BIBLIOGRAFIE:

1. Dicţionar de Economie, ediţia a II-a, Editura Economică, 2001

2. Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, coordonare pentru
versiunea română prof. univ. dr. Sorica SAVA, Editura Codecs,
1999
3. Ion IGNAT, Neculai CLIPA, Ion POHOAŢĂ, Gheorghe
LUŢAC, Economie Politică, Editura Fundaţiei “Gh. ZANE”,
1997
4. Paul SAMUELSON, William NORDHAUS, Microeconomie
5. Alte surse:
idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/GheorghePostelnicu

Plan de discuţie:
 Definiţii
 Economia de piaţă – caracteristici
 Economia mixtă – caracteristci
 Economiile contemporane
 Economia de piaţă

Economia de piaţă reprezintă un sistem economic în care deciziile

privind alocarea resurselor şi producţia sunt făcute pe baza preţurilor
generate de schimburile voluntare între producători, consumatori,
lucratori şi deţinător de factori de producţie. Luarea deciziilor într-o astfel
de economie este descentralizată, astfel, deciziile sunt luate independent
de grupurile şi indivizii care acţionează în cadrul economiei, şi mai puţin
de planificatorii de la centru. Economiile de piaţă sunt indicate frecvent
ca un sistem de propretate privată asupra mijlocelor de producţie – adică
sunt economii “capitaliste” sau ale “liberei întreprinderi”. Totuşi
economiile de piaţă pot funcţiona, într-o anumită măsură, şi în condiţiile
proprietăţii sociale. (Dicţionar Macmillan, p. 136).

Economia mixtă.

Economia (de piaţă) mixtă reprezintă un sistem care combină

întreprinderea privată competitivă cu un anumit grad de control
centralizat. În timp ce alocarea resurselor între diferite utilizări este
determinată în mai mare măsură de mecanismul preturilor, autorităţile
joacă un rol în determinarea nivelului producţiei agregate prin
intermediul politicii fiscale şi a celei monetare, şi în repartiţia veniturilor,
prin intermediul impunerii progresive şi a legislaţiei bunăstarii. În unele
cazuri, guvernul poate exercita controlul asupra unor sectoare din
economie prin naţionalizarea unor industrii. Asemenea combinare de
control privat şi public caracterizează majoritatea lumii capitaliste
industrializate. (Ibidem, p.136-137).

Principalele caracteristici ale economiei de piata.

Piata reprezinta unul dintre conceptele cele mai importante ale

teoriei economice. De regula, ea este definita ca locul unde îsi gasesc
expresia, totalitatea actelor de vânzare-cumparare.

Privita din punct de vedere istoric, piata a precedat cu mult ceea ce

numim economie de piata. Din cele mai vechi timpuri, s-a practicat
trocul, apoi s-a dezvoltat schimbul de marfuri mijlocit de bani, comertul
devenind astfel o meserie. În decursul a sute de ani s-au constituit si
functionat adevarate organizatii comerciale (de pilda, liga hanseatica),
târguri (cele din evul mediu, mai ales din bazinul mediteranean, se
caracterizau printr-o animatie deosebita), în fine, a luat o amploare mare
comertul între state, cu deosebire acolo unde beneficiau de iesire la mare.
Fiind un produs al dezvoltarii productiei de marfuri, piata s-a largit
continuu, la început prin contopirea treptata a pietelor locale, izolate
unele de altele, apoi extinzându-se la nivel national si international.

Care sunt principalele trasaturi ale unei economii de piata? Departe

de a le putea enumera pe toate, vom încerca totusi sa punem în evidenta
câteva care par mai importante.

1. Mecanismul economiei de piata presupune prin definitie existenta

unor agenti economici (producatori, cumparatori, intermediari, banci,
agentii comerciale etc.) autonomi si lideri în a alege între mai multe
alternative. Într-adevar, o “piata obligatorie” este o contradictie în
termeni. Temelia autonomiei o asigura însa, proprietatea. De aceea,
existenta economiei de piata se bazeaza pe pluralismul formelor de
proprietate, în cadrul carora forma dominanta o constituie proprietatea
particulara.

