JAMES MORRISON, M.D.

PRIMUL INTERVIU

SUBIECTE SENSIBILE

Unele subiecte sunt greu de discutat. Pentru client, există sentimente de vină sau ruşine, pentru
intervievator poate fi jenant. În eventualitatea în care nu sunt spuse spontan, ele trebuie explorate de
voi. Le puteţi amâna pentru mai târziu, dar nu la sfârşit, pentru că puteţi rămâne fără timp.

SUICIDUL

Este obligatoriu să întrebaţi despre dorinţe de moarte sau idei de suicid, chiar dacă nu s-a
pomenit nimic de ele mai devreme, în timpul interviului. Dacă nu ţineţi cont de asta, riscaţi să ignoraţi
comportamente şi idei care ameninţă viaţa clientului, care poate fi jenat sau ruşinat şi nu le
menţionează spontan. Deşi majoritatea pacienţilor cu tulburări mentale nu se sinucid, aceasta este
categoria de populaţie cu cel mai mare risc de suicid.
Când întrebaţi despre comportamentul suicidar, vă puteţi simţi inconfortabil. Începătorii se pot
teme că întrebările ar putea să-i dea idei de suicid pacientului. Adevărul este că orice client cu risc
sever de suicid s-a gândit la asta cu mult timp înainte de a întreba cineva despre acest subiect. Riscul
real este să nu întrebăm suficient de devreme. Aşa, s-ar putea să nu aflaţi decât prea târziu cât de serios
era clientul cu acest subiect.
Probabil v-aţi simţi mai bine dacă cel care ridică problema este clientul. Dacă asta nu se
întâmplă, este important să o puneţi voi. Cu excepţia cazului în care clientul pare să se simtă
neobişnuit de inconfortabil, nu e nevoie să precedaţi aceste întrebări cu scuze şi explicaţii. Cei mai
mulţi clienţi se vor simţi confortabil în măsura în care văd că şi voi vă simţiţi la fel.
În contextul acestui tip de interviu, este în regulă să întrebaţi:
„Ai avut vreodată gânduri de a-ţi face rău sau de a-ţi lua viaţa?” Dacă răspunsul este „Nu”, şi el
pare să se potrivească cu dispoziţia clientului, îl puteţi accepta şi trece mai departe. Dacă primiţi un
răspuns neclar sau într-o manieră ezitantă, cu un contact vizual slab, ar trebui să continuaţi întrebările.
Desigur, trebuie să fiţi atenţi să nu alteraţi relaţia cu clientul. Dacă întrebările puse pot cauza
disnconfort din ce în ce mai mult (ezitări, lacrimi), poate ar trebui să comentaţi asupra distresului:
„Arăţi aşa trist că nu-mi place să continui acest subiect, însă chiar simt că trebuie.”
Pentru cineva cu o tentativă de suicid sau cu alte manifestări de violenţă, aţi putea întreba:
„Felul în care te-ai purtat de curând mă îngrijorează că ai putea face asta din nou. Ce simţi că s-a
schimbat?”
Dacă doriţi, puteţi lucra gradat spre scopul vostru, printr-o serie de întrebări cu caracter de
clarificare crescător:
“Aţi avut gânduri mai sumbre sau deranjante?”
“Au fost unele dintre aceste gânduri disperate?”
“Aţi dorit vreodată să fi murit?”
“V-aţi gândit vreodată să vă faceţi rău?”
“V-aţi făcut, practic, planuri de a vă lua viaţa?”
“Aţi avut vreodată tentative de suicid?”
În caz că răspunsul este “da” la una din aceste întrebări, e indicat să dezvoltaţi cu una din
întrebările deschise:
“Aţi putea să-mi spuneţi mai mult despre asta?”
“Ce s-a întâmplat atunci?”
Majoritatea tentativelor este posibil să fi avut loc în trecutul îndepărtat, aşa că memoria poate
juca feste. Este bine să încercaţi să descoperiţi cât mai mult din tentativele anterioare.
Vă va ajuta să:
1. Prevedeţi ce ar putea face clientul mai departe.
2. Evaluaţi ce măsuri să luaţi.
Întrebaţi următoarele:
 Câte tentative anterioare au fost în trecut?

1
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

 Când au avut loc?

