Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
DIN
TAINELE
VIEŢII ŞI ALE
UNIVERSULUI
© COPYRIGHT EMET
EDITOR GHIURI SELEGEAN
410610 ORADEA OP 1 CP 243
TEL O723165271 mirele@xnet.ro
ISBN 973 97770 O 7
Precuvântare
m-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul s ă- şi potoleasc ă întrucâtva setea de a cunoaşte
marile mistere ce-l înconjoară.
Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectur ă, punându- şi
întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?”
Întrebarea e firească şi merită să primească un r ăspuns. Prezenta lucrare este fructul comunic ărilor
entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adev ărul câtorva iubi ţi fra ţi ai lor de
pe pământ1. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice
publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi.
Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferi ţi autori, din relat ările marilor
lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunic ările primite de la marile
Lumini cereşti.
Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor dep ăşi în ţelegerea mul ţimii. Numai entit ăţile spirituale
evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesa ţ, pân ă la ultima pagin ă. Cei care înc ă nu se ridic ă la
nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, r ăt ăciri ale unor min ţi bolnave. Acestora le
3
recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citeasc ă, deoarece, întradev ăr, le tulbur ă mintea
şi mersul vieţii.
Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în aceast ă oper ă, s ă se reverse în sufletele semenilor
mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii. Amin!
Ce minte redusă avea omul cu mii şi mii de ani în urm ă! Ce greu î şi ducea el traiul, prin câte suferin ţe a
trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la libertatea de azi, la în ţelegerea diferitelor fenomene,
la cunoaşterea legilor fizice, chimice şi biologice, care domin ă şi conduc lumile fizice!
Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constat ăm o pr ăpastie
imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de ne ştiutor, încât î şi ducea via ţa aproape ca un
animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să- şi astâmpere foamea, când pe marginea m ărilor -
adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin p ăduri – culegând fructele arborilor, când
prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente.
Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, î şi procur ă hran ă peste necesar, se
împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocup ările animalice de alt ădat ă la
probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiin ţifice, subiecte care ajung pân ă la infinit: suflet,
spirit, nemurire, Tatăl - Creatorul lumilor.
Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al for ţelor ce o
animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfâr şit ă de mistere.
Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult pân ă la ajungerea
progresului final, destinat globului terestru pe care vie ţuim. Azi comunic ăm peste m ări şi continente,
zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul m ărilor. Ne minun ăm de câte ştim, de câte am
realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme fr ământ ă mintea omeneasc ă, a şteptându- şi solu ţia, încât ne
îngrozim de numărul şi profunzimea lor.
Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezerv ă viitorul, ob ţinem o rela ţie
asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoa ştem multe, dar cu toate
acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chema ţi s ă afl ăm.
1 Scriem Pământ - când ne referim la planeta Pământ în ansamblul ei, constituit din globul terestru
înconjurat de Cerul sau sferele sale spirituale; scriem pământ - când ne referim doar la.Terra, globul
terestru pe care ne întrupăm, coborând din Cer, pentru a ne face şcoala planetar ă. Aceast ă regul ă este
valabilă şi pentru Soare, Lună sau planete. În aceea şi idee, scriem Cer pentru desemnarea sferelor
spirituale, a spaţiului locuit de entităţile spirituale apar ţin ătoare P ământului sau oric ărei alte planete sau
corp ceresc; şi scriem cer pentru spaţiul fizic aflat deasupra orizontului - bolta cereasc ă sau firmamentul.
Cu mii şi mii de ani în urmă, graţie naturii fericite, a p ământului fertil, climatului cald şi a unei rase de
oameni ce îşi trage originea din noaptea vremurilor, în sudul Asiei şi în nord-estul Africii spiritul uman s-
a luminat, a avansat şi a emis idei şi cuno ştin ţe profunde, juste şi cu o în ăl ţime spiritual ă umilitoare
pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civiliza ţiei, lumin ătorii omenirii.
Este adevărat că acele cunoştinţe înalte nu erau posedate de mul ţime, de poporul întreg, ci doar de
preoţime, şi dintre aceştia numai de ocupanţii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar
iniţiaţilor destinaţi să urce treptele ierarhice ale preo ţimii.
Poporului neştiutor i se făceau servicii şi ceremonii impresionante, li se comunicau precepte morale şi
cunoştinţe folositoare, exoterice - omul simplu fiind determinat să vadă lumea şi adevărul sub forme
voalate, iar în preot - conducătorul vieţii sale terestre. Cuno ştin ţele reale, ezoterice, nu se comunicau
vulgului, fiind sub ameninţarea pedepsei cu moartea.
„Adu-ţi aminte, fiul meu - spunea preotul brahman noului ini ţiat - c ă nu exist ă decât un singur
Dumnezeu, Suveran al lumilor. Principiul tuturor lucrurilor, pe care tu s ă-L adori în secret. Dar s ă ştii, de
asemenea, că acesta este un mister ce nu trebuie niciodat ă dezv ăluit vulgului stupid. Dac ă totu şi o vei
face, te vor lovi cele mai mari nenorociri.”
Numele secret al Tatălui creator — cunoscut doar de preo ţi şi pronun ţat numai în serviciile şi
rugăciunile lor - era cuvântul AUM. „Sfânta silabă, compusă din trei litere A-U-M, cuprinde Trinitatea
vedică şi trebuie păstrată în secret”, spunea marele legislator Manu2, care a tr ăit în Epoca Indian ă, cu
mii de ani înaintea vremurilor noastre.
4
Ideea de a încredinţa cunoştinţele înalte numai celor ini ţia ţi, o întâlnim mai târziu, în Epoca Persan ă, la
vechii perşi. În Zend-Avesta3 citim următorul text: „Curatul, Sfântul, Spiritul primordial al universurilor
- ţi-o spun desluşit, înţeleptule Zoroastru* - exista înainte de cer, de ap ă, de p ământ, de foc, de plante şi
animale, înainte de omul sfânt, înainte de toate”.
La asemenea cunoştinţe nu aveau acces decât magii, preo ţimea înalt ă a vechilor per şi. Vulgul nu trebuia
să le afle, sub pedeapsa de a fi torturat până la nebunie, ori de a fi supus mor ţii.
Ideea păstrării în secret a cunoştinţelor înalte o g ăsim şi la evrei. Ilumina ţii lor profe ţi sau mediumi î şi
iniţiau discipolii în privinţa textelor sacre. Mi şna5 cuprinde urm ătorul text: „Este oprit s ă vorbe şti chiar
unei singure persoane din Merkava6. Doar dacă ai în fa ţă un b ătrân inteligent î ţi este permis s ă-i
comunici, în secret, şi numai unele din capitolele ei”.
„Nu iniţia în această ştiinţă teribilă inteligenţele slabe, pentru c ă ea poate s ă le conduc ă la nebunie”,
spunea cabalistul7 elevului său.
1 AUM (OM) - Verbul divin care desemnează Sursa divin ă, cauza primordial ă a întregii crea ţii, Sfera de
unde venim şi în care ne întoarcem. Acest cuvânt se pronun ţă din gât c ătre buze, fiind compus din
guturala cea mai deschisă A, din labiala cea mai închisă M, legate prin U. În tradiţia mistică este
reprezentat prin treimea literelor ebraice CCK.
2 Manu (sanscr. - gânditor) - Cel de-al treilea Logos, sau Logos-ul planetar, Guvernatorul unui ciclu
evolutiv planetar. El este Creatorul a tot ceea ce apare în Rondul sau Lan ţul planetar pe care îl
guvernează. Orice Rond presupune doi Manu: unui produce via ţa şi forma uman ă la începutul unui
Rond; şi altul sintetizează, ca într-o sămânţă, bilanţul şi rezultatele unui sfâr şit de Rond.
3 Zend-Avesta (zend - lege) - Culegere de texte sacre atribuite lui Zarathustra, ce cuprind invoca ţii,
imnuri, învăţături şi texte referitoare la ritualuri.
4 Zoroastru sau Zarathustra - Iniţiat persan, fondatorul mazdeismului. El recuno ştea ca Divinitate
supremă pe Ahura Mazda, învingătorul lui Ahriman — principiul r ăului.
5 Mişna (ebr. - repetiţie, reiterare) — Culegere de comentarii referitoare la Tora.
6 Prin Merkava - Car ceresc - iluminatul pătrunde în misterele cele mai intime şi profunde ale esen ţei şi
calităţilor Divinităţii. Prin ascensiunea extatic ă a lui neşamah - sufletul superior - misticii Merkava
ating Heihalot - Palatele, lăcaşurile celeste. Purificaţi prin ascez ă, îndeplinind miţvot -
comandamente divine şi trăind în Deveikut - ataşament şi comuniune intimă cu Divinitatea, mae ştrii
misticii Merkava ating momente de extaz prin contemplarea Numelor divine. Pornind de la viziunea
Carului celest a lui Ezechiel şi de la descrierea Tronului divin, Maasei Merkava - Creaţiile carului,
reprezintă împreună cu Maasei Bereişit - Creaţiile dintâi, cele două axe ale tradiţiei misticii evreie şti
- Cabala. Născută dintr-o revelaţie divină, Cabala este primit ă de om şi transmis ă prin cuvânt de la
om la om, începând cu Moşe (Moise), care a primit-o de la Puterea divin ă. Înv ăţătura fundamental ă a
misticii evreieşti este cuprinsă în Sefer lefira - Cartea creaţiei şi Sefer HaZohar – Cartea
splendorii. Constituit într-un text cabalistic cosmogonic, într-o ştiin ţă a limbii sacre, Sefer Ie ţira d ă o
interpretare mistică alfabetului ebraic. Sefer Ie ţira este atribuit ă patriarhului Abraham, care, prin
contemplarea literelor ebraice, a pătruns sensul revela ţiei divine. Literele ebraice sunt considerate
vehicole ale potentelor creatoare, forţe revelatoare ale Creatorilor - DTI5S Elohim, valoarea lor numeric ă
având o funcţie esenţială în creaţie. Angajat în c ăutarea Absolutului, misticul este c ăl ăuzit de puterea
Cuvântului, a Verbului. Universul verbal, comparat cu un instrument muzical, reprezint ă scara ascensiunii
mistice, limbajul manifestat de Gândirea divin ă în momentul crea ţiei. Crea ţia este limbajul exprimat de
Gândirea divină, manifestându-se ca putere creatoare a universurilor. Dup ă cum crea ţia constituie un
proces lingvistic şi numerologic, omul este chemat să fie atent la sentimentele şi gândurile sale, la
cuvintele rostite, la privirele, gesturile şi faptele sale. Rezumând esen ţa divin ă şi modurile Sale de
manifestare, Sefer HaZohar - scrisă în aramaic ă şi având adaosuri în ebraic ă - este un midra ş, un
comentariu al celor cinci Cărţi, ale lui Moise, al Cântării Cântărilor şi Cărţii lui Ruth. 1
Cabaliştii, înţelepţii Adevărului, cei care doresc s ă cunoasc ă Adev ărul, comunic ă prin grai viu
învăţătura lor. Cabala - transmiterea tradi ţiei mistice - se face printr-un mecubal, un cabalist care a
primit Cabala, către un mecabel. Cabaliştii îşi transmit învăţătura doar discipolilor trecu ţi de
patruzeci de ani, când sufletul uman - neşamah - a atins maturitatea necesară primirii Adevărului.
Literele ebraice care formează cuvântul neşamah - suflet - alcătuiesc şi cuvintele mem şaua -
patruzeci de ani.
5
Din această mică expunere şi din multe altele pe care nu le mai enumer ăm, se vede preocuparea
constantă a marilor savanţi de altădată, de a nu spune adev ăruri subtile unor oameni nepreg ăti ţi în
pătrunderea înţelesului adânc al lucrurilor şi faptelor.
Iată trei exemple - la trei epoci şi neamuri deosebite - din care se poate vedea c ă lumea de jos avea cultul
ei special şi cunoştinţe exoterice despre Dumnezeu şi fenomenele din natur ă, iar preo ţimea superioar ă,
stăpâna absolută a tuturor bunurilor - şi chiar a vie ţilor celor de jos – de ţinea înaltele cuno ştin ţe ale
Adevărului, ale tuturor ştiinţelor.
O condiţie se cerea acestor epoci şi neamuri: cei care primeau cuno ştin ţe din lumea spiritual ă s ă fie
inteligenţi, morali şi bătrâni.
Dintre cele 350 de milioane de locuitori ai Indiei, numai secta Pitri ş, care practic ă şi azi comunicarea
zilnică cu sufletele celor plecaţi din viaţa fizic ă, mai cer aceste condi ţii pentru a ini ţia un nou adept în
ştiinţa secretă, a vieţii, a atributelor Creatorului.
Din cele enumerate, se pare că atât în India primitiv ă, atât la vechii per şi, egipteni şi chaldeeni, cât şi la
evreii din cele mai vechi timpuri, capitolul constituirii universului, al existen ţei lumii invizibile, al
forţelor din natură şi al comunicării cu entit ăţile spirituale ce au tr ăit pe p ământ constituia o ştiin ţă
secretă, plină de mister şi pericole, la care avea acces doar un num ăr redus de ini ţia ţi.
Existau lucrări scrise, opere religioase sau filosofice ale epocilor respective: Vedele1, Zend - Avesta ori
Tora2, pe care toată lumea le putea citi, dar ştiinţa ocult ă - cu filosofia şi practicile ei deosebite,
învăluite în cel mai adânc mister - se transmitea numai oral, celor ale şi.
Din noaptea veacurilor, centrul Asiei este locul de origine al tuturor civiliza ţiilor lumii vechi, al
credinţelor şi practicilor profesate de-a lungul timpului, rând pe rând, de toate popoarele, cu altern ări, cu
suprimări, dar găsindu-le pe toate, sub diferite forme, pân ă în ziua de azi.
Aceste cunoştinţe erau ascunse deoarece se refereau la domeniul înalt al materiilor subtile, al for ţelor
superioare şi legilor guvernatoare ale altor lumi; cunoştin ţe neîn ţelese de mintea nepreg ătit ă a omenirii,
mai ales a celei de pe atunci.
Azi omenirea a făcut un pas pe treapta evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste
cunoştinţe să fie atât de ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propov ăduiesc prin p ăduri,
temple ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturora; dar chiar şi în zilele
noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini.
Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se în ăl ţa, i se ofer ă asemenea cuno ştin ţe,
asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregăti ţi spiritual. Aceste cuno ştin ţe vor contribui la schimbarea
conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre via ţă şi natur ă, preg ătindu-l pentru o
viaţă mai bună şi mai iubitoare.
Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie aceast ă carte de ştiin ţă şi filosofie cereasc ă, pentru c ă î ţi va
lumina şi înălţa sufletul.
1 Veda (sanscr. - cunoaştere, ştiinţă) - O culegere de patru c ăr ţi sacre ale hindu şilor (Rig Veda, Yajur
Veda, Sama Veda şi Atharva Veda) cuprinzând imnuri, incanta ţii şi formule magice recitate în timpul
ritualurilor de sacrificiu, cântece religioase, formule magice pentru exorcisme şi descântece.
2 Tora (ebr. - învăţătură, Arătare) - Este revela ţia divin ă ce st ă la obâr şia iudaismului. Tora reprezint ă
intenţia Creatorului exprimată printr-un ansamblu de texte sacre, fiind constituit ă din Pentateuh, cele
cinci Cărţi revelate ale lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul.
Tora scrisă este precedată şi urmată de o Tora oral ă. Prin literele şi cuvintele sale, Tora exprim ă
Numele divin. Prin Tora, Divinitatea a creat lumea şi prin Tora ne dezv ăluie scopul S ău în momentul
creaţiei, Numele, atributele şi intenţiile Sale. Stând la baza oric ărei existen ţe, Numele divin con ţine
sensul profund ascuns sub aparenţe. Meditând asupra Numelui divin, misticul ajunge la extaz.
Considerând că Limbajul divin este realitatea profund ă, cabali ştii afirm ă c ă fiecare lucru exist ă numai
proporţional cu participarea sa la Numele divin, manifestat în crea ţie, fiind esen ţa ascuns ă a acesteia.
Tora a fost scrisă prin intermediul celor douăzeci şi dou ă de litere ale alfabetului ebraic. Prin combinarea
acestor litere s-a născut creaţia. Legea care a guvernat crearea universurilor st ă la baza na şterii limbii
ebraice. Prin urmare, meditând asupra literelor ce formeaz ă Tora şi socotind valoarea lor, vom descoperi
tainele creaţiei - geneza, scopul şi finalitatea ei.
6
Tora se revelează doar celor care respect ă ale sale mi ţvot, comandamente divine. Exist ă patra c ăi, canale
sau trepte de interpretare ale textelor sacre ebraice, a Sfintei Scripturi:
1. Peţal - sensul litera] al textului;
2. Remez - sensul alegoric;
3. Deruş - sensul omiletic, teologic;
4. Soci - sensul mistic.
Cele patru trepte sunt legate între ele şi nu se pot separa. Ca urmare, cele trei canale inferioare vor
răspândi focul mistic, lumina căii lui Sod. Doar după ce, urcând cele patra trepte de interpretare,
înţeleptul se va înălţa de la sensul literal la cel mistic, va în ţelege deplin şi limpede toate cele patru
sensuri.
Lui Rabi Şimon bar Yohai, care a trăit în Galileea secolului al l'I-lea al erei cre ştine, considerat autorul
Cărţii Splendorii - Sefer HaZohar - îi sunt atribuite urm ătoarele cuvinte: „Nefericire celor ce v ăd în Tora
doar poveşti simple şi vorbe obişnuite! Dacă ar fi aşa, am putea s ă redact ăm şi noi o alt ă Tora, la fel de
minunată. Dar adevărul este că fiecare cuvânt din Tora are un sens superior şi un mister sublim,
îmbrăcate în veşmintele unor poveşti. Nefericit cel ce ia aceste ve şminte drept Tora! Dac ă Tora ar fi fost
făcută din cuvinte şi poveşti obişnuite, cum ar fi fost ea proclamat ă Tora Adev ărului, Tora perfec ţiunii,
mărturia autentică oferită de Divinitate?”
PRIMA CARTE
Existen ţa lumilor invizibile
În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adev ărul. Azi, marile Lumini ale lumii
spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel afl ăm c ă în natura înconjur ătoare exist ă o
diversitate de materii eterice, de diferite grade, a c ăror fine ţe este atât de mare, încât sim ţurile fizice nu
sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care anim ă
materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vie ţuitoare, de aceea şi compozi ţie cu
mediul unde trăiesc.
Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savant ă cu neîncredere, ba chiar cu ironie,
invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existen ţa acestor materii şi for ţe, de ce nu pot fi v ăzute,
auzite şi pipăite de toţi oamenii?”
Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi for ţele lor, nu pot fi
văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru c ă oamenii nu dispun deocamdat ă
decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa - pe lîng ă organele de sim ţ fizice - şi organe de sim ţ
impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entit ăţilor spirituale vie ţuitoare în mediile
hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiin ţa noastr ă. Numai când aceste sim ţuri superioare
vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la via ţă, omul va deveni un medium între Cer şi p ământ. Din
acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte for ţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul n ăscut orb.
El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pip ăi lucrurile moi sau tari din lumea fizic ă, dar nu va avea
nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea s ă defineasc ă
peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodat ă un organ capabil de a primi vibra ţiile
luminii, care, sosind pe scoarţa cerebral ă, se transform ă în no ţiuni de culori şi forme. In mintea orbului
din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o no ţiune corespunz ătoare; îns ă cu
toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiin ţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un
argument că ele nu există. Dacă printr-o „minune” sau opera ţie, orbul din na ştere ar dobândi vederea, la
început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, f ăcându- şi educa ţia vizual ă a imaginilor sosite pe
cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui pân ă atunci.
La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spiritual ă. Dac ă gra ţie unor
evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge s ă- şi dezvolte sim ţurile
superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu
încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.
Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observa ţii şi o continu ă educa ţie. Se
petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizic ă. To ţi oamenii au ochi; cei s ăn ăto şi v ăd lucrurile şi fiin ţele,
7
dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii
pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdat ă, nu sim ţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile,
înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi sim ţurile
superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun s ă ne batem capul cu ele de pe acum? S ă
terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoa şterea lumilor
necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, îns ă gre şit în fond, şi iat ă de ce. S ă presupunem c ă suntem
chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui s ă tr ăim mul ţi ani. Ei bine, se cade s ă
cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influen ţa lui asupra noastr ă.
Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai
bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident c ă da. A şa fiind, nu
numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le
din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbr ăcând haina carnal ă, trupul, vom p ătrunde în
aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de via ţă.
Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în ne ştiin ţă şi s ă pierdem astfel o vreme
îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spiritual ă, veche din ve şnicia
veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cuno ştin ţă de aceste lumi şi pentru faptul c ă ceea
ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibil ă. A şa de exemplu:
un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circul ă pe
străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în func ţiune - electricitatea - nu o vede, nu o cunoa ştem.
Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizic ă. Noi nu vom ajunge s ă cunoa ştem pe deplin
lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cuno ştin ţe despre lumea invizibil ă, hiperfizic ă -
domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiin ţelor vizibile pe p ământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade s ă se vin ă cu exemple cât mai
numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o cas ă. Acest om nu va îngr ăm ădi material peste
material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantit ăţi de prisos. Mai întâi se folose şte de gândirea şi
imaginaţia sa. Îşi croieşte în minte o formă de cas ă, cu o anumit ă distribu ţie, cu un anumit aspect şi
dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urm ărindu- şi
imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construc ţia - realizarea fizic ă a unei concep ţii.
Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mental ă, ideal ă, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o
formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine - realizarea ei în lumea fizic ă, cu material fizic. Ideea
aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construc ţia fizic ă apar ţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafa ţa
pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei,
care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, crea ţia
sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibil ă, unde s-a imprimat ca pe o plac ă fotografic ă.
Într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au,
printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte
entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se g ăsesc arhivele2 naturii, unde se imprimă
toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ - aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influen ţă asupra omului. Dar
în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiec ăruia din noi se exercit ă influen ţe şi mai mari, şi mai
puternice - influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influen ţei mediului
vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – st ăpânul trupului - potrivit evolu ţiei
sale.
Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizic ă - tangibil ă, vizibil ă şi cercetat ă cu
simţurile noastre - se petrec o mulţime de fenomene de care r ămânem ne ştiutori, pentru c ă sim ţurile
noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se afl ă înaintea noastr ă o statuie.
Undele luminoase căzute pe această formă se reflect ă şi vin la ochii no ştri, de unde sunt transmise la
centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului con ştiin ţa noastr ă, spiritul,
traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.
8
Dar oare cunoaştem noi totul despre aceast ă lumină? Nu, şi iat ă de ce. Se ştie c ă lumina ce scald ă cu
vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dac ă facem s ă treac ă printr-o prism ă o raz ă de
lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâ şii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau
spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât
vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este c ă fâ şia de lumin ă mai d ă na ştere, trecând prin prism ă,
şi altor culori, unele înaintea roşului - infraroşu, şi altele dincolo de violet - ultraviolet. Într-adev ăr, dac ă
punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşez ăm în focarul acestei lentile o bucat ă de
fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece
razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentil ă, s-au concentrat, s-au manifestat sub form ă
de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea ro şului exist ă unde vibratorii produc ătoare de
căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi al ături de el o plac ă uns ă cu o solu ţie de cianur ă de
potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub ac ţiunea razelor ultraviolete.
1 Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natur ă electric ă sau magnetic ă. Aceste
particule oferă un suport energetic pentru informa ţii mentale şi sentimentale organizate în diver şi
algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care anim ă aceste particule, exist ă o
scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce înso ţesc pietrele, pân ă la cele superioare,
care intră în constituţia Divinităţii.
2 Arhiva Akaşă (sanscr. - eter, fluid) - Cronica sau memoria spiritual ă permanent ă a tuturor vibra ţiilor
din univers.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraro şii şi ultraviolete, invizibile ochilor no ştri, dar sesizabile
prin efectele lor. După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastr ă nu aude
decât sunetele produse în aer cu o frecven ţă între 32-36.000 de vibra ţii pe secund ă. Or în natura fizic ă
înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înalt ă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar
urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.
De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibra ţii - unele transmise prin aer, altele
transmise prin eter - de care însă nu avem cuno ştin ţă, pentru c ă nu de ţinem organe potrivite
recepţionării lor.
Aşa de exemplu electricitatea - ale cărei unde se transmit prin eter - are de la 1.046.000 pân ă la 35.000
milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este v ăzut de ochiul
nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecven ţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpin ă o
rezistenţă în drumul său - un filament de bec electric - num ărul vibra ţiilor prin eter scade între 350
milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.
Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibra ţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy,
undele x, y etc. Dintre acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cuno ştin ţă de prea
puţin.
Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândit ă pân ă în prezent; desigur n-am
avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecat ă. S ă presupunem
acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul
nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoar ă din toate p ăr ţile.
Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumin ă continu ă, atâta vreme cât electronii vor fi
mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mi şcării lor de rota ţie şi revolu ţie.
Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea v ăzului şi auzului spiritual a unor persoane numite
clarvăzătoare sau lucide. Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar r ămânem nesim ţitori la
acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu r ăspunde la influen ţa lor, nu sesizeaz ă sosirea lor.
Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le în ţeleg, con ştiin ţa lor ia act de prezen ţa lor, şi ei v ăd
fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere r ămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii v ăd bini şor, al ţii bine şi al ţii foarte bine, la fel ca în
cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibil ă este un act involuntar -
privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închi şi, ceea ce denot ă o independen ţă între
vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mân ă, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de
ea văd lumea invizibilă.
9
În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circul ă valuri de materii subtile, se vede o mi şcare
deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibil ă este şi ea material ă, animat ă de
numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densit ăţi,
formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constitu ţii, materii dispuse unele deasupra
altora, conform fineţii lor, dar în acela şi timp p ătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai
grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra
altora, în decursul capitolelor următoare.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns s ă- şi dezvolte
inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare.
După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai în ţelept, iubind tot ceea ce-l
înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfâr şit, pe lâng ă o înalt ă inteligen ţă şi o
bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, for ţe divine. Atunci se va termina evolu ţia
omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintat ă astfel, ridicat ă pân ă la termenul final al existen ţei
sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a- şi continua drurnul evolutiv infinit, iar cei înapoia ţi,
întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceea şi natur ă cu P ământul, ca s ă- şi continue
drumul neterminat.
Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totu şi fiecare dintre noi poate gr ăbi sau scurta
durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metod ă special ă, o hot ărâre nestr ămutat ă, sacrificii mari,
adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimenta ţie şi medita ţie, prin retragerea
departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestat ă pentru tot ce a creat Tat ăl şi prin
rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung s ă- şi activeze spiritul, dezvolt ă for ţele latente ascunse în
adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cuno ştin ţe ignorate de omenire. Din rândul
acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiin ţe vaste, din care s-a oferit omenirii
numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze
asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vie ţii decât în ziua în care î şi va ilumina fiin ţa
printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine - de blânde ţe şi iubire pentru tot ce exist ă în jurul
său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin înveli şul s ău trupesc, şi va vedea cu
ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constitu ţia, va în ţelege via ţa şi evolu ţia ei.
Numai atunci când trupul său, când sistemul s ău cerebral va ajunge s ă vibreze ca şi atomul, savantul
modern va ajunge să cunoască mai mult. Arunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom.
Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate for ţele ce lucreaz ă asupra lor şi toate cauzele
fenomenelor petrecute în natură. Reducând totul la materia fizic ă şi la legile ce o st ăpânesc, savantul de
azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, s ă se înal ţe în sfere mai înalte, s ă cunoasc ă
materii, legi, forţe
şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul s ău din copil ărie.
În antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei preg ăti ţi de natur ă, se puneau sub conducerea unui mare
preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30
de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se refer ă la om şi natur ă.
În tot acest timp discipolii erau ţinuţi în locuri retrase, în plin ă natur ă, feri ţi de influen ţele lumii, de
gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influen ţele ei magnetice. Somnul, alimenta ţia, b ăile şi
exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rug ăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu
scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibil ă şi auzul în lumea t ăcerii, a celor
fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibil ă şi
analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea s ă-i descrie lumea fizic ă şi lumea hiperfizic ă. Ii f ăcea
cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoar ă
pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul for ţelor şi materiilor superfizice, a
materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când - dup ă ani de zile - î şi însu şea întreg acest
domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a crea ţiei universurilor, a vie ţii şi a tuturor fiin ţelor.
După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cuno ştin ţe îng ăduite unui muritor -
noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.
10
Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze sim ţurile şi dorin ţele, s ă- şi ordoneze gândurile, s ă resping ă
influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul s ău o mare
lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce exist ă pe pământ şi în Ceruri, el poate s ă- şi lase trupul pe pat, la
umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul s ău s ă ias ă şi s ă se îndep ărteze
de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo s ă vad ă, s ă cerceteze, s ă aud ă şi s ă
primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entit ăţi spirituale diriguitoare ale evolu ţiei
lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.
În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul nume şte „minuni”1. El se
ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul fl ăc ărilor, se face invizibil, vindec ă boli şi face o
serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie s ă mânuiasc ă toate materiile, cunoa şte secretul legilor ce le
guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice dore şte. Vai lui dac ă o va face din vanitate
sau împotriva semenilor săi!
Un asemenea om era privit - cum ar fi privit şi azi - ca un supraom, respectat de to ţi. De la ace şti ini ţia ţi
au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoa şte, ca tradi ţie, despre lumea superfizic ă.
' Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod gre şit denumite „minuni” sau „fenomene
paranormale”, ele fiind cât se poate de normale. Dac ă în urm ă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat
omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea
televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai ne ştiutori copii. Mai paranormal este faptul c ă
deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunosc ători şi de a
ne considera adevăraţii Săi copii.
1. Trupul
Trupul este partea cea mai dură a corpului nostru fizic, fiind învelitoarea exterioar ă a fiin ţei noastre reale,
a entităţii spirituale 2. Format dintr-un complex de celule orânduite în organe, reunite în sisteme, grupate
la rândul lor în diferite aparate 3, trupul desf ăşoar ă diverse func ţii biologice.
Fiecare celulă este alcătuită din molecule şi acestea din atomi. Atomul se comport ă în lumea fizic ă
precum o fiinţă vie, fiind capabil să ducă o viaţă independent ă. Ca orice fiin ţă, atomul are o con ştiin ţă
proprie, extrem de redusă, dar nu mai puţin real ă; form ă de con ştiin ţă pe care noi, p ământenii, nu o
putem aprecia.
Până azi s-au descoperit 92 de categorii de atomi, constituind elementele chimice 4 ale lumii fizice.
Cum toate organele, toată materia gazoasă, lichid ă sau solid ă a trupului nostru, sunt formate din
asocierea acestor elemente chimice, trupul s-a mai numit şi corp chimic.
' Pe parcursul întregii lucrări vom folosi termenul de trup în loc de corp carnal sau corp de carne.
2 Entitatea spirituală, spiritul sau duhul este format din scânteia divin ă învelit ă de perispirit sau
învelişurile fluidice prin care scânteia divină evolueaz ă în crea ţie.
Cabala împarte omul în trei părţi fundamentale:
1. Nefeş - corpul eteric sau principiul vieţii ce st ă la baza corpului fizic şi al existen ţei concrete. Nefe ş
este forţa care contribuie la construirea trupului. Cabala ne spune c ă nefe ş se introduce în s ămân ţa
bărbatului când se uneşte cu soţia sa. După ce omul, duhul, a p ăr ăsit lumea terestr ă, nefe ş înconjoar ă
mormântul său;
2. Ruah - suflu, viaţă, sufletul format din corpul dorin ţelor şi mentalul concret, este un mediator între
nefeş şi neşamah. Ruah nu este atât de sensibil la influen ţele lumii exterioare ca şi nefe ş şi cuprinde
11
personalitatea sau ego-ul. Plutind între activ şi pasiv, între interior şi exterior, ruah reprezint ă leg ătura
dintre spirit şi materie, unind în om lumea internă cu cea extern ă;
3. Neşamah - „arborele vieţii”, este spiritul ce cuprinde voin ţa, inteligen ţa şi memoria. Este în leg ătur ă
cu Divinitatea, astfel că ruah şi nefe ş ajung la Sursa divin ă prin ne şamah. P ătrunzând în ne şamah,
Divinitatea îi dă viaţă lui ruah şi nefeş. Nefeş şi ne şamah sunt esen ţe diferite - ca uleiul şi apa - între
care nu poate exista o conexiune direct ă. Din acest motiv este nevoie de un mediator, de ruah, care le
uneşte. Nefeş, ruah şi neşamah nu sunt complet distincte şi separate ci se interfereaz ă asemenea culorilor
spectrului, care deşi sunt succesive se topesc una în alta. Dup ă moartea biologic ă, nefe ş, ruah şi
neşamah se separă de trup şi se înalţă fiecare în sfera de unde au venit.
În loc să-şi ia energia din Cer, trăind în Divinitate şi primind de la Ea în mod constant spiritualitatea de
care are nevoie, omul îşi îndreaptă atenţia mai mult spre p ământ, spre lumea terestr ă, se afund ă tot mai
mult în dragostea de sine şi în senzualitate, absorbind energie din sufletul p ământului. Ca urmare ruah s-a
îndepărtat de neşamah şi s-a ridicat deasupra acestuia, preluând guvernarea fiin ţei umane. Prin involu ţie,
partea inferioară a lui nefeş, fiind iniţial un corp de lumină, a devenit un trup îmbrăcat în piele, în
acest fel omul a fost descompus în cele trei păr ţi fundamentale ale alc ătuirii sale - spirit, suflet şi trup.
3 Organismul uman, trupul, cuprinde:
I. Aparatul de susţinere şi mişcare, compus din sistemul osos, articular şi muscular;
II. Aparatul de transport al materiei, cuprinzând sistemul cardiovascular - cu rol de a vehicula oxigenul şi
substanţele nutritive spre ţesuturi, luând de acolo produsele de dezasimila ţie, pentru a fi eliminate, şi
sistemul nervos periferic - cu rolul de a conduce stimulii nervo şi;
III. Aparatul de import al materiei, asigurând, prin sistemul respirator, introducerea în organism a
oxigenului - respiraţia, iar prin sistemul digestiv, introducerea hranei - nutri ţia;
IV. Aparatul de eliminare al materiei, format din sistemul urinar şi genital;
V. Aparatul de corelaţie al organismului, cu rolul de a uni într-o entitate individual ă componentele sale:
1. sistemul glandular subdivizat în: a) sistemul hematopoietic, ce reface elementele sanguine şi b) sistemul
endocrin, cu rol de a produce hormonii, mesagerii chimici de leg ătur ă între componentele organismului;
2. sistemul nervos central, numit sistem cerebrospinal sau nevrax, format din m ăduva spin ării şi encefal,
având rolul de a comanda întreaga organizare individual ă, întregind-o ca entitate în mediul extern şi
intern.
După Cabala, omul reprezintă modelul de alcătuire al cosmosului, prin principiile constitutive identice.
Astfel, după cum planetele se grupează între ele pentru a forma sisteme solare, organele omului se
grupează în sisteme, alcătuind aparate, care genereaz ă func ţii variate. Dup ă cum via ţa universurilor este
întreţinută de curenţi vitali, alcătuiţi dintr-un număr infinit de fiin ţe ultramicroscopice, ce scald ă astrele
şi planetele, răspândind principiul vieţii, viaţa omului este între ţinut ă de curentul sanguin, format din
globule receptoare şi purtătoare de viaţă, care scald ă şi regenereaz ă organele, antrenând elementele
inutile.
4 în prezent se cunosc 109 elemente chimice, grupate în tabelul periodic al elementelor.
Pentru a servi cât mai bine spiritului, suntem chema ţi s ă procur ăm trupului alimente din cele mai
apropiate de natură, fără să fie prelucrate printr-o serie nesfâr şit ă de procese fizice şi chimice.
Aceste alimente trebuie să formeze, prin absorb ţie şi asimilare, un vehicol sensibil, bun reflector în
exterior al voinţei spiritului, şi bun receptor al impresiilor lumii fizice şi astrale.
Pentru ca trupul să răspundă la intervenţiile lumii astrale şi s ă redea fidel şi integral manifest ările
duhului, trebuie hrănit cu alimente vegetale şi produse lactate în propor ţii şi sub forme cât mai
asimilabile. Vom evita carnea, dulciurile, băuturile alcoolice, tutunul şi cafeaua. Aceste substan ţe,
introduse în corpul nostru fizic, îl întunecă, f ăcându-1 nesim ţitor la vibra ţiile eterice, venite din lumea
invizibilă sau de la entitatea spirituală aflat ă în interiorul s ău, devenind astfel un r ău interpret al voin ţei
spiritului.
Se impune eliminarea alimentelor de origine animal ă din via ţa noastr ă, sau m ăcar consumarea lor în
cantităţi cât mai reduse. Evident că în regiunile reci, unde vegeta ţia este foarte s ărac ă, sau în zonele cu
un regim climateric variabil, în timpul iernii când vegeta ţia doarme, omul va fi nevoit s ă consume şi
alimente de origine animală.
S-ar părea că viaţa este imposibilă fără alimente de origine animal ă, dar cu toate acestea, sute de
milioane de oameni trăiesc în diferite regiuni ale p ământului, fiind deplin s ăn ăto şi şi inteligen ţi,
12
hrănmdu-se cu vegetale. Este doar o problem ă de obi şnuin ţă. în fiecare particul ă de aliment exist ă
viaţă, 'cu atât mai vie, mai puternică, cu cât fiinţa din care provine alimentul respectiv apar ţine unui regn
mai înalt pe scara evoluţiei. Celulele animale au o individualitate mai puternic ă decât cele vegetale şi
incomparabil mai vibrantă decât particulele minerale. Aceast ă facultate de individualizare a celulelor
animale face ca alimentul de origine animală să fie greu digerabil şi asimilabil, necesitând o mare
cheltuială de energie şi fiind asimilat numai parţial.
Dar ceea ce contribuie la îngreunarea asimil ării alimentelor de origine animal ă sunt fluidele eterice
animale ce le însoţesc, purtând în ele toat ă animalitatea, toate înclin ările vie ţuitorului din care au
provenit, toate tendinţele şi brutalitatea sa.
Poate că, asemenea plantelor, şi omul va avea facultatea de a se hr ăni numai cu substan ţe minerale,
pentru că ele posedă o foarte mică energie vitală, motiv pentru care sunt u şor supuse prefacerilor. Atunci
am consuma mai rar şi în cantităţi mai mici decât acum, când având un regim alimentar de origine
animală suntem nevoiţi să mâncăm mult şi de multe ori pe zi. Poate c ă va veni odat ă vremea când omul
se va hrăni cu alimente concentrate, de natur ă mineral ă, chimic ă, sub form ă de pastile, care nu vor cere
timp atât de îndelungat pentru digestie, absorbţie şi asimila ţie, r ămânând organismului un mare spa ţiu de
timp pentru odihnă sau alte preocupări.
Întrebuinţarea unui aliment de origine animal ă are ca urmare introducerea în trupul nostru a prea multe
elemente chimice - fosfaţi, carbonaţi şi sulfa ţi - care, purta ţi de sânge în toate celulele, se depun în
pereţii vaselor sanguine, şi din elastice le fac rigide. Aceste elemente chimice, ca şi altele, create în trupul
nostru prin diferite combinaţii chimice - ura ţi şi oxala ţi - n ăv ălesc în ţesuturile organelor şi astfel,
încetul cu încetul, organismul întreg îşi pierde plasticitatea, vigoarea de mai înainte, devine rigid, î şi
reduce activitatea şi bătrâneţea soseşte mai devreme decât ar fi timpul; ca urmare, p ărul cade, din ţii se
cariază, pielea se zbârceşte, muşchii devin flasci şi activitatea total ă a organismului se încetine şte. în
modul acesta, trupul nu mai corespunde cerinţelor spiritului, acesta fiind nevoit s ă-l p ăr ăseasc ă.
Dacă am căuta să introducem în trupul nostru numai alimente cu rol de între ţinere şi reparare al
organismului - care se uzează prin îns ăşi func ţionarea sa - alimente care nu-i fac r ău, nu-i distrug
ţesuturile şi nu-i întăresc organele, vigoarea s-ar men ţine mult ă vreme, b ătrâne ţea sosind mai târziu.
Este necesar ca atâta timp cât stăm pe pământ, s ă fim pe deplin s ăn ăto şi, pentru a culege cât mai multe
învăţăminte, prin intermediul cărora spiritul s ă se lumineze, s ă evolueze din ce în ce mai mult, iar
conştiinţa noastră să se ridice şi să devină cât mai clar ă.
Deoarece nu există aliment, fie de origine vegetal ă sau animal ă, care s ă nu con ţin ă elemente ce
solidifică şi întăresc ţesuturile, se cere — mai ales în a doua jum ătate a vie ţii — ca m ăcar apa1 pe care
o bem să fie cât mai săracă în săruri minerale, în special carbona ţi de calciu.
Dar regimul ideal este cel al fructelor şi semin ţelor. Ele con ţin ap ă curat ă, substan ţe zaharoase u şor
asimilabile şi albumine, sub forma cea mai simplă, uşor de descompus şi asimilat de organism.
1 Apa absoarbe cu uşurinţă fluidele, păstrând în moleculele ei memoria trecutului; ea poate fi u şor
încărcată cu vibraţii sfinte dar şi cu cele contrare. Din acest motiv, nu este indicat ă folosirea apei de
conducte şi din lacuri de acumulare, deoarece ne otr ăvim templul trupesc; pe cât posibil sa folosim apa de
izvor. De asemenea, dacă ne-am pierdut armonia şi pacea interioar ă, o baie scurt ă în ap ă curat ă va
absorbi fluidele contrare, ajutându-ne să ne restabilim pacea sufleteasc ă.
Fructele şi legumele sunt alimente care conţin propor ţiile cele mai ridicate de materii nutritive şi cea mai
scăzută proporţie de substanţe solide.
Mierea de albine este încă un aliment excelent pentru organism. Cei care au luat cuno ştin ţă de existen ţa
lumilor invizibile, ştiu că animalele sunt fraţii noştri cei mai tineri şi c ă spiritul lor va anima, în
veacurile viitoare, corpuri umane. Se cade a nu chinui, ucide şi mânca pe fra ţii no ştri mai mici, ci,
dimpotrivă, să-i ajutăm în existenţa lor terestr ă, după cum şi noi suntem ajuta ţi de fiin ţe superioare
nouă, ca să ne urmăm mai uşor evoluţia pe pământ.
Putem consuma produsele obţinute de la animale - laptele şi preparatele lactate (brânza, smântâna, untul)
- pentru că acestea sunt alimente ideale, natura punând în ele, într-o form ă cât mai asimilabil ă, tot ceea ce
este necesar micilor urmaşi ai acestor vie ţuitoare. Laptele se ob ţine prin însu şi actul vie ţii lor, f ăr ă a
provoca animalelor suferinţe fizice sau spirituale.
13
Încorporând alimente uşor asimilabile, înlesnim formarea în trupul nostru de celule noi, care le vor înlocui
pe cele uzate, generând în decurs de şapte ani organe noi, total schimbate, cu totul noi fa ţă de cele avute
cu şapte ani în urmă. În acest mod, începând cu substan ţa moale a sistemului cerebrospinal, şi pân ă la
ţesutul osos compact ce alcătuieşte scheletul, toat ă fiin ţa noastr ă fizic ă este supus ă unei necontenite
primeniri1. Aşadar, în timpul vieţii terestre, la intervale de şapte ani, trupul nostru se tope şte şi se
reformează de mai multe ori. Cu toate aceste transform ări, noi r ămânem aceea şi. Materia cerebral ă se
reînnoieşte, schimbându-se complet, dar gândirea persist ă şi împreun ă cu ea memoria î şi p ăstreaz ă
amintirile unui trecut ce depăşeşte şapte ani, şi la care actualul nostru trup nu a participat. Tocmai acest
fenomen dovedeşte existenţa în noi a unui principiu deosebit de materia fizic ă, a unei for ţe invizibile,
care persistă în mijlocul prefacerilor fizice. Prin urmare, facult ăţile noastre spirituale n-au nimic comun
cu materia fizică. Inteligenţa, judecata şi voin ţa sunt însu şiri abstracte, pe care nu le putem confunda sau
presupune că se nasc din materia sistemului cerebral sau a substan ţei sanguine.
Spiritul persistă, este acelaşi chiar dacă dispare materia fizic ă pe care o conduce. La terminarea vie ţii
terestre, când se va dizolva pentru ultima oar ă aceast ă materie fizic ă, r ămâne spiritul nepieritor.
Fizica şi chimia ne spun că materia nu se pierde, ci se transform ă. Ei bine, la moartea noastr ă biologic ă
materia fizică se va întoarce în lumea fizic ă de unde a fost încorporat ă. De asemenea, cuno ştin ţele
ştiinţifice de azi ne spun că energia nu piere nici ea, ci se transform ă. Spiritul - for ţa care a condus corpul
fizic - va părăsi la moartea biologică trupul, haina carnal ă sau instrumentul de care nu se mai poate servi,
rămânând însă acelaşi ca înainte şi ducându-şi mai departe, sub o form ă eteric ă, noua sa via ţă.
Pentru cel dornic să facă studii în lumea invizibil ă, se recomand ă regimul alimentar vegetarian, dar cu
observaţia ca trecerea la alimentaţia vegetarian ă s ă se fac ă gradat, pe cât posibil prim ăvara sau vara. Nu
se poate trece dintr-o dată de la un regim alimentar de origine animal ă - cu care ne am obi şnuit din
copilărie şi pe care l-au avut mai multe genera ţii - la un regim absolut vegetarian, ci trebuie s ă p ăşim
treptat, pentru a da răgaz organismului să se obişnuiască cu noul regim, altfel
riscăm să ne îmbolnăvim. Organismul nostru se poate fortifica evitând cu grij ă alimentele ce con ţin prea
multe materii minerale şi consumând apă curat ă - pe cât posibil de izvor - iar pe de alt ă parte favorizând
cât mai mult eliminarea, prin epiderm ă, a produselor v ăt ăm ătoare din organism, f ăcând b ăi cât mai
dese. Iată motivul pentru care cele mai multe religii prescriu b ăi cât mai frecvente, pentru c ă ele purific ă
trupul şi întreţin sănătatea. Băile făcute cât mai des contribuie la o u şoar ă transpira ţie, ocazie cu care se
elimină mari cantităţi de săruri din organism. Altfel aceste s ăruri s-ar depune treptat prin ţesuturi, iar, în
plus, apa cu care ne îmbăiem conţine o mare cantitate de fluide, ce vor împrosp ăta fluidele fizice din
corpul nostru fizic.
Se recomandă să fricţionăm tot trupul cu apă rece, pentru a produce o n ăv ălire a sângelui c ătre
extremităţi şi să provocăm astfel o circulaţie activă în tot trupul, antrenând s ărurile c ătre aparatul
urinar, pentru a fi eliminate. Trupul trebuie dezvoltat prin exerci ţii moderate pentru a-l face flexibil şi
ager. Către bătrâneţe, aceste exerci ţii se pot înlocui cu plimb ări u şoare, dar nu prea îndep ărtate şi
obositoare. Din când în când este necesar s ă nu mânc ăm câte o zi deloc, ca s ă d ăm r ăgaz aparatului
digestiv să se odihnească, iar organismul să elimine toxinele. Îns ă nu e indicat ca aceste zile de ajunare
să fie prea dese sau prelungite, deoarece atunci, în loc s ă ajut ăm organismului, îl ruin ăm.
1 Graţie acestui mecanism de regenerare este posibil ă vindecarea spontan ă şi total ă a unui organism, dar
numai în cazul dispariţiei cauzelor sufleteşti sau karmice ale bolii respective, sau dac ă amprentele eterice
ale unor gânduri şi sentimente contrare au fost şterse din memoria celulelor.
O grijă deosebită trebuie să avem ca defecarea s ă fie cât mai regulat ă, colonul trebuind golit zilnic şi
matinal. Trebuie să acordăm o atenţie deosebit ă elimin ării excre ţiilor rezultate în interiorul trupului
nostru. Când mâncăm să fim cu gândul la actul mânc ării, c ăci acest gând activeaz ă secre ţia glandelor
digestive şi astfel digestia va fi completă. Este bine ca laptele sau cafeaua cu lapte s ă fie consumate încet,
puţin câte puţin, pentru ca pe măsură ce le introducem în stomac, s ă fie atacate de sucul gastric; altfel,
laptele intrat brusc în stomac, se coagulează în mas ă, formând o bul ă mare de brânz ă, greu de f ărâmi ţat
şi atacat de sucul gastric.
De asemenea să acordăm o atenţie deosebită aerului inspirat, pentru c ă în aer se g ăsesc atomi1 purt ători
de energie vitală. Să evităm, pe cât posibil, incintele aglomerate: teatre, cinematografe, s ăli de concert,
întruniri politice, deoarece acolo se găseşte un aer foarte viciat. Cât timp nu se cuno ştea anatomia
14
trupului omenesc, nu se bănuia sublima sa alcătuirea. Azi se cunoa şte interiorul s ău, structura sa intim ă,
până la ultima sa celulă. Studiile histologice, ale diferitelor ţesuturi din trupul uman, au ar ătat savantului
structura complexă a diferitelor organe, dar mai ales a sistemului cerebrospinal, nevraxul fiind un labirint
de celule nervoase. Luat în ansamblul său, trupul omenesc se arat ă ca o oper ă grandioas ă, a c ărei
complexitate nu o întrece nici o maşinărie terestr ă. A şa cum el se arat ă anatomistului, pare rezultatul
unei evoluţii ce se pierde în noaptea adânc ă a veacurilor. Omul nici nu b ănuie şte ştiin ţa posedat ă de
marile şi glorioasele forţe angelice şi efortul lor depus la construirea trupului în care î şi duce traiul
spiritul omenesc. Trupul omului este opera cea mai grandioas ă din tot universul. În el se cuprinde, în
rezumat, tot ce a creat Tatăl – binecuvântat fie Numele S ău - de la scânteia divin ă, pân ă la mineralul
globului nostru. În el găsim o arhitectură desăvârşită, fizica şi chimia p ământului realizate sub formele
cele mai armonioase.
Dacă ai şti tu, omule, ce alcătuire sublimă ţi s-a încredin ţat de Atotputernicul, pentru a te bucura de
frumuseţile operei Sale, l-ai îngriji ca pe o nestemat ă de mare pre ţ, ca pe un bun de nepre ţuit. A şadar fii
atent, păstrează-l, îngrijeşte-l, dar nu uita, totuşi, c ă trupul este vremelnic, c ă el a fost f ăcut din p ământ
şi în pământ trebuie să se întoarcă. Tu eşti veşnic. Din Ceruri te-ai coborât în trup şi în Ceruri, patria ta
veşnică, te vei întoarce. Unul va coborî, iar celălalt se va sui.
Când vrem să cunoaştem compoziţia minerală a unei plante, o lu ăm şi o cânt ărim, iar dup ă aceea o
uscăm. Prin căldura aerului, ea pierde toată apa trupului s ău. O cânt ărim din nou şi afl ăm cât ă ap ă a
pierdut prin evaporare. Luăm acum planta uscat ă şi o ardem într-un cuptor închis. Din cauza aerului
fierbinte se vor degaja toate elementele volatile: bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, amoniacul etc.
În cuptor, în vasul de argilă refractară va rămâne, din toat ă planta, o cenu şă, un praf format din
mineralele ce intră în compoziţia plantei. Cânt ărim acest praf şi diferen ţa pân ă la planta uscat ă arat ă
elementele chimice volatile. Trecem la analiza cenu şei şi constat ăm c ă este alc ătuit ă din aproximativ 12
elemente chimice - O, H, C, Ca, Ph, Mg, K, Na, CI, S, N, Mn - organizate sub form ă de diferite s ăruri -
fosfaţi, sulfaţi, carbonaţi, cloruri.
De când s-au creat în diferite puncte ale globului crematorii pentru incinerarea cadavrului omenesc, din
care rămâne doar o mână de cenuşă, s-a trecut la analiza acestei cenu şe, constatându-se c ă trupul
omenesc cuprinde aceleaşi elemente chimice întâlnite la plante, şi organizate tot sub form ă de diferi ţi
compuşi - cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, oxalaţi.
Din studiile făcute de agrogeologi asupra scoar ţei p ământului, s-a g ăsit c ă el cuprinde diferite minerale
simple sau compuse, dar oricum ar fi, elementele lor chimice sunt Si, C, Ca, Mg, Mn, S, Na, K, O, H, Pb,
Fe. Comparând seria de elemente din solul şi subsolul pământului cu seria de
elemente chimice ce intră în constituţia trupului uman, se constat ă o identitate aproape perfect ă.
Acelaşi material mineral intră în constituţia pământului pe care îl c ălc ăm cu piciorul, ca şi în constitu ţia
trupului nostru. Evident, unul se prezintă aşa cum a fost constituit primordial, iar cel ălalt se prezint ă sub
o formă atât de transformată, încât un neştiutor nici n-ar b ănui c ă diferitele organe, substan ţa sanguin ă,
sistemul osos sau muscular sunt una cu ţărâna de pe drum.
Într-adevăr, mineralele pământului se dezagregheaz ă din cauza c ăldurii şi a frigului, din cauza dilat ării
şi a contractării continue şi sfârşesc prin a se sf ărâma şi pulveriza.
Prana (sanscr. - suflu, răsuflare) - Via ţa universal ă, for ţa vital ă, care se manifest ă pe toate planurile
creaţiei.
Apa ploilor se infiltrează în pământ şi dizolvă particulele lui, transformându-le în diferite solu ţii
minerale - sulfaţi, carbonaţi, azotaţi. Pe suprafaţa pământului cresc o infinitate de forme vegetale.
Oricare ar fi gradul lor evolutiv, toate absorb aceste solu ţii minerale, le introduc în trupul lor şi le prefac,
gratie luminii solare, în substanţe organice, cu care alc ătuiesc celule vegetale. Acestea prin orânduirea şi
diferenţierea lor, vor constitui elemente reproduc ătoare, cu ajutorul c ărora specia se va înmul ţi şi
răspândi.
Prin rădăcinile, tulpinile, franzele şi fructele lor plantele servesc drept hran ă animalelor. Trupul plantei,
introdus în trupul animalului suferă prefaceri, finalizate prin alc ătuirea unei serii infinite de compu şi
chimici, ce vor constitui trupul celulelor animalului, contribuind astfel la cre şterea lui sau la repararea
elementelor anatomice distruse prin însăşi actul vie ţii lor.
15
După câţiva ani, animalul va termina actul existen ţei sale terestre, va muri. Trupul îi va r ămâne pe
terenul unde i-a sosit moartea, fiind expus aerului, c ăldurii, umezelii, usc ăciunii şi microbilor ce-l vor
năpădi. Un proces lung se produce sub acţiunea acestor factori, materia lui trecând din etap ă în etap ă,
până nu vor mai rămâne din el decât oasele. Unele materii se prefac în gaze – pierdute în atmosfer ă,
altele se transformă în lichide - strecurate printre particulele p ământului. În fine, p ăr ţile tari, oasele, se
vor pulveriza sub acţiunea bioxidului de carbon, a oxigenului, a c ăldurii şi a frigului, fiind, încetul cu
încetul, risipite de vânt pe întinsul pământului şi c ărate la distan ţă de apa ploilor, iar apoi dizolvate.
Astfel, din bietul animal nu a mai r ămas nimic. Materia ce a constituit trupul s ău s-a reîntors iar ăşi în
pământul din care a plecat.
Există câteva animale, pe care omul le prinde sau le cre şte pe lâng ă casa lui, pentru a-i servi ca aliment.
Materia trupului lor, intrată în uzina trupului uman, sufer ă o prefacere şi mai adânc ă decât prefacerea
plantei în trupul animalului. Din elaborările multiple şi complicate se nasc în trupul omului o serie de
compuşi chimici, care, în definitiv, alcătuiesc celulele diferitelor ţesuturi.
Când s-a terminat firul existenţei noastre, spiritul se înal ţă la Cer, iar trupul îl depunem în p ământ, de
unde a pornit odată, căci pământ era şi în pământ s-a reîntors. Cine ar b ănui c ă mâna cu care scriem,
ochiul cu care admirăm frumuseţile naturii, sistemul cerebral cu care scrut ăm lucrurile şi fiin ţele din
jurul nostru sunt pământ prefăcut! De necrezut, şi totu şi acesta este adev ărul.
Piatra a trecut în plantă, transformându-se în substan ţă organizat ă, iar de aici în animal sau om, revenind
la sfârşitul existenţei sale de unde a plecat, la mineral.
Roata vieţii împinge materia din prefacere în prefacere, pentru a crea forme noi, instrumente în care s ă
vină alte entităţi spirituale, pentru a învăţa la marea şcoal ă a universului, a vie ţii ve şnice.
2. Corpul vital
Un corp solid poate fi pus în mişcare prin ac ţiunea unui alt corp solid. A şa de exemplu arcul de o ţel al
unui ceas, strâns în jurul său şi apoi lăsat liber, caut ă s ă se desfac ă. În mi şcarea sa de destindere, învârte
o rotiţă şi aceasta, prin angrenaje, mi şc ă o alta şi din roat ă în roat ă se mi şc ă minutarul şi orarul
ceasului.
Dar un corp solid poate fi mişcat şi de un corp lichid. Astfel apa unui iaz, a unei gârle, lovind paletele
unei roţi de moară sau ale unei turbine, pune în mi şcare o piatr ă de moar ă sau un motor. De asemenea un
corp solid poate fi pus în mişcare de un gaz, curen ţi de aer ce pun în mi şcare o moar ă de vânt. Ei bine,
există corpuri solide puse în mişcare de curenţi eterici. Astfel trupul plantelor, animalelor şi al omului
este străbătut de anumiţi curenţi de natură eteric ă - invizibili ochilor - care între ţin via ţa, întreaga
activitate internă şi externă a trupului.
În acest subcapitol ne vom ocupa de viaţa trupului - principiul şi vehicolul care dă vitalitate şi pune în
mişcare trupul uman.
Dacă ochiul nostru vede, dacă inima bate şi muşchii se contract ă, dac ă gândim, vorbim şi lucr ăm, într-
un cuvânt întreaga viaţă şi activitate diversă a trupului nostru se datore şte unui curent de natur ă eteric ă,
numit curent de viaţă, curent vital.
Am văzut până acum că, în ultimă analiză, trupul nostru nu este decât p ământ pref ăcut, având aceea şi
compoziţie minerală, sub diferite stări, solidă - sistemul osos, semi-solid ă - sistemul muscular şi
cerebrospinal, lichidă şi gazoasă - sângele, conţinând atomi de O, N, H, CO2 etc.
Acest trup plurimineral are o existenţă parabolic ă, adic ă se na şte, cre şte, atinge un apogeu şi apoi se
stinge treptat, scăzându-i puterile şi sfârşind cu moartea. Cu alte cuvinte, are o na ştere, o existen ţă şi o
moarte. Toată această existenţă - la unii scurtă, la al ţii mai lung ă - se datore şte celui
de-al doilea corp fizic, numit corp vital, corp eteric.
Dacă umplem un vas cu nisip, acesta va lua forma vasului. Să turn ăm acum ap ă în acest vas, vom vedea
că ea va lua forma nisipului. Acelaşi lucru îl putem face cu un burete înmuiat în ap ă. Apa va ocupa
ochiurile libere ale buretelui şi, pentru un moment, va lua forma buretelui.
La fel se întâmplă şi cu vehicolul nostru fizic. Al ături de trup şi în interiorul s ău, p ătrunzându-1 din
toate părţile, se află corpul vital, având aceaşi form ă cu el, dar alc ătuit din materie eteric ă1 sau fluidic ă.
După cum trupul are diferite organe, orânduite în sisteme şi aparate, corpul vital, umplând interiorul
trupului şi pătrunzând organele sale, va reproduce absolut toate aceste organe, pân ă la ultima celul ă.
16
Corpul vital este o copie atât de fidelă a trupului, încât apare, pentru un clarv ăz ător, ca un al doilea trup,
o imagine identică a acestuia, motiv pentru care a fost denumit dublul eteric.
Am afirmat că vehicolul vital este format din materie eteric ă sau fluidic ă. Dar ce este fluidul?
Ştiinţa pozitivă de azi, cea predată în universităţi şi academii, nu cunoa şte decât trei st ări ale materiei:
solidă, lichidă şi gazoasă. Ştiinţa ocultă, sau superştiinţa veacurilor trecute, vorbe şte de st ări ale
materiei fizice, care nu se văd, nu se simt şi deocamdat ă, nu se pot cerceta şi analiza în laborator; materii
fizice numite radiante, eterice sau fluidice.
Fluidul intră în constituţia tuturor corpurilor din natur ă - de la microb pân ă la astre, de la om pân ă la
universuri. Această materie eterică, şi totuşi fizic ă, ce nu lipse şte din nici un corp, este format ă din
particule infinit de mici. Cu toată dimensiunea lor neînchipuit de mic ă, particulele au volume şi naturi
diferite, în funcţie de gradul de evoluţie al vibra ţiilor care le anim ă.
Există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce înso ţesc pietrele, pân ă la cele
superioare, care intră în constituţia marilor Fiin ţe creatoare - Auxiliarele Fiin ţei supreme - Creatorii
miliardelor de corpuri cereşti risipite în spaţiu şi ale fiin ţelor ce le populeaz ă.
Din toată această serie nesfârşită de fluide, marile Lumini spirituale ale planetei noastre disting patru
categorii de fluide fizice: 1. fluid planetar; 2. fluid solar; 3. fluid universic; 4. fluid cosmic.
Pentru o mai bună înţelegere, este necesară urm ătoarea descriere.
Să ne închipuim în mijlocul spaţiului infinit o sfer ă uria şă, ale c ărei dimensiuni întrec orice fantezie
omenească. Aceasta este sfera creaţiei sau cosmosul, plin cu un eter, cu un fluid de cea mai fină
calitate, din seria fluidelor fizice, numit fluid cosmic. În interiorul sferei cosmice, plutesc patru sfere de
dimensiuni inimaginabile, numite sfere-univers. Ele sunt aşezate în cruce, pe o linie spiral ă, la
distanţe deosebite faţă de un punct central al cosmosului. Aceste sfere-univers sunt pline cu un fluid sau
eter, de o calitate inferioară celui cosmic, numit fluid universic. În interiorul fiecărei sfere-univers se
găsesc zeci de miliarde de stele, sisteme planetare de diferite m ărimi, de diferite grade evolutive şi
constituţii fizice. Aşezarea lor în sfera-univers este ordonat ă dup ă o ordine numeric ă, descriind între ele
forme geometrice. De pe pământ, ochiul nostru le vede sub diferite forme - triunghi, grebl ă, car, jparpe -
dar acest aspect al constelaţiilor nu este decât perspectiva lor v ăzut ă de om de pe p ământ. În realitate, ele
sunt grupate câte două, trei, patra şi aşa mai departe.
Având în vedere evoluţia lor de la nebuloasă până la sori sau planete, sistemele planetare sunt împ ăr ţite
în 12 grade evolutive, iar numărul lor total trece de cincizeci de miliarde în fiecare univers - dup ă
afirmaţiile marilor entităţi spaţiale.
După cum fluidul din cele patru sfere-univers difer ă unul de altul, existând patru feluri de fluide
universice, tot aşa şi cele 12 grade de sisteme planetare din fiecare univers au în jurul lor şi în sânul lor
un anumit fluid. Aşadar în fiecare univers exist ă 12 categorii de fluide numite fluid solar.
În jurul fiecărui soare sau stele graviteaz ă unul, dou ă, trei sau mai multe corpuri cere şti, numite planete.
Toate aceste planete plutesc în marele ocean al fluidului solar respectiv. Fiecare planet ă fiind înconjurat ă
de o atmosferă eterică, mai subţire sau mai groasă, numit ă fluid planetar.
Fluidul fiecărei planete diferă de al surorilor sale din acela şi sistem, din cauz ă c ă fiecare are o vârst ă şi
ca atare o evoluţie diferită. Prin urmare vor fi tot atâtea feluri de fluide planetare câte planete exist ă în
acel sistem solar.
1 Corpul vital uman este alcătuit din patru categorii de eteruri fizice:
1. Eterul chimic - cel mai dens din cele patru eteruri care intr ă în constitu ţia corpului vital. Acest eter
înzestrează regnul mineral cu proprieteţile sale chimice, produce cre şterea regnului vegetal, iar regnului
animal şi uman îi conferă facultăţi legate de asimilaţie, nutri ţie şi cre ştere.
2. Eterul vital - nu este activ în regnul mineral, iar în regnul vegetal, animal şi uman asigur ă perpetuarea
speciei.
3. Eterul lumină - este în stare latentă, inactivă, la regnul vegetal, urmând a se dezvolta în timp. In regnul
animal şi uman produce căldura corpului fizic, anim ă sistemul nervos şi muscular, şi asigur ă percep ţia
senzorială.
4. Eterul reflector - este mai puţin activ la regnul animal. El este foarte dinamic la om, unde conduce
vehicolul gândirii şi înmagazinează în memorie experienţele trecutului.
Prin urmare corpul nostru fizic este alcătuit din materie fizic ă aflat ă în şapte st ări: cele trei st ări chimice
- solidă, lichidă şi gazoasă - şi patru stări eterice - necunoscute înc ă de ştiin ţa actual ă.
17
După ce am făcut această paranteză revin la eterul sau fluidul corpului nostru vital. Totu şi, nu pot trece
mai departe fără a enunţa de pe acum că în fiinţa noastr ă integral ă se afl ă toate categoriile de fluide
fizice expuse mai sus, a căror totalitate formeaz ă ceea ce unii ini ţia ţi numesc perispirit - o serie de
corpuri fluidice intermediare între corpul fizic şi scânteia divină numită spirit.
Corpul nostru vital este format din eterurile inferioare con ţinute în gama de eteruri ale planetei noastre.
Totuşi, particulele lui au o mişcare, o vibraţie, cu mult mai intens ă decât mi şcarea miceliilor ce compun
substanţa protoplasmatică a celulelor trupului nostru.
Vibraţia particulelor fluidice pune în vibraţie protoplasma şi nucleul celulei, mobilizând astfel întreaga
celulă. Mişcarea, percepţia, asimilaţia, metabolismul, respira ţia, reproducerea şi excre ţia celulei se
datorează fluidului vital. Dacă fluidul corpului vital s-ar opri brusc din activitatea sa, din mi şcarea sa
vibratorie, imediat ar încetini şi mai apoi s-ar opri activitatea celular ă. Din aceast ă cauz ă corpul eteric,
corpul vital, poate fi considerat motorul trupului, animatorul s ău, de unde şi numele de corp vital, corp
întreţinător de viaţă.
Corpul eteric este intermediar între trup şi un corp mai fin, aflat mai profund şi cu o existen ţă mai lung ă,
numit corp planetar, denumit de unii ocultişti corp astral, considerând Pământul ca fiind una dintre
numeroasele astre ale universului nostru.
Despre trupul nostru am spus că are o existenţă efemer ă, adic ă are un început, o dezvoltare, un declin şi
un sfârşit. Din pământul sau lutul părinţilor s-a format, din laptele mamei a crescut, din natur ă s-a
întreţinut şi în pământ se va întoarce. Ca orice în lume, e supus şi el legii existen ţei ciclice - se na şte,
trăieşte şi piere, asemenea planetelor, stelelor şi a tot ce exist ă în sfera crea ţiei, pentru ca din materia lor
să se formeze alte corpuri, pe o scar ă evolutiv ă mai ridicat ă. Totul urc ă pe o scar ă ce se pierde în
veşnicie şi către o perfecţiune fără de sfârşit.
Pe măsură ce trupul nostru - din microscopic cum era în pântecele mamei - devine din ce în ce mai mare,
alături de el şi în interiorul său, se dezvolt ă şi corpul s ău vital. Dup ă cum trupul se între ţine prin
asimilarea de materii terestre, tot astfel se dezvolt ă şi se între ţine şi corpul vital, absorbind din spa ţiu
substanţa vitală, fluidul, asemănător fluidului din care e format şi eliminând materia uzat ă care şi-a
îndeplinit rolul de motor, de mobilizator al trupului.
Când - dintr-un motiv oarecare: boală, bătrâneţe sau accident - trupul şi-a terminat existen ţa, corpul vital
părăseşte şi el trupul, nemaiputând primi materia vital ă din spa ţiu. Când trupul şi corpul s ău vital sunt
prea uzate, spiritul nu le mai poate utiliza în observ ările şi studiile sale. Atunci spiritul se retrage din
aceste învelişuri şi se ridică în spaţiu, trăgând după el perispiritul s ău.
După moartea biologică, vehicolul vital va rămâne o vreme în trup, stând în preajma lui, în jurul
coşciugului, al casei sau al mormântului, dar apoi îl p ăr ăse şte. Noaptea, în primele zile dup ă moarte, se
poate vedea pe întuneric o masă alburie de form ă uman ă, oscilând, mi şcat ă fiind de curen ţii fiuidici ai
spaţiului. Acesta este corpul vital al trupului păr ăsit de st ăpânul s ău - spiritul sau scânteia divin ă. Corpul
vital zace în preajma trupului până ce încetul cu încetul materia sa eteric ă se risipe şte în mediul
înconjurător, dispărând cu totul.
Cu atât mai sănătos şi viguros va fi trupul, cu cât corpul s ău vital va fi mai puternic şi cu vibra ţii mai
înalte şi armonioase. Corpul vital este cu ceva mai mare decât trupul, dep ăşind periferia acestuia cu
câţiva centimetri. Persoanele clarvăzătoare, ori cele adormite prin pase magnetice, v ăd în jurul omului o
ceaţă alburie, un nimb cu o lăţime de 10-20 centimetri - constituind aura eterică. Rar găsim doi
oameni care să aibă acelaşi fel de materie eteric ă. Vehicolul vital este format şi el din materie eteric ă de
diferite calităţi, existând o strânsă relaţie între calitatea trupului şi calitatea corpului vital. Cu cât un trup
este format dintr-o materie mai pură, cu atât şi înso ţitorul s ău, corpul vital, va fi alc ătuit dintr-o materie
de o calitate mai fină. Prin urmare, intervine şi aici legea asocierii şi se potrive şte vorba: „Spune-mi cu
cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”.
Corpul vital, ca şi orice corp de materie din lume, are o sensibilitate a sa proprie, propria orientare, şi din
această cauză am zice o conştiinţă, redus ă bineîn ţeles, dar nu mai pu ţin existent ă. Într-adev ăr, el se
micşorează în faţa agresiunii, şi se măreşte când este înconjurat de iubire.
Atâta timp cât spiritul locuieşte în corpul fizic, corpul vital este legat de perispirit şi între ţine func ţiile,
sănătatea, căldura şi puterea trupului. Corpul vital nu p ăr ăse şte complet trupul şi nu se rupe deplin de
perispirit, decât în momentul morţii. Noaptea, când spiritul - pentru a- şi tr ăi via ţa de spirit - p ăr ăse şte
trupul adormit, trage după el o parte din corpul vital1.
18
1 Spiritul care părăseşte trupul adormit trage după sine, prin perispirit, nivelul superior al corpului vital,
şi anume cel format din eter reflector şi eter lumin ă. Aceast ă evadare are loc f ăr ă ruperea leg ăturii
existente între nivelul superior şi cel inferior al corpului vital. Nivelul inferior, format din eter vital şi eter
chimic, rămâne în continuare în trup. În cazul când se produce ruptura între aceste dou ă nivele, survine
moartea biologică.
Acesta, îmbăindu-se în oceanul de fluid eteric existent în jurul s ău, absoarbe o cantitate din acest fluid,
pentru a-şi înlocui particulele uzate prin func ţionarea lor. Prin magnetizare, se produce o separare între
trup şi spirit. De o parte rămâne trupul împreună cu nivelul inferior al corpului vital, iar de cealalt ă parte,
spiritul cu perispiritul său şi cu nivelul superior al corpului vital. În acest caz, spiritul se comport ă ca şi
cum ar fi liber în spaţiu, deşi el se găse şte tot în trup, sau prea pu ţin ie şit în afara lui. O asemenea
separare şi o evadare parţială a spiritului are loc şi în timpul anesteziei. În acest caz se poate ciopârti
trupul fără ca acesta să sufere, întrucât corpul planetar - sediul sensibilit ăţii şi senza ţiilor pl ăcute sau
dureroase - a evadat împreună cu spiritul pe care îl înconjoar ă. Totul, marele şi micul, imperfectul, ca şi
sublimul, sunt formate din materii de grade diferite de vibra ţie. Totul provine din acela şi unic eter, care pe
măsură ce s-a îndepărtat de Central creaţiei şi-a încetinit vibra ţia, iar eterul devenind din ce în ce mai
compact, mai dens, mai rece, a trecut în stare gazoas ă, lichid ă şi a sfâr şit prin a se solidifica.
Departe, în adâncul cerului pe care-l admir ăm în nop ţile de var ă, se afl ă o sfer ă a c ărei m ărime întrece
pe a oricăreia din cele patru universuri. Aceasta este Sfera-Laborator a tot ce vedem şi nu vedem, a tot
ce ştim şi nu ştim, sfera din care pleacă spiritul - pentru a evolua secole nesfâr şite, dup ă care se întoarce
la Centrul creator, pentru a pomi iarăşi la drum, spre o nou ă etap ă evolutiv ă.
Din această sferă pornesc - din veşnicie şi în ve şnicia care va veni - în fiecare din cele patru universuri,
doi curenţi1 cu o viteză deosebit de mare la început, parcurgând o traiectorie spiralat ă, incomensurabil ă.
Aceşti curenţi vin şi înfăşoară cele patru universuri, obligându-le la o rota ţie în jurul axei lor, asemenea
roţilor unui angrenaj, silite să se învârtească de o curea de transmisie. În acela şi timp cele patru
universuri sunt purtate de cei doi curenţi, într-o mi şcare de revolu ţie în jurul Sferei-Laborator.
Când aceşti curenţi - unul de natură electrică şi altul de natur ă magnetic ă - ajung la sfera universurilor,
desprind câte o ramură care pătrunde în fiecare univers. O dat ă intra ţi în cele patru sfere-univers, ocolesc
fiecare stea sau sistem planetar, le determin ă s ă se învârteasc ă în jurul axei lor şi în acela şi timp le
poartă pe o traiectorie eliptică, de la periferia sferei-univers spre centru şi înapoi. Apoi p ăr ăsesc acest
sistem periferic pentru a trece rând pe rând la cele intermediare şi, în fine, ajungând la cele mai apropiate
de centru. Curentul care a înconjurat un soare se abate rând pe rând la fiecare planet ă a acelui sistem solar,
imprimându-le şi acestora două mişcări, una de rotaţie în jurul axei lor şi alta de revolu ţie în jurai
soarelui lor. Pe măsură ce se îndepărtează de Centru, curentul electric şi magnetic î şi încetine şte viteza
şi devine din ce în ce mai dens şi mai puţin activ.
După ce curentul cosmic - electric şi magnetic - a str ăb ătut toate universurile, toate sistemele solare şi
toate planetele, se întoarce pe o altă traiectorie spiralat ă, în Central crea ţiei, în Sfera Laborator, pentru a
fi împrospătat cu o nouă materie fluidică, trimisă din nou s ă între ţin ă mi şcarea şi via ţa întregii crea ţii.
Cei doi curenţi - electric şi magnetic - au calit ăţi infinite, fiind în m ăsur ă s ă produc ă o infinitate de
efecte. Curentul electric, electricitatea, va da naştere la lumină, căldură, mişcare şi sunet. Curentul
magnetic, magnetismul, va genera combinaţii chimice, fenomene fizice, vitalitate şi s ăn ătate. Din
această cauză magnetismul mai este numit curentul de viaţă, curentul vital, iar ocultişti indieni l-
au denumit curentul afinităţii, al gravitaţiei, al simpatiei între oameni - curentul iubirii.
' După cum viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin, în cosmos sau crea ţie via ţa este între ţinut ă
de curenţi de lumină. Fohat (energie,' forţă, viaţă) reprezint ă suflul sau lumina Logos-ului, manifestarea
vieţii, principiul pozitiv sau masculin al cosmosului, spre deosebire de materia cosmic ă (prakriti) -
principul negativ sau feminin. Fohat este polenul, sperma cosmic ă, ce fecundeaz ă materia virgin ă
(prakriti), zămislind cosmosul, creaţia manifestat ă. Printr-o emana ţie de iubire, primul Logos fecundeaz ă
materia virgină, creând un vid, un vortex, o emulsie de bule în materia devenit ă mam ă. Fiecare bul ă este
un ou, o sferă plină cu viaţă, constituind urzeala cosmosului, universurilor, astrelor, planetelor, atomilor
etc.
19
Materia vizibilă este absenţa materiei cosmice invizibile (Mulaprakriti), o gaur ă sculptat ă de energie, de
Fohat, în materia invizibilă. Materia vizibilă o putem compara cu bulele de aer aflate în ap ă, care în acest
caz reprezintă materia invizibilă. Aceste bule sunt formate în cele patru universuri de un vortex, vârtej de
energie Fohat, care îşi modelează o sfer ă, formeaz ă un vid în materia cosmic ă invizibil ă. Universurile
sunt sfere sculptate în materia cosmică (Mulaprakriti), sistemele solare sunt sfere modelate de Fohat în
materia universică (prakriti) etc. Prin urmare, sfera-cosmos, sfera-univers, sfera-soare, sfera-planet ă,
sfera-atom sunt modelate de Fohat în diversele st ări ale materiei invizibile.
Unu în esenţa sa, Fohat devine triplu, septuplu, şi urmând legea septenar ă se divide la infinit, dând
naştere, în universul obiectiv, la diferitele energii convertibile între ele: electricitate, lumin ă, c ăldur ă,
sunet, 'mişcare etc. Fohat nu este Spiritul, Logos-ul, ci emana ţia Logos-ului care leag ă în mod indisolubil
spiritul de materie, Puraşa de Prakriti.
Cabala spune despre Fohat că este „calul călărit de gând”.
Pe lângă energia transmisă prin sânge, procesele vitale ale organismului uman sunt dominate de energie
nervoasă sau magnetism. O formă de manifestare a magnetismului este Prana, întâlnit ă pe toate planurile
creaţiei. Această Voinţă guvernatoare revărsat ă pretutindeni este denumit ă de oculti şti magnetism
universal, de cabalişti - Aour 118, reprezentând aurul alchimiştilor, cauza atracţiei universale,
iubirea astrelor.
Aceste două feluri de materii-forţe nu se pot transforma una în alta. Ele sunt deosebite şi reprezint ă
forţele prin care se manifestă însuşi Creatorul, for ţele prin care El mi şc ă şi unific ă totul. Prin urmare
vitalitatea sau curentul de viaţă întreţine viaţa de pretutindeni, deci şi de pe P ământ. F ăr ă curentul vital,
corpurile vieţuitoare de pe planeta noastră, şi din întreaga crea ţie, ar r ămâne nemi şcate, nesim ţitoare,
fără viaţă. Însuşi globul nostru, ca de altfel toate globurile din cosmos, ar pieri, s-ar f ărâmi ţa, pulveriza
şi transforma în fluid, în materia primă, primordială.
Materia vitală este o substanţă născută în infinitatea mileniilor, prin îns ăşi evolu ţia fluidului
primordial. Prin urmare, ea este forţa care ordoneaz ă materia fizic ă, determinând mineralele s ă se
cristalizeze în anumite forme, plantele s ă aib ă anumit ă culoare, înf ăţi şare şi m ărime, animalele s ă
crească şi să îmbrace o varietate de forme. F ăr ă aceast ă materie-for ţă, f ăr ă aceast ă via ţă, celulele
trupului nostru nu ar mai fi legate unele de altele, pentru a forma ţesuturi, organe, sisteme şi aparate.
Toate fiinţele de pe suprafaţa pământului şi de pe suprafaţa infinitelor corpuri cere şti, î şi datoresc via ţa
acestei materii-forţă, acestei materii-via ţă, substan ţă fluidic ă radiatoare de via ţă, din For ţa infinit de
mare a Creatorului creatorilor. Tot ce e puţin, nu e de ajuns - este r ău. Tot ce e prea mult, este îns ă şi mai
rău.
Când, în totalitatea sa, organismul corpului vital func ţioneaz ă neregulat sau nearmonic, absorbind din
mediul înconjurător prea mult sau prea puţin, se îmboln ăve şte şi trupul, care st ă sub dependen ţa lui.
Astfel, trupul slăbeşte, pierde putere fizică, obose şte u şor, îi cre şte temperatura, pân ă când într-o zi,
încetează să mai funcţioneze. Atunci, activitatea lui încetând, se zice c ă a murit.
Această materie vie, această forţă de viaţă ce intr ă şi se r ăspânde şte în trupul nostru, p ătrunde pân ă la
ultima celulă, se furişează în interiorul ei şi prezideaz ă toat ă seria de fenomene fizice şi chimice ce au
loc în sânul ei, activând prefacerea alimentelor în substan ţe asimilabile şi a acestora în substan ţă
protoplasmatică, iar pe de altă parte contribuind la prefacerea şi eliminarea substan ţelor care nu mai
folosesc la viaţa celulei.
Curentul de viaţă sosit la Soare, după ce primeşte tonalitatea vibratorie a evolu ţiei astrului nostru, se
îndreaptă de jur împrejurul împărăţiei Soarelui până la ultimul s ău slujitor şi copil, pân ă la cea mai
îndepărtată planetă născută din el - planeta Pluto.
Pentru noi, oamenii, ca şi pentru toate vieţuitoarele p ământului, soarele este corpul d ăt ător de lumin ă,
căldură şi viaţă. Fără el, pământul ar fi cuprins de un frig îngrozitor, f ăr ă el, orice via ţă ar înceta.
Omenirea nu ştie de existenţa curentului cosmic, ci doar de cel pe care îl vede şi îl simte, cel venit de la
Soare, unde tronează marea Lumină - Fiul iubit al Tatălui ceresc, St ăpânul şi iubitorul nostru Mântuitor.
La trecerea sa prin Soare, curentul vital prime şte înc ă radia ţiile fluidice ale Sfintei Treimi solare,
conducătoarea evoluţiei a tot ce este în sistemul nostru. Sosit astfel în preajma P ământului, acestui curent
i se mai adaugă razele strălucitoare ale Sfintei Treimi planetare, conduc ătoarea P ământului, pe care îl
înfăşoară şi îl vivifică sau îi dă viaţă. Prin urmare, curentul vital venit la suprafa ţa p ământului cuprinde
materii fluidice de la Tatăl ceresc, de la Fiul divin şi de la Sfântul Duh.
20
Materia vitală, risipită în toate părţile trupului, se fixeaz ă mai ales în jurai nervilor şi a centrilor nervo şi.
Graţie materiei vitale, neuronul transmite impresiile venite din afar ă, sub form ă de vibra ţii, care trecând
prin perispirit ajung la spirit; de la spirit, prin perispirit, pornesc comenzi la sistemul cerebrospinal şi de
aici la organe, muşchi etc. Aşadar, mul ţumit ă materiei vitale, ochii v ăd, urechile aud, pielea pip ăie,
nasul miroase şi limba gustă. Acestei materii-viaţă i se datoreaz ă faptul c ă mineralul, în decursul
veacurilor, devine mai subtil, se cristalizeaz ă şi, mai târziu, se transform ă într-un mineral, cu o
compoziţie atomică mai bogată în electroni şi protoni, urcând astfel pe o treapt ă evolutiv ă superioar ă.
Curentul vital sau magnetic cuprinde o gamă variat ă de fluide magnetice, necesare tuturor treptelor
evolutive ale planetelor, sorilor şi universurilor. Astfel, se în ţelege c ă fluidul magnetic mineral are o
calitate şi deci o vibraţie inferioară fluidului magnetic vegatal. De asemenea, fluidul magnetic animal este
superior fluidului magnetic vegetal, dar inferior celui uman. Prin urmare, urcând pe scara evolu ţiei,
organizarea corpului vital este tot mai perfectat ă, iar acest corp vital, la rândul s ău, ajut ă la crearea şi
întreţinerea unui trup cât mai complicat, superior prin percep ţiile sale.
După cum trupul are nevoie de hrană - ca să creasc ă şi s ă- şi înlocuiasc ă p ăr ţile uzate - şi corpul vital al
omului se hrăneşte, absorbind din mediul înconjurător materie vital ă, pentru înlocuirea celei uzate şi
eliminate. Această absorbţie se face prin actul respira ţiei, prin porii pielii şi o dat ă cu ingerarea
alimentelor, care, ca orice materie fizic ă, sunt animate de fluid vital. Îns ă corpul vital absoarbe cea mai
mare cantitate de materie vitală prin organele sale speciale, pe care le vom descrie numaidecât.
Absorbţia - directă sau indirectă - de vitalitate se face în mod diferit, dup ă condi ţiile mediului
înconjurător. Astfel, când spaţiul este mai luminos, cantitatea de materie vital ă fiind mai mare, absorb ţia
este mai activă, prin urmare, puterile şi funcţiile corpului vital sunt şi ele mai active. Când îns ă cerul este
înnorat, şi în special noaptea, când este întuneric, absorb ţia este mai redus ă. Ca urmare, trupul primind un
impuls mai mic, puterile sale, vitalitatea lui sunt mai reduse. Iat ă în ţelesul dispozi ţiei noastre suflete şti -
mai bună vara, când e soare şi lumină, şi triste ţea sau indispozi ţia iarna sau când vremea este închis ă.
Aşadar, sufletul este influenţat de instrumentele avute la dispozi ţie - corpul vital şi trupul.
Persoanele cu vederea spirituală văd prin aer o puzderie de particule luminoase aflate într-o continu ă
mişcare sau vibraţie, fiind mai vizibile în zilele cu soare, cu mult ă luminozitate. Aceste infinite
punctuleţe luminoase sunt aglomerări de particule din fluidul magnetic sau vital. Cantitatea de materie
vitală absorbită ziua, abia face faţă nevoilor trupului, aflat într-o continu ă activitate. Din aceast ă cauz ă,
către seară ne simţim obosiţi. Noaptea, activitatea trupului se reduce, consumul de materie vital ă fiind
mai mic. Absorbind în continuare fluid vital, corpul vital acumuleaz ă mari cantit ăţi de materie vital ă,
motiv pentru care dimineaţa, după odihna nopţii, omul se simte dispus suflete şte şi capabil s ă reînceap ă
activitatea fizică sau intelectuală. Aşadar, ziua consum ăm mai mult decât acumul ăm noaptea, îns ă
câştigul este mai mare decât consumul.
Încorporarea fluidului vital este mai ampl ă în prima parte a nop ţii şi mai redus ă c ătre ziu ă. Poporul a
concretizat acest adevăr, spunând: „Un somn de o or ă înainte de miezul nop ţii face cât
două către ziuă”. În a doua parte a nopţii, când vitalitatea este mai redus ă, spiritul muribundului
părăseşte trupul său obosit sau bolnav.
Spiritul nostru se simte fericit în lumea materiei fizice, când are la dispozi ţie instrumente în plin ă putere
şi activitate. Omul este mai sensibil şi mai înţeleg ător când se afl ă la o temperatur ă potrivit ă, decât în
condiţii de căldură ori frig exagerat.
Într-adevăr, în regiunile ecuatoriale, electricitatea din atmosfer ă fiind foarte mare, cre şte temperatura şi
luminozitatea. Căldura exagerată împiedică vitalizarea trupului; motiv pentru care omul nu poate gândi,
simţi şi lucra bine în regiunile cu temperatur ă prea ridicat ă. Situa ţia este asem ăn ătoare în regiunile
polare, unde datorită luminii slabe şi a temperaturii foarte sc ăzute, absorb ţia de materie vital ă este
dificilă şi insuficientă, sistemul cerebral aflându-se în imposibilitatea de a înregistra cu fidelitate ideile
emise de spirit. Prin urmare, electricitatea moderat ă favorizeaz ă vitalitatea corpului vital şi în mod
indirect a trupului. Însă o cantitate prea mare sau prea mic ă de electricitate împiedic ă activitatea corpului
vital.
1 Pentru observarea şi fotografierea aurei eterice, azi se practic ă electronografia. Prin aceast ă metod ă un
sistem viu este supus, pentru un timp foarte scurt, unui curent electric de intensitate mare. În acest fel se
transmite sistemului un impuls electric ce determin ă un r ăspuns electro-magnetic, care se imprim ă pe o
placă fotosensibilă. După developare se pune în evidenţă o zonă luminoas ă în jurul sistemului testat. De
27
asemenea se observă radiaţii - strimeri - care au o luminozitate, form ă şi structur ă variabil ă. La
persoanele sănătoase strimerii sunt luminoşi, drep ţi, organiza ţi armonios şi perpendicular pe întreaga
suprafaţă a trupului. La persoanele bolnave strimerii au o luminozitate redus ă, prezint ă curburi, sunt
răspândiţi haotic, aplecaţi în jos şi cu pete întunecate - zonele respective ner ăspunzând semnalului
electric. Pe electronograma făcută la două persoane cu afinit ăţi şi compatibilit ăţi între ele, se observ ă
că strimerii se atrag, iar la persoanele incompatibile - se resping. Electronograma sistemelor vii difer ă de
a celor nevii prin faptul că este variabilă.
Am arătat că rolul corpului vital este să conduc ă angrenajul trupului. Noaptea, duhul st ăpân evadeaz ă
din trupul său, pentru a-şi retrăi câteva ceasuri via ţa de duh. În momentul ie şirii, duhul trage dup ă sine
şi corpul vital, dar numai parţial, căci dacă l-ar lua complet, trupul r ămânând f ăr ă un diriguitor ar înceta
să mai funcţioneze. De aceea, spiritul ia cu el numai o parte din materia corpului vital, pentru ca prin
intermediul lui să-şi menţină forma umană, asem ănătoare, cu trupul l ăsat s ă doarm ă. Cealalt ă
jumătate, după ce îşi repară materia uzată se întoarce în trup, conducându-l mai departe, pân ă la
întoarcerea stăpânului. Învelit în hainele sale perispirituale şi având la exterior o parte din dublul s ău vital
cu chip de om, duhul este legat de restul dublului r ămas în corpul fizic printr-un fir format din materia
eterică a corpului vital. Rolul acestui cordon este ca forţa spirituală a duhului să se reverse asupra
dublului rămas în trup, iar pe de altă parte, duhul s ă fie în ştiin ţat de tot ce se întâmpl ă cu trupul s ău.
Orice va simţi trupul, se va transmite corpului vital r ămas în trup, iar acesta, prin cordonul vital, va
transmite cele întâmplate corpului vital luat de duh. Prin intermediul perispiritului ştirea se va transmite la
spirit, care va analiza şi decide dacă e cazul s ă se întoarc ă acas ă, în trupul s ău, ori r ămânând unde se
află, să dispună ce să facă trupul său. Prin urmare, acest cordon fluidic are func ţia de a transmite
informaţii de la trup la spirit şi de la spirit la trup, realizând comunicarea între dou ă vase - corpul eteric
rămas în trup şi cel care, învăluind perispiritul, înso ţe şte spiritul. Când un duh întrupat iese în spa ţiu,
este numaidecât recunoscut de un duh liber - o entitate spiritual ă destrupat ă - deoarece, pe de o parte,
atârnă de el un fir fluidic, iar pe de alta, are o form ă uman ă perfect conturat ă, gra ţie corpului vital purtat
de spirit prin spaţiu. Duhurile libere de curând destrupate au de asemenea o form ă uman ă, dar ea nu este
atât de clar conturată ca la entitatea spiritual ă captiv ă sau întrupat ă. La duhul liber aceast ă form ă este
efemeră, fiind construită dintr-o altă materie, dintr-un fluid mai subtil, care intr ă în constitu ţia corpului
planetar. Când două duhuri umane întrupate, se întâlnesc noaptea în spa ţiu, se recunosc, pentru c ă se v ăd
oameni, ca pe pământ. Aceste forme umane se deplaseaz ă, fac mi şc ări cu capul, cu mâinile şi cu corpul,
la fel ca oamenii întrupaţi. Aşa de exemplu când vorbesc, mi şc ă buzele ca şi orice om sau gesticuleaz ă
cu mâinile. Când un al treilea intră în vorb ă, întorc capul, pentru a vedea şi asculta pe cel intervenit.
Aşadar duhul întrupat se comportă în evadările lui nocturne prin spa ţiu, ca orice om întrupat. Numai
picioarele nu şi le mai mişcă, nu mai păşeşte cu ele, întrucât duhul plute şte prin spa ţiu. Dup ă cum
trupul uman creşte din copilărie până la maturitate, tot a şa şi corpul vital sau dublul cre şte în m ărime.
Spiritul copilului iese din trup tot sub form ă de copil. Treptat, cu înaintarea în vârst ă, trupul ia alte
înfăţişări şi dimensiuni, şi paralel cu el, dublul eteric îl înso ţe şte mereu ca aspect şi m ărime. Dublul
vital al omului bătrân, se arată prin spaţiu - în ie şirile duhului - sub forma unui b ătrân, asem ăn ător cu
trupul lăsat să doarmă acasă. Dar în afară de aceste schimb ări paralele cu schimb ările trupului, dublul
mai poate lua forme diferite - prin voinţa st ăpânului sau a duhului. A şa de exemplu, dac ă omul este
cocoşat, duhul poate să-şi reducă această cocoaşă a dublului său şi astfel corpul vital s ă se prezinte cu
o formă corectă, fără nici o diformitate, fără aceast ă ştampil ă a corec ţiei aplicat ă entit ăţii spirituale în
viaţa sa terestră. De asemenea, dac ă îi lipse şte vreunul din membre, duhul î şi poate crea mâna sau
piciorul amputat, prezentându-se prin spaţiu complet, ca şi orice alt duh. Numai forma fe ţei, înf ăţi şarea
chipului său uman, nu stă în putinţa duhului să-l schimbe, să-l modifice. Ea este ştampila permanent ă a
duhului, cât timp va fi întrupat. Pentru a se face cunoscut oamenilor trupe şti, când se arat ă în visele lor
sau ca stări fantomale, duhul îşi poate modela dublul vital pân ă la a crea ve şminte în jurai s ău, asemenea
îmbrăcămintei care înveleşte trupul omului. Procedeul este asem ăn ător cu cel prin care sculptorul
creează haine în jurul statuii sale, haine confec ţionate din acela şi material, marmur ă sau bronz, ca şi fa ţa
sau mâna statuii. Sentimentul pudorii există într-un grad şi mai ridicat la duhuri. De aceea, în spaţiu,
organele genitale nu mai sunt realizate. Iar pentru ca duhurile s ă se recunoasc ă mai u şor între ele, când
călătoresc prin spaţiu, îşi creează veşmintele cu care obi şnuiesc s ă- şi îmbrace trupul.
28
În peregrinările sale nocturne, când trupul s ău se odihne şte, duhul este înso ţit de o parte din materia
corpului său vital. Există cazuri rare, când duhul întrupat este chemat în fa ţa Tribunalului suprem, pentru
a răspunde de o faptă comisă împotriva legilor divine. Dar entitatea spiritual ă nu î şi poate p ăr ăsi corpul
vital, de care este legat prin perispirit, deoarece survine moartea trupului; pe de alt ă parte cordonul fluidic
nu se poate lungi atât de mult, iar ruperea sa înseamnă iar ăşi moartea trupului. În ambele cazuri moartea
se produce prin asfixiere, respiraţia şi inima oprindu-se brusc, întrucât duhul este legat de trup, prin
bulbul rahidian, în sânul căruia se afl ă centrul nervos care coordoneaz ă mi şc ările pl ămânilor şi ale
inimii. Pentru a se evita această situaţie Tribunalul suprem nu îl mai cheam ă pe cel gre şit la în ăl ţimea
considerabilă a sediului Său - 300.000 kilometri – ci instituie un tribunal ad-hoc, într-o zon ă inferioar ă,
înaintea căruia apare pârâtul. O dată cu sosirea nop ţii trupurile adorm, iar duhurile pleac ă s ă se
întâlnească în spaţiu cu
rudele, prietenii şi cunoscuţii, continuând convorbirile întrerupte în timpul zilei. Ie şirea corpului vital
care-şi urmează duhul se face prin toţi porii trupului, asemenea aburilor dintr-un vas cu ap ă fiart ă sau
dintr-o pâine scoasă din cuptor.
Entităţile spirituale care au depăşit un anumit grad de evolu ţie î şi pot p ăr ăsi complet corpul vital, dac ă
au de făcut călătorii mai lungi. Această operaţie este necesar ă pentru c ă materia eteric ă a corpului vital
este greoaie, iar spiritul vrea să fie cât mai u şor în c ăl ătoria sa. În acest caz, duhul î şi ocrote şte trupul şi
dublul său, tot aşa cum noi, oamenii, înainte de culcare avem grij ă s ă încuiem poarta, u şile şi ferestrele,
pentru a nu se furişa vreun hoţ în casă şi să ne surprind ă în somn. Duhul î şi ia toate precau ţiile, ca nu
cumva vreun alt duh să intre - în lipsa sa - în trupul şi dublul s ău şi s ă se fac ă st ăpân pe el. În acest scop
roagă pe un prieten spaţial să-i supravegheze de aproape trupul şi s ă-l fereasc ă de orice duh, care ar
căuta să intre în el.
Despărţirea completă a perispiritului duhului de corpul s ău vital nu e o opera ţie tocmai u şoar ă. De
aceea, pentru o asemenea operaţie entitatea spiritual ă are nevoie de ajutorul unui confrate, duh liber, şi de
regulă face apel la duhul aflat mai tot timpul pe lângă el, la dreptaşul său. O dată eliberat, duhul îşi ia
forma sferică şi o porneşte la drum. Prin urmare forma sa este identic ă cu cea pe care o va avea dup ă ce -
prin actul morţii - îşi va părăsi definitiv trupul.
Dar să vedem cum se desfăşoară actul morţii. Duhul, înconjurat de perispiritul s ău, iese din trup tr ăgând
după sine dublul vital. După aceea, dublul vital este păr ăsit şi el, r ămânând f ăr ă st ăpân, lâng ă
angrenajul sau trupul pe care l-a condus până acum. Acest dublu va d ăinui atâta timp cât trupul va fi înc ă
viu, căci se ştie că trupul, chiar după actul morţii, trăieşte încă o perioad ă de vreme, prin celulele sale
vii. Încetul cu încetul, celulă cu celulă, trupul moare, dublul vital se destram ă, iar materia lui se risipe şte
în spaţiu. După părăsirea vieţii terestre, duhul inferior mai vine pe la cimitir s ă- şi vad ă trupul care se
distruge zi de zi. Îl doare dispariţia trupului său, îl plânge, îi e mil ă de el, pentru c ă a fost un instrument
prin care s-a bucurat în viaţa lui trupeasc ă. Duhul superior nu vrea s ă mai aib ă nici un raport cu fostul
său trup şi ca să evite orice atracţie magnetică din partea trupului s ău, dore şte ca acesta s ă fie ars, şi nu
îngropat.
Chiar şi azi, există în lumea spaţiului două grupări cu păreri diferite: unii cer ca trupul lor s ă fie ars, o
dată cu aceasta risipindu-se şi corpul vital, pentru ca nimic s ă nu-i mai influen ţeze şi s ă-i atrag ă spre
lumea terestră; alţii susţin îngroparea trupului, ca s ă persiste cât mai mult dublul vital, a c ărui materie s ă
poată fi întrebuinţată în îndeplinirea unor scopuri.
Din a doua grupare de entităţi spirituale fac parte şi preo ţii egipteni, care prin conservarea trupului şi
deci prin păstrarea corpului vital s-au străduit să- şi impună domina ţia asupra poporului, pentru ca religia
lor să dăinuiască peste veacuri şi ţara lor să fie populat ă mereu de duhuri apar ţin ătoare grupului lor,
devenind astfel o putere armată şi economică. Or pentru acest scop aveau nevoie de un instrument ceresc,
o forţă puternică şi totuşi nevăzută. Din cercet ările lor şi din revela ţiile cere şti, au aflat c ă acest
instrument poate fi materia eterică a dublului eteric, a corpului vital. De aici s-a n ăscut ideea mumific ării
trupului, prin el persistând şi dublul său vital, cu a c ărui materie eteric ă s ă lucreze în mod ocult, în
scopul urmărit.
Astfel, preoţii egipteni au reuşit să menţină statul lor, cu religia lor popular ă şi cu ini ţierile lor secrete,
peste douăsprezece mii de ani, după cum afirm ă duhurile superioare actuale ale P ământului, în acest
scop, li s-a revelat metoda de mumificare a trupului, opera ţie mig ăloas ă, dar trainic ă, îng ăduind trupului
să dăinuiască mii de ani. Prin această operaţie, trupul tr ăia mereu o via ţă vegetativ ă lent ă şi invizibil ă;
iar paralel cu el, trăia şi dublul vital, legat de trupul ce nu murea definitiv. Astfel entitatea spiritual ă era
29
înlănţuită oarecum de corpul vital şi de trupul pe care îl animase. Liber devenea duhul şi totu şi era într-
un fel subjugat celor două corpuri lăsate jos, era prizonierul corpului s ău fizic, neputându-se reîntrupa în
altă ţară şi în sânul altor neamuri. Prin urmare era silit s ă pluteasc ă mereu în atmosfera fluidic ă a ţării
sale, influenţând pe cei de jos în sensul tradi ţiei şi culturii egiptene. A şadar, puterea statului egiptean era
determinată de operaţiile magice ale preoţimii şi era sus ţinut ă din spa ţiu de puternicele duhuri - fo ştii
preoţi şi faraoni, cu familiile lor. Multe veacuri, faraonii au fost mari ini ţia ţi şi erau exponen ţii lume şti ai
castei preoţeşti.
' Dreptaşul este entitatea spirituală de rang egal cu entitatea spiritual ă întrupat ă, pe care o ocrote şte pe tot
parcursul vieţii sale terestre.
Duhurile superioare, ale celor iniţiaţi, conduceau din spa ţiu via ţa terestr ă şi spiritual ă a poporului
egiptean. La înmormântarea acestor oameni de elit ă, se f ăceau conjura ţii teribile şi se scria un blestem,
pus în sarcofag. Sarcofagul era aşezat, în secret, în cripte s ăpate în inima mun ţilor sau în locuri ne ştiute
decât de marii preoţi. De atunci au trecut mii de ani. Multe duhuri a c ăror trupuri au fost mumificate au
plecat de pe planeta noastră şi cu toat ă ştiinţa preo ţilor de a men ţine necurmat trupul viu, acesta a
suferit, în aceşti mii de ani, o alterare, risipindu-se şi dublul s ău vital. Legea e lege.
Dublul vital al entităţilor spirituale care încă n-au plecat, au o asemenea for ţă în ele, încât gra ţie
jurământului legat de existenţa lor, produc efectul jur ământului, când le sunt profanate mumiile. A şa s-a
întâmplat în cazul dezgropării mumiei faraonului Tutankamon, provocând moartea a şapte persoane. To ţi
cei atinşi de dublul vital al mumiei faraonului, au fost otr ăvi ţi fluidic, pl ătind cu via ţa înc ălcarea
blestemului1. Pericolul profanării, şi în special venirea în contact cu dublul vital al mumiei, erau
cunoscute de poporal egiptean, îngrozit de ideea de a-l atinge. Numai str ăinii, numai tâlharii altor
neamuri, necunoscând sau nesocotind forţa acestui blestem şi a dublului vital al mumiei, devastau
mormintele, pentru a fura podoabele.
Din cele expuse se vede că, deşi mumia în aparenţă pare a fi un corp mort, în realitate este înc ă un corp
viu şi datorită vieţii sale, rămâne viu şi dublul vital, care tr ăie şte, palpit ă, respir ă şi î şi primene şte
mereu materia. Unul e viu prin altul şi duhul e captiv amândurora. Azi, a disparut interesul pentru crearea
mumiilor, o dată cu părăsirea planetei noastre de c ătre marile şi str ălucitele duhuri care au inaugurat
această practică. Din grupul lor au mai rămas, în atmosfera fluidic ă a P ământului, câteva entit ăţi
spirituale, ce făcându-se vinovate de mari greşeli au fost p ăr ăsite de marele stol al duhurilor albe, care a
plecat.
Entităţile spirituale întrupate în Egipt posedau cunoştinţele îmb ăls ăm ării, ale mumific ării, de pe planeta
de unde veniseră pentru a se întrupa la şcoala Pământ. Cunoştin ţele marilor preo ţi egipteni, referitoare la
mumificare, s-au pierdut, iar pe de altă parte, alte idei anim ă acum umanitatea duhual ă a P ământului şi
de aceea nu se mai recurge la aceast ă opera ţie. Îmb ăls ăm ările de azi nu pot p ăstra trupul mii de ani, ele
fiind slabe imitaţii ale îmbălsămărilor egiptene.
Biserica creştină, prin preoţii ei, ca şi cultul mozaic, prin rabinii s ăi, sunt împotriva arderii trupului.
Noaptea, în timpul somnului trupului lor, aceste duhuri se supun injonc ţiunilor conduc ătorilor grupului
spiritual din care fac parte, forţe cereşti care prin intermediul dublului vital vindec ă pe cei c ărora legea o
îngăduie, sau supun cu ele duhurile recalcitrante.
Foarte rar se mai descoperă câte un trup care se usuc ă şi pare c ă se mumific ă de la sine. Aici e opera
Cerului, prin intervenţia unor anumite duhuri spaţiale, prin ac ţiunea lor fluidic ă, mumificând trupul
omului cuminte, care a dus o viaţă de sfânt. O fac în ideea ca dublul lor vital s ă persiste sute de ani, iar cu
materia sa fac anumite vindecări, considerate de om miraculoase. îns ă aceast ă înalt ă medicin ă cereasc ă
nu este cunoscută decât de marile forţe albe ale Pământului.
Pe scurt - materia dublului vital uman este format ă dintr-o materie eteric ă, o sabie cu dou ă t ăi şuri. Prin
această materie eterică se pot face vindecări, dar tot prin ea se pedepse şte ori se supune ordinii stabilite
orice duh răzvrătit. Ea este un instrument ceresc, cu propriet ăţi oculte, neb ănuite de lumea trupeasc ă.
Trupul se poate asemăna cu un automobil, al cărui proprietar şi animator este entitatea spiritual ă. Dup ă
cum automobilul este condus şi întreţinut de un mecanic, corpul vital se îngrije şte de bunul
mers al trupului. În general, duhul nu se ocupă de administrarea şi bunul mers al trupului. Toat ă aceast ă
operă o exercită dublul vital. Prin urmare conducerea func ţiilor fiziologice se face numai de c ătre dublul
30
vital, fără ştirea duhului, acesta având preocup ări de ordin superior, şi anume, analizarea gândurilor
sosite din toate păiţile universului.
Cât de neştiutori suntem, Doamne! Câte taine există în universul Tău! Câte fenomene nev ăzute se petrec
în juraul nostru, de care nu avem nici o idee! Căldura sau frigul, lumina sau întunericul, via ţa sau
moartea, mişcarea sau gândirea şi multe altele, sunt efectul unor forte ce s ăl ăşluiesc în lumea invizibil ă
a spaţiului.
Fie Numele Domnului binecuvântat, omenirea le va cunoa şte odat ă pe toate! Amin.
1 „Moartea îşi va întinde aripile sale asupra celui ce va tulbura lini ştea marelui faraon" - blestemul
conjuraţiei scrise pe sarcofagul lui Tutankamon.
1 Acest corp este cunoscut şi sub numele de corpul dorinţei, pentru simplul fapt că este purtătorul
sau vehicolul dorinţelor.
Dincolo de materia fluidică terestriană ce acoper ă ca un înveli ş general, de jur împrejur, globul nostru,
printre planetele sistemului nostru se afl ă materia solară, sau atmosfera fluidică a soarelui nostru,
în care înoată toate planetele, îmbr ăcate cu înveli şurile lor planetare de calit ăţi diferite, în func ţie de
gradul lor de evoluţie.
Materia terestriană este împărţită în trei zone mari: alb ă la periferie, albastr ă la mijloc şi ro şie la
suprafaţa pământului. Zonele exterioare, cele mai fine, penetreaz ă pe cele mijlocii şi inferioare. Zonele
mijlocii penetrează pe cele inferioare, precum şi toate corpurile de la suprafa ţa p ământului. Prin urmare,
la suprafaţa pământului întâlnim toate categoriile de materii terestriene, predominând materia terestrian ă
roşie, ceva mai redusă fiind cea albastră şi cu totul infim ă cea alb ă.
Dacă o entitate spirituală albă - cu reşedinţa în zonele periferice ale atmosferei fluidice terestre, având o
haină planetară formată din fluidul terestrian alb - vrea s ă coboare pe suprafa ţa p ământului, trebuie s ă
se învelească, fulgerător, cu toate materiile fluidice terestriene de culoare albastr ă şi ro şie, ca s ă aib ă
posibilitatea de a se menţine aici jos unde predomină mediul fluidic ro şu. Aceast ă materie ro şie,
inferioară celei albe din care este alc ătuit subtilul s ău corp planetar, îi procur ă o suferin ţă spiritual ă de
nedescris. Iată motivul pentru care coborârea pe suprafa ţa p ământului a entit ăţilor spirituale superioare
este un mare sacrificiu. Din această cauză comunic ările omului cu fra ţii din spa ţiu se stabilesc de regul ă
cu entităţi spirituale inferioare, sau puţin evoluate, şi foarte rar cu cele albe, care dirijeaz ă şi comand ă
celor de sub ele.
Materia terestriană pătrunde prin corpul vital şi trup, ar ătându-se la exteriorul trupului nostru sub forma
unei aure, mai subţiri sau mai groase, mai întunecate sau mai luminoase, dup ă cum spiritul acelui om este
mai mult sau mai puţin evoluat. Grosimea ei poate atinge 40-50 de centimetri şi va fi cu atât mai întins ă
şi mai luminoasă, cu cât omul va fi mai corect în via ţă, mai pios, mai moral, mai intelectual - cu alte
cuvinte, o entitate spirituală cu o mare vechime şi o mai lung ă şcoal ă evolutiv ă.
Aura corpului planetar este într-o continuă vibra ţie, suferind varia ţii de la moment la moment, în func ţie
de condiţiile meteorologice, starea de sănătate a omului şi starea sa sufleteasc ă: dorin ţele, sentimentele
şi gândurile sale, calmul sau iritarea, cuminţenia sau tic ălo şia sa etc.
