MELCUL VISĂTOR

de Florina Bumbaru

A fost o dată ca niciodată,

Un Melc mic și visător care în fiecare zi încerca să ajungă la Școala
Melcilor.
Melcul cel Mare îl conducea de acasă până unde începea scara către
Școală și de acolo trebuia să continue singur. Dar vai, scara era atât de
lungă și de grea încât bietul Melcuț nu reușea niciodată să ajungă înainte
să se închidă ușa Școlii!
În fiecare seară își pregătea hotărât cochilia cu tot ce avea nevoie pentru
Școală sperând să reușească a doua zi. Însă dimineața începea
întotdeauna la fel, Melcul cel Mare îl tot grăbea și îl certa:
« – Hai mai repede, iar o să întârzii! »
« – Nu ești în stare nici măcar să-ți duci cochilia! »
« – Mișcă-te odată, ești numai cu capul în nori! »

Melcul cel Mare îl ducea grăbit în dreptul scărilor și se întorcea apoi la

treaba lui în grădină.
Melcuțul visător, ridica ochii spre scara lungă plină deja de alți melci
mici, ofta și își lăsa trist cornițele în jos.
« – Nu mai pierde timpul!! se auzea din spate vocea Melcului cel Mare. »

Pornea singur, încet încet, pe scară în sus, cu cochilia atârnându-i greu în

spate.
Erau atâtea trepte de urcat, cochilia grea îl trăgea în jos și parcă era cel
mai încet și mai împiedicat Melcuț din lume. De multe ori, de frică și
rușine să nu întârzie, se încurca, se împiedica si cochilia se izbea de
treptele reci. Uneori scăpa doar cu zgârieturi mici dar alteori săreau
bucăți din ea și Melcuțul se oprea să-și repare cochilia. Alteori când se
dezechilibra, îi cădeau lucrurile din cochilie și rămânea în urmă să le
adune.

Îți recomandăm:

 Piticii Care Se Certau. Poveste Terapeutică de Florina Bumbaru

 Un Cadou Prețios. O Poveste Terapeutică cu Căluți Fericiți despre
Apreciere și Responsabilitate
 Robotul Ikemura şi Sensul Vieţii. Poveste Terapeutică +8 ani de
Simona Şuşnea (Spiridon)
Ceilalți melci parcă țopăiau în jurul lui, îl depășeau și râdeau de el. Ba
uneori chiar îl îmbrânceau și bietul Melcuț cădea și se dădea de-a dura
până jos. Și iar o lua hotărât de la capăt!

Dar în fiecare dimineață, ajungea prea târziu și găsea portița închisă.

Uneori ajungea gâfâind pe ultima treaptă de sus, exact când ușa scârțâia
chiar în fața lui. Își întindea cornițele spre ușă doar doar o putea să se
strecoare prin deschizătura rămasă, dar Clanc! ușa urâcioasă se trântea
zgomotos ca o barieră în fața lui!

Își pleca trist cornițele, închidea ochii și suspina:

« – Ohh era cât pe ce…»
Se întorcea cu spatele la ușă și cobora înapoi treptele una câte una, se
simțea și mai greu acum.

Acasă, în grădină, îl aștepta Melcul cel Mare și cum îl vedea venind,

începea să-l certe iar:
« – Eram sigur că nu o să reușești nici azi… Degeaba ți-am explicat și ți-
am arătat cum să urci scara! Cum de ceilalți melci reușesc și tu nu poți? »

Vezi și: 10 Desene cu Pinguini. Animații Simpatice pentru Copii care

Iubesc Pinguinii
Se ascundea rușinat în cochilie și plângea până i se umplea cochilia de
lacrimi.
Ar fi vrut să dispară ca să nu mai audă că nu e în stare de nimic.

Într-o dimineață, cum urca el aceeași scară lungă spre Școală, s-a
rostogolit și a aterizat pe un fir spiralat de iarbă. O Buburuză care se
relaxa liniștită pe fir, îl privi uimită și nu știa dacă să râdă sau să-i pară
rău de el.
Melcuțul nici n-o observase, se tot chinuia să iasă din spirala verde și să
o ia de la capăt pe Scară.
« – Melcuț, oprește-te! i-a strigat Buburuza. Dacă faci același lucru
primești același rezultat! Dacă vrei un rezultat diferit trebuie să faci
ceva diferit! »
« – Dar ce să fac?! Eu vreau doar să ajung odată înainte să se închidă ușa.
»
« – Cine a zis că există un singur drum spre Școală? Trebuie să găsești
acel drum care ți se potrivește și pe care să te miști cu bucurie! Ai vreo
idee Melcuț, cum ai putea să faci asta? »
« – Hmm parcă mă mișc mai bine pe frunze…»

Melcuțul a văzut o frunză trambulină, s-a aruncat direct în mijlocul ei și

țop, țop, a început să sară pe ea în sus. Nu mai sărise demult pe o frunză
trambulină, râdea și cornițele-i săreau în toate părțile!

