Introducere

Prima fază a lansării euro a avut loc în 1999. A fost introdusă ca monedă pentru plățile
electronice. Acestea includ carduri de credit și de debit, împrumuturi și în scopuri contabile. În
această fază inițială, monedele vechi au fost folosite numai pentru numerar. Unsprezece națiuni au
adoptat-o imediat. Acestea au fost Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Spania. A doua fază a fost lansată în 2002, când monedele
euro și bancnotele au apărut în formă fizică, fiecare țară având o formă diferită a monedei euro.

Andorra, Monaco, San Marino și Orașul Vatican au adoptat moneda euro ca monedă
națională în virtutea unor acorduri monetare specifice cu UE și pot emite propriile monede euro în
anumite limite. Cu toate acestea, deoarece nu sunt state membre ale UE, ele nu fac parte din zona
euro.

Euro reprezintă forma de bani pentru 19 țări membre ale zonei euro. Este a doua cea mai
utilizată monedă pentru tranzacțiile în valută după dolarul american. Este, de asemenea, a doua
rezervă valutară cea mai larg deținută de către băncile centrale. Începând cu al treilea trimestru al
anului 2018, guvernele străine au deținut 2.2 trilioane de dolari, în comparație cu rezervele în
dolari SUA în valoare de 6.6 trilioane de dolari. Ca și dolarul, euro este administrat de o singură
bancă centrală, și anume Banca Centrală Europeană. Împărtășirea la nivelul celor 19 țări
complică managementul. Fiecare țară își stabilește propria politică fiscală ce are efect asupra
valorii monedei euro.

Moneda euro a fost propusă spre a unifica întreaga Uniune Europeană. Toate cele 28 de
state membre s-au angajat să adopte moneda euro atunci când au aderat la UE. Adoptarea
monedei are la bază respectarea bugetul și a altor criterii. Acestea au fost stabilite prin Tratatul
de la Maastricht. Ca urmare, nouă state membre ale UE nu au adoptat moneda euro. Începând cu
anul 2018, aceste țări au fost: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Polonia,
România, Suedia și Regatul Unit.

Prin adoptarea monedei euro, economiile statelor membre din zona euro devin mai
integrate. Această integrare economică trebuie gestionată corespunzător pentru a realiza beneficiile
integrale ale monedei unice. Prin urmare, zona euro se deosebește, de asemenea, de alte părți ale
UE, prin gestionarea economică - în special prin elaborarea de politici monetare și economice.
 Simbolul euro este €. Euro este împărțit în eurocent, fiecare euro cent este de o sută de
euro. Există șapte valori: 5 €, 10 €, 20 €, 50 €, 100 € și 500 €. Fiecare bancnotă și monedă are o
mărime diferită. De asemenea, facturile conțin amprenta, în timp ce monedele au margini
distincte. Aceste caracteristici permit persoanelor cu deficiențe de vedere să distingă o
denominație de alta.

Stadiul cunoașterii

Politica monetară în zona euro se află în mâinile Eurosistemului independent, alcătuit din
Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul la Frankfurt, Germania, și băncile centrale naționale
ale statelor membre din zona euro. Prin intermediul Consiliului guvernatorilor BCE definește
politica monetară pentru întreaga zonă euro - o autoritate monetară unică cu o politică monetară
unică și obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor.

În zona euro, politica economică rămâne în mare parte responsabilitatea statelor membre, dar și a
guvernelor naționale de a-și coordona politicile economice respective pentru a atinge obiectivele
comune de stabilitate, creștere și ocupare a forței de muncă. Coordonarea este realizată printr-o
serie de structuri și instrumente, Pactul de stabilitate și creștere (SGP) fiind unul central. Acesta
conține norme convenite privind disciplina fiscală, cum ar fi limitele deficitelor publice și datoria
națională, care trebuie respectate de toate statele membre ale UE, deși numai țările din zona euro
sunt supuse unei sancțiuni - financiare sau nu - în caz de neconformitate -conformitate.

Criteriile de convergență, denumite uneori "criteriile de la Maastricht", includ stabilitatea

prețurilor (inflația medie cu un an înainte de examinare nu mai mult de 1,5 puncte procentuale
peste rata celor trei țări cu cele mai bune performanțe din UE), finanțele publice solide cu un deficit
de sub 3 procente din PIB, nu în cadrul procedurii de deficit excesiv la momentul examinării),
stabilitatea cursului de schimb (participarea la mecanismul de schimb valutar - ERM II - timp de
doi ani fără tensiuni grave) și durabilitatea convergenței (rata dobânzii pe termen lung nu mai mult
de 2 puncte procentuale peste rata celor trei țări cu cele mai bune performanțe din UE în ceea ce
privește stabilitatea prețurilor).

Mecanismul cursului de schimb (ERM II) a fost înființat la 1 ianuarie 1999 ca succesor al
ERM inițial pentru a se asigura că fluctuațiile cursului de schimb între moneda euro și celelalte
monede ale UE nu perturbă stabilitatea economică în cadrul pieței unice și nu ajută euro țările în
curs de pregătire se pregătesc pentru participarea în zona euro. Criteriul de convergență privind
stabilitatea cursului de schimb necesită participarea la ERM II. Participarea la ERM II este
voluntară, deși, ca unul dintre criteriile de convergență pentru intrarea în zona euro, o țară trebuie
să participe la mecanism fără tensiuni grave timp de cel puțin doi ani, înainte de a putea beneficia
de adoptarea monedei euro.

