Curs 5 - 10 MICROSOFT WORD

PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE

Unul din marile avantaje al editoarelor de text este interfaţa grafică ce este foarte
prietenoasă cu utilizatorul. Ca orice aplicaţie care rulează sub un sistem de operare de tip GUI
(Graphical User Interface – Interfaţă grafică pentru utilizatori) editoarele de text vor rula în cadrul
unei ferestre de tip Windows.
Bara de titlu – este o bară standard Windows cu butoanele de minimizare, maximizare,
restaurare şi pentru accesarea meniului sistem;
Linia de meniuri – reprezintă un mod de organizare a unei liste de meniuri (prin meniu
înţelegându-se o listă de comenzi) derulante ce conţin comenzile aplicaţiei, comenzi ce sunt grupate
în funcţie de rezultatul acţiunii;
Linia de instrumente – reprezintă un set de instrumente predefinit sau stabilit de utilizator
fiind realizată din butoane ce au ca rol o transpunere rapidă a unor comenzi prin simpla acţionare a
butonului aferent;
Butonul de închidere
a documentului
Butonul de
maximizare/restaurare
Butonul Control Linia de meniuri Butonul de închidere
Menu a aplicaţiei
Butonul de
Linia de titlu Linia de instrumente minimizare

Linia de derulare orizontală Zona de lucru Panoul de

Linia de stare Linia de derulare verticală configurare

Fereastră editor de text cu exemplificare zone

Zona de lucru – este prezentată utilizatorului prin reprezentarea grafică a unei pagini de
hârtie, fiind locul unde utilizatorul va realiza editarea informaţiilor. Această zonă poate fi
personalizată ca dimensiune după necesităţile utilizatorului.

Editarea unui text se realizează prin introducerea acestuia în cadrul zonei de lucru prin
intermediul tastaturii, nefiind nevoie ca la sfârşitul fiecărei linii să fie acţionată tasta <ENTER>,

1/1
întrucât editorul de texte va realiza în mod automat această trecere. Utilizatorul va acţiona
<ENTER> doar în cazul în care doreşte trecerea la un nou rând.
Poziţia curentă de editare în cadrul fişierului este evidenţiată de un element grafic numit
cursor ce este evidenţiat, de regulă, printr-o linie verticală care clipeşte.
În cadrul procesului de editare forma cursorului se poate modifica în funcţie de comenzile
pe care le execută aplicaţia în acel moment.

FORME GRAFICE DE CURSOR

Tabel
IMAGINE
EXPLICAŢIE
CURSOR
Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei comenzi
Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei noi
comenzi în timpul procesării comenzii anterioare
Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe
orizontală unei ferestre Windows
Imaginea cursorului pentru redimensionarea unei
ferestre Windows, atât pe orizontală cât şi pe
verticală
Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe
verticală unei ferestre Windows
Imaginea cursorului pentru selectarea unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a unui sau mai multor
rânduri din cadrul unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a unei sau mai multor
coloane din cadrul unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a textului

Deplasarea cursorului în cadrul unui document poate fi realizată atât prin intermediul
tastelor direcţionale, tasta Tab şi tasta Space cu ajutorul mouse-ului, cât şi cu ajutorul altor taste sau
combinaţii de taste.

TASTE PENTRU DEPLASAREA CURSORULUI

Tabel
Tasta Acţiunea
 Deplasează cursorul în stânga cu un caracter
 Deplasează cursorul în dreapta cu un caracter
 Deplasează cursorul în sus cu o linie
 Deplasează cursorul în jos cu o linie
Ctrl +  Deplasează cursorul în stânga cu un cuvânt
Ctrl +  Deplasează cursorul în dreapta cu un cuvânt
Ctrl +  Deplasează cursorul la începutul paragrafului
Ctrl +  Deplasează cursorul la sfârşitul paragrafului

2/2
Home Deplasează cursorul la începutul rândului curent
End Deplasează cursorul la sfârşitul rândului curent
Page Up Deplasează cursorul cu un ecran mai sus
Page Down Deplasează cursorul cu un ecran mai jos
Ctrl + Home Deplasează cursorul la începutul documentului
Ctrl + End Deplasează cursorul la sfârşitul documentului
Ctrl + Page Up Deplasează cursorul cu o pagină în sus
Ctrl + Page Down Deplasează cursorul cu o pagină în jos

ELEMENTE DE BAZĂ ÎN EDITAREA UNUI TEXT

Un editor de texte operează cu următoarele noţiuni:

1. caracter (character) – cea mai mică entitate (indivizibilă) ce se poate prelucra într-un text şi
care poate fi literă, cifră, spaţiu(blank), caracter special, adică 256 de semne din codul
ASCII (American Standard Code for Information Interchange);
2. cuvânt (word) – şir de caractere delimitat de restul textului prin spaţiu sau semne de
punctuaţie; alinierea textului între marginile paginii se face fără a segmenta cuvintele;
cuvintele pot fi despărţite în silabe la sfirşitul unei linii (rând) de text;
3. linie (rândul) de text(Text Line) – grup de cuvinte despărţit de restul textului printr-un
caracter de control numit „sfârşit de linie” introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe
ecran(de regulă, se generează prin acţionarea tastei <Enter>);
4. frază (Sentence) – grup de cuvinte (şir de caractere) delimitat de restul textului printr-un
punct; de regulă, procesoarele de texte permit selectarea unei fraze şi procesarea ei ca un
bloc de text;
5. paragraf (Paragraph) - grup de linii de text delimitat de restul textului printr-un caracter de
control numit „sfârşit de paragraf” introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe ecran;
6. text (Text) – grup de paragrafe, fraze, linii, cuvinte sau caractere ;
7. obiect (Object) – formă grafică (imagine, grafic, tabel etc.), formă sonoră (sunet) ce pot fi
înserate în text;
8. pagină (Page) – pagină utilă formată din text şi obiecte sau pagină fizică constituită din
pagina utilă şi elemente specifice tehnoredactării;
9. document (Document) – colecţie de pagini ce constituie o lucrare tehnoredactată (scrisoare,
raport, referat, articol, carte etc.).

Figura 3.2. Elementele constitutive ale unui document

Prima condiţie de bază în editarea unui text este ca editorul de texte să fie lansat în execuţie
şi nu în ultimul rând utilizatorul să dispună de o tastatură. Prin intermediul sistemului de operare
utilizat utilizatorul poate opta pentru editarea în limba maternă folosind integral toate caracterele
specifice alfabetului respectiv.

3/3
 În cadrul operaţiei de editare se vor folosi caracterele specifice limbii respective (caractere
tipice limbii române, şi anume „ă”, „î”, „â”, „ş”, „ţ”). Unele dintre aceste caractere nu se regăsesc
pe tastatura standard, şi în concluzie va trebui activată mai întâi opţiunea ce va permite introducerea
caracterelor româneşti de la tastatură.
În tabelul alăturat este prezentat modul de accesare a caracterelor specifice tastaturii
româneşti prin echivalarea lor cu caracterele specifice tastaturii engleze.

MODUL DE ACCESARE A CARACTERELOR ROMÂNEŞTI

PRIN INTERMEDIUL UNEI TASTATURI STANDARD

Tabel 3.3.
Caracterul Caracterul
de pe tastatura ce se va tipări pe
standard ecran
\ â
[ ă
] î
; ş
’ ţ
z y
y z
* (
( )
) =
_ ?
= *
/ -
? _
- +
$ ¤
^ &
& /
` ]
~ [

Un caracter (Character) este un simbol pentru litere, cifre şi semne speciale, simbol
caracterizat de : lăţime (Width), înălţime (Height), stil (Style), orientare (Orientation),
culoare(Color) şi formă/schelet (Type face).
Aspectul unui caracter este controlat prin font şi stil.

FONTURI

Font-ul reprezintă „un set de caractere de un anumit tip şi aspectul asociat literelor, cifrelor,
simbolurilor şi semnelor de punctuaţie tastate” , fiind o colecţie de caractere care au anumite
proprietăţi comune: lăţime, înălţime, stil, orientare, formă. Această colecţie de caractere este
memorată într-un fişier pe suportul de memorie externă, toate fonturile folosite de programele de tip
Office fiind gestionate de către sistemul de operare, astfel încât fonturile disponibile într-o aplicaţie
Office sunt disponibile în toate celelalte aplicaţii ale pachetului.
Fonturile folosite de aplicaţiile Office sunt organizate într-o biblotecă de fonturi, iar pentru a
fi disponibil într-o aplicaţie de tip Office, un font trebuie să fie instalat (inclus în biblioteca de
fonturi), adică fişierul corespunzător fontului să fie legat de nucleul sistemului de operare.
În funcţie de lăţimea caracterelor, există:

4/4
  fonturi fixe – formate din caractere ce au aceeaşi lăţime;
 fonturi proporţionale – formate din caractere a căror lăţime variază proporţional de la un
semn la altul, pentru a diminua estetic spaţierea dintre caractere (fonturile Kerning).

În funcţie de modul în care sunt descrise simbolurile grafice, există:

 fonturi bitmap (hartă de biţi) – semnul grafic este descris printr-o matrice de puncte
(pixeli). Aceste fonturi sunt primele fonturi care au apărut un dezavantaj important al lor
fiind acela că într-o astfel de reprezentare, semnul grafic nu este scalabil (mărit sau micşorat
automat);
 fonturi vectoriale (scalabile) – semnul grafic este descris prin reprezentarea cu aşa-
numitele curbe B-spline, reprezentare care permite scalarea şi operaţii diverse asupra
semnului grafic: rotire, oglindire, înclinare etc.

În funcţie de lăţimea caracterelor, există următoarele tipuri de caractere:

 caractere foarte înguste (extra condensed);
 caractere înguste (condensed);
 caractere largi (expanded);
 caractere foarte largi (extra expanded).

Dimensiunea caracterului reprezintă înălţimea efectivă (size) a caracterului şi se măsoară în

puncte tipografice.
Editoarele de text oferă fonturi de mărime (prin caseta Font Size) diferite
exprimate de obicei prin valori numerice întregi.

Exemplu. Text de mărime 10. Text de mărime 18. Mărime 26.

ATRIBUTE ALE FONTURILOR

Îmbunătăţirea aspectului textului prelucrat, se poate face prin aplicarea fonturilor şi a

stilurilor de fonturi oferite de editorul de texte. Un anumit text poate fi supus unor efecte: scrierea
îngroşată-aldine, B, scrierea cursivă - italică, I, scrierea subliniată, U, dar şi a schimbării culorii
fontului, pentru punerea lui în evidenţă.
În cadrul operaţiei de tehnoredactare, pentru prelucrare (formatarea) textului dorit, se pot
utiliza diverse atribute ale fonturilor:

 Font style – stiluri de font (Regular, Italic, Bold, Bold Italic);

 Size – mărimi (dimensiuni) pentru fonturi;
 Font color – culori pentru font;
 Underline style – stiluri de sublinieri;
 Effects – diferite efecte speciale de text.

