*Sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaşte:

-ce se întâmplă cu produsele de la fermier la consumator,-cine sunt intermediarii şi ce rol au,

-ce transformări suferă produsele etc.
*Produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală la consumator.
Producătorii agricoli nu sunt priviţi doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca o componentă a unui circuit
complex, denumit filieră agroalimentară.
Analiza filierei pune accentul pe operaţiile materiale care antrenează transformările produselor şi pe agenţii care realizează aceste
transformări.
Definirea filierei
-1968, Goldbergfiliera = totalitatea agenţilor economici implicaţi în producerea, transformarea şi comercializarea unui produs
-1986, Malassisfiliera = itinerariul parcurs de un produs (sau un grup de produse) în interiorul sistemului agroalimentar.
Ea presupune ansamblul agenţilor (întreprinderi şi administraţii) şi operaţiilor (producţie, repartiţie şi finanţare) care concură la formarea şi la
transferul produselor până în stadiul final de utilizare şi mecanismele de ajustare a fluxurilor factorilor şi produselor de-a lungul filierei şi în stadiul final. 
Laurentfiliera = o succesiune de etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv ori ca ansamblul intermediarilor uniţi în
aceeaşi activitate.
Van der Vorstfiliera = o serie de activităţi fizice şi de procese de luare a deciziilor conectate prin fluxuri materiale, informaţionale şi
financiare, care trec de limitele afacerilor individuale ale operatorilor unui lanţ alimentar.
În această abordare, filiera nu cuprinde doar producătorul agricol şi furnizorul acestuia, ci şi procesatorii, transportatorii, angrosiştii, detailiştii,
unităţile de prestare a serviciilor şi consumatorii.
Distanţare - separarea consumatorilor de sursele de hrană prin cât mai multe intervenţii posibile.
 Filiera înseamnă creşterea distanţei fizice dintre punctul în care produsul agricol este obţinut şi punctul în care este consumat.
Dezavantajele distanţării
 declinul valorii nutriţionale a hranei
 creşterea costului acesteia - faptul că distanţarea produselor alimentare de sursă determină o creştere a costului nu înseamnă că producătorul
agricol va primi un preţ mai mare.
Avantajele distanţării
 Fiecare act de distanţare înseamnă o oportunitate pentru „extragerea” unor bani din sistem şi câştigarea controlului asupra
acestuia.
-Se formează, astfel, în sistem, la fiecare fază, valoarea adăugată, în punctele în care, prin intervenţii specifice, se adaugă costuri (şi
profituri) la valoarea produsului final.
Procesul de adăugare de valoare pe filieră este susţinut de necesitatea desfăşurării unor operaţii indispensabile: prelucrarea produselor agricole, pentru
prelungirea duratei de consum,transportul acestora,păstrarea lor pentru asigurarea continuităţii aprovizionării pieţei etc.

