CURS DE PRIM AJUTOR

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul accidentelor înainte de
intervenţia cadrelor medicale.
Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie:
♦ să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;
♦ să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a primului
ajutor.
Persoana care constată existenţa unui accident soldat cu victime are următoarele obligaţii:
- să folosească trusa de prim ajutor;
- să ceară ajutorul persoanelor din jur
- să debaraseze victima;
- să poziţioneze victima în funcţie de leziunile pe care le prezintă;
- să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea împiedica sau
îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui;
- să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor (stop cardio-respirator, hemoragie, fracturi);
- să trateze rănile şi arsurile, dacă este cazul;
- să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei;
- să apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară cu sprijinul medical de urgenţă;
- să asigure transportul victimei la spital;
- să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, precum şi oprirea
hemoragiilor;
- să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului;
- să comunice cadrelor medicale ce măsuri de prim ajutor s-au acordat;
- să comunice cadrelor medicale ora şi minutul aplicării garoului;
- să comunice cadrelor medicale medicamentele administrate;
- să comunice cadrelor medicale dacă au apărut schimbări importante în starea victimei, comparativ cu
momentul producerii accidentului;
- să comunice cadrelor medicale dacă s-a produs decesul şi ora la care a avut loc;
- să anunţe organele de poliţie;
- să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la spital;
- să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei şi al vehiculului, dacă acestea au fost
deplasate între timp;
- să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare;
- să prezinte organelor de anchetă martorii prezenţi în momentul producerii accidentului.

STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Respiraţia şi circulaţia sângelui prin vase reprezintă cele două funcţii vitale ale organismului. Stopul
cardio-respirator reprezintă încetarea acestor funcţii.
Repunerea în activitate sau susţinerea respiraţiei şi a circulaţiei accidentatului se realizează prin manevrele
de resuscitare cardio-respiratorie. Reanimarea victimei trebuie să se facă rapid, eficient şi să fie continuă, inclusiv
pe timpul transportului, până la reluarea funcţiilor vitale.
Stopul respirator reprezintă oprirea bruscă a activităţii pulmonare.
Semne de recunoaştere:
• diminuarea sau oprirea mişcărilor respiratorii;
• învineţirea tegumentelor, în special a feţei;
• puls rapid;
• pierderea cunoştinţei.
Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin:
• metoda respiraţiei artificiale gură la gură;
• metoda respiraţiei artificiale gură la nas, dacă nu se poate deschide gura victimei.

Primul ajutor în stopul respirator:

1
 - scoaterea victimei din vehicul şi deplasare într-un loc care să permită acordarea primului ajutor;
- poziţionarea victimei pe spate, cu umerii ridicaţi, folosind un material moale rulat sub omoplaţi;
- poziţionarea salvatorului este în genunchi, lateral dreapta de capul victimei;
- hiperextensia capului;
- eliberarea căilor respiratorii de eventualii corpi străini cu ajutorul indexului mâinii drepte, înfăşurat într-o
bucată de tifon;
- împingerea mandibulei înainte pentru eliberarea orificiului glotic;
- aplicarea unui material de protecţie (tifon) pe faţa victimei;
- presarea nărilor (cu mâna stângă) pentru a împiedica refularea aerului;
- efectuarea insuflaţiei - salvatorul inspiră adânc, aplică gura peste cea a victimei, astfel încât să o cuprindă
în totalitate şi insuflă aerul în plămânii acestuia, apoi se retrage şi eliberează gura şi nasul victimei, aşteptând ca
aerul să iasă din plămânii victimei;
- controlul eficacităţii manevrei se face prin observarea mişcărilor cutiei toracice repetarea insuflaţiilor
(14-16 pe minut la adult, 20 pe minut la copil);
- transportul victimei la spital;
- pe timpul transportului se vor urmări mişcările respiratorii, culoarea tegumentelor, pulsul, starea
generală.
Când nu se poate efectua metoda gură la gură, se recurge la metoda respiraţiei artificiale gură la nas. În
acest caz, insuflaţiile se vor face prin nările victimei, gura acesteia rămânând închisă.

Stopul cardiac reprezintă întreruperea bruscă a activităţii inimii.

Semne de recunoaştere:
• puls slab sau absent la artera carotidă;
• relaxarea completă a musculaturii;
• pierderea reflexelor;
• mărirea pupilelor;
• transpiraţii reci;
• greutate în respiraţie;
• pierderea cunoştinţei.
Resuscitarea în stopul cardiac se face prin masaj cardiac extern.
Verificarea activităţii cardiace se face prin palparea pulsului la artera gâtului sau prin ascultarea bătăilor
inimii, punând urechea pe pieptul bolnavului.