Dacă, prin actul morţii, duhul unui om pios, bun şi corect şi-a p ăr ăsit trupul, el va p ăr ăsi şi corpul vital,
şi dacă gradul său evolutiv este de spirit alb, va dezbr ăca, rând pe rând, fluidele planetare ro şii şi
albastre, rămânând în sfera sa, învelit numai cu fluidele albe corespunz ătoare gradului s ău evolutiv. Când
o asemenea entitate spirituală coboar ă pe suprafa ţa p ământului, cu o oarecare misiune sau pentru a
comunica cu anumite entităţi spirituale întrupate, str ălucirea sa este atât de puternic ă - cu toate c ă este
învelită în materie planetară inferioară - încât este v ăzut ă de omul trupesc.
Aura planetară, asemenea aurei vitale, înconjoar ă trupul omului, reproducând oarecum, într-o form ă cu
mult mai vagă, conturul trupului său şi are înfăţişarea unui ou cu vârful în jos.
Această materie planetară nu o deţine numai omul, ci fiecare corp viu de pe suprafa ţa p ământului.
Aşadar, în afară de aura vitală, toate corpurile au în jurul lor şi o aur ă planetar ă, bineîn ţeles format ă
dintr-o materie planetară de o calitate cu mult inferioar ă celei din care este format corpul planetar uman.
Dacă un om şi-a pierdut un picior sau o mână, membrul fluidic planetar persist ă mult ă vreme, din cauza
atracţiei magnetice foarte puternice dintre particulele materiei planetare, şi în anumite zile, când aeraul
este foarte umed sau încărcat cu mult ă electricitate, simte o durere la piciorul pe care nu-l mai are. Cu
timpul, acest membru fluidic se resoarbe, materia care-l formeaz ă retr ăgându-se treptat în restul corpului
planetar.
32
La fel se petrece şi cu ramurile unui copac. Dac ă t ăiem o creang ă, partea planetar ă corespunz ătoare
acestei ramuri persistă multă vreme. De asemenea, materia astral ă a unui obiect din jurul nostru - o oal ă,
un scaun, o statuetă - se divide în tot atâta bucăţi în câte s-a rupt obiectul.
Pentru punerea în evidenţă a acestui fapt, s-a f ăcut urm ătoarea experien ţă. S-a trecut o raz ă luminoas ă
printr-o prismă obţinându-se astfel un spectru solar. Dac ă între prism ă şi ecranul pe care s-au proiectat
cele şapte culori ale spectrului solar se interpune membrul planetar corespunz ător celui trupesc amputat,
se constată că nu se mai formează pe ecran nici un spectru. Aceasta se întâmpl ă pentru c ă ceva a
împiedicat trecerea razelor colorate spre ecran, şi acel ceva este membrul fluidic planetar, persistent în
momentul experienţei.
Corpul planetar este organizat pentru îndeplinirea misiunii sale, adic ă diferitele lui particule sunt
ordonate, aşezate în anumite dispoziţii şi direcţii, cu vibra ţii adecvate. Cu alte cuvinte, el este viu, or prin
faptul că trăieşte şi funcţionează, materia din care e compus ă se uzeaz ă, se corupe, şi ca atare trebuie
eliminată şi înlocuită cu alta, proaspătă, nutritivă şi asimilabil ă. În acest scop corpul planetar exercit ă o
dilatare şi o contractare asemănătoare cu cea a corpului vital, deci o m ărire şi o mic şorare a volumului
său, absorbind la fiecare pulsaţie a sa, materie planetar ă din mediul înconjur ător. Când se dilat ă,
absoarbe materie nouă; când se contractă, o elimină pe cea uzat ă.
Asemenea trupului şi corpului vital, corpul planetar se hr ăne şte şi este într-o continu ă primenire. S-ar
părea că toţi oamenii, având un corp planetar, absorb din atmosfera fluidic ă a p ământului aceea şi
materie. Nu se întâmplă aşa, pentru că fiecare individ are un corp planetar deosebit, conform gradului
evolutiv al spiritului său. Potrivit naturii sale, corpul planetar absoarbe, pe cale selectiv ă, numai acea
calitate de fluid planetar din care se compune el însu şi.
Corpul planetar este o icoană fidelă a sentimentelor, impresiilor, senza ţiilor şi dorin ţelor noastre.
El se schimbă în tonalităţi de culori şi vibraţii, după stările noastre suflete şti. Fiecare calitate sau
defect al sufletului nostru - nobleţea sau tic ălo şia fiin ţei noastre - se arat ă în exterior, în aura noastr ă
planetară, prin anumite culori. Dacă punem în fa ţa unui clarv ăz ător, a unui om care a dobândit vederea
spirituală, o persoană, veselă sau tristă, calm ă sau iritat ă, vicioas ă sau cuminte - mediumul lucid ne va
indica anumite culori şi vibraţii în undele aurei din jurul corpului şi în special în cea care înconjoar ă
capul persoanei examinate. Astfel, roşu aprins denot ă mânia de care e cuprins un om, ro şu închis arat ă
că acel om e un senzual desfrânat, roşu brun dezv ăluie pe omul zgârcit, pe avarul al c ărui gând e
îndreptat numai la bani, uitând că totul va rămâne aici, când va sosi momentul cel mare. Cenu şiu deschis
arată frica, portocaliu indică un om orgolios, mândru de fiin ţa sa. Galbenul denot ă pe omul ce posed ă o
inteligenţă superioară. Violetul arată pe omul spiritualizat. Rozul deschis, asemenea rozelor, arat ă
iubirea sub toate formele ei.
Culorile corespunzătoare sentimentelor şi pasiunilor omene şti, fiind legate de gradul de evolu ţie al
entităţii spirituale, au un caracter permanent, persistând pe parcursul unei vie ţi terestre. Numai st ările
sufleteşti ocazionale - durerea, veselia, iritarea de moment - se arat ă prin culori corespunz ătoare lor, care
pier odată cu schimbarea stării sufleteşti.
Stările sufleteşti superioare generează vibraţii armonioase, unde vibratorii egale, ritmice şi ordonate,
care se propagă în spaţiu pe mari distanţe. Dacă întâlnesc în calea lor un om, îi provoac ă o armonizare a
vibraţiilor învelişului său spiritual, iar acesta se va sim ţi mai lini ştit, mai mul ţumit, f ăr ă s ă ştie cauza
noii sale stări.
Omul preocupat de gândul răzbunării, al uciderii, al furtului, omul fr ământat de invidie şi pasiuni
josnice, răspândeşte în jurul său unde neregulate, dezordonate, cu intensit ăţi şi amplitudini diferite. Prin
vibraţiile lor, aceste unde dezarmonizează tot ce întâlnesc în cale. Un om nervos, ce
nu-şi găseşte liniştea, pe care îl irită toţi şi toate, are corpul planetar într-o continu ă furtun ă. Unor
asemenea oameni li se recomandă un mediu lini ştit, la ţar ă, departe de vâltoarea lumii, de furnicarul
marilor centre urbane, locuri unde influenţele nefericite ale omenirii în fr ământare sunt mai reduse.
Spaţiile sunt îmbâcsite de un păienjeniş de idei şi sentimente propagate în diferite direc ţii, sub form ă de
unde, fără a se deranja unele pe altele. Ele sunt mai bogate în marile aglomera ţii omene şti şi mai pu ţine
în regiunile îndepărtate, sate, munţi, păduri sau în largul m ărilor. Din acest motiv naturilor suprasensibile
li se recomandă călătorii pe mări, şederea la munte sau în localit ăţi izolate.
Intrând într-o casă unde e tristeţe, plâns şi jale, omul se simte de la o vreme cuprins de o mâhnire ce-i
face rău, căutând să se îndepărteze de acel focar de vibra ţii, care îl cople şesc. Intrând într-un cerc vesel,
33
de mare bucurie, vibraţiile planetare plecate din fiin ţa acestor persoane dispun pe orice om, sim ţindu-se
atras şi reţinut cât mai mult lângă această sursă de vibra ţii binef ăc ătoare.
Dintre toate defectele omului, ura este cea mai puternic ă, vibra ţiile ei propagându-se departe de autorul
lor, lovind şi zdruncinând corpul planetar al altora. Un asemenea om plin de venin este un criminal
anonim, care contribuie prin defectul său la întârzierea evolu ţiei omenirii.
În continuare ne propunem să studiem învelişul producător de idei, sau corpul unde iau na ştere formele
diferitelor idei, create de duh.
Orice duh are acest corp al gândurilor, corp mental, dar nu la toate este deopotriv ă de dezvoltat. Dup ă
cum tot omul normal are ochi, dar nu toţi oamenii v ăd deopotriv ă de bine, dup ă cum to ţi oamenii au
sistem cerebral, dar nu toţi pot vorbi şi gândi la fel, pentru c ă la unul e mai bine alc ătuit şi la altul e în
curs de perfecţionare, de asemenea corpul mental, este diferit organizat şi perfec ţionat la fiecare entitate
spirituală. La unele duhuri umane, el a fost pus mai demult în func ţiune, şi ca atare organizarea lui e mai
evoluată, la alte duhuri - desigur, mai tinere sau mai neatente, mai lene şe, am putea spune - el a fost pus
la treabă mai rar, şi ca atare este mai puţin organizat.
Aşadar corpul gândurilor diferă de la duh la duh şi, ca urmare, de la un om la altul. Astfel, omul simplu -
duhul mai tânăr - nu poate crea şi recep ţiona decât idei comune, pu ţine la num ăr, şi în general din
categoria celor concrete. Omul superior - duhul mai b ătrân - poate crea şi primi idei superioare şi poate
înţelege conţinutul ideilor abstracte, ştiinţifice şi filosofice. Prin urmare, între omul vecin cu animalul şi
omul savant se întinde o gamă infinită de individualit ăţi, care au corpul mental în diferite stadii de
dezvoltare.
Duhul întrebuinţează acest instrument, corpul mental, în ve şnicie. Or prin însu şi faptul func ţion ării sale,
materia fluidică din care e alcătuit se uzează şi ea, ca orice materie din lume. Din aceast ă cauz ă, materia
acestui corp trebuie primenită necontenit. În vederea acestui scop, duhul execut ă un fel de pulsa ţie - o
mişcare de dilatare şi contractare asem ănătoare cu respira ţia - gratie c ăreia corpul gândurilor elimină
materia uzată şi absoarbe din mediul înconjurător materie proasp ăt ă. În acest fel corpul mental î şi poate
îndeplini rolul său de modelator al formelor ce exprim ă o idee.
Să nu ne închipuim că învelişurile scânteii divine se acoperă complet unele pe altele. Fiecare înveliş sau
corp tinde să aibă contact cu planul din care provine materia sa, deci s ă fie în leg ătur ă cu lumea de
aceeaşi substanţă cu sine. Materia fiecărui înveli ş pătrunde printre particulele materiei înveli şului extern
- care este mai dură - şi se arată la exteriorul trupului, dac ă este vorba de un duh întrupat, contribuind
astfel la formarea aurei umane. Cum corpul mental trebuie s ă stea în jurul scânteii divine şi cum scânteia
are sediul în sistemul cerebral sau deasupra capului - dac ă duhul este mai evoluat - se în ţelege c ă aura
gândurilor se va afla mai mult în jurul capului.
Să expunem în câteva cuvinte mecanismul vieţii omeneşti. Trupul are o necesitate. El influen ţeaz ă
corpul planetar prin intermediul corpului vital. În corpul planetar se na şte o dorin ţă corespunz ătoare
necesităţii sau impresiei primite de la trup. Dorinţa corpului planetar se transmite sub form ă de vibra ţii,
de-a curmezişul celorlalte corpuri, până la scânteie - suveranul central. Scânteia divin ă ia cuno ştin ţă de
ce s-a petrecut în afara corpului său, cuget ă în interiorul s ău şi apoi se decide. Atunci, pune în ac ţiune
voinţa sa, după care corpul său începe să vibreze. Prin vibra ţiile sale treze şte din corpul memoriei
anumite forme sau clişee corespunzătoare dorinţei sau necesit ăţii respective. În fine, potrivit celor ştiute
şi experimentate deja, se concretizează în corpul gândurilor o form ă ultramicroscopic ă, o individualitate
de-sine-stătătoare, un corp viu, o fiinţă, numită idee. Această
idee este expulzată în afară, determinând în drumul ei anumite vibra ţii în corpul planetar. La rândul s ău -
datorită impulsului venit de la această idee - corpul planetar, prin intermediul corpului vital, comand ă
unui anumit centru din sistemul cerebrospinal s ă intre în ac ţiune, pentru îndeplinirea necesit ăţii cerute, a
evitării neajunsului simţit, sau a obţinerii lucrului dorit. Iat ă foarte pe scurt, traiectul ac ţiunilor din afar ă
la scânteie şi transmiterea deciziei de la scânteie spre exterior, la trup.
41
Lumea fizică impresionează trupul, scânteia divină ia cunoştinţă, iar prin corpul gândurilor, emite
ordine, idei, executate de trup.
La unele duhuri facultatea voinţei ia o dezvoltare deosebit de mare. Un asemenea om are o voin ţă
puternică, dar neavând un capital bogat de cunoştinţe nu prea poate realiza opere durabile
şi de mare importanţă. Există duhuri cu o mare inteligenţă, datorit ă faptului c ă şi-au exercitat continuu
şi sistematic corpul mental, acumulând cunoştinţe. Din cauza acestei deosebite activit ăţi
spirituale, acest corp a luat o dezvoltare, o putere mai accentuat ă fa ţă de celelalte. Un asemenea om are o
ascuţime de spirit deosebită, fiind o mare inteligen ţă în mediul s ău de via ţă. Unele duhuri se silesc din
răsputeri să păstreze şi să memoreze adânc senza ţiile vizuale şi auditive. Asemenea oameni î şi dezvolt ă
în mod deosebit corpul-arhivă sau memoria. Evreii memorând din copil ărie pasaje întregi din c ăr ţile lor
religioase şi-au dezvoltat memoria foarte puternic. Prin urmare oamenii se deosebesc între ei, prin puterea
voinţei, inteligenţei şi a memoriei. Ferice de cine le va dezvolta deopotriv ă pe toate trei.
Graţie impresiilor din afară - idei şi fapte, spiritul caut ă mereu, în marea arhiv ă a corpului s ău memorial,
ideile corespunzătoare, pe care le înşiră, le combină şi deduce ceea ce va urma - ca fapte, sau ceea ce va
hotărî - ca idei, un altul. Acest proces, repetat mereu, acord ă acestui om o facultate superioar ă, numit ă
intuiţie. Scormonirea ideilor din rafturile corpului memorial şi punerea lor pe primul plan se nume şte
imaginaţie. Duhul nu poate imagina ceea ce nu a recepţionat, ceea ce nu a v ăzut, citit sau auzit cândva.
Imaginaţia este facultatea de a crea mental idei noi, având ca model ideile deja câ ştigate şi depozitate în
corpul memorial. Din cele expuse mai sus se în ţelege c ă gândirea este material ă, reprezint ă o for ţă
deosebită şi se produce sub impulsul voinţei duhului.
O probă că ideile omului sunt materiale şi exteriorizabile este faptul c ă, dac ă unei persoane adormite
prin fluid magnetic i se descrie un obiect sau i se transmite mental ideea referitoare la acel obiect, ea spune
că vede acea idee, sau mai exact c ă vede obiectul la care se refer ă acea idee. Se poate merge şi mai
departe. Luăm o foaie de hârtie şi ne gândim în fa ţa ei la o idee, de exemplu un scaun. Ideea noastr ă se
exteriorizează, se materializează şi se înregistreaz ă pe hârtie. Amestec ăm aceast ă hârtie, pe care aparent
nu e nimic, cu alte hârtii asemănătoare la culoare, m ărime şi calitate, şi le ar ăt ăm magnetizatului, care
va indica faptul că pe una din ele se vede un scaun. Este chiar foaia de hârtie în dreptul c ăreia am gândit
şi pe care, pentru a o recunoaşte, am înţepat-o uşor cu un ac la un col ţ, lucru de care hipnotizatul nu avea
cunoştinţă. Aşadar ideea noastră a fost exteriorizat ă şi ca atare mediumul adormit a v ăzut-o. Când
hârtia pe care era înregistrată presupusa form ă-idee - scaunul - a fost prezentat ă întoars ă hipnotizatului,
acesta a întrebat: „De ce mi-o prezinţi r ăsturnat ă?”
Hipnotizatul va vedea dublu atunci când este invitat s ă priveasc ă hârtia printr-o prism ă. Cu alte cuvinte,
forma-idee este atât de reală, atât de material ă şi exterioar ă, încât ea trimite raze luminoase, care trecând
prin prismă, produc o dublă refracţie. Dacă e invitat s ă priveasc ă printr-un binoclu, şi anume prin
lentilele ocularului, magnetizatul vede obiectul mai aproape, iar dac ă prive şte prin lentilele obiective, îl
vede mai departe decât este în realitate. În fine, mediumul va vedea imaginea reflectat ă şi într-o oglind ă.
În urma acestor experienţe, psihologii vor fi nevoi ţi s ă recunoasc ă materialitatea gândului şi anume c ă
ideea, forma ei spirituală, a fost emisă de spirit, a trecut prin corpul mental, s-a învelit cu o por ţiune din
materia lui şi apoi a fost proiectată din corpul omului atât de obiectiv ă, încât a putut fi v ăzut ă de
hipnotizat sau înregistrată pe o placă fotografică.
Orice idee referitoare la un obiect din lumea fizic ă, va reproduce, într-o form ă microscopic ă, obiectul
respectiv. Dacă cineva se gândeşte la idei abstracte - avari ţie, justi ţie, frumuse ţe, sublim etc. - acestea
vor fi reprezentate prin simbolurile respective.
Tot ceea ce ne înconjoară în lumea fizică ne impresioneaz ă. Orice impresie se transmite de la organele de
simţ prin nervi, şi anume prin fluidul care înconjoar ă nervii, pân ă la sistemul cerebrospinal, mai precis
până la corpul vital ce-l înveleşte. Aici, imaginile venite din afar ă se transform ă în senza ţii, trec ca
fulgerul prin corpurile astrale şi ajungând în corpul mental, stau ca imagini în fa ţa scânteii, care le
examinează şi înţelege sensul. Din acest moment duhul a perceput în ţelesul imaginilor sosite şi conform
acestor imagini decide în ce sens să acţioneze. Aşadar, din exterior spre interior au urmat o serie de acte
spirituale: impresii, senzaţii, percepţii, concep ţii. Pe m ăsur ă ce cre şte num ărul observa ţiilor şi aten ţia
acordată înregistrării lor este mai încordat ă, cuno ştin ţele vor fi mai numeroase şi mai bine re ţinute.
Trăind în lumea fizică, adică în lumea materiei celei mai dense, omul se în ţelege cu semenul s ău prin
vorbire. Vorbirea este o vibraţie sonoră a aerului. Ea învele şte sau con ţine o imagine, o figur ă,
corespunzătoare unei idei. Duhurile nemaiavând trup, nu mai au posibilitatea de a produce unde sonore.
42
Ideile lor fiind lipsite de haina vorbirii sonore, apar una dup ă alta în fa ţa duhului, care le vede, le ştie
înţelesul şi astfel află ceea ce gânde şte „vorbitorul” s ău. Ideile sunt imagini, forme, care au fiecare o
culoare şi o anumită vibraţie, deci o anumită muzică eteric ă. Duhul prive şte ideile colorate şi muzicale
şi înţelege prin înşirarea lor gândirea emitentului lor. Gânditorul emite fulger ător, şi la fel de fulger ător
înţelege şi răspunde receptorul.
Datorită necesităţii de a produce sunete, cu ajutorul expira ţiei şi a vibra ţiei coardelor vocale, omul
trupesc vorbeşte extrem de încet, faţă de viteza fulger ătoare a convorbirii dintre dou ă duhuri.
În general, omul trupesc nu vede şi nu aude gândirea duhului. Unii oameni aud aceast ă vorbire spiritual ă,
percepând-o de parcă ar auzi o convorbire telefonic ă. O aud în capul lor, în spirit, dar li se pare
exterioară, venită din afară. Aceşti foarte rari oameni se numesc mediumi auditivi. Alte persoane,
asemenea duhurilor libere, văd aceste idei. Ele privesc un om şi v ăd emanând gândirea din capul s ău,
cunoscând ce gândeşte. Aceşti oameni sunt şi mai rari şi se numesc cititori de gânduri.
Din descrierea de mai sus se înţelege c ă autorul gândirii este scânteia sau spiritul, iar corpul mental nu
face decât să procure material pentru crearea imaginilor care corespund acelor idei.
După cum, prin exerciţii fizice practicate sistematic, se dezvolt ă trupul unui om, prin studiu, medita ţii şi
concentrări continue, se dezvoltă corpul mental sau al gândurilor. Dar dup ă cum executând un travaliu
fizic, prelungit, simţim că ne slăbesc puterile din ce în ce mai mult, pân ă la epuizarea complet ă, când
vrând-nevrând suspendăm acea activitate, corpul gândirii, tot citind sau meditând, obose şte, se epuizeaz ă
şi simte nevoia unui repaus, pentru ca în acest interval de timp s ă- şi refac ă materia uzat ă.
Am arătat că fiecare idee are o culoare proprie. Când sunt înso ţite de st ări emotive, ideile sunt mai clare,
mai viu colorate şi cu o vibraţie mai puternică. Clarv ăz ătorii ne-au revelat câteva culori corespunz ătoare
unor stări sufleteşti. Astfel iubirea se manifest ă printr-o culoare roz ă, sup ărarea, mânia - printr-o culoare
roşie aprinsă, egoismul - printr-o culoare mohorât ă, brun ă închis ă, iar spiritualitatea sau credin ţa -
printr-o culoare violet deschisă.
Cu cât duhul evoluează, stările sale sufleteşti se ridic ă din inferioare spre st ări superioare. Corpul s ău
mental devine mai fin, se transformă, construindu-se dintr-o materie fluidic ă din ce în ce mai fin ă, ca
urmare, va avea o vibraţie tot mai rapidă.
Corpul mental format dintr-o materie de calitate inferioar ă este supus influen ţelor corpului fizic, şi va
atrage din afară idei inferioare, comune, cu vibra ţii lente, urâte şi resping ătoare ca form ă şi culoare.
Veacurile trec, observaţiile permanente şi suferin ţele îndurate îl fac pe duh mai activ, mai tare în voin ţă
şi mai atent. Din această cauză, el se dezrobe şte din ce în ce mai mult de influen ţele şi dorin ţele
corpului fizic, iar de la o vreme chiar de atrac ţiile, dorin ţele şi înclina ţiile materiei vii, care constituie
corpul său planetar. Din acest moment, ideile ce fr ământ ă corpul mental devin mai înalte, mai abstracte,
mai filosofice, într-un cuvânt mai spiritualizate.
Suferinţele îndurate secole nenumărate au făcut duhul mai în ţelept. De acum înainte el ştie s ă înfrâneze
materia corpului său planetar şi să elimine din corpul gândurilor ideile venite din afar ă, ideile de o
calitate inferioară. Omul ajunge uneori atât de con ştient, încât în fa ţa unei situa ţii grave, a unei
împrejurări excepţionale, pare că aude în interiorul sufletului s ău o voce - vocea con ştiin ţei sale -
spunându-i cum să decidă, ce atitudine să ia pentru a rezolva o situa ţie sau împrejurare dificil ă. Aceast ă
voce este graiul tăcut al duhului către sistemul s ău cerebral, c ătre personalitatea în care s-a întrupat.
Duhul face o şcoală prin intermediul instrumentelor sale, şi în special prin corpul mental, cu care culege
ideile ce plutesc prin spaţiu, ca praful prin atmosfer ă. Dar pentru ca acest corp s ă func ţioneze perfect, se
cere pace şi calm în celelalte corpuri, şi în special în corpul planetar sau corpul dorin ţelor şi emo ţiilor.
Dacă aceste corpuri sunt liniştite, toate ideile sosite din afar ă vor fi redate clar şi spiritul le va putea
interpreta.
Când aerul e liniştit, când nu bate nici un vânt şi suprafa ţa lacului este lin ă, cerul şi stelele se reproduc
fidel pe luciul apei, ca într-o oglindă. Pe furtun ă, apa de la suprafa ţă se încre ţe şte şi mi şcarea ei nu
permite reflectarea cerului. Tot aşa, când corpurile eterice ale omului sunt într-o vibra ţie ordonat ă şi
calmă, în corpul gândurilor se reflectă nu numai imaginile lumii fizice, ci chiar şi cele ale lumii fluidice.
Omul ajuns la stăpânirea de sine, vede duhurile din spa ţiu, pentru c ă imaginile lor fiind bine recep ţionate
de scânteie, sunt reflectate din interior spre exterior, imprimându-se pe cortex. Un asemenea om, numit
lucid, vede cu ochii minţii sale entităţile spirituale din jurul s ău. A şadar, facultatea de a fi lucid are la
bază dezvoltarea corpului mental, care red ă perfect imaginile lumii fizice înconjur ătoare şi ale celei
43
spaţiale. Se înţelege că un asemenea dar nu este opera unei vie ţi, ci rezultatul a numeroase reîntrup ări şi
a stăruinţei, din ce în ce mai mari a duhului.
Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfâr şite de forme-idei, care p ăr ăsind
fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din corpul duhului, ideile penetreaz ă materia eteric ă,
aflată peste tot în univers. Din aceast ă cauz ă materia eteric ă ce umple universul intr ă în vibra ţie
ondulatorie, sub forma unor sfere concentrice. Materia fluidic ă a spa ţiilor nesfâr şite este asem ăn ătoare
apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi comparate cu undele create de o piatră
aruncată în apă, unde care, pe măsură ce se îndepărteaz ă de locul contactului dintre piatr ă şi ap ă, pierd
tot mai mult din amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propag ării formelor-idei se aseam ăn ă şi mai mult
cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibra ţii care pun în mi şcare aerul ce se
mişcă sub forma unor unde sferice concentrice.
La fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joac ă rolul clopotului, care, vibrând, pune în vibra ţie materia
subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane
de alte unde, trecând unele prin altele fără să-şi perturbe vibra ţiile şi f ăr ă s ă- şi devieze sensul mi şc ării.
Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferen ţă, când undele de lumin ă trec unele prin
altele fără să se deformeze.
Se înţelege că puterea de propagare a undelor mentale este direct propor ţional ă cu puterea prin care
ideile au penetrat această materie şi au pus-o în mi şcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibra ţie, o for ţă,
cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria nesfâr şit ă de idei create de duh.
Anumite împrejurări - ca de exemplu apropierea de sistemul nostru a unei comete, st ările de opozi ţie sau
conjuncţie ale unor planete, efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. - produc agita ţii în
oceanul fluidic al universului. În acest caz, propagarea undelor ce vor purta ideile emise de duh va fi,
oarecum, paralizată.
În Cer totul se petrece asemănător ca şi pe p ământ. Acelea şi legi domnesc în toate lumile, de toate
gradele, bineînţeles adaptate mediului respectiv. În zilele când magnetismul cosmic, solar sau planetar
este mai mare, aerul e agitat şi sunetul clopotului de la biseric ă moare la o mic ă distan ţă de el. Dac ă
aerul e liniştit, vibraţiile clopotului se propagă în dep ărtare, fiind auzite pân ă în satele vecine. Acela şi
fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spa ţiu. Când atmosfera mental ă este calm ă,
gândirea noastră e purtată pe undele materiei mentale, pân ă la locul destinat, impresionând destinatarul
gândului nostru. Ziua, din cauza căldurii solare, aerul vibreaz ă. Datorit ă curen ţilor fluidici, se produc
agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastr ă nu str ăbate prin oceanul fluidic
decât foarte greu şi la o distanţă apropiat ă. Noaptea, când aerul este mai lini ştit şi materia gândurilor e
mai calmă, ruga noastră, sugestia noastră, poate str ăbate prin oceanul fluidic la distan ţe de zeci de ori
mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomand ă ca rug ăciunea s ă o în ăl ţăm la miezul nop ţii. Ea
va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria s ă o
transmită mai departe, prin tot universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tat ălui creator.
Când un om analizează ceva, face o reflexie, mediteaz ă asupra unei probleme oarecare, el creeaz ă idei.
Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului, vor r ămâne în jurul s ău, formând o
atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp acest n ăscocitor de idei va fi activ, preocupat de diferite
probleme ale vieţii, aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect. Îns ă de îndat ă ce
creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibra ţia lor, vor pune în vibra ţie materia sa
mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme, muzic ă şi culori, care, emise în afara lor, le vor înt ări
pe cele preexistente. Acum forţa lor a devenit dubl ă. Cu o alt ă ocazie, ideile vor lucra din nou asupra
mentalului acestui om, şi gândul său va fi preocupat mereu de acelea şi idei, bune sau rele, pân ă într-o zi
când îl vor decide la o acţiune corespunzătoare acelei gândiri sau serii de idei.
Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastr ă, s ă lu ăm dou ă exemple. Cineva a fost
nedreptăţit sau păgubit de un altul. În mintea păgubaşului sau a nedrept ăţitului s-a n ăscut ideea de ur ă,
de răzbunare. Această gândire a dat naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp,
aceste forme-idei se furişează în interiorul, în mentalul s ău, iar spiritul, amintindu- şi de paguba, de
nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea r ăzbun ării. Gânduri noi înt ăresc pe cele dintâi, pân ă când
ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu asupra mentalului s ău, îl determin ă s ă execute fapta r ăzbun ării,
ce îi încolţise în minte. Astfel, într-una din zile, love şte, r ănind grav, sau ucigând pe cel care 1-a
nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a f ăcut dreptate, uitând c ă nu are dreptul s ă judece faptele omului
pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti.
44
Un om consideră că soarta, sau Divinitatea l-a năpăstuit şi i-a dat nenorociri, pierderi materiale, boli sau
suferinţe morale pe care i se pare c ă nu le mai poate suporta. Într-o zi, r ăsare în mintea sa ideea c ă,
pierind de pe arena vieţii, va scăpa de nenorocirile ce i s-au ab ătut pe cap. Se decide s ă se sinucid ă, dar
încă nu are curaj. Zilele următoare, gândurile negre îi r ăsar iar în minte, şi din analiza lor ajunge la
aceeaşi soluţie - numai moartea le poate pune cap ăt. Azi a şa, mâine a şa, ideea sinuciderii se
înrădăcinează din ce în ce mai tare în mintea lui, şi într-o zi, un glon ţ a sf ărâmat o existen ţă uman ă. E o
dezertare în faţa vieţii terestre, pentru a sc ăpa de durere - crede el - dar vai lui! c ăci, pentru actul s ău
nesocotit, va suferi şi mai atroce în lumea duhurilor.
Iată de ce se impune să examinăm din timp în timp, ce fel de idei alearg ă prin mintea noastr ă, şi de
îndată ce constatăm că ele sunt de o calitate inferioar ă sau josnic ă, s ă trecem la alte idei, adic ă s ă
căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa.
Dar este posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumit ă persoan ă. În acest caz, aceast ă form ă-
gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glon ţ, pân ă la persoana respectiv ă, şi dac ă o va g ăsi
liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite
efecte, după natura şi destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatar ă este ocupat ă, forma-gând va sta
în preajma ei până în momentul când, devenind liber ă, se strecoar ă în interior şi o influen ţeaz ă.
Să exemplificăm şi acest fenomen.
O mamă află printr-o scrisoare că fiul ei este bolnav. Aceast ă mam ă î şi iube şte copilul ca pe ochii din
cap, şi înainte de culcare înalţă o rugă fierbinte Celui Atotputernic, ca s ă-i trimit ă s ăn ătate fiului ei.
Gândul de iubire, rugăciunea, au dat naştere la anumite forme-idei, care s-au îndreptat ca fulgerul c ătre
fiul ei şi vor revărsa în organismul lui toat ă energia spiritual ă a materiei ce compune aceste idei de
iubire, ale dorinţei de însănătoşire. Sub impulsul acestei materii şi a razei desprinse din marele curent
cosmic ce cutreieră lumile solare şi planetare, fiul ei se va vindeca. Nu este o minune, ci pur şi simplu un
act de chimie spirituală, de vindecare cereasc ă.
Cineva mi-a făcut un mare rău. Am suferit greu de pe urma lui, şi totu şi, amintindu-mi de preceptul
Luminii, numit Isus Christos, l-am iertat. Gândul de iertare s-a dus ca o s ăgeat ă, direct la el, dar din cauza
firii, a naturii sale răutăcioase, mintea fiindu-i mereu într-o furtun ă, respinge formele-idei de iertare. Ele
revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere - pe firul magnetic pe care au fost emise - atrag din
spaţiu fluide mentale de acelaşi grad superior, acoperind cu binecuvântare emi ţătorul. Acest om iert ător
a rupt orice legătură karmică1 cu acel spirit inferior, pentru c ă l-a iertat, iar pentru gestul s ău sublim a
fost urcat pe o treaptă spirituală superioară.
Un om poartă o ură de moarte cuiva. A auzit de puterea gândului, şi ca atare îl blestem ă. Dar pentru ca
opera să fie deplină, cere concursul unor persoane care practic ă magia neagr ă. Forma-gând a acestui om
şi a slujitorilor săi se îndreaptă către persoana indicat ă. Dar dac ă aceast ă fiin ţă este un suflet bun, pios
şi drept, fluidele sale, având o vibraţie cu o frecven ţă foarte înalt ă, resping aceste imagini-idei trimise.
Ele se întorc pe drumul pe care au venit, dar, în traiectoria lor prin spa ţiu, atrag un val de fluide de aceea şi
calitate inferioară, copleşindu-l pe autorul lor. Astfel se adevere şte zicala: „Cel care preg ăte şte groapa
altuia, cade el în ea!”
Aşadar, luaţi seama la ce gândiţi, şi aminti ţi-v ă mereu c ă pute ţi face un mare bine prin gândurile
voastre, dar şi un mare rău. Fiţi atenţi să nu greşiţi prin gânduri, c ăci orice gând ce are la baz ă r ăutatea
şi invidia, îşi va produce efectul matematic. Dar vai ţie, gânditorule! C ăci amarnic vei pl ăti aceast ă
acţiune nevăzută, dar cu efecte vizibile şi palpabile.
1 Karma (sanscr. - acţiune) - Legea cauzalit ăţii universale, care leag ă toate ac ţiunile de efectul lor, aceste
efecte devenind cauzele unor noi acţiuni. În virtutea legii cauzei şi a efectului, omul se na şte sub o
fatalitate care va acţiona asupra sa şi a vieţii sale, conform determin ărilor din existen ţele sale anterioare.
Prin urmare, karma desemnează un grup de afinit ăţi benefice sau malefice, generate de ego-ul uman, pe
parcursul unor vieţi terestre. Karma poate fi individual ă sau colectiv ă, manifestându-se pe plan fizic,
mental şi sentimental.
Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a creat divinul Tat ă
tot ce vedem şi nu vedem. Dar ideea cea mai sublim ă este rug ăciunea. În bucurie, mul ţumi ţi prin rug ă
Tatălui. În nenorocire, înălţaţi-vă gândul la Cel care conduce şi ţine în mân ă tot universul. Ideile
45
rugăciunii se înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboar ă o raz ă str ălucitoare, care te scald ă dându- ţi
sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, lini şte şi pace sufletului t ău zbuciumat.
Ştiinţa, şi în special armata, sunt preocupate, de câ ţiva ani, de problema transmiterii gândului. Gra ţie
nenumăratelor experienţe făcute, fenomenul sugestiei a intrat, în fine, în templul unde oficiaz ă savan ţii
pământului.
Oamenii pământului se înţeleg între ei prin grai, dar fiind la distan ţe mari între ei, se pot în ţelege şi
numai prin puterea transmiterii gândului - telepatie.
Telegrafia mentală este posibilă pentru oricine, numai c ă se cere o preg ătire prealabil ă, un exerci ţiu
prelungit. Literatura parapsihologică citează diferite exerci ţii. Iat ă, pe scurt, un exerci ţiu care treze şte
facultatea transmiterii gândului.
Două persoane dornice să dobândească acest dar, se întâlnesc într-o camer ă în fiecare zi şi la aceea şi
oră. După ce se aşează fiecare pe câte un scaun, spate în spate, se stabile şte ca unul s ă fie transmi ţător,
iar celălalt receptor, roluri schimbate cu vremea, pentru ca nu cumva unul s ă devin ă prea activ, iar
celălalt prea pasiv. Amândoi se hotărăsc să facă gol în mintea lor, pentru câteva minute. Apoi,
transmiţătorul gândeşte, repetând în mintea sa o idee simpl ă, de exemplu a unei figuri geometrice sau a
unui obiect din cameră. Se concentrează puternic asupra acestei idei, pentru a o trimite partenerului s ău.
În primele zile se va constata că din zece idei, dou ă sunt recep ţionate şi opt nu. În zilele urm ătoare, cinci
din zece sunt primite, iar după câteva săpt ămâni, opt. Când progresul a ajuns aproape sut ă la sut ă, se
trece la exprimarea unei propoziţii cât mai simple. Dup ă câteva s ăpt ămâni, când este însu şit ă aceast ă
formă simplă de comunicare, se trece la transmiterea de asocieri de propozi ţii, adic ă a unei fraze simple.
Pe acest drum se păşeşte cu răbdare şi cu o voin ţă de fier, luni de zile, dar truda nu va fi zadarnic ă.
Reuşita se va vedea sosind curând, îndemnând la continuarea exerci ţiului. Când s-a ajuns la recep ţionarea
primelor fraze, partenerii se vor separa în înc ăperi diferite, aflate în acela şi imobil. Dup ă ce reu şita a
început să fie câştigată şi în acest fel, fiecare din cei doi se înarmeaz ă cu câte un creion şi un caiet, pe
care notează cele comunicate şi primite. Adică transmi ţătorul formuleaz ă în caiet ceea ce gânde şte, iar
receptorul scrie în caietul său ideile ce par s ă se fi n ăscut în mintea sa. Dup ă experien ţă se compar ă
caietele între ele, constatându-se exactitatea sau eroarea cu care au fost recep ţionate gândurile. Prin
exerciţii continue, reuşita îndeamnă partenerii s ă se îndep ărteze, unul fiind într-o parte a ora şului, iar
celălalt în altă parte, şi la ora convenit ă, unul transmite şi altul prime şte, dup ă care î şi controleaz ă
caietele. Urmând astfel - cu răbdare şi consecven ţă - se poate ajunge la transmiterea unor fraze
complexe, recepţionate şi citite ca într-o carte.
Telegrafia mentală este practicată de oamenii primitivi. Trupele franceze din Senegal, sau cele engleze
din Nigeria, au avut ocazia să constate că mi şc ările lor erau cunoscute cu zile înainte de c ătre triburile
aflate la mari distanţe, fără existenţa telegrafului şi a po ştei.
Dacă fenomenul transmiterii gândului este un fapt cert, s ă-l folosim spre binele semenilor no ştri. Ştim c ă
există persoane cu o pasiune oarbă pentru jocurile de noroc, risipindu- şi banii şi pâinea copiilor. Prin
puterea gândului avem posibilitatea să determinăm un astfel de om s ă nu- şi mai piard ă nop ţile,
sănătatea şi rodul muncii în aceste localuri nenorocite. În acest scop - dup ă miezul
Nopţii, când presupunem că trupul său doarme - îi evocăm duhul. La chemarea noastr ă, el sose şte şi st ă
în faţa noastră. Deşi nu-l vedem, îl rugăm st ăruitor, cu toat ă puterea de argumentare, s ă nu- şi mai
azvârle banii la jocuri de noroc, ci să se gândeasc ă la so ţie şi copii, la responsabilitatea pe care o are de
a-i hrăni, îmbrăca şi educa. Repetând sugestia mai mult timp, constat ăm cu bucurie c ă am reu şit s ă
scăpăm o familie de la mizerie. Povaţa noastră a intrat în corpul mental al juc ătorului pasionat, lucrând
asupra spiritului atât de puternic, încât la deşteptare, ra ţiunea l-a îndemnat spre o nou ă conduit ă, a sim ţit
o poruncă internă, care l-a îndemnat să nu-şi mai arunce la masa verde agoniseala. Am corijat un viciu,
am făcut un bine.
Transmiterea şi puterea gândului a fost cunoscut ă cu mii de ani în urm ă de marii preo ţi din India,
Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dac ă prin puterea gândului,
înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai mare r ău semenului s ău.
Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor aduce asupra celui care a p ăc ătuit toat ă greutatea
lor. Vai de duhul care va întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!
Am văzut cum prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. În diferite centre
parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea de vicii pe calea magnetismului, dar tot
46
prin intermediul ideii1. În acest scop, bolnavul este adormit, hipnotizat de c ătre un magnetizor. Dup ă ce a
fost complet adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai bine,
poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat.” Dac ă e vorba de un viciu, i se sugereaz ă
să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure etc. De cele mai multe ori, dac ă n-au intervenit alte
împrejurări, această metodă a dat rezultate frumoase.
Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfec ţiune. Astfel şi corpul mental trebuie silit s ă
lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chema ţi s ă facem tot posibilul ca materia mental ă s ă devin ă
din ce în ce mai fină. În acest scop, vom hr ăni corpul mental cu ideile unor conferin ţe morale, ştiin ţifice
şi filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii.
Dar mai presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea materiei mentale, este
propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am f ăcut şi urm ările ei, reflectarea la ceea ce va trebui s ă
facem şi analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece
la vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au
procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei s ă zic ă etc. Deosebit de mult se dezvolt ă puterea gândirii noastre,
când examinăm natura şi ordinea din ea.
Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obi şnui într-o asemenea m ăsur ă cu acest grad
înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor provoca nepl ăcere. O conversa ţie trivial ă ne va
determina să plecăm din acel mediu. Obişnuit cu adev ărul, mentalul nostru nu mai e capabil s ă emit ă
minciuna. Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai în ţelept, a şa c ă zâmbim de mil ă când primim
explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii omene şti şi a legilor naturii.
Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât prin induc ţie sau prin deduc ţie, întrevedem sau
descoperim adevărul în toate situaţiile şi împrejurările cele mai complexe.
Corpul mental este o masă de fiinţe ultramicroscopice vii şi în ve şnic ă activitate. Ca urmare, mentalul
omului este veşnic în activitate, gândeşte mereu, secundă de secund ă. Duhul gânde şte în ve şnicie,
neputând sta în repaus, trebuie deci să-i oferim idei, pe care s ă le fr ământe, s ă le analizeze, s ă trag ă din
ele concluzii; pe scurt, să-şi facă educaţia, care îl va în ăl ţa cândva la rangul de Divinitate. Dac ă îl
lăsăm fără idei, fără această hrană spirituală, duhul devine flotant şi este asaltat de valurile de gânduri
de toate calităţile, care plutesc prin spaţiu. Astfel se explic ă ciud ăţenia ideilor ce ne trec prin minte,
mirându-ne de unde am pornit cu gândul şi unde am ajuns. Nu e de mirare s ă constat ăm c ă ne gândim la
lucruri, fiinţe şi fapte de care ne ruşinăm. Aşadar, noi trebuie s ă provoc ăm ideile, spiritul trebuie s ă fie
generatorul lor, pentru a nu ne lăsa influenţaţi şi târâ ţi de valuri de idei sosite din afar ă, spre gânduri
contrare naturii şi educaţiei noastre.
După cum prin exerciţii fizice sistematice dezvolt ăm trupul nostru, tot astfel trebuie s ă dezvolt ăm şi
instrumentul gândirii. Deosebit de important este ca atunci când citim sau ascult ăm ceva, s ă fim aten ţi,
adică să facem abstracţie de tot ce există în jurul nostru, s ă facem s ă tac ă îns ăşi gândirea noastr ă şi s ă
ne concentrăm toată atenţia spiritului asupra c ăr ţii citite sau asupra oratorului. În felul acesta, toat ă
energia fiinţei noastre o revărsăm asupra căr ţii sau oratorului, ideile scrise sau emise defilând în forme
clare prin faţa scânteii. Astfel, scânteia divin ă va face o înalt ă şcoal ă; iar con ştiin ţa, puterea ei de
pătrundere, de înţelegere, creşte în fiecare zi.
Să nu pierdem din vedere că suma de idei, de noţiuni, depusă în arhiva spiritului, se transform ă, sau mai
exact dă naştere la aptitudini ce vor constitui în viitor comoara noastr ă spiritual ă; facult ăţi a c ăror
totalitate va constitui forţa noastră creatoare din veacurile viitoare.
Să nu uităm că, atâta vreme cât vom peregrina din planet ă în planet ă şi dintr-un sistem solar în altul,
corpul nostru mental va fi acelaşi. Din viaţă în via ţă, prin diferite întrup ări, suntem chema ţi s ă-l facem
mai fin, mai puternic, capabil de a prinde orice no ţiune, oferind scânteii divine posibilitatea de a în ţelege
conţinutul ei.
Animalul are gândurile şi reflexiile sale, şi el are un corp receptor al gândurilor, un creator de forme-
gânduri, dar ce distanţă evolutivă desparte corpul său mental de cel al omului!
Priveşte în urma ta, omule, şi vezi ce drum nesfâr şit ai parcurs! Ai pornit de la somnul adânc al duhului
mineral, ai visat ca duhul vegetal, ai înţeles ca duhul animal şi gândeşti la infinit, ca om! Eşti sus!
Negrăit de sus pe scara evoluţiei, şi cu toate acestea, ce drum nesfâr şit st ă în fa ţa ta! Curaj, al ţii l-au
parcurs, şi azi miliarde de Forţe divine cânt ă osanale Celui dintru început.
Mărire Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, în veci. Amin.
Moartea
47
Fenomenul morţii l-a preocupat pe om de la apari ţia sa pe p ământ. Nici un eveniment nu l-a pus mai
adânc pe gânduri ca starea de nemişcare şi r ăceal ă din momentul mor ţii trupului omenesc. S ălbaticul cel
mai primitiv are noţiunea morţii, are sentimentul c ă s-a petrecut ceva extraordinar cu semenul s ău, c ăci
nu mai simte şi nu se mai mişcă. Acest sentiment s-a înt ărit prin observarea c ă toate fiin ţele mor dup ă o
vreme.
Într-adevăr, tot ce există, materii şi fiinţe, trebuie s ă- şi schimbe starea. Toate mor, dup ă în ţelesul nostru
omenesc, toate trec prin diferite faze, din punct de vedere spiritual. S ăracul şi bogatul, ignorantul şi
savantul, cu toţii trebuie să trecem prin poarta mor ţii, care ne duce la via ţa spiritual ă. To ţi suntem supu şi
durerii de a vedea pe cineva iubit, plecând de lâng ă noi în lumea invizibil ă ochilor no ştri fizici.
Acest eveniment, extrem de natural, instituit cu des ăvâr şit ă în ţelepciune de Cel Atotputernic, a produs
asupra omului - pe parcursul a mii şi mii de secole - atâta fric ă, atâtea griji şi supersti ţii, încât toat ă
existenţa lui a stat sub teroarea zilei fatale, c ă va muri, se va pr ăp ădi pentru totdeauna. Nici azi, când
omul a ajuns să scruteze multe din secretele naturii, omenirea nu este l ămurit ă ce este dincolo de
mormânt. Altădată, marii iniţiaţi cunoşteau cauza şi scopul acestui fenomen. Restul omenirii era
neştiutoare şi prea înapoiată ca să înţeleagă tainele şi actele intime ce au loc cu prilejul trecerii din
lumea materiei grosolane, în cea a materiei eterice. Azi îns ă, l ărgindu-se gradul de în ţelegere al omului, e
posibil să se reveleze unui număr mai mare de oameni seria de fenomene ce au loc în timpul desprinderii
entităţii spirituale din haina sa terestră.
În infinita Sa înţelepciune, Tatăl iubitor aprinde în anumite locuri candele, înalte cercuri de revela ţie, şi
prin aleşii Săi spaţiali formează instrumente - mediumi, prin intermediul c ărora entit ăţile spirituale
revelează oamenilor întregul proces al mor ţii, modul cum se face trecerea din starea fizic ă în cea
spirituală. Prin aceste cercuri de revela ţie sau de ini ţiere, omul prime şte cuno ştin ţe direct din Cer, prin
intermediul mediumului.
Există câţiva oameni, risipiţi prin mulţimea omenirii, cu darul minunat de a vedea şi auzi fenomene şi
lucruri pe care majoritatea nu le vede şi nici nu le aude. Ace ştia v ăd entit ăţile spirituale şi aud vorbirea
lor exprimată prin gânduri ce par a fi vorbire omeneasc ă. Un asemenea om e un fericit al p ământului,
pentru că are cunoştinţă de entităţile spirituale care î şi duc traiul în sferele cere şti. Pentru un asemenea
om, moartea nu mai prezintă un aspect îngrozitor, el v ăzând toate etapele mor ţii, actul mor ţii în toat ă
desfăşurarea ei, înţelege că moartea nu este decât un fapt ce înlesne şte omului ascensiunea pe scara
evoluţiei veşnice.
Este o necesitate imperioasă ca omul să ştie ce este moartea, s ă se conving ă de rostul acestui mare act
din existenţa sa, pentru a scăpa de povara gândului „Am s ă mor!” Cunoscând Adev ărul, el nu va mai fi
copleşit de durere, bătut de vântul gândurilor negre, că şi-a pierdut pentru veci iubita sa so ţie, scumpa sa
mamă ori adoratul său copilaş.
De ce această jale, de ce această nelini şte? Dac ă omul ar cunoa şte Adev ărul, n-ar mai fi atâtea
zbuciumări sufleteşti, atâtea tragedii, sinucideri şi tulbur ări mentale, cu ocazia plec ării celor apropia ţi.
Această trecere de la o stare la alta este un fenomen comun întregii crea ţii. Apa este lichid ă, ea poate
trece în anumite condiţii în stare solidă, gazoas ă sau radiant ă. Dar în orice stare s-ar afla, ea tot ap ă
rămâne. Mineralul dilatat prin căldură, contactat prin frig, crap ă, se sf ărâm ă în buc ăţele, în ţărân ă. La
rândul său, praful poate fi dizolvat de apa ploilor, pref ăcut în solu ţie şi absorbit astfel în corpul plantelor,
unde se preface în materia constitutivă a plantei. Cei ne ştiutori, privind o plant ă, nici nu b ănuiesc c ă în
interiorul ei există acelaşi mineral, acelaşi lut, piatra de var sau nisipul pe care calc ă piciorul lor. Plantele
mor, animalele mor şi ele, adică sunt părăsite de sufletul lor, de acel ceva care le d ă via ţă. Planetele şi
stelele, la o vreme se destramă, se pulverizeaz ă şi apoi se risipesc în spa ţiu, pulberea lor fluidizându-se
mai târziu şi reîntorcându-se la izvorul de unde au purces cândva, cu miliarde de veacuri în urm ă.
În lumina acestui adevăr, viaţa omului dobândeşte un alt în ţeles, iar moartea, din oribil ă, resping ătoare,
devine un eveniment firesc, chiar fericit, pentru motivul c ă omul scap ă din întunericul vie ţii p ământe şti,
pentru a trece într-o lume de lumină, unde viaţa este mai u şoar ă, scap ă de noianul suferin ţelor şi grijilor
necurmate, pentru a trece într-o lume lini ştit ă şi plin ă de fericire - dac ă s-a silit s ă p ăzeasc ă legile
divine.
Este o necesitate absolută ca omul să cunoască ce se va petrece cu el în momentul mor ţii, pentru ca acest
prag ce desparte două existenţe - cea terestr ă şi cea spa ţial ă - s ă fie trecut cu toat ă încrederea, deoarece
numai astfel ne redobândim repede conştiinţa în lumea cealalt ă. Dac ă, la ora
48
fatală, omul vine cu idei false din lumea terestr ă, r ămâne sub domeniul fricii şi al ne ştiin ţei, iar trecerea
se va face greu, cu o agonie prelungit ă; în plus, ajuns acolo, mult ă vreme spiritul nu e l ămurit unde se
află, ce s-a întâmplat cu el, se zbate în ne ştiin ţă, şi târziu, uneori foarte târziu, afl ă c ă nu mai este în
lumea fizică, ci într-o lume formată dintr-o materie diferit ă şi în condi ţii cu totul deosebite de cele
pământeşti.
Acest act general şi natural a generat nenum ărate presupuneri şi diferitele credin ţe. Astfel, cei care
pretind că ar cunoaşte mecanismele lumii fizice, nu v ăd în via ţa plantelor, animalelor şi a omului decât
fenomene fizice, chimice şi biologice, considerând c ă via ţa omului este tr ăit ă acum pe p ământ, şi nu
este altceva decât rezultatul funcţiilor aparatelor şi sistemelor din organismul s ău. A şadar, „Bucur ă-te,
omule, cât trăieşti, căci după moarte nu mai eşti decât un stârv nesim ţitor, pe care viermii îl vor roade şi
fărâmiţa. Totul s-a isprăvit cu tine, când ai ieşit din cadrul vie ţii”.
O altă categorie de oameni cred că mai exist ă poate ceva dincolo de moartea trupului. Ei vorbesc despre
o viaţă din lumea cealaltă, deşi nu ştiu ce este, cum este, unde este acea lume şi cum î şi duce omul acea
viaţă? Aceşti oameni - suflete bune, miloase, cumpătate în fapte şi în cuvinte - cred în afirma ţiile
reprezentanţilor bisericii de care apar ţin, şi anume c ă exist ă o alt ă via ţă, pentru
care omul trebuie să se silească să o dobândească. Dar slujitorii bisericii nu pot da nici o l ămurire
despre această viaţă spirituală, deoarece, ei înşi şi au pierdut orice contact cu Cerul, r ămânând doar cu
zidurile bisericilor care au devenit simple construc ţii; pentru c ă o biseric ă întreag ă poate deveni o cas ă
obişnuită când cei care intră în ea respiră doar în mărginirea lutului lor terestru, pe când un copac devine
templu sfânt când este îmbrăţişat de două mâini a c ăror suflet este un canal al Divinit ăţii. A şadar,
reprezentanţii bisericilor nu sunt în stare s ă explice sau s ă descrie absolut nimic din fenomenele sau
fiinţele sferelor cereşti, ei doar impunând o simpl ă afirma ţie care te las ă rece şi nu te scoate din cercul
îndoielii. Bieţii oameni ar dori să se conformeze unei vie ţi exemplare, dar nu se pot scutura de
apăsătoarea şi zdrobitoarea îndoială: „Aşa o fi? Mai exist ă pe undeva un loc unde spiritul omului î şi
mai continuă existenţa?”
În fine, există oameni, foarte puţini la număr, care cunoscând ceva din ceea ce se afl ă dincolo de v ălul ce
desparte lumea vizibilă de cea invizibil ă, se silesc s ă- şi duc ă existen ţa terestr ă în deplin ă cuno ştin ţă de
urmările ei, pentru a putea, după moartea trupului lor, s ă se bucure de o via ţă spiritual ă cât mai fericit ă.
Din cele expuse, se vede că există cel puţin trei categorii principale de oameni care au vederi deosebite
asupra vieţii. Unii nu cred în existenţa vieţii dincolo de moarte. Al ţii înclin ă a crede, şi ca atare se silesc
să dobândească fericirea cerească, dar nu ştiu cum o fi şi unde o fi. În fine, a treia categorie cunoa şte o
parte din Adevăr şi se sileşte să ducă o viaţă corectă, ştiind c ă ceea ce seam ăn ă în via ţa terestr ă, va
culege în vieţile viitoare.
Curios este faptul că în vremurile îndepărtate, omenirea era mai simpl ă, necunosc ătoare a fenomenelor
din natură, dar era mai încrezătoare în existenţa unei vie ţi dup ă moartea fizic ă. Azi, când mintea omului
este mai clară şi când suma cunoştinţelor terestre duce la concluzia existen ţei unei Divinit ăţi şi a unui
plan de evoluţie, nu se mai crede în nemurirea spiritului, într-o via ţă dincolo de hotarul mor ţii.
Curiozitatea creşte când vedem că statele civilizate care domin ă p ământul prin puterea lor militar ă, prin
prosperitate economică şi descoperiri ştiinţifice, sunt atât de înapoiate în cunoa şterea legilor spirituale şi
sufleteşti, iar popoare sărace şi înapoiate cunosc unele legi şi fenomene din domeniul invizibilului, şi
anume legea evoluţiei veşnice şi rolul vieţilor nenum ărate, pe care omul trebuie s ă le parcurg ă pe
Pământ şi pe alte planete, ca să urce pe scara cunoa şterii şi a moralit ăţii. R ăspunsul îl g ăsim în faptul
că noi, europenii, suntem o rasă de oameni noi, care avem, e drept, toat ă vigoarea tinere ţii, dar şi o
superficialitate în cugetare, pe când popoarele Orientului - indienii, chinezii, tibetanii etc, sunt popoare
bătrâne, al căror trecut se pierde în negura vremurilor, ei num ărând în istoria lor dinastii, legislatori şi
învăţaţi de acum 30.000 de ani.
1 Occidentalii, cu viaţa lor intensă, cu goana după realiz ări p ământe şti, cu fr ământ ări pentru câ ştiguri
materiale, acordă prea puţină atenţie preocupărilor suflete şti. Popoarele Orientului, pe lâng ă satisfacerea
vieţii trupeşti, acordă o atenţie deosebită necesităţilor suflete şti şi spirituale; din aceast ă cauz ă, puterile
lor sufleteşti sunt mai mari. Astfel se explică numărul mare al celor care se bucur ă de facult ăţi spirituale
în rândul acestor popoare, pe când în ţările occidentale persoanele clarv ăz ătoare sunt foarte rare.
S-ar fi cuvenit ca aceste taine să fie cunoscute de preo ţimea tuturor religiilor şi s ă fie comunicate omului,
dar cei care le cunosc - rabinii - o ţin ascuns ă. Preo ţimea cre ştin ă - care a cunoscut şi propov ăduit timp
de două sute de ani după plecarea Domnului din preajma Pământului, nemurirea spiritului şi reîntruparea
49
acestuia - a pierdut orice cunoaştere referitoare la lumea invizibil ă, iar azi, ne ştiutoare, se m ărgine şte s ă
propovăduiască doar dogma referitoare la conduita vie ţii fizice. Ea nu mai este în m ăsur ă s ă explice
viaţa omului după moarte, mărginindu-se doar la simple afirma ţii despre o via ţă plin ă de chinuri în iad,
pentru cei care s-au făcut culpabili în lumea p ământean ă, şi de o via ţă fericit ă în rai, pentru cei care s-au
conformat preceptelor propovăduite de Sfânta Scriptur ă, interpretat ă de fiecare biseric ă dup ă bunul s ău
plac, prin judecăţi infirme şi mărginite. Unde este iadul şi raiul, sub ce form ă şi cât timp î şi petrece
omul existenţa în aceste locuri - nu ştie nici ea.
Biserica era iniţial în posesia Adevărului, dar azi nu mai este în m ăsur ă s ă ne descrie originea vie ţii,
rolul vieţii şi legile care îi domină evoluţia, în eternitate.
În timpurile îndepărtate, iniţiaţii transmiteau oral discipolilor aceste cuno ştin ţe, iar în prezent, se a ştern
pe hârtie, formând diferite tratate. Ob ţinute de la autori diferi ţi, în ţări şi timpuri diferite, prin
compararea lor s-au ales părţile comune şi constant transmise, constituindu-se Doctrina revelată. Din
expunerea ei, omenirea află azi despre rostul spiritului şi sufletului în lumea fizic ă şi metafizic ă, despre
creaţia Tatălui şi despre natura şi atributele Fiinţei supreme.
În general, aceste comunicări nu sunt crezute de ignoran ţi, cei care se pretind savan ţi le neag ă cu
încăpăţânare, fără ca măcar să le studieze, deşi Tat ăl ceresc a dat fiec ărui om judecat ă, prin care s ă
cerceteze lucrurile şi faptele, să le cânt ăreasc ă şi s ă extrag ă din ele Adev ărul.
Este la mintea celui mai simplu om că dacă explicaţiile referitoare la modul în care moare omul, cum se
reîntrupează şi traiul său în spaţiu, ca entitate spiritual ă, se potrivesc la dou ăzeci, o sut ă, o mie de
comunicări făcute în timpuri diferite şi unor persoane clarv ăz ătoare, str ăine între ele şi aflate în ţări
îndepărtate unele de altele, este nepermis, ca s ă nu zic stupid, s ă nu le dai crezare. Logica, bunul-sim ţ
cere să citeşti, să cercetezi şi să cauţi să te convingi prin propriile tale sim ţuri.
În felul acesta, oricine are ocazia s ă descopere comunic ările entit ăţilor spirituale luminoase, coborâte
printre noi, pământenii. Prin aceste comunicări ele ne descriu existen ţa lor în imensitatea spa ţiilor,
senzaţiile trăite cu ocazia trecerii pragului mor ţii; oferindu-ne totodat ă sublime sfaturi prin care s ă
ducem o viaţă cuminte, frăţească, pentru a ne bucura de fericirea vie ţii spa ţiale.
Cunoscându-se aceste taine, omenirea va vedea în actul mor ţii o simpl ă trecere de la o form ă de via ţă la
alta, asemănătoare oarecum ieşirii dintr-o cas ă în curte, dintr-o închisoare la libertate. Fenomenul se
petrece ca şi cum unul şi acelaşi om şi-ar dezbr ăca un pardesiu şi l-ar ag ăţa în cui. Oare, prin acest act,
îşi pierde omul personalitatea? Desigur că el r ămâne absolut acela şi, cu aceea şi judecat ă, cu acelea şi
simţăminte, calităţi şi defecte; cu alte cuvinte, cu acela şi bagaj intelectual şi moral, cu afecte şi pasiuni
pe care le-a avut până atunci. Moartea fizică nu schimb ă cu nimic ceea ce a v ăzut, citit, auzit şi
experimentat omul în diferitele sale vieţi terestre. Dup ă moartea fizic ă, la de şteptarea sa în lumea
spaţială, el nu este nici mai presus nici mai prejos de gradul s ău evolutiv.
Se poate întâmpla ca într-o viaţă terestră o entitate spiritual ă s ă fie un profesor universitar, un ministru
sau orice altă personalitate, şi cu toate acestea, duhul s ău are un grad evolutiv inferior. Dar e posibil ca un
biet cioban, un biet ţăran, neştiutor, dar admirabil ca moralitate, dup ă destrupare s ă fie o mare lumin ă
spirituală, ocupând în viaţa cerească un înalt grad spiritual. Prin urmare, valoarea unei entit ăţi spirituale
nu se măsoară după rangul său social pământesc, după cuno ştin ţele sale lume şti, ci dup ă vechimea
scânteii sale divine, după gradul său de evoluţie moral ă şi intelectual ă.
Deşi omenirea este încă departe de cunoaşterea înaltelor taine ale naturii, totu şi citirea şi auzirea lor o
pune pe gânduri, şi într-o oarecare măsură îşi va schimba conduita, pentru c ă ideile lucreaz ă asupra ei
asemenea unor forţe, îndemnând-o să nu mai genereze cauze ale c ăror efecte se vor întoarce împotriva ei.
Cunoscând câte puţin din aceste taine, linia vie ţii umane va fi mai ferm ă, mai demn ă, şi moartea nu va
mai stârni groaza încercată de toţi cei care nu cunosc Adev ărul.
O, Doamne, cât aş dori ca fraţii mei s ă ajung ă cu to ţii la cunoa şterea acestor adev ăruri, orânduite de
Tine în lume! Pentru că cine se osteneşte să studieze aceast ă ştiin ţă, nu va mai gre şi!
Cunoştinţele cu privire la univers şi viaţă constituie o ştiin ţă, pentru c ă fenomenele se produc ve şnic
după aceleaşi legi, norme fixe, după care se desf ăşoar ă via ţa. Or o sum ă de legi ce privesc acelea şi
fenomene, produse totdeauna în aceleaşi condi ţii, formeaz ă o ştiin ţă. Dar aceast ă ştiin ţă te poart ă c ătre
Autorul tuturor forţelor şi legilor stabilite, la Fiinţa suprem ă, Tat ăl creator. Raportul dintre om şi
Creatorul lumilor văzute şi nevăzute se numeşte religie. Cunoaşterea acestei ştiinţe nu te va mai lăsa
să cazi în greşeala atâtor bănuieli şi superstiţii, ce bântuie omenirea.
Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologic ă
50
- fiind o trecere necesară dintr-o form ă de trai într-alta - omul nu va mai c ădea în gre şeala de a boci zile
şi ani plecarea în lumea invizibilă a celor dragi. El va şti c ă durerea sa produce vibra ţii, a c ăror unde
eterice străbat spaţiile din jurul pământului. Aceste unde, având o anumit ă for ţă, o anumit ă lungime de
undă, merg şi se adresează direct celui plecat din lumea fizic ă, producând asupra lui o impresie penibil ă.
Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit bine din z ăpăceala trecerii pe poarta mor ţii şi este cople şit de
tristeţea, de vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi dezn ădejde ale celor r ăma şi în lumea fizic ă.
Această durere îl zguduie atât de mult, îl tulbur ă atât de puternic, încât mult ă vreme nu- şi poate l ămuri
noua stare, şi foarte târziu ia cunoştinţă pe deplin de mediul
unde se află. Suferinţele iubiţilor săi lăsaţi jos, în planul pământesc, îl întristeaz ă atât de mult, încât, în
loc să-l ajute la desluşirea noii situa ţii, la avansarea lui, ace ştia îl trag în jos, lâng ă ei, aproape de
pământ, şi nu-i dau posibilitatea sufletească să se despart ă de ei, pentru a se în ăl ţa în sfera cereasc ă, în
zona spaţială, cuvenită gradului său evolutiv. Astfel, îi fac un r ău, din necunoa şterea legilor vie ţii şi ale
morţii, şi din egoismul lor că nu-l mai au fizic printre ei.
Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a îndemna pe toat ă lumea s ă se lase de doliu, de
haina neagră, de crepul de jale - semnul deznădejdii, al regretului plec ării în lumea luminii, al celui drag.
Nu mai este nevoie de aceste demonstraţii arhaice, de pe vremea când omenirea abia se orienta în via ţă,
ca şi bietul copilaş în primii săi ani de existenţă. A trecut vremea când în mormânt se puneau bani pentru
ca defunctul să aibă cu ce plăti transportul şi taxele pe la diferitele v ămi cere şti, sau era îngropat cu
armele sale. Au fost timpuri de grozavă ignoran ţă, când se îngropa sau se ardea so ţia, sclavul şi calul
celui plecat în lumea sferelor cereşti.
Dacă îi iubiţi cu adevărat pe cei plecaţi de lâng ă voi, nu-i mai plânge ţi, c ăci aceste lacrimi îi ard fluidic,
cum arde jăratecul trupul vostru. Este mai bine, mai demn, mai spiritual, s ă v ă în ăl ţa ţi gândul cu iubire,
cu respect, rugându-vă zilnic pentru luminarea şi avansarea pe c ărarea vie ţii lor ve şnice. Al ături de
aceste rugăciuni este de mare folos - pentru cel ce se roag ă şi pentru cel pentru care se roag ă - ca vorba
sau gândul să fie tradus în faptă.
Tot ce există în natură, de la electron la univers, e legat unul de altul, formând un bloc condus pe calea
destinului spre mai bine, mai frumos, spre perfect. Tat ăl dore şte ca omul, de şi absolut liber în gândurile,
vorbele şi mai ales pe faptele sale, să lucreze la marea oper ă de solidaritate, la ajutorarea celui slab, la
mângâierea celui întristat, la adăpostirea, îmbr ăcarea şi hr ănirea celui în mizerie. În aceast ă idee, având
în vedere legea solidarităţii, ajutaţi, în numele celui plecat, dup ă posibilitatea voastr ă, pe orice nenorocit
ieşit în cale, indiferent de neam sau religie. Prin aceasta ajuta ţi un gre şit al vie ţii, din alte întrup ări, iar pe
de altă parte ajutaţi pe iubitul vostru din spa ţiu, care în virtutea legii coresponden ţei va primi unde
fluidice superioare şi situaţia lui se va îmbunătăţi.
Ilustrez această recomandare cu un exemplu.
Într-una din zilele lui decembrie 1936, ghidul cercului nostru de revela ţie - Sfântul Mina, ne recomand ă
să ne rugăm pentru sufletul unui oarecare Vasile. „Ruga ţi-v ă pentru el, s ărmanul, c ăci, n ăscut orb în
lumea voastră, a trăit până către bătrâneţe în întunericul vie ţii fizice. Dar la o vreme, disperat de soarta
lui, sărmanul şi-a curmat viaţa, crezând că termină cu nenorocirea. Vai lui! A sc ăpat de întunericul lumii
voastre, dar venind aici a dat peste o beznă şi mai profund ă. O fapt ă necugetat ă, prin care acum e şi mai
nenorocit.” Noi, asistenţii, ne-am propus să ne rugăm pentru sufletul s ău, s ă aprindem câte o lumânare la
biserică şi să facem câte o mică pomană în numele lui. A trecut o vreme şi într-o sear ă, la o şedin ţă, ne
pomenim că ghidul ne anunţă prezenţa lui Vasile, care în cuvinte foarte înduio şătoare, ne mul ţume şte şi
ne aduce la cunoştinţă că a început să se risipeasc ă bezna din jurul s ău şi c ă întrez ăre şte lumina
materiilor spaţiale.
Nu există entitate spirituală, care, după ce a p ăr ăsit lumea fizic ă, s ă nu coboare la suprafa ţa
pământului, pentru a-i vizita pe cei l ăsaţi jos, pentru a-i sugestiona cu îndemnuri de curaj sau a-i ajuta,
dându-le fluide de întărire fizică, de sănătate, ori chiar s ă-i ajute efectiv în activitatea lor intelectual ă sau
fizică. Evident, duhurile neavând trup, nu pot ajuta în aceast ă direc ţie decât pe cale fluidic ă - materie pe
care o concentrează cu puterea voinţei şi a gândului lor pân ă aproape de a deveni o for ţă fizic ă. Ele vin
mereu lângă noi, ne îmbrăţişează, ne sărută, îşi sprijin ă capul pe pieptul nostru, dar având vehicole
formate din materii subtile celei fizice, r ămân imperceptibile organelor noastre senzoriale. Se întristeaz ă
când ne văd şi ne fac cunoscută prezenţa lor prin mici
semne: trosnituri de obiecte, ciocănituri în oglindă sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-
o străfulgerare, dacă odaia este întunecată.
51
Va veni vremea, peste mii şi mii de ani, când omenirea, avansând mereu pe c ărarea nev ăzut ă a
progresului spiritual, va ajunge să-i vadă şi să-i audă pe cei din lumea spa ţial ă. Prin concentrare
mentală, oamenii trupeşti vor lua legătura cu lumea spiritual ă, a şa cum vorbim şi ne în ţelegem azi noi,
oamenii, între noi. Atunci, cei mai mulţi vor crede în existen ţa spiritului ve şnic nemuritor, atunci vor
înţelege tainele naşterii, ale vieţii şi ale morţii, şi motivul pentru care Tat ăl ceresc populeaz ă din
veşnicie spaţiile infinite cu miliarde de corpuri cere şti. Dar pân ă atunci, doar acei oameni au darul de a
auzi şi vedea lumea spirituală cu locuitorii s ăi, a-l c ăror spirit a revenit de foarte multe ori la via ţa
trupească, trezind prin suferinţă la o conştiinţă superioar ă scânteia divin ă din ei - miezul spiritului lor,
care a dobândit un grad înalt pe scara evoluţiei. Chemând mental pe cei iubi ţi, ace şti clarv ăz ători se pot
întreţine cu ei, primind răspuns la întrebări, în limita permis ă de superiorii entit ăţilor spirituale cu care
comunică.
Orice comunicare fără învoire prealabilă este pedepsit ă. Voi da un exemplu.
Trăia în Bucureşti un cetăţean care ducea o viaţă cuminte şi retras ă, din modestul s ău venit. Potrivit
trecutului său spiritual, Domnul l-a învrednicit cu darul auzului spiritual. Pe vremea când
era elev la şcoala comercială din Bucureşti, avea im coleg cu care se în ţelegea foarte bine. Acest coleg a
părăsit de tânăr viaţa terestră, întorcându-se în lumea spiritual ă. Într-o sear ă, mentalul cet ăţeanului
fiind liber şi liniştit, aude „glasul” fostului său coleg - locuitor al Cerului - care îi aduce la cuno ştin ţă c ă
în curând va avea o mare nemulţumire, de unde nici nu se a ştept ă; şi anume, fratele îl va da în judecat ă,
cerându-i o pretinsă sumă pe care ar fi primit-o de la mama lui, înainte de moartea acesteia. Într-adev ăr,
peste câteva zile primeşte citaţie de chemare în judecat ă, dar, neexistând nici o prob ă, fratele pierde
procesul. Entitatea spirituală a făcut această comunicare cu de la sine putere, f ăr ă permisul superiorului
său. Urmarea a fost că, pentru greşeala sa, a fost judecat ă şi condamnat ă la o nou ă întrupare. A trecut
mai bine de un an şi cetăţeanul nu a mai fost vizitat din spa ţiu de prietenul s ău spiritual. Într-o sear ă îi
aude cu mirare din nou „glasul”. Întrebându-l de ce a lipsit atâta vreme, prime şte urm ătorul r ăspuns:
„Dragul meu, orice greşeală, cât de mic ă, se pl ăte şte, fie de c ătre voi, fie de c ătre noi. Iat ă, pentru
faptul că te-am prevenit de ceea ce inten ţiona fratele t ău, am fost pedepsit s ă m ă nasc în sânul unei
mame aici, în Bucureşti. Am stat în întunericul întrup ării şi dup ă na ştere, trupul meu a mai tr ăit câteva
luni, după care m-am întors, lăsând în lacrimi şi durere pe s ărmana mea mam ă, care, cu mare dragoste,
m-a purtat la sânul ei. Acum iată-mă iar liber şi voi mai veni la tine, dar nu î ţi
voi comunica nimic, fără învoirea celor mai mari.”
A nega este uşor şi comod. Cuminte este ca atunci când auzi despre o problem ă care dep ăşe şte sfera
cunoştinţelor tale sau despre un fenomen ce ţi se pare ie şit din comun, s ă spui: „Poate o fi a şa! Voi
cerceta, şi voi avea ocazia să mă conving.” Dar nu ţi-e permis ca, f ăr ă nici un studiu, f ăr ă nici o
cercetare, sentenţios, să spui: „E imposibil! Aceast ă afirma ţie nu este serioas ă, nu este
cunoscută de ştiinţă!”
Am ştiut noi ceva despre existenţa microbilor, care fiind atât de mici - trei- şapte miimi dintr-un milimetru
- nu se pot vedea cu ochiul liber nici în ap ă, nici în aer, nici pe corpurile sau obiectele din jurul nostru?
Nu! Pentru că ochiul nostru nu percepe decât până la o anumit ă limit ă. Or corpul vie ţuitorului fiind sub
această limită e transparent şi razele de lumină trec prin el şi-l scald ă într-un ocean de lumin ă din care
cauză bietul nostru ochi nu-l mai vede. Când s-a descoperit microscopul, care m ăre şte de mai multe mii
de ori, am aflat de existenţa acestor vieţuitoare, şi de atunci s-au scris mii de pagini despre via ţa şi forma
lor, despre activitatea lor malefică sau benefic ă.
La fel se petece cu entităţile spirituale, omul nu le vede dar, cu toate acestea, ele exist ă. Lumea terestr ă
de azi, va forma mâine pe cea spirituală din spaţiu. Noi trimitem în spa ţiu mor ţii no ştri, iar ei ne trimit
noii-născuţi. A sosit timpul ca pe lângă cunoştinţele referitoare la materia fizic ă, s ă cunoa ştem şi
fiinţele spirituale, rostul şi viaţa celor două lumi care se întrep ătrund, se influen ţeaz ă una pe alta şi se
ajută la ascensiunea entităţii spirituale pe Scara lui Iacob, în veşnicie, spre infinita cunoaştere şi
putere.
Corpul omului se poate compara cu o clădire, construit ă ini ţial pe un schelet de beton armat, în care se
înalţă ziduri de cărămizi, pentru a despărţi încăperile între ele. Schema, canavaua trupului omenesc o
croieşte spiritul, în momentul începerii operei de reîntrupare, folosind drept materie prim ă fluidul ce
însoţeşte cele două elemente sexuale ale părinţilor. Printre firele acestei canavale, se orânduiesc celulele
născute din diviziunea oului, dezvoltându-se cu ajutorul materiilor venite de la mam ă. Pe parcurs, spiritul
îşi măreşte reţeaua, dintr-o materie asemănătoare luat ă mereu de la p ărin ţii copilului, şi în acela şi timp
celulele se ordonează după liniile acestor fire. Canavaua cre şte şi paralel cu ea cre şte şi trupul micu ţului
din pântecele mamei.
În general, fiecare celulă se compune din trei p ăr ţi: o membrană la exterior, o substanţă
asemănătoare albuşului de ou - la interior, numită protoplasmă şi un mic corp strălucitor – la mijloc,
numit nucleu. În masa protoplasmei se află o mulţime de granule microscopice, numite micelii.
Totalitatea reţelei pe care este clădit trupul nostru formeaz ă corpul vital. Materia corpului vital este într-o
veşnică circulaţie, şi această mişcare este provocat ă de o mic ă ramur ă a marelui curent cosmic, care
circulă prin întregul cosmos şi în tot ce se afl ă în el. Sub influen ţa acestui curent vital, ce constituie o
muzică sublimă, miceliile din interiorul protoplasmei se mi şc ă, danseaz ă în jurul nucleului. Prin
mişcarea lor, se freacă de protoplasmă, dar mai ales unele de altele, generând în corpul lor electricitate.
Totalitatea electricităţii din micelii produce, prin induc ţie, magnetism în masa celulei. Gra ţie acestei
forţe magnetice, celulele ţin una de alta, se atrag între ele, şi constituie ceea ce se nume şte coeziune
celulară.
La începutul vieţii umane, celulele se înmul ţesc şi trupul cre şte. Acest proces se petrece pân ă în jurul
vârstei de 28 de ani. Urmează perioada când celulele uzate se înlocuiesc pe m ăsura distrugerii lor, şi ca
urmare, trupul rămâne acelaşi. În fine, vine a treia parte a vie ţii terestre, când celulele noi nu le mai
înlocuiesc în acelaşi număr pe cele uzate — constat ăm sc ăderea gr ăsimii, reducerea treptat ă a sistemului
55
muscular, a taliei trupului şi apar zbârciturile pielii - de aici debilitatea celor ajun şi în vârst ă, nemaiavând
la dispoziţie dinamismul asigurat de miceliile din celulele numeroase avute în anii preceden ţi.
Celulele care se reînnoiesc pe o distanţă mare de timp şi se reduc ultimele sunt celulele nervoase. Din
această cauză, encefalul este cel din urm ă organ ce pierde contactul cu perispiritul. Toat ă aceast ă oper ă
de reparare, de înlocuire, se face sub imboldul, sub conducerea spiritului st ăpân. C ătre sfâr şitul vie ţii, se
alătură omului mesagerul-destrupător, un spirit din spa ţiu de un anumit grad, cunosc ător şi me şter în
desfacerea legăturilor fluidice, eliberând astfel firele fluidice ale perispiritului de corpul fizic. Acest
specialist, fizician ceresc, face opera ţia de sl ăbire a adeziunii perispiritului de corpul fizic, pentru ca, la
timpul oportun, desprinderea spiritului de trup, să se facă cu o mai mare u şurin ţă.
În caz de plecare prin boală, fratele spaţial retrage zi de zi o anumit ă cantitate din fluidul corpului vital al
celui pregătit să părăsească viaţa terestră. în dreptul organului din care lipse şte cantitatea de fluid vital,
necesar întreţinerii mişcării miceliilor celulare, nu se mai produce electricitate, şi deci nici magnetism.
Din această cauză, slăbeşte vitalitatea organului respectiv, începe dezorganizarea sa şi celulele nu mai au
forţa necesară funcţionării lor. În fine, uneori apar aici şi viet ăţi microscopice, viru şi, care des ăvâr şesc
opera distragerii celulare. Slăbiciunea funcţional ă a acestui organ produce, prin influen ţă, o perturbare, o
tulburare şi în alte organe interne şi astfel tot trupul sl ăbe şte în puteri iar omul se tope şte ca şi ceara la
para focului. Când s-a împlinit termenul durerii şi mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-
destrupător şi desprinde ultimele fire ale legăturii cu acest corp fizic redus şi f ăr ă putere. Entitatea
spirituală, scânteia însoţită de perispiritul său, iese în afara corpului s ău fizic bolnav, între ţinând, de la
distanţă, viaţa trupului ruinat de boală. Din acest motiv moartea acestui om, la ora cea sfânt ă, se face
uşor. S-a stins viaţa din el, zi cu zi, ceas cu ceas. Un ultim efort şi totul s-a ispr ăvit.
Moartea prin sinucidere are un alt aspect. Pentru a şterge cât mai mult din lista gre şelilor f ăcute în alte
vieţi, duhul, încrezut în puterile sale, a cerut Forului suprem o via ţă grea, plin ă de boli, dureri suflete şti,
amărăciuni şi lipsuri materiale de tot felul. Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el însu şi a
cerut, şi în această existenţă terestră ofteaz ă, plânge şi crede c ă este n ăp ăstuit de soarta impus ă de
Tatăl divin. După o vreme, i se pare că nu mai poate îndura aceast ă via ţă şi crezând c ă dac ă va pieri de
pe arena vieţii, va scăpa şi de mizeria ei, se sinucide. Vai, nefericitul de el! Prin actul s ău nesocotit, prin
dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerut ă şi voit ă de el prin liberul s ău arbitru, a înc ălcat Legea
divină, care interzice distrugerea. Din acest motiv el va suferi şi mai groaznic în via ţa cereasc ă şi în
vieţile lui trupeşti viitoare. Duhul omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tat ăl divin ca
să-l ajute în învăţarea iubirii, va rămâne pe lâng ă cadavrul s ău pân ă în ziua când ar fi trebuit s ă-l
părăsească în mod firesc, conform destinului s ău. În tot acest timp, el va repeta mereu actul sinuciderii,
până la nebunie, până la exasperare, provocându-i dureri atroce, de neînchipuit.
Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatal ă. Iat ă o femeie devenit ă mam ă, dar ea nu- şi
asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice ale sarcinii şi urm ările ei. Nu vrea s ă nasc ă
şi să se încarce cu neplăcerile, greutăţile şi responsabilitatea al ăpt ării, vegherii, cre şterii şi educa ţiei
copilului. Prin urmare, recurge la avort - un mijloc brutal pentru a sc ăpa de el. Se poate întâmpla ca din
cauza acestor demersuri, voite de ea, s ă moar ă. Evident, în acest caz moare şi copilul. Dar ce diferen ţă
între moartea unuia şi a celuilalt, a mamei fiind echivalent ă cu sinuciderea, iar copilul fiind victima
mamei. Spiritul copilului se desparte cu uşurin ţă de embrionul din pântecele mamei, leg ăturile fiind
puţine şi slabe. Însă, spiritul mamei iese din corpul s ău fizic – nepreg ătit de mesagerul-destrup ător - cu
mare greutate, cu mari sforţări, din care cauz ă are o agonie sfâ şietoare.
Dar nu numai atât; spiritul mamei trebuie să înţeleag ă groz ăvia faptei comise. Din acest considerent,
Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca în cazul sinuciga şilor, lâng ă cadavru, resim ţind durerile de
naştere ale unei mame, dureri repetate până în ziua fixat ă în destinul ei, ca fiind data p ăr ăsirii corpului
fizic. Numai rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic - a ei sau a celor r ăma şi în urma ei - o pot u şura
din această tortură de neînchipuit. Treptat, î şi revine şi î şi recunoa şte gre şeala comis ă. Se na şte în ea
dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara gre şeala, devenind mam ă şi n ăscând cu pl ăcere, cu
toată dragostea, copiii prin care, Legea divin ă a hot ărât, s ă coboare entit ăţi spirituale la o nou ă via ţă
terestră.
Când omul moare prin accident, dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care însoţeşte toat ă via ţa
terestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul fatal, cheam ă pe misionarul desemnat de a-l
asista în momentul producerii accidentului. Acesta, sosit ca fulgerul, o dat ă ce spiritul – prin violen ţa
accidentului - a fost expulzat din temni ţa sa, taie rând pe rând ultimele r ăd ăcini fluidice ce mai re ţin
56
spiritul de trup. Eliberat cu totul, spiritul î şi ia zborul c ătre sferele cere şti, spre locul rezervat lui, dup ă
meritele vieţii sale terestre.
Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de c ătre înaltul For Judec ătoresc al P ământului, şi de
obicei este aplicat spiritelor leneşe, indolente, care au nevoie de zguduiri, de como ţii puternice, pentru a fi
puse în ritmul evoluţiei normale şi generale, a entit ăţilor spirituale. O asemenea moarte este o durere, o
nenorocire pentru omul terestru, dar fiind o de şteptare a con ştiin ţei entit ăţii spirituale, constituie pentru
ea o fericire. Astfel se adevereşte vorba omului - „Tot r ăul spre bine.”
Există cazuri când un bărbat sau o femeie sunt întrup ări ale unor frumoase lumini cere şti. În acest caz se
stabileşte o conversaţie de la spirit la spirit, urmat ă de o în ţelegere între spiritul mesager destrup ător şi
spiritul întrupat, ajuns la finele existenţei terestre. În urma acestei în ţelegeri, opera ţiile destrup ării decurg
în mod normal şi treptat, prin buna învoire a entităţii spirituale întrupate.
În unele cazuri, spiritul întrupat s-a ataşat atât de tare de via ţa şi bucuriile p ământe şti, încât nici nu vrea
să audă de părăsirea trupului, care îi procură atâtea pl ăceri lume şti. S-a obi şnuit în el şi îi place aici
printre oamenii trupeşti. Dar legea e lege, şi el trebuie s ă se întoarc ă în marea patrie cereasc ă, c ăci a
sosit timpul recoltării roadelor semănate pe pământ în existen ţa sa terestr ă. Ca urmare a dispozi ţiei sale
sufleteşti, el se opune, nu vrea să revină la via ţa ve şnic ă, nu vrea s ă p ăr ăseasc ă via ţa temporar ă. În
acest caz, mesagerul-destrupător î şi impune voin ţa şi puterea, cu mult superioare, o lupt ă de natur ă
mentală şi fluidică se angajează între cei doi, din care, desigur, cel superior - mesagerul-destrup ător - va
ieşi învingător. În cele din urmă, entitatea spiritual ă întrupat ă se va supune şi va trebui, vrând-nevrând,
să părăsească trupul şi viaţa terestră.
De multe ori, în locul forţei, se face uz de diplomaţie, şiretenie, de o oarecare momeal ă. În acest scop, în
afară de fratele misionar, sunt trimişi în jurul candidatului la moartea fizic ă, iubi ţii s ăi, întor şi înaintea
lui din planul fizic. Ei vin, şi dacă nu mai au formă umană, adună materie fluidic ă şi î şi fabric ă un corp
fluidic, asemănător cu cel avut în viaţa terestr ă precedent ă, cu îmbr ăc ămintea pe care au purtat-o.
Fizionomia şi forma trupului lor o păstrează perfect în memoria lor spiritual ă, şi la nevoie o g ăsesc
înregistrată în arhiva spirituală a planetei noastre. O dat ă ce au luat înf ăţi şarea ultimei lor întrup ări, vin
şi se arată spiritului candidat la naşterea în lumea spa ţiilor şi stau toat ă noaptea de vorb ă, aducându-i
aminte cu multă duioşie de cei dragi, trezindu-i în suflet dorul dup ă ei. .Zilele trec, dorul dup ă cei dragi
se intensifică şi după un timp, spiritul se decide să nu se mai aga ţe cu disperare de materia carnal ă, de
trupul în care şi-a dus atâţia ani nenorocita existenţă terestr ă.
Există situaţii când destruparea se face cu o u şurin ţă de care se mir ă cei de fa ţă. Astfel, prin conduita
celor care au dus o viaţă cuminte, semănând blânde ţe, mângâiere şi iubire în jurul lor, spiritul şi
perispiritul se află deja în afara trupului, conducându-1 din exterior, prin intermediul corpului vital. La ora
fatală, la ora cea sfântă, nu mai r ămâne de f ăcut decât o mic ă sfor ţare şi spiritul urmat de suflet se
desprinde de trup, luându-şi zborul în spaţiu. Rolul mesagerului-destrup ător a fost, în acest caz, foarte
redus. O simplă formalitate legală, tăind numai cordonul fluidic, care abia mai ţinea captiv sufletul de
trup. Oamenii aceştia trec de la viaţa trupească la cea spa ţial ă ca într-un vis, f ăr ă nici un zbucium, f ăr ă
nici o durere; s-au întors pe partea cealalt ă, au oftat şi au plecat.
O desprindere uşoară de trup o au şi cei idioţi, orbi, coco şa ţi, schilozi etc. Starea lor fizic ă - voit ă de ei
sau acceptată, pe când erau în spa ţiu - difer ă pe p ământ de cea a majorit ăţii oamenilor, provocând în
adâncul sufletului lor o mare.mâhnire, o negr ăit ă durere sufleteasc ă. Aceast ă stare fizic ă dezavantajat ă a
fost urmarea unor mari şi grozave greşeli din alte vie ţi. Ca spirite, au acceptat în mod con ştient, spre
ispăşire, această cumplită formă de viaţă, dar revenind - ca om trupesc - în lumea fizic ă, au uitat de
ceea ce s-au angajat în faţa Forului suprem, când şi-au dat consim ţământul gr ăind: Amin! Aceste dureri
sufleteşti, resimţite ani de-a rândul, au împins spiritul la exteriorul trupului, leg ăturile suflete şti dintre
trup şi spirit fiind foarte slabe. Când a sosit termenul plec ării, destruparea se face foarte u şor, ca şi în
cazul entităţilor spirituale miloase şi drepte. Opera mesagerului-destrup ător este foarte redus ă: taie
cordonul fluidic care ţine legat spiritul, prin suflet, de trup.
Din situaţiile prezentate mai sus, se poate deduce c ă moartea survine:
1. din cauza uzurii corpului - bătrâneţe;
2. prin violenţa produsă de un liber arbitru nesocotit - sinucidere, crim ă ori accident;
3. prin boală, uneori foarte de timpuriu, avându-se în vedere provocarea durerii în sufletele celor dragi, în
scopul conştientizării sau a plăţii unor greşeli din trecut, din alte vie ţi.
57
În continuare vom cunoaşte actul morţii, pe baza comunic ărilor primite de la Sfântul Mina, una din
marile Lumini ale Pământului. Iată cum glăsuieşte el, ca o not ă mai am ănun ţit ă a fenomenului
destrupării.
„Greu s-a afundat în lut spiritul când s-a reîntrupat, dar tot atât de greu se desprinde din lut la ora fatal ă.
În acest scop, e nevoie de concursul mai multor for ţe spa ţiale, spirite superioare sosite la momentul
hotărât, pentru a înlesni desprinderea spiritului ce şi-a terminat şcoala vie ţii terestre.
După gradul evolutiv al entităţii spirituale care se destrupeaz ă, sosesc trei mesageri-destrup ători, fiecare
cu o misiune specială. Cel mai mic în grad are rolul de a demagnetiza şi deelectriza corpul fizic, pentru a
nu mai avea puterea de a reţine, prin forţa sa atractiv ă, sufletul. Al doilea, superior celui dintâi, me şter în
mânuirea fluidelor, taie pe rând toate firele fluidice ce sunt aninate de celulele trupului, operă
asemănătoare cu tăierea rădăcinilor unui copac, ca s ă poat ă fi smuls din p ământ. Al treilea, superior
celui de-al doilea, operează din exterior, asemenea unui sorb, a unui puternic magnet spiritual, atr ăgând
toate particulele eterice ce formeaz ă perispiritul spiritului, pe cale de eliberare. El atrage la exteriorul
corpului fizic - fir cu fir, particul ă cu particul ă - tot perispiritul, şi-l aglutineaz ă într-o mas ă care prin
memoria ce o posedă - căci orice materie î şi are via ţa şi memoria sa - se adun ă într-o form ă uman ă,
eterică, absolut identică cu forma trupului ce agonizeaz ă pe patul de moarte. În acela şi timp, acest savant
al spaţiilor lucrează asupra celei mai divine păr ţi din om, asupra scânteii spiritului, pentru ca ea - fiind de
esenţă divină - să iasă cea dintâi, să părăsească din prima secund ă trupul, pentru ca dup ă ea s ă vin ă,
rând pe rând, celelalte părţi componente ale spiritului, cele şapte haine eterice ale scânteii. Acest
destrupător, de cel mai înalt grad ierarhic, se str ăduie şte ca nu cumva s ă mai r ămân ă legat de perispirit
resturi din materia eterică a corpului vital, pentru c ă în acest caz spiritul va suferi pe tot timpul şederii
sale în spaţiu; în plus, aceste particule eterice de o calitate inferioar ă vor prejudicia felul şi calitatea
noului corp fizic, în care se va întrupa spiritul în viitor.
Prezenţa acestor mari entităţi spirituale, a destrup ătorilor, este absolut necesar ă, pentru c ă în jurul
muribundului, adeseori se află membrii familiei sale, care prin jalea şi prin dorin ţa lor de a men ţine
printre ei pe iubitul lor, exercită o forţă de reţinere puternic ă. Aceast ă for ţă atractiv ă a celor iubi ţi este
neutralizată, este învinsă de forţa atractiv spiritual ă a entit ăţilor superioare, care prezideaz ă destruparea.
Se întâmplă uneori, ca forţa celor din jurul muribundului s ă fie atât de puternic ă, de sfâ şietoare, încât
spiritul este rechemat, readus din nou în trupul s ău, care, oarecum galvanizat de dorin ţa vie a celor din
jurul său, reia pentru câteva clipe cursul vie ţii terestre, deschizând ochii, privind şi chiar vorbind
conştient în lumea fizică. Însă această revenire e de scurt ă durat ă, pentru c ă for ţele spirituale, cu puteri
dublate, atrag din nou în afară pe cel care şi-a întrerupt calea spre desc ătu şare. De aici necesitatea ca în
ultimele momente, lângă muribund să nu stea decât o singură persoan ă. To ţi ceilal ţi - familia şi prietenii
muribundului, să se adune într-o cameră mai dep ărtat ă şi s ă r ămân ă acolo în t ăcere şi rug ăciune,
pentru a uşura efortul celui ce-şi părăseşte cuşca în care s-a prins atât de puternic la reîntruparea sa. O
dată ce cordonul fluidic ce leagă sufletul de trup a fost t ăiat, duhul e luat de spiritele asistente şi este
înconjurat cu o reţea fluidică creată de ele. Motivul acestei opera ţii este urm ătorul. Dup ă ce spiritul s-a
desprins de trup şi a devenit liber, treptat, spiritele asistente îl dezbrac ă şi de haina planetar ă. Cum
spiritul nu poate sta în preajma globului pământesc f ăr ă acest înveli ş, spiritele destrup ătoare îl îmbrac ă
cu o nouă haină fluidică, o haină provizorie în care se va prezenta în fa ţa Forului suprem, când i se va da
una potrivită ascensiunii sale evolutive. Dezbrăcarea hainei planetare trebuie s ă se fac ă treptat, cu mare
prudenţă, pentru că altfel spiritul suferă, i se tulbur ă claritatea con ştiin ţei, aducându-se prejudicii
viitoarei sale reîntrupări. Cât priveşte materia hainei planetare dezbr ăcate, aceasta se risipe şte şi dizolv ă
în spaţiul înconjurător. Această materie planetar ă va servi entit ăţilor spirituale de acela şi grad evolutiv
cu a entităţii care a dezbrăcat acest corp planetar, la crearea unui nou înveli ş planetar, în momentul
întrupării lor. Aşadar o haină nouă se va creea din materia ce a mai fost utilizat ă, şi deci perfec ţionat ă,
în acest mod fiecare materie a crea ţiei este spiritualizat ă, urcând tot mai sus pe treptele evolu ţiei. De şi
devenit liber, spiritul mai păstrează oarecum legături fluidico-suflete şti cu fostul s ău trup.
Aceste legături trebuie rupte treptat, şi nu brusc. Iat ă motivul pentru care recomand - în special
occidentalilor vechiului continent - înmormântarea în locul inciner ării, deoarece prin incinerare ultimele
legături fluidice ale trupului cu fostul său st ăpân şi constructor se rup brusc. Din aceast ă cauz ă spiritul
suferă o comoţie în urma căreia îşi pierde pentru mult ă vreme con ştiin ţa. Prin înmormântare,
dezagregarea corpului este lentă, materia sa se descompune în minerale, iar leg ăturile fluidice se desprind
încet de tot ce a aparţinut fostului trup pământesc.”
58
Voi prezenta câteva expuneri ale unor entit ăţi spirituale, care ne descriu principalele impresii tr ăite în
momentul trecerii lor din lumea fizică în cea spiritual ă. Fenomenele exterioare, v ăzute de cei din jurul
muribundului, aparţin lumii fizice, aşadar ele nu ne pot orienta asupra senza ţiilor resim ţite de spirit în
momentele când, trăgând după el sufletul sau perispiritul, p ăşe şte pragul existen ţei lumii fizice. Numai
entităţile spirituale care au trecut prin aceast ă experien ţă ne pot descrie impresiile şi ideile avute în
momentul părăsirii trupului. Numai după relatările lor vom putea reconstitui întreaga serie de fenomene
ce au loc în momentul morţii fizice. Pentru a cunoa şte cât mai pe larg întreaga gam ă de fapte ce au loc în
momentul când spiritul părăseşte corpul său fizic - pân ă trece în deplin ă con ştiin ţă în lumea spiritual ă,
unde îşi va petrece existenţa o bună vreme - trebuie s ă lu ăm leg ătura cu Cerul, prin intermediul unui
medium, dar numai într-un cerc de revela ţie condus de un ghid, de o mare Lumin ă cereasc ă. F ăr ă s ă
invocăm noi anumite spirite, acestea vor fi aduse de c ătre ghidul cercului, din rândul rudelor, prietenilor
sau cunoştinţelor noastre, şi ne vor descrie cum au trecut pragul mor ţii, ce au sim ţit, v ăzut şi auzit în
jurul lor în acele momente şi cum se simt acum în sfera, în nivelul spa ţial în care se afl ă. Dac ă aceste
comunicări se vor potrivi şi asemăna în părţile lor fundamentale cu cele primite de al ţi mediumi, în
timpuri şi localităţi diferite, nu poate exista nici o îndoial ă c ă cele v ăzute şi sim ţite de spiritele care se
destrupează sunt o realitate ce constituie un capitol din marea serie de fenomene desf ăşurate în natur ă,
din veşnicie.
Iată cum se exprimă eminentul profesor universitar Hyslop, din SUA, dup ă ce a studiat ani de zile
fenomenele spirituale şi mesajele primite de la entit ăţile spirituale care au p ăr ăsit lumea trupeasc ă.
„Majoritatea oamenilor ridiculizează conceptul unei lumi spirituale. Dar ace şti domni, care dispre ţuiesc
cu atâta uşurinţă aceste probleme de o covâr şitoare importan ţă, nu se gândesc c ă, procedând astfel, î şi
dau aerul că ar cunoaşte toate fenomenele naturii? Căr ţile literaturii revelate sunt deosebit de importante
pentru că ne dau o idee asupra lumii spirituale, oferindu-ne prilejul de a compara între ele detaliile
conţinute în diferitele comunicări obţinute. Or din cele primite pân ă acum, se constat ă c ă înv ăţămintele
transmise de entităţile spirituale care ni se reveleaz ă prin mediumi diferi ţi, concord ă între ele. Este
evident că, în asemenea împrejurări, o concordan ţă de informa ţii fundamentale şi repetate, va avea o
mare valoare pentru demonstrarea existenţei reale a lumii spirituale.”
Voi descrie una din comunicările celor ce au trecut pragul mor ţii, extras ă din lucrarea eminentului
profesor universitar italian Bozzano. Iat ă un mic pasaj din expunerea f ăcut ă de judec ătorul american
Edmonds, intitulată „Letters and Tracts on Spiritualism”, referitoare la moartea bunului s ău prieten şi
coleg, judecătorul Peckam, care a pierit într-un naufragiu.
„... Dacă aş fi putut să-mi aleg în acel moment modul destrup ării, desigur c ă n-a ş fi adoptat pe acela
impus de legea destinului. Cu toate acestea, acum nu m ă mai plâng de ceea ce mi s-a întâmplat, dat ă fiind
natura minunată a noii mele existenţe. În momentul mor ţii, am rev ăzut ca într-o panoram ă evenimentele
întregii mele existenţe. Toate scenele, toate ac ţiunile f ăcute în decursul vie ţii trupe şti, mi-au trecut prin
faţa privirii, ca şi cum ar fi fost gravate în mintea mea, în formule luminoase. Nici unul din amicii mei,
din copilărie şi până la moarte, n-au lipsit la apel. În momentul când m ă afundam în mare, ţinându-mi
soţia în braţe, rni-au apărat părinţii, şi mama îmi întinse mâna şi m ă trase din ap ă, dând dovad ă de o
energie pe care n-am înţeles-o decât abia acum. Nu-mi amintesc s ă fi suferit. Când m-am scufundat în
apă, nu am încercat nici o senzaţie de fric ă, r ăceal ă sau asfixiere. Nu-mi amintesc de asemenea s ă fi
auzit zgomotul valurilor, care se zdrobeau deasupra capului meu. M-am desprins de trup aproape f ăr ă s ă-
mi dau seama şi avându-mi soţia strânsă lângă mine, am înso ţit-o pe mama, venit ă pentru a m ă primi şi
conduce. Primul sentiment penibil m-a cuprins când îmi zbur ă gândul la scumpul meu frate, dar mama
îmi observă neliniştea şi-mi spuse: «Fratele tău nu va întârzia s ă vin ă şi el aici». Din acel
moment, orice sentiment dureros dispăru din sufletul meu.”
O expunere şi mai interesantă o găsim în cartea „Startling Fact in Modern Spiritualism” scris ă de
medicul american E. Wolfe. Comunicarea provine de la entitatea spiritual ă a unui soldat care a murit de
tifos, într-un spital, în timpul războiului pentru abolirea sclaviei dintre statele de nord şi cele de sud ale
SUA. Fiind întrebată ce impresii a avut când a intrat în lumea spiritual ă, entitatea spiritual ă a r ăspuns.
„M-am simţit ca şi cum m-aş deştepta din somn. Nu m ă mai sim ţeam bolnav, lucru de care m ă miram
grozav. Aveam o vagă bănuială că s-a întâmplat cu mine ceva ciudat, dar nu puteam s ă-mi
59
dau seama ce anume. Îmi vedeam trupul întins pe pat şi-mi ziceam: «Ce fenomen ciudat!» Am privit în
jurul meu şi mare mi-a fost mirarea când i-am văzut pe cei trei camarazi ai mei uci şi în tran şeele din fa ţa
Wickburg-ului, camarazi pe care eu însumi îi îngropasem.
- Ce ai simţit apoi?
- Am avut o senzaţie asemănătoare cu aceea când te cuprinde somnul, când gândurile se pierd încetul cu
încetul. Dar până la această întunecare, gândul meu lucra într-una. Mi-am amintit deodat ă de toate
evenimentele vieţii, de tot ce am văzut şi auzit, de tot ceea ce am f ăcut, spus şi gândit. Îmi aminteam de
jocurile şi glumele din copilărie, le-am gustat ca şi atunci când s-au produs.
- Povesteşte-ne primele tale impresii când ai sosit în lumea spiritual ă.
- Vă spun că cei trei camarazi nu m-au părăsit, din momentul destrup ării mele pân ă în momentul
când îmi făcui intrarea în lumea spiritelor. Aici aveam bunici, fra ţi, surori, care, cu toate acestea,
n-au venit să mă primească. După destrupare, mi se părea că umblu pe p ământ solid şi am v ăzut
o femeie bătrână, care mi se adresă, spunându-mi: «Jim, iat ă-te. Ai venit la noi?» Am privit-o cu
atenţie şi deodată am strigat: «O, mamă-mare, tu eşti?» «Eu sunt, dragul meu Jim. Vino cu mine».
Ea m-a condus departe de acel loc, la locuinţa ei. Odat ă sosi ţi, îmi spuse c ă trebuie s ă m ă odihnesc şi s ă
dorm. M-am culcat şi am dormit mult timp.
- Locuinţa de care îmi vorbeşti are aspectul unei case de pe p ământ?
- Desigur, în lumea spiritelor poţi să creezi, cu puterea gândului, orice dore şti.”
Extragem un caz din lucrarea intitulat ă „The Morrow of Death by Amicus”. În aceast ă culegere de
comunicări, spiritul preotului N. A. Stockwell comunic ă prin mediumul numit Ernest H. Peekam,
următoarele idei, referitoare la moartea sa fizic ă.
„Când eram în lumea terestră, nu mi-am putut face nici o idee despre existen ţa omului dincolo de
mormânt. Aveam asupra acestui subiect idei confuze şi nesigure, care se învârteau mereu în jurul
concepţiilor obişnuite - ale unui paradis rezervat celor buni şi ale unui infern gata s ă înghit ă pe cei r ăi.
Pe timpul meu nu se prea cunoştea posibilitatea comunicării cu entit ăţile spirituale. Nu r ămânea decât s ă
faci teorie şi să ai credinţă în Dumnezeu. Credin ţa o aveam. În aceste condi ţii, e inutil s ă mai spun c ă
atunci când m-am găsit în lumea spiritelor, am r ămas profund mirat în fa ţa realit ăţii. Am fost primit,
întărit şi ajutat de persoane cunoscute pe pământ şi care m ă precedaser ă în marea c ăl ătorie. Primii mei
paşi în lumea cerească au fost supravegheaţi de ghidul meu. Dar ceea ce constituia pentru mine suprema
bucurie, în acel moment, a fost întâlnirea cu scumpa mea so ţie, care m ă înconjura cu toat ă aten ţia, plin ă
de devotament şi afectuoase mângâieri. Pot afirma c ă prima mea impresie în lumea spiritual ă a fost proba
că iubirea soţiei mele nu slăbise prin moartea ei. Moartea nu poate suprima afec ţiunea, nici împiedica
întâlnirea a două spirite care s-au iubit pe p ământ. Una din primele descoperiri în aceast ă nou ă lume a
fost aceea de a mă descoperi pe mine însumi. Adevărata mea personalitate se desf ăşura înaintea mea cu
toată cruzimea culorilor şi această descoperire nu era prea m ăgulitoare pentru fiin ţa mea. Procesul
morţii fizice - ca şi cel al renaşterii în lumea spiritual ă - este foarte interesant. În mod normal, de îndat ă
ce încetează funcţiile trupului - proces care poate dura uneori un timp foarte lung - suferin ţele fizice şi
mâhnirea sufletului încetează şi ele, şi încetul cu încetul se trece gradat la starea de incon ştien ţă
absolută. Dar aripa morţii o dată trecută, vine o dezlegare sublim ă: spiritul rena şte la o nou ă existen ţă.
Duhul, la început nu bagă de seamă că a dezbrăcat trupul, dar dac ă se întâmpl ă s ă observe prea
devreme acest lucru, el rămâne deosebit de tulburat, mai ales când moartea a rupt leg ături afective
puternice. Dar în lumea spirituală nimeni nu e păr ăsit. Toate entit ăţile spirituale, f ăr ă excep ţie, când ies
din criza morţii, sunt primite de conducători experimenta ţi, pentru a-i înt ări, consola şi asista. Ei vor
intra în noua existenţă după cum cer condiţiile lor morale, intelectuale şi spirituale. Mediul care îi va
primi va fi determinat de gradul lor de spiritualitate. Dincolo de moarte ne a şteapt ă pe fiecare o situa ţie
pregătită de noi pe pământ. Nu poţi să te duci în alt loc decât în sfera de care apar ţii. Calific ările noastre
spirituale ne fac să gravităm, cu o precizie de neînfrânt, c ătre condi ţiile de existen ţă corespunz ătoare
meritelor şi lipsurilor noastre. Marea lege a afinit ăţii regleaz ă acest proces inexorabil. Omul merge dup ă
moartea sa în locul de el pregătit, prin traiul său pe p ământ. Acolo, el se adun ă cu semenii s ăi, gravitând
în sânul acelor legiuni spirituale în mijlocul c ărora se va sim ţi foarte bine. Voi descrie în dou ă cuvinte
natura substanţei întrebuinţate în construcţiile sau crea ţiile mediului nostru spiritual, precum şi metodele
întrebuinţate. Lumea noastră este cea mentală, a gândului. Tot ceea ce se vede aici, tot ce e utilizat aici,
este creaţia gândirii. Chiar corpul nostru spiritual prin care ne exercit ăm activitatea este o crea ţie
substanţială a gândului Creatorului. În jurul nostru iau form ă crea ţiile gândirii noastre, care se unesc şi
60
se armonizează cu gândurile celorlal ţi. Unele din ele sunt exterioriz ări incon ştiente ale unor spirite,
altele, din contră, sunt rezultatul forţei creatoare a gândului voit şi cu un scop determinat. Noi suntem
fiinţe construite din gândire, şi existăm într-o lume creat ă prin gândire. Aici, tot ce exist ă pare a fi
constituit după felul cum a lucrat gândirea. Substan ţa asupra c ăreia se exercit ă for ţa gândirii este - în
raport cu noi - tot atât de solidă şi durabilă ca piatra şi metalele din mediul vostru terestru. Vou ă v ă este
greu, fireşte, să concepeţi asemenea lucruri. Asemenea vou ă şi eu îmi imaginam c ă toate crea ţiile de aici
sunt formate dintr-o materie vaporoasă, dar venind aici, am v ăzut c ă ele sunt, în felul lor, tot atât de
solide şi viu colorate ca şi obiectele solide şi colorate ale mediului terestru. Casele sunt zidite de spirite
specializate în a modela, prin puterea gândului, aceast ă materie eteric ă, spiritual ă. Desigur, cei ce tr ăiesc
în mediul terestru, radical deosebit de al nostru, vor în ţelege cu greu, iar unii chiar deloc cele afirmate de
noi. Cu toate acestea, te asigur că procesul de care î ţi vorbesc este foarte simplu, natural şi eficace.
Învăţămintele date acum pământenilor, constituie una din numeroasele taine pe care Isus din Nazaret nu
le-a propovăduit decât ucenicilor Săi, pentru că omenirea de atunci nu era coapt ă pentru a le primi.”
Voi descrie acum ideile şi impresiile unei doamne care în timpul vie ţii trupe şti nu prea frecventa biserica,
dar văzând, citind şi auzind despre fenomenele şi manifest ările spiritului a devenit credincioas ă. Trecând
dincolo, prin actul morţii fizice, ea comunică prietenei sale, doamna Dufey, care era medium.