 Unde era clientul la acea vreme?
 Ce dispoziţie avea clientul atunci?
 Ce metode s-au folosit?
 Au fost tentative sub influenţa alcoolului sau drogurilor? (Dacă da, au fost şi tentative când
clientul nu consuma nimic?)
 Avea clientul alte tulburări psihice în acel moment? (Pe lângă abuzul de substanţe, ar trebui să
aflaţi în special despre depresie sau psihoză)
 Care au fost factorii precipitanţi care au precedat tentativele? (Căutaţi în istoric divorţul sau
decesul unei persoane apropiate, şomajul sau pensionarea; totuşi, orice eveniment de viaţă
personal sau al unui prieten sau rudă poate fi factor precipitant)
 Cât de seriaose au fost tentativele?

Gravitatea fizică şi psihică a suicidului

Gravitatea unei tentative de suicid se evaluează în două moduri:

1. Cât de grave au fost consecinţele fizice ale tentativei?
2. Cât de mare a fost intenţia de a muri a clientului?
O tentativă care are consecinţe fizice sau psihice serioase, sugerează că acel client are mai multe
şanse de a comite suicidul decât unul ale cărui tentative anterioare nu au avut consecinţe grave. Când
evaluaţi potenţialul suicidar al unui client nou, ar trebui să ţineţi minte aceste direcţii.
O tentativă de suicid este gravă din punct de vedere fizic atunci când rezultă (sau ar putea
rezulta) o rănire semnificativă a corpului. De exemplu, vena jugulară afectată, o comă profundă sau un
foc de armă în torace, reprezintă tentative grave din punct de vedere fizic. Dar la fel de bine, şi ingestia
a 100 de pastile antidepresive poate fi considerată astfel, chiar dacă s-a făcut lavaj gastric înainte de
intrarea în comă. Fără o supraveghere medicală atentă, mai puţin de jumătate din acest număr de
pastile ar putea fi fatală.
La cealaltă extremă se află tentativele în urma cărora e puţin probabil să rezulte o afectare gravă.
Ele includ acte ca: ingestia a 4-5 pastile de aspirină, „scrijeliturile” de la încheietura mâinilor. Astfel de
comportamente sunt deseori numite „gesturi”. Ele sugerează că, printr-o astfel de tentativă, clientul are
alt scop, nu pe acela de a muri. Pentru a face acest raţionament, e nevoie de evaluarea gravităţii
psihologice a tentativei.
Aceasta este evaluată în afara implicaţiilor sale fizice. În acesat moment doriţi să aflaţi ce se află
în spatele acestei tentative. A fost o dorinţă reală de moarte, sau a fost un strigăt de ajutor? Iată câteva
motive posibile pentru o astfel de tentativă de suicid:
O dorinţă reală de a muri.
Dorinţa de a avea un ajutor.
Scăparea dintr-o situaţie insuportabilă.
Evitarea distresului psihologic.
Încercarea de a influenţa pe cineva.

Mulţi dintre clienţii care au avut tentative grave de suicid din punct de vedere psihologic, îşi pot
exprima clar sentimentele.
„Îmi pare rău că n-am reuşit.”
„O să încerc din nou.”
Alţii pot fi mai puţin clari, sau poate chiar ambivalenţi. Pentru aceştia, puteţi întreba: „Care ai
crezut că va fi rezultatul supradozei?”.
Pentru unii clienţi, aveţi rezultate dacă îi lăsaţi să-şi declare intenţiile din comportament. Clientul
cu tentativă de suicid care e singur într-o cameră de hotel la care s-a înregistrat sub un nume fals, este
mai „grav” decât cel a cărui tentativă a avut loc chiar înainte de reîntoarcerea unui partener acasă.
Iată câteva întrebări care vă pot ajuta să vedeţi gravitatea psihologică a unei tentative sau intenţii:
„Ai luat decizia aceasta pe loc sau o plănuieşti de ceva timp?”
2
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

Planificare şi pregătirea sunt de obicei asociate unor tentative serioase.

