Satul, spatiul matrice al spiritualitatii romanesti.

In literatura noastra, cat si in intraga cultura romananeasca, tema satului a

fost una dintre cele mai distinctive concepte, fiind specifica scriitorilor romani.
Satul reprezinta un cadru spiritual, pur, unde traditiile si obiceiurile sunt
pastrate in adancul eternului. Spatiul satului apropie sufletul omului de datina
strabuna si ii asigura o existenta vesnica in armonie cu natura. In viziunea lui
Lucian Blaga, satul constituie un univers special, un spatiu mitic unde moartea si
viata se impletesc intr-o singura forta, unde existenta devine vesnica. Dintre
poeziile lui Lucian Blaga care ating aceasta tema se remarca "Sufletul satului" si
"Satul minunilor".
Poezia "Sufletul satului" ,reprezentata de versul celebru "Eu cred ca vesnicia sa
nascut la sat" exprima ideea blagiana fundamentala a eternitatii satului. Spatiul
rural a fost punctul de origine culturii romanesti si ramane un vesnic centru al
lumii. Uniunea omului cu natura si armonia ritmului existential intr-un cadru rural
esete bine redata de versurile: "Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte
mai rar, /ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, /ci adânc în pământ undeva." Eul liric
pune accent pe aceasta legatura sacra dintre om si sat, atat de apropiata
sufletului roman, dornic de pitoresc. Divinitatea satului este la fel exprimata in
versul: "Plin este satul de aromele zeului" din "Satul Minunilor".Versul "Sufletul
satului falfaie pe langa noi" sugereaza frumusetea esentei satesti, carui ii este
atribuit un suflet, asemanator unei fiinte vii. Nucleul satului, acel "suflet" este
sugerat de elimentele specifice: "iarba taiata", "cadere de fum din stredini de
paie", "joc de iezi pe morminte inalte". Eul liric simte o profunda nostalgie si
atasare de spatiul rural, unde mitul se impleteste cu realititatea si viata
functioneaza alaturi de moarte intr-un ciclu continuu al existentei.
Satul poate fi considerat o lume aparte, dominata de liniste sufleteasca, vesnica
divinitate si comuniunea cu natura. Radacinele romanesti se trag din acest cadru
sfant al satului si tind spre spiritualitatea lui perpetua.