„Ştiam că am să mor, şi totuşi nu-mi era teamă de această plecare. Amenin ţările bisericii pierduser ă de
mult orice putere asupra mea. Mă simţeam gata să înfrâng criza mor ţii cu o senin ătate filosofic ă. Mi-am
propus chiar să urmăresc, cu interesul unui cercet ător, apropierea domoal ă a marelui ceas. Nu voiam s ă
pierd această supremă ocazie de a câştiga cunoştin ţe psihologice, care scap ă cercet ătorilor ştiin ţifici.
Am rămas deci liniştită în faţa progresiei lente a agoniei mele, sperând s ă pot comunica, mai târziu,
observaţiile mele, făcând astfel un serviciu umanit ăţii, risipind teama produs ă de ora fatal ă asupra
omului. Mi se părea că înot în afara trupului meu, într-un mediu necunoscut. Nu vedeam nimic din ceea
ce credeam că se va produce în timpul crizei mor ţii. Citisem descrieri interesante, referitoare la un fel de
«epilog al morţii», în virtutea căreia evenimentele vieţii se deruleaz ă în con ştiin ţa muribundului.
Eu nu am avut nimic din acestea. Cu toate c ă nu am fost o femeie prea dr ăg ăstoas ă, un singur gând, un
singur sentiment domina atunci conştiinţa mea, şi anume iubirea purtat ă persoanelor dragi pe care le
părăseam. Mă sileam ca raţiunea să-mi stăpânească toate impulsurile, toate emo ţiile. Aten ţia îndreptat ă
asupra actului morţii mele fizice sfârşi prin a m ă obosi, şi treptat o somnolen ţă m ă n ăp ădi. Era atât de
dulce şi mă odihnea atât de bine, că în cursul acelei perioade de semicon ştien ţă, care a precedat starea
de inconştienţă totală, reflectam asupra faptului c ă am mai încercat o senza ţie asem ăn ătoare de dou ă
ori în viaţa mea pământească. M-am deşteptat marcat ă de un sentiment de ciud ă, cum se întâmpl ă
adesea, când îţi dai seama că ai dormit peste timpul convenit. Dar în curând aceast ă de şteptare mi s-a
părut şi mai dulce decât perioada care precedase somnul. M ă sim ţeam bine, ceea ce îmi demonstra c ă nu
eram pe punctul de a muri. Deodată, aud în camera vecin ă câteva persoane vorbind cu jum ătate de voce.
Ascultându-le prin uşa întredeschisă, nu prea înţelegeam sensul conversa ţiei lor. Dar concentrându-mi
mai bine atenţia, ajung să prind înţelesul cuvintelor lor. Iat ă fraza în discu ţie: «F ăr ă îndoial ă, era o
excentrică». O altă voce răspunse: «O, da, şi în plus era o înc ăp ăţânat ă în p ărerile ei». Prima relu ă:
«Pentru asta a fost lovită mereu de atâtea nenorociri». Şi a şa mai departe, urma conversa ţia asupra unor
incidente din viaţa mea. Eram surprinsă, vorbeau de mine întrebuin ţând verbul la imperfect; ce înseamn ă
asta? Mă credeau moartă? Îmi veni ideea că poate doar se prefac, c ă m ă consider ă moart ă, numai ca s ă
aud conversaţia lor. De aceea am hotărât să o chem pe una din ele, ca s ă vad ă c ă n-am murit şi c ă acum
mă simt mai bine ca oricând. Dar ele nu au luat în seam ă chemarea mea şi continuau s ă vorbeasc ă mai
departe. Am chemat din nou, cu o voce şi mai tare, dar degeaba. Atunci m-am decis s ă întrerup bârfa lor,
mergând eu la ele. Dar am rămas uimită. Cine era manechinul a şezat în patul meu, cu fa ţa palid ă, ca un
cadavru? L-am examinat şi am văzut că avea bra ţele încruci şate pe piept şi picioarele întinse şi ţepene;
un cearşaf alb îl acoperea. Dar, lucru ciudat: îl puteam vedea şi prin aceast ă pânz ă şi am recunoscut în
acel manechin trăsăturile mele. «Dumnezeul meu! înseamn ă c ă am murit!» - mi-am zis, şi în acel
moment o puternică senzaţie m-a copleşit, pătrunzând până în adâncul sufletului. Tot trecutul meu ap ăru
şi năvăli ca un val în conştiinţa mea. Tot ce-am înv ăţat, tot ce-am sperat, cu privire la marea trecere şi
la existenţa spirituală, se prezenta spiritului meu cu o claritate de nedescris. Era un moment solemn şi
înfricoşător, dar groaza s-a risipit repede şi solemnitatea grandioas ă a acestui eveniment a r ămas
singură. Trebuia să mă resemnez şi să ascult tot ce spuneau despre mine acele femei bârfitoare, f ăr ă s ă
le pot reduce la tăcere. Astfel, era pentru prima oar ă când trebuia s ă m ă v ăd în lumina în care m ă
61
vedeau alţii. Cele spuse erau pentru mine ca şi o oglind ă convex ă a şezat ă în fa ţa vederii mele spirituale,
în care defectele caracterului meu erau exagerate şi deformate prin convexitatea sticlei reflectoare. Astfel
că prima lecţie spirituală îmi era dată chiar de amicele mele. O dat ă satisf ăcute, cele dou ă femei se
ridicară pentru a veni să contemple, pentru ultima oar ă, tr ăs ăturile amicei lor decedate, al c ărei caracter
l-au disecat cu atâta cruzime. Trei entit ăţi contemplam acest cadavru, cu toate c ă a treia nu era v ăzut ă de
celelalte două. Priveam aspectul feţei mele, distrus ă de suferin ţă, şi în timp ce cu mâna mea invizibil ă
am încercat să îndepărtez de pe frunte câteva şuvi ţe albe de p ăr, o mil ă negr ăit ă îmi cople şi sufletul,
gândindu-mă la soarta acestui trup bătrân, de care m ă vedeam separat ă acum pentru totdeauna. Eram
moartă! Ce senzaţie stranie - să te ştii mort şi totu şi s ă te sim ţi plin de via ţă! Cât de ne ştiutori sunt
pământenii! Cum nu ştiu ei că, murind, eşti animat de o viaţă nouă, extraordinar ă! Probabil c ă murisem
de vreo 24 de ore. Adormisem în lumea pământenilor şi m-am de şteptat în lumea entit ăţilor spirituale.
Numai în acest moment mi-am dat seama că sunt în lumea spa ţiilor cere şti. Dar unde sunt spiritele atâtor
persoane scumpe, care au trecut înaintea mea frontiera mor ţii? M ă a şteptam s ă le v ăd ie şindu-mi înainte
şi urându-mi bun sosit în lumea cerească, pentru a-mi servi de consilieri şi ghizi. Izolarea în care m ă
aflam nu mă înfricoşa, dar totuşi am încercat un penibil sentiment de decep ţie. Aceast ă stare n-a durat
decât un moment, căci abia reflectam asupra acestor idei, c ă a şi disp ărut camera unde m ă aflam. Cum -
nu ştiu, dar m-am trezit în mijlocul unei câmpii întinse. Frumuse ţea peisajului era de nedescris. Peisajele
pământului sunt frumoase, dar cele cereşti sunt minunate. Mergeam, dar, lucru ciudat: picioarele mele nu
atingeau «pământul», alunecam peste el, ca întn-un vis. Dar unde erau cei pe care îi iubisem? Unde erau
amicii de care eram atât de legată pe pământ, şi care au venit aici înaintea mea? Pentru ce aceast ă izolare
în noua mea existenţă? Nu-mi amintesc să fi rostit aceste gânduri, dar ca şi cum m-ar fi auzit cineva, am
văzut înaintea mea doi tineri a căror frumuseţe întrecea tot ce spiritul uman poate s ă- şi imagineze. Cu
mulţi ani în urmă, cu lacrimi de durere şi disperare, puneam în mormânt, unul dup ă altul doi copii mici,
pe care îi adoram. Adesea, plângând pe mormântul lor, întindeam bra ţele înainte, ca şi cum a ş fi vrut s ă-i
recâştig din ghearele morţii care mi-i r ăpise. O, dragii mei copii, cât v-am dorit! Când au ap ărat ace şti
tineri, fulgerător, din instinct, am simţit că sunt copiii mei, deveni ţi acum adul ţi. N-am mai ezitat şi am
întins braţele ca şi altădată pe pământ, dar de data aceasta i-am strâns cu adev ărat la sânul meu! «O,
scumpii mei copii, v-am regăsit, în fine, şi acum sunte ţi ai mei pentru totdeauna!»”
Cu regret întrerup expunerea acestui spirit care î şi revede apoi p ărin ţii, prietenii şi spiritul s ău ghid,
pentru a examina şi alte mărturisiri din lumea spaţial ă.
Revista engleză „Light” publica în anul 1922, în câteva numere consecutive, comunic ările trascendentale
primite de doamna Hope Hunter - femeie simplă şi necunoscătoare a doctrinei revelate - de la fratele ei
mai tânăr, care murise pe câmpul de lupt ă, în Fran ţa. Aflând de moartea fratelui ei, se de ştept ă în ea
dorinţa de a afla ceva despre el. În acest scop, se duse la o prieten ă care poseda o plan şet ă cu literele
alfabetului şi încercând să ia legătura cu fratele ei, descoperi cu mirare c ă prime şte silabe, cuvinte, fraze,
deci constată prezenţa unei inteligenţe, care se str ăduia s ă-i comunice. În curând, entitatea spiritual ă îi
recomandă să părăsească planşeta şi să scrie. Ceea ce f ăcu, şi astfel deveni un medium scriitor
automat. Ulterior ea scrie directorului revistei: „Nu am avut ocazia s ă m ă instruiesc. La 14 ani, dup ă
moartea tatălui meu, am renunţat la şcoal ă. Ca atare, nu pot s ă compun un text. Nu ştiam şi nu ştiu
nimic despre experienţele spiritualiste. Însă, spiritele care îmi comunic ă m ă îndeamn ă s ă prezint
mesajele primite unei persoane competente în aceast ă privin ţă.”
Iată un crâmpei din comunicările fratelui său.
„Am murit lovit de un fragment de obuz. Mi s-a spus de cei de aici c ă moartea mea s-a produs în mai
puţin de un minut. Convulsiile agoniei au fost foarte scurte, cu toate c ă mi s-a p ărut c ă au durat ore.
Când am fost lovit, mă găseam pe marginea tranşeei. Dup ă încetarea convulsiilor, m-am v ăzut din nou,
aşa cum eram înainte, şi în perfectă .sănătate. M ă vedeam soldat. Primul meu gând fugi la Ben al meu
(micul său copil), şi deodată m-am trezit acas ă la mine, unde l-am v ăzut dormind al ături de mama lui,
scumpa mea soţie Carrie. Îi vedeam tot atât de bine ca şi cu ochii trupului. Pe urm ă te-am v ăzut pe tine şi
pe John (soţul sorei sale). M-am gândit apoi la mama şi m-am v ăzut transportat la ea. Şedea pe pat, i-arn
adresat câteva cuvinte, dar ea nu a dat nici un semn c ă m-ar fi auzit. Atunci am revenit în Fran ţa, la locul
unde am căzut mort. Ştiam că am murit! Aici mi s-a întâmplat un lucru ciudat: am v ăzut trecând pe
dinaintea mea toate evenimentele vieţii mele, constatând cât de r ău m-am purtat. Dup ă aceea, un spirit se
apropie de mine. Era tatăl meu. în primele momente nu l-am recunoscut, dar când m ă chem ă pe nume -
«Will», l-am recunoscut şi m-am aruncat plângând în bra ţele lui. Eram deosebit de emo ţionat. Nu mai
62
ştiu cât timp am stat aşa. Mi-amintesc numai c ă în acest timp nu-mi mai vedeam camarazii şi nu mai
auzeam zgomotul bătăliei. Dar ce ciudat! vedeam gândurile
camarazilor mei! Am aflat astfel că au r ămas foarte impresiona ţi de moartea mea. Când amicul meu
Frank s-a apropiat de cadavrul meu, pentru a se asigura c ă eram cu adev ărat mort, l-am v ăzut înc ă o
dată, ca şi cu ochii trupului. Eram apoi într-o stare de confuzie de idei. Tata era tot lâng ă mine,
încurajându-mă şi spunându-mi că nu va trece mult şi-mi voi recâ ştiga echilibrul mental. Dup ă care m-a
condus la locuinţa sa, unde trăim acum, împreun ă, a şteptând venirea mamei la noi. Într-o zi, tata îmi
spuse: «Vrei să o vezi pe mama-mare?» Nu o întâlnisem înc ă în lumea spiritual ă, ea g ăsindu-se într-un
loc îndepărtat. Apoi tata adăugă: «Formulează-ţi puternic dorinţa de a fi lâng ă ea şi eu voi face la fel».
Am făcut-o amândoi şi deodată ne-am avântat în spa ţiu cu iu ţeala fulgerului. În mai pu ţin de o secund ă
am fost lângă ea. Era împreună cu tata-mare şi cu unchiul Waiter, pe care nu-l cunoscusem în timpul
vieţii mele terestre, dar mi-am dat seama imediat c ă îl cuno şteam de pe când întrupat fiind, tata m ă
conducea, în timpul somnului, de multe ori la el.”
Într-un alt mesaj, entitatea adaugă detalii referitoare la momentul mor ţii sale:
„Au murit şi alţi camarazi de-ai mei, ei însă, neputându- şi da seama c ă au murit, credeau c ă viseaz ă. Eu
mi-am dat seama imediat că am murit, dar nu-mi puteam explica acest fapt, pentru c ă
vedeam la fel ca înainte. Înainte de a pleca în r ăzboi, nu m-am gândit niciodat ă la condi ţiile probabile ale
lumii spirituale. În timpul şederii în tranşee, mi-a fugit gândul la Cer, dar nu-mi puteam imagina
adevărul. Fireşte, aveam în cap descrierile din c ăr ţile biserice şti despre coruri şi
harfe îngereşti. Dar ceea ce era de neînţeles pentru mine, dup ă ce am murit, era faptul c ă m ă vedeam şi
simţeam absolut ca şi mai înainte, pe când în realitate eram o umbr ă, o cea ţă. De asemenea nu-mi
puteam explica faptul că atunci când vă vizitam, v ă vedeam pe to ţi ca pe o cea ţă, ca umbre. Imediat
după moarte, când v-am vizitat acasă, v-am văzut ca şi când eram printre voi, dar mai târziu, treptat, voi
îmi deveneaţi din ce în ce mai puţin corporali; acum v ă v ăd asemenea unor corpuri diafane, adic ă v ă
văd aşa cum veţi fi aici, ca spirite. Aici sunt foarte ocupat, şi a şa suntem cu to ţii. Nu întrerupem lucrul
nostru decât când ne simţim obosiţi. Să ştii însă că oboseala noastr ă este de alt ă natur ă decât a voastr ă.
Îţi voi vorbi altă dată de ocupaţiile mele. Pentru acum, noapte bun ă!”
Într-o altă comunicare, intervine spiritul ghid al acestui tân ăr, care d ă explica ţii referitoare la cele spuse
de pupilul său. Iată comunicarea sa:
„De îndată ce a fost lovit de o schijă de obuz, fratele t ău a ştiut c ă ora mor ţii a sosit pentru el.
Necunoscutul i se prezenta teribil în spasmele agoniei sale. În momentul când î ţi comunica, a retr ăit
aceste grozave momente. De aici tresăririle convulsive ale mâinii tale, care te-au impresionat atât de mult.
În fond, criza morţii este aceeaşi pentru toat ă lumea. Dar pentru un soldat ucis fulger ător, lucrurile difer ă
întrucâtva. Când a sosit momentul fatal, corpul eteric, care p ătrunde trupul, începe s ă se desfac ă de el, pe
măsură ce vitalitatea se retrage. Procesul e asem ăn ător cu acela al ie şirii fluturelui din crisalida sa. În
timp ce corpul eteric se eliberează de trup, vin anumite entit ăţi spirituale, pentru a da ajutor spiritului ce
se destrupează. Este o naştere întocmai ca şi a unui copil în mediul terestru; şi aici e nevoie de o îngrijire,
de ajutor. Fără acest sprijin, el s-ar simţi pierdut, dezorientat, înfrico şat. Or primul lucru este s ă convingi
spiritul că nu e mort. În general, cu aceast ă misiune sunt îns ărcinate rudele noului sosit. Fratele t ău ţi-a
spus că s-a transportat imediat la Somerset, unde î şi v ăzu mama, copilul, so ţia şi pe tine cu so ţul t ău.
Voi încerca să-ţi explic cum s-a petrecut acest fenomen. În momentul mor ţii, spiritul mai r ămâne câtva
timp impregnat de fluide umane, fluidele corpului vital. Aceasta înseamn ă c ă el are înc ă raporturi cu
lumea terestră. Părăsind trupul său, el rămâne învelit numai de corpul sufletesc. În aceste condi ţii este
suficient ca el să se gândească la un loc oarecare, pentru ca s ă fie transportat la locul unde îl poart ă
dorinţa sa. Primul gând al fratelui tău a fost îndreptat cu mare iubire c ătre so ţia şi micul s ău copil. El se
găsi deci instantaneu la ei, şi fiind impregnat încă de fluide umane, a putut s ă-i vad ă ca şi cu ochii fizici.
Apoi, fratele tău ţi-a povestit: «Am văzut trecând pe dinaintea mea toate evenimentele vie ţii mele,
constatând cât de rău m-am purtat». Este vorba de un fenomen foarte important al existen ţei spirituale,
care în general, precede sancţiunilor ce vor urma şi c ărora trebuie cu to ţii s ă ne supunem, în vederea
corectării greşelilor noastre. Viziunea se desf ăşoar ă înaintea noastr ă într-o secund ă, dar ea ne apas ă
prin volumul său şi ne zguduie prin intensitatea sa. Atunci ne vedem a şa cum am fost, de la leag ăn pân ă
la mormânt. N-aş putea să-ţi spun cum se produce acest fenomen, dar fundamentul lui rezid ă din timpul
existenţei noastre terestre. Toate acţiunile şi gândurile, bune sau rele, sunt înregistrate pentru totdeauna în
eterul care impregnează organismul nostru. În definitiv, e un procedeu fotografic. Fratele ţi-a comunicat
63
cum l-a întâlnit pe tatăl vostru. Toate acestea s-au produs într-o secund ă a timpului vostru, dar fratelui
tău, care calcula timpul după intensitatea evenimentelor, i s-au p ărut ore. La început nu l-a recunoscut,
ceea ce se întâmplă des. Într-adevăr, destrupatul nu se a şteapt ă s ă se întâlneasc ă cu rudele lui; oricum,
aspectul lor se schimbă. În general, o creştere a corpului spiritual exist ă şi la noi. Un copil care
părăseşte viaţa terestră creşte până atinge maturitatea, iar un b ătrân redevine tân ăr, pân ă la punctul
deplinei lui validităţi. Tatăl vostru a murit în plenitudinea vârstei adulte şi de aceea fiul s ău nu l-a
recunoscut, pentru că au trecut prea mulţi ani de atunci şi el a atins în lumea noastr ă o stare de o radiant ă
frumuseţe. Îl recunoscu totuşi, când i-a vorbit. În lumea spiritual ă nu te po ţi în şela. O alt ă afirma ţie a
fratelui tău e desluşită prin ea însăşi. El spune: «Puteam s ă v ăd ceea ce gândeau camarazii mei». Faptul
acesta are loc în viaţa spirituală, pentru că transmiterea gândului este modul normal de conversa ţie între
entităţile spirituale. Când un pământean gândeşte, ideile se exteriorizeaz ă din fruntea lui şi iau anumite
forme concrete, corespunzătoare ideilor sale, forme pe care toate entit ăţile spirituale ştiu s ă le citeasc ă.
Fratele te-a informat că trăieşte cu tatăl său în locuin ţa acestuia. Este absolut adev ărat. Ţi-am explicat
altă dată, într-un alt mesaj, că în lumea spiritual ă gândirea şi voin ţa sunt for ţe prin care se poate creea
orice doreşti. Gândirea e totul în lumea spiritual ă. Prin for ţa gândului unit ă cu voin ţa, entit ăţile
spirituale creează tot ce au nevoie.”
Aveam impresia îngreunării trupului meu, şi în acela şi timp, ceva din mine devenea din ce în ce mai
uşor, ca şi cum s-ar urca în aer dintr-un moment în altul. Timpul trecea. Ceva misterios şi necunoscut se
arăta ochilor mei în depărtare. Mă simţeam scufundat în ceva imens, care îmi f ăcea s ă tremure sufletul.
Sutele de proiecte propuse să le realizez mi se prezentau spiritului. Viziunea trec ătoare, dar vie, a lui
Jenny mă convinsese însă că nu voi mai putea materializa nimic din ceea ce pl ănuisem. Nu puteam uita
surâsul ei încântător, braţele întinse către mine şi lumina spiritual ă care o înconjura. În mintea mea se
prezenta confuz amintirea tuturor persoanelor cunoscute. Fe ţe, fe ţe şi iar ăşi fe ţe. Erau persoane
cunoscute doar de câteva zile, sau cu mult timp în urm ă. M ă gândeam la veselii mei confra ţi, la
persoanele care îmi cereau ajutor, la cele apar ţinând altei clase, venind la mine pentru nevoile lor. Am
văzut figura Mariei, a lui Albert, a Adei, a tantei Tesie, a lui Schenk, a Muziei şi a ta. Apoi îmi venir ă în
gând amintiri în legătură cu tata şi cu mama. Îmi v ăzui copil ăria, şcoala, frumoasa mea Italie, primul
meu voiaj în America, totul. Acest flux de amintiri îmi adormi suferin ţele. Evenimentele cele mai
neînsemnate, cele mai ridicole, ale existenţei mele se prezentau vii în mintea mea. Pl ăceri, nebunii,
dureri, tot ceea ce făcusem în cursul vie ţii mele sosea nechemat, nu ştiu de unde, pentru a face act de
prezenţă. Toate acestea sfârşiră prin a m ă ame ţi, şi, în fine, mi-am pierdut con ştiin ţa. Când mi-am
revenit, operaţia chirurgicală se terminase. Toat ă lumea îmi surâdea şi m ă încuraja. Trebuia s ă stau
absolut liniştit, cu toate că aveam multe de întrebat. De şi m ă sim ţeam destul de tare, în cele din urm ă
zile ale vieţii aveam un sentiment inexplicabil de fric ă. Credeam c ă dac ă a ş putea s ă m ă ridic şi s ă m ă
ocup de problemele neglijate, aş fi înlăturat aceast ă fric ă misterioas ă. Natural, nu mi se permitea s ă m ă
mişc. Scrisoarea primită de la tine m-a încurajat. Aveam chiar o intui ţie ciudat ă, c ă în curând te voi
revedea şi că, dintr-un moment în altul, te voi vedea intrând în camera mea. Ghidul meu spiritual de
moment, doamna H. Blavatski, îmi explică faptul că aceast ă senza ţie înseamn ă c ă eu însumi voi veni s ă
te văd. Mai târziu am fost cuprins de o mare greutate în respira ţie. Atunci am în ţeles c ă sfâr şitul mi se
apropie. Ora extremă mă prindea prea repede. Nu cred, scumpa mea Nata şa, s ă m ă fi cuprins frica de
moarte, dar tremuram de necunoscut. Tu ştii c ă întotdeauna am fost nelini ştit în fa ţa nesiguran ţei unei
situaţii. Atunci, draga mea Nataşa, am început s ă în ţeleg c ă o schimbare se produce în fiin ţa mea. Îmi
părea că se desprinde ceva din mine. Simţeam un fel de tragere, ca şi cum ceva din trupul meu era smuls,
şi paralel cu această senzaţie îmi apăru tot cortegiul funerar: prohodirea, incinerarea sau înmormântarea -
lucruri care îmi produceau oroare. Preotul sosi, ca o raz ă de lumin ă în întuneric. M-am spovedit, cu tot
sentimentul de frică ce îmi provoacă faţada unei catedrale ce defila pe dinaintea ochilor. Mi s-a dat
împărtăşania. La terminarea ceremoniei, mă simţeam deja departe de mediul terestru. Situa ţia mea
mentală se modificase. Biserica mă ţinea ca şi o mân ă prieten ă. Nu mai eram singur, nu-mi mai era
frică. N-aş putea spune cât timp a durat aceast ă stare. În fine, am deschis ochii ca şi dup ă trezirea dintr-
un greu şi adânc somn, având în acelaşi timp sentimentul c ă sunt luat repede în sus. Eram cufundat într-o
splendidă lumină albastră şi am văzut venind în întâmpinarea mea pe Black Feather1, pe Jenny şi pe
mama mea. Eram deci totuşi viu! Acestea sunt, draga mea Nata şa, primele mele impresii când am trecut
pragul morţii.”
Într-o altă comunicare, Valentino îşi continuă povestea.
„Era în ziua când trupul mi-a fost transportat la loca şul s ău cel din urm ă. Se vedea deja o sl ăbire a
interesului publicului, faţă de persoana mea. Dar după ce trupul îmi era depus în mormânt şi jurnalele au
încetat să se mai ocupe de mine, am încercat un sentiment de singur ătate nemângâiat ă. M ă revoltam
împotriva destinului, care m-a smuls din apogeul gloriei mele. Mi se p ărea c ă arta nu mai poate exista de
aici încolo fără mine. Acum râd de mine, de naivitatea de a crede c ă dispari ţia lui Valentino ar produce
un doliu ireparabil pentru artă. Eram în mediu terestru, m ă plimbam pe Broadway. Aceast ă strad ă îmi
66
părea atât de reală şi mă simţeam atât de viu, încât uitasem starea în care m ă aflam. Dar nimeni nu-mi
acorda nici o atenţie. Mă vedeam şi vedeam atât de reali oamenii, încât nu puteam s ă deslu şesc marea
schimbare produsă în mine. Mă plictiseam de atâta plimbare printre trec ătorii atât de gr ăbi ţi, care p ăreau
toţi hotărâţi să mă îmbrâncească. La un moment dat, venii piept în piept cu o femeie. Ea îng ălbeni şi se
strânse lângă domnul care o însoţea, strigând: «Dumnezeul meu, de unde veni suflarea aceasta atât de
îngheţată pe care am simţit-o?» Această exclamare m ă înfurie. A şadar moartea m ă schimbase într-o
suflare glacială? M-am îndreptat către un grup de actori de teatru, care se g ăseau în col ţul Str ăzii 47,
aproape de teatru. Luând pe unul de braţ, îi strig tare: «Sunt Rudolf Valentino!» Dar omul meu nu auzi şi
nu simţi nimic. El continua să discute şi să râdă cu cel ălalt. Nu- ţi pot spune ce resentiment m ă cuprinse
atunci! Aş fi plâns de durere şi ciudă. Dar orice revolt ă era de prisos. Deodat ă, îmi amintesc de tine, de
scrisoarea ce mi-ai trimis-o când eram grav bolnav, ca şi de telegrama Muziei şi a unchiului Dick. Pe
când mă gândeam astfel, mă simt atins de braţ. M-am întors, lâng ă mine era o femeie cu forme
matronale, cu ochi inteligenţi şi generoşi. Nu voi uita niciodat ă vocea sa dulce şi încurajatoare, care, cu
hotărâre impetuoasă, îmi spuse: «Condamnare la flăcările infernului ţi-a prezis biserica. Vino cu mine!
Nimic nu e adevărat din ceea ce ţi s-a infiltrat în spirit de c ătre reprezentan ţii confesiunii cre ştine. Sunt
nişte sărmani orbi. Tu ai nevoie în acest moment de un ghid. Iat ă-m ă! Am fost în via ţa terestr ă H. P.
Blavatski», şi zicând aceasta, mă luă cu ea. Mi-am pierdut cuno ştin ţa, dup ă care m ă trezesc în salonul
unchiului Dick. Era noapte. Scările vilei erau luminate. Ghidul meu era pe prag şi îmi f ăcu semn s ă
avansez. Am trecut împreună prin mai multe odăi cunoscute şi am ajuns în camera Muziei. Tu erai cu ea.
În faţa voastră era Georges Wehner, dormind adânc într-un fotoliu. Doamna Blavatski îmi spuse: «Acum
poţi vorbi cu ai tăi».
Astfel am început să comunic cu tine.”
O anumită categorie de entităţi spirituale rămân legate de mediul unde au tr ăit, devenind adesea spirite
turbulente sau fantome. Multe spirite nou venite, în lumea spiritual ă, nu rezist ă como ţiei mentale
provocată de schimbarea produsă. Ca urmare, printr-un efect al ignoran ţei lor, al fricii, al resentimentului
avut - deoarece au fost smulse din lumea materiei, lumea pl ăcerii pe care atât de mult o iubeau - vor
petrece mult timp jos, la suprafaţa pământului, vizitând locurile pe unde au tr ăit. Prin urmare - din cauza
concepţiilor false, a ataşamentului faţă de materie şi a pasiunilor lor terestre - ele se g ăsesc în p ătura
roşie, cea mai joasă a atmosferei fluidice a p ământului, în afara lumii fizice şi totu şi prin lume. Ace şti
nenorociţi sunt cei cărora li s-au dat numele de spirite r ăt ăcitoare, despre care se vorbe şte atât de mult în
experienţele mediumice inferioare. Unele din aceste spirite r ăt ăcitoare sunt atât de neclintite în
încăpăţânarea şi felul lor de a gândi pământean, încât sunt adev ăra ţi orbi, care în acest r ăstimp nu au
posibilitatea avansării spirituale. Ceea ce e mai r ău este faptul c ă aceste nefericite spirite r ămân alipite
lumii pământene timp de mulţi ani, şi uneori timp de secole.
' Entitate spirituală care a primit misiunea de a fi ghidul spiritual al lui Valentino, în activitatea sa de
medium. Ultima întrupare a lui Black Feather a fost în India.
Concluzii
De zeci de ani se fac diferite observaţii, se experimenteaz ă şi se adun ă material referitor la manifest ările
spirituale. Azi, numărul manifestărilor spirituale înregistrate este atât de mare, iar num ărul celor care le-
au analizat şi sintetizat este atât de impozant, încât doar aceia nu se încredin ţeaz ă de valoarea revela ţiilor
venite de dincolo de vălul lumii fizice, care închid ochii şi nu vor s ă vad ă, care î şi astup ă urechile şi nu
vor să audă. Este inadmisibil ca omul să manifeste ignoranţă fa ţă de modul cum moare trupul s ău, fa ţă
de sentimentele şi senzaţiile resimţite de entit ăţile spirituale, când trec în lumile spa ţiale.
Examinând seriile nesfârşite de mărturisiri ale entit ăţilor spirituale ce şi-au dezbr ăcat trupul, se constat ă
o concordanţă între ele, confirmându-se unele pe altele. Nu se poate admite ca persoane inculte sau
necunoscătoare ale fenomenelor spirituale, din ţări şi timpuri diferite, s ă se concerteze
între ele şi să debiteze - conştient sau din subcon ştientul lor - despre fenomene identice, referitoare la
existenţa omului dincolo de hotarele morţii. Când entitatea ce comunic ă d ă probe – prin comunic ările ei
personale şi intime, neştiute de nimeni - că într-adevăr, ea este fosta personalitate terestr ă, şi când ea, ca
şi alte entităţi spirituale, descrie acelea şi fenomene, petrecute şi resim ţite în lumea invizibil ă, o minte
rezonabilă, dezbrăcată de orice idee prestabilit ă, nu poate s ă nu admit ă realitatea lor.
Din enumerarea acestor câteva cazuri, se poate constata c ă exist ă fenomene ,fundamentale - care
67
se produc în mod constant, indiferent de gradul evolutiv al entit ăţii spirituale ce se destrupeaz ă, şi exist ă
fenomene secundare - care se produc sau nu, în funcţie de evoluţia spiritului trecut în lumea
spaţială.
Fenomenele fundamentale prin care trece entitatea spiritual ă dup ă p ăr ăsirea vie ţii terestre sunt:
1. La început, nu crede că trupul său a murit;
2. Se vede om, ca şi mai înainte;
3. I se derulează panorama întregii vieţi terestre;
4. Este întâmpinată de rude sau prieteni;
5. Cade într-un somn;
6. Sesizează că lumea unde a sosit este splendidă sau întunecoas ă, conform faptelor sale;
7. Observă că lumea cerească este substanţială, real ă şi asem ăn ătoare ca aspect cu cea terestr ă;
8. Constată că entităţile spirituale comunică între ele prin gândire - limbajul spiritual;
9. Remarcă faptul că gândirea este forţa creatoare a lucrurilor şi fenomenelor;
10. Vede că entităţile spirituale străbat spaţiile, ca gândul, în sus sau împrejurul p ământului;
11. Constată că, potrivit condiţiei lor morale şi evoluţiei lor intelectuale, entit ăţile spirituale graviteaz ă
automat către nivelul spiritual corespunzător.
Fenomenele de ordin secundar prin care trece entitatea spiritual ă dup ă p ăr ăsirea vie ţii terestre sunt:
1. După ce-şi vede trupul întins rece şi palid pe pat, observă c ă are un corp eteriform;
2. Constată că, după cum în lumea trupească nu există doi indivizi absolut identici, tot a şa dou ă entit ăţi
spirituale nu pot să treacă în mod absolut prin acelea şi fenomene spirituale, fiind vorba de diferite grade
evolutive;
3. Două duhuri care au trăit pe pământ împreună ca soţi, se vor duce fiecare în nivelul lor spiritual, dar
pot să se întâlnească şi să-şi comunice ideile şi sentimentele de câte ori doresc;
4. Cu toate că orice entitate spirituală poate crea prin puterea gândului s ău, marile crea ţii sunt rezervate
doar anumitor ierarhii de spirite specializate;
5. Entităţile spirituale dominate de pasiuni umane r ămân totdeauna legate de mediul unde au tr ăit, un
timp mai scurt sau mai lung, după intensitatea pasiunii lor. În general, moartea fizic ă nu
le produce nici o schimbare în înţelegere, de aceea ele se cred tot p ământeni, cred c ă tr ăiesc tot
printre oameni trupeşti. Dintre aceste spirite sunt şi cele ce bântuie anumite locuin ţe;
6. Durerea sfâşietoare a celor rămaşi pe pământ îi produc torturi groaznice şi din aceast ă cauz ă nu poate
să intre în relaţie cu ei. În acelaşi timp, este re ţinut la suprafa ţa p ământului, nepermi ţându-i-se s ă se
ridice la nivelul corespunzător evoluţiei sale;
7. Văzându-se singură, se înspăimântă, dar imediat aude o voce sosit ă de departe. Este vocea unui spirit
amic, care simţind din depărtare neliniştea sa, vine s ă-i vorbeasc ă şi s ă-l sf ătuiasc ă.
Din toate aceste afirmaţii se relevă cât de numeroase taine exist ă în operele Creatorului, pe care omul nu
le cunoaşte şi nici nu caută să le afle. El se alipeşte cu toat ă puterea sufletului de lucrurile p ământe şti,
trecătoare precum fumul, uitând că e un musafir al pământului, al acestei forme de via ţă trupeasc ă.
Omul care a dezertat din faţa unei vie ţi grele, pline de am ăr ăciune şi suferin ţă - destin acceptat de el
înainte de a se naşte, ori omul care din ur ă a suprimat via ţa unui semen al s ău, când se va de ştepta la
viaţa spaţială, se va găsi înconjurat de o ceaţă fluidic ă, neagr ă ca noaptea cea mai întunecat ă, sim ţind
un frig care face să-i tremure toat ă fiin ţa, pân ă la exasperare. Umbl ă ca orbul prin spa ţiu, nev ăzând
feeria fluidelor, nevăzând pe nimeni. Starea aceasta poate s ă se prelungeasc ă sute de ani, pân ă când îi va
deveni atât de chinuitoare, atât de insuportabil ă, încât va striga: „O, Doamne! de e şti pe undeva, scoate-
71
mă din acest chin!” La apelul său către Divinitate, un glas se va auzi curând lâng ă el, şi îi va spune:
„Frate, ai greşit, ai încălcat Legile în fa ţa c ărora se pleac ă tot universul. Roag ă-te şi ţi se va u şura
starea.” La îndemnul acestui binevoitor, duhul greşit înal ţă o rug ă fierbinte de iertare, la care Divinitatea
răspunde prin trimiterea unei raze fluidice, risipind cea ţa întunecat ă. Duhul începe s ă vad ă în jurul s ău
şi astfel nu mai rătăceşte la voia întâmplării prin spaţiu.
Ducându-şi viaţa pământească în preocupări numai materiale, tr ăind numai pentru el şi considerând
rugăciunea ca un act inutil şi pierdere de vreme, când va reveni în lumea ve şnic ă, omul va pluti în prima
perioadă a vieţii spirituale în nivele apropiate pământului, în sfera unde î şi duc via ţa eteric ă şi sufletele
animalelor, care au nevoie de o scurtă şedere în spa ţiu. Sufletul plantelor nu st ă decât foarte pu ţin timp
în spaţiu, deoarece se coboară curând în trupul noii plante. Duhurile animalelor vor avea îns ă o atitudine
duşmănoasă, văzând în acel duh pe cel care le-a urm ărit cu ur ă şi le-a ucis cu l ăcomie pentru a le
devora. Astfel, şederea duhului uman în acest nivel este plin ă de groaz ă. Din fericire pentru el, pe
parcursul timpului şi pe măsura rugii sale de a fi sc ăpat din aceast ă sfer ă a groazei, se ridic ă în nivelul
corespunzător gradului său evolutiv.
În timpul şederii lor prin spaţiu, entităţile spirituale mai evoluate duc o via ţă de studii, de analize şi
concluzii. Ele sunt foarte active, circulă în toate direc ţiile sferei lor, adunându-se pentru a discuta diferite
probleme cereşti sau omeneşti, prin care înţeleg crea ţia şi fenomenul vie ţii. A şadar fiecare duh î şi are
ocupaţia sa şi este preocupat de ceea ce îi place. Duhurile sunt cu atât mai fericite, cu cât se afl ă în nivele
superioare, cât mai depărtate de suprafaţa pământului. Fericirea le este proovocat ă de vibra ţia, culoarea
şi muzica fluidului sferei unde vieţuiesc.
În stare normală, când nu este pedepsit, duhul nu simte nici cald, nici frig, de şi are no ţiunile acestea de la
oamenii pământului şi din amintirile lui, de pe când avea trup. Este îns ă impresionat
de umezeala aerului, când se coboară la suprafa ţa p ământului cu scopul îndeplinirii unei anumite misiuni,
întrucât apa are proprietatea de a absorbi fluidele ce compun corpurile sale.
În lumea fizică, ochii omului nu văd decât exteriorul corpurilor. Ochiul spiritului – reprezentat prin
întregul său corp spiritual - vede şi exteriorul şi interiorul oric ărui obiect, adic ă privirea fluidic ă a
duhului străbate din exterior spre interiorul oric ărui obiect, şi se poate opri s ă observe la nivelul unde
intenţionează să vadă mai bine.
Iată un ceas de buzunar. Ochiul omului vede doar capacele lui, sau un capac şi o lentil ă, sub care se
observă cadranul şi cele două indicatoare. Spiritul vede prin cadran şi roti ţele, pân ă dincolo de capacul
opus. Rotiţele le vede nu numai suprapuse, ci pe flecare în parte, c ăci fiecare pies ă e str ăb ătut ă de
vederea sa şi se poate opri la una din rotiţele pe care vrea s ă o examineze mai de aproape.
Omul trupesc priveşte o carte. El vede numai coperta de carton a acestei c ăr ţi. Duhul, privind aceea şi
carte, cu vederea sa străbate coperta de carton şi rând pe rând toate filele, pân ă la cea din urm ă. Dac ă
doreşte, se poate opri cu vederea sa la pagina 75, de exemplu, şi poate în acest caz s ă citeasc ă, rând cu
rând, tot ce stă scris pe această pagină, f ăr ă ca aceast ă carte s ă fie deschis ă şi f ăr ă s ă fie scoas ă din
raftul bibliotecii unde se află.
Omul nu poate vedea decât vibraţiile cele mai rare şi mai lente ale lumii fizice în care se afl ă. Duhul,
ajuns în lumea spaţiilor, vede vibraţia celulei nervoase, mi şcarea miceliilor dintr-o celul ă, vibra ţiile
diferitelor categorii de fluide, şi aura din jurul tuturor lucrurilor şi fiin ţelor. Orice gând,
dar mai ales orice discuţie despre cel plecat din planul fizic, provoac ă o vibra ţie a fluidului din jur,
vibraţie care, propagându-se prin spaţiu, penetreaz ă duhul, luând cuno ştin ţă c ă cei dragi sau prietenii
săi, vorbesc de el. Concentrându-şi atenţia, duhul ia cunoştinţă de tot ce se discut ă despre el.
Atenţie, dragii mei cititori! Morţii voştri ştiu tot ce vorbi ţi şi tot ce gândi ţi despre ei. Cuprin şi de dor, ei
coboară ca fulgerul, vă privesc, vă îmbrăţişează, vă sărută cu înfocare, dar fiind mai subtili decât aerul,
voi nu-i vedeţi, nu-i auziţi, nu-i simţiţi, nu ştiţi că ei sunt al ături de voi. V ăzându-v ă uneori în
suferinţă, sau în mari dureri sufleteşti, ar vrea s ă v ă vorbeasc ă, s ă v ă fac ă cunoscut c ă n-au murit, c ă
trăiesc, că stau lângă voi, dar nu pot să se manifeste în chip vizibil omului trupesc. Câteodat ă produc
prin vibraţii de dragoste o căldură iubitului lor, asemănătoare cu radia ţia cald ă ce vine de la o sob ă, dar
bietul om - preocupat de gândurile şi durerile sale nenum ărate - nu bag ă de seam ă c ăldura dulce, care îl
încălzeşte, în general, pe partea dreaptă a trupului. Uneori, mai ales imediat dup ă destrupare, când înc ă
au ceva din puterile fluidului vital, duhurile pot absorbi fluid din spa ţiu, îl condenseaz ă pân ă la punctul
de a realiza un deget semimaterial, şi apoi ciocane cu el, o dat ă sau de mai multe ori, în mobil ă, oglind ă
sau fereastră, ori sparg un pahar sau trântesc un mic obiect de pe mas ă. Alteori, camera fiind închis ă pe
72
deplin, se simte un curent, o mişcare de aer care înceteaz ă repede. Se citeaz ă cazuri când s-a ar ătat
fulgerător o flacără ori un punct luminos. Duhurile fac tot posibilul - dup ă natura şi puterile lor - s ă-i
încredinţeze pe iubiţii lor că sunt şi ei prezen ţi, şi li se sfâ şie sufletul de durere când constat ă c ă nu
reuşesc. După puterile lor, cvasi-fizice, după nivelul lor, duhurile pot produce diferite manifest ări, ca s ă
arate că sunt prezenţi şi că aprobă sau nu cele spuse.
Lumea trupească ar trebui să fie conştientă de bucuria pe care o provoac ă duhurilor când î şi aminte şte
de personalitatea lor, vorbind duios despre ea. Ar trebui s ă ştie ce sentimente profunde de recuno ştin ţă şi
iubire stârneşte în sufletul duhurilor depunerea unei flori pe mormântul lor. Dar, pe când amintirile
duioase şi parfumul florilor le procură o fericire nesfâr şit ă, plânsul necurmat şi disperarea celor l ăsa ţi pe
pământ îi torturează într-o mare măsură. Dacă îi iubim cu adev ărat, s ă nu-i mai supunem la asemenea
torturi, să ne stăpânim, pe cât posibil, lacrimile care îi ard şi s ă-i ajut ăm în drumul lor ceresc prin undele
vibratorii ale rugăciunilor noastre, care le sosesc ca o briz ă binef ăc ătoare. În loc de morminte
costisitoare - şi în definitiv, pieritoare - mai bine s ă se fac ă milostenie în numele celui plecat, u şurând
mizeria unui bătrân, sărăcia unei mame văduve sau ajutând un copil orfan, lipsit de dragoste şi de
necesarul material. Duhul ia cunoştinţă de gândurile noastre îndreptate c ătre el şi se coboar ă ca fulgerul
pe firul dragostei pentru a asista la rugăciunea noastr ă în ăl ţat ă c ătre Cel Atotputernic pentru u şurarea
sufletului său. Undele vibraţiilor de rugăciune îi dau puteri s ă- şi desprind ă de pe perispirit impurit ăţile
eterice contractate în viaţa sa pământeasc ă. Eliberat de impurit ăţi, vibra ţiile perispiritului s ău iau un
ritm mai rapid, duhul putându-se înălţa la un nivel mai înalt, pân ă în sfera unde va întâlni un eter ale
cărui vibraţii corespund cu ale perispiritului său. Aşadar rug ăciunile celor de jos ajut ă mult celor de sus,
după cum şi rugăciunile celor de sus ajută celor de jos, în mersul vie ţii lor terestre.
Oamenii care au trăit modest, silindu-se să fac ă binele, cu vorba şi cu fapta, pe cât le-a fost posibil, care
n-au uitat pe Cel de unde au purces cândva şi au între ţinut prin rug ă leg ătura mental ă cu El, implorându-
L pentru cei bolnavi şi suferinzi, pentru cei liberi şi întrupa ţi, în momentul destrup ării se vor dep ărta
imediat de cadavrul lor, nedorind să asiste la înhumarea trupului lor. Aceste duhuri vor trece repede prin
perioada de somn, şi la deşteptare vor fi perfect con ştiente de starea şi locul în care se afl ă. Ele vor
străbate ca un balon toate sferele inferioare ale P ământului, în ăl ţându-se f ăr ă oprire pân ă în sfera
corespunzătoare propriilor merite spirituale. Da, dar asemenea spirite sunt rare, ele apar ţin lumii anonime,
în general puţin instruite, dar cu o inim ă de aur, fiind înzestrate cu sentimente altruiste, ajutând cu ce pot
şi devotându-se pentru mângâierea aproapelui lor în suferin ţă. Asemenea duhuri î şi duc în spa ţiu o
existenţa de mulţumire deplină, de cea mai mare fericire pe care o poate oferi în prezent planeta noastr ă.
Însă şi această fericire are un sfâr şit, duhul fiind trimis jos, la o nou ă lec ţie, o nou ă misiune, o nou ă
întrupare.
Dacă nu există fericire perpetuă, nu exist ă nici suferin ţă ve şnic ă. Într-adev ăr, cel mai r ău criminal,
monstrul cel mai întunecat pe care l-a avut umanitatea, va pl ăti prin groaznice suferin ţe - pe planeta
noastră, ori va fi trimis spre expiere pe o alt ă planet ă, unde va fi supus unei existen ţe echivalente cu iadul
biblic. Dar după o vreme, fie ea şi veacuri, tortura lui va lua sfâr şit. R ăul produs de el se va anihila prin
însăşi suferinţa sa; treptat i se va lumina conştiin ţa şi va lic ări în el dorin ţa de a repara tot r ăul produs
celor cu care a venit în contact, pe când tr ăia pe p ământ. Un asemenea specimen a fost Torquemada,
capul inchiziţiei din Spania, care a stat în întuneric şi frig trei sute de ani; un exemplar şi mai groaznic a
fost şi este Nero, împăratul roman care a ucis zeci de mii de cre ştini în arenele romane, fiind arunca ţi
fiarelor sălbatice, ori unşi cu păcură şi arşi ca adev ărate tor ţe vii, luminând parcurile, în timpul nop ţii.
Nero suferă de atunci până în prezent în inelul fluidic al lui Saturn.
Prin urmare, cel care şi-a desăvârşit cu fidelitate destinul, programul vie ţii sale p ământe şti, când va trece
în lumea celor tăcuţi şi invizibili, va resimţi o uşurare, o fericire, sentimentul libert ăţii, ca şi când ar fi
ieşit dintr-o temniţă care îi mărginise mişcările şi puterea de în ţelegere. Sosit în spa ţiu, toate sim ţurile
lui - văzul, auzul, simţirea - sunt însutite. Acum se mi şc ă precum fulgerul, vede pân ă în z ările dep ărtate
ale abisurilor cereşti, aude din spaţiu până la suprafa ţa p ământului, realizeaz ă fluidic tot ce mintea lui
poate concepe. Pe scurt - o viaţă sublimă, plină de farmec, având un câmp infinit de ac ţiune. Cu drept
cuvânt se poate spune că a trecut din moarte la viaţă. Noi îi consider ăm mor ţi pe cei pleca ţi dintre noi şi
îi plângem. Mai morţi suntem noi, pentru că toate facult ăţile noastre sunt m ărginite de trupul nostru. Ei
sunt cei vii, pentru că au revenit la via ţa adev ărat ă, la forma de via ţă care e ve şnic ă şi umple tot
universul.
73
Ocupa ţia duhului în spa ţiu
Creatorul iniţial - care a făcut tot ce exist ă în cosmos - gânde şte şi lucreaz ă în ve şnicie. El e îns ăşi
legea activităţii, El nu se odihneşte niciodată, El a creat, creeaz ă şi va crea în ve şnicie. Toate fiin ţele
născute din El şi prin voinţa Lui, vor fi deci supuse acestei legi, adic ă s ă lucreze continuu.
Această lege este aplicabilă şi materiilor, de toate gradele evolutive - de la eterul primordial şi pân ă la
mineralul ce constituie planetele. Materiile sunt într-o continu ă evolu ţie, într-o continu ă vibra ţie, a c ărei
frecvenţă creşte mereu. Aşadar nu exist ă pasivitate nici chiar la piatr ă, sau stânca muntelui - pe care o
bate vântul, ploaia, gerul, soarele etc. - şi ea este într-o continu ă vibra ţie, prefacere chimic ă şi mecanic ă.
Totul este în activitate.
Omul trupesc nu cunoaşte legile eterne ale Creatorului, dar Tat ăl ceresc i-a pus în via ţă necesit ăţi,
condiţii, care îl silesc să lucreze, să fie într-o ve şnic ă activitate. Ac ţiunea, gândirea, determin ă scânteia
din om să fie atentă, să vadă, să înţeleagă, să prevadă şi să înveţe. Pentru ca duhul s ă câ ştige
experienţă, omul trebuie să muncească. Munca de orice fel are ca urmare perfec ţionarea, avansarea
spiritului. Cum din fire omul - din cauza lutului care tinde s ă redevin ă la starea sa de activitate lent ă - are
tendinţa să trândăvească, să tânjească şi de s-ar putea s ă-i vin ă totul de-a gata, Divinitatea i-a creat
necesităţi pe care el trebuie să le satisfac ă, c ăci altfel ar pieri. Trupul trebuie hr ănit, deci procurarea
hranei este prima lui preocupare; de diminea ţa pân ă seara, trebuie s ă aib ă în vedere satisfacerea foamei
şi a setei. Dar procurarea hranei solicit ă munc ă, alerg ătur ă, b ătaie de cap. În afara satisfacerii acestor
necesităţi, trupul trebuie ferit de intemperii şi frig. Atunci - goana pentru haine, dar acestea se procur ă
direct sau indirect, prin bani, obţinuţi tot prin munc ă. În fine, vremea rea, ap ărarea contra atacului
animalelor sălbatice, aspiraţia unui confort a dictat omului dorin ţa construirii unui cuib, bordei sau cas ă.
Dar obţinerea materialului de construcţie şi construirea casei cer iar ăşi munc ă sau echivalentul acesteia -
banul. Aşadar, pentru satisfacerea strictelor lui necesit ăţi vitale, omului îi trebuie cas ă, hran ă,
îmbrăcăminte, pe care nu şi le poate însuşi decât muncind din greu, din tinere ţe pân ă la adânci
bătrâneţi. Toate acestea au fost orânduite de în ţelepciunea Tat ălui ceresc, pentru c ă munca este
rugăciune, şcoală şi scara pe care se înalţă puterea de în ţelegere a spiritului, ca s ă vad ă cât mai departe
şi să înţeleagă frumuseţea şi adâncimea înţelepciunii Celui etern. Munca are ca scop iluminarea duhului,
transformarea spiritului dintr-o scânteie abia pâlpâind ă într-o lumin ă creatoare de lumi şi fiin ţe, pentru a
deveni cândva un auxiliar al Tatălui ceresc.
După ce şi-a dezbrăcat haina de lut, duhul se înalţă ca un fluture în spa ţiu, unde î şi petrece mult ă vreme
viaţa reală, permanentă, viaţa de duh spaţial. Aici, după o perioad ă de odihn ă, de reculegere, reintr ă în
horă, pentru a munci la opera Tatălui ceresc.
Se spune des: „Ce e pe pământ este ca în Cer"1, ceea ce corespunde unei realit ăţi. Într-adev ăr, omenirea
este mânată azi, în cursul activităţii sale, într-o continu ă fr ământare, din ce în ce mai intens ă şi mai
înaltă. Dar munca este deosebit de variat ă, fiecare îndeplinind o activitate diferit ă, iar drama vie ţii se
joacă mereu, duhul specializându-se din ce în ce mai mult, şi în acela şi timp perfec ţionându- şi vechile
ocupaţii. Aceeaşi activitate intensă şi fr ământare o întâlnim şi în Cer, în spa ţiile din jurul corpurilor
cereşti. Văzduhurile sunt pline de o infinitate de duhuri, care - ca şi
albinele unui stup - sunt într-o continuă activitate, fiecare f ăcând un anumit lucru. A şadar specializare
există şi în Cer ca şi pe pământ. De fapt, specializ ările din Cer au adus, rând pe rând, pe cele de pe
pământ. În Cer se gândeşte, se studiază, se perfecţionează o ocupa ţie oarecare, şi apoi prin reîntruparea
duhului este aplicată şi în lumea materiei fizice.
1 „Precum în Cer, aşa şi pe pământ". În Tabula Smaragdina, Hermes Trismegistos afirmă: „Ceea ce
e jos este ca şi ceea ce e sus".
Mă voi strădui să vă descriu fugitiv câteva din ocupa ţiile exercitate de lumea spa ţial ă. Una din
ocupaţiile de căpetenie ale lumii spaţiale este studierea mediului unde plutesc şi tr ăiesc.
Într-adevăr, toate duhurile sunt împinse de necesitatea de a studia eterul în care se mi şc ă, cu care
se hrănesc şi construiesc ceea ce priceperea şi sfera lor de cuno ştin ţe le permit. Evident, aceast ă
preocupare nu poate să aparţină decât spiritelor cu o evolu ţie mai avansat ă. Este vorba de studierea
fenomenelor fizice - cu legile lor şi de studierea fenomenelor chimice - cu multiplele lor combina ţii; cu
alte cuvinte, cunoaşterea legilor fizice şi chimice ale mediului eteric ce umple spa ţiile şi în special
spaţiul planetei noastre.
74
După cum am mai spus, în lumea spaţiilor cere şti totul se petrece ca şi pe p ământ. Milioane, sute de
milioane de oameni trupeşti respiră aer, consumă hrană, dar habar n-au ce compozi ţie are aerul sau hrana
consumată, nu cunosc ce fenomene intime se petrec cu aerul şi alimentul introdus
în trupul lor. Simt doar că e nevoie să respire şi s ă m ănânce, în rest, procesele prin care se transform ă
aceste substanţe nu le cunosc şi, de fapt, nici nu-i intereseaz ă. Situa ţia este asem ăn ătoare şi în spa ţiu, în
lumea spiritelor. Majoritatea duhurilor au cunoştinţe sumare despre seria nesfâr şit ă a fluidelor şi legilor
care prezidează la combinarea şi desfacerea lor. Numai o minoritate se dedic ă - la fel ca pe p ământ -
cercetării proceselor de combinare a fluidelor, studierii analizelor şi sintezelor la care pot fi supuse şi
cunoaşterii legilor fizice şi chimice care guverneaz ă fluidele. Aceste duhuri, fizicienii şi chimiştii
cereşti, cercetează dispunerea fluidelor în jurul p ământului, calit ăţile, vibra ţiile şi curen ţii lor.
Studiază efectele fluidelor - favorabile sau nefavorabile - asupra anumitor existen ţe sau crea ţii.
Rezultatele muncii lor sunt apoi comunicate mental duhurilor cu alte îndeletniciri.
În afară de duhurile savante în chimie şi fizică, unii savanţi studiaz ă corpul duhului şi bolile la care este
expus. Oricât de ciudată ar părea aceast ă afirma ţie, ea corespunde totu şi unei realit ăţi. Duhul are un
corp material, dar foarte subtil, diafan, eteric. Acest corp are o anumit ă anatomie, organizare, compozi ţie
şi fiziologie, un mod de funcţionare, deci este supus diferitelor influen ţe şi expus tulbur ărilor func ţionale
şi maladiilor. Aceste cauze, influenţe, sunt studiate, cercetate, şi se caut ă prevenirea lor, sau vindecarea
efectelor lor.
Pe lângă studiul anatomiei şi fiziologiei duhului, medicii spaţiali, fac studii asupra raportului dintre
corpul spiritual şi corpul fizic al omului trupesc. De şi î şi duc existen ţa în spa ţiu, entit ăţile spirituale
studiază anatomia şi fiziologia trupului, pentru a diagnostica şi vindeca anumite boli. Spiritele medici
sunt preocupate de cunoaşterea din ce în ce mai complet ă a corpului uman şi a bolilor la care este supus,
pentru că au interesul ca atunci când vor veni pe p ământ, întrupându-se, s ă pun ă în practic ă studiile lor -
făcute în spaţiu - referitoare la diferitele opera ţii şi tratamente ale
corpului uman, dezvoltând astfel cunoştinţele omenirii.
Când în urma studiilor, medicii cereşti au ajuns la rezultate noi, când s-au des ăvâr şit într-o anumit ă
ramură medicală, primesc misiuni de pus în practică jos pe p ământ, vizitând bolnavi, mai ales în spitale
şi clinici, lucrând direct cu instrumentul lor - fluidul, şi cu metodele lor proprii, pentru vindecarea
bolnavilor care nu sunt încă destinaţi să plece din lumea trupeasc ă. Alteori sugereaz ă medicilor
pământului, luminându-le duhul, să descopere boala reală a pacientului sau îi îndrum ă cum s ă intervin ă
în operaţia chirurgicală.
Multe descoperiri, tratamente, şi perfecţionări realizate pe p ământ, în materie de procedee operatorii, se
datoresc sugestiilor şi influenţelor duhurilor medicale, care au aflat în spa ţiu o nou ă
metodă de a realiza o operaţie, pentru vindecarea unor boli incurabile pân ă atunci.
Chimia şi fizica stau la baza existenţei lumilor. Anatomia şi fiziologia sunt pârghia existen ţei duhului,
dar în afară de aceste temeiuri ale existenţelor materiale şi spirituale, în lumea spa ţiilor se exercit ă toate
preocupările pământeşti. Tot ce există pe pământ a fost ini ţial realizat fluidic, în spa ţiu, şi apoi creat pe
pământ, cu materia fizică a pământului.
Medicina, chimia şi fizica stau la baza cunoştin ţelor savan ţilor care fac destruparea sau întruparea
spiritului uman. Anumite entităţi - perfect cunoscătoare ale fluidelor, a compozi ţiei şi combina ţiilor lor -
sunt desemnate să asiste spiritele întrupate în momentul eliber ării lor din lutul unde au tr ăit, înlesnind
desprinderea fluidelor corpului lor perispiritual de corpul fizic.
Se ştie că spiritul este într-o legătură intimă cu cămăşile sau înveli şurile sale. Aceea şi puternic ă
coeziune există între aceste învelişuri şi trup. Corpul planetar este unit cu corpul vital, a c ărui firi şoare
eterice pătrund printre ţesuturile şi celulele trupului, legându-se cu protoplasma fiec ărei celule. Dup ă
cum trunchiul unui copac se ramifică în ramuri din ce în ce mai fine, pân ă la cele din urm ă ramuri care
poartă o frunză, tot astfel corpul vital şi planetar se ramific ă formând scheletul eteric al ţesuturilor
trupului, terminaţiile lor având câte un fir înfipt în centrul celulei. Înveli şurile fluidice planetare şi vitale
sunt legate între ele printr-o ţesătură intim ă, dar sunt legate şi cu celulele trupului, şi cu perispiritul, care
la rândul său este legat cu scânteia divin ă sau spiritul, toate aceste corpuri formând împreun ă un tot
unitar numit om. La momentul hotărât - moartea trupeasc ă - aceast ă leg ătur ă strâns ă şi intim ă trebuie
ruptă. Duhul, pe cale de plecare, cade într-un fel de vis, de sl ăbiciune, de incon ştien ţă. El este incapabil
să desprindă miliardele de fire care leagă corpul planetar de celulele corpului fizic. Având în vedere c ă
omul nu poate executa această operaţie asupra lui însu şi, Cerul – din experien ţa miliardelor de veacuri - a
75
prevăzut ajutorul unor entităţi speciale, numite medici cereşti sau destrupători, care cu experienţa
lor, cu forţele de care dispun corpurile lor fluidice, desfac rând pe rând toate firele eterice care vivific ă
celulele trupului. Această operaţie se face subtil şi treptat, cu mult înainte de ziua ultimului suspin. Pe
măsura ruperii acestor fire, trupul slăbeşte, puterile vitale se reduc şi omul se tope şte pe picioare.
Concomitent cu această desfacere, perispiritul duhului p ăr ăse şte corpul fizic. A şadar, procesul mor ţii nu
se mărgineşte la cele câteva ore de agonie, ci el poate începe cu zile, s ăpt ămâni şi chiar cu luni înainte.
Chiar dacă ochii au devenit sticloşi, trupul s-a r ăcit şi în ţepenit, procesul mor ţii continu ă înc ă mult ă
vreme. Spiritul şi-a părăsit corpul fizic, şi totuşi via ţa acestuia, a celulelor ce-1 compun, dureaz ă înc ă
multă vreme, chiar după ce a fost părăsit de stăpânul sau cârmaciul s ău. Într-adev ăr, fiecare celul ă este
activată în funcţiile sale de către corpul vital, dar cu ocazia mor ţii, duhul se desparte de corpul s ău vital.
La rândul său, corpul vital, graţie educaţiei de o viaţă întreag ă şi a memoriei sale - asigurat ă de iner ţia
micilor vietăţi, corpuri ultramicroscopice, din care este alc ătuit - continu ă s ă pompeze din mediul
înconjurător eterul vital cu care hrăneşte protoplasma celulei. Astfel se explic ă cre şterea în continuare a
părului, a unghiilor şi mişcarea miceliilor din protoplasm ă.
Să nu pierdem din vedere că, în definitiv, alimentele cu care se hr ăne şte orice om sunt ţesuturi formate
din celule, acestea la rândul lor sunt alcătuite din molecule, formate din atomi, iar atomii au provenit din
organizarea protonilor şi electronilor, care sunt particule eterice. Materia fizic ă solid ă, lichid ă sau
gazoasă este eter condensat, energie condensat ă. Aşadar a te hr ăni eteric este totuna cu a te hr ăni cu un
aliment solid sau lichid - format din totalitatea unitar ă a particulelor eterice - care în intimitatea trupului
se desface în părţile lui componente. Să nu uităm că şi entit ăţile spirituale se hr ănesc, î şi repar ă corpul,
perispiritul, cu eter corespunzător din spaţiu.
Prin urmare - în Cer, unele entităţi spirituale au rolul de asisten ţi la c ăp ătâiul omului trupesc, pentru a-l
ajuta, prin ştiinţa lor, să părăsească lutul în care a fost ani de zile întrupat. Cum oameni trupe şti sunt cu
miliardele şi cum ei mor pe rând, se înţelege că Cerurile sunt pline de ace şti speciali şti, care se
desăvârşesc pe măsura exerciţiului misiunii lor, asemenea medicilor tere ştri.
Dacă există medici destrupători, care execut ă eliberarea entit ăţii spirituale din carapacea sa carnal ă,
înseamnă că există şi medici întrupători, care în funcţie de gradul evolutiv al entit ăţii ce coboar ă în
lutul vieţii terestre, îl asistă, mai mult sau mai pu ţin, în procesul de întrupare. Când unui duh i-a sosit
timpul să părăsească nivelele sferelor sale fluidice şi s ă coboare la întrupare, el cade treptat într-o
somnolenţă. Această stare este provocată de anumite duhuri superioare, pe care duhul candidat la
întrupare nu le vede, fiind mai evoluate decât el, şi deci au un corp mai subtil, format din fluide mai fine.
Legea cerească sună astfel: Duhul inferior nu vede niciodată pe cel superior. Duhul superior îl
magnetizează, îl adoarme întrucâtva, pentru a-i suprima o parte din con ştiin ţă şi voin ţă. În aceast ă stare
duhul are o conştiinţă vagă, aude şi vede într-o oarecare m ăsur ă, dar n-are claritate în în ţelegerea
fenomenelor ce au loc în jurul său. În condi ţiile acestea duhul nu este capabil s ă lucreze - în plenitudinea
conştiinţei şi a ştiinţei sale - la construirea viitorului s ău trup. De aceea - în func ţie de gradul celui care
se întrupează - Cerul desemnează unul sau mai mul ţi medici întrup ători, care în deplin ătatea con ştiin ţei
şi a ştiinţei posedate, execută opera lor în p ăr ţile hot ărâtoare ale trupului, potrivit cu destinul noului
întrupat.
Oricât de hotărât şi de tare ar fi un duh pe voinţa sa, dac ă trebuie s ă- şi fac ă un trup netrebnic, în vederea
împlinirii unui destin mizerabil, îi vine greu s ă- şi construiasc ă un trup urât, coco şat, un sistem nervos
central idiot sau alte organe mizerabil alc ătuite. Din acest motiv Divinitatea a orânduit ca al ţii s ă
conlucreze la orânduirea celulelor, la formarea ţesuturilor şi aglomerarea lor în organe.
Întruparea este o operă mai complexă şi mai dificil ă decât destruparea, şi numai ştiin ţa savan ţilor
medici întrupători poate pregăti casa, temni ţa în care bietul duh se va coborî pentru împlinirea destinului
său. La timpul său, vom vedea ce operă complexă execut ă ace şti mae ştri întrup ători de
duhuri umane.
Cu această ocazie trebuie amintită şi întruparea duhului vegetal şi animal. Când împrejur ările au devenit
imposibile vieţii plantei, sau când ciclul vie ţii sale s-a terminat, la destruparea sa asist ă şi ajut ă anumite
duhuri umane. Duhul vegetal însă nu are o şedere de lungă durat ă în spa ţiu, el fiind
curând atras într-un nou ciclu de viaţă, într-o nou ă s ămân ţă, pe cale de dezvoltare într-un embrion, sau
pui de plantă. La fel se întâmplă şi cu animalul, care - asemenea plantei şi omului - este asistat în
momentul morţii sale de un duh uman, specializat în acest scop. De asemenea, dup ă fecundarea femelei,
76
apare duhul uman, care sub ocrotirea şi preg ătirea necesar ă, înlesne şte întruparea duhului animal în
pântecele femelei speciei sale.
Seria specialiştilor cereşti este nesfâr şit ă, ca şi a celor p ământe şti. Iat ă un fapt ne ştiut nici chiar de
slujitorii bisericii creştine. În altarul fiecărei biserici se afl ă şase entit ăţi spirituale albe - trei la dreapta şi
trei la stânga mesei sfinte - având forţe opuse şi ac ţionând în sens contrar. În momentul
când preotul îngenunchează şi invocă harul divin, pentru sfinţirea vinului şi anaforei din potir, se roag ă
şi cele două categorii de forţe treimice, atr ăgând din spa ţiu, din marele curent cosmic ce înconjoar ă
planeta noastră, un fir fluidic, o rază pe care o dirijeaz ă c ătre potir, unde se combin ă profund cu vinul şi
anafora, dându-le din acest moment însu şiri divine. Cuminec ătura va fi acum o hran ă sfânt ă pentru
sufletul curat şi smerit, ori un foc distrugător pentru cel mândru şi impur, care, prin via ţa sa p ăc ătoas ă
şi trupul său pângărit, a îndrăznit să se atingă de aceast ă raz ă divin ă, trup din trupul Tat ălui, Fiului şi
Sfântului Duh.
Tot în legătură cu lăcaşul de înălţare al gândului şi sentimentului c ătre Cel Atotputernic, v ă fac
cunoscut că, o dată cu târnosirea unei biserici, se desemneaz ă din spa ţiu un duh alb, din ceata preo ţilor
şi călugărilor cereşti, care va avea sub protecţia sa acel l ăca ş, închinat unui martir, cuvios sau sfânt.
Nu doresc să extind prea mult această parantez ă, dar se cere pomenit urm ătorul fapt. În fiecare duminic ă
sau sărbătoare religioasă, în afara preotului terestru al sfântului l ăca ş, mai oficiaz ă şi un
duh superior, ţinând locul duhului ce are sub patronare acel l ăca ş. Când preotul oficiaz ă jos printre
oameni trupeşti, preotul ceresc oficiază în spa ţiul bisericii, asistat de duhuri umane şi acompaniat de
corul spaţial.
În primele 40 de zile după destrupare, duhul v ăzând durerea celor dragi pe care i-a l ăsat pe p ământ,
coboară lângă ei şi îi înconjoară cu fluidele sale, pentru a-i lini şti şi restabili oarecum armonia fluidic ă a
vibraţiilor eterice ale corpurilor acestora. Noaptea, în timp ce dorm trupurile celor dragi, se întâlnesc - duh
cu duh - şi îi face atenţi să nu mai plângă, s ă nu mai fie dispera ţi, pentru c ă el tr ăie şte. La de şteptare,
întrupatul uită de întâlnirea şi dialogul avut în decursul nop ţii
cu cel drag plecat din sfera fizică. Alteori, spiritul destrupat creeaz ă decoruri fluidice şi ia forma uman ă,
asemănătoare formei din ultima sa viaţă terestră. Cele dou ă duhuri, cel întrupat - al c ărui trup doarme -
şi cel destrupat, se întâlnesc în acest decor artificial, vorbesc şi î şi deap ăn ă amintirile comune. Uneori
impresia decorului, forma chipului şi dialogul se imprim ă atât de puternic în spiritul omului trupesc, iar
de aici pe cortexul său, încât la deşteptare îşi aminte şte de cel drag care a p ăr ăsit lumea terestr ă.
După trecerea acestei perioade - acordat ă spiritului destrupat pentru a-i lini şti pe iubi ţii s ăi îndurera ţi, el
se ridică în spaţiu, pentru a i se încredinţa o anumit ă misiune sau ocupa ţie. Totu şi, din când în când, el
va reveni, vizitând pe cei dragi, dându-le câte un vis, dar î şi va vizita şi mormântul, locul unde a fost
depus veşmântul său de pământ. Timp de şapte ani, duhul inferior coboar ă mereu la suprafa ţa
pământului, şi privind prin stratul de pământ de deasupra cadavrului, vede ca prin geam starea de
descompunere în care se găseşte adoratul s ău trup. El poate intra cu u şurin ţă în mormânt, pentru a
examina mai de aproape destrămarea vehicolului s ău omenesc. Toate aceste vizite şi analize au scopul de
a i se face o educaţie, de a i se întipări adânc în spirit c ă el nu a fost trupul, ci trupul i-a fost dat ca un
instrument în lumea fizică, un înveliş şi un vehicol prin care a înv ăţat, a lucrat şi s-a deplasat.
Aceste vizite sunt determinate de două cauze:
1. faptul că între duh şi fostul său trup există încă o puternic ă atrac ţie magnetic ă, provocat ă de eterul
mineral ataşat de materia carnală sau mineral ă a trupului, eter care exercit ă o atrac ţie irezistibil ă spre
locul unde a fost depus trupul;
2. influenţa exercitată de entitatea spirituală investit ă cu rolul de ghid asupra pupilului s ău, duhul
inferior fiind luat, vrând-nevrând, de ghidul său şi dus la cimitir, ca s ă vad ă cum organele, ţesuturile şi
celulele fostului său trup - dezvoltat în decursul vie ţii sale trupe şti din alimente animale sau vegetale,
crescute din materia pământului - trec printr-un proces de descompunere, prefacându-se în p ământ.
Cu această ocazie reamintesc că în general majoritatea oamenilor stau în primele zile în jurul cadavrului
lor, văd şi aud toate pregătirile pentru înmormântarea fostului lor trup şi iau cuno ştin ţă de bucuria
moştenitorilor şi de sinceritatea celor ce cu adev ărat l-au iubit. Aceste duhuri asist ă la prohodul preo ţilor,
urmăresc carul mortuar şi privesc scena înhum ării trupului lor. Citesc în inimile prietenilor şi rudelor,
sinceritatea sau ipocrizia, cunoscând acum, la ceasul cel mare, sentimentele cele mai adânci ale celor din
mediul unde au trăit. Om pe om se poate înşela, dar om pe duh niciodat ă, pentru c ă el vede, aude şi
simte gândurile şi sentimentele oricărui om cu care vine în contact, citindu-le ca într-o carte deschis ă.
77
După ce s-a destrupat şi a devenit liber, dispunând de posibilitatea de a se mi şca la viteze mari prin
spaţiu, în momentele libere şi cu acordul superiorilor s ăi, duhul porne şte în c ăl ătorii de studii terestre.
Cât a fost om trupesc, timpul - dar mai ales mijloacele materiale - nu i-au permis s ă c ăl ătoreasc ă. Acum
nu mai are nevoie de bani, vize, paşaport, vapor sau hotel. Este suficient s ă vrea, s ă se gândeasc ă la locul
dorit şi se îndreaptă spre el ca un glonţ. Călătorind, priveşte câmpiile, dealurile, mun ţii, satele şi
oraşele. Se plimbă pe străzile oraşelor, vizitează muzee, institu ţii culturale, localuri de distrac ţie, asist ă
la spectacole de teatru, conferinţe şi astfel î şi face educa ţia sufletului, v ăzând, cunoscând şi în ţelegând
şi alte culturi, alte forme de viaţă umană, decât cea cunoscut ă în mediul s ău natal. Uneori viziteaz ă
laboratoare şi asistă la experienţele savanţilor. În fine, viziteaz ă marile biblioteci unde zile şi ani la rând
urmăreşte anumite cărţi şi subiecte, citindu-le pagină cu pagină, cartea r ămânând nedeschis ă în raft.
În afară de publicul trupesc ce umple sălile ateneelor, amfiteatrele conferin ţelor literare sau ştiin ţifice, se
mai află în atmosfera sălii sute şi mii de auditori nev ăzu ţi, duhuri, care asemenea întrupa ţilor, sorb cu
nesaţ cele revelate, expuse sau interpretate cu aceast ă ocazie. A şadar omul duh î şi urmeaz ă cultura şi în
spaţiu, asistând uneori la cursurile şi conferinţele terestre.
Adesea duhul călătoreşte prin alte ţări, ca să-i viziteze pe cei dragi, din via ţa precedent ă sau din via ţa
actuală, despărţiţi prin actul morţii sau al întrupării. Asemenea vizite fac şi duhurile întrupate, în timpul
nopţii, când lăsându-şi trupul dormind, se duc prin depărtări, unde, viziteaz ă pe cei dragi şi discut ă cu
ei ca de la duh la duh. Legăturile contractate într-o via ţă anterioar ă sunt reînnodate în alte vie ţi, iar pe
măsură ce trece vremea şi numărul lor se înmul ţe şte, cu atât ele devin mai puternice. În asemenea
condiţii, duhul din Cer vizitează, urmăreşte şi ajută pe cel iubit, care î şi desf ăşoar ă via ţa pe p ământ;
de asemenea duhul întrupat, noaptea când trupul i se odihne şte, se ridic ă în spa ţiu şi î şi cheam ă iubitul
spaţil - dacă nu are posibilitatea să se ducă până la el. Iubirea face minuni şi evolu ţia este mult înlesnit ă
de ajutorul reciproc al celor care s-au iubit cu înfocare. Orice lucrare omeneasc ă este urm ărit ă de aproape
şi de un duh spaţial. Iată un artist pictează un tablou sau un sculptor se str ăduie şte s ă realizeze o lucrare
artistică. Opera la care lucrează nu este numai a lui, c ăci în jurul s ău se afl ă unul sau mai multe duhuri,
care îl inspiră. Sugestiile curg şi spiritul întrupat realizeaz ă frumoase opere de art ă, fiind convins c ă
propriul său duh i-a dictat să facă aşa. Realitatea este c ă la aceast ă oper ă au contribuit dou ă entit ăţi
spirituale, una întrupată şi alta liberă.
De multe ori, mediumii clarvăzători văd la repeti ţiile teatrale cum un spirit, fost mare artist, insufl ă
prietenului, colegului său trupesc, modul de interpretare, o atitudine, anumite gesturi şi a şa mai departe.
Când vor exista mai mulţi clarvăzători, umanitatea trupeasc ă va afla şi va în ţelege cât de intim este
legată lumea de jos cu cea de sus, lumea trupeasc ă cu cea spiritual ă. Este firesc s ă fie a şa, pentru c ă
traiul uneia e continuarea celeilalte, cei de jos fiind întruparea celor de sus, iar cei de sus fiind duhurile
eliberate din temniţa materiei fizice.
Printre numeroasele ocupaţii şi specializări cere şti ob ţinute de marile lumini, duhurile albe, prin rangul
la care au ajuns, li se impune şi trecerea prin şcoala crea ţiei, pentru a- şi însu şi ştiin ţa cre ării formelor de
diferite vieţuitoare: minerale, vegetale şi animale. Iar cei mai evolua ţi ai lumii spirituale albe înva ţă şi
crearea trupurilor umane.
În zonele superioare ale Pământului şi în special în jurul Lunii, duhurile angelice arat ă entit ăţilor
spirituale albe cum se poate face dintr-un fluid o piatr ă, un mineral oarecare. Bineîn ţeles, când este vorba
ca acest corp fluidic să fie tradus chiar într-un mineral p ământesc, coboar ă spre suprafa ţa p ământului,
unde găsesc fluidul cel mai concentrat, cu ajutorul c ăruia fac forma cristalin ă sau amorf ă a acelui
mineral.
Îngeri de un grad superior arată duhurilor-elevi şi îi pun s ă execute corpurile diferitelor plante. În
anumite timpuri şi locuri de pe pământ - în faţa unui num ăr restrâns de oameni ale şi, g ăsi ţi vrednici s ă
asiste la aceste experienţe - duhurile angelice sau elevii lor fac în şedin ţele de materializare o plant ă
terestră, care imediat după terminarea experien ţei trebuie dematerializat ă în fluidul din care a fost
alcătuită. De această experienţă profită mii de duhuri albe, care au asistat nev ăzute la aceste înalte studii
de creaţie.
O altă categorie de îngeri arată celor ajunşi la o anumit ă treapt ă evolutiv ă, cum se procedeaz ă - prin
concentrarea fluidelor - la crearea unui animal. Asisten ţii v ăd, înva ţă şi apoi creeaz ă şi ei un trup
animal, prin concentrarea fluidelor. În unele ocazii, foarte rare, în cercurile înalte de revela ţie au fost
realizate materializări de animale, bineînţeles cu scop pur demonstrativ şi instructiv. În aceste laboratoare
78
spirituale, duhurile albe au realizat din fluidele avute la dispozi ţie - luate din spa ţiu, de la medium şi de la
asistenţi - o formă, un tipar în care a fost introdus un duh de animal.
În fine, duhurile de pe ultimele trepte ale evolu ţiei terestre sunt instruite, la un moment dat, de modul cum
se alcătuieşte un trup uman. Materializări umane, aidoma unui om viu, se fac pe p ământ în cercurile de
revelaţie, unde omul trupesc comunică cu Cerul, cu mari Lumini cere şti care se reveleaz ă, coborând
Iubirea şi Adevărul pe pământ. Este opera cea mai grandioas ă la care poate fi martor un om, şi anume s ă
asiste la crearea unui trup de om, animat de un duh uman, cunoscut sau necunoscut în acel cerc. Asemenea
demonstraţii sunt prezentate numai oamenilor care şi-au însu şit teoria şi trebuie s ă pun ă în practic ă cele
învăţate de la profesorii lor îngeri. Cum duhurile creatoare sunt rare şi cum cei care merit ă s ă asiste la
asemenea manifestări sunt şi ei puţini, se înţelege de ce mediumii de materializ ări sunt atât de rari.
Viaţa duhului în eternitate este o şcoală. El trebuie s ă înve ţe despre tot ce a creat Fiin ţa suprem ă, Tat ăl
ceresc - binecuvântat fie Numele Său.
Cosmosul este cutreierat de gânduri-ordine, plecate de la Unicul Creator, al tuturor creatorilor şi de la
marii Creatori, din Sfera-Laborator. Aceste ordine br ăzdeaz ă fluidul care umple universurile şi sunt
recepţionate de entităţi spirituale înălţate la rangul de Fii divini, singurii capabili de a le în ţelege. Fiii
divini sau Guvernatorii sistemelor planetare, dup ă ce descifreaz ă şi prelucreaz ă aceste ordine sosite din
Sfera-Laborator, le transmit guvernatorilor sau îngerilor planetari. Prea pu ţine duhuri umane aud sau
descifrează aceste ordine.
Prin urmare distingem trei categorii de unde-gânduri: fiulare, angelice şi umane.
Asemenea unde-gânduri mai pot porni de la înger la înger, în jurul P ământului. Undele-gânduri angelice
pot pleca de la îngerii solari la îngerii planetari, cu diferite ordine, pentru a se face pe p ământ anumite
acţiuni. Undele-gânduri pot porni de la un Fiu divin sau Guvernator solar c ătre un alt Fiu divin. A şadar,
spaţiile intersiderale sunt pline de o reţea de unde-gânduri, care trec în toate direc ţiile, fiind auzite sau
recepţionate numai de către cei cărora le sunt destinate. Undele emise de posturile de radio reprezint ă în
mic ceea ce se petrece, în mare, în câmpul infinit al universului nostru. Luna este şcoala unde îngerii
Pământului instruiesc duhurile albe despre undele-gânduri şi fac experien ţele necesare pentru înv ăţarea
acestui capitol din marea Carte a Tatălui divin. Şcoala crea ţiei Tat ălui nostru este f ăr ă sfâr şit ca şi opera
Lui. Duhurile avansate trebuie să înveţe legile principale ce domnesc în lumile create de Tat ăl ceresc. Ele
sunt chemate, în primul rând, să înveţe legea legilor - Iubirea, sub toate formele ei, aplicată la fluid,
particulă eterică, atom, moleculă, protoplasmă, celul ă, ţesut, organ, organism, planet ă, soare, univers, la
întregul cosmos.
Duhurile trebuie să-şi însuşească toate formele sub care se prezint ă legea evolu ţiei în regnul mineral,
vegetal, animal, uman, angelic şi Creator divin; trebuie s ă înve ţe regulile, durata, etapele şi toate
aspectele acestei veşnice transformări, a evoluţiei, care poart ă totul, în ve şnicie, tot mai sus, spre
desăvârşire. Preocuparea cea mai însemnat ă dintre toate este ştiin ţa vie ţii, ştiin ţa operei Tat ălui divin -
binecuvântat fie Numele Său.
Copilul-om ajuns la vârsta de 7 ani este capabil s ă în ţeleag ă multe lucruri şi memoria sa re ţine multe
învăţături. Ani de zile, fiinţa lui se străduieşte să afle despre trecutul şi prezentul a tot ce-l înconjoar ă.
La 14 ani, înţelegerea lui cuprinde un orizont destul de vast, iar la 21 de ani - de trei ori şapte - se afl ă în
deplinătatea judecăţii. Puterile sale sufleteşti sunt acum atât de înalte, încât poate analiza evenimentele şi
fenomenele din jurul său. Prin raţionamente, doar din câteva premise, el poate scoate la iveal ă adev ăruri
abstracte. De acum a pornit pe drumul unei cariere, asigurându- şi oarecum existen ţa trupeasc ă. Î şi
încheagă o familie şi începe adevărata sa oper ă omeneasc ă. De acum începe s ă- şi depene firul
destinului, învăţând viaţa sub toate aspectele ei, cu toate bucuriile şi am ăr ăciunile ei. De la na ştere şi
până în mormânt viaţa este o continuă şcoal ă. Scopul reîntrup ării este înv ăţarea şi iar înv ăţarea. Ne
naştem pentru a veni la şcoala materiei celei mai dense, pentru a cunoa şte, pentru a înv ăţa tot ce se
referă la ea, ca fenomene, ca viaţă şi legi.
Tatăl a statornicit ca această şcoală - teoretic ă şi practic ă - s ă fie continuat ă şi în spa ţiu. Ea va fi
urmată, pe rând, pe toate categoriile de planete, pe toate rangurile de sori, în toate cele patru universuri, şi
mai departe - în toată creaţia născută în Sfera central ă sau Laboratorul divin. Putem spune c ă şcoala nu
are sfârşit, căci Tatăl mereu creează alte forme de materii şi fiin ţe, stabile şte legi noi. Via ţa fiind
veşnică, şi învăţarea este veşnică.
Prin urmare, după o perioadă de recuperare, duhurile planetei noastre sunt adunate din timp în timp, în
anumite locuri, unde li se predau cursuri sau conferin ţe în leg ătur ă cu diferite subiecte, potrivit gradului
79
lor evolutiv. Conferenţiarul este totdeauna o entitate din lumea alb ă. Îngerii planetei noastre ţin la rândul
lor conferinţe duhurilor albe, făcând dest ăinuiri asupra tainelor cere şti, ini ţial despre cele privitoare la
Pământ, apoi despre cele referitoare la sistemul nostru solar, şi, în fine, despre tainele legate de cosmos şi
infinit.
Nu mă pot opri fără să evidenţiez misiunea1 acordat ă unor entit ăţi spirituale - de a lua leg ătura cu
lumea terestră. Sfânta Treime a Pământului, cu aprobarea Forului solar, desemneaz ă în anumite perioade
şi în anumite puncte ale planetei, entităţi spirituale, duhuri albe, din ceata preo ţilor, c ălug ărilor şi
arhiereilor cereşti, pentru a prezida, sf ătui şi conduce cercurile de revela ţie de pe suprafa ţa globului. În
toate veacurile, Cerul, conducerea spiritual ă şi material ă a P ământului a c ăutat s ă stabileasc ă câteva
faruri, de unde să radieze lumina nemuririi spiritului şi a cuno ştin ţelor privitoare la natura v ăzut ă şi
nevăzută. Din aceste cercuri de revelaţie se r ăspândesc cuno ştin ţele şi astfel se d ă prilej omenirii s ă ia
contact şi să mediteze asupra ideilor care au fr ământat-o din ve şnicie, aici sau pe alte planete. Ele vor
constitui tradiţia, legenda, ştiinţa iniţiatică, anonimă despre viaţă, îngeri, Creatori, Divinitate.
Tot Forul solar suprem permite, în anumite cercuri, ca mari Lumini - cu savanta lor ştiin ţă şi cu ajutorul a
sute şi mii de entităţi - să producă diferite fenomene, levita ţii, scrieri, materializ ări etc. Dar crearea unei
fiinţe umane, animale, vegetale sau minerale, reprezint ă culmea manifest ărilor for ţelor cere şti. Ele
produc omului - demn de a participa la asemenea manifest ări - o negr ăit ă impresie şi, de aici, o
nezdruncinată convingere în ceea ce priveşte existen ţa vie ţii dincolo de mormânt.
Nu mai insist asupra acestui capitol care şi-a propus s ă expun ă judecata, via ţa şi ocupa ţia duhului în
spaţiu, aceste subiecte putând face obiectul unui tratat voluminos. Inten ţia mea este s ă dau cititorului o
idee generală despre natura în mijlocul căreia î şi duce traiul. Vor veni al ţii dup ă mine, care vor l ărgi
cercul revelaţiilor, spre luminarea omenirii şi gloria Tat ălui ceresc – binecuvântat fie Numele S ău, acum
şi în vecii vecilor. Amin.
1 Prima carte a acestei lucrări conţine fragmente din comunic ările unor entit ăţi spirituale. Cartea a doua
este în întregime comunicată de entităţi spirituale, fiind fructul unei asemenea colabor ări dintre Cer şi
pământ.
Reîntruparea
Întruparea sau reîncarnarea este fenomenul revenirii spiritului omenesc din spa ţiile cere şti în lumea
fizică, într-un nou trup omenesc.
Adevărul reîntrupării a fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale
spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America - din Alaska pân ă în Peru şi Bolivia,
celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. În Asia, ideea reîntrup ării este şi azi foarte
răspândită exercitând o mare influenţă în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei,
Indochinei, Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei la fel cum noi,
occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru asiatici, legea reîntrup ării este o lege ca
orice lege naturală - legea contracţiei la frig şi a dilata ţiei la cald a corpurilor. Ea este socotit ă o lege
fundamentală, care se exercită asupra tuturor entit ăţilor, fie ele minerale, vegetale, animale, umane, fie
soare sau univers.
Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea veacurilor şi aproape c ă nu exist ă religie sau legend ă
care să nu aibă un sâmbure din această idee. Reîntruparea fiind cunoscut ă din timpuri foarte îndep ărtate
şi trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi înso ţit ă de numeroase erezii.
Gândirea superioară a omului de azi a înl ăturat p ăr ţile absurde apar ţinând supersti ţiei pentru a-i reda
valoarea filosofică şi morală avută în trectul îndep ărtat. Gra ţie nenum ăratelor comunic ări f ăcute de
entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, aceast ă idee se întinde peste tot p ământul, fiind g ăsit ă
firească, deoarece explică multe probleme sociale, religioase şi filosofice, nerezolvate pân ă azi.
Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul descoperirilor purtând omul pe
undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An de an, omul î şi îmbog ăţe şte cuno ştin ţele cu privire la
lumea înconjurătoare, dar în aceeaşi m ăsur ă credin ţa lui sl ăbe şte şi omenirea alunec ă pe panta
materialismului. Bisericile sunt din ce în ce mai pu ţin frecventate de credincio şi deoarece preotul de azi,
pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare s ă dea un r ăspuns acceptabil la
întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin, Absolut, nefiind în m ăsur ă s ă explice fenomenul na şterii
şi al morţii. Din această cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar d ăun ătoare, întrucât ea
80
stagnează progresul omenirii, şi în loc să-1 apropie pe om de Tat ăl s ău creator, îl îndep ărteaz ă. Se
susţine că biserica - fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozat ă în acelea şi forme de mai bine de o mie
de ani - vine flagrant în conflict cu datele ştiin ţifice r ăspândite în masele populare. Omul de azi nu este
satisfăcut de răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiin ţific ă şi artistic ă, bazat ă pe
iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea.
Dar şi savanţii - grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei - se vor convinge în curând c ă, în
afara materiei tangibile, mai exist ă şi alte substan ţe eterice, conduse de legi diferite celor fizice. La
începutul apariţiei materialismului se credea c ă acesta va da un r ăspuns satisf ăc ător la toate întreb ările.
Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât materie, energie şi legile care le pun în activitate, c ă
au murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat civiliza ţia, c ă spiritul de
care se tot vorbeşte nu este decât produsul imagina ţiei, iar religia o în şiruire de pove şti şi rug ăciuni, care
nu lămuresc viaţa şi adâncul prefacerilor din natur ă şi din corpul omului. Fizicianul a demonstrat prin
experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie cercet ărilor ingenioase, reveleaz ă lumii
structura necunoscută a materiei; biologul, în teoria sa evolu ţionist ă, arat ă c ă exist ă o ordine în lume şi
un scop în toate domeniile complexe ale vie ţuitoarelor. În straturile succesive ale scoar ţei terestre se
citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. Telescoape gigantice ne aduc mai aproape nebuloase,
galaxii şi miliarde de sori îndepărtaţi; trupul omenesc este studiat şi cunoscut pân ă în cele mai ascunse
celule. Lumea întreagă este în freamăt la fiecare nou ă descoperire. Dar cu toate acestea flac ăra de
entuziasm a materialiştilor se stinge treptat; iar la lumina maturit ăţii spiritului, lucrurile şi fenomenele
sunt văzute mai clar, spiritul nostru revenind la ştiin ţa ezoteric ă, la tradi ţia şi comoara spiritual ă a
omenirii.
Din acest considerent ne vom strădui să reluăm ideile abandonate în vremurile materialismului, acordând
acestor studii atenţia cuvenită. Asemenea cercet ătorului de minereu pre ţios - care reia şi realege metalul
preţios din bucăţelele aruncate - omul caut ă azi în aceste cuno ştin ţe vechi, s ă mai g ăseasc ă multe şi
nebănuite bogăţii, desconsiderate de-a lungul secolelor de ignoran ţă şi întuneric.
Este evident că printre lucrurile noastre de preţ exist ă şi podoabe false, f ăr ă valoare, cu toat ă str ălucirea
lor. Astfel, ştiinţa va fi obligată să mai arunce din teoriile sale inexacte, religia – din dogmele, ritualurile
şi ipocrizia ei, iar filosofia - din speculaţiile ei de şarte. În fa ţa acestor fr ământ ări intelectuale, prefaceri
şi conflicte, omul rămâne dezorientat şi se întreabă cu nelini şte: „Care este adev ărul?”
Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existen ţa lucrurilor şi a faptelor, s ă- şi chinuie
sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul s ău. Din aceast ă cauz ă, materialismul - atât de
trâmbiţat şi pompos întronat - se năruie, şi omul se întoarce c ătre datele ştiin ţei ezoterice, c ătre tradi ţia
spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lac ăte, c ăutând s ă- şi explice prin ea
existenţa lumilor şi a destinului omenesc.
Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligent ă, infinit ă, care a creat totul în
univers atât de armonios?” „Da”, îi răspunde biserica. „Da”, r ăspunde şi sufletul s ău, dar el vede în jurul
său nedreptăţi, războaie, calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. În sufletul s ău se na şte întrebarea:
„Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferin ţă şi nedreptate? De ce slabul cade prad ă celui
puternic?” Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime: şopârla m ănânc ă furnici, ea este mâncat ă de
şarpe, şarpele este mâncat de un arici, care la rândul s ău cade prad ă unei vulpi. Toate fiin ţele omoar ă şi
la rândul lor sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui Dumnezeu?”
Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul s ău, pentru c ă nu cunoa şte
adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie c ă moartea va face s ă se nasc ă via ţa şi mai
strălucitoare. El nu ştie, pentru că în faţa lui st ă aparen ţa, iar nu realitatea. Omul ne ştiutor nu vede în
lume decât un vast complot al sălbăticiei f ăr ă mil ă, de la mic la mare, şi nedumerit, se întreab ă: „Dac ă
există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici şi s ăn ăto şi
devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovaţi sunt lovi ţi de boli, şi mame - care strâng cu dragoste la
sân un copilaş - sunt omorâte?” De câte ori nu se întreab ă ignoran ţii: „De ce în aceast ă lume binele
rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circul ă liber şi inocentul este aruncat în
închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi îi împinge c ătre mormânt, pe când în lume
forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce atâta nedreptate?” Religia ar vrea s ă ne fac ă s ă în ţelegem c ă în
lumea cealaltă aceste suferinţe vor fi r ăspl ătite, p ăcatele noastre vor fi iertate şi ignoran ţa luminat ă.
Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încerc ările acestei
lumi, cu speranţa că se vor bucura dincolo de fericirea promis ă.
81
Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi încrez ătoare: „Dac ă Dumnezeu a creat
această lume pe care o vedem atât de nedreapt ă, ce mai putem a ştepta în lumea de dincolo? Dac ă nu este
dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai mult ă acolo? Dac ă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta
oamenilor este atât de diferită?” Oare să fie la mijloc o simpl ă întâmplare? Se poate concepe un univers
alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor sunt aruncate la voia întâmpl ării? Nu, de o mie de ori
nu - răspunde omul cunoscător - deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastr ă fizic ă este
guvernată de legi sublime şi absolut juste.
Cu toate acestea, neştiutorul, dar mai ales materialistul, vine mereu, în fa ţa aparen ţelor ce ne înconjoar ă,
cu argumente noi şi cu întrebări de felul: „De ce unii oameni au un trup s ăn ătos şi plin de via ţă, iar al ţii
îl au slab şi bolnav? De ce unii sunt frumoşi şi din fiin ţa lor respir ă distinc ţia, iar al ţii au o înf ăţi şare
grosolană şi brutală? De ce unora li s-a dat o inteligenţă vie, iar al ţii sunt anima ţi de pu ţine gânduri, şi
acelea confuze?”
Cu mulţi ani în urmă, trecătorii puteau vedea pe treptele Universit ăţii din Bucure şti un om mic, diform.
Avea aproape 40 de ani, dar trupul său nu era mai mare decât al unui copil de 8 ani. Bra ţele îi erau
închircite, capul mare, iar picioarele arcuite. Î ţi era greu s ă-1 prive şti. Î şi câ ştiga existen ţa vânzând
piepteni, butoni de manşetă şi multe alte nimicuri. Universul s ău intelectual se limita la r ăspântiile unde
îşi petrecea viaţa. Dacă s-ar compara sărăcia acestei vie ţi, suferin ţele lui morale, dorin ţa lui vag ă de
iubire, zilele sale triste, orizontul cunoştinţelor sale restrânse, cu existen ţa lipsit ă de griji a unora afla ţi în
plenitudinea fizică şi mentală, ori cu desf ătarea sentimental ă şi moral ă, cu în ţelegerea larga a altora,
multora dintre noi ni s-ar tulbura mintea şi nu am mai putea spune nici un cuvânt.
Acestea sunt faptele şi, tu - care ştii că în dosul acestor inegalit ăţi exist ă totu şi o dreptate - te mâhne şti
deoarece nu o poţi demonstra pe înţelesul tuturor. To ţi te combat cu emfaz ă şi î ţi arunc ă în fa ţă fel de
fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se na şte într-un
bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o via ţă restrâns ă, iar un altul se na şte în mijlocul unei
societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul s ă înve ţe şi s ă fie educat.
Unul vine în lume într-o cameră tristă şi murdară, unde stau gr ămad ă şi al ţi neferici ţi. Fire şte, de pe el
curg zdrenţele, iar educaţia şi-o va face pe întinsul maidanelor. Un altul se na şte într-o familie bogat ă,
crescut în cele mai bune condiţii şi instruit în cele mai bune şcoli. Unul va fi mai târziu un cer şetor, iar
celălalt o personalitate de seamă. Dacă exist ă într-adev ăr entit ăţi spirituale şi dac ă ele se nasc egale,
pentru ce atâta favoritism? De ce un copil sosit în lumea aceasta este condamnat dinainte la o viaţă
mizerabilă, plină de privaţiuni, pe când un altul cunoa şte o via ţă fericit ă? Ei, unde este Dumnezeul t ău,
de care tot vorbeşti? Dacă El ar exista, n-ar mai fi aceast ă diferen ţă, aceast ă distribuire inegal ă de
înlesniri ale vieţii.”
Oare destinul ne este impus fără o lege şi fără nici un scop? Pentru ce ocaziile oferite oamenilor sunt atât
de inegale? Unul va lucra penibil toată viaţa sa, şi din cauza unui accident î şi va sfâr şi zilele într-un azil,
iar un altul moşteneşte o moşie întinsă, posedă palate şi automobile, c ăl ătore şte prin ţări îndep ărtate şi
cu toate acestea este un inactiv, un membru inutil societ ăţii. Cum de este permis acest lucru, când se
spune că nici un fir de iarbă nu creşte f ăr ă voia lui Dumnezeu? Totu şi, cu aceast ă orânduire - în
aparenţă nedreaptă - suntem în mod instinctiv înclinaţi s ă credem c ă, în adâncul tuturor lucrurilor şi
întâmplărilor, trebuie să existe Gândirea şi Voinţa Tat ălui, plin ă de iubire şi întemeiat ă pe dreptate, dar
din nefericire nu o putem proba sprijinindu-ne numai pe faptele acestei lumi, pentru c ă haosul moral este
mai evident decât Ordinea divină.
Este adevărat că biserica creştină încearc ă s ă rezolve aceste probleme, dar nu dispune de mijloace
ştiinţifice pentru a-l convinge pe om de existen ţa unui spirit, ve şnic tr ăitor, într-o evolu ţie continu ă,
trecând prin toată gama formelor existente, pentru îndeplinirea Legilor divine şi atingerea perfec ţiunii.
Religiile pământului neputând da lămuriri asupra acestor st ări de lucruri, majoritatea omenirii - ne ştiind
ce este dincolo de mormânt, dincolo de lumea materiei fizice – r ămâne dezorientat ă, întrebându-se cu
teamă şi îndoială dacă într-adevăr există spiritul şi Dumnezeu.
Cu toate acestea Adevărul este cunoscut prin comunic ările fra ţilor no ştri din Cer, comunic ări care ne
permit să vedem viaţa sub alt aspect, întărind credin ţa noastr ă, în bun ătatea Tat ălui şi în existen ţa unui
scop al vieţii. La baza acestui adevăr st ă realitatea revenirii noastre în via ţa terestr ă, a repetatelor noastre
reîntrupări. Puţini oameni îşi dau osteneala s ă g ăseasc ă o explica ţie lucrurilor şi fenomenelor lumii
înconjurătoare. Dacă totuşi se apucă să cerceteze, sunt lua ţi imediat de curentul ideilor actuale şi revin
la credinţa mulţimii. De exemplu: se naşte un copil. Credinţa general ă este c ă spiritul s-a n ăscut o dat ă
82
cu trupul copilului. Această explicaţie superficial ă provine din observa ţia omului c ă pe m ăsur ă ce se
dezvoltă trupul copilului, conştiinţa lui dobândeşte un orizont mai întins. Mai târziu, dup ă ce omul
dispare prin actul morţii, dispare şi conştiinţa, în mod aparent pentru c ă observatorul cerceteaz ă doar
cadavrul celui plecat. Dezvoltarea paralel ă dintre trup şi con ştiin ţă d ă impresia c ă sediul şi organul
producerii conştiinţei ar fi sistemul cerebral, dar adev ărul este cu totul altul. În urma numeroaselor
experienţe parapsihologice, putem afirma că nu sistemul cerebral este sediul în ţelegerii, al ra ţiunii şi al
conştiinţei, el fiind doar instrumentul spiritului. În ţelegerea sau con ştiin ţa este fructul, rezultatul unei
activităţi de mii şi milioane de secole a spiritului omenesc, care se manifest ă în lumea exterioar ă prin
intermediul sistemului cerebrospinal.
Să nu neglijăm faptul că ascuţimea inteligenţei, a conştiin ţei, depinde de subtilitatea alc ătuirii scoar ţei
cerebrale, de sensibilitatea şi calitatea acestui instrument. Encefalul unui copil reflect ă greu în ţelegerea
spiritului său, pentru că încă nu a atins dezvoltarea complet ă; ca urmare, şi inteligen ţa de care d ă
dovadă este redusă. Pe măsură ce creşte copilul, encefalul său se organizeaz ă şi inteligen ţa lui se arat ă
tot mai clară. Către bătrâneţe, celulele nervoase încep s ă degenereze, şi din aceast ă cauz ă exteriorizarea
spiritului declină din zi în zi, făcându-se greu şi confuz. Când moartea distruge sistemul cerebral -
instrumentul spiritului, acesta nu se mai poate exprima în lumea fizic ă, dar con ştiin ţa persist ă, pentru c ă
este o însuşire a spiritului - consecinţa unei vaste înv ăţături dobândite în lunga serie de existen ţe prin
care a trecut. Aşadar, spiritul trăind veşnic, existen ţa con ştiin ţei omene şti nu depinde de sistemul
cerebrospinal, după cum un artist nu depinde de vioara sa. Este adev ărat c ă spiritul sau con ştiin ţa -
asemenea muzicianului - are nevoie de un instrument, pentru a se exprima în lumea fizic ă, şi c ă aceast ă
manifestare va fi cu atât mai fidel şi mai admirabil redat ă, cu cât instrumentul - sistemul cerebral, va fi
mai bine organizat.
Entitatea spirituală, asemenea trupului, are o vârst ă. Exist ă spirite tinere şi altele b ătrâne, îns ă nu exist ă
un paralelism între trup şi spirit în privinţa vârstei trupului. Evident, când spiritul a fost trimis de Tat ăl
ceresc în lume, pentru a cunoaşte şi învăţa, era la începutul carierei sale evolutive. Milioane de secole s-
au înşirat, şi el - peregrinând prin diferite planete, sisteme solare şi universuri - s-a ridicat în în ţelegere şi
putere, devenind tot mai bun cunoscător a tot ce a creat Fiin ţa suprem ă.
Cu alte cuvinte, după cum există o evoluţie a formelor de via ţă mineral ă, vegetal ă, animal ă şi uman ă,
tot astfel există o continuă şi veşnică evoluţie pentru spirit.
La început, viaţa se arată - cel puţin pentru globul nostru - prin fiin ţe infinit de mici şi extrem de simple,
care în decursul miliardelor de ani s-au dezvoltat, prin evolu ţie, spre forme tot mai complicate, sfâr şind cu
omul. Nu există nici un motiv să credem că aceast ă evolu ţie nu va continua mereu în veacurile
următoare, apărând noi forme de plante, animale şi oameni.
Revin încă o dată asupra ideii de evoluţie. Există două serii de evolu ţii: evolu ţia corpurilor sau a
formelor, şi evoluţia spiritului care animă aceste forme. Am v ăzut din rândurile precedente c ă pe
măsură ce spiritul se ridică la o conştiinţă mai înaltă, caută să conducă o form ă mai perfec ţionat ă, mai
subtilă şi mai bine organizată. Graţie acestor forme superioare, contactul spiritului cu lumea
înconjurătoare este mai profund, iar manifest ările sale sunt mai fidel exprimate. Entitatea spiritual ă î şi
câştigă din lumea exterioară înţelegerea, iluminarea, gra ţie unei puteri aflate în stare latent ă, poten ţial ă,
în scânteia divină. Am putea compara facult ăţile spiritului cu facult ăţile acumulate într-o s ămân ţă. De
exemplu, în sămânţa de stejar sunt cuprinse toate calit ăţile acestei plante. M ărimea copacului, forma
frunzelor, a florilor, fructelor, toate calit ăţile p ărintelui sunt strânse, comprimate în s ămân ţă. Ele nu
aşteaptă decât mediul propice de dezvoltare, pentru a se transforma într-un falnic copac.
Tot astfel, spiritul caută mediul corespunzător dezvolt ării facult ăţilor sale. Acest mediu este forma pe
care, prin vibraţiile sale, o va perfec ţiona din ce în ce mai mult. Dar, pe când s ămân ţa se dezvolt ă în
câţiva ani, spiritul îşi pune în valoare toate puterile şi facult ăţile într-un timp deosebit de mare, de
miliarde de secole. Pentru ca această dezvoltare s ă aib ă loc, spiritul colind ă din trup în trup, din ce în ce
mai fin, mai mlădios, mai bine alcătuit. Sistemul cerebrospinal, format din numeroase celule nervoase, cu
numeroase ramificaţii protoplasmatice şi sinapse nervoase, este un instrument care prime şte impresii din
afară şi le transmite sufletului. În starea de veghe a trupului, spiritul, conduc ătorul trupului, prin
intermediul sistemului cerebrospinal şi al sufletului, culege mereu informa ţii, înv ăţăminte, pe care le
adună în nepieritoarea sa comoară de cunoştinţe. Dar con ştiin ţa st ării de veghe, din timpul zilei, este
numai un episod din conştiinţa omenească. Noaptea, evadând din corpul fizic, spiritul are o putere de
înţelegere mai mare, expresia sa este mai luminoas ă, deoarece nu mai este îngr ădit de trupul dens, nu mai
83
are datoria să lumineze conştiinţa acestuia. Prin urmare, con ştiin ţa este atributul spiritului şi persist ă
după părăsirea temporară sau definitivă a corpului fizic, fiind mai luminoas ă decât atunci când spiritul
era prizonier trupului.
Micuţul copil, este micuţ numai cu trupul, căci nu se ştie ce for ţă spiritual ă, ce talent, ce geniu zace în el
în stare latentă. Cine ştie ce conştiinţă puternică a şteapt ă momentul s ă- şi dezvolte instrumentul fizic,
pentru a-şi manifesta puterea de înţelegere, culeas ă în milioane de veacuri prin alte vie ţi, petrecute pe
acest glob şi pe multe altele.
Reîntruparea este actul spiritului de a îmbrăca în decursul secolelor, rând pe rând, trupuri noi. Fenomenul
acesta are loc în tot universul, în natura întreag ă, nu numai în regnul uman. Pretutindeni unde vedem o
formă vieţuitoare, să fim siguri că există un spirit închis în acea form ă, un spirit aflat pe drumul
evoluţiei, al perfecţiunii. El se serveşte de aceast ă form ă fizic ă pentru a câ ştiga cuno ştin ţe şi
experienţă, pentru dezvoltarea voinţei şi învăţarea iubirii.
Trupul uman fiind un instrument din cele mai perfec ţionate de pe p ământ, permite spiritului manifest ările
cele mai înalte, neîntâlnite în regnurile inferioare. La nici un vie ţuitor nu g ăsim un centru nervos mai
complex alcătuit decât la om.
Când studiem natura, vastul plan al universului, observ ăm cum conservarea formei nu are nici o
importanţă, cum natura nu face economie de forme. Moartea este pretutindeni. Nenum ărate corpuri fizice
se distrug pentru ca din materia lor să se formeze alte corpuri, în care s ă vin ă s ă- şi
facă şcoala vieţii un nou spirit. Natura distruge formele, f ăr ă nici o mil ă, dar entit ăţile spirituale care le
utilizează, existând mereu, păstrează toate amintirile, toate facult ăţile, dup ă moartea corpului fizic,
facultăţile manifestându-se mai departe, când spiritul va trece în alt corp. De aici tragem concluzia:
reîntruparea este trecerea unor fiinţe conştiente nepieritoare, într-un alt
corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiinţa
conştientă, va lua mai departe cunoştinţă de fapte şi lucruri din lumea
fizică, le va analiza şi va trage învăţăminte.
Din acest punct de vedere, Pământul - ca şi universul întreg - este o vast ă şcoal ă. Într-adev ăr, natura este
destinată să ofere fiinţelor vieţuitoare experienţe de tot felul, pentru a le stimula în dezvoltarea lor,
formând astfel o succesiune infinită, din care regnul fizic cunoscut nu formeaz ă decât o mic ă parte.
După cum un şcolar care se duce în fiecare zi la şcoal ă înva ţă, face experien ţe şi se ridic ă dintr-o clas ă
în alta, entitatea spirituală coboară de multe ori pe p ământ, la marea şcoal ă a vie ţii, pentru a înv ăţa, a
suferi, a dobândi experienţă şi a se ridica mereu, din treapt ă în treapt ă, c ătre spiritualitate.