„Ai lăsat un bilet de adio?”
O dovadă în plus a planificării.
„Mai era cineva în jur când ai încercat?”
„Da” sugerează că pacientul şi-a aranjat mijloace de scăpare.
„Ce ai făcut după ce ai încercat?” (Te-ai întins şi ai aşteptat sfărşitul? Ai sunat după ajutor? Ai
sunat la hot-line?)
Inactivitatea de orice fel este gravă.
„Cum te-ai simţit când ai fost salvat?”
„Furios” poate sugera o gravitate mai mare decât „uşurat”.
Orice aţi afla despre aceste tentative şi idei suicidare anterioare, trebuie să fie corelat cu gândirea
actuală a clientului pe acest subiect. Este vital să aflaţi dacă clientul are planuri sau idei care s-ar putea
dovedi mortale, mai ales în următoarele zile sau ore. Întrebaţi:
„Ai simţit că vrei să mori în ultimul timp?”
„Ce gânduri ai avut legat de asta?”
„Ţi-ai făcut ceva planuri?”
„Care sunt ele?”
„Crezi că e posibil să le pui în acţiune?”
„Când e posibil să se întâmple asta?”
„Ar fi ceva care să facă suicidul să nu mai fie o soluţie posibilă?”
Ca regulă generală, ar trebui să evitaţi termenul „manipulativ/demonstrativ” atunci când descrieţi
o tentativă de suicid. În primul rând, cei mai mulţi clienţi de acest gen (care au intenţii sau chiar trec la
fapte) sunt oarecum ambivalenţi în legătură cu acţiunile lor, aşa că aproape fiecare tentativă este, într-o
oarecare măsură, manipulativă sau demonstrativă. Mai important însă este faptul că acest termen îi
face pe clinicieni şi pe familie să se simtă mai relaxaţi, mai puţin vigilenţi tocmai atunci când au
nevoie mai mult să fie atenţi.
Orice idee sau plan actual care poate provoca rănirea sau chiar moartea, cer acţiune imediată.
Dacă sunteţi student în supervizare, anunţaţi clinicianul superior imediat, pentru a fi siguri că gândurile
şi planurile clientului sunt cunoscute. Această acţiune este esenţială, chiar dacă înseamnă violarea
confidenţialtăţii. Evitarea suicidului sau a altui rău este o datorie absolută a fiecărui profesionist din
acest domeniu. Pentru a duce la bun sfârşit această datorie, clinicianul trebuie să fie încrezător că
oricine are contact cu clientul/pacientul va oferi informaţiile necesare. Dacă trebuie să încălcaţi
confidenţialitatea pentru a asigura protecţia clientului, asiguraţi-vă că acesta nu va da vina pe dvs.
De fapt, cei mai mulţi clienţi se vor simţi mai târziu recunoscători pentru o astfel de „trădare” care
salvează viaţa.

VIOLENŢA ŞI IDEILE DE OMUCIDERE

Un istoric de comportament violent este relativ rar întâlnit, însă este cel puţin la fel de important
să aflăm despre el ca şi în cazul suicidului. Poate avea consecinţe grave pentru client şi presupusele
victime.
Dacă pacientul admite că are dificultăţi legale (arestări), veţi fi dispus în mod natural să puneţi
astfel de întrebări. Mare parte din violenţă e domestică, aşa că un moment bun pentru astfel de
întrebări ar fi când aflaţi despre divorţ sau despre un mariaj cu probleme. (Nu uitaţi să întrebaţi despre
bătăi sau alt gen de traume pe care clientul le-a primit de la un partener din casă.)
Dacă nu există un curs firesc al discuţiei, va trebui să întrebaţi. O puteţi face progresiv:
1. „Ai avut vreodată sentimente de furie incontrolabilă?”
2. „Ai avut vreodată gânduri de a le face rău altora?”
3. „Ai avut vreodată probleme în a-ţi controla impulsurile, acţiunile?”
4. „Ca şi adult, te-ai implicat în lupte, bătăi?”
5. „Ai fost vreodată arestat pentru bătaie sau alt gen de comportament violent?”
Răspunsurile pozitive trebuie explorate.
„Care au fost împrejurările actelor de violenţă?”
3
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

„Când au survenit acestea?”

„Cine a fost implicat?”
„Cum te-ai simţit legat de asta?”
„Acest comportament a implicat şi abuzul de substanţe?”
„Ce ţi s-a întâmplat ca şi rezultat?”
„Ai fost arestat?”
„Ai fost condamnat?”
„Câtă vreme ai stat în închisoare?”
În timp ce întrebaţi, încercaţi să înţelegeţi ce emoţii sunt în spatele comportamentelor sau ideilor
violente al clientului şi care ar fi cauza lor. Aceste emoţii pot include, de exemplu:
Furia pentru motociclistul care strică maşina clientului.
Depresia ca rezultat al moştenirii genetice şi al abuzului de alcool.
Invidia pentru un coleg care a fost promovat.
Frustrarea că cei cu impozitele trimit în continuare facturile deja plătite de client.
Lăcomia atunci când eistă posibiliatea de a moşteni o avere mare.
Ura pentru fostul soţ/soţie.
Răzbunarea pentru moartea sorei, jefuită de un hoţ.