Primul ajutor în stopul cardio-respirator:

- scoaterea victimei din vehicul;
- poziţionarea victimei pe spate, pe o suprafaţă dreaptă şi dură;
- poziţionarea salvatorului lateral stânga, în genunchi;
- efectuarea masajului cardiac se acţionează pe treimea inferioară a sternului, cu podul palmei stângi peste
care se aplica podul palmei drepte;
Se execută scurt şi energic o presiune astfel încât sternul să coboare cu 4-6 cm spre coloana vertebrală. Se
lasă toracele să revină spontan la normal, fără ca mâinile să se ridice de pe sternul accidentatului. Manevra se repetă
cu o frecvenţă de 60/minut.
- masajul cardiac extern se continuă pană la reluarea bătăilor cardiace sau atâta timp cât rezistă salvatorul;
- transportarea la spital a victimei;
- pe timpul transportului se vor supraveghea pulsul, respiraţia, transpiraţie culoarea tegumentelor, mărimea
pupilelor, starea generală.

Ce este defibrilarea?

Defibrilarea (soc electric) este o procedura medicala folosita pentru tratarea in urgenta a unor afectiuni
care pun viata in pericol si aritmiile cardiace, fibrilatia ventriculara (activitate haotica a inimii, care obstructioneaza
circulatia sangelui si oxigenarea corecta a organismului), tahicardia ventriculara fara puls (absenta pulsului indicand
un stop cardiac) etc. Defibrilarea consta in administrarea unei energii electrice muschiului inimii sau unei zone
afectate din acest muschi, prin intermediul unui aparat care poarta numele de defibrilator. Dispozitivul face posibila
trecerea, pentru scurt timp, a unui curent electric prin inima, menit sa restabileasca ritmul cardiac normal.
2
 Utilizarea Defibrilatorului Extern Automat AED. Defibrilarea electrică automată

RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE (RCR) înaintea defibrilării. Folosirea imediată a

defibrilatorului odată ce acesta este disponibil a fost un element cheie în toate ghidurile de RCR de până acum, fiind
considerată de importanţă capitală pentru tratamentul fibrilaţiei ventriculare. Acest concept a fost combătut,
deoarece dovezile au sugerat că efectuarea MASAJUL CARDIAC EXTERN (MCE) înaintea folosirii
defibrilatorului ar putea creşte supravieţuirea dacă timpul scurs până la sosirea ambulanţei este mai mare de 5
minute.

Fazele fibrilaţiei ventriculare:

1. Electrică (~ 4 minute)
2. Circulatorie (min. 4-10)
• epuizare energetică miocardică
• defibrilarea directă este ineficientă
• masajul cardiac extern creşte şansele unei defibrilări reuşite
3. Metabolică – în această fază supravieţuirea este improbabilă

SUPORTUL VITAL
DE BAZA LA ADULT

Verifica siguranţa mediului/locului.

Verifica daca victima raspunde: scuturare umeri; “sunteţi bine / totul e in regula?”
3
 a) Daca pacientul raspunde: se lasa pacientul in poziţia gasita; se reevalueaza starea pacientului periodic.
b) Daca pacientul nu raspunde: striga dupa ajutor; poziţionare in decubit dorsal si se elibereaza caile
aeriene (o mana se poziţioneaza pe fruntea pacientului si se pune capul in hiperextensie, in timp ce cu cealalta mana
se ridica mandibula).
Verifica daca pacientul respira: priveste (se urmaresc miscarile toracelui); asculta (se asculta cu urechea
poziţionata in dreptul gurii pacientului); simte.
In primele minute dupa un stop cardiac, victima poate sa respire foarte superficial sau foarte neregulat. Nu
trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel normal, de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10
secunde, iar daca exista dubii asupra modului in care respira pacientul trebuie luata o atitudine conforma cu cea din
cazul in care pacientul nu respira.
a) Daca respira normal: se aseaza in poziţia de siguranţa; apel pentru ambulanţa(112); evaluare continua.
b) Daca nu respira normal: trimite dupa sau cheama ambulanţa; masaj cardiac extern; se poziţioneaza
mainile in centrul toracelui victimei; se comprima sternul aproximativ 4-5 cm; frecvenţa compresiilor: 100/min.
Se combina compresiile toracice cu ventilaţia artificiala dupa 30 de compresii toracice se elibereaza caile
respiratorii si se penseaza nasul; se executa 2 respiraţii successive; se continua cu alternanţa compresii: respiraţii
30:2; se intrerupe resuscitarea numai daca pacientul respira normal.
Numai masajul cardiac extern, fara ventilaţie artificiala (gura la gura sau gura la nas) este considerat acceptabil,
daca salvatorul nu e capabil sau nu doreste sa execute respiraţia gura la gura; studiile arata ca MCE fara ventilaţie
artificiala este net superior lipsei de resuscitare, unele sugerand chiar ca procentul de supravieţuire este comparabil
cu cel din resuscitarea utilizand si ventilaţia artificiala frecvenţa compresiilor trebuie sa fie de 100/min se intrerup
compresiile numai daca pacientul incepe sa respire normal.
Se continua resuscitarea: pana cand soseste personalul calificat; victima incepe sa respire normal; salvatorul este
epuizat.