STILURI

În cadrul editoarelor de text, un mod eficient de a gestiona prelucrarea caracterelor text sau a
blocurilor de text (paragrafe) este asigurat prin folosirea stilurilor.
Un stil este o grupare de atribute de formatare: font, dimensiune, mod de scriere etc. În
funcţie de modul de acţionare, există:
- stiluri referitoare la caractere, care au efect asupra textului selectat sau au efect
de tip comutator activare/dezactivare (modul de scriere aldin, subliniat, cursiv);

5/5
 - stiluri referitoare la paragrafe, care au efect asupra paragrafului curent (modul de
aliniere în pagină şi formatare a paragrafului).

Este bine de reţinut că pentru estetica documentului, nu se recomandă să se abuzeze de

diversele stiluri de scriere sau culori, în special în documente oficiale.

ALINIEREA ŞI FORMATAREA PARAGRAFELOR

Un fragment de text terminat cu un marcaj de sfârşit de paragraf, acesta fiind definit prin
acţionarea tastei <ENTER>, se numeşte paragraf. Orice fişier nou creat prin intermediul unu editor
de texte (document) conţine un paragraf gol ce nu poate fi şters.
Operaţiile de aliniere şi formatare în procesarea textelor sunt operaţii de bază pentru orice
editor de texte. În general, acestea oferă utilizatorului patru opţiuni pentru alinierea textelor incluse
în paragrafe:
 Left-aligned – alinierea la stânga, stil care are linii neregulate la dreapta;
 Centered-aligned – centrarea liniilor faţă de marginile paginii/cadrului;
 Right-aligned – alinierea la dreapta, stil care are linii neregulate la stânga;
 Justified – alinierea completă, liniile fiind desfăşurate pe toată lăţimea paginii.
Stabilirea mărimii spaţiului liber dintre marginea stângă a paginii şi primul caracter al
paragrafului, dimensiunea spaţiului liber dintre marginea dreaptă şi sfârşitul paragrafului se definesc
prin intermediul indentării.

Justified
Alinierea complet centrată (la stânga şi la dreapta) este un stil
clasic de aliniere. Textul are un aspect uniform în ambele părţi
ale documentului. Liniile sunt de lungimi egale, dar spaţiul
dintre cuvinte şi uneori dintre litere este astfel dimensionat
pentru a realiza alinierea între ambele margini.

ALINIEREA

Centered Right
Left
Alinierea centrată este Alinierea la dreapta
Alinierea la stânga este un stil clasic de este un stil de aliniere
un stil de aliniere care aliniere. Textul este care creează un aspect
creează un aspect alezat simetric faţă de neregulat al textului
neregulat textului în o axă care trece prin în partea stângă
partea dreaptă mijlocul paginii. raportată la marginea
raportată la marginea Liniile sunt de lungimi paginii sau la
paginii au marginea inegale. Această marginea cadrului în
cadrului în cazul operaţie se recomandă cazul utilizării de
utilizării de Text Box. pentru titluri. Text Box.

Modalităţi de aliniere

Indentarea – constă în definirea locului unde va fi plasat textul unui paragraf în funcţie de
marginea din stânga şi cea din dreapta a paginii.
Un alt element important referitor la modul de editare al unui text este spaţierea pe verticală
a textului.
Spaţierea pe verticală în cadrul unui document sau la nivelul paragrafelor, se poate realiza
prin opţiunile de spaţiere între linii, şi anume:

6/6
  Single – cazul implicit care realizează o spaţiere suficientă pentru a afişa în condiţii
convenabile caracterul cel mai înalt existent pe o linie (ediatre la un rând);
 1.5 Lines – spaţierea liniilor de text se face 1,5 din dimensiunea de la cazul Single (editare
la un rând şi jumătate);
 Double – spaţierea de 2 ori mai mare decât cazul Single (editare la două rânduri);
 At Least – realizează o spaţiere minimă între rânduri (valoarea prestabilită poate fi
modificată automat de către utilizator);
 Exacty - spaţiul dintre rânduri este fix, indiferent de dimensiunea fontului folosit sau de
elementele grafice din text;
 Multiple – spaţiul dintre rânduri va fi multiplicat faţă de cazul Single cu o valoare precizată.

Aspectul unui paragraf poate fi controlat prin :

 aliniere - modul în care se încadrează între marginile textului - Justified, Left, Right,
Centered;
 spaţiul dintre liniile de text – Single, 1.5 lines, Double, At least, Exactly, Multiple;
 indentarea paragrafului - decalaj şi a primei linii First Line din paragraf, respectiv
indentare agăţată Hanging Ident;
 modul în care sunt despărţite cuvintele în silabe.

Formatarea unui paragraf constă în stabilirea parametrilor întregului paragraf:

- alinierea faţă de marginile paginii;
- indentarea;
- distanţa dintre rânduri;
- etc.
Prin formatarea unui document se înţelege a atribui anumite caracteristici entităţilor
(secţiuni, paragrafe, caractere etc.) ce-l alcătuiesc, pentru a-l face mai uşor de parcurs.
Editoarele de text permit, în general, formatarea următoarelor entităţi elementare: caracterul,
paragraful secţiunea şi pagina.
Există două moduri în care se poate realiza operaţia de formatare a entităţilor elementare:
- scrierea textului şi apoi efectuarea formatărilor;
- stabilirea caracteristicilor de formatare şi apoi scrierea textului.

TABULATORI

Alinierea unui text se realizează, de obicei, prin intermediul opţiunilor de aliniere (stânga,
centru, dreapta, justify), dar există situaţii în care se doreşte să fie scos în evidenţă un anumit
paragraf sau să fie realizată o aliniere a textului altfel decât modurile implicite.
Tehnica tabulatorilor permite organizarea paragrafelor sub forma unor tabele sau alinierea
lor în pagină în modul ales de utilizator.
Un tabulator este asociat unei poziţii în cadrul paginii în care va fi deplasat cursorul prin
acţionarea tastei <TAB>. O linie din cadrul paginii poate fi împărţită în mai multe zone (poziţii de
tabulatori) ce pot fi accesate prin intermediul tabulatorilor. Astfel, la prima acţionare a tastei
<TAB> cursorul se va muta la poziţia asociată primului tabulator (primei zone), la a doua acţionare
a tastei <TAB> se va realiza poziţionarea în cea de a doua zonă şi aşa mai departe.
Dimensiunea standard a poziţiei tabulatorilor, care se mai numeşte şi zonă de oprire a
tabulatorilor, este de 1,27 cm, dimensiune ce poate fi modificată.
Editoarele de text permit o aliniere a textului sub formă de coloane prin intermediul
tabulatorilor şi a modului lor de definire:
- Left Tab – aliniază textul la stânga în cadrul zonei tabulatorului;
- Center tab – centrează textul în cadrul zonei tabulatorului;
- Right Tab - aliniază textul la dreapta în cadrul zonei tabulatorului;
- Decimal Tab – aliniază datele de tip numeric în funcţie de virgula zecimală.

7/7
 FORMATAREA PAGINILOR

O pagină fizică, fiind reprezentată de suprafaţa de hârtie, este suportul pentru imprimarea
unui document, iar pagina utilă este acea suprafaţă din pagina fizică pe care se va scrie textul
documentului.
Formatarea unui document la nivel de pagină se realizează prin următorii parametri :
- dimensiunea paginii fizice (Paper size) – determinată de lăţime (Width) şi înălţime
(Height);
Există câteva formate standard: Letter (8,5 x 11 inch), Legal (8,5 x 14 inch), A4 (210 x 297
mm), A5 (148.5 x 210 mm), B5 (JIS) (182 x 257 mm);
- orientarea paginii fizice (Orientation) – orientarea pe verticală (tip portret –
Portrait) sau orientarea pe orizontală ( Landscape);
- marginile paginii fizice (Margins) – marginea superioară (Top), marginea
inferioară (Bottom), marginea din stânga (Left), marginea din dreapta (Right), marginea de legătură
(şina ; margine de îndosariere) (Gutter);
- poziţia legăturii (şinei) (Gutter position) – poziţia la stânga (Left), poziţia în partea
superioară (Top);
- antet şi subsol (Header and Footer) – marginea antetului şi marginea subsolului;
- aspectul paginii (Layout) – antete şi subsoluri diferite pentru paginile impare şi
pare;
- numerotarea paginilor fizice (Page Numbers) – poziţia numărului de pagină în
partea superioară sau în partea inferioară a paginii – (Top of page, Bottom of page), alinierea
numerotării (Alignment): Left (la stânga), Center (în centru), Right (la dreapta), Inside (în interior),
Outside (în exterior).

Formatarea paginilor presupune în principal următoarele :

 stabilirea (setarea) dimensiunii paginii fizice şi paginii utile;
 stabilirea modului de organizare a textului în pagină şi orientarea paginii;
 administrarea întreruperilor de pagină introduse manual;
 administrarea secţiunilor de document;
 numerotarea paginilor (poziţia şi alinierea numerotării);
 crearea antetelor şi subsolurilor, a notelor de subsol şi a notelor de sfârşit.

Formatarea paginilor se poate realiza înainte de introducerea textului sau în orice moment al
introducerii, în acest caz editorul de text realizând reformatarea tuturor paginilor documentului sau
începând de la o zonă anume.

8/8
 Marginea
Top antetului
(marginea
superioară) Header (antet)

PAGINA UTILĂ

Left Right
(marginea (marginea
stângă) dreaptă)

Bottom
(marginea Footer (subsol)
inferioară) Marginea
subsolului

Figura Arhitectura paginii unui document

De obicei un procesor de texte împarte automat documentul prelucrat în pagini. În momentul

când textul şi obiectele inserate în document au ocupat întreaga pagină utilă, se face trecerea
automată la o pagină nouă. Paginile sunt separate prin aşa-numitele marcaje de pagină (page
breaks) şi anume întreruperi de pagină. Orice intervenţie în document va avea ca efect
renumerotarea paginilor şi deci actualizarea întreruperilor de pagină. Întreruperile de pagină se pot
introduce şi manual, la opţiunea utilizatorului, procesorul de texte rearanjând automat paginile care
urmează după întreruperea manuală.
TABELE

Editoarele de text pun la dispoziţia utilizatorului un format tabular ce asigură flexibilitatea

necesară aranjării textului şi a imaginilor într-o manieră organizată, utilizând coloane şi rânduri,
numit tabel.
Elementul dintr-un tabel situat la intersecţia dintre o linie şi o coloană se numeşte celulă. În
acest caz, tabelul este o matrice de celule, dimensiunea acestuia fiind dată de numărul de linii şi
numărul de coloane.

dimensiune tabel = numărul total de celule = nr. linii x nr. coloane

Prin domeniu de celule se înţelege aceea zonă ce este formată din două sau mai multe
celule învecinate.
O celulă poate conţine text, imagine grafică, formulă şi poate fi formatată independent,
respectiv se va redimensiona în mod automat în funcţie de dimensiunea informaţiei conţinute.
Elementele ce definesc un tabel sunt:
- liniile tabelului;
- coloanele tabelului;
- celulele tabelului;
- capul de tabel;
- chenarul tabelului;
- titlul tabelului;
- sursa pentru datele introduse în tabel (dacă este cazul).