La începutul evoluţiei noastre omeneşti, eram sălbatici, deoarece puterile noastre morale şi intelectuale
abia erau trezite. După ce am parcurs mai multe vie ţi în aceste condi ţii primitive, ne-am ridicat pu ţin mai
sus, ne-am dezvoltat încet facultăţile mentale şi moralitatea, şi ne-am n ăscut într-o civiliza ţie ceva mai
avansată. În aceste întrupări diferite am suferit mult, pentru c ă am fost perver şi, pasiona ţi şi câteodat ă
criminali. Dar pe măsura trecerii secolelor, dup ă ce am sem ănat destul r ău, vocea con ştiin ţei noastre a
început să se facă auzită din adâncul tainic al fiin ţei noastre, evitând astfel s ă mai facem ac ţiuni rele.
Din acest moment, ne-am născut într-o ţar ă civilizat ă. Pe m ăsura înmul ţirii întrup ărilor, ne ridic ăm
facultăţile intelectuale şi moralitatea, gra ţie disciplinei şi presiunii legilor sociale. Suntem înc ă
neştiutori, capabili de a face şi câte o fapt ă grosolan ă, şi cu toate acestea ne ridic ăm mereu, pe scara
binelui şi a perfecţiunii.
Vieţile trec astfel unele după altele, fiecare aducând bucurii şi dureri, circumstan ţe favorabile şi
obstacole de tot felul, succese şi nereuşite - toate având scopul de a ne face s ă ajungem fiin ţe care
posedă cunoştinţe cât mai multe despre viaţă, cu experien ţe felurite şi o inteligen ţă vast ă. Treptat
începem să gândim, să reflectăm, înainte de a porni la o ac ţiune, nemail ăsându-ne târâ ţi de sentimente
nerezonabile, de pasiuni sau de impulsul momentului.
Pentru a profita de observaţiile, suferin ţele, piedicile şi seria întreag ă de dureri şi bucurii ale vie ţii
terestre - care ne duc, vrând-nevrând, pe drumul unei evolu ţii lungi, lente, penibile – este necesar s ă ne
retragem departe de pământ, în mijlocul unor noi condi ţii, cele ale lumii invizibile. Dup ă fiecare
reîntrupare, pentru a face bilanţul, pentru a cânt ări faptele, vorbele, percep ţiile, sentimentele, bucuriile şi
durerile noastre, ne retragem în lumea cereasc ă, fiecare în sfera de care apar ţine. O imagine palid ă a
acestei retrageri ar fi aceea a negustorului care toat ă ziua s-a str ăduit în pr ăv ălia sa, penru bunul mers al
afacerilor, şi seara se retrage cu condicile acas ă, s ă fac ă socoteala zilei respective: cât a vândut, cât a
cumpărat, cât are de plătit şi de încasat.
84
În urma analizelor efectuate în sferele superioare ale atmosferei fluidice terestre, ni se dezvolt ă facult ăţile
mentale, creşte simţul nostru moral, spiritualitatea ni se de şteapt ă. Deoarece am dobândit în numeroasele
noastre vieţi, în lumea civilizată, o sumă de experienţe, suntem pe cale de a deveni gânditori mai
profunzi şi ocupăm o situaţie - relativ important ă, pe scara social ă. Unii dintre noi sunt mai avansa ţi,
fiind cunoscuţi de lume ca guvernatori ai civilizaţiei, fie prin splendoarea inteligen ţei lor, fie prin
frumuseţea caracterului lor moral, ori prin profunzimea viziunii spirituale. În toat ă aceast ă cale lung ă -
de mii, de zeci de mii de secole - nu exist ă favoritism; scopul este cre şterea şi dezvoltarea con ştiin ţei.
Starea atinsă de unii o vor atinge şi alţii în viitor, dac ă vor şti s ă utilizeze experien ţele lor din trecut.
Unii sunt înaintaţi şi au mai multă putere, pentru că evoluţia lor a început mai de mult şi au o experien ţă
mai bogată. Să nu ne mâhnim când vedem că unii dintre colegii noştri sunt în clase superioare, pentru c ă
vom ajunge şi noi acolo; e vorba numai de timp. Înaintea noastr ă sunt spirite b ătrâne, iar în urma noastr ă
vin spiritele tinere, şi acest lanţ merge la infinit. Pe când milioane de entit ăţi spirituale trec dintr-o clas ă
în alta, pentru a ajunge scopul final - perfecţiunea divină, alte milioane urmează mereu pe urmele
lor. Astfel, la lumina reîntrupării, putem să ne reprezent ăm umanitatea urcând o imens ă scar ă, al c ărei
capăt inferior se scufundă în începutul obscur al primilor pa şi, şi al c ărui cap ăt superior se pierde în
gloria Tatălui divin. Nu cunoaştem lungimea acestei scări, dar aceasta n-are nici o importan ţă; ceea ce e
important este că ne găsim acum pe una din treptele ei şi c ă locul nostru în urcu şul acestei sc ări ni-l
arată iubirea, moralitatea, cuminţenia, voinţa şi inteligenţa de care d ăm dovad ă.
Marii bărbaţi şi marile femei ale acestei lumi, prin via ţa şi prin efortul lor, nu sunt decât exponen ţii unor
experienţe, a unei lungi serii de reîntrupări. Individualitatea noastr ă este totdeauna aceea şi, cu toate c ă
putem să îmbrăcăm un trup masculin într-o întrupare, şi un trup feminin în alta. Aceasta pentru a
armoniza şi completa evoluţia noastră. În fiecare întrupare avem un corp fizic diferit, un nume diferit,
părinţii noştri pot fi entităţi spirituale diferite, dar aceste schimb ări nu ne împiedic ă deloc s ă ne
păstrăm individualitatea. În momentul naşterii în lumea fizic ă, entitatea spiritual ă nu iese dintr-un ocean
de viaţă, cum o cred unii filosofi, iar moartea biologic ă nu ne face s ă ne pierdem sentimentul existen ţei
individuale.
Entităţile spirituale n-au sex, dar planul evoluţiei stabile şte un sex corpului nostru fizic, generând
famila, căminul, responsabilitatea pentm copii, sacrificiul personal, rela ţiile de afec ţiune prin care
temperamente diferite vin în contact - întâlnirea lor având o mare valoare educativ ă.
Trupul nostru are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte şi de locuin ţă, iar eforturile depuse pentru ob ţinerea
acestor bunuri materiale au dus la dezvoltarea civiliza ţiei. Astfel s-a dezvoltat for ţa fizic ă, moral ă şi
mentală a oamenilor. Locuitorii zonelor cu o clim ă cald ă, tropical ă - unde natura ofer ă gratuit tot ce este
necesar omului - sunt leneşi şi necivilizaţi. Creşterea şi dezvoltarea noastr ă este mai rapid ă când
circumstanţele exterioare ne forţează să gândim şi s ă lucr ăm pentru a supravie ţui. Suntem cu atât mai
favorizaţi, cu cât viaţa ne este mai activă; evolu ăm cu atât mai repede, cu cât via ţa ne este mai dificil ă,
trecută prin dureri.
Mecanismul vieţii umane este astfel alcătuit de Guvernatorul sistemului nostru planetar, ca omul s ă- şi
croiască singur calea prin noianul nevoilor vie ţii. Este adev ărat c ă e p ăzit, condus în mod nev ăzut,
sfătuit mental pe ce drum să apuce, dar în definitiv omul are liberul s ău arbitru. Ferice de sufletul s ău,
dacă va lua calea cea dreaptă a moralit ăţii, a cinstei şi a iubirii. Vai de via ţa sa viitoare, în noua sa
întrupare, dacă se va abate de la destinul ales de el, pe când se afla în lumea invizibil ă.
Metodele noi de educaţie au demonstrat că cel mai bun mijloc de a dezvolta ini ţiativa şi inteligen ţa
copilului este de a-l lăsa la propria lui judecat ă, oferindu-i prilejul de a- şi exercita singur facult ăţile.
Spunându-i totul, explicându-i totul, i se poate dezvolta memoria, dar în rest copilul r ămâne de o
slăbiciune de plâns. Ceea ce este adevărat pentru dezvoltarea şi educa ţia unui copil, este adev ărat şi
corespunde şi şcolarului vieţii terestre. Aplicând principiile de mai sus, în ţelegem pentru ce sunt necesare
obstacole de tot felul în cursul vieţii şi pentru ce chiar gre şelile noastre sunt indispensabile progresului
nostru spiritual.
Reîntruparea nu înseamnă că spiritul omului rena şte într-un trup de animal. Aceast ă credin ţă a fost
răspândită în popor de preoţii egipteni, asirieni şi indieni, ca o sperietoare pentru omul imoral şi redus
mental. Ea nu corespunde adevărului. Este absurd s ă credem ca o fiin ţă omeneasc ă - înzestrat ă cu o
simţire aleasă, cu un simţ moral şi inteligenţă superioar ă - s ă se nasc ă într-un trup de animal imoral şi
neinteligent. Cu ce ar contribui la evoluţia general ă o asemenea întrupare? Toate faptele naturii au un
scop determinat - evoluţia, regulă de la care nu poate face excep ţie nici reîntruparea.
85
Legea reîntrupării nu cere ca noi să ne na ştem imediat dup ă moarte; cu toate c ă se poate întâmpla, în
unele cazuri, ca ea să se facă în minutele urm ătoare p ăr ăsirii trupului. În aceast ă privin ţă s-au citat
cazuri când o persoană a murit, şi-a părăsit trupul uzat de boal ă sau distrus printr-un accident şi s-a
reîntrupat imediat în trupul unui copil în agonie. Spiritul copilului s-a desprins de trupul s ău fraged şi
imediat i-a luat locul un spirit, care şi el îşi p ăr ăsise re şedin ţa carnal ă. Asemenea cazuri de reîntrup ări
pripite sunt rare, provenind din ignoranţă, nesupunere la reguli şi dintr-o dorin ţă vie de a mai tr ăi în
lumea cărnii.
În revelaţiile făcute de entităţile spirituale de înalt ă evolu ţie, se spune c ă perioada între moarte şi
naşterea viitoare poate fi extrem de scurt ă - când e vorba de un s ălbatic. Cu cât spiritul este mai evoluat,
cu atât timpul şederii sale în spaţiu este mai mare. Ea se poate prelungi la marile Lumini ale spa ţiilor
globului nostru, la mii de ani. Perioada medie, general ă, între dou ă întrup ări este de aproximativ dou ă
sute de ani. Repet însă că acest interval este variabil, din diferite motive. Astfel, spiritul poate s ă
dorească o ascensiune spirituală mai rapidă - prin suferin ţa vie ţii trupe şti. Poate dori coborârea în lumea
fizică mai devreme, pentru a repara nedrept ăţile comise. De aceea nu se poate da o regul ă general ă.
Ideea reîntrupării displace multor oameni, la gândul c ă iar ăşi vor trece prin ignoran ţa copil ăriei,
greşelile tinereţii, slăbiciunile maturităţii şi neputinţa bătrâne ţii, trecând din nou prin şiroaiele
lacrimilor, prin seria durerilor fizice şi morale. Dar, oricâte nepl ăceri încearc ă omul, oricât de
îngrozitoare ar fi perspectivele noii vieţi, nu se poate înl ătura legea reîntrup ării, stabilit ă în natur ă
de Creatorul lumilor.
Istoria depune mărturie cât de greu îşi face drum legea evolu ţiei, cu cât ă batjocur ă şi ironie au fost
întâmpinate noile idei ştiinţifice, filosofice sau artistice. Totdeauna ideile noi au întâmpinat o mare
opoziţie şi o dârză neîncredere. Este firesc ca şi ideea reîntrup ării s ă fie respins ă la început, mai cu
seamă când nu se acordă atenţie şi bunăvoinţă în examinarea faptelor. Dar, oricare ar fi p ărerea unora
sau altora, ea este şi va rămâne în veci o lege divin ă.
Aversiunea pe care omul o resimte la ideea reîntrup ării provine din faptul c ă spiritul s ău are con ştiin ţa
deplină a greutăţilor vieţii de pe această planetă. Cu alte cuvinte, nu îi displace ideea reîntrup ării în sine,
ci îi displace reîntoarcerea pe pământ, în lumea încerc ărilor şi a suferin ţelor. Aceast ă perspectiv ă este
adevărata cauză a antipatiei pe care o manifest ă omul fa ţă de reîntrupare. Omul nu consider ă via ţa ca un
mijloc, ca un teren favorabil dezvolt ării spiritului, ci o apreciaz ă totdeauna dup ă m ăsura în care şi-a
satisfăcut dorinţele, ambiţiile sau după cât s-a distrat. Cum via ţa nu abund ă în aceste fericiri dorite, şi în
locul lor avem parte de suferinţă, de muncă grea, de mâhniri - care nu au alt scop decât de a ne înv ăţa
repede şi bine - suntem determinaţi să refuzăm reînceperea vie ţii pe aceast ă planet ă. Da, am accepta,
dacă am fi siguri că la revenire nu vom mai trece prin suferin ţă şi ne vom bucura de modalit ăţi mai
fericite ale vieţii terestre, de a vedea toate dorin ţele noastre împlinite. Cu toate acestea, s ă nu uit ăm c ă
experienţele cel mai greu de suportat ne fac s ă înv ăţăm cele mai mari lec ţii ale vie ţii, c ă suferin ţele şi
nereuşitele noastre, care ne deprim ă, reprezint ă o for ţă foarte puternic ă, o lumin ă vie pentru viitor,
pentru viaţa următoare. Atunci vom vedea revenirea pe p ământ sub un alt aspect. Dac ă ne gândim numai
la plăcerile noastre, reîntruparea este o perspectiv ă tot atât de nepl ăcut ă ca şi aceea de a parcurge din
nou anii lungi de studiu prin şcoală. Dar dacă ştim că prin revenirea noastr ă urc ăm treptele care ne duc
la lumina înţelegerii şi la puterea divină, c ă revenind în lume, putem fi utili acesteia, contribuind la
fericirea semenilor, ideea reîntrupării ne umple de entuziasm şi ne insufl ă voin ţa de a reveni.
De altfel trebuie să ştim - iar dacă nu vrem, via ţa ne-o va demonstra - cele mai multe dureri omene şti
provin din faptul că nu ascultăm de anumite principii morale. Când vom şti s ă ne conducem în lume
astfel ca faptele noastre să fie în rezonan ţă cu armonia universal ă, vom culege rezultate fericite.
Marele scop al reîntrupării este educaţia. Din acest motiv ne na ştem mereu pe p ământ, nu pentru c ă am
fi siliţi de cineva, ci pentru că entitatea spiritual ă - în timpul şederii sale în spa ţiu - în ţelege legile divine
care guvernează în univers, înţelege legea evoluţiei şi necesitatea ascensiunii spiritului pe scara infinit ă a
spiritualităţii. Ne întrupăm mereu, pentru că Divinul a sădit în esen ţa noastr ă, în scânteia divin ă,
dorinţa neînfrânată de a ajunge la picioarele Celui care ne-a chemat la via ţă. Entitatea spiritual ă dore şte
să revină mereu în materia fizică pentru a învăţa, pentru a se lumina şi purifica. Cel care tr ăie şte pe
pământ, uitând de legile din spaţiu, nu doreşte să revin ă pe p ământ, el sim ţind doar c ă s-a s ăturat de
atâta muncă şi amar.
Într-adevăr, omul care a mâncat, şi încă prea mult, nu se mai gânde şte la mâncare. De aceea, la finele
unei întrupări terestre e de aşteptat să nu mai dorim reîntruparea. Aceast ă dorin ţă nu se na şte în prima
86
perioadă a şederii noastre în spaţiu, pentru că avem nevoie de un r ăgaz, timp în care entitatea spiritual ă
înţelege noua condiţie de existenţă, cunoaşte scopul venirii sale acolo şi a vie ţii sale terestre.
Conştiinţa spiritului întrupat este mărginită de corpul fizic, şi aceast ă con ştiin ţă devine splendid ă,
extinsă, când nu mai este limitată de acest corp. Între aceste dou ă condi ţii - de duh întrupat şi duh
liber - există un spaţiu de timp, în care entitatea spiritual ă î şi ia un avânt deplin şi intr ă în posesia
conştiinţei sale luminoase. Iată de ce, în prima perioad ă a existen ţei sale în spa ţiu, entitatea spiritual ă se
cutremură la ideea unei noi reîntrupări în întunericul şi zbuciumul vie ţii terestre. Puterea, în ţelepciunea
şi forţa caracterului sunt rezultatul unei educa ţii de secole şi nu urm ările unui destin capricios.
Cunoaşterea legilor şi principiilor care conduc universul se dezvolt ă încet, pe parcursul timpului infinit.
Prima şcoală a spiritului-om se face la suprafaţa corpurilor solide, pe p ământ, în lumea fizic ă. A şadar ne
trebuie multe corpuri ca să ne ridicăm la o înţelegere din ce în ce mai înalt ă, mai profund ă, şi prin
urmare avem nevoie de multe vieţi, serii nenumărate de reîntrup ări. Pe parcursul lor, se de şteapt ă
facultăţile mentale ale spiritului, întocmai cum se lumineaz ă şi se manifest ă inteligen ţa copilului, pe
măsură ce el creşte. Scopul vieţii este de a dezvolta puterile noastre, care zac latente, embrionar, în spirit.
Cu alte cuvinte, avansarea spiritului nu provine din ad ăugarea a ceva nou, ci pune în valoare
predispoziţiile spiritului, graţie experienţelor făcute în infinitatea timpului. Se petrece cu noi exact ceea
ce se petrece cu sămânţa, care fiind pusă în p ământ ca s ă germineze, dezvolt ă ceea ce era deja creat în
ea, graţie acţiunii mediului înconjurător asupra sa. Existen ţa fizic ă are ca scop stimularea facult ăţilor
latente ale spiritului.
Spiritul conţine potenţial forţe deosebite, graţie cărora vom poseda în viitor puteri şi cuno ştin ţe infinite.
Prin urmare, viaţa noastră terestră are ca scop acumularea de experien ţe, care la rândul lor vor dezvolta
facultăţi - din ce în ce mai numeroase şi mai puternice - de care ne vom servi în diferitele lumi pe unde
vom trăi. Dacă vecinul are o virtute sau o calitate pre ţioas ă pe care noi nu o posed ăm, nu înseamn ă c ă el
a primit mai mult decât noi, doar că el şi-a dezvoltat aceast ă calitate mai devreme decât noi. Dac ă vrem
să fim şi noi ca el, nimic nu ne împiedică să depunem eforturi, prin care vom scoate din adâncul scânteii
noastre divine acea calitate.
Talentul unui artist, armoniile divine percepute de un muzician inspirat, spiritul lucid şi r ăbd ător al unui
savant, profunzimea gândirii unui filosof - toate aceste calit ăţi şi multe altele se pot dezvolta în noi, şi
aşteaptă momentul să le scoatem la iveală, prin magia voin ţei noastre.
Evoluţia spiritului, a scânteii divine este fără sfârşit. Evoluţia formei este o func ţie a lumii fizice, dar nu
este singura. Lumea noastră şi altele au ca scop înflorirea con ştiin ţei pân ă ajunge în preajma Celui
veşnic. Evoluţia materiei se produce lent, în timpuri incomensurabile, pentru a transforma eterurile în
atomi, atomii în materie minerală, materia mineral ă în materie vegetal ă, materia vegetal ă în materie
animală sau umană, materia umană în materie angelică.
Într-un timp care se pierde în negura unui trecut infinit, am p ăr ăsit sediul nostru sublim, Cerul, pentru a
stăpâni materia oferită de Creator. Atunci ne-am început evolu ţia în sistemul material. La început ne era
foarte greu să punem materia în vibraţie. Conştiinţa noastr ă era redus ă şi puterile ei foarte slabe pentru a
înţelege ceva din lumea materiei. Cu trecerea timpului, încetul cu încetul, am dublat materia voin ţei
noastre, şi acum - când am atins stadiul de om - avem capacitatea de a în ţelege vibra ţiile fizice şi de a ne
impune voinţa asupra trupului nostru. Mai mult chiar: am început s ă în ţelegem vibra ţiile lumii astrale şi
să dominăm puţin corpul nostru emoţional. Dar umanitatea înc ă nu cunoa şte nimic din regiunile
spirituale ale patriei noastre cereşti. Aici, la şcoala P ământului, avem trupuri tinere şi b ătrâne, a c ăror
vârstă se socoteşte după anii scurşi între leagăn şi mormânt; de asemenea avem spirite tinere şi b ătrâne,
al căror câmp de viaţă este mai vast şi cuprinde mii de reîntrup ări pe p ământ. Dar, luat ca element
esenţial al naturii, spiritul este fără măsură, fără vârst ă şi f ăr ă limit ă. El va fi f ăuritorul noilor lumi în
veşnicia ce va veni. Cel mai înalt ideal visat, cele mai vaste şi radiante puteri dorite exist ă în noi. Pentru a
le obţine, este inutil să întrebuinţăm chemări şi rugăciuni; trebuie s ă lucr ăm ca s ă le dezvolt ăm,
întocmai după cum exersăm la pian ore în şir, pentru a câ ştiga u şurin ţa de a ne exprima sim ţirea prin
clapele lui. Suntem întocmai ca omul aflat lâng ă o comoar ă ascuns ă sub p ământ. Ea nu iese din locul
unde a fost pusă; trebuie să muncim, săpând pământul, până ce o scoatem la iveal ă. Dar pentru a câ ştiga
înţelepciunea, trebuie să culegem din gr ădina lumii florile durerii şi pl ăcerii, ale iubirii şi urii, ale
acţiunii şi inerţiei, ale succesului şi insuccesului, ale veseliei şi triste ţii, ale p ăcii şi nelini ştii. Vom
creşte pe măsură ce vom stăpâni aceste forţe contrare, şi vom ajunge cu timpul s ă mergem cu un pas
sigur în mijlocul furtunii vieţii.
87
Când ne naştem, natura nu caută decât un singur lucru: educa ţia noastr ă. Ea nu încearc ă s ă ne distreze,
ci caută să ne dezvolte spiritul prin fel şi fel de experien ţe. Natura ne ofer ă din sânul ei înv ăţăminte
valoroase, care ne lărgesc înţelepciunea. În general, suferin ţa - considerat ă de lume o
nenorocire - este un excelent răscolitor al spiritului coborât în materie, un excelent antrenament pentru
dezvoltarea facultăţilor spirituale. Azi începem s ă în ţelegem c ă educa ţia adev ărat ă nu se m ărgine şte la
învăţarea diferitelor ramuri de cunoştinţe - filologie, matematic ă, ştiin ţele naturii, filosofie etc. - care nu
pot stimula decât facultăţile intelectuale. Educa ţia adev ărat ă este f ăcut ă de natura care armonizeaz ă
caracterul, întăreşte simţul moral, încurajeaz ă emo ţiile generoase, disciplineaz ă inteligen ţa, de şteapt ă
puterea voinţei şi dezvoltă capacitatea de a sim ţi Prezen ţa divin ă. Lumea fizic ă este singura şcoal ă
unde se studiază întregul program. Creaţia este o vastă universitate, minunat organizat ă, pentru progresul
miliardelor de fiinţe vieţuitoare, care locuiesc suprafa ţa, interiorul şi atmosfera planetelor. Toate
observaţiile şi experienţele noastre - mari sau mici - fac parte din acest stadiu. Dar nu suntem cu to ţii în
aceeaşi clasă, şi nu învăţăm aceeaşi lecţie, entit ăţile spirituale având vârste diferite.
Toate fiinţele vieţuitoare, oricare ar fi - un atom, un microb, o plant ă, un animal, un om, ori un înger - vor
întâlni în şcoala lumii lucruri de observat şi experienţe de f ăcut, care îi vor duce cu un pas mai departe pe
drumul evoluţiei. Din nefericire, nu toţi sunt convinşi de acest adev ăr. Avem impresia c ă în alte lumi, în
alte medii, progresul nostru ar fi mai rapid, şi nu vedem, nu în ţelegem c ă împrejur ările vie ţii de aici, din
viaţa actuală, ne invită să învăţăm multe lucruri pentru a ne ridica. Din diferite motive, prea pu ţini
dintre noi ştiu să profite de învăţămintele vieţii cotidiene. Numai când suntem doborâ ţi de încerc ări
amarnice, învăţăm câte ceva. De aceea avem nevoie de multe vie ţi, pentru a înv ăţa s ă distingem binele
de rău. Am putea înţelege această deosebire într-o vreme mai scurt ă, dac ă ne-am sili s ă facem acest
discernământ, dar ne târâm viaţa în voia întâmpl ării, şi când încerc ăm o am ăr ăciune, arunc ăm vina pe
soarta noastră ticăloasă. Alergăm toată ziua, încoace şi încolo, ca şi copiii dup ă fluturi str ălucitori, şi
atenţia superficială nu ne permite să ne însu şim lec ţiile profunde, prezentate de împrejur ările vie ţii
terestre.
Divinitatea a orânduit lucrurile de aşa natură încât să învăţăm perfect, contrar ignoran ţei şi
inconştienţei noastre. Ea a dispus ca aceea şi lec ţie s ă se repete în fiecare zi, în fiecare an, în fiecare
viaţă, pentru ca înţelesul ei să ne lumineze odat ă şi odat ă spiritul. Când nu suntem aten ţi sau nu vrem
să ne însuşim o lecţie, ni se impune prin suferinţă, pentru a re ţine aten ţia noastr ă dispersat ă; alteori,
lecţia este însoţită de o plăcere captivant ă, pentru a excita dorin ţa noastr ă. Cu o r ăbdare sublim ă, mama
iubitoare întrebuinţează mângâieri pentru a-şi face copilul ascult ător, cuminte.
Dacă am fi elevi buni, vieţile noastre ar fi mai pu ţin întunecate de suferin ţă, dar pentru c ă nu ascult ăm
vocea interioară a conştiinţei, pentru că nu acord ăm aten ţie actelor noastre, vine durerea, bate la poarta
vieţii, pentru a ne face ascultători. Dacă am fi mai hot ărâ ţi s ă înv ăţăm, dac ă am culege cu pl ăcere din
fiecare eveniment o învăţătură, dacă am vrea să ne asociem cu dragoste evolu ţiei şi s ă colabor ăm cu
Divinitatea - în loc să ne încăpăţânăm să rezistăm şi să ne revolt ăm, cre şterea noastr ă ar fi rapid ă şi
fericirea mai constantă. Vom cunoaşte măreţia vie ţii când ne vom aminti de experien ţele din trecut, când
vom vedea legăturile care le unesc, când vom poseda în ţelepciunea, când vom şti sensul profund şi
scopul spiritual al evenimentelor din viaţă, de atâtea ori repetate. A şadar, în ţelepciunea este esen ţa
descoperirilor, cunoştinţelor şi experienţelor, distilate prin filtrul suferin ţelor.
Dacă am cerceta esenţa materiei noastre şi am studia neîncetat gândurile şi sentimentele noastre secrete,
am vedea că cele mai multe din dureri sunt cauzate de egoismul nostru, de dorin ţa arz ătoare de a poseda
lucruri şi fiinţe. Egoismul este tendinţa de a strânge avere, de a face din eul nostru personal centrul
universului. În spaţiu, când ne legănăm pe undele eterice, spiritul ştie c ă suntem uni ţi cu toate fiin ţele,
dar când această înţelegere curată este întunecat ă de corpul fizic pe care-l îmbr ăc ăm, sim ţul nostru de
unitate se limitează la cercul strâmt al trebuin ţelor şi dorin ţelor noastre, transformându-se în egoism.
În timpul când roata vieţii şi a morţii se rostogole şte, suntem nevoi ţi s ă l ărgim hotarele egoismului
nostru individual, pentru a cuprinde în el şi familia. Vom munci pentru so ţia şi copiii no ştri, c ăci
înţelegem în mod clar că ei sunt uniţi cu noi. Cu vremea, stabilim leg ături cu prieteni, consacrându-ne şi
lor, cu aceeaşi dragoste cu care ne-am d ăruit familiei noastre. Mai târziu, în acest egoism colectiv vom
cuprinde naţiunea noastră şi, în fine, omenirea întreagă. Astfel, încetul cu încetul, egoismul se transfom ă
în altruism. Marii Luminători ai lumii au atins acest nivel, pe care îl vom ajunge cu to ţii în veacurile
viitoare.
88
Încă nu am ajuns la acest nivel sublim de spiritualitate; cu toate acestea, spiritele noastre sunt foarte
bătrâne şi în adâncurile conştiinţei noastre sunt înscrise toate amintirile unui trecut tr ăit în alte ţări şi în
alte trupuri. De multe ori am iubit, dar de multe ori, orbi ţi de pasiunile noastre, în timpul furtunoaselor
noastre întrupări, am urât, am luptat, am ucis, cu inima plin ă de mânie. De multe ori durerea ne-a sfâ şiat
inima la moartea trupurilor celor dragi nouă, şi cu toate acestea, mereu ne-am întâlnit cu aceste fiin ţe
scumpe, cu care am trăit şi lucrat în alte întrup ări. Dar în acela şi timp, ne-am întâlnit şi cu cei pe care i-
am urât, jefuit sau omorât.
De aici trebuie să înţelegem că este o absurditate s ă-i trat ăm drept p ăgâni pe cei care nu ador ă
Divinitatea în acelaşi mod ca noi, cu acela şi ceremonial, în aceea şi limb ă şi sub acela şi nume. În alte
vieţi şi sub alte orizonturi am avut naţionalitatea şi am iubit şi venerat Divinitatea sub numele şi cultul
celor pe care acum refuzăm să-i recunoaştem ca fra ţi.
Ce nebunie - să-i dispreţuim pe cei mai puţin dezvolta ţi decât noi; ei sunt fra ţii no ştri tineri, care încep
să înveţe lecţiile vieţii, cunoscute deja de noi. Ce îngustime de spirit - s ă-i desconsider ăm pe cei care au
un trup de o culoare diferită de a noastră; pentru că şi noi am tr ăit în aceste rase, şi nu se ştie dac ă nu ne
mai mână destinul, ca trimişi ai Divinităţii, ca misionari, în mijlocul acestor fra ţi ai no ştri, pentru c ă, în
plan spiritual, toţi oamenii sunt la fel şi toţi suntem fra ţi.
Cunoscând adevărul reîntrupării, nu am mai râvni la bunurile şi însu şirile altora, nu ne-am mai mâhni c ă
alţii au şi noi nu avem. Astfel, ce nu avem azi, în aceast ă via ţă, vom realiza în viitor cu munc ă, r ăbdare
şi încredere în puterile noastre spirituale, căci Tat ăl - binecuvântat fie numele S ău - ofer ă bog ăţiile Sale
celui ce stăruieşte.
Nu există ţel, oricât de îndepărtat, pe care s ă nu-l putem atinge prin eforturi repetate, sacrificii,
renunţări, chiar dacă pentru reuşită avem nevoie de mai multe existen ţe sau întrup ări.
Entitatea spirituală inferioară nu-şi poate determina locul şi părin ţii viitoarei sale întrup ări, pentru c ă ea
nu este destul de avansată ca să poată face alegerea cu discern ământ. Spiritele superioare care au aceast ă
misiune - observând gradul de inferioritate al spiritului candidat la întrupare - decid şi îl trimit, aproape
fără voia sa şi inconştient, într-un anumit mediu prielnic pentru avansarea sa.
Spiritele evoluate nu mai au nevoie de aceast ă tutel ă sau impuls de la spate, ci singure – când sunt în
spaţiu - îşi aleg locul pe care-l consider ă potrivit dezvolt ării unor anumite facult ăţi ori repar ării unor
greşeli făcute în viaţa terestră anterioară.
În general, locul naşterii este determinat de iubirea sau ura contractat ă alt ădat ă pe p ământ. Iubirea este
un fel de legătură magnetică între fiinţele ce s-au iubit cu mare foc. De şi separate - una fiind în lumea
fizică, alta în lumea spaţiilor, duhurile se cerceteaz ă noaptea, se iubesc mai departe şi caut ă s ă se
apropie în viitoarea viaţă pământească, după cum se caut ă şi tr ăiesc împreun ă în Cer. Aceast ă
legătură le determină să revină pe pământ, sub diferite aspecte - ca p ărin ţi şi copii, ca fra ţi, so ţi,
amanţi, rude sau prieteni. Este posibil ca rela ţiile lor fizice s ă se schimbe la fiecare reîntrupare, în scopul
întăririi cât mai puternice a legăturii de iubire dintre ele. Reîntruparea spiritului uman poate s ă se fac ă în
trupuri diferite ca sex; într-o viaţă fiind bărbat, în alta femeie. Progresul pare a fi mai accentuat când un
spirit a avut o serie de reîntrupări într-un sex, urmat ă de o alt ă serie într-un alt sex, şi a şa mereu, pe
cărarea lungă a evoluţiei noastre. În general, după 6-7 reîntrup ări, trecem în trupuri de sex opus. Aceste
forme sexuale sunt determinate de nevoile avansării noastre ori ale repara ţiilor de îndeplinit. Este clar c ă
bărbatul are o serie de calităţi - vigoare fizic ă, voin ţă, curaj, iar femeia are alte calit ăţi - r ăbdare,
sensibilitate etc. În funcţie de necesitatea dobândirii uneia din aceste calit ăţi, spiritul e nevoit s ă se
reîntrupeze într-un trup masculin ori feminin.
Şirul reîntrupărilor pe pământ se face până ce spiritul şi-a însu şit tot ce putea înv ăţa, cerceta şi observa
pe această planetă. Când termină şcoala acestui glob pământesc, entitatea spiritual ă se reîntrupeaz ă pe o
altă planetă, de un grad superior, unde aerul, apa, mediul, via ţa în general, se prezint ă în condi ţii
superioare. Aici, spiritul va avea posibilitatea s ă înceap ă o alt ă serie de experien ţe, de studii, care îl vor
duce la cunoştinţe mai înalte.
Procesul reîntrupării
Când a sosit ceasul coborârii la întrupare, entitatea spiritual ă superioar ă porne şte singur ă şi cu hot ărâre,
cunoscând perfect toate fazele prin care va trece, atât în timpul reîntrup ării, cât şi toate peripe ţiile vie ţii
sale. Linia îi este clar trasată şi ea î şi va urma cu sfin ţenie planul destinului.
Entităţile spirituale inferioare - şi mai ales cele oarecum con ştiente de cuptorul de purificare şi dureri în
care coboară - au nevoie de încurajare, de îndemn fr ăţesc. În acest scop, pleac ă în stol ia reîntrupare,
pentru ca văzându-se unele pe altele, să prindă curaj. O ceat ă mare de str ălucitoare entit ăţi spirituale le
însoţesc, vorbindu-le mereu de legea evoluţiei şi de fericirea lumilor superioare, în acela şi timp, un cor
sublim de entităţi spirituale - de muzică astrală - le înso ţesc din nivelele lor de pornire c ătre suprafa ţa
pământului. Sub îndemnul zborului în comun şi sub adierea muzicii cere şti, entit ăţile spirituale pornesc
cu voie bună. Datorită faptului că, pe măsură ce coboar ă, atmosfera fluidic ă este din ce în ce mai
densă, mai grosolană şi respingătoare, entităţile spirituale superioare, mari for ţe spirituale, atrag din
marele curent cosmic fâşii puternice de fluid magnetic şi înv ăluie cu ele spiritele pornite la reîntrupare.
Sub influenţa acestui fluid, entităţile candidate la întrupare cad într-un fel de somnolen ţă; sunt treze,
văd, aud, ştiu ce fac, dar nu mai sunt pe deplin st ăpâne pe voin ţa lor. Ca şi magnetiza ţii sau hipnotiza ţii
de pe pământ, rămân sub influenţa magnetizatorului lor, care îi conduce pe calea gândului. Astfel
pregătite, sunt oarecum sub influenţa mental ă a marilor entit ăţi spirituale ce prezideaz ă reîntrup ările
acestui grup de duhuri. Sosind în apropierea p ământului, fiecare spirit candidat la întrupare este luat de
ghidul său şi îndreptat către o anumită regiune a pământului, c ătre o anumit ă ţar ă, provincie, localitate
şi familie, către o anumită mamă.
Actul unirii a doi indivizi de sex opus este învăluit de cea mai mare tain ă. El î şi are obâr şia în eternitate
şi s-a petrecut şi se petrece în lumile eterice. Actul unirii fizice este doar forma materializat ă a unirii
fluidice, spirituale.
Cu sfială ridic un mic colţişor al acestei taine, de care pomene şte şi preotul din biserica cre ştin ă, când
face slujba cununiei.
Toate entităţile spirituale au aceeaşi origine, au aceea şi îmbr ăc ăminte spiritual ă, deoarece toate sunt
formate din esenţa Tatălui ceresc. Cu alte cuvinte, entit ăţile spirituale sunt egale şi f ăr ă sex. S ă
părăsim trecutul de o eternitate, prin care au trecut aceste spirite, pân ă au ajuns la etapa de spirite umane,
animatoare de corpuri umane. în spaţiu, entităţile spirituale umane sunt absolut la fel ca aspect, deci nu au
nici un fel de sex. Ele sunt sfere luminoase, fiecare din aceste sfere fiind format ă dintr-un punct
microscopic strălucitor, care este esenţa sferei, scânteia divină, spiritul propriu-zis, iar în junii
scânteii se află o aureolă fluidică, un înveliş eteric, format din cele şapte înveli şuri fluidice pomenite şi
care formează corpul spiritului sau perispiritul s ău.
Cu toate că entităţile spirituale sunt perfect identice, de la originea lor, Creatorii care le-au preg ătit calea
au lucrat asupra lor astfel încât ele s ă se manifeste diferit, fiind înc ărcate cu dou ă feluri de fluide de
natură electrică - fluid electric negativ şi fluid electric pozitiv, aflate într-un echilibru oarecare.
La unele entităţi spirituale fluidul pozitiv îl întrece pe cel negativ, iar la altele predomin ă fluidul negativ.
Cu alte cuvinte, spiritele au două feluri de electricit ăţi, dar unele sunt predominant pozitive, iar altele
predominant negative, aceste fluide având rostul lor în via ţa spa ţial ă a entit ăţilor spirituale.
102
Prin însăşi existenţa spiritului în spaţiu, natura acestui fluid electric se altereaz ă, se schimb ă într-un alt
gen de fluid, fiind nevoie de o primenire. Procesul de primenire se desf ăşoar ă în mod asem ăn ător cu
respiraţia trupului nostru. Spiritul execută un fel de palpitare - se dilat ă şi se contract ă, inspir ă şi expir ă
- eliminând prin acest act mecanic fluidul corupt şi absorbind din spa ţiile siderale fluid proasp ăt. Acest
travaliu durează veşnic, spiritul absorbind proporţii inegale de fluid electric pozitiv şi negativ. La unele
entităţi spirituale se acumulează mai mult fluid pozitiv absorbit, deoarece puterea de alegere fluidic ă de
natură pozitivă a fost mai mare decât cea negativă, iar la alte spirite, doza de fluid negativ se acumuleaz ă
într-o măsură mai mare. Astfel spiritul se încarc ă prea mult cu un anumit fel de fluid electric, sim ţindu-
se îngreunat de cantitatea prea mare a fluidului preponderent, şi atunci caut ă o posibilitate de desc ărcare.
Descărcarea are loc pe cale de schimb. Dou ă entit ăţi spirituale care de miliarde de veacuri au pornit
împreună, pe drumul nesfârşit al evoluţiei, se simpatizeaz ă, se caut ă, se doresc, vor ca mereu s ă se
sfătuiască şi să se ajute. Când entităţile spirituale între care s-a stabilit o iubire din ve şnicia îndep ărtat ă
- veşnicie care, totuşi, are un oarecare început - se simt îngreunate de o doz ă mare de fluid pozitiv sau
negativ, se alipesc una de alta şi fac între ele un schimb din plusul de fluid acumulat. Prin acest act, s-au
eliberat de povară, iar schimbul le produce o senzaţie de fericire.
Să vedem, pe scurt, explicaţia marii taine a mariajului.
Spiritul care deţine în jurul său mai mult fluid pozitiv se va întrupa mai des în trup masculin, iar spiritul
mai bogat în fluid negativ se va întrupa mai des în trup feminin. În toate formele de via ţă - mineral ă,
vegetală, animală sau umană - principiul feminin se supune principiului masculin. Iat ă de ce b ărbatul
este mai cu iniţiativă, mai energic, şi de ce femeia este mai pasiv ă şi r ăbd ătoare. Astfel în ţelegem şi
sensul cuvintelor spuse de preot la cununie: „Iar femeia s ă se team ă de b ărbat”, adic ă s ă fie supus ă
bărbatului ales şi să-şi ducă cu el traiul până la mormânt.
După ce am vorbit puţin despre marea taină a dualit ăţii, a unirii spirituale, vom aborda şi subiectul unirii
trupeşti a doi indivizi de sex opus. Am mai spus-o şi voi repeta mereu: totul este orânduit de Divinitate şi
executat de slujitorii Săi de diferite grade. Lu ăm dou ă substan ţe chimice şi le punem fa ţă în fa ţă, de
exemplu un acid şi o serie de metale sau oxizi metalici. Acidul va manifesta o anumit ă preferin ţă pentru
unul dintre aceste metale, şi se va uni numai cu unul din ele, dând na ştere unei substan ţe noi, numit ă
sare. Unirea dintre un acid şi un oxid sau metal se datore şte fluidelor care le înso ţesc şi stau la baza lor.
În fluidul unuia electricitatea este predominant pozitiv ă, iar în fluidul celuilalt predomin ă electricitatea
negativă. Cu cât un oxid îi procură acidului mai mult fluid contrar, cu atât mai mult acidul desface oxidul
şi se combină cu el. Astfel se petrece unirea în regnul mineral.
Pentru mintea noastră, fenomenul este mai clar, mai deslu şit în regnul vegetal. Aici elementul
reproducător, zis mascul, merge către elementul sexual femei. Oriunde ar fi, oricum ar fi organele
purtătoare ale acestor două elemente, ale acestor dou ă celule generatoare, ele se atrag, se cheam ă şi se
unesc. Se atrag deoarece se doresc, şi se doresc pentru c ă fiecare este purt ător de fluid electric de sens
opus. De exemplu, grăuntele de polen, purtătorul unei aureole fluidice mai bogat ă în electricitate
pozitivă, se îndreaptă către ovulul din camera ovariană a gineceului, pentru c ă este chemat, este atras de
fluidul predominant negativ al acestuia. Iat ă în ţelesul unirii gr ăuntelui de polen cu ovulul, de pe urma
căruia se naşte oul, începutul viitorului pui de plantă.
Dacă trecem la regnul animal, vom fi martorii aceluia şi plan de unire şi perpetuare a speciei. Un individ,
masculul, emite o celulă generatoare numit ă spermatozoid, şi cel ălalt individ, femela, emite o celul ă
generatoare numită ovul. Din unirea lor se naşte celula numit ă ou, din care se va forma embrionul şi mai
târziu viitorul animal. Cele două celule generatoare au alergat una spre alta şi s-au unit din motivele sus
amintite, dând naştere unui produs care deţine elementele materiei fizice şi fluidice provenite de la doi
indivizi de sex opus.
Un fapt însă rămâne constant. Unirea între cele două elemente cu înc ărc ături electrice diferite, se face în
anumite condiţii şi mai ales în anumite epoci. Într-adev ăr, nu oricând şi nu în orice condi ţii o floare
produce polen şi ovule. Nu oricând femela primeşte să fie fecundat ă de individul
mascul. Totul se face după o ordine nevăzută, dictată din spaţiu de for ţele spirituale invizibile.
Omul, coroana creaţiei Tatălui divin pe pământ, cu toat ă în ţelepciunea cu care a fost înzestrat de
Creator, se abate de la legea sfântă a procrea ţiei, a form ării de trupuri noi, în care s ă coboare şi s ă se
fixeze un spirit pentru o nouă viaţă terestr ă. El a coborât sfânta unire spiritual ă şi a batjocorit sfânta
unire trupească. Asemenea celorlalte regnuri şi la om este indicat momentul firesc pentm unirea
trupească, în zilele din preajma fazelor lunare, când se produce eliminarea ovulelor de c ătre femei. Dintr-
103
un act divin, hotărât cu regulă, la toate vieţuitoarele, omul a f ăcut un act de patim ă, de viciu. Frumuse ţea
spirituală şi chiar trupească a fost terfelită şi corupt ă prin noroiul pl ăcerii. Dar, în viitor, omenirea,
cunoscătoare a legilor încă necunoscute, se va ridica la nivelul frumusetii legilor divine.
În fine, în momentul când elementul sexual masculin, spermatozoidul, p ăr ăse şte organul generator, este
înconjurat de o aureolă fluidică, în care sunt fixate toate particularit ăţile fizice şi toate defectele trupe şti
ale părintelui emiţător. Mama emite celula sexual ă feminin ă, numit ă ovul, care asemenea
spermatozoidului are o zonă fluidică, în care sunt imprimate toate particularit ăţile trupului acestei femei.
Din unirea celor două elememte sexuale se va na şte oul, care va purta în sine toate particularit ăţile
trupului celor doi generatori.
La plante şi animale, actul unirii, formarea oului, evolu ţia embrionului şi, în final, na şterea se fac sub
influenţe cosmice determinate, realizate sub imperiul unor legi fixe. Numai omul se abate de la aceste
legi, prin liberul său arbitru. Dar totu şi, cu toat ă ignoran ţa omului fa ţă de legile morale şi fa ţă de
exemplele din natură, pe care Domnul i le pune înainte, actul procre ării trebuie s ă aib ă loc la timpul s ău,
pentru ca şi actul naşterii să se petreacă sub privirea unor anumite constela ţii şi influen ţa unei anumite
planete.
Actul naşterii la om, mai dramatic decât la animale, în general este înso ţit de mari dureri. În acele
momente femeia mamă zice că renunţă pentru restul zilelor ei la orice unire trupeasc ă. Dar zilele trec şi
uitarea aşternându-se peste această durere, unirea are loc din nou, potrivit cu ceea ce a orânduit
Divinitatea pe pământ.
Într-adevăr este de înţeles plăcerea unirii trupului celor doi îndr ăgosti ţi. În perispiritul lor se produce o
descărcare electrică - pozitivă de la unul şi negativă de la altul - r ăspândit ă reciproc în perispiritele lor.
În acest moment, spiritul lor simte o senza ţie de fericire, pe care omul necunosc ător al tainelor lumii
nevăzute o atribuie trupului său. Atât de mare este aceast ă fericire, încât ea întunec ă amintirea marilor
dureri ale naşterii. Sub imboldul acestei plăceri, actul se repet ă, pentru a avea loc noi z ămisliri de trupuri,
în care să-şi găsească culcuş un spirit, pentru o nouă viaţă terestr ă.
Există cazuri când în destinul unor oameni a fost scris s ă nu aib ă copii, pentru c ă, într-o via ţă
precedentă, tatăl a avut o conduită repulsivă faţă de copii, brutalizându-i pân ă a stins orice iubire din
inima lor, ori pentru că în altă viaţă femeia nu i-a vrut, c ăutând mereu s ă scape de ei, imediat ce a
constatat că va deveni mamă. În aceste cazuri, cei doi so ţi se vor uni fizice şte, dar nu vor avea urma şi,
pentru că dreptaşii lor - veghind ca destinul lor să deruleze cât mai fidel planului întocmit sus şi acceptat
de ei când erau spirite libere în spaţiu - le neutralizeaz ă fluidele celulelor generatoare. Urmarea este c ă
elementele lor sexuale, lipsite de fluidele corespunz ătoare, nu se vor atrage, nu se vor putea uni pentru a
da naştere unui ou, murind înaintea fuzionării lor. Iat ă pentru ce se zice în popor: „Nu le-a dat
Dumnezeu copii”. Legea divină, prin reprezentan ţii şi slujitorii Tat ălui, nu le acord ă aceast ă bucurie,
chiar dacă în această viaţă ar dori din tot sufletul s ă aud ă şi ei spunându-li-se cuvântul magic: „mam ă”
sau „tată”. Totul se plăteşte, mai curând sau mai târziu. Dreptatea Tat ălui este ve şnic ă şi se aplic ă f ăr ă
cruţare.
Spiritul candidat la reîntrupare, însoţit de ghidul s ău, se apropie de viitorii s ăi p ărin ţi şi st ă în preajma
lor. Sosind ziua unirii lor fizice, o forţă a spaţiilor lucreaz ă asupra celor doi generatori, înv ăluindu-i cu
anumite fluide, pentru a-i dispune la unire trupească; iar bietul om se supune asemenea unei marionete. El
crede că este voinţa sa, plăcerea sa, să se „iubeasc ă” cu partenera lui. Da, aceast ă unire este la fel ca
altădată, dar pe când atunci era o simpl ă manifestare animalic ă - mai joas ă chiar, f ăr ă s ă fi avut vreo
urmare - de data aceasta omul se supune unei for ţe care îl îndeamn ă, în vederea unui act divin, pentru un
scop ce intră în planurile Creatorului. Cei doi soţi s-au unit, crezându-se singuri, şi cu toate acestea şase
martori au fost de faţă: dreptaşul tatălui, dreptaşul soţiei, spiritul care se va întrupa, ghizii celor doi so ţi,
precum şi marele întrupător. De îndată ce s-a format oul, spiritul candidat la întrupare î şi înconjoar ă
mama cu o bandă eterică şi se pune în legătur ă cu oul. De acum începe marea oper ă necunoscut ă de
ştiinţa materialistă.
Voi descrie pe scurt principalele faze ale form ării copilului în pântecele mamei şi na şterea lui.
Spiritul coborât la întrupare înconjoară cu perispiritul s ău trupul viitoarei sale mame, perispiritul său
luând forma unei rochii, strâmtă sus şi larg ă în poale, adic ă forma unui clopot, a unui trunchi de con.
Acest înveliş fluidic se întinde din dreptul umerilor mamei, pân ă mai jos de glezn ă, capul ei rămânând
liber.
104
Se ştie - fiind dovedit şi de ştiinţă - că vehicolul fizic al omului con ţine o mas ă de fluide
electromagnetice. Dintre toate organele corpului omenesc, cel mai bogat în fluid este sistemul nervos
central şi periferic. Orice acţiune de natur ă fluidic ă venit ă din spa ţiu, va lucra asupra întregului corp
fizic, dar sistemul cerebrospinal va r ăspunde cel mai promt şi mai puternic la aceste influen ţe. Dac ă
acţiunile venite din afară vor fi puternice, encefalul, care este de o sensibilitate deosebit ă, va fi penetrat,
fluidul său fiind pus violent în vibraţie. Vibraţiile neobi şnuite ale fluidului cerebral vor ac ţiona la rândul
lor asupra cortexului şi a celulelor nervoase. Impresionate puternic, celulele nervoase fiind puse în
vibraţie cu o putere neobişnuită, se va produce în ele o perturbare func ţional ă, care va sfâr şi, în timp mai
prelungit, cu un dezechilibru mintal. Cum sistemul cerebrospinal este comandantul organismului, de la el
plecând toate ordinele prin care sunt dirijate func ţiile organelor interne, se în ţelege c ă şi aceste organe
vor funcţiona dezordonat. Astfel, omul va avea mi şcări necoordonate, î şi va pierde orientarea în spa ţiu,
dereglându-i-se circulaţia sanguină, secreţiile hormonale, excre ţia etc. Pe scurt, o dezordine general ă, de
pe urma căreia va suferi spiritul, posesorul acestui trup dezarmonizat.
Cunoscând aceste legi, spiritul coborât la reîntrupare caut ă s ă nu fac ă nici un r ău mamei sale - din acest
moment această femeie îi este mamă - ferindu-se s ă-i înconjoare capul cu perispiritul s ău. Trunchiul de
con fluidic se află uneori mai aproape de trupul mamei, alteori mai dep ărtat, în func ţie de vârsta mamei,
culoarea pielii, a părului şi ochilor. Dacă mama este tân ăr ă, spiritul încercuitor st ă mai departe de ea,
vitalitatea corpului ei fizic fiind destul de ridicat ă. Gra ţie vitalit ăţii puternice, spiritul încercuitor,
candidat la întrupare, trebuie să se ţină la o distan ţă mai mare, pentru ca influen ţa perispiritului s ău s ă
nu fie resimţită prea puternic de mama sa. Când, din neaten ţie, se întâmpl ă acest lucru, mama are dureri
de cap şi o nervozitate neobişnuită. Dacă mama este mai în vârst ă, spiritul înconjur ător se apropie mai
mult de ea, pentru a o influenţa ceva mai puternic, trupul ei neimpresionându-se ca cel de 17-20 ani.
Se ştie că persoanele cu ochii negri emit şi primesc mai puternic fluidele electrice. Ochii sunt supapele
trupului, prin care spiritul emite valuri de unde electromagnetice, fermecând sau adormind un om ori un
animal. Dacă femeia aleasă să fie mam ă va avea ochii negri, spiritul sosit la întrupare va c ăuta s ă
păstreze o distanţă mai mare de trupul ei, decât în cazul când culoarea ochilor îi este deschis ă, pentru ca
nu cumva pe calea ochilor, razele sale fluidice s ă influen ţeze prea puternic perispiritul mamei sale.
Aceleaşi considerente le are în vedere spiritul, când mama sa va fi brunet ă.
Când ne pieptănăm, se aud pârâituri şi firele de p ăr se zbârlesc, respingându-se unele pe altele. Prin
pieptănare se produce o frecare între păr şi pieptene. Din aceast ă frecare se na şte electricitate diferit ă în
păr de cea din pieptene, generând fulgere microscopice, urmate de mici tunete, percepute sub form ă de
pârâituri. S-a observat însă că părul negru dezvolt ă mai mult ă electricitate decât cel blond. Prin urmare,
spiritul-fiu va sta mai departe de iubita sa mam ă brunet ă, pentru a nu-i produce nici o greutate.
În general, cea mai mică apropiere dintre fiu şi mam ă este de câ ţiva centimetri, iar cea mai mare nu trece
peste un metru de la suprafaţa trupului mamei. Spiritul înconjur ător nu se va alipi niciodat ă complet de
trupul mamei sale, pentru că în acest caz vibra ţiile lui, fiind prea apropiate, izbesc cu putere în trupul şi
perispiritul mamei, cauzându-i prejudicii. O gre şeal ă f ăcut ă din necunoa ştere sau neaten ţie poate a vea
rezultate dezastruoase, de care spiritul r ămâne r ăspunz ător în fa ţa Divinit ăţii.
Dar în definitiv care este motivul pentru care spiritul nou venit la via ţa trupeasc ă nu st ă deoparte, ci
înconjoară trupul mamei sale? Explicaţia este urm ătoarea. Viitoarea mam ă, în vederea acestei sfinte
misiuni, trebuie să aibă pregătite anumite condiţii fizico-organice şi suflete şti. Aceste condi ţii le asigur ă
spiritul coborât la reîntrupare.
O dată ce spiritul-fiu îşi înfăşoară mama, începe să trimit ă raze fluidice c ătre trupul ei. Aceste raze o
pătrund, şi lucrând asupra perispiritului şi a unor organe, produc schimb ări anatomice şi fiziologice.
Astfel glandele mamare încep să se dezvolte în vederea marelui scop – producerea secre ţiei lactice.
Organele generatoare se congestionează, trec prin anumite modific ări, preg ătind condi ţiile pentru
păstrarea embrionului şi creşterea fetusului. Se produc o serie de transform ări interne, vizibile uneori şi
la exterior - umflarea buzelor şi picioarelor, p ătarea pielii etc. Dar în afar ă de preg ătirile provocate de
spiritul-fiu, mama este cuprinsă de sentimente şi dispozi ţii suflete şti, cu totul diferite de st ările ei
anterioare. Aceste sentimente şi dispoziţii o determin ă s ă primeasc ă cu pl ăcere vestea sosirii unei fiin ţe
la viaţa pământească, s-o accepte, s-o iubeasc ă şi creasc ă în idei şi st ări suflete şti demne de o mam ă
desăvârşită, să n-o respingă, să nu caute să scape de ea.
Dacă femeia ar şti ce misiune sublimă îndeplineşte în lumea noastr ă trupeasc ă, n-ar mai c ăuta s ă abdice
de la acest măreţ rol în mecanismul vieţii de pretutindeni. Vai de sufletul femeii care va respinge un spirit
105
căruia în Cer i-a promis că îi va fi mamă, dar ca om trupesc îl gone şte, desp ăr ţindu-se de el. Amarnic se
va căi în spaţiu şi i se va plăti şi ei cu aceea şi eliminare, de şi va arde de dorin ţa vie ţii trupe şti, pentru
avansare, pentru terminarea acestei şcoli planetare.
Deşi spiritul înconjurător, spiritul-fiu se ţine la o distan ţă oarecare de femeia-mam ă, totu şi el ia contact
cu trupul ei în trei regiuni:
1. printr-un fir fluidic se leagă de măduva ei, de a şa-zisul nod vital, realizând un contact intim cu
perispiritul mamei;
2. prin ombilic se leagă de bazinul în care se va forma c ăsu ţa lui carnal ă;
3. se leagă de centrul aflat în partea inferioar ă a laringelui, în scorbura unde se unesc claviculele cu
sternul şi unde palpită sufletul, pentru că aici se produce un fel de inspira ţie şi expira ţie fluidic ă, un sorb
de fluide spaţiale şi o eliminare de fluide uzate.
După cum, peste nouă luni, mama va ţine copilul său drag în bra ţe şi îl va acoperi cu dragostea ochilor
săi, tot astfel spiritul-fiu, în cele nouă luni de zile cât va ţine gesta ţia noii fiin ţe umane, o îmbr ăţi şeaz ă
pe dinafară, cu toată dragostea lui. Ce minune pentru noi, oamenii! Ce fenomen natural pentru lumea
spaţială! Priveşti la femeia însărcinată şi nu vezi nimic în jurul ei; ea se mi şc ă, se îmbrac ă şi se
dezbracă şi nu simte prezenţa nici unei materii. Trece printre oameni, pe lâng ă obiecte şi nu simte nici o
neplăcere. Cu toate acestea, duhul este prezent, ca o cea ţă invizibil ă în jurul pântecelui ei.
Mari sunt faptele tale, omule, dar opera spiritului e mai mare: construirea noului edificiu trupesc pentru
viitoarea sa viaţă terestră. Aceasta este marea sa lucrare. Spiritul este arhitectul propriului s ău trup, c ăci
aşa cum îşi va aşterne, aşa va „dormi” în haina sa carnal ă. Or pentru împlinirea acestei opere el are
nevoie de fluide spaţiale, pe care le are la dispozi ţie din oceanul fluidic înconjur ător.
În afară de aceste fluide libere, spiritul-fiu are nevoie şi de fluidele umanizate ale mamei sale. El ia cu
precauţie, cu răbdare, puţin câte puţin, din fluidele mamei, lucrând cu ele asupra oului, determinându-l
să se dividă, să crească, să ia treptat forma umană, să- şi organizeze rând pe rând diferitele organe.
Această absorbţie de fluide umane se face noaptea, de la mam ă, când trupul ei doarme, în a şa fel încât s ă
nu aibă repercusiuni asupra acestuia. Spiritul mamei, aflat în afara trupului s ău adormit, ofer ă cu dragoste
fluid din fiinţa sa trupească şi perispirituală, pentru a ajuta spiritul-fiu, la opera sa constructoare.
Dar spiritul-fiu are nevoie şi de fluidele tat ălui, pentru ca leg ătura iubirii s ă se împânzeasc ă şi cu ceva
de la tată. În perispiritul mamei predomină fluidul electric negativ, la tat ă predomin ă fluidele pozitive.
Operele Creatorului sunt totdeauna armonizate prin împerecherea contrariilor, a pozitivului cu negativul.
Spiritul sosit să-şi construiască reşedinţa în care va s ăl ăşlui ani de zile, trebuie s ă aib ă la dispozi ţie şi
fluid pozitiv şi fluid negativ, procurat de la ambii părin ţi. Pe când fluidele mamei le absoarbe noaptea, pe
ale tatălui le absoarbe ziua.
Există cazuri când spiritul înconjurător, spiritul-fiu, absoarbe fluide umanizate într-o cantitate mai mare
de la tată decât de la mamă. În acest caz, fizicul copilului va sem ăna mai mult cu tat ăl decât cu mama.
Dacă mama oferă mai mult fluid umanizat, copilul va sem ăna mai mult cu ea. Când propor ţiile furnizate
de cei doi părinţi sunt aproximativ egale, trupul copilului va avea caractere fizice comune celor doi
părinţi. Dar există cazuri când un copil nu seamănă nici cu tata, nici cu
mama, ci cu una din rudele apropiate - văr, unchi etc. În acest caz spiritul-fiu a absorbit mai multe fluide
de la acea rudă a părinţilor săi, persoană de care e legat ă printr-o existen ţă comun ă şi dr ăg ăstoas ă
dintr-o viaţă anterioară.
Iată înţelesul real al marii taine a eredit ăţii. Cât s-a discutat, cât s-a scris despre aceast ă problem ă
importantă şi câte ipoteze şi presupuneri nu s-au elaborat, pentru explicarea acestui fenomen spiritual,
general în viaţa fizică minerală, vegetal ă, animal ă şi uman ă. Pornind de la date fizice, nu se poate
ajunge la o concluzie reală în explicarea unui fenomen cu r ăd ăcini adânci în lumea spiritual ă. Cu toate
că efectul fenomenului eredităţii este vizibil în planul fizic, cauzele î şi au r ăd ăcinile în materia
invizibilă a spaţiilor. Numai când savantul va cunoaşte fizica şi chimia fluidelor lumilor spa ţiale, când va
descoperi materiile metafizice, energiile care le anim ă şi legile care le guverneaz ă, va g ăsi solu ţia tuturor
fenomenelor încă nedescifrate.
Ceea ce este interesant şi sublim, în acela şi timp, e faptul c ă ziua spiritul-fiu î şi înconjoar ă mama, iar
noaptea, mama părăsindu-şi trupul, vine şi îşi înconjoară spiritul-fiu; astfel, de la o vreme, se realizeaz ă
o înconjurare reciprocă în jurul trupului matern. În ţelesul tainic al acestor îmbr ăţi şări fluidice alternante
este următorul. Ziua, spiritul-fiu primind anumite fluide venite din Infinit, le îndreapt ă c ătre mam ă, care
la rândul ei le concentrează spre pântecele ei, spre copilul în formare. Noaptea, spiritul mamei absoarbe
106
din spaţiu anumite fluide, pe care le revarsă asupra perispiritului spiritului-fiu. Spiritul-fiu cât şi spiritul-
mamă contribuie astfel la o operă comună. Toate aceste ac ţiuni se concentreaz ă asupra pruncului, care
prin hrănirea continuă cu diferite fluide şi cu substan ţele asimilate din sângele mamei, se dezvolt ă foarte
rapid.
În timpurile străvechi, tainele naturii erau bine cunoscute. Viitoarea mam ă avea grij ă s ă- şi a şeze patul în
direcţia est-vest, şi anume cu picioarele la r ăs ărit şi cu capul la apus, a şa dup ă cum a r ămas obicei de a
se aşeza mortul cu faţa la răsărit. Scopul urmărit era urm ătorul. Se ştie c ă marele curent cosmic,
după ce a înconjurat Soarele, vine să înconjoare şi planeta noastr ă. Direc ţia acestui curent este la început
de la răsărit la apus, dar de la o vreme se ridic ă pe unul din meridiane spre nord. Este bine ca trupul
femeii însărcinate să fie aşezat pe axa curentului cosmic, astfel ca acesta s ă intre prin picioarele sale, s ă
străbată trupul şi să iasă prin creştetul capului, adică în acela şi sens în care se retrage spiritul din trup,
la moartea acestuia.
Cu câtă sfinţenie mânca, bea, dormea şi trăia mama pe acele vremuri! Dup ă ce patul era direc ţionat în
felul descris mai sus, somnul ei trebuia să aib ă loc imediat dup ă apusul soarelui, adic ă din momentul în
care se întuneca şi până când începea să se lumineze de ziu ă, dar negre şit înainte de r ăs ăritul soarelui.
Noaptea, perispiritul ei se încărca cu fluide spa ţiale cosmice, iar ziua acumula fluide solare şi terestre.
Cu câtă dragoste şi respect îşi privea soţul perechea iubit ă, aflat ă în aceast ă situa ţie nobil ă şi
importantă. O îngrijire deosebită îi acorda prin vorbe, fapte şi atitudine, scutind-o de orice emo ţie
violentă sau supărare, şi hrănind-o cu alimente consistente şi în cantit ăţi mici. So ţul se separa de so ţie,
pentru a nu împiedica, prin apropierea lui, desf ăşurarea fenomenelor oculte de care avea cuno ştin ţă, f ăr ă
să cunoască amănunţit mecanismul lor. Orice contact fizic era interzis în timpul sarcinii so ţiei, pentru a
nu produce spasme interne, care ar fi comprimat puiul uman, în formare în pântecele mamei, iar pe de altă
parte, spasmul erotic trimite fluide de ordin inferior c ătre copil,
contribuind la nefericirea fizică şi intelectuală a viitorului om. Cât de în ţeleg ători erau oamenii în
acele vremuri, sufletul lor fremătând la vibra ţiile venite din spa ţiu, de şi tr ăiau într-o epoc ă lipsit ă
de tehnica civilizaţiei de azi!
Am spus că spiritul-fiu absoarbe fluide de la p ărin ţi, pe care concentrându-le pân ă la o
cvasimaterializare, îşi făureşte trupul, fetusul din pântecele mamei. Pe când absorbirea de fluide materne
se face uşor, spiritul-fiu fiind în preajma mamei, absorbirea de la tat ă este mai dificil ă, pentru c ă el nu
este mereu prezent. Absorbirea fluidelor paterne se face f ăr ă ştirea tat ălui, ca om, îndeplinindu-se la
orice distanţă s-ar găsi tatăl de soţie şi de viitorul s ău fiu. Într-adev ăr, tat ăl ziua se duce la birou, la
cafenea, la club, jucând o partidă de c ăr ţi, ori e plecat departe, prin alte ţări, cu misiuni sau afaceri.
Oriunde s-ar afla, la orice distanţă în jurul pământului, spiritul-fiu, ajutat de fra ţi spa ţiali, absoarbe fluid
din corpul fluidic al tatălui său.
În această privinţă, intervine o problem ă foarte grea pentru bietul spirit-fiu: felul cum î şi duc via ţa
părinţii săi. În perioada când soţia este însărcinată, se cere ca ambii p ărin ţi s ă tr ăiasc ă dup ă o anumit ă
conduită. Astfel mama se va sili să nu se supere, să-şi impună un calm deplin, pentru c ă sup ărarea ei va
produce furtuni, perturbări în perispiritul ei, împiedicând spiritul întrup ător în opera lui constructiv ă; pe
de altă parte, materia furtunos procurat ă de mam ă va d ăuna la alc ătuirea perfect ă a trupului micu ţei
făpturi. Se mai cere ca mama să nu oboseasc ă, pentru c ă o activitate corporal ă prelungit ă îi sl ăbe şte
trupul, având repercusiuni asupra perispiritului s ău şi deci asupra copilului din pântecele ei. A şadar se
cere odihnă, dar fără a se cădea în limita opusă, şederea prelungit ă fiind la fel de d ăun ătoare. Între o
activitate încordată şi o şedere dusă până la trândăvie e de preferat cea dintâi. Îns ă calea de mijloc este
cea mai favorabilă. Muncă, mişcare - dar nu până la oboseal ă, pân ă la sleirea trupului. Se mai cere ca
simţurile, în special văzul şi auzul să fie plăcut impresionate pe tot timpul sarcinii. Natura, prin peisajele
ei încântătoare - munte, pădure, litoral - ofer ă imagini care prin ochii şi perispiritul mamei penetreaz ă
copilul, contribuind foarte mult la alcătuirea perfect ă şi armonioas ă a trupului s ău. Vorbele blajine şi
frumoase, vibraţiile armonioase, muzica melodioasă, au de asemenea un ecou puternic în fiin ţa pl ăpând ă
din sânul mamei.
Contribuţia tatălui, prin fluidele sale, la alcătuirea trupului copilului s ău, este la fel de important ă ca şi
cea a mamei. Viaţa cuminte, calmă şi rezonabil ă, a tat ălui va avea urm ări fericite pentru viitorul s ău
copil. Soţul trebuie să evite nopţile pierdute la bar sau la masa verde a jocurilor de noroc; el trebuie s ă
respecte orele de somn, să nu transforme noaptea în zi, c ăci lipsa de somn aduce sl ăbiciunea
perispiritului său, care ştim că îşi primeneşte fluidele uzate noaptea, când trupul s ău doarme.
107
Alimentaţia tatălui trebuie să fie, în tot timpul sarcinii soţiei sale, calculat ă, simpl ă şi u şoar ă. B ăuturile
alcoolice, tutunul, cafeau şi condimentele vor acumula o anumit ă varietate de fluide în perispiritul s ău,
iar acesta va emite unde vibratorii nedorite. De asemenea, agita ţiile sale în domeniul politicii sau al
afacerilor, lovesc nevinovata fiinţă pe cale de formare, contribuind la nefericirea sa. Se cade ca tat ăl s ă
fie conştient că vibraţiile şi fluidele pe care le r ăspânde şte în jurul s ău trebuie s ă fie armonioase şi
benefice trupului uman, ele reflectându-se în alc ătuirea embrionului.
Iată marea misiune a părinţilor în procesul reîntrup ării unui spirit, sosit în mijlocul lor în calitate de
copil, având o mare responsabilitate faţă de legile divine. Cu m ăsura cu care ai m ăsurat, ţi se va m ăsura
la timpul întrupării tale. Ferice de mama care pune toat ă grija s ă prepare calea viitorului copil! Ferice de
tatăl care pune toată atenţia să nu se facă vinovat, prin conduita sa, de vreo sl ăbiciune sau malforma ţie a
viitorului copil!
Nouă luni de zile spiritul-fiu a lucrat cu atenţie şi dragoste asupra mamei şi asupra trupului din pântecele
ei. Dar a sosit momentul naşterii, spiritul-fiu îndepărtându-se cât mai mult de trupul mamei sale - pân ă la
trei metri. Când micul trup a pornit spre lumina zilei, spre via ţa terestr ă, perispiritul spiritului-fiu se
desparte în două jumătăţi. Imediat ce a ieşit copilul, spiritul-fiu îl înconjoar ă, iar cele dou ă jum ăt ăţi ale
perispiritului se reunesc în jurul său. Nouă luni de zile duhul şi-a înconjurat şi înf ăşurat mama; de acum,
ani de zile mama va îmbrăţişa trupul copilului ei, animat de duhul f ăr ă de care ar r ămâne inert, ca o
bucată de carne atârnată în cuiul unui măcelar.
Vechea înţelepciune - obţinută în veacuri prin revela ţie şi stabilit ă prin observa ţii – recomand ă prezen ţa
unui număr mic de persoane în camera de na ştere. Privirile, gândurile şi sentimentele celor prezen ţi
produc valuri de fluide magnetice, electrice şi spirituale, care au consecin ţe asupra trupului sensibil al
copilului, asupra mamei şi spiritului-fiu care pânde şte momentul de a- şi lua în st ăpânire trupul, casa de
lut, în care va vieţui pe acest pământ. Moaşa şi un ajutor - dou ă sunt suficiente, f ăr ă s ă umble forfota,
fără agitaţie, ci totul să fie orânduit din vreme şi toate a şezate de partea capului mamei, adic ă spre apus.
Nu e bine să se umble pe la partea opusă, spre r ăs ărit, adic ă în jurul picioarelor l ăuzei, pentru c ă este
perturbat curentul divin, venit dinspre răsărit, care acum, mai mult ca oricând, are o influen ţă
hotărâtoare asupra pruncului ce vine cu un strigăt, cu o prim ă respira ţie la via ţa trupeasc ă a p ământului.
Mama fiind aşezată cu capul spre apus, prime şte curentul cosmic de la picioare. În momentul ie şirii la
viaţa terestră, copilul primeşte curentul divin de la cap spre picioare, asemenea unei binecuvânt ări a
Tatălui ceresc, asemenea unui prim sărut în noua sa carier ă.
Acest uriaş curent divin a pornit de la Tat ăl, str ăbate cosmosul, învele şte universurile, înconjoar ă rând
pe rând galaxiile, sistemele solare, ajunge la fiecare planet ă, înv ăluie şi între ţine cu via ţă, mi şcare şi
vibraţie tot ce se află pe corpurile cereşti, pentru a se întoarce la Tat ăl.
Diri soarele nostru, din centrul sistemului nostru planetar, sose şte un al doilea curent – curentul solar.
Acesta are o influenţă specială asupra vieţii şi a evolu ţiei. În fine, trecând prin atmosfera fluidică din
jurul pământului, cei doi curenţi iau din spa ţiu, din zona unde a s ăl ăşluit spiritul care se întrupează, o
coloană de fluid care va avea imprimată în ea toate gândurile şi sentimentele, chintesenţa tuturor
acţiunilor acestui spirit în nesfârşita sa carier ă umana. Acest curent fluidic, al propriei esenţe evolutive a
fiecărei entităţi spirituale, îl vom numi curentul terestru.
Aşadar, în momentul naşterii copilului, entitatea spiritual ă prime şte trei influen ţe - cei trei magi de la
răsărit - fiind scăldat de un curent care conţine trei feluri de fluide: divine, solare şi terestre. Prin
întrupare, fiecare entitate spiritual ă prime şte trei forte, oferindu-i o anumit ă t ărie, cu care va lucra de
acum încolo asupra trupului său, asupra casei sale.
Curioasă casă, pentru că în orice casă omul se ad ăposte şte în interiorul ei, pe când aici spiritul st ăpân
stă deocamdată afară, în jurul trupului său, luând în definitiv tot o form ă uman ă, dar ceva mai mare.
Încă din prima secundă a ieşirii pruncului din întunericul matricei la lumin ă, acest om fluidic, ce
înconjoară micuţul trup, se leagă printr-un cordon fluidic cu bulbul rahidian. Orice spirit este legat de
trupul său prin bulb sau mielencefal, punctul prin care m ăduva spin ării se leag ă cu encefalul.
Odată distrus acest punct printr-o înţepătură de ac sau prin spânzurare, omul moare tr ăznit, spiritul fiind
rupt de trupul său. Casapii de la abator lovesc cu cu ţitul în acest punct biata vit ă, care dintr-o singur ă
lovitură se prăbuşeşte la pământ.
Spiritul va lucra asupra întregului său trup, dar mai ales asupra sistemului cerebrospinal, lucrare executat ă
conform destinului său. Aflat în faţa unui destin mai trist, spiritul lucreaz ă cu durere asupra encefalului
său, făcând din el un instrument rudimentar, un pian dezacordat, prin care nu se poate manifesta, de şi
108
cunoaşte multe. Aşadar, spiritul lucrează la propria sa nefericire, ca om pe p ământ; e trist şi dureros, dar
aşa e destinul şi spiritul nu se poate abate, pentru c ă este asistat de o entitate spiritual ă mai puternic ă,
despre care vom vorbi îndată.
Chiar dacă spiritul-fiu nu vrea să facă ceea ce a jurat sus în Cer - adic ă s ă- şi f ăureasc ă un trup conform
destinului său - o va face curentul terestru. Aceast ă coloan ă fluidic ă aduce toat ă for ţa, chintesen ţa
evoluţiei sale din vieţile anterioare şi nu va îng ădui spiritului s ă construiasc ă altceva decât ceea ce
corespunde gradului său evolutiv.
Un spirit inferior, cu toate că vrea, nu poate s ă- şi alc ătuiasc ă un trup sensibil, care s ă-i redea fidel
voinţa şi gândirea. Un duh superior deţine toat ă cunoştin ţa de a- şi f ăuri un trup admirabil, care s ă
manifeste corect sentimentele şi gândurile sale. Trupul s ău subtil şi sensibil va putea înregistra şi o parte
din influenţele lumilor eterice.
Spiritul-fiu a sosit din primul moment al producerii celulei-ou. El î şi înconjoar ă mama, pentru a o preg ăti
şi pentru a împmmuta materie fluidică de la ea. Dar în afar ă de aceast ă prealabil ă oper ă - chiar din
prima secundă a sosirii sale - spiritul se pune în leg ătur ă printr-un fir fluidic cu celula-ou din pântecele
mamei. La capătul său, acest fir înfăşoară oul de jur-împrejur, şi pe m ăsur ă ce oul cre şte şi se divide
devenind o masă celulară, firul se îngroaşă mereu devenind un cordon fluidic prin care se stabile şte un
raport din ce în ce mai complex între spiritul care urmeaz ă s ă se întrupeze şi fetusul din pântecele mamei.
Prin acest cordon fluidic, spiritul înconjurător trimite mereu fluide embrionului, provocând diviz ări
celulare, anumite direcţii de creştere şi calit ăţi de celule, acordând o aten ţie deosebit ă celulelor care vor
forma sistemul cerebrospinal.
Calitatea, rezistenţa şi dimensiunea fizică a viitorului copil depind de materia trimis ă din exterior
de spiritul-fîu. Aceste forţe, aceste fluide nu sunt trimise c ătre interior la voia întâmpl ării, ci dup ă
un plan prestabilit, conform hotărârii luate în faţa Juriului suprem, deci potrivit cu destinul spiritului venit
la viaţa terestră. Aşadar, toată dezvoltarea embrionului din pântecele mamei se face sub coordonarea şi
acţiunea puternică a spiritului din afară.
Dar la opera de construcţie a trupului, în care va s ăl ăşlui ani de zile spiritul-fîu, contribuie şi alte for ţe,
intervin şi alte influenţe, pe care le voi descrie în cele ce urmeaz ă.
Din cele expuse până acum, constatăm că pruncul - adorat şi strâns cu drag de mam ă la pieptul ei - a fost
opera a trei entităţi: tata, mama şi fiul, iar cele trei ursitoare, de care vorbesc legendele populare, sunt cei
trei curenţi - divin, solar şi terestru - veni ţi s ă îmbrace vehicolele noului-n ăscut. Dup ă felul cum au
lucrat aceşti factori, copilul va avea un trup frumos, normal sau hidos, va avea o inteligen ţă vie sau
redusă, va fi sensibil sau grosolan.
Zilele se vor înşira, iar mama îl va îngriji şi hrăni, oferindu-i materie terestr ă, pentru ca lutul s ă creasc ă.
În aceeaşi măsură în care trupul se m ăre şte, perispiritul, corpul fluidic extern se m ăre şte în volum,
absorbind mereu din spaţiu materie fluidică identic ă. Aceast ă absorb ţie se face gra ţie unei pulsa ţii, a
unei mişcări de apropiere şi depărtare a perispiritului de trupul s ău, un fel de flux şi reflux, asem ăn ător
respiraţiei. Într-adevăr, când copilul inspir ă, perispirirul se apropie de trupul pe care-1 înconjoar ă,
trimiţând un val de fluid în interiorul său. În momentul expira ţiei copilului, perispirirul se dep ărteaz ă de
trup, absorbind din spaţiu fluidul necesar lui şi trupului său.
Prin această acţiune continuă, spiritul-fiu, învăluit de perispirirul s ău, n ăv ăle şte pu ţin câte pu ţin în
profunzimea trupului său. Procesul acesta se înf ăptuie şte timp de şapte ani, când, în fine, spiritul-fiu a
pătruns complet în trup. Din acest moment, spiritul - din exterior copilului - a devenit interior.
Dacă până acum, chiar în timpul zilei, mai avea raport cu lumea sa spa ţial ă, de acum spiritul nu mai vede
în afara temniţei sale carnale decât lumea fizic ă înconjur ătoare, prin ferestrele celor cinci sim ţuri. Dar
pentru că această izolare de lumea cereasc ă pe tot restul vie ţii p ământe şti ar fi insuportabil ă, divinul
Creator a orânduit ca noaptea spiritul să ias ă din temni ţa sa şi s ă reia contactul cu lumea invizibil ă a
spaţiilor, pentru a se fortifica şi strânge puteri s ă suporte întunericul şi suferin ţa captivit ăţii zilei
următoare.
Noaptea, ieşind din trupul său, spiritul recunoaşte că este un spirit captiv, legat prin cordonul fluidic de
corpul său fizic. Spre ziuă intră în trup şi nu mai ştie nimic de lumea invizibil ă, de feeria şi muzica
sublimă a spaţiilor.
Uneori, cei din jurul copilului de 4-5 ani iau cuno ştin ţă de povestirile sale bizare. Spiritul copilului fiind
exterior, duce oarecum o viaţă semi-spiritual ă, având amintiri pe care le comunic ă sistemului cerebral.
După vârsta de şapte ani, când spiritul se îngroapă complet în lut, copilul nu mai are aceast ă clarvedere.
109
Am arătat că spiritul este asistat de un frate mai b ătrân în evolu ţie. Este ghidul s ău, f ăr ă nici un rol în
opera construirii trupului pupilului său. Dar o dat ă cu ei a venit din în ăl ţimea Cerurilor, din sferele
superioare fluidice ale pământului, un mare spirit, un mare savant, numit mesagerul întrupâtor. El a
coborât pentru a prezida şi contribui prin ştiin ţa sa, prin pove ţele sale şi prin coordonarea fluidelor, la
întruparea mai multor spirite încredinţate lui. Mesagerul întrup ător st ă la distan ţă şi de acolo conduce
întreaga activitate. Îi învaţă, îi îndeamnă sau corijeaz ă pe cei care încep ac ţiunea de înconjurare a
trupului femeii-mamă şi mai târziu a copilului. Conduce, vorbe şte – prin graiul gândirii - ordonând celor
care i-au fost încredinţaţi.
Dar în afară de învăţătura dată ucenicilor săi, mesagerul întrup ător adun ă anumite fluide din spa ţiu şi
le îndreaptă către spiritele la a c ăror reîntrupare asist ă. Prin urmare, în afar ă de ac ţiunea proprie a
spiritului înconjurător, a spiritului-fiu, şi mai presus de ea, se adaug ă ac ţiunea puternic ă a mesagerului
întrupător.
Mesagerul întrupător îndreaptă către fiecare spirit-fiu un fluid de calitate diferit ă, pentru c ă destinele lor
sunt diferite. Prin înaltele sale cunoştinţe, prin marea sa putere spiritual ă, mesagerul întrup ător ţine sub
controlul său executarea punct cu punct a destinului fiec ărui spirit. De justa aplicare a ordinelor
mesagerului întrupător este răspunzător spiritul-dreptaş, care fiind prezent, controleaz ă toat ă seria
fenomenelor şi prefacerilor din trupul mamei, cât şi din embrionul aflat în
pântecele ei.
Acţiunea spiritului-fiu asupra mamei sale şi a viitorului s ău trup are coeficientul zece, iar ac ţiunea
mesagerului întrupător are coeficientul nouă zeci. Prin urmare, ac ţiunea de reîntrupare este f ăcut ă de
mesagerul întrupător într-un procent de nouă zeci la sut ă.
Aceasta este regula generală. Există situaţii când spiritul ce se va reîntrupa este o mare lumin ă a
spaţiilor, venind ca misionar printre fraţii săi trupe şti, pentru a-i ridica şi produce o schimbare moral-
spirituală printre ei. În acest caz spiritul-fiu este atât de puternic, cunosc ător şi con ştient de
misiunea sa, încât pregăteşte el însuşi prefacerile mamei şi lucreaz ă la alc ătuirea viitorului s ău trup.
Pe lângă acţiunea mesagerului întrupător asupra dimensiunii, formei şi structurii organelor micu ţului
trup, rolul său de căpetenie este de a determina sexul fetusului - masculin sau feminin, înv ăluit ă într-un
mister, această acţiune este exercitat ă chiar din primele momente ale construirii fetusului.
Se ştie că entităţile spirituale n-au sex, că sunt identice sub acest raport, între ele diferind doar
potenţialul electric, la unele mai mult pozitiv iar la altele mai mult negativ. Cu toate acestea, când
coboară la viaţă terestră îmbracă o haină - când masculină, când feminin ă, în func ţie de scopul
urmărit. Aşadar, sexul este determinat de necesit ăţile evolu ţiei entit ăţii spirituale.
Un spirit cu o încărcătură fluidică preponderent pozitivă va îmbr ăca în câteva întrup ări un trup
masculin, după care într-una sau două întrupări ia şi un trup feminin. Dup ă aceea revine la filiera sa de
întrupări bărbăteşti. Prin urmare, după serii de întrupări bărb ăte şti, se intercaleaz ă câte o form ă
feminină. Spiritele al căror corp este încărcat preponderent cu fluide electrice negative vor fi femei în 7-9
întrupări, după care vor lua o formă masculină. Ele revin la seria de întrup ări feminine, dup ă care iau
din nou o formă masculină, şi aşa mai departe.
Cineva ar putea întreba: „Dar cine determină, în destinul omului, sexul şi cum de se men ţine pe p ământ
un raport aproape constant între oamenii de sex masculin şi cei de sex feminin?”
Răspunsul este următorul. În Cer, ca şi pe pământ, e orânduit principiul diviziunii muncii. Am ar ătat c ă
lumea spaţiilor, a atmosferei fluidice a pământului, este împ ăr ţit ă în dou ă: lumea oamenilor şi lumea
îngerilor. Oamenii sunt elevi, fac şcoală; îngerii sunt profesorii, care predau lec ţii şi guverneaz ă,
pregătind evoluţia a tot ce se află pe pământ - mineral, vegetal, animal şi uman.
Lumea îngerilor, a celor care conduc evoluţia globului nostru cu tot ce se afl ă pe el, este împ ăr ţit ă în
grupe, ranguri şi funcţii deosebite. Una din numeroasele func ţii ale acestor str ălucitoare spirite este
menţinerea ordinii, a echilibrului dintre sexe pe suprafa ţa p ământului, fie la animale, fie la om. Urm ărind
această orânduire, ele caută ca întrupările s ă se fac ă astfel ca un sex s ă nu dep ăşeasc ă prea mult pe
celălalt.
La un moment dat, într-o ţară, provincie sau oraş pot să fie mai mul ţi b ărba ţi decât femei; totu şi
raportul este menţinut pentru că în altă localitate, provincie sau ţar ă, num ărul femeilor este mai
mare decât al bărbaţilor. Este posibil ca în anumi ţi ani - de regul ă dup ă marile r ăzboaie, când cad
în luptă mulţi bărbaţi şi rămân multe văduve - pe tot globul, să fie mai multe femei decât b ărba ţi,
dar raportul se restabileşte imediat, născându-se dup ă r ăzboi mai mul ţi b ăie ţi decât fete. Toat ă
110
această orânduire, contabilitate cerească, este urm ărit ă şi determinat ă cu mare grij ă de cei care au
această misiune importantă.
În Forul Judecătorilor supremi asistă şi Guvernatorul suprem al întrup ărilor. El prime şte de la subalternii
săi ordinea numerică pentru un anumit timp, şi când observă că s-a depăşit prea mult num ărul unui sex,
intervine, modificând ordinea întrupărilor, până când se va restabili echilibrul. Totul e ordonat, totul e
prevăzut şi executat după un anumit plan.
În lumea spiritelor care conduc destinele oamenilor de pe p ământ, exist ă o categorie de entit ăţi cu
misiunea de a determina forma trupului unui duh, conform cu planul destinului alc ătuit de Juriul suprem.
Există trei mari modele de trupuri, îmbrăcate de spirit în func ţie de destinul s ău:
1. o formă pentru entităţile spirituale destinate unei vie ţi obi şnuite, comune;
2. o formă pentru duhurile ce vor cultiva ştiinţele şi artele;
3. o formă pentru entităţile spirituale cu o misiune moral-spiritual ă.
Trupul fiecărui om este încărcat cu anumite categorii de fluide, organele sale fiind astfel alc ătuite
încât să corespundă uneia din aceste trei mari categorii de vie ţi terestre. Dar între aceste trei forme
predestinate se găsesc o infinitate de modele de trupuri, corespunzând isp ăşirii gre şelilor din trecut,
îndeplinirii unor anumite funcţii sociale ori câştigării unor aptitudini.
După spusele cunoscătorilor acestor adevăruri spaţiale, exist ă serii catalogate de modele fluidice,
dăruite de aceşti mari diriguitori destiniali; modele avute în vedere de mesageml întrup ător, spiritul care
se va întrupa şi ghidul său. Nici o abatere nu este îngăduit ă, neaten ţia unuia dintre ei va fi greu
sancţionată, căci totul în univers trebuie să meargă armonios şi dup ă un plan preconceput.
Prin urmare, la reîntruparea unui duh au contribuit tat ăl, mama, duhul însu şi şi mesagerul întrup ător. Dar
în afara acestor patru forţe, intervin influen ţe de un ordin îndep ărtat, importante totu şi, prin marea lor
putere. Este vorba de influenţa planetelor din sistemul nostru solar. Într-adev ăr, în vorbirea comun ă a
popoarelor se spune de un om fericit: „Sub ce stea bun ă s-a n ăscut!” sau de un om nenorocit: „Vai de
steaua lui!”
Vorbele acestea - transmise din veacuri nesfâr şite prin grai viu - î şi au în ţelesul lor tainic. În tot timpul
gestaţiei copilului în pântecele mamei, sosesc din spa ţiile siderale raze fluidice de la stele şi planete. Dar
influenţa cea mai puternică vine de la planeta aflat ă, în momentul na şterii copilului, la meridianul sau în
vecinătatea meridianului locului naşterii sale, contribuind într-o anumit ă m ăsur ă la destinul omului, la
felul cum îi va fi trupul. După gradul evolutiv al acestei planete, dup ă undele vibratorii pornite de la ea şi
sosite pe pământ, trupul viitorului copil va fi: s ănătos, debil sau bolnav; frumos sau urât; va avea un
sistem cerebral redus sau admirabil, şi aşa mai departe.
Fiecare planetă imprimă în copilul sosit la viaţa terestr ă o anumit ă calitate. Marte pecetluie şte omul cu
dispoziţii războinice, făcându-l hotărât, dintr-o bucat ă. Copilul privit de Venus va avea un sistem nervos
sensibil, un trup armonios şi plăcut, va fi un sentimental cu înclina ţii spre frumos.
Dintre păcatele omului, cele capitale sunt: egoismul, orgoliul, avari ţia, senzualitatea, minciuna, furtul,
uciderea. Să vedem câteva exemple de reîntrupări prin care duhul î şi repar ă gre şelile.
Să zicem că un om, prin destinul său, îşi făureşte un trup viguros, cu un aspect ce stârne şte admira ţia
celor din jur. Dar făcându-i-se complimente, vorbindu-i-se de frumuse ţea sa, se treze şte în sufletul s ău
ideea că este deosebit faţă de ceilalţi oameni. El se va admira în oglind ă, ocupându-se prea mult de fiin ţa
sa. Ideea că are un fizic deosebit se fortific ă şi mai mult în adâncul sufletului s ău, devenind mândru de
sine. Sărman frate neştiutor! El confundă frumuse ţea ve şnic ă cu frumuse ţea unei mase de p ământ,
pieritoare ca formă. În loc să fie preocupat de str ălucirea con ţinutului, el pre ţuie şte vasul exterior.
Mândria e contra legilor divine, pentru că ea alunec ă u şor pe o pant ă şi mai rapid ă, care-1 duce pe bietul
suflet în abisurile întunecate ale orgoliului. Omul orgolios se crede mai presus de to ţi, prin fizicul,
inteligenţa, darul vorbirii, puterea de a subjuga voin ţa oamenilor, prin averea sau rangul s ău social.
Orgoliul este cea mai mare injurie adusă infinitei Puteri şi în ţelepciunii Tat ălui ceresc. Aceast ă încredere
a omului - un vierme, un fir de praf, pierdut în infinitatea spa ţiilor şi miliardelor de uria şe corpuri cere şti
- duce la rezultate incalculabile, în marele angrenaj al mecanismului vie ţii de pretutindeni.
În asemenea cazuri, de porniri spre abisuri înfior ătoare şi ucig ătoare, Divinitatea a hot ărât o lege -
înfrângerea orgoliului chiar de la începutul afirm ării sale. Legea cere ca în via ţa urm ătoare, omul mândru
de propria-i frumuseţe să ia o formă urât ă, s ă- şi duc ă traiul într-un trup schilod, la care lumea s ă
privească cu compătimire, ori să-şi întoarcă cu dezgust capul. Tr ăind în acest trup, sufletul va fi
secundă de secundă amărât că e un diform, că nu e şi el ca to ţi oamenii. Are un cap mare sprijinit pe un
111
trup de copil, ori poartă în spate o cocoaşă ce inspiră repulsie etc. Din cauza diformit ăţii nu poate ob ţine
o situaţie socială deosebită şi câteodată e chiar lipsit de mângâierea de a avea o so ţie şi copii în jurul
său. Această diformitate va produce în mintea sa ideea: „Ce r ău e ca omul s ă fie schilod, deosebit de
ceilalţi!” Or noaptea, când spiritul său evadeaz ă din corpul fizic, când î şi tr ăie şte via ţa de spirit,
cunoaşte cauza acestei deformaţii, ştie că e consecinţa mândriei din via ţa precedent ă, c ăci el a voit-o şi
acceptat-o, la judecata cea mare, când i s-a alc ătuit destinul.
Din analiza situaţiei sale, a legăturii dintre mândria sa din alt ă via ţă şi diformitatea actual ă a trupului,
ajunge la următoarea concluzie: mândria nu e bună pentru că duce la suferinţă fizică şi
sufletească. Această idee, această învăţătură, se întipăreşte adânc în mentalul s ău, înf ăţi şându-se
mereu înaintea sa, în întrupările viitoare, ori de câte ori va avea tendin ţa s ă se admire, s ă se cread ă
deosebit de ceilalţi oameni, să fie mândru de sine.
Iată înţelesul prezenţei unor forme hidoase printre oameni. Nu întâmplarea a creat aceste forme, ci o lege
spirituală a fost pusă în aplicare, pentru îndreptarea celui pornit spre p ăcat.
Dacă pentru un defect oarecum mic se aplică o asemenea corec ţie - atras ă în mod automat de cel mândru
de sine - cu atât mai grea va fi viaţa viitoare pentru sufletul orgolios. Dup ă ce a fost o inteligen ţă, un
orator, un conducător de oameni, neîncăpând în piele de mândrie pentru rangul, puterea şi averea sa, în
viaţa imediat următoare vine grozavul corector, ştergând pentru totdeauna
din sufletul acestui om orgoliul, care dacă ar domni în lume, s-ar pr ăbu şi sori şi universuri, pref ăcându-
se în haos.
Acestui spirit i se recomandă un plan de via ţă, pe care, cu greu, dar îl accept ă ştiind c ă nu e posibil ă
altă cale, şi anume ca în următoarea viaţă trupeasc ă s ă fie un cretin, s ă vrea s ă se exprime şi s ă nu
poată. Spiritul însoţit de această reducere cerebral ă, este nevoit sa tr ăiasc ă într-un mediu umil, într-un
cătun şi în sânul unei familii sărace şi izolate, unde nu va mai avea putin ţa domin ării; şi pentru ca opera
de corijare să fie deplină, i se dă şi o formă trupească respingătoare. Imbecil, diform, izolat şi evitat, va
duce o viaţă obscură, departe de învălmăşeala marilor centre urbane.
În timpul nopţii spiritul îşi vede starea nenorocit ă în care î şi duce traiul trupesc. O durere nesfâr şit ă
cuprinde sufletul său şi iarăşi, ca spirit ştie c ă el a voit acest fel de via ţă uman ă, fiind urmarea unei
stări nenorocite, când a crezut, ca om, c ă este perfec ţiunea întruchipat ă, ori c ă puternic ca el nu este
altul.
Legătura între trecut şi prezent, înnodarea între cauz ă şi efect na şte ideea c ă orgoliul nu e bun, c ăci ce
eşti tu, omule, pe pământ? Trupul tău, averea, titlurile şi puterile tale sunt efemere şi ca fumul vor trece
toate. Cât de mic e trupul omului faţă de globul terestru! Dar la rândul s ău, p ământul, este de 1.300.000
ori mai mic decât soarele. Soarele nostru e mai mic decât steaua Antares de 474 de milioane de ori. Ca
steaua Antares există mii de corpuri cereşti în universul de
care aparţinem. Dar Divinitatea a creat un cosmos care con ţine patru universuri. Cât de mic e şti tu,
omule, faţă de sfera infinită a creaţiei! Cu ce drept te crezi puternic, în ţelept, de ce e şti orgolios de fiin ţa
ta? Frate, fii cu capul plecat în fa ţa lumii, c ăci e şti infinit de mic, în mijlocul crea ţiei. Tr ăie şte cu
modestie şi curaj - dar fără îngâmfare, încrezător - dar nu în puterile tale, ci în ajutorul venit de la Tat ăl,
infinit de puternic şi atotştiutor.
Dar să zicem că cei luminaţi, care ţin în mân ă cump ăna Justi ţiei divine, au hot ărât ca omul s ă fie în
viaţa terestră bogat, să-i meargă bine şi veniturile s ă intre din toate p ăr ţile în contul s ău. Venind în
viaţa pământeană, bietul om nu ştie că a fost doar însărcinat cu misiunea unui simplu de ţin ător, cu rolul
de administrator al unei averi care nu e a lui, dup ă cum crede el, ci apar ţine p ământului, mai exact
Stăpânului Pământului, Duhului Suprem, Guvernatorul destinului nostru, Cel reprezentat în icoana de la
altar ca ţinând cartea evoluţiei în mână, pe o pagin ă având A (Alfa) - ceea ce înseamn ă: Eu sunt
începătorul creaţiei acestui sistem planetar, şi pe alta Q. (Omega) – ceea ce înseamnă: Eu
sunt Cel care voi prezida cea din urmă disoluţie a acestui sistem şi voi duce la Tatăl
rodul evoluţiei împărăţiei Mele cereşti.
Răsfăţat în plăcerile şi bunurile pământului, omul bogat va tr ăi cu ele numai pentru el şi ai lui, neavând
nici un gând de milă, fără să dea un ban pentru o şcoal ă, o biseric ă, un azil de s ărmani, un orfelinat, un
cerşetor, un nefericit care-i iese în cale, sufletul s ău r ămânând rece ca ghea ţa.
Dar, toate au un sfârşit - mineralul, vegetalul, animalul, omul, planeta, steaua, toate apar şi dispar, materia
lor fiind mereu în cursul prefacerii fără de sfâr şit. Via ţa acestui om bogat se va sfâr şi, spiritul se va ridica
în spaţiu, unde nu va deţine nimic din cele avute pe pământ. Fiind singur – o stelu ţă cu cea ţă eteric ă -
112
va înţelege marele adevăr: a fost un bogat nemilos, şi tot ce a avut nu era al s ău, ci al p ământului, c ăci
era materie din materia terestră. Atunci îl cuprinde regretul c ă sufletul i-a fost rece fa ţă de suferin ţa celor
mulţi. Se va căi, dar va fi prea târziu. Legea divină cere imperios perfec ţiunea, cere reparare şi avansare
spirituală. Acestui om încercat, dându-i-se averi ca s ă vad ă cum le va gospod ări, îi va fi h ăr ăzit s ă se
reîntrupeze în viaţa următoare, sau alta, în s ăr ăcie. Va fi un nefericit, de pe care vor curge zdren ţele,
adăpostindu-se prin poduri sau pivniţe. Viaţa lui se va scurge în plâns şi tremurat, în adânc ă şi mult ă
suferinţă trupească şi sufletească, flămânzind adesea şi tr ăind din ceea ce lumea se va milostivi s ă-i
dea.
Noaptea, spiritul va cunoaşte cauza stării sale actuale, iar în sufletul s ău se va s ăpa adânc: Vai de omul
fără milă, grozav va plăti pentru lipsa lui de altruism, căci totul din natură - mic şi
mare - este legat prin legea solidarităţii şi a iubirii.
În toate şi întotdeauna există suferinţa pentru a şlefui şi dezr ăd ăcina defectele contractate din ne ştiin ţă
şi înrădăcinate pe calea obişnuinţei. Ai fost un mare potentat, conducând f ăr ă judecat ă şi
milă - vei fi într-o viaţă următoare un biet nefericit, în care vor da to ţi şi te vor supune torturii şi
batjocurii nesăbuite. Ai ucis, fără să fii conştient că întrerupi şcoala unui spirit, stricând orânduirile
cereşti - vei cunoaşte valoarea acestui act nesocotit, fiind şi tu suprimat, poate tocmai când erai mai
fericit, în cursul unei frumoase vieţi omene şti. Ai furat, ţi-ai însu şit averea unui orfan - negre şit vei
cunoaşte înţelesul acestui act în viaţa pământeană. În via ţa urm ătoare sau într-una ceva mai dep ărtat ă,
vei fi şi tu orfan şi vei fi l ăsat pe drumuri s ărac şi nefericit, a şa cum ai f ăcut tu alt ădat ă. În modul
acesta se plătesc toate greşelile făcute de om.
O persoană este acuzată de o faptă foarte grav ă - omor sau furt. Un om care o du şm ăne şte, merge la
judecată şi punând mâna pe sfânta cruce, jură că într-adev ăr persoana respectiv ă a comis fapta,
descriind crima, fără remuşcare. Vai, suflet nesocotit! ura şi du şm ănia i-a întunecat lumina spiritului,
conştiinţa a adormit în el şi amarnic îşi va plânge, în Cer şi pe p ământ, pornirea p ătima şă împotriva
unei făpturi de aceeaşi origine, plecată din acela şi Izvor de via ţă. Acest nefericit î şi va vedea groz ăvia,
în toată goliciunea ei, când va fi în spaţiu. Plânsul şi c ăinţa sa vor umple infinitul, dar nu va exista nici o
posibilitate de iertare. Numai repararea, trecerea prin suferin ţa celui nevinovat va şterge crima de a lua ca
martor pe Cel mai Sfânt între sfinţii eternit ăţii. A jurat în numele Lui; în via ţa urm ătoare sau peste multe
alte întrupări, va fi acuzat pe nedrept de crim ă, petrecându- şi restul zilelor p ământe şti în întunericul
ocnei, ori va coborî în lumea terestră fără grai, fiind mut din na ştere. Se va sim ţi extrem de nenorocit,
fiind conştient că toţi vorbesc şi numai el nu are darul sfânt de a se în ţelege prin vorbire cu semenii s ăi.
Iată pentru ce Mântuitorul şi Luminătorul sufletelor noastre a spus prin trimi şii S ăi: „Nu mărturisiţi
strâmb. Să nu faceţi jurământ nici pe Cer - pentru că este Tronul Tatălui, nici pe
Pământ - pentru că este aşternutul picioarelor Sale, nici pe capul tău să nu juri -
pentru că nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea
ce este da - da; iar ceea ce este nu - nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel
rău este”.
Nu aduceţi ca martor al minciunii voastre pe bunul Părinte ceresc. Prin acest act se aduce cea mai mare
ofensă Tatălui, care iartă prin îndurarea Sa, căci cunoaşte micimea omului şi con ştiin ţa lui întunecat ă,
dar nu iartă legea instituită de El din eternitate şi pentru ve şnicie.
Prin urmare, avem printre noi fraţi şi surori lipsi ţi de facultatea vorbirii, pentru c ă în alt ă via ţă au gre şit
tocmai prin grai.
De câte ori întâlnim în viaţă vreun frate nefericit, ne vine parc ă în minte: „Doamne, dar acest om - mai
exact, acest spirit - cu ce o fi greşit?” Din în ţelepciunea popoarelor de peste veacuri nesfâr şite au r ămas
aceste cuvinte: „Ce păcat o fi apăsând pe acest suflet de nu vede lumina?”
Într-adevăr, nu este nenorocire mai mare decât a avea ochi şi a nu vedea cu ei frumuse ţile naturii,
culoarea şi forma variată a fiinţelor şi lucrurilor. O noapte adânc ă îl înconjoar ă pe acest nefericit. Ar
vrea să se servească singur, ar vrea să circule prin lume, dar nu poate f ăr ă s ă fie condus de un altul. Ştie
că alţii văd, că se orientează oriunde vor, şi că numai el este mai prejos de orice animal. Este negr ăit ă
suferinţa ce-i roade sufletul, secundă cu secund ă. Via ţa lui e un infern şi e cel dintâi care dore şte s ă
plece din această viaţa, plină de întuneric. Ca om nu ştie nimic din trecut, constat ă c ă e orb din na ştere,
sau că ulterior şi-a pierdut vederea, însă cauza acestei groaznice infirmit ăţi nu o cunoa şte. Dar noaptea,
când trupul său doarme, îşi cunoaşte starea, ştie c ă pl ăte şte o poli ţă grea pe care st ă scris ă o mare
greşeală făcută într-una din vieţile sale trecute, când a adus nenorocire altora, pe calea v ăzului. A
113
spionat, a văzut şi a spus, după care a urmat osânda grea pentru cei pe care i-a pârât. Ori prins de mânie,
în veacuri îndepărtate şi-a chinuit adversarul zdrobindu-i ochii. Ai luat vederea altuia - ţi se va lua şi ţie
putinţa de a mai vedea.
,, Cine trage sabia, de sabie va muri”, i-a spus Domnul lui Petru, în momentul când era arestat
de servitorii arhiereilor evrei în grădina Ghetsimani.
Iată marea taină, iată pentru ce sunt în lumea noastr ă trupeasc ă atâtea deosebiri între oameni, în privin ţa
sănătăţii, inteligenţei, moralităţii, voinţei, situaţiei materiale sau sociale. Ei sunt ori pe drumul
ascensiunii marelui munte al evoluţiei care duce la picioarele Creatorului, ori sunt forme de via ţă prin
care ispăşesc greşeli mari din alte vieţi. Prin urmare, suferin ţele nu sunt jocul întâmpl ărilor, întâmplare
nu există în natură. Totul e orânduit, totul se mi şc ă voit, şi dup ă norme de o armonie şi exactitate
necuprinsă de mintea noastră.
Toate aceste diferenţe, diformităţi şi nenorociri, nu şi le poate explica bietul om trupesc, deoarece ele se
datoresc unor legi, unor orânduiri sau fapte ce apar ţin lumii nev ăzute - lumii spiritelor spa ţiale şi a legilor
divine, după care totul se mişcă, de la electron şi pân ă la sfera crea ţiilor.
Iată pentru ce am afirmat că numai prin reîntrupare se face avansarea spiritual ă, c ăci şcoala vie ţii acestei
planete se va urma pe alte corpuri cereşti, în forme materiale din ce în ce mai fine, în forme corporale tot
mai apropiate de perfect. Şcoala planetei noastre este doar o clip ă din şcoala universic ă pe care o vom
parcurge în eternitate. Totuşi, în compara ţie cu efemera noastr ă existen ţă trupeasc ă, este foarte lung ă -
aproximativ 26.000 de ani, şi pe toata durata acestei şcoli, trebuie s ă lu ăm diferite forme, s ă tr ăim în
diferite nivele sociale şi în sânul diferitelor neamuri ale p ământului.
Am convingerea că în veacurile următoare, peste trei sau patru mii de ani, tema reîntrup ării va fi mai
bine şi pe larg cunoscută, şi omenirea trezit ă la o con ştiin ţă mai luminoas ă va avea o alt ă conduit ă,
fiind iubitoare a tot şi toate ce au fost create de Fiin ţa suprem ă.
Doamne, luminează sufletele noastre să nu mai gre şim, c ăci acum ştim c ă totul se pl ăte şte prin
suferinţă! Amin.
Destinul omului
După ce am luat cunoştinţă de părţile constitutive ale omului, de continua lui prefacere şi de mersul s ău
– la unii mai lent, la alţii mai rapid – pe c ărarea evolu ţiei, s ă vorbim de marea lege a cauzalit ăţii, care
prezidează reîntrupările omului, ale tuturor vieţuitoarelor şi lumilor.
Tot ce există are o cauză creatoare. Orice fapt ă produs ă de un om are un mobil, o cauz ă determinant ă.
Prin urmare, fapta este efectul unei cauze. În anumite împrejurări efectul poate deveni o cauz ă,
generând la rândul său un alt efect. Cu alte cuvinte, în scurgerea timpului f ăr ă sfâr şit, cauzele şi efectele
se înlănţuiesc la infinit. Originea tuturor cauzelor este Creatorul.
Un om cu sănătatea, inteligenţa, situaţia sa social ă, cu toate însu şirile fiin ţei sale p ământe şti, suflete şti
şi spirituale, este rezultatul unei serii nesfâr şite de cauze, produse de el în alte vie ţi. În existen ţa omului
nu intervine ceea ce lumea numeşte „întâmplare”. Lumea ne ştiutoare crede c ă întâmplarea face ca unul
să fie norocos şi altul nefericit. Omul face asemenea afirma ţii pentru c ă nu- şi cunoa şte vie ţile trecute, nu
ştie ce conduită a avut în acele existenţe, nu poat ă s ă fac ă o leg ătur ă între via ţa actual ă şi faptele,
sentimentele şi gândirea ce i-au frământat fiin ţa în alte existen ţe. Din acest motiv, când întâlnim un
eveniment în calea noastră, avem impresia c ă întâmplarea a f ăcut s ă trecem prin acel eveniment, c ă
puteam să-l evităm dacă în timpul acela nu eram acolo.
Dacă am deţine facultatea spirituală stăpânită de foarte pu ţini oameni – de a vedea în urma veacurilor
şirul nesfârşit de locuri, familii, naţiuni în care am tr ăit alt ădat ă – am putea examina fiecare via ţă, cu
faptele noastre, cu dorinţele ce ne-au mânat existen ţa, cu sentimentele ce ne-au c ăl ăuzit, cu gândurile ce
ne-au determinat toate acţiunile, am vedea c ă am produs când bucurii, când mâhniri, am comis când fapte
juste, când nedreptăţi – păgubindu-i pe al ţii, c ă în unele vie ţi am comis comploturi, crime şi ne-am
torturat semenii; cu alte cuvinte, am generat o mul ţime de cauze care acum, în aceast ă via ţă, sau în cele
viitoare, îşi produc efectul.
Prin aceste fapte, gânduri şi sentimente ne-am creat un destin bun sau r ău, care trebuie pl ătit neap ărat,
asemenea unei datorii. Numai astfel ajungem la cunoa şterea perfect ă c ă suntem ceea ce am cauzat
altădată, că suferim pentru că i-arn făcut pe al ţii s ă sufere, c ă ne bucur ăm pentru c ă am mângâiat
altădată, şi aşa la infinit. Vălul ce acoperă trecutul ascunde cauzele st ării noastre din prezent. Îns ă toate
vor fi descoperite la vremea lor. În planul crea ţiei Tat ălui este cuprins ca lucrurile s ă fie a şa cum sunt
acum, adică să plutim în neştiinţă, până când, prin suferinţă şi dureri, pârghia cunoa şterii ne va ridica
la o viaţă înţeleaptă.
