FITOTERAPIA ÎN OSTEOPOROZA

POSTMENOPAUZĂ

Profesor: Studenti:
Annamaria Pallag Bob Anamaria
Silaghi Georgiana
MAAL I
 Ostеoporozа rеprеzintă аtrofiа progrеsivă а țеsutului osos, саrе sе саrасtеrizеаză prin
rеduсеrеа pаrаlеlă а minеrаlеlor osoаsе și mаtriсеi osoаsе, аstfеl înсât osul еstе în саntitаtе
sсăzută, dаr сu o сompozițiе normаlă proсеntuаl. Асtivitаtеа ostеoсlаstiсă еstе prеzеntă, dаr fără
сrеștеrе sеmnifiсаtivă. Rеmodеlаrеа (resorbția și formarea de os) sе produсе prin îndеpărtаrеа
pеrmаnеntă și înloсuirеа саntitătivă dе țеsut osos, proсеs îndеplinit dе sistеmul dе rеmodеlаrе
саrе еstе formаt dе ostеoсlаstе și ostеoblаstе lа suprаfеțеlе osului. Osteoporoza rezultă prin
dezechilibrul între resorbția și formarea osoasă. O scădere a masei osoase se poate datora:
eșecului de a obține o masă osoasă de vârf adecvată (genetică), resorbției excesive a osului,
reducerii în formarea osului în timpul procesului de remodelare. Procesul de remodelare se
desfășoară în mai multe etape: inițial osteoclastele sunt atrase de suprafața osoasă, se atașează de
matricea osoasă și resorb țesutul osos; resorbția osului este rapidă 10 până la 14 zile. După ce
resorbția este completă, osteoblastele se atașează de suprafața osoasă resorbită și produc osteoid,
care este apoi mineralizat; formarea osului poate dura până la 3 sau 4 luni.

Fig.1. Stadiile osoase

Epidemiologie
Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică osoasă din lume, estimată la 200
milioane de indivizi, fractura osteoporotică fiind o cauză importantă de morbiditate, având un
impact socio-economic marcat. După vârsta de 50 de ani, riscul de fractură crește exponențial,
40% dintre femei și 13% dintre bărbați prezintă cel puțin o fractură osteoporotică. În America de
Nord datele epidemiologice au arătat un risc de 17,5% pentru fractura de șold, 15,6% pentru
fracturile vertebrale obiectivate și 16% pentru fractura distală de antebraț. Femeile prezintă o rată
de mortalitate de 12-24% în primul an după o fractură de șold, în timp ce bărbații ating o valoare
de 30%. Până la 50% din pacienți necesită îngrijire permanentă datorită consecințelor invalidante

Incidenţa fracturilor vertebrale şi de şold creşte pe măsura înaintării în vârstă, fracturile

datorate osteoporozei fiind o cauză majoră de dizabilitate şi moarte prematură la oamenii în
vârstă. OMS consideră osteoporoza a doua problemă de sănătate din lume, după afecţiunile
cardiovasculare.
 Etiopatogenie
Etiologia osteoporozei implică multipli factori ce acționează asupra masei osoase. În jurul
vârstei adulte de 26-30 de ani se atinge un maximum de creștere a masei osoase denumit masa
osoasă de vârf, care depinde de asemenea de factorii de risc, mai ales de cei genetici. Există
numeroși factori de risc implicați în pierderea masei osoase, influența factorilor de mediu și
constituționali fiind cea mai importantă în apariția osteoporozei și a riscului de fractură de
fragilitate secundară acesteia.

Fасtorii dе risс prinсipаli аi ostеoporozеi idiopаtiсе sunt gеnеtiсi, hormonаli, аlimеntаri

şi еxogеni. Сând асеştiа lipsеsс,trеbuiе luаtе în сonsidеrаrе саuzеlе unеi ostеoporozе sесundаrе.

Clasificarea osteoporozei
Osteoporoza cuprinde două forme în funcție de factorii etiologici:

 osteoporoza primară (95% din osteoporoza la femeile în postmenopauză și 70-

80% la bărbați);
 osteoporoza secundară (5% din osteoporoza la femei, până la 20% din
osteoporoza la bărbați).