9/9
 Titlul tabelului
Capul de
tabel Nr. crt. Numele Prenumele
Liniile
tabelului

Celulele
tabelului
Chenarul
tabelului
Coloanele
tabelului

Figura Elementele unu tabel

Liniile tabelului sunt stabilite în modul de definire a tabelului, acestea putând fi adăugate şi
ulterior definirii tabelului. Numărul minim de linii al unui tabel este 1 (una).
Coloanele tabelului sunt stabilite, de asemenea, în modul de definire a tabelului, numărul
minim de coloane fiind 2 (două).
Celulele sunt acele zonele ce definesc tabelul, fiind utilizate pentru înregistrarea
informaţiilor.
Capul de tabel este definit prin prima linie a tabelului fiind o descriere a informaţiilor ce
vor fi înregistrate în cadrul coloanelor.
Chenarul tabelului este reprezentat prin ansamblul liniilor interioare şi exterioare ce
definesc tabelul. Există două tipuri de chenare: unul interior, ce se referă la liniile interioare ce
separă celulele unele de altele, şi altul exterior ce caracterizează liniile ce definesc conturul
tabelului.
Titlul tabelului este un text ce caracterizează informaţiile ce sunt evidenţiate în tabel.
Sursa tabelului este un text opţional, ce indică cartea, raportul sau locul de unde s-au
preluat datele pentru tabelul respectiv.
În cadrul unui tabel informaţiile se vor introduce în cadrul celulelor, poziţionarea în cadrul
unei celule a tabelului realizându-se cu ajutorul mouse-ului sau a tastaturii prin intermediul tastei
<TAB>.

Tasta/Combinaţia de taste Efect

TAB sau  Deplasarea cursorului în celula
următoare
Shift + TAB sau  Deplasarea cursorului în celula
anterioră
Alt + Home Deplasarea cursorului la început de
linie
Alt + End Deplasarea cursorului la sfârşit de
linie
Alt + Page Up Deplasarea cursorului la început de
coloană
Alt + Page Down Deplasarea cursorului la sfârşit de
coloană

Caracteristicile unui tabel definit se pot modifica cu uşurinţă prin operaţii de:
- inserare linii/coloane;
- ştergere linii/coloane;
- redimensionare linii/coloane;
- formatare – la nivel de celulă, linie, coloană sau domeniu de celule.

10 / 10
 Tabelele sunt elemente statice în cadrul documentelor, asupra acestora putându-se aplica
operaţiile de copiere şi/sau mutare, procedurile fiind identice cu cele aplicate pentru text sa
paragrafe.
În cadrul tabelelor există posibilitatea reunire a două sau mai multe celule, rezultatul fiind
o singură celulă, sau de divizare a unei celule în două sau mai multe celule. Operaţiile de reunire şi
multiplicare sunt considerate ca fiind elemente avansate de formatare a unui tabel, ele utilizându-se
pentru generarea unui aspect cât mai estetic tabelului.

OBIECTE GRAFICE

Un alt mod de reprezentare a informaţiilor în cadrul unui document este cel grafic.
Adăugarea unui element grafic într-un document este doar o problemă de identificare a locului din
document unde se doreşte plasarea imaginii.
Din punct de vedere al elementelor grafice, editoarele de text permit inserarea următoarele
tipuri de fişiere imagine:
- CompuServe GIF (.gif)
- Encapsulated PostScript (.eps)
- Diverse programe de desenare (.pcx)
- Tagged Image File Format (.tif)
- Windows bitmap (.bmp)
- Formatul JPEG (.jpg)
- etc.

Figura 4.2. Utilizarea uneltelor de lucru Drawing

Deşi este dedicat procesării textelor, editorul de text oferă facilităţi de desen liber sau de
utilizare a unor elemente predefinite. În figura 4.2. este prezentat un document ce conţine diferite
desene şi obiecte.
Uneltele de lucru Drawing conţin instrumente pentru a desena, manipula sau formata
diverse desene.

CREAREA DE FORME

Editoarele de text conţin, în general, o serie de forme predefinite care pot fi utilizate prin
intermediul uneltelor de lucru Drawing. Aceste forme predefinite sunt grupate pe categorii:
- linii (Lines), forme de bază (Basic Shapes), săgeţi (Block Arrows), elemente pentru
diagrame de flux (Flowchart Elements), steluţe şi insigne (Stars and Banners) etc.

11 / 11
 Cu ajutorul formelor de bază se pot insera în cadrul documentelor figuri geometrice de bază
(pătrate, dreptunghiuri, cercuri, hexagoane etc.) sau alte figuri predefinite.
Pentru a insera (desena) oricare din aceste forme, este necesară selectarea ei şi apoi
poziţionarea în cadrul documentului în locul în care se doreşte inserarea. Orice formă, odată
desenată, poate fi redimensionată prin intermediul punctelor de mânuire (handles).

Punct pentru rotirea elementului

Puncte pentru
redimensionarea
verticală/orizontală
ale elementului
Figura 4.3. Punctele de mânuire ale unui obiect

ADĂUGAREA DE TEXT LA DESENE

Pentru oricare obiect desenat, mai puţin liniilor, formelor libere sau conectorilor, se poate
adăuga un text, prin simpla selectare a desenului şi apoi editarea textului respectiv.
Un instrument important în cadrul uneltelor Drawing este instrumentul Text Box , cu
ajutorul căruia se poate introduce un text încadrat într-un chenar oriunde în pagină.

LINII DREPTE, CURBE ŞI ALTE FORME

Cu ajutorul opţiunii Line din cadrul uneltelor de lucru Drawing se pot desena linii drepte
sau linii curbe. Aceste desene pot fi modificate, în sensul schimbării grosimii, culorii, tipului
(punctat, de exemplu) sau transformării liniilor în săgeţi.

MANIPULAREA OBIECTELOR

Manipularea unui obiect presupune selectarea în prealabil a acestuia, cu ajutorul mouse-ului.

Asupra obiectului se pot efectua apoi următoarele acţiuni:
• Copiere, tăiere sau lipire – cu ajutorul comenzilor Copy, Cut sau Paste;
• Redimensionare – cu ajutorul punctelor de dimensionare (handles). Dacă se lucrează cu
punctele de dimensionare, desenul este adus la forma dorită cu ajutorul mouse-ului;
• Rotire – cu ajutorul punctelor de dimensionare. Obiectul va putea fi rotit de utilizator în ce
sens doreşte.

FORMATAREA OBIECTELOR

Formatarea unui obiect are ca scop modificarea atributelor asociate acestuia, şi anume:
• Modificarea culorii de fond a obiectului - Colors and Lines->Fill
• Modificarea conturului, ca stil de linie sau culoare – Colors and
Lines
• Aliniere sau mod de dispunere în pagină – Layout

GRUPAREA OBIECTELOR

Dacă se lucrează cu mai multe obiecte la un moment dat, pentru a le manipula mai uşor
acestea pot fi grupate, rezultând un singur obiect. Acest lucru se realizează cu ajutorul comenzii
Group din cadrul uneltelor de lucru Drawing.
Dacă se doreşte degruparea unui obiect alcătuit din mai multe obiecte grupate se utilizează
comanda Ungroup, opţiune ce se foloseşte atunci când se doreşte o modificare a unui obiect din
cadrul unui obiect grupat.

12 / 12
 ORGANIGRAME

Organigramele (care se mai numesc şi hărţi de concepte) reprezintă o metodă grafică de

reprezentare a cunoştinţelor şi de organizare a informaţiilor. Acestea servesc la convertirea şi
comprimarea unor informaţii aparent fără legătură, într-un mod de vizualizare grafic, structurat şi
uşor de urmărit, mod ce furnizează informaţii complexe într-o manieră inteligibilă.
Procesul de transformare a unei cantităţi de date/informaţii/idei într-o reprezentare grafică
va determina o mai bună înţelegere cu privire la esenţa subiectului vizat. Pentru a crea o
organigramă, trebuie acordată atenţie relaţiei dintre entităţi şi examinate sensurile fiecăreia dintre
acestea. În timpul realizării organigramei, are loc stabilirea priorităţilor informaţiilor, determinarea
părţilor ce prezintă o importanţă mai mare şi care dintre acestea trebuie incluse în organigramă.
Organigramele se utilizează pentru structurarea ideilor din cadrul unui text, pentru a ajuta la
rezolvarea unor probleme, luarea unor decizii, studiu, planificare etc., şi pot realizate prin
intermediul elementelor grafice predefinite sau pot fi generate în mod automat apelând o anumită
clasă de tipuri de organigrame predefinite.

13 / 13
 MICROSOFT EXCEL

PREZENTAREA APLICAŢIEI DE CALCUL TABELAR

Aplicaţiile de calcul tabelar sunt aplicaţii eficiente şi complete, care oferă totalitatea
instrumentelor matematice şi grafice necesare pentru a efectua calcule matematice şi reprezentări
grafice de la cele mai simple până la cele mai complexe
Mare parte din elementele ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar sunt deja cunoscute din
detalierea ferestrei aplicaţiei pentru editarea textelor, şi anume butoanele de control, bara de titlu,
butonul Control Menu, bara de meniuri, bara de instrumente, bara de stare, barele de derulare.

Linia de unelte standard

Linia de etichete a
Linia de formule Zona de lucru coloanelor

Linia de etichete a Cursor

liniilor

Linia de etichete a foilor de calcul

Linia de stare

Figura 5.1. Descrierea ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar

ENTITĂŢI FOLOSITE ÎNTR-O APLICAŢIE DE CALCUL TABELAR

Într-o aplicaţie de calcul tabelar (agenda de lucru; workbook) sunt folosite următoarele
entităţi fundamentale:
 Date – informaţii ce sunt conţinute în celule; informaţiile sunt de diverse categorii
ce determină tipul informaţiei care caracterizează apartenenţa datei la o clasă de date;
tipul de date determină şi operaţiile ce se pot executa asupra datelor de acelaşi tip; în
general, aplicaţiile de calcul tabelar atribuie automat tipul unei informaţii în funcţie
de valoarea procesată;
 Celule – forme dreptunghiulare generate de reţeaua de coloane şi linii a unei foi de
calcul, fiecare formă fiind identificată prin concatenarea dintre identificatorul
coloanei (abscisa - A,B, .. ) şi identificatorul liniei ( ordonata – 1, 2, 3, …); referirea
unei celule reprezintă identificatorul celulei prin intermediul căruia, în cadrul unei
formule, este utilizat conţinutul celulei;
 Formule şi funcţii – expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de
celule), operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii; formula este
precedată de semnul “=”; funcţia este o formulă complexă predefinită identificată
printr-un nume şi conţine între paranteze o listă de argumente ce reprezintă o
expresie;
 Grafice şi diagrame – forme grafice sugestive şi sintetice obţinute prin procesarea
datelor conţinute în celule; există diverse moduri de reprezentare grafică a datelor
procesate.

