1.

Introducere
Băncile comerciale sau de depozit

Sunt caracterizate prin faptul că efectuează majoritatea operațiunilor bancare. Activitatea lor este
cât se poate de diversificată, dar totodată ea se poate modifică în funcție de cerințe, posibilități și
propria orientare.
Cea mai mare parte a operațiunilor acestor bănci este constituirea de depozite și utilizarea lor în
procesul de creditare a economiei naționale. Băncile comerciale sunt organizate că societăți
comerciale, urmărind obținerea de profit.
În afară de funcția de mobilizare a resurselor și distribuire a creditelor întrucât asigură legătură
directă dintre întreprinderi și populație, titulari de cont, mai au o funcție: aceea de centru de
efectuare a plăților, astfel ele determină și controlează fluxurile circulației monedei scripturale.
În accepțiunea modernă, băncile comeciale au apărut și s-au consolidat strâns legate de
dezvoltarea comerțului și acumulărilor de capitaluri bănești, consecință a dezvoltării producției și
expansiunii economiei. Luând parte la dezvoltarea operațiunilor comerciale prin intermediul
titlurilor cambiale, aceste bănci au primit denumirea de bănci comerciale. După cum s-a mai arătat,
în procesul de apariție al băncilor comerciale un rol aparte l-au avut zarafii și cămătarii, care au
fost primii intermediari monetari, făcând comerț cu bani. Ulterior, pe măsură dezvoltării
economice și a amplificării volumului și structurii schimburilor, locul acestora a fost luat de bănci,
care preluau de la deținătorii de capitaluri banii pentru a-i păstra în siguranță și a-i remunera sub
formă de dobândă, constituind depozite în bază cărora acordau apoi credite celor care aveau
nevoie de fonduri.
Astfel, depozitele bancare ce se constituie pe seama depunerilor agenților nonbancari, stau la bază
procesului de redistribuire a capitalurilor bănești ca surse de creditare, că și credite acordate de
către bănci. În epocă actuală locul și rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea
acestora de intermediar financiar principal în relația economie-investiții.
Mobilizarea de către bănci a economiilor realizate de persoanele fizice și juridice, de agenții
economici, și redistribuirea ulterioară a acestor economii sub formă de credite celor dornici să
întreprindă, să investească, constituie o premisă esențială a dezvoltării economice.
Dezvoltarea activității agenților economici, investițiile realizate de aceștia se realizează atât din
fonduri proprii, capitaluri proprii cât și din credite acordate de bănci, prin procesul de reciclare și
valorificare a capitalurilor disponibile în economie.

2. Tipuri de bănci
În complexul proces de finanțare a economiei, pe parcursul dezvoltării și modernizării lor, băncile
au trecut treptat la o specializare a activității lor. În țările cu economie de piață dezvoltată, deși
structurile bancare sunt diferite, influențate fiind de evoluții și tradiții specifice fiecărei țări, s-au
delimitat totuși, la un moment dat, două tipuri de bănci:
 băncile de depozit sau comerciale;
 băncile specializate.

1
 Băncile comerciale sau de depozit sunt cele care efectuează toate tipurile de operațiuni bancare.
Ele au o activitate diversificată ce poate fi modificată în funcție de obiectivele urmărite și cerințele
pieței. Aceste bănci sunt pilonul central al intermedierii pe piață bancară oferind o gamă largă de
operațiuni și servicii.

3. Operațiunile de bază ale băncilor comerciale

Operațiunile de bază ale băncilor comerciale sunt reprezentate de atragerea și constituirea de
depozite și acordarea pe bază acestora de credite agenților economici.
Acest tip de bănci este larg răspândit, fiind organizate că societăți comerciale care urmăresc
obținerea de profit, desfășurând pentru această o gamă largă de operațiuni și servicii.

Operațiunile prestate de băncile comerciale

ACTIV PASIV
 CASA  Împrumuturi la bancă centrală

 Depozite la bancă centrală  Conturi corespondențe (ale altor bănci)

 Conturi corespondențe (la alte bănci)  Împrumuturi de la alte bănci

 Credite acordate altor bănci  Depozite la vedere

 Credite acordate Trezoreriei  Depozite la termen

 Credite acordate clienților  Valori mobiliare

 Valori mobiliare  Resurse pe termen lung

 Imobilizări  Capital social

2
 Urmărind realizarea obiectivelor stabilite, băncile comerciale desfășoară următoarele tipuri de
operațiuni:

 operațiuni pasive

 operațiuni active

 perațiuni comerciale și de comision.

