Mihai I (n. 25 octombrie 1921,[1][2][3][4][5][6][7] Sinaia, România[8] – d.

5 decembrie 2017,[9]
[10][11][5][6][7] Aubonne, Elveția[9]) a domnit ca Rege al României între 20 iulie 1927 și 8
iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii
foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al
României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu[12]).

Primii ani

Mihai și principesa Elena (1922)

Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al
prințesei Elena a Greciei. Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei
Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României
este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele
numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind
țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați
habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd.

Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă.
Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Căsătoria propriu-zisă a părinților săi a fost scurtă și nefericită, din cauza nepotrivirii celor
două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară,
reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte Alexandra a Marii Britanii, pentru
a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu în
străinătate și a renunțat la tron, cei doi stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Regele
Ferdinand era decis să nu tolereze din nou această nouă dovadă de nesupunere a fiului său,
care dezertase și în timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin
Argetoianu, au pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de
Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia regală,
primind numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit fiul lui Carol, Principele Mihai.

Deja în 1925 starea de sănătate a regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit în iulie 1927,
de cancer intestinal. În consecință, Mihai i-a succedat la tron bunicului său. La scurt timp a
murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul Partidului Național Liberal, și, dintre frații săi, cel
mai versat politician. Astfel, prima venire la putere a lui Mihai a stat sub semnul slăbirii
autorității celui mai important partid politic de până atunci.

Prima domnie (1927-1930)

Mihai, Elena și Regina Maria

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului
său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în
străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată
din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron
Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929
când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este
notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci.
Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie
1927.[13]
Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național
Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita
formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar
aducerea în țară a lui Carol.[13] Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.
Mihai fiind minor, atribuțiile regale erau îndeplinite de regență, care nu s-a ridicat la nivelul
problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol
neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare
Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să
o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune
familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă,[14] dar nu a fost
pregătit pentru domnie.