Filieră – sector – ramură agricolă

 -Sectorul regrupează întreprinderile care exercită aceeaşi activitate principală, adică acea activitate care participă cu cea mai mare
pondere la formarea cifrei de afaceri.
Ramura se defineşte în raport cu o categorie de produs, regrupând totalitatea activităţilor care concură la producerea unui bun sau
serviciu.
Filiera cuprinde toate activităţile din sectorul primar (agricultura), secundar (industria alimentară) şi terţiar (transportul şi serviciile) şi
„parcurge”, astfel, toate sectoarele economiei.
Filieră – canal – circuit –
Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai larg decât conceptul de canal şi de circuit de distribuţie:
canalul reprezintă un subansamblu al circuitului comercial pe care un producător poate să-l utilizeze şi gestioneze în vederea vânzării
produsului său;
circuitul (sau totalitatea canalelor) cuprinde ansamblul producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor şi consumatorilor aflaţi pe traseul parcurs de un
produs sau grupă de produse.
Elementele de studiu ale filierei *produsul, *operaţiile, *agenţii şi relaţiile dintre aceştia, *reglementările şi mecanismele de
coordonare
Produsul -Identificarea filierei se realizează pe baza unui produs.
Se porneşte de la un produs final şi se reproiectează toate etapele prin care acesta a trecut până la materia primă din care este
alcătuit.
Operațiile -*operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor, *operaţiuni asupra repartiţiilor *operaţiuni financiare
Agenții *Asigurarea cu resurse materiale*Obtinerea produselor agricole *Furnizorii de resurse materiale *Agricultorii *Procesatorii de produse
agricole *Distribuitorii de produse agroalimentare *Consumatorii *Obtinerea produselor alimentare
*Consumul produselor agroalimentare *Distributia produselor agroalimentare
Relațiile dintre agenți - sub forma circuitelor şi reţelelor
Reglementările şi mecanismele de coordonare
*sistem de stimulatori şi stabilizatori -politica de preţuri, -susţinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor (subvenţii), -impozitarea agricolă,
-taxele vamale în domeniul agricol etc.
*Prin reglarea filierelor se urmăreşte: -reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă, -reducerea decalajelor dintre cererea potenţială şi cea reală,
-stabilizarea producţiei şi a ofertei,
Coordonarea Coordonatorul = acel agent economic care deţine cea mai mare putere de negociere.
-Rolul de coordonator este din ce în ce mai mult atribuit industriilor din aval sau celor din amonte.
-Partenerii nu au aceeaşi importanţă în cadrul filierei şi aceleaşi posibilităţi de acţiune în procesul de reglare.
-este important să fie evidenţiate punctele forte -„nodurile” privilegiate ale filierei
-Aceste „noduri” privilegiate ale filierelor se află la „locul” de întâlnire (sau negociere), la confluenţa dintre partenerii cei mai puternici aflaţi pe filieră, din
a căror confruntare rezultă politica ce va acţiona asupra ansamblului fiecărei filiere şi a tuturor participanţilor acesteia.
Abordarea filierelor agroalimentare
• optica de marketing – prin care se studiază comportamentul de piaţă al agenţilor economici aflaţi pe filieră, costurile şi profiturile realizate de fiecare
dintre aceştia;
• optica de ecosistem – care are în vedere dezvoltarea durabilă a filierelor agroalimentare, asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării;
• optica social-politică – prin care se analizează funcţiile, rolurile, potenţialul, conflictele şi echilibrul filierelor;
• optică dinamică – care integrează spaţiul (care se referă la producţie, consum, pieţe determinate) şi timpul care se scurge de la intrarea materiilor
prime pe filieră sau în diferitele verigi ale acesteia până la ieşirea produselor finite către consumatorii finali.
Analiza SWOT pe filiera agroalimentară
*Punctele fortecosturile reduse de obţinere a produselor agricole,forţa de muncă ieftină,specializarea producţiei şi altele.
*Punctele slabe
de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau mai multor membrii ai filierei, care practică o politică de preţuri abuzivă
de ordin informaţional, producătorul fiind adesea ultimul informat despre modul în care produsele sale sunt primite de piaţă şi de evoluţiile previzibile
ale cererii.
Oportunităţiletradiţia şi experienţa agricultorilor,potenţialul natural al anumitor zone,piaţa potenţială foarte mare şi
creşterea cererii pentru anumite produse,investiţii,prezenţa organizaţiilor profesionale şi interprofesionale de-a lungul filierei etc.
Ameninţărileumiditatea excesivă, îngheţurile târzii de primăvară şi alţi factori restrictivi de mediu care determină reduceri cantitative şi
calitative de producţie,inflaţia,blocajul financiar,importurile de produse similare,concurenţa,creşterea
cererii pentru produsele concurente,putere redusă de cumpărare a consumatorilor etc.
Avantajele şi limitele studierii filierei agroalimentare
*Avantajele înlesnirea procesului de cunoaştere a funcţionării şi evoluţiei sistemelor componente, sisteme (sau subsisteme) care se nasc, trăiesc şi
mor, sunt supuse agresiunilor tehnice, economice, politice etc. ale mediului.
Filiera, ca întreg, depinde de elementele care o compun; ea nu reprezintă o simplă însumare a acestora. În studierea performanţei filierei se ţine cont
de această abordare, performanţa filierei nefiind suma performanţelor fiecărei componente în parte, ci se ia în considerare şi efectul de sinergie pe care îl
dezvoltă conlucrarea agenţilor din diferite verigi.
Un alt avantaj este acela că permite luarea în calcul atât a unor elemente microeconomice, cât şi a unor aspecte macroeconomice.
Limitelecâmpul său de acţiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a unor întreprinderi.
*nu sunt explicate raporturile între preţurile diferitelor produse şi nici cauzele comportamentului consumatorilor.
Abordarea de marketing a filierei agroalimentare constă în studierea acesteia pornind de la piaţă, de la cererea consumatorilor finali
*filiera produsului agroalimentar sub forma unui cerc, ce se desfăşoară între momentul planificării producţiei, producţie, recoltare, procesare şi
distribuţie către consumatori
*sunt analizate atât operaţiile şi agenţii economici care acţionează în diferite faze, cât şi pierderile ce pot să apară de-a lungul filierei, cauzele
acestor pierderi si serviciile prestate şi politicile ce reglementează activităţile specifice fiecărei etape și cu ajutorul cărora se evită sau se reduc
pierderile filierei
*constă în reprezentarea filierei sub forma unui cerc, care exprimă ideea de reluare a ciclului,
*studierea filierei pornind de la piaţă, de la cerinţele şi nevoile nesatisfăcute ale consumatorilor şi terminând tot cu piaţa, cu actul final de vânzare-
cumpărare.
*Filiera este reprezentată sub formă de activităţi, iar pentru fiecare sunt identificaţi agenţii economici, respectând principiile de analizare a filierei
elaborate de Louis Malassis.
*Filiera este un sistem complex şi sinergetic.
*Fiecare componentă depinde de cea precedentă şi influenţează, la rândul ei, pe următoarea.
*Între componentele filierei produsului agroalimentar se creează interdependenţe care menţin coeziunea filierei şi determină eficienţa activităţilor
economice ale acesteia.
-De exemplu, decizia unui producător agricol de a stoca o parte din producţia obţinută va influenţa preţul produsului pe piaţă, în diferite
momente ale anului.
-Astfel, devine importantă anticiparea măsurii în care deciziile şi problemele apărute într-o fază pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile
într-o etapă ulterioară.
Managementul filierei agroalimentare
-Conceptul de management al filierei agroalimentare a apărut prima dată în domeniul logisticii, într-o abordare a managementului stocurilor.
-Motivele -schimbările care au loc în mediul economic (-globalizare, -tehnologia informației, -conștientizarea responsabilității întreprinderilor)
-Întreprinderile trebuie să se bazeze pe filiere performante sau să participe la formarea de rețele de filiere, pentru a face față competiției din
economia globală.
-În noua paradigmă a managementului elaborată de Peter Drucker, conceptul de afacere se exinde dincolo de granițele întreprinderii și caută să
organizeze toate afacerile de-a lungul filierei, care aparțin mai multor companii.
-Această structură inter-instituțională necesită o administrare specifică, apărând astfel conceptul de management al filierei
-Managementul filierei cuprinde planificarea, implementarea, coordonarea şi controlul tuturor activităţilor şi proceselor necesare pentru
obţinerea şi livrarea, într-o manieră cât mai eficientă, a produselor cerute pe piaţă.
-Managementul lanţului de aprovizionare = managementul unei rețele interconectate de afaceri implicate în furnizarea produselor cerute de
consumatorii finali.
-Managementul filierei cuprinde mişcarea şi stocarea materiilor prime, gestionarea stocurilor şi a bunurilor de la punctul de obținere la cel de
consum.
-Managementul filierei cuprinde identificarea, planificarea, execuţia, controlul şi monitorizarea activităţilor filierei în scopul creării de valoare,
conceperii unei infrastructuri competitive, gestionării logisticii la nivel internaţional, sincronizării ofertei cu cererea şi măsurării performanţei
globale.
-Managementul filierei este o coordonare sistemică şi strategică a funcţiilor operatorilor unei filiere în scopul îmbunătăţirii performanţei pe
termen lung a participanţilor şi a filierei în ansamblu.
-Strategiile lanțului de aprovizionare implică o abordare sistemică a legăturilor din filiera unui produs care conlucrează eficient pentru satisfacerea
cerințelor consumatorilor la punctul final al filierei.
- costurile trebuie reduse de-a lungul filierei prin eliminarea operaţiunilor care nu sunt necesare şi pe concentrarea asupra creării de valoare.
-Nivelul eficienţei fiecărui participant trebuie crescut, stragulările filierei trebuie eliminate, iar măsurarea performanței trebuie să se concentreze
pe eficiența sistemului total şi pe distribuirea echitabilă a profiturilor către operatorii filierei.
managementul filierei cuprinde planificarea şi gestionarea tuturor activităților implicate în identificarea surselor de aprovizionare, procurarea,
transformarea produselor, inclusiv logistica acestora.
-În plus, el include colaborarea şi coordonarea partenerilor unei filiere: furnizori, producători, procesatori, distribuitori, angrosişti, detailişti şi
consumatori.
-În esenţă, managementul filierei integrează cererea şi oferta în cadrul companiilor de pe filieră şi între acestea.
 Evoluţia managementului filierei În evoluţia cercetărilor privind managementul filierei pot fi identificate cinci etape importante: *crearea,
*integrarea, *globalizarea, *specializarea, *managementul filierei în contextul dezvoltării durabile.
1.Crearea Caracteristicile acestei etape sunt:
-nevoia de schimbări structurale pentru realizarea producţiilor de masă,
-restrângerea afacerilor datorită necesităţii de reducere a costurilor.
-Aria de activitate a întreprinderilor se reduce şi creşte numărul acestora pe filiera unui produs.
2.Integrarea
*În această etapă se dezvoltă sistemele de schimburi electronice de date, în anii ’90, şi se introduc sistemele de planificare a resurselor
întreprinderii.
*Etapa de integrare continuă să se dezvolte în secolul 21 prin extinderea sistemelor colaborative bazate pe comunicaţiile virtuale, la nivel global.
