Dinamica grupului și echipei

„La sfârșitul celui de al doilea război mondial, în subsolul unui magazin bombardat din Tokyo,
Masaru Ibuka s-a întâlnit cu alți șapte angajați ai magazinului și au căzut de acord să pună împreună
toate economiile lor de 1600 $ pentru a crea o companie. Grupul nu avea produse de vânzare și niciprea
multe idei de ce ar vrea să facă împreună, sau cum vor lucra. Ei au petrecut următoarele săptămâni
lucrând împreună, în vechea lor companie, desfășurând ședințe de brainstorming, despre cefel de afaceri
ar trebui să se desfășoare în noua companie. Rezultatul procesului de muncă împreună a acestor indivizi,
ca grup, afost compania pe care noi toți o numim Sony Corporation.

(Harris and Sherblom, 1999)

Povestea începutului firmei Sony Corporation nu este un caz izolat. Grupuri și echipe
stau la baza constituirii altor organizații. În S.U.A., corporații ca Motorola, Disney, să Wall-Mart
și Procter & Gamble, toate au început cu un mic grup de indivizi motivați, care au consimțit să
lucreze împreună pentru crearea unei viitoare organizații. Companii ca cele enumerate mai sus și
multe altele ca acestea, care funcționează în lume, își pot descrie începutul prin procesele de
luare a deciziilor în mici grupuri de persoane. Povestea companiilor lor este povestea soluționării
unor probleme în grup, a rezolvării unor conflicte, a unor negocieri și a stabilirii unor norme.
Pe lângă necesitatea colaborării dintre indivizi în cadrul grupurilor, pentru a crea o
organizație, la început, un grup eficient, sau o echipă trebuie să promoveze o organizare
structurală capabilă să conducă la creșterea productivității în cadrul organizației. Practica și
cercetările recente arată că cea mai semnificativă creștere de productivitate în cadrul organizației
ca sistem provine din interacțiunea și colaborarea dintre indivizii respectivei organizații, mai
mult decât din efortul și inteligența individului. Mulți specialiști care au scris în domeniul
organizațional (Davis, 1987; Deal, 1982; Handy, 1985; Leibenstein, 1987; Peters,
1982; McWhinney, 1993; Zuboff, 1988) insistă asupra puterii grupului și a echipei care are la
bază concepția „să facem lucrurile să meargă".

De ce ne integrăm în grup?

În timp ce avantajele grupurilor și echipelor pentru organizație sunt într-o oarecare măsură
evidente, rațiunile de a alcătui o astfel de unitate de muncă merg mult mai departe de ceea ce
aceste avantaje reprezintă. Oamenii se alătură gnpurilor din mai multe rațiuni. Patru dintre cele
mai semnificative sunt:
l) sentimentul atracției altor persoane, care fac parte din grup;
2) nevoia personală de afiliere, în sensul cel mai general;
3) sentimentul concentrat mai mult pe obiectivele și activitățile grupului;
4) repartizarea la grup de către cineva cu autoritate.
Oamenii au tendința de a căuta oportunități alăturându-se altora, care ne împărtășesc
interesele, sau care ne pot ajuta să ne îndeplinim nevoile. […]
Afilierea, ca principal factor motivațional
 Dintre toate rațiunile pentru care oamenii se alătură grupului, nevoia acelora de afiliere,
tinde să fie cea mai frecvent menționată. Propria noastră nevoie de a ne simți ca o parte a unei
entități umanemai mari determină în mare măsură dorința de a ne alătura grupului.”1