Citește și: Mami, Nu Pot! Soluţii pentru a Ajuta Copilul să Treacă de la

Neputinţă la Încredere

După ce s-a săturat de trambulină, a sărit pe un smoc de iarbă uscată, s-a

învârtit pe un fir cârlionțat de iarbă și a aterizat pe codița unei cireșe. S-a
prelins pe codiță ca pe-un tobogan până la cireașa roșie și rotundă. A
mâncat-o cu poftă și a plecat mai departe.

Pe drum a întâlnit o ciupercă înaltă, s-a urcat pe piciorul ciupercii și s-a

încolăcit în jurul ei. Nu mai îmbrățișase demult o ciupercă, era moale și
umedă ca el. Apoi s-a urcat pe pălăria ciupercuței să vadă lumea de sus,
Woow chiar ajunsese sus! Și-a aplecat curios cornițele sub pălăria
ciupercii și a găsit o gustare de bobițe roșii, hmm preferatele lui!

După ce a terminat gustarea, s-a agățat de un fir verde de iarbă s-a prins
imediat de alt fir și a început să se balanseze înainte și-napoi ca într-un
leagăn. Apoi s-a urcat pe un bețișor și a dat nas în nas cu un fluture
albastru care i-a făcut vânt cu aripioarele. Ce bine și răcoare era!

A plecat mai departe și s-a trezit cu o floare galbenă pe năsuc!

« – Ce noroc pe mine, încă o gustare delicioasă! »

Apoi s-a oprit să bea apă proaspătă din căciula unei ghinde.

Cu forțe noi, a sărit pe o frunză care plutea pe apă și s-a lăsat dus de val.
A ajuns în fața unui măr roșu uriaș, l-a înconjurat și s-a urcat pe el până
în vârful codiței. De acolo, a alunecat pe măr în jos și a nimerit direct cu
căpșorul într-o floare de mușețel.
« – Hmm ce bun e ceaiul de mușețel, ma simt mai relaxat! »

Vezi și: Alain de Botton: Ce se întâmplă în iubire și de ce

A mers mai departe și pe drum a îmbrățișat un boboc de lalea roz, ce

parfum minunat!
A ajuns fix la momentul când un strop de rouă stătea să cadă de pe o
căpșună roșie, a prins stropul și haț, a apucat și căpșuna și a mâncat-o cu
poftă.

Apoi s-a așezat pe marginea unui colț de frunză ca să ia o pauză.

«– Ce călătorie minunată, a respirat Melcuțul bucuros. »

În fața lui, stătea agățat un fruct de Felinar de Physalis.

« – Ohhh nu am mai zburat niciodată cu un Balon…» Melcuțul a făcut
țop pe fructul de Physalis, firul s-a rupt și Wooow Melcuțul a început să
zboare.

« – Cine a zis că Melcii nu pot zbura? » a chicotit Buburuza, care venea

după Melcuț zburând și ea pe-un fir de puf de păpădie!
« Uraaa! » au aterizat amândoi direct în fața Școlii. Și ce minune! Pentru
prima oară, ușa Școlii era larg deschisă iar melcii așteptau cuminți la
rând să intre.
Când l-au văzut pe Melcuțul Visător cum a aterizat, nu le-a venit să
creadă:
« – Dar cum ai făcut? Pe unde-ai luat-o? Azi nu te-am văzut deloc
căzând pe scări. »

Melcuțul Visător era tot numai un zâmbet, mirosea a parfum de flori,

avea polen pe cornițe și sirop de căpșuni la gură. Și-a ridicat privirea
înspre Buburuză și a răspuns:

« – Buburuza m-a învățat că dacă vrei un rezultat diferit, trebuie să faci

ceva diferit! Mulțumesc Buburuză! »

Și a intrat mândru și fericit pe ușa care nu s-a mai închis niciodată

pentru el.

Melcuțul Visător învățase nu doar cum să ajungă la Școala de Melci,

învățase să ajungă oriunde visa el să ajungă!

Sfârșit
ζ♠ζ