HEMORAGIA
Hemoragiile reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular.
În funcţie de tipul vasului din care curge sângel hemoragiile pot fi:
• arteriale - sângele este roşu deschis şi curge ritmic în plagă;
• venoase - sângele este roşu închis şi curge în valuri;
• capilare - sângele musteşte în plagă.
După locul unde se scurge sângele, hemoragiile se împart în:
- interne - sângele se scurge într-o cavitate închisă;
- externe - sângele apare la suprafaţa corpului în mod direct;
- exteriorizate - sângele se scurge într-un organ care comunică cu exteriorul.
Gravitatea unei hemoragii se apreciază în funcţie de cantitatea de sânge pierdut.
Semnele de recunoaştere ale unei hemoragii interne sunt:
• ameţeli;
• transpiraţii reci;
• tensiune arterială scăzută;
• respiraţie accelerată;
• puls rapid;
• frisoane;
• agitaţie;
• convulsii;
• lipotimie;
• dilatarea pupilelor.
Primul ajutor în hemoragii:
• scoaterea victimei din vehicul;
• poziţionarea victimei pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului şi cu picioarele ridicate cu 20-
30 cm, pentru a uşura irigarea cu sânge a creierului;
• stabilirea tipului de hemoragie;
• efectuarea hemostazei:
-prin compresiune manuală la distanţă, mai sus de plagă - este corect efectuată atunci când face să dispară
pulsul arterial de pe artera pe care o comprimă;

4
 -prin pansament compresiv, care se realizează prin aşezarea unor comprese groase direct pe plaga
sângerândă, aplicându-se apoi, direct peste comprese, un bandaj de presiune, care nu trebuie strâns prea tare, pentru
a nu opri circulaţia arterială;
-aplicarea unui garou, numai atunci când gravitatea hemoragiei pune în pericol viaţa victimei şi când
sângerarea nu poate fi oprită prin alte mijloace. Garoul trebuie să fie suficient de lung pentru a înconjura membrul
respectiv de două ori. El se aşează întotdeauna deasupra rănii (între rană şi corp), dar fără a atinge rana. Garoul se
strânge, eventual cu ajutorul unui băţ, până când sângerarea se opreşte. Odată aplicat, garoul nu se mai lărgeşte şi nu
se mai mişcă. Se ataşează un bilet în care se menţionează ora şi minutul în care a fost aplicat garoul, care nu se
acoperă cu alte pansamente.
În vederea transportării victimei la spital, aceasta va fi aşezată cu capul mai jos decât nivelul corpului,
lateral dreapta sau stânga pentru inconştienţi, iar membrele inferioare vor fi ridicate la 30-45 grade. Pe timpul
transportului, victima va fi învelită, pentru evitarea frisoanelor şi, dacă este conştientă, va fi hidratată.

RANA (PLAGA)

Rana sau plaga reprezintă o întrerupere a continuităţii tegumentului, ca rezultat al unui traumatism,
devenind astfel o poartă de intrare a microbilor în organism.
În funcţie de profunzimea lor, plăgile pot fi:
• excoriaţii (zgârieturi);
• superficiale (interesează straturile pielii);
• profunde (sunt interesaţi muşchii, vasele, nervii, diferite organe, oase).

Primul ajutor pentru răni:

• salvatorul se va spăla pe mâini cu apă şi săpun;
• curăţirea, dezinfectarea şi pansarea rănii;
• se curăţă şi se degresează tegumentele din jurul plăgii, întotdeauna de la marginea ei către exterior,
folosindu-se apă şi săpun;
• se dezinfectează rana cu antiseptice (alcool medicinal, alcool iodat, apă oxigenată) În cazul rănilor
profunde nu se vor folosi nici un fel de substanţe dezinfectante, care ar putea pătrunde în interior şi leza organele
interne;
• nu se îndepărtează nici un fel de corp străin care s-a înfipt adânc în muşchi sau în alte ţesuturi, deoarece
se poate declanşa o hemoragie gravă;
• peste plagă nu se aplică unguente, prafuri, spray-uri;
• deasupra plăgii se aplică comprese sterile (niciodată vată), care se fixează cu feşi de tifon sau leucoplast;
• zona rănită se aşează în poziţie de repaus;
• se transportă victima la spital.

ENTORSA, LUXAŢIA ŞI FRACTURA

Entorsa reprezintă întinderea forţată a ligamentelor şi capsulei articulare, cu mici rupturi ale acestora, fără
deplasarea oaselor din articulaţie. Cele mai des întâlnite sunt entorsele gleznei, cotului, umărului, pumnului,
degetelor.
Semne de recunoaştere:
• dureri la mobilizarea articulaţiei;
• umflarea articulaţiei;
• sensibilitatea zonei la atingere;
• modificări de culoare de la albastru până la negru.

