Bălinişteanu (Carp) Anca

MIE an 1

1.Cele mai multe neînţelegeri dintre părinţi şi copii provine dintr-o cunoaştere insuficientă a
nevoilor celor mici. La fiecare vârstă copiii au nevoi diferite , în funţie de etapa de dezvoltare în care se
află, iar noi , ca părinţi avem rolul de a-i ajuta să se dezvolte armonios şi sănătos din punct de vedere
social, emoţional si mintal.

Fiecare copil are nevoie să se simtă înţeles, iubit, apreciat şi acceptat. Când îi este îndeplinită
această nevoie el îşi hrăneşte sentimentul de apartenenţă şi îi creşte stima de sine, ceea ce îl face să se
descurce mai bine în viaţă. Ca părinţi , trebuie să ne susţinem copiii , chiar dacă a greşit, trebuie să îi
încurajăm şi să stabilim reguli clare , ce le permit să aibă o voce şi să fie unici în alegerile lor. Ei au nevoie
să fie înteleşi şi acceptaţi , să li se ofere şi lor dreptul la opinie, pt o dezvoltare cât mai armonioasă. Copiii
au nevoie de dragoste necondiţionată din partea părinţilor, să se simtă că aparţin locului şi au nevoie de
siguranţa că pot explora tot ce îi înconjoară şi tu le eşti mereu aproape. Ne numărate studii arată că
dragostea şi legătura dintre mamă şi copil cauzează creşterea şi dezvoltarea creierului. Copilul are
nevoie de mângâieri, îmbrăţişări , zâmbete, să fie ascultat şi să aibă timp de calitate cu părinţii. Trebuie
să te bucuri de copil, să găseşti delectare în el, să îi respecţi nevoile şi să îl ii arăţi iubire şi afecţiune zi de
zi. Sunt şi acei părinţi care nu îşi arată sau exprimă dragostea verbal, prin gesturi mici şi încearcă să facă
din copiii lor mici maşinării independente , autonome, însă în aceşti copiii de obicei se instalează o
uşoară instabilitate şi nu îşi găsesc locul, în ciuda eforturilor părinţilor de a îi încuraja mereu.

Cel mai important lucru pe care îl poţi oferi copilului tău este timpul. Timp să te joci cu el, să îi
citeşti, să îi fii alături. Nu au multe nevoi(nu vorbim de cele materiale,hrana etc), ci au nevoie de tine fizic
, să le fii alături şi să îi susţii şi să îi iubeşti. Cu toţii ştim că timpul a devenit aşa de scurt şi că toţi alergăm
non stop pt a duce la bun sfârşit planurile, însă uităm că tot ce îşi doresc unii copii este să stea cu
părinţii, asta pe lângă bunurile materiale, de care ei nu sunt conştienţi încă. Consider că munca de
părinte nu este una uşoară şi nu rezumă strict la nevoile de bază legate de hrană,căldură,îmbrăcăminte
ci mai degrabă copiii au nevoie să fie respectaţi şi trataţi ca fiind unici şi valoroşi , cu propriile emoţii ,
dorinţe.

2. Comportamentul problematic al copiilor pleacă de la educaţia primită de la părinţi.

Corectitudinea cu care se aplică anumite reguli şi consecvenţa lor este cheia. Degeaba îl cerţi şi îi explici
că nu are voie să arunce cărţile , dacă tu le strângi după el şi mâine abandonezi explicaţiile. Copilului îi
trebuiesc explicate anumite lucruri până vezi că a înţeles cât de cât şi cu cât îi repeţi mai mult, va deveni
ceva normal pt el, fără necesitatea unei explicaţii viitoare. Ei trebuie să ştie de reguli clare şi precise, să
nu fie amestecate ci să fie pe înţelesul lor. Consider că toţi avem nevoie de adevăr şi onestitate în viaţă şi
copiii, deşi sunt mici au această nevoie de a creşte înconjuraţi de nevoia de adevăr. Indiferent de
neplăceri ,întotdeauna este bine să i se prezinte copilului adevărul adaptat la întelesul lor. Dacă îi spui
copilului că îl vei recompensa , ca urmare a ceea ce a făcut şi uiţi , evident el se va frustra şi i se va
accentua comportamentul nervos şi problematic. Ei nu uită şi îi afectează la nivelul emoţiilor faptul că nu
ţi-ai ţinut promisiunea şi de aici vor degenera conflictele.
Bălinişteanu (Carp) Anca
MIE an 1