14 / 14
 Zona de lucru reprezintă spaţiul util al foii de calcul marcat printr-o reţea de linii, reţea ce
împarte foaia de calcul în linii şi coloane. Se prezintă sub forma unui tabel, alcătuit din coloane si
linii, numită foaie de calcul (Sheet).
Linia de formule este zona în care utilizatorului îi este afişată valoarea sau formula înscrisă
în celula selectată. Această zonă este împărţită în trei subzone: zona ce indică adresa celulei, zona
pentru selectarea funcţiilor matematice şi zona pentru afişarea conţinutului celulei.

INTRODUCEREA DATELOR

Introducerea datelor se realizează de la tastatură în celulele foii de calcul conform structurii

definite în funcţie de obiectivele acesteia. Deplasarea în cadrul foii de calcul se poate face folosind
tastele direcţionale sau cu ajutorul tastei <TAB> pentru a trece la o celula la alta (deplasare pe
orizontală), sau prin apăsarea tastei <ENTER> (deplasare pe verticală). Prin celulă activă se
înţelege celula selectată la un moment dat(încadrată cu un chenar evidenţiat îngroşat-indicatorul de
celulă).

CURSOR

Indicatorul de mouse (cursorul) va lua mai multe forme în timpul deplasării într-o foaie de
calcul, şi anume:
 cruce mare – în această formă se poate utiliza pentru
activarea sau selecţia celulelor, respectiv pentru introducerea
datelor;
 săgeată – această formă se va obţine când se deplasează spre marginea unei celule active;
când indicatorul are această formă, se poate utiliza mouse-ul
pentru deplasarea celulei (copierea conţinutului celulei în altă
celulă sau conţinutului mutarea celulei);
 cruce mică neagră – se va obţine această formă când mouse-ul se deplasează spre colţul
jos-dreapta al indicatorului de celulă, formă ce se utilizează
pentru a comunica utilizatorului că este permisă operaţia de
completare.

CELULE. DEPLASARE ÎN PAGINĂ

O aplicaţie de calcul tabelar poate conţine una sau mai multe foi de calcul, ansamblul
acestora formând o agendă de lucru sau worbook.
Fiecare foaie de calcul (foaie de lucru; worksheet) este formată din linii şi coloane ce
constituie sistemul de grilă (gridlines) care generează o matrice de celule. Liniile tabelului sunt
identificate prin valorile numerice întregi 1, 2, 3, …, iar coloanele sunt identificate prin simbolurile
alfabetice A, B, C, … . O celulă reprezintă intersecţia dintre o linie (un rând) şi o coloană şi are o
adresă unică (identificator) alcătuită din concatenarea identificatorilor de coloană şi linia pe care se
află celula. De exemplu, C7 este identificatorul celulei aflată la intersecţia coloanei C cu linia 7.
Prin selectarea unei celule se înţelege evidenţierea ei prin indicatorul de celulă (celula este
încadrată printr-un dreptunghi îngroşat) şi indicarea adresei celulei în linia de formule. La un
moment dat doar o singură celulă poate fi selectată, aceasta numindu-se celulă activă sau celulă
curentă. Operaţia de selectare a unei celule se poate realiza prin diverse moduri:
 folosind tastele direcţionale – se va selecta celula vecină din direcţia
corespunzătoare tastei;
 folosind mouse-ul prin execuţia unui click pe celula dorită;
Deplasarea indicatorului de celulă (selectarea unei alte celule) se poate realiza şi prin
următoarele taste sau combinaţii de taste:

15 / 15
 <Home> – deplasarea la începutul liniei pe care se află cursorul;
<End> +
săgeată direcţională – deplasarea până la prima celulă ocupată din direcţia indicată de
săgeata direcţională;
<PageUp> – deplasare în sus cu o fereastră;
<PageDown> – deplasare în jos cu o fereastră;
<Ctrl> + <PageUp> – deplasare la foaie de calcul următoare;
<Ctrl> + <Page Down> – deplasare la foaia de calcul anterioară;
<Ctrl> + <Home> – deplasare la începutul foi de lucru (celula A1);
<Ctrl> + <End> – deplasare la sfârşitul foii de lucru (celula IV 65536);

Pentru vizualizarea altor regiuni din foaia de calcul, se vor folosi barele de derulare/navigare
(verticală sau orizontală).

Diversitatea problemelor reclamă utilizarea mai multor categorii de informaţii (tipuri de

date) ce trebuie procesate în vederea obţinerii de rezultate în conformitate cu aplicaţia ce se
elaborează.

ADRESAREA CELULELOR

Un grup de celule se numeşte domeniu (un dreptunghi obţinut prin cancatenarea unor
celule). Pentru a selecta un domeniu, se procedează asemănător cu selectarea unei zone dintr-un
editor de text, adică se selectează celula dintr-un colţ al domeniului (se verifică dacă indicatorul de
mouse are forma de cruce îngroşată, ce înseamnă regimul de selectare), se menţine apăsat butonul şi
se trage spre celula din colţul opus (deplasare spre dreapta sau stânga, şi apoi în sus sau în jos),
după care se eliberează butonul de mouse. Domeniul selectat va fi încadrat de un dreptunghi
îngroşat, iar celule ce compun domeniu vor fi colorate, excepţie făcând celula cu care s-a început
selectarea.
Pentru a selecta toate celulele dintr-un rând sau dintr-o coloană, se selectează antetul
rândului, respectiv coloanei. Pentru a selecta mai multe coloane sau rânduri, se selectează un antet
de rând sau coloană, după care se efectuează operaţia de tragere pentru a le selecta şi pe celelalte.
În cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar adresarea unei celule se realizează prin specificarea
adresei celulei respective, ceea ce va conduce la poziţionarea identificatorului de celulă pe celula
indicată şi determină accesul la conţinutul celulei pentru a fi prelucrat în cadrul unei formule sau a
fi modificat.
După modul în care sunt grupate, celulele pot fi referite prin:
 lista de celule – celule nu sunt grupate;
 bloc de celule (domeniu) – celulele sunt grupate.
Indicarea unei celule sau a unui grup de celule prin intermediul zonei de adresare a celulei se
poate face în mai multe moduri:

Grupul de celule Metoda Exemplu

LA CE SE REFERA REFERIREA
O celulă Adresa celulei PRIMA CELULĂ A1
Mai multe celule Enumerare adrese PRIMA CELULĂ DIN RÂNDUL 2, A DOUA ŞI A A2,B3,D3
negrupate celule PATRA CELULĂ DIN RÂNDUL 3 sau
A1;B3;D3
Un bloc de celule Adresa primei şi Celulele unui dreptunghi A1:C2
ultimei celule
Un bloc de celule de pe Adresa primei şi Trei celule din linia 2 care formează un bloc B2:D2
o linie ultimei celule
Un bloc de celule de pe Adresa primei şi Trei celule din coloana A care formează un bloc A2:A4

16 / 16
o coloană ultimei celule
Toate celulele de pe o Identificatorul liniei Toate celulele de pe a treia linie 3:3
linie
Toate celulele de pe o Identificatorul coloanei Toate celulele de pe a treia coloană C:C
coloană
Celulele dintr-o altă Identificatorul foii de Celule A1,D2 din foaia de calcul Tabel7 Tabel7!A1;D2
foaie de calcul calcul

Într-o foaie de calcul activă se pot face referiri la celulele din foaia de calcul respectivă, dar
se pot face şi referire externe, şi anume la celule aflate în alte foi de calcul. În acest caz, referirea
este precedată de numele foii de calcul urmat de simbolul ”!”.
Reuniunile şi intersecţiile de domenii reprezintă două categorii speciale de domenii. O
reuniune de celule reprezintă totalitatea celulelor din două domenii separate. De exemplu, dacă se
doreşte adăugarea grupului de celule de la C2 la C8, la grupul de celule C20:C28, se va face
referirea (C2:C8,C20:C28). Prin utilizarea virgulei pentru separarea celor două domenii, se
realizează reuniunea celor două domenii.
Intersecţia a două domenii reprezintă totalitatea celulelor comune a două domenii. Dacă
pentru reuniune s-a utilizat simbolul virgulă, pentru intersecţie se utilizează un spaţiu. De exemplu,
intersecţia (C2:C10 A10:J10) se referă la singura celulă C10.

TIPURI DE DATE

Aplicaţiile de calcul tabelar au fost proiectate pentru prelucrarea rapidă şi facilă a

unui volum mare de date care nu sunt supuse unor constrângeri foarte drastice (tabelele nu trebuie
să aibă neapărat un antet, rânduri de dimensiuni egale, aceleaşi tipuri de date într-o coloană).
Tipurile de date ce sunt folosite în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar se regăsesc sub forma
elementelor unei liste simple din cadrul modului de configurare a unei celule (click dreapta pe
celula selectată).

Figura 5.2. Tipurile de date în aplicaţiile de calcul tabelar

Tipul General
- utilizat pentru reprezentarea numerelor fără o configurare aparte. Numerele sau listele vor
apărea aşa cum sunt tastate. Sunt folosite caractere alfanumerice şi caractere speciale;
Exemplu: 42568.325
Cursul valutar este 1€ = 35428 lei, 1$ = 29789 lei. Acesta este un text

17 / 17
Tipul Number (numeric)
- utilizat pentru manipularea numerelor întregi sau raţionale. Sunt folosite caractere
numerice şi speciale
Exemplu: 789
-851.487
60E3
Asupra datelor de tip numeric pot fi aplicaţi diferiţi operatori aritmetici rezultând expresii
numerice.

OPERATORI ARITMETICI

Operator Semnificaţie
+ Adunare
- Scădere
/ Împărţire
* Înmulţire
^ Ridicare la putere

Ordinea operatorilor în funcţie de prioritatea lor este (în ordine crescătoare): adunarea,
scăderea, înmulţirea, împărţirea şi ridicarea la putere. Schimbarea priorităţii operatorilor poate fi
realizată prin folosirea parantezelor ().

Tipul Currency (monetar)

- este folosit pentru reprezentarea valorilor valutare sau monetare. Se comportă şi are acelaşi
format ca şi cel numeric. În plus este însoţit de însemnul monetar utilizat (de exemplu € , $ etc.)
Exemplu: 128,23$
€546

Tipul Accounting (contabil)

- este asemănător cu cel monetar. Nu pot fi scrise valori negative, acestea fiind reprezentate
într-un chenar de culoare roşie.

