Sunteți pe pagina 1din 2

COLO-N ZAREA CERULUI

Categorie: Cultural
|
20-12-2016
Nr: 247
|
Autor: REPORTER
|

Seară de colinde la Radio România Târgu-Mureş, într-o ediţie specială realizată şi


prezentată de scriitorul Valentin Marica, miercuri, 21 decembrie 2016, ora 18.00

Vestea cea Mare a Sfântului Crăciun va fi cuprinsă la Radio România Târgu-Mureş în


eseul radiofonic Colo-n zarea cerului, cu participarea colindătorilor din Dumbrava,
Solovăstru, Goreni, Sântana de Mureşşi Târgu-Mureş. Ascultătorii se vor reîntâlni cu
Grupul Artistic „Dăscăliţele", cu repertoriile folclorice pe care le aduc în spaţiul de
culturăşi spiritualitate mureşeană profesoarele Mărioara Popovici, Florentina Batori şi
Olivia Andone, cu candoarea colindătorilor-copii, elevi ai Gimnaziului „Ion Chinezu" din
Sântana de Mureş - director Matyas Simona -, dar şi cu evantaiul de culoare şi emoţie a
mesajului creştinesc pe care-l poartă Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din Târgu-Mureş,
îndrumaţi de părintele prof. Florea Iuliu şi profesoara Simona Florea de la Colegiul
Naţional „Unirea" din Târgu-Mureş.
Vor evoca inefabilul Crăciunului Copilăriei şi al satului românesc, cuprins de bucuria
Praznicului Luminat, scriitorul Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber"
şi preşedinte al Despărţământului Central Mureş al ASTREI, şi scriitorul Nicolae Băciuţ,
directorul Direcţiei pentru Cultură Mureş. Va prezenta Colinda şi Colindatul, ca repere
etnologice, profesorul -istoric literar Dimitrie Poptămaş.

Eseul radiofonic Colo-n zarea cerului va cuprinde şi ziurelul de ziuă al unei cărţi rare,
aflată, acum, în drum spre Cernăuţi. Este vorba de Almanahul Ţara Fagilor, o carte a
durerii şi a speranţelor, tipărită la Târgu-Mureş prin grija Fundaţiei Culturale „Vasile
Netea", pentru românii din Regiunea Cernăuţi, atât de neîndreptăţiţi prin acea parte
furată, tragică, a istoriei noastre. Şi cât de frumos se poate colinda printr-o astfel de
carte!

În veşmânt de colindător, Radio România Târgu-Mureş le va aduce ascultătorilor cele


mai calde urări de bine şi fericire de Sfântul şi Bătrânul CRĂCIUN.

Urmăriţi emisiunea în streaming live pe www.radiomures.ro!

Foto: Colindătoarele din Pietriş Vale la Radio România Târgu-Mureş, în emisiunea


„Dreptul la eternitate", realizată de Valentin Marica 

http://www.cuvantul-liber.ro/index.php?
mact=News,cntnt01,detail,0&cntnt01articleid=94065&cntnt01returnid=61

S-ar putea să vă placă și