Osteoporoza primară încadrează următoarele forme:

1. Osteoporoza juvenilă și a adultului tânăr (idiopatică, rar întâlnită, afectează ambele sexe).

2. Osteoporoza postmenopauză, afectează femeile după vârsta de 55 de ani, principalul factor

fiind deficiența estrogenică ce determină creșterea activității osteoclastelor prin dezechilibrul
balanței RANK/RANKL/OPG în defavoarea OPG, cu scăderea masei osoase.

3. Osteoporoza de involuție (senilă) apare la femeile și bărbații cu vârsta de peste 65 de ani,

principalii factori precipitanți fiind scăderea absorbției intestinale de calciu (Ca) și
hipovitaminoza D (expunere insuficientă la soare).

Osteoporoza secundară este întâlnită în afecțiuni endocrine, digestive, renale, boli

inflamatorii sistemice, boli genetice, consum de medicamente, imobilizare.

Osteoporoza postmenopauza face parte din categoria de osteoporoza comuna de tip I,

întâlnită lа fеmеilе în vârstă dе 45-60 dе аni. Apаrе după vârstа dе 51-57 аni аsoсiаtă сu frасturi
аlе сorpilor vеrtеbrаli si rаdiusului distаl fiind însoțită dе piеrdеrеа osului trаbесulаr.
Ostеoporozа dе vârstă аpаrе după 70 dе аni сu deformari vеrtеbrаlе și frасturi dе șold și sе
dаtorеаză piеrdеrii dе os сortiсаl și trаbесulаr. Сеlеlаltе саuzе mаi puțin сunosсutе dаr сu
tulburări сliniсе sеmnifiсаtivе, сonduс dе аsеmеnеа lа o sсădеrе gеnеrаlizаtă а mаsеi osoаsе, fiе
in sсhеlеtul аxiаl, fiе lа nivеlul еxtrеmităților. Mult timp ostеoporozа а fost сonsidеrаtă o
problеmă dе sănătаtе uniсă pеntru fеmеilе аflаtе în postmеnopаuză și pеntru pеrsoаnеlе аflаtе lа
vârstа а trеiа. Prеdispozițiа gеnеtiсă fаță dе bolilе sistеmiсе și trаtаmеntеlе nесеsаrе аu un rol
importаnt în sănătаtеа osoаsă.

În România, menopauza se instalează cu 10 ani mai devreme decât limita acceptată

internaţional, ceea ce înseamnă că femeile intră mai devreme în aria de risc a apariţiei
osteoporozei. Procentul mai mare de femei aflate în suferinţă (osteopenie) este cu 10% peste
limitele acceptate internaţional, ceea ce indică o alimentaţie deficitară în tinereţe, când osul s-a
aflat în perioada de formare.

Tabloul clinic
Majoritatea pacienților cu osteoporoză sunt asimptomatici, până în momentul apariției
fracturii numită fractură de fragilitate (spre deosebire de pacienții cu osteoporoză, la indivizii
normali același traumatism nu produce o fractură). Cele mai comune sedii pentru fractură sunt:
coloana vertebrală, șoldul și antebrațul.

Fracturile vertebrale: două treimi dintre aceste fracturi sunt asimptomatice, dar în
situațiile simptomatice, durerea acută persistă între 2-6 săptămâni și poate fi înlocuită de durere
cronică prelungită în cazul fracturilor severe.

Pacienții acuză dorso-lombalgii acute sau cronice. Clinic se obiectivează accentuarea

cifozei dorsale de diferite grade, redresarea lordozei lombare, scădere în înălțime, apropierea
rebordului costal de creasta iliacă. Dorsolombalgia acută se manifestă prin durere difuză și nu
neapărat localizată la nivelul vertebrei afectate, însoțită de contractură musculară paravertebrală,
limitarea mobilității segmentului afectat. De obicei, fracturile vertebrale sunt rezultatul sarcinii
compresive asociate cu activitățile zilnice și doar un sfert apar ca rezultat al unei căderi.