Primul ajutor în entorse:

• peste articulaţie se aplică comprese cu apă rece sau gheaţă;
• se aplică bandaje cu scopul de a susţine articulaţia;
• victima nu trebuie lăsată să folosească articulaţia respectivă;
• nu se va folosi căldura sau compresele cu apă caldă în perioada imediat următoare traumatismului;
• transport la spital.
5
 Luxaţia reprezintă ruptura capsulei articulare, a ligamentelor, cu dislocarea oaselor din articulaţii.
Articulaţiile cele mai afectate sunt: umărul, şoldul, cotul, degetele, degetul mare de la mână şi genunchiul
Simptome de recunoaştere:
• deformarea articulaţiei;
• dureri la mobilizarea articulaţiei sau imposibilitatea de a o folosi;
• modificarea culorii pielii din jurul zonei traumatizate;
• sensibilitate la atingerea zonei.
Primul ajutor:
• nu se va încerca aşezarea osului la loc;
• zona lovită se imobilizează cu o atelă sau o eşarfă, în poziţia în care a fost găsit membrul;
• transportarea victimei la spital.

Fractura reprezintă întreruperea continuităţii unui os.

Fracturile pot fi:

- închise (pielea rămâne intactă);
- deschise (există o rană deschisă până la nivelul osului rupt).
Semne de recunoaştere:
- durere vie, localizată într-un punct fix, care creşte în intensitate la orice încercare de mobilizare a
regiunii lezate;
- deformarea regiunii;
- echimoze;
- lipsa transmiterii mişcărilor;
- crepitaţii osoase;
- impotenţă funcţională;
- întreruperea traiectului osului.

Primul ajutor în fracturi:

• dezangajarea victimei;
• poziţionarea victimei în funcţie de zona fracturată;
• în cazul fracturilor deschise, se face hemostază, iar rana se acoperă cu o compresă sterilă mai mare, fără
a se încerca să se împingă bucăţile de os ieşite în afară;
• imobilizarea provizorie a fracturii cu ajutorul alelelor, care trebuie să fie suficient de lungi pentru a fixa
atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul osului rupt;
• nu se încearcă în mei un fel reducerea fracturii, adică aşezarea oaselor în poziţia ior normală;
• atelele vor fi capitonate cu bucăţi de pânză, prosoape sau pături, ce trebuie aşezate între atelă şi pielea
zonei rănite;
• atelele nu se leagă prea strâns, astfel încât legătura să oprească circulaţia.
O atenţie deosebită trebuie acordată fracturilor de coloană vertebrală şi în special fracturilor de la nivelul
gâtului. În acest caz, victima nu trebuie mişcată în absenţa personalului calificat, decât dacă se află în pericol de
moarte (incendiu, explozie etc).
Orice mişcare a capului, în faţă, în spate, la stânga sau la dreapta poate avea drept consecinţă paralizia
totală sau moartea!

In cazul fracturilor cervicale, pot exista următoarele simptome:

• leziune la nivelul capului;
• dureri de cap;
• gât ţeapăn;
• imposibilitatea de mişcare;
• imposibilitatea de a mişca anumite părţi ale corpului;
• senzaţii de furnicături în mâini sau picioare.
Dacă victima trebuie mişcată din pricina pericolului vital:
- imobilizaţi gâtul cu un prosop rulat, cu diametru de aproximativ 10 cm, strâns lejer în jurul gâtului,
având grijă ca legătura să nu stânjenească respiraţia;
6
 - victima va fi aşezată pe o targa tare (scândură, uşă), suficient de lungă şi de lată, în aşa fel încât corpul să
nu se îndoaie sau să se mişte lateral;
- dacă există posibilitatea, targa se leagă de corpul victimei la nivelul frunţii şi pe sub subsuori, iar pe
laturile corpului se vor aşeza prosoape rulate, pături, haine sau orice alt obiect potrivit, pentru a preîntâmpina orice
fel de mişcare laterală a capului sau gâtului.
Dacă victima trebuie transportată la spital de altcineva decât de personal calificat:
- victima trebuie transportată întinsă la orizontală, cu faţa în sus, pe o suprafaţă plană şi dură (vehicul cu
platformă);
- corpul victimei trebuie mutat ca un tot imobil, susţinând capul, gâtul şi trunchiul în poziţia în care a fost
găsită victima;
- în jurul gâtului şi capului victimei se aşează prosoape rulate, pături sau haine, pentru a preveni orice
mişcare;
- dacă e posibil, corpul victimei se leagă de suport.

ARSURILE
Afecţiunile cauzate de arsură întregului organism sunt determinate direct de mărimea suprafeţei arse,
profunzimea arsurii şi modul de evoluţie a leziunii locale.
Clasificarea arsurilor
În funcţie de întinderea arsurii:
- arsuri uşoare, sub 15% din suprafaţa corpului;
- arsuri între 15-30% din suprafaţa corpului pot genera şoc;
- arsuri critice între 30-40% din suprafaţa corpului;
- arsuri letale peste 40-50% din suprafaţa corpului.