*Caracteristicile acestei etape sunt:
-creşterea valorii adăugate şi
-reducerea costurilor prin integrarea activităţilor într-o singură întreprindere.
3.Globalizarea
-Această etapă se caracterizează prin atenția acordată sistemului global de relaţii dintre furnizori şi extinderii lanţurilor de aprovizionare dincolo de
graniţele naţionale sau continentale.
-Caracteristicile acestei etape sunt: extinderea managementului filierei în organizaţii în scopul creşterii avantajelor competitive, valorii adăugate şi
reducerii costurilor de-a lungul filierei.
4.Specializarea – externalizarea distribuției
*Companiile
-au abandonat integrarea verticală,
-au vândut operaţiile care nu erau considerate de bază, acestea fiind externalizate către alte companii.
*Aceste premise au condus la schimbarea cerinţelor managementului prin extinderea lanţului de aprovizionare dincolo de porţile
companiei şi a managementului distribuţiei către pateneri ai filierei specializaţi în această activitate.
*Specializarea creează reţele de producţie şi distribuţie compuse din
-mai multe filiere individuale specifice unui produs,
-din furnizori şi consumatori care colaborează pentru
-elaborarea, producerea, distribuţia şi vânzarea unui produs.
*Partenerii se pot schimba, în funcţie de -piaţă, -regiune, -canalul de distribuţie, rezultând o proliferare de parteneriate comerciale,
fiecare cu caracteristicile şi cerinţele sale unice.
5. Managementul filierei în contextul dezvoltării durabile
*Din perspectiva dezvoltării durabile, există o nouă etapă a managementului filierei, care poate fi abordat ca fiind o problemă
economică ce afectează filiera agroalimentară sau reţelele de filiere şi care este deseori apreciată în comparaţie cu sistemul de
evaluare SECH -(social, ethical, cultural, health), utilizat în ţările dezvoltate.
*Consumatorii au devenit mai conştienţi de impactul achiziţiilor lor asupra mediului şi de grila de evaluare SECH a companiilor şi,
împreună cu organizaţiile non-guvernamentale, militează pentru
-trecerea la alimentele ecologice, -respectarea codului muncii şi
-obţinerea de produse locale de către IMM-uri, care sprijină dezvoltarea activităţilor independente.
Principalele elemente şi activităţi ale managementului filierei
*Managementul filierei are ca arie de studiu următoarele probleme:
1. Configurarea rețelelor de distribuție:
-numărul, locaţia furnizorilor şi clienţilor şi operaţiile realizate de către aceştia,
-facilităţile de producţie, -centrele de distribuţie, -depozitele etc
2.Elaborarea strategiei de distribuție:
-alegerea variantei de distribuţie (cu control total, parţial sau descentralizat),
-alegerea variantei de livrare (livrare directă, livrare în circuit),
-alegerea modalităţii de transport şi a operatorului care îl realizează (producătorul, distribuitorul).
3. Realizarea de compromisuri în activitatea logistică.
-Activităţile logistice pot fi realizate la un nivel minim de cost. Există, însă, situaţii în care costul total pe filieră creşte din dorinţa de a
face economii la o anumită activitate logistică.
-De exemplu, costurile de transport pe unitatea de produs transportat sunt cele mai reduse în cazul în care livrarea se realizează prin
încărcarea mijlocului de transport la capacitatea maximă. Totuşi, cresc costurile cu depozitarea produselor livrate, ceea ce poate
conduce la creșterea costurilor totale ale activităților logistice. De aceea este necesară o abordare sistemică la planificarea activităților
logistice.
4.Accesul la informații -presupune integrarea activităților de-a lungul filierei pentru accesarea cu ușurință a informațiilor, inclusiv
a semnalelor pieței, previziunilor, gestiunii stocurilor, transportului, potențialelor colaborări etc.
5. Gestiunea stocurilor: cantitățile stocate ale resurselor materiale, semi-fabricatelor și produselor finite și locația acestora.
6. Fluxurile financiare: termenii și modalitățile de plată între participanții filierei.
Activitățile și funcțiile managementului filierei
*Managementul filierei include gestionarea mișcării materialelor în interiorul unei întreprinderi, anumite aspecte privind procesarea
materialelor în produse finite și livrarea produselor către consumatorii finali.
* În timp ce întreprinderile se concentrează pe competențele esențiale de transformare a resurselor în produse, își reduc controlul
asupra surselor de aprovizionare și a canalelor de distribuție.
* Aceste funcții sunt externalizate către alte întreprinderi, care le pot realiza mai eficient.
* Rezultatul va fi acela al creșterii numărului de operatori ai filierei implicați în satisfacerea cerințelor consumatorilor, în timp ce se
reduce controlul acestora asupra operațiilor logistice.
* Reducerea controlului și creșterea numărului de parteneri conduc la apariția conceptului de management al filierei, scopul acestuia
fiind îmbunătățirea colaborării și creșterea încrederii între partenerii unei filiere, îmbunătățirea vizibilității gestiunii stocurilor și a
vitezei de rotație a acestora.
*Activităţile managementului filierei se grupează în activităţi -strategice, *tactice - operaţionale.
*Activităţile strategice se referă la:
-optimizarea strategică a reţelelor,
-inclusiv a numărului, locaţiei şi dimensiunii depozitelor, centrelor de distribuţie şi a altor facilităţi;
-parteneriate strategice cu furnizorii, distribuitorii şi consumatorii,
- prin crearea de canale de comunicare a informaţiilor importante;
- managementul ciclului de viaţă al produsului,
- pentru ca produsele noi sau cele existente deja să fie optim integrate pe filieră;
- operaţii privind tehnologia informaţiei;
- racordarea strategiilor operatorilor cu cea a filierei.
* Activităţile tactice
-decizii privind aprovizionarea şi contractarea;
-decizii privind producţia, inclusiv programarea proceselor de producţie;
-decizii privind stocurile: cantitatea, locaţia şi modalităţile de stocare;
-strategia de transport: frecvenţa, rutele, mijloacele de transport;
-analiza competitorilor;
-scandenţa plăţilor;
-cercetări privind cererea consumatorilor.
*Activităţile operaţionale
-planificarea zilnică a producţiei şi distribuţiei;
-planificarea şi previzionarea cererii, coordonarea previziunilor cererii între furnizori şi clienţi;
-planificarea aprovizionării, inclusiv calcularea stocurilor şi previzionarea cererii, în colaborare cu alţi operatori ai filierei;
-gestionarea intrărilor de materiale şi produse, inclusiv transportul de la furnizori;
-urmărirea consumului de materiale şi a fluxurilor produselor finite;
-gestionarea ieşirilor de produse, inclusiv a depozitării şi a transportului acestora către clienţi;
-onorarea comenzilor, identificarea tuturor constrângerilor existente pe filieră privind furnizorii, centrele de distribuţie, clienţii;
-identificarea daunelor suferite de produse pe filieră etc.
 Managementul filierei agroalimentare
Pentru realizarea managementului la un nivel de performanță ridicat, filierele trebuie proiectate luând în considerare natura
complexă a relaţiilor dintre participanţi.
1. Care sunt operatorii cheie ai reţelei?
-Prima etapă în analizarea şi reproiectarea filierei este identificarea organizaţiilor.
-Managementul stabileşte nivelul de colaborare specific fiecărui membru al filierei.
-Pentru anumite resurse materiale strategice (de exemplu, materiile prime agricole care intră în componenţa alimentelor), trebuie
încheiate parteneriate cu furnizorii acestora, pentru altele, mai puţin importante, doar se monitorizează operaţiile de vânzare-
cumpărare.
-Principala problemă este identificarea operatorilor importanţi, care contribuie la realizarea cu succes a obiectivelor agenţilor şi filierei.
-Acestor operatori li se acordă atenţia managerială şi resursele.
2. Ce activităţi desfăşoară fiecare dintre aceşti operatori cheie?
-Managementul filierei impune o trecere de la gestionarea afacerilor individuale, la integrarea activităților acestora în câteva activități
cheie ale filierei.
Activitățile care pot fi integrate pe filiera agroalimentară
Activitatea Descrierea activității
Managementul relațiilor cu Încheierea de acorduri cu clienții cheie, informarea clienților clienții
Managementul cererii Menținerea unui echilibru între cerințele consumatorilor și capacitatea de ofertare a
producătorilor
Realizarea comenzilor Livrarea produselor și satisfacerea nevoilor consumatorilor
Managementul fluxului de Urmărirea proceselor de producție de la fermă la consumator
producție
Achiziționarea Elaborarea de planuri strategice cu furnizorii pentru a asigura continuitatea fluxului
tehnologic
Conceperea și Clienții și furnizorii trebuie implicați în
comercializarea produselor procesul de concepere a produselor noi
Returnarea produselor Asigurarea realizării eficiente a proceselor de returnare a produselor, inclusiv a celor
reutilizabile
3. Ce nivel de integrare și ce tip de management poate fi aplicat fiecărei legături activitate-
operator?
Componentele asupra cărora se îndreaptă atenția managementului filierei în gestionarea relațiilor complexe dintre agenți:
*componente fizice și tehnice:
-metodele de control și planificare,
-structura activităților,
-structura organizațională,
-structura informațională și de comunicare, .
-structura fluxurilor productive
*componente manageriale și comportamentale:
-Metodele de management,
-structura funcțională,
-cultura întreprinderii etc.
Prima grupă include componentele tangibile, măsurabile și relativ ușor de schimbat.
Cea de-a doua grupă cuprinde componentele comportamentale, care influențează modalitatea în care sunt implementate elementele
fizice și tehnice de management.
Dacă componentele din grupa a doua nu acționează în sensul orientării organizației către realizarea activităților și îndeplinirea
obiectivelor filierei, în consecință filiera va fi mai puțin competitivă.
Dacă una sau mai multe componente fizice sau tehnice sunt schimbate, în mod asemănător și componentele manageriale și
comportamentale trebuie ajustate.
Strategiile de reproiectare a filierelor pentru îmbunătă țirea performanței afacerilor individuale, dar și a
filierei, în
general, au în vedere:
-reproiectarea rolurilor agenților și activităților desfășurate pe filieră, de exemplu, reducerea numărului de părți implicate, realocarea
rolurilor și eliminarea activităților care nu adăugă valoare produselor pe filieră;
reducerea timpului de așteptare a comenzilor de către clienți, prin implementarea sistemelor informatice ca bază pentru schimbul de
informații și luarea deciziilor, prin creșterea flexibilității producției etc.;
creșterea transparenței informațiilor, prin stabilirea unei infrastructuri de schimb de informații pe filieră privind cererea, oferta, stocul,
codificarea produselor etc.;
sincronizarea operațiilor logistice cu cererea consumatorului, prin creșterea frecvenței de execuție și de livrare a produselor și
reducerea dimensiunii loturilor;
coordonarea și simplificarea deciziilor logistice pe filieră, prin calcularea dimensiunii lotului, diferențierea și simplificarea produselor,
sistemelor și proceselor.
Managementul filierei se bazează pedefinirea explicită a obiectivelor acesteia și a indicatorilor de performanțădeciziile
privind operatorii și activitățile strategice ale filierei și integrarea acestora.
*Tipul optim de filieră diferă, astfel, în funcție de -operatorii cheie, -activitățile pe care le desfășoară și -nivelul de integrare al acestor