Sinoptic, aceste operațiuni reies cu o anumită claritate din prezentarea schematică a bilanțului unei
bănci comerciale, care se prezintă astfel:BILANT SIMPLIFICA

3.1. Operațiunile active ale băncilor

Sunt acele operațiuni ale băncilor comerciale în care acestea își investesc resursele în vederea
obținerii de profit și a realizării altor obiective. Acest gen de operațiuni se grupează astfel:

 operațiuni de creditare a agenților economici

 operațiuni de creditare a persoanelor fizice

 operațiuni de plasament.

Pentru a răspunde exigențelor și cerințelor clienților, băncile comerciale și-au diversificat

posibilitățile și modalitățile de creditare. Ele creditează agenții economici, acordându-le acestora o
gamă variată de credite, răspunzând astfel nevoilor acestora de fonduri de investiții sau de capital
circulant. Băncile acordă agenților economici următoarele categorii de credite:

a) credite pentru realizarea imobilizărilor corporale (echipamente, utilaje etc.)

b) credite pentru cheltuielile de exploatare a firmelor.

a) Pentru dezvoltarea, amplificarea și consolidarea activității desfășurate și pentru constituirea

activelor imobilizate, pentru realizarea investițiilor în mijloace fixe, utilaje, echipamente,
tehnologii etc., firmele apelează, de regulă, la piață de capital, emițând obligațiuni și acțiuni. În
anumite situații însă se apelează și la credite bancare oferite de băncile comerciale. Aceste credite
sunt oferite însă pe termen scurt. În acest tip de credite, băncile comerciale sunt mai puțin
implicate decât băncile specializate (bănci de investiții) care creditează pe termen mediu și lung.

b) în vederea acoperirii deficitului de resurse reclamat de acoperirea unor cheltuieli de exploatare

ale activității curente, agenții economici apelează la credite pentru activitatea de exploatare, care
sunt acordate de bănci sub formă a două produse bancare:

-creditarea creanțelor comerciale

-creditele de trezorerie.

3
 Creditarea creanțelor, include ca operațiuni specifice:

 operațiunile cambiale

 împrumuturile pe gaj de acțiuni și efecte publice

 operațiunile de report

3.1.1. Operațiunile cambiale, că formă de referință în creditarea creanțelor comerciale, se

realizează prin scontarea titlurilor de credit comercial (cambii, bilete la ordin, etc.) și
operațiuni de împrumut pe gaj de mărfuri și efecte comerciale.

3.1.2. Scontare reprezintă operațiunea de cedare a cambiei către bancă în schimbul unui credit
(sumă de bani) egală cu diferență dintre valoarea nominală a cambiei și scontul perceput de
bancă că dobândă, până la scadență titlului:

VA = VN-S.

Deci, scontarea este o operațiune de creditare pe care o face bancă agentului economic, prin
acordarea unui credit în schimbul unui efect de comerț care nu a ajuns la scadență. Prin această
operațiune un credit comercial se transformă într-un credit bancar. Operațiunea de scontare este o
operațiune cu risc pentru bănci, existând riscul că debitorii să nu achite la scadență efectele. Pentru
a evită astfel de riscuri băncile efectuează alte operațiuni cambiale: pensiunea și împrumuturi pe
gaj de mărfuri și efecte comerciale.

Din momentul scontării și pană la scadentă, adică pe un interval de timp de z zile, creditul este în
sarcină băncii, care pretinde, în mod justificat, o remunerare pentru imobilizarea resurselor sale.
Această remunerare exprimată în unităti monetare se numește scont, iar atunci când este exprimată
procentual se numește taxă de scont.

Mărimea taxei de scont este stabilită de către fiecare bancă în parte, în raport cu strategia și
politică ei de creditare, cu elementele conjuncturale care o determină să amplifice sau să
diminueze ofertă de credit, că și cu taxa oficială de scont, practicată de Bancă Centrală în
refinanțarea băncilor comerciale prin operațiunea de rescont, efectuată de acestea în legătură cu
portofoliile lor de active.

