Opera

Opera literară a lui Rebreanu cuprinde nuvele, romane şi piese de teatru. Nuvelele prefaţează romanele,
sunt preludii ale acestor mari creaţii. In Proştii un ţăran ce se trezeşte de dimineaţă sa ajungă la gară e
apostrofat nedrept de conductor după ce pierde trenul. In Răfuiala, Toma Lotru îl ucide pe Tănase fostul
iubit al soţiei din gelozie, prefaţând un conflict din Ion. In Catastrofa, Dan Pop se confruntă şi el cu ideea
dezertării, prevestind atmosfera din Pădurea spânzuraţilor.

Rebreanu este un scriitor ce uimeşte prin forţa sa de a prezenta viaţa in complexitatea ei. Temele
specifice operei sale sunt: iubirea, războiul, intelectualul, marile conflicte şi tensiuni din viaţa ţăranului,
încadrându-se astfel în tipologia epocii, când se scria despre dragoste, pământ, moarte,crimă,
patriotism. Doua teme predomină însă: viaţa rurală (Ion, Răscola, Răfuiala, Proştii) şi războiul ( Iţic Ştrul
dezertor, Pădurea spânzuraţilor, Catastrofa).

ION

Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu mai
multe conflicte şi planuri narative. Ion se încadrează în romanul de tip tradiţional: prezintă spaţiul rural
cu obiceiurile vieţii specifice ( nuntă, horă, înmormântare, etc.), realist : proza sa descriind viaţa satului
românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu clasele sociale existente (țărani, intelectuali), cu instituţiile
specifice (şcoala, biserica, judecătoria), cu obiceiurile şi tradiţiile locului (hora, nunta, botezul), etc.

Este și obiectiv pentru că scrierea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, perspectiva
narativă presupune o viziune ,,dindărăt” în care naratorul ştie mai multe decât personajele sale, el poate
fi prezent în orice punct al universului său, vede prin pereţii casei sau prin craniul personajelor sale.
Acest narator heterodiegetic nu este însă deloc implicat în acţiune, nu lasă să se întrevadă preferinţele
sale ci doar prezintă situaţiile fără să judece ( pe când în Moara cu noroc naratorul se identifica cu
vorbele bătrânei).

2. Tema și viziunea despre lume.

Ion surprinde viaţa satului transilvănean de la începutul secolului XX, cu iubiri pătimaşe, lăcomie de
pământ, tradiţii specifice, conflicte, momente de sărbătoare a satului, instituţii: şcoala, biserica,
judecătoria, personalităţi ale momentului.

Patima pentru pământ este o primă dimensiune ce însuflețește personajul. Se reflectă evident în scena
sărutului pământului de la începutul romanului. Ion devine stăpânul pământurilor lui Vasile Baciu, după
ce reușește să-i seducă acestuia fata. Însă apropierea sa de pământ are o dublă conotație: împlinirea
unei pofte dar și apropierea de moarte, de coborârea în pământ.

Un alt impuls ce vitalizează existența lui Ion este iubirea sa pentru Florica. Deși îi promite de mai multe
ori că o va cere de nevastă, cealaltă obsesie este mai puternică și îl împinge către Ana. După ce își
satisface însă pofta pământului, Ion nu poate ascunde pasiunea sa pentru Florica, nici chiar la nunta
acesteia, în care Ana îi surprinde privindu-se pătimaș și insistent. Acest lucru, asociat cu lipsa de
afecțiune, o împinge să-și pună capăt zilelor.

Viziunea sa despre lume este una realistă. Arta pentru el nu era o copiere a realităţii ci o sinteză a ei.
Componentele care generau creaţia erau două: emoţia, impresie afectivă și materialul documentar
strâns. Impresia afectivă (genesa romanului) care l-a determinat pe Rebreanu să conceapă Ion a fost
surprinderea unei scene în timpul unei partide de vânătoare în care un tânăr ţăran îşi săruta cu patos
pământul. Această scenă i-a rămas întipărită în minte ca o obsesie . A doua situaţie plină de conotaţii de
ordin afectiv a fost o poveste a sorei lui, Lidia, despre o fată bogată din sat ce rămăsese însărcinată cu un
tânăr sărac şi în consecinţă fusese crunt bătută de tatăl său. Un alt moment a fost discuţia lui cu un tânăr
care vorbea despre pământul său aşa pătimaş ca despre o iubită.

3. Elemente de structură

Incipitul – prezentarea drumului care intră în satul Pripas, cu precizarea amănunţită a

locurilor şi a denumirii lor. Neobişnuita linişte ce caracterizează satul este una prevestitoare de rău.
Primele case din sat dau și primele semne de viaţă.

Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul surprinde viaţa satului
Pripas cu fixarea locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină memorabilă ) avându-l în prim plan
pe Ion în jurul căruia se ţese firul epic. Celelalte personaje: Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Belciug
asistă şi contribuie toate la destinul personajlui principal, condus de pofta pentru pământ şi pasiunea
pentru Florica. Al doilea plan prezintă viaţa familiei Herdelea (intelectualii satului), evoluţia ei.
 Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului, din satul
tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi de a nu avea un
loc de frunte în ierarhia satului pentru că este sărac. Intriga prezintă planul pus la cale (împreună cu Titu)
de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un ţăran înstărit, pentru a obţine o zestre remarcabilă. Planul
îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei se împotirveşte. După obţinerea
pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar ea, nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă
alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt timp moare şi copilul lor, Petrişor. În punctul
culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se întoarcă la Florica, dragostea
dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu George Bulbuc. Este prins însă de acesta care îl
omoară din gelozie. Întreaga avere a lui Ion, pentru care sacrificase totul, trece în posesia bisericii. În al
doilea plan, Herdelea îşi construise casa pe un teren al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu
Belciug riscă să piardă totul. Fata cea mai mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se
mărită cu George Pintea pentru că acesta nu pretinde părinţilor zestre. Ghighi, sora mai mică, se mărită
cu Zăgreanu, noul învăţător din Pripas. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el un rol important în
viaţa lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat responsabil de unii critici (vezi Ion Simuţ) de
dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.

Finalul surprinde satul adunat la biserică și culminează cu prezentarea drumului care

părăseşte satul Pripas, reflectând un roman de tip circular (parabolic).

Tehnica narativă ne dezvăluie un scriitor ce dă dovadă de o încordare extremă în ce priveşte procesul

creaţiei. A scrie înseamnă depunerea unui mare efort. Fraza de început însemna un chin, o zbatere
prelungită la Rebreanu.

Stil şi limbaj. Limbajul este unul propriu prozei realiste, simplu, plin de acurateţe, sobrietate, precizie în
exprimare. Nu se urmăreşte redarea într-un stil frumos ci o exprimare exactă.

Caracterizarea personajelor.

4. Statut

Ion
Personaj principal al romanului, personaj emblematic şi reprezentativ în literatura română, el
sintetizează imaginea (tipul) ţăranului român ardelean de la începutul secolului XX, tragica lui istorie. Fiul
Glanetaşului, bărbat care nu prea se îndemna la muncă, beţiv, ruinase aproape toată averea nevestei
primită zestre, ciopârţise şi vânduse aproape tot din gospodărie şi al Zenobiei, femeie ca un bărbat,
alergătoare, strângătoare, destoinică dar care nu poate împiedica pierderea treptată a pământului.

Ana

Personaj secundar, însă foarte important în derularea evenimentelor. Ilustrează mentalitatea (tipul)
femeii de la țară, „două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii” (G. Călinescu). Fata are o
viață grea, este orfană de mamă și în grija unui tată, care o maltratează, supărat că ea e cauza pierderii
soției dar și un posibil pericol pentru pierderea averii. E mai mereu pusă în antiteză cu Florica, care deși
nu avea „case, şi locuri, şi vite multe” era totuși foarte frumoasă cu „obrajii ca piersica şi ochii albaştri ca
cerul de primăvară.”

5. Trăsături

Portretul fizic este realizat prin caracterizare directă. Ion este un flăcău „ iute şi harnic ca mă-sa”, chipeş
şi voinic dar sărac.

Din punct de vedere al trăsăturilor morale avem două coordonate principale ce definesc personalitatea
personajului: glasul pământului şi glasul iubirii. Glasul pământului devine un reper fundamental în viaţa
personajului, o dorinţă plenară, nestăpânită ce se transformă în patimă. Cauzele setei de pământ ar fi că
acesta conferă demnitate, scoate din sărăcie şi dispreţ, asigură respect şi ascensiune pe scara socială a
satului. Autorul îl zugrăveşte ca pe un împătimit: „ cât pământ Doamne”, „ glasul pământului pătrundea
năvalnic în sufletul flăcăului copleşindu-l”. Scena sărutului pătimaş al pământului conferă gliei o poziţie
mai înaltă decât simpla posesiune materială, referirile conţin o personificare, pământul capătă duh,
viaţă. Dacă la început este un uriaş ce-l copleşeşte la final ajunge un duşman doborât.

Glasul iubirii, deşi pasional este subordonat dorinţei de pământ. Scena horei îl prezintă pentru prima
dată pe Ion, urmărind-o pe Ana într-un fel ciudat iar apoi pe Florica „ mai frumoasă ca oricând”.
Alegerea este făcută, Ana este preferată pentru „pământ, locuri, case şi vite multe”. Lupta pentru a intra
în familia lui Vasile Baciul este dură. Îi lasă fiica însărcinată deşi nu o iubeşte. Ana e tratată apoi cu
brutalitate, e bătută atât de tată cât și de soț. În partea a doua a romanului Ion pare o brută, după ce-i
ia averea îşi împinge nevasta la spânzurătoare şi urmăreşte sa-şi împlinească şi patima iubirii deşi prima
mare pasiune îl împinsese deja la mari compromisuri. Din punct de vedere moral Ion îşi primeşte
pedeapsa în mod just, autorul sancţionându-l drastic. Scena finală este foarte dramatică: Ion este