CONSUMUL DE SUBSTANŢE

Consumul de substanţe a devenit o problemă pentru adolescenţii din SUA, astfel încât e ceva
„obişnuit” să încerci aşa ceva. Efectele în cazul abuzului, mai ales au implicaţii personal şi sociale
grave, astfel încât acest subiect trebuie acoperit cu orice client, indiferent de vârsă, sex sau problema
prezentă.

Alcoolul
În ciuda eforturilor organizaţiilor de tipul AA (Alcoolicii Anonimi), mulţi consideră abuzul de
substanţa ca o problemă morală. Ca rezultat, clienţii şi intervievatorii o consideră o problemă greu de
discutat. Poate găsiţi o cale naturală de a intra în problemă. Istoricul familial poate face asta.

C: După cum vedeţi, copilăria mi-a fost aproape distrusă de alcoolismul mamei mele.
T: A fost destul de greu, probabil. Şi despre tine ce-mi poţi spune – tu consumi alcool?

Poate fi incomod să schimbaţi cursul şi să întrebaţi despre un nou subiect. Puteţi alege să
terminaţi primul subiect şi să reveniţi la ce a spus clientul în istoria familiei:

T: Acum câteva minute ai menţionat despre alcoolismul mamei tale. Mă intreb dacă tu ai fost
vreodată un băutor împătimit?

Dacă clientul nu aduce în discuţie abuzul de alcool şi substanţe, va trebui să vă creaţi singuri
ocazia. Alcoolul este mai acceptabil social, aşa că puteţi întreba despre asta cu un risc mai mic de a
produce jenă. Presupuneţi că pacientul, ca oricare adult, nu bea numai ceai. De cele mai multe ori veţi
avea dreptate, şi presupunerea că mai bea ceva va ajuta la eliminarea stigmatului consumului excesiv
de alcool. Aflaţi cât de des şi cât de mult bea clientul:
„Acum aş vrea să ştiu câte ceva despre obiceiurile tale. Mai întâi, ca medie pe o lună, cam în câte
zile consumi cel puţin un pahar de alcool?”
Această întrebare cere un răspuns specific, în termeni de zile pe perioada unei luni. Astfel de
întrebări descurajează răspunsurile vagi sau evazive de genul „nu prea mult” sau „numai cu ocazii
sociale”. (Puteţi socoti următoarele cantităţi ca având aproximativ acelaşi conţinut de alcool: 500 ml
bere=250 ml vin=125ml tărie)
După aceea puteţi întreba:
„În medie, într-o zi în care ai băut mai mult de un pahar, câte pahare bei de obicei?”

4
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

Aceste două repere – pahare pe zi şi pe lună – vă permit să calculaţi numărul de pahare pe lună.
Pe măsură ce faceţi mai multe interviuri, veţi avea o imagine despre ceea ce este excesiv şi ce este
obişnuit. Mai mult de 60 de pahare pe lună (două pe zi, în medie) este motiv de îngrijorare; mai mult
de 100, este departe de normă. Dar chiar şi sub 60 poate sugera o problemă cu băutura dacă băutura e
consumată în numai câteva zile: băutul compulsiv este unul din modelele abuzului de alcool.
Chiar dacă pacientul neagă consumul zilnic excesiv de alcool, aflaţi cât a băut în trecut. A fost
pacientul un consumator exclusiv de ceai toată viaţa sau această situaţie s-a schimbat recent? („nu mă
ating de alcool” poate însemna „Nu am băut de duminică, de la micul dejun.”) Întrebaţi:
„A existat vreodată vreo perioadă în viaţa dvs. când aţi consumat mai mult alcool decât acum?”
Obţineţi în continuare informaţii despre zile/lună, pahare (băuturi)/zi, şi motivele pentru care s-a
oprit.
Alcoolismul este o tulburare defintă prin consecinţele sale. Cantitatea consumată este un indiciu
important, însă diagnosticul în sine se bazează pe efectele consumului asupra individului şi mediului.
Deci, până când pacientul nu neagă că are o problemă cu alcoolul, va trebui să întrebaţi despre câteva
categorii de consecinţe.