2.5. Trasabilitatea pe filiera agroalimentară

*Trasabilitatea„posibilitatea de a reconstrui parcursul unui aliment, al unui furaj, al unui animal destinat producţiei/ utilizării în scop
alimentar sau al unei substanţe destinate să facă parte dintr-un aliment sau dintr-un furaj, de-a lungul tuturor fazelor prelucrării şi
producţiei” (articolul 3, aliniatul 15, din Regulamentul CE 178/2002)
*un ansamblu de identificări înregistrate asociate unei entităţi care permit regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării sale.
Entitatea poate desemna un produs, o activitate sau un proces și un organism sau o persoană (ISO 8402/1987).
Cadrul legislativ
*Regulamentul (CE) nr. 178/2002 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2002 privind stabilirea principiilor și
prescriptiilor generale ale legislației alimentare, instituirea Autorității europene pentru securitatea alimentelor și fixarea procedurilor de
securitate a produselor alimentare.
România implementeaza acest regulament prin Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentului și a hranei pentru
animale.
Conform acestei legi, trasabilitatea alimentelor, a materiilor prime, a materiilor auxiliare și a materialelor “trebuie să fie stabilită în
toate etapele producerii, prelucrării și distribuției” (Art.
19 (1)/Legea nr. 150 din 2004).
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar realizează această cerință prin implementarea unui sistem de trasabilitate bazat pe un
concept propriu.
Controlul sistemului se realizează la nivel de unitate și la nivel național.
Responsabilitatea monitorizării și controlării trasabilității alimentului revine,
la nivelul UE, European Food Safety Authority (EFSA) și,
la nivel national, Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), instituită prin Ordonanța de
Guvern nr. 42/2004.
Principiile şi cerinţele siguranţei alimentare şi trasabilităţii
Principiile siguranţei alimentare şi trasabilităţii sunt:
-principiul precauţiei,
-principiul protecţiei consumatorilor,
-principiul transparenţei (consultarea publicului, informarea publicului).
Principiul precauţiei
*se referă la faptul că, în condiţii specifice în care, în urma evaluării informaţiilor disponibile, se identifică posibilitatea existenţei unor
efecte dăunătoare asupra sănătăţii, dar persistă incertitudinea ştiinţifică, pot fi adoptate măsuri provizorii de gestiune a riscului,
necesare pentru asigurarea nivelului ridicat de protecţie a sănătăţii stabilit în Comunitate, până la apariţia unor noi informaţii ştiinţifice
pentru o evaluare mai cuprinzătoare a riscului.
Măsurile adoptate nu trebuie să impună restricţii comerciale mai mari decât este necesar pentru realizarea nivelului ridicat de
protecţie a sănătăţii stabilit în Comunitate, acordându-se atenţie fezabilităţii tehnice şi economice, precum şi altor factori consideraţi
legitimi pentru problema respectivă.
Principiul protecţiei consumatorilor
-se referă la faptul că legislaţia alimentară are ca scop prevenirea
practicilor frauduloase sau înşelătoare,
contrafacerii produselor alimentare şi
oricăror altor practici care pot induce în eroare consumatorul.
Principiul transparenţei
-Publicul este consultat
-în mod deschis şi transparent,
-direct sau prin organismele reprezentative,
-în timpul pregătirii, evaluării şi revizuirii legislaţiei alimentare.
Cerinţele siguranţei alimentare şi trasabilităţii
1. Interzicerea introducerii pe piaţă a produselor alimentare care nu prezintă siguranţă;
2. Produsele alimentare care nu prezintă siguranţă sunt acelea care:
-sunt dăunătoare sănătăţii,
-nu sunt adecvate consumului uman;
3. Pentru a determina dacă un produs alimentar prezintă sau nu siguranţă, trebuie să se aibă în vedere:
- condiţiile normale de folosire a produsului alimentar de către consumator în fiecare etapă de producţie, prelucrare şi distribuţie;
- informaţiile furnizate consumatorului, inclusiv informaţiile de pe etichetă sau alte informaţii general disponibile pentru consumator în
privinţa evitării unor anumite efecte negative asupra sănătăţii ale unui anumit produs alimentar sau ale unei anumite categorii de produse
alimentare;
4. Pentru a determina dacă un produs alimentar dăunează sănătăţii, trebuie să se aibă în vedere:
- atât efectele probabile imediate, cât şi cele pe termen scurt sau lung ale acelui produs alimentar asupra sănătăţii unei persoane care îl
consumă, dar şi asupra generaţiilor următoare;
- efectele toxice cumulative probabile;
- sensibilitatea deosebită, din punct de vedere al sănătăţii, a unei categorii specifice de consumatori, atunci când produsul alimentar este
destinat acelei categorii de consumatori.
5. Pentru a determina dacă un produs alimentare nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar
este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face
printr-o substanţă străină sau în alt mod sau prin putrefacţie, deteriorare sau descompunere

