Miron Costin (1633-1691) — cronicar moldovean, unul dintre primii scriitori și

istoriografi din literatura română, erudit, cunoscător de limbi străine și

conștient de rolul culturii în evoluția statelor. Intenţia lui Miron Costin era
aceea de a scrie un letopiseţ întreg al Moldovei, „de la descălecatul ei cel
dintâi, care le au fost de Traían împăratul”, însă „cumplitele vremi” nu i-au
îngăduit să-şi împlinească proiectul.

Letopisețul Țării Moldovei este un document foarte prețios pentru istorici, fiindcă
Miron Costin, continuînd leopisețul lui Grigore Ureche, cuprinde povestirea
istoriei Moldovei de la Aaron Vodă(1595) la Dabija Vodă (1661). Letopisețul s-a
păstrat în 49 de copii, între care trei variante în alte limbi (latină, greacă,
franceză). Manuscrise cuprinde prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei, timp
în care se succed la tron 22 de domnitori. Aceasta cronica a fost tipărită pentru
prima dată de M. Kogălniceanu în 1852. Este un document de epocă, dar şi o frescă
narativă despre o istorie crudă, despre moravurile politice si tragedia Moldovei.
Sursele de informare sunt orale — povestirile boierilor bătrâni, care au participat
la evenimente ca „om de poveste”. Are un stil instruit, cultivat, cu idei universal
valabile. Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în
paragrafe, numite ”zăciale”, şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei țării.
Limba cronicii lui Miron Costin are ca model limba vie a poporului, cu o
construcţie savantă a frazei, care arată influenţa limbii latine, cu verbul la
sfârşitul propoziţiei, cu o logică a ideilor. Miron Costin este mai întâi un
scriitor şi apoi un istoric, fiindcă pagina textului este elaborată ca stil şi
ideaţie. El comentează, prin maxime şi cugetări, viaţa din Moldova. Miron Costin
este un creator de atmosferă retrăită prin actul povestirii, în care îl atrage pe
cititor. Istoria, oamenii şi ţara sunt ruinate, totul e un infern, din care scapă
doar un „om de poveste”. Este un naufragiu al omului şi al culturii. El contemplă
„paradisul devastat al Moldovei” cu durere. Letopisețul aduce în atenția
cititorului o vreme foarte zbuciumată, cu rapide schimbări de domni, încât
tristețea cronicarului, adesea exprimată în fața cititorului, trebuie înțeleasă:
”Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce
de griji și suspinuri.” Lectura Letopisețuluiatestă o personalitate complexă, cu
mari disponibilități artistice, determinate de sensibilitatea autentică a autorului
și de cerințele rigorilor discursului istoric.