Învăţarea eficientă

1. Bazele şi strategiile pentru îmbunătăţirea stilului şi a organizării procesului de învăţare................ 2

1. Definiţia şi tipurile de învăţare............................................................................................................... 2
2. Stilurile de învăţare.............................................................................................................................. 2
3. Managementul timpului în procesul de învăţare..................................................................................... 2
4. Ascultarea activă.................................................................................................................................. 3
5. Citirea materiei, marcarea textului şi luarea notiţelor............................................................................. 3
6. Recapitularea materiei şi uitarea........................................................................................................... 4

1/5
1. Bazele şi strategiile pentru îmbunătăţirea stilului şi a
organizării procesului de învăţare

1. Definiţia şi tipurile de învăţare

Învăţarea se poate defini ca: schimbare progresivă şi relativ permanentă a individului, apărută sub influenţa mediului
înconjurător şi determinată de nevoile individului care sunt într-o continuă schimbare.
În funcţie de faptul dacă învăţăm sau nu cu o anumită intenţie, deosebim: învăţarea simplă şi învăţarea complexă.
Formele simple sunt: sensibilizarea, deprinderea şi condiţionarea clasică, iar prin acestea nu dobândim noi capacități
şi nu învăţăm cu o anumită intenţie. Formele complexe de învăţare sunt: învăţarea instrumentală, învăţarea prin
analiză şi învăţarea după model, în urma cărora dobândim noi capacități şi învăţăm cu o anumită intenţie
Transferul învățării este orice transmitere a efectului învățării anterioare asupra învățării viitoare.
Putem clasifica metodele de învățare în felul următor:

Învățare logică vs. învățare mecanică,

Învățare senzomotorie vs. învățare receptivă (verbală),
Receptiv vs. învățarea prin descoperire,
Învățare convergentă vs. învățare divergentă (creativă).

2. Stilurile de învăţare

Stilul de învăţare reprezintă comportamente caracteristice ale elevilor, care se pot folosi ca un indicator relativ stabil al
modului în care elevii primesc, interacţionează şi răspund la mediul de învăţare. Cea mai răspândită şi mai simplă
clasificare a stilurilor de învăţare este clasificarea care subînţelege 3 stiluri de învăţare. Cele 3 stiluri sunt: stilul vizual,
stilul auditiv şi stilul chinestezic (tactil).

Conform clasificării realizate de Kolb, dar în conformitate cu cercul de învăţare experimentală, există 4 tipuri de elevi în
funcție de stilul de învăţare. Aceştia sunt:

Activii (acomodatorii) - se bucură de noi experienţe şi oportunităţi, care le permit să înveţe prin experimentare. În
procesul de învăţare, le place să participe activ. Cel mai bine învaţă din exerciţii scurte şi interactive.
Reflexivii (divergenţii) - le place să observe şi să reflecteze asupra informaţiilor înainte de a acţiona. Iau decizii
doar atunci când sunt pregătiţi şi nu le place să se grăbească. Cel mai bine învaţă prin observare şi din
experienţele altor persoane.
Teoreticienii (asimilatorii) - le place să cerceteze metodic. Ei analizează fiecare pas şi pun întrebări. Sunt analitici şi
detaşaţi. Învaţă asemenea reflexivilor, însă le place să aplice propriile concepte şi modele teoretice.
Pragmaticii (convergenţii) - caută mereu soluţiile practice, nu le place să teoretizeze şi vor să dobândească
experienţe practice. Acţionează repede şi cu încredere în sine. Învaţă la fel ca activii, însă le place să aibă un
obiectiv practic pentru activităţile lor.
Nu există ca un stil de predare să fie cel mai bun și nu este bine să utilizăm doar un singur tip de material și metodă de
lucru, dar este bine să știm în ce și cum obținem cele mai bune rezultate pentru a evidenția acest lucru, precum și a ști
care ne sunt punctele slabe în ideea de a le îmbunătăţi.