Pentru probleme medicale, întrebaţi:

„Băutura v-a provocat vreodată probleme cu ficatul, vărsături, sau alte probleme medicale?”
„S-a întâmplat vreodată să nu mai ştiţi ce aţi făcut? V-aţi piedut cunoştiinţa? Adică, în dimineaţa
următoare, după ce aţi băut, să nu vă puteţi aminti ce s-a întîmplat cu o seară înainte?” (După cum
arată acestă întrebare, fiţi siguri că definiţi ce înţelegeţi prin „pierdut cunoştiinţa” sau „blackout” – unii
clienţi nu cunosc termenii.)

Pentru pierderea controlului, întrebaţi:

„Aţi încercat vreodată să vă lăsaţi?”
„V-aţi stabilit vreodată reguli de genul: „Nu beau înainte de ora 16.00?”
„Înghiţiţi vreodată băutura pe nerăsuflate?”
„Odată ce terminaţi primul pahar, vă este greu să vă opriţi?”

Pentru probleme personale şi interpersonale, întrebaţi:

„Vă simţiţi uneori vinovat pentru cât beţi?”
„V-aţi luat la bătaie când aţi băut?”
„V-aţi pierdut anumiţi prieteni pentru că beţi?”

Pentru probleme profesionale, întrebaţi:

„A fost vreodată băutura un motiv să nu ajungeţi la serviciu? Sau să întârziaţi?”
„Aţi fost vreodată concediat din cauza consumului de alcool?”

Pentru probleme legale, întrebaţi:

„Aţi fost vreodată arestat pentru comportament legat de alcool?”
„Aţi avut vreo arestare pentru conducerea sub influenţa alcoolului?”
„Aţi fost implicat în vreun accident de maşină pentru că eraţi sub influenţa alcoolului?”

Pentru probleme financiare, întrebaţi:

„Aţi cheltuit vreodată mai mulţi bani pe alcool decât pentru necesarul de hrană din casă?”
„Aţi avut greutăţi financiare din cauza consumului de alcool?”

Dacă vreuna din întrebările de mai sus au un răspuns pozitiv, întrebaţi:

„Aţi fost vreodată preocupat de consumul dvs. de alcool?”
„V-aţi gândit vreodată că sunteţi alcoolic?”
„Care a fost cea mai lungă perioadă în care nu aţi băut excesiv?”
„Ce aţi obţinut cu asta?”
„Aţi fost în tratament pentru abuz de alcool?”
5
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

„Ce s-a întâmplat prin acest tratament?”

Drogurile
Cu drogurile, procedura e similară. Întrebările despre consumul de alcool duc, natural, şi la cele
despre consumul de droguri. Întrebaţi:
„Ai folosit vreodată droguri de pe stradă?”.
Ca şi în cazul alcoolului, veţi dori să aflaţi când a început sau/şi când s-a terminat. Definiţi tipul,
frecvenţa, efectele pe pacient, prieteni, rude. Încercaţi să fiţi cât mai la curent cu argoul străzii, care se
schimbă frecvent.

Hipnotice: pom de crăciun, jachete galbene, roţii, curcubee.

Cocaină: zăpadă, coke, piatră.
Halucinogene: LSD; acid, PCP; STP.
Narcotice: H, cal, gunoi/junk (heroina); puştan (codeina); micul D (dilaudid); Emma (morfină)
Marijuana: pot, ceai, iarbă, joint, Mary Jane.
Stimulante ale sistemului nervos central: negricioase, săltăreţe, speed.

Medicaţie prescrisă
„Aţi consumat vreodată mai mult medicamente decât v-au fot prescrise pe o reţetă?”
„Consumaţi în exces medicamente fără reţetă?”

Veţi avea nevoie de aceleaşi informaţii suplimentare ca cele de la alcoolism.