Tipul Percentage (procent)

- se foloseşte tipul de dată numeric. Afişarea se face prin înmulţirea valorii tastate cu 100 şi
adăugarea simbolului %. Este permisă afişarea unui anumit număr de zecimale.
Exemplu: 34.67%

Tipul Fraction (fracţie)

- tipul fracţie permite transformarea sau aproximarea unor numere reale cu fracţii.
Exemplu: numărul real 0.5 are ca rezultat în urma configurării celulei transformarea sa în fracţia
1/2.

Tipul Scientific (ştiinţific)

- numerele vor fi afişate în modul de scriere ştiinţific. Se va folosi expoonentul E (adică 10
la puterea )

Exemplu: 125.3E5 are echivalent 12530000 în scrierea obişnuită.

Figura 5.3. Diferenţa între formatul datelor numerice

18 / 18
Tipul Text
- se utilizează pentru manipularea textelor şi şirurilor de caractere. Este posibil ca o dată de
tip text să se întindă peste mai multe celule de pe aceeaşi linie cu toate că testul va aparţine unei
singure celule.
Exemplu: Următoarele date sunt de tip text.

Tipul Date (dată calendaristică) şi Time (timp)

- tipurile de date de tip dată calendaristică şi timp unt reprezentate intern prin numere. Există
mai multe modalităţi de a afişa informaţiile despre dată şi timp.
Exemplu: 3/20/2005
20 martie 2005
7:23 AM
7:23:58

Date de tip logic

- date ce pot lua două valori: adevărat (TRUE) sau fals (FALSE). În general, valori de acest
tip sunt returnate de funcţii sau expresii logice. Pentru datele de tip logic se folosesc operatorii
relaţionali pentru compararea a două valori numerice.

OPERATORI RELAŢIONALI

Operator Semnificaţie
> Mai mare decât
< Mai mic decât
>= Mai mare sau egal
<= Mai mic sau egal
<> Diferit de

Tipul Special
- este un timp aparte de dată ce propune utilizatorului câteva formate uzuale.(de exemplu
cod poştal, număr de telefon etc.)

Tipul Custom
- predefinirea unui tip de format pentru datele ce vor fi folosite în ideea în care nici un
format existent nu este folositor.

FORMATAREA ÎNREGISTRĂRILOR

Aplicaţiile de calcul tabelar sunt, prin definiţia lor, aplicaţii destinate procesării datelor
numerice. Prelucrarea datelor alfanumerice conţinute în celule constau formatarea textului prin
opţiuni de aliniere a textului în interiorul unei celule, controlul textului, orientarea textului prin
rotire, aplicarea de margini (Borders), colorarea celulei, utilizarea de fonturi colorate etc.
În mod prestabilit, aplicaţiile de calcul tabelar aliniază textul la stânga, iar numerele la
dreapta în cadrul celulei.
Există mai multe opţiuni de formatare a datelor alfanumerice ce sunt disponibile
utilizatorului prin intermediul casetei de dialog Format Cells, şi anume: Alignment, Font,
Patterns, Protection.
Formatarea datelor numerice conţinute în celule reprezintă opţiuni de prezentare a datelor
numerice într-o varietate de formate (categorii de format): General, Number, Currency,
Accounting, Date, Time, Percentage, Fraction, Scientific, Text, Special, Custom.
Prin formatarea unei date numerice, ceea ce se schimbă este modul de afişare şi nu valoarea
numerică a acesteia. Formatul general al numerelor, în speţă General, nu afişează zerourile care nu

19 / 19
influenţează valoarea efectivă a numărului. De exemplu, dacă se introduce valoarea numerică 10,50,
care are aceeaşi valoare cu 10,5, aplicaţia de calcul tabelar va ignora ultimul zero, denumit şi zero
de final (trailing zero).
În cazul formatării datelor numerice se poate opta pentru reducerea/creşterea numărului de
cifre, adică se pot elimina/adăuga cifre diferite de zero. În cazul reducerii numărului de cifre,
numărul afişat va fi rotunjit. De exemplu, dacă numărul 9,45 este afişat cu o cifră după virgulă,
atunci acesta va fi rotunjit la 9,5.Dacă numărul 9,75 este afişat fără cifre după virgulă, atunci va fi
rotunjit la 10.
Formatările ce pot fi aplicate unei celule ce conţine date numerice sunt următoarele:

Stil Efect – Exemplu

Currency (monedă)
Percent Style (stil procent)
Comma Style (stil virgulă)
Increase Decimal (creşte numărul
de cifre după virgula zecimală)
Decrease Decimal (scade numărul
de cifre după virgula zecimală)
Afişează şi aliniază simbolul menedei ($,lei,..),
data numerică fiind reprezentată în format cu
zecimale 123,00 lei
Afişează numărul sub formă de procent: 0.45 sub
forma 45%
Identic cu stilul Currency, dar fără simbolul
monedei: 12345.6 sub forma 12345,6
Adaugă o cifră după virgulă: 0,45 devine 0,450
Reduce cu una numărul de cifre după virgulă:
0,450 apare sub forma 0,45

FORMULE ŞI CALCULE SIMPLE

Formulele sunt expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de celule),
operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii, fiind precedată de semnul „=”.
Cea mai simplă formulă în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar este cea care conţine o
valoare (constantă numerică sau text). Formulele mai complexe sunt construite cu ajutorul
expresiilor matematice. În cazul în care formula nu este precedată de semnul „=”, expresia
matematică este interpretată ca o dată (numerică sau de tip text).
Orice formulă va fi editată într-o celulă a foii de calcul iar formula respectivă va putea fi
vizualizată în zona de afişare a conţinutului celulei din linia de formule. În cadrul celulei nu va fi
afişată formula , ci rezultatul calculelor în conformitate cu expresia corespunzătoare formulei.

Figura 5.4. Exemplu de calcul simplu

În practică, există două moduri diferite de a edita (scrie) o formulă:

1. tehnica tradiţională – se selectează celula în care trebuie să fie creată formula şi se

introduce formula indicând adresele de celulă ale tuturor celulelor care urmează a fi
introduse în formulă; nu se recomandă pentru formulele complexe, deoarece pot apărea erori
prin tastare;
2. tehnica de tip indicare – se selectează celula unde trebuie să fie afişat rezultatul şi se
tastează semnul „=”; introducerea formulei se face prin repetarea următoarei acţiuni: se
efectuează click pe celula ce este operand în formulă şi se tastează semnul pentru operatorul
corespunzător, până la terminarea întregii formule; se încheie formula prin apăsarea tastei
<ENTER>;

20 / 20
 În cazul tehnicii de tip indicare, dacă este necesară referirea unor celule la mare distanţă
unele de altele, se recomandă atribuirea de nume pentru aceste celule şi apoi referirea numelor
atribuite.
Denumirea domeniilor de celule este o facilitate prin care utilizatorul poate specifica un
nume pentru a desemna o celulă sau un grup de celule (rolul variabilelor într-un limbaj de
programare), în loc de a folosi adresele de celule ca referinţe.
Numele asociate celulelor prezintă următoarele avantaje:
 numele sunt mai descriptive şi mai uşor de memorat decât adresele de celule;
 când o celulă este deplasată, numele este deplasat o dată cu celula;
 se poate folosi un nume în locul unei celule sau al unui domeniu de celule într-o formulă sau
în argumentul unei funcţii, similar utilizării unei etichete de rând sau de coloană;
 la copierea unei formule care foloseşte un nume, efectul este acelaşi ca şi cum s-ar folosi o
referinţă absolută de celulă.
Numele asociate celulelor pot avea maximum 255 de caractere alfanumerice, primul caracter
trebuind să fie un caracter nenumeric. În numele asociate celulelor nu se pot regăsi adrese valide de
celule.
Modificarea formulelor (revizuire/actualizare) poate interveni în diverse situaţii :
s-a introdus o formulă incorectă ;
au fost adăugate date noi şi este necesară modificarea formulei pentru reflectarea
datelor noi introduse;
realizându-se în modul de editare a conţinutului celulelor, prin crearea unei noi formule,
scriind formula corectă, sau prin editarea formulei existente.

REFERINŢE ABSOLUTE ŞI RELATIVE DE CELULE

Un aspect esenţial al aplicaţiilor de calcul tabelar este facilitatea acestora de a include

şi referinţe la celule cu aplicabilitate la modificarea conţinutului celulelor referenţiate prin
reevaluarea automată a formulelor.
Referinţele sunt adresele unor celule sau a unor grupuri de celule., reprezentând un
identificator prin care, în cadrul unei formule, poate fi desemnată altă celulă.
Operaţia de copiere a celulelor în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar este o operaţie
mai specială ţinând seama că o celulă poate conţine valori de date (constante - numere, text)
sau formule (apeluri de funcţii şi expresii). Dacă o foaie de calcul este mai complexă (volum
mare de date şi calcule complexe), este incomod să se repete introducerea unor formule în mai
multe celule. De exemplu, dacă trebuie să se realizeze suma valorilor pe mai multe linii sau pe
mai multe coloane, ar trebui să se introducă acelaşi tip de formulă de mai multe ori,
schimbându-se doar coordonatele (referinţele) unor coloane sau linii.
Prin introducerea referinţelor de celule absolute şi relative s-a creat un instrument
puternic în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar, astfel încât în urma operaţiei de copiere a
unei formule dintr-o celulă în alta, aplicaţia va modifica automat fiecare referinţă de celula
din formulă.
Există moduri diferite în care celulele pot referenţiate:
- referinţe absolute – indică adresa absolută a celulei în cadrul foii de calcul. Din
punct de vedere sintactic, referinţele absolute sunt puse în evidenţă prin intermediul simbolului $
plasat înaintea literei de identificare a liniei şi înaintea numărului de identificare a coloanei ($A$4);
- referinţe relative – aplicaţia memorează poziţia relativă a celulei faţă de celula în
care este definită formula în loc să memoreze adresa celulei. Din punct de vedere sintactic,
referinţele relative se notează fără simbolul $ (A4);
- referinţe mixte – reprezintă o combinaţie între referinţele absolute şi cele relative.
Prezintă semnul $ în faţa literei liniei, dacă linia este absolută, sau în faţa coloanei, dacă coloana
este absolută (A$4 – linie relativă şi coloană absolută);

21 / 21
 - referinţe tridimensionale – permite referenţierea celulelor sau a domeniilor de pe
o altă foaie de calcul sau a unui domeniu din alte foi de calcul ale aceluiaşi registru.

OBSERVAŢIE: - referinţele absolute devin importante la copierea formulelor, acestea rămânând

constante în formulele copiate.

