Combaterea fenomenului de violenta scolara

Violenţa a devenit o problemă gravă şi îngrijorătoare. Întâlnim violenţă acolo unde

ar trebui să fie înţelegere şi armonie, adică în familie; în şcoală unde ar trebui să existe
educaţie, vedem violenţă, pe stradă şi în societate la fel.
Tot mai des in ultimul timp parinţii se plâng de copii lor, deoarece aceştia sunt mai
agitaţi, mai greu de stăpânit, vorbesc urât, stau ore în şir în faţa televizorului şi a
calculatorului.
Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal sau
social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii ce poate fi: fizică, materială
sau psihică.
Se identifică trei tipuri de violenţă: violenţă fizică, violenţă economică şi violenţă
morală. Sub eticheta „violenţă”, descoperim o diversitate de forme de conduită cum ar
fi: poreclirea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a acorda ajutor,
bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea sau mai simplu, violenţa
fizică şi violenţa verbală.
Violenţa perturbă grav mediul şcolar. Ea conduce la o deteriorare a climatului în
şcoală, afectează raporturile elev-elev şi elev-profesor şi generează sentimente de
insecuritate, de teamă, de angoasă care influenţează negativ dezvoltarea normală a
elevului. Şcoala este un loc unde elevii se instruiesc, învaţă dar este şi un loc unde se
stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea
cognitivă, afectivă şi morală a copilului.
Agresivitatea este un comportament distructiv şi violent orientat spre persoane,
obiecte sau spre sine. (Popescu - Neveanu)
Frustrarea rămâne una dintre cele mai importante surse ale agresivităţii.
Agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării şi orice frustrare antrenează o
formă de agresivitate.

1
 Violenţa şi agresivitatea
Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu agresivitatea. Este dificil de
realizat deosebirile de nuanţă dintre cele două concepte (agresivitate şi violenţă).
M. Floro face o diferenţiere între violenţă şi agresivitate:
- criteriul funcţional: agresivitatea ţine mai mult de gandire, de proiect în timp
ce violenţa e de ordinul gândirii noastre;
- criteriul topologic: agresivitatea ar fi mai ales internă, în timp ce violenţa
este mai ales externă;
- criteriul etic trimite la distincţia dintre acceptabil şi inacceptabil;
agresivitatea îi permite individului să înfrunte problemele şi este considerată acceptabilă,
violenţa este inacceptabilă şi produce suferinţă, durere.
Manifestări ale comportamentului violent şi agresiv
Formele de violenţă ce se manifestă în mediul şcolar: violenţa verbală (amenintări,
jigniri), violenţa fizică (lovituri, încăierări), degradări ale bunurilor (deteriorarea
mobilierului, scrisul pe pereţi, spartul geamurilor), refuzul de a lucra, absentismul,
perturbarea şi deranjarea cursurilor.
Când se vorbeşte despre violenţă în şcoală se consideră drept surse favorizante şi
anumiţi factori externi: mediul familial, mediul social şi unii factori ce ţin de individ, de
personalitatea lui.
Comportamentele violente îşi pot avea originea şi într-un management defectuos
al clasei. Lipsa de comunicare şi atitudinea profesorului faţă de elevi poate genera de
asemenea situaţii conflictuale ori comportamente violente.
Prevenirea violenţei şi agresivităţii
Şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei. Se întâlnesc trei tipuri
de prevenţie pe care le poate asigura şcoala:
- prevenţie primară;
- prevenţie secundară;
- prevenţie terţiară.
Respectarea regulilor din şcoli este o condiţie a socializării care însemnă pentru
elevi să trăiască în relaţii de respect reciproc excluzând violenţa.
Regulile şcolare vizează ţinuta, efectuarea temelor, prezenţa la cursuri, limbajul
folosit, modalităţile de adresare, respectul faţă de celălalt, păstrarea bunurilor şcolare,
toleranţa, solidaritatea, într-un cuvânt maniera de a se comporta astfel încât viaţa în
colectivitate să fie cât mai plăcută şi mai agreabilă.

2
 Nu întotdeauna profesorul reuşeşte să rezolve problemele de comportament,
situaţiile conflictuale. Atunci se impune lucrul în echipe pedagogice care să includă mai
multe persoane: diriginţi, profesori ai clasei, părinţi, medici şcolari, psihologi, pedagogi.
Pentru fiecare situaţie în parte este necesară mai întâi o anchetă care să stabilească datele
problemei, formele de violenţă, cauzele acestora şi apoi să se constituie grupuri de lucru
pentru a analiza datele obţinute şi a se găsi soluţii. Nu putem spune că prin toate aceste
propuneri am oferit reţete, soluţii sigure, prevenirea şi stăpânirea fenomenului violenţei
şcolare. Fiecare situaţie cu care se confruntă profesorul este unică din punctul de vedere
al cauzelor şi al formelor de manifestare.
Pentru ca şcoala să îşi asume rolul de prevenire şi stăpânire a violenţei, prima
investiţie trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. În condiţiile unui mediu
familial instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta pentru elev o a doua
şansă. Organizarea unor cursuri de formare ar putea porni de la următoarele obiective:
- observarea atentă a comportamentului elevilor pentru o mai bună înţelegere
a cauzelor actelor de violenţă;
- ameliorarea comunicării cu elevii ce manifestă comportamente violente;
- stabilirea unor relaţii de încredere;
- dezvoltarea parteneriatului şcoală – familie, familie – şcoală;
- colaborarea cu specialiştii.
Totuşi este mai uşor să alegi ce se potriveşte mai bine dintr-o serie de posibilităţi
decât să procedezi la întâmplare prin tatonări succesive aplicând regulile învăţării prin
încercare şi eroare.
În cartea „Cum se formează copii noştri”, Dorothy Law Nolte spune: „Faptul că
le oferim copiilor noştri o lume plină de încurajare, toleranţă şi preţuire, o lume în care
să aibă parte de acceptarea, aprobarea şi recunoaşterea noastră, o lume în care să
dăruiască din tot sufletul şi să se aştepte în schimb la corectitudine, bunăvoinţă şi
consideraţie, le poate transforma viaţa şi poate transforma calitatea vieţii tuturor celor
care le sunt în preajmă”.

Redactat,
Prof. Virgiliu Butufei