Sunteți pe pagina 1din 1

Şcoala Gimnazială “I.C.

Draguşanu”, Draguş

COMISIA UMANISTA
Responsabil : Prof. Comşia Simona Maria
ANUL ŞCOLAR: 2014-2015

ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
 Participarea profesorilor la cursuri de formare  Neimplicarea elevilor în
 Implicarea profesorilor si a elevilor in proiecte actul lecturii, pierderea gustului
educationale. pentru lectură în favoarea folosirii
 Foarte buna pregătire de specialitate şi psihopedagogică a permanente a calculatorului.
cadrelor didactice.  Nestăpânirea, de către elevi,
 Implicarea responsabilă şi competentă a cadrelor didactice a unor concepte operaţionale,
în procesul instructiv-educativ. specifice fiecărei discipline, care să
 Aplicarea unor metode şi strategii moderne în actul le permită aprofundarea literaturii
învăţării-predării-evaluării. române şi universale, a noţiunilor
 Relaţia afectivă profesori-elevi. de limbă şi comunicare ori
 Implicarea unor elevi în activităţi diverse: simpozioane, insuficienţa vocabularului.
spectacole, concursuri pe diverse teme, creaţii proprii etc.  Neimplicarea majorităţii
 Aplicarea celor mai moderne modalităţi de receptare a elevilor în activităţi curriculare.
textului literar: lectura orizontală, lectura verticală,  Scăderea interesului pentru
relaţia intentio auctoris – intentio operis – intentio actul învatarii.
lectoris, lector inocent – lector eficient – lector competent
etc.
 Realizarea activităţilor de evaluare a elevilor pe tot
parcursul orelor.
 Implicarea cadrelor didactice în activităţi ale profilului:
proiecte, simpozioane, olimpiade, concursuri, publicaţii
etc.
 Formarea continuă a cadrelor didactice.
 Organizarea unor activităţi de excepţie cu prilejul
diverselor evenimente: sărbătorile de Craciun, ziua lui
Eminescu, ziua Unirii etc

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
 Realizarea unui climat afectiv în cadrul orelor de limbă  Scăderea treptată a gustului
română şi limbi moderne. pentru actul lecturii.
 Asigurarea continuităţii profesorilor la clasa respectivă.  Lipsa de interes a elevilor
 Asigurarea unor condiţii corespunzătoare desfăşurării pentru studiul literaturii române şi a
procesului instructiv-educativ. limbilor moderne.
 Asigurarea securităţii elevilor pe tot parcursul desfăşurării  Constatarea unor bariere
orelor. între profesor şi elev în procesul
 Folosirea unor metode persuasive în cazul apariţiei unor comunicării didactice ca urmare a
factori sau atitudini perturbatoare. lipsei de cunoaştere şi aprofundare
 Existenţa unei biblioteci care permite accesul la lectură. a conţinuturilor învăţării.
 Posibilitatea afirmării elevilor în cadrul unor activităţi /  Lipsa de optimism a unor
concursuri ale profilului respectiv. elevi în privinţa efectelor şi
 Implicarea cadrelor didactice în formarea unor beneficiilor pe care le asigură
competenţe de tip complex şi afirmarea inteligenţelor parcurgerea conţinuturilor învăţării.
multiple ale elevilor.

S-ar putea să vă placă și