Sunteți pe pagina 1din 3

UPDATE Declarația 394 nu se mai depune până

în data de 25: termenul a fost modificat


Formularul 394, pe care firmele îl folosesc atunci când declară livrările
și achizițiile pe teritoriul național, a fost modificat, recent, de Agenția
Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a doua oară în
acest an. Astfel, deși acesta ar fi trebuit să fie completat integral de la
1 august, acest lucru se va întâmpla abia din octombrie, conform
prevederilor unui act normativ recent intrat în vigoare. În plus,
termenul de depunere a fost prelungit.
Autor
Andra Stana
10 August 2016

Ordinul ANAF nr. 2264/2016 pentru modificarea Ordinului ANAF nr. 3769/2015 privind
declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele
înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei
informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de
persoanele înregistrate în scopuri de TVA a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 578
din 29 iulie și a intrat în vigoare la momentul publicării.

Potrivit acestui act normativ, formularul de TVA, document prin care se declară
operațiunile de pe teritoriul național, trebuie să fie completat, în perioada cuprinsă între
1 iulie și 30 septembrie, doar pentru operațiunile cu persoane înregistrate în scopuri de
TVA în România, urmând ca abia din octombrie să fie trecute toate operațiunile
efectuate.

„Prevederile prezentului ordin se aplică pentru operaţiunile efectuate pe teritoriul


naţional, după cum urmează:

a) pentru perioada 1 iulie 2016 - 30 septembrie 2016, numai pentru operaţiunile


desfăşurate cu persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România;

b) începând cu data de 1 octombrie 2016, declaraţia se va completa integral, pentru


toate operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional”, se arată în Ordinul ANAF citat.

La ora actuală, potrivit Ordinului ANAF nr. 2328/2016, publicat în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 601 din 8 august, declaraţia 394 se depune la organul fiscal competent,
până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare. În cazul
în care perioada de raportare este luna calendaristică, termenul de depunere a
declaraţiei pentru luna ianuarie este până la data de 28, respectiv 29 februarie, după
caz.
Vă reamintim că, până acum, declaraţia se depunea la organul fiscal competent până în
data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare.

Cine are obligația să depună formularul


Potrivit prevederilor legale în vigoare, declarația 394 trebuie să fie completată și depusă
la Fisc de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România,
pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru
care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul sau beneficiarul.
Declaraţia se depune pentru orice operaţiune taxabilă în România pentru care este
emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, precum şi pentru operaţiunile la care se aplică
sistemul TVA la încasare.

În această situație, declaraţia 394 trebuie să conţină facturile care au fost emise în
perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea "taxare inversă" sau
"TVA la încasare", indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA.

De asemenea, începând din această lună, în declaraţie se înscriu, pentru livrările de


bunuri/prestările de servicii taxabile în România, următoarele informaţii:

 baza impozabilă şi TVA aferente facturilor emise prin autofacturare;


 valoarea totală a bonurilor fiscale, inclusiv facturile simplificate şi bonurile fiscale
care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, indiferent dacă au/nu au
înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului;
 valoarea totală a documentelor emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii
pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi şi nici a bonului fiscal.

În altă ordine de idei, mai au obligația să depună la Fisc declarația 394 și persoanele
impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, care realizează achiziţii de
bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România,
inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, indiferent de data la
care intervine exigibilitatea taxei. În schimb, nu se înscriu în formularul 394 achiziţiile
intracomunitare de bunuri şi servicii pentru care există obligativitatea înscrierii
în declaraţia 390.

În acest caz, declaraţia trebuie să conţină facturile primite în perioada de raportare,


indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA, inclusiv cele care au înscrisă
menţiunea "taxare inversă" sau "TVA la încasare", precum şi borderourile de achiziţii de
bunuri, filele din carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol în cazul
achiziţiilor efectuate de la persoane fizice, contracte încheiate cu persoane fizice.

De asemenea, în declaraţie se înscrie valoarea totală a facturilor simplificate şi a


bonurilor fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, dacă au înscris
codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Noua declarație 394 cuprinde și cota de TVA de 19%
Pe lângă clarificările referitoare la momentul din care devine obligatorie completarea
integrală a formularului 394, în documentul fiscal au fost introduse, la momentul
publicării în Monitor a Ordinului ANAF nr. 2264/2016, și alte elemente noi, acestea fiind
solicitate de mediul privat.

Astfel, printre modificările suplimentare care au fost aplicate declarației de TVA se


numără și introducerea unei cote de TVA de 19%, pe lângă cele deja exitente -- 24%,
20%, 9% și 5% --, aceasta fiind utilă pentru corecții, regularizări din perioadele
anterioare.

De asemenea, începând de-acum, nu mai este obligatorie evidențierea în mod


distinct a livrărilor/achizițiilor de telefoane mobile, microprocesoare, console de
jocuri, tablete PC și laptopuri dacă valoarea bunurilor livrate, exclusiv TVA, înscrise într-
o factură este mai mică de 22.500 de lei.

În altă ordine de idei, din declarația de TVA au mai fost eliminate și alte două cerințe,
și anume aceea conform căreia trebuiau completate operațiunile cu regim special de
către persoanele impozabile care aplicau sistemul de TVA la încasare, respectiv aceea
potrivit căreia trebuia completat TVA-ul aferent livrărilor de bunuri și prestărilor de
servicii pentru care se aplica taxarea inversă. În acest ultim caz, a rămas valabilă
cerința în cazul achizițiilor.

S-ar putea să vă placă și