Modelul conceptual al trasabilității

Trasabilitatea, privită ca un sistem, are trei componente: trasabilitatea furnizorilor, trasabilitatea producătorilor și trasabilitatea clienților
Avantajele implementării sistemului de trasabilitate pe filiera agroalimentară
*optimizarea calității produselor și a proceselor.
El garantează fiabilitatea informațiilor despre produse și permite culegerea rapidă a informațiilor necesare analizei calității și
inocuității produselor.
Permite o îmbunătățire continuă a sistemului și un control asupra operațiilor logistice.
*Cunoașterea în orice moment a localizării exacte a unităților logistice permite optimizarea gestiunii stocurilor și cresterea
profitului prin reducerea costurilor, a pierderilor și a stocurilor supra-normative.
Sistemul de trasabilitate permite să se urmărească transportul și livrările în timp real și conduce la o servire mai bună a
clienților.
 Coordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare
Economistul american Ray Goldberg a adus tema coordonării în centrul abordării sistemice a filierei agroalimentare.
Unii specialişti se concentrează pe mecanismele şi sistemele de preţuri, considerând că acestea asigură coordonarea filierelor.
Economistul englez D.Pickard consideră că motivul principal pentru care preţul trebuie studiat pentru aprecierea coordonării şi
performanţei filierei este acela că el emite semnale despre piaţă, iar eficienţa constă în abilitatea fiecărui agent economic de a
percepe aceste mesaje şi de a răspunde în mod corespunzător, adaptând întreaga activitate la schimbările pieţei.
Conceptul de coordonare a filierei -se referă la modalitatea de armonizare a etapelor acesteia.
Mijloacele de coordonare sunt-sistemul de preţuri,-integrarea verticală,-contractarea şi cooperarea,
considerate separat sau în combinaţii diferite.
*Prin etapă se înţelege orice proces operaţional capabil să realizeze un produs vandabil, în circumstanţe specifice.
Etapa reprezintă orice proces capabil să adauge valoare pe filieră, sau care aduce schimbări în ceea ce priveşte locul, momentul sau forma
în care se găseşte produsul.
3.1. Mecanismele de coordonare a filierelor
de mecanism de coordonare include setul de instituţii şi aranjamente utilizate în scopul armonizării etapelor filierei agroalimentare
şi se bazează pe instrumentul preţ, dacă activităţile filierei nu sunt integrate.
Agenţii economici care acţionează la un anumit nivel al filierei pot utiliza mai multe mecanisme de coordonare, cel predominant
variind de la etapă la etapă.
Clasificarea mecanismelor de coordonare a filierei pe care o propunem în cele ce urmează nu este exclusivă, ci serveşte la
ilustrarea diferenţelor semnificative şi furnizează o bază de discuţie pe tema relaţiilor dintre metodele de coordonare şi performanţa
filierei.
Pieţele şi preţurile produselor agroalimentare
Pieţele agroalimentare de consum final au drept caracteristici distincte comerţul deschis publicului larg şi utilizarea metodelelor de
asortare şi ambalare a produselor.
Altfel spus, pe aceste pieţe comerţul este deschis tuturor, iar produsele vândute sunt asortate şi ambalate în momentul vânzării.
Preţul pe aceste pieţe se stabileşte prin negociere între reprezentanţii cererii – consumatorii finali – şi ai ofertei – producătorii agricoli.
Deseori, acest preţ reprezintă un punct de referinţă pentru stabilirea termenilor de referinţă în contractele de vânzare-cumpărare pe
pieţele reglementate.
Pieţele ţărăneşti, cum mai sunt denumite pieţele agroalimentare organizate în diferite localităţi, au rolul de coordonare a filierei, prin
volumul mare al tranzacţiilor efectuate prin acest canal.
Ele prezintă avantaje şi dezavantaje.Avantajele vizează atât producătorii, cât şi consumatorii.
Producătorii agricoli, care obţin producţii mici şi neomogene, găsesc pe acestă piaţă oportunităţi de desfacere a producţiei ce
depăşeşte nevoile proprii ale familiei (autoconsumul). De asemenea, ei încasează pe loc contravaloarea produselor, asigurând
finanţarea proceselor de producţie următoare.
Consumatorii finali au posibilitatea de a achiziţiona produse proaspete, direct de la producători, preţul fiind, în general, mai redus
decât cel practicat de marile magazine de desfacere.
Printre dezavantaje se numără comerţul impropriu, desfăşurat în condiţii de igienă redusă, neorganizat, uneori speculativ. Producătorii
agricoli sunt ocupaţi o mare parte a timpului cu desfăşurarea actelor de comerţ, în defavoarea celor de producţie.
 Contractele economice
Coordonarea filierei pe bază de contracte economice încheiate între unităţi independente din punct de vedere juridic reprezintă o
formă intermediară de coordonare, de trecere de la piaţa liberă (ţărănească), la integrarea agroalimentară.
Generic, contractul constă în aranjamente de livrare şi, respectiv, recepţie a produselor la o dată ulterioară.
El stabileşte cantitatea şi calitatea produselor, data şi locul livrării/recepţiei.
Preţul poate fi stabilit în contract, pe piaţa spot, sau la o dată ulterioară, pe piaţa future.
Motivele pentru care contractele sunt utilizate în coordonarea filierelor agroalimentare sunt foarte variate.
Ele permit participanţilor să colecteze o parte din beneficiile internalizării coordonării faţă de reţinerea beneficiului rezultat din afaceri
separate.
Contractele pot reduce costurile de tranzacţie şi riscurile asociate cu imposibilitatea vânzării produselor.
De asemenea, contractele contribuie la stabilitatea afacerilor implicate; contractele pot impune restricţii la accesul pe piaţă pe termen
scurt, dar nu şi pe termen lung.
Programele guvernamentale -au un impact direct asupra coordonării filierei prin subvenţionarea preţurilor, politica comercială şi a
cursului de schimb, impunerea de cote de producţie, acordarea de plăţi compensatorii etc.
Stabilizarea preţurilor este considerată un proces de creştere a eficienţei economice pe termen lung, în timp ce distorsionarea preţurilor
prin subvenţionare determină creşterea costurilor pe termen scurt.
 Integrarea - În timp ce pieţele agroalimentare reprezintă mijloace de coordonare a filierei prin preţ, integrarea reprezintă soluţia opusă, în
care două sau trei activităţi desfăşurate în etape diferite ale filierei, sunt coordonate de o singură unitate economică (integrarea verticală).
Integrarea reduce fluctuaţiile de profit de-a lungul filierei. Teoria economică demonstrează că profitul este redus atunci când cantitatea
vândută este redusă şi preţul este mare şi, respectiv, profitul este ridicat atunci când cantitatea vândută este mare şi preţul este redus (cazul
integrării mai multor activităţi). De asemenea, combinarea activităţilor de producţie şi de marketing reduce variaţia de venit, ca şi costurile de
tranzacţionare.
Integrarea se regăseşte în toate sectoarele sistemului agroalimentar. În sectorul carne, procesarea şi distribuţia sunt integrate; unele
lanţuri de restaurante au integrat funcţia de distribuţie a alimentelor şi de aprovizionare cu produse agroalimentare; lanţurile de magazine
alimentare au integrat funcţia de procesare a laptelui; centrele de vinificaţie au integrat activităţile de producere a strugurilor, obţinere a vinului
şi distribuţia acestuia, inclusiv exportul.
O altă formă a integrării este aceea de joint-venture, adică asocierea a două sau mai multe unităţi economice în scopul realizării unui
obiectiv economic comun, dar cu păstrarea entităţii juridice a participanţilor. Aceştia împart cheltuielile, profiturile, pierderile şi riscurile, uneori
şi controlul, în proporţii stabilite prin înţelegeri contractuale.
Avantajul principal al integrării constă în însăşi motivul pentru care se constituie: reducerea costurilor de tranzacţie, ceea ce determină
creşterea performanţei pe filieră.

Cooperarea
În timp ce motivul principal al integrării era acela de a reduce costul de tranzacţie, motivul cooperării între participanţii aflaţi la aceeaşi etapă a
filierei este acela de a întări puterea de negociere cu amontele şi avalul. Cooperarea apare, în general, între producătorii agricoli şi are ca
fundament percepţia acestora asupra procesului de împărţire a puterii de-a lungul filierei.
Producătorii agricoli deţin suprafeţe mici de teren şi un număr redus de animale. Producţia obţinută este oferită în loturi mici şi neomogene.
Atomizarea excesivă a producătorilor agricoli este motivul pentru care ei trebuie să coopereze, să-şi unească forţele pentru a negocia mai
bine condiţiile de cumpărare a resurselor materiale şi de vânzare a produselor cu partenerii din amonte şi din aval.
Un alt motiv întemeiat al cooperării este acela că producătorul agricol este degrevat de grija vânzării producţiei, concentrându-se pe obţinerea
acesteia. Astfel, o cooperativă de marketing a agricultorilor dintr-o zonă se poate ocupa de vânzarea produselor agricole obţinute de aceştia şi
de achiziţionarea de resurse materiale pentru desfăşurarea procesului de producţie, producătorii concentrându-se doar pe activitatea agricolă

Cooperarea pe filiera agroalimentară

Relaţiile dintre cooperativele de marketing şi membrii săi se referă la condiţiile de comercializare a produselor, stabilind preţul, termenul de
plată, condiţiile de calitate, drepturile şi obligaţiile în timpul obţinerii produselor agricole, primele şi discounturile. Obiectivele cooperativelor
sunt: creşterea veniturilor, stabilizarea preţurilor, cucerirea şi menţinerea pieţelor, extinderea parteneriatului şi a pieţelor, îmbunătăţirea
procesului de obţinere a informaţiilor despre piaţă etc.
Cooperativele, la rândul lor, pot încheia contracte de integrare sub forma de joint-venture cu alte cooperative sau unităţi economice, pentru
realizarea în comun a stocării, transportului şi vânzării produselor.
Importanţa cooperativelor este covârşitoare pentru sistemul agroalimentar românesc, caracterizat prin atomizarea producătorilor agricoli.
Retincenţa cu care este privit fenomenul de cooperare în România este explicat de modul fortuit în care s-a realizat cooperarea în perioada
comunistă. În condiţiile Organizării Comune de Piaţă, care impune reguli stricte privind condiţiile de desfacere a produselor agricole,
agricultorii nu vor avea acces pe piaţă, dacă nu vor coopera pentru vânzarea produselor. Comerţul practicat de aceştia în prezent, în condiţii
improprii de igienă şi neorganizat, este interzis prin reglementările Politicii Agricole
Comune.
Integrarea verticală şi cooperarea prezintă numeroase avantaje, dar şi dezavantaje.
Avantajele integrării agroalimentare sunt: garantarea valorificării produselor, a securităţii şi stabilităţii veniturilor, adâncirea specializării,
simplificarea sistemului tehnologic şi instituţional al circuitului produselor de la producătorul agricol la consumator, reducerea costurilor,
asigurarea unui sistem eficient de creditare etc. În cazul asocierii orizontale, reprezentanţii asociaţiilor sau cooperativelor pot deţine controlul
în amonte, întărind poziţia producătorilor agricoli faţă de producătorii de resurse materiale care controlează agricultura.
Dezavantajele integrării sunt: dependenţa producătorilor agricoli faţă de integrator, reducerea liberei iniţiative şi a spiritului întreprinzător,
reducerea flexibilităţii exploataţiei agricole familiale şi a puterii ei de adaptare la situaţii de criză etc.
Cu toate aceste dezavantaje, proiectarea unei filiere agroalimentare performante nu se poate realiza fără cooperarea producătorilor agricoli
pentru obţinerea unor condiţii mai bune de valorificare a produselor şi contrabalansarea puterii de-a lungul lanţului alimentar. În ţările Uniunii
Europene şi în Statele Unite ale Americii, cooperarea este o formă organizatorică larg răspândită. Fermele familiale sunt integrate în sisteme
agroalimentare complexe, ceea ce le permite supravieţuirea şi penetrarea pieţelor şi induce performanţa pe filieră, aceasta constituindu-se
într-o entitate organizată şi eficientă.
Modelul integrării agroaindustriale în ţările dezvoltate