Mărimea scontului și a valorii actuale a titlului scontat se determină după relația:

S = VN * (z*s/365) (2)

VA = VN-S (3) , unde:

S = scontul, s = taxa de scont,

VA = valoarea actuală a titlului scontat, VN = valoarea nominală a titlului scontat.

Scontarea este o operațiune prin care creditul comercial se transformă în credit bancar.

4
3.1.3. Pensiuneaeste operațiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu
condiția răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite. Operațiunea se
desfășoară în relațiile băncilor cu firmele mari și îndeosebi între bănci.

Împrumutul pe gaj de mărfuri și efecte comerciale se acordă atunci când bancă își creează o
imagine favorabilă privind solvabilitatea beneficiarului de cambii sau marfuri.

3.1.4. Împrumutul pe gaj de mărfuri și efecte comerciale.

Se acordă atunci când bancă își creează o imagine favorabilă privind solvabilitatea beneficiarului
de cambii sau mărfurile sunt garantate. Documentul care atesta prezența mărfurilor în depozite
este "recipisă Warant". De regulă băncile acordă solicitanților o sumă reprezentând 50-60% din
valoarea efectelor comerciale sau a mărfurilor

3.1.5. Împrumuturile pe gaj de efecte publice și acțiuni (operațiuni de lombard)

Au pondere mare în țările anglo-saxone, unde există o abundență de titluri de împrumut (bonuri
de tezaur) și unde acestea constituie o parte însemnată a activelor întreprinderilor și persoanelor.
Atunci când au nevoi temporare de fonduri, deținătorii de titluri de stat, le pun gaj la bănci și obțin
sumele necesare, renunțând în schimb la o parte din venitul realizat, plătind dobândă la bancă
pentru creditul primit. Și în cazul acestor împrumuturi creditul acoperă numai o parte din valoarea
titlurilor gajate, pentru a evită pierderile de curs.

Cu titluri ale pieței de capital se efectuează operațiuni de report, care constau în achiziționarea de
către bancă de titluri publice de la deținătorii acestora, cu obligația răscumpărării de vânzător la
același curs, peste un termen scurt, de regulă 15 zile.

Solicitatorii unor credite cu gaj în efecte publice sau acțiuni recurg adesea la această operațiune, în
scopuri speculative, în vederea achizitionării repetate a unor astfel de titluri. Pe seamă unui capital
inițial K agentul în cauză procură titluri de aceeași valoare, fie VT1=K, pe care le gajează obținând
un credit de valoare

Solicitatorii unor credite cu gaj în efecte publice sau acțiuni recurg adesea la această operațiune, în
scopuri speculative, în vederea achizitionării repetate a unor astfel de titluri. Pe seamă unui capital
inițial K agentul în cauză procură titluri de aceeași valoare, fie VT1=K, pe care le gajează obținând
un credit de valoare

C1 = a * VT1

a = cotă, exprimată procentual, din valoarea titlurilor achiziționate și gajate.

Cu acest credit respectivul agent poate cumpăra noi titluri de valoare, VT2=C1, pe care le poate
din nou gaja, obținând un nou credit

C2 = a * VT2 ,cu care procedează în mod similar.

Presupunând că agentul efectuează n astfel de operațiuni, atunci valoarea titlurilor achiziționate

în total, TVT, este:

5
 1  a n 1
TVT  K 
1 a
creditul total, CT, primit de el de la bancă este:

(1  a n )  a
CT  K 
1 a
,iar capitalul imobilizat în total, KI, adică sumă cheltuită de el pentru achiziționarea titlurilor este:

KI  TVT  CT  K  (1  a n )

Eficientă (calitatea financiară) a unui astfel de procedeu poate fi evidentiată prin câteva rate:

* rată capitalului imobilizat în valorea totală a titlurilor achiziționate este:

r1  KI / TVT  1  a
adică este constantă indiferent de numărul operațiunilor de achiziție-creditare pe care el le
realizează;

* marjă de acoperire a creditului prin totalul valorii titlurilor achiziționate este:

1  a n 1
r2  TVT / CT 
a * (1  a n )
adică în scădere cu fiecare nouă op rațiune achiziție-creditare, reflectând creșterea capitalului
e
imobilizat și conducând la formularea unor concluzii importante atât pentru agent, cât și pentru
bancă:

* repetarea operațiunii de împrumut cu gaj în efecte publice sau acțiuni, de către un același agent,
măreste riscul său de pierdere prin scăderea cursului titlurilor, deoarece imobilizarea să de capital
este tot mai mare;

* menționată repetare diminuează capacitatea de garanție a gajului, deoarece marjă de acoperire a

creditului scade, ceea ce pentru bancă inseamnă creșterea riscului de creditare;

* coeficientul de multiplicare a capitalului inițial prin valoarea titlurilor achiziționate este:

n
r3  TVT / K 0   a j 1
j 1

6
 unde: j = indice pentru identificarea numărului de ordine al operațiunii repetate achiziție
creditare.

3.1.6. Creditele de trezorerie

Sunt credite pe termen scurt, de până la un an, și se acordă agenților economici în vederea
acoperirii necesităților curente legate de ciclul de exploatare și comercializare. În practică bancară,
cel mai adesea creditele de trezorerie se întâlnesc sub două forme:

 avansul în contul curent

 creditul pe termen mijlociu mobilizabil.

Avansul în contul curent reprezintă o formă simplificată de creditare a activității curente, în

sensul că băncile continuă să facă plăți în numele titularului de cont și după ce acesta a epuizat
disponibilitățile, în cadrul unei limite numită linie de credit sau plafon de creditare.

Băncile românești acordă credite de trezorerie pentru următoarele destinații:

a) Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producție și desfacere sub formă de linii de credit.

b) Credite pentru scopuri și destinații precise și perioade limitate:

 pentru procurări de materii prime, materiale și produse finite a căror aprovizionare,

producție, transport și desfacere este sezonieră

 acoperirea unor nevoi temporare de fonduri, pe perioade limitate, privind aprovizionarea

unor anumite materii, materiale și mărfuri.

c)Credite pentru export și producția de export.

d Credite pentru descoperire de cont pe perioade de până la 30 zile.

e) Credite pentru cecuri în curs de decontare.

Aceste credite sunt, de regulă, pe termen de până la un an de zile, deci pe termen scurt. Astfel de
credite acordate pe o perioadă mai mare de credit se înscriu în categoria creditului pe termen
mijlociu mobilizabil.

3.1.7. Operațiunile de plasament

Acestea reprezintă un grup special de operațiuni ale băncilor comerciale. Ele privesc operațiuni de
achiziții de efecte publice și acțiuni cu scopul de a obține profit, fie din dobânzi și dividende, fie
din diferențele de curs.

Pe lângă operațiunile de plasament, băncile comerciale mai efectuează că operațiuni active și

operațiuni de comision și operațiuni de mandat, precum și operațiuni comerciale atunci când fac
tranzacții cu bunurile care au servit drept gaj și ipoteci pentru creditele nerambursate la scadență.

7
 3.2. Operațiunile pasive ale băncilor comerciale

Operațiunile pasive ale băncilor comerciale sunt operațiuni de mobilizare a resurselor bănești și
de constituire a surselor de creditare. Dintre aceste operațiuni cele mai frecvențe sunt depozitele,
rescontul și capitalul propriu.

 . Operațiunile pasive ale băncilor comerciale constau în:

 formarea capitalului propriu;

 atragerea depozitelor;

 rescontul sau refinanțarea.

3.2.1 Constituirea și formarea capitalului propriu de către bancă se realizează pe seamă

capitalului social subscris și vărsat de acționari, a fondurilor de rezervă și a
provizioanelor.
3.2.2 Fondurile de rezervă se constituie de băncile comerciale în vederea acoperirii unor
pierderi pe care le pot înregistra în activitatea lor, pierderi generate de nerecuperarea
unor credite, sau de efectuarea defectuoasă a unor investiții. Prin reglementări speciale
se stabilește un anumit volum minim al acestor fonduri de rezervă, de regulă până la
dublul capitalului social.

Băncile pot apoi constitui, în continuare, rezerve peste această limită, în vederea întăririi
capitalizării băncii. Capitalizarea cât mai bună a băncilor este reclamată și de respectarea unor
standarde bancare internaționale, care prevăd limite minime pentru capitalul propriu.

