Prezentare DREPT

Experimentul Stanford Prison a dus la descoperirea unor informații

importante în domeniul psihologiei umane.
Scopul a fost acela de a investiga ușurința cu care oamenii se
conformează rolului de gardian și de prizonier într-un exercițiu, bazat
pe jocul de rol, care simula viața din penitenciar.
Psihologul american Philip Zimbardo a fost inițiatorul acestui
experiment, în anul 1971. El a fost interesat să afle dacă brutalitatea
raportată în rândul gardienilor din închisorile americane s-a datorat
personalității sadice a acestora sau dacă a avut mai mult de a face cu
mediul în care se aflau (închisoarea).
De exemplu, prizonierii și gardienii pot avea personalități care fac
conflictul inevitabil (vorbim despre deținuții lipsiți de respect față de
lege și ordine sau despre gardieni dominanți și agresivi). În mod
alternativ, deținuții și paznicii se pot comporta într-o manieră ostilă din
cauza structurii rigide a puterii din mediul penitenciarelor.
Procedura:
Pentru a putea studia rolurile pe care oamenii le joacă în situațiile din
închisoare, Zimbardo a transformat subsolul Departamentului de
Psihologie de la Universitatea Stanford într-o închisoare falsă.
El a solicitat voluntari pentru experimentul său. Astfel, peste 70 de
persoane au răspuns anunțului și au fost primiți la interviu. Aici le-au
fost administrate teste de personalitate pentru ca acele persoane cu
probleme psihologice, dizabilități medicale sau cu istoric de infracțiune
și abuz de droguri, să fie eliminate.
În final din cele 70 de persoane participante la interviul de evaluare au
fost selectați 25 de studenți de gen masculin. Ei au fost repartizați la
întâmplare în rolul de prizonier sau gardian. Au existat două persoane
de rezervă. O persoană a renunțat, astfel că experimentul a avut 10
persoane în rol de deținut și 11 în rol de gardian.
Gardienii lucrau în ture – 3 persoane/ tură – și erau înlocuiți după 8 ore.
Prizonierii au fost repartizați câte 3 într-o cameră.
În închisoarea simulată exista și o celulă de detenție unde erau puși să
stea deținuții agresivi.
Experimentul a căutat să simuleze viața reală dintr-o închisoare, deci
prizonierii erau tratați ca toți ceilalți infractori. Erau arestați în propriile
case, fără avertisment și duși la poliția locală. S-au luat amprente și au
fost fotografiați. Apoi au fost legați la ochi și duși la Departamentul de
Psihologie al Universității Stanford, unde Zimbardo amenajase
închisoarea- cu uși și ferestre cu gratii, pereții albi și celule mici.

Când au ajuns în închisoare deținuții au fost dezbracați, le-au fost

confiscate bunurile personale, au primit haine specifice celor închiși și
o lenjerie de pat. Aveau un lanț în jurul gleznei și un număr de
identificare lipit de uniformă. Ei puteau fi identificați doar în baza
acelui număr. S-a recurs la acest gest deoarece se dorea păstrarea
anonimatului.
Gardienii purtau uniforme kaki, aveau un fluier la gât și un baston
împrumutat de la poliție. Purtau ochelari de soare speciali pentru ca
contactul vizual cu deținuții să fie imposibil.
Primul grup de trei gardieni a lucrat 8 ore (în timp ce ceilalți au rămas
la dispoziția experimentatorului). Ei au fost instruiți să facă tot ceea ce
credeau că este necesar pentru a menține ordinea, a respecta legea și
pentru a obține respectul prizonierilor. NU LE-A FOST PERMISĂ
NICIO FORMĂ DE VIOLENȚĂ FIZICĂ.
Ce s-a observat?
Într-un timp destul de scurt, atât gardienii cât și deținuții au reușit să-și
intre foarte bine în rol.
În câteva ore de la debutul experimentului, unii gardieni au început să
hărțuiască prizonierii. În prima zi, la ora 2:30 A.M. deținuții s-au trezit
din somn la fluierul unuia dintre cei responsabili cu ordinea pentru
primul dintre numeroasele ”numere”. Numărătoarea a servit ca o
modalitate de a-i familiariza cu numerele lor.
După scurtă vreme deținuții s-au adaptat condițiilor și, în cea mai mare
parte a timpului, vorbeau despre problemele pe care le traversează în
închisoare. Au luat regulile foarte în serios, ca și cum respectarea lor le-
ar aduce beneficii, în timp ce încălcarea acestora ar însemna dezastru
pentru toți. Unii chiar au trecut de partea gardienilor și mustrau
prizonierii care nu se supuneau regulilor.
 Experimentul Stanford

Experimentul a fost inițiat în anul 1971 de psihologul american Philip

Zimbardo, de la Universitatea Stanford. Acesta a ales 24 de studenţi
pentru grupul său de cercetare. Proiectul implica un joc de roluri prin
care era simulat mediul din închisoare pentru 2 săptămâni. Jumătate din
membrii grupului jucau rolul gardienilor şi o altă jumătate pe cel al
deţinuţilor. Zimbardo juca rolul directorului închisorii, iar fiecare
student primea 15 dolari pe zi.

Grupul de cercetare a obţinut celule de închisoare pe care le-a montat

în subsolul universităţii şi birouri pentru ,,gardieni''. Principalul scop al
experimentului a fost ca psihologii să vadă dacă subiecţii îşi vor păstra
judecata morală sau vor acţiona conform rolului pe care îl joacă. De
asemenea, Zimbardo a dorit să afle dacă violenţele din închisorile
americane erau provocate de personalitatea sadică a gardienilor sau erau
un rezultat al mediului din închisoare.

În prima zi a experimentului, deţinuţii au fost ,,arestaţi'' şi amplasaţi în

celulele lor unde au găsit condiţiile mizere în care urmau să locuiască.
Pe de altă parte, gardienii au primit încăperi în care condiţiile erau mult
mai bune. Zimbardo a oferit instrucţiuni clare gardienilor pentru
următoarele zile ,,Puteţi recrea sentimentele din închisoare, senzaţia
de plictiseală, de frică într-o anumită măsură, crearea unei senzaţii
că viaţa deţinuţilor depinde de voinţa gardienilor şi, de asemenea,
deţinuţii pot fi lipsiţi de intimitate''.
Desigur, gardienii au considerat că toate drepturile sunt ale lor şi au
început să hărţuiască deţinuţii prin intermediul pedepselor fizice sau
interzicerea utilizării toaletelor şi forţarea acestora să defecheze într-o
găleată pe care o aveau în celulă. Mai mult, gardienii le-au luat saltelele
şi i-a obligat să doarmă pe ciment. Mai mulţi gardieni au devenit extrem
de violenţi având tendinţe sadice.

În cea de-a doua zi, unii deţinuţi au blocat uşa şi au refuzat să urmeze
instrucţiunile gardienilor. La mai puţin de trei zile de la începerea
experimentului, unul dintre deţinuţi a început să se comporte
,,nebuneşte,'' conform raportului lui Zimbardo: ,,#8612 a început să se
comporte nebuneşte, să ţipe şi să înjure. A durat până când ne-am dat
seama că subiectul suferea cu adevărat, moment în care l-am eliberat''.

Deşi experimentul trebuia să se desfăşoare pe o perioadă de 2

săptămâni, după a şasea zi s-a încheiat. Peste ani, în 2008, Zimbardo
afirma că ,,cu puţin timp în urmă am realizat cât de departe am mers
cu experimentul. La un moment dat gândeam exact ca un director de
închisoare şi nu ca un psiholog''.