se caracterizează prin impactul crescând al industrializării pe filierele agroalimentare, dezvoltarea activităţilor secundare şi terţiare,
generalizarea metodelor de producţie moderne, producţia şi distribuţia de masă, creşterea consumurilor energetice, a consumurilor intermediare
şi de capital pe unitatea de muncă şi, pe această bază, realizarea unei înalte productivităţi a muncii şi reducerea numărului de agricultori.
La nivel naţional, relaţiile de integrare dintre numeroase tipuri şi forme de unităţi agricole, de servicii şi industrializare se constituie în sectorul
agroalimentar (Franţa) sau agribusiness (Statele Unite ale Americii).
În Franţa, puterea filierelor se măsoară în funcţie de coordonarea lor. Dezvoltarea depinde de realizarea unui parteneriat echilibrat între toţi
agenţii economici, parteneriat care respectă interesele fiecăruia şi autorizează o repartiţie echitabilă a valorii adăugate între agenţii unei filiere.
Agribusiness-ul se constituie într-o activitate integrată, care include fermele, comercializarea, prelucrarea şi semiprelucrarea produselor
alimentare şi cuprinde totalitatea verigilor lanţului agroalimentar, de la producerea de materii prime agricole, până la produsul prelucrat, destinat
consumatorului final. Agricultura este parte integrantă a sistemului agroalimentar, producţiile vegetale şi animale fiind fundamentul acestui
sistem.
În Statele Unite ale Americii, cooperativele, ca formă de integrare orizontală, se regăsesc la majoritatea produselor agricole şi deţin cote de piaţă
semnificative - la lapte şi produse lactate 77%, la cereale 38%, la bumbac 31% etc. Integrarea verticală între agricultură şi industriile din amonte
şi aval se regăseşte, de asemenea, pe scară largă. Marile corporaţii naţionale şi multinaţionale integrează producţia, prelucrarea şi desfacerea
produselor prin unităţi specializate. Polul integrator îl reprezintă industriile de prelucrare, care au contracte ferme cu agricultorii, sau angrosiştii,
mai ales în cazul companiilor de comercializare a cerealelor şi fructelor
Coordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare
Preţurile joacă un rol decisiv în fundamentarea deciziilor privind activităţile de-a lungul filierei agroalimentare.
-Pe termen lung, preţurile, şi implicit veniturile şi profiturile, determină alocarea eficientă a resurselor.
-Pe termen scurt, preţurile reprezintă semnale referitoare la piaţă şi motivaţii pentru producătorii agricoli, procesatori şi
distribuitori pentru îndreptarea eforturilor către pieţe mai profitabile.
Tipologii de preţuri
-Preţ de contractare, stabilit anterior vânzării produsului (care, în perioada 1990-1997, au funcţionat ca preţu garantate);
-Preţ de livrare, folosit până în anul 1993;
-Preţ de facturare, format din preţul de producţie plus TVA;
-Preţ pe piaţa ţărănească;
-Preţuri ale inputurilor, la care producătorii agricoli achiziţionează factorii de producţie din afara sectorului;
-Preţ de producţie, format din costurile de producţie şi costurile de desfacere până la livrarea produselor;
-Preţul la poarta fermei, format din costurile de producţie plus profitul producătorilor. La acest preţ angrosiştii achiziţionează
produsele agricole;
-Preţ la producător, corespunzător preţului la poarta fermei sau pe piaţa ţărănească;
-Preţ de gros, la care angrosistul îşi vinde produsele (include preţul la producător plus adaosul angrosistului)
-Preţ de detaliu (cu amănuntul sau la consumator), care include şi adaosul comercial etc.
Pe filieră, preţul de detaliu se formează pe baza preţurilor practicate de agenţii economici din amonte
 + valoarea + valoarea

adăugată la adăugată de

FERMĂ PROCESATOR

PREŢUL PREŢUL LA PREŢUL

INPUTURILOR POARTA FERMEI DE PRODUCŢIE

PREŢUL PREŢUL
DE DETALIU DE GROS

+ valoarea + valoarea

CONSUMATOR adăugată de adăugată de

DETAILIST ANGROSIST

Formarea preţurilor pe filiera agroalimentară

Particularităţile preţurilor produselor agricole. Efectul King

-În agricultură, preţurile prezintă anumite particularităţi, determinate, în principal, de sezonalitatea atât a ofertei agricole, cât şi a
cererii de produse agroalimentare în timpul unui an.
-Sezonalitatea preţurilor agricole depinde de condiţiile climatice, de momentul recoltării, de posibilităţile de depozitare a recoltei în
timpul anului, de costul de stocare etc. Pentru majoritatea produselor, preţul atinge nivelul minim în timpul recoltatului când oferta
depăşeşte nivelul cererii (iulie pentru grâu, noiembrie pentru porumb etc.).
-Preţul sezonier creşte până la următoarea campanie de recoltat şi este influenţat de costul de stocare. În cele din urmă,
consumatorul plăteşte costul de stocare al agenţilor economici care amână vânzarea produselor la recoltare.
Efectul King
Ca urmare a menţinerii constante a cererii, prin preţuri, în anii cu recolte bune, veniturile totale ale agricultorilor scad, iar în anii cu
recolte slabe, veniturile totale cresc.
Astfel, o creştere puternică, imprevizibilă, a producţiei agricole, nu va putea fi absorbită de consumatori şi va determina o reducere a
preţului şi, implicit, a veniturilor agricultorilor. Invers, în anii cu recolte slabe, reducerea producţiei (a ofertei) va determina o creştere a
preţului, respectiv a veniturilor.
Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii demonstrează influenţa negativă a creşterii ofertei, asupra
veniturilor înregistrate de producătorii agricoli prin preţurile formate liber, pe baza raportului de forţe dintre cerere
şi ofertă

