Respect fata de patrie

De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si Dimitrie
Cantemir au saltat literatura romana pe cele mai inalte culmi.

In conceptia despre lume si viata, Miron Costin, unul dintre primii cronicari care a scris in limba
tarii, este un providentialist. Ca toti contemporani sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si
tot el o carmuieste, facandu-si simtita prezenta in anumite fenomene naturale.

Miron Costin (1633-1691) a fost unu l dintre cei mai mari cronicari români, personalitate de prim
rang a literaturii române din secolul XVII. Criticii literari spun că, deși Miron Costin a fost tratat
în literatură ca un cronicar al epocii sale, scrisul său se ridică la rang de artă literară

Născut în anul 1633, fiul lui Ion Costin, hatman, și al Saftei, nepoata domnitorului Miron
Barnovschi și înrudită cu familiile boierești Balica și Movilă. Politica filo- polonă a tatălui îi
aduce încă din copilărie indigenatul (1638) și titlul de nobil polon. Își face studiile în Polonia, la
Colegiul Iezuit din Bar (1647- 1652), mutat o vreme la Camenița (1648-1650). Demonstrarea în
operele sale a originii romane a poporului nostru și a latinității limbii române se datorează, în
mare parte, și cunoștințelor istorice și lingvistice dobândite aici.

Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog,

posedând în aceeași măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche și latină. Se întoarce
în patrie abia la începutul anilor 1650, unde în scurtă vreme urcă vertiginos pe scara unor înalte
dregătorii boierești până la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 până la sfârșitul anului
1683, când se retrage din activitatea de stat.

Prima scriere importantă a lui Miron Costin este Viaţa lumii, un poem filosofic pe tema fortuna
labilis, care pune în circulaţie unele motive, cum ar fi timpul trecător şi ireversibil, viaţa ca vis şi
soarta nedreaptă. În finalul acestui poem Miron Costin concluzionează că dacă viaţa este un vis
singura consolare a omului este credinţa în Dumnezeu. Lucrarea sa fundamentală este
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul.
Letopiseţul descrie istoria Moldovei, până în 1661, anul morţii lui Ştefăniţă Lupu, fiind o operă
mult mai modernă decât cea a lui Grigore Ureche, deoarece evenimentele istorice sunt prezentate
din multiple puncte de vedre: social, economic şi politic. O altă operă importantă a lui Miron
Costin este şi De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, lucrare rămasă
neterminată, în care este demonstrată cu argumente ştiinţifice originea romană a moldovenilor şi
identitatea lor etnico-lingvistică cu românii ardeleni şi muntenii. Prin ideile vehiculate, această
carte devenit una de căpătâi a Şcolii Ardelene. A mai elaborat, în limba poloneză, o Cronică a
Ţărilor Moldovei şi Munteniei (Cronica polonă), dedicată prietenului său Marcus Matezynski.
"De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor" a fost scrisa spre sfarsitul vietii
marelui carturar si a ramas neterminata.

Destinul a facut ca, din ordinul unui domnitor prea batran si temator sa nu-si piarda tronul, capul
lui Miron Costin sa cada sub securea calaului; sufletul lui de roman se izbavise insa prin opera pe
care o lasase neamului sau.

Titlul complet al lucrarii indica scopul propus de autor: de a stabili adevarul asupra originii
moldovenilor (romanilor).

Chiar din capitolul I (in care se face o prezentare a Italiei,), intelegem ca tara din care "au iesit"
stramosii (spre a veni in Dacia), este Italia; ideea umanista a descendentei noastre latine se
prefigureaza inca din titlu.

Sub raport compozitional, lucrarea "De neamul moldovenilor... "este alcatuita din sapte capitole
in care autorul prezinta geneza poporului roman, de la intaiul "descalecat" al lui Traian, in Dacia.
Pentru aceasta, Miron Costin impleteste date din istoria romanilor, cu date despre cucerirea
Daciei de catre Traian, oferind argumente arheologice, lingvistice si etnografice in sprijinul tezei
originii latine a poporului roman.

