Să fim străini pentru vecie;

De-acum să nu ne mai zâmbim.

D-a dragostei zădărnicie
Ca printr-un vis să ne-amintim!

Pe tot trecutul de iubire

Lințoliu negru să așternem;
Și raze reci de nesimțire
P-a noastre inime să cernem!

Când ne vom pierde-n amintire

Să ni se pară c-am visat.
C-o dată-n dulce fericire
Al nostru suflet s-a scăldat!

Și să nu plângem când durerea

A noastre inimi o cerni;
Că ne-o rămâne mângâierea
Iubirii vechi spre-a ne zâmbi!

Iar dacă-n calea cea pustie

Ne-om rătăci neluminați,
Atuncea faclă să ne fie
Lumina anilor uitați.