Funcţiile preţurilor
-funcţia de calcul, evaluare şi măsurare a cheltuielilor, rezultatelor etc.;
funcţia de informare privind evoluţia şi cerinţele pieţei;
funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici producători;
funcţia de recuperare a costurilor şi de recompensare a întreprinzătorilor;
funcţia de măsurare a puterii de cumpărare a veniturilor nominale şi a stabilităţii acestora;
funcţia de redistribuire a veniturilor şi patrimoniului.
Preţurile la nivelul filierei se stabilesc inechitabil
-datorită distribuţiei neuniforme a puterii de negociere între participanţii la actele de comerţ.
Atomizarea producătorilor agricoli şi a consumatorilor determină o lipsă a puterii de negociere a acestora şi acceptarea, de cele mai
multe ori, a unor preţuri impuse de distribuitori sau de procesatori.
Rezultă necesitatea organizării producătorilor în forme asociative, care să apere interesele comerciale ale acestora în faţa
procesatorilor şi distribuitorilor.
Un preţ mai mare plătit de consumator pentru produsele agroalimentare nu înseamnă un preţ mai mare pentru produsele agricole
livrate de producătorul agricol. O parte considerabilă a preţului este păstrată, pe filieră, de agenţii economici intermediari.
 Factorii care influenţează formarea preţurilor produselor agricole
În literatura de specialitate există două teze contradictorii în ceea ce priveşte formarea preţurilor
agricole.
1. Preţul se formează la nivelul fermei
2. Preţul se formează la nivelul consumatorului, pe piaţa bunurilor de consum final.
Prima teză se bazează pe teoria optimului producătorului, susţinând că preţul se fundamentează, la nivelul fermei, pe costul de
producţie, la care se adaugă costurile de procesare şi marketing, până la nivelul comerţului de detail.
Cea de-a doua teză se bazează pe teoria utilităţii consumatorului, primii care stabilesc preţul fiind comercianţii şi procesatorii care,
fiind informaţi asupra pieţei de detail (a produselor agroalimentare finale), stabilesc preţul produselor agricole plătite producătorilor.
Preţurile se formează prin confruntarea „puterii” tuturor actorilor de pe filieră, a cererii consumatorului, a ofertei
producătorului şi a condiţiilor impuse de sistemul de marketing, fiind un echilibru de forţe.
Metode de fundamentare a preţurilor
Preţul se stabileşte în funcţie de: -costuri -valoarea produselor -concurenţă -cerere.
Metoda bazată pe costuri -presupune existenţa unei gestiuni prin costuri, fiind specifică unităţilor economice de
dimensiuni mari şi mai puţin exploataţiilor agricole, care nu ţin o evidenţă scrisă a cheltueililor.
Metoda constă în adăugarea unei marje de profit la costul de producţie.
-În final, preţul se formează pe piaţă, prin confruntarea cererii cu oferta, dar grija pentru evidenţa costurilor şi reducerea acestora
trebuie să se manifeste permanent.
Metoda bazată pe valoarea produselor a apărut datorită dezavantajului primei metode, prin care, dacă o folosesc,
agenţii economici ar putea pierde o parte din profitul care s-ar fi putut obţine dacă preţul ar fi fost fundamentat în funcţie de
costuri.
Această pierdere potenţială este dată de diferenţa între ceea ce consumatorii ar fi dispuşi să plătească pentru obţinerea
produsului şi preţul mai mic efectiv plătit de consumator, propus de vânzător şi fundamentat pe costul de producţie.
Pentru a evita această pierdere potenţială de profit, fundamentarea preţului trebuie să se bazeze şi pe informaţiile de
marketing referitoare la gusturile şi aprecierile consumatorilor.
Metoda bazată pe concurenţă Porneşte de la evoluţia pieţei privind numărul de ofertanţi, condiţiile comparative oferite de
aceştia, condiţiile diferite de concurenţă (monopol, oligopol, monopson etc.).
Metoda utilizează mai multe tehnici de stabilire a preţurilor:
tehnica aplicării unui coeficient mediu, care constă în folosirea unui coeficient de calitate mediu pentru produsele agricole cu
diferiţi parametri calitativi (de exemplu, la grâul pentru panificaţie sunt deosebit de importanţi următorii parametri: conţinutul în
gluten, procentul corpurilor străine, procentul de umiditate, greutatea hectolitrică etc.);
tehnica importanţei parametrilor. În procesul de negociere se cade de acord ca preţurile stabilite să respecte grade diferite de
importanţă a parametrilor avuţi în vedere (de exemplu, la legume se ierarhizează următorii parametri: timpurietatea, aspectul,
gustul);
tehnica influenţei parametrilor tehnico-economici, de exemplu, la cereale greutatea hectolitrică trebuie să se încadreze în
nivelul standard prevăzut în normele de gradare;
tehnica cotaţiei bursiere, se utilizează în special în cazul produselor agricole care se exportă. Tendinţele manifestate la marile
burse, în special cea din Chicago (Chicago Board of Trade), orientează negocierea preţurilor la rundele Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, la care ia parte şi ţara noastră.
Metoda bazată pe cerere are în vedere cel mai bun nivel al preţului din punctul de vedere al producătorului, dar acceptat
de consumator.
În fundamentarea preţului se ţine seama de cerinţele, preferinţele şi comportamentul consumatorului.
Coordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare
Impactul mecanismelor de coordonare asupra performanţei filiere
Principalele caracteristici ale performanţei
-eficienţaechitateacosturile de tranzacţieaccesul pe pieţestabilitatea preţurilor şi a veniturilor
1. Eficienţa două forme:
-eficienţa alocării resurselor, legată de posibilitatea atingerii optimului economic, şi
eficienţa tehnică, legată de posibilitatea atingerii maximului tehnic.
2. Echitatea înseamnă tratamentul egal al tuturor participanţilor filierei.
În timp ce eficienţa se referă la recunoaşterea diferenţelor de valoare de către utilizatorii finali, datorate diferenţelor calitative,
temporale şi spaţiale,
echitatea înseamnă ca aceste diferenţieri să fie atribuite agenţilor economici care controlează atributele respective.
De exemplu, contractele care plasează practicile de producţie sau recoltarea sub controlul cumpărătorului (comerciant sau
procesator), dar penalizează producătorul agricol pentru problemele cauzate de cumpărător, sunt considerate inechitabile.
3. Costurile de tranzacţie includ cheltuielile efectuate pentru căutarea alternativelor de valorificare a produselor,
distribuţia fizică a acestora şi cele antrenate de incertitudinea asociată schimbului.
Aceste costuri sunt puternic influenţate de disponibilitatea informaţiei.
Dacă toţi participanţii filierei ar fi informaţi în legătură cu ofertele cumpărătorilor şi sistemul agroalimentar ar fi caracterizat prin
echitate, costurile de tranzacţie ar fi aproximativ egale cu cele antrenate doar de distribuţia fizică a produselor.
4. Accesul pe pieţe este un criteriu principal de evaluare a performanţei.
Accesul cumpărătorilor şi vânzătorilor pe piaţă este necesar pentru intrarea şi menţinerea acestora într-o fază a filierei.
Problemele apar atunci când un agent economic este restricţionat să intre pe o piaţă într-o anumită fază a filierei, deşi este
capabil să ofere produsele la costuri mai reduse decât cele ale agenţilor intraţi deja pe piaţa respectivă.
Este cazul agricultorilor care pătrund foarte greu pe pieţele de consum final, prin reţeaua de desfacere a marilor magazine, deşi
preţurile oferite sunt mai reduse în comparaţie cu cele ale angrosiştilor, detailiştilor sau importatorilor.
Ca şi în cazul costurilor de tranzacţie, accesul la pieţe depinde de accesul la informaţie. Se consideră că pieţele necunoscute de
potenţialul participant, sunt inaccesibile acestuia.
5. Stabilitatea se referă la aplatizarea fluctuaţiilor de preţ şi, implicit, ale veniturilor agenţilor participanţi pe filieră.
- accesul pe piaţa ţărănescă al producătorilor agricoli este restricţionat de speculanţi
- echitatea depinde de polul integrator, care poate fi procesatorul sau distribuitorul
Pieţele agroalimentare oferă producătorilor agricoli şi consumatorilor echitate şi eficienţă
ridicate.
Producătorul cere un preţ just (care acoperă costurile de producţie şi tranzacţie) pentru produsele
vândute direct consumatorului, care consideră, la rândul lui, preţul ca fiind just, acesta situându-se la
un nivel inferior celui practicat pe alte canale de distribuţie.
Costurile de tranzacţie sunt ridicate, căutarea alternativelor de valorificare a produselor fiind
un proces laborios.
În plus, cheltuielile cu transportul, depozitarea şi efortul producătorului, care este şi vânzător, sunt
suportate tot de agricultor.
Accesul pe piaţă ar trebui să fie liber, totuşi, speculanţii din pieţe restricţionează intrarea
producătorilor agricoli pe pieţele ţărăneşti, deţinând monopol la vânzarea unor produse.
Stabilitatea preţurilor şi, implicit, a veniturilor agricultorilor, este redusă, tocmai datorită accesului
restricţionat pe piaţă.
Contractele economice oferă o echitate variabilă, ce înclină în favoarea procesatorilor sau
comercianţilor.
Stabilitatea veniturilor creşte datorită siguranţei în vânzarea produselor.
Accesul pe piaţă este redus, pentru agricultori, şi mediu pentru alţi participanţi ai filierei.
Costurile de tranzacţie sunt mai reduse, producătorul agricol fiind scutit de efectuarea acestor
costuri, care trec în responsabilitatea distribuitorului sau a procesatorului.
Programele guvernamentale oferă stabilitate preţului şi venitului, acesta fiind şi scopul
pentru care sunt elaborate.
Eficienţa este, însă, redusă, deoarece alocarea resurselor nu se realizează pe criterii
economice, ci pe criterii impuse.
Accesul pe pieţe este variabil, iar costurile de tranzacţie ridicate, nefiind vorba de încheierea de
înţelegeri (contracte, integrare sau cooperare) între participanţii filierei.
Integrarea verticală a activităţilor din diferite verigi ale filierei reduce costurile de tranzacţie la
0, eficienţa alocării resurselor fiind ridicată.
Accesul pe pieţe se realizează cu uşurinţă, puterea de negociere a participanţilor integraţi fiind
mai mare.
Stabilitatea preţului şi a venitului este medie şi depinde de variaţia echităţii (împărţirea puterii
depinde de polul integrator, care poate fi procesatorul sau distribuitorul).
Cooperarea oferă beneficii fără riscul apariţiei de probleme privind preţul sau echitatea, întâlnite
deseori în cazul contractelor economice încheiate între participanţii filierei.
Eficienţa alocării resurselor este ridicată, costurile de tranzacţie fiind reduse.
Prin efectuarea activităţilor în comun, producătorii realizează economii importante la cheltuielile
de aprovizionare, depozitare şi desfacere.
Accesul la pieţe este ridicat, cooperativa prestând servicii de informare asupra posibilităţilor de
valorificare a produselor.
Stabilitatea veniturilor este mai ridicată decât în cazul desfacerii produselor pe pieţele ţărăneşti,
dar mai redusă decât în cazul integrării, care oferă o desfacere garantată a produselor
Mecanismele de coordonare prezentare determină niveluri diferite de performanţă pe
filieră.
În economiile agroalimentare moderne, rolul pieţelor ţărăneşti s-a redus, locul primordial
fiind ocupat de integrarea şi cooperarea participanţilor filierei.
Pierderile pe filierele agroalimentare şi soluţii de reducere a acestora
Performanţa economică pe filiera agroalimentară este tratată pornind de la pierderile ce pot rezulta din sistemul agroalimentar.
Orice măsură de prevenire a pierderilor înseamnă o creştere a performanţei pe filieră.
-Pierderile pot fi cantitative şi calitative şi încep de la materialul biologic şi continuă în fiecare etapă a filierei, până ce produsul
ajunge pe rafturile magazinelor de desfacere cu amănuntul.
Pierderile diferă în funcţie de etapa filierei
Exemplu – filiera legumelor:
Primele pierderi au loc la înfiinţarea culturii şi se datorează faptului că materialul biologic folosit nu este din soiurile recomandate,
astfel încât să se obţină producţii mari şi de calitate superioară.
La plantat pot exista pierderi de material săditor datorită tehnicii practicate şi riscului „neprinderii”, rezultând „locuri goale” în câmp.
O altă categorie de pierderi se înregistrează în timpul vegetaţiei, datoritănerespectării unor faze ale tehnologiilor de
producţie,atacului de boli sau dăunători şicondiţiilor nefavorabile de mediu – secetă, inundaţii, îngheţuri târzii de primăvară,
brume timpurii de toamnă etc.
Pierderile cantitative şi calitative de producţie pot să apară şi la recoltare,în cazurile în care produsele culese sunt ţinute în
soare,sau se utilizează coşuri, găleţi etc. din materiale necorespunzătoare.
În plus, ambalajele utilizate la recoltare nu trebuie puse pe pământ, deoarece, dacă sunt aşezate apoi unul peste altul, pământul
cade pe legumele aflate în cele de pe nivelul inferior.
La recoltarea unor legumele se acordă o atenţie deosebită lăsării unei codiţe care va constitui pentru consumator un etalon al
prospeţimii produsului.
La alte legume, cum ar fi morcovii, codiţa se înlătură pentru ca astfel produsul să nu mai piardă din conţinutul în apă.
Transportul produselor agroalimentare este o altă etapă în care pot să apară pierderi de producţie, în special calitative,
datorate temperaturilor ridicate,daunelor mecanice produse legumelor transportate în condiţii improprii, cu mijloace de transport
necorespunzătoare şi pe drumuri în stare proastă

