Modul III – Cultura plantelor aromatice şi medicinale

FIŞĂ DE DOCUMENTARE
ANGHINAREA (Cynara scolymus L.)

IMPORTANŢA - Denumirea de Cynara a fost atribuită de Columella (vestit agronom latin din secolul al
II-lea d.Hr.), în lucrarea „Despre Agricultură“, datorită culorii cenușii a plantei. Denumirea de „scolymus”
vine din limba greacă și înseamnă spin, spinos (Beningni și colab., 1571). Anghinarea era utilizată de
vechii egipteni drept legumă, dar și de romani, în diferite preparate alimentare (G. Racz, 1961).
În terapeutică, anghinarea a fost introdusă în secolul al XVI-lea, însă abia în anul 1931 a fost
stabilită acțiunea coleretică a acestei plante. Mai târziu, studiile efectuate au confirmat că aceste
proprietăți se datoresc cinarinei și polifenolilor.
De la această plantă sunt folosite frunzele — Folium cynareae — care conțin cinarină, polifenoli,
flavone, principii amare, inulină și săruri de potasiu și magneziu (L. Muntean, 1990). Din punct de vedere
terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizează prin efecte favorabile asupra bolilor de ficat și rinichi,
având proprietatea de a mări secreția biliară și diureza, reglând în acelaşi timp procesul de fomare a
colesterolului, precum și nivelul glucidelor. Anghinarea stă la baza obținerii produsului „Anghirol”,
utilizat datorită acţiunilor sale colagog-coleretică, diuretică, metabolică și antialergică. Nu este
recomandată copiilor sub 3 ani, precum și celor care suferă de boli acute hepatice sau biliare.
Cura cu anghinare sub formă de ceai nu va fi urmată mai mult de 30 zile, deoarece supradozarea
provoacă adesea colici hepatobiliare. Mai poate fi utilizată și pentru obținerea unor băuturi aperitiv.

CERINȚE FAȚA DE CLIMĂ ȘI SOL - Anghinarea este pretențioasă față de temperatură și

luminozitate; de aceea, zonele favoribile sunt situate în sudul țării, în județele riverane Dunării. Pentru a
germina, anghinarea are nevoie ca temperatura să depășească 8°C. De asemenea, este recomandată
cultivarea pe soluri profunde, bogate în elemente nutritive, permeabile, cu reacție neutră sau uşor alcalină.

PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE - Anghinarea este o plantă perenã, erbacee, care formează în