2. O alta trasatura esentiala a economiei de piata o constituie

confruntarea permanenta a cererii si ofertei de marfuri. În cadrul
economiei de piata, agenti economici independenti si egali, îsi exercita
totalitatea functiilor prin care pot fiinta ca elemente autoreproductibile ale
organismului economic pe baza relatiilor voluntare stabilite între ei,
relatii care formeaza mecanismul de autoreglare prin intermediul cererii
si ofertei de factori de productie, bunuri de consum sub forma de marfuri
si moneda. Libera confruntare între cerere si oferta face posibila stabilirea
preturilor tuturor marfurilor (inclusiv a factorilor de productie si monede),
preturi care joaca, astfel, rolul de instrument unic si obiectiv de alocare a
resurselor economice pentru realizarea produselor si serviciilor de care
societatea are nevoie.

3. Una dintre cele mai importante trasaturi ale economiei de piata o

reprezinta concurenta dintre agentii economici. Tocmai existenta
concurentei face posibila actiunea legii cererii si ofertei care determina
preturile în afara controlului agentilor economici. Pe piata concurentiala
pretul si cantitatile la care produsele (serviciile) se vând si se cumpara
tind sa fie determinate la punctul în care cererea si oferta sunt egale. De
aceea, ea implica existenta mai multor producatori si cumparatori,
independenti si autonomi. Din acest punct de vedere, vorbim de o
anumita structura concurentiala pe care o apreciem în functie de numarul
si puterea economica a producatorilor si cumparatorilor, gradul de
diversificare a produselor, posibilitatea de a intra într-un anumit sector de
activitate, gradul de mobilitate a factorilor de productie, gradul de
liberalizare a preturilor s.a.m.d.

4. O alta trasatura importanta a economiei de piata consta în

existenta unei mari mobilitati a factorilor de productie.

În genere, piata trebuie privita prin prisma tuturor elementelor sale

componente. Asa cum ne apare ea în realitate, piata, reprezinta de fapt, un
sistem de piete, adica este formata din mai multe segmente între care
opereaza relatii de interconditionare, de dependenta. De exemplu, din
punct de vedere al obiectului tranzactiei de vânzare-cumparare distingem:

a. piata bunurilor si serviciilor;

b. piata capitalului si titlurilor de valoare;
c. piata muncii;
d. piata resurselor naturale (inclusiv a pamântului);
e. piata monetara.

Pe aceste piete au loc aproape toate operatiunile de schimb ale agentilor

economici. Ele nu reprezinta în sine piete unice, ci sunt construite, la
rândul lor, din alte piete mai mici. Asa, de pilda, piata bunurilor si
serviciilor cuprinde tot atâtea piete sectoriale câte grupe de produse sunt
create si respectiv cumparate de societate. Vorbim, în acest sens, de piata
bunurilor de consum, piata serviciilor, piata bunurilor de investitii (