FUNCŢII

Aplicaţiile de calcul tabelar, la fel ca şi limbajele de programare, au o serie de funcţii

predefinite. Avantajul pe care acestea îl oferă utilizatorului constă în posibilitatea de a efectua
operaţii complexe într-un mod simplu şi rapid.
Funcţia este o formulă complexă predefinită identificată printr-un nume şi o listă de
argumente, reprezentând o expresie matematică.
Orice funcţie returnează o valoare astfel încât ea poate fi inclusă în orice expresie ca orice
alt operand, utilizatorul economisând timp pentru efectuarea unor calcule complexe.
Funcţiile de calcul tabelar sunt constituite din două părţi:
- numele funcţiei, care indică aplicaţiei de calcul tabelar ce să facă cu parametrii
efectivi;
- lista de argumente sau parametrii efectivi, care furnizează datele care se introduc
în cadrul unei funcţii.
Funcţiile fiind formule trebuie să fie precedate de semnul „=”.
=Nume_funcţie (<lista-argumente>)
Argumentele pot fi :
 date numerice (inclusiv date calendaristice sau de timp);
 text, valori logice sau şiruri de caractere;
 referinţe de celule;
 referinţe de regiuni de celule (domenii).

Exemplu: = SQRT(9)

Aplicaţiile de calcul tabelar pun la dispoziţia utilizatorului o gamă variată de

funcţii pentru diverse domenii: financiar, ştiinţific, ingineresc, matematic etc.

CATEGORII DE FUNCŢII EXCEL

CATEGORIE
Financial (financiar)
Date & Time (data şi timp)
Math & Trig (matematică şi
trigonometrie)
Statistical (statistic)
Database (baze de date)
Text (text)
EXEMPLE
Calculează rata dobânzii, rata lunară de
rambursare a împrumutului, valoarea
uzurii, etc. (17 funcţii)
Determină ora curentă, ziua din
săptamână sau din an, ora sau data
Calculează valoarea absolută, rădăcina
pătratică, suma, funcţia exponenţială,
funcţia logaritmică, funcţii
trigonometrice, etc.
Calculează medii, maxime şi minime,
abateri medii pătratice, cuantile, etc.
Prelucrează valori dintr-o bază de date
(tabel)
Converteşte text în majuscule sau
minuscule, elimină caractere din
dreapta sau stânga, concatenează şiruri
de caractere, etc.

22 / 22
 Logical (logic)
Engineering (ingineresc)
Evaluează o expresie logică şi
returnează o valoare TRUE (adevărat)
sau FALSE (fals), folosită pentru
diverse acţiuni sau pentru formatare
(condiţionată)
Realizează convertire de valori între
diferite sisteme de măsurare, sisteme
de numeraţie, respectiv permite
realizarea de calcule cu numere
complexe

OBSERVAŢIE
Evident, nu este necesară memorarea tuturor funcţiilor dintr-o categorie, dar utilizatorul
trebuie să se informeze despre existenţa acestor funcţii şi să cunoască funcţiile de bază şi să aibă
suficiente informaţii despre alte funcţii pentru a le putea apela atunci când este nevoie.
Înainte de a apela o funcţie, utilizatorul trebuie să cunoască rezultatul returnat (întors) de
funcţie, ce argumente trebuie sa aibă funcţia (tipul şi semnificaţia lor) şi modul de apelare al
funcţiei. Prin regimul de asistenţă (Help) aplicaţiile de calcul tabelar oferă toate aceste aspecte
pentru fiecare funcţie, utilizatorul urmând să fie în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte
oportunitatea accesării unor funcţii în cadrul aplicaţiei la care lucrează.
De exemplu, dacă se doreşte valoarea unui împrumut sau a unei investiţii într-un moment de
timp viitor, după efectuarea tuturor plăţilor, utilizatorul trebuie să cunoască faptul că există în
categoria funcţiilor financiare (Financial) funcţia FV (future value; valoare viitoare) ce se apelează
cu argumentele :
rate –rata dobânzii la împrumut;
nper (number of periods) –număr de perioade (număr de luni, ani, zile sau alte unităţi);
pmt (payment) –plată; suma plătită periodic ca rată la împrumut;
pv (present value) – valoarea actuală; valoarea iniţială a unui împrumut;
type –tip având valoarea 1 sau 0.

Apelul funcţiei se va face sub următoarea formă:

= FV(rate ; nper ; pmt ; pv ;type)

Figura 5.5. Modul de definire a funcţiei PV.

INTRODUCEREA UNEI FUNCŢII ÎNTR-O CELULĂ

Introducerea unei funcţii într-o celulă se realizează în următorii paşi:

1.) se selectează celula în care se doreşte a fi introdusă funcţia;
2.) se introduce semnul „=” pentru a începe introducerea funcţiei;

23 / 23
 3.) se introduce numele funcţiei urmat de o paranteză deschisă,
4.) se selectează grupul de celule sau se indică celulele cărora li se aplică funcţia;
5.) se închide paranteza deschisă şi se validează funcţia prin apăsarea tastei <ENTER>.

FUNCŢII MATEMATICE CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE

AVERAGE (x1, x2,…, xn) Media aritmetică a numerelor
m = (x1+ x2 + … + xn) / n
SUM(x1, x2,…, xn) Suma aritmetică a numerelor
s = x 1+ x2 + … + x n
PRODUCT(x1, x2,…, xn) Produsul arimetic al numerelor p = x1 x2
… xn
MIN (x1, x2,…, xn) Minimul dintre numerele x1, x2,…, xn
MAX (x1, x2,…, xn) Maximul dintre numerele x1, x2,…, xn
COUNT (val1, val2, … , valn) Numărul elementelor ce conţin valori
numerice
COUNTA (val1, val2, … , valn) Numărul elementelor nevide
ABS (x) Valoarea absolută (modulul) numărului
x
INT(x) Partea întreagă inferioră a numărului x
SQRT(x) Radăcina pătratică a numărului x
ROUND(x,n) Rotunjeşte valoarea numărului x la n
zecimale
PI() Valoarea =
3,14159265358979
RAND() Număr aleator uniform în intervalul (0,1)
STDEV(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard estimată a valorilor x1,
x2,…, xn (radăcina pătrată a dispersiei
estimate)
VARP(x1, x2,…, xn) Dispersia calculată a valorilor x1, x2,…, xn
xi – m)2 /n, unde m este media
aritmetică a valorilor
STDEVP(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard calculată a valorilor x1,
x2,…, xn (radăcina pătrată a dispersiei
calculate)
POWER(b,e) Puterea be
IF(exp, exp1, exp2) Se evaluează valoarea expresiei logice
exp. Dacă valoarea expresiei exp este
TRUE, atunci funcţia IF returnează
valoarea specificată prin exp1, altfel
returnează valoarea specificată prin exp2
TODAY() Data calendaristică curentă
NOW() Data şi ora calendaristică curentă

FUNCŢII DE TIP TEXT CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE

VALUE(s) Valoarea numerică a şirului de caractere s
LEN(s) Numarul de caractere din şirul de
caractere s

24 / 24
 LOWER(s)
UPPER(s)
CONCATENATE(s1,s2, …, sn)
REPLACE(s1,n1,s2,n2)
FUNCŢII DE TIP FINANCIAR CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII
FUNCŢIA
FV(rate, nper, pmt, pv, type)
NPER(rate, pmt, pv, fv, type)
PMT(rate, nper, pv, fv, type)
PV(rate, nper, pmt, fv, type)
RATE(nper, pmt, pv, fv,type, quess)
FUNCŢII PENTRU PROCESAREA BAZELOR DE DATE
FUNCŢIA
DAVERAGE(db,col,crit)
DCOUNT(db,col,crit)
Transformă toate literele mari din şirul s
în litere mici
Transformă toate literele mici din şirul s
în litere mari
Un şir de caractere obţinut prin
concatenarea şirurilor s1,s2, …, sn
Şirul de caractere obţinut prin înlocuirea
în şirul s1 a n2 caractere începând din
poziţia n1 cu şirul de caractere s2
REZULTAT – DESCRIERE
Valoarea viitoare (Future value) a unui
împrumut într-un moment de timp viitor,
după efectuarea tuturor plăţilor, unde rate
= rata dobânzii, nper = numărul de
perioade, pmt = suma plătită ca rată la
împrumut, pv = valoarea actuală a
împrumutului, type = 1 sau 0 după cum
plata se face la începutul perioadei sau la
sfârşitul peroadei
Number of periods - Numărul de luni,
ani, zile sau alte unităţi de timp necesare
pentru un împrumut
Payment-Suma plătită periodic ca rată la
împrumut
Present value – Valoarea actuală a unui
împrumut
Rate – Rata dobânzii la un împrumut
REZULTAT – DESCRIERE
Returnează media aritmetică a valorilor
din coloana col a bazei de date db care
verifică criteriul crit, unde db = referinţă
la o regiune (domeniu) de celule care
conţine baza de date, col = referinţă la un
nume de câmp al bazei de date ( o celulă
din prima linie a bazei de date) prin care
se accesează coloana utilizată de funcţie,
crit = referinţă la o regiune de celule care
specifică criteriul utilizat (tabelul de
condiţii)
Returnează numărul celulelor cu valori
numerice din coloana col a bazei de date
db care verifică citeriul crit. Argumentul
col este opţional. Dacă acest argument
este omis, funcţia va determina numărul
tuturor celulelor bazei de date care
25 / 25
 verifică criteriul
DCOUNTA(db,col,crit) Returnează numărul celulelor nevide din
coloana col a bazei de date db care
verifică citeriul crit
DGET(db,col,crit) Returnează conţinutul unei singure celule
din baza de date db. Celula este situată în
coloana col şi verifică criteriul crit. Dacă
nici un articol nu verifică criteriul, se va
returna valoarea de eroare #VALUE !, iar
dacă mai multe articole verifică criteriul,
se va returna #NUM !
DMAX(db,col,crit) Returnează valoarea maximă a numerelor
din coloana col a bazei de date db care
verifică criteriul crit
DMIN(db,col,crit) Returnează valoarea minimă a numerelor
din coloana col a bazei de date db care
verifică criteriul crit
DPRODUCT(db,col,crit) Returnează produsul valorilor din
coloana col a bazei de date db care
verifică criteriul crit
DSUM(db,col,crit) Returnează suma volorilor din coloana
col a bazei de date db care verifică
citeriul crit

ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND GRAFICELE

În general, dacă se consideră valorile (argumentele)

x1, x2, …, xn,
şi valorile
y1, y2, …, yn
ce sunt imaginile argumentelor printr-o funcţie f, atunci reprezentarea grafică a relaţiilor
yi = f(xi )

semnifică graficul funcţiei f. Aceste relaţii pot fi reprezentate prin următorul tabel :

x/f f
X1 Y1
X2 Y2
X3 Y3
. .
. .
. .
Xn Yn

Orice tip de grafic se construieşte pe baza uneia sau mai multor serii de date. Fiecare serie
poate fi considerată o succesiune de valori ale unei funcţii y=f(x). Argumentele (valorile x) funcţiei
sunt considerate categorii şi fiecărei categorii îi corespunde o valoare y. Şirul valorilor y
corespunzătoare categoriilor formează o serie. Apariţia mai multor serii într-un grafic înseamnă
reprezentarea mai multor funcţii (şiruri de valori), cu condiţia ca toate funcţiile să preia aceleaşi
argumente x (categorii).

