplu, că este bun la
extrasul mesajelor ascunse în conversații cu sens dublu. Îi dediă poezii multe
și îndrăznețe domnișoarei Ri. Nu îi plăcea ordinea. Anume haosul îi dădea
inspirație:
„Îmi făcea mare plăcere să răscolesc printer mormanele de cărți. Dezordinea din
librărie (sau poate modul savant în care era construită această dezordine) îmi
oferea surprise uluitoare. (…) Dezordinea ce o regăseam în librăria Verdeau nu-mi
impunea nimic, decât libertatea absolută.”

Tot el spune:
„Un veritabil om vraiște are oroare nu de vid, ci de Cosmos, adică de sistemele
organizate. (…) În fața unui univers ordonat nu mai ai nimic de făcut și de adăugat.
Cu adevărat activ nu poți fi decât în acele lumi în care mai este ceva de făcut, în
care dezordinea, starea vraiște justifică efortul acțiunii. Cred chiar și în stilul
vraiște, pt că numai el ne mai poate aduce, în această lume în care s-a inventat tot,
puțin oxigen, puțină noutate.” – Domnul M este un om vraiște, ca și romanul.
2. Guță: cel ce scrie un roman post-mortem:
„Sunt mort de trei ani. Nu vă mint, zac în acest apartament de trei ani, așteptând să
fiu descoperit, aă se neliniștească vreo persoană, vreun vecin sau vreun funcționar
din cauza dispariției mele. (...)Zac în bucătărie cu capul pe masă. Nici măcar nu am
căzut cu capul în farfurie, eram tocmai pe cale să-mi curăț un măr. (...)
Porumbeii intră prin fereastra pe care am lăsat-o deschisă în sala de baie.” (descrie
porumbeii)
3. Computerul EASY TELLER
Acesta a făcut posibilă scrierea romanului post-mortem a lui Guță, prin
utilizarea patch-urilor
- „Ce vrei să scriem împreună? Un roman, o nuvelă, un poem, o piesă de teatru, un
eseu? Te rog să bifezi domeniul care te interesează. Mulțumesc, GUȚĂ. Deci vom
scrie împreună o operă literară care se va numi roman și care va avea între 150 și
225 de pagini. Te rog acum să marchezi pe scara de în față gradul de originalitate
pe care îl dorești pt romanul tău.”
- „SOS. Pentru prima dată în istoria omului o mașină primește semnale coerente
din partea cuiva aflat în spațiul numit în mod convențional moarte, și nimeni nu
știe nimic. Un roman este dictat de un autor mort.”
- Se plânge că porumbeii îi mănâncă tastatura și că ar putea șterge romanul.
- „Ce pot să mai fac acum? Simt cum crește în mine o disperare aproape umană.
(...) Nu, păsările n-ar trebui să aibă aripi. Nu, moartea n-ar trebui să lase ferestre
deschise după trecerea ei.” – așa se încheie romanul