3. Problemele care apar la copii în funţie de vârsta şi de stadiul de dezvoltare sunt influenţate de
anumiţi factori sau chiar de comportamentul familiei. Sunt de părere că mediul în care se desfăşoară
activităţile, copilul trebuie să îi ofere acetuia stabilitate şi siguranţă, încredere deplină, astfel acesta
facilitează dezvoltarea armonioasă. Părinţii trebuie să stabilească anumite reguli ce trebuiesc respectate
şi nu au voie să se abată de la ele. Într-o familie în care unul din părinţi este plecat, mama lucrează mult ,
copilul se va simţi singur şi neajutorat. De aici pleacă şi revolta lui şi refuzul de a merge la şcoală, pe
motiv că profesoara îl ceartă, nu îl înţelege , când de fapt el caută doar atenţia mamei. Petrecerea
timpului împreună cu copilul, implicarea mamei în diverse activităţi vor duce la o îmbunătăţire a
comportamentului. În funţie de standardele comportamentale ale familiei, exemplul cu ora de culcare
mi se pare cel mai plauzibil. În cazul unei familii în care cei doi soţi încep munca la 10, ora de culcare a
copilului nu ar fi o problemă după ora 22, însă pt bunăstarea dezvoltării copilului , se respectă ora 21 pt
ora de somn. Deşi la început poate dura mai mult, cu timpul, prin rutină, ora de culcare va deveni ora
dorită. Totul ţine de consecvenţa cu care părinţii reuşesc să se ţină de program. Sunt şi cazuri în care
copiii sunt lăsaţi chiar şi dupa ora 23 să umble prin casă, pe motiv că au energie. Problema e la părinţi, că
nu ştiu să fie clari şi concişi în mesajul pe care îl transmit, ori pe motiv că stau şi ei mai târziu, însă copilul
ce va vedea la adult , aceea va copia. După ce vom da noi un exemplu pozitiv , abia atunci vor apărea şi
schimbările.

4. Liviu este trist : La intrarea în sala de clasă, el nu salută, este absent în bancă. Refuză să
scoată cărţile din rucsac, refuză participarea la activităţile desfăşurate la clasă. Nu răspunde la chemarea
colegilor săi în timpul pauzei.

Mirel este neatent: intră în clasă alergând, lovindu-se de tot ce îl înconjoară. Dărâmă un vas cu
flori, nu urmăreşte activitatea orei, vorbeşte cu ceilalţi colegi, neîntrebat. Se foieşte în bancă şi îi
deranjează şi pe colegii din jur, uită să noteze temele.

5. În ce constă de fapt etichetarea? În viaţă ,etichetele ne ajută să diferenţiem obiectele între

ele, fie că vorbim de produse în supermarket, fie că e vorba de cărţi şi caiete, ele ne oferă informaţii
despre orice. În cazul oamenilor, au aceeaşi funcţie, anume aceea de a transmite rapid informaţii
esenţiale care ne vor ajuta să luăm decizii viitoare, aşadar nu vom putea spune”ea este grasă şi nu are
voie în grupul nostru”. Nu putem afirma că esenţa unui om este cuprinsă într-un singur cuvânt ce îl
defineşte, însă când aceste etichete sunt puse de persoane dragi sau care au un impact mare asupra
noastră , ele devin puternice pe termen lung. Devenim ceea ce ni se spune sau ce cred alţii despre noi şi
de obicei asta se întâmplă în primii ani de viaţă, etichetarea de părinţi este preluată de copil şi va ajunge
să creadă despre sine că este aşa cum spune eticheta:şotios,ciudat,leneş, timid. Desigur , pe lângă
etichetarea aceasta negativă este şi cea pozitivă, care este benefică pt copil şi îl ajută să înţeleagă şi să
facă asocieri între el şi alţi copii. De exemplu,daca unui copil i se spune ca este frumos, îi putem spune că
mai sunt şi alţi copii frumoşi,asemeni lui. Este bine ca această etichetare pozitivă să nu fie dusă la extrem
de părinţi, prin exprimări dulci şi exagerate ca”eşti perfect”, deoarece acestea pot duce la un exces de
zel din partea copilului. Un lucru deosebit de important este să îi facem pe copii să diferenţieze eticheta
de comportament, adică poate în acel moment s-a simţit obosit sau supărat, ceea ce l-a determinat să
aibă un comportament neadecvat , dar asta nu îl face un copil rău sau agresiv,ci doar că actul lui a arătat
ceva, o suferinţă a lui. Copiii învaţă din exemple, aşadar dacă va auzi mereu comparaţii ca : V e mai bun
Bălinişteanu (Carp) Anca
MIE an 1

ca tine, el va lua ca atare şi va suferi şi un eşec pe plan şcolar, fără să îşi mai dea silinţa. Părinţii sunt cei
care trebuie să le oferim un exemplu şi un mediu sigur care să îi permită dezvoltarea la potenţial maxim.