26 / 26
 În practică, prin utilizarea tabelelor, se prezintă valori pe mai multe coloane – serii de date -
şi pe mai multe linii –categorii. Prin urmare, dacă un tabel are mai multe coloane, atunci tabelul se
referă la reprezentarea mai multor funcţii f1 , f2 , …, fm , dacă sunt m coloane.
Categorii

Serii/categorii f1 f2 ... fm
x1 f1(x1) f2(x1) fm(x1)
x2 f1(x2) f1(x2) fm(x2)
...
xn f1(xn) f1(xn) fm(xn)

Serii de date

ELEMENTELE UNUI GRAFIC

Crearea de grafice în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar permite utilizatorului să transforme

cifrele în imagini sugestive. Dacă sunt executate corect, graficele vor ilustra totul de la sine, fără a
mai fi necesare explicaţii suplimentare. Crearea unui grafic se realizează, în general, prin
intermediul unei miniaplicaţii de tip wizard (aplicaţie ce asistă utilizatorul). Graficul rezultat poate
inclus în aceeaşi foaie de lucru cu datele sursă sau creat pe o foaie separată.
Un grafic este alcătuit din următoarele elemente:
- axele de reprezentare a datelor (axa X şi axa Y şi dacă este cazul axa Z);
- graficul propriu zis;
- titlul axelor;
- titlul graficului;
- valorile ce sunt reprezentate grafic (dacă este cazul);
- legenda;
- sursa (tabelul ataşat graficului);
- grilajul (liniile de control).

Sursa

Linii de control Titlul graficului

Valorile graficului

Legenda

Axele graficului

Figura 6.1. Elementele ce alcătuiesc un grafic

Utilizatorul are la dispoziţie crearea de grafice bidimensionale cât şi tridimensionale sub

diverse forme geometrice. Selectarea unui tip de grafic este posibilă prin executarea unui click pe
tipul de grafic dorit, acesta modificându-şi aspectul (afişare în “negativ”).

27 / 27
 Figura 6.2. Prima etapă de construcţie a graficului – alegerea tipului de grafic

TIPURI DE GRAFICE
Histogramele – pun accent pe reprezentarea proporţională a datelor, adică a modului în care
valorile totale pe categorii sunt împărţite în valori corespunzătoare seriilor;
90
100%
80
80% 70
60
60% 50 Profit
Profit
40 Cheltuieli
40% Cheltuieli
30
20
20%
10
0% 0
1997 1998 1999 2000 2001 2002 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Figura 6.3. Histograme

Graficele de tip Pie – indică distribuţia unei valori totale pe categorii, pe baza unei serii unice de
valori.
Profit

2002 1997
19% 18%
1998
10%
2001
22% 1999
13%
2000
18%

Figura 6.4. Grafic de tip Pie

Graficele de tip Area şi Line – au rol şi opţiuni similare cu histogramele;

90
80 78 80
80
70 70
60
60 60 59
55 53 Venituri
50 50 40
45 45 Cheltuieli
40 20
35 34 Profit
1997

30
1998

25 0
1999

20 20 20 21
2000
Venituri

Cheltuieli

2001

15
Profit
2002

10 11

0
1997 1998 1999 2000 2001 2002

Figura 6.5. Grafice de tip Line şi Area

28 / 28
Graficele de tip XY – sunt folosite pentru reprezentarea perechilor în coordonatele XY, de regulă
în funcţii matematice şi nu în distribuţii sau evoluţii statistice.
90
80
70
60
Venituri
50
Cheltuieli
40
Profit
30
20
10
0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Figura 6.6. Grafic de tip XY

Graficele de tip Radar – sunt folosite pentru reprezentarea comparativă a valorilor din fiecare
categorie.
1997
80
60
2002 40 1998
20 Venituri
0 Cheltuieli
Profit
2001 1999

2000

Figura 6.7. Garfic de tip Radar

Etapele pentru elaborarea unei aplicaţii de calcul tabelar sunt:

1. definirea obiectivelor aplicaţiei şi ale foilor de calcul – problemele ce trebuie rezolvate

prin intermediul foilor de calcul;
2. definirea cerinţelor foilor de calcul – informaţii de tip intrare/ieşire şi calcule;
informaţiile (datele) ce vor fi introduse în foile de calcul, formulele de calcul ce se vor
aplica asupra datelor introduse, informaţiile ce trebuie furnizate şi forma de prezentare
(datele de intrare, datele de ieşire);
3. construirea structurii foilor de calcul – antetul coloanelor şi liniilor, celulele cu datele de
intrare, celulele cu formulele de calcul, acestea în conformitate cu cerinţele foilor de calcul;
salvarea aplicaţiei într-un fişier pe un suport de memorie externă;
4. testarea şi verificarea foilor de calcul – se introduc datele în celule şi se verifică dacă
rezultatele obţinute prin formulele de calcul implementate sunt corecte conform obiectivelor
foilor de calcul;
5. exploatarea foilor de calcul – dacă în etapa de testare se constată că foile de calcul
furnizează rezultate corecte, se poate trece la folosirea aplicaţiei pentru exploatarea ei
curentă conform obiectivelor aplicaţiei; în cazul în care aplicaţia este folosită si de alte
persoane, trebuie să se elaboreze o documentaţie de exploatare care să conţină explicaţii
privind ordinea operaţiilor pentru introducerea datelor ţi particularităţi privind interpretarea
rezultatelor; se recomandă să se realizeze o copie a fişierelor aplicaţiei în vederea eliminării
de pierderi accidentale.

29 / 29
Input Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4 Etapa 5 Output

Entităţi folosite într-o aplicaţie

Date Celule Formule şi funcţii

Grafice şi diagrame

30 / 30
 MICROSOFT POWERPOINT
CONCEPTE GENERALE REFERITOARE LA PREZENTĂRI

Cuvintele şi cifrele sunt sugestive pentru expunerea unor informaţii, dat reprezentările
grafice ale acestora pot stimula interesul asistenţei. O imagine face cât 1000 de cuvinte spune un
proverb. În mod similar, o prezentare de calitate poate transmite foarte multe informaţii utile unui
auditoriu într-un timp foarte scurt.
O aplicaţie de prezentare multimedia este un program care transformă datele stocate pe un
suport de memorie externă într-o prezentare vizuală.
O prezentare este o succesiune de ecrane concepute pentru a expune o idee, pentru a susţine
un punct de vedere. Cu ajutorul aplicaţiilor pentru crearea prezentărilor multimedia se vor crea
ecrane care vor fi incluse în prezentare în ordinea dorită.
Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia fac parte din setul de programe Office şi
au următoarele avantaje:
 au acelaşi tip de interfaţă cu celelalte aplicaţii Office;
 permit integrarea într-o prezentare a informaţiilor create cu ajutorul editoarelor de text sau a
aplicaţiilor de calcul tabelar.

Prin intermediul aplicaţiilor de creare a prezentărilor multimedia sunt posibile următoarele:

- creare de ecrane;
- adăugarea şi prelucrarea unui text într-un material deja existent;
- desenarea, deplasarea, dimensionarea obiectelor incluse în prezentare;
- efecte speciale şi grafice ce pot fi adăugate ecranelor;
- facilităţi de colorare;
- etc.

PREZENTAREA APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR

MULTIMEDIA

O prezentare multimedia se prezintă sub forma unor ecrane ce se rulează succesiv unul după
celălalt şi conţin următoarele componente: text, imagine, grafic şi alte obiecte ce port fi aranjate în
diverse moduri.
Aranjamentul componentelor unui ecran se numeşte machetă.
Operaţiile de bază ce se întâlnesc în cadrul aplicaţiilor pentru realizarea de prezentări
multimedia sunt similare cu cele cunoscute şi întâlnite în cadrul aplicaţiilor de tip Office.

31 / 31
 linia de meniu linii de unelte

zona de
previzualizare a
ecranelor

tipuri de
obiecte

zona de note foaia de panoul de sarcini –

prezentare tipuri de ecrane

Figura 8.1. Elementele ferestrei unei aplicaţii pentru crearea prezentărilor multimedia

Aplicaţia operează cu următoarele entităţi:

o Prezentarea (presentation) este un ansamblu de foi de prezentare (ecrane). Pe fiecare foaie

de prezentare va fi afişată o categorie de informaţii, fie sub forma de text fie în formă grafică, fie
în ambele forme.

o Foaia de prezentare (slide sau ecran) este unitatea de prezentare. Aceasta organizează
informaţia în mai multe formate:

   Titlu (title) care este folosit de obicei pentru titlul prezentării; este format din
text evidenţiat prin formatul şi mărimea caracterelor;
   Lista marcată (bulleted list) folosită pentru a evidenţia o informaţie formată din
enumerări;
   Coloanele de text - folosite pentru a uşura citirea unui text mai mare;
   Tabelul - folosit pentru a prezenta de obicei o informaţie numerică (dar nu
numai) ce necesită alinerea pe verticală, aranjarea după un anumit criteriu, stabilirea unei
relaţii între date;
   Textul şi graficul, sau numai graficul - care sunt folosite pentru prezentarea
informaţiilor numerice sub forma de diagrame şi explicarea lor;
   Textul şi imaginea care sunt folosite pentru prezentarea imaginilor, a sunetelor
sau a animaţiei, împreună cu un text explicativ.

Fiecare dintre aceste informaţii este inserată în foaia de prezentare (ecran) sub formă de
obiect. Fiecare foaie de prezentare poate avea la rândul ei un titlu.

32 / 32
o Foaia de prezentare de bază (master slide) reprezintă structura de bază care determină aspectul
prezentării. În aceasta se memorează diferite date despre foile prezentării: poziţia titlului şi a
obiectelor în cadrul foii, entităţile care se vor repeta în fiecare foaie de prezentare (de exemplu
numărul foii şi data la care se face prezentarea) şi schema de culori folosită în prezentare;

o Planul prezentării (outline) conţine rezumatul lucrării format din titlurile foilor de prezentare şi
listele marcate. Acesta poate fi vizualizat pe ecran sau tipărit, permiţând utilizatorului să aibă o
vedere de ansamblu a prezentării, să verifice dacă prezentarea informaţiilor se face într-o ordine
logică şi să urmărească mai uşor în timpul expunerii ordinea în care îşi prezintă verbal ideile.
Subiectele din prezentare pot avea niveluri diferite. Pentru fiecare nivel se poate stabili o
anumită formatare (fontul, dimensiunea şi stilul caracterelor, schema de culori, elemente grafice
şi chenarele folosite).

o Notele (notes) sau observaţiile conţin imagini în miniatură (thumbnails) ale foilor de prezentare.
Ele permit urmărirea ordinii şi conţinutului prezentării fără a răsfoi foile de prezentare reale.
Notele sunt utile pentru a repeta mai uşor ordinea în care se va face prezentarea fără a exista
riscul de a omite un punct din prezentare.

o Comunicatele (handouts) sunt copii ale prezentării care pot fi oferite interlocutorilor.