primul an de vegetație rozeta de frunze şi, în anul următor, tulpinile florifere.
În cultura, anghinarea este considerată plantä anuală, datorită faptului că frunzele recoltąte în
primul an de vegetație constituie materiulul vegetal utilizat în scop terapeutic. În anii următori, producția
de frunze este foarte mică şi, de aceea nu este justificatä cultivarea ei ca płantă perenă. Dacă este cultivată
pentru sămânță, atunci este considerată plantă bienală şi este lăsată doar în anul al doilea pentru
producerea de sămânță.
Sistemul radicular este bine dezvoltat, iar tulpina este ramificată, înaltă de 80-180 cm, de culoare
verde-închis şi prezintă perişori deşi şi moi. Frunzele din primul an se prezintă sub formă de rozetă, iar
cele care se formează pe tulpină, în anul al doilea, sunt alterne. Frunzele sunt mari, prezintă peri ţepoşi şi
au culoare verde-cenuşie.
Inflorescențele sunt de tip antodiu, mari, globuloase, cu flori de culoare roşie sau roșie-violacee.
Foliolele sunt membranoase, ghimpoase şi cărnoase la bază. Fructul este o achenă de culoare brună,
lucioasă, iar în vârf prezintă un papus de culoare gălbuie. Masa a 1000 de fructe (MMB) este de circa 50
g. Înfloreşte din iulie până în septembrie.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Amplasarea culturii. Cele mai bune premergătoare sunt leguminoasele pentru boabe care se recoltează
devreme, precum mazărea şi fasolea, dar şi cerealele păioase sau culturile pentru masă verde. Pentru a fi
prevenită apariția infestării cu boli şi dăunători, este recomandată revenirea pe același teren după 4-5 ani.
La rândul ei, anghinarea este bună premergătoare pentru majoritatea plantelor, dar trebuie avută în vedere
combaterea samulastrei.
Administrarea îngrăşămintelor. Anghinarea nu este pretenţoasă la aplicarea îngrăşămintelor şi
valorifică bine elementele nutritive provenind din gunoiul de grajd aplicat la planta premergătoare. Pentru
anghinare, datorită faptului că se doreşte o recolta cât mai mare de frunze, sunt recomandate şi
îngrăşămintele foliare de tipul „Bionat” (produs de „Panetone” SRL Timişoara) în doză de 10 l/ha,
dizolvat în 500 litri de apă, sau „Azotofertil (produs de„Antibiotice" laşi), utilizat în aceleaşi cantități.
Lucrările solului. După eliberarea terenului de resturile vegetale ale plantelor premergătoare care se
recoltează devreme, este recomandat să se efectueze un dezmiriștit, apoi arătura adâncă, la 28-30 cm. İn
corntinuare, până toamnă se aplică lucrări de întreținere a arăturii. La desprimăvărare este recomandată o
lucrare de discuit. Chiar înainte de semănat se va efectua nívelarea, mărunțirea, afânarea solului,
adâncimea de semănat, cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.
Sămânța şi semănatul. Anghinarea se înmulțeşte prin sămânță. Soiurile existente în cultură sunt
„Flavia”, „Celesta” şi „Unirea”. Semănatul se efectuează primăvara, spre sfârşitul lunii aprilie, cu
semănători pentru semănat în cuiburi (de tip SPC-8), iar densitatea plantelor trebuie să fie de 6-7
plante/m2. Distanța între rânduri va fi de 70 cm şi adâncimea de semănat de 3-5 cm. Pentru un hectar este
necesară o cantitate de 4-5 kg de sămânță. Sămânța trebuie să provină din loturi semincere cultivate în
sistem ecologic şi să fie certíficată, cu puritatea fizică de minimum 90% şi germinația de minimum 50%.
Lucrările de îngrijire. Sunt recomandate 3-4 praşile mecanice; în funcție de gradul de îmburuienare a
culturii. Pe rânduri se vor efectua praşile manuale şi pliviri, ori de câte ori este necesar. Când plantele au
2-3 frunze adevărate este obligatoriu răritul, astfel încât, între plante pe rând să fie lăsată o distanță de 25-
30 cm. Ïn anii secetoşi sunt recomandate 4-5 udări, cu norme de 600 m3 apă/ha.
Pentru culturile semincere, în vederea obținerii semințelor, în toamna primului an se recomandă ca
rădăcinile să fie scoase, să fie însilozate cu nisip în şanțuri sau pivnițe şi apoi, în primăvară, în anul al
doilea de cultură, să fie plantate la distanțe de 50 cm între rânduri şi 50 cm între plante pe rând (L.
Muntean, 1990).
Anghinarea poate fi atacată de boli precum: pătarea brună (Ramularia spp.) sau septorioza (Septoria
spp ), dar aceste boli nu provoacă pagube importante. La atac puternic pot fi utilizate tratamente în
vegetație cu zeamă bordeleză în doză de l%, administrate la începutul vegetației plantelor.
Pentru combaterea dăunătorilor, de tipul omizii scaieților (Pyrameis cardui ), sunt recomandate măsurile
preventive, aşa cum sunt rotația sau măsurile de igienă culturală, referitoare la îndepărtarea din lan a
plantelor atacate și distrugerea acestora.
Recoltarea. Recoltarea frunzelor de anghinare poate fi efectuată de 2-3 ori pe întreaga perioadă de
vegetație și reprezintă o lucrare care necesită o cantitate mare de forță de muncă. Se va acorda o atenţie
deosebită recoltării deoarece, de la baza coletului pornesc în permanenţă noi frunze. Din acest motiv, la
prima și a doua recoltare, practic nu se recoltează și mijlocul rozetei de frunze, ci numai frunzele care au
ajuns la maturitatea tehnică de 35-40 cm lungime, iar pețiolul și nervura acestora sunt încă fragede.
Pentru evitarea înțepăturilor, la recoltarea manuală este recomandată utilizarea mănușilor de protecție.
Recoltarea va fi executată în zile însorite, după ce s-a ridicat roua, prin tăierea frunzelor cu secera sau
cuţitul.
După recoltare, materialul vegetal va fi transportat pentru prelucrare în stare proaspătă sau pentru uscare.
Uscarea artificială trebuie să se efectueze la temperaturi de maximum 50 - 60°C. Uscarea pe cale naturală
trebuie realizată în straturi subțiri (circa 5 cm), în încăperi curate și bine aerisite. Randamentul de uscare
este de 7:1.
Condițiile de recepționare pentru frunzele uscate sunt următoarele: maximum 5% frunze brunificate sau
pătate, maximum 0.5% corpuri străine organice; maximum 1% corpuri străine minerale; maximum 13%
umiditate. Conținutul în flavone trebuie să fie de minimum 0,12%, iar cel în cinarină de minimum 0,9%.