Pe plan european există două documente importante în care sunt precizate standardele privind
desfășurarea activității bancare. Aceste documente sunt: Convenția de la Basel, care abordează
problemă capitalului băncilor, iar cel de al doilea este intitulat 'A Două Directiva de Coordonare
Bancară a Uniunii Europene' și se referă la acordarea de licențe băncilor.

3.2.3. Constituirea depozitelor bancare și utilizarea acestora reprezintă una din

principalele operațiuni pasive ale băncilor comerciale. Depozitele bancare
reprezintă o formă principală de mobilizare a capitalurilor, a economiilor temporar
disponibile.

Disponibilitățile agenților sunt mobilizate de băncile comerciale sub următoarele forme:

 prin cont curent

 depozite la vedere

 depozite la termen
8
 3.2.4. În conturile curente

sunt mobilizate disponibilitățile agenților economici și ale publicului, conturile curente fiind o
formă specială de servire bancară a titularilor de conturi. În aceste conturi se fac încasări prin
cecuri, viramente, ordine de plată, iar pe bază disponibilităților create se fac plăți dispuse de
titularii de conturi.

În aceste conturi se fac o mulțime de operațiuni de încasări și plăți, disponibilitățile din aceste
conturi fiind neremunerate sau foarte slab remunerate.

3.2.5. Depozitele la vedere

Depozitele la vedere sunt acele depozite de care depunătorii pot dispune în orice moment pentru a
efectua din ele plăţi sau retrageri. Riscul băncii de a folosi aceste depozite este mai mare, motiv
pentru care sunt retribuite cu dobânzi mai mici sau chiar deloc. Utilizarea lor ca sursă de creditare
se bazează pe „soldul mediu permanent”, adică pe suma de bani care în mod obişnuit există în
bancă sub forma soldurilor rămase în chiar conturile deponenţilor. Astfel, băncile cunosc zilnic
soldul rămas neutilizat în contul fiecărui client. Într-un orizont de timp dat, t ∈[ ] 1,T , soldul zilnic
al tuturor conturilor deschise în bancă este St. Soldul permanent SP al acestor conturi pe orizontul
dat este:

SP = minSt

Conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice şi juridice derulează operaţiuni
de încasări şi plăţi, adică operaţiuni de casă. Deschiderea şi închiderea lor, ca şi operaţiunile
derulate prin ele (uneori numai cele de plată) sunt remunerate prin comision, deoarece presupun
cheltuieli pe care le face banca privind evidenţa lor, efectuarea operaţiunilor, informarea clientului,
legăturile cu băncile partenerilor de afaceri ai clienţilor etc. ¾ Conturile de depozit sunt produse
bancare destinate fructificării unor economii pe termene mai bine precizate, cu condiţii mai
restrictive de derulare a unor operaţiuni şi, de aceea, ceva mai bine remunerate. Băncile au în
schimb o certitudine mai mare privind utilizarea pentru creditare a sumelor depuse în aceste
conturi. ¾ Certificatul de depozit este un produs bancar prin care deponentul poate constitui un
depozit, cu termene standard destul de diversificate, al cărui titlu (act doveditor al existenţei) poate
fi negociat pe piaţa monetară în interiorul termenului de scadenţă. Băncile române utilizează larg
acest produs cu termene de 1-3-6 luni. În SUA acest produs este preponderent destinat firmelor şi
se întâlneşte în trei variante: small (valori sub 100 000 USD), large (valori peste 100 000 USD) şi
jumbo (valori peste 1 000 000 USD).

3.2.6. Depozitele la termen

Se constituie prin convenție încheiată între deponent și bancă, stabilindu-se condițiile de

depunere, termenul, sumă minima, dobândă bonificată. Aceste depozite constituie o bază sigură de
fructificare și creditare.

În practică băncilor străine, dar și în cea a unor bănci românești, formă principală de atragere a
depozitelor la termen o reprezintă conturile de depozit pentru investiții. Pe termene de la o
săptămâna până la un an, băncile constituie depozite pentru sume mari în condiții de negociere
9
pentru fiecare în parte. Se mai practică de asemenea, deschiderea de către bănci, de conturi de
economii simple sau în anumite scheme, programe, care să asigure o stare de regularitate în
procesul de economisire.