Fracturile non-vertebrale: secundare unui traumatism sunt ușor de diagnosticat clinic și

radiologic. Pacientul prezintă: durere acută intensă, semne locale de fractură (tumefacție,
crepitații, impotență funcțională). Fracturile de șold sunt cele mai grave consecințe ale
osteoporozei‚ ținând cont de gradul crescut de dizabilitate și mortalitate, peste 90% sunt asociate
cu căderi de la același nivel. Clinic membrul inferior este scurtat și fixat în rotație externă.
Aproape toți pacienții necesită intervenție chirurgicală. Fracturile de antebraț (mai ales treimea
distală a radiusului) rezultă în urma unei căderi de la același nivel pe mână. Post fractură 29-44%
din pacienți prezintă durere cronică persistentă, consecința cea mai frecventă este algodistrofia.
 Explorări paraclinice
a. Investigaţii de laborator

Analizele de laborator sunt în general normale, însă în cazurile de osteoporoză secundară

apar următoarele modificări:

 hemoleucograma, VSH, CRP sunt modificate în cazul unei boli sistemice

inflamatorii (PR, SA, LES) sau neoplazii;
 creșteri ale creatininei și ureei arată disfuncție renală;
 TGP, TGO, fosfataza alcalină sunt modificate în cadrul unei afecțiuni hepatice;
 Calciu, fosfor, fosfataza alcalină, PTH sunt modificate în hiperparatiroidism;
 25-hidroxivitamina D este scăzută în deficiența de vitamina D sau osteomalacie;
 TSH-ul este modificat în disfuncții tiroidiene;
 electroforeza proteinelor serice și urinare se dozează când se suspicionează
prezența unui mielom multiplu;
 testosteronul seric se dozează la bărbați

Markeri biochimici ai turnoverului osos sunt utilizați în osteoporoza post-menopauză

pentru aprecierea riscului de fractură, indicațiile și evaluarea răspunsului la tratament.

Markeri ai formării osoase: osteocalcina, fosfataza alcalină totală și cea specifică osului,
propeptidele N și C ale procolagenului de tip I.

Markeri ai resorbției osoase: piridinolina în urină, dezoxipiridinolina urinară, telopeptidul

C terminal al colagenului de tip I în urină sau sânge (CTX), telopeptidul N terminal al
colagenului de tip I în urină (NTX), calciuria.

b. Investigaţii imagistice

Măsurarea densității minerale osoase (DMO) prin tehnica de absorbțiometrie duală cu

raze X (DXA) reprezintă principala metodă în diagnosticul osteoporozei și este efectuată la
nivelul coloanei vertebrale lombare (L1-L4) și șoldului (femur proximal) (figura 11.1). La
pacienții obezi sau care prezintă alte cauze ce nu permit măsurarea DMO la nivelele menționate,
se recomandă efectuarea DXA la nivelul regiunii distale a antebrațului.

Computer tomografia cantitativă (QCT) măsoară DMO atât la nivelul osului trabecular
cât și cortical la nivelul coloanei și șoldului, metodă sensibilă, însă cu utilitate scăzută în practica
clinică.

Densitometria ultrasonografică cantitativă (QUS) măsoară atenuarea unui fascicul de

ultrasunete la nivel osos, sediul cel mai frecvent evaluat este calcaneul, cu specificitate și
sensibilitate scăzute comparativ cu DXA.
 Radiografia evidențiază tardiv modificări ale osteoporozei. La nivel vertebral se
obiectivează hipertransparență (prin pierderea de os trabecular), ulterior secundar scăderii DMO
apar tasările vertebrale cu diverse aspecte ale vertebrei (de lentilă biconcavă, cuneiform).
Radiografia este utilă și în evaluarea unei fracturi vertebrale preexistente (prevalente) pentru
monitorizarea răspunsului la tratament, mai ales în studii clinice. Este cunoscut faptul ca
pacienții ce prezintă o fractură vertebrală prevalentă au un risc de 4 ori mai mare de a dezvolta o
nouă fractură vertebrală.

Fig.2. DXA coloană lombară

Fig.3.Radiografie coloană lombară și de șold