Cele 14 teme frecvente ale stilurilor de viaţă, propuse de Harold H. Mosak, Ph.D.

Cel care obţine (getter) manipulează activ şi pasiv viaţa şi pe ceilalţi folosind şarmul,
timiditatea, enervarea sau intimitatea pentru a-i pune pe ceilalţi în serviciul său.

Driver-ul este persoana în continuă mişcare, hiper-conştiincioasă şi hiper-ambiţioasă,

străduindu-se constant să termine câte un scop. Fiecare zi e privită astfel încât să se obţină
din ea „cât mai mult”, cu „cât mai puţine opriri”. Viaţa este o cursă continuă, deşi scopul sau
linia de sosire rareori e ajunsă.

Controlorul fie vrea să controleze viaţa, fie se teme că îl va controla ea pe el. Surprizele îi
displac, spontaneitatea e controlată şi sentimentele în general camuflate sau ascunse de alţii.
Acţiuni preferate sunt intelectualizarea, corectitudinea, ordinea şi pedanteria. O astfel de
persoană este mereu preocupată să „spună lucrul potrivit la momentul potrivit”.

Persoanele care au nevoie să aibă dreptate evită scrupulos să facă greşeli. Dacă sunt sur-
prinse că au greşit, de regulă raţionalizează că alţii greşesc mai des decât ele. „A avea
dreptate” devine obsesia lor.

Oamenii care vor să fie superiori pot refuza să participe la sarcinile vieţii în care nu sunt
„centrul” sau „cel mai bun”. Aceste persoane se pot angaja în activităţi sociale
nonconstructive, precum a descoperi de câte ori pot sări consecutiv pe un băţ pogo, pentru a
depăşi recordul mondial. „Dacă nu pot fi primul sau cel mai bun, atunci voi fi ultimul sau cel
mai rău”.

Persoanele care vor să fie plăcute prin „a face pe placul tuturor, tot timpul”, sunt sensibile la
critică şi se simt terminate când nu sunt aprobate universal şi constant. Se pricep să
descopere cum sunt acceptate de ceilalţi şi au senzaţia că aceste opinii sunt singura măsură
a valorii lor personale.

Cei care vor să fie buni preferă să trăiască după standarde morale mai ridicate decât ale
semenilor lor. O asemenea bunătate extremă poate servi ca instrument pentru superioritate
morală, aşa încât aceste persoane nu numai că se elevează pe sine deasupra altora, ci pot
chiar descuraja persoana „inferioară”. De exemplu „copilul model” şi nevasta alcoolicului.

Oamenii care se opun la tot rareori sunt pentru ceva. Găsesc repede puncte slabe,
opunându-se constant programelor sau dorinţelor celorlalţi.

Victimă ajunge, inocent şi activ, cineva care „urmăreşte dezastrele”, caracterizată prin
sentimente nobile, de auto-compătimire, resemnare sau tendinţa de a se accidenta. Aceste
persoane folosesc deseori şi căutarea/cererea simpatiei sau milei altora.

Martirul este asemănător victimei, numai că „moartea” sa este pentru o cauză nobilă sau
corectă, pură. Acţiuni obişnuite ale sale sunt indignarea morală sau suferinţa tăcută, datorate
unor „nedrepţi”.

Bebeluşul îşi găseşte un loc prin folosirea şarmului, drăgălăşeniei şi exploatarea celorlalţi.
Frecvent (dar nu mereu) mezinul familiei, el poate avea o voce şi maniere de copil, utilizate la
a-i pune pe alţii în serviciul său.


Eckstein, D. şi Baruth, L. (1996). The Theory and Practice of Life Style Assessment , Iowa: Kendall/Hunt.
14 teme 2

Persoana inadecvată nu poate face nimic bine, fiind absolut neîndemânatecă sau
stânjenitoare. Deseori activităţile îi sunt limitate la acelea în care e garantat un oarecare
succes, iar asumarea responsabilităţii în general rezultă în eşec. O asemenea persoană îşi
proclamă sus-şi-tare propriile inadecvări, un simbol viu al unui „complex de inferioritate”.

Cei care evită sentimentele (ceea ce simt – n.t.) cred că gândirea logică şi traiul raţional pot
rezolva toate problemele vieţii. Caracteristicile lor cele mai de preţ constau în logica lor,
raţionalizare, intelectualizare şi „argumentare solidă”.

Căutătorul de senzaţii tari dispreţuieşte activităţile plictisitoare, de rutină, preferând

excitarea şi mişcarea continuă. În căutarea incitării, alţii sunt deseori folosiţi pentru a aduce o
nouă exaltare. „Hai să petrecem diseară!” este o temă frecventă. El poate folosi şi auto-
excitarea cu frici şi masturbarea.