"De neamul moldovenilor..." este precedata de o "Predoslovie catre cetitoriu" in care autorul isi
expune motivele care l-au determinat sa scrie lucrarea.

Prefata se deschide prin precizarea obiectului cartii, care este "inceputul tarilor acestora" adica
nasterea poporului roman. Tot in prima fraza, referindu-se la "neamul" moldovenesc, muntenesc
si la romanii din Transilvania, autorul sugereaza unitatea noastra etnica, indiferent de granitele
istorice temporare.

Daca in poemul "Viata lumii" acelasi Miron Costin ne lasase sentimentul efemeritatii umane,
acum, timpul este privit ca statornicie, romanii ramanand in "aceste parti de pamant", veacuri
intregi.

Din aceasta perspectiva gigantica asupra timpului, cronicarul i se adreseaza nu

cititorului,contemporan, ci altuia, peste sute de ani: "Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite
cetitorule, sa-ti daruiasca dupa aceste cumplite vremi anilor nostri, candva si mai slobode
veacuri, intru care, pe langa alte trebi, sa aibi vreme si cu cetitul cartilor a face iscusita zabava,
ca nu este alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viata omului zabava decat cetitul
cartilor"
Iubirea de neam l-a determinat insa a trece peste aceste greutati, pentru ca adevarul despre
originea poporului nostru sa patrunda in universalitate ("sa scot lumii la vedere") si sa ramana in
eternitate.
Patriotismul autorului se vadeste si aici, in dorinta ca, asemenea altor popoare mari, si romanii
sa-si cunoasca etnogeneza: "Indemnatu-m-au mai multu lipsa de stiinta inceputului acestii tari
(...) toate alte tari stiindu inceputurile sale".

In spirit umanist, autorul afirma originea latina a poporului roman si unitatea lui pe intreg
teritoriul national: "ca toti un neam si o data discalecati santu".

Scopul lucrarii este polemic, autorul criticand in termeni duri pe cei care copiasera cronica lui
Grigore Ureche si introdusesera niste "ocari" la adresa romanilor: ei sustineau ca stramosii nostri
se trag din temnitele Romei, aruncand astfel un blam etern asupra neamului. O asemenea fapta
nu putea fi iertata de cronicarul patriot, date fiind consecintele ei in curgerea timpului: "Nici este
saga a scrie ocara vecinica unui neam".

Cu o probitate exemplara, Miron Costin "ne obisnuieste cu responsabilitatea vesniciei" (M.

Tanasescu), asumandu-si in fata posteritatii ceea ce a scris: "Eu voi da sama de ale mele cate
scriu".

Aceeasi probitate o manifesta autorul in recunoasterea meritelor lui Grigore Ureche care a
inceput consemnarea faptelor istorice "de dragostea tarii".

Din "Predoslovie catre cetitor iu" se desprind inaltele trasaturi morale ale autorului: patriotismul,
orgoliul de a face parte dintr-un neam cu origine aleasa, raspunderea in fata posteritatii,
sentimentul adevarului.
Stilul lucrarii se caracterizeaza prin echilibrul intre fraza de tip latin, exprimarea populara si
limba ingrijita. Expresia orala, adresarea directa, enumeratia, plasticitatea exprimarii, constituie
tot atatea calitati ale stilului costinian.

"De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor" reprezintă un adevărat simbol al
conştiinţei latine şi al mîndriei originii romane de neam a poporului nostru. Spiritul şi ideile din
această operă au fost dezvoltate, căpătînd dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui
Dimitrie Cantemir.
Pe lângă simțul de observație dezvoltat, pe lângă atracția spre anecdotă, pe lângă darul narațiunii
și al dialogului, Costin cunoaște mai ales tensiunea ideii pe care o mânuiește firesc. El știe să
demonstreze și are patos, putere de convingere, fiind mai ales un om cult, rafinat, cu permanent
îndemn de a generaliza și filosofa. Aceste daruri dau și varietatea stilistică a letopisețului. Cu
retorica avusese contact în timpul studiilor de la Bar și dovedește că o stăpânește cu siguranță.