Faţă de alte aplicaţii din suita Office apar următoarele concepte noi:

o Reîntoarcerea (drill down) este o facilitate prin care utilizatorul poate reveni temporar la
documentul sursă care conţine obiectul legat sau inclus în prezentare (de exemplu un obiect sau
o diagramă creată cu editoare de text sau aplicaţii de calcul tabelar). Facilitatea se poate folosi
pentru a examina şi modifica obiectul.

o Schema de culori (color scheme) este o combinaţie unică de două culori folosită pentru prim
plan (foreground) şi fundal (background) în cadrul unei prezentări, astfel încât să se asigure
compatibilitatea foilor de prezentare în timpul prezentării.

o Recolorarea desenului (recolor picture) este o facilitate prin care pot fi armonizate culorile
dintr-o imagine cu schema de culori folosită în prezentare şi prin care poate fi eliminat
contrastul între culorile nepotrivite astfel încât să se păstreze unitatea de culoare în prezentarea
vizuală.

o Retrogradarea (demote) este schimbarea nivelului unui subiect în cadrul planului lucrării.
Subiectul retrogradat va fi subordonat subiectului precedent şi va fi formatat conform noului
nivel.

o Gruparea obiectelor (group) este o facilitate prin care se poate crea un singur obiect din mai
multe tipuri de obiecte (text, imagine, diagramă) care poate fi mutat şi redimensionat ca un
singur obiect.

o Degruparea obiectului (ungroup) este operaţia inversă prin care se descompune un obiect în
obiectele componente care pot fi apoi formatate şi manevrate independent.

o Durata repetiţiei (rehearse new timing) este o caracteristică a funcţiei de prezentare a ecranelor
(slide show) prin care se păstrează timpul consumat cu repetarea fiecărei foi de prezentare la
trecerea în revistă cu operaţia de ordonare a foilor de prezentare (slide sorter).

o Afişarea foilor prezentării (slide show) este o funcţie prin care pot fi prezentate foile pe ecranul
video ca şi cum ar fi proiectate pe ecran, fără să mai fie afişate instrumentele interfeţei aplicaţiei

33 / 33
 pentru crearea prezentărilor multimedia (bara de meniuri, barele de instrumente, etc.). În timpul
prezentării trecerea de la o foaie la alta se poate face automat prin stabilirea timpului de
expunere a unei foi sau manual (folosind mouse-ul sau tastatura).

Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia dispun de următoarele instrumente

pentru a construi mai uşor o prezentare şi mai eficient:

o Şabloane de foi de prezentare (template) sunt modele de foi de prezentări în care sunt stabilite
schema de culori, modelul fundalului, etc.) care pot fi folosite la construirea unei prezentări.
o Asistentul conţinutului (Autocontent Wizard) este o procedură care iniţiază un dialog prin care
se cere comunicarea unui set de informaţii necesare pentru formatarea prezentării şi un model de
prezentare. Ulterior se deschide prezentarea formată din mai multe foi de prezentare predefinite,
ale căror obiecte se vor completa cu informaţiile precizate. În funcţie de modelul de prezentare
ales (recomandarea unei strategii, vânzarea unui produs, a unui serviciu, a unei idei, etc.) vor fi
completate un anumit număr de foi de prezentare şi, în fiecare foaie vor fi incluse obiectele
precizate.
o Prezentarea fără conţinut (blank presentation) este o foaie de prezentare neformatată. După
stabilirea conţinutului foii se trece la aplicarea unui şablon sau a diferitelor formatări.

ETAPELE UNEI PREZENTĂRI

Realizarea unei prezentări presupune parcurgerea câtorva etape importante:

1. crearea prezentării, introducerea şi modificarea textului
Orice prezentare începe cu o idee. Trebuie avut în vedere, în crearea unei prezentări, ce se
doreşte să se comunice, să se transmită audienţei, practic care este mesajul de bază al prezentării. În
acest punct al prezentării, se pune problema identificării felului în care subiectul prezentării
corespunde cu tema pentru care se întocmeşte prezentarea şi va trezi interesul audienţei, altminteri
prezentarea nu va avea nici un scop şi nici un rezultat vizibil.

Introducere
Agenda

Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice

Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice

Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice

Concluzii

Figura 8.2. Structura de bază a unei prezentări

Luând în considerare aceste lucruri, se poate crea structura de bază a prezentării ca fiind
formată din introducere, expunerea unor probleme urmate de soluţiile lor (cuprins) şi în final
concluziile. Structura oricărei prezentări poate fi descrisă folosind diagrama din figura 1.

34 / 34
 Pentru realizarea prezentării, trebuie, mai înainte efectuată operaţia de culegere a
materialelor şi informaţiilor care să ajute în ilustrarea ideilor identificate anterior.
Din punct de vedere practic, se va avea în vedere o reutilizare a, documentelor şi
informaţiilor care pot fi de ajutor: documente generate de editoarele de text, tabele rezultate din
aplicaţiile de calcul tabelar, informaţii din prezentări realizate anterior, imagini, secvenţe video sau
audio, diagrame etc. Toate acestea pot fi cu uşurinţă integrate în noua prezentare pentru a ilustra cât
mai bine ideile prezentate.
Se va realiza o selecţie, respectiv o sortare a materialelor care vor incluse în prezentare.
Această primă parte „de cercetare” este cea mai dificilă şi de durată.
Având în vedere structura tip a unei prezentări discutată anterior, o prezentare va include cel
puţin următoarele ecrane:
 titlul prezentării şi numele prezentatorului;
 introducere – de la bun început trebuie enunţată problema al cărei răspuns îl redă
prezentarea;
 agenda – care prezintă pe scurt subiectele tratate în prezentare şi vine ca un
răspuns la problemele enunţate în introducere;
 o succesiune de 3-4 subiecte care conţin fiecare: o idee sau o problemă şi modul
de rezolvare al acesteia, date suplimentare sau exemple care ilustrează ideea
respectivă, grafice, imagini sau elemente multimedia. E recomandat ca pentru un
subiect din cadrul prezentării să nu fie alocate mai mult de 3-5 ecrane;
 sumar al celor prezentate: se pot repeta elementele incluse în agendă;
 concluzii şi reiterarea mesajului principal.

2. reordonarea ecranelor

În timpul creării prezentării pot interveni modificări ale ordinii de derulare a ecranelor, prin
introducerea unei noi idei sau a unui nou mesaj. Utilizatorul poate stabili în orice moment care este
ordinea de apariţie a ecranelor în cadrul prezentării, prin modificarea ordinii acestora.

3. aplicarea unui şablon de prezentare şi modificare acestuia

Pentru a păstra consistenţa prezentării se folosesc şabloane. Aplicaţii pentru crearea

prezentărilor multimedia au şabloane predefinite care pot fi aplicate prezentării care se realizează.
Aceste şabloane definesc tipul, formatul şi dimensiunea textului, background-ul folosit, poziţia
casetelor de text, schema de culori, etc.
Aplicarea unui şablon prezentării se poate face în orice moment, conferindu-i astfel un
aspect profesional şi asigurând consistenţa tuturor ecranelor. De asemenea, se pot crea propriile
şabloane pentru fi folosite la toate prezentările. De exemplu se poate crea un şablon care să includă
sigla companiei, header sau footer, un anumit background şi schemă de culori. Prin utilizarea unui
astfel de şablon la toate prezentările se poate crea o anumită identitate.
Schema de culori defineşte acele culori folosite în cadrul prezentării pentru: fundal, text,
umbră, titlu, etc. Este indicat a se folosi culori cu contrast puternic între fundal şi culoarea textului.

4. formatarea ecranelor după necesităţile utilizatorului

Fiecare utilizator îşi poate configura ecranele prezentării după bunul plac. Este bine, ca în
formatarea ecranelor unei prezentări să se ţină cont de câteva recomandări privind realizarea
acestora. Acestea sunt prezentate în continuare.
Primul ecran va conţine titlul şi numele prezentatorului. Acesta este ecranul pe care audienţa
îl va vedea atunci când intră în sală şi deci titlul trebuie să fie cât mai sugestiv.
Celelalte ecrane au de obicei acelaşi format. Recomandările ce urmează se aplică tuturor
ecranelor din prezentare.

35 / 35
 Fiecare ecran are un titlu care permite audienţei să identifice dintr-o privire ideea ecranului.
Dacă este nevoie se poate folosi şi un subtitlu care să furnizeze explicaţii suplimentare.
Corpul (conţinutul) ecranului trebuie să conţină maximum 4-6 rânduri de text. Trebuie
evitată realizarea de ecrane cu foarte multă informaţie şi care sunt greu inteligibile. Fiecare rând de
text trebuie să descrie sau să argumenteze ideea de bază prezentată în titlu.
Se vor folosi font-uri mari care pot fi citite de la distanţă. Titlul prezentării are de obicei
dimensiunea 48 şi subtitlul 36. Textul din corpul ecranului are dimensiunea 32 şi se reduce
corespunzător pentru textul identat.
Prin includerea în ecran doar a ideilor principale se evită tendinţa de a se citi ecranele în
timpul prezentării. Trebuie subliniat că ecranele sunt doar un suport pentru ilustrarea mesajului care
trebuie transmis audienţei.

5. adăugarea obiectelor în cadrul prezentării

Imaginile, elementele grafice şi multimedia constituie sarea şi piperul oricărei prezentări. Se

pot insera imagini din fişiere sau din librăria de imagini, texte scrise artistic, foi de calcul şi grafice,
filme şi sunete folosind meniul Inserare.

6. introducerea şi modificarea tranziţiilor şi a efectelor de animaţie

Pentru a crea o prezentare dinamică, în cadrul prezentării se adăuga tranziţii între ecrane, dar
trebuie avută grijă la asigurarea consistenţei: nu trebuie obosită audienţa folosind tot felul de efecte
spectaculoase ce pot conduce la devierea de la mesajul prezentării.
Pentru a explica mai bine succesiunea unor acţiuni sau pentru a descrie de exemplu fluxuri
de documente sau mesaje se pot folosi animaţii particularizate. Animaţiile exprimă mai bine
succesiunea unor idei sau paşi şi permite focalizarea atenţiei audienţei succesiv asupra câte unui
singur element la un moment dat. Ordinea de apariţie a fiecărui element (text sau grafic) poate fi
configurată şi totodată se poate automatiza apariţia fiecărui element la un anumit interval de timp
sau se poate alege ca fiecare element să fie afişat cu un click de mouse.

7. repetiţia generală

După finalizarea realizării prezentării este indicat să se realizeze o repetiţie generală a

acesteia pentru sesizarea eventualelor greşeli respectiv pentru o verificare finală.
Orice prezentare trebuie să aibă un scop şi rezultate măsurabile, prin care să se poată
identifica succesul acesteia. O prezentare reuşită este o prezentare al cărei scop a fost atins.

36 / 36