Constantin (Costache) Negruzzi (1808, satul Hermeziu, judeţul Iaşi – 24 august

1868) a fost un om politic şi scriitor român din perioada paşoptistă.

Pașoptismul a fost ideologia participanților la Revoluția Română din 1848, expusă
în revista Dacia literară. Elemente importante erau caracterul național, militant,
scopul revoluționarilor fiind dobândirea libertății și afirmarea naționalității
române.

Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă Iaşi,
este fiul lui Dinu Negruzzi si Sofiei Hermeziu.Şi-a început învăţătura în greaca cu
unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă
singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol
intitulat Cum am învăţat româneşte.

Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face
cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un
emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această
perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în
anii 1821, 1822.

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Şalul negru după Alexandr Puşkin. Apoi
întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo.Dintre cele mai reuşite cităm
Uriaşul. O altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din
ruseşte, făcută împreună cu Alexandru Donici.

Operele în proză sunt împărţite în trei grupe, botezate cu titlul general de

Păcatele tinereţelor (1857). În prima intră Amintirile din juneţe, câteva
povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) şi O alergare
de cai (1840).

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este
Alexandru Lăpuşneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de
referinţă ale literaturii române.

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile,publicate in volumul

Negru pe Alb.
Contin peste 30 scrisori catre un prieten.Scrisorile sunt redactate in stil clasic,
avand o compozitie sobra si un echilibru perfect al continutului. De asemenea,
preocuparea pentru alcatuirea unor portrete psihologice este de origine clasica.
Interesul cititorului este atras de varietatea temelor (note de calatorie in tara
si strainatate, amintiri, probleme de istorie si arheologie, critica sociala) si de
originalitatea tratarii, de umorul fin si de critica sociala.

Negruzzi se ridica impotriva mimarii progresului. Un alt grupaj include scrisori in

care Negruzzi dezbate probleme „istorice, sociale, literare": Scrisoarea III
(Vandalism), Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva), Scrisoarea XVII (Critica) etc.
In ele, Negruzzi protesteaza impotriva distrugerii vestigiilor istorice,procedeaza
un veritabil excurs prin istoria Moldovei pentru a oferi un subiect de meditatie
contemporanilor sau, pornind de la rafinamentele vechilor texte romanesti, condamna
productia literara a prezentului, poezia „hodorogita" la auzul careia "jalea
cuprinde orice simtire".
Constantin Negruzzi isi expune parerile despre limba. Scriitorul se dovedeste si
aici a fi un spirit echilibrat, argumentandu-si cu subtilitate opiniile si
combatand excesele si fanatismele de orice fel, care ar fi pus in pericol evolutia
a limbii romane literare.