Trăim azi – în ceea ce priveşte problemele spirituale – asemenea s ălbaticului care nu cunoa şte nimic din
legile lumii fizice. El considera ploaia, vântul, fulgerul, cutremurul etc, ca fiind fenomene produse la
întâmplare, fără cauze. Pe parcursul timpului, trecând prin numeroase vie ţi terestre, el se ridic ă la
118
cunoaşterea fenomenelor fizice, ajunge să cunoasc ă materia fizic ă şi legile care o conduc. Din acest
moment, când va sta în faţa unui efect va cunoa şte cauza care a generat-o, ori v ăzând o cauz ă, va şti ce
va urma – efectul ei.
După cum din neştiutor, omul a păşit încetul cu încetul spre cercetarea naturii, câ ştigând mereu
cunoştinţe şi stabilind, pe parcursul a mii şi mii de veacuri, legile şi condi ţiile care determin ă un anumit
fenomen fizic, tot astfel, ridicându-se din ce în mai sus, pe scara spiritualit ăţii, omul va ajunge, în
veacurile ce vor urma, să cunoască în lumea metafizic ă, în lumea invizibil ă, materiile şi for ţele care le
pun în activitate, va şti să mânuiască aceste materii şi for ţe. Atunci va fi con ştient c ă în domeniul
moralei şi al vieţii spirituale, lucrurile se petrec ca şi în lumea fizică. După ce va înţelege că orice
acţiune este urmată de o reacţiune, va duce o via ţă mai cump ănit ă, mai con ştient ă, ţesându- şi în mod
conştient destinul. Îşi va sădi o viaţă viitoare mai fericit ă; nu va mai fi juc ăria naturii, ci î şi va aservi
natura scopurilor sale.
Trăind mai înţelept, iubind şi ajutându-i pe cei neferici ţi, rugându-se Celui Atotputernic, omul nu va mai
avea un destin greu, iar ca urmare a acestui fel de via ţă, curând va r ări pelerinajul de la p ământ la Cer şi
de la Cer la pământ. Roata morţii şi a naşterii se va învârti mai departe, dar nu pentru a-l readuce la
suferinţă. El va deveni un spirit luminos, ducându-şi de atunci în veci o existen ţă spiritual ă, ajutând – de
sus din spaţiu, şi jos pe pământ – pe cei slabi şi ne ştiutori, pentru ca şi ei s ă- şi sfâr şeasc ă evolu ţia
pământească.
Însă până atunci omenirea îşi va târî existen ţa din gre şeli în gre şeli, suferind pentru a se îndrepta şi
învăţa. Până atunci, bietul om crede că totul îi vine din lumea înconjur ătoare, c ă el nu este decât un biet
fulg purtat de vânt, la voia împrejurărilor, că în faţa destinului nu se poate face nimic.
‚ Aceste fiinţe-gânduri colective, denumite egregor, se nasc din sânul unei comunităţi mai mari de
oameni sau al unui popor, atrăgând din sferele spirituale entit ăţi care se întrupeaz ă, exprimând şi
materializând gândurile şi sentimentele grupării respective. Egregor-ul fiec ărei grup ări umane are o
formă şi culoare particulară, exprimând gândurile, sentimentele şi dorin ţele comune ale membrilor
grupării respective. Orice grupare, orice mi şcare cultural ă, religioas ă, artistic ă, ştiin ţific ă, politic ă,
socială, sportivă etc, are un egregor. Uneori egregor-urile unor popoare lupt ă între ele, în sferele
inferioare ale Cerului, după care izbucneşte pe pământ un r ăzboi între popoarele respective. Ar fi bine ca
toate grupările, popoarele şi diferitele mişcări spirituale şi culturale s ă ini ţieze formarea unui egregor al
păcii şi iubirii, al binelui, frumosului şi adevărului.
Aceste imagini hotărăsc calitatea corpului său planetar, felul de via ţă, caracterul şi facult ăţile sale, într-
un cuvânt destinul din viaţa sa următoare. Prin urmare, omul poart ă cu sine arhiva în care se afl ă
înregistrate toate vieţile sale umane, de la început şi pân ă la sfâr şit, cu toate actele, împrejur ările, locurile
pe unde şi-a desfăşurat viaţa, relaţiile avute cu al ţii, pornirile, pasiunile, dorin ţele şi gândurile sale.
S-ar părea că ceea ce relatez sunt simple afirma ţii. Ei bine, în majoritatea cercurilor de revela ţie existente
pe pământ, entităţile spirituale misionare, care doresc s ă-i lumineze pe fra ţii lor p ământeni, ne aduc la
cunoştinţă adevărul că omul poartă cu sine, înscris în corpul s ău divin, tot ce a suferit, gândit, vorbit sau
făcut în lungul şir al reîntrupărilor sale. O afirma ţie de acest fel – a c ărei valoare este incalculabil ă
pentru reformarea comportării omului şi a concepţiei sale de via ţă – nu poate fi primit ă prea u şor. Ea are
nevoie de verificări, de probe şi experimente. În capitolele precedente, am ar ătat câteva din
experimentele unor specialişti în aceast ă materie – Rochas, Bouvier, Gibier, Lancelin etc. – prin care s-a
dovedit clar şi neîndoielnic că spiritul omului poart ă cu el, înscris cu litere eterice, ac ţiunile tuturor
vieţilor sale anterioare. Am citat cazuri în care unele persoane u şor sensibile, adormite de magnetizatori,
au descris una sau mai multe din vieţile lor trecute.
Formele gândurilor care pluteau prin spa ţiu au pierit demult, dar imaginea lor, depozitat ă în materia
divină a spiritului, a rămas pe veci. Tot pe veci au r ămas înscrise imaginile lor şi în materia etern ă,
memorială a planetei şi a universului nostru. Ele s-au fotografiat pe aceast ă materie ca pe o plac ă
fotografică. Tot ce s-a petrecut în noaptea veacurilor pe p ământ – fenomene meteorologice, maree,
cataclisme, războaie, apariţii sau dispari ţii de continente sau forme de vie ţuitoare etc. – s-au înscris pe
această materie arhivă a Pământului. Cât timp va tr ăi P ământul şi cât timp va exista acest univers, tot ce
a gândit un om, tot ce a dorit şi simţit în lunga lui serie de vie ţi pe diferite planete, va r ămâne întip ărit în
123
această arhivă a Cerului. În aceste profunzimi abisale ale Cerurilor se g ăsesc toate cli şeele a tot ce a fost
odată sau tot ce a gândit, simţit şi făcut omul.
Cu toţii privim cerul, dar nu vedem imaginile din aceast ă arhiv ă, format ă dintr-o materie eteric ă
invizibilă ochiului nostru. Cu toate acestea, exist ă persoane – întrup ări ale unor entit ăţi spirituale
evoluate – care au darul divin de a citi memoria eteric ă a P ământului. Acestor persoane li s-a zis c ă au
darul clarvederii, iar facultatea lor a fost numit ă psihometrie.
Pentru a găsi cărarea către Arhiva Cerului, unde sunt înscrise faptele, sentimentele şi dorin ţele unei
persoane care nu este de faţă, clarvăzătorul are nevoie de fotografia persoanei sau de un obiect oarecare
– îmbrăcăminte, bijuterie – purtat de persoana respectiv ă. Fotografia sau eterul ce înso ţe şte obiectul –
degajat din persoana care 1-a purtat – căl ăuzeşte spiritul clarv ăz ătorului pân ă la cli şeele înscrise în Cer,
pe care le citeşte. Clarvăzătorul vede tot ce a f ăcut persoana respectiv ă în via ţa sa, împrejur ările prin
care a trecut, bucuriile de care a avut parte, suferin ţele şi pierderile întâmpinate.
Uneori descrierea este atât de exact ă şi de am ănun ţit ă, încât îi uime şte pe cei din jur. Clarv ăz ătorul nu
face decât să urmărească înşirarea panoramică a locurilor şi evenimentelor prin care a trecut o persoan ă,
întocmai ca un spectator ce priveşte un film despre via ţa unui om.
Marile duhuri, membrii Juriului suprem – orânduitorul vie ţii oamenilor – privesc în marea Carte a
Creatorului şi citesc trecutul duhului pentru a-i stabili programul viitoarei sale vie ţi p ământe şti. Iat ă de
ce trebuie să fim atenţi mereu la gândurile, vorbele şi faptele noastre, pentru c ă toate se înregistreaz ă şi
se plătesc. Acesta e comandamentul, dar bietului om trupesc îi este foarte greu s ă nu gre şeasc ă.
De dimineaţa până seara, când ne culcăm, gura ne-a mers mereu şi de cele mai multe ori am dojenit,
criticat, ocărât sau blestemat. Acest fel de ac ţiuni sunt aproape neînsemnate fa ţă de infinitatea gândurilor
ce ne-au trecut prin minte de dimineaţa pân ă seara. Ele mai rar sunt de laud ă sau cu un fond de iubire.
Cele mai multe planuri ale omului sunt de răzbunare, în care gelozia se ţese cu invidia. Mai toate au ca
bază personalitatea noastră, ego-ul nostru, presupus a fi ofensat sau mic şorat.
Dacă vrem să reprezentăm raportul dintre cele trei categorii de ac ţiuni omene şti dintr-o zi, am atribui
numărul 1 greşelilor cu fapta, 100 pentru cele cu vorba şi 10.000 pentru cele cu gândul. Aşadar omul
face cele mai multe greşeli cu gândul. Fericit este omul care nu gre şe şte cu fapta; însutit mai fericit este
cel care nu vorbeşte de rău pe aproapele său şi nespus de fericit va fi în via ţa viitoare, omul care se va
sili să nu greşească deloc cu gândul.
Din cele expuse, se înţelege că atunci când entitatea spiritual ă are un instrument fin la îndemân ă poate
realiza opere delicate, iar atunci când dispune de un instrument mai grosolan nu poate face decât lucr ări
comune.
Ştim că gândurile creează facultăţile, tendinţele şi concepţiile omului. Ştim c ă suntem chema ţi –
punând în acţiune voinţa noastră şi o atenţie deosebit ă – s ă ducem o existen ţă lini ştit ă, în ţeleapt ă,
sfinţită şi iubitoare, căutând mereu să ne instruim şi să alin ăm durerile altora, cu fapta ori cu vorba, s ă
ne străduim să treacă prin mintea noastră gânduri generate de preocup ări ştiin ţifice, filosofice şi
artistice. Gândind astfel mereu se naşte în spirit, din ce în ce mai imperios, tendin ţa de a- şi realiza şi pune
în practică gândurile. Ajunşi în spaţiu, intensific ăm într-o asemenea m ăsur ă aceste gânduri, încât la
viitoarea reîntrupare venim cu ele, sub forma unor daruri înn ăscute, venim cu porniri ori facult ăţi care
uimesc pe toţi cei care le constată sau aud de ele. Gândind mereu la probleme înalte, duhul se obi şnuie şte
cu asemenea gânduri, cele comune provocându-i durere. Iat ă a şadar c ă dup ă felul cum am gândit într-o
viaţă ne pregătim o stare superioară sau inferioară, în via ţa urm ătoare. S ă nu ne mai mir ăm atunci de ce
unul prinde înţelesul unei expuneri mai repede şi altul mai greu; de ce unul e dispus s ă înve ţe mai repede
algebra, care comportă noţiuni abstracte, iar cel ălat nu şi le poate însu şi; de ce unul are dispozi ţii
filosofice şi altul nu se poate ridica de la gândirea comun ă, şi a şa mai departe. Acesta este în ţelesul
progresului nostru mental, dintr-o viaţă în alta. Acesta este mecanismul urcu şului spiritual pe scara
existenţei terestre, pentru ca în fiecare via ţă s ă ad ăug ăm la cele câ ştigate într-o existen ţă precedent ă o
nouă facultate, o nouă dispoziţie spre mai bine, spre o mai mare în ţelepciune.
Cred că oricine a urmărit aceste rânduri, înţelege c ă numai astfel se ridic ă omul din întunericul min ţii
sălbaticului până la lumina minţii savantului, şi de aici la în ţelepciunea îngereasc ă a sfântului. Acesta
este rostul existenţei noastre terestre, să ne ridic ăm mereu la cumin ţenie, la în ţelegerea c ă totul din jurul
nostru este Divinitatea manifestată, că toţi oamenii sunt copiii aceluia şi Tat ă Creator, prin urmare
suntem fraţi, şi trebuie să ne iubim.
124
Prin bunătate întărim toate facultăţile divine care zac adormite în scânteia noastr ă şi devenim entit ăţi
spirituale luminoase, cu puteri uimitoare, fiinţe care vom contribui la progresul a tot ce ne
înconjoară.
A doua categorie de energii desfăşurate de om în via ţa sa p ământean ă sunt dorinţele. Acestea ne
îndeamnă cu toată puterea să intrăm în stăpânirea lucrurilor pl ăcute, s ă ob ţinem bani, case, mo şii,
obiecte de artă etc. Dorinţa este motorul care ne mân ă spre onoruri şi pl ăceri de tot felul, pe scurt
- către tot ce aparţine vieţii pământene. Dorinţele sunt aspectele voin ţei spiritului, degradate şi pervertite
de corpul nostru planetar, care cere satisfac ţia n ăzuin ţelor sale terestre, întrucât apar ţine globului
pământesc.
În faza actuală de evoluţie, majoritatea oamenilor este animat ă de dorin ţe inferioare, cu to ţii alergând s ă-
şi satisfacă pântecele cu cele mai scumpe şi felurite bun ăt ăţi, to ţi doresc s ă se înal ţe în ochii semenilor
săi prin glorie, renume, onoruri şi vanităţi efemere, neinteresându-i ce va fi dincolo. Pu ţini, foarte pu ţini,
spiritele bătrâne stau deoparte şi duc o viaţă retras ă, pioas ă, c ăutând s ă- şi îmbog ăţeasc ă mintea cu noi
cunoştinţe, arătând o blândeţe ce cucereşte, iertând gre şelile celor care le fac r ău, ştiind c ă sunt spirite
tinere, care abia urcă scara spiritualit ăţii.
Entităţile spirituale bătrâne fiind întrupate doresc şi ele ceea ce este în leg ătur ă cu via ţa fizic ă – întrucât
şi ele sunt oameni – dar mai presus de toate urm ăresc cu nesa ţ ceea ce înnobileaz ă sufletul, ştergând
lacrimile altora, povăţuindu-i şi ajutându-i pe semenii lor.
Corpul nostru planetar se formează în funcţie de calitatea şi puritatea dorin ţelor noastre. Dac ă ne fur ă
poftele către îmbrăcăminte luxoasă, bijuterii, automobile costisitoare, case de prisos etc, corpul nostru
planetar va aspira din atmosfera eteric ă a p ământului materie vie inferioar ă. Dac ă ne conducem spre o
viaţă tihnită, indiferentă faţă de lux, de lumina înşelătoare a vie ţii terestre, corpul nostru planetar aspir ă
materie planetară de cea mai fină calitate.
Materia eterică – fină sau grosolană – va determina, dup ă p ăr ăsirea vie ţii terestre, dup ă moartea
biologică, simţăminte superioare sau inferioare, bucurii ori mâhniri, dureri suflete şti ori fericire. A şadar
dorinţele contribuie, în mod fatal, la formarea unui corp planetar mai delicat sau mai grosolan, în viitoarea
noastră reîntrupare. Venind la o nouă întrupare, duhul va influen ţa, prin constitu ţia sa, fetusul din
pântecele mamei sale, determinându-1 să ia o form ă incorect ă. Un corp planetar cu metehne va determina
formarea unui corp vital slab, care va con ţine, poten ţial, cauzele unui sistem cerebral slab, a viitoarelor
boli, a epilepsiei şi în general a tuturor bolilor nervoase. Dac ă omul va persista mult ă vreme pe aceast ă
cale nesocotită, viitorul său trup se va forma incorect. Pentru c ă dorin ţele înscrise în corpul planetar
trebuie realizate cândva, omul se va naşte, în viitoarea lui reîntrupare, în mediul în care dorin ţele din
existenţa sa precedentă vor putea fi satisfăcute. Dac ă a fost animat de dorin ţe superioare, el se va na şte
într-o ţară, familie şi mediu civilizat, oferindu-i-se posibilitatea s ă se ridice mai sus şi s ă- şi realizeze
dorinţele superioare. Dacă a fost stăpânit de dorin ţe lume şti, va c ăuta s ă se nasc ă acolo unde aceste
forţe vor fi cheltuite, risipite.
În anumite împrejurări se poate întâmpla ca o dorin ţă, o pasiune, s ă nu poat ă fi împlinit ă nici în noua
întrupare. În acest caz ea va fi urm ărit ă veacuri de-a rândul în viitoarele întrup ări, pân ă când, în fine, se
va realiza.
Dorinţele sunt forţe, care nu se sting veacuri peste veacuri, neg ăsindu- şi echilibru decât în ziua împlinirii
lor. Cu alte cuvinte, dorinţele sunt forţe care-l fac pe om capabil s ă realizeze un obiectiv, s ă conduc ă
spiritul spre realizarea sa, după care înceteaz ă de a mai fi o for ţă.
În fine, destinul se mai făureşte şi cu ceea ce fâptuieşte omul în lumea fizică. Aceste acţiuni pot folosi
sau dăuna persoanelor cu care el vine în contact. Cu alte cuvinte, faptele noastre de tot felul – din
copilărie şi până închidem ochii – lucrează asupra noastr ă şi a celor din jurul nostru, fericindu-i sau
nenorocindu-i, împiedicându-le sau favorizându-le evolu ţia. Toate faptele exercitate asupra fiin ţei sau
bunurilor unui semen, se înscriu în corpul nostru divin, precum şi în Arhiva Cerului, determinând felul
nostru de viaţă în viitoarea reîntrupare. De orice natur ă ar fi fapta, ea va trebui neap ărat s ă- şi g ăseasc ă
satisfacţia, după care va urma plata sau răsplata ei.
Acţiunile noastre sunt rezultatul unor cugetări şi dorin ţe. Gândurile şi dorin ţele au lucrat asupra
spiritului, până l-au determinat să intre în acţiune. Tocmai prin faptul c ă au avut loc cuget ări şi dorin ţe,
înseamnă că acţiunile sunt efectul, exprimarea final ă, a unor cauze – gânduri şi dorin ţe – produse în
existenţa anterioară. După ce gândurile şi dorinţele au g ăsit o posibilitate de exprimare, un mod de
realizare, nu vor mai exercita nici un imbold asupra spiritului, asupra omului intern. Dar dac ă exprimarea,
125
tradusă prin fapte, va produce o nouă durere, pagubă etc, aceste fapte se vor transforma în cauze noi, care
vor deveni forţa creatoare a unor efecte noi, care î şi vor cere dreptul de a se manifesta şi înf ăptui cândva.
Orice acţiune lasă o urmă nepieritoare în duhul omului. Dac ă repet ăm mereu aceea şi ac ţiune, ea se
încetăţeneşte în fiinţa noastră trupească, devine automat ă, conform legii obişnuinţei. Or un
asemenea automatism pune în general un z ăgaz, o barier ă celorlalte manifest ări ale ego-ului nostru.
Noroc că această stânjenire nu durează decât atât cât dureaz ă trupul care contractase acest
automatism. La crearea viitorului corp fizic, aceste obiceiuri nu vor mai exista, pentru c ă noul trup nu mai
are nimic comun cu corpul fizic din întruparea trecut ă.
Să vedem acum modul cum faptele noastre ne leagă, pe viitor, de persoanele c ărora le-am f ăcut bine sau
rău.
Omul este o fiinţă sociabilă. Ca probă a acestei afirma ţii este faptul c ă fiind izolat, de şi va fi înconjurat
de toate înlesnirile vieţii, omul se va simţi nefericit. Or, convie ţuirea sa cu al ţii aduce cu sine neap ărat
influenţe reciproce – acţiunile unora asupra celorlal ţi. Aceste ac ţiuni pot fi în leg ătur ă cu bunurile
pământeşti, cu fiinţa sau trupul, ori cu sufletul.
De exemplu aflăm că un coleg de şcoală este în mare nevoie material ă, c ă este literalmente muritor de
foame. Dacă sufletul nostru e răscolit de milă pentru acest semen nec ăjit, ne vom duce
şi-i vom da bani, lucruri necesare, îmbr ăcăminte, şi-i vom ridica moralul printr-o vorb ă duioas ă, de
încurajare. Fapta noastră nu va rămâne doar ca o expresie a bun ăt ăţii, ci va na şte o leg ătur ă karmic ă
între noi, care va lucra asupra sa, în vecii vecilor, pân ă când îl va determina, în alte existen ţe, s ă ne
plătească sub forma unui sprijin oarecare material. Numai prin aceast ă fapt ă a lui destinul a fost
satisfăcut, datoria achitată.
Să luăm şi un alt exemplu. Simţindu-se pe patul de moarte, un om îl roag ă pe un frate s ă accepte
îngrijirea copiilor săi şi administrarea averii l ăsate. Or dac ă acest om nu are o con ştiin ţă înalt ă şi o
inimă miloasă, va cheltui din averea copiilor în folosul s ău. În veacurile ce vor urma, acest om va fi
urmărit pentru fapta sa, căci şi-a legat existen ţele sale viitoare de soarta acestor mo ştenitori neferici ţi.
Când nu se va aştepta, într-una din existenţele viitoare, va fi deposedat, la rândul s ău, de un altul,
rămânând în mizerie, pentru ca astfel legea divin ă s ă fie aplicat ă. Atunci va înv ăţa lec ţia amar ă: omului
nu îi este îngăduit să ia din bunul altuia.
Se poate întâmpla ca mila şi iubirea noastră, conştiinţa că toţi oamenii suntem copiii aceluia şi Creator,
să ne ducă la căpătâiul unui om care zace bolnav şi care n-are pe nimeni s ă-i dea un pahar cu ap ă, s ă-l
îngrijească, să-i şteargă lacrimile şi să-i aminteasc ă adev ărul c ă nu e singur pe lume şi c ă Tat ăl nu l-a
părăsit. Fapta aceasta ne leagă de fratele nostru şi în existen ţele viitoare, tocmai când vom fi mai singuri,
mai lipsiţi de căldura sufletească, ni se va plăti gestul făcut în veacurile trecute.
Astfel de exemple se pot înşira în sute şi mii de chipuri. Dac ă am ajutat pe plan material, ne vom bucura
în viitor de un destin favorabil sub aspect material. Dac ă am fost pentru semenul nostru cauza mizeriei
sale materiale sau fizice, vom avea un destin deplorabil, n ăscându-ne în circumstan ţe care ne vor provoca
suferinţe fizice, sau mizerii materiale.
Urmările karmice sunt independente de motivul care ne-a decis s ă facem o fapt ă oarecare, bun ă sau rea.
Dar să nu pierdem din vedere că motivul va avea un rezultat hot ărâtor în destinul viitor al omului. A ş
putea spune că dintre cei doi factori – acţiune şi motiv – motivul este precumpănitor faţă de fapta
produsă. Pentru o înţelegere mai clară, să luăm trei exemple.
1. Un om bogat, având multe proprietăţi, lasă un imobil pentru ad ăpostirea, cre şterea şi educarea
copiilor orfani. Este o faptă foarte frumoas ă, care va aduce roade karmice, inevitabile în vie ţile sale
viitoare. Dar omul nu a făcut acest gest doar din mil ă, ci împins şi de un gând ascuns, de mândrie, de
vanitate, să se recomande atenţiei lumii. Cei doi factori – ac ţiunea şi motivul – î şi vor produce fiecare
efectul lor. Actul prin care atâţia copii neferici ţi vor fi sc ăpa ţi de mizerie, devenind oameni cu un rost în
societate, va contribui ca în viaţa sa viitoare s ă se bucure de o existen ţă şi mai îmbel şugat ă decât cea
actuală. Dar omul se va simţi ca un parvenit, în mijlocul luxului şi al comodit ăţii sale. Va fi mereu
umilit, ca o consecinţă a mândriei sale de altădată. Vedem c ă fapta a adus consecin ţele sale – o
existenţă îmbelşugată, iar motivaţia – vanitatea şi mândria, care sunt atribute suflete şti, au adus
consecinţe sufleteşti – umilinţa, izolarea şi dispreţul fiinţei sale.
2. Un om a furat, a înşelat o viaţă întreagă, şi totuşi inima sa nu a murit cu totul în fa ţa milei. Din ce a
furat şi adunat, ajută o văduvă, creşte un copil orfan, bucur ă un nefericit. Ajutându- şi semenii, omul se
va bucura pe viitor de o viaţă înlesnită din punct de vedere material, dar pentru c ă a produs pagub ă,
126
pentru că s-a bucurat de bunul altuia, va fi ocolit mereu de lume, şi va trece prin paguba cu care î şi
păgubise odinioară semenii. După cum făcând binele a recoltat binele, tot a şa, cel care a produs r ăul va
recolta răul, chiar dacă a fost împins de motive altruiste.
3. În vederea bunului mers al instituţiei, directorul îl d ă afar ă pe un func ţionar incorect. Motivul a fost
lăudabil: să fie un exemplu şi să stabilească ordinea în instituţie. Dar func ţionarul incorect a fost lovit în
existenţa sa materială. Pentru motivul de a fi corectitudine în via ţa oamenilor, fostul director se va
reîntrupa cu dispoziţii sufleteşti prin care va fi ordonat, lini ştit şi mul ţumit de el şi starea în care se afl ă.
Dar, în viaţa trecută aruncând pe drum un frate de-al s ău, lipsindu-l de pâinea cea de toate zilele, va
trebui să guste neapărat, măcar temporar, lipsa prin care a trecut fratele s ău.
Prin urmare, una este fapta comisă, şi alta motivul. Dar vreau s ă subliniez – între fapta fizică şi
motivul care a determinat-o, motivul are o putere mai mare în orânduirea viitorului
destin.
Într-o viaţă sau în mai multe, producem când bine, când r ău, fa ţă de atâtea persoane din jurul nostru,
încât revenind în viaţa viitoare, nu putem pl ăti dintr-o dat ă toate faptele rele, clevetirile r ăspândite ori
gândurile urâte cu care am umplut spaţiul, adresându-le fra ţilor no ştri. Motivele pot fi multiple. E posibil
ca în timpul întrupării noastre actuale să nu se fi întrupat persoanele c ătre care am contractat datorii,
legături karmice, în viaţa sau vieţile precedente. Se poate ca aceste persoane s ă se fi întrupat odat ă cu
noi, dar potrivit destinului lor, s-au întrupat în alte ţări, sau chiar dac ă tr ăiesc în aceea şi ţar ă, se pot afla
într-un alt nivel social, fără să existe posibilitatea unui contact între noi, prin care s ă ne achit ăm datoria
faţă de ele. Cum legea Justiţiei divine trebuie împlinit ă, urmeaz ă c ă vom reveni de mai multe ori la via ţa
fizică, pentru ca odată şi odată să venim în raport direct cu to ţi cei fa ţă de care suntem datori cu
reparaţii.
În lumea spaţiilor există entităţi spirituale str ălucitoare, de a c ăror vechime şi evolu ţie nu avem nici o
noţiune. Aceşti îngeri, cu rolul special de a regla şi stabili ordinea achit ării datoriilor contractate de
duhurile umane, aleg din lista cea mare, din totalul gre şelilor, al destinului nostru, o anumit ă cantitate, pe
care ne-o dau spre achitare într-o întrupare, urmând ca restul s ă fie pl ătite în vie ţile urm ătoare. Îngerii
combină o mulţime de dispoziţii fizice şi sufleteşti, pentru ca anumite obliga ţii din marea noastr ă
datorie să fie achitate. Ei conduc spiritele la reîntrupare într-o anumit ă na ţiune, dup ă aptitudinile
câştigate de duhul respectiv, şi orânduiesc astfel ca întruparea s ă aib ă loc într-un rang social, într-un trup
şi într-un moment favorabil pentru achitarea datoriei încredin ţate spre plat ă la pornirea într-o nou ă via ţa
terestră. De regulă, această orânduire se face cu oamenii afla ţi pe treptele inferioare ale sc ării evolu ţiei
spirituale.
Entităţile spirituale mai bătrâne, cunoscătoare a marii legi evolutive, dorind s ă se dezrobeasc ă 1 de
cătuşele greşelilor din trecut, pentru a se ridica în lumina Cerurilor, caut ă s ă- şi ia o por ţie cât mai mare,
cât mai dureroasă, din destinul lor, achitându- şi mai repede datoria adunat ă în timp de mii de veacuri.
Aşadar ele îşi făuresc singure programul vieţii viitoare.
Trecând din lumea eterică în cea fizic ă, bietul spirit a uitat totul, şi când mizeria, prigoana şi o via ţă
plină de dureri şi lacrimi îl copleşesc, se mir ă de atâta nefericire şi datorit ă ne ştiin ţei sale se revolt ă:
„Cu ce am greşit, Doamne, de sunt atât de pedepsit?” A uitat s ărmanul c ă singur şi-a ales aceast ă via ţă
sfâşietoare. Nu i-a impus nimeni, nici chiar Creatorul, alegând-o acolo sus, pe când ştia de legile care duc
la splendorile negrăite ale vieţii spirituale.
Cum suma greşelilor adunate veacuri nenumărate este foarte mare, şi cum ea nu se poate achita într-o
singură viaţă, omul revine mereu la viaţa terestr ă, întrupându-se pân ă când va şterge toate gre şelile
adunate în trecut. Omul revine mereu în trup, născându-se în locurile unde sunt întrupate duhurile cu care
a contractat cândva legături spirituale, în bine sau în r ău, tr ăind acum ca fra ţi, ca so ţi, ca p ărinte şi copil,
ori ca buni prieteni. Pe parcursul noii existenţe terestre duhurile î şi achit ă datoriile acumulate una fa ţă de
cealaltă, prin bucurii comune, iubire şi sprijin până la sacrificiu.
Astfel, ura din alte vremuri se va şterge prin iubire, jefuirea de alt ă dat ă se va compensa prin sacrificiul şi
dăruirea de acum, şi aşa mai departe.
Să luăm un exemplu.
Un copil se naşte într-o familie săracă, de care este legat prin trecutul s ău. P ărin ţii s ăi fiind s ăn ăto şi şi
fizicul lor având anumite însuşiri estetice, dau copilului, prin ereditate, un trup s ăn ătos
şi o înfăţişare atrăgătoare. Într-o viaţă precedent ă, duhul acestui copil a f ăcut un mare bine unui om, pe
care acum destinul l-a adus să se nască în preajma acestei familii. De şi copilul s-a n ăscut în sânul unei
127
familii sărace, îi este hărăzit să dispună de o mare avere. Cei din spa ţiu, care ajut ă la marea oper ă a
Creatorului, combină astfel condiţiile ca datornicul de alt ădat ă, fiind acum, om bogat, s ă nu aib ă copii
şi totuşi să-şi dorească. Văzând acest copil frumos şi inteligent, bog ăta şul îl place nespus de mult şi îl
cere de la părinţii săi săraci pentru a-l adopta, educa şi cre şte ca pe copilul s ău. Copilul – fostul
filantrop, care l-a scos din mizerie pe actualul bog ăta ş, îşi prime şte r ăsplata faptei din partea datornicului
său de odinioară, care îi pune acum la dispoziţie întreaga avere.
Pentru neştiutori, asemenea împrejurări par născute „din întâmplare”, ele fiind de fapt efectele unor cauze
produse în trecut. Destinul cere desf ăşurarea evenimentelor dup ă modul cum era conduita omului în
trecut. În felul acesta, Justiţia divină se aplic ă f ăr ă gre şeal ă şi f ăr ă îndurare. Astfel omul, P ământul,
universul întreg merg în scurgerea timpului fără de sfâr şit din progres în progres.
Din cele expuse în acest capitol al destinului, în ţelegem c ă trupul nostru, este cl ădit dup ă calit ăţile
corpului vital, la rândul său corpul vital a fost construit conform corpului planetar, acesta conform
corpului mental, care îşi ia forţele necesare şi se supune destinului spiritului coborât la reîntrupare.
Corpul nostru vital va fi construit de spiritele constructoare, în func ţie de calitatea materiei mentale
acumulate şi în funcţie de sentimentele frumoase sau urâte de care am fost anima ţi în via ţa trecut ă. De
asemenea, corpul vital este făurit conform anumitor datorii pe care le avem de pl ătit din lista mare a
greşelilor noastre.
În jurul corpului vital sau dublului eteric, se orânduie şte un complex de celule, sisteme şi aparate – ca
într-un tipar sau model – pentru a forma un tot unitar, un corp fizic cu o înf ăţi şare mai comun ă sau mai
frumoasă, cu un sistem cerebrospinal mai fin ori mai redus. Acest corp fizic va fi o temni ţă pentru bietul
spirit; mai strâmtă sau mai largă, mai întunecată sau mai luminoas ă, dup ă cum i-au fost faptele din via ţa
trecută. Spiritul, omul adevărat, va lucra în aceast ă temni ţă pe cât îi va permite lumina şi spa ţiul ei, pe
cât îi permite sistemul cerebral, va lucra cu facult ăţile sale f ăurite prin gândurile de alt ădat ă. De şi
încătuşat şi mărginit în această viaţă, spiritul poate gândi, sim ţi, dori şi face ca via ţa sa viitoare s ă fie
mai uşoară, mai liberă şi cu puteri mai mari, sau va face ca facult ăţile sale viitoare s ă fie şi mai reduse,
viaţa sa şi mai tristă.
Omul este împricinatul, acuzatorul, judecătorul şi victima sa proprie. El face gre şeli, se judec ă, se
condamnă, îşi construieşte temniţa pedepsei sale, se m ărgine şte sau se înal ţă în puteri spirituale.
Destinul colectiv
În existenţa sa terestră, omul nu cunoaşte legile care conduc universul, ducându- şi via ţa f ăr ă s ă ştie
nimic despre marile scopuri ale Divinităţii. Când faptele sale rele s-au acumulat prea mult, când gândurile
şi vorbele au creat în preajma sa o lume nevăzut ă, împiedicând ajungerea fluidelor superioare pân ă la el,
copleşit de povara păcatelor sale adunate din via ţă în via ţă, omul va fi smuls din seria nesocotin ţelor
sale, printr-o zguduire sufletească puternică. Acest seism îl va aduce la o alt ă concep ţie, la o alt ă
înţelegere a adevărurilor, a legilor, a legăturii dintre el şi cauzele create de el. În vederea acestui scop,
destinul său este astfel alcătuit încât viaţa trupeasc ă s ă-i fie brusc curmat ă, printr-o moarte violent ă în
război, revoluţie, incendiu, cutremur, naufragiu, catastrof ă feroviar ă etc.
Toţi cei desemnaţi de Forţele cereşti, de spiritele executoare ale legii destinului, s ă treac ă printr-o
moarte violentă, vor fi adunaţi într-o zi la un loc, fiind pu şi în situa ţia de a pieri brusc din existen ţa lor
fizică. Se vor îmbarca pe acelaşi vapor – care va naufragia, trenul lor va deraia, vor merge la un teatru,
unde vor fi carbonizaţi de un incendiu etc. Însă vor sc ăpa to ţi cei nedestina ţi acestui fel de a pleca din
lumea fizică, neavând în destinul lor datorii de pl ătit printr-un accident sau catastrof ă. Ace ştia vor pierde
trenul sau vor renunţa în ultimul moment de a mai pleca cu acel tren sau vapor, vor sc ăpa ca prin minune
din mijlocul unei catastrofe seismice sau a unei însp ăimânt ătoare ploi de gloan ţe etc. Cazul se va
prezenta mulţimii neştiutoare ca fiind „o sc ăpare providen ţial ă”, dar în realitate a fost determinat de
legea cauzalităţii.
Ca să ilustrez acest fel de expiere al destinului colectiv, şters printr-o suferin ţă comun ă, voi cita un caz
petrecut în ţara noastră. În anul 1930, presa român ă a publicat date asupra nenorocirii petrecute în
comuna Costeşti, judeţul Argeş. În Săptămâna Patimilor, în preajma comemor ării învierii Domnului
nostru Isus Christos, s-a aprins, de la o lumânare, biserica de lemn, arzând 110 persoane. Un cerc de
128
revelaţie din Bucureşti, a primit, prin intermediul unui medium, o comunicare referitoare la acest caz.
Iată textul comunicării:
„Sunt mai bine de trei sute de ani de când, prin apusul Europei, oamenii se ucideau între ei, pentru ideile
lor religioase. În Franţa, sub instigaţia preoţilor, cet ăţenii catolici îi urm ăreau şi-i exterminau pe
hughenoţii protestanţi. Cu toate prigonirile şi suferinţele îndurate, hugheno ţii au preferat s ă moar ă decât
să se lepede de credinţa lor. La acea epocă, într-un mic s ătuc, pitit la poalele mun ţilor Ceveni, s-a ascuns
o mână de hughenoţi, goniţi ca fiarele sălbatice, catolicii considerându-i eretici. Aici, neavând biseric ă,
să se roage lui Dumnezeu, se furişau noaptea unul câte unul pe drumuri ascunse, pe c ăr ări pline de spini,
către un punct mai ridicat al muntelui, unde se adunau într-un ad ăpost de vite, f ăcut din trunchiuri groase
de lemn şi scânduri.
Nu departe de acest sătuc, era un or ăşel unde î şi avea sediul episcopul catolic din partea aceea. E
Săptămâna Mare, se ţin predici prin toate bisericile catolice, ocazie cu care se tun ă şi fulger ă în contra
ereticilor. Între altele, episcopul din acest ora ş spuse: «A-i distruge pe ace şti oameni este o binefacere,
este a face un lucra plăcut Domnului, a câştiga un loc în cer», şi apoi cu un gest larg le d ădu
binecuvântarea. «Duceţi-vă, căutaţi-i şi oriunde îi veţi găsi, denun ţa ţi-i».
O voce ascuţită de femeie se ridică din mijlocul mul ţimii: «Eu cunosc un cuib de hugheno ţi, ştiu unde se
adună, şi peste câteva ore se vor întruni acolo. Să mergem s ă-i distingem». Din mul ţime se desprinse o
ceată de 110 persoane – bărbaţi, femei şi tineri – şi prin drumuri ascunse, necunoscute neferici ţilor de
hughenoţi, s-au dus până la locul lor de rugăciune. Sub ad ăpost se aflau 73 de persoane, în ăl ţând cu
sufletul pierdut rugi fierbinţi către Cel Atotputernic. Cei veni ţi au înconjurat ad ăpostul, au aprins tor ţe şi
i-au dat repede foc. Bărbaţii ţinteau cu archebuzele înc ărcate, gata s ă ucid ă pe oricare ar da s ă fug ă din
această casă de rugăciune.
Predicatorul observă grozăvia, îşi dădu seama că nu mai este nici o sc ăpare. Cu vocea tremurând ă de
emoţie, zise: «Fraţilor, a venit vremea să dăm socoteal ă Domnului de via ţa noastr ă. Bunul Dumnezeu
să ne ierte păcatele, slăbiciunile şi groaza de care sufletele noastre sunt cuprinse acum, şi s ă ierte şi pe
nenorociţii care ne-au urmărit cu ura lor, precum i-a iertat Mântuitorul pe c ăl ăii S ăi». A doua zi –
sărbătoare mare printre catolici. S-a mai distrus un cuib de şerpi. Sus pe munte nu a mai r ămas decât o
mână de cenuşă, oase calcinate, o Biblie arsă pe la col ţuri – Cuvântul Domnului nu piere.
Aţi iertat voi, martiri, dar legea drept ăţii, legea cauzalit ăţii, nu se poate înl ătura. Ac ţiunea nesocotin ţei
lor va trebui să aibă urmări, sancţiuni! Trei sute şi mai bine de ani, spiritele acestor uciga şi au r ăt ăcit
prin spaţiu, învăluiţi în noaptea neagră şi torturaţi de actul lor nebunesc. Domnul i-a adunat pe to ţi la un
loc, azi pe unul, mâine pe altul, aducându-i din nou pe p ământ, ca oameni trupe şti în satul Coste şti din
România; iar în Săptămâna Mare, pe când se rugau, au ars to ţi cei 110 care au dat foc fra ţilor de alt ă
credinţă. Au plătit fapta lor din trecut! Legea divină s-a executat.
Cine omoară prin sabie, prin sabie va pieri. Cine omoar ă prin foc, prin foc va pieri. Nimic din ce pare
omului neînţeles, nu este fără rost. Totul este recompensat – şi fapta bun ă, şi cea rea!”
Pământul se roteşte în jurul axei sale într-o zi, şi în acela şi timp c ăl ătore şte mereu în jurul soarelui,
înconjurându-l într-un an. Vremea se scurge mereu, anii şi secolele se în şir ă f ăr ă oprire. Entit ăţile
spirituale vin valuri la reîntrupare, pe suprafa ţa p ământului, pentru a- şi face şcoala vie ţii, iar dup ă un
timp se întorc în spaţiu. Această migraţie intens ă, de la Cer la p ământ, ori de la p ământ la Cer, se
urmează sute de mii de ani, având ca scop perfec ţionarea. Umanitatea se în şir ă astfel incon ştient ă pe
calea evoluţiei, împinsă de legea progresului. Din aceast ă mul ţime nesfâr şit ă, r ăsar în anumite locuri şi
momente, entităţi spirituale în care se dezvoltă facult ăţi divine, gra ţie con ştiin ţei lor mai devreme
iluminată, graţie destinului lor mereu fericit, gra ţie unor zguduiri suflete şti ce au înfl ăc ărat şi cuprins
întreaga lor fiinţă. Aflând rostul vieţii, înţelegând legea binelui şi a iubirii, ace şti oameni î şi analizeaz ă
firea, îşi recunosc caracterul şi slăbiciunile, pornind hot ărâ ţi la corectarea defectelor şi la înt ărirea
părtilor bune. Ştiind că totul are urmări, că vor fi iertaţi în aceea şi m ăsur ă în care au iertat, cunoscând
că orice faptă rea, oricât de redusă ar fi, va trebui expiat ă, fiind con ştien ţi c ă orice gând preg ăte şte
mentalitatea şi facultăţile omului din prezent, dar mai ales pe cele din vie ţile viitoare, vor exprima în
viaţa lor terestră doar blândeţe şi iertare. Aceşti oameni se desprind din cursul general al evolu ţiei, vor
urma conştient şi ştiinţific o cale spiritual ă, acumulând în fiin ţa lor materii mai fine. În acest fel vor
dispune de forţe mai mari decât fraţii lor, p ăşind gr ăbi ţi s ă- şi termine cât mai repede şcoala
pământului.
129
Mii de veacuri a durat până când omul, supus la flac ăra durerilor şi a suferin ţelor de tot felul, a ajuns la
momentul fericit în care să înţeleagă c ă deasupra tuturor lucrurilor exist ă legi inflexibile. Din acest
moment, omul trece în sfârşit la partea a doua a existen ţei sale terestre, se na şte în lume
din nou, dar de această dată se botează în lumina spiritualit ăţii. Va muri şi se va na şte şi de acum
înainte, dar vieţile lui se vor scurge mai lin, vor fi mai pioase, mai fericite iar progresul s ău spiritual va fi
din ce în ce mai accentuat.
Omul va şti că minciunii care cutreieră spaţiile trebuie s ă-i opun ă for ţa adev ărului, pentru ca astfel s ă
distrugă forţele ce se opun mersului omenirii spre perfec ţiune. El va şti c ă împotriva for ţei gândurilor
egoiste, care dezagregă materiile şi tulbur ă armonia din natur ă, e nevoie s ă r ăspândeasc ă mereu for ţa
iubirii şi a unirii. El va şti că forţa rugăciunii, ce cheam ă din spa ţiu lumin ă – for ţele şi materiile
binefăcătoare – poate ameliora sau vindeca o boal ă, poate consola o pierdere sau înt ări un suflet. Atunci,
asemenea unui soare dătător de viaţă şi lumină, omul va r ăspândi c ătre anumite persoane bolnave,
necăjite şi disperate, valul rugăciunii sale, le va înconjura cu fluide benefice şi luminoase, d ăruindu-le
sănătate şi eliberându-le din adâncul mâhnirii în care au c ăzut.
Prin urmare, din ziua când omul s-a convins c ă exist ă legi ce conduc existen ţa universurilor, din ziua
când se străduieşte să repare trecutul şi să-şi amelioreze viitorul, el va lucra cu for ţele pe care i le pune
la dispoziţie Divinitatea, pentru ridicarea celor de sub el. Gra ţie voin ţei sale, î şi va îmbun ăt ăţi mereu
destinul şi va îndulci soarta altora, până va ajunge la perfec ţiunea final ă a evolu ţiei terestre. El va face
ceea ce realizează şi fizicianul, care emite un sunet de o anumit ă vibra ţie, urmat de un alt sunet a c ărui
limită inferioară de vibraţie corespunde limitei superioare a primului sunet; cele dou ă sunete se vor
întâlni, şi la întretăierea acestor două forţe sau vibra ţii se produce lini şte. Acest fenomen poart ă numele
de interferenţă.
Tot astfel poate lucra forţa iubirii contra for ţei urii. În felul acesta, omul drept va ajunge la t ăcere şi pace,
la armonizarea şi echilibrarea for ţelor sale, la eliberarea sufletului de sub influen ţa nefast ă a for ţelor
distrugătoare.
Sublimul nostru Domn Isus Christos a spus: „ Când unul te loveşte, întinde şi celălalt obraz”.
El a dorit să spună: palma primită acum e palma pe care ai dat-o odat ă; este efectul cauzei produse de
tine într-o altă întrupare. Tu, care ai primit palma, nu trebuie s ă r ăspunzi cu o alt ă palm ă, c ăci în acest
caz generezi o cauză, al cărei efect îl vei culege cândva. Ca s ă nu mai continue aceast ă înşirare de cauze
şi efecte, întinde şi celălalt obraz, în virtutea legii iert ării.
E greu de înţeles înălţimea acestor cuvinte ale Luminii lumilor sistemului nostru solar, dar şi mai greu
este de aplicat.
1 Orice gând sau acţiune benefică va anihila pe cele malefice înregistrate în Arhiva cereasc ă. Marile
Lumini cereşti ne recomandă pentru fiecare gre şeal ă comis ă cu gândul, vorba sau fapta, s ă le
„interferăm” cu gânduri şi fapte izvorâte din iubire.
Ia seama, omule, cunoşti destul de bine materia fizic ă şi legile ei, posezi multe din secretele naturii, dar ai
pierdut legătura cu sferele subtile, cu materia primordial ă a Creatorului, cu legile divine, cu însu şi
Creatorul tău! Sufletul tău se desfată cu pl ăcerile lumii fizice, la luminile ei sclipitoare, dar pieritoare.
Nu uita să priveşti şi Cerul, nu uita rugăciunea – scara ce te ridic ă în sferele sublime ale vie ţii ve şnice.
Rugăciunea este antena pe care o întinzi spre Infinit, pentru a se coborî fluidele divine ce te vor înt ări şi
ferici.
130
Ai suferit veacuri peste veacuri, ai trecut prin toat ă gama am ăr ăciunilor şi chinurilor suferin ţei suflete şti,
ai plătit mereu din datoriile contractate şi înscrise în cartea ta cereasc ă, de pe când erai s ălbatic, mai apoi
barbar, rând pe rând bandit, hoţ, avar, un egoist feroce, un vanitos f ăr ă seam ă, şi a şa mai departe. Dar, la
fiecare întrupare, viaţa pământească te-a învăluit cu tenta ţii şi dorin ţe noi, care te legau iar ă de p ământ,
înscriind din nou în cartea destinului tău greşeli peste gre şeli.
Aşa fiind, se pare că abia achităm din destinul nostru o gre şeal ă din trecut, c ă facem altele noi. Dac ă
lucrurile stau astfel, când ne vom scăpa de leg ăturile p ământului, de chemarea la na ştere şi moarte?
Când vom înceta de a mai reveni în trup, aici sau pe o alt ă planet ă? Când vom ajunge s ă ne ducem traiul
în spaţiile infinite, sub formă de spirit, asemenea unei sfere str ălucitoare?
Răspunsul vine din antichitatea profundă a umanit ăţii: când nu vei mai avea nici o dorinţă
terestră.
Dar cum e posibil să trăiască omul fără dorinţe? Dorinţa face parte din îns ăşi f ăptura noastr ă, ea este o
formă a voinţei şi voinţa este cârmaciul vieţii noastre în ve şnicie. Cu toate acestea, numai lipsa
dorinţelor materiale – care ne îmbie la posedarea diferitele lucruri, la ob ţinerea unor pl ăceri şi st ări
sociale – ne poate elibera din cătuşele vieţii pământe şti. Cât timp însu şirile divine dorm în scânteia din
om, este nevoie ca omul să alerge, să dorească, s ă se zbat ă, s ă sufere, pentru ca prin aceste ac ţiuni s ă
scoată din somnolenţa lor facultăţile sublime, con ştiin ţa divin ă ce zace latent în lumini ţa din fiin ţa
noastră.
Motorul acţiunilor omului este dorinţa. Sub imboldul ei, sub biciuirea ei, omul e scos din iner ţia sa, din
lenea sa. Priviţi la sălbaticul din junglă cum doarme întins la umbra copacilor. Se de şteapt ă la o vreme,
se întinde, dar pare ţintuit locului. Însă foamea începe să-l îmboldeasc ă, în minte îi vine imaginea
mâncării. Se naşte în el dorinţa de a-şi procura ceva de mâncare ca s ă- şi potoleasc ă foamea. A şadar,
foamea îl determină să se ridice, să umble, să caute un fruct, o r ăd ăcin ă, un vierme ori un animal mai
cărnos, ca să-şi împace nevoile organismului. Când şi-a astâmp ărat foamea, se lunge şte din nou s ă
trândăvească. Or dorinţa de a-şi procura hrana îi deşteapt ă sim ţurile, îl face sprinten, îl înva ţă s ă rabde,
până va găsi ce să mănânce. Încetul cu încetul, ani de-a rândul şi vie ţi dup ă vie ţi, se dezvolt ă în fiin ţa
sa facultăţi mentale ce tind spre realizarea celor dorite.
Astfel, sub imboldul dorinţei, omul caută să-şi creeze o existen ţă mai bun ă – cas ă, îmbr ăc ăminte,
hrană – să-şi satisfacă o plăcere fizică sau moral ă. Dorin ţa ne ridic ă mereu, din existen ţă în existen ţă,
spre nivele superioare, renume, glorie, şi, în fine, spiritualitate.
În această continuă evoluţie, se constată o iluminare a con ştiin ţei, devenind din ce în ce mai luminat ă,
mai just apreciatoare a lucrurilor şi fenomenelor. Cu timpul, omul ajunge s ă în ţeleag ă rostul vie ţii,
minunăţia legilor divine. De atunci, el are pe buze lauda Celui suprem, în inim ă mila şi blânde ţea,
respingând iluziile vieţii terestre. Înţelege c ă este necesar s ă se îmbrace – curat şi simplu, c ă trebuie s ă
aibă un adăpost – modest şi lipsit de lux, de podoabe scumpe. Încetul cu încetul, dorin ţele sale devin din
ce în ce mai pure, mai spirituale, nu se mai sup ăr ă, iube şte tot şi pe to ţi din jurul s ău, iart ă celor
nesocotiţi, nu se mai teme, căci ştie că deasupra tuturor planeaz ă Duhul Celui nev ăzut. Se roag ă pentru
iertarea greşelilor altora, ajută cu fapta sau gândul umanitatea, pentru a se ridica şi ea din noaptea neagr ă
a existenţei materiale, spre ziua existen ţei spirituale. Cu alte cuvinte – omul duce o via ţă modest ă,
retrasă, neînţeleasă de cei mulţi. În tot cursul acestei vie ţi, el în ţelege s ă- şi fac ă cât mai con ştiincios
datoria de soţ, tată şi membru al societăţii din care face parte. O astfel de via ţă, dus ă de-a lungul unei
serii de întrupări, are ca rezultat ştergerea gre şelilor trecute şi evitarea altora, în cadrul aceleia şi vie ţi.
Consecinţa unor astfel de vieţi este ajungerea la eliberarea spiritului din c ătu şele ce-l re ţineau legat de
pământ.
Omule, ducând o astfel de existenţă vei avea multe ocazii s ă te încredin ţezi prin sim ţurile tale interne,
prin sufletul tău, prin revelarea unor fenomene, glasuri şi melodii divine, care te vor zgudui din adâncul
fiinţei tale şi vei crede nestrămutat, în via ţa etern ă a spa ţiilor, în bun ătatea nesfâr şit ă a Creatorului.
Astfel vei ajunge la ultima sau penultima ta întrupare aici pe p ământ; nu vei mai veni pe acest glob, în
peştera întunecată a trupului, terminându-ţi existenţa trist ă în aceast ă vale a plângerii şi suferin ţei. Te
vei înălţa în zările albastre unde vei duce o viaţă fericit ă şi ve şnic ă. Ai pl ătit scump, pelerinule,
această fericire. Ai trecut cu bine lunga ta evolu ţie p ământean ă. De acum vei duce o existen ţă de spirit,
supus totuşi legii evoluţiei, urcând mereu treptele spiritualit ăţii, pân ă vei ajunge de unde ai plecat, în
preajma Luminii infinite, a Creatorului.
131
Partea a doua
A DOUA CARTE
Combinarea fluidelor
Întrebi un duh despre o anumită problemă şi el îţi va r ăspunde în m ăsura cuno ştin ţelor sale, aflate în
raport cu evoluţia sa.
Însă există probleme cunoscute de orice duh. Aşa de exemplu cel mai redus duh î ţi va spune c ă auzul
nostru este identic la toate duhurile Pământului, dar c ă vederea e deosebit ă, c ă este cu atât mai puternic ă
şi mai subtilă, cu cât duhul este mai avansat.
O să vă pară ciudat, dar trebuie să vă spun că duhurile au posibilitatea s ă se fac ă nev ăzute spiritelor
inferioare lor. Spiritele inferioare aud duhul superior care li se adreseaz ă, dar nu-l v ăd. Explica ţia acestui
fenomen ciudat constă în faptul că deşi înotăm într-un ocean fluidic, nu cunoa ştem toate categoriile de
fluide ce intră în compoziţia lui.
În lumea noastră este ca în lumea voastr ă: ştim atâta cât vedem. Cu cât un duh e mai evoluat, cu atât
vederea sa este mai pătrunzătoare, şi deci cu atât poate vedea o categorie de fluide în plus, din mul ţimea
139
de fluide aflate prin spaţiu. Unele fluide sunt atât de fine încât majoritatea duhurilor nu le vede şi nu le
simte, după cum nici voi nu vedeţi aerul în sânul căruia vă mi şcaţi şi respira ţi.
Prin urmare, să nu credeţi că dacă suntem spirite, cunoa ştem tot ce exist ă în univers. Exist ă şi pentru
noi multe mistere rămase nedezlegate, până când vom mai avansa. Dac ă pentru noi moartea nu mai este
un mister, ştiinţa naturii formează un mister fermec ător, captivant şi ne atrage la studiu.
După cum voi, oameni trupeşti, bazându-vă pe metoda analogiei, deduce ţi compozi ţia diferitelor stele
sau planete, prin măsurarea radiaţiilor electromagnetice cu ajutorul spectroscopului, ori din compozi ţia
meteoriţilor, tot aşa căutăm şi noi să tragem concluzii din analiza fluidelor, atât a celor în stare de
agregaţie, cât şi a celor în stare de libertate.
S-ar putea ca cineva din lumea voastră să ne întrebe: „Dac ă nu vede ţi toate fluidele, de unde şti ţi c ă ele
există?” Răspund scurt: după spusele mai-marilor noştri, care le v ăd şi le analizeaz ă.
În lumea noastră, fiecare fluid îşi are numele şi culoarea proprie. Nu e vorba de culorile voastre, v ăzute
de noi altfel de cum le vedeţi voi, ci de culorile noastre. Cum orice duh se compune dintr-o scânteie,
înconjurată de o serie de fluide - care învăluie scânteia asemenea unor haine, f ăr ă a fi ad ăugate pur şi
simplu unele peste altele, ci întrepătrunzându-se unele pe altele - duhul va fi colorat dup ă culoarea
dominantă a fluidelor externe. Prin urmare, şi în lumea noastr ă avem o culoare, dup ă cum voi, omenii
trupeşti, sunteţi unii albi, alţii negri, galbeni etc.
Natura fluidelor, proprietăţile şi combinarea lor formeaz ă o ştiin ţă cunoscut ă şi pus ă în practic ă numai
de marile duhuri. După cum în lumea voastră luaţi două corpuri, dou ă substan ţe chimice, şi le
combinaţi şi obţineţi alte corpuri, cu anumite înf ăţi şări şi propriet ăţi, tot astfel marii no ştri savan ţi
chimişti combină două sau mai multe fluide între ele şi obţin o anumit ă substan ţă eteric ă. A şadar noi,
duhurile, suntem oameni cu un corp fluidic diferit colorat. Regret c ă nu e momentul potrivit s ă- ţi pot
vorbi, măcar la un nivel elementar, despre aceste combin ări ale fluidelor.
Noi, duhurile superioare, cunoaştem gama nesfâr şit ă a fluidelor şi ştim c ă ele sunt formate din
particule sferice. Într-o perioadă a evoluţiei noastre a trebuit s ă înv ăţăm propriet ăţile fluidelor,
fără de care n-am fi putut ajunge la acest grad. Fluidele intr ă în compozi ţia corpului meu, şi deci le v ăd
şi le simt. Voi oamenii vă vedeţi carnea trupului vostru. E drept c ă cei ne ştiutori o v ăd pe dinafar ă şi nu
ştiu că e formată din celule de diferite forme, fiecare îndeplinind o anumit ă func ţie.
Există un paralelism între lumea noastră şi a voastră. Parc ă cei mul ţi de la noi ştiu ce este sub ultimul
lor înveliş fluidic? Totul în lume se reduce la ştiin ţă şi ne ştiin ţă. Mul ţi nu ştiu, pu ţini cunosc.
După această lungă introducere, vreau să-ţi vorbesc despre ceea ce mi-am propus azi.
Văzul şi auzul vostru este aproape acelaşi pe toat ă durata vie ţii terestre. Bineîn ţeles, c ătre b ătrâne ţe, din
cauza slăbiciunilor omeneşti, aceste două simţuri încep s ă se reduc ă. În lumea noastr ă se petrece altfel,
căci pe când auzul stagnează pentru toate duhurile umane, văzul evolueaz ă din ce în ce mai mult. A şadar
auzul e unic dar văzul diferă după gradul de evoluţie al duhului. Îns ă pân ă s ă ajung ă la acest stadiu şi
auzul a evoluat. Într-adevăr, duhul mineral are şi el auzul s ău, e drept foarte redus. Auzul a evoluat la
duhul vegetal, s-a mai accentuat la duhul animalelor şi a culminat la duhul uman. De aici încolo evolu ţia
auzului stagnează. Toate duhurile umane, de orice grad ar fi, vor auzi deopotriv ă. Prin urmare, auzul a
atins culmea evoluţiei sale. Fenomenul văzului difer ă. El a evoluat de la duhul mineral pân ă la om, şi de
aici înainte îşi urmează ascensiunea până la înaltele grade de Duhuri divine.
Noi, duhurile, vedem diferit. Unele duhuri văd numai câteva fluide - a, b, c; altele, mai ridicate, văd
fluidele d, e ,f; în fine, cele superioare văd toată gama de fluide pân ă la z. O dată ce le vedem, ne
apucăm să le studiem, şi după ce cunoaştem toate însuşirile şi propriet ăţile lor, începem s ă le
combinăm în vederea aflării marii taine şi anume cum a creat Tat ăl lumile.
Toate felurile de fluide din natură Tatăl le-a pus şi în sânul meu, în corpul meu fluidic. Acelea şi fluide ca
ale mele sunt şi în corpurile voastre. Noi vă vedem, dar nu v ă vedem trupul - care pentru mine e
transparent ca geamul vostru - ci vedem corpurile voastre fluidice ca şi cum a ţi fi duhuri libere. Spiritele
inferioare nu prea pot deosebi duhul întrupat - sosit noaptea prin spa ţiu - de un duh destrupat, spa ţial. Noi,
cei mai avansaţi, nu ne mai înşelăm, nu mai facem nici o confuzie între un duh destrupat şi un duh
întrupat.
Bătrânii noştri savanţi, veniţi de prin diferite lumi şi cu tolba plin ă de cuno ştin ţe adânci, ne spun c ă în
jurul globului nostru nu se găsesc toate fluidele din cosmos, c ă prin alte globuri, risipite prin univers, se
găsesc fluide necunoscute pe Pământ. Din studiile f ăcute asupra fluidelor acestei planete, au ajuns la
140
concluzia că pământul are în jurul său două serii de fluide: 1. fluide proprii – particulare globului
nostru; 2. fluide generale - aflate şi prin alte corpuri cereşti şi regiuni ale universului.
Pe lângă fluidul propriu, particular, toate corpurile terestre au în masa lor şi un fluid general, al
universului. Aşadar, toate mineralele pământului au în sânul lor câte dou ă feluri de fluide: unul propriu şi
altul general, aflat în tot universul. Fluidul general îl numim Fluid divin, iar fluidul propriu - Pecetea
sau Ştampila cu care Tatăl a binecuvântat creaţia când a f ăcut-o.
Fluidul propriu este fabricat în centrul planetei noastre, de unde este emis, încetul cu încetul, c ătre
exterior. Toate planetele îşi au fluidul lor propriu, toate îl fabric ă şi-1 emit din interiorul lor. Dac ă o
planetă n-ar mai fabrica fluidele sale proprii, ar muri. Rolul acestui fluid în existen ţa unei planete este de
a o transforma într-un magnet uriaş. Când o planet ă nu va mai emite acest fluid magnetic, se va
demagnetiza, dar corpul ei nu va putrezi - cum putreze şte trupul vostru - ci se va sf ărâma în p ăr ţi din ce
în ce mai mici, până se va pulveriza şi apoi se va risipi în spa ţiile siderale. Procesul este asem ăn ător cu
dizolvarea unei bucăţi de sare în apă. „Prin urmare, sarea se dizolv ă în ap ă pentru c ă a fost
demagnetizată?” - va întreba omul trupesc. Da; orice corp solid se dizolv ă dac ă este pus într-un lichid ce
are puterea de a-i lua fluidul magnetic. Apa a absorbit în masa ei magnetismul s ării, care s-a f ărâmi ţat şi
moleculele ei s-au răspândit printre moleculele apei.
„Bine - va zice acest om - dar pământul are în spinare mase enorme de ap ă, formând oceane şi m ări, cum
de nu-1 dizolvă? Cum de nu-1 demagnetizează?” Este adev ărat c ă apa oceanelor şi m ărilor îi fur ă o
mare cantitate de fluid, dar producând mereu acest fluid magnetic propriu, p ământul r ămâne în starea
actuală, menţinută până când va produce acest eter magnetic.
Dacă punem pe foc vasul cu apă şi cu sarea dizolvat ă, apa evaporându-se red ă fluidul absorbit s ării şi
acesta se reface la loc, în stare solidă, r ămânând pe fundul vasului.
Când cade pe pământ câte un meteorit din spaţiul cosmic, marii savan ţi cere şti î şi adun ă elevii,
doritori de cunoaştere, şi le spun: „Vedeţi acest meteorit? Ei bine, în el se g ăse şte fier. Voi şti ţi c ă fierul
are fluidul propriu A, combinat cu fluidul general B”. A zis - combinat, dar să nu credeţi că e
combinat ca în lumea trupească, ci numai al ăturat, ca şi culorile spectrului solar, ce stau una lâng ă alta.
„Vedeţi - continuă marele savant - fierul acesta nu mai are fluid propriu. S ă şti ţi c ă atunci când
pământul va pierde fluidul său propriu, ştampila sa - la fel ca aceast ă bucat ă de fier - el va muri şi se va
rupe în bucăţi asemănătoare acestui meteorit ce a apar ţinut unei planete. Toate celelalte fluide ale
pământului, nemaifiind reţinute, cimentate prin acest fluid magnetic, se vor risipi şi ele în spa ţiu. A şa vor
muri toate planetele, ce nu vor mai avea puterea s ă- şi reînnoiasc ă fluidul magnetic.
Rolul fluidului magnetic propriu este de a re ţine într-un tot unitar mineralele globului terestru, şi în
acelaşi timp de a se opune atracţiei soarelui sau altor corpuri cere şti.
Uite că încetul cu încetul vă conducem în cuno ştin ţele noastre de chimie fluidic ă. Voi, oamenii, face ţi
diferite combinaţii chimice. Prin combinarea unui acid cu un metal ob ţine ţi un corp nou, numit sare
chimică - sulfat, carbonat etc. În combinaţiile substan ţelor voastre constata ţi doar ceea
ce sesizaţi cu organele de simţ. Noi vedem că orice corp este înso ţit de un fluid propriu. Când combina ţi
două substanţe, aţi combinat şi cele două fluide proprii şi aţi dat na ştere unui produs fluidic, cu anumite
culori şi proprietăţi. E firesc să nu cunoaşteţi acest fenomen, pentru c ă nu vede ţi fluidele. Dac ă le-a ţi
vedea şi aţi putea să-i luaţi de exemplu acidului fluidul s ău, a ţi constata c ă el nu mai atac ă nici un metal
sau oxid metalic cu care vine în contact. A şadar în orice stare s-ar afla un corp din lumea voastr ă,
totdeauna el este însoţit de fluidul său propriu, sau particular.
Domnul Solar a înviat morţii de se minunau toţi evreii. El nu f ăcea decât s ă redea trupului mort
magnetismul pierdut şi prin puterea Gloriei Sale s ă cheme duhul evadat, ordonându-i s ă intre din nou în
trupul său remagnetizat. Aşadar, când moare un om, între altele pierde fluidul s ău magnetic, şi spiritul
nemaifiind reţinut, se eliberează din catenele trupului s ău.
După aceste explicaţii, să abordăm puţin şi corpul fluidic al spiritului uman. Am spus c ă scânteia este
înconjurată de o combinaţie de diferite fluide. Între ele distingem dou ă categorii: fluidele terestre -
asemănătoare cu cele întâlnite în mineralele, vegetalele şi animalele p ământului, şi fluidele proprii
duhului. Noi, duhurile superioare, ştim, după prezenţa fluidelor proprii ale P ământului, c ă avem în fa ţă
un întrupat, pe care nu-l confundăm cu un destrupat.
În afară de fluidele proprii mineralelor, vegetalelor şi animalelor acestui glob, p ământul mai are în jurul
său o atmosferă fluidică, formată dintr-un fluid care-l înv ăluie ca o hain ă. Acesta este fluidul
141
planetar. Toate duhurile care trăiesc în jurul globului terestru trebuie s ă aib ă în jurul lor o hain ă
alcătuită din acest fluid, fără de care nu s-ar putea mi şca şi tr ăi în atmosfera fluidic ă planetar ă.
În afară de haina planetară, duhul mai are şi alte haine fluidice: haina solară, universică şi
cosmică. În fine, scânteia este îmbrăcată şi cu cele trei haine primite în Sfera divin ă, şi care constituie
pentru duh ştampila sa divină sau hainele sale divine. Această ştampilă sau haină divină reprezint ă
pentru duh ceea ce pentru globul pământesc este atmosfera sa fluidic ă planetar ă.
Acum - ştiind că orice substanţă, orice corp este însoţit de un fluid propriu - afla ţi c ă atunci când sunte ţi
bolnavi şi luaţi medicamente, graţie cărora uneori vă face ţi bine, nu mineralul, nu produsul farmaceutic
v-a însănătoşit, ci fluidul care îl însoţea. Fluidul a reparat, a vivificat şi a dat un impuls nou corpului
vital, sau magnetic al vostru şi din acel moment trupul - aflat sub dependen ţa corpului vital - s-a f ăcut
bine.
În lunga sa şcoală, duhul peregrinează din planet ă în planet ă. Când sose şte pe o planet ă, el este obligat
să îmbrace fluidul planetar propriu acelei planete. Dar duhul are în corpul s ău, în cantit ăţi foarte reduse,
şi din fluidele tuturor planetelor pe unde a trecut. Fiecare fluid planetar î şi va avea culoarea deosebit ă, cu
toate formând un glob fluidic în jurul hainelor divine ale scânteii. Hainele divine vor fi purtate o ve şnicie,
fără a putea fi demagnetizate de nimeni, căci Creatorul le-a dat şi
numai El le poate dezbrăca din jurul scânteii.
Duhul soseşte pe planeta noastră din diferite motive: ori este un misionar, care va p ăr ăsi P ământul dup ă
împlinirea misiunii sale, ori a venit să facă şcoala acestei planete prin numeroase întrup ări, ori a venit s ă
asculte cursurile marilor noştri savanţi şi apoi va pleca mai departe. Cu to ţii poart ă o culoare specific ă.
Dacă ne adresăm unuia dintre aceştia şi-1 întrebăm ce înseamn ă o
anumită culoare? el răspunde invariabil:
- Este culoarea sistemului de unde am venit.
- Dar această culoare?
- Aceasta e culoarea fluidului planetei pe care locuiesc de mult ă vreme.
- Dar aceasta?
- Aceasta e culoarea fluidului planetei unde am locuit în alte vremuri.
- Dar această culoare, asemănătoare cu cea a corpului meu planetar?
- Acesta e fluidul planetei Pământ, cu care m-am îmbr ăcat când am sosit aici, dezbr ăcându-1 când voi
pleca.
- De ce trebuie să-1 lepezi?
- Trebuie să-1 lepăd pentru că altminteri globul acesta nu-mi va permite s ă-1 p ăr ăsesc. Acest fluid este
legătura dintre mine şi planeta Pământ. Graţie acestei haine m ă pot mi şca în sus, în jos, la dreapta şi la
stânga, înainte şi înapoi, pretutindeni.
- Dar de ce nu ai lepădat complet hainele fluidice ale planetei de unde ai sosit?
- Pentru că nu m-aş mai putea întoarce cu uşurinţă pe planeta mea.
- Ce s-ar fi întâmplat dacă din greşeală pierdeai sau lep ădai fluidele proprii planetei tale? Nu te-ai mai fi
putut întoarce pe ea?
- Ba da, dar nu direct, ci indirect. M-aş fi dus mai întâi în soarele de care apar ţine planeta mea, şi acolo
aflându-se toate fluidele planetelor sale, a ş fi luat cantitatea de fluid necesar, mj-a ş fi îmbr ăcat cu el şi
apoi m-aş fi dus cu uşurinţă în planeta mea. Când va fi s ă plec de aici, voi dezbr ăca înveli şul fluidic al
planetei Pământ. În acest scop, mă voi înălţa până la zona periferic ă a P ământului şi numai acolo mi-o
voi dezbrăca. Să nu credeţi că o dezbrac ca pe o hain ă de stof ă, ci trebuie s ă fac o serie de opera ţii cu
ajutorul cărora desprind fir cu fir fluidele acestei planete dintre particulele celorlalte înveli şuri ale mele.
Se produce un fenomen analog cu limpezirea unei ape tulburi, când, prin decantare, se depun particulele
nămoloase, apa rămânând limpede.
Dar pentru că veni vorba de un duh care umblă din sistem în sistem şi din planet ă în planet ă -
bineînţeles, cu anumită învoire - s-ar putea naşte în mintea cititorului gândul: „Bine de mine, când îmi
voi lepăda acest trup şi voi deveni spirit liber, voi pleca şi voi vizita tot P ământul, şi pe urm ă voi face un
voiaj de plăcere prin toate planetele sistemului nostru, şi pân ă la viitoarea reîntrupare voi da o rait ă şi
prin alte meleaguri ale universului”.
Nu, nu, îţi răspund eu. Nu vei avea putinţa să te plimbi, pentru c ă de şi ai câte ceva din fluidele celorlalte
planete ale sistemului nostru, nu vei şti să o dezbraci pe cea de aici, ca s ă po ţi pleca, şi nu vei avea destul
fluid al altei planete, pentru a putea să te duci de exemplu în Marte sau Venus. Dar ve ţi spune c ă a ţi auzit
142
că unele duhuri se duc în Marte, Venus sau o alt ă planet ă a sistemului nostru; ele cum s-au putut duce?
Mai întâi se cere o aprobare special ă, apoi trebuie ca o mare for ţă spiritual ă s ă-i dezbrace haina
planetară. În acest scop îl duce până la periferia atmosferei fluidice a P ământului, şi acolo, dup ă ce-1 va
dezbrăca de fluidul planetei noastre, îl îmbracă cu fluidul planetei dorite. La periferia fiec ărei planete din
sistemul nostru se găsesc - trimise de Soare – toate felurile de fluide din jurul planetelor acestui sistem.
Prin urmare, nu poţi să pleci oricând. Asemenea învoiri sunt foarte rare şi date numai în vederea unor
misiuni. Iată taina pentru care duhurile Pământului sunt robii acestui glob, f ăr ă a putea dezerta de la
şcoala amară a acestei planete. Câţi n-ar da s ă fug ă aiurea, s ă scape de întrup ările de aici!
Cunoştinţe referitoare la natura fluidelor, la fizica şi chimia lor, se dau periodic, la mii de kilometri
depărtare de suprafaţa pământului. Nu putem s ă ne ducem întotdeauna s ă le audiem, pentru c ă ni s-au
dat anumite misiuni de îndeplinit, care contribuie şi la avansarea noastr ă. Via ţa e via ţă şi ea trebuie
trăită şi aici, ca şi jos în nămolul cărnii. Pentru că mâine trece vacan ţa st ării de spirit şi trebuie s ă ne
coborâm iar la viaţa terestră, care cere multe şi mari preg ătiri, c ăci, frate, cum ne vom a şterne de sus,
aşa vom „dormi” jos. Oameni suntem şi noi, şi aceste misiuni şi preocup ări materialiste ne r ăpesc mai
tot timpul şi abia ne rămâne vreme să ne completăm studiile.
Încă de pe acum, de aici din Cer, trebuie să-mi fac toate leg ăturile terestre, pentru a-mi continua, jos, pe
pământ, studiile întrerupte de mult timp. Dar vei spune: „Bine, frate, nu- ţi po ţi face studiile în Cer?” Ba
da, s-ar putea, dar una se învaţă la noi, şi alta jos la voi. Ambele sunt folositoare avans ării noastre
spirituale. Mulţi dintre noi - obosiţi şi plictisiţi de atâtea studii - spun asemenea elevilor din şcolile
voastre: „De ce să mai învăţ şi cutare materie, la ce îmi va folosi?!” Pân ă la un oarecare punct au
dreptate rudimentarii noştri, căci pe drept cuvânt ştiin ţa Cerurilor este infinit ă, înve ţi, înve ţi miliarde de
ani, şi vezi la urma urmei că tot nu ştii totul. Bătrânii no ştri cu vârste de miliarde de ani ne spun:
„învăţaţi, copii, căci Tatăl nostru are nevoie de savanţi, lucr ători în via Sa infinit ă”. Atunci cu to ţii ne
consacram muncii, mai departe.
Nu mi-am terminat expunerea, dar cred că pentru azi a sosit momentul s ă închid robinetul cuget ării mele.
1 Bineînţeles că aceste forme de viaţă de pe alte planete sunt imperceptibile organelor de sim ţ ale omului
întrupat pe pământ;
iar în ceea ce priveşte aparatele lor, nu trebuie s ă ne gândim la un sistem de piese electronice
asemănătoare celor terestre.
Planul divinului Creator fiind unic, evoluţia planetar ă urmând acela şi drum, înseamn ă c ă ceea ce s-a
realizat pe Marte se va realiza şi pe Pământ, peste milioane de ani. Orice s-ar petrece pe suprafa ţa unei
planete, omenirea îşi urmează evoluţia - mai încet sau mai gr ăbit. Micile întârzieri sau abateri nu pot
schimba planul stabilit de Divinitate. Este bine ca eu, individ, s ă m ă gr ăbesc cu şcoala mea planetar ă,
151
dar nu e nici un pericol pentru planeta aceasta dac ă m ă abat din calea destinului meu. Ceea ce n-am f ăcut
acum, va trebui să fac mai târziu. Aceste abateri sunt permise
pentru că, la urma urmei, planul nu are termen. Important este ca el s ă fie îndeplinit. Pentru noi, duhurile,
noţiunea de timp nu există, astfel că ne putem amâna anumite studii, f ăcând alte experien ţe, care în
definitiv sunt tot în legătură cu evoluţia mea şi a celor din jurul meu.
Când planeta Marte a ajuns la o formă de via ţă uman ă bazat ă pe ajutor reciproc, un fel de socialism
fericit, aplicat între ei şi de primii no ştri cre ştini, lumea fizic ă a cunoscut perfect lumea cereasc ă şi a
intrat în legătură permanentă cu ea. Pământul se îndreapt ă acum c ătre acea etap ă mar ţian ă de via ţă
socialistă. Se vor petrece pe suprafaţa pământului mari fr ământ ări omene şti, aducând o nou ă form ă de
viaţă individului şi statului, iar concomitent acestor noi forme de existen ţă uman ă, omenirea trupeasc ă
va intra într-o legătură mai largă cu lumea spirituală sau cereasc ă. Atunci omul va fi mereu sf ătuit, via ţa
sa morală va fi mult schimbată, şi ca urmare va tr ăi conform legilor divine.
Acum - după ce mi-am depănat ideile cu care am venit - am s ă r ăspund la problema ce v ăd c ă te
frământă, şi anume, următoarea afirmaţie a unor autori teosofi: „Dac ă în existen ţele sale trupe şti, duhul
uman greşeşte mereu, şi din ce în ce mai rău, în viitor el se va întrupa într-un animal. Dac ă, printr-o serie
de vieţi denotă numai răutate şi prin farmece a ucis totul în jurul s ău - om, animal, cultur ă etc, atunci el
se va întrupa într-o plantă şi chiar într-o piatră”.
Dragă frate, vi s-a spus întotdeauna că tot ce ve ţi citi ca venind din lumea noastr ă s ă le trece ţi cu de-
amănuntul prin ciurul judecăţii voastre. Admite judecata voastr ă ca s ă se piard ă ceea ce s-a câ ştigat în
miliarde de ani prin studiu, muncă şi suferinţă? Admite judecata voastr ă ca divinul Tat ă, care a stabilit
mersul evolutiv din ce în ce mai sus, s ă condamne pe un copil al S ău s ă fac ă drumul invers, în regnul
animal, vegetal sau chiar mineral? Este adev ărat c ă omul e supus gre şelii. Se poate ca un duh, cât de
superior, îmbrăcând haina trupească, să greşeasc ă, s ă se în şele; dar nu e posibil ca duhul uman s ă
revină pe urmele miilor de secole apuse şi să mai anime o buruian ă sau un animal oarecare. Categoric ţi-
o spun, acest fenomen nu are loc. Când un duh inferior, întrupat, gre şe şte - urând, prigonind sau ucigând -
el va fi pedepsit conform faptei sale şi potrivit gradului s ău evolutiv. O aceea şi gre şeal ă f ăcut ă de un
duh superior, întrupat, va cântări mai greu în balanţa judec ăţii, în fa ţa Forului Judec ătoresc de sus.
În general, o greşeală fizică, cu efect asupra trupului, are o valoare mai mic ă decât gre şeala spiritual ă,
care afectează o masă mare de oameni. Astfel filosoful german Nietzsche, prin r ăspândirea ideilor sale
contrare legilor divine, a influenţat mulţi cititori, primind o pedeaps ă mai grea decât un criminal, mai ales
că era un duh superior în lumea spaţiilor.
Dacă totuşi, după o serie de vieţi greşite, urmate de condamnările respective, duhul persist ă pe aceea şi
cale întunecată şi nu dă semne de revenire, el va fi luat şi dus pe o planet ă inferioar ă planetei noastre, şi
întrupat într-o formă umană inferioară. El nu pleac ă singur - am mai spus-o - ci înso ţit de toate duhurile
care l-au ajutat în ticăloşiile sau învăţăturile sale false. Acum, fostul Nietzsche nu mai poate gre şi, c ăci
se află pe o altă planetă, unde ideile lui sunt conforme mediului de acolo.
Tot ce angajează viitorul şi influenţează mulţimile spre regres, este socotit drept cea mai mare gre şeal ă
faţă de Divinitate. Tatăl ceresc vrea progresul copiilor S ăi şi descoperirea de c ătre ace ştia a tainelor
Sale, a adevărurilor eterne. A veni tu, om nesocotit, aruncând în lume idei false,
create de mintea ta redusă, înseamnă să pui o barier ă mersului progresiv al mentalit ăţii unei societ ăţi,
înseamnă să te opui legilor stabilite.
Prin urmare, duhul nepriceput şi întunecat se va întrupa printre oameni semi-animale, pe o planet ă
inferioară Pământului, dar niciodată într-un animal de pe planeta noastr ă. Cât prive şte întruparea într-o
plantă - sau şi mai rău, într-o piatră - nici nu poate fi vorb ă. A şadar, afirma ţiile unor autori teosofi nu
corespund adevărului.
În încheiere, îţi mai fac cunoscut că în sistemul nostru solar exist ă planete mici, în afar ă de cele mari şi
cunoscute, unde viaţa e un vis, unde trupul are o constitu ţie diferit ă de cea terestr ă, iar evolu ţia este o
plăcere. Nu ne rămâne decât să ne silim să binemerit ăm, de la St ăpânul acestui sistem, un popas pe o
astfel de planetă, pentru odihna sufletului nostru, făcând un ciclu evolutiv pe aceste mici raiuri ale
divinului nostru Tată.
Trecutul şi viitorul
Mă întrebi, dragul meu frate, dacă Charles Richet afirm ă un adev ăr, atunci când, în lucrarea sa
„Prezicerea”, spune că existenţa duhului este trasat ă de la început, adic ă trecutul, prezentul de o clip ă şi
viitorul nesfârşit sunt orânduite de mai înainte.
152
Iată un subiect de o foarte mare importanţă, care în func ţie de locul unde este examinat prime şte dou ă
interpretări. Într-adevăr, dacă este examinat de un om trupesc, el ia un anumit aspect, dac ă este examinat
de noi, cei de dincolo şi anume de un spirit superior, el se prezint ă sub un alt aspect. Fiecare din cei doi
examinatori au dreptate, din cauza situaţiei în care se afl ă.
Să vedem dacă în lumea noastră, a duhurilor, există timp. În acest scop sunt silit s ă v ă spun c ă lumea
duhurilor acestui glob se împarte în trei categorii: duhurile umanizate, astralizate şi divinizate.
Ele se deosebesc prin evoluţia lor şi, deci, prin felul de a gândi şi vedea lucrurile.
Lumea divinizată este posesoarea regulilor de conducere ale P ământului. Lumea astralizat ă cuprinde
conducătorii de tot felul ai popoarelor de pe suprafa ţa p ământului, iar sub ei se afl ă lumea duhurilor
umanizate, tot ce există ca duh uman pe acest glob, în Cer şi pe p ământ.
Lumea umanizată şi astralizată - având strânse raporturi şi interese cu lumea trupeasc ă şi cu bunurile
materiale ale acestui pământ - nu poate vedea decât prin prisma acestor interese, a constitu ţiei corpurilor
sale şi a mentalităţii încă în curs de evoluţie. Din aceast ă cauz ă, pentru lumea umanizat ă şi astralizat ă
există noţiunea de timp, există un trecut - prin care a vie ţuit, şi exist ă un viitor – pe care îl a şteapt ă, dar
nu-l cunoaşte.
Situaţia se schimbă la duhul superior. Pentru un duh divinizat nu mai exist ă decât un vast prezent,
deoarece deţine puterea analizei şi a vederii în trecut şi viitor, de parc ă ar fi de fa ţă. E greu pentru omul
trupesc să admită concepţia noastră. „Cum nu mai există timp? - va spune
el - tot ce s-a întâmplat ieri, în urm ă cu zece, o sut ă, o mie de ani, nu este un trecut? Tot ce va urma de
acum înainte, tot ce nu s-a întâmplat încă, nu este un viitor? Atunci cum nu exist ă timp?”
Astfel, dreptatea este de partea omului întrupat, pentru c ă el nu are posibilitatea s ă judece altfel. Îns ă,
duhul superior consideră toate aceste noţiuni ca fiind iluzii, rezultatul ne ştiin ţei şi neputin ţei.
Locuind la o mare distanţă de suprafaţa pământului şi având posibilitatea s ă str ăbat ă spa ţiile pân ă
la planetele acestui sistem şi chiar până în centrul acestui sistem, no ţiunea de spa ţiu a dobândit pentru el
un alt înţeles şi o altă concepţie, un orizont cu mult mai vast. Aprecierile sale asupra no ţiunii spa ţiului
sunt altele decât ale omului trupesc.
Putinţa duhului superior de a străbate ca gândul spa ţiile siderale distruge şi no ţiunea timpului. Duhul
fiind nemuritor, are o vechime atât de mare, încât se confund ă cu eternitatea f ăr ă margini. Atunci,
neexistând propriu-zis un trecut apreciabil, nu mai exist ă trecut. Omul trupesc, având o existen ţă scurt ă
şi o memorie limitată, îşi aminteşte parţial trecutul, timpul pe când era tân ăr sau copil şi dac ă i se arat ă
o fotografie a fiinţei sale din vremea copil ăriei, î şi poate face o no ţiune vag ă asupra unui trecut m ărginit.
Dar eu, duh, îmi amintesc tot trecutul meu ce se pierde în cea ţa eternit ăţii. Eu nu mai am no ţiunea
trecutului, pentru mine nu mai există trecut, ci un prezent continuu.
Aşadar există o mare deosebire între un duh întrupat şi unul liber. Primul este orb şi olog, al doilea este
văzător şi creator. Dacă vreau să-mi amintesc ceva din trecutul meu tr ăit acum 20.000 de ani prin Persia
sau India, în momentul când mi-am propus s ă-mi amintesc acest trecut – de necrezut pentru voi, oameni
lipiţi de pământ - el îmi apare exterior fiin ţei mele, defilând prin fa ţa ochilor mei spirituali asemenea
imaginii unui film. Această imagine a trecutului este atât de bine conturat ă, atât de reliefat ă, încât
privind-o, mi se pare că trăiesc acum în acel timp, c ă ac ţiunile, scenele şi evenimentele se petrec chiar în
prezent.
Vedeţi de ce nu vorbim lumii terestre despre st ările de la noi? Ele se deosebesc atât de mult de ale
voastre, încât descriindu-le, vi s-ar părea basme. Când c ăuta ţi s ă r ăscoli ţi trecutul, vi se pare c ă îl vede ţi
ca fiind în interiorul vostru. Noi, când căutăm să retrăim acest trecut, îl vedem la exteriorul nostru şi este
atât de real, încât uităm că trăim în alte veacuri, transpunându-ne cu fiin ţa noastr ă chiar în acel trecut
devenit prezent. Vedeţi ce greu ne este să mai concepem trecutul? Tot acest trecut, devenit prezent, îl pot
desfăşura ca aţa de pe un mosor, până în veacul veacurilor, miliarde de ani, pân ă în copil ăria mea de
duh. Veşnic retrăiesc trecutul ca fiind un prezent.
Dacă într-o oarecare măsură mă puteţi urmări mental în expunerea despre trecut, apoi nu v ă mai pute ţi
face nici o idee despre o altă facultate a noastr ă, a duhurilor mai evoluate - aceea de a vedea, în linii mari,
generale, tot viitorul nostru, până în zările depărtate ale veacurilor ce vor veni. Dup ă cum prin voin ţă
pot să-mi regresez memoria şi să văd în trecut, tot astfel pot s ă-mi îndrept voin ţa, asupra memoriei
mele, ca să-mi arate ce îmi rezervă viitorul. Deja v ăd n ăscându-se în mintea voastr ă mirarea şi
întrebarea: „Trecutul a fost trăit, el s-a imprimat cu toate peripe ţiile lui în spirit, dar ce mai po ţi vedea în
153
viitor, când acest viitor nu s-a desfăşurat înc ă? Ce a putut s ă se înscrie în substan ţa memoriei tale?”
Raţionamentul este corect, dar omul nu cunoaşte operele Creatorului.
Aflaţi acum încă o taină a lumilor spaţiale. Din primul moment, Creatorul a înscris în mine, a
pus în mine sub forma unor semne nepieritoare, gândirea Lui, asemenea unui
proiect ce cuprinde tot viitorul meu, întreaga mea evoluţie, drumul pe care îl voi
parcurge şi destinaţia unde voi ajunge.
Aşadar El a scris ceva în mine iar eu scot la iveal ă acel ceva, depozitat acolo. Astfel, când doresc, apar
vederii mele clişeele Gândirii divine referitoare la viitorul pe care îl mai am de parcurs. Aceste cli şee m ă
absorb atât de puternic, mă identific atât de fidel cu ele, încât m ă v ăd actualmente tr ăind în ele, în viitor.
Atunci, dragul meu, mai există realmente, în sensul nostru ceresc, un viitor? Trecutul îl cunosc, nu exist ă,
prezentul este clipa ce tot fuge spre trecut, iar viitorul îmi apare înaintea ochilor. Ei, atunci mai am eu un
trecut, un prezent şi un viitor? Nu, nu-l mai am, în sensul concep ţiilor voastre trupe şti, terestre. Pentru
noi, duhurile superioare, există un vast prezent, iar aria acestui prezent şi intensitatea cu care vie ţuim
acest prezent creşte din rang în rang, astfel c ă pentru marile Forte ce conduc universurile nu mai exist ă
decât un permanent prezent.
Aşadar, suntem creaţi cu această facultate a reprezent ărilor înscrise în fiin ţa noastr ă. Când m ă gândesc
la ce am de făcut în viitor, îmi apar - în linii generale - st ările mele viitoare. Încep s ă v ăd viitorul mai
apropiat, apoi pe cel mai îndepărtat şi tot aşa din ce în ce mai îndep ărtat. De la o vreme, simt oboseal ă
după care se aşterne înaintea mea o ceaţă şi încetul cu încetul nu mai v ăd nimic. Din acest moment,
parcă mă deştept dintr-un vis şi mă văd iarăşi în prezent, cu tot mediul ce m ă înconjoar ă. La fel se
petrece şi cu trecutul. Văd veacuri peste veacuri, mii, sute de mii de ani. De la o vreme, imaginea filmului
este din ce în ce mai ştearsă, până nu se mai vede nimic. De aici deducerea c ă prezentul meu - ce
îmbrăţişează o durată de timp inimaginabilă pentru voi - în definitiv este m ărginit, conform gradului
meu de evoluţie. Aceste margini se depărteaz ă pe m ăsura evolu ţiei, astfel c ă pentru gradul meu au o
anumită limită, pentru îngerii planetari aceste margini sunt mai largi, pentru îngerii solari şi mai largi,
lărgindu-se mereu, din grad în grad, pân ă la marii Creatori din Sfera divin ă. A şadar, memoria este
limitată la entităţile spirituale mai puţin evoluate şi este din ce în ce mai extins ă pe m ăsur ă ce urc ăm
treptele evoluţiei spirituale.
Concluzia este următoarea: fiind în condi ţii diferite de ale noastre, este inevitabil ca omul trupesc s ă
vadă lucrurile altfel şi să aibă concepţii cu totul deosebite de ale noastre.
Visul
După actul morţii şi al reîntrupării, visul este fenomenul cel mai important din via ţa omului. Lumea
savantă a făcut apel la fel de fel de ipoteze pentru a- şi explica acest fenomen, dar nu a putut s ă se apropie
nici pe departe de adevăratul mecanism al producerii visului, întrucât el, apar ţinând lumii fluidice, e
imposibil de cunoscut pe cale fizică. Oricât de fantastice ar fi, visele sunt realit ăţi ale lumilor fluidice.
Iluziile există doar în lumea fizică, deoarece sim ţurile ne arat ă una şi adev ărul este altul.
Înainte de a intra în analiza fenomenului numit vis, trebuie s ă re ţinem c ă omul are o stare a sa etern ă -
starea de spirit liber, când posedă o memorie deplină a trecutului, prezentului şi viitorului. A doua
stare a omului este cea vremelnică, starea de duh întrupat - când nu mai ştie nimic de patria de
unde a venit şi nu cunoaşte decât ceea ce apar ţine acestei vie ţi p ământe şti, memoria lui fiind foarte
limitată. Între aceste două stări se înşiră starea somnambulică, transa şi visul.
În starea somnambulică omul este în legătur ă şi cu lumea trupeasc ă şi cu cea spa ţial ă. În starea de
transă, duhul omului s-a exteriorizat complet - ceea ce nu are loc în starea somnambulic ă – fiind în
legătură numai cu lumea fiuidică. În starea de vis, duhul este exteriorizat, iar corpul vital r ămâne în trup.
Divinitatea a orânduit ca omul şi orice animal s ă doarm ă, pentru ca spiritul s ă- şi tr ăiasc ă pentru câteva
ore viaţa de spirit, fără de care viaţa trupească ar fi deosebit de chinuitoare. Dup ă o zi de munc ă, omul
se culcă şi adoarme. Ce se petrece cu el? De cum a pus capul pe pern ă, încetul cu încetul duhul începe s ă
se retragă din temniţa sa, din trupul său. Iată-l afar ă la un metru de trup, tr ăgând dup ă el şi o parte din
corpul său vital. O dată ieşit complet din trup, duhul începe s ă ias ă şi din înveli şul sau corpul s ău vital.
În acest moment un lucid vede pe pat trupul din care pleac ă un fir aflat în leg ătur ă cu corpul vital. Apoi
din corpul vital pleacă un alt fir, care se leag ă de duh - format din scânteia divin ă înconjurat ă de toate
155
celelalte învelişuri fluidice. La deşteptare, omul nu va şti nimic, nu- şi va aminti nimic din tot ce va gândi
şi face de acum spiritul înconjurat de corpul său perispiritual.
Starea de somn adânc, fără vise, este starea normal ă a omului în timpul nop ţii, sinonim ă cu starea de
transă. Cineva ar putea să mă întrebe: „Dacă starea de somn este la fel cu starea de trans ă, de ce omul
când doarme nu ne aude deloc şi de ce mediumul în stare de trans ă ne aude şi ne vorbe şte?” Pentru c ă în
stare de somn duhul s-a îndepărtat de trupul s ău, fiind atent la fenomenele din spa ţiu, iar în stare de
transă un duh străin a ocupat dublul vital exteriorizat şi prin el comunic ă trupului, şi celor din jur,
văzând şi auzind asemenea omului în stare de veghe. Dar st ăpânul trupului, la rândul s ău, vede şi aude
lumea spirituală, auzul şi văzul său fiind spirituale. Dublul vital a fost scos din trup, pentru a fi înc ărcat
cu fluid electric, graţie căruia acest corp eteric va putea conduce ziua urm ătoare func ţiile trupului. O
dată ce a fost încărcat, dublul vital este introdus în trup, iar duhul î şi vede de studiile, medita ţiile şi
conversaţiile sale cu lumea spaţială. Spre ziuă, începe visul. A şadar visul are loc dup ă ce corpul vital a
fost reintrodus în trup, iar duhul singur este în afara corpului vital şi al trupului. Visul poate avea loc şi
ziua când dormim. Somnul de zi nu este absolut necesar, ci doar pentru agrement, odihn ă sau meditare. În
acest timp dublul vital rămâne în trup, iar spiritul hoinăre şte prin împrejurimi.
Visul poate avea loc şi în timpul unei boli trupeşti. În general, durerile trupului nu las ă dublul vital s ă
iasă afară. Cu toate acestea, între anumite momente de a ţipire, spiritul scoate pu ţin afar ă corpul vital, îl
încarcă repede cu fluid vital şi îl reintroduce în trup. Dup ă pu ţin timp îl scoate din nou, îl încarc ă şi iar îl
bagă la loc. În cazul unor boli grave, duhul iese singur din trup, şi din afar ă, prin cordonul fluidic, îl
încarcă - e drept, greu, foarte greu, dar îl încarc ă. În acest caz duhul este ajutat de fra ţi cere şti, cu care se
consultă, vorbeşte şi se poate întâmpla ca frânturi din aceast ă discu ţie s ă fie exprimate, prin grai, de
trupul său. Cei aflaţi în jurul bolnavului spun că acesta aiureaz ă. El nu aiureaz ă, ci reproduce fragmentat,
incoerent, conversaţia sa cu cei din spaţiu şi de aceea nu este în ţeles de cei de fa ţă. C ătre ziu ă duhul
intră în dublul eteric şi în trupul său.
În rezumat, omul trupesc cunoaşte trei stări:
1. Starea de veghe - când duhul şi dublul eteric se află în trup;
2. Starea de somn adânc - când spiritul împreună cu dublul său eteric sunt în afara trupului;
3. Starea de vis - când dublul eteric se află în trup, iar spiritul este în afar ă. Numai în aceast ă stare au
loc visele.
În mod normal, omul nu vorbeşte când doarme. Dac ă îi vorbe şte cineva el nu aude, pentru c ă spiritul
fiind plecat, trupul său nu mai este capabil să audă. Trupul nu aude, ci duhul din el în ţelege şi r ăspunde.
Însă duhul nu va şti ce i se vorbeşte, pentru că dublul vital este în interiorul trupului, fiind o pav ăz ă, o
piedică între vorbitor şi duh, fie că duhul va fi departe, fie c ă va fi pe lâng ă trupul s ău. Dac ă prin pase
magnetice - ale unui om spaţial sau trupesc - se scoate şi dublul vital din trup, persoana respectiv ă cade în
starea numită transă. În acest caz, adresându-ne duhului, el ne va în ţelege şi ne va r ăspunde, dar dup ă
deşteptarea trupului său nu va şti absolut nimic despre întreb ările primite şi r ăspunsurile date. Cu alte
cuvinte, nu va şti nimic din ce s-a petrecut în jurul s ău.
Când omul se deşteaptă - am mai spus şi repet - dublul vital se afl ă deja în interiorul trupului, iar duhul
vine şi se introduce la rândul său în dublul vital. Între adormirea complet ă şi starea de veghe exist ă o
stare de tranziţie, numită aţipire. Încetul cu încetul, duhul se retrage din trup, tr ăgând dup ă el corpul
vital. De acum omul doarme profund. După ce duhul îşi va încărca dublul vital cu fluid, cu for ţa
electrică necesară pentru douăsprezece ore de func ţionare, îl va introduce în trup. Din acest moment,
omul începe să viseze. Va vedea peisaje din diferite ţări şi ţinuturi, va vorbi cu alte duhuri, despre trecut
sau viitor etc, dar la deşteptare le va uita pe toate. Aceasta e regula. Câteodat ă, când visul are loc c ătre
ziuă şi omul se deşteaptă mai mult sau mai puţin repede dup ă vis, el î şi aminte şte câte ceva. Pentru a- şi
aminti pe deplin, condiţia este să se deştepte repede, imediat dup ă vis, ceea ce se poate realiza rugând pe
un spirit prieten să-i facă acest serviciu. O dat ă de şteptat, s ă nu se mi şte, s ă nu deschid ă pleoapele,
pentru că altfel lumina zilei îl trece complet la via ţa trupeasc ă. S ă stea lini ştit şi s ă mediteze asupra
visului avut până mai adineaori. Apucând de un cap ăt al visului şi tr ăgând cu mintea mereu de el, visul
pare că se desface ca de pe un mosor şi, încetul cu încetul, îl reconstituie. În modul acesta, toate ideile şi
imaginile culese de duh - neavând timp să se risipeasc ă în spa ţiu - sunt transmise dublului eteric. Din
corpul vital, imaginile trec în sistemul cerebral şi prin el omul î şi con ştientizeaz ă şi memoreaz ă tot visul.
Fiind o materie vie, dublul vital are capacitatea s ă înregistreze direct toate impresiile vizuale, olfactive sau
auditive venite din lumea exterioară. Aşadar, în afar ă de duh sau fiin ţa noastr ă spiritual ă, şi dublul vital
156
constituie un suport de înregistrare al fenomenelor din afara trupului omenesc. Acest corp eteric, sau dublu
vital - care ne împiedică ziua să ştim ce am făcut noaptea sau ce cunoa ştem din alte vie ţi - înregistreaz ă
cunoştinţe ziua, când spiritul se află în trup, şi înregistreaz ă cuno ştin ţe noaptea, când duhul este în afara
trupului. Prin urmare, corpul vital este o arhivă păstrătoare de cunoştinţe. El reprezintă
„subconştientul” ştiinţei voastre terestre.
Pe lângă materia memorială a duhului şi în dublul vital se imprim ă, sub form ă de simboluri, tot ce a aflat
duhul în timpul nopţii despre viitorul său apropiat, despre evenimentele prin care va trece, iar la
deşteptare „subconştientul” - nefiind prin sine însuşi inteligent, cuget ător ca duhul sau st ăpânul s ău - nu
le poate traduce limpede, decât sub formă de presentiment, de presim ţire c ă va fi ceva, c ă st ăpânului s ău
i se va întâmpla ceva, dar ce anume, nu ştie. Dublul vital fiind doar un înregistrator, f ăr ă s ă posede o
inteligenţă, nu poate reproduce decât inconştient şi vag, ceea ce a re ţinut sau memorat.
Dublul vital are o importanţă capitală în existenţa omului trupesc. De vigoarea sau sl ăbiciunea sa
depinde starea de sănătate sau debilitatea trupului. Chimi ştii no ştri cere şti ac ţioneaz ă asupra dublului
vital, schimbându-i compoziţia originară, cu scopul de a face din om un medium auditiv, vizual sau
telechinetic. Compoziţia dublului vital este conform ă constitu ţiei planetei pe care s-a întrupat duhul.
Consistenţa trupului va fi în raport cu compozi ţia dublului vital. Gra ţie acestei adapt ări, omul poate tr ăi
pe orice planetă, oricare ar fi constituţia sa fizic ă şi chimic ă.
Datorită dublului vital se construiesc visele. Visul poate s ă însemne ceva pentru om şi poate s ă nu-i arate
nimic. Dacă de exemplu un spirit superior trebuie s ă joace într-o întrupare a sa rolul unui biet cioban,
potrivit rangului său, el poate avea noaptea conversa ţii cu alte duhuri, poate c ăl ători sau vizita diferite
regiuni terestre sau spaţiale. La deşteptare î şi va aminti ceva, dar atât de neîn ţeles pentru mintea lui
simplă din actuala viaţă terestră, încât visul nu-i va spune nimic. A şadar, visul reprezint ă uneori ceva şi
alteori nimic - pentru cel care a visat. De multe ori o persoan ă incult ă, pus ă în stare de trans ă, ne uime şte
prin cunoştinţele sale de chimie, fizică şi astronomie. De unde le scoate? Din adâncul arhivei sale
spirituale, pentru că este o entitate superioară în lumea spa ţiilor.
Visele sunt necesare omului. Uneori duhul are nevoie ca ego-ul - personalitatea prin care s-a întrupat şi
constituie conştiinţa sa în starea de veghe - s ă ştie ceva, cât de cât, din cele ce trebuie s ă fac ă în via ţa
terestră actuală. În acest scop, duhul provoacă un vis, pentru ca tot el – prin intermediul ego-ului, care îi
oferă conştiinţa de veghe când va fi în trup - s ă aib ă presentimente vagi despre evenimentele ce vor
urma, despre faptele pe care trebuie să le fac ă şi despre cele de care trebuie s ă se fereasc ă.
Am spus că omul spirit are un program de urmărit. Ca s ă se ţin ă pe acest drum şi s ă nu gre şeasc ă, el
trebuie să aibă, cât de cât, indicaţia drumului său. Pentru a avea în vedere calea ce o are de urmat, duhul
face astfel ca însuşi vehicolul său să înregistreze, sub form ă de vis simbolic, c ărarea pe care îi vor fi
aşternute flori sau ghimpi, bucurii sau supărări.
Lumea crede că visul este ceva întâmplător, o fantezie, fie a celulelor cerebrale, fie a retinei, fie a
„psihicului” său. Nu, nu este aşa. Visul este o producţie voită a duhului, a stăpânului
trupului, sau a altor duhuri, care vor să transmită ceva iubitului lor întrupat.
Deşi viaţa pare a se scurge fără nici o continuitate între lumea noastr ă şi a voastr ă, adev ărul este c ă
între viaţa trupească în stare de veghe şi viaţa de spirit liber este o continu ă curgere, f ăr ă cea mai mic ă
întrerupere, căci între aceste două lumi, îmbinate una în alta, exist ă o leg ătur ă indisolubil ă, a c ărei
funcţionare lumea neştiutoare de adevăruri cere şti nu o cunoa şte. Pentru omul simplu via ţa trupeasc ă e o
fericire. Pentru duhul superior, coborât în trup, via ţa pur trupeasc ă este un chin al ne ştiin ţei şi
întunericului. Atunci Divinitatea a orânduit viaţa de duh exteriorizat din timpul nop ţii, al somnului. Omul
simplu e un cvasi-animal. El nu trebuie să fie stingherit din cursul vie ţii sale, nu trebuie s ă ştie c ă tot ce
spune şi face este auzit şi văzut de cei din lumea spa ţial ă. Ar fi îngrozit ştiindu-se observat, urm ărit în
toate actele şi gândurile sale. Viaţa nu i s-ar mai desf ăşura în libertate, dup ă deplina sa înclinare. Prin
urmare, Divinitatea, în nemărginita Ei înţelepciune, a socotit c ă omenirea, în general, trebuie l ăsat ă în
necunoaşterea lumii spirituale; cunoaşterea Cerului constituind doar privilegiul celor pu ţini.
Noi suntem o piedică pentru animalul din om. Însuşi duhul inferior declar ă c ă el nu vrea – ca om trupesc
- să ştie de lumea sa spirituală. Cei mulţi nu cred în existen ţa spiritului, a vie ţii spirituale, şi nu le plac
cunoştinţele lumii cereşti, duhurile lor fiind încă pe treptele inferioare ale sc ării evolu ţiei spirituale.
Cele mai multe vise par a fi irealităţi, pentru că duhul nu are permisiunea s ă construiasc ă un vis concret,
imaginativ-real. Aceste reprezentări enigmatice vor dura mii de veacuri, pân ă când omenirea va ie şi din
starea morală şi intelectuală înapoiată, până când se va ridica pe treptele superioare ale în ţelegerii şi
157
conştiinţei, când voinţa nu îi va mai permite să se abat ă din calea armoniei divine, stabilit ă din ve şnicie
în tot universul.
Ierarhia cerească
Din antichitate şi până în zilele noastre omul a afirmat, în mod incon ştient, c ă fiecare popor are un
dumnezeu al său. Cu ocazia primului război mondial, împ ăratul Wilhelm a spus: „Poporul german are
dumnezeul său şi el ne va ajuta să câştigăm r ăzboiul”. F ăr ă s ă ştie, el spunea un adev ăr. La rândul
său, poporul evreu afirmă din vechime că îl are pe Dumnezeul s ău.
Noi, cei din spaţiu, spunem acelaşi adevăr - dar, în mod con ştient - şi anume c ă avem pe marele nostru
Terestrian, pe marele nostru Divin, Guvernatorul P ământului. Veneratul nostru Terestrian, în toate
159
cuvântările Sale, ne spune: „Eu nu fac altceva decât execut ordinele Tat ălui Meu ceresc, ale marelui
Dumnezeu, fostul nostru de odinioară Isus”.
La rândul Său, marele Isus răspunde celor care îl întreab ă: „Eu nu fac decât s ă execut ordinele Tat ălui
Meu ceresc, Dumnezeul Dumnezeilor din univers, marele Arhitect Creator”.
Iată, frate dragă, ierarhia Divinilor noştri iubiţi şi venera ţi. Noi cunoa ştem toat ă scara ierarhic ă a
fiinţelor conlocuitoare pe acest glob. Cunoaştem şi Tronul argintiu al Divinit ăţii noastre teriene, cel mai
mare spirit al Pământului, care cu dragoste p ăstore şte peste oi ţele duhuri ale acestei planete. Noi îl
numim Dumnezeul planetei Pământ.
Aşadar la noi există o altă ordine socială, alte somit ăţi spirituale, al ţi sfin ţi. Aceste somit ăţi cere şti ne
aduc la cunoştinţă evoluţia viitoare a micului nostru glob plutitor în imensitatea nem ăsurabil ă a
universului nostru. De la ei spicuim, adunăm cunoştinţe, ca şi puii semin ţele, dar ce greu g ăsim aceste
boabe, căci deşi sunt multe, nu le putem digera pe toate. Lipsa mea de superioritate nu-mi permite s ă
diger o mare cantitate din aceste boabe, din aceste fructe roditoare de cuno ştin ţe. Lucr ările intelectuale,
cunoştinţele referitoare la univers sunt hrana sufletelor noastre. Nou ă, duhurilor de gradul meu, ni se
permite să luăm cunoştinţă de evoluţiile planetare. Copiilor vo ştri din şcoala primar ă li se spune c ă
pământul şi întregul univers a fost creat de marele Creator în şapte zile. S ărmanii copii citesc, înva ţă şi
datorită fragedei lor inteligenţe întunecată de reîntrupare şi datorit ă neputin ţei de a cerceta şi verifica,
cred în această absurditate. Pe măsură ce cresc, inteligen ţa li se lumineaz ă şi amintindu- şi de gogori ţele
învăţate în orele de religie, ei se r ăzbun ă pe naivii care i-au înv ăţat asemenea absurdit ăţi, devenind
indiferenţi faţă de feţele bisericeşti. Copiii observă c ă teoriile şi cuno ştin ţele oamenilor de ştiin ţă se
bat cap în cap cu învăţătura cărţilor scrise de preo ţi. Iat ă-l pe bietul preot ne ştiutor pus într-o situa ţie
foarte grea în faţa elevilor mai mari, din ultimele clase de liceu. Din nefericire, aceast ă ignoran ţă face s ă
se distrugă credinţa şi ştiinţa în existenţa marelui şi adoratului nostru Tat ă divin. Este adev ărat c ă
preotul, chiar dacă ar cunoaşte Adevărul nostru ceresc, nu ar putea înc ă s ă-l dezv ăluie în întregime,
având în vedere mintea necoaptă a micului şcolar.
În învăţăturile primite, ni s-a vorbit şi despre creaţia Pământului, precum şi a universului întreg. Crea ţia
a necesitat nu şapte zile, ci miliarde de miliarde de ani. Marele nostru Terestrian ne-a spus într-una din
prelegerile Sale: „Eu, Păstorul vostru, iubitorul vostru Tat ă, supus ordinelor marelui meu Guvernator
solar, nu existam pe când s-au făcut aceste infinite corpuri cere şti. Marele meu St ăpân, numit pe P ământ
Isus Christos, Guvernatorul acestor de voi locuite planete, mi-a zis: «Iubitul Meu frate, când Eu am f ăcut
aceste planete, dintre care pe aceasta ţi-am d ăruit-o s ă o - conduci, tu nu existai pe aici, ci z ăceai în sânul
lui Abraham, adică în sânul divinului Meu Stăpân». Eu, p ăstorul P ământului nu eram aici în momentul
creării sale?! Atunci mirat, am întrebat:
- Doamne, împărat al acestei vaste împărăţii solare, eu nu eram de fa ţă la crearea P ământului?