3. Managementul timpului în procesul de învăţare

2/5
 Managementul timpului începe cu planificarea sarcinilor, stabilirea priorităţilor, planificarea şi distribuirea timpului.
Astfel, vă asiguraţi că vă ocupaţi de activităţile corecte şi de sarcinile şi problemele-cheie. De asemenea, utilizarea
timpului trebuie constant analizată. Prima schemă vă arată dacă aveţi stabilite anumite obiective de învăţare, dar şi
cum să le realizaţi. A doua schemă se referă la planul de învăţare: dacă aveţi un plan de învăţare şi dacă îl respectaţi. A
treia schemă se referă la abilitatea de gestionare a priorităţilor în procesul de învăţare (a lucrurilor importante care
trebuie realizate). A patra schemă pune în prim-plan pregătirea voastră de a schimba tot ceea ce nu este bun în
gestionarea timpului în procesul de învăţare.
Cele mai importante 5 principii de management al timpului în procesul de învăţare sunt:

1. Pregătirea este elementul primar al managementului timpului. În faza de pregătire, se defineşte planul de
învăţare şi se realizează orarul activităţilor.
2. Al doilea principiu al managementului timpului este formularea obiectivelor de învăţare. Un obiectiv bine stabilit
este concret, măsurabil, realizabil, relevant şi limitat din punct de vedere temporal.
3. Al treilea principiu de management al timpului în procesul de învăţare este împărţirea sarcinilor în sarcini mai
mici.
4. Al patrulea principiu este stabilirea priorităţii sarcinilor.
5. Prin al cincilea principiu se înţelege faptul că cele mai grele şi mai exigente lucruri trebuie făcute atunci când
sunteţi cei mai productivi şi mai concentraţi.
Cei șase mari hoţi de timp în procesul de învăţare sunt:

1. Planificarea slabă;
2. Lipsa de priorităţi/obiective;
3. Amânarea;
4. Întreruperile;
5. Efortul prea mare;
6. Masa de lucru aglomerată.

4. Ascultarea activă

Ascultarea activă duce la o mai bună înțelegere și relații mai bune între interlocutori.
Pentru ca ascultarea să se poată numi activă, trebuie să vă folosiţi următoarele abilităţi: parafrazarea şi
rezumarea. Utilizând aceste tehnici nu înseamnă că trebuie să fiţi de acord cu tot ceea ce a spus a doua persoană, ci că
aţi înţeles ceea ce vi s-a spus.
Conform modelului SIER, există 4 etape-cheie: receptarea mesajului, aşezarea lui în context, evaluarea mesajului şi
parafrazarea.
Tipuri de neascultare:

Pseudo-ascultarea;
Ascultarea selectivă;
întreruperea interlocutorului;
Ascultarea în ambuscadă.
Câteva dintre regulile-cheie ale ascultării active sunt: atenţia canalizată pe temă, revizuirea a ceea ce ştiţi despre tema
pe care o veţi asculta, observarea profesorului sau vizionarea materialelor pe ecran, suprimarea emoţiilor şi a
nerăbdării, comentarea pe scurt şi argumentată a conţinutului după ascultarea acestuia, luarea notiţelor în timpul
ascultării cursului, prin scrierea acestora cu propriile cuvinte şi prin utilizarea imaginilor şi a schiţelor, precum şi
scrierea unui rezumat după ascultarea materiei.
Ascultarea activă este în esență gândirea critică.

5. Citirea materiei, marcarea textului şi luarea notiţelor

3/5
 Cele 5 faze ale procesului de citire a materiei sunt:

1. Parcurgeţi rapid capitolul - citiţi capitolul introductiv, titlurile, subtitlurile, precum şi rezumatul ultimului capitol.
Observaţi toate diagramele, graficele, tabelele şi notele de subsol.
2. Formulaţi întrebări - transformaţi fiecare titlu într-o întrebare. 
3. Citiţi textul pentru a primi răspunsul la întrebări - citiţi textul având în vedere întrebarea pe care aţi formulat-o
atunci când aţi citit titlul capitolului.
4. Marcaţi şi subliniaţi - după citirea unui capitol scurt, reveniţi şi subliniaţi cuvintele (nu propoziţiile întregi) care
răspund la întrebarea pe care aţi formulat-o.
5. Repetaţi - la sfârşitul unui capitol, aduceţi-vă aminte de întrebarea pe care aţi formulat-o pentru titlu şi încercaţi
să răspundeţi la ea.
Paşi similari are şi metoda SQ3R: „Survey” (imaginea de ansamblu), „Question” (întrebarea), „Read” (citirea), „Recite”
(citirea cu voce tare) şi „Review” (revizuirea).
Marcarea textului în timpul citirii este o parte importantă a strategiei de învăţare, de aceea:

1. Înainte de a începe să marcaţi textul, este obligatoriu să citiţi întregul capitol sau o parte din text stabilită anterior;
2. Marcaţi cele mai importante fapte şi exemple care vă ajută să înţelegeţi, precum şi definiţiile şi cuvintele mai
puţin cunoscute şi necunoscute;
3. Marcaţi textul prin sublinierea sau colorarea lui cu markere speciale;
4. Nu folosiţi multe culori;
5. Nu marcaţi textul la prima citire;
6. În loc de sublinierea şi colorarea cuvintelor din text, lângă părţile importante din text puteţi să puneţi linii
verticale sau semnul exclamării;
7. Folosiţi propriile cuvinte pentru a lua notiţe scurte atunci când interpretaţi o idee;
8. Notele pe care le scrieţi trebuie să fie scurte şi clare. Acestea vă asigură o revizuire şi o recapitulare mai eficientă a
materialului.

Când luaţi notiţe:

Nu luaţi notiţele imediat după prima citire; 

După ce terminați prima citire a lecţiei, marcaţi şi găsiți cele mai importante idei, mesaje, titluri şi subtitluri;
După găsirea celor mai importante idei şi concluzii, încercaţi să parafrazaţi informaţiile respective;
Nu copiaţi părţi întregi din lecţia pe care o citiţi;
Folosiţi mai multe surse. Un bun mod este să selectaţi mai întâi sursa principală, care să fie bună din punct de
vedere conceptual, să extrageţi notiţele din aceasta, să faceţi scheletul principal, iar apoi, pe baza lui, să adăugaţi
informaţii din alte surse;
După ce terminaţi cu luarea notiţelor, citiţi-le încă o dată.

6. Recapitularea materiei şi uitarea

Procesul de uitare presupune o uitare totală sau parţială, permanentă sau temporară a ceea ce aţi învăţat, precum şi
imposibilitatea de reproducere sau recunoaştere a materialului învăţat.
Deosebim 2 tipuri de uitare: spontană și activă.

1. Uitarea spontană - acest tip de uitare apare dacă nu se repetă o materie sau dacă nu se aplică cunoştinţele
dobândite. În acest caz, cunoştinţele se uită treptat.
2. Uitarea activă - acest tip de uitare apare atunci când interferează reciproc două tipuri de materii (de exemplu, mai
întâi se învaţă managementul, iar apoi continuăm cu marketingul)
Viteza de uitare a materiei învăţate este cea mai mare după încetarea învăţării. Cu timpul, uitarea este tot mai
încetinită, însă şi în continuare este în creştere.

4/5
Strategia intervalelor optime presupune programarea recapitulării materiei la intervale de timp atent alese, care se
numesc intervale optime.
Intervalele optime se calculează pe baza a două criterii opuse.

1. Intervalele trebuie să fie suficient de lungi, încât să asigure o frecvenţă redusă a recapitulării, pentru a putea
beneficia de aşa-numitul efect al separării, conform căruia există o anumită limită până la care trebuie prelungit
intervalul dintre repetări, astfel încât să se obţină o memorare mai bună.
2. Intervalele trebuie să fie suficient de scurte pentru a putea asigura că materia nu este uitată.

Aceasta înseamnă că intervalele trebuie să fie atât de lungi cât este necesar pentru a uita o mică parte din cunoştinţele
dobândite.

Urmărind această strategie, procesul de recapitulare se poate organiza aproximativ pe baza următoarelor principii. Cel
mai bine ar fi ca prima recapitulare să fie efectuată aproximativ la 15-20 de minute după o învăţare care a durat în jur
de o oră. Dacă notiţele au fost corect luate, recapitularea ar trebui să dureze aproximativ 10 minute. În acest mod, veţi
reţine ceea ce aţi învăţat pentru o zi. Apoi, în ziua următoare ar trebui să efectuaţi a doua recapitulare, care va dura
aproximativ 5 minute. După a doua recapitulare, nivelul de memorare a lecţiilor învăţate este mult mai mare. După 7
zile, recapitulaţi materia pentru a treia oară, aceasta având o durată de câteva minute. Această recapitulare împreună
cu a patra recapitulare care urmează după o lună de zile este, de obicei, suficientă pentru memorarea pe termen lung a
datelor şi informaţiilor. Toate intervalele de timp date în tabel şi organizarea ritmului de recapitulări trebuie
obligatoriu adaptate fiecărei situaţii în parte în procesul de învăţare.

5/5