VIAŢA SEXUALĂ

Este bine să amânăm acest subiect mai târziu în interviu, pentru a fi deja în relaţie cu clientul.
Astfel, subiectele sensibile sunt aduse în discuţie în contextul istoriei personale şi sociale.
Chiar dacă preferinţele clientului sunt în conflict cu valorile voastre, trebuie să le discutaţi
deschis, fără cenzură sau dezaprobare. Trebuie să recunoaştem că fiecare e liber să aibe standardele
proprii.
În timpul istoriei personale sau sociale şi al problemei prezente, deja puteţi avea informaţii
despre viaţa cu partenerul. O întrebare deschisă e mai indicată: „Acum aş vrea să-mi spui câte ceva
despre funcţionarea ta sexuală”. Acest tip de întrebare presupune că fiecare are aşa ceva, e acceptabil şi
normal.
Dacă primul răspuns e o întrebare (”Cum adică?”), puteţi elabora:
„Încerc să aflu două lucruri. Primul, cum funcţionezi sexual de obicei? Al doilea, dacă şi cum a
fost afectată viaţa sexuală de problema pentru care ai venit?” (E printre puţinele excepţii în care se
încalcă regula de a nu întreba două lucruri în acelaţi timp.)
La ce vârstă a început activitatea sexuală?
Cum au fost primele experienţe sexuale?
La ce vârstă au avut loc?
Cum a reacţionat clientul la ele?

Preferinţe sexuale
„Care este preferinţa ta sexuală?”
Dacă există istorie de mai multe preferinţe, întrebaţi:
Este clientul bisexual sau exclusiv homosexual?
Dacă e bisexual, câte contacte sunt heterosexuale?
Se simte confortabil sau nu cu preferinţele lui?
Cum s-a integrat orientarea sexuală cu stilul său de viaţă?
A încercat să schimbe ceva?

6
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

Practici sexuale
Când există o istorie de dificultăţi sexuale, este bine să se pună o serie de întrebări. E recomandat
să le lăsăm pentru o şedinţă viitoare. Dacă ştiţi că funcţionarea sexuală e în regulă, puneţi o întrebare
generală:
„Au mai fost şi alte probleme de natură sexuală de care nu am discutat?”
În eventualitatea în care există probleme sexuale, atingeţi câteva puncte:
 Cum se doarme acum?
 Au fost probleme cu contacul ( necesară abstinenţa)?
 Sexul îi face plăcere?
 Ce spune partenerul? (Până nu aflăm preferinţa sexuală clar, e bine să fim generici „partener”).
Lipsa plăcerii e mai comună la femei decât la bărbaţi.
 Dacă e o căsnicie sau un concubinaj pe termen lung, au fost relaţii în afara acestora? Câte? Cât
de des? Cât de recent?
 Cuplul comunică despre sex?
 Care e frecvenţa relaţiilor sexuale? S-a schimbat recent, sau cu vârsta?
 Cine iniţiază de obicei sexul?
 Cuplul face preludiu? Cât durează? Ce inseamnă preludiu? (Vorbit? Sărutat? Atingere
genitală?) Pentru că mulţi bărbaţi nu ştiu că nivelul excitaţiei e atins mai greu la femei, femeile
partener pot spune că preludiul e prea scurt şi contactul e nesatisfăcător.
 Se practică sexul oral? Ambii parteneri sunt de acord?
 Cât de dese sunt orgasmele? Anorgasmia (lipsa orgasmului) este des întâlnită la femei, care
totuşi pot avea dorinţe sexuale normale. Unele femei ating orgasmul numai în anumite
circumstanţe, cum ar fi masturbarea. Abilitatea de a avea orgasm, ca şi interesul pentru sex, pot
fi scăzute de boală (fizică, psihică) sau de anxietate.
 Cât de des se masturbează? Reprezintă acestea vreo problemă pentru partener sau pacient?
 Ce metode de contracepţie foloseşte cuplul? Sunt partenerii de acord cu prevenirea sarcinii?
 Au existat relaţii sexuale înafara relaţiei?
 Are vreunul din parteneri istoric de BTS (boli cu transmitere sexuală)?

Probleme sexuale comune

Impotenţa (inabilitatea de a avea sau menţine erecţia). De când a început?
E totală sau parţială? Intervine numai cu anumiţi parteneri? S-a investigat medical? Tratamente?
Impotenţa e diferită de lipsa dorinţei sexuale.
Dispareunia (durere în timpul contactului). Întâlnită des la femei (foarte
rară la bărbaţi), are cauze fiziologice sau emoţionale. Este suficient de severă pentru a interfera
cu plăcerea sau funcţionarea sexuală?
Ejacularea precoce (atingerea prea rapidă a stadiului de inevitabilitate a ejaculării). Există
neplăceri pentru ambii parteneri?
Ejacularea tardivă. Rezultat al factorilor emoţionali, cum ar fi vina, sau al medicaţiei
(tioridazina).
Când întrebaţi despre aceste probleme, aflaţi momentele specifice. Dacă sunt probleme de
tehnică, rugaţi clientul să le descrie în termeni de comportamente.