- Fiule, adevăr grăiesc, tu nu erai de faţă pentru că nu-Mi erai necesar.
- În genunchi stând, eu, neputinciosul Tău serv, o, Domnul meu iubit, îndr ăznesc s ă Te întreb; M ăria Ta,
singur ai făcut aceste planete ale împărăţiei Tale?
- Nu, fiule, nu le-am făcut singur, ci împreună cu Lucrătorii Tat ălui Meu.
- Dar cum erau aceşti Lucrători, de unde au venit, cine erau şi unde sunt Ei acum?
- Fiule, tu eşti acum Guvernatorul planetei Pământ, dar Creator, Ziditor nu e şti. Tu e şti Conduc ătorul
suprem al acestei planete, care este proprietatea Mea, d ăruit ă de Tat ăl Meu şi Fra ţii
Mei mai mari şi pe care, la rândul Meu, ţi-am d ăruit-o ţie. Fra ţii Mei din Sfera-Laborator, Fiii Tat ălui
Meu sunt Creatorii de universuri. Fraţii Mei nu mai conduc, Ei au fost ca tine odinioar ă, dup ă aceea,
asemeni Mie veacuri nenumărate au fost, iar azi Ei sunt Ajut ătorii marelui nostru Tat ă, Constructorii
operelor Sale. De pe vremea când am fost şi Eu prin lumile fizice, au trecut miliarde de ani divini, unitatea
Lor de măsură a timpului, de milioane de ori mai mare decât anul solar, iar acesta de zeci de mii de ori
mai mare decât anul globului tău.
- Mărite Doamne, Divinul Cerurilor noastre, Tu, f ăc ătorul Soarelui şi al acestor dou ăsprezece mari
planete, de ce acum Tu nu mai creezi? De ce ai r ămas aici şi nu ai p ăr ăsit Soarele şi aceste planete
pentru a Te duce cu Fraţii Tăi în sânul Tatălui ceresc şi a ne l ăsa pe noi, ace ştia mai mici, s ă conducem
fructul muncii Tale divine?
- Frate - mi-a răspuns Domnul, marele fost Isus - adev ăr gr ăiesc vou ă c ă Eu sunt mai mic decât Ziditorii
care au lucrat la acest sistem planetar. Înainte de a fi fost ceea ce sunt azi, Eu am fost ceea ce e şti tu azi:
un umil conducător de planetă, într-un alt sistem al acestui nem ăsurat univers, şi am avansat pân ă la
160
gradul de Păstor solar sau de astru. Cum însă toate astrele î şi aveau conduc ătorii lor, Tat ăl nostru suprem
a creat un alt sistem planetar, pe acesta, în fruntea c ăruia M-a pus pe Mine. Marele Creator trebuie s ă
creeze continuu, căci o dată cu crearea de duhuri, Părintele nostru trebuie s ă creeze şi casele lor, unde s ă
trăiască şi să avanseze.
Înainte ca Tatăl Meu să-Mi dăruiască acest sistem, a fost necesar ca veacuri de ani divini s ă stau pe
soarele de care aparţinea planeta Mea. Acolo am studiat cele ce trebuie s ă cunoasc ă un Guvernator solar.
Când studiile Mele s-au terminat şi când Tat ăl acelui astru, Guvernatorul acelui sistem solar a judecat c ă
Eu, Fiul Său, sunt demn de a poseda, la rândul Meu, un astru asem ăn ător cu al Lui, Mi-a zis: «Fiule, a
venit vremea să Te întorci în sânul Lui Adam şi Abraham, de unde ai plecat, din negura îndep ărtat ă a
miliardelor de ani. Întoarce-Te acolo şi pune-Te la dispozi ţia marelui Creator şi El î ţi va ordona ceea ce
trebuie să faci, când vei fi conducător de sistem planetar».
- Tatăl meu iubit, Păstorul mult iubit al acestui sistem, nu po ţi s ă-mi spui ce are s ă fac ă Tat ăl suprem cu
mine?
- Fiule, Eu ştiu ce are să-ţi spună şi facă, marele Creator, dar nu am voie s ă- ţi vorbesc despre acestea.
Tu acum eşti egal cu Mine, căci vei fi şi tu un conduc ător de astru. Ce M ă întrebi nu-Mi apar ţine, ci
Tatălui nostru al tuturor. Numai El, marele Arhitect al lumilor, ţi le poate spune. Tu acum ştii cum se
conduce un sistem, cunoşti cum trebuie să evolueze o planet ă din punct de vedere moral şi fizic şi cum
să evolueze duhurile de pe ele, dar încă nu cunoşti cum se creeaz ă un sistem planetar, cum au fost create
puzderie de miliarde de sisteme şi miliarde nesfâr şite de planete.
Eu, frate, am asistat la crearea acestui astru şi a acestor planete ale Mele. Marele Arhitect Creator Mi-a
comunicat când eram în sânul Său, în Sfera divin ă, cum se nasc sorii şi planetele, cum tr ăiesc şi cum
mor. «Du-Te - Mi-a spus atunci Tatăl - cu Fraţii Tăi de aici de la Mine, din Sfera- Laborator, în spa ţiul
unde Eu voi ordona şi Ei vor lucra împărăţia Ta. Tu să urm ăre şti pe Fra ţii T ăi Ziditori de universuri,
cum fac şi ceea ce vei vedea ţine minte. Când astrul T ău şi planetele pe care Ei le vor crea vor muri, Tu
vei reveni la Mine şi atunci vei fi una cu Fra ţii Tăi de aici, Ziditori de astre, şi vei fi egal cu Ei. Dup ă
aceea nu vei mai avea astru de condus în vecii vecilor şi vei ajunge şi Tu Ziditorul Meu, precum Ei sunt
egalii Mei în creaţie, şi aici cu Ei în sânul Meu vei tr ăi. Du-Te, prin urmare, Fiule, şi a şteapt ă la crearea
lumii Tale şi după ce o vei vedea făcută, condu-o precum Te-am înv ăţat.»”
Iată, frate pământean, un mic pasaj din marea noastr ă Biblie, din marea carte a crea ţiilor, a Tat ălui
nostru ceresc. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi. Amin.
Totul începe cu numărul unu şi se continuă spre infinit. Totul începe cu a şi urc ă spre spre infinit.
Spiritul mineral a evoluat pe toate felurile de planete solide din univers. Când a terminat seria
completă de minerale din lume devine spirit vegetal. Animând un trup de plantă, spiritul vegetal va
trăi şi evolua prin toate felurile de plante de pe toate gradele de planete din univers, purt ătoare
de vegetaţie, iar când va termina întreaga serie - de la cele mai solide, pân ă la cele mai eterice - va deveni
spirit animal. Aceeaşi filieră o va urma şi duhul animal din planet ă în planet ă şi din sistem în sistem,
până la formele cele mai sublime de animal, când va deveni duh uman. Aceeaşi scară de evoluţie o va
urma şi duhul uman; când scara evolutivă umană va fi urcat ă complet, duhul uman va fi ridicat la rangul
de înger planetar. La început va fi înger pe o planetă inferioar ă dar va avansa pe rând ca înger
planetar pe toate categoriile de planete din univers, devenind guvernator planetar. Conducătorul
planetar sau terestrian va peregrina prin planete de toate gradele, devenind înger solar. Cu acest rang va
evolua, rând pe rând, pe toate categoriile de sori şi dup ă terminarea acestei nesfâr şite şcoli solare, va
deveni Guvernator solar, conducător de sistem planetar. Treptele se urcă mereu, tot mai sus,
până la Fiinţa supremă care a creat totul.
Cititorii gândurilor
Mă întrebi dacă există într-adevăr persoane cu minunatul har de a citi gândul oamenilor. Da, exist ă
asemenea oameni, dar ei sunt extrem de rari, mai rari chiar decât mediumii care aud vorbirea noastră
spirituală. Cauza acestei rarităţi se afl ă în una din marile legi cere şti, care opre şte acest dar spiritual.
Darul de a citi gândurile ar nenoroci un duh întrupat lipsit de un trecut evolutiv de lung ă durat ă.
Nenorocirea ar consta în faptul că, deţinând acest dar, ar fi ispitit s ă citeasc ă gândurile cele mai intime
ale semenilor săi şi apoi să profite de cele aflate, în diferite scopuri şi interese personale.
Înainte de a dezvolta acest subiect, afirm c ă, din diferite motive, aceast ă capacitate apare câteodat ă
efemer la unele persoane, dar dispare curând. Este atât de trec ător încât ei în şi şi, dup ă trecerea
fenomenului, se miră cum de au citit acele gânduri.
Acum să vedem mecanismul citirii sau aflării gândului unui om.
Mai întâi, trebuie să ştiţi că atunci când omul are pe suflet o tain ă, o idee pe care vrea s-o ascund ă în
adâncul sufletului său, tocmai acel secret este dat mai repede la iveal ă; şi iat ă cum. Prin faptul c ă acord ă
o importanţă deosebită unei idei, prin silinţa depus ă ca nu cumva s ă scape un cuvânt ori s ă fac ă vreo
aluzie la ea, omul o fixează zi de zi tot mai puternic în sufletul s ău. La început imaginea ideii era simpl ă,
dar gândindu-se la ea, silindu-se mereu s ă o ţin ă ascuns ă, o reproduce, o multiplic ă, înzecind-o şi
însutind-o. Cu cât îşi îndreaptă mai mult atenţia la ea, cu atât o fortific ă şi ideea iese mai la suprafa ţă,
devine mai uşor exteriorizabilă.
Să luăm un exemplu.
Un om a comis o infracţiune. Frica de a nu fi descoperit îl determin ă s ă fac ă tot posibilul – prin fapte,
vorbe etc. - să nu fie bănuit de fapta sa. Prin urmare, î şi îndreapt ă mereu gândurile asupra faptei sale,
171
fiind preocupat de ascunderea ei. I se pare ca este b ănuit de oricine prive şte mai lung la el. Adic ă, iar şi
iar este cu gândul la ceea ce a făcut. Apari ţia întâmpl ătoare a unui poli ţist îl face s ă tresar ă şi gândul îi
fuge iar: „Nu cumva ăsta mă caută pe mine?” Astfel c ă, vrând-nevrând, acest nefericit f ăptuitor scoate
din adâncul memoriei ideile faptei sale şi f ăr ă s ă ştie, f ăr ă s ă vrea, le exteriorizeaz ă.
Treptele citirii gândului sau a faptelor comise se ridic ă de la simpla presupunere, pân ă la vederea sau
auzirea gândului - ca în lumea noastră a duhurilor. Iat ă-l pe f ăpta ş în fa ţa comisarului. Prin meseria lor,
aceşti oameni au dobândit un fel de a ghici pe f ăpta ş şi iat ă cum. Comisarul ştie c ă ideile sunt ca
verigile unui lanţ; apuci de una şi tragi apoi de toate celelalte. Stând în fa ţa comisarulului, f ăpta şul
tremură la gândul că va fi descoperit. Dar tocmai gândul acesta scoate la suprafa ţă ideile faptei sale, care
pornesc prin spaţiu sub forma unor semne eterice colorate şi sonore. Poli ţistul sau magistratul le
primeşte, inconştient, în spiritul său. Cum nu poate traduce clar aceste idei în mentalul s ău, ele se arat ă
numai sub formă de bănuieli. Având această bănuial ă, începutul slab al unei convingeri, pune întreb ări
meşteşugite, scoţând de la făptaş idei lăturalnice, aflate, cât de cât, în rela ţie cu fapta ascuns ă.
Perspicacitatea cercetătorului găseşte că una din idei are leg ătur ă cu îns ăşi fapta şi o dat ă ce a pus
mâna pe această primă verigă, o speculează, o întoarce, o suce şte, ca s ă mai scoat ă înc ă una şi înc ă
una, toate fiind lăturalnice, dar de mare valoare, pentru a ob ţine pe baza lor m ărturisirea faptei comise.
În acest caz avem de-a face cu un simplu act de psihologie uman ă, o simpl ă b ănuial ă n ăscut ă de ideea
plecată din spiritul făptaş şi transmisă involuntar şi inconştient spiritului instructorului. O citire de gând,
neclară, oarecum presimţită, intuitivă.
Doar un puternic medium vizual sau auditiv poate citi sau cunoa şte gândurile cu adev ărat. Exist ă oameni
cu darul de a vedea fluidele şi duhurile din lumea spa ţiilor. De şi sunt oameni trupe şti, se comport ă din
punctul de vedere al percepţiei asemenea unui spirit liber. Ace şti oameni se opresc din orice ac ţiune sau
gândire, devin atenţi şi spiritul lor traduce automat semnele colorate ie şite din capul semenului lor.
Aparenţa face să se creadă că ei văd cu ochii trupeşti gândirea unui om. În realitate, spiritul - f ăr ă ştirea
personalităţii, a conştiinţei sale de veghe - vede reprezent ările simbolice ale gândirii unei persoane şi le
traduce automat în grai mental. Astfel, în mintea omeneasc ă a cititorului de gânduri vin cuvinte-gânduri
de la o persoană aşezată lângă el.
În fine, o altă categorie de mediumi primesc unde-gânduri - în mod telepatic, de aproape sau departe - sub
forma unor voci. Un asemenea om, posesor al unei capacit ăţi foarte rare, st ă lini ştit şi surâz ător, iar în
capul său răsună o voce ca şi cum ar avea un receptor de telefon la ureche, prin care i-ar vorbi cineva.
Uneori, omul constată că ideile sale sunt rostite de o persoan ă aflat ă al ături, mirându-se cum de un
străin a citit ceea ce gândise în forul său intim. Dac ă str ăinul îi mai spune câteva din propriile sale idei,
cade pe gânduri şi chiar îl îngrozeşte faptul că nu-şi poate explica cum de acest om ştie ceea ce gânde şte
el.
Pentru că este întruparea unei entităţi spirituale evoluate, cititorul de gânduri aude şi vorbirea duhurilor,
a oamenilor spaţiali, fiind oprit de aceştia să se dest ăinuie sau s ă fac ă o impruden ţă, care s ă-l dea de
gol. Din această cauză devine foarte rezervat şi cuminte.
Posesorul unei asemenea mediumităţi este un fericit, pentru c ă poate afla gândurile semenilor, dar în
acelaşi timp este şi un nefericit, căci omul e om şi poate c ădea în gre şeli. Profitând de capacitatea sa
mediumică se va face nespus de vinovat, aşteptându-l consecin ţe grave. Fiind un duh superior şi un
protejat şi răsfăţat al Cerurilor, greşeala sa va cânt ări de zeci şi sute de ori mai mult decât a oric ărui
altul. A încălcat o lege morală şi îşi va pl ăti amarnic gre şeala. Fiind con ştient c ă, îmbr ăcând haina
trupească, este supus greşelii, nu orice duh accept ă s ă i se acorde darul minunat de a citi sau auzi
gândirea oamenilor. Este greu să-şi ducă la liman misiunea destinului pentru care s-a întrupat, darmite s ă
se mai încarce şi cu năpasta asta, care prin ispitire îl poate pr ăbu şi spiritual. Iat ă de ce sunt rari mediumii
cititori şi auditori ai gândurilor umane.
Duhul-copil
O axiomă a Cerurilor noastre este şi aceasta: Divinitatea nu a făcut nimic inutil. Totul are un rost
în natură. De câte ori Divinitatea a creat ceva nou, a stabilit şi legea sa corespunz ătoare. Printre
numeroasele Sale legi este şi legea evoluţiei duhului şi a materiei. Dar de felul cum se face aceast ă
evoluţie nu s-a ocupat şi nu se ocupă Creatorul. Divinitatea nu a l ămurit misterul evolu ţiei - de ce s ă
evoluezi şi cum să evoluezi mai repede - nescriindu-l în nici o lege. Bietul duh a vrut s ă afle de ce trebuie
să studieze şi să sufere, dacă vrea să evolueze. Pentru aceasta, el a f ăcut apel la divinul s ău Creator şi
din Sfera divină i s-a răspuns: ,,Fiule, te-am înzestrat cu inteligenţă, voinţă şi memorie
egală cu a Mea. Acum Eu nu mai am timp să Mă ocup de tine. Ca să avansezi îţi
recomand să faci apel la judecată, iar raţiunea ta îţi va dezvălui tot ce trebuie să faci
ca să cunoşti opera şi legile Mele. Legea o poţi cunoaşte, pentru că e scrisă şi pusă
de Mine în tot universul creat. Ea este acolo pentru a te lumina, controla şi ajuta în
studiile tale.”
Bietul duh înţelege că nu există alt mijloc decât s ă- şi pun ă în func ţiune inteligen ţa şi voin ţa. Dar ce
grei au fost primii săi paşi, deoarece nu ştia cum s ă- şi întrebuin ţeze inteligen ţa, cum s ă- şi pun ă în
funcţiune voinţa, mai ales că memoria sa conştient ă era coal ă alb ă, nu con ţinea nici o reprezentare,
neavând nici un „trecut”. Pentru el nu exista, deocamdat ă, decât un „prezent”.
Acolo departe, în Sfera-Laborator, în casa Tat ălui s ău, duhul-copil venea zilnic în contact cu idei şi
numai idei, care nu-i lăsau în memorie nici un semn, nici un tipar, deoarece toate erau idei abstracte, care
oricât de definite erau de Cei ce sălăşluiesc acolo, nu-1 puteau l ămuri, nu-1 puteau
face să le înţeleagă şi deci să le memoreze.
Trece „timp peste timp” - de fapt nu trece nimic, deoarece timpul se m ăsoar ă prin ceva, şi acel ceva acolo
nu este decât evoluţie - dar evoluţia duhului pare să nu mai pornească. Trec mereu idei peste c ăp şorul
micului duh şi noua făptură tot nu poate înţelege nimic. „Timpul” trece, dar duhul-copil nu are nici o
vârstă, deoarece vârsta se măsoară în capitalul de no ţiuni acumulate, idei pe care duhul nu le poate înc ă
înţelege şi fixa în memorie. Trec astfel „mii de ani” şi duhul-copil aflat într-o stare de somnolen ţă abia
începe să prindă câte o noţiune. E o minune să înveţi o no ţiune abstract ă, lipsit ă de o reprezentare
concretă. Te îngrozeşti numai când te gânde şti s ă înve ţi ceva ce nu ai v ăzut deloc. Printre primele
noţiuni acceptate de micul duh uman este ideea existen ţei Tat ălui s ău, a Creatorilor auxiliari din Sfera
divină şi a materiei prime din care se creeaz ă totul. În fine, dup ă ani şi ani de-ai vo ştri tere ştri, când a
agonisit un mic capital, duhul uman va fi trimis în lumea creat ă. El nu poate r ămâne o ve şnicie în
Laborator, pentru că ştiinţa marilor Lucrători divini de acolo este atât de înalt ă, încât nu ar putea
niciodată înţelege şi învăţa ceva. Duhul a primit în Sfera divin ă anumite no ţiuni. De exemplu, ştie c ă
există şi alte duhuri-copii, asemenea lui; că marii Creatori de acolo au fost cândva ca şi el; c ă tot ce se
creează acolo este destinat să fie trimis în lume, spre perfec ţionare. În fine, a v ăzut şi s-a convins c ă to ţi
Creatorii muncesc necontenit şi se simt ferici ţi c ă muncesc la opera Tat ălui lor.
Duhul-copil se convinge că nu poate să mai rămână în Sfera divină, deoarece acolo nu se înva ţă cum s ă
„lucrezi”, ci numai cum să „cugeţi”. Cu alte cuvinte, activitatea nu se înva ţă prin pur ă idee, ci prin
190
înfăptuire. De la o vreme, înţelege că tot ce se lucreaz ă în Laborator nu poate s ă r ămân ă acolo, ci este
destinat pentru dincolo, adică în sfera creată, despre care tot aude vorbindu-se.
Convingerea duhului-copil se întăreşte când cei întorşi din sfera creat ă în Laborator, le descriu lucruri şi
fapte despre care nu-şi poate face o concep ţie, nu şi le poate reprezenta, pentru c ă nu a fost acolo s ă le
perceapă. Din acest motiv nu poate înţelege şi prin urmare nici memora descrierile şi defini ţiile celor
întorşi din sfera creată. Atunci se convinge că locul unde 1-a creat Tat ăl s ău este Rai, dar fericit nu este,
deoarece se plictiseşte într-un loc unde nu poate face nimic. În plus, auzind de la cei întor şi despre minuni
de fapte, fiinţe şi privelişti din lumea creat ă, se na şte în el dorin ţa vie s ă plece din Raiul Tat ălui şi s ă
vină să vadă şi el cum sunt aceste regiuni, stele, comete şi planete pline de tot felul de fiin ţe. Dore şte s ă
le vadă şi să înveţe şi el ce este aici, în sfera creat ă, pentru a ajunge tot atât de ştiutor ca cei întor şi în
Laborator şi ca Lucrătorii divini din Sfera divină. Când s-a convins - de la b ătrânii reîntor şi în Rai, ce au
în spate miliarde de ani - că numai în lumile stelelor şi planetelor va putea vedea şi pip ăi tot ce a auzit,
că numai în sânul acestor lumi poate deveni perfect şi fericit, se hot ăr ăşte s ă plece. Nu i s-a spus c ă
această învăţătură se obţine cu preţul suferinţei, şi, asemenea unui pelerin, pleac ă pe un drum lung, ce
pare că durează o veşnicie. Începe să cunoască munca, prin lacrimi şi suspine, şi în sudoarea frun ţii î şi
câştigă pâinea - învăţătura. Aici află imediat de legile divine ale Tat ălui.
Iată plecarea lui Adam din raiul biblic. Trăind prin sori, afl ă de legile solare, şi în fine, mai târziu, afl ă şi
de legile planetare. Curând înţelege că legea solar ă este comentariul legii divine, iar
legea planetară este regulamentul explicativ, dezvoltat, al legilor divine şi solare. Din cele spuse, se vede
că duhul nu a fost izgonit din Rai, ci a plecat, convins c ă nu va putea ajunge s ă cunoasc ă ceea ce ştie
Tatăl său Creator - pomul cunoaşterii binelui şi răului – decât înv ăţând tot ceea ce El a creat, toate ideile
emise de El în lume, şi că această învăţătură nu o poate ob ţine decât vizitând marea Sa împ ăr ăţie.
Şarpele ispititor - duhul ajuns perfect - i-a mai spus că numai aici, în creaţie va vedea concretizate,
într-un fel oarecare, ideile abstracte înv ăţate în Laborator şi c ă o prim ă condi ţie s ă devin ă fericit e s ă
iubească. Or iubirea nu se poate cunoaşte şi învăţa decât în crea ţia Tat ălui. Ace şti diavoli simbolici
i-au vorbit atât de frumos, i-au descris crea ţia Tat ălui în asemenea culori, încât bietul duh-copil s-a
entuziasmat şi s-a hotărât să pornească la drum. A plecat, a colindat din sfer ă în sfer ă şi aici, în crea ţie,
a aflat că există o „moarte”. Aici face cuno ştin ţă concret ă cu bun ătatea şi r ăutatea oamenilor, idei de
care se vorbise şi le reţinuse ca noţiuni abstracte, dar acum le-a v ăzut şi sim ţit pe propria sa piele. Aici
vede şi se îngrozeşte cum răutatea merge până la uciderea fiin ţelor create de Tat ăl. Aici vede aplicându-
se legile divine, de care i s-a vorbit în Rai, dar acolo nu le-a în ţeles.
Cum ar fi putut bietul duh-copil să ştie ce înseamnă „a ucide”, când în Laborator nu a v ăzut niciodat ă
aşa ceva. Cum era să înţeleagă fenomenele complexe ale compunerii şi descompunerii materiei fizice,
când asemenea fenomene şi materii nu existau în Laborator, ele fiind rezultatul procesului de combin ări
fizice şi chimice a materiilor fluidice compuse din lumile create. În lumea creat ă, duhul-copil înva ţă,
învaţă şi disperă învăţând. Aici suferă, suferă, până la exasperare, pân ă la revolt ă, regretând Raiul pe
care 1-a părăsit. El vine în conflict cu mediul intelect de aici - divin, solar şi planetar - se revolt ă şi
încalcă legile divine, solare şi planetare. Vrea să plece din acest iad, dar nu mai poate, şi - încercuit de
forţe - duhul cade înfrânt şi vlăguit. Târziu înţelege că nu exist ă alt ă sc ăpare decât supunerea, umilin ţa,
munca din greu, adică să lucreze în via Tat ălui divin, pentru prop ăşirea lui şi a operei Tat ălui s ău.
Miliarde nesfârşite de ani, duhul uman îşi va depăna existenţa şi din neputinciosul de alt ădat ă va deveni
o Forţă creatoare, din neştiutorul de altădată, va deveni atot ştiutor ca Tat ăl s ău. Atunci se va întoarce în
sânul Tatălui, în Sfera Sa fluidică, în Raiul din care plecase odat ă, devenind Lucr ător divin, Creator de
materii şi duhuri, Auxiliar al Tatălui ceresc, în uria şa Sa oper ă: Creaţia.
Forvispiile
La sosirea nopţii, omenirea se culcă şi adoarme. Dar o dat ă cu adormirea trupului, duhul fiec ăruia iese
din trup, pentru a-şi continua lucrarea spiritual ă. C ătre ziu ă, duhul se reîntoarce în trupul s ău. Toat ă
această lucrare trebuie să rămână neştiută de omul trupesc. Aşadar, unul şi acela şi duh are dou ă
activităţi diferite: 1. ziua - prin intermediul trupului; 2. noaptea - prin corpul fluidic.
Dar de ce duhul coborât în trup nu ştie ce a f ăcut în timpul nop ţii? Pentru c ă nu o permite trupul.
Celulele trupului, sau mai exact forvispiile lor, întunec ă amintirea şi omul nu mai ştie nimic. Într-adev ăr,
deşi duhul uman este guvernatorul vastei colonii de celule ce formeaz ă trupul s ău, totu şi aceste viet ăţi
au şi ele puterea lor, prin care întunecă memoria duhului. Astfel, sistemul osos este format din mii şi mii
de celule osoase, forvispii minerale, iar restul trupului - muşchi, sânge, organe etc. - este format dintr-
un număr deosebit de mare de celule, forvispii vegetale.
Prin urmare, duhul omului comandă ca un suveran peste un microcosmos format din dou ă categorii de
forvispii - minerale şi vegetale. Fireşte, vei întreba: „Dar forvispii animale nu se g ăsesc în trupul
omului?” Nu, omul nu posedă în el forvispii animale. În definitiv, omul este un conglomerat de forvispii:
un duh-om, învelit în hainele sale fluidice, adic ă un duh asociat cu alte categorii de fiin ţe, surioare, mai
mici - minerale şi vegetale - care îl vor ajuta, şi la rândul s ău şi duhul uman le va ajuta în evolu ţia lor.
Aşadar, şi în acest caz, s-a alc ătuit o sfânt ă treime, care lucreaz ă împreun ă, cât timp omul va tr ăi pe
pământ. Când se va termina firul acestei existen ţe, forvispiile se vor dezagrega şi fiecare î şi va relua
libertatea sa firească, va deveni de-sine-st ăt ătoare.
Cu altă ocazie am spus că există patru categorii de forvispii - minerale, vegetale, animale şi umane -
făcute de patru categorii de Divinităţi insufl ătoare. În realitate, nu exist ă decât trei feluri de forvispii:
minerale, vegetale şi animale, care prin evoluţie devin umane.
Mineralul posedă numai voinţă, mişcare şi memorie instinctivă. Memoria instinctiv ă a mineralului
rămâne aceeaşi pe toată perioada existenţei sale; ea deci nu se mai dezvolt ă. Prin urmare, for ţa de
mişcare şi memoria instinctivă a mineralului, îi permite s ă- şi men ţin ă aceea şi form ă, în vecii vecilor.
Pe lângă voinţă şi memorie, vegetalul posedă şi cugetare, adic ă memoria ei nu mai este instinctiv ă ca a
mineralului, ci este formată prin acţiunea cugetării, adic ă este o memorie reflectat ă.
Animalul are o voinţă şi o memorie în devenire, şi o cugetare mai ridicat ă decât a plantei.
În fine, omul are voinţă, memorie şi putere de raţiune.
întrupări, dintre care cea din urmă este cunoscut ă sub numele de evanghelistul Ioan, iubitul ucenic al
Domnului. Cu toţii au fost oameni modeşti, oameni ca oricare al ţii, dar dincolo de ei se ascundeau
Lumini dintre Luminile cereşti.
De câte ori Guvernatorul solar a coborât pe Pământ şi s-a f ăcut om, a coborât şi reprezentantul S ău din
Treimea conducătoare a Pământului. A" (Alfa secund) s-a întrupat în Ioan Botez ătorul, înaintea
Suveranului sistemului nostru solar. Isus a venit la reprezentantul S ău ca s ă-L boteze, dar Ioan a gr ăit:
„Nu sunt vrednic să Te botez”. Isus i-a răspuns: „A1 (Alfa prim) te-a ales pe tine A" (Alfa
secund) şi Eu cer de la tine botezul sfânt, ca să recunosc puterea lui A' –
Guvernatorul suprem al planetei Pământ, numit de Mine, în numele Tatălui Meu. A'
te-a numit pe tine, în numele Meu, prin puterea Mea, iar acum Mă supun puterii
Mele, care prin tine se întoarce la Mine. Amin. „
Armonia desăvârşită domneşte pe toate sferele create de Tat ăl. Nimeni şi nic ăieri nu se poate plânge c ă
i s-a făcut vreo nedreptate. Justiţia divină dă dreptate tuturor, dup ă meritul lor. Dreptatea este decernat ă
de Forul suprem judecătoresc al fiecărui glob, care hot ăr ăşte în numele Tat ălui ceresc. Nimic nu se
203
poate face pe pământ - război, revoluţie etc. - f ăr ă ştirea şi aprobarea sfintei Treimi planetare,
Guvernatorul planetar, A {Alfa) şi O (Omega) planetei Pământ. Fiecare din cei trei A (Alfa) are sub
ascultarea sa trei duhuri cereşti - numite Asesori. Prin urmare, există nouă Asesori. Când unul din cei
trei A (Alfa) coboară la suprafaţa pământului, pentru a se întrupa, locul s ău este ocupat, temporar, de cei
trei Asesori corespunzători. Astfel, când A" (Alfa secund) s-a coborât şi s-a întrupat ca om, sub
numele de Ioan Botezătorul, a fost înlocuit de Asesorii s ăi, pentru ca Treimea suprem ă s ă fie întreag ă.
La fel s-a întâmplat şi când a coborât A'" (Alfa terţ), al treilea factor al sfintei Treimi planetare, pentru a
deveni ucenicul cel mai tânăr al Domnului. Când A" (Alfa secund) şi A"' (Alfa terţ) au fost deodată
oameni pe pământ, pentru a fi în preajma divinului Guvernator solar, conducerea P ământului se
compunea din şapte duhuri: Alfa prim (A1), cei trei locţiitori sau Asesori ai secundului (A"), plus cei
trei locţiitori ai terţului (A'") - stăpânul acestei planete. Extrem de rar s-a întâmplat, în trecutul
Pământului, să coboare deodată cei trei Alfa. În acest caz, loc ţiitorii au fost în num ăr de trei ori trei -
nouă Asesori, duhuri îngeri.
În infinita Sa înţelepciune, Tatăl a socotit c ă nu este bine ca numai unul s ă hot ăreasc ă. De aceea El a
instituit treimea. Primul formează teza, al doilea stabile şte antiteza şi al treilea hot ăr ăşte. Totul se face
după următorul model divin: cel dintâi propune o teză, o părere asupra unei probleme oarecare. Al doilea
respinge acea părere, propunând alta. Al treilea judec ă cele dou ă p ăreri şi apoi hot ăr ăşte. Primul nu are
voie să argumenteze, ci numai propune. Al doilea nu are voie s ă fie de acord, s ă se uneasc ă cu p ărerea
celui dintâi, de orice fel ar fi ea, el nu poate decât s ă emit ă o nou ă propunere. În fine, al treilea,
examinând cele două propuneri se poate uni cu una din ele, sau poate prezenta o nou ă propunere.
Cuvântul său este hotărâtor, deşi este al treilea Alfa (A'") — cel mai mic.
Nici unul nu poate lucra independent. Înţelepciunea divin ă a statornicit pentru totdeauna ca s ă poat ă fi
pusă în execuţie numai lucrarea hotărât ă în consiliu, dup ă modelul de mai sus. O dat ă ce Treimea
conducătoare s-a pronunţat, toate duhurile pământului trebuie s ă se supun ă hot ărârii sale. Cei nou ă
Asesori au fiecare lângă ei câte trei ajutoare, tot îngeri, duhuri ale Adevărului, sau
sfinte duhuri. De trei ori nouă fac douăzeci şi şapte de ajutoare, numite Delegaţi. Aşadar, Forul
suprem sau Tribunalul suprem al Pământului se compune din 3 Alfa, 9 Asesori şi 27 Delega ţi. În total 39
de membri sau sfinte duhuri, iar toţi la un loc sunt denumi ţi Sfântul Duh.
' Planeta Pământ este formată din Cerul sau spaţiul s ău ceresc - locuit de entit ăţi spirituale, şi din globul
terestru, Terra - populat de entităţi spirituale întrupate. Cerul este împ ăr ţit în patru zone fluidice: una
angelică şi trei umane. Fiecare zonă se divide în trei sfere. Sferele umane sunt împ ăr ţite în câte trei inele,
divizate la rândul lor în trei spaţii. Prin urmare, zona fluidic ă uman ă cuprinde de 3 ori 27 de spa ţii - 81 de
spaţii cereşti, spirituale, sub forma unor sfere concentrice locuite de duhuri umane.
Iată înţelesul celor patru evanghelişti ai Domnului, cele patru zone fluidice fiind reprezentate concret prin
patru cuvântători ai înţelepciunii Domnului.
Zona îngerilor este împărţită în trei sfere diferite prin calitatea fluidelor ce o alc ătuiesc şi prin rangul
îngerilor care o populează. Venind de la exterior spre suprafa ţa p ământului, avem:
1. Sfera îngerilor de evoluţie divină;
2. Sfera îngerilor de evoluţie solară;
3. Sfera îngerilor de evoluţie planetară.
În aceste trei sfere se hotărăşte toată viaţa voastr ă uman-trupeasc ă. Sub zona angelic ă - format ă din trei
sfere angelice - se află trei zone umane: I. Zona duhurilor albe - cea mai îndepărtată de pământ; II.
Zona duhurilor albastre; III. Zona duhurilor roşii - înconjoară suprafaţa pământului. Îngerii
primesc ordin din Sfera divină sau din Soare şi le aplic ă ad litteram, asupra lumii trupe şti de la suprafa ţa
pământului.
Fiecare din cele trei zone umane - albă, albastr ă şi ro şie, populate de spirite umane, de oameni spa ţiali -
este împărţită în câte trei sfere. Prin urmare, exist ă nouă sfere fluidice umane: trei ale duhurilor albe, trei
ale duhurilor albastre şi trei ale duhurilor roşii.
Zona albilor este populată de spirite umane albe de trei categorii: om alb divin, om alb solar şi om
alb planetar. Aceeaşi împărţire pe categorii există şi în etajele albastre şi ro şii.
Aşadar avem de trei ori spirite divine, solare şi planetare. De trei ori trei fac nou ă categorii de spirite
umane. Deasupra lor sunt cele trei etaje angelice, cu câte trei categorii de îngeri. În total există
douăsprezece etaje, cu douăsprezece categorii de duhuri.
În fruntea fiecăruia din aceste douăsprezece etaje - nou ă umane şi trei angelice - se afl ă câte o treime
angelică. Prin urmare, în lumea spaţială a Pământului exist ă dou ăsprezece domnii. Nu unul conduce
fiecare domnie, ci câte trei, adică conducerea este şi aici treimic ă. Cu alte cuvinte, cele dou ăsprezece
etaje sunt conduse de douăsprezece treimi. În linie general ă treimea este formula de conducere a lumii
angelice, iar douăsprezece - a lumii umane.
Fiecare treime are responsabilitatea şi conducerea lumii duhurilor din etajul s ău. Dar când este nevoie de
o consultare şi hotărâre generală, aplicat ă jos, oamenilor de pe p ământ, se adun ă soborul celor
douăsprezece etaje, adică cei douăsprezece primi din fiecare treime. Iat ă în ţelesul pentru care Domnul şi
strălucitul nostru Stăpân solar, când s-a coborât pe P ământ şi s-a f ăcut om trupesc, şi-a adunat în jur
douăsprezece apostoli, reprezentanţi ai celor dou ăsprezece etaje ale P ământului, dintre care unii au
coborât odată cu El, iar alţii chiar înaintea Lui.
Marele Isus i-a adunat în jurul Său pe reprezentan ţii celor dou ăsprezece etaje sau domnii, şi la cina cea
de taină le-a ordonat ce să facă. Rupând pâinea, a ad ăugat: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul
Meu care pentru voi se frânge”. Apoi, oferindu-le cupa cu vin, le-a zis: „Luaţi şi beţi, acesta
este sângele Meu, care se varsă pentru voi şi pentru cei mulţi ai planetei Pământ”.
Puţini dintre voi, cei de jos, cunosc înţelesul acestor tainice cuvinte. Pâinea este produsul f ăinei, iar f ăina
este bobul de grâu sfărâmat. Grâul s-a făcut mare şi a rodit, pref ăcând p ământul absorbit
în stare de soluţie prin rădăcinile sale. Aşadar pâinea este p ământ transformat. Dar, în definitiv,
mineralele globului nostru au provenit din transform ările fluidului originar al nebuloasei planetare, care -
205
la rândul ei - a fost o parte din nebuloasa solar ă. Fluidul solar este materia cu care St ăpânul nostru a venit
din Sfera divină, de la Tatăl, este proprietatea Fiului, parte integrant ă din împ ăr ăţia Sa. În acela şi timp,
planta primeşte mereu raze fluidice de la Soare. Numai gra ţie razelor cosmice şi solare planta a crescut şi
a făcut spice. Prin urmare, în fiecare bob exist ă o p ărticic ă fluidic ă din însu şi corpul sferei solare care
este împărăţia Domnului. Aşadar pâinea conţine ceva din însu şi corpul Celui ce conduce acest sistem
planetar. Aceeaşi explicaţie corespunde şi vinului, care şi el con ţine particule fluidice din corpul divin al
Domnului.
Ordine noi sosesc din Sfera central ă în Soare. Aceste ordine sunt decodificate în Soare – pentru a fi
înţelese de îngerii planetari - fiind trimise la fiecare planet ă, potrivit gradului şi momentului în care se
află acea planetă, în mersul său evolutiv. Sfânta Treime planetar ă, A {Alfa) şi Q. {Omega) planetei
Pământ primeşte ordinul divin, îl analizează, îi vede înţelesul, şi dup ă ce îl decodific ă pe o alt ă gam ă, îl
transmite celor douăsprezece conducători ai celor dou ăsprezece zone ale P ământului.
Acest consiliu examinează mijloacele de execuţie ale ordinului respectiv şi apoi se trece la punerea lui în
practică. Fiecare înger conducător cheamă pe subalternii s ăi pentru executarea ordinului. Toat ă lumea
angelică lucrează mereu, prin puterea uria şelor lor for ţe spirituale, la împingerea mai departe a
prefacerilor, fie a materiei globului, fie a fiin ţelor de pe suprafa ţa sa.
Judecata şi pedeapsa
Cu cât un spirit este mai malt, cu atât e mai reveren ţios cu ai s ăi şi se poart ă cu toat ă bun ăvoin ţa fa ţă de
cei mici.
Spiritul este o particulă infinit de mică, dar trebuie s ă-1 trat ăm cu toat ă aten ţia. Vou ă, ini ţia ţii no ştri,
oameni trupeşti cu o conştiinţă limitată ziua, în timpul st ării de veghe, trebuie s ă v ă atragem aten ţia s ă
trataţi cu cea mai mare delicateţe pe semenul vostru, purt ătorul micu ţei scântei. Nu uita ţi c ă scânteia este
un emiţător de gânduri ce străbat spaţiile infinite. Nu pierde ţi din vedere c ă toate scânteile au pornit din
acelaşi Izvor, că sunt surorile voastre, poate mai mici, dar v ă sunt surori şi le datora ţi iubire.
Auzind de ideile creştinilor, cum că omul trebuie s ă iubeasc ă pe orice om, un oarecare împ ărat s-a
revoltat, zicând: „Cum să-mi iubesc sclavul, care e aproape un dobitoc? Cum s ă iubesc pe cer şetorul din
stradă, plin de bube şi murdărie? E imposibil!” Sărmanul vorbea astfel pentru c ă nu ştia c ă venind sus la
noi, se va vedea mai mic decât cerşetorul suferind şi plin de r ăni. Atunci l-ar fi iubit şi ar fi vrut s ă-l
servească.
Nu există om îmbrăcat în haina cărnii, să nu greşeasc ă; şi noi de gre şeal ă vrem s ă v ă ferim. Dac ă
omului trupesc nu-i este dat să fie un sfânt, pentru c ă mediul înconjur ător nu-i d ă pacea necesar ă, cel
puţin îi dorim o viaţă sfinţită. Numai conducându-se astfel va putea primi ini ţierea de la noi.
Citind cineva aceste rânduri, este tentat s ă întrebe: „Ce este un ini ţiat?” Iniţiatul este un om ca
oricare altul, dar gradul său spiritual cere ca ideile conştiinţei sale de veghe să fie
îndreptate după ideile avute ca spirit noaptea, când s-a eliberat de trupul adormit.
Ca om trupesc, iniţiatul cunoaşte legile şi alcătuirile lumilor de pretutindeni, tainele vie ţii şi ale mor ţii.
Aşadar ideile ce-l vor frământa ziua să-i fie sfinte, ca şi cele ale spiritului când se afl ă în spa ţiu. O idee
este sfântă când e conformă cu Legile Tat ălui. Orice nedreptate ar suferi ini ţiatul nostru, oricât ă
211
desconsiderare ar întâmpina ideile sale, oricât ă suferin ţă ar avea de îndurat de la mediul s ău
înconjurător, el trebuie să se poarte conform ideilor Justi ţiei divine, s ă se sileasc ă, din toate puterile
sufletului şi conştiinţei sale, să nu greşească. Noi cerem ini ţiatului nostru s ă nu gre şeasc ă cu fapta, dar
nici măcar cu gândul.
Cu cât un duh este mai mare şi greşeşte fiind om trupesc, cu atât v ăt ămatul, micul duh ce a suferit, va
striga mai tare la Cer. Nedreptatea f ăcut ă duhului mic, suferin ţa îndurat ă de la cel mare, îl face s ă- şi
îndrepte protestul către centrul Creator.
Azi a sosit ziua să-ţi atragem atenţia: Fii atent la gândurile tale. Fii atent ca prin gândul tău
să nu aduci vreo vătămare vreunuia din fraţii tăi, oricât de mici ar fi. Ca lupii înfometaţi
iarna, vor
striga la Cer: „Unde este dreptatea Ta, Doamne?”
Spiritul e o fărâmitură, dar el poate umple văzduhul cu plângerea sa, şi va zgudui chiar Tronul solar.
Dacă este limitată libertatea spiritului de a hoinări prin univers, dac ă fiecare spirit trebuie s ă- şi urmeze,
ca un rob, destinul acceptat, dacă existen ţa sa este z ăg ăzuit ă de o mul ţime de legi, apoi are şi el o
libertate deplină: de a se plânge Tatălui ceresc de nedreptatea sau suferinţa ce i s-a
făcut de un semen al său. Spiritul poate protesta, blestema chiar Autoritatea central ă, c ă a alc ătuit
lucrurile astfel ca el să sufere pe nedrept şi c ă celui ce l-a nedrept ăţit nu i se aplic ă pedeaps ă.
Atrag atenţia că nu este vorba de protestele şi injuriile aduse Divinit ăţii de c ătre micul spirit în timpul
conştiinţei sale de veghe, ca om trupesc, ci de protestele lui nocturne, când, ca spirit eliberat par ţial de
trupul adormit, se revoltă contra Tatălui care îng ăduie asemenea dureri. În asemenea cazuri rare, la
strigătele lui disperate se vor coborî nu numai duhurile treimice omene şti, ci chiar îngerii, pentru a
restabili ordinea.
Nu avem genunchi să ne plecăm, ne lipsesc cuvintele sa mul ţumim Tat ălui ceresc pentru perfec ţiunea
orânduirilor Sale sublime. Cel greşit va fi chemat înaintea Forului suprem, va fi tras la r ăspundere şi ca
urmare i se va da pedeapsa. Dreptatea s-a f ăcut, c ăci legea s-a aplicat.
Când greşeşte un spirit mare, nu mai aşteapt ă ca v ăt ămatul s ă ţipe, ci se prezint ă singur înaintea
Judecătorilor supremi. Recunoscându-şi greşeala ca om trupesc, î şi cere singur o anumit ă pedeaps ă, care
întrece cu mult echivalentul greşelii comise, deoarece este con ştient c ă legea e lege şi trebuie respectat ă
cu atât mai mult cu cât duhul este mai înalt. Înduio şat de pedeapsa cumplit ă, pe care duhul superior şi-a
cerut-o singur, vătămatul îl iartă şi se roagă: „Doamne, fratele meu mai mare a gre şit, eu l-am iertat,
iartă-l şi Tu; vreau să mă împac cu el şi în viitor să-i slujesc”. El n-a mai avut nevoie s ă strige c ătre cele
patru zări, căci dreptatea a funcţionat aproape automat. Aceasta este organizarea Cerului. Acesta este
codul nostru moral.
Acum că ştiţi mecanismul legilor cereşti, şi după ce cunoa şte ţi procedura de la noi, c ăuta ţi s ă nu mai
păcătuiţi. Dar parcă văd pe unii dintre voi întrebându-se: „Ce este un p ăcat? Cum s ă faci s ă nu
păcătuieşti?” Păcatul este o încălcare a legii, chiar în gând. Ori de câte ori gânde şti ceva r ău despre
cineva, opreşte-te din gândire şi aminteşte-ţi că gândul se duce la destina ţie şi drepta şul s ău îl prime şte
şi ţine minte. La noapte îi va raporta pupilului său că cineva a zis, a f ăcut sau a gândit ceva r ău la adresa
lui. Aflând, duhul va protesta, va striga s ă i se fac ă dreptate şi în noaptea aceea te pomene şti c ă e şti
chemat în faţa Justiţiei, după care va urma pedeapsa. Orice pedeaps ă are ca urmare aplicarea unui semn
fluidic negru pe albul fluidic al corpului tău spiritual.
Din iubirea ce v-o purtăm, ne străduim să vă luminăm, ca nu cumva s ă gre şi ţi, ne ştiind, ca oameni,
promptitudinea pedepsei care va urma în zilele viitoare. Acum, dragii no ştri, cunoscând toate acestea v ă
veţi purta vorba şi gândul ziua ca şi cum aţi fi spirit în spa ţiu. Am ţinut s ă v ă împ ărt ăşim şi acest
adevăr.
„Ce este Adevărul?” a întrebat Pilat din Pont pe Domnul nostru Isus. R ăspundem noi acum.
Adevărul este cunoaşterea Legilor după care se conduce universul. Dar cine poate
cunoaşte aceste Legi? Cei aflaţi în legătură cu noi, duhurile din spa ţiu care aplic ăm Legile.
Ac ţiunea duhurilor
Puţină lume cunoaşte importanţa Sfintei Treimi, cunoscut ă de ini ţia ţii p ământului, din cea mai adânc ă
antichitate. De când omul este pe pământ, noi, duhurile, am f ăcut cunoscute multe adev ăruri cere şti
iniţiaţilor noştri, iubiţii Cerului.
Din prelegerile mele anterioare, ai aflat c ă treimile sunt constituite doar de oameni spa ţiali din zona a I-a.
O forţă treimică este foarte puternică şi hotărârea ei este irevocabil ă, dup ă cum ţi-am explicat. De
asemenea, ţi-am spus că şi entităţile spirituale dintr-o treime cordonizat ă se întrupeaz ă uneori. Când un
asemenea spirit se întrupează, el va fi o personalitate ce se remarc ă prin aptitudinile şi conduita sa. Via ţa
lui va fi corectă, stârnind admiraţia celor din jur, iar faptele sale vor demonstra în ţelepciune.
Înţelepciunea sa decurge din faptul că în dosul omului trupesc se ascunde un spirit de o înalt ă evolu ţie,
iar succesele lui omeneşti se datoresc faptului c ă este constant ajutat de celelalte dou ă for ţe ale treimii
sale, rămase ca spirite în spaţiu.
Prin faptul că un membru al treimii spirituale s-a coborât la suprafa ţa p ământului, pentru a se întrupa,
ceilalţi doi fraţi - rămaşi în spaţiu, în zona a I-a - sunt sili ţi s ă p ăr ăseasc ă nivelul lor sublim. Cei trei
factori ai unei forţe treimice joacă rolul îndeplinit de Sfânta Treime planetar ă, solar ă sau central ă, adic ă
primul e pozitiv, al doilea negativ şi al treilea neutru.
Cu altă ocazie, am spus că rolurile se pot schimba între aceste trei individualit ăţi. Dac ă, de exemplu, în
problema A, primul a fost pozitiv, în problema B, el poate juca rolul de negativ sau neutru. Aşadar
rolurile se schimbă. Cu alte cuvinte, şi pe Pământ se lucreaz ă ca în Soare, ori în Laboratorul central al
cosmosului.
S-a hotărât ca unul din cei trei cordoniza ţi s ă se întrupeze. În vederea acestui act au loc consf ătuiri, se
alcătuieşte un plan, un program al vieţii sale trupeşti. Cel care a aprobat programul
216
de lucru al acestei treimi va îmbr ăca haina trupeasc ă. El va fi neutrul, astfel c ă pozitivul şi negativul
rămân spirite libere, dar vor fi legate de întrupat, pe toat ă perioada vie ţii sale terestre, conlucrând cu el la
desfăşurarea programului stabilit, asemenea Sfintelor Treimi ale Tat ălui, Fiului şi Sfântului Duh. Neutrul
a îmbrăcat haina trupească, şi în aceast ă stare el nu mai ştie nimic din ce a hot ărât, pe când era spirit
liber în spaţiu. Dar, noaptea când îşi părăseşte trupul adormit, ştie de tot ce s-a aranjat în Cer. Ziua, în
starea conştiinţei de veghe, el nu ştie nimic, şi când îi reu şe şte o lucrare oarecare, crede c ă numai mintea
sa a contribuit la reuşită. E mândru de ceea ce a f ăcut, pentru c ă a trecut prin multe piedici. Va reu şi
întotdeauna, în ciuda tuturor piedicilor ridicate de oameni, pentru c ă el este una din cele trei for ţe treimice
cordonizate. Neutrul întrupat va fi înzestrat cu o memorie deosebit ă şi cu o mare putere de munc ă. În
plus, va avea o puternică intuiţie, ghicind adevărul în toate marile probleme ale vie ţii, fie personale, fie
sociale, ale mediului în care trăieşte.
El singur se va minuna de inducerea şi deducerea fenomenelor viitoare î şi va zice: „M ă minunez
şi eu cum de văd aşa de clar lucrurile, cu multe zile mai înainte”. To ţi îi recunosc superioritatea,
şi la urmă viaţa sa se termină ca un factor de seam ă al societ ăţii în mijlocul c ăreia a tr ăit.
În afară de aceşti oameni, mari forţe spirituale ale spa ţiului, restul indivizilor omenirii se constituie şi ei
într-o treime ad-hoc şi efemeră. În împrejur ările grave ale existen ţei sale, bietul om trupesc nu ar şti ce
să facă, dacă ar fi lăsat singur. Pentru ca el, totu şi, s ă se decid ă la o ac ţiune, i se al ătur ă înc ă dou ă
forte spirituale, formând o treime spaţial ă care s ă-1 determine, s ă-1 ajute la executarea unui act sau punct
din programul vieţii sale.
Iată un exemplu. În cartea vieţii unui om trupesc este prev ăzut s ă treac ă printr-o suferin ţă, ca urmare a
unei greşeli din trecut, din altă viaţă sau chiar din via ţa actual ă. Într-o noapte, spiritul întrupat a luat
cunoştinţă că într-una din zilele următoare va trece printr-un eveniment în urma c ăruia va avea de
suferit. Dimineaţa acest om se scoală nelini ştit; o triste ţe grozav ă îl apas ă f ăr ă s ă aib ă vreun motiv. Are
o presimţire vagă că i se va întâmpla ceva, că va trece printr-un mare necaz. Nu ştie nimic şi mâhnirea
nu-1 slăbeşte. Pleacă la drum, se produce un accident şi se alege
cu un braţ sau picior rupt. Presimţirea s-a realizat; durerea a sosit. Spiritul ştia de tot ce va veni şi
îşi reflecta mâhnirea trupului său, care înregistra, dar nu putea preciza ce anume.
Viaţa e o luptă în care eşti învingător sau învins. E nevoie şi de o şcoal ă, şi de alta. For ţa înving ătoare
este pozitivă, forţa învinsă este negativă. Ceilal ţi factori, judec ătorii din spa ţiu, au determinat cursul
evenimentelor.
Omul trupesc este asemănător unui cal de curse. Noi, cei din spa ţiu, facem ori pe jocheul, ori pe cei care
pariază pentru sau contra. Bietul animal, omul trupesc - alearg ă, mânat de jocheul s ău şi în acela şi timp
este supus privirii a două tabere opuse, pro şi contra, care pariaz ă pentru o anumit ă ac ţiune, unii zicând
că va reuşi, alţii afirmând contrariul.
Vezi, frate, ce legătură este între lumea voastră şi a noastr ă? Pe aceast ă tem ă am s ă- ţi explic un simbol
reprezentat în bisericile voastre. Pe unele icoane este înf ăţi şat Sfântul Gheorghe c ălare pe un cal falnic,
omorând cu suliţa un balaur. E o icoană ce reprezint ă un simbol cunoscut de cel ce l-a pictat ini ţial pe
lemn, zid sau pânză. Ciudat simbol pentru voi, căci s-ar putea na şte în mintea
voastră întrebarea: „Cel ce a reprezentat acest act trebuie s ă fi ştiut c ă şi balaurul simbolizeaz ă o
fiinţă creată de Tatăl. Cum de şi-a permis să introducă în casa Domnului reprezentarea uciderii unei
făpturi?” Aşa raţionaţi voi, pentru că nu cunoaşteţi tainele cere şti. Nici preotul care a privit ani de zile
icoana nu-i ştie înţelesul. Aici avem de-a face cu un frumos simbol, o reprezentare tainic ă a unui adev ăr
ceresc. Calul simbolizează un biet om trupesc. Frumos şi bine ştie s ă alerge omul, dar el - ca orice
animal - nu poate decât să reprezinte o forţă oarbă, ne ştiutoare, lipsit ă de puterea de a p ătrunde în ţelesul
tainic al lucrurilor. Balaurul care îi iese în cale este o reprezentare simbolic ă a evenimentelor viitoare,
triste şi dureroase ale vieţii pe acest pământ, o for ţă mare, inevitabil ă şi invincibil ă de om. Dar sfântul
încălecând calul omoară cu suliţa sa balaurul. Sfântul este spiritul ajut ător din spa ţiu. În acest eveniment
simbolic s-a constituit ad-hoc o treime de ac ţiune. Sfântul este for ţa pozitiv ă, balaurul este for ţa
negativă, iar calul - simbolizând omul - este for ţa neutr ă, care se supune şi execut ă. În acest caz Sfântul
Gheorghe este o forţă pozitivă, pentru că vrea uciderea balaurului. Balaurul este o for ţă negativ ă,
opunându-se uciderii sale. Sfântul nu l-ar putea birui, dac ă la voin ţa sa nu s-ar alipi şi for ţa a treia, calul -
omul trupesc. Rezultatul este executarea faptei care a avut dou ă aprob ări. Sfin ţii p ărin ţi, întemeietorii
bisericii creştine, cunoscând puterea for ţei treimice, fie ea şi de ocazie, au exprimat aceast ă ştiin ţă,
simbolizând-o, în icoana Sfântului Gheorghe.
217
Acum revin la marile împrejurări ale vieţii: un examen, o mare înf ăptuire omeneasc ă, o c ăs ătorie
etc. în preajma unor asemenea evenimente capitale din via ţa omului, se constituie imediat o for ţă
treimică, pentru ajutorarea sau împiedicarea execut ării actului sau împrejur ării respective. În ajunul
evenimentului, omul începe să se neliniştească, să necheze ca şi calul Sfântului Gheorghe la apropierea
balaurului sau a evenimentului chemat de destinul s ău. Omul nu se va lini şti pân ă la finalul
evenimentului.
Prin urmare, omul nu e lăsat singur în faţa hotărârilor decisive şi a întâmpl ărilor importante prin
care va trebui să treacă. Fapta ta, omule, nu este o for ţă oarb ă şi nu e şti l ăsat singur în lume. S ă ştii c ă
pe umerii tăi, în spatele tău, se află un spirit - echivalentul Sfântului Gheorghe - care te va ap ăra, nu ca o
forţă unitară, ci ca o forţă treimică. Acest spirit, ajut ător şi iubitor, este veghetorul t ău, prieten sincer,
care va sta în preajma ta, până la moartea trupului t ău. Când omul sose şte în preajma marelui eveniment -
o probă sau examen de evoluţie - veghetorul cunoscând perfect destinul protejatului s ău, cheam ă imediat
pe fraţii din grupul spiritului întrupat, pentru a constitui
treimea ad-hoc, necesară trecerii acelui eveniment.
În taină, Domnul a revelat acest adevăr ucenicilor S ăi, dar nu a fost consemnat de sfin ţii evangheli şti,
pentru că era imposibil de înţeles de lumea neiniţiată. El le-a spus ucenicilor: „Nici
un fiu al Meu nu va fi lăsat singur, când va trece probele destinului său, ci totdeauna
va fi asistat
de cei din treimea sa necesară”.
Iată o împrejurare foarte importantă din viaţa omului. Un tân ăr a cunoscut o fat ă, o apreciaz ă şi dore şte
să o facă partenera vieţii sale. Aşadar se gânde şte la c ăs ătorie. De îndat ă se constituie treimea sa
conducătoare. O dată treimea constituită, unul din ei, pozitivul, îi va zice: „Gr ăbe şte-te, e fiin ţa care î ţi
va face zilele senine”, al doilea zice: „Amână pentru mai târziu”, iar al treilea va spune: „Lipse şte-te de a
te căsători”. În faţa acestor sugestii contradictorii, omul se z ăp ăce şte şi nu ştie ce s ă fac ă. Bietul om
are de ales între hotărârea cu majoritatea de voturi a treimicei for ţe şi liberul s ău/arbitru. S ă se însoare
sau nu, ori să mai amâne puţin. Cei doi veghetori, p ăzitorul b ăiatului şi p ăzitorul fetei, ar putea s ă se
certe, să fie de păreri contrare, cu toate c ă înaintea întrup ării pupilului lor s-au în ţeles asupra destinului
celor doi protejaţi ai lor. Din acest motiv se face apel la p ărerea a trei for ţe spirituale, care urm ăresc fidel
executarea destinului spiritului întrupat.
Ei caută să înlăture toate asperităţile ivite în jurul celor doi tineri, din partea p ărin ţilor, a rudelor
şi cunoscuţilor. Treimica forţă, cunoscând perfect că ace şti tineri s-au f ăg ăduit - ca spirite - unul
altuia, lucrează din răsputeri ca acest contract spiritual s ă fie executat în lumea trupeasc ă.
Uneori, tânărul sau tânăra caută să dea înapoi, ca şi calul Sfântului Gheorghe, care se cabreaz ă în fa ţa
balaurului. Atunci - intervin cu toată puterea lor spiritual ă cei trei, pentru a se îndeplini obliga ţia
contractată, ca spirite în spaţiu, şi astfel să aibă loc c ăs ătoria proiectat ă.
Se poate ca unul din cei doi factori să nu-şi respecte contractul social încheiat în spa ţiu. Am v ăzut cazuri
când treimica forţă, cu toate stăruinţele sale, nu a reu şit s ă conving ă pe logodnic s ă ia în c ăs ătorie pe
cea cu care s-a legat sus la noi. Dacă cei doi nu şi-au unit existen ţele lor p ământe şti, r ămân nec ăs ători ţi,
dar contractul încheiat în lumea noastră nu s-a desfiin ţat, ci numai s-a amânat pân ă la viitoarea
reîntrupare, când aceeaşi propoziţie va fi pus ă din nou în ac ţiune. Nici un contract individual sau social
încheiat în faţa Forţelor treimice - trei-una, nu se mai poate dezlega, pentru că el poartă pecetea: în
numele Sfintei Treimi, a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Amin! Opera făcută în numele
Sfintei Treimi este o Operă divină, desăvârşită şi de neînl ăturat.
Asemenea asistenţe trei-una, reprezentând Sfânta Treime planetar ă, prezideaz ă actul na şterii noului
prunc. Această asistenţă treimică este simbolizată prin cele trei zâne sau ursitoare, din tradi ţia poporului
vostru. Tot o forţă treimică se instituie şi la o schimbare social ă, în sânul unui popor.
Uneori asistenţele treimice influenţează chiar comiterea unei crime, opunându-se sau împingând cu
putere la ceea ce omul desemnat a fi executor, s-a obligat s ă s ăvâr şeasc ă. De asemenea, la moartea unui
om trupesc, în afară de mesagerii destrupători asist ă şi treimica învestitur ă, care va primi în bra ţe duhul
destrupat, pentru a-l duce sus la Forţa spiritual ă treimic ă permanent ă. Ele sunt sfinte pentru noi, pentru
că ştim misiunea lor.
Gândirea
Prin natura sa, spiritul trebuie să fie activ. Activitatea sa este de dou ă feluri: extern ă şi intern ă. Spiritul
exercită activitatea externă asupra mediului s ău ambiant, iar activitatea intern ă se refer ă
asupra corpului său. Acum voi lămuri activitatea internă.
Cât va sta spiritul într-un sistem solar, corpurile sale fluidice - divin, cosmic, universic şi solar sau
astronic - rămân neschimbate. El îşi va păstra aceste haine pân ă se întoarce din acest sistem la Centrul
creaţiilor, în Laborator. Dar, trăind pe o planet ă, corpul s ău planetar se epuizeaz ă, se consum ă, se
elimină încetul cu încetul. Pentru a-şi reface şi men ţine corpul planetar, spiritul execut ă, involuntar,
mişcări de dilatare şi contractare - pulsaţii asem ăn ătoare pl ămânilor sau inimii omului - absorbind în
mod automat fluidul planetar din atmosfera fluidic ă a planetei, în cazul nostru fluid terian. Acest act
corespunde hrănirii cu alimente a trupului vostru.
După ce spiritul s-a încărcat până la saturaţie, urmează descărcarea. Dar pe când înc ărcarea cu fluid
planetar se face automat, descărcarea se face voit. Dac ă nu s-ar desc ărca, spiritul ar deveni mai greu,
atracţia pământului s-ar exercita, într-o oarecare m ăsur ă, asupra sa, fiind atras spre suprafa ţa
219
pământului. Dar cum se face aceast ă desc ărcare? Descoperim şi aici minunea şi în ţelepciunea
Creatorului: spiritul se încarcă automat şi se descarcă gândind.
Spiritul este o scânteie, o particulă infinit de mic ă, dar oricât de mic ă ar fi - gânde şte în ve şnicie, este o
fabrică de idei. Gândind, scânteia emite o for ţă, o idee care se exercit ă asupra corpului s ău planetar.
Ideea desprinde o particulă fluidică din corpul planetar, învelindu-se cu ea şi imprimându-i o anumit ă
formă. Această formă fluidică porneşte prin spaţiu, sub forma unei unde. O înşiruire de astfel de
forme fluidice constituie o gândire.
Aşadar spiritul se descarcă, se dezumfl ă, emi ţând forme-gânduri. De la o vreme, corpul planetar
s-a micşorat, şi prin o nouă pulsaţie, absoarbe o nouă cantitate de fluid şi a şa tot mereu. Astfel se
petrec lucrurile cu spiritele de pe Pământ sau alte planete.
Dar entităţile aflate în Soare nu mai au corp planetar. Ele cum gândesc? Ele gândesc ca orice scânteie
gânditoare, numai că formele-gânduri în loc de fluid planetar, vor fi îmbr ăcate cu fluid
solar, materia corpului lor solar. Prin urmare, gândirea entit ăţilor solare se produce în mod identic cu a
celor planetare, dar diferă materia fluidică învelitoare a formei lor, precum şi valoarea undei vibratorii.
Iată pentru ce numai entităţile solare pot prinde şi descifra gândirea entit ăţilor solare. În fine, marile
Lumini din Sfera uriaşă a Laboratorului creator - de la cel mai mic pân ă la cei din vârful piramidei -
neavând un corp planetar sau solar, gândirea lor va fi alc ătuit ă din fluid divin, Ele fiind învelite numai cu
fluid divin.
Crearea duhului
A fost odată, în veşnicia îndepărtată, când nu exista nici un corp ceresc în spa ţiu. De atunci, Fiin ţa
primă, Cauza primă, a creat rând pe rând corpuri cere şti. La început ele au fost mici şi simple, dar pe
măsură ce s-au înşirat milioane şi miliarde de ani pământe şti, Creatorul a f ăcut altele, din ce în ce mai
mari, mai numeroase şi mai perfecţionate. Tat ăl ceresc construie şte şi acum, mereu, dorind s ă umple
infinitul cu sfere plutitoare în spaţiu, ca s ă fie tot atâtea şcoli şi categorii de şcoli, pentru copiii S ăi,
duhuri de toate categoriile.
Acum noi suntem elevii acestor corpuri cereşti. Voi, oamenii trupe şti, v ă mi şca ţi nespus de încet
şi pe o arie foarte restrânsă pe globul nostru. Cu noul instrument de locomo ţie, avionul, a ţi ajuns
să vă mişcaţi ceva mai repede şi pe o întindere mai mare, dar mi şcarea noastr ă este neasemuit ă cu a
voastră, fiind mult mai rapidă şi mai largă. Cu toate acestea, nu putem hoin ări prin spa ţiile infinite,
dintre planete şi sori, nu ne putem pierde vremea c ăl ătorind, pentru c ă vehicolul spiritului, corpul fluidic
cu care am fost îmbrăcaţi când am venit pe P ământ, ne opre şte s ă p ăr ăsim planeta aceasta, pân ă când
vom termina şcoala ei.
Toate corpurile mele sunt instrumente ale fiinţei mele reale - scânteia divină, principiul meu de viaţă.
Pe când corpul meu exterior, corpul planetar, m ă sile şte s ă-mi limitez aria de mi şcare şi activitate, Eul
suprem, principiul meu de viaţă, are posibilitatea s ă str ăbat ă infinitul în lung şi lat.
Când zic Eu, zic viaţă, aşadar eu sunt viaţă, deoarece cuget şi exist. Atributul Eului, al vie ţii mele, este
conştiinţa. Odată, la începutul existenţei mele, viaţa mea prim ă a fost o viaţă neviaţă. Atunci
existam, dar nu mă puteam mişca. Eram o unitate numită Eu-sunt, adică pronumele legat
de verb. Aşa am fost, ca primă formă de viaţă, sub starea de Eu-sunt sau viaţă fără mişcare, viaţă
care exista, dar nu se putea orienta în timp şi spaţiu. Eram o particul ă infinit ă, o mic ă scânteie cu
viaţă, dar fără mişcare. Nici o deosebire nu era între mine şi El, Cauza prim ă a tuturor crea ţiilor.
Ca substanţă eram la fel cu Creatorul meu. Pe atunci, eram una cu Tat ăl meu şi ne cuno şteam sub una şi
aceeaşi formă. Adevărul acesta l-a spus şi Isusul nostru, dar cine L-a în ţeles? El a spus un mare adev ăr,
căci primul factor în lume şi din eternitate este particula-viaţă şi ea este egală cu surorile ei şi este
una cu Tatăl. Micuţa mea scânteie, corpul meu plin de via ţă, principiul meu, este egal cu al Fiin ţei
supreme din Sfera-Laborator, şi cu al tuturor scânteilor divine din sfera cu miliarde de crea ţii. Nu exist ă
nici o deosebire între substanţa scânteii mele şi cea a Tat ălui meu. Compozi ţia micii mele scântei şi
modul ei de funcţionare este identică cu scânteia Tat ălui ceresc şi a infinitelor scântei din infinit. Scânteii
noastre i se zice divină, pentru că e la fel cu Scânteia Divinului care a început crea ţia celor v ăzute şi
nevăzute.
Iniţial, eu şi toate scânteile am fost simple vie ţi nemi şcate. Apoi, eu, scânteia prim ă am dobândit
o a doua unitate, un al doilea corp, care mi-a imprimat o mi şcare, a de şteptat în mine o voin ţă.
Dacă prin prima scânteie eram egal cu Tat ăl, acum, prin cel de-al doilea factor, nu mai eram egal. Ini ţial
eram un singular, o unitate, dar posedam în mine impulsul de a deveni o colectivitate. La început eram la
fel cu Tatăl, azi există deosebire între mine şi Tat ăl. El nu este eu şi eu nu sunt El, dar via ţa şi corpul
meu de viaţă este la fel. Eu nu ştiam să mă mişc la început. Am fost luat din Infinit şi adus lâng ă Tat ăl,
în Sfera-Laborator. Laboratorul Tatălui este plin de particule-via ţă, care prin incomensurabila lor
mulţime, unele lângă altele, ca şi moleculele apei oceanelor voastre, constituie un mediu mobil, un fel de
apa, un fluid format din particule-viaţă - o apă vie. Actualmente, Creatorul - un mare fizician şi chimist
- absoarbe câte o părticică din această apă vie şi o introduce în corpul S ău. Aici, în Fiin ţa Sa, în mediul
Său intern sublim, divin, particula mea a dobândit anumite însuşiri. Apoi Tat ăl m-a emis din corpul S ău,
ca şi cum m-ar fi născut. Copilul nou-născut, iar nu f ăcut, a început s ă se mi şte în fluidul-via ţă al
Laboratorului, cum se mişcă peştele prin apa oceanului unde s-a n ăscut.
În acest moment, constatăm că în Laborator exist ă două feluri de vie ţi: 1. via ţa particulelor incon ştiente
- imobile şi totuşi vii; 2. viaţa particulelor conştiente - se pot mi şca dup ă propria lor
222
voinţă. A doua categorie a provenit din prima, prin trecerea fiec ărei particule prin corpul divinului
Creator. Cea dintâi ar fi materia primă, din care, prin transformare, s-a născut cea de-a doua. Prin
urmare, s-ar putea zice că viaţa Eu-nu-sunt s-a transformat în viaţa Eu-sunt.
Particulele de viaţă au fost încorporate de Creator. Ele erau izolate, independente unele de altele, unit ăţi
fără nici un raport unele cu altele, deci erau ca o pulbere de particule. Dup ă ce au fost ingerate şi au stat
în corpul Creatorului câtva timp, particulele-via ţă au fost emise în grupuri formate din câte trei particule,
constituind o grămăjoară microscopică. Această grămăjoară Eu-sunt sau Eu-exist este o mică
reprezentare de viaţă sintetizată. Din acel moment, particula-via ţă a devenit un conglomerat de
particulede substanţă primitivă, numită viaţă, formând un tot indivizibil. A fost o unitate individual ă,
dar, prin şederea în corpul Tatălui, a devenit o unitate conglomerat indivizibil ă.
Dragul meu frate, ţi se pare că aceste probleme sunt desf ăşurate ca la şcoala primar ă, dar a şa se
procedează la noi sus şi aşa ţi le dau şi ţie. Plecăm de la simplu la complex, de la o explica ţie analitic ă,
la una sintetică.
Nici o lucrare în lume nu se face fără îndemnul spiritului, sau f ăr ă s ă fie cerut ă de o nevoie fiziologic ă.
Tu ai acum un trup deoarece spiritul a avut nevoie de acest vehicol, pe care ţi l-ai creat, pentru a- ţi
desfăşura traiul în lumea trupească. Dintr-o necesitate fiziologic ă, p ărin ţii t ăi au înlesnit crearea acestui
trup, lucrare la care ai contribuit şi tu. În fruntea tuturor necesit ăţilor fiziologice prezideaz ă Fiin ţa
supremă, Tatăl, Guvernatorul lumilor. Orice acţiune este o Oper ă divin ă dictat ă de Voin ţa puternic ă a
Tatălui. O necesitate ne îndeamnă pe noi, duhurile, s ă între ţinem corpurile noastre. Tot o necesitate
îndeamnă pe Creator să creeze în veşnicie, pentru c ă nu poate rezista naturii Sale creatoare. El se
hrăneşte în Sfera divină, cu viaţă şi dă naştere la viaţă.
După ce Tatăl ne-a născut, am fost luaţi de curenţii puternici ai oceanului fluidic, oceanul de ap ă vie, şi
plimbaţi în Sfera-Laborator. Prin aceste mişcări, am venit în contact cu anumite mari For ţe spirituale, pe
care să le numim deocamdată Luminători. Aceşti mari Creatori au şi Ei, ca şi Fiinţa prim ă,
necesităţile Lor, care le-au dictat s ă ne ingereze în corpul Lor. Apoi, am fost iar ăşi emi şi. Din acest
moment licăreşte conştiinţa în noi şi începem să ne înţelegem fiinţa în raport cu mediul ambiant. Atunci
am început să ne mişcăm în toate direcţiile, după voinţa noastr ă. Dintr-o singur ă particul ă-via ţă, ce
eram odată, am devenit o colectivitate unitar ă şi, din incon ştien ţi am devenit fiin ţe con ştiente. Dup ă ce
ne-a emis, această mare Forţă ne-a învăţat să ne îmbr ăcăm cu o hain ă fluidic ă. Din goi cum eram, ne-
am acoperit. Din Adam şi Eva goi1 ne-am acoperit primele noastre corpuri. De acum înainte, dintr-o
particulă de viaţă pasivă am devenit o unitate cu viaţă conştient ă şi plin ă de voin ţă şi activitate.
În rezumat, trecutul nostru este următorul: la început am fost o particul ă mic ă, pasiv ă şi incon ştient ă de
ceea ce există în jurul nostru. După aceea, am fost asocia ţi cu alte dou ă surori, formând un glomerul de
viaţă, o sfântă treime unitară şi conştientă. Astfel preg ăti ţi, am fost „izgoni ţi” din Raiul Tat ălui, în
lumile create, pentru a începe - pentru prima oar ă - evolu ţia de şcolari ai vie ţii de pretutideni.
' „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut c ă erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-
au făcut acoperăminte. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii sale îmbr ăc ăminte de
piele şi i-a îmbrăcat.” Geneza 3: 7, 21.
Cuvântul ebraic or, folosit în textul de mai sus, înseamnă lumină - când se scrie TIX, sau piele - când
se scrie "IIV.
Din alte expuneri ale mele, cunoşti că fiecare om are pe lâng ă el un spirit veghetor numit dreptaş. El
stă în permanenţă lângă protejatul său. Oriunde s-ar duce omul trupesc - în cas ă, în voiaj, pe strad ă,
peste tot, în fiecare clipă, dreptaşul său este nedezlipit de el, ca umbra omului. De diminea ţă pân ă seara,
dreptaşul vede tot ce face şi gândeşte pupilul său, căci îi vede gândurile, întocmai cum vede ţi obiectele
şi fiinţele lumii voastre. El este povăţuitorul, inspiratorul a tot ce trebuie s ă fac ă protejatul s ău, şi îi
sugerează mental să nu facă anumite acţiuni, deoarece nu sunt conforme cu destinul s ău, ori pentru c ă
va culege numai neplăceri sau dureri. Aşadar drepta şul îl ap ăr ă, îl vegheaz ă în toate ac ţiunile sale
simple, când mănâncă, se plimbă, se culcă, se distrează etc.
De câte ori se naşte o controversă între veghetor şi protejat, sau de câte ori va fi vorba de un act ce poate
duce la urmări deosebit de importante, dreptaşul cheam ă pe stânga ş, pe calea undelor mentale. Acesta,
oriunde ar fi şi orice ocupaţie ar avea, soseşte ca fulgerul lâng ă pupilul s ău. Urmeaz ă imediat o analiz ă
a situaţiei şi de îndată hotărăsc ce trebuie să facă. Exemplele l ămuresc. Iat ă c ă un om, plecat cu so ţia
să se plimbe prin oraş, se întâlneşte cu un amic însoţit de un prieten. Cei patru se salut ă şi amicul se
simte obligat să-şi recomande prietenul. Dar acest str ăin are cusururile sale, ne ştiute de oameni.
Dreptaşul, văzând situaţia şi constatând imediat că noua cunoştinţă este nefericit ă, telegrafiaz ă imediat
stângaşului, care soseşte în câteva secunde. I se prezint ă situa ţia şi imediat se hot ăr ăsc s ă pun ă o pânz ă
de fluide între protejat şi străin, în acelaşi timp, î şi înv ăluie protejatul cu sfatul mental de a nu încheia
vreo legătură cu acest străin,
nefiind spre binele său. Din acel moment, protejatul se simte prost impresionat de str ăin, şi, inexplicabil,
simte o antipatie faţă de el, căutând imediat să se îndepărteze.
Unii ar putea obiecta: „Ce se poate întâmpla dac ă port o conversa ţie oarecare cu cineva? Ce importan ţă
are cu cine vorbesc?” Are importanţă pentru c ă nu ave ţi posibilitatea, ca şi noi duhurile, s ă analiza ţi
omul şi să prevedeţi cu exactitate consecinţele rela ţiilor voastre cu anumite persoane.
Până la sosirea stângaşului, dreptaşul şi-a apărat protejatul de influen ţa fluidelor emanate de str ăin. O
dată sosit, stangaşul va crea un câmp magnetic izolator şi în acela şi timp resping ător al
tuturor influenţelor fluidelor şi mai ales al ideilor emise de acest necunoscut. Cuvintele necunoscutului,
expresiile sale sunt adevărate proiectile îndreptate spre protejat, putând s ă-i fac ă un mare r ău. Ei bine,
aceste idei sunt împiedicate să ajungă până la corpul spiritual al iubitului lor.
Noi, duhurile, când vorbim între noi, nu scoatem sunete, ci numai gânduri, adic ă emitem idei, şiruri de
idei. Scânteia divină, oricât de mică ar fi, gânde şte în interiorul ei. În jurul scânteii se afl ă cele trei
învelişuri divine: a voinţei, intelectului şi memoriei. Haina-arhivă sau a memoriei este plină de
idei, particule vii, adevărate fiinţe, constituind comoara spiritului. Gândind în sinea sa, scânteia imprim ă
o forţă asupra fluidului din haina-memorie, şi anume asupra unei idei. Particula-idee porne şte imediat
către exteriorul învelişurilor perispirituale. Când aceast ă particul ă sau scânteie ajunge în dreptul p ăturii
externe - vehicolul fluidic planetar - este învelit ă cu o pojghi ţă de fluid planetar. Acum ideea este
asemănătoare unei seminţe ce conţine în mijlocul ei un embrion. Spiritul imprim ă acestui produs
bicompus o formă oarecare; prin urmare, fiecare idee î şi are forma sa. Din acest moment, ideea e gata şi
urmează să fie proiectată în spaţiu. După o idee, vin altele şi ele se în şir ă ca şi undele unui lac b ătut de
224
vânt. Fiind trimise într-o anumită direcţie, aceste idei ajung la un om şi p ătrund prin trupul s ău, apoi prin
corpul perispiritului ajung la spirit. Aici e pericolul mare - pătrunderea ideilor în perispiritul unui
spirit constituie fericirea sau nefericirea sa.
Iată că intervenţia dreptaşului este necesar ă pentru a preîntâmpina nefericirea ce s-ar putea întâmpla
iubitului său pupil. El, văzând culoarea, deci calitatea perispiritului noului sosit şi constatând c ă e un
pericol pentru bunul său protejat, cheamă pe stângaş şi până la sosirea acestuia î şi înconjoar ă pupilul cu
fluidele sale, pentru a nu fi primitorul acelor idei.
Să zicem că pupilul dreptaşului e un spirit alb şi noua cunoştinţă un spirit ro şu. Ideile plecate din duhul
roşu vor fi învelite cu fluid roşu, care intrând în perispiritul protejatului, l-ar corupe, fluidul duhului alb
fiind superior celui roşu. Iată pericolul prieteniei dintre un duh întrupat alb şi
unul roşu. Duhul roşii fiind mai des în contact cu duhul alb, îl va neferici, îmbibându-i perispiritul cu
fluid de calitate inferioară. Acum cred că s-a în ţeles în ţelepciunea Tat ălui, care a prev ăzut acest caz şi a
pus trei paznici fiecărui om trupesc. Iniţiaţii noştri ştiu de aceste adev ăruri şi de multe altele, punând în
practică cele aflate de la noi, pentru a fi feri ţi de multe influen ţe v ăt ăm ătoare.
Totdeauna dreptaşul este un spirit de egală evoluţie cu omul pe care îl vegheaz ă. Stanga şul îi
este superior pupilului, de aceea nu şade mereu lâng ă acesta, ci vine doar când este nevoie.
În viaţa omului trupesc există împrejurări, legate de destinul s ău, când e nevoie de o for ţă mai mare. În
acest caz, dreptaşul şi stangaşul cheamă pe cel-de-cre ştet - o for ţă spiritual ă mai înalt ă. El coboar ă din
înălţimile sale cu cordonul conferit de Sfânta Treime a Pământului. Drepta şul, stanga şul şi cel-de-
creştet se înconjoară cu acest cordon pentru a face o lucrare binecuvântat ă de
cei de sus. Din acest moment, forţa lor reprezint ă for ţa Sfintei Treimi a P ământului, lucrând în numele
Ei. Acţiunea lor va fi pozitivă sau negativă, după cum e cazul, conform destinului protejatului lor.
Multe taine ai aflat şi multe vei mai afla. Iat ă încă una. După cum voi - tr ăind şi muncind - v ă
consumaţi trupul şi e nevoie să-l reparaţi, tot astfel e nevoie ca noi s ă ne repar ăm corpul memorial sl ăbit
prin gândire sau golit de idei. După cum voi v ă hr ăni ţi cu alimente ca s ă repara ţi trupul uzat prin
muncă, şi noi trebuie să mâncăm, dar alimentele noastre sunt ideile aflate în spa ţiu.
Să nu te miri de afirmaţia mea. Ideile plutesc infinit de multe prin spa ţiu, înoat ă prin eterul din univers.
Fiind golit, eu înglobez în corpul meu idei până m ă satur, le absorb prin toate p ăr ţile corpului meu, nu
printr-un orificiu - gură - ca voi oamenii trupeşti. Când va veni ocazia, emit din
nou idei a căror înşirare formează gândirea mea. Emit întocmai cum sta ţia de emisie radiofonic ă
emite undele sale, unele după altele. Când gândesc, iau o idee din comoara mea intern ă, o îmbrac
cu fluid din corpul meu planetar, şi în acelaşi timp, îi dau o form ă oarecare. Acestei forme îi imprim apoi
o mişcare de rotaţie. Graţie acestei mişcări ideea pleac ă fulger ător la entitatea c ăreia îi este destinat ă,
asemenea unui obuz prin spaţiu. Mişcarea de rota ţie o asigur ă s ă nu fie oprit ă de vreun spa ţial şi s ă
străbată spaţiile imense, până la adresant, care se poate afla la o mare distan ţă de mine.
Oriunde s-ar afla cel cu care vreau să comunic, întâi trimit unda gândirii mele vertical în sus şi în acela şi
timp spre răsărit. În această direcţie, ajungând în stratul domiciliului meu spiritual, unda mea este
captată de un spirit anonim pentru mine, care este de serviciu în acest scop. Serviciul s ău e asem ăn ător
cu al telegrafistului vostru. El primeşte unda mea şi o va lansa c ătre entitatea spiritual ă c ăreia i-am
adresat gândul meu, care va străbate spaţiile, impresionând doar duhul c ăruia îi fusese destinat. Astfel, el
ia cunoştinţă de cele dorite sau comunicate de mine. Dac ă unda gândirii mele a mers pân ă sus şi nu a
fost prinsă de „telegrafistul de serviciu”, se întoarce la mine, la locul unde m ă aflu, şi o voi trimite din
nou, până va atrage atenţia entităţii ce îndeplineşte rolul de transmi ţător.
Orice spirit are ideile sale. Dintr-o anumit ă materie vor fi construite ideile spiritelor din zona a III-a, din
alta - a celor din zona a II-a, şi cu totul deosebit ă - a celor din zona a I-a. Bineîn ţeles c ă undele îngerilor
planetari vor avea o altă substanţă, iar ale celor trei A (Alfa) - vor fi sublime.
Fiecare duh îşi emite ideile, dar gradul lor de evolu ţie nu permite ca ideile s ă se amestece între ele. O
undă de idei emisă de un duh roşu îmi face r ău. Emisia ideilor mele umplu de fericire pe un spirit
inferior, pentru că el primeşte în corpul său fluid alb, fapt care îi va produce o mare fericire.
De aici regula stabilită: inferiorul nu are voie să vorbească - gândească - în faţa
superiorului. Duhul inferior este fericit când superiorul îi vorbe şte. De aceea îi ascult ă cuvântul cu
smerenie şi îl adoră ca pe un mic Dumnezeu. Nu i se poate adresa, c ăci aceast ă regul ă a înv ăţat-o şi el
în lumea noastră. El stă în faţa superiorului, aşteptând, aşa cum stau puii de rândunic ă cu pliscurile
deschise, ca să le pună mama hrană în gură. Inferiorul aşteapt ă ce va ordona superiorul s ău. El se
225
va duce să facă tot ce i se va spune. Dacă i se va spune să fac ă o fapt ă rea sau bun ă, el execut ă orbe şte,
bineînţeles, pe răspunderea superiorului care i-a ordonat. El este fericit c ă a executat ordinul primit, prin
şirul de idei absorbit de la superior. Oricare ar fi rezultatul ac ţiunii sale, el a profitat, c ăci ideile
superiorului au îmbunătăţit compoziţia fluidului său şi astfel a progresat cu un pas. Superiorul e
conştient de acest fapt, aşa că emisia ideilor către un inferior se face cu mare
prudenţă, nu-1 îndoapă cum îndopaţi voi gâştele. Prin urmare, emisia de idei a unui duh superior
se face cu măsură, în anumit scop şi la anumită epocă, având în vedere avansarea duhului inferior.
Conducerea popoarelor
Îţi cunosc părerile rele despre politica oamenilor; totu şi, noi î ţi spunem c ă politica este ştiin ţa evolu ţiei
popoarelor. Omul de azi nu ar putea trăi dacă nu l-ar atrage mirajul viitorului şi magnetul interesului. Pe
politicianul vostru îl interesează doar viitorul imediat apropiat, şi nu ce va fi peste dou ă sute de ani.
Dar pe când omul trupesc este interesat doar de ziua de mâine, spiritul se preocup ă de ce va fi peste una
sau două mii de ani. Voi ziceţi: „Ca ieri trecur ă anii mei!” Iar noi, spiritele, spunem: „Ce repede trec
secolele! Parcă ieri era Evul Mediu şi alalt ăieri sfâr şitul Imperiului Roman”.
Dacă pe omul întrupat îl lasă rece ce va fi peste o mie de ani, pe noi ne intereseaz ă evenimentele
ce vor veni peste câteva secole şi conlucr ăm cu toate la preg ătirea lor. În memoria mea prezent ă
sunt toate evenimentele trecutului acestui glob, de când am venit pe el, iar evenimentele viitoare
fac un lanţ neîntrerupt cu cele trecute, căci veacurile îndep ărtate au preg ătit pe cele actuale.
Iniţiatului nostru îi dăm cheia dezlegării motivelor existen ţei popoarelor şi cauza dispari ţiei lor de pe
arena pământului. El nu priveşte către baza edificiului, ci c ătre vârful piramidei vie ţii umane.
Istoricii pământului înşiră efectele vieţii diferitelor popoare; noi ar ăt ăm ini ţiatului nostru cauzele
ce contribuie la persistenţa unui popor veacuri nesfâr şite şi cauzele care au determinat dispari ţia
rapidă a altora.
Omul trupesc nu vede pe pământ decât efectele, fiindu-i imposibil s ă ştie cauzele care le-au provocat şi a
căror sursă este la noi în Cer. Pământul este asemenea unui teatru; pe scena lui joac ă oamenii şi
popoarele asemenea unor păpuşi mişcate după cum sunt trase de sfori nev ăzute. Voi, oamenii trupe şti,
nu puteţi închega judecăţi corecte, deoarece vă lipsesc toate premisele necesare, nu poseda ţi
cunoştinţele noastre, cei din zona a I-a.
Gloatele lumii spirituale din zona a III-a, nu v ăd decât viitorul foarte apropiat al lumii de jos. Ceva mai
larg este câmpul cunoştinţelor celor din zona a II-a. Dar noi, cei din zona a I-a, privim mereu sus de tot,
acolo de unde pornesc hotărârile şi unde sălăşluieşte Cauza cauzelor.
Oricât de inferiori ar fi cei din zona a III-a, sunt mai con ştien ţi decât oamenii trupe şti. Noi, lumea de
conducere a celorlalte zone, avem vederea cea mai clar ă. Dup ă noi vin cei din zona a II-a, care v ăd de
parcă privesc prin ochelari fumurii. Cei de jos, din zona a III-a, sunt miopii lumii spirituale.
Dar oricât de prost văd duhurile roşii, tot văd ceva din viitor, pe când voi sunte ţi orbi, şi a ţi fi orbi cu
desăvârşire, dacă nu aţi fi îndrumaţi şi conduşi de noi.
Forma de viaţă se schimbă mereu pe suprafaţa pământului. Popoarele apar, tr ăiesc şi dispar ca actorii pe
scena unui teatru. Durata lor este cu atât mai lung ă cu cât organizarea şi conducerea vie ţii lor este în
armonie şi conformitate cu Regulile ce domnesc în lumea Cerului.
Cu altă ocazie, îţi voi vorbi mai pe larg de condi ţiile cerute ca un popor s ă- şi desf ăşoare cât mai mult
timp viaţa pe acest glob. În treacăt, îţi spun: acel popor care va c ăuta s ă fie o copie cât mai apropiat ă de
viaţa poporului de spirite, a Cerului, va putea să dureze zeci de mii de ani. Poporul alc ătuit şi condus
după modelul nostru din Cer, va fi stăpânul lumii.
Modelul nostru de organizare ţi l-am revelat. Sus, în vârful piramidei, sunt preo ţii, la mijloc - for ţele
executive, iar jos - mulţimea, muncind spre fericirea ei şi a celor de deasupra, care îi conduce dup ă legile
divine şi eterne ale Tatălui.
Când preoţii tereştri vor fi savanţi, cunoscători ai legilor cere şti, când vor fi în leg ătur ă cu Cerul şi vor
da directive fericite, după indicaţiile primite de la noi, poporul condus de ei va prospera şi
străluci în fruntea popoarelor pământului. Când to ţi indivizii unui popor vor tr ăi într-o leg ătur ă
indisolubilă, ducându-şi viaţa într-o vastă comunitate, compusă din o serie gradat ă şi descendent ă
de comunităţi, având ca scop principal Adevărul, Binele şi Frumosul - ştiin ţa ini ţiatic ă, credin ţa în
Divinitate şi arta - acel popor va fi cult, bogat şi puternic, dup ă cum a fost aproape dou ăsprezece mii de
ani ţara şi poporul Egiptului antic, sau trei mii de ani marea şi vechea sinarhie a lui Rama.
226
Atâta vreme cât va dura forma de viaţă unde conducerea o au duhurile întrupate din zona a II-a,
forţa executivă, iar forţa duhurilor întrupate din zona a I-a, a preo ţilor cere şti, este secundar ă, nu
va putea exista o viaţă conformă celor orânduite sus. Mai curând sau mai târziu, aceste popoare vor pieri.
Egiptul antic, ţara arienilor, sau a celţilor, ar fi d ăinuit pân ă azi, dac ă ordinea lor uman ă de guvernare,
conformă celor cereşti, nu s-ar fi răsturnat. Deschide ţi ochii şi privi ţi, pentru c ă ave ţi un mic exemplu
chiar acum pe pământ, în poporul iudeu. Iată taina duratei sale de mii şi mii de ani. Conducerea lui fiind
preoţească, rabinică.
Vreau acum să-ţi spun câte ceva despre efectele produse de idei asupra noastr ă şi a voastr ă. Am spus c ă
ideea este materială, că e o mică particul ă luminoas ă, ce plute şte ca o pulbere prin spa ţiu, constituind
prima materie, prima forţă, din care şi cu care s-au alc ătuit toate crea ţiile. Spiritul posed ă, ca o comoar ă
sfântă şi scumpă, mii şi mii din aceste particule-via ţă, sau idei. Astfel, preg ătit, vreau s ă- ţi fac o mic ă
lecţie de psihologie spaţială.
Totul a fost creat de Tatăl ceresc prin idei şi din idei. Ele î şi au originea în lumea necreat ă, în Infinitul
fără creaţii. Ideea este idee atâta timp cât zace în corpul spiritual, f ăcând parte din fiin ţa
duhului. De îndată ce a fost emisă, ea nu mai este o idee, ci o for ţă.
În definitiv, noi, duhurile, suntem baterii de for ţe, ca de altfel şi voi. Dar pe când noi suntem for ţe
conştiente, voi sunteţi forţe oarbe, neştiutori de for ţa de care dispune ţi. Noi ştim s ă ne întrebuin ţăm
forţele şi cunoaştem rezultatele obţinute prin ele.
Cel mai umil om spaţial, de pe ultima treapt ă - care întrupându-se va fi un canibal ce î şi va mânca
părintele - ştie, ca spirit, ce mare importanţă are o idee. Din aceast ă cauz ă, fiecare spa ţial î şi impune o
interdicţie în emisia ideilor.
A emite o idee nu e totuna cu a cugeta. Cugetarea este o ac ţiune intim ă, produs ă în interiorul scânteii
divine, despre care nu are cunoştinţă nimeni din jurul ei. Noi putem cugeta, f ăr ă s ă emitem idei în afara
noastră. Cugetarea voastră este cu totul deosebit ă de a noastr ă, deoarece gândind, voi exterioriza ţi,
emiteţi ideea.
Aşadar, cugetarea voastră este însoţită imediat de ac ţiunea de emitere a ideii. Eu pot gândi în sinea mea
şi nu va şti nimeni ce gândesc. Dar acum, când î ţi comunic, pe lâng ă gândirea mea interioar ă am trecut
şi la emisia ideilor. Tot ce gândiţi voi este emisie, v ăzut ă şi în ţeleas ă de noi. Când spiritul vostru
gândeşte în interiorul său, dar ca oameni trupe şti, nu şti ţi nimic, numai atunci cugeta ţi ca noi, spiritele
destrupate.
Din moment ce un spaţial începe să emită idei, conform naturii sale, î şi ia o r ăspundere, cu atât mai
mare, cu cât consecinţele acţiunii sale vor fi mai nefericite mediului s ău ambiant. Noi ştim urm ările
emisiilor noastre, şi nu ne putem scuza, ca voi, c ă nu cunoa ştem urm ările cuvintelor adresate unui om
trupesc. Noi nu putem face emisii de idei f ăr ă autorizare. La noi este ţara t ăcerii, a cenzurii ve şnice.
Dacă în lumea noastră, ne-am permite emisii de idei care vor fi urmate de ac ţiuni r ăuf ăc ătoare, am fi
imediat sancţionaţi cu grele suferinţe spirituale.
Ca duh poţi gândi tot ce-ţi place în forul tău intern, al spiritului, dar s ă nu emi ţi idei în afar ă. De aceea,
de-a lungul veacurilor, noi, cei de sus, am recomandat ini ţia ţilor t ăcere şi iar t ăcere.
Cu fapta greşiţi destul de des, dar cu vorba gre şi ţi mult mai des. Toat ă ziua tr ănc ăni ţi bune şi rele,
ştiute şi neştiute. Dar neînchipuit de mult greşiţi cu gândul vostru, prin emisiile voastre de idei, c ărora
le-aţi imprimat un caracter de bârfă, blestem, critic ă, ur ă etc. A ţi risipit în spa ţiu semin ţe care - ca şi
microbii - vor infecta spaţiile, îmbolnăvind duhurile întrupate şi libere.
Cerul este lumea tăcerii. La noi, mai mult ca la voi, cine tace este în ţelept. T ăcerea ne d ă posibilitatea s ă
medităm zile întregi la unul şi acelaşi subiect, scoţând la iveal ă adev ărul din el. T ăcerea ne dezvolt ă în
acelaşi timp voinţa şi puterea de analiză. De multe ori vedem prin spa ţiu câte un spirit aflat în
imobilitate. El îşi examinează comoara de idei, le compar ă, le analizeaz ă con ţinutul şi deduce natura şi
forţa de care dispune. Cunoscând urmările unei emisii de idei, la noi domne şte mai mult ă în ţelepciune -
tăcere - decât la voi.
Cât timp zace o idee în interiorul meu, ea este o simpl ă particul ă. De îndat ă ce i-am dat drumul, ea a
devenit o forţă producătoare de efect. Din personală, ideea a intrat în domeniul public. Duhul p ătruns de
ideea mea, cel ce a adoptat ideea mea, va deveni un supus al acestei ideii, şi - la rândul s ău - devine un
transmiţător de idei identice cu conţinutul ideii primite.
227
Ideea are forţa zero atâta timp cât se afl ă în sânul meu, deoarece orice idee con ţinut ă în corpul meu sau al
oricărui alt spirit, nu are prin ea însăşi nici o caracteristic ă. Îndat ă ce i-am dat o destina ţie - am hot ărât
să facă o anumită operă şi am emis-o - ea pleacă asemenea unui glon ţ spre
locul desemnat şi forţa ei se desfăşoară conform voinţei şi dorinţei mele.
Voi, oameni trupeşti, gândiţi, vorbiţi de dimineaţa până seara şi nu şti ţi ce s ămân ţă sem ăna ţi, ce for ţe
risipiţi în spaţiu. Cât de mică este o idee pe lângă trupul vostru, dar cu toate acestea cât de u şor doboar ă
această particulă infinit de mică fiinţa voastră trupească. Nimicul acesta, ce zace din ve şnicie în Infinit,
este materia primă cu care Fiinţa primă a creat totul în cosmos.
Ideile emise de duh pot fi gloanţele mitralierei - ucigând totul în drumul lor, ori pic ături de balsam -
vindecând pe cei bolnavi.
Ceea ce e în lumea noastră este şi în a voastr ă. Un cuvânt necugetat al cuiva - un blestem sau o vraj ă - va
merge la destinaţie şi va distruge pe cel vizat. Un cuvânt de urare sau binecuvântare va umple de for ţă şi
reuşită pe cel căruia i-a fost destinat. Ideea cutreier ă prin spa ţiu, intrând şi ie şind din fiecare entitate.
Vai de cel care a aruncat în lume prima idee tic ăloas ă!
În infinita Sa bunătate, Divinitatea a dat posibilitate celui ce a gre şit, emi ţând idei tic ăloase, s ă
neutralizeze forţa lor. Într-adevăr, dacă cel gre şit î şi recunoa şte gre şeala şi se c ăie şte, el poate s ă
emită alte idei, care vor urmări primele idei şi le va anula for ţa, dându-le alt ă polaritate, alt caracter,
contrar celui iniţial. El anulează astfel ideile care ar fi fost un factor st ăvilitor al evolu ţiei în general.
Responsabil este emiţătorul de idei, dar responsabil este şi primitorul care se transform ă în emi ţător.
Responsabil e cel ce a îndemnat pe cineva s ă omoare, dar responsabili vor fi şi cei ce vor aproba acest
omor.
Dacă fiecare om trupesc ar cunoaşte ceea ce ştim noi, p ământul ar fi un rai. Dar Domnul nu vrea s ă i se
dea omului totul de-a gata, ci trebuie ca el s ă se c ăleasc ă prin gre şeli şi dureri, ca din veac în veac s ă
devină mai cunoscător al ordinii stabilite de Tat ăl în univers - binecuvântat fie Numele S ău, în veci.
Amin.
1 Davar (ebr. - cuvânt, lucra) - Este Cuvântul din Sfânta Scriptur ă (La început a fost Cuvântul...),
reprezentând manifestarea Divinităţii în crea ţie. Adorat ca I şvara în Vede, ca tetragrama iTiiV în Cabala,
este Logos-ul sau Verbul creator al grecilor şi Sfânta Treime - Tat ăl, Fiul şi Sfântul Duh - Divinitatea în
trei Persoane a creştinilor.
Spaţiile uriaşe din jurul pământului sunt pline de idei de ur ă, blestem, clevetiri etc. Voi şi noi suntem
asaltaţi de ele. Noi, văzându-le, ne putem feri, dar voi, bie ţi pelerini vremelnici în carapacea c ărnii, nu
ştiţi nimic de ele. Iată de ce venim şi vă ajutăm, dându-vă sugestia, introducând în corpul vostru ideile
noastre iubitoare, ajutătoare. Iată pentru ce ale şii Cerului, spiritele superioare, sunt obligate din când în
când să coboare şi ele în lut, vorbind şi scriind idei ce contribuie la ridicarea omului. Dar, pentru c ă nu
pot fi lăsate în întuneric, ne revelăm şi le înarm ăm cu ideile noastre, ca s ă se p ăzeasc ă de duhurile
inferioare. Iată rostul iniţierilor de toate treptele.
Cel ce ne ştie şi cunoaşte Adevărurile cereşti, va pune stavilă gândurilor sale, paz ă gurii sale şi,
cunoscând legea cauzei şi a efectului, nu va porni la fapte nesocotite. El va şti c ă o via ţă trupeasc ă f ăr ă
greşeli valorează cât zece vieţi cu greşeli; astfel, pasul s ău evolutiv va fi mai gr ăbit.
237
Să nu pierdeţi din vedere că orice idee este o for ţă, un excitant. Fi ţi aten ţi la orice gând v ă trece prin
minte, examinaţi-1 bine, ca să nu greşiţi. Toate greşelile omului provin din faptul reacţionării
sale faţă de logos-urile cu aparenţă de nedreptate.
Noi, duhurile superioare, suntem sfere. Nu mai avem nici un apendice, nici un instrument de lucru şi
totuşi lucrăm, executăm, învăţăm numai prin ajutorul ideilor. În definitiv, suntem sfere emi ţătoare de
idei-forţe, cu care creăm totul; cu alte cuvinte, suntem infinit de mici creatori.
Ţin să atrag atenţia că iniţiaţii nu aparţin unei anumite religii sau unui singur popor. În antichitate,
fiecare mare templu a avut iniţiaţii săi, bineîn ţeles, de diferite grade. S-a procedat astfel, şi se
procedează aşa şi în continuare, pentru a nu rămâne omenirea f ăr ă o candel ă a cuno ştin ţelor cere şti; iar
pe de altă parte, pentru a nu se cădea în marele p ăcat al tiraniei, când o singur ă religie, un singur popor
consideră că deţine Adevărurile veşnice.
În toate timpurile, spiritele întrupate au avut nevoie de o religie. Religia nu dispare niciodat ă. Un om se
poate îndepărta câtva timp de ea, dar la urm ă se întoarce. Nu exist ă religie f ăr ă ini ţia ţi, f ăr ă profe ţi.
Prin ei se face legătura Cerului cu pământul.
Pentru ca majoritatea omenirii întrupate să fie fericit ă, nu trebuie s ă ştie de existen ţa noastr ă. Un
întrupat oarecare se sperie, când aude pentru prima oar ă de noi, când ia o carte ce descrie diferite
întâmplări şi fenomene produse sub influenţa noastr ă. Dac ă l-a ţi cerceta, v-a ţi convinge c ă i s-a zbârlit
pielea, i s-a ridicat părul în cap, de acum întunericul îl însp ăimânt ă, v ăzând peste tot umbre pe lâng ă el.
Spiritul său, închis în trup, va fi nelini ştit. Iat ă pentru ce nu trebuie s ă ne cunoasc ă, s ă ne ştie orice
întrupat.
Ce fericită ar trăi omenirea dacă ne-ar şti şi ar cunoa şte Adev ărurile cere şti. Ar deveni cu to ţii sfin ţi şi
nu ar mai dori să trăiască în trup. Cum însă traiul în trup este o necesitate absolut ă pentru
duh şi cum lumea duhurilor are nevoie în observaţiile sale de omul trupesc, reîntrup ările s-ar face
cu sila, ca şi recrutarea soldaţilor în armat ă.
Întrupatul care n-a ajuns la un anumit grad evolutiv, nu trebuie s ă ştie de lumea cereasc ă, nu trebuie s ă
ştie că este văzut în faptele sale ascunse, că este ştiut în gândurile sale tainice, c ă este observat secund ă
de secundă de cei nevăzuţi. E greu, e insuportabil pentm omul aflat la şcoala acestei planete. Cum s ă
asiste el la o şedinţă cu un medium şi să audă vorbindu-se de secretele şi
greşelile sale? Nu, nu îi place, nu va îngădui, şi prefer ă mai degrab ă s ă se lipseasc ă de orice fel de
legătură cu cei din spaţiu, decât să se afle ce a f ăcut, ori are de gând s ă fac ă. Iat ă pentru ce, mul ţimea
are un moral şovăitor, ne neagă şi nu admite existenţa lumii noastre.
Despre fluide
Noi, duhurile, deşi nu avem ochi, corpul nostru fluidic vede, aude şi simte totul din jurul nostru. Gra ţie
acestui văz spiritual, suntem în stare să vedem toat ă gama de fluide din natur ă. Electricitatea culeas ă sau
absorbită din spaţiu de generatoarele sau dinamurile voastre con ţine doar o singur ă categorie de fluid din
seria de fluide electrice cu care Tat ăl lucreaz ă în cosmos. Noi vedem cum prin învârtirea rotorului
generatorului vostru se creează un sorb, care absoarbe din gama de fluide electrice sosite de sus numai
fluidul electric corespunzător planetei voastre. Vedem cum aceast ă electricitate se scurge la exteriorul
conductorului, asemenea apei dintr-un canal. Aşadar dinamul vostru desface din smocul de fluide pe cel
aflat în raport cu planeta voastră, lăsând în libertate pe celelalte. Fiecare fluid î şi are compozi ţia,
culoarea, vibraţia şi puterea sa proprie. Noi distingem fluidele dup ă însu şirile lor şi, la prima vedere,
după culoarea lor.
Spuneam că din Sfera divină, din centrul marii sfere a crea ţiilor, unde eram profunzi ignoran ţi, am ajuns
în adâncul adâncurilor. Aici am început s ă înv ăţăm. Ce grea şi lung ă a fost şcoala, ce mult am suferit
până am ajuns aici, la stadiul de a te putea lumina şi pe tine, frate. Ştiin ţa nu ni s-a dat de sus de-a gata.
Au trebuit dureri, sfâşieri, suferinţe atroce, muncă şi iar munc ă, pentru a fi
câştigată, verificată şi încrustată pe veci în mica noastr ă scânteie.
Legea a cerut şi vă cere în veşnicie: învaţă, ridică-te şi evoluează!
Se pune întrebarea: Dacă eşti un neştiutor, un ignorant des ăvâr şit, cum s ă evoluezi? Aici e marele
mister. Tatăl nu a vrut să ne trimită în lume ca savan ţi, dar ne-a dat Lumina ca s ă ne lumin ăm şi,
bâjbâind, căzând şi ridicându-ne, am văzut, am observat şi înv ăţat. Trimi ţându-ne în lume, Tat ăl ne-a
pregătit totul ca să avem posibilitatea să învăţăm. Încetul cu încetul, negura ne ştiin ţei s-a risipit din
jurul nostru şi am început să aflăm realitatea operei Sale.
238
Acum ştim că oameni se găsesc nu numai pe planeta Pământ, ci pe toate miliardele de corpuri cere şti din
cele patru universuri, dar, au altă alcătuire fizic ă şi dimensiune, potrivit materiei şi condi ţiilor planetei
respective.
Ştim că tot ce e sus este şi jos, adică tot ce exist ă în Sfera Tat ălui este şi în Cerul sorilor – a Fiilor,
precum şi în Cerul planetelor - a Sfintelor Duhuri.
Marii noştri profesori cereşti ne spun: „Aici, în jurul nostru, se afl ă tot ce exist ă în Sfera divin ă,
dar fără Tatăl”. Savanţii noştri îngeri ne spun: „Noi am fost la Tat ăl şi am v ăzut Imperiul S ău, dar nu
avem voie să spunem ce am văzut şi ştim de acolo”.
La început am protestat, asemenea unor ignoranţi, ca şi voi, de ce nu ne spun şi nou ă, ca s ă cunoa ştem
şi noi, dar apoi i-am rugat frumos să ne împărtăşească şi nouă câte ceva.
- Dragii noştri frăţiori - ne răspundeau îngerii - evolu ţia nu permite primirea cuno ştin ţelor decât la
treapta corespunzătoare. Voi nu aţi atins gradul care permite s ă cunoa şte ţi Cerul Tat ălui.
- Dar care ar fi paguba să cunoaştem înainte de momentul corespunz ător evolu ţiei noastre? De ce nu
avem voie să colindăm în lung şi în lat universul, ca să vedem şi să învăţăm? - întrebam în
neştiinţa noastră.
- Pleacă, fiule, du-te şi vezi, dacă poţi.
- Am pleca, dar nu ştim cum, învaţă-ne dumneata, căci eşti înger, deci ştiutor şi puternic.
- Dragul meu, nu eu te-am adus aici, ci Unul cu mult mai mare şi mai ştiutor decât mine, iar un Altul mai
mare peste toate Mărimile lumilor te-a trimis de acolo de sus. Când iubirea ta pentru El va cre şte, El te va
chema, te va atrage către El, cu ştirea sau f ăr ă ştirea ta. Tu nu-L vei iubi din toat ă puterea fiin ţei tale
decât atunci când îl vei cunoaşte. Direct nu-L vei vedea niciodat ă, cât vei fi în sfera creat ă. Îns ă îl vei
cunoaşte indirect, prin splendoarea creaţiilor şi armonia Legilor Sale.
Dar ca să înţelegi aceste minunate făpturi ale în ţelepciunii Sale, trebuie s ă înve ţi. Înva ţă fiule, sile şte-te
să vezi, observă, cercetează, conformează-te ordinii moralei stabilit ă de St ăpânul nostru
solar şi vei fi atras în sus de Iubirea Tatălui ceresc.