După profunzimea arsurii:

- gradul I - congestia pielii, durere, edem;
- gradul II - flictene cu conţinut limpede transparent, edem, durere;
- gradul III - flictene cu conţinut sanguinolent, edem, durere;
- gradul IV - escară dermică totală, pielea pare albită sau carbonizată, fiind distrusă în întregime.
Primul ajutor în arsuri:
- scoaterea victimei de sub influenţa agentului cauzal;
- stingerea flăcărilor prin învelirea victimei cu o pătură;
- nu se vor îndepărta resturile de haine de pe zonele arse;
- resuscitare cardio-respiraiorie, dacă e cazul;
- zonele arse se acoperă cu pansamente groase şi sterile (tifon);
- arsura va fi spălată cu apă din abundenţă numai în cazul arsurilor chimice;
- nu se aplică peste plagă dezinfectante, unguente, prafuri;
- pe timpul transportului, victima va fi învelită cu o haină sau o pătură, pentru a se menţine o temperatură
confortabilă.

TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR
Evacuarea persoanelor accidentate din/de sub autovehicul trebuie să fie cât mai rapidă şi corect executată.
Această acţiune se va face prin ridicare (nu tragere sau împingere), astfel încât capul, gâtul şi trunchiul victimei să
fie menţinute, pe cât posibil, în acelaşi plan. Numai în acest fel se va evita agravarea leziunilor existente sau/şi
apariţia altora.
Regulile pentru efectuarea unui transport corect sunt:
• dezangajarea victimei să se facă astfel încât capul gâtul şi trunchiul să se menţină în acelaşi plan;
• manevrele de resuscitare cardio-respiratorie vor fi continuate şi pe timpul transportului;
• victima să fie transportată numai după ce a fost obţinută redresarea funcţiilor vitale;
• poziţia victimei pe timpul transportului va rămâne identică cu cea în care i s-a acordat primul ajutor la
locul accidentului;
• capul victimei va fi aşezat către direcţia de deplasare;
• poziţia tărgii va fi obligatoriu orizontală;
• şoferul autovehiculului care transportă victima va evita frânările şi efectuarea virajelor bruşte.
Poziţionarea victimei în funcţie de starea generală şi rănile existente:
7
 • poziţie de repaus (răniri, luxaţii, entorse, fracturi închise);
• pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului şi al membrelor inferioare, care vor fi ridicate la 30-
45 grade (hemoragii mari);
• pe spate (stop cardio-respirator);
• şezând (fracturi de antebraţ, mandibulă, maxilar);
• semişezând cu spatele sprijinit (fracturi de coastă când victima este conştientă);
• lateral, pe partea bolnavă (victimă inconştientă cu fractură costală);
• orizontal, pe o parte (fractură craniană);
• pe spate cu corpul lateral (inconştient, cu fractură de coloană vertebrală);
• pe spate (fractură de coloană vertebrală).

LESINUL (LIPOTIMIA)

Lesinul este rezultatul unei oxigenari temporar insuficiente a creierului . O persoana care lesina va fi
inconstienta chiar numai pentru cateva momente. Scopul acordarii primului ajutor in caz de lesin este de a creste
oxigenarea creierului.
Cauzele obisnuite ale lesinului sunt:
• oboseala, perioade indelungate petrecute in aceeasi pozitie (in picioare sau asezat), foame, lipsa aerului
proaspat;
• stari emotionale ca, de ex., frica, anxietatea, vederea sangelui;
• boala, traumatisme, dureri mari.
Pot exista simptome care preced lesinul: pierderea echilibrului, paliditate, transpiratii.
Masuri preventive:
• se asigura aer proaspat (se deschid usi/ferestre), dar fara temperaturi excesive;
• se slabeste stransoarea hainelor la gat, piept si talie;
• daca persoana este culcata, picioarele se ridica la inaltimea de 10 – 30 cm fata de sol.

PRIMUL AJUTOR
Primul ajutor:
• se verifica daca victima are caile respiratorii deschise si daca respira;
• se slabesc hainele la gat, piept si talie;
• se aseaza victima in pozitia de siguranta (de recuperare);
• se asigura aer proaspat si se protejeaza victima de temperaturi extreme;
• se mentine victima intinsa confortabil inca 10-15 minute dupa ce si-a recapatat cunostinta.
• Pierderea temporara a cunostintei poate fi unul din simptomele care insotesc o criza cardiaca ischemica
sau o comotie cerebrala. Se are in vedere o astfel de posibilitate, mai ales, cand lesinul se produce la persoanele mai
in varsta si cauza nu este evidenta.
• Daca revenirea din lesin nu e rapida si completa este necesar ajutor medical.

SINCOPA

Ca manifestari, sincopa se aseamana cu lesinul. Apare rar la oameni sanatosi si e cauzata aproape
intotdeauna de lovituri in zonele reflexogene (plexul abdominal, barbie, gat, testicule) sau de boli cardiace,
hemoragii, boli vasculare.
In sincopa, spre deosebire de lesin, pulsul devine neregulat, deosebit de slab si poate chiar disparea.
Primul ajutor este acelasi ca pentru lesin.
Daca apare stop cardio-respirator se iau de indata masurile corespunzatoare. Se asigura transportul
urgent si sub supraveghere al victimei la spital.

PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE CONTACT CU CURENTUL ELECTRIC

Generalitati. Consecintele electrocutarii

Consecintele electrocutarii depind de trei factori:

8
  intensitatea curentului electric;
 timpul cat trece curentul electric prin corp;
 traseul sau calea strabatuta de curentul electric.
Intensitatea

Intensitatea curentului electric a carui limita a fost stabilita experimental si care se considera nepericuloasa
este de:
 10 mA in cazul curentului alternativ de frecventa industriala;
 50 mA in cazul curentului continuu.
Intensitatea curentului electric depinde de rezistenta electrica a corpului. Un curent de intensitate mare
produs de tensiuni înalte poate carboniza tesuturile în locurile unde rezistenta este cea mai mare.

Rezistenta electrica a corpului este influentata de multi factori:

a) externi: umiditatea si temperatura aerului; gradul de umezire al pielii, etc.
b) interni: transpiratie; febra; continutul de alcool in sange; starea de oboseala.

In functie de intensitatea curentului electric care strabate corpul omenesc se produc urmatoarele efecte,
prezentate gradat:
a) intre 0,5 si 2 mA – se situeaza pragul de senzatie, care variaza de la persoana la persoana;
b) intre 2 si 3 mA – senzatia usoara de tremur, intepatura;
c) intre 3 si 10 mA – convulsii, soc electric;
d) intre 10 si 18 mA – senzatie dureroasa, contractii musculare;
e) intre 18 si 25 mA – dificultati in respiratie;
f)intre 25 si 75 mA – soc electric sever;
g) intre 75 si 200 mA – fibrilatie ventriculara daca o parte din curent trece prin inima;
h) intre 200 si 1000 mA – apar, in plus, arsuri la punctele de intrare si iesire din organism;
i) intre 1000 si 4000 mA – arsurile sunt grase si extinse.

Timpul de expunere

Cu cat timpul de expunere este mai scurt, valoarea curentului la care omul reuseste sa se desprinda este
mai mare si invers.
Este foarte important pentru viata omului ca timpul in care acesta este in circuitul electric sa fie cat mai
scurt (5 minute).

Traseul strabatut de curent

Cele mai periculoase cai sunt urmatoarele:

a) mana stanga – piciorul drept (axa inimii);
b) mana dreapta – marginea superioara a bazinului.
Caile cele mai favorabile sunt:
a) mana – cot sau umar;
b) picior stang – picior drept;
c) sold – laba piciorului.

Este foarte important de retinut:

a) In general tensiunile mari produc arsuri iar intensitatile mari produc tulburari cardiace/neurologice;
Arsurile prin arc electric se trateaza ca cele termice;
c) Gravidele electrocutate se transporta obligatoriu la spital pentru evaluare chiar daca nu prezinta vreo
tulburare oricare ar fi ea (risc de moarte fetala);
d) Arsurile interne urmeaza în general traiectele vasculo-nervoase si nu pot fi evaluate ca si consecinte
imediat;
e) Trasnetul asociaza întotdeauna electrizare, arsura termica, traumatism sifototraumatism ("arsura" retinei
prin intensitate luminoasa foarte mare);

9
 f) Este o greseala ca un pacient electrocutat sa fie lasat la locul accidentului sau lasat sa plece la domiciliu
fara o evaluare completa intr-o unitate spitaliceasca.

Primul ajutor

Se intalnesc doua situatii:

a) accidentatul nu se poate desprinde de instalatia electrica;
b) accidentatul s-a desprins de instalatia electrica, nemaifiind in contact cu aceasata si nici in imediata
apropiere.

Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric

Prima actiune in succesiunea operatiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidentare prin
electrocutare, este scoaterea accidentatului de sub actiunea sau influenta curentului electric
Pentru a scoate accidentatul de sub actiunea curentului electric din instalatiile cu tensiunea de lucru sub
1000 V, procedati astfel:
a) actionati pentru intreruperea tensiunii prin deschiderea intrerupatorului de alimentare, scoaterea
sigurantelor, scoaterea din priza, etc.
b) daca întreruperea curentului nu se poate face imediat, se va asigura in primul rând izolarea mâinilor si a
picioarelor salvatorului fata de accidentat, fata de pamant si fata de sursa de current in felul următor: izolează
mâinile folosind manusi de cauciuc, o şapca de postav, întinderea mânecii hainei proprii sau înfăşurarea intr-o haina
cu condiţia ca toate acestea sa fie uscate, se izolează picioarele folosind cizme de cauciuc, galoşi sau o scândura cu
condiţia ca acestea sa fie uscate. Apoi, după caz, se vor tăia firele electrice, cu unelte speciale cu mâner
electroizolant sau se va trage accidentatul, apucandu-1 de acele parti ale hainelor care sunt in contact mai mic cu
corpul, ca de exemplu poalele hainei având grija sa nu i se atingă incaltamintea.
c) după scoaterea de sub tensiune, trebuie sa se aibă in vedere ca instalaţia scoasa din circuit poate sa
păstreze sarcina permanenta periculoasa si de aceea trebuie pusa la pamant.
4.2.1.3 Pentru a scoate accidentatul de sub actiunea curentului electric din instalatiile cu tensiunea de lucru
peste 1000 V, procedati astfel:
a) deconectati instalatia numai de catre o persoana care cunoaste bine instalatia. Scoaterea accidentatului
din astfel de instalatie se efectueaza numai dupa deconectare.
b) scoaterea de sub tensiune este permisa numai in statiile electrice, unde operatia se executa de catre
personal special instruit in acest sens si care utilizeaza mijloacele de protectie electroizolante (cizme, manusi de
inalta tensiune, stanga de manevra, corespunzatoare tensiunii nominale a instalatiei).
c) după scoaterea de sub tensiune, trebuie sa se aibă in vedere ca instalaţia scoasa din circuit poate sa
păstreze sarcina permanenta periculoasa si de aceea trebuie pusa la pamant.
d) daca din cauza arcului electric provocat de accident hainele accidentatulu s-au aprins fara ca el sa fie in
contact sau in imediata apropiere a instalatiei electrice sub tensiune, se va actiona pentru stingerea hainelor aprinse ,
prin inabusire. Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la pamant in timpul acestor interventii.