5. Economia de piata este incompatibila cu centralismul, fiind prin

definitie o economie descentralizata. În aceste conditii, rolul statului în
economie se rezuma doar la utilizarea unor pârghii economice precum
bugetul de stat, sistemul impozitelor, al taxelor, sistemul cerintelor,
investitiile de stat, emisiunea monetara s.a., prin intermediul carora el
exercita o influenta indirecta asupra activitatii economice. Prin aceasta
statul nu desfiinteaza piata si nici nu-si propune sa îndeplineasca functiile
ei, ci vine sa o complecteze si sa vegheze asupra bunei functionari.
Aceasta reglementare o poate face pe baza unei legi juridice. Diferitele
sale institutii specializate pot elabora analize, prognoze, anumite planuri
continând obiective prioritare care nu sunt obligatorii pentru agentii
economici, având doar un caracter orientativ.
 Economia mixtă
Economia mixtă, în sens restrâns şi tradiţional, desemnează
situaţiile în care au loc asocierea colectivităţilor publice şi a
producătorilor(agenţilor) privaţi pentru organizarea diverselor activităţi şi
operaţiuni. În sens larg, economia mixtă reprezintă orice formă de
cooperare între stat şi interesele private. În accepţiunea modernă,
economia mixtă reprezintă sistemul economic real, în primul rând din
ţările dezvoltate economic.
În economia mixtă, majoritatea deciziilor este luată pe baza
mecanismelor pieţei, dar piaţa este numai unul din elementele de reglare
economică; statul joacă un rol important în sensul corectării
imperfecţiumilor pieţei şi al asigurării unităţii eficienţă-echitate socială; el
elaborează legile şi regulile care jalonează derularea activităţilor
economice, produce bunuri şi servicii pe care le furnizează gratuity sau cu
plată redusa.
Sistemul economiei mixte are la bază două axiome:
- în numele eficacităţii şi libertăţii se asigură rolul regulator al pieţei
în alocarea resurselor şi ca spaţiu economic de confuntare şi
convergenţă a diferitelor categorii de interese;
- intervenţia şi controlul statal în economie, în spiritual cerinţelor
fundamentale şi filosofiei pieţei pentru a compensa, contracara şi
corecta unele excese şi noxe ale funcţionarii acesteia.
Mijlocele intervenţiei statale şi amploarea lor sunt diferite în timp şi
spaţiu, dar reglarea sistemului economic mixt se realizează printr-un
mecanism hIbrid care îmbină proprietatea privată, concurenţa, libertatea
formării preţurilor, folosirea pârghiilor economico-financiare, precum şi
normele legislative elaborate printr-un system democratic de guvernare.
Economia mixtă contemporană s-a născut din situaţiile de criză pe care
le-a cunoscut sistemul economico-social în ansamblu(recesiuni,
inegalităţi frapante în distribuirea veniturolor, dezechilibrare şi penurie
generalizată în urma unor factori naturali sau conflicte sociale etc.) şi din
necesitatea de a armoniza exigenţele eficienţei economice şi liberii
iniţiative cu normele minim acceptate de echitate sociala. În numeroase
ţări, economia mixtăa reprezenatat reacţia specifică rezultată din
confruntarea politicilor economice şi opţiunilor liberale şi socialiste ale
diferitelor institutii. În ultimul deceniu, asistam la tendinţa de extendire a
rolului pietei şi a fenomenelor de dereglementare pe planul funcţionării
interne a economiei, dar se amplifică, totodată, rolul mecanismelor
economiei mixte şi în relaţiile economice internaţionale.(Dicţionar de
Economie, p. 178-179)
 Economiile contemporane - economii mixte
În realitate, în nicio societate contemporană economia nu se
prezintă şi nici nu s-a prezentat vreodată într-o formă pură de economie
de piaţă. Nu a existat niciodată o economie de piaţă în proporţie de 100%.
Doar anglia secolului al XIX-lea s-a apropiat destul de mult de acest
model. Desigur, astăzi de exemplu în SUA, de exemplu, cea mai mare
parte a deciziilor sunt adoptate prin intermediul piee prin intermediul
pieţei. Statul, însă aşa cum arată şi Paul Samuelson, joacă un rol
important în modificarea funcţionării pieţei.(Samuelson, Paul, Nordhaus,
William, Microeconomie, p. 74). Statul adoptă legile care reglementează
viaţa economică, asigură o serie de servicii publice indispensabile
funcţionării mecanismului economic sau chiar bunăstării mari
majorităionării mecanismului economic sau chiar bunăstării mari
majorităţi a indivizilor, protejează mediul înconjurător dar şi mediul
afacerilor. Orientarea economiei la nivel macroeconomic de realizează
prin sistemul impozitării, al cheltuielilor publice, prin politica monetară
cât şi printr-o serie de alte pârghii şi instrumente ale politicii economice.
“A face să funcţioneze o economie modernă fără a recurge la cele două
jumătăţi – piaţa şi statul – concomitent, este ca şi cum ai încerca să
aplauzi cu o singură mână ” – subliniază Paul Samuelson.
(Microeconomie, p. 107).
Prin întreprinderile sale publice cât şi printr-o serie de reglementări
directe ale politicii monetare şi financiare, industriale sau agricole, statul
poate influenţa desigur şi mediul afacerilor, cel care este rezervat
mecanismelor pieţei.
Relaţiile ultimelor două decenii au demonstrat însă că succesul
funcţionării economiilor moderne a fost într-o relaţie inversă cu
dimensiunile implicării statului în viaţa economică. Intervenţiile
guvernamentale au fost şi sunt tot mai mult criticate pentru efectele lor
nocive asupra echilibrelor tradiţionale. Adesea ele au favorizat consumul
în dauna investiţiilor. Pe plan politic, în urma creşterii implicării statului
în calitate de gestionar, s-a ajuns la “tehnocratizarea puterii”.
În pofida tendinţelor manifestate încă de la sfârşitul anilor `70 pe direcţia
“dereglementării”, adică a diminuării prezenţei statului în economie,
eliminarea sa totală nu este de concepur şi nici nu ar putea fi impusă de
cineva, oricât de adept al ideilor liberale ar fi. Economia mixtă, diferind
în forme şi ponderi de la ţară la ţară, va continua să existe. Problema care
se pune este de a menţine prezenţa statului în limite acceptabile, pentru a
păstra libertatea întreprinderilor şi a menaja susceptabilitatea
contribualului.