- Dumneata fiind înger, cunoşti toată fizica şi chimia fluidelor, înva ţă-ne s ă ne dezbr ăc ăm haina
fluidică terestră care ne atrage în jos şi, eliberându-ne de ea, s ă ne ducem sus la Tat ăl nostru de unde am
pornit.
- Nu pot, fiule, pentru că nu-mi este permis şi chiar dac ă a ş face-o, Tat ăl nostru al tuturor nu te va primi,
deoarece numai iubirea faţă de El te poate chema, te poate atrage spre El. Iubindu-L şi iubind tot ce El a
creat, supunându-te întocmai Legilor Sale, vei fi chemat, atras c ătre El şi sufletul t ău se va mântui, va
scăpa de robia materiei lumilor create.
Iubirea are opusul ei - ura. Iubirea te atrage în sus c ătre Centrul creator. Ura te îndep ărteaz ă, te gone şte
în jos, la periferie. Iubirea e ca hidrogenul ce te înal ţă, iar ura - ca balastul ce te atrage jos.
Iubind, păzind ordinele Tatălui, devii nepotrivit cu cei de pe p ământ, şi te vor goni, spre noi, slujitorii
Tatălui. Vei suferi din cauza iubirii tale, dar vei fi un fericit al p ământului. Cel ce ur ăşte
nici nu-i trece prin minte să părăsească acest p ământ, unde î şi poate manifesta josnicia, tradus ă prin
lăcomie, furt, crimă etc.
Floarea iubirii nu se întâlneşte în zona a III-a, a duhurilor ro şii, ea apare foarte rar în zona a II-a, a
duhurilor albastre, şi numai în zona a I-a constituie cârma conduitei duhurilor albe.
Ca să urcăm spre zona îngerilor, se cade să ne deprindem, pe p ământ şi în Cer, s ă iubim şi iar s ă iubim,
şi să ne debarasăm de pornirile ce ne târăsc spre ur ă.
Dacă iubirea grăbeşte evoluţia, ura o încetineşte sau chiar o opre şte. S ă ave ţi în fa ţa min ţii
voastre Iubirea Stăpânului nostru împărat Isus Christos, care de miliarde de secole nu mai ştie de
ură, El iertând chiar şi pe cei ce L-au chinuit şi omorât,trupe şte. Sl ăvit şi binecuvântat s ă fie numele
Său, în vecii vecilor. Amin.
Ştiin ţa Cerului
Cu cât duhul se ridică pe treptele cunoaşterii, supunerii şi sfin ţeniei, cu atât se îndep ărteaz ă de atrac ţia a
tot ce aparţine pământului. Singura sa preocupare va fi ştiin ţa Cerului şi aplicarea ei la scar ă
microcosmică, lucrând la marea operă a Creatorului.
Pe oricare spirit din spaţiu l-ai întreba cu ce se ocup ă, î ţi va r ăspunde asem ăn ător: „în afar ă de misiunile
primite, studiez problemele vieţii de pretutindeni, aflând din tainele universului”.
239
Spaţiile sunt pline de idei. Prin urmare, putem să ne îmbogăţim cuno ştin ţele. Dar, nu le putem descifra
pe toate, căci unele idei aparţin altor trepte de evolu ţie. Le vedem culoarea şi forma, auzim muzica lor,
dar nu le pricepem înţelesul.
Iată un exemplu. Să presupunem că unui om de pe timpul Domnului nostru Isus Christos i s-ar fi vorbit
de avion. Ei bine, oricâte vorbe s-ar fi întrebuinţat, el tot n-ar fi în ţeles ce este un avion, deoarece ideile
referitoare la elice, vid, presiune, motor, electricitate etc. nu erau cunoscute pe timpul s ău. Dar totu şi,
aceste idei pluteau prin spaţiul fluidic al sistemului nostru solar, pentru c ă
avionul era deja construit şi funcţiona pe o alt ă planet ă a acestui sistem. Bineîn ţeles, acolo avea alt ă
formă, dar era mişcat tot prin motor, oamenii de acolo servindu-se de avion cu mii şi mii de ani înaintea
descoperirii lui pe pământ. Chiar şi acum mai exist ă pe p ământ oameni care nu cunosc principiul
zborului şi alcătuirea avionului. Ideile nu pot fi primite şi asimilate decât atunci când omul a ajuns la
gradul de a putea înţelege asemenea idei. Fiecare treapt ă a evolu ţiei are ideile sale.
Noi, duhurile, trăim în lumea materiilor eterice, pe care le studiem şi cu care lucr ăm, realizând din ele tot
ce vrem. Dar cum să vă facem pe voi, fra ţii no ştri, întemni ţa ţi în lut, s ă în ţelege ţi chimia şi fizica
operelor noastre făcute cu aceste materii eterice, invizibile ochiului vostru şi insesizabile trupului vostru
grosolan? Oricât am căuta să vi le descriem, vă va fi imposibil s ă le în ţelege ţi.
Duhurile fac o dublă şcoală: 1. în Cer - lucrând cu materiile eterice şi sub imboldul ideilor ce plutesc prin
spaţiu, prinse şi interpretate de cei ce le pot înţelege; 2. pe p ământ, ca oameni trupe şti - prin intermediul
cărţilor scrise de om.
Acum îţi picur din nou câteva idei de care nu ave ţi cuno ştin ţe. R ăzboaiele sunt opera omului, dar ele
sunt dictate chiar de sus, de necesităţile evolutive. S ă nu v ă speria ţi, nici s ă nu v ă mira ţi.
„Cum? - veţi zice voi - Cerul vrea cruzime, ucideri, suferin ţă, lacrimile mamelor, copiilor şi v ăduvelor?”
Da, răspundem noi. Trupul uman este o materie planetar ă; ea nu se distruge, ci numai se preface.
Valoarea trupului este deci relativă. Ceea ce este mai important e spiritul. El trebuie s ă evolueze.
Individul şi popoarele, ca unităţi, trebuie să treacă prin furnalul durerilor de tot felul, pentru a se ridica.
Stările sociale trebuie schimbate din timp, spre o form ă superioar ă, în care via ţa s ă fie mai dreapt ă, mai
uşoară, mai ales pentru cei mulţi şi umili. Da, r ăzboiul e o oper ă determinat ă de sus, dup ă un plan şi
anumite scopuri. El are la bază sacrificiul. Prin sacrificiul fiin ţei sale trupe şti, spiritul urc ă câteva trepte
ale infinitei scări evolutive. Prin urmare, războiul e o pagin ă din marea
carte a evoluţiei sociale.
În alte timpuri, războiul se purta între triburi, iar mai târziu - între popoare. Acum el caut ă s ă se întind ă,
să se generalizeze, târând în el mai multe continente. Un prim model a fost r ăzboiul mondial din urm ă1.
În decursul acestui uriaş învălmăşag de oameni şi spirite, s-au coborât din în ăl ţimile lor sublime cete
nesfârşite de îngeri. Scopul venirii lor la suprafaţa pământului a fost s ă
înconjoare cu lumina lor pe cei ce îşi părăseau trupul.
Războaiele vor fi de acum încolo tot mondiale, pentru ca evolu ţia social ă s ă se fac ă silit şi mai gr ăbit.
Ultimul război mondial a cerut sacrificii mari. Peste 20 milioane de spirite aflate în front şi în spatele
frontului şi-au părăsit trupurile. Atât de atroce au fost suferin ţele şi atât de numero şi
oamenii care şi-au părăsit copiii, soţiile, părinţii, încât cu toat ă prezen ţa cetelor îngere şti, spiritele
au protestat că s-a permis acest război, schimbându-le destinul trasat de ele şi aprobat de Forul ce
a statuat programul vieţii lor terestre. Spiritele s-au r ăzvr ătit şi au r ăzvr ătit pe cei de jos, determinând pe
conducătorii lor să termine războiul, căci suferinţa atinsese culmi nemaiv ăzute pe p ământ.
Acţionând contra voinţei cetelor îngereşti, pământenii şi oamenii cere şti au contribuit la terminarea
măcelului omenesc. Din această cauză, conducătorii popoarelor au încetat r ăzboiul care, în definitiv, n-a
adus soluţia finală pentru care se plănuise în Cer aceast ă suferin ţă. R ăzboiul era hot ărât s ă se termine
cu o mişcare socială în toate statele beligerante ale Europei, cu o anarhie momentan ă, care desfiin ţa toate
aşezările şi clasificările, pentru a se organiza lumea pe alte baze mai drepte, mai frumoase, cu un pas mai
înainte, mai aproape de doctrina lui Christ. Acesta era planul urm ărit de sus, ca urmare a r ăzboiului
mondial. Dar războiul a fost întrerupt la mijlocul drumului; f ăr ă atingerea scopului urm ărit. De aceea voi
nu veţi fi liniştiţi, nu veţi trăi zile senine. Războiul va sta fatal la grani ţa fiec ărui stat, pentru c ă edificiul
european nu a fost încă aşezat pe o fundaţie durabilă, conform ă gradului evolutiv atins de P ământ.
Sfera divină
Am arătat că soarele nostru este o uria şă uzin ă de energie electro-magnetic ă, un izvor puternic de
electricitate care întreţine viaţa de pretutindeni, din sistemul s ău. O uzin ă mai mare de electricitate este
Sfera divină. Graţie cantităţilor imense de electricitate din Sfera divin ă, se pot înf ăptui toate crea ţiile.
De asemenea, am arătat că aceast ă colosal ă Sfer ă central ă palpit ă mereu, se dilat ă şi se contract ă,
inspiră şi expiră. Când se dilată, inspiră; când se contract ă, expir ă. Când expir ă, elimin ă fluide ce vor
forma lumi sau vor hrăni pe cele existente. Când inspir ă, cheam ă la Sine, din cele patru universuri,
materiile fluidice - care au servit şi hr ănit universurile - pentru a le transforma din nou.
Graţie acestor ritmuri, Creatorii centrali au posibilitatea s ă creeze mereu materii noi pentru noile
lumi şi să repare şi transforme materia uzată, la care se adaug ă materia nou preg ătit ă cu particule
absorbite din haos sau Infinit, pentru a le trimite apoi în lumile create.
Sfera divină1 se compune din trei sfere concentrice, învelind una pe alta. La centru exist ă o Sfer ă c ăreia,
pentru înlesnirea studiului, i-am zis Cap de Dumnezeu sau Tată. De jur-împrejurul acestei Sfere
centrale se află Sfera numită Torace, Pectoral sau Respirator, plină cu o materiefluidică diferită de
cea dintâi. În fine, învelind pe amândouă, se afl ă a treia Sfer ă şi mai mare, numit ă Abdomen, Mamar
sau Născător, conţinând pe lângă fluidele diferite de celelalte dou ă Sfere
şi milioane de mari Creatori de lumi şi duhuri.
Din Sfera centrală, Tată, pornesc toate ideile constructoare ale lumilor. Îns ă aceste idei n-ar putea fi puse
în lucru, în activitate, dacă n-ar exista mi şcarea respiratorie a Pectoralului. În Mamar exist ă For ţele sau
Creatorii, de o evoluţie negrăit de înalt ă, care creeaz ă dup ă indica ţiile Tat ălui central. Aceste For ţe
creatoare sunt fecundatorii a tot ce exist ă în interiorul Mamarului, Sfera-Mam ă, nume impropriu, dar
corect prin analogie cu mama, femeia-om de pe p ământ. Dar pe când femeia-om este fecundat ă din
exterior, în Mamar fecundarea este internă, materia ei interioar ă fiind mereu fecundat ă, în vederea cre ării
noilor materii şi spirite de către Creatorii divini de acolo. Aşadar Mamarul concepe în interiorul s ău, prin
Duhul creator divin.
1 Sfera divină sau Laboratorul este o incomensurabil ă Asocia ţie de mari Arhitec ţi şi Creatori divini,
numiţi ETI^K Elohirn în Cabala sau tradiţia mistică ebraică.
Sfera divină este organizată în trei sfere concentrice, cu caracteristici şi func ţii diferite. Capul, Tatarul,
este veşnicul emiţător de idei, aflându-se într-o lini şte etern ă. Toracele, Fiularul, se rote şte în jurul
Capului, în sens levogir, efectuând totodată o mişcare
de expansiune şi contracţie. Abdomenul, Mamarul, execut ă o mi şcare de rota ţie în jurul Toracelui şi în
sens invers cu El.
Din Mamar s-au născut stele, universuri, cosmosul întreg. El na şte f ăr ă un raport sexual, în sens
uman. Tatăl central concepe prin intermediului Mamarului, producându-se între ei un schimb de
251
elemente fluidice. Din Tatăl pleacă fluide către Mamar, iar Mamarul d ă Tat ălui alte fluide, prin
intermediul Respiratorului. Din fuzionarea lor se nasc duhurile. Prin situa ţia sa Mamarul corespunde unei
virgine perpetue, care totuşi naşte, producând din veşnicie materiile şi duhurile tuturor lumilor.
Imaginea actului produs în Centrul creator este tradus în lumea trupeasc ă vegetal ă, animal ă şi uman ă,
prin împreunarea a doi indivizi de sex diferit, pentru a- şi uni elementele creatoare, din fuzionarea c ărora
se naşte oul, punctul de plecare al noii fiinţe.
Prin urmare, fenomenele şi activităţile lumii create sunt o reproducere grosolan ă, potrivit materiei de
aici, a fenomenelor tainice din Sfera divină.
Sfera de la centrul Sferei divine este Capul de Dumnezeu sau Tat ăl, gânditorul, ve şnic emi ţător de idei.
Ideile fiind emise în afara Lui, provoacă activitatea respiratorie a Pectoralului, centura Capului de
Dumnezeu. Dar dilatarea şi contractarea Pectoralului determin ă un schimb de electricitate dintre Tat ă şi
Sfera periferică sau Mamar. Graţie acestei for ţe uria şe electrice, Creatorii divini din sânul Mamarului
fecundează ideile şi scânteile-duhuri sosite din Capul lui Dumnezeu, în Mamar.
În ansamblul ei, Sfera divină este o uzină unde se gânde şte şi construie şte. Tat ăl central gânde şte,
emite idei care, graţie Respiratorului ajung în Mamar. Aici Creatorii, Fii de Dumnezeu le prelucreaz ă, şi
când totul e gata, le trimit către periferia Mamarului, de unde mai târziu sunt expulzate în cosmos.
Mamarul execută o mişcare de rotaţie în jurul axei sale închipuite. Respiratorul execut ă şi el o mi şcare
de rotaţie, dar de sens contrar Sferei periferice. Sfera central ă, Tat ăl, st ă pe loc. Centrul centrului lumii
create, unde numai se gândeşte, trebuie să stea pe loc, într-o lini şte etern ă.
Ideea născută în Capul de Dumnezeu este atras ă de Respirator, unde sufer ă o mi şcare circular ă
provocată de fluidul întâlnit acolo. Apoi, purtată până la marginea Sferei-Respirator, ideea este aruncat ă
în Mamar. Pe când în Cap, ideea era pur abstract ă şi imobil ă, în Respirator ea devine o for ţă activ ă şi, în
fine, sosită în Mamar, ideea devine din abstract ă - concret ă, c ăci este învelit ă într-o materie fluidic ă
fină. Ideea sosită în Mamar este luată în primire, după felul ei, de anumi ţi
Divini de acolo, care o citesc, îi în ţeleg con ţinutul şi o preg ătesc pentru a putea fi trimis ă în lumea
creaţiilor, ca ordine. Acelaşi procedeu se urmeaz ă şi cu scânteile divine, ce vor anima fiin ţele din lumile
create. Din Capul de Dumnezeu pornesc scânteile divine. În Pectoral se îmbrac ă cu o cantitate mic ă de
fluid respirator şi, în fine, sunt desăvâr şite în Mamar, de anumi ţi Creatori, dup ă felul şi rolul jucat de
aceste scântei sau duhuri în lumile create. Din Mama ve şnic fecioar ă, duhurile sunt trimise în universuri.
Primii părinţii ai bisericii creştine au dat concep ţiei umano-materialiste o explica ţie divino-spiritualist ă,
interpretând că mama umană a Domnului, născătoare de om, a conceput în sensul Mamarului din Sfera
divină.
În linii mari, Sfera divină se poate compara cu trupul uman. Ca şi Sfera divin ă, omul are trei p ăr ţi: un
cap gânditor, un piept respirator şi un pântece produc ător sau n ăsc ător. Cele patru membre ale omului
corespund celor patru universuri aşezate în jurul Sferei divine.
Noi semănăm continuu, dar ne întrebăm: Oare după sem ănatul nostru va veni cineva s ă secere, s ă
adune şi să hrănească cu rodul nostru pe cei flămânzi? Noi sem ăn ăm, dar dac ă tu închizi sem ăn ătura
noastră în aceste hârtii, nu vedem folosul comunicărilor. Ne str ăduim de atâta amar de vreme s ă- ţi d ăm
o serie de adevăruri, dar dacă tu nu le sintetizezi ca s ă dai din ele fra ţilor t ăi,
înseamnă că am muncit în zadar. Noi ţi le-am dat r ăzle ţe şi uneori f ăr ă leg ătur ă una cu alta, dar am
avut mereu în vedere progresivitatea. Aceast ă metod ă ne-am impus-o pentru urm ătorul motiv: omul
trupesc - tu sau oricare altul - având con ştiin ţa st ării de veghe, din timpul zilei, s-a obi şnuit cu ideile
curente ale mediului vostru ambiant, ale părinţilor, cunoscu ţilor şi c ăr ţilor citite. A şa fiind, noi spa ţialii,
trebuie să procedăm cu cea mai mare băgare de seam ă când vrem s ă v ă schimb ăm credin ţa, pentru a v ă
face adepţi ai ideilor noastre cereşti. Din profunda antichitate, ini ţia ţii au c ăutat s ă- şi fac ă adep ţi.
Fiecare iniţiat dispare odată, dar în locul s ău r ămân elevii s ăi, adep ţii care-i vor continua opera. Cât ă
grijă acordăm în a şti cât să dăm şi cum să-1 insufl ăm pe ini ţiatul nostru, pentru ca tainele noastre s ă
nu devină obiect de batjocură!
După această paranteză voi continua cu o problem ă spiritual ă. Toate religiile p ământului sunt frumoase.
Ele au fost pure la întemeierea lor, dar pe parcursul timpului, din anumite interese, oamenii le-au alterat.
Treptat, concepţiile se denaturează, în textele sacre se strecoar ă idei str ăine,
aşa că după ani şi ani, religia originală devine de nerecunoscut în scrierile şi cultul ei. A şadar, cu
vremea, religiile, ca şi lucrurile şi materiile p ământului, se denatureaz ă, îmb ătrânesc şi vine vremea s ă
moară.
252
Ideile expuse într-o carte nu mai corespund ideilor lumii veacurilor ulterioare. Cartea ce con ţine
idei vechi devine o pură materie şi lumea nu mai pune temei pe cele scrise în ea. Din Sfânta Scriptur ă
creştină au fost scoase multe paragrafe, rânduri şi cuvinte. Iar în alte timpuri s-au introdus cuvinte şi
capitole inexistente iniţial. Din această cauză, Biblia a devenit o lucrare ce înc ălze şte şi înal ţă pe omul
simplu, care crede prin intuiţie în adevărurile spuse acolo, dar pe cei mai mul ţi, mai ales pe cei cul ţi, nu-i
mai satisface.
Situaţia actuală este atât de dificilă, încât ne este aproape imposibil s ă înl ătur ăm din mentalul clericului
prejudecăţile cu care a fost îmbibat în seminar şi mai apoi în facultate. Dogmele şi interesul îl opre şte s ă
iasă din ordinea impusă de concepţiile diferitelor epoci. A şa fiind, reformarea ideilor spiritualiste nu se
mai poate face decât prin mireni, oameni f ăr ă prejudec ăţi şi care nu sunt obliga ţi s ă m ănânce pâinea de
pe urma cultului practicat de slujitor.
Adevărul e veşnic, unul şi acelaşi. Toate fiinţele Pământului admit o Cauz ă prim ă, un Creator, un
Dumnezeu. Acest principiu nu-1 poate respinge nimeni, în afar ă de cei slabi de minte. Dar în afar ă de
acest adevăr, ni s-a mai spus - sus, la noi, şi jos, când a fost Domnul printre oameni: Tat ăl central are
pretutindeni miliarde de Fii, fiecare conducând un sistem planetar; în Sfera central ă se afl ă cei mai mari
Fii ai Unicului Dumnezeu, Creatorii de lumi, Fiin ţe mai mari în grad decât Guvernatorii solari. Aceste
Entităţi sublime, Fiinţe de iubire, poartă diferite nume în textele sacre brahmane, iar în Cabala şi c ărtile
misticii ebraice, sunt numite Sefirot1.
Dacă vei vorbi unui teolog creştin nu va şti să-ţi răspundă nimic despre aceste cuno ştin ţe, neîntâlnite în
cărtile sale de teologie. Pe când brahmanul, budhistul sau rabinul, dac ă se vor încredin ţa c ă au de-a face
cu un iniţiat, îţi vor răspunde: „Adevăr grăieşti, căci Cerurile cânt ă Gloria unicului Dumnezeu -
binecuvântat fie numele Său. În cosmos există o infinitate de trepte ierarhice, mii de ranguri îngere şti şi
mii de trepte de urcat pentru Fiii de Dumnezeu. Îngerii se întrupeaz ă benevol sau în urma unei misiuni
speciale, iar Fiii de Dumnezeu se întrupează obligatoriu, pentru stimularea evolu ţiei, rând pe rând, şi de
multe ori, pe fiecare planetă a împărăţiei sistemului lor solar.”
1 Termenul Sefirot (ebr. - Numerele) vine de la verbul ebraic Safor - a socoti. Conform cabaliştilor,
cele zece Sefirot reprezintă canalele prin care curge emana ţia creatoare, venind de la ŢID 'pN - Ein-Sof,
Infinit. Ele conţin fluide care le pun în mi şcare şi comunicare unele cu altele, iar prin condensarea lor,
aceste fluide se transformă în elementele materiale constitutive ale crea ţiei. Ein-Sof este infinit şi de
necunoscut pentru om. Între Ein-Sof şi sfera creat ă se interpun cele zece Sefirot, prin care El a creat şi
guvernează universurile. Cele zece Sefirot corespund atributelor morale, divine, care le confer ă numele şi
pe care omul este chemat să şi le însuşească prin conduita sa moral ă. Cele zece Sefirot corespund celor
zece Cuvinte prin care Ein-Sof a creat lumea şi celor zece Cuvinte prin care El s-a revelat omului. Sefirot
reprezintă esenţa Divinităţii, Decada primordial ă, Principiile divine emanate de Ein-Sof, r ăspândind
lumina asemenea unor safire. Numele celor zece Sefirot sunt:
1. in2 Kether = Coroană - cauza cauzelor, diadema, ceea ce ochiul nu poate vedea. Inteligen ţa ei se
numeşte Metatron;
2. nCSPI Chokhmah = înţelepciune - gândirea, temelia vieţii;
253
3. HJ'2 Binah = Discernământ - inteligenţa inimii, înţelegere;
4. IDn Chessed = Graţie - bunătate, milă, compasiune;
5. mi2i Ghevurah = Forţă - putere, rigoare, dreptate, justi ţie;
6. IliSîil Tiferet = Glorie - slavă;
7. nSS Netzach = Stabilitate - victorie, veşnicie;
8. "lin Hod = Splendoare - frumuseţe;
9. 11D" lessod = Fundament - temelie, principiul a tot ce eman ă spre fiin ţele terestre;
10. niJ^C Malkut = Regalitate - împărăţie.
Primele trei triade Sefirot-ice formează trei lumi: 1. Alzilut - lumea emanaţiei pure; 2. Beriah - lumea
creaţiei; 3. Ieţirah - lumea formaţiei. Malkut formează a patra lume, numit ă Assiya - lumea acţiunii,
universul vizibil, zgura lumilor superioare.
Omul spaţial este un instrument al Divinităţii centrale, care îl pune sub controlul Guvernatorului
solar, iar acesta îl încredinţează Guvernatorului planetar. Am spus c ă duhul-om nu poate tr ăi izolat, nu- şi
poate face evoluţia singuratic, ci înglobat într-o vast ă asociere, c ăreia pentru în ţelegere s ă-i zicem
partid spiritual.
Aşa fiind, omul trebuie să facă mai întâi - pentru mult ă vreme, pe una sau pe mai multe planete -
întrupări, pentru evoluţia sa personală. Când, prin vrednicie, a terminat aceast ă şcoal ă planetar ă
pentru avansarea sa, va trece prin întrupări pentru ajutorarea fra ţilor s ăi mai mici, ai grup ării sau
partidului său spiritual. După o serie de asemenea întrup ări, va face câteva întrup ări, ca un omagiu adus
superiorilor asociaţiei sale. S-ar părea c ă astfel se achit ă de orice obliga ţii, şi totu şi ordinea stabilit ă
cere ca duhul să facă o serie de întrupări şi pentru Guvernatorul planetei sale. Când s-a achitat fa ţă de
această sublimă Lumină, el se va întrupa, la anumite epoci, pentru a prosl ăvi ca om trupesc pe Divinul
său Solar. În fine, va trebui să îmbrace trup pentru pream ărirea unicului St ăpân, a Guvernatorului
lumilor de pretutindeni.
Întrupările au fost personale, pentru fraţii săi, pentru superiorii partidului s ău, pentru Guvernatorul
planetar, pentru Guvernatorul solar şi pentru Guvernatorul lumilor de pretutindeni. Vezi, drag ă frate, la ce
şcoală amarnică este supus bietul duh?
Când un duh a ajuns să se achite de aceste şase categorii de întrup ări, i se poate spune cu adev ărat
fericitul fericiţilor.
Să nu te mândreşti, frate, dar tu - împreună cu mine şi alţii - ai tr ăit în trup, pe când Guvernatorul
nostru solar a fost pe pământ ca om. Cu toţii am sorbit în ţelepciunea vorbelor Sale, cu to ţii L-am
servit şi cu toţii, ca oameni trupeşti şi apoi ca duhuri spa ţiale, am în ăl ţat osanale Celui ce str ăluce şte în
lumina unei evoluţii ce se pierde în noaptea veşniciei. De acum ne silim s ă suger ăm şi sf ătuim pe fra ţii
noştri, să nu-şi mai întârzie mersul evoluţiei, pentru a putea pleca cu un ceas mai devreme de pe aceast ă
planetă pe o alta superioară. Este grea viaţa trupeasc ă pe acest glob al sistemului nostru, dar s ă sl ăvim
pe Domnul că am ajuns şi aici, pentru că există planete, chiar în acest sistem, cu mult inferioare
Pământului, unde omul se poate socoti ca fiind în iad.
Sfera divină
Revin la subiectul atât de dorit de tine: Sfera central ă sau divin ă şi descrierea ei mai am ănun ţit ă.
Incomensurabila Uzină de forţe creatoare, numit ă pentru urm ărirea subiectului cu termenul de
Dumnezeu, am spus că e o sferă mai mare decât oricare din cele patru universuri. Un termen corect
pentru această Uzină ar fi Sfera centrală, Sfera divin ă sau Sfera-Laborator a tuturor crea ţiilor.
Sfera divină este formată dintr-un eter de o compozi ţie diferit ă de eterul din sferele-universuri, sau
fluidele din jurul astrelor şi planetelor. Particulele eterului din Sfera divin ă sunt libere, iar nu
combinate, ca în lumile create. În afar ă de acest eter - mai exact, supraeter - în Sfera-Laborator se afl ă
Entităţi sublime, Duhurile desăvârşite ale cosmosului.
Entitatea spirituală capabilă să ajungă la marginea unui univers va vedea Sfera divin ă a şezat ă în centrul
lumilor create, a sferei create. De aici, va observa c ă Sfera divin ă se învârte şte în jurul
axei sale închipuite. Această mişcare de rotaţie provoac ă în jurul s ău un sorb.
Spuneam cu altă ocazie, că Sfera divină se compune din trei p ăr ţi: Cap, Torace şi Abdomen. Duhurile
cu rang de înger, cu anumite învoiri, pot pleca într-acolo şi pot p ătrunde în masa Sferei
divine, îndreptându-se către centrul Ei, către Tat ăl nostru central.
254
Iată cum descrie un înger solar Sfera-Laborator: „Am sosit pe suprafa ţa extern ă a Sferei divine şi am
început să intru în masa Ei. După distanţe uria şe, de miliarde de kilometri, am ajuns la un loc unde se
termină eterul străbătut şi deasupra capului meu p ărea c ă se întinde un Cer asemenea celui de deasupra
pământului. Ajuns în acest loc, am avut impresia c ă sunt în adâncul unei albii, a unei scoici, c ăci sfera
unde am pătruns se ridica de jurul-împrejurul meu, spre cele patru puncte cardinale. Atunci mi-am dat
seama că am ieşit din universul meu, am străbătut intersfera numit ă cosmos şi am ajuns în Sfera divin ă.
Am intrat în Sfera divină, până la faţa internă a Abdomenului, sau a sferei numit ă Mamar. Aici am
constatat că există un spaţiu, un gol, umplut cu o materie mai fin ă decât cea din care este format ă Sfera
exterioară şi că, dincolo de acest spaţiu, începe a doua Sfer ă, botezat ă Torace sau Respirator.
După ce am privit peste tot, observ un călător asem ănător cu mine, sosit înaintea mea în Mamar.
Dorind să mă instruiesc, l-am întrebat:
- Mai este mult până la regiunea numită Cap de Dumnezeu?
- Ei, frate, mai este cale lungă până acolo, dar te sf ătuiesc s ă nu pleci mai departe în golul deasupra ta,
căci până la Respirator e o distanţă aproximativă cât de la soare la p ământ, şi te expui la mari pericole.
Pe când îmi vorbea, iată văd că Sfera de care vorbim se apropie spre noi.
- Hai să ne retragem puţin - îmi spuse fratele - c ăci a doua Sfer ă, Pectoralul, se dilat ă, se umfl ă şi
mărindu-se, se apropie de noi, micşorând spaţiul care o separ ă de Abdomen, Sfera-Mam ă.
Constat că ai uitat de acest fenomen, cunoscut odat ă; sunt multe miliarde de ani de când ai plecat în
lumile create, aşa că ai uitat fenomenele petrecute pe aceste meleaguri. Fii atent! Hai s ă intr ăm
în Sfera-Mamă, căci s-a apropiat prea mult Respiratorul de noi.
Pe când se apropia Respiratorul, constat ăm c ă şi El se învârte cu o vitez ă neînchipuit de mare. Când
eram afară din Sfera divină, vedeam că întreaga Sfer ă se rote şte. Acum, când sunt în Mamar, v ăd c ă st ă
pe loc şi numai Pectoralul se învârte. Comunic observaţia mea colegului de studiu, mai b ătrân decât mine
şi el îmi spuse:
- Fiind în interiorul Mamarului, ne învârtim odat ă cu El, şi nu ne d ăm seama de rota ţia Sa. Pe când
Mamarul se învârte în sensul acelor de ceas, Pectoralul se învârte în sens contrar.
Propun colegului meu să facem o verificare şi pornim amândoi spre exteriorul Sferei divine. Ajun şi aici,
tot nu vedeam rotaţia Mamarului, căci şi aici se învârtea împreun ă cu noi, fenomen asem ăn ător petrecut
cu bietul om care stă pe suprafaţa pământului şi de şi p ământul se rote şte la ecuator cu viteza de 1.667
kilometri pe oră, totuşi nu observă nimic, nu ştie nimic de aceast ă rota ţie, în schimb, am observat
mişcarea cu viteză negrăită a celor patru universuri în jurul Sferei centrale, dând impresia c ă mai fac
patru inele în jurul nostru.
Ne-am întors în cele douăsprezece sfere concentrice ce compun Mamarul, învelindu-se una pe alta şi
având fiecare o materie eterică diferit ă. Str ăbatem cele dou ăsprezece sfere, pân ă la marginea interioar ă
a Mamarului, în spaţiul gol ce o desparte de Respirator. Afl ăm c ă în sfera intern ă, prima din cele
douăsprezece zone ale Mamarului, vecină cu Respiratorul, se afl ă o lume de mari şi str ălucitori Auxiliari
ai Tatălui ceresc, numiţi Creatori divini sau Fii de Dumnezeu. Unul din Ei observându-ne, spune:
«Toată lumea de aici poartă rangul de Creator divin. Voi nefiind din ceata noastră, retrageţi-vă, căci
altfel veţi fi în pericol, corpul vostru neputând rezista vibra ţiilor mediului nostru. Fiind îngeri, a ţi putut
veni până aici, totuşi şederea voastră nu poate fi decât temporar ă. De aceea coborâ ţi în zona a II-a.»
Am coborât în zona a II-a, plecând de la Pectoral. Aici am dat de o infinitate de Duhuri str ălucitoare, de
un rang ceva mai mic decât cei dintâi, numi ţi Creatori divini-Sfinte Duhuri. Ni s-a făcut cunoscut
că nu putem rămâne nici aici, deoarece nu am ajuns înc ă la evolu ţia de a avea drept de cet ăţenie în acest
nivel al Mamarului.
Am coborât în zona a III-a. Altă lume, alt fluid. Toate Duhurile ce î şi duc traiul şi lucreaz ă în aceast ă
zonă se numesc Constructori de astre solare, grad ierarhic echivalent cu al Guvernatorului solar,
Domnul nostru Isus. În zona a IV-a am dat de lumea Creatorilor de planete, corespunzători
Domnului nostru planetar, fostul Moise. În urm ătoarele dou ă zone, a V-a şi a VI-a, am întâlnit
Insuflători divini şi Creatori de forme vii.
Să vedem ce rol îndeplinesc Entităţile din aceste şase zone sau sfere descrise din cele dou ăsprezece sfere
concentrice ale Mamarului. Entităţile din primele dou ă zone sunt analizatorii şi distribuitorii, ele
cercetează ceea ce le soseşte din Pectoral, şi luând cuno ştin ţă, le distribuie celor de sub ele. Entit ăţile
din următoarele patru zone primesc ideile Tat ălui central, sosite de la cei din zona a I-a şi a II-a, le
prelucrează, făcându-le din abstracte oarecum concrete. Astfel preg ătite, ideile sunt trimise în cosmos şi
255
apoi în cele patru universuri unde vor circula în ve şnicie. În zona a XI-a şi a XII-a, aflate la periferia
Sferei-Mamar nu se mai lucrează, duhurile-copii de acolo v ăd, aud, simt, observ ă, înva ţă şi fac şcoala a
tot ce s-a lucrat în Mamar.”
Creaţia se petrece astfel. Tatăl emite o idee, s ă zicem ideea om. Această idee conţine în masa sa tot
viitorul acestei idei ce va deveni cândva un om. Ea se mai nume şte şi scânteie divină, dar încă nu
este duh. Ideea de om este o particulă ultramicroscopică, plin ă de via ţă. Ie şind din Sfera-Tat ă, din Cap,
ideea este trimisă în Sfera-Pectoral. Aceast ă idee era vie, dar nu avea ini ţiativ ă, nu ştia s ă se mi şte,
deoarece nu avea încă voinţă. Ajunsă în Pectoral, fiecare idee sau particul ă-via ţă este învelit ă cu o
pojghiţă de materie eterică a acestei sfere. Fluidul pectoral este atât de puternic, încât orice duh - fie el
chiar Fiu de Dumnezeu divin - intrând în el, va constata c ă nu mai are voin ţă, i s-a redus cu totul voin ţa.
Curios, dar tot ce iese din Cap se fortifică trecând prin Pectoral; tot ce intr ă în Pectoral dinspre Mamar,
îşi pierde voinţa şi devine o unitate a Capului de Tat ă, care, în bun ătatea Sa, îi va reda voin ţa când va
veni în chiar Capul Său.
Expirând, Tatăl azvârle din El idei sau particule vii, dup ă razele Sferei Sale. Aceste particule, aceste
sferule, cu care Tatăl bombardează trupul Mamă, au viaţă, voinţă şi inteligenţă, au propria
lor cugetare. De îndată ce sosesc aceste scântei în zona a I-a a Mamaralui, marile Lumini diriguitoare de
acolo le prind, le încorporează în perispiritul Lor sublim. Sim ţindu-le în corpul Lor, constat ă c ă nu sunt
toate de acelaşi fel. Mai întâi, le cunosc după lumina lor, care nu e de aceea şi intensitate, fiind vizibil ă
prin transparenţa peliculei cu care au fost învelite în Respirator. înglobându-le în corpul lor spiritual,
Entităţile din prima sferă a Mamamlui le simt, le analizeaz ă şi le afl ă destinul.
Cunoscându-le destinaţia, Creatorii divini îmbrac ă particula cu o por ţiune din fluidul Lor. Ei ştiu care
scânteie este destinată să anime o piatră, o plant ă, un animal ori un om şi care va constitui primul eter.
În fine, când s-a terminat operaţia primelor categorii de Fii divini, particulele vii sau scânteile sunt trecute
în zona a II-a a Mamarului, unde sunt luate în primire de Creatorii divini-Sfinte Duhuri, încorporate de
aceşti Lucrători divini, scânteile sunt îmbrăcate cu o alt ă pelicul ă de fluide.
Scânteia primă plecată din Capul de Dumnezeu, este învelit ă acum în trei pelicule: 1. tatară; 2.
fiulară; 3. mamară. Îmbrăcată în aceste trei învelişuri, ideea sau scânteia divin ă are trei facult ăţi:
voinţă, inteligenţă şi memorie.
Trecând prin celelalte zece zone ale Sferei-Mamar, scânteia, ideea sau cuvântul va primi înc ă dou ă
învelişuri fluidice. Acum scânteia este gata pentru a pleca în lumile create de Tat ăl, împreun ă cu miliarde
incalculabile de semeni, formând împreună o nebuloas ă ce con ţine toat ă gama de materii şi duhuri
necesare evoluţiei.
Prin Auxiliarii Săi, Tatăl creează totul, din una şi aceea şi materie prim ă. În rezumat crea ţia se petrece
astfel: Sfera centrală absoarbe din haos, din Infinit, particule, viet ăţi, infinit de mici. Din ele, Tat ăl
central pregăteşte materia primă, primul eter trimis în lume s ă evolueze. Dup ă ce a parcurs întreaga
creaţie - evoluând până la ultima fază de eter, devenind eterul sau fluidul cel mai fin - particula este
chemată şi reabsorbită de Sfera central ă. După ce intr ă în Capul divin, unde sufer ă influen ţa acestui
mediu sublim, particula este din nou emisă pentru a forma de aceast ă dat ă scânteia divină a unui duh
ce va lua drumul veşniciei, evoluând şi ajutând la evoluţia fra ţilor s ăi mai mici, particule vii ce formeaz ă
ceea ce voi numiţi materie.
Adam Kadmon - în Cabala reprezintă Omul originar, Omul ceresc, principiul emana ţiilor divine, Omul
făcut după chipul şi asemănarea Tatălui, imaginea sau reflectarea sublim ă a Divinit ăţii. Dup ă unii
mistici Christ este similar cu Adam Kadmon.
Eterul magnetic
În seria nesfârşită a diferitelor feluri de eteruri sau fluide se afl ă şi fluidul magnetic. Azi am să insist
asupra acestui fel de eter.
În natură întâlnim două feluri de fluide magnetice: 1. fizice; 2. psihice. Există o deosebire mare între
ele şi cu toate acestea, în fiinţa noastr ă, ca şi a tuturor fiin ţelor de pe Pământ, găsim ambele feluri de
fluid magnetic. Din echilibrul lor ia naştere manifestarea sau viaţa formelor trupeşti. La rândul său,
fiecare fluid magnetic - fizic şi psihic - este de dou ă feluri: 1. pozitiv; 2. negativ.
Orice fiinţă trupească - plantă, animal sau om - va avea în corpul ei fluide magnetice fizice pozitive şi
negative, şi fluide magnetice psihice pozitive şi negative. Asocia ţia acestor patru feluri de fluide
magnetice - fizic pozitiv şi negativ şi psihic pozitiv şi negativ - contribuie ca forma vegetal ă, animal ă
sau umană să se mişte, să simtă, să trăiască, în sensul vostru trupesc, adic ă s ă se manifeste v ădit
ochilor voştri.
Forma trupească are magnetism fizic, iar perispiritul are numai magnetism psihic. Când un duh are în
corpul său perispiritual mai mult magnetism pozitiv, zicem c ă acel duh este masculinizat, iar când duhul
are în perispiritul său mai mult fluid magnetic negativ, zicem c ă este feminizat. Duhurile nu au sex, ele
sunt perfect asemănătoare la formă. Deosebirea const ă numai în înc ărc ătura fluidului magnetic pozitiv
sau negativ. Ambele duhuri au fost create absolut la fel, dar Creatorul, prin Reprezentan ţii S ăi secunzi, le-
a încărcat în mod diferit, în vederea operei la care sunt chemate.
Când se va reîntrupa, duhul masculinizat va lua de la p ărin ţii s ăi o cantitate de fluid magnetic fizic
negativ. Omul bărbat va avea în fiinţa sa un fluid magnetic psihic pozitiv unit cu un fluid magnetic fizic
negativ. La duhul feminizat este invers; omul femeie va avea un fluid magnetic psihic negativ asociat cu
fluid magnetic fizic pozitiv. La fel se întâmpl ă şi în regnul animal. A şadar orice om sau animal este o
fiinţă dublă din punct de vedere magnetic, corpul său planetar fiind format din fluide magnetice contrare
cu ale perispiritului său.
271
Într-o prelegere precedentă am pomenit de fluide fizice libere şi captive şi de fluide psihice
libere şi captive. Fluidul fizic liber ar fi comparabil cu corpurile voastre solide, iar fluidul psihic ar fi
comparabil cu corpurile voastre lichide. Tr ăind şi plutind în sânul lor ca un balon sau aeroplan prin aer,
duhul ar corespunde stării corpurilor voastre gazoase.
Creatorul ne-a chemat la viaţă şi ne-a dat puterea, facultatea, de a absorbi ambele fluide şi de a le
transforma şi utiliza. Aşa fiind, putem absorbi şi reţine în corpul nostru fluid magnetic fizic şi psihic. De
când Tatăl ne-a creat, lucrăm mereu asupra mediului înconjur ător, absorbind şi pref ăcând materia
eterică şi apoi eliberând-o pe o treapt ă cu ceva mai înalt ă decât era înainte. Noi, deci, suntem mici
ajutători ai evoluţiei generale.
Totul se naşte, trăieşte şi apoi moare, numai duhul trăieşte în veşnicie.
În realitate, totul trăieşte, doar că se află într-o continuă prefacere spre stări mai
înalte.
Duhul, scânteia divină, este format dintr-o materie fin ă, în ve şnicie aceea şi. El nu se primene şte,
nu se schimbă sau preface, numai facult ăţile, însu şirile sale devin din ce în ce mai extinse. Cu alte
cuvinte, duhul nu se compune sau descompune, nu se asociaz ă sau disociaz ă. A şa cum a fost alc ătuit
odată, va rămâne în eternitate.
Eu sunt o individualitate diferită de alt duh. Între mine şi el exist ă o singur ă deosebire: gradul
conştiinţei noastre, treapta evolutivă atinsă de fiecare dintre noi. Atât şi nimic mai mult.
Scânteia divină a pietrei este aceeaşi ca şi a omului, a îngerului, a Fiului de Dumnezeu sau a Creatorului
central. Aşadar materia care formează orice duh, spirit sau scânteie, este identic ă în toate universurile, în
tot cosmosul.
După ce am fixat această idee, pot să spun că materia ce compune o scânteie divin ă este identic ă
cu materia psihică răspândită în toată sfera creaţiilor. Care a fost şi este minunea ca din aceast ă materie
psihică să fim formaţi noi, scânteile divine, nu o ştim nici noi, pentru c ă Tat ăl ceresc nu ne d ă elucidate
tainele Sale, ci trebuie să studiem în veşnicie şi să-I afl ăm ştiin ţa.
Pe când eram în Capul Tatălui central, eram una cu El şi ştiam totul ca El. Pe urm ă am plecat din sânul
Său, identic am rămas cu El, dar am uitat ceea ce cuno şteam. De acum, în ve şnicie, voi munci, înv ăţa şi
redobândi ceea ce Tatăl ştie şi urmăreşte în veşnicie. Până atunci, fac ce pot şi aportul meu, oricât de
mic, este un mic câştig la marea şi veşnica operă a Tat ălui nostru.
Tatăl lucrează în Laboratorul Său central la transformarea vie ţii psihice libere. Duhurile lucreaz ă
în mic asupra vieţii fizice. Aşadar noi, duhurile, suntem în lumile create reprezentan ţii Divinit ăţii
centrale, căci şi noi lucrăm asupra fluidului viu, a vie ţii libere.
Trăind în mijlocul naturii şi întâlnind la tot pasul fluidul fizic, duhul ia pentru nevoile sale fragmente din
acest fluid, le combină în diferite chipuri, obţinând o infinitate de compu şi fluidici.
Alteori, descompune sau disociază fluidul fizic, în vederea scopului urm ărit. Asemenea opera ţii nu le pot
face decât duhurile care posedă cunoştinţe înalte de chimie şi fizic ă fluidic ă, fiind f ăcute mai ales cu
ocazia diferitelor evenimente ale existenţei omului: la întruparea duhului, în timpul vie ţii omului trupesc
şi la momentul părăsirii trupului de către duh, sau, incorect spus, la moartea omului. Ace şti operatori
fluidici poartă numele de mesageri: mesagerul întrupării, mesagerul sănătăţii sau al bolii şi
mesagerul destrupării.
Nu există formă care să nu aibă fluid fizic. Ace şti mesageri, savan ţi cere şti lucreaz ă mereu asupra
fluidelor fizice ale acestor forme, fie ele minerale, vegetale, animale sau umane. Fiecare form ă are în
sânul ei un fluid fizic şi altul psihic. Asocierea acestor dou ă fluide este într-un echilibru instabil, provenit
din uzarea continuă a acestor fluide şi primenirea lor cu alte fluide absorbite din mediul înconjur ător.
De la Tatăl central sosesc doi curenţi ce con ţin via ţă fizic ă şi psihic ă. Ei circul ă prin cosmos, prin cele
patru universuri, pe lângă toţi sorii şi toate planetele şi de aici pleac ă apoi al ţi doi curen ţi, care se întorc
la Centrul regenerator. Tot ce vine de la Centru între ţine via ţa formelor. Tot ce a servit via ţa formelor se
întoarce la Centru, pentru a fi refăcut şi apoi trimis din nou în sferele create.
Duhurile-mesageri altoiesc cu fluid liber fluidele captive. Prima altoire au f ăcut-o marii Creatori,
care coborând aici au făcut primele forme. Dup ă plecarea lor, altoirile au fost f ăcute de marile duhuri
angelice, întrupate în primele forme. Ele au fost urmate de duhurile umane. De atunci, întrup ările sunt
continuate de duhuri umane, până la sfârşitul acestui glob ceresc.
Viaţa liberă are o mişcare circulară şi în acela şi timp în zig-zag. Ea vivific ă, dar şi omoar ă. Mi şcarea
circulară întreţine viaţa captivă, iar cea în zig-zag desprinde via ţa din form ă şi o pune în libertate. În
272
lumea creată se face şi reface. Cu alte cuvinte, anumite duhuri de aici, din lumile create, fac în miniatur ă
ceea ce marii Creatori fac la scar ă uria şă în marele Laborator central. În lumea duhurilor se cunoa şte
acest lucru. De aceea când unui duh întrupat i se iau din fluidele sale de via ţă trupeasc ă, nimeni nu se
revoltă, deoarece se cunoaşte opera divină făcut ă de mesagerii desemna ţi de conducerea planetei
noastre.
Uneori, omul trece prin diferite forme de boal ă. Ele sunt fructul unor gre şeli, iar boala a fost provocat ă de
mesagerii ce aplică legea pedepsei, dictată de Forurile superioare. Nu te revolta frate, c ăci culegi ceea ce
ai semănat. Ai greşit, plăteşti, şi apoi îţi vei continua firul vieţii mai departe, cât ţi s-a orânduit.
Nespus de greşit este cel ce îşi suprimă viaţa trupeasc ă, deoarece, în definitiv, trupul nu e numai
opera sa, ci şi a altor duhuri, care în numele Creatorului au conlucrat la întruparea sa. Întrupatul
îşi deapănă viaţa fără să ştie că anumite forţe cereşti, anumiţi mesageri lucreaz ă asupra trupului s ău,
vivificându-l ca să fie un bun suport şi un minunat instrument de lucru.
Mecanismul gândirii
Universul este plin de o infinitate de idei. Ele circul ă în toate direc ţiile, unele fiind v ăzute de duhuri,
altele nu. Unele idei vizibile sunt înţelese, altele, de şi vizibile, nu sunt în ţelese. Dac ă duhurile ar vedea şi
înţelege toate ideile, instrucţia - morală sau intelectual ă - ar fi mai rapid ă şi nu ar mai fi nevoite s ă stea
sute de secole pe aceeaşi planetă. Din acest punct de vedere, planeta noastr ă este una dintre cele
inferioare. Evident, pe suprafaţa ei şi în jurul ei exist ă multe şi mari valori spirituale, dar nu e vorba de
această minoritate, ci de majoritatea duhurilor care formeaz ă popula ţia terestr ă. Ştiin ţa marii mul ţimi a
duhurilor libere sau întrupate pe planeta noastră este foarte redus ă, fa ţă de a celor de pe alte planete din
univers.
Pentru om, ideea în sine este ceva abstract, invizibil, inaudibil şi imperceptibil. Pentru duhurile
superioare ideea este o realitate absolut ă, căci ele îi v ăd forma, numit ă simbol. Ideea se mişcă,
vibrează, producând un sunet, o muzică special ă. În fine, materia ce formeaz ă corpul unei idei este
colorată, fiecare idee avându-şi propria culoare.
Voi, duhuri întrupate, vă exprimaţi gândul şi ideile prin unde sonore, prin cuvinte audibile. Când dou ă
duhuri libere se întâlnesc şi vor să „vorbeasc ă” între ele despre un anumit subiect, emit din fiin ţa lor
particule ultramicroscopice, melodioase, colorate şi cu o form ă determinat ă. Cel ălalt duh prive şte aceste
particule - văzându-le, auzindu-le şi chiar sim ţindu-le, c ăci p ătrund în corpul s ău - le în ţelege, iar apoi
răspunde. Schimbul acesta are loc fulger ător. Într-un minut tran şmi ţându-se fraze ce ar umple 10-15
pagini dintr-o carte.
În principiu, duhul întrupat face acelaşi lucru, numai c ă gândirea, ideile emise de duh sunt exprimate în
sunete produse prin concursul corzilor vocale ale laringelui, rezonan ţa cavit ăţii bucale şi a sinusurilor
frontale şi nazale, mişcarea limbii şi lovirea sunetelor de din ţi şi cornetele nazale.
Între gândirea duhului întrupat şi a duhului liber exist ă o mare deosebire. Când omul trupesc gânde şte,
ideile ies mereu din capul său, fiind văzute şi citite de duhuri, deci ele ştiu ce gânde şte
acel om, măcar că el nu şi le exprimă prin vorbe. Când duhul gânde şte în sinea lui, un alt duh nu vede
nimic la el, nu-i poate citi gândurile, deoarece ele nu ies din corpul s ău spiritual.
Gândind în lumea trupească ai şi emis idei. Dacă aceste idei sunt inferioare, ai infectat spa ţiul cu materie
inferioară, compromiţând pe o arie întinsă conţinutul ideilor acelei regiuni. Duhul gândind orice în sinea
lui, nu face nici o emisie, nu aduce nici un prejudiciu vie ţii şi gândirii universale.
Omule, dacă nu te poţi ruga, dacă nu poţi binecuvânta, dacă nu poţi lăuda pe
semenul tău, mai
bine nu mai gândi şi vorbi, căci mare păcat faci, ce va atârna greu în destinul tău!
Să urmărim mecanismul gândirii unui duh. Gândind în sinea sa, diametrul duhului se tot m ăre şte, forma
sa creşte. După cum vom vedea, această umflare nu se face la infinit, c ăci nimic nu a r ămas neprev ăzut
de marele Creator central. De aceea El este socotit atot ştiutor de infinitatea duhurilor din univers, pentru
că în toate operele Sale se descoperă previziune şi perfec ţiune.
Perfecţiunea Creatorului nu poate fi egalat ă de nimeni, în tot cosmosul. Opera Creatorului este
desăvârşită. Numai omul, suferind, îi găseşte Creatorului cusurul c ă a l ăsat suferin ţa s ă-1 am ăreasc ă.
Neştiinţa ta, omule, fiind mare, necunoscând ţelurile Tat ălui, nu po ţi s ă- ţi faci o just ă apreciere şi deci
părerea ta e nedreaptă.
280
Iniţial a existat lumea duhurilor şi după aceea s-a creat lumea trupeasc ă. Gândirea lumii cere şti s-a
transpus în lumea pământească. Graiul omului trupesc este auzit de duh. Gândul duhului nu este auzit de
omul trupesc şi totuşi el este pătruns de ideile fratelui s ău nev ăzut. Iat ă deci în ţelesul sugestiei. Ideea
fiind eterică, pătrunde prin trup, corp vital şi perispirit, ajungând pân ă la scânteie sau duh, unde este
văzută şi înţeleasă. Nevăzând duhul de lângă el, care 1-a s ăgetat cu ideile sale, omul trupesc este
convins că el a gândit şi uneori acţionează după cum i-a dictat ideea respectiv ă.
Aşa că omul devine uneori un vehicol condus de un pilot nev ăzut. Unul gânde şte şi altul execut ă. Dar
să reluăm studiul fenomenului gândirii duhului. Spuneam mai sus că duhul, când începe s ă mediteze, s ă
cugete, se tot umflă. De ce aceast ă m ărire a corpului s ău? Pentru c ă din mediul înconjur ător duhul
absoarbe mereu în interiorul său idei-simboluri. Dar tot hrănindu-se cu acest
aliment eteric, duhul ar deveni o fiinţă pasivă, cel pu ţin pentru un anumit timp. Pentru a sili duhul s ă fie
în veşnică mişcare, Creatorul a orânduit ca după ce s-a umflat cu idei pân ă la o limit ă, duhul s ă se
contracte şi să le emită în afară, şi astfel s ă se dezumfle. De aici rezult ă o continu ă pulsare, dilat ări şi
contractări, deci o continuă mişcare, asem ănătoare cu cea a respira ţiei omului, când inspir ă oxigen şi
expiră bioxid de carbon. Ca şi toracele omului, duhul se umfl ă şi dezumfl ă mereu, în modul acesta,
duhul a devenit o fiinţă veşnic în mişcare, veşnic activă.
În jurul duhului plin de idei se adună duhuri inferioare dezumflate. Ele nu au puterea s ă digere ideile
mediului exterior. De aceea se adună în jurul duhului superior, ca studen ţii în jurul lectorului, a şteptând
să elimine ideile absorbite de el. Duhul superior se descarc ă de ideile sale iar duhurile inferioare le prind
şi le încorporează. Vorbitorul se descarcă şi asistenţa se încarc ă cu con ţinutul ideilor sale.
După ce au fost văzute şi simţite, ideile intrate într-un duh îi produc o mare pl ăcere, ca şi omului un
aliment delicios. De la o vreme, luând cunoştinţă de con ţinutul ideilor, duhul simte o greutate, o ap ăsare
şi caută să scape de ele. Duhurile care audiaz ă, primind hrana eliminat ă de un superior, simt o mare
plăcere, se simt robite de frumuseţea ideilor primite, căzând sub vraja lor. Ideile intrate într-un duh, dup ă
ce sunt văzute şi înţelese, pot fi deformate, pervertite şi din originare devin secundare, din frumoase -
urâte, din înălţătoare - josnice. Cu alte cuvinte, duhul le poate schimba con ţinutul, forma, cu care au
venit de la Tatăl.
Încorporate de un alt duh, asemenea idei deformate produc mari tulbur ări în organismul s ău şi deci o
mare neplăcere, dacă nu chiar o otrăvire. Fenomenul este asem ăn ător cu intoxicarea trupului prin
ingerarea unor alimente perimate sau toxice, impunându-se eliminarea lor grabnic ă. A şadar în lume
există două feluri de idei:
1. idei pure, producătoare de plăcere, venite de la Centrul creator;
2. idei deformate, produse de duhuri nepricepute, alterând sau schimbând forma şi con ţinutul divin al
ideilor pure.
Din cele de mai sus, reiese că pentru duh ideea este un aliment absolut necesar, indispensabil vie ţii sale.
Absorbirea ideilor, analiza, asocierea şi compararea lor între ele, dezvolt ă facult ăţile mentale,
intelectualitatea şi cunoştinţele duhului şi, mai apoi, ridicarea sa moral ă.
Ca să trăiască, omul trupesc are nevoie de hrană, iar duhul de respira ţie. Or respira ţia duhului are ca
efect cugetarea. Vrând-nevrând, duhul trebuie s ă respire idei şi deci s ă gândeasc ă. El este o mic ă sfer ă
gânditoare, a cărei ocupaţie principală este să tot gândeasc ă, f ăr ă posibilitatea de a se opri din palpitare,
din gândirea sa.
Noaptea, când trupul omului doarme, lumea terestr ă crede c ă el se odihne şte, deoarece trupul s ău zace în
pat. Realitatea este că duhul a ieşit din trup şi lucrează, gânde şte sau converseaz ă cu drepta şul, ghidul şi
stângaşul său, cu duhurile de care are nevoie şi cu care are leg ături.
Divinitatea, o uzină uriaşă, se gândeşte mereu cum s ă creeze din substan ţe tot mai perfectate, forme noi
de stele şi planete, pentru a fi populate cu spirite evoluate. Duhul, particula plecat ă din
trupul Tatălui, face la fel, gândeşte mereu. Divinitatea emite gânduri care circul ă prin univers asemenea
unui fluviu uriaş, împrospătând materia de idei din univers. Apoi cheam ă la Sine acest
fluviu, provocând un alt curent de idei, de întoarcere în Sfera divin ă. Duhul face la fel, prime şte
şi emite idei, fiind obligat să gândească în veşnicie, deoarece gândirea e mi şcare şi mi şcarea e via ţă.
Duhurile nu au nevoie de somn, mâncare sau adăpost, dar au o nevoie absolut ă de a gândi. Hrana lor este
ideea. Duhul gândeşte, meditează în interiorul s ău, iar apoi î şi exteriorizeaz ă gândul. Fiind o particul ă
din marele Gânditor, duhul gândeşte mereu. Aşadar gânde şte duhul închis într-o piatr ă, gânde şte duhul
281
care conduce viaţa unei plante, mici sau mari, gândeşte duhul unui animal, oricât de inferior ar fi el, toate
duhurile, de orice grad, au funcţia gândirii.
La începutul creaţiei a fost ideea. Cu ideea s-a f ăcut tot ce s-a f ăcut. Din particula-idee s-au creat
duhurile. Iată înţelesul Evangheliei lui Ioan: „La început a fost Cuvântul şi Dumnezeu era Cuvântul... şi
toate s-au făcut prin Cuvânt”.
Cuvântul, ideea, stă la originea totului, fiind viaţa şi temelia a tot ce exist ă. Din particula-idee s-au creat
duhurile, fluidele, sorii şi planetele. Ideea este o fiin ţă şi în acela şi timp o materie vie; ea se mi şc ă, se
dilată şi contractă, deci trăieşte. Universurile s-au creat cu via ţă şi tr ăiesc pentru c ă au via ţă în ele.
Peste tot, în orice colţ al Infinitului, se afl ă particule-via ţă, particule gânditoare. Totul gânde şte, pentru
că totul s-a creat din aceste particule gânditoare. Piatra gânde şte, planta gânde şte, animalul gânde şte şi
aşa mai departe. Gândirea e pretutindeni şi mi şcarea e ve şnic ă. Se mi şc ă, palpit ă, particula de via ţă; se
mişcă duhul, electronul, atomul, molecula, celula, ţesutul, organul, trupul, planeta, soarele, universul, tot
cosmosul.
Noi trăim într-un ocean de viaţă. Divinitatea central ă ne-a creat în a şa fel încât trebuie s ă ne mi şc ăm şi
să ne hrănim cu viaţă, ca să fim mereu vii. Divinitatea a creat duhurile libere şi întrupate, cu necesitatea
de a se hrăni cu particule-viaţă, fiinţe gânditoare. O foame de via ţă ne st ăpâne şte într-una, iar duhul
caută să-şi astâmpere foamea. De aceea duhul palpit ă, se dilat ă, absorbind particule-idei sau particule-
viaţă. Duhul trebuie să-şi satisfacă această necesitate, dup ă cum omul trupesc trebuie s ă respire, c ăci
altfel moare. Duhul nu poate muri, fiind silit să se mişte, să absoarb ă via ţă, cu sau f ăr ă voia sa.
După ce s-a săturat, duhul e nevoit să elimine viaţa ce între ţine perispiritul s ău, mi şcarea şi cugetarea
sa. Când era gol - deci inactiv, duhul simţea foame. Acum, c ă e s ătul de idei, simte nevoia imperioas ă de
a se descărca de ele. Acest fenomen se deruleaz ă continuu. Duhul a examinat ideile p ătrunse în el şi s-ar
părea că de acum poate să stea şi să se odihnească, dar mediul înconjur ător, care vibreaz ă în ve şnicie,
nu-i dă pace să stea inactiv şi îl sileşte să se mişte şi să se goleasc ă de con ţinutul ideilor din sânul s ău.
Când îi era foame nu avea astâmpăr; acum, când e s ătul, nu e l ăsat în pace. Nemi şcarea e moarte, dar
moarte nu există nicăieri în univers, ci numai mişcare şi via ţă.
În univers circulă două feluri de vieţi: 1. viaţa universală sau divină - generală; 2. viaţa
duhuală
sau spirituală - particulară.
Neputând înţelege totdeauna pe Tatăl, duhul îi deformeaz ă ideile şi deci, incon ştient, duce o ac ţiune
contra ţelurilor Tatălui. Însă de câte ori se va opune, con ştient sau involuntar, va urma durerea.
Supunerea la ordinele cuprinse în ideile Tatălui aduce fericirea, dar de câte ori duhul neîn ţeleg ător se va
opune sau va perverti aceste idei, va suferi.
Când duhul a fost emis din sânul Tatălui său, era o divinitate. În aceast ă stare, el era dotat cu inteligen ţă
şi raţiune pură, deci era fără greşeală. Dar Auxiliarele din preajma Tat ălui, în virtutea
mandatului acordat, i-au întunecat inteligenţa şi mai ales ra ţiunea absolut ă.
Neştiutor, duhul a fost trimis în lume, numai cu o f ărâm ă de inteligen ţă şi cu instinctul c ăut ării
Adevărului. Va trăi miliarde de ani, constituind toat ă gama de a şa-zise materii fiuidice şi duhuri. În tot
acest decurs de vreme - o veşnicie pentru voi, oameni trupe şti - duhul î şi dezvolt ă inteligen ţa,
cunoştinţele şi puterea raţionamentului, cu ajutorul ideilor pe care le-a tot legat în fel şi chip. Embrionul
de duh va ajunge un zeu, o mare forţă spirituală a spaţiilor.
Inteligenţa are o serie nesfârşită de grade. Inteligent e duhul mineral, dar cât de întunecat ă e inteligen ţa
sa faţă de cea a duhului vegetal sau animal. Mergând mai sus, ajungem la ra ţiune, care începe abia la om,
sfârşind cu raţiunea absolut perfectă a Creatorului central.
Viaţa din univers îmboldeşte duhul la mişcare, la absorbirea ideilor. Prin idei, duhul face şcoala infinit ă,
dezvoltându-şi tot mai mult inteligenţa, cunoaşterea, moralitatea şi ra ţiunea pur ă.
În definitiv, ideile Tatălui ajută la evoluţia fiilor S ăi de pretutindeni. Duhurile se hr ănesc cu ideile
Tatălui, iar El primeşte informaţii despre gândurile copiilor S ăi. Plimbându-se prin gr ădina Tat ălui,
duhul culege miere din florile ei. După puterile sale, fiecare duh adun ă ce îi place, ceea ce în ţelege. Din
totalitatea ideilor ce trec prin faţa scânteii-duh, nu toate sunt asimilate, adic ă în ţelese. Duhul absoarbe
idei, dar după înţelegerea lor, le asociază în fel şi fel de chipuri, realizând fraze sau cuget ări. A şadar el
absoarbe idei separate, le asociază, după care le emite sub form ă de fraz ă, de judecat ă.
Tatăl emite numai simboluri, din care duhul trebuie s ă formeze cuget ări, ra ţionamente, judec ăţi.
Duhul porneşte de la simplu la complex. El aşează aceste idei izolate unele lâng ă altele, în fel şi
282
fel de modalităţi, scoţând prin asocierea lor diferite gânduri şi ra ţionamente.
Aflat la începutul carierei sale, duhul este un simplu auditor. Pe măsură ce el se îmbogăţeşte cu idei,
devine comunicator, căutând auditori cărora să le transmită cunoştinţele aflate prin judecata
sa proprie sau audiate de la cei superiori. Analizând mereu, duhul ajunge prin el însu şi s ă afle tainele
cereşti, modul cum, din veşnicie, Tatăl a creat vizibilul şi invizibilul. Procesul intim al elabor ării
judecăţii provine din interpretarea ideilor adunate din spa ţiu de duh. Din interpretare în interpretare vine
progresul şi, treptat, duhul află Adevărul divin.
Duhurile trăiesc în oceanul de particule de viaţă sau idei, a c ărui curen ţi alearg ă în toate p ăr ţile, fiind
simţite de duhuri. Cu toate acestea duhurile nu sunt cu nimic împiedicate în mi şc ările lor. Dup ă cum
curenţii de aer nu împiedică pe om în mişcările sale, tot astfel ace şti curen ţi de idei divine, aceste fluide
sau forţe electro-magnetice nu stânjenesc cu nimic via ţa sau activitatea duhurilor umane din spa ţiu. În
acest ocean fluidic de viaţă, unele fluide sunt numai vizibile – simbolurile ideilor, altele sunt numai
audibile - notele muzicale ale muzicii divine.
Tatăl lucrează cântând, iar muzica Sa divin ă umple universurile. Copiii S ăi, sc ăldându-se în undele
muzicii Sale, se simt fericiţi. Uneori aceast ă muzic ă divin ă pare a fi o voce îngereasc ă, alteori - o
instrumentaţie neauzită vreodată de urechea omeneasc ă, fiind produs ă de cetele îngere şti.
Muzica terestră, vocală sau instrumentală, nu se poate compara cu muzica ce r ăsun ă prin spa ţiile
intersiderale.
Visele
Dragă frate, azi am venit să-ţi vorbesc despre modul cum ac ţioneaz ă omenirea de pe acest p ământ, dar
tu ai dori să cunoşti taina viselor. Ti-am mai vorbit odat ă despre vise, dar iat ă, din dragoste, întrerup firul
programului meu de azi, pentru a-ţi vorbi despre subiectul ce te intereseaz ă.
La cinematograf vedeţi acţiunea şi auziţi graiul personajelor unui film. V-a ţi obi şnuit cu cinematografia
şi aţi pierdut din vedere problemele întâmpinate de inventatorii aparatelor ce redau concomitent vorbirea
şi mişcarea. Staţi în fotoliu şi ascultaţi un discurs din Berlin sau Roma. Nu v ă mai mira ţi de fenomenul
propagării undelor eterice care pătrund totul şi înconjoar ă p ământul. Ei bine, visul nu este decât un
cinematograf şi o radiodifuziune. Am să-ţi explic fenomenul visului, atât de tainic în lumea voastr ă.
Trupul îşi are funcţiile sale, fiziologia sa. Corpul spiritului, sau perispiritul, având o alt ă constitu ţie, are
un alt mod de funcţionare. Prin urmare, exist ă două feluri de fiziologii. Când duhul se întrupeaz ă, aceste
două fiziologii se suprapun. După ce s-a exteriorizat, fiind complet liber în spa ţiu, duhul are numai
funcţia duhuală sau spirituală.
Omul trupesc priveşte un arbore. Imaginea copacului ajunge în ochii s ăi influen ţându-i retina, iar prin
nervul optic se transmite în sistemul cerebral, unde din imagine fizic ă se transform ă în imagine
psihică. Ea va străbate corpul vital, apoi corpul planetar, solar, universic, cosmic, prin înveli şurile
mamare sau divine, până ajunge în faţa duhului. Aici imaginea, redus ă la dimensiuni
deosebit de mici, va impresiona duhul, luând cunoştinţă că are în fa ţă un pom.
Din această descriere s-a văzut că obiectul exterior, recep ţionat de ochi, s-a transformat în perispirit, într-
o percepţie internă, subiectivă, într-o imagine internă; deci imaginea obiectiv ă a devenit subiectiv ă.
Să iau acum un caz spiritual. Omul a adormit, adică spiritul a ie şit din trup. Din spa ţiu a sosit fratele s ău
destrupat, care - pentru a se face cunoscut - ia forma uman ă avut ă în via ţa sa p ământeasc ă, îmbr ăcat a şa
cum 1-a cunoscut omul adormit. Prin puterea gândului, duhul destrupat poate s ă formeze din fluidele
mediului, o formă fluidică, identică trupului său din ultima viaţă pământeasc ă.
Fie că duhul însuşi s-a introdus în forma creată, fie c ă o prezint ă independent ă de spiritul s ău, aceast ă
imagine va trimite unde, ce vor pătrunde în interiorul perispiritului pân ă în fa ţa scânteii omului adormit,
luând cunoştinţă de ceea ce se află în faţa sa. Duhul liber va vorbi ca orice duh,
adică va emite unde-gânduri, combinate cu imaginea sa. În fine, dup ă voin ţa sa, duhul liber creeaz ă în
jurul acestei imagini un decor oarecare: o camer ă, un câmp, o ap ă etc. Mi şcându-se şi vorbind în acest
decor, imaginea va reda toată intenţia duhului. Totul va fi înregistrat, interiorizându-se în corpul
perispiritual al duhului întrupat, exteriorizat în timpul somnului trupului s ău. Diminea ţa, imediat dup ă
deşteptare, omul îşi aminteşte vag de părintele, fratele sau prietenul cu care a stat de vorb ă pe malul unei
ape sau într-o grădină, uitând de multe detalii.
Constatând că toată lumea visează, savantul pământului se zbate s ă- şi explice acest fenomen prin
prisma trupului. Sărman neştiutor! Când doarme, omul are ochii închi şi, iar urechile sale nu mai aud
nimic. Cum de vede peisaje, obiecte, animale şi oameni cu care st ă de vorb ă? Desigur - î şi spun unii -
sistemul cerebral nu a vrut să doarm ă şi a creat fantezii, vise care nu sunt realit ăţi, ci reproducerea
faptelor şi imaginilor cotidiene.
Ei bine, irealitatea presupusă de toată lumea a fost totu şi o realitate deplin ă. Din nefericire, omul î şi
raportează visul la lumea fizică înconjurătoare.
Din capul locului trebuie să spun că auzul şi v ăzul omului sunt de dou ă feluri: spirituale şi trupe şti.
Există un auz fizic şi unul psihic, un văz fizic şi unul psihic. Pe când auzul psihic pare a
se confunda cu auzul fizic - amândouă fiind ac ţionate de acela şi fel de eter sau unde - v ăzul psihic este
cu totul deosebit de cel fizic, fiind produse de unde diferite.
Pe pământ, omul trupesc vede o realitate, iar spiritul, în lumea sa eteric ă, vede o alt ă realitate. În lumea
trupească transmiterea undelor se face atât auditiv, cât şi vizual. Voi pute ţi cere o informa ţie de la un
semen oarecare. Dacă respectivul este de fa ţă, va r ăspunde prin vorbire; dac ă este departe, va r ăspunde
prin scris.
289
La fel este şi în lumea spirituală: duhurile ne pot informa despre ceva fie prin unde
vizuale, fie
prin unde auditive.
Dacă duhul vrea, poate transmite la distanţă unui alt duh atât sunetul unei litere, cât şi imagine ei vizual ă
- diferită de imaginea vizuală a lumii trupeşti. Dacă duhul se gânde şte la un peisaj, forma fostului s ău
chip, le poate transmite în întregime unei alte entit ăţi, care le va vedea ca şi cum ar fi într-adev ăr în fa ţa
unui peisaj real pământesc sau în faţa fostului s ău iubit. O asemenea
transmitere se poate face atât unui duh liber, cât şi unui duh captiv, al c ărui trup doarme, iar în acest caz
veţi spune că omul visează.
Tot ce făureşte un duh - fostul său trup, peisaje, diferite mi şc ări - şi tot ce vorbe şte unui duh captiv al
cărui trup doarme, se va încadra în acelaşi decor şi omul adormit va visa ceea ce spiritul
înregistrează în interiorul perispiritului său. Se produce o realitate pentru duh şi o iluzie pentru omul
trupesc. Duhul liber, neîntrupat, face deosebire când vede sau aude o realitate terestr ă şi una fluidic ă din
lumea sa eterică. Dacă duhul vede în sânul s ău o imagine oarecare, ştie c ă e o reprezentare fluidic ă
venită din lumea sa. Când trece peste ape, câmpii, mun ţi, p ăduri şi le vede rând pe rând exterioare
corpului său, ştie că acestea aparţin lumii fizice, deoarece sunt obiective.
Noi, oamenii spaţiali, avem un văz obiectiv şi unul subiectiv, confundându-le într-una. Omul trupesc are
numai un văz, în aparenţă obiectiv.
Realitatea subiectivă din timpul somnului trebuie interpretat ă, pentru c ă o lege cereasc ă nu permite
oricărui duh să afirme ceva complet şi lămurit, ca nu cumva s ă tulbure cursul destinului
unui om trupesc. De aceea duhurile nu au voie s ă dea sfaturi categorice întrupatului, ci doar reprezent ări
simbolice, pe care tu, om trupesc, să le interpretezi şi s ă le g ăse şti adev ăratul în ţeles.
Această restricţie este imperativă când este vorba de viitor. Dac ă e vorba de trecutul vie ţii actuale sau al
celor trecute, se permite orice discu ţie şi orice desf ăşurare panoramic ă a evenimentelor trecute.
Amintindu-ţi de ele la deşteptare, te miri de localit ăţile v ăzute, de costumele purtate şi de
figurile necunoscute; şi totuşi, toate îşi au în ţelesul, pentru c ă te-ai v ăzut într-o localitate unde ai tr ăit
odată, într-o ţară unde se purtau acele costume şi ai avut rela ţii cu persoanele prezente în vis. Undele
care impresionează retina, pentru a forma imaginea corespunz ătoare obiectului fizic din
exterior, sunt deosebite de undele creaţiilor fluidice ale unui duh. Omul vede obiectele şi fiin ţele
din lumea exterioară cu ajutorul ochilor. Duhul vede lumea exterioar ă cu tot corpul s ău fluidic. În acest
caz, undele emise de un corp sau o fiin ţă oarecare p ătrund în interiorul perispiritului duhului şi aici
reproduc imaginea lor iar duhul ia cunoştinţă de ceea ce vede. Deosebirea dintre v ăzul unui întrupat şi al
unui duh provine din natura diferită a undelor. Aş putea zice c ă unele sunt unde materiale şi celelalte -
unde spirituale. În definitiv, deosebirea constă în lungimea de und ă. Undele plecate de la materia fizic ă -
trupul mineralului, vegetalului, animalului şi omului - sunt emana ţii automate sau involuntare, numite
obiective. Undele plecate de la un duh, sunt produse voluntar şi inteligent, numindu-le subiective.
Să recapitulăm. Auzul spiritual se produce concomitent cu cel fizic. Ca natur ă sunt deosebite, dar
amândouă se integrează într-unul. La fel şi pentru văz. Văzul fizic se suprapune peste v ăzul psihic şi
omul vede ceea ce există în lumea înconjurătoare. Duhul mai are un v ăz total şi intern sau subiectiv. Noi,
duhurile, avem auzul şi văzul dublu. Toate undele sosite de la exteriorul corpurilor, apar ţinând lumii
fizice, le numim unde obiective. Toate undele venite din interiorul corpurilor le numim unde
subiective. Numai corpurile prevăzute cu o anumită inteligenţă pot produce unde subiective.
Un spirit poate emite şi percepe o undă subiectivă, dar în acela şi timp poate avea şi un v ăz obiectiv. El
posedă două facultăţi: 1. de a emite involuntar unde obiective; 2. de a emite unde voluntare sau
subiective. O plantă - un stejar bătrân - va emite unde obiective, ale trupului s ău vegetal, dar va emite şi
unde subiective, localizate în ghindă, unde vor sta în faţa duhului ei, asemenea unui program, ca
embrionul să ştie ce trebuie să facă pentru a produce un alt stejar.
Undele duhului vegetal diferă de undele duhului uman. Mineralele nu pot emite decât unde obiective,
pentru că undele subiective reclamă un substrat intelectual accentuat. Plantele emit mereu unde obiective,
şi numai când dau naştere la sămânţă, emit şi unde subiective, cu scopul de a servi embrionului ca plan
al evoluţiei sale, reproducând o plantă la fel cu planta-mam ă.
Există cazuri când duhurile pot sili planta să emit ă unde subiective şi în alte împrejur ări decât cele în
care dă naştere la sămânţă. Atunci planta va reproduce, cinematografic, toate fazele sale: de la s ămân ţă
până la copacul bătrân. Duhul din faţa acestui copac asist ă la prezentarea fluidic ă a
290
planului viitor de dezvoltare al embrionului.
La animale întâlnim tot două feluri de unde: subiective şi obiective. Undele obiective arat ă forma
trupului şi a perispiritului. Undele subiective, ca şi la plante, arat ă cinematografic toate fazele dezvolt ării
animalului, de la naştere până la moarte. Cu cât animalul este mai evoluat, cu atât - în
afară de undele reprezentative ale fazelor sale evolutive - poate ar ăta şi st ările sale psihice. De exemplu
duhul unui miel va arăta toată groaza avută în vieţile anterioare, când a fost sacrificat, iar aceast ă durere
se va transforma într-o milă puternică în duhul uman spectator, care va suferi în acele momente durerea
acestui frate mai mic. Aşadar cu cât sunt pe o treapt ă mai înalt ă pe scara evolu ţiei, animalele emit unde
subiective mai importante, mai clare şi mai inteligente.
Prin urmare, există: 1. unde auditive; 2. unde vizuale subiective; 3. unde vizuale
obiective.
Mineralul produce o singură categorie de unde - vizuale obiective. Vegetalul are dou ă feluri de emisiuni
de unde - vizuale obiective şi vizuale subiective. Spiritul animal şi uman emite trei feluri de unde -
auditive, vizuale obiective şi vizuale subiective.
Fiind emiţător de unde, orice corp le pare luminos duhurilor, arzând ca o candel ă, lucind ca un fosfor în
întuneric sau luminând ca un bec electric. Privind la un alt duh sau la un trup mineral, vegetal, animal sau
uman, duhul le va vedea mereu luminoase, auzind în acela şi timp un sunet spiritual. Orice corp e
luminos şi sonor. Toate corpurile posedă lumină proprie. Fie că e ziuă, fie că e noapte, duhurile v ăd
toate corpurile şi fiinţele luminoase ca soarele. Aceast ă lumin ă variaz ă dup ă corpul privit. Mineralele au
în general culoarea unui foc albastru, plantele - a unui foc verde, iar animalele şi omul au culoarea unui
foc galben. Unele vietăţi - de exemplu păsările - au un mozaic de culori. Obiectele din lemn au o culoare
mai stinsă decât copacii. Acum, în aceast ă camer ă, te v ăd ca pe o f ăclie aprins ă. Plantele radiaz ă
lumină. Mobila are o lumină mai palidă şi culori cu tonuri şterse, deoarece o mare parte din fluidul,
dublul eteric al copacului din care s-a f ăcut mobila s-a pierdut când a murit copacul; şi se va pierde
aproape cu totul dacă lemnul va fi ars sau va putrezi. Văd lampa electric ă, dar nu atât de str ălucitoare pe
cât o vezi tu, pentru că filamentul metalic din interiorul ei, fiind trecut prin foc, a pierdut o mare parte din
fluidul său. Văd cum prin firul electric curge un fluid ca o ap ă aprins ă, parc ă ar fi de foc, numit de voi
curent electric. Văd cum prin pereţii sobei ies unde, sub form ă de fl ăc ări vii, provenite din dublul eteric
al lemnelor ce ard. Toate aceste emisiuni se ridic ă spre tavan, str ăb ătându-1 şi pierzându-se prin
acoperişul casei în spaţiu. Văzul nostru psihic difer ă de al vostru, pentru c ă vedem cu oricare parte a
corpului nostru. Rolul nervului vostru optic este îndeplinit de întregul meu corp spiritual,
care vede prin toţi porii săi, fără să avem nevoie de ochi.
Cele trei feluri de unde intrate în noi le percepem ca realit ăţi, pentru c ă au forme. Visul pomenit
mai sus e o formaţie artificială de unde vizuale subiective, produse în scop de mângâiere, recrea ţie,
desfătare etc. Trecutul te farmecă totdeauna, pentru c ă din el s-au estompat durerile şi nu- ţi mai vin în
minte decât plăcerile. În vise se arat ă ori trecutul, ori viitorul. Prezentul nu e traductibil pentru c ă el
durează numai o secundă. În general, visele se refer ă mai mult la trecut, cu toate scenele tr ăite şi uitate.
Numai trecutul poate deveni obiectiv. Un tânăr viseaz ă c ă st ă de vorb ă cu o tân ăr ă necunoscut ă. Avem
de a face cu o realitate spirituală, căci este figura persoanei cunoscute foarte bine în alt ă via ţă, dar uitat ă
în prezent, o cunoştinţă veche din alte timpuri şi ţări, prezentat ă prin unde vizuale subiective.
Viitorul nu se poate arăta decât cel mult prin simboluri. El nu poate fi prezentat în mod obiectiv,
aşa cum se va petrece. Viaţa omului se desfăşoară pe două căi, după cum va decide liberul s ău arbitru.
Visul vine tocmai în momentul când eşti în preajma luării deciziei de a apuca pe una din
căile prevăzute în destinul tău. Ambele căi duc la acela şi rezultat, dar una va fi plin ă de ghimpi, iar
cealaltă - presărată cu flori. O cale te va purta prin am ăr ăciuni şi dureri, iar prin cealalt ă vei avea
linişte, mulţumire sau chiar bucurii.
Ţi-am schiţat câte ceva despre vise, dar fenomenul visului este mult mai complex şi necesit ă studii
profunde.
1 nin" - Havayah - reprezintă numele sacru rostit de marele preot o singur ă dat ă pe an. Când este întâlnit
într-un text sacru, nin* se înlocuieşte cu Adonai sau cu diferite nume ce exprim ă atributele Divinit ăţii.
Cabaliştii consideră că descoperind adevărata pronunţie a acestui cuvânt sacru, muritorul de rând
dobândeşte cheia tuturor ştiinţelor divine şi umane.
Tetragrama niî"P semnifică Fiinţa care este, a fost şi va fi.
Ba chiar a hotărât ca acest nume să nu fie pronunţat de poporul evreu, ci numai de marele preot, în fa ţa
sfântului Altar.
De aceea îţi recomand şi ţie, frate drag, ca tainele sfinte ce ţi-au fost dictate s ă nu le comunici altora, ca
nu cumva să fie negate sau hulite şi, ca urmare, în mod indirect, s ă se aduc ă o mare ofens ă Sfin ţilor între
sfinţii sferelor create şi ale Laboratorului.
Intui ţia
Toate adevărurile cunoscute de voi până acum, le-aţi aflat de la noi. De multe ori, prin compararea celor
ştiute, prin inducţie şi deducţie, prin puterea intuiţiei, duhul ajunge să descopere un adevăr.
Dar ce este intuiţia? Intuiţia este puterea omului de a ghici adevărul, prin datele
cunoscute de duhul său şi scoase la iveală prin raţionament şi pe calea analogiei.
Din adevărurile aflate de la îngerii noştri şi care zac în adâncul nostru, ştim c ă în univers exist ă patru
feluri de planete: 1. planete solide, minerale - ca şi p ământul vostru; 2. planete moi, lichide
- ca şi carnea sau gelatina voastră; 3. planete aeriene, gazoase - având pe suprafa ţa lor plante, animale şi
oameni cu trup de natură gazoasă; 4. planete cu o consistenţă eteric ă sau fluidic ă.
Fiecare fel de planetă constituie pentru vie ţuitoarele ce tr ăiesc pe suprafa ţa ei un mediu de cultur ă
conform legii: Fiecare planetă îşi va avea vieţuitoarele ei, de aceeaşi tărie şi făcute din
materia planetei pe care trăiesc.
Aşa fiind, deducem - şi îngerii noştri ne-au confirmat - c ă în univers exist ă patru feluri de umanit ăţi,
corespunzătoare celor patru feluri de medii de cultur ă, sau de planete:
1. umanitate solidă - cum sunteţi voi, socotiţi solizi după prezenţa oaselor voastre formate din
substanţe minerale solide;
2. umanitate lichidă - formată din substanţe planetare moi ca şi carnea unei râme;
3. umanitate gazoasă sau aeriană - având trupul de consistenţa fumului ce iese pe coşul vostru;
4. umanitate fluidică - cu un corp format din eter, asem ănător duhului de curând destrupat, de aici,
de pe Pământ, dar bineînţeles, de o densitate ceva mai mare decât corpul meu planetar, care
e tot un eter, dar cu mult mai rarefiat.
Oricare ar fi consistenţa unui om, de pe oricare dintre aceste patru feluri de planete, el trebuie s ă lucreze
ceva, să nu stea, spiritul lui să fie mereu preocupat, pentru c ă din activitate decurge aten ţia şi observa ţia.
Din ele duhul va deduce învăţăminte şi se alege la cap ătul unei serii de vie ţuiri cu o sum ă mare de
cunoştinţe ce vor mări capitalul adunat în seria nesfâr şit ă a secolelor.
Nimic nu stă pe loc în lume. Totul se mişcă, totul este în activitate, dup ă care urmeaz ă un progres, o
ascensiune pe scara cunoaşterii şi mai apoi a puterii. Repaus, şedere, oprire nu exist ă nic ăieri şi
niciodată. În lumea fluidică nu există decât muncă şi viaţă veşnică. Acela şi lucru în lumile gazoase. În
318
lumile lichide există o activitate mai redusă, dar nu exist ă moarte. Numai în lumile solide exist ă
fenomenul morţii şi repausul aparent al trupului - somnul.
Dacă cineva ar întreba un duh: „Cine te-a făcut?”, el va r ăspunde: „Tat ăl meu din Centrul crea ţiilor m-a
emanat. Nu-mi mai amintesc altceva, deci nu pot argumenta şi mai cu seam ă nu pot aduce dovezi, dar nu-
L pot nega. Raţiunea care funcţionează în mine îmi reveleaz ă c ă sunt fiu de Dumnezeu, dar nu sunt
Dumnezeu. Văd ce există în jurul meu şi-mi dau seama c ă func ţionez şi judec. Constat c ă duhul întrupat
într-un animal are inteligenţă şi posedă un fragment de ra ţiune, dar nu are intui ţia mea de om, nu este ca
mine. Duhul animal este tot o emanaţie divină, dar este un om incomplet. Duhul vegetal posed ă ca şi
mine inteligenţă, dar nu are nici intuiţie, nici raţiune.”
În rezumat: duhul mineral dormitează, duhul vegetal are inteligen ţă, duhul animal are inteligen ţă
şi puţină raţiune, iar omul are inteligenţă, raţiune şi intui ţie.
Spuneam că Fiii divini ne-au redus din facultăţile memoriei noastre divine, dar nu ne-au luat-o cu totul.
Cunoştinţele şi memoria ne-au fost întunecate, dar memoria, ca facultate, ne-a fost l ăsat ă şi cu ajutorul
ei vom învăţa în veşnicie. Prin urmare, noi, duhurile, posedăm inteligenţă, voinţă şi memorie. Cu
ajutorul acestor facultăţi trebuie să lucr ăm, s ă conducem şi s ă guvern ăm, în viitor, tot ce va veni din
infinit.
Infinitul este inactiv, noi trebuie să-1 activăm. Divinitatea n-a cuprins tot infinitul. S-a dilatat şi crescut
într-una, dar nu a putut cuprinde decât o mic ă parte din infinit. R ămâne ca noi, p ăr ţi din El, s ă ne
străduim şi cu puterea noastră să lucrăm asupra materiei din infinit, pentru a o preg ăti. Iat ă pentru ce
Tatăl absoarbe mereu particule din infinit şi le emite ca s ă umple crea ţiile Sale cu
globuri cereşti şi fiinţe de tot felul.
Toate purced din Tatăl. Condiţia de viaţă a corpului divin nu este identic ă cu condi ţia de via ţă din
infinit. Corpul divin trăieşte în mijlocul corpului Mamar, iar Mamarul este sc ăldat la periferia
Sa de materia venită din infinit.
Dacă particula emanată din Divin este corp din corpul S ău, Divinul fiind perfect, emisul este şi el divin
perfect. Particula divină venind în lume ar avea puteri depline - ca Tat ăl, de unde a emanat - dar pentru ca
nu cumva să strice armonia, ordinea divină din sfera crea ţiilor, i s-au redus puterile. Dac ă ar fi r ămas
egală cu Divinitatea, particula divină s-ar fi crezut un al doilea Divin, şi atunci în univers ar fi existat doi
Divini. Or, cum Tatăl emană puzderii de miliarde de particule-duhuri, ar exista miliarde de capi divini în
univers, care nemaifiind supuşi unei singure voinţe, imediat s-ar fi dezorganizat totul.
Divinul central conduce, dar nu-şi impune Voinţa. El a f ăcut legea şi apoi a l ăsat liber arbitru
particulelor emanate din El. Slujitorii Săi au grij ă ca legea s ă nu fie înc ălcat ă. Iat ă printre alte motive
pentru ce particula divină, întru totul la fel cu Tat ăl, a fost deperfectat ă, l ăsându-i-se numai atributul
numit intuiţie. Procedându-se astfel, particula divin ă, duhul nu- şi va mai aminti originea glorioas ă: c ă
este o parte din Creator. I s-a lăsat doar o amintire vag ă, o intui ţie, care îl face s ă nu- şi uite cu totul
Tatăl, să nu-L nege pe Cel ce 1-a născut.
Dar, în afară de facultatea intuiţiei, duhul mai are şi facultatea de a raţiona. Particulei divine nu i s-a
extras decât vasta sa memorie divină. Acum, după ce particulei divine i s-a ridicat memoria divin ă, este
trimisă să lucreze, fără nici un pericol, în lumile create. Ea va lucra pe baza facult ăţii
sale de a raţiona, concentrându-şi raţionamentele asupra activit ăţii sale. Particula divin ă va zice: „Eu nu
sunt Dumnezeu, dar există un Dumnezeu. Eu nu sunt Dumnezeu, dar Dumnezeu este ca mine. Eu sunt
făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa şi funcţionez la fel cu El”.
Tatăl ceresc este o unitate, dar unitatea Lui este compus ă dintr-o infinitate de particule omogene
şi perfect armonice între ele, lucrând ca fiind o singur ă gândire, simţire şi voinţă. Corpul Tatălui
este o asociaţie multiplă. Ştiu că vă este greu să pricepe ţi c ă Tat ăl este o unitate imens ă, compus ă
dintr-o multitudine infinită de elemente omogene. Din aceste particule ale Lui va emite, formând
corpurile cereşti şi duhurile de pe ele.
Toate aceste elemente erau supuse unei singure voin ţe, când erau în corpul Tat ălui şi supuse vor fi şi
când vor fi trimise afară din corpul Său. Ele vor lucra în lume, în ve şnicie, ca vr ăjite, supuse unei singure
voinţe şi, în acelaşi timp, lucrând unite în lumile create, cum au fost unite şi în corpul Tat ălui lor. Fiecare
particulă emanată din Tatăl va fi pregătită de divinii Săi Auxiliari, pentru o anumit ă misiune în lumea
creaţiilor.
Tatăl conduce lumile în mod direct - prin voinţa Sa constant ă, uniform ă, şi în mod indirect - prin Copiii
Săi superiori, de toate gradele, duhuri emanate şi ele cândva din corpul S ău divin, dar ajunse prin
319
evoluţie la mari glorii şi puteri. Voinţa Tatălui, care ţine ca într-un cerc de fier totul în lume, se nume şte
Lege.
Duhurile emanate din Tatăl pleacă în lume, văd, lucrează, prefac, ajut ă la evolu ţia materiei şi apoi, la un
timp determinat, se întorc în Sfera-Mamar cu rezultatul ob ţinut, cu experien ţele câ ştigate, din care Tat ăl
scoate anumite concluzii ce-i vor servi în noile Sale crea ţii. Tat ăl î şi trimite copiii în regiunile universului
unde se află corpuri cereşti solide şi după miliarde de ani se întorc cu to ţii la El. A doua oar ă îi trimite în
corpurile planetare aflate în stare lichidă, unde tr ăiesc miliarde de ani şi apoi iar se întorc. Din nou îi
trimite - de astă dată în corpurile de stare gazoas ă sau aerian ă, unde înva ţă o nou ă form ă de existen ţă
şi acumulează cunoştinţe şi legi noi şi iarăşi vin să raporteze rezultatul muncii lor. A patra oar ă Tat ăl
îşi trimite copiii în sfere aflate în stare fluidic ă, dup ă care revin în sânul S ău.
Cu cât copiii se ridică pe trepte mai înalte, acţiunea Tat ălui se reduce. Îngerii şi Fiii de Dumnezeu vor fi
destinaţi să rămână în lume ca guvernatori a tot ce se va crea în viitor. Ei vor r ămâne Colaboratorii
Tatălui, în aparenţă - exteriori Tatălui, dar în realitate - interiori Lui; contribuind la cucerirea haosului şi
urcând şi ei mereu scara puterii, cunoaşterii şi evoluţiei nesfâr şite.
Când îngerii au atins ultima treaptă a evoluţiei angelice vor r ămâne în Sfera-Mamar, unde - fiind entit ăţi
mult cunoscătoare ale legilor Tatălui şi a modului Său de lucru - vor deveni Colaboratori
divini ai Tatălui lor, pentru crearea noilor materii şi duhuri. Tot ce vede ţi în jurul vostru, tot ce vedem şi
noi în mediul nostm eterat, se datoreşte prepar ărilor şi transform ărilor continue ale acestor divini
Auxiliari ai Tatălui central, El având nevoie de Fiii Săi în opera Sa grandioas ă.
Fiul-Mamar este aproape egal cu Capul, dar aceast ă egalitate nu-1 tenteaz ă s ă devin ă un alt Dumnezeu.
El este atât de evoluat şi conştient de pericolul întron ării unei asemenea concep ţii, care ar distruge într-o
clipă întregul edificiu construit de Tatăl în miliarde nesfâr şite de ani, încât se ab ţine chiar s ă gândeasc ă
aşa ceva.
Dintr-un început până azi infinitul a fost cucerit şi concretizat în patru mari unit ăţi sau universuri.
Corpul divin s-a răstignit în infinit, pe o cruce format ă din patru sfere, infinit de mari, cele patru
universuri unde evoluează nebuloasele în formare şi sorii cu tot cortegiul lor. Între cele patru sfere-
univers se află materia infinitului, căreia, pentru a o deosebi de materia din interiorul celor
patru universuri, să-i zicem materie cosmică. Această materie este oarecum circumscris ă, separat ă
de restul materiei din infinit sau nonmaterie.
Noi suntem departe de Tatar şi Mamar, dar avem r ăbdare şi înv ăţăm mereu, gra ţie intui ţiei noastre, care
ne confirmă că cele învăţate de la savanţii lumii noastre angelice nu sunt erori, nu sunt minciuni, ci
adevăruri pure. Prin intuiţia noastră puternică verificăm afirma ţiile lor.
Câteodată ridicăm şi noi o obiecţie. Îngerul nu se supără, ci ne r ăspunde blajin: „Fiule, dac ă acum m-ai
întrebat despre acest subiect, este pentru c ă ai ajuns la gradul când intui ţia ţi-a permis
să se nască în gândirea ta o asemenea întrebare. Înc ă nu e şti în raport direct cu ipoteza emis ă de mine
pentru că nu posezi evoluţia necesară cuprinderii ideilor mele. R ăbdare, c ăci şi eu am avut
răbdare până am ajuns la concluzia afirmat ă. Prive şte la duhurile ro şii ale P ământului, care, auzind de
aceste înalte cunoştinţe, vor spune: «Ce ne intereseaz ă pe noi de aceste idei? Ele nu sunt de nici un folos.
Vorbiţi-ne mai bine cum se va putea vindeca lepra. Căutaţi s ă afla ţi cum se poate t ăm ădui cancerul, ca
să fim mai fericiţi când ne vom lua iar un trup. Acestea ne intereseaz ă pe noi. Ce s ă facem cu ideile
dumneavoastră abstracte? Dacă dumneavoastră vă plac asemenea probleme, pentru c ă vi s-a albit pielea
de albi ce sunteţi, culoarea noastră roşie cere s ă ştim cât mai mult despre sângele ro şu al viitorului
nostru trup. El mi-e drag şi producător de sănătate şi dulci senza ţii omene şti. Dumneavoastr ă, dragii
noştri albi, aţi uitat de binefacerile trupului vostru uman şi acum gândul vostru se îndreapt ă spre sfere
înalte şi viaţa noilor planete, unde veţi trăi. Gândul vostru zboar ă tot spre Divinul central, departe de aici
nu ştiu câte miliarde de miliarde de kilometri. Să vă ajute Dumnezeu s ă v ă vede ţi visurile împlinite cât
mai curând, dar să nu ne uitaţi nici pe noi. Ajutaţi-ne s ă ne ridic ăm, s ă ajungem cândva s ă albim şi noi
ca voi.» Amin.”
Mânuirea fluidelor
332
„Mi se pare că prin anul 1929, în casa unei familii onorabile şi culte din Bucure şti, într-un cerc intim, se
ţineau şedinţe spiritiste. Una din persoanele asistente era medium de materializare. Într-o sear ă, ghidul
şedinţelor anunţă cercului că le va prezenta un fenomen frumos şi le-a cerut s ă sting ă lampa, dar
imediat îi opri, spunându-le: «Lăsaţi că sting eu lampa electric ă». Se f ăcu întuneric, f ăr ă ca cineva s ă se
ridice din locul său. După un minut de aşteptare, s-a auzit c ăzând ceva, cu un sunet surd, pe mas ă, de
unde se rostogoli pe podea. Lumina se aprinse de la sine. Asisten ţa observ ă, cu mirare, o mandarin ă pe
covor. Au luat-o de jos şi au examinat-o cu toţii şi
nu puteau să-şi explice provenienţa şi înţelesul prezenţei ei. Prin mediumul aflat în trans ă, ghidul
şedinţei le spuse: «Desfaceţi mandarina şi mânca ţi-o». Cu o oarecare ezitare, au executat îndemnul
entităţii. Rupând coaja şi desfăcând feliile, au observat - cu o mirare şi mai mare - un sul mic de hârtie.
Au luat hârtia şi, desfăşurând-o, au constatat că pe ea se afl ă desenat ă o cruce şi cuvântul «crede ţi». Pe
când examinau bucăţica de hârtie şi cuvântul scris, întrebându-se cum a ajuns acest bile ţel în mijlocul
mandarinei, mediumul a început să vorbească: «Iubi ţii mei, afla ţi acum ce opera ţie s-a f ăcut. St ăpâna
casei a cumpărat azi dimineaţa douăsprezece mandarine şi le-a pus în bufetul cel mare. Eu am pref ăcut
una din aceste mandarine în fluid. În acelaşi timp, m-am dus în biroul so ţului - el nu era de fa ţă - şi am
rupt un colţ de hârtie dintr-o coală aflată pe birou şi apoi am proiectat pe ea plombagin ă, creat ă din
fluidul ce era în cameră, şi cu el am scris cuvântul avut în mental. O dat ă scris bile ţelul, l-am r ăsucit şi
apoi l-am dematerializat. Acum, cu bileţelul fluidizat, am venit, a şa strâns cum era, şi l-am introdus în
mijlocul mandarinei fluidice. După ce am f ăcut aceste dou ă opera ţii, am trecut mandarina prin pere ţi şi
uşile camerelor, până la voi. Aici am rematerializat mandarina fluidic ă, f ăcând-o iar ăşi cum a fost la
început în bufet, plus bileţelul din interiorul s ău, materializat şi el. Dragii mei, noi, duhurile, putem
transforma materia voastră pământească, corpurile voastre solide în corpuri fluidice şi viceversa. Am
vrut să vedeţi în această seară un fenomen ce pare supranormal pe p ământul vostru şi s ă v ă ţin o mic ă
lecţie de fizică şi chimie cerească. Acum verifica ţi cele ce v-am spus.»
După ridicarea şedinţei, s-au dus în sufragerie şi, descuind bufetul, au g ăsit numai unsprezece
mandarine. Una lipsea - cea care le-a fost adus ă în camera de şedin ţă. În birou au g ăsit o coal ă de
hârtie cu un colţ rupt, unde se potrivea hârtia g ăsit ă în mandarin ă. A fost o demonstra ţie frumoas ă şi
interesantă a celor din spaţiu.
Întrebându-i despre acest experiment, amicii spa ţiali mi-au comunicat urm ătoarele:
Iubite frate, cu alte ocazii ai aflat c ă, din când în când, din Sfera-Laborator coboar ă materia primă,
care - pe măsură ce se depărtează de Centrul creator - se tot concentreaz ă, formând în locul unde se va
naşte un nou sistem planetar, o gamă aproape infinit ă de fluide, gaze, lichide şi solide. Toate aceste
prefaceri şi diversificări ale uneia şi aceleia şi materii prime au fost f ăcute de For ţele spirituale de
diferite grade, marile Spirite, Creatori divini. Ţi s-a mai spus c ă exist ă globuri în diferite stări ale
materiei: fluidice, gazoase, lichide şi solide, cum e globul vostru terestru. P ământul are starea de echilibru
permanent solidă, fiind lipsită de stările gazoase ale multor corpuri cere şti. Pe globul vostru nu se mai
văd nori de aur, argint sau platină. În jurul globului vostru se v ăd pe cer numai nori de vapori de apă,
formaţi din două elemente: hidrogen şi oxigen. În soare, în atmosfera solară, există nori formaţi din
multe metale întâlnite pe pământ. În laboratoarele pământului se poate topi aurul şi face lichid, dar
imediat ce ai ridicat vasul de pe foc, aurul îşi reia starea solidă, o stare normal ă azi pe p ământ. Aur,
platină, argint, toate metalele
de pe pământul vostru se găsesc topite în masa soarelui în stare de echilibru natural. Nu orice om
a văzut aurul lichefiat. Mor milioane de oameni şi ei n-au v ăzut decât aurul în stare solid ă. În ştiin ţa
voastră s-a stabilit, teoretic, că orice corp din solid se poate face lichid şi din lichid în gazos. Acum ave ţi
până şi aer lichid şi se tinde să se obţină aer solid. Omul simplu ştie şi el c ă ghea ţa, prin c ăldura
soarelui, se topeşte în apă, iar apa se transform ă în aburi. Elevii din primele clase ştiu c ă prin r ăcire norii
se prefac în picături de apă, dând naştere la b ăl ţi, lacuri, râuri etc, iar apa lor, prin frigul iernii, se
transformă în apă solidă sau gheaţă. Fenomenele fizico-chimice din soare dau na ştere unei temperaturi
foarte ridicate. Din această cauză, din masa plurimineral ă a soarelui se ridic ă aburi, formând nori
metalici în atmosfera lui. La oarecare dep ărtare de soare, vaporii de diferite metale se r ăcesc şi,
condensându-se, cad pe suprafaţa globului solar, sub form ă de ploaie sau pic ături lichide de aur, argint,
platină, fier etc. Picăturile lor sunt grele şi cad cu viteza gloan ţelor voastre. Asemenea fenomene s-au
petrecut odată şi pe pământ, dar globul nostru fiind foarte mic, durata şi intensitatea lor a fost de scurt ă
durată.
333
Noi, micile albine ale Tatălui, avem posibilitatea s ă realiz ăm chiar acum pe p ământ toate fenomenele
petrecute în mod firesc pe soare. Noi putem s ă desolidific ăm o portocal ă şi s ă o aducem la starea
fluidică, sau putem crea un obiect oarecare din fluid. Se în ţelege c ă numai spiritele albe pot realiza, în
deplină cunoştinţă, asemenea fenomene de înaltă fizică. Prin urmare, oricât de complicat ă va fi materia
organizată, ca şi cea minerală sau neorganizat ă, putem s ă o dezagreg ăm şi s ă o transform ăm într-una
din cele patru stări ale materiei: solidă, lichidă, gazoas ă sau fluidic ă.
Ne vine mai uşor să mutăm un obiect, ridicându-l şi transportându-l prin puterile noastre fluidico-
electrice, decât să materializăm sau să solidificăm un fluid şi cu mult mai greu ne este s ă
dematerializăm un obiect în fluid şi apoi să-l rematerializ ăm la loc. Dar, în fine, greu, u şor - totul
ne este posibil.
Manifestările de materializare sunt rare pe pământ şi când le producem, avem în vedere un anumit scop:
Să facem şcoala unor anumite spirite din spaţiu, ca să afle şi ele cum se pot preface
materiile şi cum s-a creat odată - de for ţele angelice - tot ce exist ă pe p ământ. A şadar, fenomenele
produse în mediul material solar nu se mai produc aici, dup ă cum nici cele produse pe Lun ă nu se pot
realiza uşor aici pe pământ.
Noi, duhurile, cunoaştem multe taine, pentru că le-am aflat, studiat şi practicat pe alte planete, pe unde
am petrecut şcoala noastră nesfârşită. Dar să revin la subiectul nostru. Putem s ă dematerializ ăm o floare
din Asia, de exemplu, şi să o aducem pe masa voastr ă, pân ă şi cu rou ă pe ea. Cu puterea gândului meu
şi a corpului meu spiritual, care e un puternic electromagnet, am dematerializat-o în fluid şi o aduc aici în
camera ta. Apoi, tot cu puterea voinţei şi a imaginaţiei mele, prefac fluidul în floare solid ă. Un asemenea
aport se poate păstra până se va veşteji planta
respectivă. Deşi mai greu, avem facultatea ca prin puterea imagina ţiei şi memoriei noastre, s ă v ă
creăm o plantă sau piatră oarecare, din materia fluidic ă a p ământului, pe care concentrând-o, o
transformăm în plantă sau piatră solidă.
Ramura sau floarea ruptă dintr-o plantă oarecare, va tr ăi prin iner ţia vie ţii celulelor ce o compun,
dar după câteva zile va muri. Se schimbă situaţia când aduc o plant ă întreaga. În cazul acesta, aduc
trupul fluidizat al plantei şi, în acela şi timp, atrag dup ă mine scânteia divin ă a plantei, cu înveli şurile
sale. O duc la locul dorit, unde refac planta fluidic ă în plant ă solid ă şi, în acela şi timp, introduc duhul
plantei în trupul ei. La fel fac cu o pasăre, vierme, rac sau orice animal. Când cre ăm o ramur ă cu flori, ea
nu poate dura decât o perioadă scurtă de timp, câteva ore sau zile, şi apoi piere, pentru c ă nu ne mai este
permis să creăm permanent, ceea ce s-a f ăcut odat ă. Cu înalt ă autorizare putem s ă facem câte o piatr ă
preţioasă care să persiste ani de zile şi să o poarte cineva la un inel, ca amintire de la noi. Asemenea
materializări sunt foarte rare. În general, facem materializ ări mult mai u şoare: concentr ăm şi
transformăm fluidul până constituim din el o mână plastic ă, uneori vizibil ă, iar alteori perceptibil ă, dar
invizibilă. Adică putem materializa o mână solidă, vizibil ă, dar care nu este mân ă trupeasc ă. Dac ă o
asemenea mână s-ar putea tăia, am vedea c ă nu curge nici o pic ătur ă de sânge din ea. Putem crea un
organ, ba chiar un trup întreg, care va avea moliciunea pielii, t ăria oaselor şi c ăldura animal ă; va fi solid,
dar nu
fiziologic, ci numai o materie fluidică solidificat ă.
De ce sunt rare materializările - fie parţiale, fie totale? Pentru c ă nu ne este permis s ă speriem lumea. Le
producem cu scop ştiinţific, în faţa cunoscătorilor. Nu producem des asemenea fenomene, ca nu cumva
să vadă şi să înveţe de la noi entităţile inferioare, care - în ignoran ţa sau r ăutatea lor - ar face
materializări pentru a speria şi persecuta pe cei întrupa ţi. Numai înaltele entit ăţi posed ă aceast ă ştiin ţă.
Când se execută asemenea operaţii, se iau toate m ăsurile s ă nu asiste la ele nici o entitate c ăreia nu-i este
dat să afle asemenea taine. Materializările se fac în fa ţa oamenilor c ărora le este permis s ă vad ă
asemenea prefaceri ale materiei. Numai noi, entit ăţile superioare, am ajuns s ă mânuim fluidele şi s ă
lucrăm cu ele tot ce vrem. Luna este laboratorul unde ni se pune la îndemân ă, din abunden ţă, materie
fluidică, şi unde putem lucra nestingheriţi de nimeni. Ceea ce ne este interzis s ă facem des pe P ământ
putem face cu uşurinţă şi oricând în Lună, unde nu suntem stânjeni ţi de entit ăţile inferioare, pentru c ă
ele nu se pot sui până acolo. Cât despre spiritele sosite s ă- şi fac ă şcoala pe P ământ, ori cele preg ătite s ă
emigreze pe alte corpuri planetare, ele sunt cantonate în anumite regiuni ale Lunii, a şa c ă nu asist ă la
operaţiile şi studiile noastre făcute în prezenţa marilor for ţe angelice.
Luna e sediul lumii angelice şi a spiritelor albe. Pământul e şcoala lumii entit ăţilor inferioare. Ele nu pot
fi excluse de pretutindeni, fără a produce în sufletul lor mâhnire. Raritatea acestor fenomene este
334
explicabilă, Pământul nefiind locul ideal pentru asemenea experiment ări. În Lun ă, fiind un mediu
prielnic, putem face tot felul de materializări şi dematerializ ări, crea ţii de forme anorganice şi organice.
În Lună încercăm şi reuşim să creăm tot felul de viet ăţi, plante şi animale de tot felul, şi diferite
modele de oameni. Bineînţeles, toate sunt creaţii fluidice. Via ţa trupeasc ă, asem ăn ătoare cu cea terestr ă,
nu este posibilă pe Lună, nefiind aer şi apă. Pe când în jurul p ământului exist ă o atmosfer ă gazoas ă, în
jurul globului selenar nu este decât o atmosfer ă fluidic ă, la fel ca în Soare, exceptând c ăldura lui.