Determinarea starii accidentatului

Dupa scoaterea accidentatului de sub tensiune si in afara pericolului generat de acesta, se va determina
starea clinica a victimei printr-o examinare rapida, deoarece tot ceea ce urmeaza sa se faca in continuare, depinde de
aceasta stare.
Actiunile de prim ajutor sunt diferentiate in functie de starea accidentatului:
a) daca accidentatul este constient;
b) daca accidentatul este inconstient;
c) daca accidentatul prezinta vatamari sau raniri.

Daca accidentatul este constient

Se va anunta salvarea prin apel la 112.

10
 Se pozitioneaza pe o parte, se înveleste cu o patura sau cu folia termoizolanta din trusa de prim-ajutor, se
panseaza steril arsurile cutanate si se imobilizeaza fracturile dupa care se transporta la cea mai apropiata unitate
spitaliceasca pentru evaluare si continuarea terapiei.
In aceasta situatie examinarea este usurata de faptul ca se poate stabili contact verbal cu accidentatul.
Acest contact trebuie realizat sub forma intrebarilor, concomitent cu actiunea de calmare, de linistire a
accidentatului:
a) „aseaza-te, respectiv „culca-te si stai linistit, respira adanc si regulat”;
b) „cum s-a intamplat accidentul?”;
c) „te supara ceva?”;
1) „ai ameteli?”
2) „ai greata?”;
3) „ai cumva dificulatati in respiratie?”;
4) „te supara inima?”.
In timpul intrebarilor se cauta vizual eventualele semne exterioare ale starii de rau:
a) culoarea pielii, in mod special culoarea fetei (paloare sau roseata excesiva);
b) transpiratia fetei si a palmelor;
c) prezenta si caracteristicile respiratiei si ale pulsului

Daca accidentatul este inconstient

Se va anunta salvarea prin apel la 112.

Se va proceda dupa cum urmeaza:
a) asezati accidentatul intr-o pozitie care sa permita examinarea sa, adica in pozitia culcat pe spate pe o
suprafata plana si suficient de rigida, cu recomandarea de a nu miscat inutil, deoarece pot exista eventuale vatamari
„ascunse”, pentru care miscarea este contraindicata.
b) desfaceti hainele de la gat, piept si zona abdominala;
c) verificati starea rtespiratiei si existenta pulsului;
d) in cazul lipsei functiilor vitale, fara a mai tine seama de eventualele interdictii de miscare a
accidentatului, acestuia i se face respiratie artificiala sau reanimare cardio-respiratorie.
e) se începe resuscitarea cardio-respiratorie: masaj cardiac extern si respiratie gura la gura (5 compresii pe
torace alternativ cu 2 respiratii gura la gura), care nu se va întrerupe pâna la sosirea unui echipaj dotat cu
echipament corespunzator pentru sustinerea functiilor vitale (ambulanta de reanimare).

RISCURILE SALVATORULUI

În faţa unei persoane aflată în STOP CARDIO PULMONAR (SCR), urgenţa situaţiei nu trebuie să
distragă atenţia salvatorului astfel încât acesta să nu mai ţină cont de măsurile de protecţie. De cele mai multe ori,
resuscitatorul nu este instruit să salveze victima de la locul accidentului, principala lui menire fiind să efectueze
RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE (RCR). În aceste cazuri recomandarea fermă este ca echipa de
RCP să nu se implice în salvarea victimei, aceasta fiind o acţiune riscantă, care presupune nu doar curaj ci şi o
pregatire specială. Implicarea într-o acţiune de salvare a unei echipe instruite să facă doar resuscitare poate să scadă
considerabil şansele de reuşită a resuscitării. Prima regulă legată de riscurile RESUSCITAREA CARDIO
PULMONARA (RCP) este ca viaţa membrilor echipei de resuscitare să nu fie pusă în pericol. Resuscitarea
cardiopulmonară presupune riscuri legate de locul desfăşurării şi riscuri legate de victimă.
Înainte de a se apropia de o victimă, salvatorul trebuie să se asigure că nu există nici un pericol
iminent care să provină din mediul înconjurător.

