Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași

Specializarea: Teologie Ortodoxă Asistență Socială

DISCIPLINA:
DEONTOLOGIA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

Lect.univ.dr.asoc: Polixenia (Petronela) Nistor

 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

• În vorbirea comună termenii de etică şi valoare sunt folosiţi cu înţelesuri

interschimbabile. În discursul professional aceştia au înţelesuri de sine
stătătoare.
• Valorile se referă la idealuri la care individul, familia, grupul, comunitatea
aspiră; valoarea desemnează ceea ce oamenii cred că este bine şi valoros.
• Etica se referă la reguli ce definesc tipurile de comportament ca fiind corecte,
premise, dezirabile sau dimpotrivă incorecte, interzise.
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

• Valoarea - oferă semnificaţia noţiunii de „ce este bine”, etica dă sens noţiunii
de „ce este drept”.
• Etica poate fi definită ca studiul comportamentelor drepte sau greşite şi a
modalităţii prin care oamenii ajung să ia decizii în alegerea comportamentelor
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
ETICĂ ȘI MORALĂ: DISTINCȚII

• 1. Etica este o ştiinţă a comportamentului, moravurilor şi a principiilor care

guvernează problemele practice;
• 2. Morala reprezintă totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a trăi în
societate, ea fiind alcătuită din prescripţii concrete pe care le adoptă indivizii şi
colectivitatea în ansamblul ei.
• Etica este ansamblul regulilor de conduită rezultate pe baza distincţiei dintre bine şi
rău, pe care o comunitate dată le acceptă; Morala este un ansamblu al principiilor de
dimensiune universal-normativă, bazate pe distincţia dintre bine şi rău.
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
DEONTOLOGIA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII

• Deontologia provine din gr. deon, deontos („ceea ce se cade”, „ceea ce este necesar”) şi
logos (ştiinţă).
Semnificaţiile care se dau astăzi termenului:
• 1. Cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică
exercitarea unei anumite profesii. Acesta poate fi un cod scris sau transmis prin tradiţie, pe
cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicanţii unei profesii (ex.: Jurământul lui
Hipocrate).
• 2. Sensul dat de J. Bentham, cel care a folosit pentru prima oară noţiunea de deontologie,
este următorul: disciplină al cărei scop ar fi evaluarea preliminară a consecinţelor unei
acţiuni, pentru a putea stabili, în funcţie de cantitatea de plăcere sau durere pe care acea
acţiune o procură, dacă ea merită sau nu să fie îndeplinită (un sens utilitarist).
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
DEONTOLOGIA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII

• 3. În sens larg, deontologia, este o parte a eticii care se ocupă cu studiul

datoriei morale, al originii, naturii şi formelor acesteia, în calitate de
componentă de bază a conştiinţei morale”.
• 4. În sens restrâns, deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se
ghidează o organizaţie, instituţie profesie sau o parte a acesteia, prin
intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare,
aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli. Legat de această definiţie a
deontologiei, „moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem dacă am fi
raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi”.
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
DEONTOLOGIA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII

• Începuturile deontologiei de la noi din ţară (teoretic) sunt legate, probabil, de

numele lui Nicolae Iorga;
• În 1916, în tipografia „Neamul Românesc” de la Vălenii de Munte publică lucrarea
„Onestitatea profesională” în care semnala valoarea socială înaltă a muncii profesionale:
„Nu există ocupaţie pe lume care să nu te ceară întreg şi, orice ocupaţie în care nu te dai întreg
este, să-mi iertaţi cuvântul, o linciureală. Linciureala înseamnă a umbla cu lingura sau furculiţa
prin mâncare fără a te hrăni cumsecade; înseamnă a te spăla cu vârful degetelor numai. Şi cine
linciureşte în mâncare rămâne flămând; cine se linciureşte în spălat, rămâne murdar cum era şi
înainte; cine se linciureşte într-o ocupaţie socială, acela e un netrebnic care îşi bate joc de banul cu
care îl răsplăteşte societatea şi de cinstea cu care această societate îl înconjoară”
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
DEONTOLOGIA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII

• N. Iorga deosebeşte onestitatea de exactitatea profesională: „Onestitatea

profesională este întâi o datorie faţă de societate. Fiecare om este dator să se dea întreg
profesiunii sale şi, prin profesiunea sa, societăţii, ţării, neamului. Onestitatea şi exactitatea
în îndeplinirea profesiunii se află în raporturile interne (onestitatea existând în exactitate)
şi respectiv externe (exactitatea presupunând şi onestitate)”.
 ETICĂ, DEONTOLOGIE ȘI VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
DEONTOLOGIA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI SEMNIFICAȚII

• Constantin Rădulescu-Motru, cunoscut teoretician al vocaţiei, deosebeşte

profesionistul obişnuit de cel cu vocaţie pentru profesiunea sa. În opinia
acestuia: „Este un simplu specialist acela care face munca din interes egoist; este un om de
vocaţie acela care găseşte în muncă întregirea sa ca personalitate multiplă. La simplul
profesionist omul şi felul muncii stau faţă-n faţă, adeseori se duşmănesc; la profesionistul
de vocaţie munca este o prelungire a omului, este o umanizare intrată mai adânc în munca
sa”.
 VALORI ŞI DEONTOLOGIE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscriu la următoarele valori

fundamentale, cu importanţă cardinală pentru profesie:
• 1. Afirmarea individualităţii proprii. Oamenii au dreptul la libertate, la alegerea
propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă, atâta timp cât acestea nu afectează
libertatea altora.
• 2. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi. Lupta împotriva prejudecăţilor.
• 3. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare. Oamenii au dreptul la resursele
necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi
exprima potenţialităţile.
 VALORI ŞI DEONTOLOGIE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

• 4. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane Fiecare persoana este o

valoare în sine şi este unică. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă
la valorizarea personalităţii umane, la creşterea demnităţii ei şi respectarea
individualităţii fiecărui asistat.
• 5. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor
persoanelor asistate. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a persoanelor.
• 6. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la asistaţi şi în legătură cu aceştia.
 Temele majore de confruntare etică
• Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali pentru a-şi rezolva dilemele
se pot datora următoarelor trei grupe de factori:
• 1. Factori care provin de la asistenţii sociali: presupunerile lor, convingerile lor, judecăţile
lor de valoare privind natura umană, valorile, scopurile activităţii de asistenţa socială sau
concepţiile lor teoretice privind activitatea profesională.
• 2. Factori legaţi de client: personalitatea sa, nivelul său mintal şi educaţional, relaţiile sale
cu alţi membrii ai familiei sale, cu comunitatea, relaţiile şi situaţia sa profesională etc.
• 3. Factori legaţi de problemă: însăşi natura problemei, definirea ei, scopurile şi priorităţile
care derivă din specificul problemei, strategiile şi opţiunile la care se pretează.
 Temele majore de confruntare etică
• Aspectele etice ale muncii de asistență socială apar ori de câte ori există un
conflict sau o lipsă de simetrie în interiorul uneia dintre cele trei grupe de
factori amintiți sau când se ciocnesc valori din interiorul diferitelor
componente amintite. Factorii din grupul 2 sau 3 pot accentua dilemele etice
care derivă din primul grup de factori şi vor intensifica dificultăţile deciziei
etice.
 Temele majore de confruntare etică
In sinteza oferită de F. Loewenberg şi R. Dolgoff (1992) subiectele principale care
constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele:
• 1. cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile clienţilor de a
alege serviciile pe care şi le doresc;
• 2. obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să răspundă
• 3. hotărârile privind clienţii trebuie luate împreună cu clienţii, cu consimţământul
acestora, dar în multe cazuri aceştia nu înţeleg toate implicaţiile alegerilor lor.
 Temele majore de confruntare etică
• 4. asistentul social trebuie să ia decizii chiar şi în situaţii neclare, ambigue sau
contradictorii.
• 5. asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul, dar există situaţii în
care cunoaşterea adevărului este greu de suportat sau pare să îi face rău asistatului.
• 6. respectarea confidenţialităţii este adesea dificila pentru profesioniştii domeniului
de asistenţă socială deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor
în interesul clientului însuşi, sau al altora implicaţi în situaţie.
• 7. caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali pune problema
echitaţii, respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora.
 Temele majore de confruntare etică
• 8. în general interesele clienţilor sunt primordiale faţa de cele ale profesioniştilor, dar
sunt situaţii în care ele periclitează serviciul, sau chiar viaţa asistentului social.
• 9. în deciziile profesionale asistentul social va trebui sa renunţe la propriile judecaţi
de valoare, chiar şi în situaţii în care propriile valori îl fac sa încline înspre o anumită
direcţie.
• 10. asistentul social îşi va menţine relaţiile cu clienţii săi la nivelul limitat al relaţiilor
profesionale, chiar daca aceştia au nevoie de o relaţie mai complexă.
• 11. alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pune problema
alegerii intre o tehnica mai potrivită pentru client şi problemă, respectiv pentru
asistentul social.
 Temele majore de confruntare etică
• 12. în general interesele clienţilor sunt primordiale faţa de cele ale profesioniştilor,
dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul, sau chiar viaţa asistentului social.
• 13. în deciziile profesionale asistentul social va trebui sa renunţe la propriile judecaţi
de valoare, chiar şi în situaţii în care propriile valori îl fac sa încline înspre o anumită
direcţie.
• 14. asistentul social îşi va menţine relaţiile cu clienţii săi la nivelul limitat al relaţiilor
profesionale, chiar daca aceştia au nevoie de o relaţie mai complexă.
• 15. alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pune problema
alegerii intre o tehnica mai potrivită pentru client şi problemă, respectiv pentru
asistentul social.
 Temele majore de confruntare etică
• 16. relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu
caracter profesional, adesea provenind din înţelegerea diferita a obligaţiilor
faţa de clienţi.
• 17. respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o
cerinţa care trebuie respectată de orice angajat; totuşi acestea vin uneori în
conflict cu alte cerinţe etice, în special cu interesele clienţilor.
Maxime utile asistentului social:

• Începe de unde este clientul.

• Nu lucra niciodată mai mult decât clientul.
 Aplicație practică:
Studentul să poată elabora o imagine despre sentimentele şi atitudinile asistatului cu ocazia primului
interviu.
Studentul să înţeleagă importanţa competenţelor personale în rezolvarea problemelor oricărui individ.

• Sarcina studentului: Puneţi-vă în situaţia în care, în calitate de student la asistenţă

socială, doriţi să fiţi cooptat ca practicant retribuit la o agenţie de protecţie socială şi
vă pregătiţi pentru primul interviu. Apoi răspundeţi la întrebările următoare în două
etape: mai întâi la întrebările 1, 2, 3, 4, 5 ,7, 8 şi apoi la întrebările 5 (încă odată), 6 şi
9.
• 1. Ce sentimente, reacţii, anxietăţi credeţi că v-ar preocupa iniţial?
• 2. Ce acţiuni ale persoanei care conduce interviul v-ar face să vă simţiţi bine şi binevenit?
• 3. Care credeţi că ar fi preocupările intervievatorului în ce vă priveşte?
• 4. Dar ale Dvs., în ce îl priveşte?
 Aplicație practică:
• Sarcina studentului: Puneţi-vă în situaţia în care, în calitate de student la asistenţă
socială, doriţi să fiţi cooptat ca practicant retribuit la o agenţie de protecţie socială şi vă
pregătiţi pentru primul interviu. Apoi răspundeţi la întrebările următoare în două
etape: mai întâi la întrebările 1, 2, 3, 4, 5 ,7, 8 şi apoi la întrebările 5 (încă odată), 6 şi 9.
• 5. Ce aţi vrea dvs. ca cel care conduce interviul să ştie despre Dvs. (caracteristici personale,
capacităţi, resurse?
• 6. Care ar fi sarcinile care credeţi că ar fi potrivite pentru Dvs., în funcţie de caracteristicile
Dvs. psihice şi fizice?
• 7. Ce aţi vrea dvs să ştiţi despre cel care conduce interviul şi despre organizaţia respectivă?
• 8. Ce sentimente aţi avut punându-vă în postura de intervievat?
• 9. Ce relevanţă credeţi ca are acest exerciţiu pentru procesul de asistenţă socială?