În ERM II, cursul de schimb al unui stat membru din afara zonei euro este fixat în raport cu euro
și poate fluctua numai în limitele stabilite. Intrarea în ERM II se decide la cererea unui stat membru
prin consensul tuturor participanților la ERM II (statele membre din zona euro, BCE și miniștrii și
guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre din afara zonei euro care participă la mecanism,
adică în prezent Danemarca).

Adoptarea monedei euro se face pe baza raportului de convergență, Comisia înaintând

Consiliului ECOFIN o propunere care, după consultarea Parlamentului European și după discuțiile
dintre șefii de stat și de guvern, decide dacă țara îndeplinește condițiile necesare și poate adopta
moneda euro. În cazul în care decizia este favorabilă, Consiliul ECOFIN ia măsurile legale
necesare și, pe baza unei propuneri a Comisiei, după consultarea BCE, adoptă rata de conversie la
care moneda națională va fi înlocuită cu euro, care devine astfel stabilită în mod irevocabil.

Beneficiile euro sunt diverse și sunt resimțite la scară diferită, de la persoane fizice și
întreprinderi la economii întregi. Printre avantaje se numără:

 prețuri stabile: între anii 1970 și 1980, multe țări din UE au avut rate foarte ridicate ale
inflației, în jur de 20% sau mai mult. Inflația a scăzut în momentul în care au început să se
pregătească pentru euro și, de la introducerea sa, inflația a înregistrat, în medie, mai puțin
de 2% în zona euro. Stabilitatea prețurilor înseamnă că puterea de cumpărare a cetățenilor
și valoarea economiilor sale sunt mai bine protejate.
 o piață mai transparentă și mai competitivă: euro aduce transparență prețurilor pieței unice.
Consumatorii pot compara cu ușurință prețurile dincolo de frontiere și pot găsi cel mai bun
preț pentru un produs sau serviciu.
 costuri de călătorie mai mici: costul schimbului de bani la frontiere a dispărut în zona euro.
Acest lucru îl face mai ieftin și mai ușor de parcurs.
  mai mult comerț transfrontalier: În zona euro, nu este nevoie ca întreprinderile să lucreze
în diferite valute. Înainte de euro, o societate ar trebui să țină seama de riscul de fluctuație
a cursurilor de schimb, iar costurile de schimb valutar au fost estimate la 20 până la 25 de
miliarde de euro pe an în UE. Lipsa riscurilor de schimb sau a costurilor facilitează
comerțul transfrontalier în zona euro. Nu numai companiile pot vinde o "piață internă" mult
mai mare, dar și pot găsi mai ușor noi furnizori care oferă servicii mai bune sau costuri mai
mici.
 mai mult comerț internațional: zona euro este, de asemenea, un bloc de tranzacționare mare
și deschis. Acest lucru face ca afacerea în euro să fie o propunere atractivă pentru alte
națiuni comerciale, care pot accesa o piață mare utilizând o monedă. Companiile din zona
euro beneficiază, de asemenea, pentru că pot să exporte și să importe în economia globală
folosind euro. Acest lucru reduce riscul pierderilor cauzate de fluctuațiile monetare globale.
 un acces mai bun la capital: moneda euro a stimulat în mare măsură integrarea piețelor
financiare în zona euro. Capitalul curge mai ușor, deoarece riscurile cursului de schimb au
dispărut. Acest lucru permite investitorilor să deplaseze capitalul către acele părți ale zonei
euro, unde pot fi utilizate în mod eficient.

Există, totuși, și câteva dezavantaje ale adoptării monedei euro:

 unele țări sunt reticente să renunțe la o autoritate asupra politicilor lor monetare și fiscale
atunci când se alătură zonei euro. Asta pentru că adoptarea euro înseamnă că țările pierd și
abilitatea de a-și tipări moneda. Această capacitate le permite să controleze inflația prin
creșterea ratelor dobânzilor sau prin limitarea ofertei de bani.
 Statele care adoptă moneda euro trebuie să-și mențină deficitele bugetare anuale mai mici
de 3% din produsul lor intern brut. Raportul dintre datorie și PIB trebuie să fie mai mic de
60%. Mulți, pur și simplu, nu au reușit să reducă cheltuielile suficient pentru a îndeplini
acest criteriu.

Apartenența la zona euro înseamnă mult mai mult decât simpla partajare a unei monede. Este vorba
despre apartenența la o comunitate bazată pe responsabilitate, solidaritate și beneficii reciproce.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că beneficiile monedei euro nu sunt necondiționate și depind
de capacitatea statului membru de a funcționa fără probleme în cadrul Uniunii Economice și
Monetare, pe baza unor politici solide. Pregătirea pentru aderarea la zona euro este esențială.

În principiu, toate statele membre care nu dispun de o clauză de opt-out (adică Marea
Britanie și Danemarca) s-au angajat să adopte moneda euro după ce îndeplinesc condițiile
necesare. Cu toate acestea, este de datoria țărilor individuale să-și calibreze calea spre euro și nu
este prevăzut niciun calendar. Statele membre care au aderat la UE în 2004, 2007 și 2013, după
lansarea euro, nu au îndeplinit condițiile de intrare în zona euro în momentul aderării lor. Prin
urmare, tratatele lor de aderare le acordă timp pentru a face ajustările necesare.

Până în prezent, șapte din cele 12 state membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007 au
adoptat deja euro. Slovenia a făcut acest lucru în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009,
Estonia în 2011, Letonia în 2014 și Lituania în 2015. În prezent, mai mult de 338 milioane de
persoane din 19 state membre ale UE utilizează euro. Statele membre ale zonei euro sunt Austria,
Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.