Parafiliile
Nu sunt des întâlnite. Pacientul este excitat de un stimul oferit de altceva decât un adult care
consimte, sau de umilinţa sau suferinţa pacientului sau partenerului. Diagnosticul se pune numai dacă
dorinţa s-a repetat de-a lungul a şase luni şi când pacientul a acţionat sub impuls sau a fost deranjat în
exces de aceasta. Majoritatea pacienţilor sunt bărbaţi. Ei trec deseori prin trei sau mai multe de astfel
de dorinţe, care interferă cu plăcerea de a avea relaţii sexuale şi de dragoste normale. Parafiliile
specifice sunt:

7
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

Exhibiţionismul. Pacienţii au fantezii şi dorinţe care presupun expunerea organelor lor genitale
unui străin, de obicei o femeie. Pacienţii care acţionează în urma acestor fantezii nu încearcă un
contact fizic cu victima şi nu sunt periculoşi.
Fetişismul. Excitaţie sexuală produsă de obiecte neînsufleţiete, pantofi de femeie sau lenjerie
intimă, folosite de pacient sau partener pentru activitatea sexuală.
Frotteurism. Excitaţie prin frecarea organelor genitale de corpul unei femei. Are loc în mulţimi,
şi poate implica un contact cu mâinile sau organele genitale.
Pedofilia. Fantezii sexuale şi dorinţe cu copii mai mici de 13 ani. Sunt preferate fetiţele.
Tulburare cronică, implică multe activităţi (privitul dezbrăcatul, contactul fizic).
Masochismul sexual. Obţinerea de plăcere din fantezii şi comportamente care presupun bătaia
sau orice alt gen de abuz fizic sau psihic, precum umilirea. În cazuri extreme, poate interveni moartea
prin sufocare.
Sadismul sexual. Excitaţie prin provocarea de durere fizică sau psihică partenerului, fie că acesta
consimte sau nu. Poate lua proporţii în timp, până când pacienţii pot cauza moartea sau rănirea severă
a partenerului.
Fetişim transvestic. Numai la bărbaţii heterosexuali. Excitaţie prin îmbrăcarea de haine pentru
femei.
Voyeurism. Excitaţie prin privirea unei persoane care face sex, se dezbracă sau este goală (care
nu ştie acest lucru).
Alte forme. Zoofilie (sex cu animale), coprofilia sau urofilia (defecarea pe partener sau invers),
necrofilia (excitaţie cu cadavre), „vorbirea obscenă la telefon”.

Boli cu transmitere sexuală.

Întrebaţi despre herpes, sifilis, gonoree, factori de risc pentru HIV: parteneri multipli sau
homosexuali, sau care consumă droguri. Dacă răspunsul este „Da”, întrebaţi despre folosirea
prezervativelor. Dacă răspunsul este „Da”, ce procente de timp? A făcut testul HIV? Când? Care au
fost rezultatele?

ABUZUL SEXUAL

Molestarea în copilărie
Istoricul de experienţe sexuale de copilărie este supărător de prezent, mai ales în domeniul
sănătăţii mintale. Totuşi, această zonă este deseori lăsată neexplorată, chiar şi de către clinicienii cu
experienţă. Experienţele sexuale din copilărie sunt în legătură cu un număr din ce în ce mai mare de
tulburări adulte, precum TP borderline, tulburări ale apetitului, tulburarea de identitate disociativă, şi
tulburarea de somatizare. (Câteva din aceste condiţii sunt descrise în Apendicele B.)
Chiar dacă nici una dintre aceste tulburări nu sunt prezente, amintirile despre comportamente
sexuale timpuriii pot reprezenta preocupări care necesită reasigurări şi discuţii. Din acest motiv, trebuie
să întrebaţi. Însă întrebaţi astfel încât să evitaţi termenul de molestare:
„Când eraţi copil, aţi fost vreodată abordat pentru sex de către un alt copil sau de către un adult?”
Orice răspuns pozitiv ar trebui explorat atent. Obţineţi următoarele detalii:
Ce s-a întâmplat, de fapt?
A existat contact fizic?
Ce vărstă avea clientul atunci?
De câte ori a avut loc incidentul?
Cine era cel care a penetrat?
A existat relaţie de rudenie între cei doi?
Cum a reacţionat clientul la incident(e)?
Părinţii au aflat?
Ce reacţie au avut?
Cum l-au afectat aceste incidente pe client, în timpul copilăriei sau acum, ca şi adult?

