Grigore Ureche

Letopisetul lui Grigore Ureche dateaza fapte din istoria Moldovei (1359-1594), perioada de mari
framantari care-l face pe cronicar sa vorbeasca despre Moldova ca despre o tara "miscatoare si
neasezata". In aceste conditii, principala atitudine a oamenilor era lupta, cronicarul urmarind sa
trezeasca in contemporani sentimentul patriotic si ideea ca jugul turcesc poate fi inlaturat.

In centrul cronicii lui Grigore Ureche sta figura lui Stefan cel Mare caruia cronicarul ii realizeaza un
portret de tip medalion dupa rigorile clasicismului, ilustrand mai intai o trasatura fizica pentru ca
accentul sa cada pe portretul moral.

Grigore Ureche a pribegit de mic impreuna cu tatal sau in Polonia si a studiat la Lwow, intrand mai
devreme in contact cu ideile umaniste care se manifestau deja in acea tara. Intors in tara, incepe sa
scrie Letopisetul motivat de pretul pe care il pun umanistii pe cultura si pe scrierile vechi.
Desemenea, efortul lui de a recupera istoria "ca sa nu se piarda in negura uitarii" este un act de
patriotism justificat de conditiile social-istorice si politice in care traia cronicarul. Cronica sa nu este o
simpla insiruire de date reci, istorice, ci o opera in care se regasesc si elemente de literatura intrucat
cronicarul nareaza evenimente, comenteaza si realizeaza portrete de domnitori sau boieri dupa
modelul clasic. Prin urmare, Grigore Ureche pune bazele limbii literare romanesti prin accent pe
portretul literar. Din punct de vedere istoric apar in cronica sa elemente de etnogeneza, Ureche fiind
printre primii care semnaleaza unitatea romanilor ("toti romanii de la Rau se trag"). Apar si elemente
de continuitate si latinitate a poporului si a limbii romane.

Cronica lui Grigore Ureche nu s-a pastrat in original, ci intr-o copie realizata de trei calugari care au si
intervenit in text (Misail Calugarul, Simion Dascalul, Eustatie Logofatul).

Miron Costin

Este cel mai erudit dintre cronicarii moldoveni, cunoscator al culturii greco-latine si a limbilor greaca
si latina. Ca si inaintasul sau, pribegeste impreuna cu familia in Polonia si va studia la colegiul din Bàr.
Isi construieste o cultura solida si, cand va reveni in Moldova, va scrie Letopisetul de unde l-a lasat
Grigore Ureche. Daca acesta excela in arta portretului, Miron Costin exceleaza in arta descrierii. O
astfel de descriere apare in cronica atunci cand cronicarul prezinta o invazie de lacuste in timp ce
mergea inspre colegiu. Sustine si el ideile despre etnogeneza si nareaza implicat comentand,
intrebandu-se, argumentand. Jumatate de cronica prezinta elemente traite de cronicar. A avut o
viata grea, zbuciumata pentru ca in cei 65 de ani de viata s-au perindat 22 de domnii. Moare
decapitat de Constantin Cantemir fiind acuzat de unelitiri impotriva domniei.

Pentru ca nu a avut timp in cronica sa sa voarbeasca despre primul descalecat, va scrie o opera
aparte intitulata "De neamul moldovenilor din ce tara au iesit stramosii lor". Este o opera in care
cronicarul, dintr-un adanc sentiment de patriotism se va ridica cu argumente puternice impotriva
celor trei copisti ai cronicii lui Grigore Ureche care negau originea nobila a neamului nostru,
afrimand ca romanii s-ar trage din "tanharii adusi de Traian de la Roma". De o deosebita importanta
este "Predoslovia" asezata in fruntea acestei lucrari. Aceasta prefata este defapt o marturie
dramatica a unui carturar patriot care n-a putut suporta ocarile aduse acestui neam. Texul capata
caracter polemic si pe alocuri accente pamfletare. Aceasta scriere pornita din sentimente nobile
reprezinta defapt zbuciumul unei constiinte care cunoaste indoiala, teama, mahnirea si durerea,
admiratia, indignare si dispretul. Si el isi asuma responsabilitatea celor scrise stiind ca va fi judecat de
posteritate.
Pe langa cele doua opere, a mai scris si un numar insemnat de lucrari istorice si poeme in limba
romana si polona.

Ion Necule

Nu a avut sansa ca ceilalti doi cronicari sa se formeze in Polonia. Ramane orfan la 9 ani si pleaca la
rude in Muntenia. Astfel, are posibilitatea sa constate ca si in Muntenia se vorbea limba romana. Se
inrudeste cu familia Cantemir si, mai tarziu, va fi sfetnicul de taina, prietenul si indrumatorul lui
Dimitrie Cantemir.

Peregrineaza impreuna cu Cantemir in Rusia timp de 7 ani, dupa ce domnitorul a fost invins de turci
la Stanilesti (1771) si a trebuit sa se autoexileze in aceasta tara. Deasemenea mai pribegeste inca 2
ani prin lume, dupa care revine in Moldova; ii sunt inapoiate titlurile si averile, iar la batranete
incepe sa scrie Letopisetul de acolo de unde l-a lasat Miron Constin.

Exceland in arta naratiunii, cronicarul prezinta povesti din amintire, intamplari traite de el si, de
aceea, naratiunea este subiectivizata, exprimand o profunda implicare a naratorului in text. Tonul,
pe alocuri cald - cand vorbeste despre tara, pe alocuri barfitor - cand vorbeste despre domnitori si
boieri, confera textului fluenta si accesibilitate. Ca si Creanga, cronicarul foloseste limba vie a
poporului, dand impresia de oralitate prin cateva elemente precum: formule de adresare, interjectii
care exprima sentimente profunde, expresii si proverbe populare.

A sasea parte din opera este ocupata de figura lui Dimitrie Cantemir. Portretele lui se remarca prin
evidentierea unei singure trasaturi dominante, fie fizica, fie morala, fie pozitiva sau negativa.

In fruntea Letopisetului, Neculce asaza o culegere de 42 de legende ("O sama de cunvinte").

Cronciarul acorda valoare documentara acestor legende, dar lasa pe cititor sa le aprecieze cum
doreste ("Cine va citi si le va crede, bine va fi, iara cine nu la va crede, iara cine nu la va crede, iara
bine va fi, cine precum ii va fi voia asa va face".