Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ninsese foarte mult în ultimele zile, iar soarele încerca din răsputeri să-şi facă apariţia
printre norii grei, alb-cenuşii. Adi era un copil în vârstă de zece ani, avea ochii albaştri ca
cicoarea, părul creţ şi blond, însă sufletul era trist pentru că nu îi plăcea anotimpul rece, nu
îi plăcea să poarte haine groase şi nu se bucura deloc de zăpada imaculată. De câte ori
trebuia să meargă la şcoală, el avea mare grijă să nu alunece pe aleea din faţa casei lui care
în timpul nopţii devenea lucioasă precum un patinoar. Locuia într-o comună care număra
multe case, acum îmbrăcate în cojocul gros de nea. Casa sa era aşezată pe o frumoasă colină,
iar pe pantă se strângeau copiii să se dea cu sania sau să facă oameni de zăpadă.
În această zi geroasă, Adi a plecat la şcoală ca de obicei. Era roşu în obraji şi mâinile deja îi
îngheţaseră în mănuşile lucrate de mama sa. Mergea pe uliţa comunei gânditor, certându-se
cu iarna:
– Până când o să mai stai pe aici? Chiar nu observi că nu-mi place de Tine, eu cred că ar
trebui să îţi găseşti locul pe alte meleaguri… dar nu-şi termină ideea că un bulgăre mare de
zăpadă îl lovi direct în faţă, de parcă iarna i-ar fi dat un răspuns.
– Ah, ah, ce rece e! Ah, nu mai suport… îşi şterse faţa cu mănuşa, după care supărat intră în
clădirea şcolii, la adăpost şi căldură, lăsând în urmă copiii veseli şi gălăgioşi care tocmai îl
loviseră.
După ore, băiatul se întoarse acasă la fel de supărat pe zăpadă. Mama îl aştepta în
pragul casei, dar Adi intră ca fulgerul şi uitând să o salute, spuse îngrijorat:
– Mamă, închide repede uşa că intră iarna în casă!
– Sigur, sigur, îi răspunse mama în timp ce închidea uşa. Ei, cum a fost la şcoală? continuă
ea ca şi cum nu ar fi deranjat-o felul în care Adi intrase în casă.
Părinţii îl ştiau pe fiul lor cât era de capricios din cauza iernii, aşa fusese de mic, dar
sperau că se va schimba cu timpul.
După ce îşi savură cu poftă bucatele gustoase, Adi îşi ordonă cărţile şi caietele pe
birou şi începu să scrie temele. Deodată o rază de soare ajunse pe faţa sa, chemându-l la
joacă. Băiatul nu băgă de seamă mângâierea ei, însă larma de afară îl aduse la fereastră.
Copii mari şi mici se dădeau bucuroşi pe derdeluş, iar el îi privi întrebându-se oare ce este
aşa de distractiv să te joci în zăpada rece? Apoi trase draperia şi îşi continuă liniştit temele.
A doua zi, Adi plecă plictisit la şcoală fără să vadă că la fereastra lui se afla un om de
zăpadă. Acesta avea capul acoperit cu o oală neagră, drept nas avea un morcov, în locul
nasturilor se aflau cărbuni şi braţele erau înlocuite cu două mături. Omul de zăpadă, de
îndată ce îl zări pe băiat, îşi scoase oala de pe cap şi se înclină până jos, salutându-l politicos,
dar copilul îşi văzu mai departe de drum. Omul îl salută și când se întoarse de la școală, iar
a doua zi se întâmplă la fel.