8
JAMES MORRISON, M.D. PRIMUL INTERVIU

Un client vă poate da răspunsuri echivoce de genul „Nu sunt sigur” sau „Nu-mi pot aminti mai
nimic din copilărie”. Astfel de răspunsuri vă pot alerta,
uneori, că undeva, în trecutul clientului există experienţe destul de neplăcute pentru a putea fi
disponibile memoriei conştiente. Dacă insistaţi în acel moment, probabil că nu veţi afla mai multe, însă
încercaţi să identificaţi cât mai exact posibil intervalul uitat („de la 6 la 12 ani” sau „în timpul
liceului”). Vă poate ajuta mai târziu în procesul de „recuperare a memoriei”.
Aceasta e una din situaţiile în care nu va trebui să anunţaţi clientul că veţi reveni mai târziu
asupra subiectului. Promisiunea de a continua cu amintiri traumatice de mult îngropate poate părea
ameninţătoare şi poate avea consecinţe asupra relaţiei pe care o construiţi. În schimb, puteţi spune:
„Îmi pare că ai nelămuriri în această zonă. E-n regulă – nimeni nu-şi aminteşte totul din copilărie.
Însă dacă îţi va veni ceva în minte despre experienţele din perioada aceea, aş vrea să aflu şi eu, mai
târziu. Ar putea fi important.”
Faceţi o remarcă atentă pentru a reveni mai târziu, în altă şedinţă, când relaţia dvs. e mai solidă.

Violul şi abuzul partenerului

Vreme de zeci de ani, infracţiunea de viol a fost prea puţin raportată. Probabil că asta se explică
şi prin sentimentele de ruşine ale victimelor şi jena acestora, precum şi de teama de notorietate. Prin
publicitatea proceselor de „viol al celebrităţilor” şi înţelegerea mai mare pe care o avem faţă de
psihologia victimei, această atitudine s-a atenuat oarecum în ultimii ani. Totuşi, este încă un fapt
comun că pacienţii (în majoritatea lor femei) au suferit violuri sau abuzuri sexuale. Intervievatorii au
nevoie de cele mai complete informaţii în acest sens, pentru a putea stabili cel mai bun plan de
tratament pentru aceşti pacienţi, traumatizaţi de experienţele lor.
De obicei, abordarea preferată este una empatică, o invitaţie nestructurată de a descrie
evenimentele şi consecinţele lor: „Vă rog spuneţi-mi despre aceste experienţe.” Prin întrebări gentile,
care probează, ar trebui să obţineţi următoarele informaţii:
Care au fost circumstanţele? (Situaţie? Vârstă?)
Cine a fost cel care a penetrat? (Ziua? Au făcut cunoştiinţă? Mai multe persoane?)
De câte ori a avut loc contactul?
Pacientul îl/o cunoştea?
Erau în relaţii mai strânse?
A existat consum de alcool sau substanţe? Cine?
Ce sentimente a avut pacientul în acel moment?
Cine a fost anunţat?
Incidentul a fost ascultat cu empatie?
A existat acţiune legală? Dacă nu, de ce?
Care au fost efectele pe termen lung? (Căutaţi: teama, furia, ruşinea, anxietate, depresie,
simptome de stres posttraumatic.)

Emoţii similare pot fi evocate în legătură cu abuzul sexual şi fizic al abuzului din relaţiile cu
partenerul. Victimele pot fi rezistente în raportarea acestor infracţiuni, de teamă repercursiunilor,
precum abandonul sau un abuz următor.

SĂ SINTETIZĂM

Este una dintre cele mai dificle provocări pentru intervievatorul începător aceea de a-şi face curaj
să acopere subiecte sensibile. Materialul în sine este destul de clar: într-un timp limitat, trebuie întrebat
despre comportament suicidar, abuz de substanţe, sexualitate. Pentru a pune întrebări pe care societatea
noastră le priveşte în general ca fiind extrem de personale şi, în multe cazuri jenante, e nevoie, totuşi,
ca intervievatorul să lase la o parte o viaţă întreagă de pregătire, dubii personale, şi, poate, prejudecăţi.
Şi totuşi, cei din domeniul sănătăţii mintale trebuie să facă faţă cu competenţă acestor probleme în
fiecare zi.