Riscuri legate de mediu:

• trafic;
• construcţii instabile;
• electricitate;
• gaze;
• apă;
• substanţe toxice.
Riscuri legate de victimă:
11
 • contactarea unor boli transmisibile;
• intoxicaţii;
Riscuri legate de tehnică:
• utilizarea defibrilatorului;
• utilizarea de instrumente ascuţite.

În cazul expunerii victimei la acid cianhidric sau hidrogen sulfurat, substanţe extrem de volatile, se va
evita ventilaţia gură la gură, aceasta fiind făcută cu ajutorul unei măşti cu valvă unidirecţională (de exemplu: pocket
mask) sau face shield.
Dacă victima a fost expusă la substanţe chimice corozive sau fosfaţi organici, substanţe care se absorb
uşor prin piele sau tract respirator, este necesară prudenţă crescută în manipularea victimei (haine sau materiale
biologice provenite de la aceasta).
Majoritatea cazurilor raportate de transmitere a unor infecţii de la victimă la salvator s-au produs în
următoarele circumstanţe: înţeparea cu ace folosite intraresuscitare sau existenţa soluţiilor de continuitate la nivelul
mâinilor resuscitatorului. Au fost raportate cazuri izolate de transmitere a TBC şi a sindromului de detresă
respiratorie severă (SARS) la salvatori, dar nu s-a înregistrat nici un caz de infecţie cu HIV (virusul care provoacă
SIDA) în practica primului ajutor, respectarea strictă a regulilor de igienă previne orice contaminare ce poate
surveni în timpul contactului salvatorului cu lichidele organice ale victimei infectate.

EVITATI CONTACTUL CU SECRETIILE SI FLUIDELE VICTIMEI

În privinţa reanimării prin respiraţie "gură la gură", deşi teoretic ar reprezenta un oarecare risc, în
practică nu s-a constatat încă transmisia HIV pe această cale. Se menţionează că nu sunt necesare materiale speciale
ci doar precauţiile obişnuite (tifon sau batistă aplicate pe gura victimei).
Referitor la primul ajutor acordat persoanelor care sângerează, se atrage atenţia că lucrând neglijent, fără
respectarea regulilor obişnuite de igienă se pot transmite şi alte infecţii, cum ar fi hepatita epidemică. Pielea
intactă a salvatorului constituie un obstacol suficient în calea virusului, se spune în continuare, iar distrugerea lui
este simplă: HIV este foarte vulnerabil, fiind neutralizat rapid de căldură, săpun, alcool etc.
Printre recomandările specifice pentru cei care acordă primul ajutor se enumeră îngrijirea şi protejarea
tăieturilor şi rănilor proprii ale salvatorului prin pansamente impermeabile, precum şi, în acest caz, evitarea
contactului direct cu sângele pacientului; victimele trebuie să ştie, pe cât posibil, să-şi oprească singure hemoragiile
uşoare ,,printr-un pansament compresiv" (acest lucru nu este aplicabil în cazul copiilor sau al celor care şi-au pierdut
cunoştinţa ori sunt grav răniţi); obiectele de îmbrăcăminte care conţin sângele persoanei accidentate trebuie spălate
bine (ca şi instrumentele folosite) cu apă ce depăşeşte 70 de grade C şi cu săpun; dacă cel ce acordă primul ajutor s-
a tăiat în timp ce asista victima, trebuie să lase un moment tăietura să sângereze, apoi se spală cu apă caldă şi săpun,
după care se aplică un antiseptic sau alcool şi, dacă e posibil, un pansament adeziv; este inutilă încercarea de a face
presupuneri dacă cineva este infectat, toate persoanele trebuind să fie îngrijite cu aceleaşi precauţii şi respect. Se
mai relevă că însuşirea şi îndeplinirea acestor reguli protejează, după cum deja s-a mai amintit, şi împotriva altor
maladii.
În încheiere se accentuează faptul că nu trebuie refuzat primul ajutor niciunei persoane, motivând riscul,
care este de altfel destul de scăzut şi mai mult teoretic al contaminării cu HIV. Pe de altă parte, persoanele instruite
să acorde primul ajutor ar putea să joace un rol important în informarea colectivităţilor în legătură cu prevenirea
maladiei SIDA.
În concluzie, pentru propria protecţie, în scopul evitării contactului cu materiale 10 biologice sau
substanţe toxice, salvatorul va folosi echipament de protecţie: mănuşi, ochelari, măşti, halate, recipiente speciale
pentru depozitarea instrumentelor ascuţite.
Menţiune referitoare la siguranţa procesului de învăţare în resuscitare: nu există nici un caz de boală
transmisă prin folosirea manechinelor sau materialelor de instrucţie; se recomandă totuşi luarea unor măsuri de
precauţie, pentru limitarea riscului de îmbolnăvire, cum ar fi: curăţarea, cu substanţe speciale, după fiecare utilizare
a materialelor de lucru, utilizarea de piese detaşabile faciale şi de cale respiratorie care pot fi uşor înlocuite şi
curăţate.

12