Dobânzile la aceste depozite pot fi fixe, pe întreagă durată de existența a depozitelor, sau variabile,
funcție de evoluția pe piață a raței dobânzii. Fiecare bancă își stabilește, în funcție de politică
proprie, clauzele cu privire la nivelul dobânzilor, termenele și condițiile de depunere și retragere.
În ultimele decenii, pe măsură ascuțirii concurenței bancare, băncile au făcut o serie de inovații pe
linia atragerii și constituirii depozitelor, oferind noi instrumente de economisire.

Pornind de la experiență SUA, în multe țări occidentale s-au atras economiile populației,
familiilor, utilizându-se așa-numitele conturi NOW (Negociable Orders of Withdrawal) și mai
apoi conturile SUPER NOW. Aceste conturi au că trăsătură comună, pe de o parte, bonificarea
unei dobânzi mari la șoldul de disponibilități, iar pe de altă parte, posibilitatea de a utiliza acest
șold pentru plățile curente.

O alternativă la conturile NOW o reprezintă conturile ATS (Automatic Transfer System) care
presupun menținerea în șold a unui depozit minim neremunerat, utilizat pentru plățile curente, iar
sumele care depășesc acest plafon sunt preluate automat într-un depozit pentru care se acordă
dobânzi mari similare economiilor la termen. S-a extins, de asemenea, sistemul certificatelor de
depozit, cu termene lărgi de scadență cu dobânzi aliniate la nivelul pieței.

3.2.7. Rescontul

Este modalitatea de refinanțare a băncilor comerciale prin operațiunea de cedare a portofoliului

de efecte comerciale unei alte bănci comerciale, băncilor de scont, dar, de regulă băncii de
emisiune. Băncile comerciale apelează la rescontare fie pentru nevoi de lichiditate, fie cel mai
adesea pentru a obține un profit, rescontand în aceeași zi efectele scontate agenților economici,
încasând diferență dintre taxa oficială a scontului mai mică și taxa scontului mai mare. Nu toate
efectele comerciale scontate sunt însă acceptate la rescontare, sunt agreate la rescont. De aceea
băncile trebuie să acorde o mare atenție operațiunii de scontare a efectelor de comerț spre a nu fi
expusă riscului de lichiditate.

Asemănătoare operațiunii de rescontare, este operațiunea de lombardare, ce reprezintă o

operațiune de împrumut pe garanții de efecte publice: obligațiuni și bonuri de tezaur. Prin
operațiunea de lombardare se face o refinanțare a băncilor comerciale de către bancă de emisiune,
prin acordarea de către această a unor împrumuturi pe termen scurt băncilor comerciale, pe bază
hârtiilor de valoare deținute și puse în gaj.

Deci rescontarea și lombardarea sunt operațiuni pasive ale băncilor prin care se asigură
refinanțarea lor, recreditarea, un proces în continuă evoluție în economie. Acest proces este însă
condiționat de garanțiile pe care le oferă creanțele, titlurile de credit, hârtiile de valoare, de
caracteristicile acestora, de lichiditatea și negociabilitatea lor. Operațiunile pasive ale băncilor
generează costuri cu dobânzile bonificate.

10
4. Concluzie
Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt aducătoare de venituri atunci când sunt corect
efectuate și gestionate. Managementul acestor operațiuni este determinant pentru consolidarea
financiară a societăților bancare. În plus de aceste operațiuni băncile comerciale mai prestează o
gamă largă de servicii bancare cum sunt;deschideri de conturi, efectuarea de plăți și încasări,
tranzacții valutare, servicii turistice, cash management, administrare de portofolii, sevicii de
custodie pentru fonduri de investiții, servicii de asigurări, garanții bancare, consultanță și asistentă
financiară, electronic banking, servicii de depozit etc.

11
5. Bibliografie
 http://www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci/Operatiunile-p
asive-ale-Bancii275.php
 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/OPERATIU
NI-ACTIVE-SI-PASIVE-AL94.php
 Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU,Finanțe,Ed. aIII-a
 Dumitru Tudorache,Dan Moraru,Mirela Ionescu,Răzvan –Iulian
Șindrilaru,Fințe publice


12