Diferența dintre grup și echipă

„Dacă luați douăzeci de oameni, care nu se cunosc, și îi plasați într-un autobuz, pentru o
excursie, ce veți obține? Pe lângă răspunsul firesc, concretizat într-o grămadă de oameni agitați,
ar fi complet eronat să spuneți că aveți „un grup” de oameni. Un grup de oameni își asumă o
anumită intenție care-i unește. Pe lângă decizia individuală a tuturor acestor indivizi de a fi într-
un anumit loc și la un anumit moment, este puțin probabil că ar putea fi ținuți împreună, în afara
structurii fizice a autobuzului. Dacă autobuzul este destul de lung și pasagerii au suficiente
oportunități să-și stabilească relații pe bază de interese comune, se vor constitui mici grupuri, în
care indivizii vor fi uniți prin astfel de interese particulare. Spre exemplu, un număr de indivizi
descoperă că au un interes în a juca bridge, și astfel elaborează un plan pentru desfășurarea
„activităților de bridge". Astfel de gupuri au tendința de a se concentra pe activități comune.
Dacă pe durata excursiei a avut loc un accident, iar un număr de persoane care dispun de anumite
cunoștințe și calități din domeniul medical acordă primul ajutor pasagerilor, aceștia pot să se
constituie într-o „echipă", până când eforturile lor se vor concentra spre salvarea de vieții
omenești.
Exemplul de mai sus demonstrează faptul că, atunci când anumiți indivizi se află
împreună sau lucrează pentru o companie, nu înseamnă că ei s-au transformat dintr-un ansamblu
de indivizi într-o echipă. Adesea, în organizații, anumiți oameni vor vorbi despre faptul că devin
membri ai unui „grup", în timp ce alții se referă la „echipă". Dacă într-o discuție informală, cei
doi termeni pot fi folosiți unul în locul celuilalt, trebuie precizat că între ei există anumite
diferențe. Un factor semnificativ de diferențiere este concentrarea relativă asupra rezultatelor
(Katzenback and Smith, 1993). Grupurile pot să existe penau scopuri de afiliere și de contacte
sociale personale pentru o lungă perioadă de timp. Un club de dans, în care membrii se întâlnesc
pentru a se distra, pentru a dansa, reprezintă un anumit tip de rezultate, de finalizare. Intenția nu
este de a schimba lumea, ci de a îmbogăți experiența socială a membrilor gupului. Tendința de
formare a unei echipe este redată în figura 13.1” 2

1
E. Burduș, G. Căprărescu, A. Androniceanu, M. Miles, Managementul schimbării organizaționale, Editura
Economică, București, 2000, p. 588-589
2
Ibidem, p. 590
 Semnificația noțiunii de echipă — angajamentul, ca element esențial

„Diferența dintre grup și echipă, așa cum se arată în cercetări mai recente, este foarte
specifică: echipa în general se concentrează pe scopurile finale, care sunt limitate în timp și
măsurabile ca rezultat cantitativ și cu influențe calitative. Mulți dintre membrii echipelor
sportive, pentru care a ieși al doilea înseamnă a pierde, cel puțin pe termen scurt, consumă foarte
mult timp pentru a-și clarifica scopurile, obiectivele și direcțiile de urmat referitoare la
rezultatele dorite. Membrii echipelor performante au tendința de a avea foarte clare rezultatele
dorite, ca și modalități de obținere a lor. În sfirșit, această claritate a înțelegerii care asigură înalta
performanță caracterizează echipa, spre deosebire de grup.
Ca rezultat al cercetărilor în cadrul echipelor performante, în peste 150 de organizații,
Katzenback și Smith (1993) au dezvoltat o curbă a performanței echipei, pentru a clarifica
impactul relativ al diferitelor niveluri ale definiției ale elementelor cheie ale echipei, prezentată
în figura 13.2.
Ei definesc echipa ca „un număr mic de oameni cu calități complementare care se obligă
la scopuri, performante, obiective și mod de abordare comune, pentru care ei au responsabilită/i
mutuale". Dacă această definiție contrastează cu cea a grupului, cea mai evidentă distincție
constă în concentrarea pe rezultate, atât în termeni de scopuri și obiective' cât și în termeni de
responsabilități pentru obținerea acelor rezultate. Curba de performanță a echipei scoate în
evidență diferențele semnificative atât prin prisma impactului asupra performanței, cât și al
eficacității echipei în a înțelege și a stabili cu claritate scopurile și obiectivele.”3

3
Ibidem, p. 592
 Mulțime Grup Echipă

Gradul de concentrare pe sarcinile de obținere a rezultatelor

Fig. 13.1 Trecerea de la mulțime la echipă

BURDUȘ, Eugen, CĂPRĂRESCU, Gheorghița, ANDRONICEANU, Armenia, MILES,

Michael, Managementul schimbării organizaționale, Editura Economică, București, 2000.