Soarele, Luna şi Pământul sunt corpuri sau laboratoare cere şti, unde entit ăţile fac studiile cerute de Tat ăl
central. Desigur că studiile făcute pe Soare sunt superioare celor f ăcute pe Lun ă şi P ământ. Studiile
făcute pe Pământ sunt omeneşti, iar cele de pe Lună sunt studii angelice.
Medicul lunar trebuie să cunoască mult mai bine anatomia omului decât medicul uman. A şa de exemplu,
i se ordonă medicului lunar să construiască, prin puterea gândului s ău, un om din fluidul selenar. Dac ă
nu este savant cunoscător al anatomiei trupului uman nu va putea crea o fiin ţă uman ă corect ă; va ie şi o
caricatură de om. Astfel, îngerii de pe Lună cer: „Fă-mi un om f ăr ă piele, ca s ă v ăd dispunerea venelor
şi arterelor trupului uman de pe pământ”. Numai cel ce cunoa şte admirabil dispunerea acestor vase va
putea realiza reţeaua cerută de profesorul angelic.
Dragul meu frate, trebuie să studiem şi cercet ăm întreaga crea ţie de pe p ământ, de la cel mai
microscopic vieţuitor, până la om; de la cel mai f ăr ă valoare mineral, pân ă la cele mai dorite pietre
preţioase: safire, smaralde, diamante. Cine ştie câte milioane de ani ne vor mai trebui aici şi pe alte
planete ca să ştim ceea ce ştiu prea sfinţii îngeri ai no ştri.
Din când în când, coboară pe pământ câte unul din ceata îngerilor, cu autoriza ţia de a face o mic ă
demonstraţie, anormală pentru mediul de aici. Când materializarea este finalizat ă, la vederea ei, cei din
spaţiu - duhuri roşii şi albastre - se minuneaz ă de înalta oper ă şi devin dornici de a- şi ridica nivelul
moral şi intelectual şi a-şi grăbi astfel ascensiunea spiritual ă. Voi, oameni trupe şti,
când le vedeţi, rămâneţi cu ochii mari şi gura căscat ă. Privi ţi şi nu v ă vine s ă crede ţi, şi cu cât ve ţi lua
mai multe măsuri de control, cu cât veţi fi mai riguro şi, entitatea operatoare, de înalt ă vechime şi rang,
va fi mai fericită de a vedea pe alţii admirând opera ei, impus ă de un înger planetar.
Acum, frate iubit, termin comunicarea de azi, spunându- ţi: Mâine pleci de aici, dar vrem ca adev ărurile
comunicate de noi să poarte pecetea ştiinţei. Nu vrem s ă c ăde ţi pe panta religiei sau filosofiei. Religia
este foarte bună şi absolut necesară, păcat îns ă c ă ea, a şa cum e predicat ă azi, înc ătu şat ă în dogme,
închide calea cercetătorului. Filosofia e frumoas ă, dar ea te poart ă din ipotez ă în ipotez ă şi deci nu
dovedeşte nimic. Noi vrem ştiinţă şi iar ştiinţă, care s ă l ărgeasc ă orizontul cuno ştin ţelor p ământe şti,
prin probele văzute şi produse de lumea noastră.
Propagarea Adevărului
337
Noi am avut mediumi superiori de când există lumea, numai c ă activitatea noastr ă a fost cu intermiten ţă.
Astfel, au fost epoci când am avut un raport foarte bogat cu lumea trupeasc ă, şi au fost alte timpuri când
lumea trupească a rămas aproape în întuneric. Totul a decurs dup ă felul spiritelor întrupate jos pe
pământ. Azi ne vine în ajutor ştiinţa oficial ă, care, f ăcând descoperiri în domeniul undelor, vibra ţiilor,
oferă lumii întrupate posibilitatea să înţeleagă mai uşor natura noastr ă constitutiv ă.
Sperăm că în timpurile ce vor veni nu vor mai fi îndoieli în ceea ce prive şte existen ţa noastr ă. Unii
dintre noi spun: „E mai bine ca fraţii noştri trupeşti s ă nu ne cunoasc ă deloc”.
Da, aşa este, din unele puncte de vedere, dar ne este mil ă de durerea voastr ă, cauzat ă de ignoran ţa în
care plutiţi, de necunoaşterea legilor morale, care conduc universurile. Mila fa ţă de voi ne îndeamn ă s ă
ne rugăm Tatălui ceresc, să ne îngăduie să ne revelăm şi să vă încuraj ăm în drumul vie ţii voastre plin
de dureri. E drept că din alte puncte de vedere este mai bine ca omul trupesc s ă nu ştie de existen ţa
noastră. Aşa, de exemplu, de ce să ştie el c ă este vegheat în fiecare clip ă a vie ţii sale, c ă nu poate
săvârşi nici o acţiune, oricât de tainică, fără să nu o ştie martorul nelipsit, alipit de fiin ţa sa, chiar în
momentul conceperii sale.
Cu această ocazie, din nou, se va ridica obiecţia: „Dar atunci omul nu mai este liber”. Ba da, el este liber,
dar are o libertate relativă. E liber să facă ce vrea, dar să nu spună la Judecat ă c ă nu a fost sf ătuit,
că nu i s-a arătat calea dreaptă. Omul primeşte o simpl ă sugestie, atât şi nimic mai mult, apoi e liber s ă
facă ce va dori, cum va socoti el; este liber, pentru c ă, în definitiv, nu-l vede
pe veghetorul său; e liber să facă ce vrea, crezând c ă nu este v ăzut de nimeni. Dac ă s-ar şti v ăzut,
şi-ar ascunde pornirile. Care hoţ ar mai fura, dac ă ar vedea pe comisar al ături de el?
Legea divină spune: Omule, să nu ucizi. De ce să sfărâmi o viaţă pe care nu eşti în stare
să o creezi? Aşa a spus Tatăl, dar omul, nevăzând pe Tatăl, cade în p ăcat şi comite uciderea. Actul
său s-a înscris în perispiritul său, în arhiva planetei şi în plus este ştiut de veghetorul s ău. Acum mai este
posibilă negarea? Urmarea este ispăşirea prin suferin ţe crude.
Spiritul liber, neîntrupat, nu poate comite asemenea ilegalit ăţi, deoarece, de şi el nu vede pe Tat ăl
central, totul din jurul său îi demonstreaz ă existen ţa Sa. A şadar spiritul gre şe şte foarte rar, pe când
întrupatul greşeşte mereu şi adesea încalcă legile cele mai importante.
Viaţa trupească e un examen, prin care conştiin ţa spiritului este pus ă la încercare. Ea este termometrul
care arată gradul de înţelegere al spiritului, t ăria sufletului s ău şi supunerea sa fa ţă de For ţa Prim ă de
unde a pornit odată. Reîntruparea este un act dureros, dar inevitabil, deoarece f ăr ă ea nu se poate face
nici un progres. Cu cât cineva este mai apropiat de perfec ţiune, mai avansat din punct de vedere moral,
tendinţele
sale de a cădea sunt mai rare. Pe măsură ce Forul superior vede c ă duhul întrupat are tendin ţa de
a nu mai greşi, i se permite ca în starea sa de veghe s ă ne cunoasc ă, s ă poat ă experimenta direct cu noi,
prin intermediul unui medium. Astfel, duhul va obţine rezultate atât de bune, încât de şi este încă în haina
de lut, înainte de a o fi lepădat, el a şi intrat în lumea de unde a plecat, prin ideile şi facult ăţile sale
spirituale. Una din condiţiile principale ca un întrupat s ă afle de lumea noastr ă şi s ă se între ţin ă cu noi
este curăţenia perfectă, sfinţenia vieţii sale. Nu e suficient ca cineva să citeasc ă ceva despre noi, sau
să asiste şi să audieze cuvântările noastre, prin intermediul unor mediumi. Nu e deajuns s ă fie convins
de existenţa noastră, ci trebuie să ducă o viaţa curată, din punct de vedere moral.
Noi existăm. Majoritatea ne neagă, iar o minoritate ne b ănuie şte. O infim ă parte de suflete curate ne
cunoaşte perfect, ne cunoaşte puterea şi câmpul vast al cunoştin ţelor. Chiar dac ă a ţi avea zeci de
mediumi auditori-scriitori, v-am putea dicta cuno ştin ţele noastre din domeniul spa ţiilor, zi şi noapte,
până la infinit. Dar evoluţia umană terestră ne împiedic ă s ă le desf ăşur ăm, r ămânând s ă d ăm numai
spicuiri, câte ceva din ele.
Totul evoluează
Regret, iubitul meu frate, că nu pot - precum dore şti - s ă- ţi spun despre toate tainele lumilor create şi, în
special, despre tainele Centrului de unde am plecat. Îmi ceri s ă- ţi explic cum se poate
ca din trupul Tatălui să plece încontinuu creaţii noi şi El s ă nu se mic şoreze sau chiar s ă dispar ă la un
moment dat.
Noi existăm, dar voi nu ştiţi nimic de noi. În toate veacurile, ne-am dezv ăluit numai florii noastre
spirituale: yoghinilor indieni, preoţilor egipteni, profeţilor iudei şi primilor cre ştini.
De la Centru vin ideile divine, precum ţi s-a spus. De acolo întreaga crea ţie î şi extrage cuno ştin ţele. Tot
ce vine de la Centru este deci Adevăr. Centrul emite lumina necesară entităţilor spirituale r ăspândite în
diferitele creaţii ale Sale. Centrul spune mereu cele ce trebuie s ă se fac ă pentru ca totul s ă progreseze, şi
nu spune niciodată cum este El. Întrebarea pusă de tine, frate, o punem şi noi lumii angelice, şi doar ea
poate răspunde, dacă crede de cuviinţă. În afar ă de executarea ordinelor primite de la Centru, care
contribuie la evoluţia duhurilor şi a pământului, apar ţinând ştiin ţei şi religiei Cerului, noi, duhurile, ne
341
mai ocupăm şi de ştiinţa presupunerilor şi comparaţiilor celor v ăzute şi cunoscute, adic ă facem şi
puţină filosofie. Divinul este Adevăr, dar ne este imposibil s ă spunem cum este acest Adev ăr, din ce se
compune şi cum lucrează El, cu exactitatea Sa matematic ă. Noi nu putem face religie. Nou ă ne este
rezervat doar să aplicăm Codul ceresc. Nu cel ce se roag ă Divinit ăţii, cel ce prosl ăve şte pe Creator şi îl
recunoaşte ca pe Tatăl său Creator este credincios, ci cel care se pune cu trup şi suflet în serviciul
Tatălui central, al Fiului şi al Sfântului Duh. E frumos s ă prosl ăve şti pe Tat ăl, dar prosl ăvire f ăr ă
împlinirea celor spuse în Codul ceresc nu are nici o valoare.
De la Centru ne vin ordinele. Ele ne dau o nouă însufleţire în ac ţiunile noastre. Putem spune şi noi, ca şi
Domnul şi Preamăritul, în vecii vecilor, fostul Isus, în ultima Sa întrupare pe P ământ: „Eu nu voi face
voia Mea, ci a Tatălui Meu din Ceruri”.
Pentru că, slavă Domnului, ne mai rămâne destul timp după ce îndeplinim activitatea noastr ă divin ă, ne
punem diferite probleme spre cercetare şi trebuie s ă ajungem la o oarecare concluzie.
Aceste concluzii nu sunt decât idei filosofice, iar nu ordine de executat. A şadar, afirma ţiile mele de mai
jos sunt sinteza celor expuse nouă de lumea îngerilor, care, gra ţie evolu ţiei ei foarte înalte, este în
măsură să ştie şi să ne dea o idee cât mai apropiată de Adevărul absolut.
Iată o problemă ce ne frământă pe noi, spiritele albe, dar preocup ă şi lumea îngerilor: De unde a luat
naştere Primul Creator, sau Prima Fiinţă inteligent ă? De unde a luat na ştere prima materie? De unde a
luat naştere Animatorul materiei? Cine L-a făcut? Cum s-a f ăcut pe Sine Creatorul tuturor celor v ăzute
şi nevăzute? Probleme înfricoşător de tainice, pentru care nu primim r ăspuns de la Centru. Atunci, ne
frământăm mintea şi mai întrebăm pe îngeri, savanţii Cerurilor noastre. Tat ăl ne trimite ordine, dar El
nu ne spune unde se află, înconjurându-se de un adânc mister.
Iepurele aude un zgomot, ciuleşte urechile şi ştie de unde vine. Noi, duhurile, auzim unda divină, dar
nu ştim de unde vine. Ea vine de undeva, dar nu ştim de unde, precum nu ştim nici de unde vine unda-
gând sau apelul amicului care ne cheam ă, dac ă nu ne indic ă locul unde se afl ă. După cum voi ştiţi să
faceţi deosebire între vocea unui copil, a unui bărbat sau a unei femei, tot astfel şi noi putem şti, după
felul şi lungimea vibraţiei sale, că o undă vine de la Centru, de la Fiul sau de la Sfântul Duh. Suntem în
măsură să citim unda-gând a duhului întrupat într-un animal sau o plant ă oarecare.
Există o gamă foarte mare de unde, pe care le putem distinge foarte bine. În lunga noastr ă şcoal ă,
un capitol special care trebuie învăţat este cunoa şterea undelor. Toat ă înv ăţătura noastr ă plute şte în
spaţiu. Din spaţiu o luăm, în spaţiu o trimitem. Noi suntem deci un post permanent, transmi ţător de ştiri
şi cunoştinţe.
Nu poţi face apel la Tatăl, Fiul sau Sfântul Duh, ca s ă te l ămureasc ă asupra unei probleme oarecare.
Chiar dacă am face apel la aceste înalte For ţe divine, Ele nu ne-ar r ăspunde; atunci nu ne r ămâne decât
bunăvoinţa lumii angelice. Numai lumea îngerilor ne satisface marea dorin ţă de a afla tainele lumilor.
Îngerii ne dau numai noţiuni potrivite înţelegerii noastre, m ărturisindu-ne: „Capacitatea voastr ă de
percepere nu vă permite să le transformaţi în dogme, ci s ă ave ţi doar idei-nuclee, cu care s ă filosofa ţi”.
Prin urmare, şi filosofia este o necesitate, pentru c ă dac ă nu te poate lumina pe deplin, cel pu ţin î ţi d ă o
satisfacţie producătoare de o linişte - durabilă sau trec ătoare - a preocup ărilor tale suflete şti.
Fel de fel de probleme ne vin în minte şi n-avem odihn ă pân ă nu primim o explica ţie. A şa, de pild ă,
ştim că trăim de milioane nenumărate de ani, şi totuşi ne punem întrebarea: Oare Sfântul Duh, de aici de
la noi, nu va muri el vreodată? Oare cândva, în ve şnicie, nu va pieri şi Fiul lui Dumnezeu? Şi, prin
deducere, mergem mai departe: Oare niciodat ă nu va sfâr şi Tat ăl ceresc?
Îngerii noştri ne aud şi „se amuză” de asemenea întreb ări copil ăre şti. „Nu, fiilor - ne r ăspund ei - duhul
nu moare niciodată, iar materia este veşnic în transformare. Duhul e ve şnic în ascensiune,
iar materia e în veşnică prefacere spre mai bine”.
Ca să cunoşti legea circulaţiei materiei, îţi trebuie multe miliarde de ani, pentru c ă nu o po ţi în ţelege pe
deplin decât văzându-i măcar un ciclu de la Centru spre periferie şi de la periferie la Centru. Totul
circulă. Cosmosul se mişcă într-una. Totul se mi şcă după două mi şc ări: una de rota ţie, dublat ă de a
doua, în spirală. Sfera universului se învârte în jurul axei sale şi, în acela şi timp, are o traiectorie
spiralată. Totul pleacă de undeva şi revine de unde a plecat. Totul pleac ă de la Centrul crea ţiilor, se
roteşte în formă de spirală, ajunge la marginea extrem ă a crea ţiilor şi apoi revine pe un alt drum la
Centru, tot într-o mişcare de rotaţie şi pe o traiectorie în spiral ă.
Din acest punct de vedere universul este interminabil sau indesfiin ţabil. Materiile universului, globurile
lui apar, trăiesc şi dispar, dar în definitiv ele exist ă în ve şnicie, pentru c ă, pe când unele
342
dispar, altele apar sau sunt în cursul existenţei lor. Aceasta este înc ă una din legile ve şnice ale Tat ălui.
Dacă universurile nu pier niciodată, dacă creaţia nu piere niciodat ă, nici Creatorul ei nu va pieri
în vecii vecilor. Totul se preface, totul circul ă, şi cel mic, ca şi cel mare. Aceast ă lege a circula ţiei se
aplică nu numai materiei, ci şi duhurilor, nu numai materiei fizice, ci şi celei psihice. Duhurile sosesc
mereu din Centru în lumile create şi se întorc la Centru, pentru a pleca iar ăşi şi iar ăşi în lume, spre o
ascensiune în veşnicie.
Am spus că materia circulă, având o mişcare de rotaţie şi una de revolu ţie, în spiral ă. Mi şcarea stelelor,
planetelor, precum şi a nebuloaselor este tot de rota ţie şi revolu ţie, având o traiectorie spiralat ă. Pe
această lege se bazează lumea îngerilor când ne vorbe şte de Divinitatea central ă. La plecarea ei de la
Centru, materia are o forţă centrifugă; ea scade pe m ăsur ă ce se dep ărteaz ă. Dup ă un timp, aceast ă
forţă se anulează şi ia naştere în materie o nouă forţă care, de aceast ă dat ă,
o readuce către Centrul de unde a plecat. Rotindu-se a f ăcut acest drum, dar nu dup ă o traiectorie
circulară, ci în spirală. Această mişcare nu există pentru voi, deoarece nu o vede ţi, iar observarea
ei necesită miliarde de ani. Trebuie s ă pleci o dat ă cu nebuloasa de la Centru, s ă ajungi la periferia
creaţiilor, la centrul uneia dintre cele patru sfere-univers, şi dup ă un drum egal cu o ve şnicie s ă te întorci
la Centrul creator cu materiile ei ref ăcute, sub form ă de nebuloas ă, pentru a avea o idee complet ă despre
legea circulaţiei materiei, a prefacerilor ei şi a drumului parcurs.
Materia şi duhurile fac drumul de la Centru la periferie şi de la periferie la Centru, în form ă de spiral ă.
Omul trupesc este supus şi el aceleiaşi legi a circula ţiei materiei şi a ve şnicei ascensiuni.
Cu pământ se dezvoltă trupul său, şi în pământ revine, dar cu alte calit ăţi decât la început. Dac ă
nebuloasa revine la Centrul de unde a luat naştere, la fel trebuie tras ă concluzia şi în ceea ce prive şte
Centrul centrului. Din concluzie în concluzie, se poate afla ceva. Îns ă totul se bazeaz ă pe ipoteze
construite din noţiunile primite de la lumea îngerilor, la fel cum savantul p ământului ar da anumite
noţiuni copiilor din clasele primare, numai pentru a le satisface curiozitatea. Ei în ţeleg rostul întreb ării
noastre şi ne răspund, spunându-ne unele adevăruri ca nu cumva s ă credem c ă odat ă şi odat ă, duhul ar
putea pieri.
Îngerii ne spun mereu: „Nimic nu moare în univers, totul se preface în mai bine, apropiindu-se de perfect.
Nu ai fost cândva duh roşu? Nu ai fost în alte planete duh albastru? Iat ă-te acum, pe aceast ă planet ă, duh
alb. Mai semeni cu starea când ai început via ţa de duh? Când ai fost mic, când erai duh ro şu, aveai
anumite idei închistate în fiinţa ta. Rând pe rând, ai dobândit altele, iar pe cele simple, ale stagiului de
roşu, le-ai părăsit, le-ai eliminat. Treptat, memoria ţi s-a înc ărcat cu idei şi cuno ştin ţe mai înalte, şi în
stadiul actual de duh alb, posezi o vastă comoară, aruncând toate ideile inutile st ării tale trecute. Ai f ăcut
şi tu ceea ce face elevul de liceu, care nemaiavând nevoie de abecedar, îl d ăruie şte, ca s ă nu mai ocupe
loc în biblioteca sa.”
Voi - duhuri întrupate, şi noi - duhuri libere, suntem instrumente divine, fermen ţi divini care fecundeaz ă,
prefac materia, fie ea fizică, psihic ă sau fluidic ă. Concluzia general ă este: Materia e transformabil ă,
duhul e transformabil, deci şi Tatăl – care e duh - este transformabil ca trup.
Pe măsură ce avansăm, lepădăm din ideile noastre, pentru c ă schimb ăm mereu mediul sau şcoala
evoluţiei noastre, pe când Tatăl, fiind pururea în mijlocul crea ţiei Sale, nu poate lep ăda nici o idee din
Memoria Sa divină, infinită, fiindu-i mereu necesar ă. Noi prindem din spa ţiu o idee venit ă de la Centru,
o examinăm şi după o vreme o eliberăm în spaţiu, pentru a fi prins ă de fra ţii no ştri mai mici, şi prin
intermediul ei, să se ridice şi ei în cunoaştere. Prin urmare, memoria noastr ă este transformabil ă.
Existând legea circulaţiei şi a veşnicei transform ări, existând via ţa ve şnic ă a duhurilor şi a materiei,
deducem că şi Centrul este nemuritor. Deşi nu se mai comunic ă nimic de la Centru în aceast ă privin ţă,
totuşi, bazându-ne pe legile universale, dezlegăm multe probleme şi concepem
Divinitatea centrală. Dacă totul pleacă de la Centru, se preface, se perfec ţioneaz ă şi se întoarce la
Centru, pentru a pleca iarăşi şi iarăşi, deducem că şi Centrul divin este într-o continu ă prefacere.
Dar, deoarece nu avem o lege după care să ne orient ăm, problema insolubil ă pentru noi este cea
a originii materiei prime. De unde a luat na ştere materia prim ă, fie cea fizic ă sau psihic ă? Nu putem
dezlega acest mister, pentru că nu există o lege referitoare la ea.
Divinitatea se descoperă numai prin Legile Sale. Ordinele sosite de undeva, glasul Cuiva care ne ordon ă,
ne arată că există un Dumnezeu. Tot ordinele Sale, care se schimb ă din epoc ă în epoc ă, ne arat ă cum
evoluează materia din Mamarul Creatorului. Legea este izvorul dup ă care noi putem ajunge la concluzii
asupra celor aflate în Centrul cosmosului.
343
A trage concluzii în afară de ceea ce experiment ăm şi în afar ă de seria de legi care domnesc în lume, ar fi
să visăm, să ne lăsăm conduşi de iluzii. Multe taine, multe adev ăruri am dedus, am scos la iveal ă
numai după felul cum conduce Tatăl universurile, în baza Legilor Sale.
- Eu sunt Ordinul auzit de tine. Eu sunt Dumnezeul tău. De Mine tu să asculţi.
- Cum eşti Tu, Doamne, Dumnezeul meu? - am întrebat.
- Eu sunt precum tu Mă poţi concepe, după felul cum funcţionez, în baza unor legi
orânduite de Mine. Eu sunt Cel ce te-am născut şi trimis în lume.
Duhul, gândind că Tatăl nu l-a putut face altfel pe copilul Său, şi ştiind ce form ă şi constitu ţie are el, şi-
a zis: Tatăl e sferic şi strălucitor, este o lumin ă ca mine, c ăci El m-a f ăcut dup ă chipul şi asem ănarea
Sa. Eu sunt sferic, sorii sunt sferici, planetele sunt sferice, sfera este forma geometric ă des ăvâr şit ă, atunci
şi Tatăl este sferic. Cum ar putea Divinitatea să fac ă excep ţie şi s ă nu semene cu crea ţiile Sale?
Din concluzii în concluzii, ajungem să afl ăm adev ărul cuprins în no ţiunea numit ă Dumnezeu. Ne
frământăm mintea să aflăm cât mai multe răspunsuri la întreb ările ce ne preocup ă. Sunt aici lângă noi
Fiul de Dumnezeu şi Sfântul Duh, dar în van îi întreb ăm. Nici îngerii de lâng ă noi nu ne spun totul; de
aceea apelăm la superiorii noştri, de la care mai afl ăm ceea ce cred ei de cuviin ţă să ne spună.
Concluzia este că Dumnezeu este etern. Materia pleac ă rând pe rând din Mamar şi treptat se întoarce în
Mamar, dar sub un aspect diferit decât cum a plecat. Dup ă fiecare evolu ţie, nebuloasa
se întoarce perfecţionată. Materia pleacă şi se desăvâr şeşte într-una. Pleac ă spiritele, se întorc şi pleac ă
din nou pentru a se perfecţiona, tot mai sus, în ve şnicie. Divinitatea este o fiin ţă care î şi des ăvâr şe şte
într-una copiii, formează corpurile cereşti, şcoli tot mai perfec ţionate, unde duhurile, trup din trupul S ău,
evoluează şi devin din ce în ce mai sublime. Totul e o şcoal ă din ce în ce mai înalt ă, în care lumile,
duhurile şi Creatorul se ridică din ce în ce mai sus, spre perfec ţiune.
Dacă există o lege a evoluţiei aplicată atât atomului cât şi nebuloaselor, aplicată
atât spiritului
mineral cât şi arhanghelilor, atunci însuşi Autorul legii trebuie să se supună ei. Prin
urmare, Legea evoluţiei este aplicabilă şi Tatălui ceresc.
Te uimeşti când stai şi meditezi asupra concluziilor îngerilor de aici. Ei spun: „Am tr ăit miliarde
de miliarde de ani de-ai voştri, de am ajuns gradul înalt de înger şi, de şi ştiu multe, declar c ă infinit de
multe mai am de învăţat. Aş putea spune că ştiu prea puţin”.
Nici Sfântul Duh, nici Fiul de Dumnezeu nu se pot lăuda cu ştiinţa Lor divin ă; şi Ei m ărturisesc:
„Multe ne-a spus Tatăl, dar nu ştim totul, mai avem înc ă de înv ăţat”.
Sfântul Duh evoluează, Fiul de Dumnezeu evoluează, deci toţi şi totul evolueaz ă, f ăr ă de sfâr şit.
Legea evoluţiei nu permite nimănui şi la nimic să stagneze. Învrednice şte-ne, Tat ă, s ă ne întoarcem în
lumina Ta, ca să proslăvim în vecii vecilor înţelepciunea şi Iubirea Ta nesfâr şit ă! Amin.
Creaţia Centrului
351
Într-o altă prelegere, am spus că Sfera-Tatar se dilat ă şi se atinge, din loc în loc, de fa ţa intern ă a Sferei-
Mamar. Sfera-Tatar face în aceste puncte de contact protuberante pe suprafa ţa sa şi, corespunz ător lor, se
creează adâncituri pe suprafaţa internă a Sferei-Mamar. Aceast ă dispozi ţie
fiind îndeplinită, din dreptul protuberantelor Sferei-Tatar sunt aruncate scântei, absorbite de Mamar.
Când trece din Tatar în Sfera-Mamar, scânteia îmbrac ă materia neutr ă a Respiratorului. Prin acest fapt
scânteia, parte din Dumnezeu, cu toate calit ăţile şi puterile Tat ălui, devine o individualitate, un
Dumnezeu în miniatură. Ieşind din Sfera-Tatar, particula devine o entitate separat ă de Tat ăl.
În Sfera-Tatar scânteia era o celul ă a Tat ălui. De îndat ă ce a ie şit din Colectivitatea-Dumnezeu şi s-a
îmbrăcat cu haina substanţei din Respirator, scânteia a devenit un candidat de duh. Ajuns ă în
Mamar, scânteia este îmbrăcată cu materia mamar ă şi, în acela şi timp, este dememorizat ă.
Sfera divină, denumită şi Dumnezeu, este compusă - dup ă cum am mai spus - din trei corpuri sferice,
care se învelesc unele pe altele, fiecare fiind format ă dintr-o anumit ă materie: materia tatarului,
materia respiratorului şi materia mamarului.
În ansamblul ei, Sfera divină se comport ă ca o fiin ţă supraeteric ă, format ă din dou ă p ăr ţi: una
fecundatoare - pozitivă şi masculină; şi alta fecundată - feminină şi negativă. Adică această
Fiinţă - uriaşă ca dimensiune, mai mare decât oricare din cele patru universuri - se autofecundeaz ă,
corespunzând din acest punct de vedere unei fiin ţe hermafrodite de pe p ământ. Sfera-Tatar fecundeaz ă
Sfera-Mamar, iar după mii şi mii de ani petrecu ţi în Sfera-Mamar, scânteile primite şi preparate de Fiii
divini sunt trimise în unul din cele patru universuri.
Aceste celule divine, aceste scântei-dumnezei, nu au nume, pentru c ă sunt miliarde nesfâr şite. S ă lu ăm
un exemplu, pentru a face înţeles acest anonimat. Regele vostru prive şte poporul. El nu cunoa şte numele
fiecărui cetăţean în parte. El înţelege şi vede în fa ţa sa o colectivitate de indivizi: poporul român.
Poporul este un termen, fără a spune un nume propriu de individ. La fel şi cu duhurile. Ele sunt asemenea
nisipului oceanelor, fără număr. Nu au nume, dar se disting între ele dup ă culoarea lor.
Culoarea unui duh este în legătură cu evoluţia sa. Astfel, duhurile P ământului - s-a mai spus - se împart
în trei categorii mari: roşii, albastre şi albe. Îngerii P ământului au culoarea alb ă aurie, iar sfintele duhuri
au, pe lângă culoarea îngerilor, anumite decorări sau semne, care le indic ă rangul
în ceata îngerilor. Există planete unde duhurile-oameni au culori verzi, albastre, violacee etc. Entit ăţile de
pe fiecare planetă sau soare au culorile lor şi semnele aplicate pe culorile lor, indicând tot atâtea trepte,
chiar în sânul aceleiaşi categorii de spirite.
Nu poţi da un nume unui duh, ci ştii că este dintr-o anumit ă categorie. Când prive şti o ceat ă de vr ăbii,
ştii că sunt vrăbii, dar cum să le spui pe nume la fiecare? Nu li se poate da decât numele grupului din
care fac parte. Jos, la suprafaţa pământului, fiec ărui duh întrupat i se d ă un nume. În
spaţiile infinite nu mai este posibil să se dea fiecărui duh un nume, ci cel mult numele grupului omogen
format de acele duhuri: îngeri, arhangheli, serafimi, ofanimi etc. Prin urmare, Rafael, Mihael, Gabriel etc.
nu este numele unei entităţi, ci numele gradului unei serii de îngeri.
Tatăl nu se mai ocupă de evenimentele ce se vor petrece într-un sistem solar oarecare. El d ă delega ţie
Guvernatorilor solari şi planetari ca în numele Său şi dup ă legile Sale, s ă conduc ă evolu ţia acelui sistem
planetar.
Venind într-una din sferele create, pentru a îndeplini opera la care au fost trimise, duhurile superioare sunt
silite să se asocieze câte trei la un loc, pentru a forma o for ţă treimic ă. Trei entit ăţi conduc pe fiecare din
miliardele de sori. Trei entităţi conduc miile de miliarde de planete de pretutindeni. Ve şnic, o trinitate
conduce totul. Această trinitate este înconjurată de un cordon fluidic, care, virtual, le obligă să
lucreze totdeauna împreună, dând o singură directivă.
Pe când erau răspândite în veşnicia anterioar ă, libere prin haos, celulele divine erau individualit ăţi cu
aparenţă de corpuri moarte, fără viaţă. Când au auzit chemarea primelor trei celule, care au format
primul Nucleu divin, au început să se mişte şi să se asocieze şi ele câte trei, înconjurându-se cu un fel de
substanţă lipicioasă, emanată de prima treime. Înconjurate cu aceast ă substan ţă, au fost atrase de iubirea
nucleului Tată-Dumnezeu, şi astfel diametrul acestui nucleu a crescut prin cre şterea num ărului celulelor
sale. Această creştere se continuă mereu. Azi, Sfera-Tatar este incomensurabil ă. Ea absoarbe şi emite
mereu celulele divine. Unele din aceste celule au misiunea s ă contribuie la perfectarea sferei cu crea ţii;
altele sunt trimise ca misionari la marginea cosmosului, ca s ă atrag ă - prin convingere - din haos particule
haotice noi. Scânteile ieşite din Tatar au dou ă roluri de îndeplinit: ori pornesc în lumea creat ă, ori vor
chema pe surorile lor din haos.
352
Cât timp celula divină este în interiorul Sferei-Cap, lucreaz ă în armonie cu celelalte miliarde de celule
divine, la marea operă a evoluţiei, a tot ce Tat ăl creeaz ă. De îndat ă ce a ie şit din Sfera-Tatar şi s-a
sustras legii colectivităţii, ea devine o forţă liber ă, activând cum i se va p ărea mai bine.
Odată, la începutul începutului oricărei creaţii, trei celule sau particule din haos s-au unit, pentru prima
oară, prin dragostea ce au simţit-o una faţă de alta. Aşa a fost la început. De atunci a trecut o ve şnicie.
Azi condiţiile s-au schimbat, prin infinita evoluţie. Când o celul ă divin ă supus ă şi în ţeleg ătoare iese din
Sfera-Tată, este îmbrăcată cu o anumită haină în Mamar - dac ă e destinat ă s ă prelucreze materiile din
universuri, şi este îmbrăcată cu altă haină - dacă va pleca s ă lucreze direct asupra particulelor din haos.
În al doilea caz, i se lasă scânteii toat ă puterea şi în ţelegerea c ă este Dumnezeu. Cât ă dragoste, cât ă
înţelegere şi cunoştinţă despre opera grandioasă a crea ţiilor trebuie s ă aib ă acest mic Dumnezeu, liber
şi individualizat - parte din Tatăl - pentru ca el să nu devieze, s ă nu se înfumureze, s ă nu lucreze în afara
Voinţei centrale, a colectivităţii Capului de Dumnezeu. Numai aceast ă dragoste şi în ţelegere poate aduce
rezultate sublime. O răzvrătire a celulei divine destinat ă s ă lucreze asupra particulelor din haos poate
produce rezultate incalculabile, distrugând într-o clip ă toate universurile, totul dezintegrându-se şi
particulele întorcându-se în haos, în starea lor primitiv ă.
Această nenorocire s-a întâmplat odat ă, în ve şnicia ce a trecut. Din aceast ă cauz ă, Tat ăl - cât e El de
înţelept şi bun - se teme de nechibzuinţa vreuneia dintre celulele Sale. Prin asocierea particulelor haotice
s-a format Tatăl, şi El - prin chemarea particulelor haotice şi organizarea lor - a creat universurile de
până azi. O anarhie, în masă, a duhurilor din cosmos poate face s ă piar ă universuri, punând în pericol
Divinitatea centrală. Armonia tuturor contribuie la progresul totului. Azi legea le ţine pe toate ca într-un
cerc de fier. Cine se abate de la legile care contribuie la progres, cade imediat sub sanc ţiunea suferin ţei.
Cea mai mică încălcare a codului ceresc se poate transforma, prin repetare, în anarhie sau r ăzvr ătire. De
aceea cea mai mică greşeală este prompt urmat ă de pedeaps ă, pentru a se imprima adânc şi pentru
veşnicie în conştiinţa fiecăruia că orice abatere atrage dup ă sine suferin ţa, conform legilor stabilite.
Ciclurile evolutive
În universurile sferei create, exist ă trei mari grade de sisteme planetare, care sunt corespunz ătoare: 1.
Sfântului Duh; 2. Fiului solar; 3. Tatălui central.
Evoluţia cere trecerea de la planetar la solar şi de la solar la divin. La începutul crea ţiei sistemului s-a
trecut invers, de la starea nebuloasă sau divin ă, la cea solar ă şi de aici la cea planetar ă. Dup ă ce, prin
involuţie, planeta a atins starea fizică cea mai solid ă, începe urcu şul, evoluţia, ascensiunea spre
divin. În prima perioadă, pentru transformarea nebuloasei într-un glob solar, au lucrat Divinii. Dup ă ce
şi-au terminat opera au plecat la Centru. Au urmat îngerii solari, lucrând la construirea planetelor. Când
şi-au terminat opera, au părăsit planeta şi s-au întors în soarele lor. În fine, aceste planete au fost luate în
stăpânire de îngerii planetari. Prin urmare, Constructorul divin a fost înlocuit cu constructorul solar, iar el
a fost înlocuit cu constructorul planetar, sau mai bine zis lunar. Din divin ă, nebuloasa a coborât mereu,
miliarde de ani, până la starea planetară. Apoi planeta a început urcu şul spre divinizare, şi via ţa de pe ea
va progresa într-una, pentru a deveni şi ea divin ă. Din Tat ăl a pornit nebuloasa. Ea era la început cas ă
divină, unde lucrau îngerii divini, Constructorii centrali. Dup ă trecerea a multe milioane de ani, nebuloasa
ajunge la gradul de a se preface în soare. Din moment ce nebuloasa a luat consisten ţa de soare sau astru,
Constructorii centrali s-au retras, opera lor fiind terminat ă. Sub conducerea Fiului a r ămas aici lumea
constructorilor solari. Ei au început opera cre ării şi evolu ţiei solare. De la o vreme, s-au desprins din
soare, rând pe rând, planetele. Pe fiecare planet ă s-au stabilit constructorii planetari. Când o planet ă a fost
gata, constructorii solari s-au retras pe soare, pentru
a continua opera lor solară, până la terminarea sau disolu ţia întregului sistem. Prima planet ă desprins ă
din soarele nostru este acum la o distanţă foarte mare de el şi este invizibil ă vou ă. Dep ărtându-se mereu,
va ieşi din sfera de atracţie a soarelui. Efluviile solare nemaiputând lucra asupra ei, materia sa mineral ă
se va dezagrega şi preface în pulbere cosmic ă. Aceasta va fi soarta, rând pe rând, a planetelor din sistemul
nostru planetar. O parte din pulberea lor va c ădea pe alte corpuri planetare, pentru a- şi termina evolu ţia
minerală neterminată încă, iar o altă parte se va fluidifica şi întoarce în Centru, pentru a fi întrebuin ţat ă,
după o prealabilă prelucrare, la crearea de nebuloase noi, sisteme siderale, sori sau sisteme planetare. To ţi
sorii şi planetele sunt muritori, creându-se în locul lor al ţii, superiori. Îngerii solari au prezidat la
despărţirea Lunii de Pământ.
În sistemul nostru, Luna este o formaţiune de gradul al treilea, P ământul - de gradul al doilea, iar Soarele
- de primul grad. Toate formaţiile de gradul al treilea din întregul univers n-au posedat şi nu vor poseda
niciodată viaţă trupească, ci numai duhuală. Ele se vor dezagrega înaintea corpului din care s-au dezlipit.
De la dezlipirea Lunii din pământul pe care călcaţi, au trecut multe milioane de secole. Dup ă ce planeta a
fost terminată, a venit să-şi facă şcoala pe ea lumea angelic ă planetar ă. Ceva mai târziu au început s ă
vină pâlcuri de duhuri, de toate categoriile, ca s ă- şi fac ă evolu ţia. De la începutul sosirii lor, via ţa
acestor duhuri a fost mereu îndrumată de lumea angelic ă planetar ă, cu sediul pe Lun ă. Dup ă dezlipirea
Lunii, Pământul a devenit sediul duhurilor sosite din toate p ăr ţile universului, ajunse la gradul acestei
planete. Primele duhuri umane au fost din cele inferioare. Treptat, în decursul miliardelor de ani, ele s-au
ridicat până au ajuns spirite superioare.
În definitiv, trei mari categorii de duhuri umane au venit pe P ământ: 1. diavoliştii; 2. fiuliştii; 3.
diviniştii. Diavoliştii sunt spirite inferioare. Negrii din Africa, Asia, Australia etc. ar corespunde azi
acestor feluri de spirite. Fiuliştii sunt spirite mai evoluate, având, ca oameni, o religie şi o credin ţă în
forţele Cerului, crezând într-un Dumnezeu. Divini ştii sunt spirite întrupate, posedând cuno ştin ţe
profunde despre alcătuirea universului, viaţa de pretutindeni şi legile din natur ă. Divini ştii sunt ilumina ţi
şi mulţi dintre ei au legături directe cu cei din spaţiu.
355
Viaţa omenirii pe Pământ şi a tuturor planetelor din univers nu se continu ă într-un ve şnic urcu ş,
ci se desfăşoară sub formă de cicluri. După ce s-au perindat pe suprafa ţa planetei cele trei categorii de
duhuri întrupate, terminându-se ciclul divinist, un cataclism m ătur ă, distruge toat ă civiliza ţia omenirii
diviniste, şi în locul ei vine un val de diavoli şti. De acum seriile se urmeaz ă mai departe, trecând prin
fiulişti, şi se termină cu divinişti, după care un nou cataclism şterge orice urm ă de înalt ă civiliza ţie a
diviniştilor.
Să nu se creadă că la un moment oarecare al vieţii pământului se g ăsesc pe el numai divini şti ori
fiulişti. Pe lângă duhurile majoritare se afl ă, în minoritate, şi din celelalte categorii. De exemplu, în
vremea diviniştilor majoritatea oamenilor o formeaz ă cei adânc credincio şi şi în permanent ă leg ătur ă cu
Cerul, cei mai mulţi fiind chiar mediumi auditivi. Dar printre ei se afl ă, în minoritate,
diavoliştii şi, ceva mai mulţi, fiuliştii. La fel se întâmplă şi în epoca fiuli ştilor şi a diavoli ştilor.
Legenda lui Noe nu e o poveste goală, lipsit ă de adev ăr. Noe a fost o realitate, un om divinist. Se
înţelege că nu piere toată viaţa animală, vegetal ă şi uman ă cu ocazia unui astfel de cataclism. Iat ă
înţelesul real al fiinţelor salvate de Noe prin corabia sa. Cataclismul s-a dezl ăn ţuit prin for ţele venite din
Sfera divină. Apele oceanelor au inundat în câteva clipe continentul, m ăturând aproape totul din calea lor.
După câteva zile, apele au intrat în matca lor şi lini ştea mor ţii domne şte pe suprafa ţa p ământului. În
urma cataclismului aproape toţi oamenii s-au destrupat. Spiritele divini ştilor au pornit spre Lun ă, şi de
acolo către Soare. După ce au dezbrăcat haina planetar ă şi solar ă, s-au îndreptat spre alte meleaguri,
către alţi sori ai universului. Noe împreună cu al ţi divini şti au sc ăpat de cataclism, deoarece i-am
avertizat noi, cei de sus. Celorlalţi divini şti, de şi erau în leg ături cu noi, nu li s-a spus nimic despre
potop, pentru că aşa era orânduit să se întâmple, ca să înceap ă un alt ciclu.
Cel din urmă ciclu divinist a fost descris în legenda lui Noe. Atunci a început ciclul diavolist, aflat acum
pe sfârşite şi va începe un nou ciclu - ciclul fiulist. El va dura aproximativ 360.000 de
ani, după care va urma un nou ciclu divinist. Astfel, ciclurile se vor urma mereu, pân ă la moartea
acestei planete. După Biblie, s-ar crede că potopul lui Noe s-a produs acum câteva mii de ani. Adev ărul e
că de la cel din urmă cataclism până azi a trecut cu mult mai mult timp decât cum în ţelege omul din
Biblie. Ultimul potop s-a petrecut într-un timp foarte îndep ărtat.
Din cele de mai sus, se deduce că majoritatea oamenirii actuale apar ţine ciclului diavolist. Fiuli ştii
formează o mică masă, iar diviniştii sunt extrem de puţini. Divinistul nu se preocup ă de de şert ăciunile
vieţii trupeşti. El este idealistul pământului, căutând s ă se adape din izvoarele nesecate ale ştiin ţei
cereşti şi oferind, întrucâtva, norme de conducere celor din jurul s ău. Fiulistul ţine calea de mijloc dintre
spirit şi materie, iar diavolistul este un materialist feroce, un egoist f ăr ă seam ăn.
Către sfârşitul ciclului diavolist, aproape toţi conduc ătorii mari şi mici ai popoarelor sunt fiuli şti. În
ciclul prezent al diavoliştilor sunt puţini divini şti - mediumi de toate categoriile, inspira ţi, mari gânditori
şi mistici - fiind pierduţi în marea mas ă a diavoli ştilor atei sau ignoran ţi. Treapta cea mai de jos a
diavoliştilor formează triburile negrilor din Africa, Brazilia, Australia. Cu toate acestea, fiecare trib are un
divinist, superiorul socotit învăţat, medic şi vrăjitor.
În întreg universul se lucrează la fel. Oricare ar fi rangul spiritual al duhului, când se întrupeaz ă,
trebuie să înceapă cu abecedarul. Omul nu poate s ă reia înv ăţătura de unde şi-a întrerupt-o în via ţa
trupească precedentă. Acum pot exclama: Iubite frate, ciclul diavolist e pe sfâr şite şi va începe cel fiulist!
Noi nu mai apucăm ciclul divinist care va urma, căci până atunci vom fi pleca ţi pe alt ă planet ă a unui alt
sistem solar, unde vom găsi ciclul divinist, pentru a ne continua studiile. Nu vom mai şedea aici, deoarece
nu mai putem aştepta câteva sute de mii de ani, cât va dura ciclul fiulist, pân ă abia s ă se arate la orizont
perioada divinismului, necesară evoluţiei noastre.
Din cele expuse mai sus, s-ar părea că via ţa pe P ământ şi pe alte planete asem ăn ătoare ei, se face pe
perioade sau cicluri, care urcă şi coboară şi că, în definitiv, nu exist ă nici un progres, c ă totul st ă pe loc.
În realitate, ciclurile evolutive urmează în a şa fel încât nici un ciclu nu începe de la aceea şi treapt ă ca şi
cea precedentă, ci ea revine cu ceva mai sus. În definitiv, toate ciclurile devin din ce în ce mai evoluate,
aşa încât forma de viaţă a trupului şi a tuturor fiinţelor se va manifesta sub un alt aspect, mereu superior,
mereu în progres. Totul este împins înainte de legea evolu ţiei. P ământul nostru - ca şi miliardele de
corpuri cereşti - se află mereu pe drumul veşnicei perfec ţiuni.
Boala duhului
Ca duh, fiinţa mea a fost făcută de Creator din materia avut ă la dispozi ţie şi venit ă din Infinit.
Cunoscând materia din care sunt constituit, voi şti din ce a fost constituit universul, pentru c ă din
aceeaşi materie am fost făcut şi unul şi altul. Duhurile superioare sunt datoare - tocmai prin rangul sau
treapta atinsă - să cunoască aprofundat chimia, fizica, anatomia şi fiziologia corpului unui duh. Întocmai
cum în lumea trupească, pentru a vindeca pe omul bolnav, medicina trebuie s ă cunoasc ă anatomia,
fiziologia şi patologia trupului uman, duhurile superioare sunt obligate de evolu ţia lor s ă ştie totul în ceea
ce priveşte buna funcţionare a corpului duhual.
A nu cunoaşte acest capitol din marea ştiinţă a vie ţii înseamn ă a r ămâne în urm ă cu evolu ţia. Trebuie
să ne străduim, să observăm, să examinăm structura corpului nostru, pentru a putea scoate concluziile
ce ne duc la cunoaşterea adevărului constituţiei noastre. Dar pentru c ă eu, duh, nu m ă pot studia pe mine
însumi, voi căuta să examinez un semen al meu, şi cum toate duhurile suntem alc ătuite dup ă acela şi
plan, voi şti în mod indirect din ce sunt format.
După cum în lumea trupească un om se poate îmbolnăvi de o boal ă oarecare, tot astfel se poate
îmbolnăvi şi un duh, din care cauză el nu mai poate s ă- şi urmeze studiile evolutive. În virtutea legii
solidarităţii, noi trebuie să facem tot posibilul să-l vindec ăm, pentru ca el s ă nu devin ă o povar ă pentru
întreaga noastră asociaţie. Lenea este una din bolile ce afecteaz ă unele duhuri. Voi considera ţi lenea ca
fiind de natură trupească, provenind dintr-o proast ă alc ătuire a sistemului cerebral, a trupului uman. În
realitate, lenea îşi are originea în corpul spiritual, fiind o deficien ţă a duhului. Cu alte cuvinte, lenea este
de natură spirituală, iar nu trupească. A fi lene ş înseamn ă a fi lipsit de voin ţă, a nu poseda pe deplin
această facultate principală a spiritului.
371
În lumea spaţiilor nu există repaus, toată lumea studiaz ă şi lucreaz ă. Dar în aceast ă activitate general ă
constatăm că unele duhuri progresează, şi altele nu. De aici rezult ă dou ă feluri de activit ăţi: pozitive
şi negative. Alături de aceste două stări normale, mai exist ă o stare anormal ă, şi anume de
inactivitate sau stare neutră.
Fireşte, ne-am pus întrebarea: De unde aceast ă lene, aceast ă lips ă de voin ţă? c ăci la noi lenea nu e
„congenitală”, ca la voi. Neutrul nostru e un duh ce gânde şte, dar gândirea sa nu e tradus ă în afar ă prin
nici o acţiune. El nu este un activ şi nici chiar un pasiv. Nu este activ, pentru c ă nu emite nimic; nu este
pasiv sau negativ, pentru că nu primeşte nimic din exterior. Or un asemenea element - care nici nu emite,
nici nu primeşte - este un element stagnant în mediul nostru duhual.
Dar legea solidarităţii ne obligă să-1 ducem şi pe el în cârc ă; din aceast ă cauz ă, îl consider ăm o
nenorocire pentru gruparea noastră şi de aici toate sfor ţările pentru a-l îns ăn ăto şi. Noi, c ăpeteniile marii
noastre asociaţii, căutăm să descoperim problema stagnaţilor no ştri, s ă vedem cauza pentru care nu mai
funcţionează normal, ca toate duhurile. În acest scop, îi trimitem la reîntrupare şi constat ăm c ă r ămân în
acelaşi stadiu ca în spaţiu. Chinuiţi de ideea de a-i vindeca, suntem nevoi ţi s ă le cunoa ştem structura,
alcătuirea corpului lor, care vrând-nevrând, ne va duce la cunoa şterea particulei a din Infinit.
M-ai întrebat, frate, dacă începutul crea ţiei - deci şi al duhului - a pornit de la materia sau particula
neutră din Infinit. Ei bine, îţi răspund că ai întrevăzut bine aceast ă ipotez ă: Particula neutră este
începutul oricărui început. Neutrul a devenit pasiv sau negativ şi negativul a devenit
activ sau pozitiv. Pentru voi e greu s ă face ţi o deosebire între pozitiv şi negativ, din punct de vedere al
activităţii. Om activ şi om pasiv sau negativ este tot om, tot duh, dar cu manifest ări deosebite.
Există împrejurări când omul poate trece de la o stare la alta, într-un moment cât o str ăfulgerare.
În urma examinării acestor trei stări din lumea voastr ă şi a noastr ă, ne-a fugit gândul la alc ătuirea
materiei din Infinit şi ştiind ce s-a petrecut şi se petrece şi acum acolo, am ajuns la concluzii care
ne duc la cunoaşterea modului de a face dintr-un duh neutra unul activ, spre binele asocia ţiei noastre.
Ajutorul acordat unui om în lumea voastră - fie el orfan, bolnav sau neputincios - are la baz ă un interes.
În lumea noastră ajutorul este obligatoriu, fiind dictat de legea iubirii şi a solidarit ăţii.
Superioritatea unui duh liber sau întrupat se arată prin gradul de iubire manifestat
faţă de celelalte duhuri libere sau întrupate.
Studiile noastre cuprind orizonturi infinite. Voi crede ţi c ă suntem preocupa ţi numai de latura moral ă şi
ştiinţifică a duhului, pentru ca el să evolueze. Aflaţi c ă suntem preocupa ţi şi de îngrijirile medicale ce
trebuie să le dăm bolnavilor noştri cereşti. Psihiatria abia este cunoscut ă şi practicat ă la voi, dar la noi
are aplicaţii multiple. Voi credeţi că numai trupul uman este supus bolii; afla ţi acum c ă şi duhul este
supus cauzelor externe, care îi tulbură funcţionarea normal ă. Dup ă cum v ă duce ţi la medic ca s ă vad ă
ce aveţi şi să vă prescrie un anumit tratament, duhurile bolnave vin la noi - superiorii lor, pentru a-i trata
şi scoate din starea morbidă în care se afl ă. Printre alte boli, la voi exist ă şi „nebunia”. S ărmanii
„nebuni”! Medicii voştri, necunoscând cauza bolii, îi chinuie în diferite chipuri, şi de nu îi trimit în lumea
noastră, rămân în aceeaşi stare
dementă. Iar dacă are loc vindecarea, nu au determinat-o ei, ci noi, cei de sus. Când vin în lumea
noastră, „nebunii” devin neutrii noştri. Ca şi particula neutr ă din Infinit, nici ei nu vor primi nimic din
afară, nu vor emite nimic din interiorul lor duhual, ci vor fi juc ăria celor din jurul lor.
Mă aflu într-o situaţie dificilă, pentru că din lipsă de termeni potrivi ţi, sunt nevoit s ă revin. Activul
emite, este un fel de post emiţător. Pasivul primeşte, este un fel de post receptor. Neutrul
este Bolnavul care nici nu emite, nici nu prime şte. A fi activ înseamn ă a fi superior. A fi pasiv înseamn ă
a fi într-o stare de inferioritate. Neutru înseamn ă a nu fi nici una, nici alta. La începutul
începuturilor materia din Infinit era neutr ă, adic ă într-o stare de inferioritate. Pe atunci nu exista nici
activitate emiţătoare, nici activitate receptoare, ci domnea o lini şte etern ă. Din aceast ă lini şte
înfiorătoare s-au născut lumile, cu muzica lor divină. M ă refer mereu când la Infinit, când la duh,
ca pe unul să-1 explic prin celălalt. Un duh neutru nu este lipsit de inteligen ţă, dar, de şi vrea s ă- şi
pună inteligenţa în funcţiune, nu poate, nu ştie să o exprime corect. Este întocmai ca şi cum ai vrea s ă
scrii pe a, dar mâna scrie b. Materia a a Infinitului, fiind neutră, nu putea funcţiona, pentru c ă nu ştia.
Deşi era vie, nu putea da semne de viaţă, de inteligenţa ei.
În lumea voastră, dacă muţi un obiect - o piatr ă, un scaun - va r ămâne acolo în ve şnicie, pân ă când o
nouă forţă îl va muta şi din acel loc. Din acest fapt voi deduce ţi c ă el nu are via ţă, c ă nu e viu. În lumea
noastră, constatăm că dacă iau o particulă activă sau pasiv ă, o pot urni din locul ei pentru c ă ea se
372
supune voinţei mele. În schimb, particula neutr ă o pot muta din locul ei, dar îndat ă ce o las, revine la
locul de origine. Aşadar neutrul - ar zice unul de la voi - are instinctul de a reveni la pozi ţia ini ţial ă, de
unde a fost sustras. Din acest punct de vedere, neutrul este un element ce nu poate evolua, pentru c ă nu
poate fi sustras din mediul său ambiant. Dacă de pildă aş avea puterea de a aduce aici o particul ă neutr ă,
din Infinit, aş constata că imediat ce ea ar fi sl ăbit ă de sub puterea mea de re ţinere, se va întoarce
fulgerător în Infinit. De aici concluzia că neutrul este o fiin ţă inevolu ţionist ă, sau - în tot cazul - greu de
urnit, de a i se schimba starea. Pe când în Infinit exist ă o lini şte des ăvâr şit ă, în finitul cosmic este o
mişcare fără oprire. Totul din interiorul finitului se mi şc ă. Fiecare element din interiorul cosmosului are
două feluri de activităţi: pozitivă ori negativă, între care, în anumite locuri şi momente, se interpune
materia psihică stagnantă, fie ea umană sau animal ă. Opera început ă de Creator la Centru o continu ăm
noi în universurile create. Noi suntem colaboratorii Creatorului. Nu toate duhurile sunt colaboratorii
Tatălui central, ci numai cele active. Cele pasive sunt colaboratorii no ştri, în calitate de receptori ai
cunoştinţelor noastre, iar stagnanţii formează nefericitul balast, care ne împiedic ă ascensiunea. Noi
tragem de ei, ei trag de noi şi avansarea se face cu greu. Iat ă de ce trebuie s ă-i vindec ăm neap ărat.
Ceea ce se petrece în Infinit se petrece azi în finit. Precum Tat ăl central nu poate activa f ăr ă materia
primă din Infinit, noi nu putem avansa părăsind pe cei ce ne-au fost da ţi s ă-i vindec ăm. Povara aceasta
ne-a fost dată de Tatăl ceresc pentm a cunoaşte legile Sale fundamentale. Guvernatorul central ne pune la
îndemână tot materialul didactic necesar studiilor noastre. Nu putem s ă ne plângem c ă n-am putut
învăţa, pentru că n-am avut condiţiile necesare înv ăţării. Nu putem invoca scuza c ă nu putem s ă ne
ducem în Infinit, ca să studiem materia de acolo. Nu putem zice: „Cum s ă înv ăţăm, Doamne? Cum s ă
evoluăm, dacă nu avem la îndemână materia de studiu?” Pentru înl ăturarea acestei posibilit ăţi de
obiecţie, Tatăl ne-a dat materia gata preparat ă, pân ă la faza de o (omega), dar acesta nu funcţionează
normal. Curios, dar aşa este. Cea mai perfecţionată materie pe scara evolu ţiei este duhul, dar acesta poate
să ajungă să funcţioneze anormal. Această împrejurare ne-a dat ocazia s ă facem studii, şi dintr-un duh
anormal să facem un duh normal; dintr-un neutru, care activa numai în sinea lui, s ă facem un activ sau cel
puţin un pasiv. Această operă a noastră este o reproducere - desigur, pe o alt ă treapt ă - a ceea ce s-a
făcut odată şi se face şi azi, ca particula neutr ă s ă fie scoas ă din starea ei, trecut ă mai întâi în stare
pasivă şi mai apoi în stare activă. Tot ce se face la periferia cosmosului şi de Tat ăl, în Laboratorul S ău,
facem şi noi aici, în lumea noastră, dar pe când acolo se lucreaz ă cu o materie simpl ă, aflat ă în faz ă
primară, noi lucrăm asupra unei materii avansate, perfec ţionate.
Am spus că nu toată materia din Infinit este azi neutr ă. Unele din particulele ei sunt pasive şi altele
active. Prin urmare, şi materia Infinitului a suferit în decursul eternit ăţii o evolu ţie, c ăci se
găsesc acolo trei forme de particule: neutre, pasive şi active. Legile Tat ălui central, aplicate în tot finitul,
nu au nici o putere sau aplicaţie în Infinit. Particula Infinitului nu se supune legilor Tat ălui, pentru c ă,
după cum am spus, dacă o iau dintr-un loc şi o duc în altul, î şi reia locul ini ţial imediat ce înceteaz ă
puterea care a mutat-o. Particulele din Infinit au tendin ţa de a se eterniza în pozi ţia ini ţial ă, dar aceast ă
tendinţă nu s-a putut menţine în vecii vecilor. Dac ă ar fi fost a şa, lumile şi noi, duhurile, nu ne-am fi
născut niciodată.
Pentru ca un duh neutru să poată să-şi schimbe starea, trebuie s ă intervin ă o împrejurare ori o for ţă
exterioară care să-l silească să-şi dea seama, s ă simt ă ce e în afar ă de el, şi s ă treac ă din starea de
indiferenţă în care se află, într-o stare de în ţelegere a ceea ce se petrece în jurul s ău. Ei bine, tot astfel
trebuie să se fi petrecut şi în trecut - şi se petrece şi azi - pentru ca o particul ă neutr ă s ă devin ă activ ă.
Într-adevăr, tot Infinitul e plin de o pulbere de particule vii. Ele sunt atât de dese, încât spa ţiile dintre ele
sunt extrem de reduse. Din cauza densităţii lor şi a unor curen ţi ce exist ă acolo, particulele sunt împinse,
mânate de aceşti curenţi, care, în definitiv, provoac ă o frecare între ele. Particula neutr ă con ţine în
interiorul ei, ca germen, facultatea de a deveni activ ă. Azi împins ă, mâine alunecând şi frecarea
repetându-se la infinit, ajunge o vreme când germenul facult ăţilor sale se pune în func ţiune şi particula
neutră începe să-şi dea seama de starea în care se afl ă. Dac ă particula neutr ă tr ăia din ve şnicie, dar nu
înţelegea ce se petrece în jurul ei, acum începe s ă se orienteze, s ă priceap ă c ă exist ă şi alte viet ăţi,
identice cu ea. Din acel moment se na şte ideea sau legea solidarităţii, înscrisă în ea, ca germen în
conţinutul său. Aşadar frecarea este cauza de ştept ării ei.
Azi, în afară de curenţii veniţi de undeva de la periferia Infinitului, dac ă se poate spune astfel, mai exist ă
o presiune exercitată asupra materiei Infinitului de c ătre îns ăşi sfera cosmic ă. Materia
373
finitului sau sfera creaţiilor se dilat ă, se m ăre şte mereu. De câte ori se dilat ă, de atâtea ori preseaz ă
materia Infinitului. Această presiune creşte din ce în ce mai mult, pentru c ă sfera finitului se tot m ăre şte
ca volum, prin materia absorbită din Infinit. Sfera crea ţiilor tinde s ă cucereasc ă Infinitul, s ă ajung ă la
marginile Infinitului. Particulele din Infinit opun rezisten ţă împotriva acestei presiuni.
La fel se petrece şi cu un duh bolnav de neutrită. Într-adevăr, duhul neutru se opune din toate puterile
sale de a fi scos din beatitudinea lui.
- Ce fericit sunt în această stare - spune duhul neutru întrupat.
- Frate, iată, acum eşti întrupat şi lumea te consider ă nebun şi trupul t ău a devenit obiect de studiu al
fraţilor tăi medici - îi spunem noi.
- Facă ce vor cu trupul meu, dar să mă lase să cuget în interiorul meu, c ăci a şa îmi place.
Nu-l putem lăsa, pentru că evoluţia ne impune să-l salvăm. Dar nici nu-l putem scoate rapid din
toropeala sa, căzând în starea neutră a materiei din Infinit.
La început - deducem noi - materia din Infinit a fost toat ă neutr ă, dar con ţinea în ea, poten ţial, facultatea
de a intra în activitate, fie ca receptoare, fie ca emi ţătoare. Ea nu a fost scoas ă din starea ei primitiv ă
decât forţată de o împrejurare exterioară corpului ei, împrejurare sau cauz ă ce func ţioneaz ă acum
normal şi este reglată de cronometrul central - sfera finitului, care, prin mi şc ările, ei provoac ă materia
Infinitului la o reacţie. Fenomenul repetându-se o ve şnicie, în fine, a de şteptat în interiorul particulei
haotice o mişcare, o activitate.
Acest fenomen se petrece azi. Dar cum a luat na ştere, la început, prima activitate? Ini ţial, prima activitate
a luat naştere din chiar modul cum este constituit ă materia din interiorul particulei vii. Cine a creat aceste
particule vii? Acesta este misterul misterelor. Eu, duh, sunt foarte mic pe lâng ă voi, întrupa ţii, dar cât de
mică este particula vie din Infinit! Eu sunt o minune a Creatorului meu, dar ce minune este particula din
Infinit! Ca duh, corpul meu perispiritual posedă un num ăr de miliarde de particule vii. Din aceast ă
afirmaţie a mea, aţi înţeles cât de mică este o particul ă vie din Infinit. Ce minune se afl ă în interiorul lor,
cât de minunat este alcătuită materia acestei infinit de mici viet ăţi, dac ă se mi şc ă în interiorul s ău,
gândeşte, simte şi voieşte.
Dacă ele sunt atât de mici, cât de mic trebuie s ă fie spa ţiul dintre ele. În acest spa ţiu ultramic circul ă un
alt fluid, şi mai mic. Acest fluid formeaz ă curen ţii pomeni ţi mai sus. În aceast ă neînchipuit ă lips ă de
spaţiu, se pare că materia haotică a Infinitului se sufocă. Cât de ferici ţi sunte ţi voi c ă ave ţi atâta spa ţiu
între voi. Cu cât materia e mai fină, cu cât e mai mic ă, cu atât e mai deas ă. De aceea ea se sufoc ă. Dac ă
materia din haos nu era atât de deasă, nu lua naştere crea ţia.
În ziua când particulele din Infinit s-au unit între ele, în grupuri, şi au dat na ştere crea ţiei num ărul-unu -
A' (Alfa prim), s-a creat spaţiu mai mare. Unirea a creat spa ţii mai mari între particulele unite. Unu s-a
unit cu unu şi cu unu, şi au format o unitate. Prin unirea lor, s-a creat în
jurul lor un spaţiu mai mare decât înainte. Activitatea lor a devenit colectiv ă, s-a confundat, deci
uniformizat, încât la exterior au dat impresia unui singur individ. Lipsa de spa ţiu a dat na ştere
colectivităţii. Individul nu s-a desfiinţat, dar a renunţat la prerogativa de a avea fiecare un spa ţiu cât de
mic în jurul său; în schimb, comunitatea a dobândit în jurul ei un loc mai mare de ac ţiune. Cât timp
particulele au fost libere, exista o anumit ă for ţă magnetic ă între ele, între substan ţele lor interioare. Din
moment ce s-au aglutinat, raportul de forţe dintre glomerulele create s-a schimbat, a devenit mai mare.
Voi puneţi în seama Creatorului toate legile care domnesc în cosmos. Evolu ţia voastr ă de pân ă acum a
cerut să credeţi astfel. În realitate, Legile cere şti nu sunt ca legile p ământe şti. Legea a luat na ştere din
nevoia de viaţă, din cauza condiţiilor de viaţă ale colectivit ăţilor. Colectivit ăţile nu au putut tr ăi - şi nu
trăiesc nici în prezent - decât sub anumite condi ţii, sub anumite forme de via ţă. S ă dau un exemplu.
Dacă spre binele meu am executat o anumit ă mi şcare, individul b, de lângă mine, va face şi el aceeaşi
mişcare, pentru că şi lui îi va face bine. Individul b va provoca pe c, c pe d, şi aşa la infinit. Prin
urmare, cu toţii ne mişcăm la fel, involuntar, uniform, în aceea şi caden ţă, pentru c ă tuturor ne place.
Dacă această mişcare este necesară, imperioas ă, o vom executa cu to ţii mereu. Din acest moment, ea a
devenit o lege şi nu mai putem trăi fără ea. Legea s-a născut dintr-o nevoie a vie ţii.
Tatăl, împreună cu Colaboratorii Săi, a studiat toate formele de activitate ale crea ţiei Lor şi din studiul
făcut, pe cale de interpretare, au emis Legea. A şa a constatat Tat ăl, şi Colaboratorii S ăi, c ă e r ău s ă
ucizi, să furi etc, pentru că dai naştere la reac ţii rele care te vor împiedica în evolu ţie.
Evoluţia ta este legată de a colectivului; deci prin actul t ău, vei împiedica avansarea colectivului.
374
Vedeţi că legea nu a fost decretată pur şi simplu, ci scoas ă din experien ţa colectivului. O dat ă legea
făcută, ea va servi de normă duhurilor inferioare, pentru ca ele s ă fie scutite de nefericiri, de încerc ările
făcute odată de marile Duhuri creatoare - Tat ăl şi Colaboratorii S ăi.
Legea e aspră, dar garantează ordinea şi progresul în via ţa crea ţiei. De câte ori se plânge neevoluatul c ă
superiorii îl pedepsesc prea aspru. El uit ă de actele sale şi nu în ţelege c ă suferin ţa sa a luat na ştere
automat, ca un efect sau reacţie a încălcării legii, a ordinii stabilite. Îns ă prin suferin ţă se ajunge la bine,
la perfect, la înţelepciune. Dacă nu era nepl ăcerea, suferin ţa neutrilor din Infinit datorit ă lipsei de spa ţiu,
nici azi n-ar fi luat naştere finitul sau sfera-cosmos.
Nefericirea din Infinit a dat naştere finitului. Particula neutr ă are un anumit diametru, s ă zicem a.
Particula pasivă, din cauza activităţii sale interne, mai accentuat ă decât la cea neutr ă, se m ăre şte ca
volum şi ajunge cu diametrul său până la m ărimea b. În fine, particula ajunsă în faza de activitate
pozitivă şi-a mărit volumul şi mai mult, ajungând până la diametrul c. Activitatea crescândă a
determinat mărirea particulei. Când particula era în repaus etern, avea dimensiunea cea mai mic ă -
mărimea a. Când a devenit receptoare, a dobândit m ărimea b, iar când din receptoare a devenit
emiţătoare, a ajuns până la mărimea c. Mărimea c este dublul mărimii a. Prin urmare, activitatea cere o
dilatare interioară. Activitatea interioar ă şi curen ţii extrafluizi haotici au determinat, la început,
fricţiunile particulelor haotice, care au sfâr şit prin crearea începutului de crea ţie. Cele mai mici forme de
vietăţi libere unele de altele există numai în Infinit. În sfera celor patru universuri totul este asociat. Aici,
chiar cea mai mică creaţie este o asociere de particule haotice. Particulele sosite în univers sunt asocieri,
spaţiile dintre ele sunt mai mari, fie că vin din Infinit, fie c ă vin preg ătite din Centrul creator.
Noi, duhurile, avem spaţii suficiente între noi, dar suferim în mi şc ările noastre pentru c ă ne frec ăm de
materia eterică ce umple interiorul universului. Voi crede ţi c ă noi tr ăim în Nirvana. Nu
nici noi nu suntem fericiţi pe deplin. Numai gra ţie ştiin ţei noastre putem evita multe din nepl ăcerile
mediului în care înotăm şi ne mişcăm. Învăţătura e mama fericirii de pretutindeni. Vai de cel
neştiutor, dar mai nenorocit este cel ce nu poate învăţa, fiind bolnav de neutrit ă.
Fricţiunile produse între particule sau celulele Infinitului dau na ştere unui curent electric, neînchipuit
mai fin decât electricitatea grosolană născut ă în univers. Orice fiinţă se mişcă, întrucât are viaţă,
trăieşte. Mişcarea este de două feluri: fizică şi psihică. Când eu mă mişc de la Bucureşti la Paris, am
făcut o mişcare fizică, dar când cuget ceva, fac în interiorul meu o mişcare psihică.
Oricare ar fi felul de mişcare, exterioar ă sau interioar ă, fizic ă sau psihic ă, se produce electricitate.
Când citiţi sau meditaţi la ceva, puneţi în vibraţie celulele sistemului vostru cerebral. Mi şcarea lor
interioară şi exterioară dă naştere la electricitate, care se exteriorizeaz ă şi o pute ţi constata şi măsura
cu anumite aparate înregistratoare. Din activitatea unei fiin ţe se na şte ceva în interiorul său, şi acel ceva
- rapt din interior şi eliminat în afar ă - este viu, pentru c ă produce anumite reac ţii în vecinul de alături,
sau mai îndepărtat.
Foarte încet am înaintat în această expunere, pentru c ă e greu s ă zide şti ceva ce nu se sprijin ă pe
cunoştinţele voastre. Toată greutatea provine din faptul c ă voi nu vede ţi şi nu sim ţi ţi ceea ce vedem şi
simţim noi. Să ştiţi că există materii invizibile nouă, şi pe care cel mult le sim ţim. De multe ori aceast ă
materie invizibilă ne supără. Atunci trebuie să o studiem, să găsim un mijloc ca
să nu ne mai supere.
Când vă doare capul, luaţi un piramidon sau un alt preparat. Noi ne vindec ăm de o suferin ţă oarecare cu
ajutorul inteligenţei şi ştiinţei noastre, ori făcând apel la superiorii no ştri îngeri. Când
am greşit ceva, superiorii ne pedepsesc, aplicând asupra noastr ă anumite materii invizibile chiar
nouă. Durerile voastre trupeşti sunt cumplite, dar suferin ţele noastre psihice sunt negr ăit de atroce. De
multe ori ne ducem la mai-marii noştri, le spunem c ă suferim în anumite medii şi întreb ăm cum s ă facem
ca să nu mai suferim.
Ei ne răspund: „Studiaţi cauzele care vă produc aceste efecte. Nu v ă putem da leacul de-a gata; pune ţi-
vă inteligenţa la lucru, nu o lăsaţi să cadă în neutrită, şi astfel ve ţi sc ăpa de suferin ţă”.
În încheiere, vă spun: Un curent circul ă mereu prin materia interioar ă a unei particule haotice. Gra ţie
mişcării acestui curent interior, particula e vie, are via ţă prin sine îns ăşi. Datorit ă acestei mi şc ări, se
naşte în interiorul particulei haotice electricitate, pe care o va elimina. Circuitul electric poate fi numai la
interior sau poate fi şi exterior. El poate fi pozitiv sau negativ. Oricum ar fi, via ţa sau mi şcarea interioar ă
va da naştere la electricitate emisă în afar ă. Aceast ă emisie sau excre ţie constituie materia curentului de
care am pomenit că circulă printre particule. Celula haotic ă absoarbe aceast ă excre ţie vie, se hr ăne şte cu
375
ea şi, la rândul ei, emite şi ea o altă excreţie. Particula vie se hr ăne şte şi hrana sa este excre ţia vecinelor
sale. Cum materia ce compune orice particulă haotic ă este aceea şi, se în ţelege c ă particulele emise au şi
ele aceeaşi compoziţie, deci pot hrăni orice alt ă particul ă. Schimburile se fac continuu, pentru c ă
materia lor este omogenă. Prin urmare, particulele gândesc, activeaz ă, dar nu se epuizeaz ă, nu mor,
pentru că dau şi primesc mereu, fiind nemuritoare.
Din cauza curenţilor intracelulari ai particulei a, a lipsei de spaţiu şi a presiunilor exercitate de sfera
finitului, s-a născut în sânul particulelor haotice o con ştiin ţă a suferin ţei, a nefericirii, şi de aici dorin ţa
de a trece în sfera creaţiilor, unde cred c ă vor avea parte de un spa ţiu mai mare. De aici s-au n ăscut
asocierile. Pe măsură ce asocierile vor creşte, spaţiile se vor m ări şi deci starea de fericire şi progres va
fi mai mare.
Tatăl central a asociat scânteii mele - aceea şi din ve şnicia de când m-am n ăscut - miliarde de grupuri de
particule, fost haotice, pentru a mă servi, iar eu, la rândul meu, s ă le educ. Ele constituie perispiritul meu.
Ceea ce fac eu în mic face Tatăl cu noi toţi, copiii Săi, formând cu noi to ţi un bloc - El şi trupul S ău.
Creatorii centrali
Mă întrebi dacă cele douăsprezece sfere concentrice sau zone ale Mamarului sunt desp ăr ţite prin bariere
formate din anumite substanţe. Îţi răspund că nu exist ă nici o delimitare între cele dou ăsprezece sfere
ale Mamarului, doar că, pe măsură ce înaintezi de la periferie spre centru, mediul fluidic este din ce în ce
mai fin. Însă există o delimitare reală la exteriorul Sferei divine, desp ăr ţind-o de materia cosmosului.
Dacă între zonele din Mamar nu se găsesc frontiere, în schimb, în fiecare zon ă se afl ă anumite categorii
de mari Duhuri, denumiţi în termeni generali Fii de Dumnezeu, Creatori. Se înţelege că
nu toţi au acelaşi rol spiritual. Cu cât ace şti Fii de Divinitate sunt mai mici în grad, se afl ă mai la
periferie, unde fac o lucrare mai simplă. Cu cât sunt mai c ătre centrul Sferei-Mamar, au ranguri mai mari
şi ca urmare fac lucrări mai complexe.
În Sfera divină există o ierarhie de Fii de Dumnezeu. În seria lung ă a acestei ierarhii se disting trei mari
grupe:
1. în regiunea botezată arbitrar Cap de Tată, se afl ă cele mai mari Divinit ăţi din Sfera divin ă;
2. în Sfera-Respirator se află a doua mare grupă;
3. în Mamar se află a treia grupă.
Prin urmare, în Sfera divină mărimile sunt la centru, iar cei mai mici stau c ătre periferie. Trei grupe
formează Sfera divină şi totuşi nu există în nici una un st ăpân suprem, dup ă cum în lumile create
nimeni nu poate afirma că există un stăpân peste toate Sfintele Duhuri.
Deşi sunt plurale, lumile conducătoare sunt astfel organizate încât formeaz ă o unitate prin gândire şi
voinţă. Aşa de exemplu, dacă vei întreba pe unul, zece sau o sut ă de divini Creatori din
regiunea Capului, asupra unui anumit subiect, to ţi vor r ăspunde absolut la fel. Tot a şa şi cu Fiii din
lumile create. Toate Sfintele Duhuri vor sim ţi şi vor lucra la fel, pentru c ă planul le este cunoscut şi
evoluţia personală le dictează acelaşi fel de gândire, având acelea şi cuno ştin ţe şi supunându-se
aceloraşi legi.
Unitatea nu constă în existenţa unei singure fiinţe, ci în ac ţiunea lor unitar ă. O unitate cereasc ă este o
reuniune de miliarde de duhuri supuse aceloraşi legi, lucrând în acela şi fel şi pentru acela şi
scop, deoarece planul cunoscut, evoluţia şi cunoştinţele lor, le dicteaz ă acela şi fel de gândire. Unitatea
spirituală este o reuniune de unităţi individuale, identice din toate punctele de vedere. A ş dori s ă
întăresc această afirmaţie printr-un exemplu. Oceanul Atlantic scald ă la apus cele dou ă Americi, iar
către răsărit - Europa şi Africa. Umplu o sută de sticle cu apa oceanului de pe coasta american ă şi alte o
sută de sticle cu apa de pe coasta europeană. Le examinez şi v ăd c ă din
punct de vedere chimic, este apă în toate sticlele. Cele dou ă sute de sticle con ţin una şi aceea şi substan ţă
- apa Oceanului Atlantic. Ceva mai mult, apa tuturor oceanelor, lacurilor şi râurilor, cea de la suprafa ţa
pământului, ca şi cea de sub straturile pământului, toate fac o singur ă unitate - apa.
În Sfera divină se desfăşoară o muncă foarte complexă. Cei de la Centru prepar ă duhurile, iar cei de la
periferie prepară fluidele, care prin concentr ări şi combin ări vor forma materia sorilor şi a viitoarelor
planete. Când toate fluidele au fost adunate, când s-au terminat toate combin ările lor,
pregătindu-se toată lumea duhuală, de la mic la mare, cu to ţii sunt expulza ţi din Sfera divin ă, formând
ceea ce ştiinţa oficială numeşte o nebuloasă. La început nebuloasa se prezintă sub aspectul unui nor
fără formă, fiind înconjurată de sfintele Duhuri solare şi planetare care au asistat la preg ătirea ei în Sfera
376
divină. Uneori se întâmplă ca materia nebuloasei, a noului astru-copil, să se disocieze şi să se
întoarcă la Centru, ca atrasă de un uria ş magnet. Acest fenomen provine din faptul c ă Guvernatorii
acestei corăbii a lui Noe au fost slabi în cuno ştin ţele Lor teoretice şi în puterile Lor. Au înv ăţat Ei la
Centru, şi-au încercat puterile în Mamar, dar când au plecat la ăruxa cu nebuloasa, nu au mai putut-o
ţine sub forţa Lor ca la Centru, şi s-a sustras stăpânirii Lor. În acest caz, nebuloasa - fiind în totalitatea ei
o fiinţă vie, compusă dintr-o infinitate de vietăţi - revine la Matc ă, unde este pus ă sub o conducere mai
experimentată, şi expulzată din nou în lumile create.
Tat ăl periferic
Din cele descrise am văzut că marile Forţe cere şti nu pot dest ăinui unui om din tainele Cerului decât atât
cât permite Cerul, evoluţia omului şi a mediului s ău înconjur ător. Dac ă trec peste acest comandament
sunt pedepsite de mai-marii lor. Dar chiar unui fericit muritor nu i se poate da ştiin ţa Cerului decât treptat,
pentru că altele sunt cunoştinţele cereşti şi altele cele p ământe şti.
Trăind în lumea trupească, omul ia cunoştinţă de lumea din jurul său prin intermediul sim ţurilor
sale. Cum aceste simţuri sunt făcute să înregistreze numai materia terestr ă şi fenomenele din sânul ei, se
înţelege că omul nu va putea şti nimic de materiile eterice mai fine. La aceasta se adaug ă şi faptul c ă
materiile solide, lichide şi gazoase sunt conduse sau supuse influen ţei materiilor eterice. Din aceast ă
cauză, înregistrarea şi analiza fenomenelor fizice şi chimice sunt gre şit interpretate. Prin urmare, ştiin ţa
umană, fiind bazată pe concepţii greşite, nu poate fi exact ă. S ă zicem c ă a fost elaborat ă o nou ă teorie
umană. Toată lumea o examinează şi o găseşte bună, ingenioasă. Trec anii şi un alt savant, în urma mai
multor experienţe, constată că prima concepţie a fost gre şit ă. Din acel moment, toat ă lumea p ăr ăse şte
vechea concepţie şi adoptă noua interpretare, noile date ştiin ţifice. Dar un alt savant va veni mai târziu şi
o va dărâma şi pe aceasta. E firesc s ă fie a şa, întrucât a aflat de factori noi care intr ă în constitu ţia
materiei şi o ţin sub influenţa lor.
Astfel, stau faţă în faţă două ştiinţe:
1. ştiinţa duhului întrupat, a omului trupesc - redusă şi în parte eronat ă;
2. ştiinţa marilor Forte cereşti - cuprinzând întreaga crea ţie şi exprimând purul Adev ăr.
Adevărul se dă treptat. Având în vedere acest precept, s-a spus pân ă acum c ă Cel ce a f ăcut totul - v ăzut
şi nevăzut - este Tatăl ceresc, avându-şi Tronul împărătesc în mijlocul Sferei divine.
Azi păşim ceva mai departe spunându-vă: Divinul Creator, Fiinţa supremă, care a făcut
însăşi Sfera centrală cu toate miliardele de Creatori de acolo, se află în Infinit, în
afara uriaşei sfere a
tuturor creaţiilor. De acolo El ordonă cele ce trebuie să facă marii Creatori din Sfera
centrală. De acolo pleacă ordinele care umplu câmpul cosmosului şi al celor patru
universuri.
Odată, în eternitatea dinaintea timpurilor actuale, la începutul începuturilor, n-a existat decât Infinitul şi
materia ei haotică. Din sânul acestui Infinit şi din aceast ă materie haotic ă s-a ivit Dumnezeu. El şi-a ales
un punct matematic în sânul Infinitului unde a început prima Sa oper ă.
Toate religiile pământului vorbesc de existenţa lui Dumnezeu, dar nici una nu d ă cel mai mic indiciu de
natura, atributele şi sediul Său. Ca să poată deveni Auxiliarele P ărintelui lor, marile Duhuri trebuie s ă
ştie cât mai mult despre El. Duhurilor li se spune mereu de c ătre marile Lumini
cereşti - îngeri, Guvernatori planetari şi Guvernatori solari - cum a fost odinioar ă, cum este acum, Cine a
făcut totul, cum s-a făcut lumea, unde este Fiinţa care a conceput, concepe şi conduce totul. Dar
asemenea taine nu se pot aşterne azi şi aici, în paginile acestei c ăr ţi. Ele sunt prea sfinte pentru a fi citite,
discutate şi comentate de cei nepregătiţi.
Din cele descrise până acum, ai înţeles că fiecare din cele patru universuri, ca şi Sfera-Laborator,
au la periferia lor o pătură de materie eteric ă, fiind delimitate de restul Sferei cosmice. De asemenea,
Sfera cosmică are la periferia sa un hotar, o barier ă de o anumit ă materie eteric ă, ce o delimiteaz ă de
restul materiei haotice a Infinitului.
Atât de sublim le-a orânduit divinul Tată, încât nici unul din sorii sau planetele, care plutesc în sânul
universului nu poate ieşi din interiorul sferei-univers. De asemenea, în a şa fel sunt ţintuite şi conduse
cele patru universuri, încât nici unul nu poate p ăr ăsi sfera cosmic ă şi s ă peregrineze prin Infinit. De la
mic până la mare, toate corpurile cereşti sunt fixate în pozi ţiile lor, mi şcându-se pe traiectorii des ăvâr şit
orânduite. Iată pentru ce, nu orice duh poate p ăr ăsi zona sa de evolu ţie. Iat ă pentru ce numai noi,
377
duhurile albe ale Pământului, putem să ne ridicăm pân ă la Lun ă, unde asist ăm la înaltele studii şi
prelegeri angelice.
Nu se poate îngădui, oricum şi oricând, unui duh să vagabondeze din planet ă în planet ă şi din soare în
soare. Când, cu ocazia unor prelegeri, ne ducem în Lun ă, trebuie s ă dezbr ăc ăm - dup ă cum am mai spus
- o parte din haina noastră fluidică planetar ă. Când va sosi vremea, vom dezbr ăca de tot acest înveli ş
planetar şi ne vom duce în Soare. Şi aşa mai departe, dezbr ăcând pe rând toate înveli şurile universice şi
cosmice, ne vom întoarce de unde am plecat, în Sfera divin ă.
Din Infinitul ce înconjoară sfera cosmică, vin ordinele care circul ă prin Sfera-Laborator şi cele patru
universuri. Noi, duhurile, cugetăm, dar cugetarea noastr ă nu ne apar ţine; ea este a Tat ălui ceresc.
Cugetarea noastră este transcendentală, apriorică, iar nu aposterioric ă, deoarece ideile nu
sunt creaţia noastră. Noi nu facem decât să atragem ideile din spa ţiu, s ă le citim şi s ă le în ţelegem, s ă le
„fotografiem” şi apoi să le dăm drumul. Ideile nu au fost create din experien ţa noastr ă, ci din experien ţa
unei Fiinţe uriaşe, colective, căreia voi îi ziceţi Dumnezeu.
De acolo, din infinit, ne vin mereu valuri de idei, care circul ă la anumite timpuri şi pe o und ă a c ărui
conţinut este vizibil, audibil şi inteligibil numai de marile Lumini. Cei ce le aud, sunt r ăpi ţi
de farmecul resimţit la ascultarea lor. Aceast ă vorbire divin ă este uneori emis ă şi pe o gam ă de unde
inferioare, pentru a fi auzită şi de îngerii solari şi planetari.
Odată am îndeplinit şi eu, cu smerenie şi dragoste, o misiune, întocmai cum mi s-a poruncit. Pentru
râvna, depusă în lucrarea încredinţată, slăvitul nostru Guvernator solar m-a binecuvântat,
ordonând unui înger să-mi ridice haina planetar ă. R ămas la exterior numai cu haina solar ă, am avut
negrăita fericire de a percepe şi eu unda Tat ălui divin, destinat ă numai îngerilor solari şi planetari; îmi
lipsesc cuvintele pentru a vă face să înţelegeţi sentimentul încercat atunci, auzind glasul Celui nev ăzut.
Atunci am înţeles dragostea nesfârşit ă şi supunerea oarb ă a miliardelor de Creatori divini, din Sfera-
Laborator, pentru Cel aflat în Infinit şi invizibil chiar şi pentru Ei. În acele momente, îmi p ărea c ă sunt
chiar în faţa Celui atotputernic. Cum să vă fac s ă înţelege ţi aceast ă senza ţie de fericire? Am s ă încerc
să fac o comparaţie: închipuiţi-vă că aveţi în faţă un aparat de televiziune adaptat unui aparat de radio.
Dacă pe iubitul vostru frate de la Berlin îl vedeţi pe ecranul din fa ţă şi îi auzi ţi vorbirea, ave ţi impresia
că sunteţi chiar în faţa lui, la Berlin. Ei bine, minunea aceasta omeneasc ă, venit ă din ştiin ţa Cerului, v ă
va umple de mirare şi plăcere.
Cel ce a auzit şi văzut ideile Celui infinit şi nevăzut va sim ţi cea mai negr ăit ă fericire şi va fi, în vecii
vecilor, robul smerit şi iubitor al Celui ce conduce totul cu iubire, al Celui ce este atât de în ţelept, încât
prevede totul, şi iubeşte atât de mult, încât sufer ă de suferin ţa celui mai mic fiu al S ău, pierdut în
imensitatea creaţiei Sale.
Am început să-ţi vorbesc despre Tatăl suprem. Spuneam că El este nev ăzut. De aici ideea celor mai mici
ai noştri, că dacă nu L-a văzut niciodată nimeni, poate că nici nu exist ă. Noi c ăut ăm s ă le înl ătur ăm
această presupunere, spunându-le: „Fiule, noi auzim vorba Tat ălui suprem, şi dac ă ne vorbe şte,
înseamnă că El există. Unde este, vei afla la timpul t ău”.
Dar tot neştiinţa lor îi face să le treacă prin minte că Tatăl suprem, nefiind v ăzut de nimeni, poate c ă nu
e făcut din materie; numească-se cum vre ţi: substan ţă, esen ţă, chintesen ţă etc. Noi le spunem: „Tat ăl
suprem a făcut tot ce vedeţi în jurul vostru, iar nimicul nu poate face ceea ce exist ă; deci El este f ăcut din
ceva, pentru că nimicul nu poate funcţiona, activa. Oamenii trupe şti nu ne v ăd pe noi, duhurile; de aici -
credinţa lor greşită că nu existăm. Cu toate acestea, vezi şi tu c ă tr ăim şi evolu ăm. Oamenii întrupa ţi
care cred în existenţa noastră, nevăzându-ne, b ănuiesc c ă suntem imateriali, şi tu vezi bine, fiule, c ă
suntem făcuţi din ceva: din eter, din particule vii treimizate. Vezi tu îngerii? Nu-i vezi, pentru c ă materia
lor e mai fină decât a ta; de aici, eşti înclinat s ă spui c ă ei nu exist ă, şi totu şi noi st ăm de vorb ă cu ei şi
după cum te văd acum, aşa îi văd şi pe îngeri; a şadar, şi ei sunt f ăcu ţi din materie. Din materie este
făcut şi Guvernatorul nostru solar, din materie sunt alc ătui ţi şi Cei din Sfera divin ă. Concluzia fireasc ă
este că şi Cel ce ne-a chemat pe toţi la viaţa şi con ştiin ţa deplin ă este f ăcut din materie.
Nicăieri în lume nu am întâlnit imaterie care s ă func ţioneze ca materie. Totul din lume fiind f ăcut din
materie, nu se poate concepe ca Cel mai mare peste to ţi s ă nu fie f ăcut din ceva, cât de fin, dar din ceva
concret. În faţa acestei argumentări nimeni nu mai poate spune nimic.
Spaţiile prin care plutesc miliardele de corpuri cere şti r ăsun ă de cuvintele Lui: „Eu am creat duhul
şi i-am dat posibilitatea să evolueze. Cu ajutorul Meu, voi toţi - de la mic la mare -
trăiţi, dar trebuie să vă iubiţi şi să progresaţi”.
378
La început, finitul era mic, avea un volum mic. Eternitatea se scurgea, iar finitul absorbind mereu materie
din Infinit a crescut, luând proporţii din ce în ce mai mari, şi va cre şte în ve şnicie. Centrul finitului se
organiza şi din el porneau creaţii ce înconjurau Centrul organizator. Dar Cei
Organizaţi de Tatăl la Centru, când au ajuns la perfec ţiune cu atot ştiin ţa Lor, au trecut în jurul sferei
finitului. Încetul cu încetul, Creatorii finitului, Cei care l-au organizat şi m ărit, au trecut afar ă, departe de
sfera finitului, şi au cuprins astfel o arie infinit ă, din Infinitul înconjur ător, constituind cu to ţii o form ă
sferică şi înconjurând finitul.
Primul Tată ceresc, Creatorul Prim, este azi o uria şă Sfer ă, ce cuprinde în sânul S ău „mica” sfer ă a
creaţiei. Trupul Tatălui este deci un Infinit, iar în acest Infinit plute şte cosmosul cu cele cinci sfere ale
creaţiei Sale.
Sferică este particula din Infinit, sferic sunt şi eu, duh, sferice sunt miliardele de planete şi sori, sferice
sunt cele patru universuri şi Laboratorul central, sferic este Cosmosul întreg. Trupul infinit al Primului
Tată ceresc este şi El tot sferic, de o m ărime de neconceput pentru mintea omeneasc ă. Este infinit de
mare! Un Infinit intern, plutind într-un Infinit extern, periferic.
Sfera infinitului Tată absoarbe din Infinitul periferic materia haotic ă, îndreptând-o c ătre Sfera central ă
sau Laboratorul creaţiilor. Acest Trup divin se dilat ă, se m ăre şte mereu, m ărind spa ţiul interior din sânul
Său. Din această cauză, materia îndesată a Infinitului periferic se îndreapt ă din
toate părţile spre Sfera Infinitului intern.
„Copii - ne spun îngerii planetari şi solari - ceea ce auzi ţi acum de la noi, v ă par basme sau idei filosofice,
dar nu suntem puşi să ne pierdem timpul încurcându-v ă min ţile, ci gr ăim adev ăr. Tat ăl periferic
gândeşte şi ordonă, Fiii de Tată de la Centrul creator pun în lucrare, iar Sfintele Duhuri, Guvernatorii
stelelor şi planetelor, conduc mai departe corabia Lor, cu tot ce se afl ă în ele c ătre perfec ţiune. Externul,
unul Dumnezeu ordonă, Centrul se supune şi lumile iau naştere.”
Pe planeta noastră există trei Forţe conducătoare. Pe Soare sunt de asemenea trei For ţe conduc ătoare. În
Sfera centrală trei mari Duhuri conduc veşnic. O treime conduce marele şi micul.
Până acum v-am spus că Centrul este Tat ăl, pe Soare se afl ă Fiul şi pe planete - Sfântul Duh. Sfânta
Treime a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh conduce şi una sunt în conducere şi supunere fa ţă de Lege.
Acum, cercul înţelegerii voastre lărgindu-se, pot s ă v ă spun c ă Tat ăl este Perifericul din Infinit, Fiul este
tot ce cuprinde Centrul sau Sfera divină, iar Sfintele Duhuri sunt to ţi Guvernatorii corpurilor cere şti, dar
Una sunt - trei într-una - prin scop, voinţă şi supunere fa ţă de Lege. Gânde şte adânc, cititorule, şi vezi
profunzimea alcătuirii sublimului nostru Tată. El, Puterea puterilor, Infinit n ăscut din infinit, punând mai
presus de toţi şi de Sine ascultarea, Legea. Ia aminte şi te smereşte omule, căci El este totul şi tu
trăieşti în El, care e supus Legii statornicite de El.
Departe de sfera cosmosului, în adâncul Infinitului, la periferia finitului - se afl ă Gloria duhurilor
de pretutindeni. De acolo porneşte cugetarea, forţa creatoare, atributul gloriosului Tată, Logos-ul
Său. Fără această cugetare1 nimic nu s-ar fi putut crea. Prin for ţa cuget ării Sale toate astrele î şi
urmează drumul. Prin puterea gândului Tatălui glorios, toate corpurile cere şti se ţin în echilibru.
Fără această gândire, noi am fi ca pământul fără lumină. Cugetarea gloriosului Tat ă este motorul
care mişcă totul: universurile, stelele, planetele etc. Datorit ă acestui Izvor nesecat de gândire, ia
naştere orice fenomen. Din eternitate, gândirea, aceast ă energie uria şă, pleac ă mereu din Fiin ţa Tat ălui
şi se revarsă în imensul ocean fluidic în care înoat ă toate crea ţiile, asemenea unor insule.
Cu învoirea Sfintei noastre Treimi, marile duhuri ale P ământului stau în Lun ă, ascultând cuvânt ările
venite de la periferia finitului. Au existat şi exist ă mari şi sfinte duhuri - chiar întrupate fiind, ca oricare
om trupesc - cărora li s-a acordat de c ătre Sfântul Duh al P ământului privilegiul s ă aud ă, la anumite
timpuri, vorbirea Primului Tată, de la periferia finitului.
Din timp în timp, răsună imensele spaţii ale cosmosului de vorbirea Celui nev ăzut. Ferice de cel ce s-a
făcut demn de a fi dăruit cu harul auzirii cuvântului gloriosului Tat ă periferic.
Iubite cititor, mă voi sili să fac un rezumat chintesen ţial al celor expuse în acest tratat. Te rog s ă m ă ier ţi
dacă nu voi putea să înşir în mod neîntrerupt fenomenele cere şti petrecute în ve şnicia trecut ă şi prin
care s-a ajuns până la creaţia actual ă.
Din cele expuse, s-a văzut că totul a provenit din Infinit, din haosul plin de particule vii, particule de
viaţă. De acolo au pornit şi pornesc şi azi pe drumul evolu ţiei ve şnice aceste viet ăţi inimaginabil de
mici, sfere-gânduri numite idei sau cuvânt. Odată, cândva, în eternitatea trecută, Infinitul era plin
de particule numai de un singur fel. Veşnicii peste veşnicii au trecut, şi din cauza desimii lor s-au produs
atingeri şi frecări între ele. Din aceast ă cauz ă s-a n ăscut în sânul lor o mi şcare ce a adus cu sine o
conştiinţă, o viaţă a lor proprie, de natură electrică.
Ajunsă în acest stadiu, particula s-a bucurat de alte for ţe şi a avut o alt ă situa ţie fa ţă de semenele
ei. Ea trecu din prima stare - neutră, în cea de a doua - pasivă. După o vieţuire egală iar cu o
veşnicie, procesul petrecut în prima categorie de particule, cele neutre, s-a derulat mai departe, iar energia
născută în interiorul particulei s-a exteriorizat de aceast ă dată sub forma unei porţiuni infinit de mici, din
însăşi substanţa ce o forma. Această particul ă avea şi ea viaţă şi forţă electrică în ea. Totalitatea
acestor particule a constituit un fluid, o esenţă, o chintesenţă, care circula printre particulele
neutre din care s-au născut. Din acest moment, particula haotică a trecut într-un nou stadiu, a devenit
activă.
La o vreme, în haos se găseau - şi se g ăsesc şi azi - trei categorii de particule: neutre, pasive şi
active. Ele se deosebeau şi se deosebesc între ele dup ă activitatea lor, dup ă gradul lor de sensibilitate şi
mai ales după puterea lor energetică. Pe când particula neutră e o fiinţă care trăieşte şi cugetă în
forul ei interior, dar nu simte şi nu ştie nimic de existen ţa lumii din preajma ei, particula pasivă a
devenit o vietate care, pe lângă atributul vieţii, are con ştiin ţa c ă mai exist ă şi o alt ă lume în vecinătatea
ei. În fine, particula activă nu numai că simte, cugetă, aude şi vede lumea înconjurătoare, dar a ajuns
la gradul de a-şi exterioriza gândul, recep ţionat şi în ţeles de particulele pasive.
La începutul începutului, o particulă activă a devenit con ştient ă de noaptea adânc ă şi t ăcerea de
mormânt ce domnea în infinitatea Infinitului, şi se n ăscu în sânul ei dorin ţa de a chema la con ştiin ţă şi la
viaţă activă şi pe semenele ei. Mii şi milioane de ani, ea strig ă cu glasul gândului c ătre abisurile
Infinitului.
După o „vreme”, încă o particulă îşi reveni din somnul cel de veci, şi auzind glasul chem ător al primei
sale surori, porni către ea şi i se alătură. Astfel, dintr-o unitate s-a născut o dualitate. De acum, într-
un cor, amândouă îşi cheamă iarăşi surorile, mii şi mii de secole, cât nisipul m ării. În fine, o a treia
particulă a devenit conştientă de chemarea ce se f ăcea peste adâncul întunecat şi rece al abisurilor, şi
veni şi ea să se alipească celor două surori, formând astfel prima trinitate.
Aceasta a fost prima zi a creaţiei. Iar ăşi se în şir ă miile şi milioanele de secole, şi iar ăşi una câte una
dintre particulele active vin să se alipească de prima Trinitate, în vederea unui scop comun şi activit ăţii
cu spor pentru redeşteptarea surorilor din adâncul haosului, ce p ăreau c ă duc o via ţă moart ă. În felul
acesta se formează cu timpul o sferulă de fiin ţe haotice, o vast ă asocia ţie de particule vii. Acesta a fost
începutul formării Sferei Glorioşilor divini.
Aceasta a fost ziua a doua a creaţiei. Mereu soseau particule vii, şi de cum veneau, se şi alipeau celor
preexistente. Cu timpul, unele particule - cele dintâi - au trecut de la periferie la centrul sferei. Aici,
spaţiul fiind mai larg, au putut să se mişte, s ă vibreze mai în voie şi din aceast ă cauz ă s-au sim ţit mai
392
fericite. Auzind de acest lucru, particulele de la periferie au venit pe rând la centru, pentru a verifica şi
simţi şi ele această senzaţie, iar în locul lor se aliniau cele ce soseau mereu din Infinit.
Particulele adunate la centru s-au aglutinat într-o sfer ă central ă, constituind începutul modest al sferei
denumite impropriu, Sfera-Cap divin. Pe măsură ce se mărea Sfera centrală, chiar de la începutul
formării sale, a început să se rotească în jurul propriului său centru. Din aceast ă cauz ă s-a n ăscut o
forţă de absorbţie, care a făcut ca alături de particulele active - sosite mereu s ă constituie cele dou ă
grupări - să fie absorbite şi particule ce se lăsau convinse să fie chemate, atrase, adic ă soseau şi
particule pasive. Ele treceau printre particulele Sferei periferice şi se adunau în jurul Sferei denumit ă Cap
divin, formând cu vremea o a doua sferă - concentrică cu cea dintâi - denumit ă Mamar. Din cauza
felului de activitate internă a fiecăreia din particulele ce formau Capul divin, el se comportă în totalitatea
sa ca o forţă electric pozitivă, iar totalitatea particulelor ce formau Mamarul se manifestau, în bloc,
electric negativ.
De la o vreme, Sfera periferică, a Glorio şilor, pe lâng ă particulele active şi pasive, a început s ă atrag ă
din Infinit şi particule neutre, trimiţându-le la centru, unde au fost orânduite între Cap şi Mamar, formând
o a treia sferă, denumită Pectoral. Această a treia sferă se manifestă din punct de vedere electric ca
fiind neutră. În acest stadiu se găsea o sfer ă mare la exterior - Sfera primilor Glorio şi, în mijlocul c ăreia
se afla o sferă mai mică, formată din trei păr ţi: Capul divin, Toracele sau Abdomenul, N ăsc ătorul sau
Mamarul. În ansamblu, acestei sfere interne i s-a dat numele de Sfer ă divin ă, Centru divin sau Sfer ă-
Laborator.
Aceasta a fost ziua a treia a crea ţiei. Într-o faz ă ulterioar ă, dup ă mii şi mii de veacuri, For ţele vii ale
Laboratorului au format din particulele vii sosite mereu din Infinit o materie vie, care a fost eliminată
în spaţiul dintre Sfera centrală şi Sfera periferic ă. Ea a constituit primul fluid, primul eter, prima
materie, cu care în veşnicia viitoare se vor face toate, de la care vor porni toate crea ţiile. Ea a fost şi
este şi azi baza tuturor materiilor şi duhurilor.
Acest eter a evoluat în decurs de o infinitate de ani, şi din eter a devenit un supraeter, sau din eter
fizic a devenit un eter psihic. În fine, particulele acestui eter au vibrat din ce în ce mai repede, au
evoluat din ce în ce mai sus, până la ultimul termen al evolu ţiei lor. Din acest supraeter ultruperfec ţionat,
Centrul creator a făcut mica treime numit ă duh sau spirit. Acesta a fost primul duh, prima formă
spirituală ce va deveni în veacuri duhul desăvârşit, dar, totuşi, învelit sau îmbrobodit în cămăşi
fluidice. Acesta a fost duhul mineral.
Din asocierea duhurilor minerale şi din condens ări din ce în ce mai puternice, s-a ajuns la formarea
mineralului. Mineralul este o materie vie, format ă dintr-o asociere deosebit de mare de duhuri minerale.
Piatra, oricare ar fi ea, deşi pare nemi şcat ă şi nesim ţitoare, în realitate este o materie vie, o sum ă infinit ă
de vietăţi-duhuri, constituite, în ultimă analiză, din particule vii venite din haos şi pornite pe drumul
veşnicei evoluţii. La început a fost o asociaţie de duhuri mai rarefiate, formând un glob fluidic, o
planetă eterică.
Aceasta a fost ziua a patra a creaţiei.
Această planetă a trăit, a evoluat şi s-a întors la Centrul care o crease. Aici materia ei a fost preg ătit ă
pentru a forma din ea o alta planetă, mai compact ă, cu duhurile, eterurile şi supraeterurile mai
condensate, mai consistente - planeta gazoasă. În fine, din treaptă în treaptă s-a trecut la planeta
lichidă şi apoi solidă.
După ce aceste planete solide şi-au terminat evolu ţia - care, în esen ţă, este reproducerea tuturor faptelor
anterioare, plus o fază nouă - începe procesul invers, adic ă solidul devine lichid, acesta -
gaz şi, în fine, gazul se preface în eter, întorcându-se la Centrul creator. Opera se continu ă mai departe.
Din nou pleacă din Sfera creatoare duhuri, eteruri psihice şi fizice, pentru a forma de aceast ă dat ă planete
unde să apară şi fiinţe vegetale. Pe când primele planete solide erau pustii, lipsite de orice vegeta ţie,
pe acestea începe forma de viaţă vegetală, care le îmbrac ă cu o hain ă de verdea ţă, cu tot felul de plante.
Duhurile vegetale care animă aceste plante sunt fostele duhuri minerale, promovate pe o treapt ă
evolutivă mai ridicată.
Când traiul acestei planete s-a terminat, ea pleac ă la Centru, de unde, cu materia sa pref ăcut ă şi preg ătit ă
pentru o nouă formă de viaţă este trimisă în spa ţiu, pentru a da na ştere unei planete acoperite cu
vegetaţie, dar adăpostind pe suprafaţa sa şi regnul animal. În fine, în continuarea acestor trei feluri de
planete - după întoarcerea în Sfera-Laborator - a venit rândul cre ării planetelor care, pe lâng ă plante şi
393
animale, să fie populate şi cu forme umane. Duhul a trecut prin minerale, vegetale şi animale, ob ţinând
rangul de duh uman.
Acum se încheie a cincea zi a creaţiei. De atunci, Sfera Glorio şilor cheam ă mereu particule vii din Infinit
şi le dirijează pe drumul creaţiilor. Num ărul crea ţiilor a crescut, fiind create miliarde, sute de mii de
miliarde de sori, planete şi sateliţi ai lor. Totalitatea lor constituie universul. Naşterea universului
încheie a şasea zi a creaţiei. Azi, în jurul Sferei divine exist ă patru universuri, a c ăror totalitate formeaz ă
un tot numit cosmos.
De acum încolo se continuă în veci evoluţia sau a şaptea zi a crea ţiei.
Din descrierea mea, s-ar părea că unele particule haotice au evoluat, cutreierând prin gama nesfâr şit ă a
stărilor de eteruri şi duhuri, iar altele au stat numai la Periferie sau la Centrul creator. În realitate, toate
particulele ce au constituit Sfera Glorioşilor şi Sfera Divin ă, rând pe rând, au pornit din Sfera lor
respectivă şi au intrat, pe rând, în ciclul evoluţiei nesfâr şite.
Azi, Sfera Glorioşilor cuprinde tot ce poate fi mai sublim, ca o ultim ă faz ă de prezent, cel mai înalt stadiu
actual al evoluţiei fără de sfârşit. Pentru a înţelege şi mai bine acest final sublim, voi spune c ă duhul-om
a evoluat o veşnicie şi a ajuns - după ce a peregrinat printr-o serie de planete
de diferite grade de evoluţie - la gradul de înger planetar. Cu acest grad, el a trecut din planet ă în planet ă,
prin toate gradele principale de planete, şi a ajuns Guvernator planetar.
Când a terminat şcoala conducerii unei planete, a fost promovat la rangul de înger solar şi, trecând din
soare în soare, a ajuns Guvernator solar. Drumul evolu ţiei se continu ă în ve şnicie. Guvernatorul solar va
conduce o serie de sori, trecând prin toate gradele principale de sori ale celor patru universuri, când va fi
trecut ca factor Creator în Sfera divină. Aici, El va fi un modest Lucr ător divin, creator de fluide fizice.
Apoi, Constructor de fluide psihice, va trece prin etapele de Creator de forvii, Divinitate creatoare de
forvispii şi, în fine, Creator de duhuri, după care va intra în Capul divin.
După milioane de ani de evoluţie, va trece de aici în Sfera Glorio şilor periferici, de unde va conduce tot
ce s-a creat până azi. Nu ne putem face nici o idee despre cât timp a trebuit de la prima Idee din haos, de
la primul Cuvânt, de la primul Dumnezeu, până azi. E o ve şnicie necuprins ă nu numai de mintea omului,
dar nici chiar de marile Forţe angelice.
Totul a provenit din particulele vii din Infinit, totul este creat şi va fi construit şi în viitor din aceste fiin ţe
vii, ultramicroscopice. Totul a fost organizat de primul Nucleu de asocia ţie divin ă, de modesta sfer ă de la
început. Cu vremea, globul acesta a devenit o sfer ă infinit de mare, un adev ărat Infinit. Ea este Sfera
Glorioşilor de la marginea exterioară a finitului luminos. Azi, exist ă un finit ce pluteşte în sânul unui
Infinit.
Sfera Glorioşilor divini şi întreaga Sferă a creaţiei, format ă din Sfera central ă cu cele patru universuri,
este condusă după norme fixe, numite Legi. În fruntea noianului de legi se află Legea asociaţiei sau
a Iubirii, iar anexa ei este Legea evoluţiei, care duce totul - Centrul creator şi sferele create - din ce în
ce mai sus, spre perfecţiunea fără de sfârşit, spre desăvârşirea în veşnicie.
Iubite cititor, dacă am putut face puţină lumină în sufletul t ău, m ă voi sim ţi fericit când voi fi SUS. Dar
dacă cele scrise aici ţi s-au părut visări sau fantezii, î ţi cer iertare c ă ţi-am tulburat ideile şi ţi-ai pierdut
timpul cu citirea acestei cărţi.
Însă, îţi afirm, în faţa lui Dumnezeu, că tot ce am scris nu e de la mine - c ăci şi eu sunt un om ca orice
om - ci sunt ideile, gândirea celor din lumea t ăcerii, din lumea luminii eterice. Vor veni dup ă mine al ţii,
care vor semăna idei şi mai înalte, profunde şi sublime. Ceea ce n-am putut face eu vor face urma şii mei,
căci aşa e legea firii, legea evoluţiei.
Îţi mulţumesc Părinte că m-ai învrednicit să mă achit de ceea ce duhul meu a promis înainte de a veni în
lumea trupească. Amin.
Cuprins
5 Închinare
7 Precuvântare
PRIMA CARTE
A DOUA CARTE