În etapa de sortare, calibrare şi ambalare pierderile se datoreazăcondiţiilor precare de mediu şistării necorespunzătoare de
curăţenie din încăperea în care se desfăşoară aceste operaţiuni:
lipsa unui sistem de răcire,
mediu murdar,
prezenţa bolilor şi dăunătorilor,
lipsa echipamentului de protecţie pentru muncitori.
De asemenea, în această etapă apar pierderi datorate manevrării necorespunzătoare a legumelor care contribuie la deteriorarea
acestora.
În timpul depozitării, pierderile se datorează nerespectării asigurării condiţiilor de microclimat:
temperatură, umiditate, ventilaţie etc.
De asemenea, între produse există incompatibilităţi, astfel,
deşi produsele preferă aceleaşi condiţii de temperatură, umiditate şi ventilaţie,
totuşi ele nu se depozitează în aceeaşi încăpere deoarece unele emit anumite mirosuri care sunt absorbite de alte produse.
De exemplu, merele emit etilenă pe care salata o absoarbe, rezultând „salată cu aromă de mere”.
O atenţie deosebită trebuie acordată controlării factorului umiditate.
Produsele agricole proaspete pierd din conţinutul în apă, de aceea este necesar ca la depozitarea lor umiditatea să fie ridicată.

Produsele ambalate, pregătite pentru vânzare, sunt transportate către magazinele de vânzare.
În acestă etapă o atenţie deosebită trebuie acordată vitezei de deplasare a mijlocului de transport, mai ales pe drumurile aflate
în stare proastă de întreţinere.
Pierderile în timpul transportului se pot datora şi paletării necorespunzătoare a produselor ambalate sau neutilizării la maxim a
capacităţii de transport, existând riscul dezechilibrării cutiilor în timpul transportului, căderea acestora provocând daune mecanice.
În ultima fază a filierei – desfacerea cu amănuntul – pot surveni
-pierderi calitative,
datorate expunerii mărfurilor în condiţii improprii de igienă sau sub acţiunea directă a soarelui sau
-pierderi psihologice,
în cazul în care, de exemplu, consumatorii refuză să cumpere tomate de culoare galbenă, chiar dacă au acelaşi gust, deoarece
culoarea galben nu este asociată cu gustul dulce, ci cu cel acru.
 Modalităţi de prevenire a pierderilor
timpul vegetaţiei, măsuri agrotehnice de prevenire a bolilor şi dăunătorilor, constând în tratamente specifice.
Împotriva factorilor de mediu restrictivi se poate acţiona parţial, în funcţie de intensitatea de manifestare a factorului, astfel:
în caz de secetă se acţionează printr-un sistem adecvat de irigaţii,
în caz de ploi abundente se acţionează prin realizarea de şanţuri pentru scurgerea apei la suprafaţă,
în caz de îngheţ se procedează la acoperirea cu folie etc.
2. La transport -produsele trebuie protejate împotriva soarelui şi ploii,
pe platforma camionului se aşează un strat de rumeguş pentru a evita şocul direct al produselor în cazul în care starea drumurilor
este proastă.
Pentru produsele agroalimentare perisabile, cum sunt tomatele, mijloacele de transport trebuie prevăzute cu sistem de răcire (gen
autofrigorifice).

3. La amblare este recomandabil ca personalul care execută operaţiile de sortare, calibrare şi ambalare să nu lucreze mai mult de 2 ore,
realizând prin rotaţie diversele operaţii, deoarece sunt ultimele persoane care „văd” produsul.
La ambalare, pentru a evita viitoarele pierderi, orientarea cutiei este foarte importantă.

a) corect
b) incorect

Figura nr.3.7

Modalităţi de orientare a tomatelor ambalate

4. În timpul depozitării -alegerea sistemului de depozitare – păstrare pretabil legumelor, care să genereze cel mai mic cost de
depozitare pe unitatea de produs.
Astfel,pentru produsele perisabile este obligatoriu a se utiliza spaţii cu atmosferă controlată, depozite frigorifice,
în timp ce pentru produsele cu perioade de consum mari sunt suficiente depozitele ventilate mecanic.

5. Desfacerea cu amănuntul -este foarte important a se dimensiona optim cantităţile zilnice care se vând către consumatorii finali,
astfel încât să nu rămână marfă nevândută (în cazul produselor foarte perisabile).
De asemenea, este de preferat ca depozitele de păstrare de la acest nivel să fie dotate corespunzător pentru a preveni pierderile
cantitative şi calitativ